Sunteți pe pagina 1din 53

SUPORT'DE'CURS '

DREPT'CANONIC'

ANUL'IV'SEMESTRUL'II '

'

Pr.'Patriciu'VLAICU '

Taina Poc ă in ţ ei ş i slujirea duhovnicului

Una dintre cele mai importante lucr ă ri sacramentale ale preotului este împlinit ă în cadrul Tainei Poc ă in ţ ei. Prin aceasta Tain ă , Hristos a l ă sat Bisericii un mijloc de înnoire a leg ă turii rupte prin p ă cat. Sfântul Ioan Sc ă rarul spune c ă “poc ă in ţ a înseamn ă împrosp ă tarea Botezului. Poc ă in ţ a este învoiala cu Dumnezeu pentru o nou ă via ţă . Poc ă in ţ a este cump ă r ă toare a smereniei Poc ă in ţ a este fiica n ă dejdii ş i t ă g ă duirea dezn ă dejdii” 1 . Poc ă in ţ a a mai fost numit ă ş i na ş tere din nou, înnoire a legaturii harului, revenire în fire (metanoia). Aceast ă ultim ă denumire corespunde cu sensul profund al Tainei. Metanoia înseamn ă de fapt revenirea la firea cea dintâi, dincolo de consecin ţ ele manifest ă rii ra ţ iunii umane dezlipite de Dumnezeu, dezlipire care l-a dus pe om la pervertirea firii. Firea cea dintâi a omului, manifestat ă înainte de c ă dere, era o fire ce avea în ea sâmburele des ă vâr ş irii, manifestarea chipului lui Dumnezeu care îl orienteaz ă pe om spre asemanarea cu Ziditorul. Cuvântul pocain ţă provine din grecescul “metanoia”, compus din prefixul “metaş i r ă d ă cina “noeo”. Prefixul “meta” înseamn ă “cu” sau “al ă turi de” sau -de asemenea- “dup ă ” R ă d ă cina “noeo” este forma verbal ă a lui “nous”, subatantiv ce desemneaz ă mintea. În limba greac ă , acest termen a ajuns s ă desemneze schimbarea min ţ ii, revenirea dintr-o stare de pervertire a min ţ ii. Termenul î ş i g ă se ş te exprimarea biblic ă în cadrul pildei “Fiului Risipitor” unde, fiul î ş i revine în fire ş i revenirea lui în fire este întâmpinat ă de dragostea Tat ă lui, care se bucur ă de întoarcerea celui pierdut ş i de rea ş ezarea lui în deplina comuniune familial ă . Taina Poc ă in ţ ei exprim ă acest dublu sens. P ă rerea de r ă u ş i abandonarea atitudinii p ă c ă toase, întâlne ş te iubirea lui Dumnezeu ş i reintegrarea deplin ă în Trupul lui Hristos. Primul sens ţ ine de atitudinea personal ă liber ă , în timp ce în

cel de-al doilea sens, iubirea lui Dumnezeu se manifest ă comunitar ş i cel ce îsi revine în fire este rea ş ezat ca m ă dular al Trupului lui Hristos. Primirea celui ce se poc ă ie ş te este un act de bucurie eclezial ă , s ă vâr ş it prin persoanele alese dintre cre ş tini ş i investite de Biseric ă prin hirotonire cu harul ş i darul de a fi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu. De ş i capacitatea haric ă de a lega ş i a dezlega este d ă ruit ă prin hirotonie ş i preotului, având în vedere c ă aceste acte sunt acte s ă vâr ş ite în numele întregii Biserici, episcopul fiind cel care manifest ă comuniunea ş i coresponsabilitatea Bisericii locale cu întreaga Biseric ă cea una, sfânt ă , soborniceasc ă ş i apostoleasc ă , Taina Poc ă in ţ ei se savâr ş e ş te întotdeauna din încredin ţ area episcopului. Canonul 43 Cartagina (419) arat ă c ă “Celor ce se pocăiesc să li se hotărască timpul de penitenţă cu judecata episcopilor, după deosebirea păcatelor; iar presbiterul să nu dea dezlegare celui ce se pocăieşte fără ştirea episcopului, decât numai în lipsa episcopului, din nevoie constrângătoare. Pornind de la aceast ă în ţ elegere eclezial ă a Tainei Poc ă in ţ ei, slujirea de duhovnic i se încredin ţ eaz ă preotului prin actul distinct al hirotesiei, în cadrul c ă reia cel chemat la slujirea duhovniciei este prezentat poporului ca fiind g ă sit vrednic de aceast ă lucrare. Investirea printr-un act distinct este necesar ă deoarece, atunci când preotul leag ă ş i dezleag ă , o face în numele întregii Biserici ş i Biserica, prin episcop, trebuie s ă se încredin ţ eze c ă cel ce exercit ă autoritatea bisericeasc ă are discernamântul pastoral necesar pentru o astfel de slujire. Ne-am putea întreba: De ce aceast ă precau ţ ie este luat ă numai pentru Taina Poc ă in ţ ei? Oare celelalte Taine nu sunt ş i ele mijloace de manifestare a Bisericii ş i nu necesit ă discern ă mânt duhovnicesc ? Întreaga lucrare pastoral ă se exercit ă cu discern ă mânt duhovnicesc ş i discern ă mântul candidatului la preo ţ ie trebuie s ă fie confirmat înainte de hirotonire. În urma hirotoniei, actele sacramentale pot fi s ă vâr ş ite de catre preot

doar dup ă investirea acestuia cu autoritatea bisericeasc ă prin instalarea în oficiul bisericesc, deoarece actele sacramentale sunt acte în care se manifest ă katholicitatea ş i unitatea Bisericii. De ş i preotul hirotonit are capacitatea de a savâr ş i cele sfinte din momentul hirotoniei, el nu poate s ă î ş i exercite responsabilitatea pastoral ă decât dup ă ce a fost a ş ezat de episcop, direct sau prin delegatul s ă u, în oficiul pastoral pentru care a fost hirotonit. Instalarea în oficiul bisericesc respectiv este cea care d ă mandatul de exercitare a autorita ţ ii bisericesti. Biserica ş i-a luat precau ţ ii maxime pentru s ă vâr ş irea Tainei Poc ă in ţ ei, duhovnicia fiind socotit ă ca o lucrare ce necesit ă un tact pastoral care se dobânde ş te prin asumarea ş i conlucrarea de c ă tre preot cu harul primit în Taina Hirotoniei. Sfântul Chiril al Ierusalimului subliniaz ă importan ţ a conlucr ă rii cu harul, spunând c ă „dup ă cum condeiul sau s ă geata au nevoie de cineva care s ă lucreze cu ele, tot a ş a ş i harul are nevoie de persoana ce î ş i asum ă credin ţ a, pentru a fi deplin lucr ă tor”. 2 Odat ă hirotonit, preotul trebuie sa dovedeasc ă determinarea sa de a fi împreun ă -lucr ă tor cu harul primit, pentru ca lucrarea sa s ă fie lucrarea Bisericii întregi ş i prin atitudinea sa personal ă s ă reu ş easc ă s ă transmit ă echilibrul lucr ă rii dumnezeiesti. Biserica a avut ş i are o în ţ elegere global ă a impactului factorului uman personal asupra lucr ă rii preo ţ iei ş i nu a considerat niciodat ă c ă preotul, odat ă hirotonit, devine un supra-om, lipsit de neputin ţ e ş i autosuficient. Chiar prin ritualul hirotoniei este subliniat ă sprijinirea preotului nou hirotonit pentru lucrarea ce-i st ă înainte. Atunci când candidatul la preo ţ ie este înso ţ it la altar pentru hirotonire de doi preo ţ i, ace ş tia sunt desemna ţ i de fapt sprijinitori ai lui în lucrarea pastoral ă . Putem afirma c ă hirotesirea întru duhovnic nu adaug ă nimic la starea haric ă a preotului hirotonit, ci confirm ă maturitatea spiritual ă necesar ă lucr ă rii

2 Vezi Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Editura Institutului Biblic ş i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure ş ti, 1943, p. 60.

de p ă rinte duhovnicesc ş i îl investe ş te pe acesta cu autoritate eclezial ă . Astfel, un preot hirotonit, dar nehirotesit întru duhovnic nu poate s ă vâr ş i Taina Poc ă in ţ ei decât pentru situa ţ ii de urgen ţă , a ş a cum arat ă canonul 43 Cartagina (419), citat mai sus. Insist ă m asupra faptului c ă lucrarea unui preot este asumat ă de întreaga Biseric ă , tocmai pentru c ă Hristos este lucr ă tor prin to ţ i preo ţ ii pe care Biserica îi are, ca iconomi ai slujirii Sale. Pozi ţ ia unui credincios în Biseric ă cea una, sfânt ă , soborniceasc ă ş i apostoleasc ă este determinat ă de starea lui în comunitatea euharistic ă local ă din care face parte, stare în care este a ş ezat de preotul duhovnic. Un credincios oprit de la Sfânta Împ ă rt ăş anie într-o comunitate euharistic ă nu poate fi primit la Împ ă rt ăş anie în alt ă comunitate. Aceast ă oprire fiind facut ă în numele Bisericii, doar episcopul din a c ă rui încredin ţ are slujeste preotul care a oprit de la Împ ă rt ăş anie poate s ă cerceteze cazul respectiv ş i s ă pronun ţ e în numele Bisericii dezlegarea, dac ă legarea a fost savâr ş it ă fie abuziv, fie f ă r ă luarea în considerare a situa ţ iei pastorale exceptionale care necesit ă o abordare prin iconomia Bisericii. În acela ş i registru, un preot oprit de la Împ ă rt ăş anie sau de la slujire de c ă tre un episcop, nu poate fi primit de un alt episcop. Con ş tiin ţ a canonic ă a Bisericii a fost exprimat ă deoasebit de clar. În acest sens, s-a ş i rânduit la Sinodul I ecumenic s ă se întruneasc ă regulat episcopii ş i s ă cerceteze modul în care a fost exercitat ă autoritatea Bisericii, pentru ca nu cumva sl ă biciunile omene ş ti s ă duc ă la abuzuri care ar prejudicia con ş tiinta manifestarii lui Hristos în Biseric ă prin preo ţ ia sacramental ă , pentru care este deplin responsabil episcopul. Canonul 5 de la Sinodul I ecumenic spune: "În privin ţ a celor ce au fost excomunica ţ i (afurisi ţ i) de c ă tre episcopii din fiecare eparhie (mitropolie), fie dintre cei din cler, fie dintre cei din starea laic ă , s ă se ţ in ă rânduiala cea dup ă canonul care hot ă r ăş te ca cei sco ş i de catre unii s ă nu se primeasc ă de c ă tre al ţ ii. S ă se cerceteze îns ă ca nu

cumva ace ş tia s ă fi ajuns excomunica ţ i din împu ţ inarea sufletului sau din vrajb ă sau din vreo alt ă sc ă dere de acest fel a episcopului. Deci pentru ca lucrul acesta s ă fie cercetat dup ă cuviin ţă , s-a socotit c ă este bine s ă aib ă loc sinoade în fiecare an, de dou ă ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie), pentru ca ob ş tea tuturor episcopilor eparhiei (mitropoliei) aduna ţ i la un loc s ă cerceteze întreb ă rile cele de acest fel”.

Taina Botezului

Botezul, na ş terea din nou, este calea de intrare în Biserica lui Hristos. Al doilea botez sau rebotezarea este interzis ă ortodoc ş ilor, deoarece Iisus Hristos "a adus o singur ă jertf ă pentru p ă cate" (Evr. 10, 12), “o dat ă pentru totdeauna” (Evr. 10, 10). Totu ş i, copiii s ă fie reboteza ţ i daca nu se ş tie cine i-a botezat (can. 94 - Sinodul al Vl-lea Ecumenic).

Botezul ereticilor ş i schizmaticilor

Tradi ţ ia canonic ă face distinc ţ ie între ereticii care trebuie s ă fie boteza ţ i pentru a fi primi ţ i în Biseric ă (can. 46 ap.; can. 19 Sinodul I ecumenic; can. 7 Sinodul al II-lea ecumenic; can. 95 Sinodul al Vl-lea ecumenic) ş i ereticii al c ă ror botez poate fi acceptat pe temeiul iconomiei (can. 2 Sinodul al Vl-lea ecumenic). Acolo unde credin ţ a adev ă rat ă este absent ă ş i se impline ş te numai ritualul exterior, eficacitatea acestui botez este pus ă la îndoial ă : "Ei (ereticii) au un botez, dar nu iluminarea; de aceea ei sunt boteza ţ i, e adev ă rat, în ce prive ş te trupul, dar în ce prive ş te sufletul, ei nu sunt ilumina ţ i" (Sfântul Ioan Gur ă de Aur, Omilia la Ioan 1, 1). Din acest motiv, primirea în Biserica Ortodox ă se face prin Mirungere.

Cele două canoane privite în paralel, pun în evidenţă criteriile de reprimire şi primire în Biserică.

Administrarea Sfintei Taine a Botezului

Din epoca postapostolic ă s-a introdus rînduiala ca persoanele ajunse la starea constiin ţ ei de sine, dac ă î ş i manifestau dorin ţ a de a primi Botezul, s ă fie trecute prin mai multe trepte sau st ă ri premerg ă toare Botezului ş i anume: mai întâi s ă li se dea un nume cre ş tinesc, apoi s ă fie supu ş i catehiz ă rii, adic ă s ă intre în categoria catehumenilor (can. 14 I ec.). În cazul persoanelor despre care nu se ş tia dac ă au fost botezate, fie c ă erau copii care nu puteau m ă rturisi c ă au fost sau nu boteza ţ i, fie ca erau adul ţ i care nu aveau siguran ţ a c ă au primit un botez valid, Canoanele prev ă d ca Sf. Botez s ă se savâr ş easc ă folosindu-se o formul ă deosebit ă , prin care se boteaz ă ”dac ă nu a fost botezat” (can. 72 Cart.; 84 VI. ec.). În cazul reprimirii în Biseric ă a celor valid boteza ţ i dar c ă zu ţ i în erezie, ei nu mai sunt reboteza ţ i, ci li se cere doar s ă se lepede de erezie, dup ă care sunt un ş i cu Sf. Mir (can. 7 II ec.; can. 95 VI ec.; textul acestora este pus in paralel mai sus.). În cazul celor boteza ţ i de eretici, primirea se face în func ţ ie de erezia respectiv ă . Locul unde se savîr ş e ş te Sf. Botez este biserica. Savîr ş irea lui în alta parte se poate face numai cu aprobarea episcopului, în caz contrar se prevede pedeapsa caterisirii (can. 31, 59 VI ec.; 12, I—II). În privin ţ a ritualului Botezului, canonul 91 al Sf. Vasile cel Mare dispune c ă trebuie s ă se procedeze mai întâi la binecuvîntarea apei, a untdelemnului ş i a celui ce vine la Botez, apoi urmeaz ă lep ă darea de satana, ungerea cu untdelemn ş i în cele din urm ă la savîr ş irea Botezului propriu-zis, prin afundarea de trei ori în ap ă , rostindu-se formula consacrat ă . Cei care primesc Botezul de necesitate nu pot deveni clerici (can. 80 ap.; 2.I ec.; 12 Neocez.; 3 Laod,; 10 Sard.). Aceasta nu pentru c ă nu ar fi membri deplini ai Bisericii, ci pentru c ă , din motive de urgen ţă , au primit Taina Botezului f ă r ă pregatirea cuvenit ă .

Taina Mirungerii

Chiar din timpul Sfin ţ ilor Apostoli, Taina Mirungerii s-a savâr ş it sub dou ă forme: (a) prin punerea mâinilor, care este forma ini ţ ial ă (Fapte, 8, 15-17 ; 19, 6) ş i (b) prin ungerea cu Sfântul Mir, cum reiese din II Cor. 1, 21-22: "Iar Cel ce ne înt ă re ş te pe noi împreun ă cu voi, în Hristos, ş i ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a pecetluit pe noi ş i a dat arvuna Duhului în inimile noastre"

ş i din I Ioan 2, 20 si 27: "Iar voi ungere ave ţ i de la Cel Sfânt ş i ş ti ţ i toate

ungerea pe care a ţ i luat-o de la El r ă mâne întru voi ş i n-ave ţ i trebuin ţă ca s ă v ă inve ţ e cineva, ci precum ungerea Lui v ă înva ţă despre toate, ş i adev ă rat este ş i nu este minciun ă , r ă mâne ţ i întru El, a ş a cum v-a inv ăţ at". Aceste locuri scripturistice, de ş i vorbesc despre înt ă rirea intern ă prin Duhul Sfânt, indic ă ş i o ungere extern ă prin care se împ ă rt ăş e ş te harul dumnezeiesc. Iar apostolii, dac ă ş i-au pus mâinile sau au uns cu untdelemn sfin ţ it pe cei boteza ţ i, au facut aceasta din porunca ş i încredin ţ area lui Hristos, fiindc ă numai Dumnezeu poate lega împ ă rt ăş irea harului dumnezeiesc nev ă zut, de acte sensibile. Cele dou ă practici ale uneia ş i aceleia ş i Taine a Mirungerii - punerea mâinilor ş i ungerea cu Sfântul Mir - sunt apostolice. S-a impus practica ungerii cu Sfântul Mir, datorit ă r ă spândirii cre ş tinismului ş i mai ales acolo unde nu puteau ajunge apostolii ş i -dup ă ei- episcopii. Treptat, practica ungerii cu Sfântul Mir s-a generalizat în R ă s ă rit, fiind savâr ş it ă nu numai de episcopi, ci ş i de preot îndat ă dupa Botez, a ş a cum se savâr ş e ş te pân ă ast ă zi. Pentru s ă vâr ş irea Tainei Mirungerii, se cere în primul rând Sfântul ş i Marele Mir. Sfântul Mir se prepar ă din untdelemn, vin ş i 35 de diferite aromate, sfin ţ indu-se numai de c ă tre episcopi (can. 6 al sinodului din Cartagina, 418). Sfin ţ irea Sfântului Mir este prerogativa Bisericii autocefale, fiind sfin ţ it de episcopii respectivei Biserici, în frunte cu întâist ă t ă torul ei (patriarh,

ş i

arhiepiscop, mitropolit). Primitorii Tainei Mirungerii sunt to ţ i cei boteza ţ i (Fapte, 8, 15 -17 ; 19, 6) în numele Sfintei Treimi. De aceea, aceast ă Tain ă nu se repet ă . Ea se repet ă

doar atunci când ereticii ş i schismaticii se intorc la Ortodoxie. (can. 7 II ec.; 95

VI ec.; 7 Laod.; 1 Vasile cel Mare).

În cazul celor care se reîntorc la Biserica Ortodox ă sau se convertesc având Botezul valid, Mirungerea se administreaz ă numai dupa ce se leap ă d ă de erezie ş i m ă rturisesc credin ţ a pe care o m ă rturise ş te Biserica.

Sfânta Tain ă a Euharistiei

S ă vâr ş itorii Sf. Taine a Euharistiei sunt episcopii ş i presbiterii. Cei îndrept ăţ i ţ i s ă primeasc ă Sf. Tain ă , ca Împ ă rt ăş anie sau Cuminec ă tur ă , sunt numai cre ş tinii ortodoc ş i, care au primit dezlegare de p ă cate prin Sf. Tain ă a M ă rturisirii ş i binecuvântarea duhovnicului. În Biserica veche s-a admis exceptia ca ş i unii catehumeni afla ţ i în primejdie de moarte sau în stare de boal ă grav ă s ă poat ă primi Sf. Împ ă rt ăş anie (can. 13 I ec.; 6 Ancira; 7 Cartagina; 73 Vasile cel Mare ; 2, 3 Grigorie de Nyssa; 9 Nichifor M ă rt.). Nu este îng ă duit ca aceast ă Sf. Tain ă s ă se dea trupurilor celor mor ţ i (can. 83 VI ec.; 18 Cart.). Potrivit canonului 13 al Sin. I ec., Sf. Euharistie se împ ă rt ăş e ş te ş i celor excomunica ţ i sau afla ţ i sub alte pedepse biserice ş ti care-i opresc de la

Împ ă rt ăş anie, îns ă numai în cazurile când ace ş tia se g ă sesc aproape de ob ş tescul sfâr ş it: „Iar pentru cei ce pleac ă din via ţă (muribunzi) s ă se observe ş i acum legea veche, încât dac ă pleac ă cineva s ă nu se lipseasc ă de merindea cea mai de

pe urm ă ş i cea mai necesar ă

episcopul dup ă examinare s ă -i dea din prosfor ă ”.

cel ce pleac ă cerând a se împ ă rt ăş i de Euharistie,

Sf. Ioan Gur ă de Aur arat ă c ă lucrul principal nu este de a se c ă uta împ ă rt ăş irea la s ă rb ă tori, ci cei ce doresc a se împ ă rt ăş i dupa toata rînduiala: „s ă- ş i cure ţ e con ş tiin ţ a ş i apoi s ă se împ ă rt ăş easc ă (Cuvînt despre Epistola c ă tre Efeseni). Vrednicia nu trebuie în ţ eleas ă ca o stare de perfec ţ iune sau de lips ă a oric ă rui p ă cat, ci o stare de pocain ţă , îndep ă rtare de p ă cat. Vrednicia nu se poate defini, ea se caut ă ş i c ă utând-o, cercetând duhovnicul, acesta este în m ă sur ă s ă îndemne la întâlnirea cu Hristos Cel Euharistic. De aceea, rînduielile biserice ş ti stabilesc regula ca to ţ i cei ce vor s ă primeasc ă cu vrednicie Sf. Împ ă rt ăş anie, trebuie s ă se preg ă teasc ă în acest scop ş i anume: slujitorii biserice ş ti care s ă vâr ş esc Sf. Jertf ă s ă ajuneze ş i astfel s ă se învredniceasc ă de a se fi împ ă rt ăş it (can. 29 VI ec.; 41 Cart.), iar credincio ş ii s ă - ş i m ă rturiseasc ă p ă catele ş i s ă dobândeasc ă dezlegare de la duhovnic ş i apoi s ă ajuneze înainte de a se împ ă rt ăş i. Aceasta nu înseamn ă c ă preo ţ ii ş i diaconii sunt privilegia ţ i în fa ţ a Sfintei Împ ă rt ăş anii, putându-se împ ă rt ăş i f ă r ă poc ă n ţă . Un cleric nu are un drept special de a se împ ă rt ăş i, în virtutea Hirotoniei. Hirotonia ş i misiunea primit ă îl fac s ă fie responsabil nu numai fa ţă de propria persoan ă , ci ş i fa ţă de comunitatea ce i-a fost încredin ţ at ă . Nu exist ă canoane care s ă condi ţ ioneze Împ ă rt ăş ania de Spovedania imediat anterioar ă , îns ă Biserica socote ş te Spovedania ş i primirea dezleg ă rii ş i binecuvânt ă rii de la duhovnic, drept semn al preg ă tirii pentru primirea Sfintei Împ ă rt ăş anii. Canonul 16 Tim. Alex. arat ă c ă nu trebuie s ă c ă dem în formalism, dând prilej de ispitire din partea diavolului. Ajunul este condi ţ ie pentru Împ ă rt ăş anie, ca act de preg ă tire ş i efort personal, nu doar ca ş i o condi ţ ie formal ă în sine. Acest canon spune:

Întrebare: dac ă cineva ajunând spre a se împ ă rt ăş i, sp ă lându- ş i gura, sau în baie a înghi ţ it ap ă nevrând, se cuvine a se împ ă rt ăş i ? R ă spuns: Da, c ă ci satana aflând prilej de a-l opri de la împ ă rt ăş ire, mai des va face aceasta.”

Excep ţ iile de la preg ă tirea prin ajun ş i spovedanie se admit numai în caz de neputin ţă sau de for ţă major ă . Astfel, este îng ă duit s ă li se dea Sf. Împ ă rt ăş anie celor bolnavi ş i în primejdie de moarte chiar ş i dup ă ce au gustat mâncare (can. 9 Nichifor M ă rt.), precum ş i în cazul în care unii ca ace ş tia nu numai c ă nu au ob ţ inut dezlegare de p ă cate, ci s-ar g ă si chiar sub epitimie (can. 13 1 ec.; 6 Anc.; 7 Cart.; 73 Vasile cel Mare; 2, 5 Grigorie de Nyssa; 25 loan Post.).

Oprirea de la Sf. Împ ă rt ăş anie pentru un timp oarecare este numit ă în textele canonice excomunicare, adic ă oprirea de la communicatio, sau de la com- munio, adic ă de la Sf. Cuminec ă tur ă sau Sf. Împ ă rt ăş anie. Cel aflat în aceast ă stare nu era admis la Sf. Împ ă rt ăş anie decât dup ă ce ob ţ inea de la duhovnic dezlegarea de p ă cat. Astfel de opriri se d ă deau fie pe termen scurt -de o s ă pt ă mân ă , de dou ă sau de mai multe- fie pe termen nelimitat, pân ă la îndreptare (can. 28 Nichifor M ă rt.). În privin ţ a modului în care se administreaz ă Sf. Tain ă a Împ ă rt ăş aniei, pe lâng ă rânduielile amintite deja în leg ă tur ă cu s ă vâr ş itorii acestei Sf. Taine ş i cu primitorii ei (can. 13 I ec; 6 Ancira; 7 Cart. s.a.), mai exist ă o seam ă de reguli canonice r potrivit c ă rora clericii trebuie s ă se împ ă rt ăş easc ă în altar (can. 19 Laod.), diaconii s ă se împ ă rt ăş easc ă dup ă preot, precum ş i presbiterii dup ă episcop (can. 18 I ec.) , ipodiaconii nu pot da Sfânta Împ ă rt ăş anie credincio ş ilor (can. 25 Laod.) . Nu exist ă nici o dispozi ţ ie canonic ă prin care s ă interzic ă diaconilor s ă-i împ ă rt ăş easc ă pe credincio ş i, în lipsa preotului sau a episcopului. Aceast ă practic ă a existat ş i exist ă în Biserica Ortodox ă . In cazuri de for ţă major ă , chiar ş i mireanul poate s ă- ş i ia singur Sfânta Cuminec ă tur ă (can. 58 VI ec.; Vasile cel Mare, Epistola catre Cezarie). Este interzis îns ă cu desavâr ş ire ca slujitorul bisericesc, episcop, preot sau diacon, s ă primeasc ă sau s ă cear ă vreo retribu ţ ie pentru Sf. Împ ă rt ăş anie (can. 23 VI ec.; I Ghenadie al Constaninopolului).

În ceea ce prive ş te frecven ţ a Împ ă rt ăş aniei, subliniem c ă în canonul 9 apostolic se prevede ca to ţ i cei care particip ă la Sfânta Liturghie s ă se împart ăş easc ă . Având în vedere mentalitatea care s-a creat în timp în ceea ce prive ş te raportul dintre Spovedanie ş i Împ ă rt ăş anie, consider ă m c ă cel mai potrivit ar fi ca fiecare credincios s ă caute s ă - ş i dobândeasc ă pacea ş i lini ş tea sufeteasc ă prin m ă rturisire ori de câte ori se simte împov ă rat de p ă cate, iar Împ ă rt ăş ania s ă o primeasc ă ori de câte ori prime ş te binecuvântarea preotului în acest sens. Împ ă rt ăş ania nu se prime ş te nici rar, nici des, ci în stare de preg ă tire, iar aceast ă stare este confirmat ă de preot prin Sfânta Tain ă a M ă rturisirii. Taina Nun ţ ii (Cununiei)

Sfânta Scriptur ă vorbe ş te despre unirea dintre b ă rbat ş i femeie ca fiind o mare Tain ă , ce prime ş te r ă spuns în în ţ elegerea unirii dintre Hristos ş i Biseric ă . Unirea dintre b ă rbat ş i femeie în Taina Nun ţ ii este o încununare a fiin ţ ei umane, b ă rbat ş i femeie, o na ş tere din nou întru comuniune. P ă rintele Staniloae insist ă asupra faptului c ă nunta, „ca leg ă tura natural ă pe via ţă între un b ă rbat ş i o femeie se întemeiaz ă pe faptul c ă b ă rbatul ş i femeia numai împreun ă alc ă tuiesc umanitatea complet ă 3 . Al ţ i teologi ortodoc ş i sus ţ in, cu argumente din scrierile Sfin ţ ilor P ă rin ţ i ş i cu experien ţ a Bisericii p ă strat ă în Sfintele Canoane, unicitatea c ă s ă toriei ş i voca ţ ia ve ş nic ă a leg ă turii familiale. So ţ ul ş i so ţ ia se nasc din nou prin Nunt ă ca o familie ş i ca orice na ş tere din nou în Hristos, familia are în ea s ă mân ţ a ve ş niciei. Faptul c ă aceast ă s ă mân ţă cade în p ă mânt nepreg ă tit, pietros sau steril, nu arat ă nedes ă vâr ş irea semin ţ ei, ci sl ă biciunea celor în care aceasta se s ă de ş te. Dumnezeu nu anuleaz ă libertatea omului prin Sfintele Taine, omul poate s ă aleag ă s ă se poarte responsabil sau iresponsabil înainte, în timpul ş i dup ă

3 Vezi Pr. Prof. Dr. Dumitru St ă niloae, op. cit., p.122.

primirea unei Taine. Lucrarea Harului respect ă libertatea omului ş i atunci când

se îndep ă rteaz ă de Dumnezeu ş i atunci când se c ă ie ş te ş i dore ş te s ă se apropie din nou de P ă rintele ce-l a ş teapt ă în prag pe fiul risipitor. P ă rintele J. Meyendorff subliniaz ă faptul c ă , de ş i Biserica are o

concep ţ ie statornic ă în ceea ce prive ş te unicitatea c ă s ă toriei ş i indisolubilitatea

ei, poc ă in ţ a sincer ă permite un nou început. Acesta este fundamentul teologic al

îng ă duin ţ ei celei de a doua nun ţ i, care este marcat ă de un ritual preponderent peniten ţ ial. P ă rintele Job Getcha, decan emerit al Institutului de Teologie Ortodox ă „Saint Sèrge” din Paris insist ă asupra faptului c ă „nic ă ieri în Tradi ţ ia canonic ă a Bisericii Ortodoxe nu poate fi identificat ă no ţ iunea de divor ţ . Canoanele nu fac altceva decât s ă abordeze problema celei de a doua ş i a treia nun ţ i, care apare atunci când, din cauza slabiciunii omului, prima nunt ă este z ă d ă rnicit ă ş i se aspir ă la o a doua nunt ă ”. Biserica nu face decât s ă constate incetarea vie ţ ii de familie ş i dezleag ă neputin ţ a, binecuvântând o nou ă ş ans ă de

a ş ezare in rânduial ă . Astfel, nu putem s ă vorbim in Biseric ă de divor ţ bisericesc,

ci doar de o constatare a unui fapt evident, pecetluit de societatea civil ă prin

divor ţ . Biserica ia act de e ş ecul unei familii ş i în cazul în care exist ă o

con ş tientizare a neputin ţ elor anterioare ş i o determinare pentru o schimbare a

vie ţ ii, prin episcop poate acorda dezlegare în urma divor ţ ului ş i binecuvântare

pentru a doua nunt ă . Aceast ă dezlegare în urma divor ţ ului este o primire a poc ă in ţ ei ş i a dorin ţ ei de reintegrare în Biseric ă . În nici un caz ea nu poate fi considerat ă un „divor ţ bisericesc”. Biserica nu desface leg ă tura, ci o constat ă , e ş ecul dând o nou ă ş ans ă , prin iconomie. Biserica a mers pân ă acolo încât s-a ar ă tat îng ă duitoare chiar ş i cu cei ce au divor ţ at a doua oar ă , dac ă dup ă o perioad ă de poc ă in ţă , persoana în cauz ă dovede ş te determinare în a reveni la via ţ a în Hristos. A doua ş i a treia nunt ă sunt îng ă duite tot prin iconomie ş i v ă duvilor, dar ş i în cazul v ă duviei pote fi acceptat ă cel mult a treia nunt ă . Canonul 87 Trulan sintetizeaz ă pozi ţ ia Sfântului Vasile cel Mare în legatur ă cu procedura canonic ă de acordare a binecuvânt ă rii

pentru a doua sau a treia nunt ă . Episcopul poate refuza acordarea binecuvânt ă rii pentru a doua sau a treia nunt ă , atunci când constat ă o lips ă de con ş tientizare a gravita ţ ii divor ţ ului ş i o superficialitate în ceea ce prive ş te angajamentul în via ţ a familial ă . Acest refuz nu este o pedeaps ă , ci o exercitare a responsabilit ăţ ii episcopului fa ţă de modul în care lucrarea lui Dumnezeu este primit ă ş i cinstit ă în via ţ a omului. Atunci când doar un mire se afl ă la a doua nunt ă , s-a încet ăţ enit, tot prin iconomie, s ă se s ă vâr ş easc ă slujba primei nun ţ i, pentru a nu umbri nunta cu un ritual peniten ţ ial destinat ambilor miri, atâta vreme cât unul dintre ei este la prima c ă s ă torie. Atunci când unul dintre miri este la a doua nunt ă , iar celalalt este divor ţ at dar f ă r ă s ă fi primit Taina Nun ţ ii, în principiu se s ă vâr ş este slujba celei de a doua nun ţ i ş i doar episcopul, în situa ţ ii excep ţ ionale, poate acorda dispens ă . În cazul în care so ţ ii divor ţ a ţ i civil doresc s ă se împace, nu se repet ă Taina Nun ţ ii, ci prin Spovedanie ş i eventual Împ ă rt ăş anie, tot cu binecuvântarea episcopului, cei doi sunt reintegra ţ i de Biseric ă în via ţ a familial ă . Canonul 102 Cartagina vorbe ş te despre reconcilierea so ţ ilor desp ă r ţ i ţ i, far ă a impune alt ritual sacramental decât reîntegrarea în Trupul Tainic al lui Hristos, la vremea cuvenit ă , prin Împ ă rt ăş anie.

Impedimentele canonice pentru primirea Tainei Cununiei

Impedimente la c ă s ă torie Impedimentele canonice pentru primirea Tainei Cununiei pot fi absolute sau relative. Impedimentele absolute împiedic ă încheierea c ă s ă toriei, iar c ă s ă toria încheiat ă cu nerespectarea impedimentelor absolute este nul ă . Impedimentele relative sunt cele puse în eviden ţă de Biseric ă , deoarece degradeaz ă via ţ a de familie. Cununia încheiat ă cu nerespectarea impedimentelor

relative ramane valabil ă , dar so ţ ii sunt supu ş i unor epitimii, pentru con ş tientizarea st ă rii în care se afl ă , iar preotii s ă vâr ş itori sunt supu ş i sanc ţ iunilor biserice ş ti, care pot fi mai aspre sau mai pu ţ in aspre, în func ţ ie de buna credin ţă a celor în cauz ă .

1) Impedimente absolute :

a) Vârsta so ţ ilor. Ţ inându-se seama de faptul c ă discern ă mântul deplin

este recunoscut de legisla ţ ia civil ă la majorat, mirii trebuie s ă fie majori. b) Viciul de consim ţă mânt. Consim ţă mântul liber al mirilor trebuie

exprimat personal de fiecare dintre miri, în fa ţ a preotului, în cadrul preg ă tirii pentru primirea Tainei Cununiei. Consim ţă mântul nu poate fi considerat drept valid decât în cazul persoanelor c ă rora le este recunoscut discern ă mântul deplin.

c) Poligamia.

d) Existen ţ a c ă s ă toriei a treia. Dup ă desfacerea primei c ă s ă torii -prin

moartea unui so ţ sau prin divor ţ- Biserica a ing ă duit, cu epitimii, încheierea c ă s ă toriei a doua ş i a treia (Can. 4 ş i 50 ale Sf. Vasile cel Mare). Prin hot ă rârea luat ă de Sinodul de la Constantinopol din anul 920, prin Tomos-ul Unirii, existen ţ a c ă s ă toriei a treia a fost decretat ă ca impediment absolut la încheierea unei noi c ă s ă torii.

e) Deosebirea de religie. Tainele Bisericii împ ă rt ăş indu-se numai celor

botezati, iar c ă s ă toria realizând o unitate între so ţ ş i so ţ ie, nu se îng ă duie c ă s ă toria unui cre ş tin cu un necre ş tin. Excep ţ ia îng ă duit ă de Sfântul Apostol Pavel (I Cor. 7, 12-14), este pentru cazul în care un p ă gân se converte ş te la cre ş tinism. În astfel de situa ţ ii, convertirea unuia nu trebuie s ă fie urmat ă de separare sau divor ţ , deoarece Dumnezeu lucreaz ă în acea familie prin cel credincios. În canonul 31 Laodiceea se vorbe ş te de posibilitatea cunun ă rii celor ce f ă g ă duiesc s ă devin ă cre ş tini. Unii canoni ş ti consider ă c ă este vorba doar despre cei botezati care s-au lep ă dat de adevarata credin ţă , ace ş tia s-ar putea cununa cu o persoan ă ortodox ă dac ă ar f ă g ă dui întoarcerea la Ortodoxie. Totu ş i,

folosirea cuvântului cre ş tin la sfâr ş itul acestui canon las ă deschis ă discu ţ ia

privind modul în care Biserica trata cununia cre ş tinilor cu necre ş tinii ş i deschide

o porti ţă pentru abordarea acestei probleme în duh de iconomie.

f) Cununia între persoane pentru care nu exist ă posibilitatea acord ă rii dispensei.

2) Impedimente relative

Impedimentele relative rezult ă in general din raporturile de rudenie pentru care Tradi ţ ia canonic ă prevede posibilitatea acord ă rii dispensei. Acordarea dispensei nu înl ă tur ă impedimentul, ci d ă dezlegare celor care, din

sl ă biciune omeneasc ă , nu pot s ă împlineasc ă rânduiala Bisericii.

a) Rudenia religioas ă

Actele care determin ă sau care fac s ă se nasc ă înrudirea religioas ă sunt:

n ăş ia la Botez ş i n ăş ia la Cununie.

Doar Biserica Ortodox ă Româna, Biserica Ortodox ă Sârb ă ş i o parte din Biserica Bulgar ă consider ă năş ia la cununie drept creatoare de rudenie religioas ă .

b) Rudenia moral ă

-Tutela; -Adop ţ ia; -Logodna. Actul tutelei const ă în luarea pentru îngrijirea ş i administrarea bunurilor, de c ă tre o persoan ă major ă avînd exerci ţ iul deplin al tuturor drepturilor ş i îndatoririlor p ă rinte ş ti, a unei persoare minore, prin decizia autorit ăţ ii competente. Prin actul respectiv, tutorele se substituie p ă rin ţ ilor inexistenti sau iresponsabili -pentru copiii minori- sau persoanei îns ăş i, în toate actele juridice, dac ă persoana în cauz ă este atins ă de o incapacitate temporar ă sau definitiv ă . Tutela creeaz ă un impediment la c ă s ă torie, între persoanele care se afl ă

în raport de înrudire. Codul familiei din ţ ara noastr ă prevede tutela ca impediment la c ă s ă torie numai între tutore ş i persoana tutelat ă ş i numai pentru timpul cât dureaz ă tutela, se în ţ elege îns ă c ă ş i aceasta numai în cazul când nu exist ă ş i alte raporturi de înrudire între tutore ş i persoana tutelat ă . Actul adop ţ iei const ă în luarea sub îngrijirea sa de c ă tre o persoan ă major ă a unei persoane ş i stabilirea între aceste dou ă persoane a raporturilor p ă rinte ş ti. Prin actul înfierii, se creeaz ă între cel care înfiaz ă ş i cel înfiat, ca ş i între rudele de sânge ale acestora, un raport de intimitate moral ă , care se nume ş te rudenia înfierii sau a adop ţ iunii. Ea creeaz ă impediment pân ă în gradul II. Legisla ţ ia de stat consider ă ş i gradul III ca fiind un impediment. Logodna creeaz ă impediment moral între logodnic ş i consângenii celuilalt logodnic pân ă în gradul IV, cu posibilitatea de acordare a dispensei pân ă în gradul II.

c) Rudenia fizic ă Dup ă cum o arat ă ş i numele, aceast ă înrudire este determinat ă sau generat ă de:

1) actul fizic al na ş terii ş i 2) actul c ă s ă toriei. Din actul na ş terii se stabile ş te rudenia de sânge propriu-zis ă , iar din actul fizic al c ă s ă toriei se na ş te rudenia de cuscrie. 1) Rudenia de sânge este raportul de intimitate care se stabile ş te între p ă rin ţ i ş i copii, între fra ţ ii care sunt copii ai acelora ş i p ă rin ţ i precum ş i între toate persoanele cu care sunt ace ş tia lega ţ i prin leg ă tura de sânge întemeiat ă pe na ş terea din înainta ş i comuni. Aceast ă înrudire constituie o piedic ă la c ă s ă torie numai în gradele de înrudire mai apropiate. Rudenia de sânge este: direct ă ascendent ă , descendent ă sau colateral ă . Rudenia de sânge constituie întotdeauna impediment pe linie direct ă , iar pe linie colateral ă constituie impediment pâna în gradul al VII-lea, cu dispens ă

pentru gradele VII, VI, V ş i -în mod exceptional- IV. 2) Cât prive ş te rudenia cuscriei, aceasta se na ş te din raportul de familiaritate care se creeaz ă între membri a dou ă sau mai multe familii, prin intermediul a cel putin o c ă s ă torie. Cuscria poate fi împ ă r ţ it ă în trei feluri, determinate de modul de înrudire:

Cuscrie de felul întâi: între o persoan ă ş i consângenii so ţ ului ei; pe linie

direct ă constituie întotdeauna impediment, iar pe linie colateral ă pân ă în gradul

VI ş i se poate acorda dispens ă pân ă la gradul IV. Cuscrie de felul doi: între consângenii so ţ ilor; constituie impediment

pân ă în gradul IV, iar in gradele V, VI si VII constituie impediment în cazul în

care exist ă amestec ilicit de nume. În gradele IV, V, VI ş i VII se poate acorda dispens ă . Cuscrie de felul trei: între dou ă familii prin intermediul unei a treia sau -

altfel spus- între trei familii prin cel putin dou ă c ă s ă torii. Constituie impediment

pân ă în gradul III, acest impediment fiind stabilit de Biseric ă pe cale de obicei.

Rânduielile prin care se stabilesc limitele impedimentelor, precum ş i acelea prin care se arat ă de la care impedimente ş i în ce mod se poate ob ţ ine dispensa, s-au stabilit în decursul dezvolt ă rii istorice a vie ţ ii biserice ş ti. Pân ă în secolul .al VII-lea (sinodul Trulan -692), nu a existat o rânduial ă uniform ă ş i

general obligatorie în privin ţ a împedimentelor la c ă s ă torie, nascute din leg ă tura rudeniei. Abia acest sinod, prin canoanele 53 ş i 54, reglementeaz ă limitele în care constituie impediment la c ă s ă torie înrudirea religioas ă întemeiat ă pe actul n ăş iei la Sf. Botez (can. 53 VI ec.), precum ş i limitele în care înrudirea de sânge ş i cea de cuscrie constituie impedimente la c ă s ă torie (can, 54 VI ec). Paralel cu normele biserice ş ti ş i cu obiceiul adoptat în privin ţ a impedimentelor la c ă s ă torie, statul a emis ş i el legi care au fost integrate în practica bisericeasc ă . Potrivit prevederilor Codului familiei, nici rudenia de cuscrie, nici cea

religioas ă , nici rudenia logodnei nu constituie o piedic ă la încheierea c ă s ă toriei; numai tutela de gradul întîi, între tutore ş i persoana tutelat ă -cât timp dureaz ă tutoratul- înfierea pân ă în gradul trei inclusiv, cu posibilitatea acord ă rii dispensei în gradul trei ş i înrudirea de sânge pân ă în gradul patru inclusiv, cu posibilitatea acord ă rii dispensei în gradul patru (cazul verilor primari). În cazul unor situa ţ ii care constituie impediment relativ, episcopul are capacitatea de a aplica iconomia, prin dispens ă episcopal ă . Dispensa episcopal ă este dat ă de episcop in numele Bisericii ş i este o aplicare a iconomiei. Episcopul este autoritatea competent ă pentru a acorda dispense în aplicarea iconomiei, deoarece el este garantul Ortodoxiei ş i ortopraxiei în Biserica local ă , eparhie ş i - în acela ş i timp- garantul comuniunii cu întreaga Biseric ă Ortodox ă . (can. 12 I; 16 IV, 102 VI; 2, 5, 7. Anc., 6, 43 Const; 1, Vasile cel Mare.; 4, 5, 7, Grig. Naz.).

Principalele semne conveţionale folosite la schiţarea grafică a diverselor feluri de înrudire, precum ş i a gradelor în limitele cărora acestea constituie impedimente la căs ătorie sunt următoarele:

… - un mic p ă tr ăţ el prin care se înseamn ă o

… - un mic p ă tr ăţel prin care se înseamn ă o

familie

alcătuită din elementele ei de

 

bază, adică so ţ ş i so ţie.

… - un mic cerc prin care se însemneaz ă pa rtea b ă rb

… - un mic cerc prin care se însemnează partea b ă rb ă rească ş i anume fie so ţ, fie frate, fie p ărinte, fie nepot, etc.

… - un mic triunghi prin care se însemneaz ă partea femeiasc ă , adic

… - un mic triunghi prin care se însemnează partea femeiască , adică o persoan ă de genul feminin, fie so ţie, fie mamă, fie sor ă, fie nepoată, fie bunică, etc.

mam ă , fie sor ă , fie nepoat ă , fie bunic ă , etc.

… - o scurtă linie verticală , aş ezată între dou ă persoane, prin care se însemnează descendenţ a sau na ş terea fizică a unei persoane, naş tere care poate fi raportată

fie

la familie, ş i în cazul acesta linia

respectiv ă porneş te dintr-un p ătr ăţel, fie la tată, fie la mamă, ş i în cazul acesta linia linia respectiv ă porneş te dintr-un cerc sau dintr-un triunghi.

… - o linie curbată , boltită în jos ş i ale cărei capete sunt fixate unul pe un cerc ş i altul pe un triunghi, înseamn ă leg ă tura conjugală dintre dou ă persoane că s ătorite adică prin aceasta se arată că persoanele pe care le uneş te sunt căs ătorite.

… - aceeaşi linie boltită în sus, înseamn ă leg ă tura din afara că s ă toriei dintre dou ă persoane de sex opus, adică concubinaj.

… - aceeaşi linie curbată , boltită în jos, dar formată din mici segmente, însemnează leg ă tura ce se stabileş te prin logodn ă între dou ă persoane de sex opus.

… - o linie dreaptă verticală , asemenea

aceleia

prin care se însemnează

descenden ţa fizic ă, dar formată din segmente, înseamn ă raportul de filiaţ ie adoptiv ă sau de înrudire prin adop ţ iune, stabilită între dou ă persoane. … - o scurtă linie verticală , dar formată dintr-un ş ir de puncte, dispuse vertical,

128

deci dintr-o linie punctată , înseamn ă deci dintr-o linie punctat ă , înseamn raportu l de filia ţ ie religioas ă , raportul de filia ţ ie religioas ă , stabilit prin actul ţ inerii la botez.

religioas ă , stabilit prin actul ţ inerii la botez . - o linie dreapt ă
religioas ă , stabilit prin actul ţ inerii la botez . - o linie dreapt ă
religioas ă , stabilit prin actul ţ inerii la botez . - o linie dreapt ă
religioas ă , stabilit prin actul ţ inerii la botez . - o linie dreapt ă

- o linie dreaptă de acelaş i fel, dar

formată din segmente ş i puncte, care se succed ş i sunt dispuse tot vertical,

înseamn ă filia ţ ia religioas ă sau înrudirea religioas ă stabilită prin asistarea la cununie.

- o linie scurtă , schiţată sinuos, dar

dispus ă vertical, înseamn ă raportul de tutelă dintre dou ă persoane.

- o diagonală tras ă peste oricare din

semnele prin care se însemnează persoanele sau leg ăturile de înrudire dintre acestea sau leg ăturile din care se nasc înrudirile, înseamn ă atât încetarea din via ţă a persoanelor respective cât ş i încetarea leg ă turilor pe care le fixează sau peste care se trage 460 . 1. Consângenitatea în linie directă s-ar reprezenta astfel în schemă:

- Linia este descendentă dacă se începe de

A la A, care ar fi tată l lui B, bunicul nepoatei C, stră bunicul strănepotului D, ş i r ă stră bunicul r ăstrănepoatei E, ş i ar fi

B consângen în gradul I cu B, în gradul II cu C, în gradul III cu D ş i în gradul IV

C cu E, corespunzător numărului de naş teri care îi despart; în cazul în care calculul ar porni de la E, D i-ar fi tată ,

D C bunic, B stră bunic ş i A r ă stră bunic, în acest caz linia diind tot directă , dar în

E sens ascendent.

2. Consângenitatea în linie colaterală se reprezintă astfel în schemă:

- Din autorul comun A pornesc dou ă

ş iruri

A
A

de naş teri prin fiii B ş i B’, care

460 Arhid, prof. dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, legisla ţ ie ş i administra ţ ie bisericeasc ă , vol. II, p. 84-85.

129

B B'

C C'

D D'

au la rândul lor B pe fiica C, iar B’ pe fiica C’, iar C pe fiul D ş i C’ pe fiica

pe fiica D’. Fra ţii B ş i B’ sunt consângeni în gradul II în linie colaterală egală; verii primari C ş i C’ în gradul IV ş i verii al doilea D ş i D’

în gradul VI în linie colaterală egală. B cu C’ (unchiul ş i nepoata de frate) sunt consângeni în gradul III în linie

colaterală inegală, iar C’ cu nepotul

s ău D, de var ă primar ă, sunt consângeni în gradul IV, în linie colaterală inegală, fiind dou ă naş teri pe o linie ş i trei naş teri pe cealaltă linie. Consângenitatea a constituit impediment la căs ătorie pentru considerente de ordin moral, natural, igienic ş i social. Respectul ş i veneraţia pe care le datorează descenden ţii p ărin ţilor ş i celorlalţi ascenden ţi ai lor nu sunt compatibile cu raporturile de egalitate pe care le impune căs ătoria între so ţi, iar consângenii colaterali – fraţii ş i surorile, bunicii ş i nepoatele, bunicile ş i nepo ţii – n-ar mai respecta cur ăţenia morală în raporturile dintre ei, în atmosfera de intimitate a familiei, dacă ar ş ti că se pot căs ători între ei. La acestea s-a adăugat experien ţa de veacuri carea dovedit că încheierea de căs ătorii repetate între consângeni în grade apropiate are drept consecin ţă inevitabilă degenerarea neamului omenesc, atât sub aspect fizic cât ş i sub aspect spiritual. Pentru aceste motive, ca ş i pentru îndep ărtarea vr ăjmăş iilor dintre diferite neamuri, s-au căutat s ă se încheie căs ătorii între membri din familii cât mai dep ărtate. În privin ţa impedimentului consângenităţii în linie dreaptă, Biserica – urmând dispoziţiile din Vechiul Testament (Levitic 18, 7-10) ş i din dreptul roman – socoteş te acest impediment nelimitat, indispensabil, oprind astfel căs ătoria la infinit, oricât de mare ar fi numărul naş terilor care separ ă pe cei doi consângeni. În privin ţa impedimentului consângenităţii în linie colaterală, urmând aceleaş i dispoziţii, Biserica a limitat oprirea la gradul IV, prin canonul 54 Trulan. Dar apreciind că prin extinderea acestui impediment, căs ătoriile dau societăţii membri mai s ăn ătoş i, Biserica având ş i încuviin ţ area autorităţii de stat a extins oprirea mai întâi la gradul VI ş i mai târziu, în secolul al XII-lea, în 1166, ş i la gradul VII. În principiu a rămas ca normă aceast ă măsur ă: căs ă toria este oprită în mod absolut, pân ă la infinit, între consângenii în linie dreaptă ş i pân ă în gradul VII inclusiv între consângeni, în linie colaterală .

130

Hotărârea Sinodului VI ecumenic, prin canonul 54, oprind căs ătoria între consângenii în linie colaterală pân ă la gradul IV (verii primari), Bisericile autocefale acord ă dispens ă pentru gradele V-VII, când încheierea căs ătoriei între consângeni, rude în aceste grade, nu poate fi evitată.

C ăs ătoria între consângeni în linie dreaptă este oprită ş i în

dreptul modern al statelor, ca ş i în dreptul bisericesc, adică la infinit, iar în linie colaterală, unele state limitează oprirea la gradul III altele la gradul IV. Între statele din această ultimă grup ă face parte ş i România, care – în art. 6 din Codul Familiei – prevede:

“Este oprită că s ă toria între rudele în linie dreaptă precum ş i între cele în linie colaterală pân ă la al patrulea grad inclusiv. Pentru motive temeinice, că s ă toria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi încuviin ţată de Prim ă ria Capitalei ş i de Consiliul Judeţean în cuprinsul că ruia cel care cere această încuviin ţare îş i are domiciliul” 461 . Cazurile de asemenea încuviin ţare fiind tot mai rare, Biserica Ortodox ă Român ă nu a fost nevoită s ă ia o hotărâre oficială pentru s ăvâr ş irea cununiei religioase a celor căs ătoriţi cu asemenea încuviin ţări, lăsând la latitudinea episcopului respectiv s ă aprecieze, în cazul în care cei în cauză ar solicita binecuvântarea căs ătoriei lor.

RUDENIA AFINITĂŢII – CUSCRIA

Cuscria – afinitatea sau alian ţa este raportul de rudenie ce se stabileş te între dou ă sau mai multe persoane, în baza – ş i ca efect – al că s ă toriei. Cuscria este, deci, ca ş i consângenitatea, rudenie fizică, fiindcă rezultă din actul fizic al căs ătoriei, aş a cum consângenitatea rezultă din actul fizic al naş terii. În Dreptul bisericesc ortodox – care a urmat în privin ţa cuscriei dispoziţiile dreptului roman ş i apoi pe cele ale dreptului bizantin – sunt cunoscute ş i aplicate trei feluri de cuscrii:

1. Cuscria sau afinitatea de felul I sau de un neam, care se

realizează între un so ţ ş i consângenii celuilalt so ţ;

2. Cuscria sau afinitatea de felul II sau de dou ă neamuri,

care există între consângenii unui soţ ş i consângenii celuilalt so ţ;

3. Cuscria sau afinitatea de felul III sau de trei neamuri,

care există între cuscrii unui so ţ din prima lui căs ătorie ş i cuscrii lui din a doua căs ătorie; sau între cuscrii unui membru dintre o

familie de mijloc, cu cuscrii unui alt membru din această familie

461 Codul Familiei, Decizii ale C. E. D. O., Decizii ale Cur ţ ii Constitu ţ ionale, Decizii ale Cur ţ ii Supreme de Justi ţ ie, Edi ţ ie îngrijit ă ş i adnotat ă de judec ă tor Adina Nicolae, Lect. univ. Marian Nicolae, Editura Rosetti, Bucure ş ti, 2001, p. 17.

131

de mijloc (de exemplu, cuscrii unui frate cu cuscrii fratelui s ău, căs ătoriţi cu so ţii din familii diferite; în rudenie de cuscrie de felul III se g ăseş te de asemenea tatăl vitreg cu fiica vitreg ă a fiicei sale vitrege). Calcularea gradului cuscriei se face tot cu ajutorul schemei – spiţa neamului sau arborele genealogic – ca şi la rudenia de sânge cu deosebirea că la cuscrie trebuie s ă se ţin ă seama de dou ă sau trei tulpini ale neamurilor; iar la numărare

intr ă în calcul numai naş terile nu ş i persoanele căs ătorite. 1. Cuscria de felul I Cuscria de felul I este raportul de rudenie ce se creeaz ă între un so ţ ş i ascenden ţii ş i descenden ţii celuilalt so ţ; sau între un so ţ ş i consângenii colaterali ai celuilalt so ţ. Cuscria de felul I se red ă în schemă în felul următor:

I. A
I.
A

E

D

C

B

F

G

H

II. C A B I K L M
II.
C
A
B
I
K
L
M
III. D C A B
III.
D
C
A
B

N

O

P

R

S

Schema I reprezintă încuscrirea so ţului A cu ascenden ţii ş i descenden ţii lui B. Schemele II ş i III reprezintă încuscrirea lui A cu consângenii lui B, în linie colaterală. Deci atât în linie dreaptă cât ş i în linie colaterală, consângenii lui B sunt în raport de cuscrie cu A, ş i anume de aceeaş i apropiere sau dep ărtare după cum sunt ei faţă de B. Prin urmare, calculându-se gradul de rudenie tot aş a ca ş i la consângenitate, dup ă linii sau grade, atunci o persoan ă căs ătorită A este încuscrită cu consângenii lui B, în acelaş i grad în care sunt ei cu B, consângeanul lor. Astfel, în schema I, A este încuscrit cu C, D ş i E în linie directă ascendentă în gradul 1, 2 ş i 3, iar cu F, G ş i H, în linie descendentă, în gradul 1, 2 ş i 3. În schema a II-a, A este încuscrit cu colateralii

132

so ţului B, adică cu I, K, L ş i M, în gradul 2, 3, 4 ş i 5. În schema

a III-a, A este încuscrit cu colateralii mai îndep ărtaţi ai lui B,

adică cu O, P, R ş i S, în gradul 4, 5, 6 ş i 7. Cuscria de felul I creează impedimente la încheierea căs ătoriei aproape la fel cu consângenitatea, atât în linie directă – ascendentă ş i descendentă cât şi în linie colaterală, pentru că

so ţii, formând o unitate, fiecare devine pentru consângenii

celuilalt so ţ, rud ă în acelaş i grad, în care acesta se g ăsea cu consângenii s ăi, cu singura deosebire că rudeniei nu i se spune consângenitate, ci cuscrie; fiecare so ţ nu este deci consângean cu consângenii so ţului s ău, ci cuscru; totodată se schimbă ş i denumirile raporturilor de rudenie: astfel un so ţ, deş i formează o unitate cu so ţul s ău, devine pentru părin ţii acestuia ginere sau nor ă, iar p ărin ţii devin pentru el socrii; de asemenea fraţii unui

so ţ sunt cumna ţi pentru celălalt so ţ, ş . a. m. d. La stabilirea impedimentelor la căs ătorie rezultate din cuscrie s-au luat în considerare aceleaş i motive ca ş i la consângenitate, accentuîndu-se îns ă ş i mai mult motivarea din dreptul roman că la încheierea căs ătoriei trebuie s ă se ţin ă seama nu numai de ceea ce este legal, ci ş i de ceea ce este cuviincios. Dar impedimentele la căs ătorie rezultate din cuscria de felul I iau naş tere numai dup ă ce căs ătoria a fost desf ăcută prin moartea unui so ţ sau prin divor ţ legal, iar so ţul r ămas în viaţă doreş te s ă se recăs ătorească cu o persoană dintre cei care fuseseră încuscriţii s ăi. Întinderea sau restrângerea impedimentelor rezultate din cuscrie, pentru încheierea căs ătoriei între asemenea rude, depinde de felul cuscriei în care s-au g ăsit cei în cauză. Cuscria de felul I constituie impediment la că s ă torie în linie dreaptă la infinit, atât ascendentă cât ş i descendentă , ca ş i rudenia de sânge. În Vechiul Testament sunt prev ăzute ca interzise căs ătoriile între cuscrii de felul I, în linie directă ascendentă ş i descendentă, numai pân ă la gradul III inclusiv (Levitic 18, 8, 15, 17). Aceeaş i oprire este prev ăzută ş i în Basilicale 462 . Biserica a socotit totu ş i aceast ă rudenie ca impediment absolut, apreciind că gradele mai îndep ărtate n-au fost men ţionate nici în Vechiul Testament, nici în legislaţia civilă, pentru că îns ăş i natura face imposibilă încheierea căs ătoriei între persoane aflate rude în aceste grade. În linie colaterală , adică între un so ţ ş i consângenii colaterali ai celuilalt so ţ, Biserica a socotit cuscria de felul I impediment la că s ă torie până în gradul VI inclusiv. La început Biserica a respectat dispoziţia prevăzută în Vechiul Testament care interzice căs ătoria unui so ţ cu încuscriţii săi din linie colaterală numai pân ă în gradul III (Levitic 18, 14, 16, 18). Prin canonul 54 Trulan, impedimentul a fost extins pân ă la gradul IV de cuscrie în linie colaterală, adică

462 Basilicale, 28, 5, 3.

133

între un so ţ ş i verii celuilalt so ţ. Dup ă ce gradele rudeniei de sânge în linie colaterală au fost extinse întâi pân ă la gradul VI ş i apoi pân ă la gradul VII in