Conceptul si formele actiunii politice ntre cultura politica si actiune politica exista o strnsa legatura, cultura politica ofera

cunostintele si judecatile politice de valoare pe care actiunea politica se sprijina si le fructifica. Actiunea politica poa 636c24g te fi definita ca o activitate constienta, mai mult sau mai putin organizata, desfasurata fie de diferite institutii politice (stat, partide etc.) fie de indivizi ca simpli cetateni, pentru atingerea unui anumit tel politic n conformitate cu convingerile acestora. Orice actiune politica presupune att aspecte teoretice ct si practice, care se mpletesc ntre ele si care urmaresc fie probleme de organizare si conducere a societatii, fie de influentare a opiniei publice. Eficienta actiunii politice este determinata, n ultima instanta, de gradul de cultura politica, pentru ca numai prin cultura politica se poate actiona n cunostinta de cauza. Actiunea politica se manifesta prin anumite forme precum: comportamentul politic, atitudinea politica si participarea politica. Pentru Romnia, care se afla n plin proces de realizare a unor structuri democratice, sunt vitale cultura politica, formarea unor convingeri si conceptii politice democratice, care sa asigure participarea constienta a indivizilor la viata politica a tarii prin manifestarea tuturor formelor de actiune politica amintite. Comportamentul politic constituie acea forma de actiune politica prin care membrii societatii se raporteaza intr-un anumit mod la puterea politica, la institutii si organizatii politice, la diferite doctrine, programe si acte politice. Exemple: participarea sau nu la alegeri, la diferite demonstratii, la ntruniri, respectarea sau nu a legilor etc. Comportamentul politic al membrilor societatii depinde n mare masura de nivelul de cultura, politica, de gradul de ntelegere si apreciere a valorilor politice. De regula, un nivel nalt de cultura politica si de apreciere ct mai corecta a valorilor politice conduce la un comportament democratic benefic pentru soarta democratiei din tara respectiva, si invers. O alta forma a actiunii politice este atitudinea politica. Atitudinea politica constituie o modalitate concreta a actiunii politice, prin care se reactioneaza pozitiv sau negativ fata de idei, doctrine, programe, institutii, situatii si evenimente politice. n general, atitudinea politica reliefeaza pozitia favorabila sau nefavorabila fata de activitatea si doctrina unui partid, a statului, a diferitelor organisme interne si internationale etc. Astfel, pot sa existe atitudini pro sau contra monarhiste, pro sau contra republicane, atitudini politice de stnga, de dreapta etc. De regula, atitudinea politica a cetatenilor sau chiar a unor grupuri sociale se constituie n functie de convingerile politice pe care le au si a ideologiei politice pe care o mpartasesc (conservatoare, liberala, social-democrata etc.). O alta forma a actiunii politice o constituie participarea politica. Prin participare politica se ntelege o angajare activa a cetatenilor sau grupurilor sociale la elaborarea deciziilor politice si la transpunerea lor n viata. Ea reprezinta o forma superioara de manifestare a actiunii politice si constituie o conditie importanta a unui regim democratic. Exemple de participare politica putem avea: ncadrarea n rndurile unui partid politic, si activitatea desfasurata n cadrul acestuia, participarea la alegeri prin candidarea la anumite posturi de conducere, activitatea depusa n organisme de conducere etc.

Participarea la viata politica a ct mai multor cetateni, a unor largi categorii sociale, este posibila numai ntr-un regim democratic autentic, ntre aceste doua componente existnd o legatura organica. Cu ct participarea politica este mai larga si reprezentativa, cu att regimul politic este mai democratic, iar acesta la rndul sau mareste gradul de participare a cetatenilor la viata politica a tarii. Desfasurarea unei actiuni politice sub toate formele ei de manifestare, n mod ct mai eficient si corespunzator, depinde, dupa cum s-a aratat, de un nivel ridicat de cultura politica a membrilor societatii. Un comportament politic, o atitudine politica, o participare politica corespunzatoare nu sunt posibile fara un grad ridicat de cultura politica. Mai trebuie subliniat si faptul ca o actiune politica adecvata presupune, n mod necesar, o corelare corespunzatoare ntre libertate si responsabilitate, ntre drepturi si ndatoriri. Libertatea politica este o valoare esentiala a democratiei si un drept fundamental al omului. Numai n cadrul unei libertati politice, oamenii pot desfasura actiuni politice, pot efectua creatii politice n concordanta cu cerintele de progres ale societatii. Libertatea politica presupune att libertatea de gndire, de opinie, ct si libertatea de actiune. Libertatea politica se poate manifesta numai n situatia n care societatea ofera un cadru corespunzator pentru aceasta, respectiv un regim democratic. Dar libertatea politica, la rndul ei, nu poate exista si nu se poate manifesta corespunzator dect n strnsa corelatie cu responsabilitatea politica. O autentica libertate nseamna, n primul rnd, o libertate responsabila. Responsabilitatea politica presupune corelarea libertatii individului cu libertatea celorlalti care, n final, sa duca la armonizarea intereselor sociale. Printr-o libertate responsabila, individul nu afecteaza, ci, dimpotriva, stimuleaza libertatea semenilor sai. Prin urmare, responsabilitatea implica respectarea unor norme, ndeplinirea unor obligatii si ndatoriri care, numai n acest fel, pot sa asigure exercitarea libertatii de catre toti cetatenii. Pentru reusita procesului de democratizare a vietii politice care se desfasoara n Romnia o importanta deosebita o are si existenta unui raport corespunzator ntre libertate si responsabilitate, ntre drepturi si ndatoriri. A fi democratic nseamna, n egala masura, sa-ti exerciti pe deplin drepturile si libertatile, dar sa-ti ndeplinesti cu aceeasi constiinciozitate si ndatoririle si obligatiile ce-ti revin n cadrul societatii. Conceptul de aciune politic cuprinde multiple activiti, desfurate de diverse entiti, spre exemplu: activitatea de conducere desfurat de partidul sau coaliia de partide aflate la guvernare; activitatea de conducere politic exercitat de organele etatice; activitatea partidelor politice neguvernamentale; activitatea grupurilor de presiune i activitatea, cu caracter politic, efectuat de fiecare cetean n parte. Aici este vorba de ceteanul neimplicat n politic, aazisul simplu cetean sau ceteanul obinuit. Dar ce semnific conceptul de aciune politic? Aciunea semnific, n principiu, efectuarea unei prestaii, a unei activiti n opoziie cu absteniunea/inaciunea. Aciunea politic ne duce cu gndul la faptul c acea activitate, concretizat ntr-o prestaie pozitiv are conotaii i caractere politice. Orice modalitate de participare pe scena politic a unui actor politic reprezint o aciune politic. Modalitile acestea de participare trebuie s fie legale i legitime. Dei intr tot n sfera aciunii politice activitile nedemocratice se situeaz la periferia scenei politice (ex.: tentativa,

euat desigur, de subminare a puterii de stat; terorismul; asasinate cu caracter politic; etc.). Aceste forme de aciuni politice nu implic o participare activ, constructiv la viaa politic. Dimpotriv, ele mbrac un caracter distructiv fiind fundamentate pe ideologii i doctrine politice extremiste, xenofobe sau separatiste. Scopul exercitrii unei aciuni politice l constituie participarea activ la jocul politic n vederea impunerii selectrii conductorilor politici preferai i, totodat, pentru influenarea lurii deciziilor politice. Aciunea politic se manifest n variate moduri dar toate se circumscriu scopului fundamental urmrit. Astfel sunt aciuni cu caracter politic: participarea la vot; obinerea calitii de membru al unui partid politic; activitatea propriu-zis desfurat n cadrul unui partid politic; campaniile electorale; demonstraiile de adeziune sau de protest; manifestaiile i orice alte activiti prin care se manifest explicit inteniile politice. Doctrina politic face distincie ntre aciunile politice legitime i aciunile politice nelegitime. Prima categorie presupune conformarea activitii desfurate cu valorile i procedeele democratice, n timp ce a doua categorie fie ncalc, fie ignor valorile i tradiiile regimurilor politice democratice. n ultim instan aciunile politice au rolul de a sensibiliza populaia cu drept de vot dintr-o ar. Cu ct aciunile politice vor servi interesul naional, al societii civile, privit n ansamblu, cu att vor captiva mai mult cetenii. n raport de angajarea politic a actorilor politici populaia se poate manifesta n diferite moduri. Astfel: Apatia politic se obiectiveaz n absena angajrii dar i a aciunii politice; Detaarea politic este atunci cnd angajarea politic exist dar lipsete aciunea politic; Aciunea politic represiv se materializeaz n absena angajrii politice dac aciunea politic este prezent; Aciunea politic instrumental implic existena att a angajrii ct i a aciunii politice. Modurile de manifestare a populaiei cu drept de vot n privina angajrii politice reprezint un veritabil barometru, un indicator obiectiv al gradului de corelare dintre angajarea i aciunea politic i, n ultim instan, al modului n care societatea civil percepe activitatea societii politice i ndeosebi a guvernanilor i a partidelor politice parlamentare aflate n opoziie. Aciunea politic este perceput de ctre public n raport de o multitudine de factori care condiioneaz pn la urm nelegerea mesajului purtat de aceasta. Hotrtor pare a fi, din acest punct de vedere, nivelul studiilor. Acesta condiioneaz, n mare msur, gradul de participare politic. De principiu, se consider c cetenii cu studii superioare, provenii din mediul urban, i mai ales din marile orae, au un veritabil monopol n privina participrii politice active. n raport de nivelul de cultur, de gradul de instruire dar i de posibilitile materiale personale fizice se raporteaz diferit la gradul de satisfacere a trebuinelor. Ori de acesta depinde tocmai ierarhia valorilor individului.

Trebuinele termen care acoper generic un spectru larg de valori i bunuri necesare, se pot referi exclusiv la obinerea mijloacelor materiale de subzisten sau se pot referi i la valori spirituale: intelectuale, estetice, de consideraie social, etc.. Aceste trebuine sunt materialiste sau postmaterialiste, ntruct se manifest numai dup satisfacerea integral a trebuinelor materialiste. Pornind de la aceast distincie i indivizii care compun societatea pot fi categorisii n materialiti sau post-materialiti. Indivizii materialiti sunt preocupai de satisfacerea nevoilor primare relative la hran i la alte necesiti primordiale.Dimpotriv, post-materialitii resimt nevoia satisfacerii unor interese mai ndeprtate de trebuinele strict materiale. Acetia provin, de regul, din familii nstrite i au un nivel de educaie ridicat. Post-materialitii desfoar activiti politice nonconformiste, spre deosebire de materialiti, pentru care aciunile nu depesc cadrul convenional, instituional. n legtur nemijlocit cu dihotomia materialist post-materialiste se afl liberatatea politic vzut ca fiind o posibilitate de manifestare a aciunilor politice n cadrul consacrat de regimurile politice democratice. Problema se pune n legtur cu unele manifestri cu caracter eminamente politic desfurate de grupurile post-materialiste. Pot fi considerate astfel de manifestri o nclcare a libertii politice? Marea majoritate a aciunilor politice desfurate de grupurile eterogene post-materialiste (micri antinucleare, ecologiste sau feministe, etc.) nu lezeaz libertatea politic. Indiscutabil, n societile viitorului limitele de toleran a aciunilor politice vor fi mult mai largi ntruct postmaterialitii vor domina scenele politice. n lucrarea de fa trebuie s facem succinte referiri la responsabilitatea politic. Aceasta ia natere ca urmare a interaciunii libertii individuale ca interesele societii i cu libertatea membrilor care o compun. Orice individ trebuie s i coreleze libertatea sa, sub aspect politic, cu libertatea celorlali. Liberul su arbitru trebuie s ncurajeze i s stimuleze libertatea tuturor celorlali membri ai societii. Responsabilitatea politic reprezint obiectivarea, oglindirea contiinei ceteanului. Dac responsabilizarea nu a fost suficient sub aspectul adoptrii unei conduite n limitele prestabilite atunci intervine rspunderea politic. Concep ii politologice privitoare la dezvoltarea societ ii Indiscutabil societatea fiecrei ri, umanitatea n ansamblul ei parcurge un drum de-a lungul istoriei omenirii. Relaiile sociale nu au un caracter etern, deci nu sunt imuabile. Datorit acestui fapt societatea se afl n continu prefacere, micare, adic n continu devenire, transformare. Dezvoltarea societii este o consecin a luptei contrariilor, dintre vechi i nou, pozitiv i negativ, progresist i retrograd. Numai c aceast linie continu de dezvoltare a societii nu se manifest ntotdeauna fr convulsii. Este i firesc deoarece transformarea, devenirea social este rodul unei lupte generat de contradiciile, uneori ireductibile. Au existat doctrine care au prezentat dezvoltarea societii lund ca punct de pornire ciclul vieii. S-a spus c orice societate nscut este tnr, apoi deplin matur, mbtrnind

odat cu epuizarea resurselor sale. Consecina mbtrnirii, a epuizrii societii, este dispariia statului care avea rolul de acopermnt juridic al acesteia. n realitate ciclul prezentat nu este complet. Societatea nu moare, deci nu poate fi circumscris unui ritm biologic. Societatea se transform fiind mereu supus luptelor, contrariilor. Intervine doar moartea, caducitatea unor relaii sociale care sunt nlocuite de alte relaii sociale, corespunztoare noului stadiu de dezvoltare a societii. Exist teorii, doctrine care i propun s descrie generic ntregul mers al istoriei umanitii. Acestea sunt denumite n politologie doctrine stadiale. Dezvoltarea stadial a umanitii menionat de Auguste Conte se circumscrie urmtoarelor etape (stadii): stadiul religios, stadiul metafizic, stadiul tiinific, dominat de teoriile pozitiviste. n fiecare din cele trei etape umanitatea, civilizaia sa, a fost dominat succesiv de: religie, filosofie, i respectiv tiin. Cea mai important doctrin stadial a istoriei este considerata cea marxist. Aceasta procede necesitatea obiectiv a parcurgerii de ctre umanitate a unor etape corespunztoare unor moduri de producie diferite sclavagism, feudalism, capitalism, comunism. Se consider c parcurgerea acestor stadii constituie o realitate obiectiv, o legitate. Fiecare stadiu are un mod de producie distinct, respectiv relaii de producie diferite i fore de producie distincte. La temelia forelor de producie este forma de proprietate corelat cu resursele materiale i umane i tehnologiile proprii fiecrui stadiu de dezvoltare a societii. Acestor fore de producie le corespund anumite relaii de producie concretizate n organizarea politic a societii i n contiina specific civilizaiei respective. n temeiul acestor predicii teoria marxist pune accent pe necesitatea obiectiv a instaurrii societii comuniste, cu etapa sa intermediar, societatea socialist. Datorit prbuirii lagrului statelor socialiste, astzi se consider c predicia marxist este fals, deoarece socialismul, ca prim faz a societii comuniste, a fost nlturat. Nu trebuie scpat din vedere c mai exist state n care conducerea societii se fundamenteaz pe teoria marxist (Cuba, Vietnam, R.P.D. Coreean, Coreea de Nord i R.P. Chinez). Deci socialismul nc nu a disprut complet de pe mapamond. Pe de alt parte, realitatea concret faptic, istoric, atest c umanitatea a parcurs n existena ei cunoscut mai multe ornduiri sociale. Posibil ca nu socialismul s fie stadiul ce va nlocui capitalismul dar pn la urm i vor trebui nlocuite. Deocamdat experiena istoric a demonstrat c tentativa de nlocuire a capitalismului cu socialismul, dei a produs efecte dureroase, a fost viabil producnd i unele efecte pozitive n statele care au ales sau crora li s-a impus calea de dezvoltare social-politic i economic socialist. Se apreciaz c toate teoriile zise stadiale, inclusiv doctrina marxist comport elemente pur subiective, speculative. Fiind imposibil de prevzut modul de dezvoltare al societilor, teoriile aa-zis stadiale sunt netiinifice, fiind bazate pe imaginar, pe utopie. Nu suntem de acord cu opiniile care acrediteaz ideea c aceste teorii stadiale nu aparin tiinelor politice. Orice doctrin, indiferent de validitatea sa, dac se refer la modul de organizare i de conducere politic a societii aparine tiinelor politice. De asemenea, apreciem, n disonan cu politologi celebri, c toate teoriile stadiale au aptitudinea de a aparine practicii politice. Se poate susine c teoria marxist nu a aparinut practicii politice att timp ct ea a fost aplicat zeci de ani n U.R.S.S. i celelalte ri socialiste de pe planet? Categoric nu se poate susine un asemenea punct de vedere!!! Desigur, fenomenele sociale nu pot fi ncorsetate n reete sau n scheme prestabilite. Dar observm c o mare parte din umanitate a parcurs stadiile descrise de teoria marxist: sclavagism, feudalism, capitalism, unele i socialism. Fr ndoial, unele societi nu au inclus anumite stadii (spre exemplu s-a trecut de la feudalism direct la socialism n China, Albania)

dar au parcurs, n linii generale acelai model de dezvoltare social.Predicia social ntradevr ine de profeie dar este greu de negat modul de dezvoltare istoric a societilor care apare ca o nlnuire de etape corespunztoare dezvoltrii economice i sociale a diferitelor state. ACTIUNEA POLITIC SI AGENTII Si Actiunea politic se preznt sub forma unui sistem compus din unitti (agenti politici, acte politice) n interactiune, n virtutea unei siructuri (mo-dele, roluri), fiecare agent ndeplinindu-si rolul n raport de astep-t.rile celorla1ti iar fiecare act succednd altor acte, n functie de asteptri1e nou create. Sociologia politic studiaz structurile politice n cadrul celorlalte structuri sociale, adic analizeaz exercitarea puterii n societate' in mediul social. Demersul urm.reste dou planuri, peniru c pe dou planuri se desfsoar ss lupta politic, Iupta pentru putere: (nire oameni, grupuri care actioneaz pentru a cuceri, mentine sau influenta pute 353f53d rea) si ntre puterea care se exercit si cei asupra cro-ra se exercit. Actiunea politic, fiind un tip special de actiune social, pre-supune o serie de conditionri prealabile: un anumit grad de consti-entizare de cire agentii politici a obiectivelor si directiilor de evolutie a respectivei societti, o institutionalizare a vietii politice peniru a i se imprima coerent si stabilitate, o va1oriza re a agentilor politici existenti, ri functie de posibilittile lor reale de a-si asuma conducerea, guvemarea, administrarea societtii n ansamblu. Cci "nu poate exista politic si actiune politic dect acolo unde exist comportamente ordonate si scopuri clare, iar energiile sociale tind, n societatea modern, s se politizeze, adic s se organizeze pentru a fi directionate n vederea atingerii scopului propus".1 Actiunea politic este rezultatul participrii unej largi categorii de agenti, care pot fi colectivi (partide politice, grupuri de presiune, grupuri sociale, elite politice, mase populare) sau individuali (1ideri, personalitti, mili tanti, aderenti) si este conditionat de tipul de agent, de apartenenta agentilor la un grup socia1, de relatia acestuia din urm cu puterea politic, de

regimul politic, dar si de predispozitiile psiho-temperamentale, de nivelul de informare, pregtire si cultur al personalittii politice, precum si de nteresele sale jndividua1e sau de grup. Mobilurile actiunii politice pot fi cucerirea, exercitarea sau nf1uentarea puterii, n functie de interesele unuiiunor grupuri socia1e, sau date de contextul n care se desfsoar aceasta si de evolutia vie tii politice preconizat de agentii po1itici. Formele pe care le poate lua actiunea politic sunt lega1e sau ile-gale, pasnice sau violente, institutionalizate sau nu si se concretizeaz n: a1egerea conductorilor politici (votul), participarea la campaniile electorale sau la activittile politice (demonstratji, mitin guri, marsuri, greve, organizarea de confernte, actiuni de propagand), adeziunea sau angajarea n partide politice sau grupuri de presiune, desfsurarea de activitti specifice n organele politice. Dup scopurile si mijloacele utilizate se pot delitmita mai multe tipuri de actiuni politice. Actiunea politic revolutio nar si propune schimbarea puterii politice sau a regimului po1itic prin metode violente, bruste, radicale; agentii cei mai activi sunt, n acest caz, cei colectivi, clasele sociale, miscrile si partidele politice, diferite alte grupuri, masele. Cea refortnist urmreste introducerea treptat a schimbrilor considerate necesare, pentru transformarea progresiv a unui sistem politic fr zguduiri sociale si fr s- si propun schimbarea lui cali- tativ. n cazul actiunii politice conservatoare, aceasta tinde s mentin statu-quo-ul prin sustinerea conformismului fat de un sistem de norme si institutii impuse de iraditie si proclamarea nencrederii n caracterul benefic al schjmbrilor preconizate n ordinea public si social, bazat altfel pe inegalitti naturale si difere ntieri sociale corelative. Cea reactionar propune solutii care urmresc restaurarea unor situatii depsite istoric, dar considerate mai bune dect cele prezente si apeleaz uneori, n acest scop, la mijloace vjolente, chiar teroriste.

In ana1iza actiunii politice irebuie avute n vedere att activitatea diferitelor grupuri, ct si actiunea individual. S lum n discutie, mai nti, agentii colectivi. Natura grupurilor care se imp1ic direct, indirect sau ocazjonal n politic si modalittile Ior de actiune sunt diverse (de la protest pasnic sau violent, prn plngeri, sesizri, demonstratii, greve profesionale, greva foamei, ocuparea sedjilor unor institutii, blocarea ci1or de iransport, rebeliuni, lovituri de stat, la publicitate sau la sustnerea activittii unor partide sau formatiuni politice ss sprijinirea grupurilor de presiune). Tom Bottomore2 denumeste n genera1 actiunea grupurilor sociale drept miscare social, ntelegnd prn aceasta o actiune colec-tjv, difuz, putin organizat, constituit pe baz de simpatie fat de o cauz, menit s promoveze o schimbare sau s se opun acesteia pe plan local, national sau international. Reprezint un fenomen ca-racteristic socjettilor moderne, n care un numr tot maj mare de indjvizi particip activ ss constant la constructia ss reconstructia societtii lor. Dup anii s60, miscrile socia1e au devenit mult mai active si au avut sau au cptat obiective politice, fiind considerate de sociologii politici agenti politici potentiali. Pentru alti sociol ogi, ca Guy Rocher3, miscrile sociale sunt organizri n genere revendicative, clar structurate si identificabile, cu obiective diverse, de la rstumarea ordinii stabilite la dezarmarea nuclear ss egalitatea n drepturi a oamenilor; cutnd s promoveze interesele unui sau unor grupuri sociale, ele inf1uenteaz, prin pre-siunea exercitat, autorittile, puterea politic, fiind ca atare un agent politic. AJti cercettori n stiinte1e politice denumesc aceeasi realitate actiunea maselor, ntelegnd prin mase o grupare uman constjtujt n anumite situatii (momente de nemultumire, solidaritate, revolt sau constemare), instabil si cu o com pozitie relativ eterogen. Pentru L. Zprtan,4 de exemplu, masele sunt multimea uman nediferentiat, tradus n termeni de succes. Pareto distinge ntre elitele nonguver-nante si cele guvernante, care,

n fapt, sunt elitele politice, implicate n conducerea societtii. Toto dat, el formuleaz un principiu rele-vant peniru sociologia politic, acela al circulatiei elitelor. Gaetano Mosca6 a lansat notiunea de clas politic; pentru el, aceasta este compus din minoritatea care detine puterea ntr-o societate, asimilnd-o unui veritabjl grup de putere, o clas sui- generis, dn considerentul c legturile care i unesc pe membrii unei elite (de rudenie, de interese, de cultur) asigur unitatea de gndire si coezi- unea unei astfel de structuri. Fiecare clas politic se legitimeaz prinir-o anumit formul politic. Desi se situeaz n traditia lui Mosca, Mills7 se disociaz de aces-ta n anumite privinte, pentru el elita fiind o rea1itate mult mai com-plex si mai diversificat dect a presupus predecesorul su sj a o defini n termeni de clas reprezint o simplificare a realittii. n vizi- unea sa, elitele, fr a constitui o clas, se asociaz pentru a forma o unitate de putere care domjn societatea. Mills utilizeaz concep-tul de elit a puterii pentru a analiza mecanjsmele existente la vrful societtii americane; concluzia sa este c elita puterii este format din lideri politici, mari capita1isti si sefi militari, a1e cror jnterese coincid n anumjte circumstante, c ea se bazeaz pe similitudinile care exist si intre membrii sj, pe relatiile personale , oficiale dintre ei, pe afinitti le psihice si sociale care i unesc, si c n realitate exjst rtu o eljt, ci elite, djntre care cele politic, economic si militar repre- znt adevrata putere. Si John Porter8 a pus n evident ceea ce distnge si caracterizeaz djferitele elite - politic, economic, tehnocratic, religioas - s mai a1es, faptul c nu putem, n societatea actual, s vorbim de o elit, ci de elite. Raymond Aron9 mprtseste ace1asi punct de vedere: n societtile democratice pluraliste,

marcate de nterese divergente, nu putem vorbi de o elit, cj de elite, constituite din lideri politici si 6 Gaetano Mosca, The Ruling Class, Mc Graw-Hill, New York, 1939. s Wright C. Mills, The Power Elite, Oxford University Press, New York, 1956. 8 John Porter, The Vertical Mosaic, Universitv ofToronto Press, Toronto, 1965. s Raymond Aron, citat n Political Sociology, editat de S. N. Eisenstadt Basjc Books, Inc. 111 Publishers, New York, 1971. cu njvel de cunoastere si de initiati v sczut constituit mai mult sau mai put in spontan, dar care poate actiona n numele unui interes determinat, n lipsa unei organizri prealabile sau stimulat de anu- mite organizatii, institutii, agenti (partide politice, Iideri, sindicate, grupuri de presiune, mass media). Cnd sunt reunite de nterese latente si se constituie intentiona1, genereaz fenomene psihosociale specifice (efectul de descrcare, contagiunea emotional, sugestibi1itatea colectiv) ce pot fi exploatate de anumiti lideri n sensul disciplinrii ss ncadrrji lor nir-o directie urmrit. Nestpnite, masele pot irumpe n viata politic, declansnd o actiune haotic, periculoas pentru echilibrul societatitt. De aceea, se spune c masele i pot nfricosa nu doar pe cei care se apr de ele, ci si pe cei care irebuie s le conduc, deoarece sunt forte complexe si imprevizibile. n cazul constientizrii ss directionrii lor, devn agenti politici sui- generis. Masele devin agent politic prncipal n cazul revolutiilor, al rs-tumrii sau al nlocuirji unui sistem politic cu altul. n acest caz nu mai poate fi vorba de o actiune politic inconstient, nepolitic dar politizabil sau directionabil, cj de o actiune constient ss orientat spre un scop anume, pe baza unei constinte colective clare, masa descoperindu-si n acest caz interesul sau ceea ce crede c este intere-sul ei, precum si modalitatea de actiune necesar atngerii scopului urnttarit.

Teoriile elitiste, n schimb, neag capacitatea politic a maselor, pe care le asimileaz multimii sau gloatei, lipsite de organiza re si constjint ss mnate exclusiv de interese de moment, situationale; doar n situatia n care sunt politizate si orientate de lideri spontani sau autoinstituiti pot fi consjderate nsirumente ale actiunii politice. Vilfredo Pareto,5 cel mai cunoscut si controversat teoretician eli- tjst, a dat termenului si notiunii de elit un statut sociologic. Pentru Pareto, elita este compus djn toti cei care manifest caljtti exceptionale ori care dau dovad de aptitudnj deosebite n domeniul lor sau nir-o activitate. Cu alte cuvinte, din elit fac parte cei care, prin nsusiri naturale sau prin munca lor, obtn performanta, uneori Vi1sedo Paieto, Traits de sociologie gsnsrale, Payot, Paris, 1919. administratori guvemamentali, manageri economici si tehnocrati, sefi mil itari, elite ce corespund unor functii esentiale n societatea respectiv. n sfrsit, Guy Rocher defineste elita ca "ansamblul persoanelor si grupurilor care, ca urmare a puterii pe care o detin sau a inf1uentei pe care o exercit, contribuie la actiunea unei colectivitti, ori prin deciziile pe care le ia, ori prin ideile pe care le exprim, simbolizeaz sau propag".10 E1 delimiteaz mai multe tipuri de elite: - elitele traditionale, care se bucur de autoritatea sau de influenta ce decurge din ideile, credintele sau structurile sociale a cror surs se af1 departe n irecut si care se ntresc prin iraditie ndelungat (spre exemplu elitele aristocratice, religioase); - elitele economice, care sunt investite cu autoritate sau putere ori exercit inf1uent asupra celorlalte elite ca urmare a veniturilor pe care le posed si a capacittilor pe care le detin (mari latifundiari, ndustriasi, bancheri); - elitele tehnocratice sunt cele care detin autoritate sau exercit inf1uent deoarece au fost numite sau alese dup legi stabilite, recunoscute si acceptate si li se atribuie o anume competent;

sunt compuse din categoria superioar a administratorilor din guvem, din corporatiile industriale sau financiare, respectiv din nalti functionari ce ocupa posturi de comand n ierarhiile birocratice; - elitele harismatice sunt cele crora li se airibuie calitti de exceptie, nsusiri magice sau cvasimagice; autoritatea si influenta de care se bucur sunt legate de persoane precise si nu de posturi sau de bunuri si, ca urmare, se vorbeste mai curnd de sefi harismatici, dect de elite harismatice; - elitele ideologice sunt persoane si grupuri care particip la definirea unei ideologii, pe care o prezint si o difuzeaz; ca si cele harismatice, pot face parte din elita puterii dar pot fi si elite de influent, spre exemplu conira-elite sau elite de opozitie, care con-test elita puterii si anunt, de obicei, schimbrile viitoare de struc -tur; - elitele simbolice, neglijate n general, au functii importante n societate; de obicei, elitele au un caracter simbolic, dar unele au, prin chiar menirea lor, un rol simbolic: este vorba de persoanele sau grupurile care se preznt sau sunt prezentate ca prototipuri ale unor moduri de viat sau care ntruchipeaz unele valori si calitti (artisti populari, cntreti, sportivii profesionisti, sotiile oamenilor politici) si care, atrase n sfera politicului, pot juca un rol important n inf1uentarea atitudinilor ssi comportamentelor politice ale celorla1ti indivizi. Rezult c notiunea de elit politic este definit ntotdeauna n raport cu puterea, fie c o detine, fie c o nfluenteaz (prin actiunea lor, elitele contribuie la luarea deciziilor, direct sau indirect, la definirea situatiilor sau obiectivelor si la constientizarea unor grupuri sociale) si ca (cel putin) virtuali agenti politici. Evident c elita politic este n mod constant agent politic: ea reuneste acele persoane cu acces Ia exercitarea puterii politice, cu influent as upra vrfurilor sistemului politic sau care, af1nduse n opozitie, urnresc s obtin puterea politic. Este compus din oameni ce posed experient politic si prestigiu, datorate statutului, vrstei, profesiei, autorittii, precum ssi unele irsturi

psihice deosebite, inclusiv motivatii politice si dorinta de reusit. AIti agenti politici colectivi sunt partidele politice si grupurile de presiune, concepte abordate, inclusiv sub aspectul actiunji politice, n alte capitole si asupra crora nu vom insista acum.

1. Conceptul si mijloacele contemporane ale actiunii politice 2. Formele si tipurile actiunii politice 3. Libertate si responsabilitate politica 1. Conceptul si mijloacele contemporane ale actiunii politice Actiunea politica poate fi privita ca o activitate de elaborare si aplicare de decizii privind dezvoltare societatii in intregul ei sau in unele domenii ale sale, precum si privind rezolvarea problemelor publice. In general, actiunea politica poate fi urmarita din doua puncte de vedere si anume, ca activitate de organizare si conducere desfasurata de institutiile politice, respectiv de stat sau de partidele de guvernamant, precum si ca activitate politica a individului, respectiv a cetateanului. Luand in consideratie analiza conceptului de actiune politica si posibilitatii de urmarire a ei, asa cum am prezentat mai sus, putem sa luam in discutie mijloacele contemporane ale actiunii politice, pe care le vom trata succint, intrucat au mai fost pomenite cu ocazia tratarii diferitelor capitole ale lucrarii de fata. Resursele politice impreuna cu instrumentele politice formeaza mijloacele de organizare, conducere si reglare politica a societatii. Nu putem face o demarcatie rigida intre resurse si instrumente politice. Resursele politice reprezinta acele mijloace care fac posibila actiunea politica, reprezentand elementul uman, cultural, psihologic, spiritual, financiar din care se formeaza existenta si constiinta politica a societatii. Printre cele mai insemnate resurse politice citam: societatea civila, constiinta politica, corpul electoral, banii, armele, opinia publica, cultura politica, birocratia, etc. Instrumentele politice sunt mijloacele (tehnicile) folosite pentru transformarea obiectului actiunii politice in conformitate cu strategiile si programele agentilor politici. (agentii politici contemporani sunt grupari de cetateni, formate prin libera asociere, bine organizate si durabile, avand unitate de vointa si actiune care este determinata de formele de comunitate sociala, de colectivitatile umane, clasele, categoriile sociale, socio-grupurile din interiorul comunitatii pe care le reprezinta. Aceste grupari de cetateni urmaresc fie schimbarea ordinii institutionale si sociale existente si crearea unei ordini socio-economice si politice superioare, fie conservarea ordinii social economice si politice date, fie influentarea aplicarii dreptului in favoarea lor. M. Duverger distingea doua categorii de agenti: partidele si grupele de presiune.) Cele mai importante instrumente politice sunt: puterea de stat, sistemul dreptului, dreptul de initiativa legislativa, si de decizie la scara national statala, mijloacele de informare a maselor, aliantele politice, aparatul de represiune, propaganda, platformele politice. In anumite faze ale dinamicii actiunii politice globale aceleasi mijloace politice pot avea in mod simultan rol de instrumente si de resurse politice. In randul mijloacelor contemporane ale actiunii politice putem aduce in discutie mai multe elemente si anume:

I) Statul impreuna cu organele care il compun: legislative, executive, judecatoresti, de procuratura, politia, jandarmeria, armata. Statul este o forta politica de prim ordin in societate dar stiu un instrument politic esential. Statul este considerat ca fiind un instrument de guvernare, de luare a deciziilor, de adoptare a normelor juridice, de aplicare a lor in viata (in cazul statului de drept), de judecare a tuturor celor care incalca legile, precum si de administrare a avutiei. Ca instrument politic principal statul favorizeaza pe cei care au cucerit puterea sa utilizeze si celelalte instrumente politice care va permite crearea sau mentinerea ordinii socio-economice corespunzatoare vointei guvernantilor. Din urmarirea evolutiei istorice a statului si dreptului rezulta faptul ca statul a jucat nu numai rol de instrument politic fundamental, ci si de agent, de decizie, de organizare de control in practica politica. Mentionam ca statul este un agent politic prin personalitatile sale care fac parte din aparatul de stat, prin membrii activi, creatori in politica. II) Dreptul de initiativa legislativa are ca resurse doctrina legitimitatii si este consacrat formal in Constitutie. Fara a fi in posesia dreptului de initiativa legislativa nu ar avea nici un sens activitatea oricarui partid politic in cadrul regimului existent. Exista forte politice in special in cadrul regimurilor totalitare, care sunt scoase in afara vietii politice oficiale, deci nu sunt in posesia dreptului de initiativa legislativa. De asemenea mai exista alte forte politice care desfasoara actiuni, fara a recurge la acest drept (grupele de presiune). III) Sistemul dreptului. Sistemul dreptului, apoi aplicarea acestuia reprezinta un instrument de care depinde o activitate politica eficienta. Este compus din sistemul normelor obligatorii care exprima vointa elitei dominante. El se interpune intre guvernati si guvernanti, intre regimul politic si fortele care il sustin pe de o parte si ordinea socio-economica pe de alta parte. Deci ordinea socio-economica si politica existenta reflecta gradul in care sistemul de drept este respectat si aplicat, conform cu vointa guvernantilor. IV) Exercitarea vointei legitime. Desi fortele politice si regimurile politice nu declara folosirea violentei ca o necesitate in etichetatea guvernarii, ajunse la putere o practica in anumite situatii. Frecvent, invocand legitimitatea, regimurile totalitare, in special cele fasciste, staliniste se manifesta prin acte de violenta. In unele state contemporane recurg la vointa organizatii politice nestatale, grupe de presiune, grupe teroriste, opozitia scoasa in afara legii, armata cand nu isi mai pastreaza caracterul de neutralitate si devine agent politic inlaturand regimul existent. V) Cultura politica. Orice colectivitate umana orice agent politic are o cultura politica proprie, care contine scopurile, valorile si convingerile prin care oamenii se raporteaza la sistemul politic. Modelele de cultura politica fac posibila transformarea lor in instrumente ale actiunii politice. In acest fel ea face posibila socializarea politica atragerea unui numar cat mai mare de aderenti, alegatori si simpatizanti, intarirea coeziunii sociale in jurul unor valori dominate, acumularea de energii spirituale la nivelul colectivitatilor in sensul realizarii programelor politice. VI) Mijloacele de informare a multimilor reprezinta pe langa un element al culturii, un instrument al politicii. Rolul lor a iesit la iveala in special la noi, cu ocazia evenimentelor din 1989. Mutatiile sociale si politice la care suntem martori, disputele cu caracter ideologic din epoca contemporana au dus la schimbari de ordin calitativ in dezvoltarea mijloacelor informationale. In momentul de fata cetatenii de pretutindeni manifesta interes pentru discursurile elementelor din conducerea statului, pentru discursurile liderilor politici, pentru diferiti reprezentanti ai politicului, actionand astfel in mod concret pentru intarirea democratiei directe. Practica politica a vremurilor actuale a contribuit nu numai la dezvoltarea mijloacelor tehnice, ci a dirijat si formarea unor oameni specialisti, competenti in publicitate. Astazi nu reprezinta o problema de actualitate numai publicitatea evenimentelor sportive, teatrale, muzicale, stiintifice, ci se trece spre o publicitate la nivelul puterii, respectiv a deciziilor puterii la nivel global. Puterea a devenit o adevarata vedeta a presei, radioului si televiziunii. Cetatenii privesc toate evenimentele si cele cu caracter national si cele cu caracter global cu mult interes, creandu-si impresia ca ii cunosc foarte bine pe liderii politici, pe conducatorii de stat, pe reprezentantii artei si ai culturii. Prin mijloacele moderne de informare in masa populatia de pe glob a putut fi martora la acuzatiile aduse presedintelui Clinton, intentate de foste functionare ale

Casei Albe, dar au putut fi la curent si cu mesajul lui Bill Clinton din 30 ian 2000 care prezenta teza. America cea mai puternica natiune din cate au existat vreodata VII) Statisticile. Pe langa alte elemente de informare un rol deosebit il joaca statisticile care cuprind cele mai concise date privind economia, demografia, resurse, ritmurile de crestere, investitii, venituri, cheltuieli bugetare, balanta de plati externe, a comertului exterior, stari calitative si cantitative. VIII) Ideologiile din lumea contemporana pot constitui o baza pentru elaborarea si folosirea unor importante instrumente politice ca de pilda: platformele politice, programele partidelor, propaganda, presa, dreptul constitutional. Aceste instrumente joaca un rol important in mobilizarea formarii unor aliante politice, o opiniei publice in coeziunea societatii civile. IX) Timpul liber reprezinta o alta resursa a actiunii politice. Orice discutie avand drept tema timpul liber trebuie sa aiba ca punct de plecare omul insusi. Pentru comuna primitiva s-ar parea ca se poate vorbi prea putin de existenta timpului liber, datorita productivitatii muncii foarte scazute, intreg efortul colectivitatii fiind dedicat propriei sale supravietuiri. Pentru sclavul lumii antice greco-romane nu exista timp liber, persoana sclavului fiind identificata cu acea a unei unelte. Feudalismul, bazat pe productia agricola si pe cea mestesugareasca va da timp liber intr-o masura mai mare majoritatii oamenilor; muncile agricole nu se pot desfasura 365 zile pe an. Crestinismul va impune obligatia, niciodata respectata cu strictete de a nu se lucra dumineca si sarbatorile religioase. In epoca moderna s-a urmarit analiza concreta a timpului liber. Incepand cu 1934, mai ales in SUA si Franta capata amploare studiile de sociologie dedicate modalitatilor de folosire a timpului liber, recunoscandu-se functiile lui de: odihna; divertisment; c) dezvoltarea personalitatii. In conceptia actuala, timpul liber nu este altceva decat un element care face posibila reflectia, deci de posibilitate de valorificare a timpului liber si in scopuri politice. X) Banii (resursele financiare, bogatia) se dovedesc a prezenta unele din cele mai importante resurse politice. Cu ajutorul lor se cumpara constiinte, se castiga lupta electorala (putem da ca exemplu scandalul in care a fost implicat Kohl Helmut, fostul cancelar, in legatura cu persoanele care au alimentat cu sume importante de bani conturile secrete ale Uniunii Crestin Democratice in perioada 1973 -; 1998), se realizeaza aliante politice, se organizeaza lovituri de stat, actiuni teroriste (recent a fost asasinat liderul paramilitar sarb Arkan; actiunile teroriste ale gruparii separatiste basce ETA se intensifica ceea ce a dus adunarea a mii de persoane la Victoria, Bilbao si San Sebastian in ian 2000 pentru a cere organizatiei armate basce sa puna capat atentatelor sale). Ca o dovada a rolului jucat de bani in actiunea politica il reprezinta locul important al agentilor politice in oligarhia financiara. XI) Numarul de membri, de simpatizanti de alegatori ai agentilor politici si nivelul organizarii acestora reprezinta mijloace esentiale ale practicii politice. Din zi in zi creste numarul participantilor la viata politica. Aceasta situatie reflecta o dezvoltare si extindere a principiilor democratice, largirea culturii politice, perfectionarea tehnicilor la viata politica. Mentionam: participarea la companiile electorale, adeziunea la orice organizatie politica, actiuni diverse in favoarea partidelor politice, apartenenta la un partid si activitatea in cadrul sau, contactarea oamenilor politici, demonstratii, manifestatii, mitinguri, exprimari publice ale opiniei, apeluri, campanii de masa, petitionarea, tulburari, asasinate politice. Majoritatea actiunilor politice presupune participarea unui numar mare de oameni, a unor grupuri sociale structurate pe diferite criterii. Doar in cateva din aceste actiuni politice individul se manifesta izolat (de pilda in cazul votului sau in cazul petitionarii privind problemele personale). XII) Aliantele politice constituie un alt mijloc al actiunii politice. Politica aliantelor joaca un prim ordin in orice lupta politica. Putem face o distinctie intre aliantele principale si cele vremelnice. Cele vremelnice trebuiesc valorificate folosindu-se toate partile slabe ale coalitiei de forte politice adverse. XIII) Corpurile electorale pot constitui importante resurse a regimurilor democratice. Corpul electoral nu se poate identifica cu poporul. Prin legislatia electorala se urmareste ca prin organizarea si impartirea corpului electoral sa se asigure succesul taberei pe care o reprezinta

autorii legislatiei electorale. Prin vot individul este inzestrat cu competenta politica, deci cu posibilitatea de alegere a autoritatii politice. Un fenomen destul de frecvent este absenteismul electoral. Sunt cazuri cand absenteismul electoral reprezinta un act politic asemeni votului, fiind rezultatul hotararii unui partid de a boicota alegerile. Pentru unele grupuri politice absenteismul semnifica o negare totala a sistemului social, a regimului politic. In practica politica functioneaza si tehnicile de manipulare a multimilor. XIV) Tehnicile de manipulare a multimilor cuprind utilizarea propagandei, a mijloacelor de informare in masa, a elementelor de cultura politica, pentru a se crea neclaritati si probleme in randul celor care nu adera la interesele dominante. Se valorifica orice posibilitati de a se devia atentia populatiei sau a unei categorii a populatiei de la lupta politica. Manipularea poate fi definita ca actiune de determinare a unui factor social sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale prin utilizarea unor tehnici care deviaza intentionat adevarul, lasand insa si impresia libertatii de gandire si decizie. Unii analisti considera ca manipularea este o substituire a violentei fizice printr-o violenta simbolica. Se considera ca s-a ajuns la proliferarea modalitatilor de disimulare a manipularii, dintre care amintim: 1) supralicitarea pluralismului, ca singurul model legitim de participare sociala. 2) Pentru realizarea coeziunii fortelor sociale in momente de criza s-a dovedit a fi eficienta canalizarea opiniei publice spre aspectele tehnice ale alegerii unor noi persoane in vechile structuri, trecandu-se pe plan secund calitatea programelor pe care le propun. Unii analisti politici au studiat presa ca un element al sistemelor de manipulare cele mai active, ajungand la concluzia ca ea reprezinta o arma teribila sub raportul potentialului de influentare. Un rol important in are selectarea stirilor, apreciata ca fiind cea mai eficienta cale de patrundere a influentei in spatiul informational, deoarece criteriile de selectare apartin celor care detin deja o anumita influenta in structura sociala. Orientarea stirilor contine un mare potential de influentare si se realizeaza de obicei prin omiterea unor componente ale mesajului initial, publicul avand acces doar la unele segmente ale circuitului informational. Mijloacele de informare in masa urmaresc indepartarea atentiei publicului de la problemele socio-politice profunde. Pentru a se realiza manipularea sunt utilizate diferite mijloace, printre care si zvonurile, improvizate, rezultate in urma unui proces de deliberare colectiva Evolutia zvonului este rezultatul actiunii publicului.Zvonul se produce cand o stire priveste un intreg grup social: consecintele lui nu se limiteaza la o persoana particulara, ci sunt impartasite de toti membrii grupului. Utilizand metoda manipularii, conducatorii politici cauta sa ascunda adevaratele lor scopuri. In loc de a prezenta o situatie reala a inflatiei, crizei, somajului, se aduc in discutie diferite teze ideologice, evenimente ale realitatii. 2. Formele si tipurile actiunii politice Mobilurile actiunii politice pot fi cucerirea, exercitarea sau influentarea puterii, in functie de interesele unui sau unor grupuri sociale, sau date de contextul in care se desfasoara aceasta si de evolutia vietii politice, preconizata de agentii politici. Formele pe care le poate lua actiunea politica sunt legale sau ilegale, pasnice sau violente, institutionalizate sau nu si se concretizeaza in: alegerea conducatorilor politici, (votul) participarea la campaniile electorale sau la activitatile politice (demonstratii, mitinguri, marsuri, greve, organizarea de conferinte, actiuni de propaganda), adeziunea sau angajarea in partide politice sau grupuri de presiune, desfasurarea de activitati specifice in organele politice. Dupa scopurile si mijloacele utilizate se pot delimita mai multe tipuri de actiuni politice. Actiunea politica revolutionara isi propune schimbarea puterii politice sau regimului politic prin metode violente, bruste, radicale; agentii activi in acest caz sunt clasele sociale, miscarile si partidele politice diferite alte grupuri, masele. Actiunea politica reformista se manifesta pentru introducerea treptata a schimbarilor considerate necesare, pentru transformarea progresiva a unui sistem politic fara zguduiri sociale si fara sa-si propuna schimbarea lui calitativa. In privinta actiunii politice conservatoare, mentionam ca aceasta tinde sa-si mentina pozitia de echilibru prin sustinerea conformismului fata de un sistem de norme si institutii impuse de

traditie si proclamarea neincrederii in caracterul favorabil al schimbarilor preconizate in ordinea publica si sociala. Actiunea politica reactionara propune solutii care urmaresc restaurarea unor situatii depasite istoric, dar care sunt considerate mai, bune decat cele prezente. Pentru realizarea scopului propus recurge uneori la mijloace violente sau chiar teroriste. In prezentarea actiunii politice trebuie sa luam in consideratie atat asa cum am mai publicat activitatea diferitelor grupuri, cat si actiunea individuala. Modalitatile de actiune a grupurilor care se implica in politica sunt diverse (protest pasnic sau violent, plangeri, sesizari, demonstratii, greve profesionale, greva foamei, ocuparea sediilor unor institutii, blocarea cailor de transport, rebeliuni, lovituri de stat, sustinerea activitatii unor partide sau formatiuni politice, sprijinirea grupurilor de presiune). Unii sociologi denumesc actiunea grupurilor sociale miscare sociala (adica o actiune colectiva, difuzata, putin organizata, constituita pe baza de simpatie fata de o cauza, urmarind o schimbare sau sa se opuna acesteia). Alti cercetatori denumesc aceeasi realitate actiunea maselor, intelegand prin mase o grupare umana constituita in anumite situatii (momente de nemultumire, solidaritate, revolta), instabila si cu o compozitie relativ eterogena. Masele devin agenti politici principali in cazul revolutiilor, al rasturnarii sau inlocuirii unui sistem politic cu altul. Un alt agent colectiv al actiunii politice este elita politica. Elita politica este un agent politic. Ea reuneste persoanele cu acces la exercitarea puterii politice, cu influenta asupra varfurilor sistemului politic sau care aflandu-se in opozitie, urmaresc sa obtina puterea politica. Elita politica este compusa din oameni care poseda experienta politica si prestigiu, datorate statului, varstei, profesiei, autoritatii, precum si unele insusiri psihice deosebite. Alti agenti colectivi sunt partidele politice si grupurile de presiune. Cel mai important agent politic individual este liderul politic. Liderul politic este seful institutional al unui grup sau este considerat ca atare de membrii grupului; el exercita cea mai mare influenta in stabilirea si realizarea scopurilor si de obicei, detine puterea executiva in cadrul conducerii grupului. Liderul trebuie sa aiba calitati pentru rolul de conducator. El simbolizeaza sperantele grupului, trezeste entuziasmul, raspunde asteptarilor masei. 3. Libertate si responsabilitate politica O privire analitica asupra puterii politice duce la concluzia ca nu poate fi indepartata de conceptele de libertate, legitimitate, autoritate, deoarece in cadrul oricarui fenomen de putere gasim angajati cel putin doi actori politici, indivizi, institutii sau grupuri sociale. Libertatea politica este legata de tipul de putere politica, respectiv natura, formele si limitele ei. In Declaratia drepturilor omului din 1789, gasim definitia libertatii, ca posibilitatea de a lasa omului puterea de a face tot ceea ce nu dauneaza altuia Deci libertatea desemneaza starea unei persoane care isi poate exercita, in limitele permise de lege drepturile politice si civile in stat. Ea reprezinta o trasatura principala a democratiei, prin faptul ca permite realizarea libertatii prin: obtinerea libertatii generale (aceasta consta in exercitarea de drepturi politice fundamentale ca: sustinerea libera a opiniilor posibilitatea de organizare politica, admiterea opozitiei, etc.), promovarea libertatii de autodeterminare (aceasta consta in posibilitatea autoguvernarii poporului, adica acceptarea ca cetatenii sa vietuiasca conform legilor pe care ei le stabilesc), infaptuirea autonomiei morale (adica luarea deciziilor cu privire la legile, pe baza principiilor morale, in cadrul unui proces de deliberare si reflectare si scrutin cu privire la alternativele politice posibile la un moment dat). Libertatea politica este inteleasa de unii ca o posibilitate de a actiona in societate fara nici o ingradire, ceea ce nu poate avea ca rezultat decat dezordinea si anarhia, precum si incalcarea drepturilor altor membri ai societatii. Asa cum am mai mentionat, libertatea politica reala este legata de puterea politica de tip democratic, care poate aparea numai intr-un regim politic de tip pluralist. Libertatea politica se manifesta cel mai puternic in regimul politic in care ordinea pe care o instaureaza si o mentine puterea politica are ca elemente esentiale participarea cetatenilor cu drept de vot la delegarea

puterii politice, iar drepturile cetatenilor prevad si posibilitatea de opunere sau sanctionare a reprezentantilor puterii politice. Practica politica a demonstrat existenta unei legaturi, a unei relatii indisolubile intre libertatea politica si responsabilitate. Prin actiunea sa libera si responsabila individul stimuleaza libertatea celorlalti indivizi. Responsabilitatea rezulta din faptul ca individul cunoscand normele stabilite de societate isi impune prin autoconstrangere respectarea lor. Asadar, responsabilitatea implica autoangajarea, constiinta datoriei. Aceste caracterizari se refera la un regim democratic, in cadrul caruia normele reflecta vointa generala. Intr-un regim democratic se manifesta in functie de atitudine fata de norme, atat responsabilitatea cat si raspunderea. Raspunderea se refera la comportamentul individului in limitele unui sistem de norme, pe care acesta le respecta cel mai frecvent din obligatie sau de teama sanctionarii juridice sau morale ce ar urma dupa incalcarea lor. Daca intr-un regim democratic se manifesta atat responsabilitatea cat si raspunderea, intr-un regim dictatorial respectarea normelor de catre indivizi imbraca de cele mai multe ori forma raspunderii. La nivelul constiintei individuale se manifesta contradictia intre conceptia proprie despre libertate si responsabilitate si obligativitatea datoriei sociale impuse de regim. Indivizii care contesta normele regimului dictatorial pun sub semnul intrebarii legitimitatea unui astfel de regim si actioneaza pentru instaurarea unui regim democratic.