Strada Dumitru Marinescu, zona Vatra Luminoasa; Strada Doicesti, cartierul Catelu; Strada

Negoiu, zona Alba Iulia

Analiza comparativa intre aceste trei zone, urmarind : criterii tipo-morfologice, criterii de
utilizare si functionare, criterii de desitate si criterii socio-antropologice. In toate aceste trei
etape sunt punctate atat asemanari cat si diferente intre zonele analizate.
Din punct de vedere al criteriilor tipo-morfologice, unde sunt subliniate caracteristici ce
tin de parcelar, perioada de constructie, tipuri de spatii, aceste trei zone impart multe
similaritati: Primul impact obtinut, odata ajunsi in dreptul strazii Dumitru Marinescu, intrare
din Vatra Luminoasa, a fost dat de contrastul existent intre cele doua fronturi ale strazii si
contrastul intre Dumitru Marinescu si Soseaua Vatra Luminoasa, la nivel de atmosfera si
trafic, anume: pe aceastra strada, Dumitru Marinescu, frontul drept este reprezentat de
locuinte pe parter, individuale, unifamiliale, curti intime si linistite, inchise, opace, pe cand
latura stanga se remarca prin blocuri inalte, cu gradini deschise, gardulete mici, transparente,
aproape insesizabile. Blocurile sunt si foarte lungi, ca amprenta la sol, creand astfel un front
lung si un spatiu vast intre ele, acestea avand forma literei U. Acest spatiu se percepe ca o
pauza, intrerupere de front in zona respectiva, pe cand in aliniamentul caselor nu exista
pauze de acest fel. Aceeasi poveste se repeta si in cazul strazii Negoiu, din zona Alba Iulia
doua fronturi de spatiu construit, paralele, vecine, catre aceeasi strada, de forma si rezolvare
complet diferite. Cu toate acestea, ambele strazi fiind destul de late ca deschidere, blocurile
nu deranjeaza zonele de case dezvoltate pe parter sau P+1 acolo unde este cazul. Aceasta
trasatura a diferentei intre cele doua fronturi este intalnita si in cazul strazii Negoiu pe o
parte exista blocuri, locuinte colective dezvoltate pe parte si patru etaje, iar pe cealalta parte
a strazii sunt locuinte ridicate pe parter, sau parter si un etaj, cuplate. Inca, aici, pe strada
Negoiu exista o relatie de comunicare intre vecini, lucru absent din zona Dumitru Marinescu.
Desi exista aceasta separare din punct de vedere al modalitatii de locuire, cei de pe strada
Negoiu intretin relatii de prietenie, comunicarea nefiind intrerupta de granita data de spatiul
construit. In ambele zone sunt absente spatiile destinate comunitatii; pe strada Dumitru
Marinescu aceasta reducere a locuirii doar in perimetrul privat este intarita si de tipul
caselor, geometrice si riguroase, dure ca aspect, simetrice.
Aceasta situatie de vecinatate, de-o parte si de alta a strazii, in cazul Dumitru Marinescu, se
schimba pe masura ce avansezi blocurile sunt urmate de o cladire nou aparuta, aflata la
stadiul de finisare, care este urmata apoi de un rand de case dezvoltate pe parter si un etaj.
Situatia devine de acum mai omogena, intre fronturile acestei strazi, casele avand trasaturi si
rezolvari similare ca stil arhitectural, estetica, ocupare pe parcela, etc. Toate sunt locuinte
alipite, doua cate doua, ridicate in aceeasi perioada; parcelarul zonei este cel din 1939, casele
fiind construite in jurul acestei perioade, anii `40. Acelasi parcelar este intalnit si in zona Alba
Iulia, pe strada Negoiu, dar acolo casele sunt dezvoltate individual, nu concomitet si nu sunt
proiectate de acelasi arhitect, asa cum sunt cele de pe Dumitru Marinescu. Pe strada Negoiu
casele sunt mai dezordonate din punct de vedere estetic si nu pastreaza un aspect omogen la
nivel de strada.
In cazul criteriilor de utilizare si functionare, lucrurile stau in felul urmator: in toate
cele trei situatii spatiul strazii este ocupat de masini in curti oamenii isi pastreaza loc pentru
crearea de gradini (strada Doicesti) sau spatii de relaxare (strazile Dumitru Marinescu si
Negoiu). Zona pare astfel, din perspectiva unui pieton, ingustata si sufocata de prezenta
masinilor. Oamenii cauta sa isi creeze conditii cat mai bune in spatiul lor privat dar astfel il
perturba pe cel public, trotuarul si parte din carosabil. Nu exista schimbari ale destinatiei
initiale in cazul acestor constructii, din toate cele trei zonele, locuirea este pastrata. Impresia
de vernacular local exista in mica masura in zona Dumitru Marinescu, acolo aparand doar
cateva schimbari in cazul acoperirii, un adaos peste zona de intrare sau terase acoperite in
spatiul privat, care nu perturba suficient aspectul general al constructiei, incat sa fie o
trasaturi puternica. In cazul celorlalte doua strazi, Negoiu si Doicesti acest vernacular este
mai prezent pe strada Negoiu se vad interventii ulterioare constructiei, materiale care
tradeaza un adaos (metal pus peste fatada casei cu rol izolator), etaje adaugate sau
reconditionari partiale; pe strada Doicesti, o zona aparte prin natura sa, se poate observa
traseul evolutiv al familiilor, cresterea populatiei si de aici, modificarea adusa asupra locuirii-
familiile se dezvolta si isi modifica apartamentele in functie de noile nevoi. Sunt spatii mici,
aparute ca locuinte provizorii destinate unor muncitori, proiect propus in 1955 dar acesti
muncitori au pastrat aceasta proprietate si au adaptat-o treptat: nu au avut locuri de parcare,
in cazul lor initial neavand nevoie de asa ceva si acum in prezent masinile sunt parcate pe
strada sau in spatiile din spatele locuintelor, acolo unde locatarii si-au adaugat si anexe,
gradinile din fata locuintelor sunt luate in proprietate si cultivate, personalizate astfel ca
martor social, ele ne vorbesc despre numarul familiilor si modalitatea in care acestea locuiesc
acolo. Alte modificari aduse ar fi inchiderea logiilor pentru crearea de spatii suplimentare
adaugate locuirii.
Din punct de vedere al densitatii, zona care a suferit modificari vizibile si unde a aparut un
surplus este zona strazii Doicesti din cartierul Catelu, acolo unde membrii familiei au ramas in
locuinta, impreuna, fara sa plece catre alte domicilii. In celelalte doua cazuri despre care
vorbim, o crestere in densitate nu ar fi atat de prezenta. Daca ar fi sa creez o ierarhie care sa
vorbeasca despre aceasta trastaura, pe primul loc, acolo unde este cel mai vizibila
schimbarea, ar fi Strada Doicesti, urmata de strada Negoiu unde se poate citi cresterea
numarului populatiei prin adaugarea de inca un nivel peste parterul locuintei initiale sau prin
alte artificii menita sa ajute, pe al treilea loc urmand strada Dumitru Marinescu unde familiile
au ramas cam aceleasi, populatia fiind de varste inainte, sau au aparut schimbari, rotatii,
acolo unde locuitorii sunt tineri casa le-a fost cedata de catre parinti, acestia schimbandu-si
domiciliul si permitand copiilor sa locuiasca in continuare in casa parinteasca.
Avand in vedere diferenta aceasta intre fronturi, ca nivel de inaltime, la doua dintre situatiile
discutate, ar fi potrivita sublinierea faptului ca umbrirea reciproca, intre locuinte, nu
reprezinta o problema. Locuintele colective, mai inalte, nu umbresc locuintele cuplate,
dezvoltate pe cel mult P+1, datorita latimii strazilor, prezentei gradinilor din fata colectivelor
si distantei dintre fronturi. Lumina nu intalneste impediment si astfel fiecare locatar
beneficiaza de conditii egale de locuire. In cazul Catelu acest lucru este si mai bine rezolvat,
acolo nefiind vorba despre fronturi pe inaltimi diferite, strada fiind in continuare un factor
ajutator.
Practicile locale la nivel comunitar nu exista in zona Dumitru Marinescu, iar in spatiul
lor privat locuitorii de pe aceasta strada nu desfasoara activitati de gradinarit (nu exista
gradini de zarzavaturi sau legume, locul nu are trasaturi de locuire de ordin rural), au asezate
pe alocuri cate o pergola pentru a umbri sau a acoperi o zona ( de gratar sau de intrare in
casa, de sedere), oamenii nu interactioneaza pentru a intretine activitati comunitare;
locuitorii considera ca apartenenta lor la acest cartier este data de felul in care si-au ocupat
casele locuite de la bun inceput sau mostenite din generatie in generatie si prin maniera in
care pe aceasta strada locuintele sunt rezolvate, cu acelasi partiu, sunt alipite si simetrice,
proiectate in ansamblu, de la bun inceput; La polul opus se situeaza celelalte doua strazi,
Negoiu si Doicesti. In cazul strazii Negoiu, in ciuda separarii la nivel de locuire, oamenii
interactioneaza si se cunosc intre ei, copiii familiilor din zona obisnuiau sa aiba ca loc de joaca
spatiul din spatele blocurilor unde exista zone intinse de gradina, de jur imprejur, cam de 5
metri latime si in dreptul lor sunt parcate masini. Acest aspect nu este foarte potrivit, avand
in vedere ca zona respectiva era folosita si ca loc de joaca, dar in perioada respectiva, a anilor
90, cand populatia era in crestere si copiii erau de varste fragede nici numarul masinilor nu
era atat de ridicat pe cat este in prezent. Prezenta acestor masini, in toate cele trei zone,
deranjeaza, este element perturbator si incomodeaza traiul in spatiul cu pricina. Din aceasta
cauza viata sociala in randul locuitorilor, mai precis in randul copiilor nu mai exista terenul
comun in care ei si-ar desfasura activitatea ar fi acest spatiu public, neamenajat, strada si
trotuarul, care acum sunt spatii periculoase din vina traficului auto. Un mare plus adus
acestor zone ar fi amenajarea de locuri de parcare si locuri de joaca separate si bine
securizate, in asa fel incat locuirea in zona si interactiunea intre oameni si copii sa nu mai fie
perturbate. In zona Doicesti exista un caracter mai intim si mai potrivit desfasurarii unor
activitati comunitare, avand in vedere asezarea si felul in camre oamenii si-au ocupat
proprietatile, dar in aceeasi masura lipseste spatiul special amenajat.
Ca observatii aduse asupra caracterului si atmosferei zonei, la o prima impresie, ar fi
ca in aceste strazi segregarea la nivel comunitar este una puternica (pondere ridicata la nivel
local local pe strada Dumitru Marinescu, in zona blocurilor aflate in vecinatatea caselor pe
parter si intr-o pondere mai scazuta de-a lungul intregii strazi, unde sunt casele; total in zona
Negoiu), impresie lasata la nivel vizual de diferenta dintre spatiile construite, dar cu toate
acestea proprietarii locuintelor din aceste doua zone se cunosc intre ei desi nu intretin relatii in
mod constant, din cauza impedimentelor mai sus mentionate; socialul ar putea fi mult mai
bine dezvoltat daca s-ar interveni pentru rezolvarea neajunsurilor zonei. In cazul strazii
Doicesti, gratie felului in care acest cartier s-a nascut, segregarea sociala nu este atat de
puternica, populatia in aceasta zona s-a dezvoltat concomitent, copiii au crescut impreuna,
relatiile sociale sunt inca prezente. Activitatile desfasurate pe spatiul exterior locuintei sunt
mai numeroase gradinile care se intind pana la limita carosabilului (nu exista trotuare nici in
prezent si ele nu au fost proiectate sa existe de la bun inceput, gratie naturii constructiei, de
provizorat si destinata unor muncitori care ocupau acest spatiu doar in afara intervalului in
care nu erau la lucru) sunt luate in primire de catre locatari si lucrate dupa bunul plac al
fiecaruia, exista gradini de flori de zarzavat;
Despre perceptia urbana am tot vorbit pe alocuri, mentionat trasaturi care foarte bine se pot
incadra si acestui paragraf, dar un lucru nediscutat pe larg este problema limitelor. Exista limite
puternice date de garduri, acolo unde locuintele se ridica pe parter si un etaj, limite slabe,
transparente acolo unde exista locuintele colective P+4 sau P+10 si desigur, lucru despre care
am tot vorbit, masinile, sunt si ele o limita in aceste tesuturi. Acolo unde limitele sunt
transparente, garduri joase, de sarma, spatiul pare aerisit, deschis, in ciuda inaltimii
considerabile a construitului.
Ca o concluzie, pot completa prin a spune ca aceste trei zone impart acelasi defect: lipsa
prevederii unei dezvoltari ulterioare finalizarii proiectului, a unei schimbari la nivel social care
atrage dupa sine alte nevoi la nivel de locuire si, implicit, alterarea proiectului intial din cauza
acestor schimbari iminente, menite sa imbunatateasca, atat cat este posibil, stilul de viata al
locatarilor.