CETATENIA

ROMANA

Notiunea de cetatenie
Populatia unui stat se prezinta ca o
entitate eterogena sub aspectul specificului
raporturilor politice si juridice pe care le are
fiecare membru ai populatiei cu statul pe
teritoriul caruia traieste populatia respectiva.
Din acest punct de vedere, populatia unui stat
este formata din cetatenii acestuia, la care se
adauga strainii si dupa caz, apatrizii.
Este un adevar evident, prin simplitatea
sa, ca intre stat si populatie se incheaga o
multitudine de raporturi de natura diversa.
Dintre acestea, relevante din punct de vedere
constitutional, sunt acele raporturi care
definesc legatura intima, obiectiv necesara
intre stat si populatia acestuia.
Legatura intima intre stat si intreaga
populatie care vietuieste pe teritoriul sau
(indiferent de nationalitate) sta la baza
drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetatenilor, dar si la baza indatoririlor lor fata
de stat.
In dreptul constitutional modern o
asemenea legatura este exprimata prin
termenul de cetatenie. Se cuvine mai intai a
preciza ca notiunea de cetatenie are conotatii
juridice multiple, in functie de natura
raporturilor juridice in care se manifesta:
raporturi de drept international, raporturi de
drept constitutional (ex: drepturile electorale);
raporturi de drept administrativ (ex: cererea de
dobandire a cetateniei romane se adreseaza
unei autoritati executive); raporturi de dreptul

familiei (ex: dobandirea cetateniei romane

prin adoptie).
Prin urmare, se constata ca notiunea
juridica de cetatenie are un caracter complex,
generat de multitudinea si de natura ramurilor
de drept care ii confera o haina juridica
specifica. Precizam insa ca in opinia noastra
cetatenia nu este o notiune juridica-sinteza,
constituita prin integrarea si forjarea intr-o
unica unitate a caracteristicilor ce i le
imprima, dupa caz, dreptul international,
dreptul constitutional, dreptul administrativ
sau dreptul familiei.
Consideram ca notiunea juridica de
cetatenie rezulta cu preponderenta din stiinta
dreptului constitutional, respectiv din dreptul
constitutional, celelalte ramuri ale dreptului
reglementand, mai degraba, modurile de
dobandire sau de pierdere a cetateniei, decat
continutul propriu-zis al acesteia.
In doctrina se sustine constant ca
cetatenia poate fi privita atat ca institutie
juridica, cat si ca statut al persoanelor carora li
se recunoaste calitatea de cetatean al unui
anumit stat.
Ca institutie juridica, cetatenia este
privita ca ansamblu de norme juridice care
reglementeaza modul de dobandire sau de
pierdere a calitatii de cetatean, adica
raporturile sociale de cetatenie.
In ce priveste cea de-a doua acceptiune a
notiunii de cetatenie, aceea de statut juridic
sau statut ale individului, cetatenia se axeaza
in jurul ideii de subiect de drept.
Dincolo de aspectele juridice ale cetateniei se
impune a fi totodata observat si continutul politic al

acesteia.
Este astfel usor de remarcat ca cetatenia are si
un suport politic, nu numai prin faptul ca stabilirea
si modul ei de reglementare reprezinta expresia
vointei factorului politic aflat la guvernare, ci si
pentru ca fiecare cetatean participa in aceasta
calitate la exercitarea puterii, revenindu-i, prin
abstractizare, o portiune' din puterea suverana a
poporului.
Cu alte cuvinte, cetatenia acorda dreptul unei
persoane fizice, membru al populatiei care
locuieste intr-un anumit stat sa se manifeste
141j93b politic, adica sa voteze si sa fie ales in
organele reprezentative ale puterii de stat. Astfel, o
persoana fizica participa la exercitarea puterii prin
reprezentare sau prin referendum, poate fi numita
in functii si demnitati publice, numai daca are
calitatea de cetatean roman si daca are domiciliul in
tara ori resedinta in strainatate.
O definitie considerata exacta priveste
cetatenia ca fiind legatura politica si juridica
permanenta dintre o persoana fizica si un anumit
stat. Aceasta legatura se exprima prin totalitatea
drepturilor si obligatiilor reciproce dintre o
persoana si statul al carui cetatean este, si mai mult,
este o legatura juridica speciala, reflectata pe plan
extern, pastrata si prelungita oriunde s-ar gasi
persoana, in statul sau de origine, in alt stat, pe
mare, in cer sau in cosmos.
Totodata, vom remarca faptul ca numai
persoanele fizice au cetatenie si in nici un caz
persoanele juridice sau bunurile nu au cetatenie in
sensul pe care il dam noi acestei categorii juridice
(desi pentru persoanele juridice, sediul social
indeplineste aceeasi functie ca si cetatenia).

Natura juridica a cetateniei

Cu privire la natura juridica a cetateniei, in
literatura juridica au fost exprimate numeroase si
contradictorii puncte de vedere:
- Potrivit unei opinii, cetatenia exprima
legatura ce uneste un individ, un grup de indivizi
sau anumite bunuri cu un anumit stat. Este o
conceptie nestiintifica, intrucat ea porneste de la
ideea ca raporturile juridice (raporturi
esentialmente sociale, aflate sub incidenta unei
norme juridice) ar putea lua nastere intre bunuri si
persoane, pe de o parte, iar pe de alta, pentru ca
pune pe plan de egalitate persoanele cu bunurile.
Omul este subiect nu numai pentru ca el este supus
legilor naturii si legilor de dezvoltare a societatii,
ci si pentru ca el este producator si purtator al
relatiilor sociale.
- Intr-o alta opinie, cetatenia este pur si
simplu un element constitutiv al statului. intradevar, organizarea puterii de stat se realizeaza in
raport cu populatia si cu teritoriul. Dar cetatenia
nu trebuie redusa doar la semnificatia unuia dintre
elementele constitutive ale statului. Ca apartenenta
a unei persoane la un anumit stat, cetatenia este o
legatura juridica din care decurg drepturi si
obligatii specifice, reciproce, intre acea persoana si
acel stat.
- in sensul unei pareri, cetatenia ar fi un
raport politic si juridic de
dominatiune si supusenie', din care izvorasc
drepturi si obligatii, atat in ceea ce
priveste pe individ fata de stat, cat si pe stat fata
de individ. Acest raport nu este
de natura voluntara. Pe marginea acestei pareri,
mai intai poate fi facuta observatia ca, uneori,
raportul de cetatenie este totusi un raport voluntar

(de exemplu, cazul dobandirii cetateniei la cerere).

Apoi, si mai ales, aceasta conceptie este tributara
tendintelor de fetisizare a statului, fata de care
cetateanul este un simplu supus, un element pasiv,
la discretia acestuia. In fine, cetatenia nu poate fi
calificata ca raport, deoarece prin notiunea de
raport juridic nu se desemneaza totalitatea
drepturilor si obligatiilor participantilor la acea
relatie juridica.
- Alteori, cetatenia a fost considerata drept
raport contractual; legatura nationalului sau a
supuseniei este contractuala, ceea ce inseamna ca
ea se naste dintr-un acord de vointe - aceea a
statului, pe de o parte, aceea a nationalului, pe de
alta. Critica acestei conceptii a fost ampla si
substantiala.
- Potrivit unei alte conceptii, cetatenia ar fi un
statut personal, cum este clasa sociala, varsta, sexul
etc. si consta in supusenia la o anumita putere de
stat. Daca prin conceptul de statut sau prin cel de
situatie juridica se urmareste sa se constate ca
producerea anumitor fapte juridice este de natura
sa investeasca o persoana cu un complex de
drepturi si obligatii, derivate din continutul si
scopul social atribuite de lege faptelor juridice care
le-au generat, atunci cu siguranta conceptele in
discutie sunt trebuitoare. Dar, cum se poate
observa, sintagma statut personal sau situatie
juridica este asociata varstei, sexului etc, adica
unor categorii biologice, ceea ce nu este admisibil,
intrucat cetatenia nu semnifica asemenea atribute.
- Cetatenia a fost calificata si ca apartenenta
a persoanei la stat, in virtutea careia persoana are
fata de stat drepturile stabilite prin lege, precum si
obligatiile corespunzatoare drepturilor statului fata
de ea. Aceasta conceptie se reflecta si in Legea
cetateniei romane nr.21/1991 (modificata in 1999
si republicata in 2000): Cetatenia romana este
legatura si apartenenta unei persoane fizice la

statul roman, (art. l, alin. l). Asadar, cetatenia este

un raport juridic. Acest mod de a defini ramane
insa discutabil:
a) Din punct de vedere tehnic-juridic,
cetatenia nu poate fi incadrata in categoria
raporturilor juridice, ea limitandu-se sa desemneze
ansamblul drepturilor si obligatiilor specifice
conditiei de cetatean;
b) Simpla caracterizare a cetateniei ca
raport juridic lasa deschisa problema de a sti care
este categoria de raporturi juridice din care ea face
parte;
c) Cetatenia nu ar putea fi definita ca raport
juridic si pentru ca, in realitate, ea exprima pozitia
unei persoane nu doar intr-un raport juridic, ci intrun complex de asemenea raporturi.
- O alta opinie, la care achiesam, este cea
potrivit careia cetatenia este considerata un
element al capacitatii juridice, asa cum apare
capacitatea numai in unele ramuri ale dreptului,
adica nedisociata in capacitate de folosinta si
capacitate de exercitiu. Or, daca este adevarat ca
distinctia intre cele doua forme ale capacitatii este
lipsita de insemnatate teoretica si practica in acele
ramuri ale dreptului in care capacitatea de
exercitiu a persoanei se naste o data cu capacitatea
de folosinta si in aceleasi conditii cu ea, nu este
mai putin adevarat ca, tocmai in aceste
imprejurari, capacitatea juridica nu este decat
posibilitatea de a avea anumite drepturi si obligatii
subiective.
Capacitatea juridica este o categorie socialistorica. Ea a cunoscut si cunoaste schimbari de
continut, in functie de oranduirile social-

economice, de transformarile mai importante

survenite.
Continutul capacitatii juridice determina
sfera subiectelor raporturilor juridice. Astfel, sunt
subiecte ale raporturilor juridice cei carora legea le
recunoaste capacitatea de a fi subiecte de drepturi
si obligatii in anumite domenii juridice.
Legile au restrans insa, capacitatea juridica
in anumite categorii de raporturi juridice si pentru
straini sau apatrizi, dand o capacitate juridica
deplina numai cetatenilor. Astfel, apare un al
doilea element al capacitatii juridice, si anume
cetatenia, intrucat, capacitatea juridica in dreptul
constitutional este deplina in cazul cetatenilor si
este restransa in cazul strainilor si apatrizilor.
Trebuie insa imediat sa adaugam ca
impartirea in capacitate juridica deplina si
restransa nu va fi confundata cu impartirea in
capacitate de exercitiu deplina si restransa,
intalnita in unele ramuri ale dreptului, cum ar fi
dreptul civil; aceasta, pentru ca, daca in aceste
situatii, impartirea se realizeaza tinand seama de
faptul daca subiectul raportului juridic are sau nu
nevoie de incuviintarea prealabila a parintilor sau
tutorelui, ceruta de lege pentru ocrotirea
intereselor sale, impartirea in capacitate juridica
deplina si capacitate juridica restransa, despre
care vorbim noi se refera la posibilitatea
persoanei fizice de a fi subiect al tuturor
raporturilor juridice sau numai a unora, atunci
cand nu este cetatean.
Persoana fizica, cetatean, poate fi subiect al
tuturor raporturilor juridice, adica al acelor
raporturi juridice al caror continut il formeaza
drepturile si indatoririle fundamentale si in
special drepturile politice.
Fiecare cetatean este in drept un subiect
unitar, dar aptitudinea sa de a fi subiect de drept

poate imbraca aspecte diferite in functie de

caracterul raporturilor juridice in care poate
figura ca parte. Legea recunoaste pe fiecare
cetatean al statului ca subiect de drept, dar
aceasta nu inseamna ca ii recunoaste capacitatea
de a fi titular de drepturi si obligatii in orice
domeniu al raporturilor juridice, independent de
caracterul acestor raporturi si de conditiile care
trebuie intrunite pentru a recunoaste cetateanului
capacitatea de a fi titular de drepturi si obligatii
intr-un anumit domeniu al raporturilor juridice.
Prin urmare, cetatenia este un element al
capacitatii juridice, dar al capacitatii juridice
cerute subiectelor raporturilor juridice de drept
constitutional.

Reglementarea constitutionala si legala a

cetateniei romane
Constitutia Romaniei adoptata in 1991 se
ocupa de cetatenie in art.5 si are urmatorul
cuprins:
(1) Cetatenia romana se dobandeste, se
pastreaza sau se pierde in conditiile prevazute de
legea organica.
(2) Cetatenia romana nu poate fi retrasa
aceluia care a dobandit-o prin nastere.'
Textul acestui articol cuprinde referirea la
stabilirea regimului juridic al cetateniei printr-o
lege organica si, totodata, precizarea ideii (in
concordanta cu documentele internationale) potrivit
careia cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia
care a dobandit-o prin nastere.
In aceasta privinta este de precizat ca prin

Legea cetateniei romane nr.21 din 1 martie 1991

(modificata prin Legea nr. 192/1999) au fost aduse
importante precizari si dezvoltari, stabilindu-se
regimul juridic al cetateniei romane.
Inspirata din legislatiile moderne si practica
internationala a tarii noastre, legea se ocupa
succesiv, in cadrul unor capitole distincte, de
prevederi cu caracter general, dobandirea
cetateniei, procedura acordarii cetateniei, dovada
cetateniei, pierderea cetateniei, procedura retragerii
sau aprobarii la renuntarea cetateniei, incheindu-se
cu un capitol de dispozitii finale si tranzitorii.
In ceea ce priveste modurile de dobandire a
cetateniei romane, acestea sunt: nasterea, adoptia,
repatrierea si acordarea la cerere. Prin modificarea
realizata in 1999 in art.4 al Legii cetateniei romane
sunt nominalizate doar trei moduri, lipsind, de
aceasta data, repatrierea. insa, cat priveste
repatrierea ea este nominalizata in art.10 (vezi
Legea nr. 192/1999 pentru modificarea si
completarea Legii cetateniei romane nr.21/1991
publicata in M. Of. nr.611/14 decembrie 1999).
Referitor la priveste pierderea cetateniei
romane, capitolul V prevede ca aceasta poate avea
loc prin retragere, prin aprobarea renuntarii la
cetatenia romana sau in alte cazuri prevazute de
lege.
Principiile legale privitoare la cetatenie
Analiza normelor juridice care formeaza
institutia juridica a cetateniei permite formularea
unor principii care stau la baza cetateniei romane.
Acestea sunt:
1. Numai cetatenii romani sunt titularii
tuturor drepturilor prevazute de Constitutie si legi.
in aceasta privinta se impune sa observam ca, de

regula, acesta nu este considerat un principiu in

lucrarile de specialitate, dar problema, ca atare,
prezentand o deosebita importanta teoretica si
practica, este totusi analizata, insa distinct de
principiile cetateniei. Cu toate acestea, aceasta
regula se impune ca o regula de baza a cetateniei
romane, ea strabatand intreaga legislatie in
domeniu.
Din drepturile inscrise in Constitutie si legile
tarii unele pot fi exercitate numai de cetateni,
strainii sau apatrizii neavand acces la ele. Exista
deci o diferenta intre sfera drepturilor pe care le
pot exercita cetatenii romani si sfera drepturilor pe
care le pot exercita persoanele care nu au aceasta
calitate, dar locuiesc pe teritoriul statului nostru.
Aceste drepturi care nu pot fi exercitate si de
straini sau apatrizi sunt atat drepturi fundamentale,
cat si drepturi subiective obisnuite. in grupa
acestor drepturi sunt incluse:
dreptul de a alege si de a fi ales in
organele reprezentative. Aceste
drepturi, fiind prin excelenta drepturi
politice, apartin in exclusivitate numai
cetatenilor;
dreptul de a domicilia pe teritoriul
Romaniei si de a se deplasa nestingherit
pe acest teritoriu;
dreptul de a fi proprietar de terenuri in
Romania. Trebuie sa precizam ca
potrivit Legii de revizuire a actualei
Constitutii, si cetatenii straini si apatrizii
pot dobandi dreptul de proprietate
privata asupra terenurilor numai in
conditiile rezultate din aderarea
Romaniei la Uniunea Europeana si din
alte tratate internationale la care
Romania este parte, pe baza de
reciprocitate, in conditiile prevazute
prin lege organica, precum si prin

mostenire legala (art.44 alin.2). Este o

evidenta schimbare de optica
constitutionala in spiritul principiilor
democratice vest-europene privind
libera circulatie a capitalurilor, una
dintre cele patru libertati fundamentale
ale Pietei Comune din Uniunea
Europeana.
dreptul de a fi angajat in orice functie
pentru care indeplineste conditiile
cerute de lege. Pentru functiile si
demnitatile publice, civile sau militare,
se cere ca persoanele sa aiba numai
cetatenia romana si domiciliul in tara
(art.16 alin.3 din Constitutie). Legea de
revizuire a Constitutiei a modificat
acest alineat, in sensul ca s-a eliminat
conditia de a avea doar cetatenia
romana pentru ocuparea unei demnitati
sau functii publice, deoarece, in
conditiile integrarii tarii in familia
marilor democratii moderne, nu era
justificata interdictia ocuparii acestor
functii de catre cetatenii romani ce au si
o alta cetatenie, de regula a tarilor din
zona civilizatiei europene. S-a introdus
un nou alineat al acestui articol, care
prevede ca in conditiile aderarii
Romaniei la Uniunea Europeana,
cetatenii Uniunii care indeplinesc
cerintele legii organice au dreptul de a
alege si de a fi alesi in autoritatile
administratiei publice locale (art.16,
alin.4). Acest alineat consacra un drept
ce apartine cetatenilor Uniunii
Europene, strans legat de dezvoltarea
democratiei la nivelul de baza al
unitatilor administrativ-teritoriale,
justificat fata de aceia care, potrivit

conditiilor prevazute de legea organica,

rezulta ca s-au integrat in viata socialeconomica a comunitatilor locale.
dreptul de a nu fi extradat sau expulzat
din Romania. Cetateanul roman nu
poate fi extradat la cererea unui stat
strain in vederea urmaririi sau judecarii
intr-o cauza penala ori in vederea
executarii pedepsei. De asemenea, el
nu poate fi expulzat din Romania.
Totusi, prin Legea de revizuire a
Constitutiei s-a introdus un alineat nou,
alin.2 al articolului 19, care
reglementeaza faptul ca, prin derogare
de la prevederile alineatului 1, cetatenii
romani pot fi extradati in baza
conventiilor internationale la care
Romania este parte, in conditiile legii si
pe baza de reciprocitate. Crearea unui
spatiu de securitate juridica in cadrul
Uniunii Europene, ca si lupta impotriva
terorismului, traficului de droguri, de
femei si copii, in general
infractionalitatea internationala,
presupun, in conditiile stabilite de
comun acord prin tratate internationale,
posibilitatea extradarii unui cetatean
care a participat la asemenea
infractiuni. In acest scop s-a introdus
acest alineat, avand in vedere ca prin
specificul lor, asemenea infractiuni
impun, in mod necesar, anchetarea si
judecarea tuturor participantilor,
indiferent de nationalitate, in cadrul
unei jurisdictii unice. Este cazul legii
nr. 302/2004, modificata prin Legea nr.
222/2008 (ce are la baza Decizia-Cadru
de la Tampere privind cooperarea
judiciara in materie penala si

executarea mandatului european de

arestare, in temeiul careia cetatenii
romani pot fi extradati. Legea a fost
adoptata in temeiul executarii obligatiei
Romaniei de implementare a aquis-ului
european, rezultat si din obligatiile
asumate prin Tratatul de aderare la
Uniunea Europeana a Romaniei si
Bulgariei.

dreptul de a fi protejat diplomatic atunci

cand se afla in strainatate. Cetatenia
romana implica pentru statul roman
obligatia de a-si proteja cetatenii sai
atunci cand acestia, aflandu-se in afara
granitelor - vremelnic sau domiciliind au nevoie de asemenea ajutor impotriva
incalcarii drepturilor lor.

2. Numai cetatenii sunt tinuti a indeplini

toate obligatiile stabilite prin Constitutie si legile
tarii. Cetateanul roman, titular de drepturi si
libertati, este in acelasi timp obligat sa
indeplineasca indatoririle prevazute de Constitutia
si legile tarii. Aceasta cu atat mai mult cu cat
cetatenia romana presupune responsabilitate civica.
Conform acestui principiu, unele obligatii
prevazute de Constitutie si legi apartin in
exclusivitate cetatenilor romani, deoarece numai
acestia pot fi titularii tuturor drepturilor si
obligatiilor. Persoanele care nu au aceasta calitate
nu sunt tinute a indeplini anumite indatoriri, ce
revin numai cetatenilor romani, singurii
raspunzatori pentru dezvoltarea economica si
sociala a Romaniei, pentru apararea independentei,
suveranitatii si integritatii sale. Aceste obligatii
sunt urmatoarele:
a)

obligatia de fidelitate fata de tara;

b) obligatia satisfacerii serviciului militar de

catre barbati. Textul noii Constitutii nu mai
prevede aceasta obligatie. Se da in sarcina legii
organice stabilirea conditiilor privind indeplinirea
indatoririlor militare, indatoriri ce vor reveni
tuturor cetatenilor romani, barbati si femei. Suntem
in prezenta unui text constitutional suplu, care
permite reglementarea indatoririlor militare in
functie de aliantele la care Romania va deveni
parte si de exigentele pregatirii militare intr-un
asemenea context.
c) indatorirea de aparare a patriei.
3. Cetatenii romani simt egali in drepturi si
indatoriri, fara deosebire de rasa, nationalitate,
origine etnica, limba, religie, sex, opinie,
apartenenta politica, de avere sau origine sociala si
indiferent de modul in care au dobandit cetatenia.
4. Cetatenia este in exclusivitate o chestiune
de stat. Acest principiu se desprinde cu deosebita
claritate din dispozitiile constitutionale si legale
conform carora stabilirea drepturilor si
indatoririlor cetatenilor romani, a modurilor de
dobandire si de pierdere a cetateniei romane
constituie un atribut exclusiv al statului.
5. Casatoria nu produce nici un efect juridic
asupra cetateniei sotilor. Despre acest principiu ne
vom ocupa pe larg in urmatoarea sectiune.

Efectele casatoriei in materie de cetatenie

In aceasta privinta, Legea nr.21/1991,
republicata, stabileste expres ca incheierea,
declararea nulitatii, anularea sau desfacerea
casatoriei intre un cetatean roman si un strain nu
produc nici un efect asupra cetateniei sotilor
(art.3).

In tara noastra, atat legea cetateniei din 1924,

cat si cea din 1939 porneau de la principiul ca
straina putea deveni cetateana romana prin simplul
fapt al casatoriei ei cu un cetatean roman; in
schimb, un strain casatorit cu o cetateana romana
nu dobandea ipso facto cetatenia romana, ci
trebuia sa fie incetatenit fie printr-un jurnal al
Consiliului de Ministri, cum prevedea Constitutia
din 1923, fie prin lege, cum stabilea Constitutia
din 1938. Astfel, cetatenii romani de sex masculin
erau pusi intr-o situatie privilegiata, intrucat sotia
lor putea dobandi imediat cetatenia romana, in
timp ce cetatenele romane erau lipsite de aceasta
posibilitate in ceea ce priveste pe sotii lor, daca
acestia aveau o cetatenie straina.
Nevoind sa faca sa renasca aceasta
discriminare intre barbat si femeie si urmarind sa
impiedice eludarea legii prin casatorii fictive
incheiate numai in scopul de a se atribui unor
straine cetatenia romana, Legea nr.21/1991 a
prevazut ca cetatenia romana nu se dobandeste si
nici nu se pierde prin casatorie. Astfel, o persoana
de cetatenie straina care se casatoreste cu o
persoana avand cetatenia romana, nu poate dobandi
aceasta din urma cetatenie decat printr-o hotarare a
Guvernului. Pe de alta parte, o persoana avand
cetatenia romana care se casatoreste cu o persoana
de cetatenie straina, fie ea de sex masculin sau
feminin, nu poate pierde prin acest simplu fapt
cetatenia romana, ci, pentru ca acest efect sa se
produca, este necesara o cerere de renuntare la
cetatenie aprobata de Guvern.
Aplicand in mod consecvent principiul potrivit
caruia casatoria nu produce efecte in materie de
cetatenie, concluzia logica este ca nici schimbarea
cetateniei unuia dintre soti nu are consecinte asupra
cetateniei romane a celuilalt sot.

Dobandirea cetateniei romane

Diferitele modalitati de dobandire a cetateniei
pot fi grupate in doua categorii principale:
- modalitati de dobandire de drept;
- modalitati de dobandire prin efectul unui act
juridic individual de acordare a cetateniei emis de
organul de stat competent, la sesizarea celui
interesat.
A. Modalitatile de dobandire de drept a
cetateniei
Cetatenia se dobandeste de drept atunci cand,
prin simpla producere a unui anumit fapt material
juridic, fara sa mai fie nevoie de manifestarea de
vointa a vreunui organ de stat intervenita pe baza
solicitarii celui interesat, acesta devine in temeiul
legii cetatean roman.
Reglementarea dobandirii de drept a
cetateniei se orienteaza in dreptul comparat in jurul
a doua sisteme principale, care uneori sunt
combinate intr-o masura mai mare sau mai mica.
Un prim sistem este cel care porneste de la
ideea ca, prin insusi faptul nasterii, copilul
dobandeste cetatenia parintilor sai. Astfel, ceea ce
este decisiv in acest sistem este legatura de sange
(jus sanguinis). In acest caz simpla dovada ca
parintii au sau unul dintre ei are o anumita
cetatenie este suficienta pentru ca la randul lui
copilul sa o dobandeasca, fara sa fie necesar sa se
emita un act juridic in acest sens de vreun organ de
stat. Acest sistem este cel mai logic, intrucat, in
general, se poate presupune ca un copil este legat

atat prin sentimente, cat si prin interese, de statul

caruia ii apartin parintii sai.
In conformitate cu cel de al doilea sistem,
cetatenia copilului va fi cea a teritoriului statului
unde s-a nascut, chiar daca parintii au o alta
cetatenie. Astfel, ceea ce este decisiv in acest
sistem nu mai este cetatenia parintilor sau a unuia
dintre ei, ci teritoriul unde s-a nascut copilul {jus
soli sau jus hei).
Ultimul sistem are serioase neajunsuri,
intrucat, atunci cand parintii nu au cetatenia
statului in care s-a nascut copilul, este putin
probabil ca acesta sa doreasca intr-adevar sa
ramana cetatean al statului respectiv, el fiind atasat
prin familia lui altui stat.
Principiul dreptului solului' este aplicat sub
rezerva indeplinirii anumitor conditii in Anglia si
S.U.A. pentru copiii strainilor nascuti pe teritoriul
lor. Pentru copiii nascuti fie in tara, fie in
strainatate, din cetateni ai acestor state, se aplica
insa principiul dreptului sangelui'.
Ca baza de plecare a reglementarilor ei,
actuala lege a cetateniei a adoptat primul sistem,
completandu-1 insa, pentru unele situatii intalnite
mai rar in practica sociala, cu unele modalitati de
dobandire a cetateniei pe alte criterii. Ca urmare,
potrivit acestei legi, pot fi deosebite urmatoarele
modalitati de dobandire de drept a cetateniei
romane, in functie de faptul material juridic caruia
i se recunoaste calitatea de a produce acest efect
juridic.
1. Dobandirea cetateniei ca efect al nasterii
Legea nr. 21/1991 reglementeaza in primul
rand situatia cea mai frecventa din punct de vedere
al dobandirii cetateniei romane prin nastere si
anume aceea in care ambii parinti ai copilului sunt
cetateni romani, iar acesta s-a nascut pe teritoriul
statului nostru. In aceasta privinta, legea prevede

ca copiii nascuti pe teritoriul Romaniei din parinti

romani, sunt cetateni romani.
Dispozitia imediat urmatoare a legii are ca
obiect reglementarea a doua cazuri speciale. In
conformitate cu aceste dispozitii, este de asemenea
cetatean roman acela care:
- s-a nascut pe teritoriul statului nostru chiar
daca numai unul dintre parintii sai este cetatean
roman;
- s-a nascut in strainatate si ambii parinti sau
numai unul dintre ei are cetatenia romana.
9
Prin urmare, in temeiul Legii nr. 21/1991,
copilul dobandeste cetatenia romana daca cel
putin unul dintre parinti are aceasta cetatenie,
indiferent daca copilul s-a nascut pe teritoriul
statului nostru sau in strainatate. De asemenea,
este lipsit de semnificatie juridica faptul ca, in
momentul nasterii copilului, unul sau ambii parinti
domiciliau in strainatate. Din acest punct de
vedere, Legea nr. 21/1991 stabileste o alta regula
decat Decretul nr. 33/1952. Potrivit acestui decret,
daca numai unul dintre parinti era cetatean roman
la data nasterii copilului, acesta dobandea
cetatenia romana cu conditia ca ambii sau unul
dintre parinti sa fi locuit la data aratata pe
teritoriul Romaniei. Pe de alta parte, acelasi decret
preciza ca, in cazul in care unul dintre parinti era
cetatean roman, iar ambii parinti locuiau in
momentul nasterii copilului in strainatate,
cetatenia acestuia se determina prin acordul
parintilor. Legea nr.21/1991 nu mai reproduce
aceste dispozitii si, in consecinta, in spiritul ei,
locul unde domiciliaza ambii sau unul dintre
parinti in momentul nasterii copilului este lipsita

de semnificatie juridica in ceea ce priveste

cetatenia copilului, chiar si atunci cand numai
unul dintre parinti este cetatean roman.
Stabilind regula ca, in cazul in care cel putin
unul dintre parinti, fie ca este vorba de mama sau
de tata, este cetatean roman, copilul dobandeste
aceasta cetatenie indiferent daca el s-a nascut pe
teritoriul statului nostru sau in strainatate, Legea nr.
21/1991 da o rezolvare problemei cetateniei in
spiritul egalitatii sexelor.
Pe cale de consecinta, in reglementarea
dobandirii cetateniei prin nastere, Legea nr.
21/1991 a fost calauzita in principal de principiul
Jus sanguinis', atribuind cetatenia romana in
functie de cetatenia ambilor parinti, iar atunci cand
numai unul dintre parinti este cetatean roman, in
functie de cetatenia acestuia.
Trebuie observat insa ca aplicarea acestui
principiu de catre Legea nr. 21/1991 poate da
nastere in practica unor serioase inconveniente,
caci, in masura in care si legea straina consacra
aceeasi regula, numeroase cazuri de dubla cetatenie
se pot produce.
2. Dobandirea cetateniei prin faptul ca un
copil nascut din parinti necunoscuti a fost gasit
pe teritoriul Romaniei
Legea nr.21/1991 prevede ca este cetatean
roman copilul gasit pe teritoriul Romaniei, daca
nici unul dintre parinti nu este cunoscut (art.5
alin.3)
Aceasta dispozitie pare la cea dintai privire sa
consacre principiul Jus soli', odata ce atribuie
cetatenia romana in functie de teritoriul de stat, in
limitele caruia a fost gasit copilul. Realitatea este
insa ca articolul citat nu consacra principiul Jus
soli', ci creeaza o simpla prezumtie ca copilul s-a

nascut dintr-un parinte avand aceasta cetatenie,

prezumtie care poate fi combatuta cu dovada
contrara. Aceasta concluzie se desprinde din
dispozitia art.29, potrivit careia copilul gasit pe
teritoriul Romaniei pierde cetatenia romana daca
pana la implinirea varstei de 18 ani, filiatia sa a
fost stabilita fata de ambii parinti de cetatenie
straina, bineinteles atunci cand, potrivit legii
nationale, copilul dobandeste cetatenia parintilor
sau cel putin a unuia dintre ei. In aceleasi conditii,
copilul pierde cetatenia romana si daca filiatia sa a
fost stabilita numai fata de un parinte cetatean
strain, iar celalalt parinte a ramas necunoscut.
In temeiul dispozitiilor legale citate care
permit dovada filiatiei si, prin aceasta, schimbarea
cetateniei copilului gasit, concluzia care se impune
este ca art.29 al Legii nr.21/1991 s-a marginit sa
creeze o prezumtie, iar nu sa consacre principiul
Jus soli'. El a plecat de la ideea ca este foarte
probabil ca cel putin mama copilului gasit pe
teritoriul Romaniei sa fi fost cetateana romana,
ceea ce corespunde conditiilor cerute de art.5 al
legii pentru dobandirea cetateniei prin nastere.
Daca s-ar admite insa ca art.29 s-a intemeiat
pe principiul Jus soli', concluzia ar trebui sa fie in
sensul ca, intrucat copilul a fost gasit pe teritoriul
statului nostru, el trebuie considerat cetatean
roman chiar daca s-ar dovedi ca parintii sai sunt
cetateni straini, iar, potrivit legii lor nationale,
copilul dobandeste cetatenia parintilor sau cel
putin a unuia dintre ei, solutie care ar fi insa
contrara dispozitiilor exprese ale Legii nr.21/1991.
Tocmai pentru ca este asa, aceasta lege a
reglementat problema cetateniei copilului gasit,
nascut din parinti necunoscuti sub titlul:
Dobandirea cetateniei romane prin nastere'
(capitolul II litera A).

3. Dobandirea cetateniei prin adoptie

Legea nr.21/1991 a stabilit principiul potrivit
caruia cetatenia romana se dobandeste de catre
copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin
adoptie daca adoptatorii sunt cetateni romani, iar
adoptatul nu a implinit varsta de 18 ani.
Adoptarea acestei solutii legislative se explica
prin faptul ca institutia adoptiei, asa cum a fost
reglementata in tara noastra, urmareste incadrarea
cat mai deplina a unui copil in familia
adoptatorilor. Or, identitatea de cetatenie a
adoptatului cu adoptatorii si cu rudele acestora este
un element important in acest proces de incadrare.
Ce se intampla atunci cand numai unul dintre
adoptatori este cetatean roman? In acest caz,
cetatenia adoptatului va fi cea stabilita prin acordul
adoptatorilor, iar daca adoptatorii nu cad de acord,
cetatenia adoptatului va fi hotarata de instanta
competenta sa incuviinteze adoptia in functie de
interesele minorului. Art.6 al legii mai adauga ca,
daca minorul a implinit varsta de 14 ani, este
necesar si consimtamantul acestuia.
Potrivit normelor in vigoare, este posibil ca
adoptia unui copil, cetatean strain sau fara
cetatenie, de catre un cetatean roman sa fie
declarata nula, anulata sau desfacuta. Odata ce
inceteaza de a mai fi adoptat, copilul minor isi
redobandeste locul in familia sa fireasca si, prin
urmare, daca el domiciliaza in strainatate sau
paraseste tara si isi stabileste domiciliul in alt stat,
va fi in interesul sau sa revina la cetatenia pe care a
avut-o inainte de adoptia sa. De aceea, Legea
nr.21/1991 prevede ca, in ipoteza declararii
nulitatii, a anularii sau a desfacerii adoptiei, copilul
care nu a implinit varsta de 18 ani isi pierde
cetatenia romana daca domiciliaza in strainatate
sau paraseste tara pentru a domicilia in strainatate.

in ceea ce priveste momentul de la care acest copil

pierde cetatenia romana, legea face o distinctie, si
anume: in cazul declararii nulitatii sau a anularii
adoptiei, copilul este considerat ca nu a fost
niciodata cetatean roman (efect ex tunc), in timp ce
in ipoteza desfacerii adoptiei, el pierde cetatenia pe
data cand adoptia a fost desfacuta (efect ex nunc).
4. Dobandirea cetateniei prin stabilirea
filiatiei
Daca Legea nr.21/1991 prevede in mod
expres ca adoptia este o modalitate de dobandire a
cetateniei romane, in schimb ea nu reglementeaza
decat pentru ipoteza copilului gasit problema
efectelor in materie de cetatenie a stabilirii filiatiei
prin recunoastere sau hotarare judecatoreasca. In
aceasta situatie, se pune problema: care sunt
efectele unei asemenea stabiliri in materie de
cetatenie in celelalte cazuri? Sa presupunem ca o
cetateana straina domiciliata in Romania sau in
strainatate da nastere unui copil in afara casatoriei.
Conform Legii nr.21/1991, acest copil nu va
dobandi cetatenia romana, intrucat nu poate
dovedi ca unul dintre parintii lui a fost cetatean
roman in momentul nasterii. Daca insa ulterior,
filiatia acestui copil va fi stabilita prin
recunoastere sau hotarare judecatoreasca ca
apartinand unui cetatean roman, va dobandi el
oare cetatenia romana?
Raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi
decat afirmativ odata ce Legea nr.21/1991 a asezat
la baza ei principiul potrivit caruia cetatenia
romana se dobandeste prin nastere daca cel putin
unul dintre parinti are aceasta cetatenie. Or,
recunoasterea si hotararea judecatoreasca nu fac
altceva decat sa stabileasca care sunt adevaratii

parinti ai copilului si, prin urmare, prin aplicarea

regulii, potrivit careia cetatenia se dobandeste prin
filiatie, este logic sa se traga concluzia ca, in
cazurile mentionate, copilul respectiv va avea
cetatenia romana.
De altfel, in sprijinul solutiei la care ne-am
oprit poate fi invocat si faptul ca potrivit art. 29 din
lege, stabilirea filiatiei copilului gasit determina,
daca sunt intrunite conditiile legii, schimbarea
cetateniei acestuia.
5. Dobandirea cetateniei romane prin
efectul schimbarii cetateniei parintilor
Potrivit art.9 din legea citata, copilul care nu a
implinit varsta de 18 ani,
nascut din parinti straini sau fara cetatenie,
dobandeste cetatenia romana o data
cu parintii sai.
In ipoteza pe care o examinam ne gasim in
prezenta unei modalitati de dobandire de drept a
cetateniei romane, intrucat copilul dobandeste
aceasta calitate luandu-se in considerare exclusiv
legatura de sange dintre el si cel incetatenit, fara sa
fie nevoie ca numele sau sa figureze in cererea
parintilor de dobandire a cetateniei ori in actul prin
care parintele sau a dobandit noua cetatenie.
Potrivit legii, in ipoteza reglementata de art.9,
copilul dobandeste cetatenia romana pe aceeasi
data ca si parintele sau.
Daca numai unul dintre parinti dobandeste
cetatenia romana, cetatenia copilului se va stabili
dupa aceleasi reguli ca si in cazul in care numai
unul dintre adoptatori este cetatean roman,
tribunalul competent sa hotarasca fiind cel de la
domiciliul minorului.

B. Dobandirea cetateniei romane ca efect

al unui act juridic individual emis de organul

de stat competent
Dupa 22 decembrie 1989, doua acte
normative importante au fost adoptate in scopul de
a facilita redobandirea cetateniei romane. Este
vorba de Decretele-legi nr.7/1989 si 137/1990.
Astazi ele sunt abrogate prin noua lege a
cetateniei, dar isi pastreaza importanta, avand in
vedere principiul ca sunt si raman cetateni romani
persoanele care au dobandit aceasta calitate
conform legislatiei anterioare.
Conform Decretelor-legi nr.7/1989 si
137/1990, fostii cetateni romani au putut
redobandi cetatenia romana in doua moduri:
- prin efectul repatrierii, pe baza unei cereri
aprobate de Ministerul
Afacerilor Externe, in colaborare cu organele
desemnate de lege pentru
problemele de evidenta a strainilor.
Cererile avand acest obiect au putut fi depuse
fie la misiunile diplomatice si oficiile consulare
romane, fie direct la Ministerul Afacerilor Externe.
Aceasta modalitate de dobandire a cetateniei
romane a fost aplicata fostilor cetateni romani care
si-au pierdut cetatenia romana fie inainte de 22
decembrie 1989, fie dupa aceea.
- o a doua modalitate a fost aplicata numai
fostilor cetateni romani care siau pierdut cetatenia romana inainte de 22
decembrie 1989.
Pentru aceasta categorie de fosti cetateni
romani, Decretul-lege nr. 13 7/1990 prevedea ca ei
pot sa-si redobandeasca cetatenia romana chiar
daca au o alta cetatenie si nu-si stabilesc domiciliul
in Romania, adica chiar daca nu se repatriaza, cu
conditia de a fi facut o cerere in acest sens, pe baza
unei declaratii autentificate fie la reprezentantele
diplomatice sau oficiile consulare romane din

strainatate, fie la Notariatul de Stat al Municipiului

Bucuresti.
Acest Decret-Lege nu stabilea organul
competent sa aprobe o asemenea cerere. Cum insa
Decretul-lege nr.7/1989 prevedea pentru ipoteza
redobandirii cetateniei romane prin repatriere
necesitatea aprobarii cererii de catre Ministerul
Afacerilor Externe in colaborare cu organele de
evidenta a strainilor, se poate presupune ca aceeasi
aprobare s-a cerut si in cazul redobandirii
cetateniei romane cu pastrarea domiciliului in
strainatate, precum si a cetateniei straine.
Reglementarile din cele doua decrete-legi
citate au ridicat o problema discutabila ca urmare a
faptului ca, spre deosebire de cei care si-au pierdut
cetatenia romana inainte de 22 decembrie 1989 si
nu si-au stabilit domiciliul in Romania, despre care
Decretul-lege nr. 137/1990 prevedea ca isi pot
pastra cetatenia straina, in cazul categoriei fostilor
cetateni romani care redobandeau cetatenia romana
prin efectul repatrierii, o asemenea prevedere
lipsea; in aceasta situatie, se punea problema daca
aceasta ultima categorie de fosti cetateni romani isi
puteau pastra si cetatenia straina.
Intrucat se aplica numai unor categorii a
cetatenilor romani, si anume celor care si-au
pierdut cetatenia romana inainte de 22 decembrie
1989 si, in acelasi timp, nu-si stabileau domiciliul
in Romania, Decretul-lege nr. 137/1990 a instituit
o exceptie. Exceptiile sunt insa de stricta
interpretare. De aceea, cetatenii romani, a caror
situatie era reglementata de Decretul-lege
nr.7/1989 si pentru care posibilitatea de a pastra
cetatenia straina nu era prevazuta. Nu este mai
putin adevarat ca acest ultim decret-lege nu
conditiona redobandirea cetateniei decat de actul
de repatriere, iar nu de o prealabila renuntare la
cetatenia straina, ceea ce s-ar fi putut interpreta in

sensul ca nici redobandirea cetateniei prin

repatriere nu excludea posibilitatea pastrarii de
catre noul cetatean roman a cetateniei straine.
Noua lege a cetateniei, reglementand in
ansamblul ei aceasta materie, consacra doua
modalitati de dobandire a cetateniei ca efect al
unui act juridic individual emis nominal celui
interesat de catre organul administrativ de stat
competent:
-

prin repatriere;

prin acordarea la cerere.

In realitate insa, deosebirea intre cele doua

modalitati nu consta in faptul ca prima nu ar
presupune o cerere a celui interesat, in timp ce a
doua ar fi conditionata de o asemenea cerere.
Aceasta pentru ca, dupa cum rezulta din alin.l al
art.10, si redobandirea cetateniei romane prin
repatriere este conditionata de cererea celui
interesat. Astfel fiind, deosebirea dintre cele doua
modalitati reglementate de lege nu este cea
sugerata de textul ei, ci este determinata de faptul
ca prima este rezervata persoanelor care in trecut
au avut calitatea de cetateni romani si, de aceea,
are loc in cadrul unei proceduri simplificate, in
timp ce a doua este aplicabila celor care nu au avut
niciodata cetatenia romana si, ca urmare, este
subordonata unor conditii suplimentare.
1. Acordarea la cerere este procedeul prin
care cetatenia romana poate fi acordata, la cerere,
unui cetatean strain sau unei persoane fara
cetatenie care nu a avut nicicand in trecut calitatea
de cetatean roman.
Cetateanul strain sau persoana fara cetatenie,
care nu au avut niciodata cetatenia romana trebuie,

pentru a o dobandi, sa indeplineasca un numar de

conditii (art.8):
a) s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe
teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest
teritoriu, locuieste in mod legal, continuu si
statornic pe teritoriul statului roman de cel putin 7
ani sau, in cazul in care este casatorit cu un
cetatean roman de cel putin 5 ani;
b) dovedeste prin comportarea si atitudinea
sa loialitate fata de statul si de poporul roman;
c) a implinit varsta de 18 ani;
d) are asigurate mijloacele legale de existenta;
e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a
fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o
infractiune care il face nedemn de a fi cetatean
roman;
f) cunoaste limba romana si poseda notiuni
elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in
masura suficienta pentru a se integra in viata
sociala;
g) cunoaste prevederile Constitutiei
Romaniei.
Termenele de domiciliere pe teritoriul
Romaniei cerute de lege pot fi reduse pana la
jumatate in cazuri bine justificate.
Dar nu numai conditiile cerate pentru
dobandirea cetateniei romane la cerere sunt altele
si mai numeroase decat cele prevazute pentru
dobandirea cetateniei prin repatriere, ci si
procedura ce trebuie urmata este mai complicata.
Aceasta pentru ca legea a considerat necesara o
verificare atenta daca se vrea ca cetatenia romana
sa nu fie acordata oricarui strain care o solicita, ci
numai aceluia care este socotit demn de a primi
acest statut si nu va fi o povara financiara pentru

statul roman sau un element marginalizat al

societatii. Plecand de la aceasta idee de baza,
Legea nr.21/1991 a prevazut ca acordarea
cetateniei romane la cerere are loc pe calea unei
hotarari a Guvernului publicata in Monitorul
Oficial.
Legea cetateniei romane reglementeaza doua
situatii in cazul acordarii cetateniei la cerere.
-Astfel, se poate acorda cetatenia romana
persoanei care a avut aceasta cetatenie si care cere
redobandirea ei, cu pastrarea domiciliului in
strainatate.
-In al doilea rand, se reglementeaza acordarea
cetateniei romane persoanei care nu a avut
niciodata cetatenia romana, dar o cere. Existenta
acestor doua categorii de persoane care cer
(redobandirea si dobandirea) cetatenia romana, nu
ramane fara efecte juridice cat priveste conditiile
ce trebuie indeplinite (vezi art. 10). Astfel, se
poate dobandi cetatenia romana continuand sa
domicilieze in strainatate numai persoana care a
mai avut aceasta cetatenie, dar a pierdut-o intr-un
mod sau altul. De asemenea, aceasta persoana
depune juramantul de credinta in fata sefului
misiunii diplomatice sau consulare a Romaniei din
tara in care domiciliaza. In situatia persoanelor
care cer acordarea cetateniei romane si care au mai
avut aceasta calitate legea impune domicilierea in
tara si obligatia depunerii juramantului in tara.
Data la care se dobandeste cetatenia romana este
cea in care s-a depus juramantul de credinta.

2. Dobandirea cetateniei romane prin

repatriere
Un alt mod de dobandire a cetateniei romane
prevazut de lege este dobandirea prin repatriere.
inscrierea in lege a acestui mod de dobandire a
cetateniei romane a raspuns necesitatii de a se da o

reglementare corespunzatoare situatiilor in care

persoanele care au fost cetateni romani au pierdut
cetatenia romana ca urmare a stabilirii lor in
strainatate, dar doresc sa se reintegreze in
societatea romaneasca. In cazul repatrierii este
vorba de persoane care sunt legate de poporul
roman si care, din diferite motive au intrerupt
pentru anumite perioade de timp contactul lor cu
societatea romaneasca. Asa se explica de ce legea
considera repatrierea ca im mod de dobandire a
cetateniei romane.
Prin acest mod de dobandire a cetateniei
romane, persoana care a pierdut cetatenia romana
o redobandeste ca efect al repatrierii.
Intrucat repatrierea unei persoane ridica, cum
este si firesc, o serie de probleme privind familia
acesteia, legea reglementeaza si situatiile posibile.
Plecand de la principiul ca dobandirea
cetateniei romane de catre unul dintre soti nu are
nici o consecinta asupra cetateniei celuilalt sot, se
stabileste ca sotul cetatean strain poate cere
dobandirea cetateniei romane in conditiile legii.
Cat priveste copilul minor al repatriatului,
legea prevede ca parintii hotarasc pentru copiii lor
minori cu privire la cetatenie si ca minorul care a
implinit varsta de 14 ani trebuie sa-si exprime
separat consimtamantul. Daca parintii nu cad de
acord, va decide tribunalul de la domiciliul
minorului, tinand cont de interesele acestuia.
Cererile de repatriere se depun la Ministerul
Justitiei. Aprobarea acestor cereri revine
Guvernului la propunerea ministrului justitiei.
Procedura acordarii cetateniei romane
Legea nr.21/1991, republicata, prevede
urmatoarea procedura de acordare a cetateniei
romane.
Cererea de acordare a cetateniei romane se

face personal sau prin mandatar cu procura speciala

si autentica si va fi insotita de actele care dovedesc
indeplinirea conditiilor prevazute de prezenta lege
(art.12).
Cererea de acordare a cetateniei romane se
adreseaza Comisiei pentru constatarea conditiilor
de acordare a cetateniei, care functioneaza pe langa
Ministerul Justitiei. Comisia, formata din 5
magistrati de la Tribunalul Bucuresti, este
desemnata pe o perioada de 4 ani, de presedintele
acestei instante. Presedintele Comisiei este
magistratul cu functia cea mai mare sau, la functii
egale, magistratul cu cea mai mare vechime in
functie. Comisia are un secretariat condus de un
consilier din Ministerul Justitiei, desemnat de
ministru (art.13).
Comisia dispune, pe cheltuiala petitionarului,
publicarea in extras a cererii de acordare a
cetateniei romane in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea a IlI-a. Examinarea cererii de
catre comisie se va putea face numai dupa trecerea
a 30 de zile de la publicarea acesteia (art.14).
in vederea solutionarii cererii, comisia poate
dispune:
a) completarea actelor, precum si orice
explicatii din partea petitionarului;
b) solicitarea de relatii de la orice autoritati;
c) citarea oricarei persoane care ar putea da
informatii folositoare.(art. 15). Autoritatile
publice care detin date sau informatii din care
rezulta ca
solicitantul nu intruneste conditiile legale pentru
acordarea cetateniei. Orice persoana poate face
intampinare la comisia prevazuta la art.13, cu

privire la cererea de obtinere a cetateniei romane

in cazul prevazut la alin. 1 .(art. 16).
Dupa examinarea cererii, comisia va intocmi
un raport pe care il va inainta, impreuna cu cererea
de acordare a cetateniei romane, ministrului
justitiei. In raport se va mentiona, in mod
obligatoriu, daca sunt sau nu indeplinite conditiile
legale pentru acordarea cetateniei (art. 17).
Pe baza raportului comisiei, ministrul justitiei
va prezenta Guvernului proiectul de hotarare
pentru acordarea cetateniei. In cazul in care nu
sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru
acordarea cetateniei, pe baza raportului comisiei,
ministrul justitiei va comunica aceasta
petitionarului (art. 18).
Aprobarea cererilor de acordare a cetateniei
romane se face prin hotarare a Guvernului care
apreciaza, in acest sens, asupra propunerilor
ministrului justitiei. Hotararea Guvernului se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I
(art. 11).
Din examinarea Legii cetateniei romane se
observa ca, in cazul dobandirii cetateniei romane
la cerere sau prin repatriere se cere depunerea unui
juramant de credinta fata de Romania. Prin
continutul sau, juramantul de credinta este o
afirmare solemna a dorintei persoanei respective
de a fi devotat patriei si poporului roman, de a
apara drepturile si interesele nationale, de a
respecta Constitutia si legile.
Obligatia depunerii juramantului incumba
persoanei care redobandeste cetatenia romana ca
efect al repatrierii, precum si persoanei careia i se
acorda cetatenia romana la cerere.
Juramantul de credinta trebuie depus in
termen de 6 luni de la data comunicarii hotararii
prin care s-a acordat cetatenia romana.

Juramantul se depune in fata ministrului

justitiei sau a subsecretarului de stat delegat
anume in acest scop. Dupa depunerea
juramantului, ministrul justitiei, ori dupa caz,
seful misiunii diplomatice sau consulare, va
elibera persoanei careia i s-a acordat cetatenia
certificatul constatator.
Juramantul de credinta are ca efect juridic
faptul ca cetatenia romana se dobandeste pe data
depunerii sale. El este deci o faza obligatorie in
procedura dupa care cetatenia romana se
dobandeste la cerere sau prin repatriere, faza cu
care de altfel aceasta procedura se incheie.

Pierderea cetateniei romane

Ca si modalitatile de dobandire a cetateniei
romane, cele prin care aceasta se pierde pot fi
clasificate in doua categorii principale: modalitati
care duc la pierderea de drept a cetateniei si
modalitati de pierdere pe baza unui act juridic
individual emis de organul de stat competent.
A. Pierderea de drept a cetateniei
in timp ce dobandirea de drept a cetateniei
este modalitatea cu cea mai frecventa aplicatie
practica, pierderea de drept a cetateniei are un
caracter exceptional. Ea poate sa se produca in
urmatoarele cazuri:

1. Adoptia copilului de catre un cetatean

strain
Potrivit Legii nr.21/1991, copilul minor,
adoptat de catre un cetatean strain, pierde cetatenia

romana daca adoptatorii sau, dupa caz, adoptatorul,

solicita aceasta in mod expres, iar adoptatul este
considerat, in temeiul legii straine, ca a dobandit
cetatenia adoptatorilor. In conformitate cu
prevederile legale, cetatenii straini pot adopta
numai copii aflati in evidenta Comitetului Roman
pentru Adoptii, cu exceptia cazului in care
adoptatorii sunt rude pana la gradul al patrulea
inclusiv cu unul dintre parintii copilului sau al
adoptiei persoanei care a dobandit capacitate
deplina de exercitiu, de catre persoana sau familia
care a crescut-o. Pe baza hotararii judecatoresti de
incuviintare a adoptiei ramasa definitiva, Comitetul
Roman pentru Adoptii va elibera un certificat, prin
care va atesta ca adoptia este conforma cu normele
prevazute in Conventia incheiata la Haga la 29 mai
1993.
2.Stabilirea filiatiei copilului gasit pe
teritoriul Romaniei fata de ambii
parinti straini sau fata de un cetatean strain, in
acest ultim caz, daca celalalt parinte ramane
necunoscut
Acest mod de pierdere a cetateniei romane nu
opereaza decat in privinta copilului care nu a
implinit 18 ani, dat fiind principiul generai al legii
ca, odata major, copilul decide singur asupra
cetateniei sale.
In ipoteza examinata in acest caz, copilul
pierde cetatenia romana pe data
stabilirii filiatiei lui.
3. Anularea, declararea nulitatii sau
desfacerea adoptiei unui minor de
catre cetateni romani
Daca un copil strain a fost adoptat de catre
cetateni romani, iar aceasta adoptie a fost anulata
sau declarata nula este firesc ca acesta sa piarda si

cetatenia romana pe care o dobandise ca efect al

adoptiei sale. Legea prevede in acest sens ca
anularea sau declararea nulitatii adoptiei in cazul in
care copilul nu a implinit varsta de 18 ani si
domiciliaza in strainatate sau paraseste tara pentru
a domicilia in strainatate, duc la consecinta ca
minorul este considerat ca nu a fost niciodata
cetatean roman. Situatia se prezinta in acelasi mod
si in cazul desfacerii adoptiei, singura deosebire
fiind ca de aceasta data copilul pierde cetatenia
romana pe data cand adoptia a fost desfacuta.
4. Cazuri de pierdere a cetateniei romane
de catre copil in urma
schimbarii cetateniei parintilor
Principiul Legii nr.21/1991 este ca pierderea
cetateniei romane prin aprobarea renuntarii nu are
efect asupra cetateniei sotului sau copiilor minori.
Cu toate acestea, copilul minor pierde cetatenia
romana ca urmare a renuntarii parintilor la aceasta
cetatenie daca ambii parinti obtin aprobarea la
renuntare din partea Guvernului Romaniei, pe baza
propunerii Ministerului Justitiei, iar copilul minor
se afla impreuna cu ei in strainatate sau paraseste
impreuna cu ei tara. In acest caz, copilul pierde
cetatenia romana o data cu parintii sai sau, daca
acestia au pierdut-o la date diferite, in momentul
pierderii cetateniei de catre ultimul parinte.
Copilul minor care, pentru a domicilia in
strainatate, paraseste tara dupa ce ambii parinti au
pierdut cetatenia romana, pierde aceasta cetatenie
la data plecarii sale din tara.
Solutiile vor fi aceleasi atunci cand numai
unul dintre parinti este in viata sau cunoscut.
In toate aceste cazuri, copilul care a implinit
varsta de 14 ani va fi necesar sa-si dea
consimtamantul.
B. Pierderea cetateniei pe baza unui act

juridic individual emis de organul de stat

competent
1. Aprobarea prin hotararea Guvernului a
renuntarii la cetatenia
romana.
La baza reglementarii acestei modalitati de
pierdere a cetateniei romane de catre Legea
nr.21/1991 se gaseste principiul potrivit caruia
nimeni nu poate renunta pur si simplu la cetatenia
sa pentru a ramane fara nici o cetatenie. Acest
principiu reflecta preocuparea de a descuraja
persoanele care ar dori ca, pe calea renuntarii la
orice cetatenie, sa ramana scutiti de diferitele
obligatii ce revin numai cetatenilor. De aceea,
cetatenia romana nu poate fi pierduta prin renuntare
decat cu aprobarea Guvernului Romaniei, o simpla
declaratie nefiind suficienta in acest scop. De
asemenea, prin modificarea Legii nr.21/1991 in
1999, pe langa conditiile care trebuiau indeplinite
pentru a se aproba renuntarea la cetatenia romana a
mai fost introdusa o noua conditie, consideram
extrem de importanta si anume, daca persoana in
cauza a dobandit ori a solicitat si are asigurarea ca
va dobandi o alta cetatenie.
Cererea de renuntare la cetatenia romana a
unei persoane va fi aprobata pentru motive
temeinice, daca aceasta a implinit varsta de 18 ani
si mai indeplineste conditiile urmatoare:
a) sa nu fie invinuita sau inculpata intr-o
cauza penala si sa nu aiba de executat o pedeapsa
penala;
b) sa nu fie urmarita pentru debite fata de
stat, persoane fizice sau juridice din tara, iar daca
are astfel de debite, le achita ori prezinta garantii
corespunzatoare pentru achitarea lor.
Daca este aprobata prin hotararea Guvernului
renuntarea la cetatenie are ca efect pierderea
cetateniei romane pe data publicarii acestei

hotarari in Monitorul Oficial.

2. Retragerea cetateniei romane
Legea nr.21/1991 stabileste ca aceasta
modalitate de pierdere a cetateniei romane este de
competenta Guvernului la propunerea Ministerului
Justitiei.
Ceea ce caracterizeaza retragerea cetateniei
romane hotarate de Guvern este faptul ca ea se
face cu titlu de sanctiune si se pronunta din oficiu,
spre deosebire de aprobarea renuntarii la cetatenie,
data tot de catre Guvern, care nu are caracter de
sanctiune si presupune o cerere in acest sens din
partea celui interesat adresata Comisiei de pe
langa Ministerul Justitiei.
Intrucat constituie o sanctiune, retragerea
cetateniei este o masura cu caracter strict personal,
de natura sa produca efecte numai cu privire la
persoana vinovata de savarsirea a uneia dintre
faptele prevazute de lege. De aceea, sotul si copiii
persoanei sanctionate vor continua sa-si pastreze
cetatenia romana.
Legea nr.21/1991 prevede ca cetatenia romana
poate fi retrasa aceluia care:
a)

aflat in strainatate, savarseste fapte

deosebit de grave prin care vatama
interesele statului roman sau lezeaza
prestigiul Romaniei;
aflat in afara granitelor Romaniei, se
inroleaza in fortele armate ale unui
stat cu care Romania a rapt relatiile
diplomatice sau este in stare de
razboi;

b)

c)

a obtinut cetatenia romana prin

mijloace frauduloase.
Primele doua ipoteze mentionate mai sus se
caracterizeaza prin faptul ca permit aplicarea
sanctiunii retragerii cetateniei romane mimai unor
persoane care locuiesc in strainatate, pe cand
situatia la care se refera ultima ipoteza duce la
aplicarea sanctiunii retragerii cetateniei
independent de locul de domiciliere sau de
resedinta a persoanei vizate si, prin urmare, poate fi
indreptata si impotriva unor cetateni romani aflati
pe teritoriul tarii noastre.
In cazul aplicarii sanctiunii retragerii
cetateniei romane, aceasta se pierde pe data
publicarii hotararii Guvernului in Monitorul
Oficial.
Desi aceasta dispozitie a Legii nr.21/1991 nu
face nici o distinctie, ea nu va putea fi aplicabila in
ipoteza retragerii cetateniei dobandite in mod
fraudulos.
Intr-adevar, numai dintr-o greseala, Legea nr.
21/1991 vorbeste de retragerea cetateniei
dobandite in mod fraudulos, caci o asemenea
dobandire este pur si simplu nula. Ea nu trebuie
retrasa, ci declarata nula si, ca atare, considerata ca
nu a produs niciodata vreun efect juridic.
Procedura retragerii cetateniei romane si
aprobarii renuntarii la cetatenia romana
Guvernul Romaniei dispune prin hotarare
retragerea cetateniei romane sau, dupa caz,
aprobarea renuntarii la cetatenia romana, apreciind
asupra propunerii ministrului justitiei, facuta
potrivit procedurii prevazute la art.13-18 (art.30).
Orice autoritate sau persoana care are
cunostinta de existenta unui motiv pentru

retragerea cetateniei romane poate sesiza, in scris,

comisia de pe langa Ministerul Justitiei, avand
obligatia sa produca dovezile de care dispune.
Comisia sesizata poate cere date sau informatii de
la orice autoritate sau persoana care are cunostinta
despre existenta situatiei prevazute la art. 24
(art.31).
Cererea de renuntare la cetatenia romana se
face personal sau prin mandatar cu procura
speciala si autentica si se depune la comisia de pe
langa Ministerul Justitiei, care va proceda potrivit
prevederilor art.13-18 (art. 32).
Data pierderii cetateniei romane prin retragere
sau prin aprobarea renuntarii la aceasta este data
publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, a hotararii Guvernului (art.33).
Persoane fara cetatenie
In temeiul Legii nr.21/1991, nimeni nu
dobandeste cetatenia romana prin simplul fapt al
domicilierii pe teritoriul statului nostru chiar daca
nu are alta cetatenie. In aceste conditii, in tara
noastra exista o categorie de persoane fara
cetatenie, in care sunt inclusi toti cei lipsiti de o
cetatenie straina, care locuiesc pe acest teritoriu,
dar nu au dobandit inca cetatenia romana.
Aceste persoane fara cetatenie se mai numesc
apoliti' ( de la cuvantul grecesc a = privativ si polis
= cetate), precum si apatrizi' (format din privativul
a si cuvantul latin patria).
Situatia unei persoane de a nu avea nici o
cetatenie poate fi consecinta unor imprejurari
diverse.
Astfel, este posibil ca unei persoane sa i se fi

retras cetatenia de un stat fara ca ea sa dobandeasca

cetatenia altui stat. Acelasi este cazul cetateanului
strain caruia i s-a aprobat renuntarea la cetatenie,
dar nu a obtinut cetatenia romana.
Neavand calitatea de cetateni romani aceste
persoane se bucura de toate drepturile garantate de
Constitutia si legile tarii noastre, fiind lipsite numai
de drepturile specifice conditiei de cetatean roman.
De asemenea cu exceptia obligatiilor legate direct
de calitatea de cetatean roman, ele au si toate
indatoririle cetatenilor Romaniei.

Dovada cetateniei romane

Legea cetateniei romane stabileste clar ce
anume inscrisuri dovedesc cetatenia romana in tara
cat si in afara hotarelor. Prima regula este ca
dovada cetateniei se face prin buletinul sau cartea
de identitate. Cat priveste copiii pana la varsta de
14 ani, ei dovedesc cetatenia cu certificatul de
nastere insotit de buletinul sau cartea de identitate
al oricaruia dintre parinti sau, in cazul in care
copilul este inscris in buletinul de identitate al
unuia dintre parinti, numai cu acest buletin. Copiii
pana la varsta de 14 ani, mai pot dovedi cetatenia
romana si cu certificatul eliberat de organele de
evidenta a populatiei, daca nu se poate face dovada
in conditiile amintite mai sus.
Cat priveste dovada cetateniei copiilor pana
la 14 ani gasiti pe teritoriul Romaniei, ea se face
prin certificatul de nastere, deoarece in aceasta
situatie parintii sunt necunoscuti.
Dovada cetateniei se poate face si cu
certificatul constatator.
In strainatate, dovada cetateniei romane se
face prin actul valabil de trecere a frontierei emis

de autoritatile romane. Cat priveste cetatenii

romani aflati peste hotare, lor li se pot elibera, la
nevoie, de catre misiunile diplomatice sau oficiile
consulare romane dovezi de cetatenie.

Cetatenia de onoare
9
Potrivit legii, se poate acorda, unor straini
care au adus servicii deosebite tarii si natiunii
romane, cetatenia de onoare. Aceasta se acorda de
catre Parlamentul Romaniei, la propunerea
Guvernului. Beneficiarul cetateniei de onoare se
bucura de toate drepturile civile si politice
recunoscute cetatenilor romani, cu exceptia
drepturilor electorale si de a ocupa o functie
publica.
Dubla cetatenie
Legislatia romana de dupa 1989 ingaduie
dubla cetatenie. Solutia s-a impus pentru a permite
rezolvarea problemelor multor cetateni romani care
in perioada 1944-1989 locuind in afara granitelor
tarii au pierdut cetatenia romana.
Desigur solutia legii romane este solid
motivata de istorie. Trebuie insa retinut ca statele in
general nu agreeaza dubla cetatenie in statele
unitare deoarece aceasta situatie ar putea genera
unele situatii nedorite.