Ce este libertatea?Ce inseamna sa fii liber?

G. Guruitch afirma ca: libertatea umana consta intr-o actiune voluntara,

clarvazatoare, inventiva si creatoare, care calauzita de propriile-i lumini si izvorata din
focul actului insusi,se straduieste sa depaseasca,sa rastoarne si sa sfarame toate
obstacolele si sa modifice,sa intreaca si sa creeze, din nou,toate situatiile.
Spinoza si Hegel afirmau ca :libertatea este necesitatea inteleasa.
Libertatea poate fi definita ca miscarea prin care trecem de la abandonul fata de
determinatiile constrangatoare asupra alegerilor,deciziilor si actiunilor noastre la
alegeri,decizii si actiuni creatoare fondate pe dominarea umana a acestor determinari, pe
promovarea constienta a valorilor.
Pentru Marcus Aurelius a fi liber inseamna a aspira numai la ceea ce omul poate
realiza in viata.Daca exista un secret al libertatii,acesta consta nu in dominarea
necesitatii,ci in dominarea propriilor dorinte si aspiratii.
A fi liber inseamna,in primul rand, a nu fi impiedicat sa faci ceea ce vrei sau,mai
mult, a spune fara teama ceea ce gandesti.Ca urmare ,libertatea este conceputa de obicei
ca absenta oricarei constrangeri.
O alta definitie a libertatii ar fi ca omul este liber atunci cand poate actiona in
conformitate cu dorintele sale . Insa aceasta este o definitie teoretica deoarece practic
libertatea de care dispui tu ca om poate insemna subjugarea libertatii altuia.
Democratia se ocupa cu punerea in prim-plan si respectarea drepturilor omului.Nu se
poate defini clar termenul de libertate,starea de a fi liber.In mod normal este un drept
natural cu care ne nastem,dar punerea lui in practica necesita cunoasterea legilor si a
constiintei de care dispunem.
Astfel libertatea nu e lene ,ci intrebuintarea libera a timpului ; alegerea muncii si
a exercitiului;rezumat, a fi liber nu inseamna a nu face nimic,ci inseamna a fi singur
stapan pe ceea ce faci si pe ceea ce nu faci.

Liberul arbitru
Stoicii sunt primii filosofi care au sesizat contradictia dintre necesitate si
libertate,dintre ceea ce s-a numit autoritatea divina(pe care ei o denumeau autoritatea
divina sau soarta) si un anumit grad de libertate atribuit omului.
O data cu crestinismul,aceasta contradictie dobandeste noi semnificatii,teologii si
dogmatica crestina propunand solutionarea ei prin postularea teoriei liberului
arbitru.Potrivit acestei teorii,concomitent cu crearea finite umane,Dumnezeu i-a
insuflat acestuia nu numai ratiunea ci si liberul arbitru,adica acea capacitate de a se
conduce singura.Dupa cum se exprima Toma DAquino,omul este inzestrat cu liber
arbitru,altfel sfaturile,indemnurile, poruncile,interzicerile, rasplata si pedeapsa ar fi in

van.
Ioan Damaschin are acelasi punct de vedere ca si DAquino.In conceptia sa,a discuta
despre liberul arbitru inseamna a da raspuns la urmatoarele intrebari:-exista ceva care sa
stea in puterea noastra?
-avem autoritate asupra a ceea ce sta in puterea noastra?
-de ce Dumnezeu ne-a dat aceasta libertate?
In legatura cu prima intrebare Damaschin argumenteaza in favoarea ideii ca exista
lucruri care stau in puterea noastra.El crede ca omul care actionaza si face este principiul
propriilor sale fapte,fiind,prin urmare,inzestrat cu liber arbitru.
La urmatoarele doua intrebari,teologul crestin raspunde afirmativ,deoarece la ce i-ar
folosi omului facultatea de deliberare,daca nu ar fi raspunzator?.Omul delibereaza
pentru a actiona.Dumnezeu ne-a data aceasta libertate-afirma Ioan Damaschin-pentru ca
omul este capabil ca,prin ratiune si actiune, sa decida singur asupra faptelor sale.
Anselm de Canterbury in lucrarea Despre liberul arbitru pune si explica raspunsul la
doua intrebari primordiale,bazate pe constatarea unei incompatibilitati intre har si liberul
arbitru:ce este libertatea de a alege,si oare o mai avem noi inca?In viziunea sa libertatea
este o putere:vointa care nu are puterea de a pacatui este mai libera si deci mai puternica
decat cea care o are;nici macar Dumnezeu nu o poate constrange sa se abata de la calea
dreapta. Dupa ce studieaza dependenta de pacat,autorul extinde definirea liberei alegeri la
Dumnezeu.
Augustin in tratatul Despre liberul arbitru spune ca acesta exista;ca orice bine vine
de la Dumnezeu;omul poate insa sa-l foloseasca nefast.Ne-am putea atunci intreba de ce
Dumnezeu,care cunoaste viitorul,nu le ia pacatosilor liberul arbitru;aceasta atitudine pare
intrucatva paradoxala.Augustin precizeaza ca este vorba de fapt de doua elemente
distincte: Dumnezeu nu este raspunzator de pacatele oamenilor;maretia lui tine tocmai de
faptul ca lasa oamenii sa pacatuiasca in mod liber.Pacatul este necesar perfectionarii
universului.Este drept ca pacatosul sa fie pedepsit pentru raul facut;pedeapsa poate fi deci
considerata un bine.
Renouvier spunea ca sunt liber fiindca fac ce vreau dand astfel o formulare socanta
conceperii liberului arbitru.De fapt,cum remarca Maxime Glausdorff in Determinarea
teoriei generale a valorii:se poate concepe libertatea,sub aspectul liberului arbitru, ca
fiind puterea absoluta de a alege in ceea ce este considerat bine sau rau.Liberul arbitru
ar fi deci facultatea umana de a decide intre mai multe posibilitati de
actiune,neechivalente,gratie capacitatii de a nu se supune unor determinari
necesare.Doctrina liberului arbitru inchide insa calea de acces spre o autentica libertate de
actiune pentru ca asocieaza fara temei descoperirea virtutilor de creativitate ale
subiectivitatii umane cu abandonarea determinismului.
Problema liberului arbitru a retinut atentia si oamenilor de stiinta.Astfel fizicianul
Albert Einstein(in lucrarea Stiinta si religie) pune problema relatiei dintre liberul
arbitru si divinitate. El porneste de la ideea ca un Dumnezeu atotputernic,drept si bun
poate oferi omului consolare,ajutor si calauza.Se pune insa problema: daca Dumnezeu
este atotputernic,inseamna ca el este raspunzator de tot ceea ce se intampla in
lume,inclusiv de faptele oamenilor,fie ele bune sau rele.Asadar Dumnezeu este
raspunzator si de raul din lume.In acest caz,oamenii nu mai pot avea nici o
responsabilitate pentru actiunile lor.Atunci ar aparea o contradictie indisolubila :dand
pedepse si recompense afirma Einstein-Dumnezeu ar pronunta,intr-o anumita masura,

verdicte cu privire la propriile sale fapte.Cum s-ar impaca aceasta cu bunatatea si

dreptatea ce i se atribuie? Rezolvarea acestei contradictii consta in faptul ca omului i se
ofera sansa de a fi responsabil in virtutea a ceea ce teologii si filosofii au numit liberul
arbitru sau libertatea fiintei umane de a se manifesta si de a actiona.

Libertate negativa si libertate pozitiva

Libertatea negativa este acea forma de exprimare a libertatii in care orice interferenta
cu libertatiile semenilor este de natura sa restranga libertatea unui individ.Singura
libertate care merita acest nume este aceea de a urmari propriul nostru bine dupa cum
credem de cuviinta.Tocmai aici sta problema.Este adevarat ca doar urmarindu-ti propriul
interes poti sa atingi maximum de eficienta, insa cum ar arata o societate in care nu ar
exista un minim de reguli prestabilite in interiorul carora individual sa se poata misca?
Acesta ar intra foarte repede in conflict cu o serie de alti indivizi al caror scop poate sa
interfereze ,fie si intamplator cu cel al individului in cauza.Cine rezolva conflictul daca
nu exista nici un fel de regula?De aici si pana la instituirea unui arbitru nu mai este decat
un pas.In concluzie ,libertatea negative este acea libertate rational posibil a fi exprimata
in cadrul unei societati guvernata de un stat de drept,care intervine in limitele unor reguli
prestabilite numai acolo unde libertatea individuala este incalcata si in care fiecare
individ isi exprima propria libertate pana la limita la care aceasta lezeaza libertatea altui
individ.
Libertatea pozitiva ,intr-un concept strict,deriva din dorinta fiecarui individ de a fi
propriul stapan.Este rezutatul egoismului spiritului uman care vrea sa-si satisfaca propriul
interes fara a fi impiedicat de ceva sau cineva. Placerea de a te simti perfect stapan in
ceea ce priveste propria-ti persoana,de a nu fi sclavul dorintelor nimanui,,de a lua decizii
numai in functie de propriile dorinte si nevoi,cam acesta ar fi idealul oricarui adept al
libertatii totale.
Linia de demarcatie dintre cele doua tipuri de libertate,daca exista,este foarte
fragila,existand cazuri in care una este negata sau anihilata de cealalta.

Interpretarile libertatii

Libertate-Spontaneitate
Este prezenta la ganditorii care identifica libertatea in actele unice,irepetabile,izvorate
din impulsuri vitale sau emotionale, sustrase constrangerilor exterioare.Este libertateacapriciu, libertatea bun-plac,aceea libertate-tasnuita(Bergman o explica in Essai sur les
donnees immediates de la conceince).Libertatea este considerate ca un dat al
constiintei,ca o capacitate a omului de a se raporta spontan la actele pe care
indeplineste,dand curs impulsurilor emotionale ce tasnesc din interiorul sau.
Multi au criticat aceasta interpretare.Omul care s-ar considera in afara constrangerilor
si-ar conferi atributul libertatii oricaror reactii spontane care ar confunda dorinta cu
vointa si ar da curs fara ratiune tuturor ideilor izvorate din subconstient.Astfel s-ar supune
unor constrangeri tiranice ale unui determinism psihologic implacabil.Astfel omul adera

tacit la principiulCarpe Diem,isi creeaza iluzia de libertate,,iar egocentrismul si

narcismul ar masca pierderea totala a constiintei de sine,a capacitatii de alegere si
decizie.Se spune ca aceasta conceptie de libertate-spontaneitate cauta libertatea la polul
opus ei.

Libertatea-Indiferenta
Aceasta interpretare a fost adoptata de Duns Scott in liberum arbitrum
indifferentiae,la Bousset in Tratatul asupra liberului arbitrusi la Albert Camus in
Le mith de Sisyphe.
Din aceasta perspectiva libertatea este definita ca facultatea de a decide fara a fi
determinat de nici un mobil sau motiv.Ea presupune un act voluntar de dominare a
impulsurilor si dorintelor,eliberarea de prejudecati si iluzii ,de orice constrangeri asupra
eului ce ar putea privilegia un mobil de actiune fata de altul.Nu indiferenta involuntara ci
indiferenta deliberata,voluntara esta indiciul unei asemena libertati.A fi liber ar insemna
deci,pentru partizanii indiferentei,a actiona in afara oricarei ratiuni cu privire la
continutul unui act ce urmeaza a fi realizat,a avea putere de a dobandi independenta,a fi
mereu tu insuti.
Si o astfel de interpretare poate fi criticata.Ea exalta o perfectiune a vointei ceea ce este
o deficienta a cunoasterii.Intretine iluzia ca a actiona (sau a nu actiona) fara
motive,inseamna a sustrage actiunea(sau refuzul ei) unor determinari cauzale,confundand
eliberarea de constrangeri cu o eliberare de necesitate.Ea sprijina ipoteza cum ca am trai
intr-o lume fara repere axiologice,in care toate alegerile sunt echivalente.Ori,daca ar fi
asa,alegerea intre variantele de actiune nu are sens,iar decizia devine arbitrala,iar
libertatea imaginara.
Respingand aceasta inerpretare nu se poate observa ca ea surprinde un prim grad al
libertatii:libertatea implica puterea vointei umane de a pune intre
parantezeautomatismele impulsurilor,de a nu accepta pasiv sa dea curs oricaror
solicitari ale eului,de a le domina prin detasare.

Libertatea-Existentiala
Ea reprezinta o dominanta a unor realizari ample,efectuate de ganditori cu o formatie
spirituala eterogena,dar care pot fi incadrati in cel mai semnificativ curent al filozofiei
contemporane: existentialismul. Punctul de plecare al conceptiei existentialiste despre
libertate este omul ,cu trairile lui, cu experientele lui de viata.
Pentru existentialism libertatea devine un dat antologic, o structura constitutiva a
omului fiind centrata pe experienta traita a fiintei umane.Pentru Sartre a fi om inseamna a
fi liber.Libertatea mea nu este o calitate supraadaugata intrucat omul este o constiinta(un
pentru sine),iar fiecarui pentru sine ii este caracteristica tendinta de a se interoga
asupra fiintarii, de a smulge inafara ei (prin indoiala,prin detasare critica,prin suspendarea
judecatii) si de a o neanaliza.Intr-o asemenea interpretare omul este liber pentru ca in el
si pentru el, existenta precede esenta deci, pentru ca nu exista o esenta umana prealabila
actelor si trairilor sale ,prin care omul este ceea ce v-a face.

Omul are desigur un trecut,dar el poate sa-l accepte sau sa-l refuze,sa-i dea o
semnificatie sau alta.El se gaseste plasat intr-o situatie ,dar el decide cum sa intre in ea si
ce sens sa-i dea.
Karl Jaspers considera ca existenta umana autentica presupune orientarea omului
spre sine,ocolirea framantarilor cotidiene care l-ar plasa pe om in raporturi cu lumea
lucrurilor conferindu-i doar o existenta neautentica.Omul nu s-ar putea cunoaste decat
prin asa numita lectura a cifrului pe care il ofera experienta traita in special situatiile
limita.Libertatea existentiala ,cautata de Jasper prin renuntarea la pretentiile de a
rationaliza universul , intalneste in acest punct interpretarea lui Sartre despre libertate, ca
perpetua interiorizare,neantizare si subiectivizare a contigentei care astfel modificata
,trece in intregime in gratuitatea alegerii.
Existentialismul pacatuieste prin faptul ca identifica libertatea cu alegerea ,redusa la un
act gratuit.Iata ce spunea Sartre:Omul e condamnat sa fie liber.Condamnat pentru ca
nu s-a creat el insusi si totusi e liber pentru ca ,odata zvarlit in lume ,el este
responsabil de ceea ce faceOmul ,fara nici un sprijin si fara nici un ajutor,e
condamnat ,in fiecare clipa, sa inventeze omul.

Libertatea de actiune
Aceasta interpretare incearca sa treaca dincolo de libertatea interna (subiectiva) a
omului,exprimata in posibilitatea de a alege dintr-un evantai de posibilitati si de a decide
fara constrangeri exterioare, catre contraexemple empirice. Problema este aici ce i-ar
uni pe A si B din modelele noastre.
Raspunsul este ca respectul pentru reguli genereaza incredere. Am incredere in celalalt
pentru ca respecta o regula si celalalt are incredere in mine din acelasi motiv.
Ceea ce-i uneste pe indivizii liberi nu este un scop ,ci increderea ca vor putea fiecare
sa-si urmareasca scopurile fara sa fie impiedicati arbitrar de catre altcineva.
Marea problema a legislatiei, in situatii precum cea din exemplu, este ca rezolvarea
cazului ramane la latitudinea celor care aplica dispozitile din legislatie.Se creeaza un
spatiu pentru comportamentul arbitrar.
De asemenea in cazul legislatiei nu exista o constrangere clara exercitata de
metareguli.Suprematia regulilor ar putea ascunde ,la prima vedere, domnia arbitrarului.
Ideea calauzitoare conform careia nu trbuie sa ne ghidam dupa cuvinte este de mare
importanta si in construirea raspunsului la intrebarea nu ar trebui oare sa ascultam si de
un dictator care face reguli dupa bunul sau plac ?Indiferent ce denumire ar folosi
dictatorul sau altcineva nu cuvantul regula sau lege sau altul conteaza.
Elementul care lipseste in regulile dictatorului este argumentarea.Ea nici nu ar avea
cum sa se constituie daca regula este fixate unilateral.Lipseste examinarea
argumentelor si contraargumentelor partilor.

Libertatea si autoritatea politica

Liber este cel ce se supune numai legilor

Incepand cu secolul XVIII gandirea filosofica confera noi semnificatii legaturii dintre
libertate si necesitate.Se observa o noua intelegere a necesitatii pe care legile juridice o
exprima, forta lor de constrangere asupra oamenilor.In conceptia lui Jean Jacque
Rousseau libertatea nu poate exista decat in corelatie cu justitia si cu legile juridice.In
conceptia sa a fi liber nu inseamna a face ce vrei, ci a te supune vointei altuia.Nici
stapanul nu poate fi liber ,in virtutea faptului ca ,limitand libertatea celorlalti este supus la
randul sau unei vointe dezordonate.Asadar, nu exista libertate acolo unde sunt legi sau
unde o anumita persoana se situeaza deasupra legilor.Rousseau se refera si la libertatea
popoarelor afirmand ca un popor liber se supune conducatorilor nu ca o sluga stapanului
sau ,ci se supune ,in primul rand,legilor statului.
In concluzie, un popor este liber in masura in care guvernantii reprezinta cu adevarat
organul legii si nu anumite interese ale unor indivizi sau ale unor grupuri sociale.

Libertatea si democratia
Libertatea individuala si sociala este corelata cu necesitatea guvernarii legitime a
societatii,pe baza alegerilor democratice. Pentru Karl Jaspers o putere legitima poate
guverna fara teama, increzadu-se in consensul populatiei;cea nelegitima manifesta frica
fata de popor ,propria ei violenta starnind violenta celorlalti.Atunci cand individul are de
ales intre despotism si legitimitate acesta va alege pe cea din urma pentru ca legitimitatea
afirma Jasper-ramane singura alternativa datorita careia omul poate trai fara
teama.Libertatea sociala si individuala exista numai prin legitimitate.Karl Jasper
coreleaza libertatea politica cu principiile democratiei ,libertatea politica avand
urmatoarele trasaturi:
1) Libertatea individului-este posibila in masura in care poate exista
concomitent cu libertatea celorlalti.Dar libertatea individului este inteleasa din punct de
vedere juridic(individului ii ramane un spatiu de actiune dupa bunul sau plac) si inteleasa
din punct de vedere moral(libertatea consta in deschiderea fata de ceilalti realizata din
iubire si ratiune).
2) Individul are o dubla existenta-de a fi protejat fata de violenta si de a i se
recunoaste valabilitatea opiniei si vointei sale.Protectia i-o confera statul
constitutional,iar democratia asigura manifestarea libera a opiniei si a vointei.
3) Libertatea se poate infaptui-numai prin infrangerea fortei de catre
justitie.Libertatea individului se realizeaza sub forma libertatii persoanei, a proprietatii,
a domiciliului.
4) Starea de libertate a individului-poate fi atinsa numai prin participarea la
viata comunitatii, adica prin democratie.

Libertatea are multe forme de manifestare,fiecare interpretand libertatea in mod

diferit.Insa ,in mod cert, libertatea fiecaruia trebuie sa tina cont de anumite
principii,principii impuse de om sau principii impuse de destin.

J.P.Sartre afirma ca o libertate isi afla,indiferent pe ce pozitie ne-am

situa,singurele limite,pe care le poate intalni,in libertate.