Maitreyi

de Mircea Eliade
Experienta sta la baza cunoasterii. Ea reprezinta aventuri personale ale fiintei in viata sociala,
psihologica, pe baza carora se produc acumulari de informatii, sedimentari, transformari, avand drept finalitate
cunoasterea in planul general-uman.
Romanul experientei este subsumat, de catre criticul literar Nicolae Manolescu, ionicului, dar si,
partial, corinticului, avand urmatoarele trasaturi: autorul a fost detronat si a cedat personajelor prerogativele
puterii, locul i l-a luat naratorul; romanele acestea par a fi scrise pe masura ce se desafasoara actiunea; sunt o
spovedanie, nu o creatie senina; naratorul este, de data aceasta, fie un personaj in carne si oase, cu biografie si
psihologie proprie, cu un punct de vedere clar definit asupra lucrurilor (persoana intai ca narator); fie o voce neutra,
asemanatoare cu aceea impersonala, dar care isi insuseste pana la identificare punctul de vedere al cate unui
personaj (persoana a treia ca protagonist). (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe) Alte trasaturi ale romanului
experientei sunt: folosirea tehnicii jurnalului si a inserarii, in opera de fictiune, a unor documente, scrisori, acte (A.
Gide, Marcel Proust); impletirea experientei sociale si personale cu mitul si revelatiile mistice; utilizarea unui
limbaj alchimic, prin care se incifreaza realitatea; personajul este problematizat, traieste experiente existentiale
definitorii.
Mircea Eliade apare in literatura dintre cele doua razboaie mondiale ca unul dintre reprezentantii de
seama ai noii generatii care s-a impus dupa 1930. Venind printre primii cu o problematica de tip existentialist,
autorul impune, inca de la inceput, o noua viziune romanului romanesc. Scriitorul pledeaza pentru o literatura a
autenticitatii generate de experienta traita, scrisa intr-un stil direct, neinflorit, apropiindu-se, astfel, de teoriile
estetice ale lui Camil Petrescu.
Proza tanarului Eliade a fost clasificata la literatura autenticitatii si a experientei (Ov. S.
Crohmalniceanu). Fata de alti autori din aceeasi categorie, Mircea Eliade se remarca prin rezervele, vehement
exprimate, fata de romanul social si psihologic, in care niciodata drama existentei nu se coboara pana la radacinile
fiintei. Optiunea prozatorului merge catre romanul metafizic, identificat de unii critici cu romanul conditiei
umane (Liviu Petrescu, Nicolae Manolescu). Pentru Mircea Eliade, experienta este conditia de exprimare a
autenticitatii in arta: Eu iubesc si sustin o anumita autenticitate si cred ca literatura personala are mai multe sanse
sa surprinda sufletul unei epoci.
Romanul Maitreyi, aparut in 1933, face parte din modernismul interbelic si este expresia fascinatiei
pe care India a exercitat-o asupra lui Eliade inca din adolescenta.
Tema romanului este iubirea initiatica, imposibila, forma de cunoastere spiritualizata, dezvoltata in
cadrul pitoresc oferit de India. Doi tineri, un european si o indianca, traiesc o tulburatoare experienta de dragoste,
care nu se implineste din cauze diverse (mentalitate, religie, istorie etc), dar care le marcheaza existenta prin modul
in care cele doua fiinte se implinesc, sufera si-si asuma sentimentul.
Titlul este reprezentat de numele personajului principal al romanului, personaj eponim, avand drept
prototip pe Maitreyi Devi, fiica profesorului de sanscrita al lui Mircea Eliade, Dasgupta. Titlul atrage atentia
cititorului, prin elementul onomastic, asupra personalitatii exotice a eroinei.
Compozitia romanului articuleaza epic elementele autobiografice din genul diaristic (jurnal intim), cu
notatiile analitice ale diaristului, cu fictiunea romanului de dragoste si cu texte epistolare. Romanul are XV capitole,
incipit confesiv si final deschis. Relatia spatiu-timp este nuantata, deoarece actiunea din roman se desfasoara
anterior trairii evenimentelor si consemnarii lor in jurnal, timpul marturisirii urmeaza timpului trairii (Eugen
Simion, Timpul trairii, timpul marturisirii, jurnal parizian). Naratorul-actor precizeaza ca timp al diegezei anul
1929 si precizeaza ca pe Maitreyi o intalnise cu zece luni mai inainte.
Perspectiva narativa este subiectiva, conforma cu programul estetic al autenticitatii propus de Mircea
Eliade, naratorul este si personaj, iar discursul epic este construit la persoana I.
Apropiindu-se de romanul gidean, opera lui Mircea Eliade propune experiente-limita si un personaj
capabil sa treaca dincolo de normele morale comune, de prejudecati.

Firul acestei carti de dragoste se concentreaza in jurul lui Allan, un tanar european care vine in India
dornic de a cunoaste cat mai multe lucruri despre aceasta tara plina de mit si inefabil.
Este usor de observat ca Allan traverseaza cateva experiente relevante pentru existenta sa. Muncind la
Tambuk si apoi la Assam, in jungla, eroul se imbolnaveste de malarie. Aceasta boala constituie punctul nodal al
sederii sale in India. Evenimentul produce adanci mutatii in insasi existenta sa, deoarece Narendra Sen, superiorul
sau, ii propune sa locuiasca in casa lui spre a evita alte evenimente de acest gen. Mutarea in casa inginerului poate fi
considerata prima treapta a initierii lui Allan. Eroul devine un fin observator al modului de viata indian. Familia
inginerului Sen, familie tipic indiana, il inconjoara pe Allan cu multa caldura si afectiune. Fiecare zi ii ofera eroului
o noua posibilitate de a descifra taina vietii din India sau de a veni in contact cu obiceiuri pline de insolit. Inginerul
Narendra Sen are un statut bine definit in cadrul familiei, acela de stapan deosebit de autoritar. Cele doua fiice,
Maitreyi si Chabu, precum si sotia, Srimati Devi Indira, il asculta si il respecta, avand toate pozitia unei supuneri
oarbe. Srimati Devi Indira, sotia inginerului, respecta cu sfintenie traditia indiana care da puteri aproape depline
sotului de a fi domnul, stapanul casei si executa cu devotiune poruncile acestuia.
O aparitie stranie este Chabu, sora mai mica a Maitreyiei, care, avand un ten mai inchis la culoare,
trebuie sa dispuna de o zestre mai mare pentru a se integra in plan social.
Prin Maitreyi, insa, eroul patrunde in mod gradat in lumea plina de inedit a Indiei si tot datorita ei va
cunoaste sfera erotismului pur, dar si lumea femeii indiene tributare unor norme si mentalitati stranii, uneori dure,
coercitive. Prima aparitie a Maitreyei insemna declansarea procesului initiatic al eroului in planul decoperirii
adevaratei iubiri. La inceput, Maitreyi se releva lui Allan asemenea unei curiozitati; in acel moment, el vede in
aceasta tanara de 16 ani o stranie intruchipare a lumii fermecate indiene: O priveam cu oarecare curiozitate, caci nu
izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de matase, in zambetul timid, preliminar de
panica si, mai ales, in glasul ei atat de schimbat in fiecare clipa, un glas care parca ar fi descoperit atunci anumite
secrete.
Instalat in casa inginerului, Allan devine din ce in ce mai atent la tot ce se petrece in jurul sau.
Observa cu minutiozitate si detasare obiceiurile casei si isi concentreaza din ce in ce mai mult atentia asupra
Maitreyiei.
Treapta urmatoare a descoperirii sufletului acestei fete este marcata de lungile lor conversatii. Cu o
deosebita uimire, eroul descopera ca Maitreyi are o gandire profunda, un mod original de a fi, o remarcabila
sensibilitate si, mai ales, o dorinta nemarginita de a avea o iubire care sa fie mai presus de orice. Maitreyi i se
confeseaza, relatandu-i ca prima sa dragoste a fost un pom, numit sapte frunze, apoi s-a devotat spiritual lui
Tagore, gurul sau, pentru care isi dorea din tot sufletul sa fie batrana spre a fi mai aproape de el. Maitreyi scrie
poezii, o preocupa filozofia, sustine chiar o conferinta pe teme filozofice, are diverse ocupatii intelectuale.
Zilele petrecute in casa inginerului Sen incep sa devina tot mai pline, pentru ca, in fiecare moment,
Allan se afla intr-o alta situatie initiatica; pentru el, Maitreyi devine un univers, iar el vrea sa descopere ce era
sigilat si fascinant in viata ei. Aceasta atractie are si urmarile ei: Allan incepe sa invete bengaleza si, mai mult decat
atat, se detaseaza aproape total de grupul sau de prieteni si prietene. Eroul cauta insa sa se mentina intr-o zona a
luciditatii, motiv pentru care declara ca este un celibatar convins. Face acest lucru pentru ca banuia o cursa
matrimoniala.
Insa atitudinea eroului se schimba treptat si, in urma discutiilor de lunga durata, constata ca: Patima
creste, delicios amestec de idila, sexualitate, prietenie, devotie. Autoanalizandu-se, eroul constata ca prezenta
Maitreyiei il tulbura intr-un mod ciudat, el isi da seama ca sentimentele pentru aceasta fiinta sunt altceva si
traieste o iubire fara precedent.
Punctul nodal este atins in momentul in care eroul isi declara iubirea. Eroina reactioneaza in mod
naiv: isi acopera ochii, ca apoi sa-i declare ca ea nu-l iubeste decat ca pe un scump prieten. Confuzia prietenieiubire nu este altceva decat faza premergatoare patimei ce va izbucni in sufletul pur si dornic de iubire al fetei.
Eroina participa cu toata intensitatea la acest act de erotism curat. Iubirea celor doi exprima, de fapt,
ideea lui Mircea Eliade ca indragostitii refac unitatea primordiala. Allan si Maitreyi sunt, in ciuda mentalitatilor si
diferentelor de rasa si religie, Femeia si Barbatul care ating perfectiunea in iubire. Cei doi se logodesc in taina, intrun parc, la Lacuri, intr-un cadru mirific, noaptea, avand ca martori stelele. Maitreyi da solemnitate acestui act,
rostind un juramant, adresandu-se cerului cu stele, padurii, pamantului, legamant de o incantatoare frumusete, un
adevarat poem al iubirii: - Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din el ca

iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie rozele, asa va fi trupul lui
mie.
Intregul comportament al eroinei conduce spre sacru. Pentru Maitreyi, natura cu toate elementele sale
are suflet, pomii devin prieteni sau iubiti, iar alte elemente ale naturii devin martorii iubirii sale care trebuie sa
treaca peste timp si peste spatiu. Eroina doreste, in momentele de inalta traire afectiva, sa-si eternizeze sentimentele
si tocmai de aceea le incredinteaza sau le apropie de tot ceea ce i se pare ei ca apartine infinitului.
De cealalata parte, si Allan face gesturi de totala daruire. Pentru a se casatori cu Maitreyi, este capabil
sa-si schimbe conditia si religia, spre a se conforma modului de viata impus de familia Sen. Eforturile sale sunt
zadarnice, sufletul inginerului este inflexibil. Acest om, in mod paradoxal, il vrea pe Allan fiu adoptiv, dar nu-l
accepta ca ginere, dupa ce cu buna stiinta l-a adus in casa sa si se putea astepta ca intre cei doi tineri sa se infiripe o
idila erotica.
Drama celor doi se pare ca deriva din faptul ca iubirea lor a depasit orice norma, a fost mult peste
intensitatea obisnuita, iar participarea lor era in egala masura. Cei doi ar fi realizat aspiratia dintotdeauna a omului,
atingerea absolutului.
Intervine un aspect minor, invidia sau gelozia gratuita, infantila a lui Chabu, care va dezvalui tatalui
iubirea dintre cei doi tineri. Furia inginerului Sen dezlantuie furtuna care se va abate in mod egal asupra lui Allan si
a Maitreyiei. Ciudat ramane acest inginer Sen, care, bolnav fiind, iubindu-si totusi fiicele, ramane insensibil in fata
suferintei Maitreyiei, preferand sa o vada disperata, nerealizata in plan social conform capacitatilor sale intelectuale,
in loc sa o stie alaturi de cel care ar fi facut-o fericita. Inginerul Sen nu-si schimba hotararea nici dupa ce moare
Chabu.
Pentru ca aceasta dragoste era peste inchipuirea oamenilor, ea nu putea sa sfarseasca decat tragic.
Allan descopera cu stupefactie ca a fost adus in casa spre a fi adoptat, iar o posibila casatorie cu Maitreyi este
de neconceput. Eroul este alungat in mod brutal din casa si izolat de Maitreyi. Fara ea, barbatul a ramas, pentru mult
timp, singur, dezgustat, nauc. Se retrage in Himalaya, intr-un bungalow, din octombrie pana in februarie. Aici are
vise, halucinatii in care el si Maitreyi se regasesc si sunt fericiti: Asistam ziua intreaga la desfasurarea aceluiasi vis
fantastic, care ne izola pe noi doi, pe mine si pe Maitreyi, de cealalta lume.
In singuratatea muntelui (capitolul al XIV-lea), Allan are trairi metafizice, de iubire: Stiam ca si
Maitreyi se gandeste tot atat de adanc la mine, la viata noastra impreuna, si comuniunea aceasta in inchipuire ne
lega parca pe deasupra evenimentelor, ne lega in ciuda despartirii si a mortii, de care, insa, incearca sa se vindece
prin real, refuzand lucid ideea iubirii absolute, a contopirii mitice, spirituale, asa cum a aflat ca a facut Maitreyi: Pe
mine ma chinuia tocmai amintirea ei carnala, tocmai ceea ce era viu si imediat, si neinlocuibil in faptura ei, si pe
aceasta Maitreyi, de suflet si carne, o doream, pe ea o intalneam in filmul meu de toate zilele. Nu voiam cu niciun
pret sa dispar, in dragostea ei, inlocuit fiind de o idee, de un mit. Nu voiam sa ma consolez, cu o dragoste eterna si
cereasca; dragostea mea cerea implinire, vietuire pe pamant, nu pereche ingereasca.
Are o noua experienta erotica alaturi de Jenia Isaac, o evreica din Cape-Town, Africa de Sud, care a
venit in India cu scopul marturisit: Vreau sa gasesc absolutul!... Eroul incearca sa scape de amintirea grea a fostei
iubiri prin experimentarea alteia, inferioare, oricum, pentru ca Jenia nu este la fel de feminina ca Maitreyi si nu-i
trezeste patima de altadata: Priveam iarasi pe Jenia si nu simteam fata de ea nicio turburare, niciun gand patimas,
nicio libertate mentala.
Dupa ce Jenia pleaca, brusc, dupa multe demersuri analitice, de intelegere, de confirmare si de
acceptare a realitatii interioare si exterioare, Allan se elibereaza, iese luminat din incercarea labirintului,
reprezentat de evolutia propriului eu ca urmare a parcurgerii etapelor unei experiente unice, de dragoste magica si
cutremuratoare. In ultimul capitol, al XV-lea, discursul epic capata aspectul unor flashuri, semn al unei existente
care si-a pierdut coerenta, desi isi urmeaza cursul monoton: serviciu, gazda, femei, cearta cu Harold etc. Afla ca
Maitreyi s-a compromis definitiv, daruindu-se unui vanzator de fructe.
Finalul romanului este unul deschis: Sunt ceasuri de cand ma gandesc. Si nu pot face nimic. Sa
telegrafiez lui Sen? Sa scriu Maitreyiei? Simt ca a facut asta pentru mine. Daca as fi citit scrisorile aduse de
Khokha Poate planuise ea ceva. Sunt foarte turbure, acum, foarte turbure. Si vreau totusi sa scriu aici tot, tot.
Si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei.
Povestea de dragoste sfarsita trist demonstreaza ca dogmele, mentalitatile si intentiile oamenilor
devin uneori grele obstacole in calea implinirii unei iubiri absolute. Allan si Maitreyi reusisera sa se ridice deasupra

a tot ceea ce era convenienta si meschinarie in plan social. Oamenii nu i-au putut intelege si, mai ales, nu le-au putut
ierta faptul ca traiau plenar o iubire peste fire si, astfel, i-au pedepsit, izolandu-i, plasandu-i in sferele suferintei si
disperarii.
Privind actiunea in plan realist, ne aflam intr-o situatie care ilustreaza incercarea de numire a doua
lumi total diferite.
Caracterizarea personajelor
Dincolo de problema autenticitatii si a psihologismului, ceea ce invita la lectura este iubirea
neconventionala si devastatoare, vesnic in umbra tragediei. Cei doi, englezul Allan si bengaleza Maitreyi, reprezinta
doua continente si doua mentalitati.
Allan este protagonistul romanului, un alter ego al autorului, indeplinind ca instanta a comunicarii
intratextuale, rol de narator si de personaj. Occidental rational si lucid, se confeseaza in legatura cu experienta sa
erotica, traita pasional si retraita in imaginatie, intr-o paradigma complexa, care sa imbine diferentele culturale cu
sentimentul sincer, de o densa substanta omeneasca. (Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura romana intre cele doua
razboaie mondiale)
Portretul eroului se contureaza aproape exclusiv sub latura morala, prin autocaracterizare, multe
pagini fiind ocupate de introspectie, de analiza si de interpretarea lucida a trairilor. Raportarea acestor trairi la dubla
perspectiva temporala presupune si constructia a doua planuri narative: unul al sentimentelor, al evenimentelor si al
impresiilor de atunci, si al doilea, al retrairii, al rememorarii lor cu ocazia scrierii romanului, ca mijloc de
constructie a personajului modern.
Luciditatea analitica a eroului-narator se manifesta si in compararea argumentata a celor doua tipuri
de mentalitati, de culturi si chiar a celor doua tipuri umane, respectiv occidentalul si indianul, reprezentate de el si
de Maitreyi.
Allan traverseaza experienta iubirii gradual, de la aparitie, evolutie, apogeu la disolutie, distrugere.
Fiecare etapa este descrisa minutios, ca reactii ale fiintei la situatia creata, dar si in contextul mai larg al conceptiilor
diferite, al mentalitatilor si al traditiilor, care impun reguli ce ingradesc afirmarea libera a iubirii. Protagonsitul este
constient de urmele lasate in personalitatea sa de trairea intensa a iubirii, lucru afirmat ulterior: ma minunai
descoperind pe fata mea o hotarare virila si putere de a actiona, insusiri pe care le pierdusem de mult. (De atunci nu
mai cred in expresia oamenilor. Mi se pare ca regulile schimbarii fetei nu au nimic de-a face cu adevaratele
experiente sufletesti. Poate numai ochii, singurii, pot trada un om).
Maitreyi, personajul eponim al romanului, ilustreaza tipul orientalului, al indianului. Din punct de
vedere al statutului social, eroina este o adolescenta de 16 ani, care apartine unei caste bogate, bengaleze. Parintii ei
ii ofera o educatie superioara, concretizata in faptul ca are informatii culturale impresionante, scrie poezii si eseuri si
tine conferinte despre frumos.
Portretul fizic al Maitreyiei este prezentat in primele pagini ale romanului, printr-o tehnica a detaliului
gradat, in mod direct, de catre naratorul personaj: Mi se parea urata cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele
carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza () i-am vazut deodata bratul intreg gol si m-a izbit
culoarea pielii: mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara. Prima impresie
(raportata la codul frumusetii europene) se va modifica pe parcurs in casa inginerului Sen mi s-a parut atunci
mult mai frumoasa, in sari de culoarea ceaiului palid () O priveam cu oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa
inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de matase, in zambetul timid pentru ca, mai tarziu, sa
constate miracolul femeii indiene.
Prin caracterizare indirecta, se defineste statutul ei psihologic, moral, pe parcursul incercarii de a-si
afirma dreptul la dragoste, libera de constrangeri familiale, de casta, de etnie. Este un tip de femeie, dar si un
simbol: Maitreyi este o femeie si un mit. Este mai ales un simbol al sacrificiului in iubire, traind cu o intensitate si
un farmec de substanta tare, aromitoare ca insesi parfumurile orientale. (Pompiliu Constantinescu, Romanul
romanesc interbelic).
Senzuala, tulburatoare, plina de contradictii, inteligenta, culta, Maitreyi il fascineaza si-l bulverseaza
pe lucidul Allan. In fiecare zi afla lucruri noi despre ea: ca scrie versuri, ca citeste foarte mult, ca sustine conferinte

pe teme filozofice, avandu-l drept guru pe insusi Rabi Thakkur (Tagore). Misterul care o inconjoara isi afla
raspunsul in traditia lumii in care traieste. Conform traditiei pe care o slujeste, Maitreyi isi asteapta trimisul din cer,
pentru ca iubirea nu exista pentru femeia Indiei in afara religiozitatii. Timida, sovaitoare la inceput, ea intelege
treptat ca strainul intrat pe neasteptate in viata ei va avea un rol esential in desavarsirea sa spirituala. Pentru a avea o
certitudine, ea provoaca destinul prin jocul cu volumele din biblioteca mainile lor se opresc pe Tales of the
unexpected, intarindu-i banuielile, dar anticipand si finalul. Iubirea, inceputa cu gesturile de tandrete ale atingerii
picioarelor, se dezvolta si evouleaza vertiginos, culminand cu logodna de la Lacuri, unde asistam la o casatorie
simbolica in fata Cerului si a Pamantului, cele doua axe ale existentei. Prin statutul ei, Maitreyi este o sacrificata pe
altarul iubirii infruntand prejudecatile familiei si ale castei din care face parte, ea este credincioasa doar iubirii
sale, pentru care va comite gestul final: daruindu-se vanzatorului de fructe, ea spera sa fie izgonita, pentru a-l regasi
pe Allan si, impreuna, sa continue drumul initiatic al iubirii (veritabila cale de cunoastere a adevarului absolut). Ea
este convinsa ca, daca in aceasta realitate nu pot fi impreuna, desavarsirea lor spirituala se va realiza dincolo de
moarte: Adio, Allan () In viata viitoare ne vom intalni iar. () Ai sa ma recunosti atunci? Ai sa ma astepti?
Asteapta-ma, Allan. Eu te astept. Altul nu se va mai atinge de mine..
Concluzie
Petru Comarnescu afirma ca pentru mine, romanul Maitreyi (pe langa multe alte insusiri) m-a
captivat prin aceea ca in el autorul dezbate nu problema unui caz oarecare asa cum se intampla in romanele
obisnuite ci fazele esentiale ale unui sentiment mare si complex: dragostea.
Punand in valoare interioritatea individului, importanta experientei personale pentru cunoasterea de
sine si pentru cunoasterea celuilalt, folosind tehnici ale prozei moderne, subiective, de analiza psihologica, Mircea
Eliade realizeaza, prin romanul Maitreyi, una din acele carti cu destin de miracol in cariera unui scriitor si chiar a
unei generatii. (Pompiliu Constantinescu)