Relaia

dintre
dintr-un text narativ studiat, aparinnd lui Ion Creang

dou

personaje

Ion Creanga, unul dintre scriitorii care s-au impus n literatura romna prin originalitatea
stilului, a lasat posteritatii o opera variata, aducnd n literatura culta farmecul si
spontaneitatea literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb, considerata "sinteza a basmului
romnesc" ( Nicolae Ciobanu ), se dezvolta pe un tipar narativ traditional, particularizat prin
interventiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces de transformare n functie
de propriile structuri mentale si de propriile conceptii. Tema basmului mentionat este
reprezentata de confruntarea dintre bine si rau, pe parcursul careia un erou se desavrseste,
aventurndu-se n cucerirea lumii, pentru supunerea ei.Conflictul, dezvoltat pe schema
traditionala, este mai complicat dect n cazul modelului popular, prin implicarea unor
personaje complexe si prin dimensiunea psihologica.
Basmul cult aduce inovatii structurii basmului popular si n privinta actiunii, prin
multiplicarea numarului probelor la care este supus eroul si prin complicarea lor progresiva
pna la deznodamntul tipic. Personajul principal nu mai este nvestit cu calitati
exceptionale, ca n basmul popular, nu mai are puteri neobisnuite, capacitatea de a se
metamorfoza si are un caracter complex, reunind calitati si defecte. De
aici, autenticitatea umana pe care o dobndeste eroul si care i confera un caracter
aparte. Desi apartine tipologiei voinicului din poveste, caruia i este caracteristic
atributul invincibilitatii neconditionate, asigurata de miraculoasa lui putere, Harap-Alb
este departe de tiparele conventionale. Autorul l construieste accentundu-i latura umana
- este sovaitor n fata deciziilor sau gata sa se lase stapnit de frica, naiv, coplesit de rolul
pe care si l-a asumat. Se distinge printr-o calitate exceptionala, care l impune ca erou
exemplar: bunatatea. George Calinescu observa ca eroul lui Creanga nu e mai viteaz dect
altii, adica dect fratii sai, si nici dect alti oameni de aceeasi conditie. Compensndu-i
slabiciunile firesc umane, bunatatea si mila i confera lui Harap-Alb calitatea de arhisemn
(simbol ) al binelui. Personajele auxiliare care i se alatura eroului, datorita acestei calitati Sfnta Duminica, calul nazdravan, furnicile, albinele, gigantii fabulosi - extind aceasta calitate
dominanta a eroului n sfera ntregului univers. Daca Harap - Alb e un simbol al binelui, prin
nsumarea tuturor trasaturilor morale care l definesc, Spnul, personaj - oponent, e un simbol
al raului. Constructia basmului ilustreaza, de altfel, n totalitate, dihotomia arhetipala binerau. Ca pericol potential, raul actioneaza mimnd cu perfidie atributele binelui. Gratie
demonismului malefic ce defineste personalitatea individului menit a-l reprezenta, raul
constituie factorul de opozitie suprema n calea binelui. Particularitatea acestui basm consta n
prezenta unui personaj antropomorfizat nsarcinat cu asemenea functie, unic prin aptitudinile
lui.
Actiunea, cuprinznd mai multe episoade organizate prin nlantuire, ilustreaza ncercarile
constante ale raului de a subordona atributele si teritoriile binelui. Titlul neobisnuit al
basmuluievidentiaza dubla personalitate a protagonistului, reprezentata printr-o
identitate reala ( de tnar print ) si una aparenta ( de sluga a Spnului ); totodata, acesta
reflecta, prin contrastul cromatic "negru - alb", armonizarea defectelor si a calitatilor
umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele. Majoritatea
eroilor acestui basm stapnesc tehnica psihologica a disimularii, crendu-si false identitati, cu
motivatii distincte: batrnul crai si ascunde calitatea parinteasca si sociala n pielea unui urs,
ca sa poata verifica tenacitatea si responsabilitatea feciorilor sai. El doreste sa se convinga
care dintre acestia ntruneste calitatile necesare pentru a prelua conducerea mparatiei fratelui
sau; Spnul obtine, prin viclenie, falsa identitate a unui fecior de crai, prin intermediul careia

doreste sa parvina social, casatorindu-se cu o printesa si devenind apoi el nsusi mparat;

Sfnta Duminica se metamorfozeaza n cersetoare ca sa probeze cele doua nsusiri umane esentiale n viziunea ei - ale tnarului erou, simtul crestin al milei si marinimia fata de batrni
si sarmani. Spre deosebire de cei care si modifica identitatea benevol, protagonistul basmului
cult va fi constrns de juramntul depus n fata Spnului ( pentru a-si salva viata ) sa accepte
nfatisarea, vestimentatia si atributiile unui servitor. Pe toata durata ntmplarilor, din
momentul cnd l cunoaste pe Spn si pna cnd si va recapata adevarata conditie, eroul va fi
obligat sa lupte pentru a-si afirma drepturile si pentru a se regasi. El se individualizeaza numai
dupa ntlnirea cu Spnul, confruntarea cu personajul negativ formndu-l ca om. Pna atunci,
neavnd experienta, nu are nici identitate. Trasaturile eroului se dezvaluie treptat, prin
implicarea sa n actiune.
Avertismentul initial al tatalui - sa se fereasca de "omul spn" si de "omul ros" - este
respectat pna cnd universul coerent al fiului de crai se fisureaza. Lipsa de experienta si
inocenta de a crede n aparente l determina sa accepte, ntr-un moment crucial pentru evolutia
ulterioara a actiunii, ajutorul pe care l ofera Spnul cu perfidie. Depasind mentalitatea potrivit
careia raul, ca emanatie a spirtului diavolesc, se ntruchipeaza n fiinte ( reale sau fabuloase )
apartinnd altor regnuri dect cel uman, apare ideea ca adevaratul exponent al datului
respectiv nu este dect omul, n acest caz, omul nsemnat.
Personajul negativ adopta un comportament care nu se abate cu nimic de la logica
firescului. Nicaieri si niciodata Spnul nu se comporta ca un vrajitor, nu ilustreaza puteri
supranaturale, care l-ar dovedi capabil sa-si impuna vointa asupra celorlalti fara nici o
dificultate. Neavnd nsusirea de a face minuni, el tinde la punerea n aplicare a planului de
uzurpare a identitatii lui Harap-Alb pe cai de o cu totul alta natura. Inteligenta vicleana,
nzestrata cu o mare forta de persuasiune, i dicteaza orice gest. De cte ori iese n calea lui
Harap-Alb, Spnul recurge la argumente att de normale, nct este aproape imposibil a-i
respinge propunerile:
"- Buna cale, drumetule!
- Buna sa-ti fie inima cum ti-i cautatura, zise fiul craiului.
- Ct despre inima mea, s-o dea Dumnezeu oricui, zice Spnul oftnd. Numai ce folos?
Omul bun n-are noroc; asta-i stiuta; rogu-te, sa nu-ti fie cu suparare, drumetule, fiindca a venit
vorba de-asa ti spun ca la un frate, ca din cruda copilarie slujesc prin straini... Nu cumva ai
trebuinta de sluga, voinice?"
n ansamblu, Spnul face figura de diavol impostor. Proba cea mai semnificativa ne este
oferita de episodul celei de-a treia - si ultimei - ntlniri cu Harap-Alb. Conform valorii
ezoterice a cifrei, cea de a treia ncercare a Spnului de a-l convinge pe Harap-Alb sa accepte
a-i fi sluga trebuie sa fie ncununata de succes. Dar, paradoxal, spre deosebire de Harap-Alb,
viitoarea sa victima, care iesise victorios n proba curajului si voiniciei datorita interventiei
miraculoaselor sfaturi ale Sfintei Duminici deghizata n cersetoare si ajutorului primit din
partea calului nazdravan, la a treia ncercare, Spnul utilizeaza mijloace de-a dreptul
surprinzatoare prin aparenta lor simplitate. Este usor de presupus ca, daca ar fi vrut ( cum se
ntmpla n mu putine din variantele folclorice ale basmului ), Spnul ar fi putut transa totul
dintr-o singura miscare n favoarea lui, apelnd la nsusirile sale supranaturale. Daca nu
procedeaza asa e pentru ca el nsusi se integreaza, ca si protagonistul, ntr-un joc al
povestitorului, conform caruia, spre a-si dovedi istetimea si voinicia, ca exponent al ideii de

bine si al puritatii morale, de-a lungul calatoriei sale initiatice, Harap-Alb va trebui sa se afle
n mprejurari de viata generatoare de suferinta. Suferinta este ridicata la rang de unic
principiu purificator, capabil sa asigure victoria eroului, deopotriva, asupra sa (nvingerea
fricii ) si asupra adversitatilor care ntruchipeaza fortele raului, pentru ca, n cele din urma, sa
dobndeasca suprema fericire prin iubirea vitejeste cstigata.
Viclenia Spnului conduce la substituirea rolurilor. Personajul negativ va poza, dupa
episodul fntnii, n fiul craiului, n timp ce craisorul si va accepta conditia duala de stapn sluga, desemnata prin numele Harap - Alb. Episoadele n care sunt povestite ncercarile
Spnului de a-l duce pe Harap-Alb la pieire propun "variante" ale unuia si aceluiasi "joc" care
creeaza o memorabila tensiune narativa. Salatele din Gradina Ursului, pietrele nestemate ale
Cerbului din padurea fermecata sunt victorii pe care Spnul si le atribuie pe nedrept, fara a
tine cont ca, n raport cu destinul care i-a fost harazit ca personaj negativ face erori
fundamentale pentru viitorul lui. Substituind, succesiv, esenta lucrurilor ( personajul si
nsuseste victoriile eroului pe nedrept, deci comite fapte imorale ) cu aparenta lor ( victoria
slugii e, de fapt, victoria stapnului ), personajul negativ nu ntelege ca si pregateste el nsusi
caderea. Mai ales ca, n ultima ncercare la care l supune pe Harap - Alb, Spnul si doreste n
egala masura ca eroul sa reuseasca si sa se piarda. Victoria eroului este insuportabila pentru
diavolul impostor. Cu un gest decisiv, acesta i taie capul lui Harap - Alb, accentund calitatea
sa de erou exemplar: fiul craiului nu-si ncalca juramntul depus n fntna si nu dezvaluie
adevarul, pna la moarte, asa cum fusese conjurat de Spn. Integritatea sa morala este
subliniata n aceasta secventa narativa, ncheiata cu pedepsirea personajului negativ. Moartea
violenta este urmata de o renastere spirituala, totul integrndu-se ntr-un ritual care aminteste
de miturile originare. Renasterea lui Harap-Alb sta sub semnul iubirii: "Dormeai tu mult si
bine, Harap-Alb de nu eram eu, zise fata mparatului Ros, sarutndu-l cu drag si dndu-i iar
palosul n stapnire". Spnul paraseste scena, ndeplinindu-si menirea: initierea ia sfrsit,
tnarul craisor devine om ntreg la fire.
nselat de aparente, fiul craiului, "boboc n felul sau la trebi de aieste", face un pact cu
diavolul care va conduce la pierderea conditiei initiale - de fiu al craiului si potential
mostenitor al mparatului Verde - si la dobndirea unei conditii noi - de sluga a Spnului.
Acest pact dobndeste, n Povestea lui Harap-Alb, o semnificatie aparte, pentru ca, datorita
robiei Spnului, eroul va constientiza propriile slabiciuni si va putea evolua. Asadar,
principiul raului devine o parte complementara a dimensiunii umane a eroului, conceput ca o
suma de ezitari si de acte curajoase. Harap-Alb intra, n calatoria lui initiatica, pe un tarm
necunoscut, de aceea este absolut necesar sa-i nteleaga semnificatiile, prin depasirea
probelor.
Din momentul n care fiul craiului dobndeste un nume, prin interventia Spnului, ncep
muncile protagonistului, care sunt tot attea trepte de initiere, de la vrsta naivitatii pna la a
doua nastere, ca stapn al mparatiei unchiului sau. Ion Creanga a modificat radical
personalitatea eroului, circumscris, n basmul traditional, prozaismului faptei ( un fel de
Hercule autohtonizat ), nzestrat, nsa, cu harul milosteniei n basmul cult. El este un tnar
harnic, omenos, ndatoritor, milostiv, virtuti consacrate n sistemul etic popular. El si
demonstreaza altruismul, oferindu-si ajutorul dezinteresat chiar si celor mai umile vietuitoare
( albinele, furnicile ).Portretul sau se contureaza treptat, n special prin mijloace indirecte
de caracterizare, deoarece majoritatea trasaturilor reies din fapte, actiuni,
limbaj. Dacaportretul fizic este aproape absent, ca n cazul eroului tipic de basm,
precizndu-se doar calitatea de cel mai tnar dintre fii, portretul moral se defineste treptat,
prin nsumarea trasaturilor. Experienta de viata se dobndeste treptat, prin confruntarea cu

fortele malefice mai mult sau mai putin declarate ( Spnul, Cerbul, Ursul, mparatul Ros ).
Cucerirea unor spatii din ce n ce mai largi - gradina Ursului, padurea Cerbului, teritoriul
peste care stapneste mparatul Ros - se asociaza cu maturizarea progresiva a eroului, capabil
sa-si asume responsabilitati din ce n ce mai mari.
nvestirea eroului ca mparat, dupa moartea simbolica si renvierea cu ajutorul obiectelor
magice, marcheaza cucerirea deplina a sinelui. Din eroul sovaielnic si temator, Harap-Alb
devine omul matur, stapn al propriului destin. Pe acest drum al cunoasterii de sine, al trecerii
de la vrsta inocenta la maturitatea lamurita, personajul supranatural din basmele populare se
umanizeaza treptat, ajungnd sa treaca din conditia de sluga n aceea de stapn si descoperind
necesitatea de a alterna, n viata, izbnda cu esecul si de a cunoaste suferinta umana.
Paradoxal, factorul decisiv n desavrsirea acestui erou atipic de basm, este - din nou o abatere
de la modelul folcloric - personajul negativ, care i se opune. Fara interventia decisiva a
Spnului, Harap - Alb ar fi ramas, probabil, naivul din incipit. Relatia cu Spnul nsa, i
deschide eroului drumul spre lumea desavrsirii sinelui, ilustrnd ideea ca binele si raul sunt
fatete complementare ale personalitatii oricarui om.