Sunteți pe pagina 1din 13

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”


Facultatea: Pedagogie
Catedra: Pedagogia Învăţămîntului Primar
Specialitatea: P.Î.P. şi l. Engleză

Referat
la educația nonformală
Educația pentru sănătate

A elaborat:
M. Podribenicov,

Chişinău 2009
Educatia pentru sanatate

Educatia pentru sanatate este o preocupare de maxima importanta a medicinii


omului sanatos care consta in dezvoltarea nivelului de cultura sanitara al diferitelor
grupuri de populatie, precum si mijloacelor si procedeelor educativ-sanitare
necesare formarii unui comportament sanogenic.
Pastrarea sanatatii si lupta contra bolilor se inscriu printre cele mai vechi
preocupari ale omului. De altfel cuvantul sanatate care evoca o stare atat de
pretioasa fiecaruia apare frecvent in vorbirea curenta nelipsind aproape niciodata
cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor nostri romani se incheiau de
obicei cu urarea : vale (fii sanatos).
Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveste tot atat de mult
societatea in intregime ‘sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic’
(Schopenhauer).
Obiectivul de baza al educatiei pentru sanatate consta in formarea si dezvoltarea
in randul populatiei, incepand de la varstele cele mai fragede, a unei conceptii si a
unui comportament igienic, sanogenic, in scopul apararii sanatatii, dezvoltarii
armonioase si fortificarii organismului, adaptarii lui la conditiile mediului
ambiental natural si social, cat si al participarii active a acesteia la opera de ocrotire
a sanatatii populationale. In acest sens, este necesara formarea unei opinii de masa,
fundamentata stiintifica, fata de igiena individuala si colectiva, fata de alimentatie,
imbracaminte, munca si odihna, fata de utilizarea rationala a timpului liber si a
factorilor naturali de calire a organismului, fata de evitarea factorilor de risc,
precum si a modului de solicitare a asistentei medicale si a diferitelor mijloace de
invesigatie si tratament.
Educatia pentru sanatate a populatiei trebuie sa reprezinte un oboectiv major al
politicii sanitare nationale, stabilindu-se ca sarcini de baza, in domeniul asigurarii
sanatatii populatiei, dezvoltarea activitatilor medicael preventive si ridicarea
nivelului de cultura sanitara a intregii populatii, ceea ce implica desfasurarea unor
ample actiuni educative in domeniul sanatatii populationale.
Pe plan bio-medical, progresele extraordinare facute in ultimele decenii au
permis o explorare mult mai aprofundata a starii de sanatate. Dispunem astazi de
posibilitati de investigatie mult mai fine si mult mai precise, care depasesc cu mult
simturile noastre comune de apreciere, pt. descoperirea cat mai precoce a starilor
anormale, a devierilor de la sanatate. Introducerea unor tehnici noi au facut ca
organismul uman sa devina din ce in ce mai tramsparent si accesibil explorarilor
morfologice cele mai fine cu detectarea celor mai mici modificari anatomice prin :
tomografie comuterizata (scanner) care ne reda tot organismul uman in sectiuni
anatomice de 1-3mm. Tot atat de utile sunt : ultrasonografia (ecografie), scintigra-
fia, rezonanta magnetica nucleara etc. Putem explora, vazand in direct tot interiorul
tubului digestiv sau al arborelui traheobronsic cu ajutorul fibroscoapelor. Alte
progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-chimie si histochimie, teste
imunologice complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a analizelor.
Educatia pentru sanatate are trei laturi:
1. cognitiva, care consta in comunicarea si insusirea de noi cunostinte necesare
apararii si mentinerii sanatatii;
2. motivationala, adica asigura convingerea populatiei privind necesitatea
prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii armonioase a organismului,
prin respectarea regulilor de sanogenez ;
3. comportamenta-volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si
obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in practica cotidiana.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma
cea mai eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune « sa fie asigurata educatia
pentru sanatate a populkatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta sa
participe la aplicarea tuturor programelor de sanatate publica, pentru a marca astfel
raspunderea personala si colectiva a tuturor membrilor societatii in ocrotirea
sanatatii umane ».
De aici se sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru
sanatate. Primul este cel al priritatii : cu cat interventia in « cariera sanatatii » este
mai timpurie, cu atat educatia pentru sanatate va fi mai eficace. Al doile principiu,
al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia celor cu autoritate legitima este
mai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un exemplu graitor de compor-
tament sanogenic. Al treilea se refera la integrarea educatie pentru sanatate in
obiectivele politicii social-sanitare a statulu; educatia pentru sanatate trebuie sa fie
strans legata de conditiile concrete ale societatii si sa fie compatibila cu statutul
social-economic si cultural al acesteia, percum si cu progresele inregistrate in
domeniul stiintelor medicale.
Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile
majore ale educatiei pentru sanatate:
 Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si
comunitare, pentru atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza
populatiei sanatoase, educatia sanogenica constituind o parte integranta a
medicinii omului sanatos.
 Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare,
secundare si tertiare.
In practica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forne si
mijloace, care urmaresc sa intervina activ in apararea sanatatii. Si acestea sunt :
• Promovarea masurilor de igienizare a mediului inconjurator a localitatilor in care
traieste si munceste omul, pt. a face acest mediu cat mai favorabil sanatatii
• Formarea unor deprinderi igienice (educatia igienica) la fiecare persoana,
folosind toate mijloacele de cultura si educatie, incepand cu scoala, reviste, carti.
Intr-un sens mai larg, formarea unei culturi sanitare, ceea ce incearca sa fie si
lucrarea de fata ca o contributie la acest important obiectiv. Sanatatea nu se vinde
in farmacii, ci se asigura prin deprinderi igienice : igiena alimentara, igiena muncii
fizice, igiena muncii intelectuale etc ;
• Imbunatatirea conditiilor de mediu la loculm de munca si aplicarea tuturor
masurilor care privesc protectia muncii ;
• Aplicarea unui complex de masuri pt. dezvoltarea normala, fizica si mintala a
copiilor, incepand cu supravegherea femeii in timpul sarcinii si continuand cu cea a
copilului si a adolescentului ;
• Punerea in valoare a culturii fizice (gimnastica, sport) a excursiilor si a vietii in
aer liber, folosirea factorilor naturali de intarire a organismului: aer, soare, munte,
mare ; Exercitiile fizice reduc stresul, ne ajuta sa ne mentinem greutatea indeala, sa
ne mentinem mobili, fac ca inima noastra sa functioneze mai bine si ne ajuta la
scaderea nivelului colesterolului si a TA. De asemenea ne protejeaza impotriva
unor imbolnaviri serioase ca : bolile de inima, diabetul si comotia cerebrala.
• Promovarea unei alimentatii rationale, stiintifice, cu combaterea atat a exceselar
alimentare,, cat si a subnutritiei, a dezechilibrului in utilizarea tuturor factorilor
nutritivi a prepararii greoaie ori complicate a alimentelor, erori care pot sa duca la
boli de nutritie si ale tubului digestiv.
• Masuri de depistare precoce a unor anormalitati si tendinte morbide inainte ca
acestea sa se exprime prin suferinte si boala declarata.
O asistenta devine din ce in ce mai mult un consilier pt. toate activitatile umane
care pot afecta sanatatea, un consilier al sanatatii. Sfatul sau va trebui ascultat in
toate problemele care privesc mediul inconjurator si unde pot aparea factori de risc
pt. sanatatea omului. Sanatetea este mai mult decat o problema pur medicala : ea
angajaza raspunderea intregi societati.
Este necesara antrenarea sistematica a studentilor medicinisti la actiuni
educativ-sanitare, pentru a deprinde “arta” de a comunica, de a se adresa oamenilor
si de a-i convinge,pentru a le trezi interesul nu numai fata de boala, ci in primul
rand fata de mentinerea sanatatii.
« Trebuie sa stim ce nu trebuie sa facem pt. noi insine » si in acest scop o buna
cultura sanitara are o valoare incomensurabila.
 
EDUCATIE PENTRU SANATATE LA PRESCOLARI

  Cum dezvoltăm un stil de viaţă sănătos la preşcolari?

  Articol de Bursuc Bogdana, Centrul Expert, Universitatea Babeş-Bolyai


Cluj-Napoca

  bogdanabursuc@psychology.ro

  De ce educaţia pentru sănătate la preşcolari?

  Sănătatea este definită ca starea de bine fizică, mentală şi socială a fiecărei


persoane. Sănătatea nu este doar absenţa bolii sau a infirmităţii (Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, 2000). Starea de sănătate şi de boală este influenţată nu doar
de factorii biologici, chimici sau genetici, ci şi de factorii psihologici şi sociali.

  Factorii psihosociali care influenţează starea de sănătate şi boală sunt:


comportamentele sănătoase sau de risc, abilităţi cognitive, emoţionale şi sociale,
atitudini şi valorile personale relaţionate cu sănătatea, normele socio-culturale de
gen.

  Principalii factori care au impact asupra stării de sănătate şi boală sunt


comportamentele care descriu stilul de viaţă: alimentaţie echilibrată, practicarea
exerciţiului fizic, reducerea consumului de alcool, renunţarea la fumat, folosirea
metodelor de prevenţie a bolilor cu transmitere sexuală, adoptarea altor
comportamente preventive (vaccinări, verificări medicale periodice, screeninguri),
respectarea orelor de somn.

  Comportamentele sănătoase sunt învăţate social de către copii prin observarea şi


imitarea adulţilor. De exemplu, alimentaţia, practicarea exerciţiului fizic sunt
comportamnte care se învaţă din familie în perioada timpurie de dezvoltarea
(vârsta preşcolară) şi au un rol definitoriu în dezvoltarea atitudinilor şi practicilor
din perioadele ulterioare de dezvoltare şi din viaţa adultă relaţionate cu stilul de
viaţă sănătos.

  La vârsta preşcolară copii învaţă comportamente prin observarea şi imitarea


adulţilor, îşi formează atitudinile faţă de comportamentele sanogene şi de risc. La
această vârstă se formează şi reprezintarea stării de sănătate şi de boală. Părinţii şi
adulţii care interacţionează direct cu copii au un rol major în dezvoltarea
comportamentelor sanogene cu rol protectiv asupra sănătăţii. Adulţii inflenţează
comporatementele adoptate de copii prin modelul pe care îl reprezintă. De
asemenea, aceştia sunt principalii furnizori ai oportunităţilor de petrecere a
timpului liber şi ai diversităţii alimentare. Părinţii şi educatorii sunt cei care
conturează preferinţele copiilor şi atitudinile lor faţă de comportamentul alimentar,
exerciţiul fizic şi comportamentul sexual, prin întăririle şi recţiile aversive pe care
le exprimă.

  Educaţia pentru sănătate la preşcolari permite învăţarea comportamentelor


sanogene şi integrarea lor în rutinele comportamentale. În sens larg, educaţia
pentru sănătate este reprezentată de toate experienţele de învăţare care conduc la
îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate. În sens restrâns, educaţia pentru
sănătate implică dezvoltarea abilităţilor cognitive, sociale şi emoţionale cu rol
protector asupra sănătăţii şi dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos prin întărirea
comportamentelor sănătoase şi reducerea comportamentelor de risc.

  Dezvoltarea comportamentelor care descriu stilul de viaţă în perioada de


vârstă preşcolară

  Dezvoltarea comportamentul alimentar

  Pentru preşcolari alimentele şi servirea mesei reprezintă o nouă oportunitate de a


explora şi de a culege informaţii. Comportamentul alimentar în această perioadă de
dezvoltare se caracterizează prin:

•  curiozitate (întreabă de ce morcovii sunt portocalii, în loc să îi mănânce, sunt


fascinaţi de noile aimente şi de modul de ale servi),

•  scop (preşcolarii mănâncă când le este foame şi se concentrează asupra mesei şi


rezută mâncarea când s-au săturat sau nu le este foame),

•  fluctuanţă (apetitul copiilor creşte după periade de activitate intensă şi scade


când sunt obosiţi sau entuziasmaţi, preferinţele culinare se modifică de la o zi la
alta),

•  dorinţa de companie (preşcolarii doresc să mănânce împreună cu alţii şi copie, de


multe ori, preferinţele alimentare a celor din jur)

  Dezvoltarea practicării exerciţiului fizic


  La vârsta preşcolară copii au abilităţile motorii suficient dezvoltate şi sunt
capabili să meargă pe o tricicletă, să urce scările, să meargă pe vârfuri, să sară
peste un obstacol, să arunce şi să prindă o minge, să se îmbrace singuri (cu ajutor
la fermoar sau şireturi), să folosească foarfeca, să deseneze sau să picteze o figură.
Activitatea fizică are un rol esenţial în dezvoltarea fizică, cognitivă şi socio-
emoţională a copilului.

  Dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de activitatea fizică şi activităţile în aer


liber reprezintă un bun predictor pentru practicarea sistematică a exerciţiului fizic
în perioada imediat următoare, vârsta şcolară şi adolescenţă.

  Dezvoltarea comportamentului sexual

  Sexualitatea este mai mult decât dorinţa sexuală şi contactul sexual.

  Sexualitatea include gânduri, emoţii, comportamente asociate cu faptul de a fi


bărbat sau de a fi femeie cunoaşterea şi explorarea prin intermediul celor cinci
simţuri (tact, gust, miros, auz, văz) .

  Copii se manifestă ca fiinţe active sexual încă înainte de naştere.

De exemplu:

•  băieţii pot avea erecţie în perioada intrauterină, iar unii dintre ei se nasc cu
erecţie.

•  fetele şi băieţii de până la 2 ani ajung la orgasm, cu toate că organele genitalenu


nu sunt maturizat.

  Preşcolarii îşi manifestă curiozitatea în legătură cu toate aspectele lumii


înconjurătoare, inclusiv sexualitatea. Ei devin interesaţi de diferenţele între fete şi
băieţi şi practică jocuri care includ privitul şi pipăitul.

  Cel mai frecvent joc este jocul „de-a doctorul” care le dă posibilitatea explorării
corpului celuilalt şi satisfacerea curiozităţii. Acest joc poate fi jucat numai de fete,
numai de băieţi sau de fete şi băieţi laolaltă. Studiile arată că acest tip de explorare
nu este relevant pentru orentarea sexuală a copiilor.

  Un comportament tipic la această vârstă este autostimularea . Frecvenţa acestui


comportament se întinde de la o dată pe lună, la câteva ori pe zi şi apare în special
când copilul este somnoros, obosit, plictisit sau îngrijorat, stresat (naşterea unui
frate, prima zi la grădiniţă). Autostimularea ocazională este un comportament
normal la preşcolari şi la copii mai mici. Pe la cinci şase ani, cei mai mulţi copii
învaţă că acest comportament se poate desfăşura doar în spaţiul privat. Când
comportmentul de autostimulare este foarte frecvent, este un indiciu important al
abuzului sexual la copil şi trebuie contactate imediat, instituţiile de specialitate.

  Dezvoltarea altor comportamente preventive

  Unul dintre comportamentele preventive care trebuie dezvoltate încă din perioada
de vârstă preşcolară este comportamentul de protecţie solară.

  Comportamentele recomandate sunt folosirea cremelor de protecţie solară (cu


factor de protecţie cel puţin 15, până la vârsta de 18 ani), purtarea pălăriilor de
soare, a bluzelor cu mâneci lungi şi a pantalonilor lungi, staţionarea în locuri
umbroase în orele de maxmă intensitate solară (11,30 – 15,30) (National Cancer
Institute 1994).

  Comportamentele de protecţie solară sunt principala metodă de prevenţie a


cancerului de piele. Dezvoltarea acestor comportamente la preşcolari este necesară
întrucât studiile arată că la această vârstă cea mai mare parte a timpului este
petrecută în aer liber şi, de asemenea, până la vârsta de 21 de ani are loc 80% din
expunerea la soare. Părinţii şi adulţii care interacţionează direct cu copii au un rol
important în dezvoltarea acestor comportamente de protecţie, prin oferirea
propriului exemplu comportamental.

  Un important comportament preventiv care trebuie dezvoltat de timpuriu la copii


este cel de autoigienă . Acest comportament trebuie înţeles în sens larg.
Comportamentele de autoigienă vizează atât igiena propriului corp, cât şi a
spaţiului de joacă sau de locuit. Programele educative pentru adulţi trebuie să
dezvolte acestora abilitătea de a aplica regula consecinţelor logice şi naturale şi de
a modela prin propriu comportament, comportamentele de autoigienă a copiilor.

  Recomandări în dezvoltarea stilului de viaţă sănătos la preşcolari

•  Recomandările pentru dezvoltarea comportamentului alimentar sanogen:

•  Educarea părinţilor în legătură cu principiile alimentaţiei sănătoase la adulţi şi la


preşcolari.
•  Educarea părinţilor în legătură cu rolul factorilor contextuali: De exemplu,
disponibilitatea şi accesibilitatea alimentelor influenţează comportamentul
alimentar al copiilor.

•  Educarea părinţilor în legătură cu normelor socio-culturale de gen ca factor de


risc în dezvoltarea preferinţelor alimentare şi a comportamentului alimentar
nesanogen la preşcolari.

•  Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de tipul: “Ai mâncat ca o
fetiţă … tu eşti băiat! .. băieţii mănâncă mai mult!” sau “A mâncat foarte putin …
aşa mănâncă fetele!”

•  Întărirea comportamentelor alimentare sanogene la copii.

•  Identificarea surselor de întărire dincolo de alimente şi de comportametul


alimentar (metodele de disciplină sunt separate de comportamentul alimentar):

•  Copii nu sunt recompensaţi/gratificaţi cu alimente (dacă au făcut ceva bine, dacă


sunt supăraţi, trişti).

•  Copii nu sunt ameninţaţi cu retragerea unui aliment preferat..

•  Preferinţele alimentare ale copiilor nu sunt pedepsite, ci redefinite prin controlul


disponbilităţii şi accesibilităţii alimentelor.

•  Preşcolarii participă la masă alături de adulţi şi sunt lăsaţi să aleagă din gama de
alimente servită la masă. Sunt întărite alegerile sanogene.

•  Desertul trebuie considerat un aliment cu valenţe egale cu celelalte alimente


servite sau feluri de mâncare.

•  Preferinţele alimentare ale preşcolarilor trebuie respectate. Dacă preşcolarii


refuză să mănânce anumite alimente sau refuză să mai mănânce un anumit aliment,
adultul nu trebuie să insiste, să forţeze sau să ameninţe copilul.

•  Controlul disponbilităţii şi accesibilităţii alimentelor.

•  Se recomandă folosirea termeniror de “alimente din care putem mânca mult” vs


“alimente din care putem mânca puţin” atunci când învăţăm preşcolarii despre
alimentele sănătoase şi nesănătoase.
•  Servirea mesei are loc într-un spaţiu special amenajat (nu în orice zonă a casei) şi
nu este combinată cu alte activităţi (vizionarea TV, coloratul, pictatul, cititul,
jocul).

•  Recomandările pentru dezvoltarea practicării exerciţiului fizic:

•  Educarea părinţilor în legătură cu importanţa implicării active în activităţi fizice


şi coparticiparea alături de copii.

•  Educarea părinţilor în legătură cu normele socio-culturale de gen ca factor de


risc în dezvoltarea preferinţelor pentru tipul de activităţi de petrecere a timpului
liber şi de relaxare.

•  Nu sunt recomandate remarcile care fac referire la gen, de tipul: “Ai aruncat
mingea ca o fată! …” sau “Hai! Aleargă mai repede … doar eşti băiat” sau “Nu te
mai urca pe scară! … stai cuminte! Pe scară se joacă doar băieţii!”

•  Se recomandă fotografierea copiilor practicând exerciţii fizice sau excutând


activităţi în aer liber. Aceste fotografii sunt expuse (sunt înrămate şi decorează
camera copilului sau alete spaţii în casă).

•  Copiilor li se artă imagini cu femei şi bărbaţi sportivi, sunt urmărite la TV


emisiuni sportive.

•  Părinţii pot propune ca acivitte de familie partciparea la jocurile sportive la care


este permisă prezenţa spectatorilor (baschet, handbal, fotbal, polo etc.)

•  Întărirea practicării activităţilor în aer liber la copii.

•  Întărirea practicării activităţilor în aer liber atât la fete, cât şi la băieţi, dincolo de
prescripţiile comportamentale de gen.

•  Folosirea activităţilor fizice în aer liber (călărie, înnot, jocuri cu mingea sau alte
accesorii) ca recompense pentru dezvoltarea preferinţei pentru astfel de activităţi
de petrecere a timpului liber şi de relaxare.

•  Înscrierea copiilor în cluburi sportive organizate.

•  Întărirea diferenţială a activităţilor fizice, dinamice ca mijloc de petrecere a


timpului liber, faţă de activităţile statice ca jocul pe computer, vizionarea TV.
•  Respectarea preferinţelor copiilor pentru anumite activităţi sportive. Dacă
preşcolarii refuză să practice un anumit joc sau săă participe la numite activităţi în
aer liber sau cluburi sportive, adultul nu trebuie să insiste, să forţeze sau să
ameninţe copilul.

•  Controlul activităţilor de petrecere a timpului liber a preşcolarilor (reducerea


accesului la jocurile pe computer sau vizionarea TV):

•  Este permisă o oră sau două de vizionare TV în fiecare zi (emisiunea de vizionat


este aleasă de părinte).

•  Părintele vizionează împoreună cu copilul emisiunea TV şi discută pe baza ei


(copilul nu stă singur la TV sau la computer)

•  Nu se recomandă ca în camera copilului să fie TV sau computer.

•  Copilul nu foloseşte telecomanda.

•  Recomandările pentru dezvoltarea sanogenă a comportamentului sexual:

•  Folosirea termenilor neeufemistici pentru denumirea organelor genitale (penis,


vulvă).

•  Realizarea distincţiei între zone private, intime ale corpului ( Unde numai tu poţi
să te atingi! Nimeni altcineva nu are voie să te atingă, iat tu au dreptul să spui NU.
) şi zone care nu sunt private.

•  Autostimularea nu este pedepsită, ci este circumscrisă doar spaţiilor private, nu


şi celor publice.

•  Reamintirea acestei disticţii copilului ori de câte ori comportamentul de


autostimulare apare în locuri, spaţii publice.

•  Jocul de-a doctorul nu este pedepsit, ci întrerup, iar copiilor le sunt oferite
informaţii suplimentare despre părţile corpului şi diferenţele între fete şi băieţi (
“Înţeleg că jucaţi un joc despre părţile corpului, eu am o carte unde sunt multe
desene şi lucruri interesante depre asta. Haideţi să vi-o arăt!” ).

•  Adulţii trebuie să înţeleagă corect domeniul la cere se referă întrebările copiilor (


De unde vin copii ? Copii se pot referi la o regiune geografică sau o regiune din
corpul uman şi nu la procesul de reproducere sau de naştere).
•  Copiilor li se oferă răspunsuri adevărate la întrebările pe care le pun, fără însă ca
acestea să depăşească sfera de conţinut pe care copilul a solicitat-o.

•  Recomandările pentru dezvoltarea comportamentelor autosecurizante:

•  Folosirea unor prompteri fizici sau a suportului vizual ori de câte ori este posibil.
Nu sunt recomandate explicaţiile care se bazează doar pe cuvinte.

•  Este recomandată folosirea unor prompteri contextuali (copaci, clădiri) pentru


facilitarea orientării în spaţiu a copiilor şi cunoaşterii drumului spre casă.

•  Instrucţiunile date preşcolarilor trebuie să fie scurte şi să includă în primul rând


acţiuni şi exemplificarea lor în plan real.

•  Expunerea de imagini cu practici securizante / nesecrizante pentru acceaşi


sitiuaţie.

•  Implicarea activă a copiilor în sarcinile de învăţare. Copii trebuie să exerseze


comportamentele de securizare.

•  Exersarea abilităţilor învăţate într-un context în cât mai multe şi mai variate
contexte sau situaţii petru facilitarea transferului şi performarea constantă a
comportamentului securizant.

•  Este recomandată realizarea a 4 follow-up-uri situate la un interval de două


săptămâni între ele, pentru a verifica învăţarea şi performarea unui comportament
securizant la preşcolari