Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie

primul roman realist obiectiv din literatura romana, "Ion" si primul roman obiectiv de
analiza
psihologica
din
proza
romaneasca,
"Padurea
spanzuratilor".
Nuvelele care preced romanul "Padurea spanzuratilor" sunt "Catastrofa", "Itic strul
dezertor" si "Hora mortii", pe baza carora Liviu Rebreanu creeaza primul roman de analiza
psihologica,
obiectiv
si
realist
din
literatura
romana.
Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in
care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub
steag strain impotriva propriului neam; "Padurea spanzuratilor" este "monografia
incertitudinii chinuitoare" (G. Caiinescu). Rebreanu este in acest roman "un analist al
starilor de constiinta, al invaimaselilor de ganduri, al obsesiilor tiranice". (Tudor Vianu)
Geneza. Romanul este inspirat dintr-o tragedie personala, fratele scriitorului, Emil, ofiter in
armata austro-ungara, fusese condamnat si spanzurat pentru ca incercase sa treaca linia
frontului la romani si o intamplare conjuncturala si anume aceea ca Rebreanu vazuse o
fotografie care-l cutremurase, imaginea reprezentand o padure de ai carei copaci atarnau
spanzurati cehi. Prozatorul marturiseste insa ca tragedia fratelui sau a fost numai un
pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta, "cel mult poate cateva
trasaturi exterioare si unele momente de exaltare [...], in Apostol Bologa am vrut sa
sintetizeze prototipul propriei mele generatii, sovairile lui sunt sovairile noastre, ale
tuturor."
Problematica,

structura

si

compozitia

romanului

Structural, romanul este alcatuit din patru parti, fiecare avand cate 11 capitole, cu exceptia
ultimei, care are doar 8 capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin aceea ca
viata tanarului Bologa s-a sfarsit prea curand si intr-un mod nefiresc. Romanul are doua
planuri distincte, care evolueaza paralel, dar se interconditioneaza, unul al tragediei
razboiului,
altul
al
dramei
psihologice
a
personajului
principal.
Ca si in romanul "Ion", constructia este circulara si simetrica, romanul "Padurea
spanzuratilor" incepe si se termina cu imaginea spanzuratorii si cu privirea luminoasa,
incarcata
de
iubire
a
condamnatului.
Compozitional, romanul ilustreaza cateva simboluri sugestive pentru ideatica romanului,
care se constituie in adevarate obsesii cu rol de accente psihologice pe parcursul intregului
roman: imaginea spanzuratorii (de 20 de ori), cuvantul "datorie" (de 9 ori), iar lumina din
ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera dezolantd a peisajului de toamna
mohorata, cu cer rece, in care campia este neagra, arborii sunt desfrunziti, iar ploaia, vantul,
intunericul, cimitirul, precum si sarma ghimpata constituie manifestari ale naturii aflate in
concordanta cu starile sufletesti ale personajelor (elemente ale naturalismului).
Constructia

subiectului

Liviu Rebreanu este prin excelenta un narator omniscient, care povesteste intamplarile,
evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta
marcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente
si personaje. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in
ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, targusorul Parva, frontul,
spitalul etc. si unul imaginar inchis, al framantarilor si zbuciumului din constiinta

personajului.
Incipitul il constituie descrierea atmosferei cenusii de toamna mohorata, in timpul primului
razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual si spiritual:
"Sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias, de sticla aburita, spanzuratoarea noua si
sfidatoare
[...]
intindea
bratul
cu
streangul
spre
campia
neagra..."
Locotenentul Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale,
facuse parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzurare pe
sublocotenentul ceh Svoboda ("libertate"- in lb.slava), pentru ca incercase sa treaca frontul
la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Bologa supravegheaza cu severitate
pregatirea executiei, iar condamnarea i se pare un act de dreapta justitie. Momentul crucial
care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul
psihologic al personajului este privirea luminoasa si "dispretuitoare de moarte" din ochii lui
Svoboda, stare pe care autorul o realizeaza prin introspectie si analiza psihologica: "simti
limpede ca flacara din ochii condamnatului i se prelingea in inima ca o imputare dureroasa."
Este o prima manifestare a crizei de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui
Apostol.
Rebreanu face o retrospectie a vietii lui Bologa, prin flash-back, motivand devenirea
personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrecuse primii ani
de viata in targusorul Parva, de pe valea Somesului. Tatal sau, Iosif Bologa, fusese "cel mai
tanar condamnat in procesul Memorandului", iar mama sa - in absenta tatalui arestat - il
creste pe Apostol intr-o supunere totala fata de dogmele religioase, asa ca, la varsta de sase
ani, copilul are viziunea lui Dumnezeu "ca o lumina de aur orbitoare". Iesit din inchisoare,
Iosif Bologa se implica in educatia fiului sau, propunandu-si sa faca din el "un om si un
caracter". Echilibrul baiatului se clatina puternic atunci cand este anuntat ca tatal sau a
murit de inima, senzatia dureroasa fiind perceputa prin autointrospectie, simtind "cum i se
darama
in
suflet,
cu
zgomot
ingrozitor,
O cladire veche, cu temelii ca radacinile stejarului." Atunci l-a cuprins o teama ingrozitoare:
"Am pierdut pe Dumnezeu", monologul interior declansand o puternica "dorinta de-a
cunoaste" raspunsuri precise si lamuritoare la toate intrebarile tulburatoare, asa ca se
inscrie la Facultatea de Filozofie din Budapesta. Venit acasa in vacanta, o cunoaste pe
Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea, apoi se inroleaza voluntar in armata,
pentru a-i arata acesteia ca este viteaz si curajos, fiind convins ca "razboiul este adevaratul
izvor
de
viata
[...],
adevaratul
generator
de
energii".
Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta
exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in
completul de judecata al Tribunalului Militar. Criza de constiinta a personajului este
generata de cuvintele tatalui sau: "Sa nazuiesti mereu a dobandi stima oamenilor, si mai
ales pe a ta insuti. De aceea sufletul tau sa fie totdeauna la fel cu gandui, gandui cu vorba si
vorba cu fapta, caci numai astfel vei obtine un echilibru statornic intre lumea ta si lumea din
afara! Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!". Avand puternic
inradacinata in constiinta ideea echilibrului intre lumea exterioara si cea interioara, Bologa
se simte zdruncinat de imaginea spanzuratorii si de privirea condamnatului Svoboda care
exprima dispret fata de moarte si care era "infrumusetata de o dragoste uriasa".
De acum, intreaga sa fiinfa este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta
apartenentei etnice. Cand afla ca regimentul sau urmeaza sa treaca pe frontui din Ardeal,
incearca sa obtina aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor purta impotriva
neamului romanesc. Dialogul cu Klapka, un capitan ceh, dezvaluie pentru prima oara

dorinta lui Bologa de a dezerta, daca generalul Karg nu ii va accepta cererea de a-l muta pe
alt front decat cel romanesc. De aceea el se straduieste sa se distinga prin fapte de vitejie si
eroism, reusind sa distruga reflectorul rusesc, dar generalul Karg iI refuza categoric.
Analizandu-si criza de constiinta, Bologa ii marturiseste generalului starea sa morala
conflictuala, fapt ce starneste mania superiorului, care considera ca ar merita "glonte, nu
medalie!". In noaptea aceea Bologa incearca sa dezerteze "la muscali", dar este ranit in
lupta, spitalizat, dupa care se intoarce la Parva, unde petrece perioada de convalescent si
rupe logodna cu Marta. De remarcat este aici elipsa narativa, adica trecerea sub tacere a
secventei desfacerii logodnei, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.
Revenit pe front, Bologa lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de
groparul Vidor, de a carui fiica, Ilona, se indragosteste si cu care se si logodeste.
Cateva simboluri devenite obsesii, care sunt marci ale analizei psihologice, il tiranizeaza si ii
macina constiinta: lumina din ochii lui Svoboda suprapusa peste lumina reflectorului rusesc,
datoria de ofiter al statului austro-ungar si apartenenta la neamul romanesc, indreptandu-l
cu
repeziciune
spre
implinirea
destinului
tragic.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani
acuzati de pactizare cu inamicul si, pentru a preintampina o noua greseaia, ia pentru a doua
oara hotararea de a dezerta, desi era urmarit cu tenacitate de locotenentul Varga, care-i
banuia
intentia.
Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau,
locotenentul ungur Varga, care iI prinde si iI preda Tribunalului Militar, consemnand in
raport si faptul ca dezertorul avusese asupra sa "harta cu pozitiile" frontului. Bologa refuza
cu incapatanare sa fie aparat de capitanul Klapka si este condamnat la moarte prin
spanzurare. Odata hotarata sentinta, Apostol Bologa isi simte sufletul impacat cu el si cu
lumea din afara, inima ii este inundata de "iubirea care imbratiseaza deopotriva pe oameni
si pe Dumnezeu, viata si moartea [...] e in mine si in afara de mine". Moare ca un erou al
romanilor, intruchipand puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru
libertate si iubire de adevar, "cu ochii insetati de lumina rasaritului", cu privirile indreptate
"spre straiucirea cereasca", in timp ce glasul preotului ii strabate inaitarea "Apostol!
Apostol!".
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu sunt
obiectivate prin detasarea naratorului si constituie tehnici specifice creatiilor literare
psihologice, pe care el le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul,
introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia, precum
si
repetarea
obsesiva
a
unor
cuvinte
cu
valoare
de
simbol.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei, concizia si
precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza
in arts, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa-nchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai
realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume". (Liviu Rebreanu)
Apostol
Bologa
expresia
unei
crize
morale
si
psihologice
Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou
din literatura romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o drama de constiinta, un
tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean fata de legile statului
austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din
punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca,
aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe
principii
morale
solide,
clare
si
intransigente.

Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de

modalitati si procedee de caracterizare: monologul interior al eroului si autoanaliza ("Am
pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in
marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant ...sunt valabile numai pana in
clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta, nici o datorie din lume n-are dreptul sa
calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre narator ("Apostol
Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea
bataile inimii ca niste ciocane."), introspectia invalmaselilor de ganduri si obsesii ce nasc
situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din
privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci,
sumbre
cu
zbuciumul
dramatic
din
constiinta
personajului.
Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care motiveaza
evolutia personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, ce fusese doi
ani intemnitat - ca semnatar al Memorandumului - si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o
dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de credinta in Dumnezeu". Venit din inchisoare,
tatal vrea sa faca din fiul lui "un om si un caracter" si il povatuieste ca, pentru a dobandi
stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, trebuie sa stabileasca un echilibru intre
constiinta sa si lumea din afara, avand grija ca sufletul sa fie tot una cu gandul, gandul cu
vorba si vorba cu fapta, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!"
Avand aceasta structura educationaia, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau
solide, primul dezechilibru interior producatidu-se la moartea tatalui sau, cand are
sentimentul
ca
"Am
pierdut
pe
Dumnezeu".
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand opinia ca
"numai razboiul e adevaratul generator de energii", fiind singura modalitate de selectie a
valorilor umane: "razboiul este [...] cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata
mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul".
Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol pentru
conceptia eroului si principalele lui coordonate de constiinta. Prima zguduire a conceptiilor
sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand este surprins de privirea
dispretuitoare de moarte a condamnatului ceh si el nu intelege lumina din ochii acestuia,
Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii, eticii,
considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai
"colectivitatea organizata devine o forte constructiva". In contactul direct cu lumea
eterogena a frontului -cehi, rusi polonezi, unguri, romani, nemti- toate aceste principii se
rastoarna total devenind convins de valoarea unica a omului in univers: "nimic nu e ma
presus de om" sau "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!"
Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"- precum si despre
datoria fata de stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...], dar cata vreme exista, trebuie
sa ne facem datoria..." se vor schimba fundamental. Dupa ce fusese ranit, intr-un dialog
purtat cu Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile "numai pana in
clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nici o datorie nu are dreptul "sa calce
in
picioare
sufletul
omului".
Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte impotriva
romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai ales ca incercarea de
a obtine mutarea pe alt front est respinsa cu fermitate de generalul Karg, chiar daca
doborarea reflectoruli rusesc fusese un merit militar deosebit. Devine periculos de sincer
pentr un ofiter al statului Austro-Ungar si-i destainuieste generalului Karg ca i sufletul sau

"s-a prabusit o lume", exprimandu-si nadejdea ca omul e trebui sa-si stapaneasca pornirile,
astfel ca "sa nu faca niciodata inima ca nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca
ce
sfasie
inima!"
Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe front, sta in gazda
la
groparul
Vidor
si
se
indragosteste
puternic
de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o noapte, trecand
linia frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-l suspecta demult si care are acum
prilejul sa-l aresteze, gasind asupra lui si "harta cu pozitiile frontului". Refuza cu
incapatanare sa fie aparat de Klapka, simtindu-si sufletui inundat de iubire, deoarece numai
"prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba
se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?" Intreaga sa fiinta e
cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti
trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta "traieste in eternitate...".
Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru
libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in timp ce ii rasuna in
ureche glasul preotului: "Primeste, Doamne, sufletui robului tau Apostol... Apostol...
Apostol...".
Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in
sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de
fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura logica, in adancurile
inconstientului".