Tensiuni si deformatii la sudare

1. Geneza tensiunilor remanente

Particularitatile principale in dezvoltarea proceselor de deformare sub
actiunea unor forte in timpul sudarii se pot analiza la otelurile cu procent
scazut de carbon si slab aliate tinand cont de o serie de ipoteze
simplificatoare:

in imbinarea sudata are loc o stare de tensiuni liniara cu distributia

uniforma in sectiune transversala a tensiunilor si deformatiilor de
ambele semne;

deformatiile longitudinale
ipotezei sectiunilor plane;

Figura 1. Raportul limita de curgere

Temperatura.

totale

din

imbinare

sunt

subordonate

Figura 2. Raportul temperatura

deformatii elastice relative.

raportul dintre limita de curgere si temperatura corespunde diagramei

din figura 1;

raportul dintre deformatiile elastice la nivelul limitei de curgere si

temperatura repeta la scara respectiva diagrama din figura 2;

coeficientul de dilatare termica nu depinde de temperatura;

diagrama de deformare a materialului corespunde corpului elasticoplastic ideal;

cordonul de sudura este sudat uniform pe toata lungimea imbinarii;

temperatura initiala a imbinarii sudate este 0 C.

Imbinarea sudata se poate imparti in trei zone: zona mijlocie puternic

incalzita, care include cordonul de sudura si portiunile adiacente ale
metalului de baza si doua zone marginale neincalzite.
In aceasta situatie se considera ca la incalzirea zonei de mijloc,
temperatura este distribuita uniform. Astfel, zona de mijloc se prezinta ca o
bara cu sectiune dreptunghiulara la deformarea careia in timpul incalzirii si
racirii se aplica anumite legaturi din zonele marginale neincalzite. Pentru o
analiza aproximativa a proceselor de deformare din zona incalzita a imbinarii
sudate se poate lua in mod conventional, modelul cel mai simplu sub forma
unei bare drepte incastrate la capete si supuse incalzirii si racirii uniforme. O
astfel de bara este prezentata in figura 3. Dupa analiza tensiunilor si
deformatiilor din bara se trece la un model mai complex de imbinare sudata
si anume placa cu crestaturi, prezentata in figura 4.

Figura 3. Bara incastrata.

Figura 4. Placa cu crestaturi.

Zona de mijloc a placii corespunde zonei de mijloc incalzite a imbinarii

sudate, iar zonele marginale corespund zonelor neincalzite ale imbinarii. In
placa cu crestaturi zona centrala este supusa incalzirii si racirii, temperatura
fiind considerata ca se distribuie uniform. De asemenea se presupune ca nu
exista schimb de caldura din zona centrala spre margini atat prin crestaturi
cat si prin zonele marginale. Astfel, in procesul de incalzire si racire a zonei
centrale, zonele marginale raman neincalzite. Deformarea libera a zonei de
mijloc la incalzire si racire nu este posibila din cauza existentei legaturilor cu
zonele de capat. Din acest motiv in zonele placii vor apare tensiuni elastice si
deformatii elastice precum si altele remanente. Procesul de formare si
dezvoltare a deformatiilor si tensiunilor din placa cu crestaturi in timpul
incalzirii si racirii zonei de mijloc este asemanator cu cel care are loc in
imbinarea sudata. De aceea placa cu crestaturi se consider 333i81d ; un
model de imbinare sudata. Deformatia liniara totala intr-un punct, tot este
formata din suma deformatiilor termice, t, a deformatiilor elastice, el si a
deformatiilor plastice pl. Vom analiza producerea deformatiilor si toate

componentele ei in zonele unei placi si intr-o bara. Analiza se va face prin

construirea unor diagrame termomecanice in coordonate deformatietemperatura.
1.1. Deformatii la incalzirea si racirea unei bare. Trasarea
diagramei termomecanice -T
Vom analiza o bara de lungime l, fixata rigid, care se incalzeste pornind
de la 0 C pana la o temperatura Tk, mai mare decat temperatura de trecere
a materialului in stare plastica (pentru otel ~600 C) si se raceste apoi pana
la 0 C. Pentru o astfel de bara se va construi o diagrama termomecanica -T,
prezentata in figura 5.
Daca bara ar fi nefixata, la incalzirea sa la o anumita temperatura, aceasta ar creste in
lungime dupa legea:

(1)
Alungirea termica relativa a barei va fi:

(2)
In diagrama, t (deformatia termica) se reprezinta printr-o linie dreapta.
Prin sageti este indicata modificarea deformatiei termice la incalzire si racire.
Deoarece bara este incastrata, deformatia termica de alungire este
impiedecata si se transforma in deformatie elastica de compresiune daca
T T1 si anume.

(3)
In diagrama deformatia elastica de compresiune din bara este
reprezentata printr-o dreapta indreptata in jos in zona deformatiilor negative.
Unghiurile de inclinare a dreptelor pentru deformatiile termica si elastica fata
de axa temperaturilor sunt egale. Dreapta deformatiilor elastice este simetric
oglinda cu dreapta deformatiilor termice fata de axa orizontala a
temperaturilor.

Daca legaturile aplicate barei nu ar fi absolut rigide, atunci unghiul de

inclinare al dreptei pentru deformatia elastica ar fi mai mic si sar micsora
odata cu cresterea flexibilitatii.
Deformatia elastica de compresiune in bara va creste odata cu
temperatura pana la T1, cand va atinge nivelul -t. In ipoteza existentei
corpului elasticoplastic ideal, cresterea in continuare a deformatiei elastice la
o crestere a temperaturii mai mare decat T 1, nu este posibila. Deformatia
elastica va ramane la nivelul -t pana la temperatura de 500 C. In intervalul
(500-600) C deformatia termica se micsoreaza dupa o lege liniara pana la
zero. Acest lucru inseamna ca deformatia elastica de compresiune in bara in
acest domeniu de temperatura se va schimba dupa aceiasi lege. Cand este
atinsa temperatura de 600 C materialul barei isi pierde proprietatile elastice
si in intervalul (600-Tk) C, deformatia elastica va fi egala cu zero atat la
incalzirea cat si la racirea barei.

Figura 5. Diagrama termomecanica -T pentru bara incastrata.

La racirea de la 600 C in jos, contractia termica proportionala cu
scaderea temperaturii nu se realizeaza datorita prezentei legaturilor. Atata

timp cat scaderea temperaturii nu depaseste T 2, intreaga deformatie termica

de contractie se va transforma in deformatie elastica de dilatatie care va
creste pe masura scaderii temperaturii, dupa o linie dreapta, paralela cu
portiunea initiala pentru deformatia elastica in intervalul de la 0 la T 1. La
T2 deformatia elastica de intindere din bara atinge nivelul deformatiei
termice, t si in procesul de racire ulterioara de la T 2 pana la zero va ramane
fara modificari datorita corpului elastico-plastic ideal. Astfel, dupa racirea
completa in bara vor exista deformatii elastice remanente de intindere t si
tensiuni remanente de intindere egale cu limita de curgere a materialului Rc.
In orice moment al incalzirii si racirii barei, tensiunile din ea vor fi
proportionale cu deformatia elastica. Din acest motiv construirea
suplimentara a diagramei de modificare a tensiunilor nu este necesara.
Pentru a vedea de ce au aparut tensiuni remanente in bara, se analizeaza
dupa racirea totala expresia deformatiei totale tot.

(4)
Deoarece bara este fixata rigid in orice moment al incalzirii si racirii,
deci si in stare remanenta, tot = 0. Pentru starea remanenta
,
deoarece T = 0. Din diagrama se vede ca dupa racirea totala deformatia
elastica remanenta este egala cu deformatia termica:

(5)
Inlocuind in relatia 5 obtinem expresia deformatiei elastice remanente:

(6)
Prin urmare, deformatia elastica remanenta in bara apare din cauza
formarii in ea a deformatiei remanente plastice. Pentru a explica aparitia in
bara a deformatiei remanente plastice se analizeaza modul de formare al
deformatiilor plastice din bara. Analizand formarea deformatiei plastice
totale,

, trebuie sa urmarim in paralel formarea deformatiei elastice el.

In intervalul de la 0 la T1, deformatia elastica de compresiune este mai

mica decat deformatia termica. Acest lucru inseamna ca in intervalul
considerat deformatia plastica in bara nu se produce. Daca bara nu ar avea
legaturi, cresterea temperaturii in bara de la T 1 la T ar duce la o alungire a

acesteia
. Bara fiind incastrata aceasta deformare de alungire nu
se poate realiza. Deformatia nu se poate transforma in deformatie elastica
deoarece aceasta a atins nivelul limitei de curgere. Ramane o singura
posibilitate si anume de a se transforma indeformatie plastica de
compresiune.
Rezulta ca in intervalul de la T1 la 500 C deformatia de compresiune
din bara se va prezenta ca o dreapta care are o imagine in oglinda fata de
axa temperaturilor a dreptei pentru t, dusa din T1.
In acest interval analizat deformatia plastica de compresiune a barei se
dezvolta numai pe seama unui singur factor: cresterea temperaturii.
In intervalul de temperatura de la 500 la 600 C pe langa cresterea
temperaturii, un aport in formarea deformatiei plastice de compresiune il
aduce si relaxarea deformatiei elastice (transformarea treptata a deformatiei
elastice in deformatie plastica).
In diagrama se vede ca la 500 C,
zero la 600 C.

, si apoi scade liniar pana la

Are loc astfel un proces de transformare treptata a deformatiei elastice

in conditiile existentei constante a deformatiei totale. Aproape de 600 C
toata deformatia elastica de compresiune se transforma in deformatie
plastica de compresiune. De aceea linia pentru pl(T) de pe diagrama
incepand cu momentul T1, capata o indoitura in jos. Procesul de formare al
deformatiei plastice va continua pana la 600 C. Peste 600 C actioneaza din
nou un singur factor: cresterea temperaturii. Astfel in intervalul de la 600 C
la Tk deformatia plastica de compresiune a barei se va dezvolta dupa o
dreapta analoaga cu cea din intervalul T1-500 C.
In faza de racire, in intervalul de la T k la 600 C (atata timp cat
materialul barei are caracteristici elastice si bara este fixa) scaderea
temperaturii va duce la formarea in bara a deformatiei plastice de intindere.
Traseul liniei deformatiei plastice in acest interval, in timpul racirii va
coincide cu traseul aceleiasi linii in faza de incalzire. La racirea sub 600 C
pana la T2 deformatia elastica de intindere este sub nivelul lui t(T). In acest
interval deformatia plastica in bara nu se produce (dreapta orizontala dupa
diagrama) si ramane la acelasi nivel ca si la 600 C. Incepand cu T2 si pana la
0 C in bara se formeaza deformatia plastica de alungire (pe seama reducerii
temperaturii cand
), care compenseaza
existenta (ridicarea liniei pl(T) din diagrama).

compresiunea

plastica

Dupa racirea totala

. Se observa ca nu s-a produs o
compensare totala a compresiunii plastice produse in faza de incalzire. In
diagrama se vede ca deformatia plastica de compresiune in faza de incalzire
care este conditionata de actiunea factorului cresterea temperaturii, se
compenseaza in totalitate prin alungirea plastica in faza de racire, care este
conditionata de acelasi factor de temperatura. Altfel spus deformatia plastica
totala din bara care se produce datorita schimbului de temperatura la
incalzire si racire si cand se mentine neschimbata starea de tensiune, este
egala cu zero si nu ia parte la formarea starii de tensiuni remanente.
In bara ramane deformatia plastica conditionata de desfasurarea
procesului de relaxare in cursul caruia s-a schimbat starea de tensiune din
bara.
Analiza efectuata asupra formarii deformatiilor din bara duce la o
concluzie importanta si anume: marimea deformatiei plastice si a
deformatiei elastice din bara nu depinde de caracterul curbei t(T).
Formulele care rezulta din diagrama termomecanica pentru deformatia
totala si componentele ei in orice moment al incalzirii si racirii barei sunt
urmatoarele:

Temperatura T1 se determina din conditia:

Atunci conform diagramei:

1.2. Deformatii la incalzirea si racirea unei placi cu crestaturi.
Trasarea diagramei termomecanice -T pentru cazul Sm<Sc
Suprafata sectiunii transversale S a placii cu crestaturi consta din suma
suprafetelor de mijloc Sm si a suprafetelor de capat Sc.
Diagrama termomecanica (figura 6) se va analiza si construi pentru
cazul Sm< Sc deoarece practic aproape intotdeauna in imbinarea sudata
latimea zonei puternic incalzite este mai mica decat latimea restului
imbinarii.
Daca zona de mijloc nu ar avea legatura cu zonele marginale, atunci la
o incalzire uniforma a ei pana la o temperatura T T1 s-ar putea produce o
crestere a lungimii

. Acest lucru inseamna ca deformatia sa

termica
pe tot parcursul incalzirii si racirii. In diagrama din figura 6
deformatia termica a zonei de mijloc este indicata prin segmentul de
dreapta t. Sagetile indica sensul de schimbare a deformatiei termice la
incalzire si racire. Zonele de capat nu se incalzesc si de aceea pentru
ele

Figura 6. Diagrama termomecanica -T pentru placa cu crestaturi.

Cresterea libera a lungimii zonei de mijloc la incalzirea ei nu este posibila din cauza prezentei legaturilor cu zonele de
capat. Din acest motiv in zona de mijloc apar deformatii elastice de compresiune, iar in zonele de capat apar deformatii elastice
de intindere.

Astfel, se poate vorbi de forte interne de compresiune in zona de

mijloc:

(7)
si de intindere in cele doua zone de margine:
(8)

Daca se face o sectiune transversala arbitrara si se ia de exemplu

partea dreapta, atunci pentru pastrarea echilibrului, partii stange ramase,
sectiunii trebuie sa i se aplice fortele de sus Fm si Fc.
Suma proiectiilor acestor doua forte pe axa orizontala este:

(9)
Aceasta este conditia de echilibru a fortelor interne din placa cu
crestaturi care trebuie sa aiba loc in orice moment al incalzirii si racirii zonei
de mijloc. Ea se poate prezenta si sub forma:

(10)
Problema care se pune in continuare este de a determina legea de
modificare a deformatiilor din zonele placii de la 0 la T1.
In primul rand trebuie indeplinita conditia echilibrului (10), iar in al
doilea rand conform ipotezei sectiunilor plane, deformatia totala din zona de
mijloc trebuie sa fie in totdeauna egala cu deformatia din zonele marginale si
anume:

(11)
Sub forma dezvoltata relatia (11) se poate scrie:

(12)
In zona de mijloc

, iar in zonele de margine

deoarece

ele nu se incalzesc. In zona de mijloc si in zonele de margine la

deformatiile plastice lipsesc, adica
transforma astfel:

(13)

, si relatia (12) se

Introducem relatia (13.40) in relatia (10) si dupa efectuarea calculelor

obtinem:

(14)
Considerand relatia (13) din relatia (14) obtinem:

(15)
Astfel din relatiile (14) si (15) se observa ca la
deformatiile
elastice din zonele placii se modifica conform legii liniare deoarece suma
valorilor absolute a deformatiilor elastice este egala cu T, adica cu
deformatia elastica a zonei de mijloc.
In diagrama schimbarea deformatiilor elastice in zonele placii in
intervalul de temperatura considerat este indicata de liniile inclinate. Unghiul
de inclinare fata de axa temperaturilor a liniilor pentru deformatia elastica a
zonei de mijloc este mai mic deoarece zonele de margine nu sunt fixate
absolut rigid si au o anumita flexibilitate cu cresterea careia inclinarea
dreptei se reduce. Unghiul de inclinare fata de aceeasi axa a temperaturii a
liniei pentru deformatia elastica a zonelor de margine este mai mic decat
deformatia elastica din zona de mijloc deoarece aria sectiunii zonelor de
capat este mai mare decat cea a zonei de mijloc.
Cand T = T1 deformatia elastica de compresiune din zona de mijloc
atinge valoarea -t, iar deformatia de intindere din zona marginala este egala
cu

. Temperatura T1 se poate determina din relatia:

(16)
La cresterea temperaturii peste T 1 in zona de mijloc cresterea
deformatiei elastice nu mai este posibila datorita ipotezelor. De aceea de la

T1 si pana la 500 C,

. Deci, trebuie sa ramana fara modificari si

deformatiile elastice de intindere din zonele marginale

In intervalul de la 500 la 600 C deformatia termica t se reduce liniar.

De asemenea se va modifica si deformatia elastica de compresiune din zona
de mijloc. Conform conditiei de echilibru a fortelor longitudinale interne,
trebuie sa se reduca liniar in acest interval de temperatura si deformatiile
elastice de intindere din zonele de capat.
In punctul T = 600 C calitatile elastice ale materialului din zona de
mijloc dispar si de aceea in intervalul 600C - Tk deformatiile elastice in
zonele placii la incalzire si racire, nu vor exista. Reducerea temperaturii in
zona de mijloc pana la 600 C trebuia sa fi dus la contractia zonei de mijloc
cu o valoare proportionala cu scaderea temperaturii. Aceasta scurtare nu se
poate realiza deoarece exista legaturi la capete. Datorita acestui aspect in
zona de mijloc apar deformatii elastice de intindere iar in zonele de capat
apar deformatii elastice de compresiune.
Aceste deformatii vor creste dupa aceeasi lege ca la incalzire in limitele
de la 0 la T1. Astfel procesul va continua pana la T 2, la care in zona mijlocie
deformatiile elastice de intindere ating nivelul deformatiei termice. La
aceasta temperatura in zonele de capat compresiunea elastica atinge
valoarea . Racirea in continuare a zonei de mijloc sub T 2 nu
provoaca modificarea deformatiilor elastice in zonele placii din motivele care
au fost indicate pentru faza de incalzire in intervalul de la 0 la 500 C. Astfel
in stare remanenta dupa o racire completa zona de mijloc se va dilata pana
la valoarea limitei de curgere c, iar zonele de capat se comprima pana la
valori:
Se explica in continuare mecanismul de formare in placa cu crestaturi
a tensiunilor remanente.
Pentru orice punct al sectiunii transversale a placii cu crestaturi in
stare remanenta putem scrie:

(17)

Se integreaza partea dreapta si partea stanga pe latimea placii si se

obtine:

(18)
Prima integrala care se afla in partea dreapta este egala cu zero
deoarece deformatiile elastice din sectiune sunt echilibrate. Prin urmare se
obtine:

(19)
si inseamna ca starea de tensiune din placa apare in stare remanenta in
urma deformatiilor plastice remanente in zona de mijloc deoarece in zonele
marginale, asa cum reiese si din diagrama, in cursul unui ciclu de incalzire si
racire, deformatiile nu ating nivelul limitei de curgere.
In continuare se va analiza dezvoltarea deformatiilor plastice din zona
de mijloc a placii la o incalzire si racire a acesteia. In intervalul de la 0 la
T1 avem
si de aceea in acest interval
. Deformatia plastica de
compresiune incepe sa se formeze de la temperatura T1 si peste aceasta.
Fiecare crestere de temperatura T creeaza cresterea lungimii zonei de
mijloc care se transforma integral in compresiune plastica deoarece
deformatia elastica nu se mai modifica. De aceea deformatia plastica de
compresiune va creste dupa o linie dreapta dusa in jos din punctul T 1 cu un
unghi fata de axa temperaturilor la fel ca si pentru dreapta deformatiilor
termice t. Astfel procesul de dezvoltare a deformatiei plastice de
compresiune va avea loc pana la temperatura de 500 C.
In intervalul de la 500 la 600 C deformatia plastica de compresiune se
va definii prin actiunea a trei factori:cresterea temperaturii in zona,
relaxarea deformatiei elastice de compresiune in zona de mijloc (vezi
diagrama) si reducerea deformatiilor elastice de intindere din zonele
marginale.
Procesul de reducere a deformatiilor elastice de intindere din zonele de
mijloc prin relaxare nu trebuie mentionat deoarece deformatia elastica din
ele nu se transforma in deformatie plastica ci pur si simplu se reduce ca
marime conform conditiei de echilibru cu deformatia elastica din zona
mijlocie. La reducerea deformatiei elastice a zonelor marginale acestea se
vor scurta si cu aceeasi valoare a scurtarii se va comprima plastic zona de

mijloc deoarece ea nu rezista. Astfel linia

in punctul 500 C se frange in
jos. La temperatura T>600 C actioneaza numai factorul temperatura si de
aceea linia pentru
500C.

se va orienta dupa o dreapta paralela cu portiunea T 1-

La racirea de la Tk la 600 C ne intoarcem inapoi dupa aceeasi dreapta

ca la incalzire. In punctul 600 C materialul din zona mijlocie capata
proprietati elastice si in el incep sa creasca deformatiile elastice de
dilatatie
. Datorita acestui aspect in intervalul de la 600 C la
T2 deformatiile plastice in zona de mijloc nu se produc si raman constante, la
acelasi nivel ca si la T = 600 C. In diagrama acest lucru este reprezentat
printr-o linie orizontala.
Din T2 si sub aceasta temperatura
, si de aceea in zona de
mijloc se produc deformatii plastice de alungire datorita unui singur factor:
temperatura. Alungirea plastica compenseaza treptat compresiunea care a
aparut in faza de incalzire. Totusi dupa cum se vede din diagrama nu se face
a compensare completa a compresiunii plastice. Marimea determinata a
deformatiei plastice de contractie ramane si dupa racirea completa. Aceasta
marime se poate determina din urmatoarele considerente:
Conform ipotezei sectiunilor plane:

(20)
pentru starea remanenta relatia (20) se poate scrie sub forma:

(21)
prin urmare tinand cont de valoarea deformatiilor elastice se poate scrie:

(22)
Marimea deformatiei plastice remanente de contractie din zona de
mijloc este egala ca valoare absoluta cu suma deformatiilor elastice din

zonele placii cand T = 500 C, care s-au transformat in deformatie plastica a

zonei mijlocii.
De aici rezulta ca deformarea plastica din zona mijlocie, conditionata
de actiunea factorului temperatura nu influenteaza starea de tensiuni. In
intervalele de temperatura cand a avut loc o astfel de deformare plastica,
starea de tensiune a placii nu s-a schimbat. Asupra formarii starii de tensiuni
si deformatii remanente a placii a actionat deformarea plastica care s-a
produs in conditiile modificarii starii de tensiune si a fost legata de trecerea
deformatiei elastice in deformatie plastica.
Astfel, analiza dezvoltarii deformatiilor plastice din zona de mijloc s-a
incheiat.
In zonele de margine ale placii a existat numai deformatie elastica care
in acelasi timp a reprezentat si o deformare totala pentru zonele marginale,
iar in virtutea aplicabilitatii ipotezei sectiunilor plane si pentru zona
mijlocie.
Temperatura T2 se poate determina din relatia:

(23)
Relatiile pentru toate deformatiile din zonele placii pe domenii de
temperatura sunt urmatoarele:

Epurele tensiunilor longitudinale din zonele placii in diferite momente

ale incalzirii si racirii sunt prezentate in figura 7.

Figura 7. Epurele tensiunilor longitudinale in zonele placii.

1.3.
sudata

Formarea

deformatiilor

si

tensiunilor

in

imbinarea

Se analizeaza procesul de formare al deformatiilor si tensiunilor din imbinarea sudata in conditiile respectarii ipotezelor
prezentate la capitolul 1. Ne imaginam ca inainte de sudare piesele de sudat au fost sectionate in fasii longitudinale si sprijinite in
partea inferioara pe un suport oarecare (figura 8a).

Figura 8. Formarea tensiunilor si deformatiilor in imbinarea sudata.

Numerotam o serie de sectiuni transversale (15) situate la diferite
distante de suport, sectiuni care cuprind insa si capatul superior. Tinand cont
de caracterul cunoscut de repartizare al temperaturilor maxime la sudare in
sectiune transversala, fiecare fasie libera va prezenta o alungire termica
proportionala cu temperatura de incalzire. Astfel capatul superior al imbinarii
se va deplasa ca in figura 8a. Deformatia termica a celorlalte sectiuni
transversale este aratata de variatia curbelor respective, variatie care este
cu atat mai mica cu cat ne apropiem de suport deoarece se micsoreaza
lungimea fata de care se determina aceasta alungire. Pozitia sectiunii
frontale inferioare ramane neschimbata.
Marimea deformatiei absolute a sectiunii depinde de locul amplasarii
liniei de vizare a sectiunii. Daca se opereaza cu o deformare termica, atunci
ea va fi aceeasi in toate sectiunile transversale ale imbinarii si amplasarea
liniei de citire nu mai are nici o importanta. Imbinarea sudata reala nu consta
din fasii separate fara legatura intre ele. Toate fasiile sunt legate una de alta
si se deformeaza in conformitate cu legile comune pentru toata imbinarea. O
astfel de lege este ipoteza sectiunilor plane. In conformitate cu aceasta
ipoteza, fiecare sectiune transversala trebuie sa se deplaseze in sus cu o
anumita valoare, paralel cu pozitia sa initiala. Sectiunea superioara 5 se va

deplasa in pozitia 5. Astfel intreaga imbinare sudata la incalzire se va alungi.

Compararea deformatiilor absolute totale (pe toata lungimea imbinarii) si a
deformatiilor termice in diferite puncte de pe sectiunea transversala
superioara demonstreaza discrepanta lor cu exceptia a doua puncte in care
liniile respective se intersecteaza. Pentru a aduce fasiile izolate intr-o stare in
care trebuie ele sa se afle in imbinarea reala nesectionata, trebuie
comprimate zonele centrale iar cele marginale dilatate la valoarea
corespunzatoare. In faza de incalzire in imbinarea sudata pe longitudinala
apar tensiuni de compresiune in zona de mijloc puternic incalzita si de
dilatare in zonele marginale putin incalzite. Pentru zonele centrale ale
imbinarii diferenta dintre deformatia termica si cea totala este atat de mare
incat daca se comprima aceste fasii pana la nivelul liniei 5 , atunci se pot
produce in ele tensiuni de compresiune pana la nivelul limitei de curgere, iar
pana la pozitia normala mai este foarte mare distanta. Pentru a ajunge in
pozitia liniei 5 trebuie comprimate plastic majoritatea zonelor centrale. Acest
lucru inseamna ca in faza de incalzire in zona de mijloc puternic incalzita a
imbinarilor longitudinale se produc deformatii plastice de compresiune si se
formeaza asa numita zona de deformatii plastice a carei latime pentru o
astfel de imbinare simetrica este reprezentata cu simbolul 2b n.
In deformatiile relative diferenta dintre deformatia totala si cea termica
este prezentata in figura 8a, prin liniain (deformatie interna). Prin hasururi
drepte sunt reprezentate deformatiile elastice echilibrate in sectiune, el si cu
hasururi oblice deformatiile plastice de compresiune. Astfel se poate vorbi de
epura deformatiilor plastice maxime de contractie
, care in desen se
reprezinta separat (in partea de sus a figurii) si se considera incheiat studiul
fazei de incalzire.
Daca in momentul incalzirii maxime se taie din nou imbinarea in fasii,
atunci dupa racirea completa capatul superior al imbinarii va capata o
deformatie ca in figura 8b. Deformatiile remanente elastice sunt echilibrate
in sectiunea transversala si marcate prin hasururi drepte. Epurele
deformatiilor plastice de alungire pl.al si a deformatiilor plastice remanente de
contractie sunt reprezentate separat. Tocmai deformatiile plastice remanente
de contractie in sectiune transversala si un astfel de caracter neuniform al
repartizarii lor in sectiune, reprezinta cauza formarii tensiunilor remanente in
imbinarea sudata. Afirmatiile de mai sus in principiu raman valabile si in
cazul nerespectarii ipotezei sectiunilor plane pentru deformatii longitudinale
totale. In acest caz sectiunile 5 si 5 precum si alte sectiuni transversale se
vor deforma cu o anumita convexitate la incalzire sau cu o anumita
concavitate la racire, ceea ce duce la o anumita reducere pe inaltime a
epurelor deformatiilor plastice maxime de alungire la racire. Epura
deformatiilor plastice remanente de contractie ramane practic fara
modificari.

2. Metode de calcul a tensiunilor remanente

2.1.

Metoda de calcul a lui Nikolaev

Metoda este constituita pe ipotezele prezentate in capitolul 1.

Scopul metodei este determinarea parametrilor

, bn, y* (figura 9)

care permit construirea epurei deformatiilor plastice remanente

sectiunea transversala a unei imbinari sudate cap la cap.

in

Pentru a determina parametrii indicati, trebuie studiate deformatiile

longitudinale in sectiune transversala in doua faze: la incalzire si in stare
remanenta dupa racirea totala. Sectiunea analizata nu conteaza deoarece se
considera ca toate sectiunile transversale in sensul starii de deformare sunt
identice. In ceea ce priveste stadiul de incalzire nu este de prea mare
importanta care sectiune trebuie analizata. Nikolaev propune sa se analizeze
deformatiile in sectiune transversala, unde la incalzire, in procesul de
deplasare al sursei termice se atinge latimea maxima a izotermei de 600 C.
La izoterma de 600 C se duc doua linii paralele tangente cu cordonul. Prin
punctele de tangenta se duce sectiunea I-I (figura 9a).

Figura 9. Epura deformatiilor longitudinale in sectiune longitudinala dupa

Nikolaev.
In etapa de incalzire trebuie sa se analizeze sectiunea transversala in
care latimea zonei deformatiilor plastice de contractie atinge o valoare mica.
Acest lucru este posibil in sectiunea I-I. Totusi acest lucru nu este exact
intocmai deoarece sursa termica se deplaseaza si temperatura va creste
putin, lucru care va duce la cresterea latimii zonei deformatiilor plastice dar,
nesemnificativa. Din acest motiv in sectiunea I-I se studiaza curba
conventionala Tmax(y) dusa la sectiunea data si nu cea reala. Metoda de
calcul se bazeaza pe aceasta recomandare.
Daca curba temperaturii Tmax(y) in sectiunea I-I este cunoscuta, atunci
inseamna ca este cunoscuta in sectiunea data si curba deformatiilor
termice

(figura 9a).

Deformatiile totale in stadiul de incalzire conform ipotezei sectiunilor

plane, se vor determina printr-o linie orizontala. Compararea acestor doua

deformatii in sectiune arata lipsa lor de corespondenta in afara de punctul lor

de intersectie. Este evident ca fibrele longitudinale din apropierea marginilor
laterale ale imbinarii au o deformare totala (observata, reala, cu modificarea
formei), mai mare decat cea termica. Aceasta inseamna ca in imbinarea
sudata aceste fibre sunt dilatate. Prin analogie este usor de explicat ca
pentru fibrele amplasate in zona cea mai incalzita dincolo de punctul de
intersectie al deformatiei termice si al deformatiei totale, va avea loc o
compresiune elastica care se amplifica pe masura apropierii fibrei studiate
de axa cordonului de sudura. In punctul c la distanta b n de axa cordonului
deformatiile elastice de compresiune ating nivelul limitei de curgere si raman
asa pana in punctul b, aflat la distanta y2 de axa cordonului si corespunde
izotermei de 500 C. Pe distanta de la punctul b la punctul a deformatiile
elastice de compresiune se reduc dupa o lege liniara conform
diagramei T(T).
Punctul a este fata de axa cordonului la distanta y 1 corespunzatoare
temperaturii de 600 C. Epura deformatiilor elastice echilibrate pe sectiune
este reprezentata in desen cu hasururi drepte. In stanga punctului c, in
fibrele longitudinale va fi nu numai o deformatie elastica ci si una plastica de
compresiune. In stanga punctului a temperatura punctelor sectiunii este de
600 C si metalul in aceasta zona nu mai are proprietati elastice.
Pentru aceste puncte deformatia elastica este egala cu zero iar
diferenta dintre deformatia termica si deformatia totala la incalzire va
reprezenta deformatia plastica de contractie. Deformatiile plastice in
sectiunea I-I sunt reprezentate in desen prin hasururi oblice.
Marimea deformatiilor plastice de contractie in desen este delimitata
de o linie orizontala s-t, atat timp cat deformatiile plastice la temperatura
mai mare de 600 C nu influenteaza formarea in imbinare a starii de
tensiune. Componentele deformatiei totale in sectiunea I-I sunt reprezentate
in figura 9b.
In continuare sunt prezentate formulele pentru
deformatiei totale, care sunt necesare in calculele ulterioare.

componentele

Pentru temperaturi maxime se pleaca de la formula cunoscuta a lui

Rikalin

(24)
unde:

in [w];

I, reprezinta curentul de sudare in A;

u, tensiunea arcului in v; , randamentul arcului;

v, viteza de sudare in m/sec;

, grosimea pieselor sudate in m;

c, caldura specifica volumica in J/(cm3C);

y, distanta de la axa cordonului pana la punctul dat in m.

Pentru atingerea scopului final (determinarea lui

in stadiul de incalzire sa se determine b n si

din urmatoarele doua conditii:

, bn, y*) trebuie ca

. Acesti doi parametrii se afla

(25)
Conditiile (25) se scriu sub forma dezvoltata:

(2
6)

in care:

Rezolvand sistemul (26) se obtine:

(27)

(
28)
Deformatiile plastice de contractie in faza de incalzire in apropierea
cordonului sunt mari si de aceea deformatia elastica de alungire care apare
la racire in zona bn atinge deformatia termica t. Pentru a satisface ipoteza
sectiunilor plane trebuie ca fibrele centrale sa se alungeasca cu o anumita
valoare (fig. 9d). Epura deformatiilor plastice remanente de contractie este
data in aceeasi figura iar a celor elastice remanente in figura 9b.
Curba deformatiilor plastice remanente maxime,
este o functie
complexa , care nu este convenabila la integrarea urmatoare. De aceea
curba svk o inlocuim cu o dreapta care este reprezentata in figura 9c.
Eroarea in acest caz este nesemnificativa.
Pentru epura celelalte deformatii (deformatia remanenta elastica),
se pun urmatoarele conditii:

(29)
In diferite puncte pe sectiunea I-I deformatia elastica are expresia:

(3
0)
Tinand cont de (29) si conditiile (30) deformatiile se pot prezenta sub
forma:

(31)
Rezolvand sistemul (31) se obtin urmatoarele expresii:

(32)

(33)
Se definesc astfel doi parametrii care permit construirea epurei
deformatiilor elastice longitudinale in sectiune transversala a imbinarii
sudate.
Daca se studiaza un otel care nu este slab aliat, atunci in relatiile
prezentate se inlocuiesc temperaturile de 500 si 600 C cu temperaturile
corespunzatoare ale otelului considerat.
2.2.

Metoda de calcul a lui Trociun

In aceasta metoda sunt valabile toate ipotezele folosite de Nikolaev si

in plus se presupune ca pe latimea zonei cu deformatii plastice 2b n tensiunile
remanente sunt repartizate uniform si egale cu limita de curgere a

materialului c. Din aceasta ipoteza suplimentara trebuie ca in metoda de

calcul a lui Trociun epura deformatiilor plastice remanente de contractie sa
se ia nu sub forma de trapez din linii curbe ci sub forma unui dreptunghi asa
cum este in figura
Conditia de echilibru a fortelor interne longitudinale in sectiune transversala are forma:

(34)
unde: Fpl reprezinta suprafata sectiunii transversale a zonei cu deformatii
plastice;
p reprezinta tensiunile longitudinale din afara zonei plastice;
F este suprafata sectiunii transversale a imbinarii.

Figura Epura deformatiilor plastice remanente dupa Trociun.

Conditia (34) se poate prezenta dupa deformatiile relative sub forma:

(35)
Din ecuatiile (34) si (35) rezulta parametrii de calcul a starii de
deformare la tensiuni:

(36)
Prin urmare, pentru determinarea lui p sau p, trebuie sa se determine
suprafata sectiunii transversale a zonei plastice F pl. Daca latimea zonei
plastice este 2bn, iar grosimea placilor este , atunci
se reduce la determinarea dimensiunii bn.

. Problema

Primul mod de determinare al lui bn

Dupa metoda lui Trociun bn=b1+b2. Zona b1 este limitata de
temperatura T* la care se pierd proprietatile elastice ale metalelor (pentru
oteluri cu continut scazut de carbon 600 C; pentru aliaje pe baza de
aluminiu 300 C; etc.). In zona b2 la atingerea temperaturilor maxime,
deformatia longitudinala totala a punctului analizat consta din deformatia
termica, deformatia elastica si deformatia plastica. Deformatiile plastice de
compresiune sunt conditionate aici mai ales de rigiditatea tablelor sudate. In
zona b1, in stadiul de incalzire, deformatiile elastice de compresiune nu se
produc deoarece s-au transformat in deformatii plastice de acelasi semn.
Dimensiunea b1 se poate determina din formula lui Rikalin pentru
temperaturi maxime Tmax in zona de langa cordon la distanta y de axa
cordonului fara a considera pierderile la o cedare superficiala de caldura;

(37)
Daca prin y se intelege b 1, iar prin Tmax temperatura T*, atunci din
(37) rezulta.

(38)
unde 0 este grosimea placilor sudate, sau suma grosimilor in care se
raspandeste caldura de la sursa de incalzire, in cm;
v este viteza de sudare in cm / sec;

q este puterea sursei termice in w;

este energia specifica de incalzire in J/cm2;

c este capacitatea calorica volumetrica in J/cm 3C (Obs. Pentru oteluri
c este 5,2, pentru aliaje de aluminiu 2,7 si pentru aliaje de titan 2,3).
Dimensiunea b2 = f(h, T, q0). La sudarea a doua placi cu latimea
indicata h, dimensiunea b2 = k2(h-b1). Daca se sudeaza placi cu grosime
diferita, de exemplu in dreapta latimea placii b dr, iar in stanga bstg, atunci in
placa vor fi latimi ale zonei cu deformatii plastice diferite:

Figura 11. Coeficientul k2 functie de q0 dupa Trociun.

Pe masura cresterii lui h dimensiunea b 2 se modifica continuu.
Saturarea se face (de exemplu) la h = 30 cm. Atunci cand h > 30 cm rezulta
b2= k2(30-b1). In cazul cordoanelor de colt sectiunea acestora se include in
aria sectiunii zonei cu deformatii plastice. Coeficientul K 2 depinde de q0 si se
stabileste din graficul din figura 11 pentru punctul de curgere dat al
materialului, c.
Deoarece compozitia chimica a metalului si structura pentru diferite
oteluri de constructie aproape ca nu influenteaza asupra repartizarii caldurii
la incalzirea prin sudare, prin metoda reducerii si similitudinii se poate trece

pur si simplu de la valorile k2 pentru otelul de aceeasi marca la valorile

pentru otel de alta categorie cu ajutorul functiei:

(39)
unde

reprezinta limita de curgere a otelului de alta categorie.

Al doilea mod de determinare al lui bn

La baza acestei metode este formula pentru deformatii elastice de

compresiune in zona de mijloc a placii cu crestaturi, la incalzirea ei in
intervalul de temperaturi de la 0 la T1. Astfel:

(40)
Deoarece:
, vom scrie relatia (39) sub forma:

(41)
Temperatura maxima pentru fibra pe distanta y, adica in cazul studiat
bn, tinand cont de pierderile de caldura prin radiatie, se defineste prin
formula:

(42), unde: q este puterea efectiva a sursei de incalzire in J;

v este viteza de sudare in cm/sec;
este grosimea data a placilor in cm;
c este caldura specifica in J/cm3C;

bn este semilatimea zonei cu deformatii plastice in cm;

km este coeficientul de degajare termica superficiala in J/cm2C;
este conductibilitatea termica in J/cmC;
este grosimea placii in cm.
Daca expresia din paranteza (relatia 42) care ia in consideratie
pierderile prin cedare de caldura superficiala se noteaza prin m si se ia in
consideratie ca
scurta:

, atunci ecuatia (42) se poate scrie sub forma mai

(43)
Rezolvand impreuna relatiile (41) si (42) functie de bn, obtinem:

(44)
La sudarea otelurilor se recomanda ca pentru calculele practice sa se
ia urmatoarele valori ale coeficientilor termofizici c =5,2 J/(cm3C);
k/=0,008l/cm; =12x10-6 1/C. Tinand cont de aceste valori si luand pe
E=2x107 MPa relatia (44) ia forma:

(45)

unde

(bn si se iau in cm).

Pentru determinarea lui bn in functie de (45) trebuie la inceput sa se ia

m=0,6, sa se calculeze bn, apoi dupa bn dat sa se afle m si sa se compare
cu m luat. Daca eroarea va fi semnificativa se ia o noua valoare a lui m si

se repeta calculul. In cazul neglijarii pierderilor de caldura prin radiatie,

m=1 si valoarea bn se poate calcula cu relatia:

(46)
Din datele lui Trociun diferenta dintre valorile lui b n obtinute prin cele
doua metode nu este atat de mare. La sudarea unor placi foarte mari (
), formulele (45) si (46) se simplifica:

(47)

(48)
3 Scheme si masuri tehnologice aplicate pentru diminuarea
deformatiilor generale si locale
Sudarea,
ca
procedeu
tehnologic
de
baza
utilizat
la
asamblarea navelor, este insotita de fenomene fizice si mecanice
complexe, incalzirea la temperaturi ridicate a metalului din zonele
adiacente cordonului de sudura conduce la aparitia unui camp de tensiuni
si deformatii termice cvasistationar in raport cu sursa de caldura, ce
se modifica continuu. Pe masura ce caldura se propaga in masa intregii
constructii sudate, campul de temperaturi se egaleaza si ulterior
dispare dupa racirea completa, spre deosebire de campul de tensiuni
sideformatii, care nu dispare, deoarece procesul formarii sale
este ireversibil. Deoarece in timpul procesului de incalzire tensiunile din
zona cordonului de sudura depasesc limita de curgere, ele se conserva
ulterior in procesul de racire, devenind remanente. Ca rezultat
intreaga constructie sudata isi va modifica forma si dimensiunile
initiale, contractandu-se pe cele doua directii principale in raport cu cordonul
de sudura. Ia nastere astfel o contractie longitudinala, pe directia
cordonului de sudura si una transversala fata de acesta, ce depind in
principal de energia termica liniara, qs [J/cm], dar si de caracteristicile termofizice ale metalului, respectiv rigiditatea constructiei sudate.
Determinarea prin calcul a acestor contractii este posibila
in momentul de fata, dar acest lucru nu inseamna ca aceste

contractii remanente pot fi evitate. Ele reprezinta un fenomen secundar

nedorit dar inevitabil ce insoteste procesul de sudare. Desi contractiile
remanente nu pot fi eliminate, ele pot fi diminuate si uniformizate in
intreaga constructie sudata, astfel incat adaosurile tehnologice de montaj
sa poata fi diminuate sau chiar eliminate. in acest scop, la sudarea sectiilor
de corp au fost concepute scheme de sudare de a caror respectare
riguroasa depinde in mare masura precizia de fabricatie a acestora.
Schemele
de
sudare
urmaresc
in
principiu
uniformizarea
contractiilor printr-o incalzire cat mai uniforma si simetrica a
elementelor prefabricate, astfel incat contractiile sa nu se amplifice spre
una sau alta din extremitatile sectiei. Teoretic si experimental se constata ca
existenta unor tensiuni initiale de compresiune in zona in care se executa
o imbinare sudata, conduce la cresterea contractiilor provocate de
aceasta imbinare. Astfel, la executarea unui prim cordon de sudura,
intreaga structura va fi supusa la compresiune pe cele doua directii
principale astfel incat cel de-al doilea cordon se va executa deja pe metal
supus la compresiune. Ca rezultat, executarea cordoanelor de sudura
progresiv, mergand de la un capat al sectiei spre celalalt, va conduce la
acumularea de tensiuni reziduale din ce in ce mai mari, astfel incat ultimele
cordoane sudate vor da nastere unor contractii reziduale avand valori mult
mai mari decat primele. In acest caz se constata ca in final sectia
sau constructia sudata se contracta cu valori diferite la cele doua
extremitati, fapt ce necesita prevederea unor adaosuri tehnologice mai mari,
sau in cazul renuntarii la acestea, rostui imbinarilor de montaj va
rezulta variabil, la asamblarea corpului navei pe cala.
In cele ce urmeaza vor fi prezentate schemele de sudare cele
mai uzuale utilizate la sudarea sectiilor de corp si suprastructura.
3.1 Scheme utilizate la sudarea tablelor de grosime mare
Realizarea unei imbinari sudate in cazul unor piese de grosime
mare, ridica in general probleme deosebite sub aspectul tensiunilor
si deformatiilor reziduale provocate de sudare.
Aprecierea
intensitatii
regimului
de
sudare
sub
aspectul
duritatii efectelor termice ce il insotesc se face cu ajutorul valorii energiei
termice liniare cu care se executa cordonul:

si care fizic reprezinta cantitatea de energie ce se transmite

fiecarui centimetru de imbinare sudata.

Regimurile de sudare intense, caracterizate de intensitati mari

ale curentului Is si viteze mici de sudare v s, permit obtinerea unor
sectiuni mari ale cordonului de sudura, dar provoaca tensiuni si
deformatii reziduale mari, deoarece acestea sunt direct proportionale cu
energia termica liniara. Este evident ca din punct de vedere al productivitatii
este mai avantajoasa aceasta varianta, dar de cele mai multe ori consumurile
suplimentare de energie si manopera necesare indreptarii pieselor sudate fac
ca aceasta solutie sa devina neeconomica. Adesea, in aceste cazuri,
se recurge la cordoane cu sectiune mai mica, executate cu energii
liniare mai mici, sectiunea totala a cordonului realizandu-se prin mai
multe treceri
sau
straturi.
Sudarea
prin
mai
multe
treceri
diminueazaconsiderabil deformatiile remanente generale si locale. Este
cunoscut in teoria tensiunilor si deformatiilor reziduale faptul ca in cazul
unor cordoane de sudura situate la distante mici si executate succesiv
(decalat in timp, cel de-al doilea dupa racirea primului), cel de-al doilea
cordon mareste valoarea deformatiilor totale numai in masura in care
sectiunea znei plastice totale devine mai mare. Astfel, la sudarea
multistrat, deoarece practic cordoanele se suprapun, deformatia totala
generata de ecutarea imbinarii sudate depaseste cu putin deformatia
rezidualaprovocata de executarea primului strat.
O
influenta
deosebita
asupra
valorii
tensiunilor
si
deformatiilor ziduale o are configuratia si dimensiunile cordonului de sudura.
Modul prelucrare a marginilor are o influenta semnificativa, prin marirea
sectiunii cordonului realizata cu metal de adaos. Acest fapt este
evident, deoarece si energia liniara va fi direct proportionala cu volumul de
sudura ce depinde de sectiunea cordonului. Din acest aspect, cea mai
avantajoasa situatie este oferita de imbinarile fara tesirea marginilor, si cu
tesiri ce conduc la sectiuni minime ale cordonului.
Astfel, se constata ca cea mai dezavantajoasa situatie apare in
cazul tesirii pe o singura parte, in V, deformatiile fiind mai mici in cazul tesirii
X si semnificativ mai mici in cazul tesirii in dublu U.
In ceea ce priveste deformatiile unghiulare, ele vor fi mai mari in
cazul sudarii pe o singura parte, in special in cazul sudarii fara tesire.
Deformatia unghiulara reprezinta un efect datorat neuniformitatii campului
termic pe grosimea pieselor sudate. In cazul sudarii cu tesirea marginilor,
sau chiar fara tesire, dar cu deschidera rostului mare, arcul electric
patrunde pana la radacina cordonului si campul termic va avea practic un
gradientneglijabil pe grosimea pieselor sudate.
Succesiunea depunerii cordoanelor de sudura prezinta o importanta
deosebita pentru reducerea tensiunilor si deformatiilor, ordinea
si succesiunea depinzand de grosimea pieselor si de lungimea
cusaturilor (fig. 12)

Succesiunea
depunerii
cordoanelor
de
sudura
prezinta
o
importanta deosebita pentru reducerea tensiunilor si deformatiilor, ordinea
si succesiunea depinzand de grosimea pieselor si de lungimea
cusaturilor (fig. 12)

Figura 12. Ordinea de depunerea a cordoanelor de sudura pe lungimea

imbinarii.
In cazul cusaturilor scurte (pana la 300400mm), sudarea se
va efectua de la un capat spre celalalt (fig. 12a).
Daca
lungimea
cusaturii
este
cuprinsa
in
intervalul
4001200mm, sudarea se face de la mijloc spre capete (fig. 12b) si este
recomandat chiar sa se faca simultan, cu doi sudori.
In cazul cordoanelor de lungime mare, se recomanda sudarea
in trepte inverse (sau pas de pelerin),fragmentand cordonul in portiuni
de (200350) mm (fig. 12c), si executandu-le in ordinea din figura. In acest
fel, sensul general in care se executa imbinarea va fi diferit de sensul in
care se sudeaza cordoanele elementare, astfel incat tensiunile vor fi mult
diminuate.
Daca sudarea se face in mai multe straturi, doua straturi alaturate
se sudeaza in sensuri inverse (fig. 13).

Figura 13. Sudarea in mai multe straturi

Daca lungimea cusaturii este mai mare de 200350 mm,
se procedeaza oricum la fragmentarea cordonului (fig. 12.11c) la

lungimea ce se poate executa cu un singur electrod. In acest caz, sfarsitul a

doua cordoane alaturate (fig. 13 b) se decaleaza cu circa ..15 mm.
Ordinea
de
depunere
a
straturilor,
la
sudarea
tablelor
groase, influenteaza tensiunile si deformatiile remanente. Ordinea
depunerii cordoanelor trebuie aleasa astfel incat deformatiile sa fie minime
(fig. 14), respectandu-se precizarile facute anterior.

Figura 14. Ordinea de depunere a randurilor si straturilor.

In cazul imbinarilor cap la cap cu tesire pe ambele parti (fig. 14b) este
evident ca respectarea ordinii depunerii cordoanelor din figura necesita
rasturnarea repetata a pieselor imbinate. Acest lucru este dificil in cazul
sudarii cap la cap a tablelor de dimensiuni mari, astfel incat se poate
proceda ca in fig. 14a, realizand pe rand cordonul de pe o parte si apoi, dupa
rasturnarea panoului, cordonul de pe cealalta parte.
La executarea cusaturilor multistrat, cu lungime mare, sudarea se
face prin depunerea randurilor urmatoare peste randurile anterioare,
inainte de racirea ultimelor straturi sub 150180C. Principalele
schemeutilizate in acest caz sunt:

in cascada (fig. 15), la care se depune un rand de sudura cu o

lungime de 100300 mm, dupa care se reia de la aceeasi distanta si se
sudeaza pana la primul rand, dupa care se continua sudarea peste
acestapana la acoperirea lui cand se afla inca in stare calda, etc;

Figura 15. Schema de sudare in cascada.

in cocoasa (fig. 16), la care dupa depunerea cordonului

2 peste cordonul 1, se continua cu 100300 mm in prelungirea
primului rand, dupa care urmeaza depunerea cordonului 3 etc.
Imbinarea seextinde treptat de la mijlocul acesteia spre cele 2 capete;

Figura 16. Schema de sudare in cocoasa

in blocuri (fig. 17), care consta in depunerea in straturi

groase, pe portiuni mai ales in cazul operatiunilor de reparatii la piesele
groase. Lungimea portiunilor 1, 2, 3, , 9, este de 80100 mm, intre
elelasandu-se un spatiu de 3040 mm, care se sudeaza in final pentru a nu
rigidiza piesa. La aceasta schema se sudeaza de regula cu preincalzire.

Figura 17. Schema de sudare in blocuri.

In general, pentru diminuarea tensiunilor si evitarea pericolului
de fisurare trebuie respectate o serie de recomandari, dupa cum urmeaza:
in cazul cordoanelor simetrice, depunerea straturilor se
face alternativ pentru a echilibra tensiunile si deformatiile (fig. 14b -14c);

 in cazul structurilor complexe, formate din invelis si elemente

de rigidizare, cusaturile vor fi depuse de asemenea alternativ in raport cu
axele de simetrie, iar in cazul in care se executa simultan doua cusaturi, ele
vor fi de asemenea simetrice.
Diminuarea tensiunilor si deformatiilor remanente se poate
realiza folosind
metoda
preincalzirii.
Preincalzirea
conduce
la
micsorarea diferentelor de temperatura intre zonele calde si reci si
conduce la dilatarea termica a constructiei sudate in ansamblul sau. Ca
efect, dilatarea termica a zonei in care se executa cordonul se face liber si nu
va mai conduce la acumularea unor contractii remanente (dilatari
termice impiedicate) fapt ce reduce considerabil deformatiile remanente.
Astfel, se apreciaza ca preincalzarea la temperatura de 200 C reduce cu
30%tensiunile si deformatiile remanente. Teoretic, preincalzirea
la temperaturi de 600650C, la care otelul isi pierde proprietatile
elastice devenind pur plastic, conduce la eliminarea totala a
tensiunilor remanente. Este insa evident ca aceasta metoda nu poate fi
aplicata in si cazul constructiilor sudate complexe cum sunt sectiile corpului
navei. In cazul acestora diminuarea deformatiilor remanente se poate face
prin adoptarea unor scheme de sudare cu mai multi sudori care sa conduca
la o incalzire generala si uniforma a intregii constructii sudate.
Adoptarea unei astfel de scheme are un efect similar metodei preincalzirii, si
va fi abordata in continuare.