UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Program de studii de masterat

Psihodiagnoza Cognitiva si Consiliere Psihologica

Bucuresti 2010

INTRODUCERE IN PSIHOTERAPIE
Sinteze de curs

Conf. Univ. Dr. n Psihologie

Tamara Brsanu

Cuprins
I. PROBLEME GENERALE ALE PSIHOTERAPIEI
I.1 DEFINITIE
I.2 OBIECTIVELE PSIHOTERAPIEI
I.3 ORIENTARI

PSIHOTERAPEUTICE

IN DIFERITE

SITUATII

CLINICE

SI

CONDITII

NAZOGRAFICE
I.4 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE
II. PSIHOTERAPEUTUL I CLIENTUL
II.1 RELATIA TERAPEUTICA
II.2 SUGESTIA STRATEGIE DE COMUNICARE SI INFLUENTARE IN RELATIA CLIENT
TERAPEUT
II.3 RELATIA TERAPEUTICA IN TEORIA SI PRACTICA UNOR SCOLI TERAPEUTICE.
II.4 PERSONALITATEA PSIHOTERAPEUTULUI
II.5 SELECTIA PACIENTILOR PENTRU PSIHOTERAPIE
II.6 DUREREA
II.7 ASCULTAREA FIZICA
III. ORIENTARI PRINCIPALE IN PSIHOTERAPIE
IV. INCEPUTURILE PSIHOTERAPIEI IN EPOCA MODERNA
V. PROCESUL PSIHOTERAPIEI
V. 1 MANAGEMENTUL PSIHOTERAPIEI
V. 2 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE
V.3 BAZELE PSIHOLOGICE ALE PSIHOTERAPIEI SIMPTOMATICE
V.4 RELAXAREA
V. 5 PSIHOTERAPII COGNITIV - COMPORTANMENTALE
PSIHOTERAPIA RATIONALA
PSIHOTERAPII COMPORTAMENTALE ( SALKOVSKI)
V.6 PSIHOTERAPII EXISTENIALE ( centrat pe client - C. ROGERS)
V.7 METODA PSIHOTERAPEUTICA DUPA EMIL KUE (Pe baza actiunilor verbale imaginative)
VI. EVALUAREA MULTIAXIALA -DSM IV
VII. ASPECTE PRIVIND ATITUDINILE PRINTETI I DEZVOLTAREA PERSONALITAII
COPILULUI
BIBLIOGRAFIE

I. PROBLEME GENERALE ALE PSIHOTERAPIEI

I.1 DEFINITIE
Este bine cunoscut faptul ca cuvantul poate sa raneasca omul, s-l duc n
disperare ba chiar sa declaneze

o boal adevarat. Se poate ntmpla i

contrariul: poate s aline o durere, sa vindece o boala, sa linisteasca un suflet. Pe

aceasta se bazeaza psihoterapia. Totusi, la intrebarea Poate, oare, cuvantul sa
devina un intreg inteles nu numai pentru suflet dar si pentru corpul fizic?
raspunsul este DA, ba chiar mai eficient decat orice medicament iar aceasta ne
dovedesc rezultatele stiintifice a marilor savanti.
Totul se axeaza pe teoria stiintifica a lui I. PAVLOV despre limbaj al
doilea sistem de semnalizare si legatura lui cu inconstientul care dirijeaza
procesele fiziologice in organism.

Si daca aceasta legaura exista atunci cu

ajutorul cuvantului se poate actiona asupra psihicului iar prin intermediul lui
asupra proceselor fiziologice, ameliorand functia organelor interne, mobilizand
autoreglarea.
Este cunoscut faptul ca creierul pastreaza informatia atat despre
fenomenele bolnave in organismul omului cat si despre cele sanatoase iar
psihoterapia se bazeaza pe aceste fenomene care pot regla sfera fiziologica prin
intermediul cuvantului.
Toate fenomenele mintale sunt rezultatul interactiunii conflictuale a unor
forte intrapsihice inaccesibile constiintei si carora li se opune rezistenta
scopul facilitatea intelegerii continutului inconstient al psihicului. Se porneste
de la premisa ca orice comportament normal sau anormal este produsul a ceea
ce a invatat sau nu a invatat omul. Scopul este invatarea noilor alternative
comportamental- experentiale, astfel situatia de subestimare a dimensiunilor
4

etice si a relatiilor morale cu altii are ca scop atingerea unei maxime

constientizari, dezvoltarea autodeterminarii, creativitatii, autenticitatii.
Pentru imbunatatirea starii organului intern respectiv, psihoterapia
(cuvantul) normalizeaza dirijarea organului de catre sistemul nervos central.
Astfel fluxul de sange se indreapta spre organul respectiv hranindu-l optimal si
imbagatindu-l cu oxigen, dandu-i putere si energie. Astfel se poate obtine o
imbuatatire reala a starii intregului organism printr-o orientare si mobilizare
verbala adecvata.
Marii savanti fiziologi au canstatat ca impulsurile sistemului II de
semnalizare, obtinute prin actiunea cuvantului de la scoarta cerebrala se
indreapta spre tesuturile organelor interne reglandu-le vitalitatea. Acesta este
mecanismul dobandirii vitalitatii sanatoase obtinute prin puterea magica a
cuvantului. Cercetarile ne dovedesc ca obtinem o stare optimala de o luna
(inregistrata de aparate) ca rezultat al unei sedinte de 30 de minute.
Tinand cont de analiza spectrala a cuvantului, a imbinarilor de cuvinte
savantii psihologi si medici terapeuti, cu ajutorul unor indicatoare speciale au
obtinut cele mai optimale si obiective informatii de pe punctele active biologice
ale omului la adresa excitatiei verbale, intensitatea lor si reactia omului. In
laboratoarele INSTITUTULUI CREIERULUI din
bolnavul este asezat precum un cosmonaut

SANKT PETERSBURG,

dotat cu tot felul de casti,

audiometre care inregistreaza valentele potentialelor bioelectrice ca rezultat al

reactiei organismului la continutul informatiei verbale. In cartoteca acestui
institut sunt mai mult de 2000 de terapii verbale.
Daca sub un anumit unghi medicina este considerata ca o forma a
solidaritatii interumane, psihoterapia constituie , fara indoiala , expresia nobila a
acestei solidaritati.

Suprimarea dialogului social duce in mod fatal la anularea dialogului

interpersonal care constituie esenta psihoterapiei. Psihoterapia ofera nu numai
pacientului ci si omului aflat in impas sau suferinta o punte spre realitate. Orice
metoda de psihoterapie isi propune nu numai eliberarea omului de teama si
complexe ci si o infuziune de sperante, o mai ampla respiratie a fiintei sale si un
plus de cutezanta: acestea sunt posibile fie printr-un proces de reconstructie a
ego-ului (dezideratul

psihoterapiilor psihanalitice) fie prin

eliminarea

distorsiunilor ideative (principalul demers al psihoterapiilor cognitive).

O societate bazata pe comunicare

minidirectionata este in fapt

incompatibila cu psihoterapia. Consecintele negative se manifesta nu numai

asupra actului terapeutic medical ci si in plan mai larg social cu atat mai mult cu
cat psihoterapia in afara actiunilor sale sanogenetice constituie un garant al
asanarii etice.
Antiteza a terapiei medicale bazate pe bisturiu si drog, psihoterapia se
instituie in esenta ca o abordare interumana bazata pe comunicare prin dialog.
PSIHOTERAPIA este o metoda de actiune a terapeutului asupra
psihicului unui bolnav sau asupra

unui grup de bolnavi cu ajutorul

cuvantului , asupra sistemului II de semnalizare in vindecarea atat a

bolnavilor neuropsihici cat si somatici. Totodata actiunea terapeutica asupra
psihicului se poate obtine si prin actiunea preparatelor psihotrope (neuroleptice,
tranchilizante, etc).
Baza actiunii psihoterapeutice este actiunea verbala a terapeutului prin
intermediul cuvantului vindecator dar deseori cuvantului terapeutului poate sa-l
lase pe bolnav neinfluentat in special la primele sedinte. Este necesar sa
remarcam faptul ca cuvantul poate sa-l trateze pe bolnav doar atunci cand el
aduce cu sine o informatie venita din suflet, cand terapeutul depune toata
silinta pentru a vindeca bolnavul.
6

Informatia pozitiva, de obicei raspunde la problemele cele mai importante,

chiar vitale ale omului in suferinta, in special cand cuvantul reuseste sa-l
mobilizeze pe om, sa-i aduca linistea si invers cuvantul negandit al terapeutului
nechibzuit, care nu tine cont de actiunea lui asupra psihicului bolnavului poate
actiona negativ, traumatizand pacientul si poate duce chiar la aparitia altor
simptome patologice. Din aceste motive terapeutul trebuie sa fie foarte atent la
cuvintele adresate pacientului.
Aplicarea in practica a psihoterapiei cere cunostinte ample despre
activitatea nervoasa superioara a pacientului, particularitatile lui individuale,
tipologice ale caracterului, temperamentului. Deseori psihoterapia este metoda
de baza a tratamentului in cazuri de balbaiala, nevroze, alcoolism, unele boli
interne si de piele, unele boli endocrinologice, iar in alte cazuri psihoterapia
serveste ca metoda complementara de tratament.
Un loc insemnat il ocupa psihoterapia in tratamentul bolilor psihice.
Metodele psihoterapeutice variaza in corespundere cu caracterul bolii, varsta
pacientului, particularitatile institutiei medicale unde se face psihoterapia
(stationar, policlinica, sanatoriu).
Dintre metodele psihoterapeutice conditional se pot imparti in trei
tipuri de terapii:
1. Rationala;
2. Sugestiva (tratarea prin sugestie);
3. Analitica (psihanaliza).
La noi in tara si in tarile europene mai des se folosesc terapiile rationale si
sugestive. In SUA si in unele tari din occident mai frecvent se apeleaza la
psihanaliza. In afara acestor metode de baza in spihoterapie se mai folosesc si
alte metode ca: antrenamentul autogen, psihoterapia colectiva, terapia cauzala,
etc.
7

CONTINUTUL NOTIUNII DE PSIHOTERAPIE Psihoterapia este

sistemul actiunilor psihice alcatuit din sugestia

verbala a terapeutului prin

intermediul sistemului II de semnalizare asupra psihicului omului, iar prin psihic

la intregul organism. Acest sistem de actiune se bazeaza pe cunostintele
patogenezei bolii, cunoasterea metodelor de actiune asupra psihicului care ne da
posibilitatea sa obtinem efectul terapeutic dorit. Baza psihoterapiei este
principiul fiziologic bazat pe conceptia lui PAVLOV despre nevrism, conceptia
despre reflexele conditionate care dezvaluie actiunea activitatii nervoase
superioare asupra proceselor atat fiziologice cat si patologice . O importanta
colosala are atat psihologia medicala cat si conceptia despre unitatea psihicului
si somaticului, cat si dependenta organismului uman de mediu , in primul rand
de cel social.

I.2 OBIECTIVELE PSIHOTERAPIEI

In linii de maxima generalitate obiectivele psihoterapiilor pot fi: imediate
sau de perspectiva iar comunicarea este ca un fir rosu la toate.
Obiectivele imediate sunt orientate direct asupra starii pacientului in timp
ce obiectivele de perspectiva

au in vedere reorganizarea personalitatii,

adecvarea comportamentului si cresterea disponibilitatilor de

relationare si

integrare.
Obiectivele imediate orientate asupra starii de sanatate urmaresc:
interventia in criza si eliminarea anxietatii;
reducerea simptomatologiei specifice;
rezolvarea unor probleme limitate;
realizarea unor clarificari intr-o zona circumscrisa de conflict.

Obiectivele de perspectiva orientate asupra reorganizarii personalitatii si

ameliorarii comportamentului au in vedere:
reducerea intensitatii conflictului;
intarirea capacitatilor integrative;
reorganizarea structurilor defensive;
modificarea conflictelor inconstiente fundamentale;
redistribuirea mai mult sau mai putin profunda a investitiilor afective in
vederea unei dezvoltari armonioase a personalitatii, modificarea organizarii
personalitatii in directia functionarii adaptative si mature.
Obiectivele amintite pot fi formulate relativ independent , in sensul ca in
fata unui pacient in criza ne formulam obiective imediate, in timp ce pentru un
pacient cu EGO slab, nevrotic, ne propunem obiective de perspecitva dupa cum
ele pot fi inscrise intr-o anumita ordine, succesiunea lor fiind in functie de starea
si situatia pacientului.
Totodata obiectivele initial stabilite pot fi constant urmarite dupa cum pot
fi modificate in succesiunea

lor in continut sau pot fi inlocuite cu altele

considerate mai adecvate. Desigur schimbarea obiectivelor este determinata de

numerosi factori si in primul rand de disponibilitatea si responsivitatea
pacientului fata de psihoterapie.
Fara indoiala ca obiectivul major al psihoterapiei consta in realizarea unor
schimbari a personalitatii pacientului care sa-i permita o mai buna adaptare fata
de sine si fata de lume. Desi cele mai multe obiective sunt axate in primul rand
asupra etiopatogeniei manifestarilor, obiectivul psihoterapiei consta in realizarea
unei sanatati mintale inalt calitative capabile sa asigure realizarea maxima a
potentialului uman al individului. Aceasta constituie nu numai obiectivul final ci
si dezideratul psihoterapiei psihanalitice formulat de creatorul psihanalizei care
preconiza ca terapeutul sa faca totul pentru ca aptitudinile pacientului sa se
9

realizeze facandu-l pe acesta atat eficient cat si capabil sa se bucure pe cat este
posibil (Sigmund Freud).

I.3 ORIENTARI

PSIHOTERAPEUTICE

IN DIFERITE

SITUATII

CLINICE SI CONDITII NAZOGRAFICE

Eficacitatea psihoterapiei in functie de actiunile sale de la cele generale la
cele specifice impun precizarea anumitor criterii de orientare in privinta alegerii
metodei psihoterapeutice in fata diferitelor situatii clinice. Astfel:
Pacientul cu manifestari psihopatologice acute recent aparute consecutive
unor situatii psihostresante beneficiaza in primul rand de o psihoterapie
suportiva, superficiala si abreviata.
Pacientii cu dificultati de adaptare si relationare cu situatii interpersonale
conflictuale, cu stima redusa fata de sine si cu manifestari psihopatologice
cronice este angajat intr-o psihoterapie elaborata de profunzime si indelungata.
Pacientul cu personalitate fragila, cu EGO slab si cu nivel de anxietate
ridicat are nevoie de o psihoterapie mai directa, mai concreta si mai bine
structurata.
In tulburari nevrotice, tulburari de personalitate, in depresii de mai mica
intensitate ca si in stari de anxietate pot fi recomandate metode psihoterapeutice
apartinand uneia din cele trei arii psihoterapeutice principale: dinamica,
umanista, comportamentala.
In tulburarile psihotice (schizofrenii, boli afective, bipolare, depresii
majore, etc.) psihoterapia cu unica abordare terapeutica nu este suficienta fiind
necesara asocierea cu psihofarmacoterapia si cu sociometria.

10

In alcoolism, si in unele tulburari de personalitate (cu dificit etic si

comportamental) psihoterapia are un rol complementar fiind mai indicate
abordarile de grup si socioterapia.
In tulburari psihosomatice psihoterapia se inscrie terapiei biologice
specifice , aceasta abordare dovedindu-se superioara fata de terapia biologica
superioara.
In tulburari obsesivo-compulsive ca si in fobii simple este recomandata
terapia comportamentala mai ales sub forma desensibilizarii sistematice eventual
asociata cu o forma de relaxare.
In deficientele mintale, domeniu considerat pana in ultimii ani exclus
abordarii psihoterapeutice se recomanda terapia comportamentala susceptibila sa
determine ameliorarea functionala sub aspect ocupational ca si in domeniul
automaniei si al socializarii.
In tulburari sexologice, de cuplu este contraindicata psihoterapia
individuala recomandandu-se includerea ambilor parteneri.

I.4 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE

Modele psihoterapeutice
Actualmente psihoterapia a devenit tot mai elaborata astfel incat putem
vorbi in prezent de aproximativ un numar de 2000 de tehnici de psihoterapie.
Fiind atat de numeroase ele pot fi clar delimitate cu continut si moduri de
actiune distincte si bine precizate.
In functie de anumite criterii distingem urmatoarele:
-

metode orientate emotional sau afectiv

11

metode orientate intelectual sau cognitiv

Din punct de vedere al demersului aplicativ se disting tehnici si metode de

terapie bazate pe criterii precum:

-

criteriu investigativ preocupat in mod esential de organizarea psihismului

uman

criterii care urmaresc in mod univoc eliminarea simptomului si vindecarea

pacientului .
In functie de distinctiile multor scoli , psihoterapii:

dinamice

comportamentale

experentiale.

1. Psihoterapiile dinamice

- au la baza conceptia conform careia toate

fenomenele mentale sunt rezultatul interactiunii conflictuale a unor forte

intrapsihice (convingerile interioare date de subconstient sunt in
contradictie cu gandurile din constient) .
Inaccesibile constiintei omului si carora el le opune rezistenta, scopul
psihoterapiilor dinamice consta in facilitatea intelegerii continutului
inconstient al psihismului.
2. Psihoterapii comportamentale ele pornesc de la premisa ca orice
comportament normal sau anormal este produsul a ceea ce a invatat sau
nu individul. In consecinta bolile psihice au , dupa scoala , deprinderi
invatate sau raspunsuri dobandite in mod involuntar repetate si intarite de
stimuli specifici din mediu. Pentru vindecarea cu psihoterapiile
comportamentale pacientii invata noi alternative comportamentale care
trebuie exersate atat in cadrul situatiei terapeutice cat si neaparat in afara
ei.
12

3. Psihoterapii experentiale au punctul de plecare situatia de subestimare a

dimensiunilor etice ale omului si a relatiilor sale morale cu ceilalti.
Psihoterapia experentiala are ca scop nu numai vindecarea bolii ci si
dezvoltarea individului atat prin atingerea unei maxime constientizari cat
si prin dezvoltarea unor dimensiuni expansive: autodeterminarea,
creativitatea etc.
Dupa numarul celor care participa in psihoterapie, acestea se impart in:
psihoterapii individuale:
- psihoterapii dialectice
- psihanaliza restructurarea personalitatii prin terapii analitice:
1.

analiza experentiala

2.

psihoterapii nondirective

3.

psihoterapii scurte

4.

longoterapie

- psihoterapii sugestive hipnotice hipnoza= relaxare barbiturica

psihoterapii de grup (colective)
-

psihodrama

socioterapia (consiliere terapeutica)

resocializarea

terapia familiei

II. PSIHOTERAPEUTUL I CLIENTUL

II.1 RELATIA TERAPEUTICA
RELATIA TERAPEUTICA = este legatura absolut obligatorie ce se
stabileste intre client si terapeut in cadrul procesului terapeutic.

13

Aceste relatii au un caracter complex fiind rezultatul interactiunii unor

factori ce depind de client si terapeut cat si interactiunea dintre acestia.
Cei mai conturati factori sunt:
-

alianta terapeutica

transferul

contratransferul

rezistentele
In desfasurarea ei, relatia terapeutica prezinta niste etape dupa cum

urmeaza:
1. etapa de inceput
2. etapa de lucru activ cu pacientul
3. etapa de detasare
4. etapa de incheiere
Pentru fiecare etapa sarcinile terapeutului sunt diferite. Acesta trebuie sa
creeze clientului sau conditii cat mai prielnice ca securitatea si suportul
emotional.
Inca de la inceput se va stabili un contact cat mai direct si mai apropiat
pentru a evita inhibarea clientului asa cum observa si FREUD in epoca sa.
Iata de ce mobilarea cabinetului de psihoterapie trebuie sa permita
pacientului alegerea unui loc cat mai potrivit lui. Pozitia fata in fata poate
inhiba pacientul. Asezarea laterala pentru aceiasi interlocutori poate oferi
protectia subiectului, acesta retragandu-se in el atunci cand simte nevoia.
Ideal este ca pacientul sa decida locul pe care va sta in timpul terapiei.
Activitatea de sfatuire creaza un cuplu client+ terapeut apropiat de diada mamacopil. Treptat diada poate deveni triada, daca pacientul accepta sa fie ajutat de
familie in timpul intalnirii terapeutice.
14

RELATIA

TERAPEUTICA

IN

CONTEXTUL

CELORLALTE

INTERACTIUNI SOCIALE
GILIERON (1997) observa ca majoritatea psihoterapiilor sunt delimitate
de campul social-cultural caruia ii apartin clientul si terapeutul. In acest sens
relatia terapeutica implica doua aspecte:
1. un ansamblu de coduri de relationare (regulile jocului)
2. un dispozitiv.
In relatia terapeutica, anumite tabuuri sunt anulate, dar sunt instaurate alte
interdictii. De exemplu in psihanaliza pacientului , se permite si chiar i se cere
sa spuna orice ii trece prin minte, ceea ce in viata nu se intampla.
Iata aici noutatea rolului prescris de codurile psihoterapeutice care prin
simplul

mod de comunicare direct si fara interdictii asigura puterea si

stabilitatea relatieie psihoterapeutice. Astfel se va instala o noua ordine in

campul terapeutic.
Aceste reguli din cadrul relatiei terapeutice sunt aspecte valabile diadei
client-terapeut:
-

un aspect etic

un aspect tehnic

un mod de comunicare specific

Fiecare scoala psihoterapeutica presupune o anumita conceptie despre

boala si sanatate si conform acestora sunt demarate procedurile terapeutice.

15

II.2 SUGESTIA STRATEGIE DE COMUNICARE SI INFLUENTARE

IN RELATIA CLIENT TERAPEUT
Dialogul dintre cei doi ne releva o distorsiune a mesajului care circula
intre cei doi. Intalnirea se face intr-o situatie de mare incarcatura psiho-afectiva
pentru pacient. Aici nu trebuie neglijat aspectul legat de personalitatea celor
doi. Este pus in evidenta un registru de

valori ce ne obliga la simulare/

disimulare, inselare/autoinselare fenomene ce ne apropie de fenomenul

sugestiv.
Pacientul va cunoaste o perioada de regresie si remisie care ii va creste
sensibilitatea la sugestie. Cu cat anxietatea este mai mare cu atat bolnavul va
apela la strategii subconstiente de santaj afectiv, exagerand acuzele. Astfel se
va pune in miscare mecanisme de aparare psihica in care un rol mare il are
autosugestia.
Boala va fi prezentata de pacient conform mediului social cultural din care
acesta face parte. De toate aceste aspecte psihoterapeutul trebuie sa tina seama
daca doreste ca informatiile culese de la pacient sa fie cat mai clare si mai
veridice. Comportamentul psihoterapeutului neverbal este de o

importanta

majora. Astfel el poate sa transmita sugestii pozitive sau negative.

Psihoterapeutul trebuie sa acorde timp destul expunerii pacientului pentru
ca acesta sa nu il acuze de o lipsa de interes. Nici prelungirea excesiva a
anamnezei nu este indicata.
Interviul clinic poate fi influentat de unele efecte sugestive ale formatiei
profesionale ale terapeutului.
In anul 1986

GUDJONSSON si

CLARK

definesc sugestibilitatea

interogativa ca masura in cadrul unei relatii sociale stranse in care oamenii

16

ajung sa accepte mesaje comunicate in timpul chestionarii, avand ca rezultate

modificarea raspunsului comportamental ulterior
Acest model presupune trei conditii pentru aparitia sugestiei interogative:
-

increderea interpersonala

incertitudinea

expectatiile interogative
O serie de mituri clinice genereaza efecte sugestive astfel:

Modelul VIROTIC orienteaza interviul clinic spre descoperirea unei

cauze generate de un virus, un corp strain. Astfel terapeutul in demersul
diagnostic trebuie sa gaseasca o cauza care sa justifice terapia.
Modelul

ENERGETIC este modelul

conform caruia boala este

interpretata ca un dezechilibru energetic ce implica terapii ce utilizeaza

curentul electric.
Modelul

SINERGETIC se refera la faptul ca terapeutul care poseda

energie supranormala corecteaza deficitul energetic al pacientului prin

anumite metode.
Modelul EDUCARII VOINTEI conform acestui model terapeutul
foloseste indemnuri de interdictie la adresa pacientului ( ex nu mai
fuma). Este emis faptul ca orice comportament se invata.
Documentele medicale au importanta lor in raport de cel ce parafeaza dar
si de unitatea emitenta. Astfel si ele pot influenta decizia diagnostica si
terapeutica.
ASPECTELE TEHNICE specifice relatiei terapeutice pot in anumite
cazuri

sa

induca pacientului sentimentul de dependenta si sugestibilitate.

Securizarea pacientului este o grija permanenta a psihoterapeutului.Aceasta

sarcina este cu atat mai grea cu cat starea pacientului este mai alterata.

17

Influenta sugestiva in plan terapeutic este favorizata de factori ca:

-

personalitatea recunoscuta a terapeutului

responsabilitatea actului terapeutic

imaginea de sine, etc.

II.3 RELATIA TERAPEUTICA IN TEORIA SI PRACTICA UNOR

SCOLI TERAPEUTICE.
1. Relatia terapeutica psihanalitica implica reguli dupa cum urmeaza:
-

regula asociatiei libere

comportamentul terapeutului

transferul

contratransferul

rezistentele la transfer

2. Relatia terapeutica in terapia centrata pe client.

Acest gen de terapie are la baza un model al personalitatii care pune
accent pe rolul dezvoltarii sau autoactualizarii. Actualizarea are ca obiectiv
principal dezvoltarea personalitatii si tendinta evolutiei catre maturizare.
Pentru o cat mai buna relatie terapeutica ROGERS sustine ca aceasta
trebuie sa indeplineasca conditiile

congruentei, atentiei (imaginii) pozitive

neconditionate si empatiei.
In domeniul terapiei centrate pe client deosebim mai multe orientari:
-

psihoterapia experentiala (GENDLIN 1973)

abordarea dominant cognitiva (Wexler, RICE 1974)

abordarea dominant didactica (TRUAX/ CARKHUFF-1969).

18

Psihoterapia interpersonala este o ramura directiva si are un caracter

interactiv (KIESLER -1982). Are ca obiectiv identificarea, clasificarea si
stabilirea de alternative la stilul comportamental rigid si auto-defensiv al
clientului.
3. Relatia terapeutica n terapia cognitiv comportamentala.
Acest gen de terapie se centreaza pe tehnicile folosite in cadrul relatiei
client-terapeut. Cea mai importanta tehnica este transferul alaturi de inhibitia
reciproca . Aici terapeutul are un rol directiv, de colaborare, ghidare si
parteneriat.
TENDINTE INTEGRATIVE
In timp ce unele abordari terapeutice au abordat un singur aspect, altele au
adus argumente in favoarea unor tendinte integrative. In cadrul relatiei
terapeutice s-au delimitat relatii reale si relatii nereale.
RELATIA PSIHOTERAPEUTICA-o constructie psihosociala.
Relatia psihoterapeutica este o constructie psihosociala deoarece atat
pacientul cat si terapeutul intra in interactiune cu credintele si asteptarile lor, cu
experienta altor relatii sociale anterioare.

II.4 PERSONALITATEA PSIHOTERAPEUTULUI

TERAPEUTUL CA IDEAL
In aceasta categorie, sfatuitorul este persoana perfecta care face toate
lucrurile fara greseala. El este aproape ca parintele idealizat din copilarie. Fata
de el se constituie un set de comportamente semnificative ca: trimiterea de
complimente si laude, de osanale aduse in fata altora, aprobarea tuturor
19

interpretarilor sau reflectiilor produse de acesta, foamea de prezenta-obliga

comunicarea cu terapeutul. Este posibila o anumita identificare - imitare a
terapeutului, prin adoptarea imbracamintii, a stilului de a vorbi, a expresiilor
acestuia..
Pentru inceput, sfatuitorul se simte excelent, este mandru de sine, de
competenta sa. Aceasta luna de miere se consuma insa in comportamentul
pacientului aparand frustrarea si mania sa si abia acum, terapeutul recunoaste
modelul deviant al relatiei cu pacientul, ceea ce ii declanseaza tensiune,
anxietate, confuzie.
Prin modificarea reactiei de idealizare si a frustratiei consecutive,
terapeutul va oferi un suport continuu Eului sfatuitului, prin tolerarea
dezamagirii, depresiei, posibil a maniei, in momentul confruntarii acestuia cu
reactia transferentiala. Confruntarea asteptarilor idealizate cu imaginea reala a
terapeutului in

diada client-terapeut, dar si in sfera relatiilor intime si de

prietenie cu altii, ii provoaca subiectului o stare de furtuna, ceea ce va permite

recunoasterea modelului sau dominant intrapunitiv de expresie, in care
predomina atitudinile de autoumilire si de autonegare. Terapia poate aduce
agravarea starii sale prin pierderea eului si adoptarea unuia fals care mimeaza pe
cel al terapeutului. Prelucrarea relatiei transferentiale va duce la depasirea
reactiei.

TERAPEUTUL CA VIZIONAR SI CARE HRANESTE

Modelul terapeutului ca vizionar are multe similaritati cu cel anterior,
esenta sa fiind ca i se atribuie terapeutului calitati de atotstiutor, de expert, si de
putere. Clientul asteapta sfaturi si anticiparea sugestiile care ii pot fi oferite
initial, sfatuitorul se simte mandru de sine, puternic, atotstiutor, suferind de o

20

adevarata autointoxicare. Cu timpul el incepe sa aibe indoieli asupra lui insasi,

fapt care duce la dezamagire, la trairea de incopetenta , de esec terapeutic.
Pentru a depasi aceasta reactie, trebuie luate in atentie asteptarile
clientului, mai ales a celor ce reflecta exagerarea puterii altora, a terapeutului,
dar si a persoanelor din jur. Se vor analiza motivele/nevoile clientului de a alege
un asemenea mod de aparare- relationare cu lumea. In spatele lui se ascund
sentimente de aparare, deinferioritate si frica de a lua decizii de unul singur.
Pentru a se mentine intr-o stare de autoprotectie, el prefera sa delege altora
dreptul de a lua decizii. Trecerea pacientului in etapa mult mai riscanta a
deciziilor personale, autonome, este realmente dificila.
Persoanele din aceasta categorie actioneaza ca neajutorati. Ei se simt
incapabili sa intervina decisiv si oscileaza intre activitate si inactivitate, avand
puternice nevoie de dependenta si fuziune care se exprima prin emotii puternice,
tendinte la tipete si frici. Prin ele sfatuitorul solicita ordine si preluarea sa de
cate terapeut. Acesta trebuie sa ia masuri, sa adopte solutii astfel starea
pacientului se va agrava, intrucat sentimentele de slabiciune se pot accentua
treptat in ciuda interventiei si pot aparea solicitari de atingere, de tinut in brate,
si chiar imbratisat. Cea mai severa solicitare poate sa fie cea sexuala, care
semnifica fuziunea, uniunea cu elementul puternic-sfatuitorul. Mai putin
dramatic este refugiul in neajutorare sau lipsa de speranta, ca forma de evitare a
confruntarii cu realitatea. In acest mod cleintul poate declansa reactii de
compatimire si o atitudine protector-hranitoare din partea terapeutului.
Recunoasterea
terapeutului

acestui

model se

realizeaza prin

autoexaminarea

inca din momentul in care simte ca este solicitat excesiv sa

mangaie si sa ingrijeasca pe cel sfatuit. El poate trai o adanca parere de rau,

compatimire fata de client, iar daca nu se reuseste sa se pastreze distanta, va
intra intr-o reactie contratrasferentiala, care va bloca procesul terapeutic prin
depresia si frustrarea proprie. Relatia terapeutica se va deteriora in timp.
21

Solutia este buna autonomizare a atitudinilor sale, in paralele cu analiza

atitudinii fundamentale a pacientului, caracterizata prin asertiunile sunt
incapabil, ai grija de mine, etc, care exprima intense nevoi de dependenta.
Pentru depasirea starii regresive a pacientului se impun masuri de reconstructie
a Eului si o conduita suportiva pe aceasta perioada de timp. In vederea depasirii
situatiei, analiza comportamentelor de fiecare zi ale ambilor parteneri si
dezvoltarea alternativelor sunt cai lente dar reale.
TERAPEUTUL CA O PERSOANA FRUSTRANTA
Unii clienti vad in sfatuitor o persoana stresanta pentru experientele lor
actuale. Ei au o atitudine defensiva, apar precautii excesive in impartasirea vietii
lor. Exista reticente fata de implicarea in ceea ce se poate numi relatia de
intimidare specifica psihoterapiei. Intimidarea semnifica permisiunea data intr-o
atmosfera de prietenie unei alte persoane de a avea acces la detalii importante si
bine aparate despre viata sa.
In acest tip de reactie transferentiala, clientul manifesta suspiciune si
neincredere, avand aerul unei persoane frustrate, nemultumite. El incearca sa
intre in relatia terapeutica dar, foarte repede se retrage in sine, conturandu-se un
joc de intrare-iesire. Fiindu-i frica de eventualele dezamagiri el declanseaza
manevre de distantare, prin care testeaza reactia sfatuitorului: lipseste de la
sedinte, intarzie, blocheaza discutiile, etc. Pentru a depasi fazele timpurii clientul
are nevoie in aceste atitudini de castigarea increderii.
Recunoasterea acestui tip de reactie porneste de la senzatia de si tensiune,
de grija, pe care o resimte sfatuitorul care adopta treptat o prudenta de parca ar
merge pe sarma, ceea ce duce la o monitorizare excesiva a raspunsurilor sale.
Treptat el se simte din ce in ce mai incomodat si se poate retrage, traind un
sentiment de neplacere, care se poate accentua pana la ostilitate si ura.

22

Plasat intr-o asemenea pozitie, sfatuitorul poate sa traiasca vinovatia fata

de evolutia nefavorabila a terapiei. De aceea, sfatuitorul va trebui sa apeleze la
experienta sa pozitiva cu alti clienti pentru a recunoaste ca este supus unei
reactii transferentiale dificile. Prin prelucrarea ei se poate produce evolutia
catree o atitudine normala a clientului, cu pierderea neincrederii si reducerea
tendintei la distantare fata de sine si de altii. Se recomanda focalizarea atentiei
asupra relatiei, asupra constituirii gesturilor de incredere, cum ar fi: oglindirea
experientelor, empatie, etc. Dupa ce s-a realizat o relatie mai buna, se poate
aborda si fenomenul intrare-iesire. Totodata, clientului i se va dezvalui motivatia
prudentei sale excesive si i se vor semnala fenomenele de neincredere de cate
ori ele devin vizibile in timpul terapiei.
TERAPEUTUL CA O NON-ENTITATE
Sfatuitul il percepe pe terapeut ca pe o persoana inanimata, lipsita de
consistenta, de nevoi, de dorinte, de sperante, etc, ca urmare, el percepe un fel
de vid in momentul discutiei, vid pe care il va umple prin volubilitate, un fel de
diaree verbala intretesuta de miscari permanente. Se creaza un baraj de vorbe si
gesturi, fara vreo tema semnificativa. Ora se consuma fara scop si sens,
neputandu-se avansa. O asemenea miscare il obliga pe terapeut sa se regrupeze,
sa initieze raspunsuri timide, senzatia sa dominanta fiind ca este manipulat,
subapreciat, neluat in considerare ceea ce duce la frustratie si manie.
Pentrun a contracara aceasta forma de transfer, sfatuitorul va stabili un
cadru si reguli precise ale discutiei, pe care le va impune cu consecventa si
fermitate. Repetarea intrebarilor si a eventualelor raspunsuri si interpretari
reprezinta o tactica menita sa sparga zidul indiferentei clientului. Tendinta
sfatuitului de a ignora expresiile consilierului va fi analizata cu voce tare ceea ce
va antrena o evaluare comuna a mersului terapiei.

23

Acest fapt poate naste onestitatea relationala. In spatele fugii neincetate de

contactul real cu sfatuitorul poate sa stea frica de reflectie asupra propriei soarte,
ca posibila sursa de depresie si de percepere a golului interior. Dupa depasirea
reactiei transferentiale se poate ajunge cu mult suport la problemele nerezolvate
si la un stil de viata mai satisfacator.

II.5 SELECTIA PACIENTILOR PENTRU PSIHOTERAPIE

Psihoterapia nu poate fi efectuata in orice situatii clinice sau oricarui
pacient care o solicita fara a-i prejudicia succesul. Rigorile selectiei depind de
metoda psihoterapeutica ce urmeaza a fi aplicata si de competenta si
profesionalisml psihoterapeutului dar trebuie tinut cont ca psihoterapia
psihanalitica impune selectia cea mai severa in opozitie cu terapia
comportamentala.
Pe de alta parte, natura tulburarii pacientului, amploarea manifestarilor
sale clinice, gradul de organizare a personalitatii sale precum si capacitatea sa de
testare a realitatii impun de asemenea rigori selectiei.
In linii generale pentru a putea fi inscris intr-o cura de psihoterapie
pacientul trebuie sa prezinte:
1. motivatia clara pentru psihoterapie;
2. dorinta puternica de schimbare;
3. un anumit grad de forta a EGO-ului;
4. o anumita capacitate de relationare;
5. un anumit grad de dezvoltare cognitiva.
Se sustine ca psihoterapia este in primul rand eficace pentru tineri, adulti,
anxiosi, suferinzi de tulburari minore ca si pentru indivizii care prezinta o
functionare sociala satisfacatoare, capacitatea de a se exprima in plan afectiv.
24

Foarte important este ca cel care solicita psihoterapia sa doreasca sa se

vindece; sa realizeze ca are o problema; sa aiba un mic grad de forta a EGOului.
Expresie a caracterului psihoterapiei deceniilor trecute ce caracterizeaza in
primul rand psihoterapia
psihanalitica o constituie suita adjectivelor care exprima tot atatea conditii:
tanar, atragator, bogat, inteligent si cu succes. Aceste conditii dezirabile ale
pacientului candidat la psihoterapie nu mai sunt impuse actualmente nici de
reprezentantii psihoterapiei psihanalitice care le-au preconizat.
Dupa selectia pacientilor are loc cel putin o sedinta de psihoterapie cu
caracter investigativ-instructiv in cadrul careia sunt cunoscute expectatiile
pacientilor care in acelasi timp iau cunostinta de continutul dar mai ales de
forma psihoterapiei. Unii terapeuti vorbesc despre o faza initiala a psihoterapiei
nesistematizata si nespecifica dupa care urmeaza cura de psihoterapie
propriuzisa. De fapt, initierea psihoterapiei prezinta intotdeauna anumite
dificultati care se intalnesc deseori si la incheierea ei.
In cadrul acestor sedinte de evaluari orientative pot fi distinse urmatoarele
caracteristici:
1. Pacientul obtine anumite informatii referitoare la natura si mecanismele
tulburarii sale (sa-i vorbim despre el) ca si asupra continutului si modului
de desfasurare a psihoterapiei.
2. Terapeutul permite pacientului sa treaca de la un subiect la altul sau poate
intia o comutare a temelor in discutie cand constata ca pacientul devine
anxios sau reticent.
3. Terapeutul se va concentra nu atat asupra cauzelor initiale ale pacientului,
cat mai als asupra trasaturilor personalitatii lui .
4. Abtinerea terapeutului de a formula vreo judecata asupra pacientului.
25

5. Terapeutul va manifesta interes fata de pacient ca si dorinta de a-l ajuta

(sa simta ca vrem sa-l ajutam).
In urma evaluarii orientative a problematicii pacientului, terapeutul va
stabili numarul sedintelor pe care le considera necesare pentru pacientul
respectiv.
Terapeutul trebuie sa asculte cu atentie si interes nu numai continutul
manifest ci si semnificatiile latente, inconstiente din relatarea pacientului. In
plus terapeutul trebuie sa incurajeze pacientul in exprimarea directa neelaborata
a gandurilor si sentimentelor sale.

II.6 DUREREA
Durerea boala reprezinta o stare si o situatie a persoanei, modificarea
subiectiv si obiectiv. Indispozitia, insomnia, durerile, tulburarile functionale
diverse fac ca (dintr-o data sau treptat) corpul sa dobandeasca pentru Eu (adica
subiectiv) o mare importanta, intr-un mod neobisnuit. Senzatii necunoscute (sau
amintind senzatii avute altadata, in cursul starilor morbide) nasc intrebari, duc la
interpretari, genereaza anumite convingeri. Bolnavul are viziunea ingrijoratoare
a urarilor posibile, a progresiunii bolii, a consecintelor pe care episodul morbid
le poate avea in viata personala, ca si in viata profesionala etc.
Obiectiv este vorba, oricum, de nevoia de a fi ingrijit, de scaderea
prestatiilor sociale si a veniturilor, de cheltuieli de tratament etc. preocuparile
zilnice trebuie evitate, relatiile cu colaboratorii si cu prietenii vor fi intrerupte,
indeplinirea unor proiete va fi amanata, unele placeri si satisfactii vor fi interzise
etc. Fiecare dintre elementele poate lua proportii de catrastofa.
Durerea este in primul rand o problema de fiziologie evolutionista. Se
considera azi ca sensibilitatea dureroasa este o achizitie a filogenezei limitata
26

poate la unele linii evolutive. Durerea este o contrafata a progresului biologic.

Utilitatea ei in reactiile adecvate ale organismului (in adaptare) este reala, ceea
ce nu inseamna insa ca orice durere este oportuna. Regiunile care au cea mai
mare sensibilitate algica nu sunt cele mai vitale pentru organism. Nu exista
paralelism intre suferinta fizica (durerea) provocata de o boala si gravitatea ei.
Durerile de masele pot fi mult mai intense si mai suportabile decat unele dureri
din cancer. Durerea vie provoaca reactii vegetative (si soc), care pot periclita
viata chiar atunci cand leziunea de la care pornesc semnalele algice este lipsita
de importanta. Durerea se insoteste de impotente functionale reflexe sau
generate de teama de durere.
Durerea simptom important al bolilor, face totodata obstacol de la
unele interventii terapeutice necesare. Chirurgia nu s-ar fi putut dezvolta daca nu
s-ar fi descoperit narcoza, anestezia locala. S-a spus de aceea , pe drept cuvant,
ca durerea este si prieten si dusman.
Durerea este, de multe ori, simptomul care forteaza pe bolnav sa se
prezinte la medic - dar ea creaza si teama de medic. O recomandatie banala
terapeutica este respectarea durerii pana la stabilirea cauzelor ei (adica la
schitarea diagnosticului); explorarea clinica trebuie sa se calauzeasca dupa
existenta zonelor si a punctelor dureroase. Toate manualele atrag atentia asupra
existentei durerilor reflexe sau iradiate la distanta de organul bolnav (junghiul
abdominal in pneumonie, direrea in umarul drept cu punct de plecare in
colecist, durerea retrosternala si a membrului superior stang in angina
coronariana), asupra zonelor de hiperestezie cutanata in suferinte viscerale etc.
Durerea care nu mai serveste diagnosticului si ghidari mainii medicului
(indiferent daca este vorba de infarctul miocardic, de o fractura sau de o
nevralgie) trebuie in general suprimata. Trebuie combatuta, de asemenea,
durerea care impiedica mobilizarea necesara recuperarii functionale. S-a
presupus ca intermediarul intre excitantul nociv (care ar genera excitatii
27

nociceptive) si aparatul care le receptioneaza ar fi substante algogene. Se

cunosc, ce e drept, numeroase substante de origine celulara sau tisulara care
poseda aceasta insusire. Algogene se gasesc in lichidele secretate (sucul gastric
in contact cu peritonelul sau cu terminatiile nervoase ale pielii; lichidele acide;
tripsina pancreatica; kininele plasmatice din sangele extravazat in cavitatea
abdominala).
Este durerea o senzatie sau un sentiment?
Unii stimuli durerosi ii traim mai curand ca pe un sentiment sau emotie, in
timp ce altii ii sesizam ca pe o senzatie. Se pare ca mecanismele nervoase
periferice justifica aceasta bivalenta. Se poate vorbi despre o durere primara,
resimtita imediat, acut, localizata cu usurinta si despre o durere secundara care
implica personalitatea. Durerea primara ar fi condusa de asa numitele fibre A,
cu viteza de 25m pe secunda, in timp ce durerea secundara, care apare dupa un
timp de latenta, este condusa de fibrele C cu o viteza de I.5m pe secunda, mai
greu localizata, iradiabila. Cele doua tipuri de fibre nervoase ar avea diferite
potentiale de actiune. Ipoteza aceasta specifista se bazeaza si pe faptul ca
exista fibre specializate care raspund numai la o satimulare intensa, dar nu
inseamna ca ele sunt fibre de durere si ca ele produc intotdeauna durere sau
numai durere.
O a doua teorie incearca sa se foloseasca de ambele aceste principii intrun mod original. Este teoria controlului durerii prin porti medulare. Este o
teorie pe care am putea-o numi cibernetica. Un sistem de control legat de
substanta gelatinoasa din maduva ar modula impulsurile are sosesc la primele
celule de transmisie centrala. Celulele de control (cu rol de inhibare) sunt
stimulate de fluxul venit pe fibrele groase (cu conducere rapida) si inhibate de
fluxul venit pe calea fibrelor subtiri (cu conducere lenta). Pentru perceptarea
durerii, deoarece transmisia centrala rezulta in urma unor integrari (sumatiuni)
spatiale si temporale ale impulsurilor. Distrugerea patologica a fibrelor groase
28

poate motiva cazuri de anestezie dureroasa ca si dureri spontane. Dar

avantajele teoriei portilor consta mai ales in posibilitatea influentarii
sistemului de control medlar prin factori de control centrali superiori sau cu alte
cuvinte in intelegerea neurofiziologica a dimensiunii motivationale a durerii.
In fenomenul de durere sunt implicati neuroni noradrenergici si
serotoninergici. Endorfinele si encefalinele ar avea rol de modulatori.
Terminatiile nervoase libere transmit impulsurile spre maduva prin fibre
subtiri (sensibilitate protopatica) unde are loc o prima confruntare intre
neurotransmitatori, substanta P si encefaline. O a doua contruntare are loc in
substanta cenusie periapeductala, alta la nivelul hipotalamusului. Acest filtru
odata depasit, durerea devine emotie suferinta. Se admite ca endorfinele ar fi
moleculele starii de bine iar substanta P moleculele durerii. Reglarea starii
subiective ar depinde de intensitatea stimulilor

(n-ar exista, la drept

vorbind,receptori sau fibre pentru durere) si ca, in realizarea efectului, un rol

insemnat il are varsarea peptidelor in lichidul cefalorahidian, endorfinele ar
servi si ca transmitatori sau modulatori pentru medierea satisfactiei si a
recompensei ca atare fiind implicati si in memorizare.
Analgia (sau analgezia) congenitala lipseste organismul de un important
dispozitiv de alarma si de protectie. Agresiunile care trebuie evitate gratie
durerii se pot exercita liber si duc la leziuni grave in piele, mucoase si schelet.
Sugarul caruia ii cresc dintii isi musca busele si limba, isi roade degetele, isi
zgarie fata, mainile, corneea; ranile se infecteaza; raman cicatrice sau chiar
mutilari. Mai tarziu, copii isi provoaca accidental arsuri, traumatisme osoase
pana la fracturi. Izbeste imprudenta lor extrema si ca trasatura psihopatologica
dorinta de a brava, lasandu-se maltratati eroic de catre alti copii, aruncanduse din copaci sau pe fereastra etc. Imobilizarea fracturilor este resimtita ca o
presiune intolerabila. Comportamentul se schimba la pubertate, odata cu
constiinta necesitatii de a-si ingriji corpul, uratenia fetei si muilarile creandu29

le complexe de inferioritate. Inteligenta este in limite normale. Din punct de

vedere medical, se cere, indeosebi, supravegherea starii dentitiei si a
complicatiilor infectioase.
Durerea este insa si un comportament. La nivelul cel mai elementar, la
animale,durerea poate fi studiata prin concomitentele sale; dezorganizare
motrice, reactie de fuga (plus fenomene vasomotorii si neuroendocrine).
Experienta dureroasa umana implica memorizarea globala a situatiei ce a
provocat durerea, fenomenul agresiv devenind semnificantul durerii iar situatia
respectiva este intampinata si retraita cu o reactie afectiva complexa. Durerea
umana reprezinta totodata un raspuns la o situatie de esec. De aceea, durerile
elementare, durerile acute, durerile organice cronice duc, in clinica, la
comportamente variabile dupa varsta, nivel cultural, profesiune, boala ca si dupa
motivatii, tendinte, educatie etc. Durerea copilului mic are semnificatia unei
chemari, unei solicitari afective si se calmeaza de indata ce apelul este auzit.
Inca din copilarie durerea face parte din relatiile cu lumea umana, cu celelalt, dar
si din investitia in propriul corp a energiei libidinale sau a agresivitatii (se
ajunge la distinctia intre durerea nociceptiva elemetara si durerea
comportament.
Durerea elementara este in multe cazuri pazitoarea vietii si a
sanatatii, santinela protectoare dar uneori un obstacol in calea vietii,
un fenomen ce face mai penibila si mai complicata o situatie irevocabila. Este
un semnal inselator. Durerea-comportament, in algiile cronice rebele in
suferintele morale si psihogene acopera de multe ori o situatie de esec. Omul
suferind este mai preocupat de durere decat de ceea ce se ascunde sub ea.
Linistirea durerii,

a fost dintotdeauna un obiectiv al medicinii. In lupta

impotriva durerii, medicina a folosit droguri de origine vegetala, produse

chimice de sinteza si , recent, metode chirurgicale. Combaterea durerilor banale,
nespecifice (cum ar fi cefaleea) revine in ultimle decenii antinevralgicelor care
30

reprezinta medicamentele cale mai utilizate de catre marile mase, pana la abuz.
Pentru noi este important sa notam ca durerile banale (dar nu numai ele) cedeaza
intr-un mare procent de cazuri la administrarea unor substante indiferente
(placebo) ceea ce demonstreaza valoarea psihoterapiei in combaterea durerii
fizice. Experienta clinica inscrie alte numeroase argumente in acelasi sens:
dureri cu origine organica (lezionale) evidenta, care cedeaza temporar la
psihoterapie. Psihoterapia poate fi eficace si in cazurile de dureri talamice prin
procese destructive cerebrale. Este cunoscuta metoda psihoprofilaxiei durerilor
de nastere.
Semiologica durerii este astazi un capitol diferentiat al medicinii clinice.
O analiza subtila a formelor de durere a si a modalitatiilor se datoreste
homeopatilor.
Ca o problema psihologica, durerea face parte atat din viata normala cat,
mai ales, din viata patologica a organismului. Pradines vedea in durere
consecinta cresterii globale a sensibilitatii organismelor evoluate, in cadrul
evolutiei telereceptiei primejdiei; asa se explica insusirea sa de avertisment
barbar. In timp ce placerea apartine simtului nevoii, marcand indeplinirea
unei functiuni, savarsirea ei, cucerirea unui obiect, succesul impulsului catre un
obiect durerea semnalizeaza pericolul rezultat din partea unui obstacol,
precede activitate de aparare care va expulza (sau care va invinge) obstacolul.
Faptul ca organele interne (sau creiereul) pot fi bolnave fara sa doara, se explica
prin aceea ca, in mod natural (fara interventia chirurgicala de exemplu)
organismul este incapabil sa elimine (sa expulzeze) cauza acelei perturbari. Din
acest punct de vedere, credem ca s-ar putea incerca o clasificare a durerilor,
dupa intentionalitate, adica dupa modalitatea (intuita sau imaginara) care le-ar
putea suprima sau atenua. Astfel, durerea ar puatea fi atenuata prin indepartarea
agentului exterior sau prin departarea de noxa (fuga), prin indepartarea unei
parti din corp, prin protejare sau dimpotriva prin dezvelire, prin imobilizare sau
31

dimpotriva prin umblet, printr-o anumita pozitie a corpului, prin apasare, prin
caldura, prin strigat, prin deschiee a zonei bolnave, prin expulzare (tenesme),
prin contactul senzorial cu organul bolnav (sa pun mana, sa vad). Interesanta
este impresia pe care o avem, uneori, dupa care prin intensificare durerea ar
putea sa se lichideze; este oare o intuire a luptei organismului subiacenta
durerii? Novalis vorbea de posibilitatea de a gasi satifactie in durere prin
identificarea cu forta implicata in provocarea ei. Mentionam ca, in ileusul
obstructiv, incetarea colicilor poate marca debutul fazei paralitice, de rau agur.
In ultimile cazuri, bolnavul are impresia ca s-ar linisti daca s-ar preciza sediul
durerii sau cauza dar aici este vorba de anxietate si nu de durere; sau este
convins ca durerea va ceda prin trecerea timpului. Suntem in domeniul reactiilor
la durere, reactii care au o componenta experimentala, culturala si de filozofie a
vietii. In schimb, un fenomen proriu-zis psihofiziologic pare sa fie concurenta
interalgica, faptul ca o durere poate masca o alta durere (de exemplu, o durere
acuta poate oculta cronica, una neasteptata poate eclipsa o durere obisnuita).
Admirand o relatie intre durere si nevoia (biologica) de expulzare (a unui
corp strain sau devenit strain), este greu sa admitem teza dupa care nasterea
normala este nedureroasa. Cercetarile au aratat ca atunci cand gravida nu sufera
de nici o maladie, cand nu prezinta o patologie a contractiilor uterine, cand
bazinul este sufucuent, iar caile genitale sunt normale ca dimensiuni si ca
elasticitate, durerea de nastere, desi incontestabila , nu este excesiv de mare.
Frica de durere si teama de necunoscut nu cresc intensitatea durerii ci adauga o
stare de neliniste si de agitatie. Poate ca aceasta concluzie este intrucatva
exagerata: durerea este si o reactie sau are o componenta reactionala (in acest
sens vorbeste marele procent de dureri de orice natura pana la 35% - suprimate
prin placebo). S-a constatat ca eficacitatea placebo-ului este atat mai mare cu cat
stresul este mai puternic (placebo este de 10 ori mai eficace in suprimarea
durerii patologice decat in anularea durerii experimentale).
32

Diferentele individuale nu tin numai de vointa si de caracter ci de factori

organici si psihici mai profunzi.
La adulti s-au descris cazuri de hipoalgoestezie,, cu o toleranta uimitoare a
leziunilor astfel dureroase sau a interventiilor operatorii. Mai frecventa si
mai stanjenitoare este hiperalgezia, hiperestezia algica, susceptibilitatea crescuta
fata de durere, hipealgosensibilitatea, algofilia, algopatia etc. in acest caz, rolul
factorilor ongenitali pare mai mic decatcel a experientei vietii, al exercitiului, al
calirii sau cocolosirii etc.
Sensiibilitatea

algica

depinde

evident

de

starea

sistemului

nervosvegetativ; hipersensibilitatea acestu sistem explica genestopatiile si

difuzarea durerii, autointretinerea prin mecanisme de cerc vicios etc. ea mai
depinde de starea umorala si endocrina (hipo sau hipercalcemia, spasmofilia,
hipertiroidismul, disfoliculina, acidoza). Ea depinde de asemenea de
corticalitate, de factorul neuropsihologic sau pur si simplu de factori psihici.
Interventia psihicului se manifesta ca amplificare sau adaos psihic (prin frica,
anxietate, oboseala etc), ca fixare psihica (durere de urma, reziduala, durere
amintire), ca psihalgie (durere psihogena, corticogena, centrogena, imaginativa,
obsesiva, psihosomatica, nevrotica; cerebralgie; algohalucinoza etc).
Durerea intrucat este simptom subiectiv si reactie psihica are un caracter
individual, personal poate fi punctul de plecare al unei tipologii. Este ceea ce a
incercat sa faca Fervers (1940). Pornind de la constatarea ca durerea este
inseparabila de existenta umana, autorul recunoaste si aspectele sale legate de
vigilenta si de constiinta corpului, a existentei etc. pe alta parte durerea poate fi
considerata ca o insulta pentru suflet astfel incat analgezia sau narcoza sunt
masuri de crutare sau de protectie a psihicului.
Tipul Tetanic: reactioneaza la durere prin agitatie (hipermotrica), revolta,
fiind posibila o atitudine dusmanoasa fata de partea bolnava (mai ales la
33

schizotimi, introverti). Este un tip simpaticotonic si afectiv. Persoana se

intereseaza de pronostic, priveste critic masurile terapeutice, este mai greu de
tratat; recurge la alcool, la nicotina, la cafea. Tensiunea afectiva motorie se
poate sublima: durerea poate da pinteni creatiei. Kant este cel care a sris ca
durerea este un imbold sau un spin al activitatii (fire simpaticotonic-motorica,
expansiva, agresiva). Tipul tetanic cu autodominare deplina i-a apartinut lui
Scaevola, care s-a pedepsit pentru greseala cu consecintele politic-militare,
arzandu-si bratul.
Tipul Patic: se plange; este hipotonic, are tendinta al colaps, dar si
rabdare. Este vagotonic, ciclotimic; in tipologia lui Jaensch ar fi un :B-in
Tegrat. Se gandeste la moarte, doreste liniste, cauta un tu pe care sa se
sprijine, este sinton (stabilind relatii afective cu persoanele ce-l incojoara). Isi
proiecteaza temerile asupra obiectelor din jur (lumea dobandind fiziognomie).
Daca este autostapanit se resemneaza. Tipul patic oscileaza intre inactivitatea
depresiva si o stare de cvasi-betie euforica; are nevoie obiectiva de
medicamente.
Fervers insita asupra rolului sugestiei si autosugestiei in intretinerea si in
tratamentul durerii. Medicul poate sugestiona bolnavului in mod incostient si
naiv, atunci cand crede el insusi, sincer, in mijlocul intrebuintat; sau poate sa-l
sugestioneze in mod constient si premeditat. Bolnavul, la randul sau , poate
suporta sugestia pasiv, inconstient, uneori i se ofera voluntar sau o sustina prin
autosugestie.
Profiloaxia reactiilor exagerate fata de durere se face prin calire. Este
interesant de mentionat ca in secolul al XVI-lea Montaigne recomanda
introducerea unui anumit tip de calire pentru a putea rezista presiunilor prin
mijlocirea torturii, pe atunci raspandita.

34

Este evident ca cercetarea tipurilor de activitate nervoasa superioara poate

avea importanta nu numai in Psiho profilaxia durerilor de nastere, dar si in
psiho profilaxia sau psihoterapia altor dureri. Dar aici intalnim doua modalitati
de lucru:
a) cea hipnosugestiva, in care scoarta cerebrala a paientului este inhibata;
cuvantul care I se adreseaza are un caracter imperativ, iar rolul cel mai
important revine personalitatii medicului;
b) cea psihoprofilactica propriu-zisa, in care cuvantul este folosit intr-o
forma logica ratopnala, educativa; centrul de greutate trece asupra
personalitatii pacientului; scoarta sa cerebrala este activa, echilibrata, dar
cu focare de excitatie puternica. Astfel este nevoie de relatii optime intre
procesele fundamentale de excitatie si de inhibitie in scoarta, de relatii
reciproce adecvate intre scoarta si centrii subtro[picali. In cazul nasterii,
A.P Nikolaev preconizeaza crearea artificila a unui puterinic focar de
excitabilitate cortical al carui continut sa fie convingerea despre evolutia
favorabila a nasterii etc. inconjurat de o zona de inhibitie (prin inductie
reciproca) el devine aprope inaccesibil pentru impulsurile interoceptive cu
caracter dureros si dupa legea dominatiei, atrage impulsuri extero-si
interoceptive nedureroase si distrage scoarta pentru alta activitate. In
conceptia Pavloista, sugestia ste cel mai simplu si mai tipic reflex
conditionat al omului iar educatia, intruirea, disciplinarea sunt siruri lungi
de reflexe conditionate. Este discutabil insa daca restructurarea
mentalitatii femeilor, daca asanarea psihicului nu este si altceva decat
stingerea unor reflexe conditionate vechi si crearea unor reflexe
conditionate noi. Dealtfel, metodacuprinde si inlaturarea emotiilor
negative, rearea unor emotii pozitive, ca si procedee de analgezie
medicamentoasa.

35

In general se poate spune ca in dureri se merge de la nivelul chimic (narcoza)

pana la cel spiritual (care implica valorizarea, anxiologia suferintei) trecand prin
ceea ce este neurofiziologi elementar si prin pysche)

II.7 ASCULTAREA FIZICA

In ascultare exista o importanta componeneta fizica, denumita de catre
unii specialisti si limbajul trupului (A.Pease 1993), aceasta facand parte din
metacomunicare, mai ales pe timpul tacerilor sau a intervalului dintre asertiuni.
Ea este singura componenta vizibila a mesajului emis continuu de catre
ascultator. Influenta sa este decisiva, exprimand gradul real de disponibilitate al
ascultatorului, ascultarea fizica poate construi la rasplatirea dar si la indepartarea
subiectului.
Mesajele communicate corporal au o complexitate deosebita si pot
cateodata sa fie in discordanta cu disponibilitatea adevarata a sfatuitorului.
Aceasta poate fi mascata sau deformata aparent de catre o indispozitie fizica sau
psihica sau de alti factori din afara, care nu afecteaza participarea ascultatorului.
Se descriu cateva componente ale pozitiei ideale de ascultare ca: postura
corporala, deschiderea fizica, contactul vizual, miscarile corpului.
O postura destinsa, relaxata, cu corpul elastic, mobil, expresiv
conjugate cu o fata care ofera un zambet de simpatie, reprezinta semne majore
de disponibilitate, de receptivitate fata de interlocutor, tot asa cum corpul rigid,
bratele incrucisate, faciesul incruntat, in tensiune, pot transmite mesaje
involuntare de respingere, de persoana nemultumita care judeca pe cel din fata
lui.
Deschidearea fizica presupune a sta cu bratele deschise, cu mainile legate,
cu trupul putin aplecat in fata. Impreuna cu pozitia de fata in fata, el costituie
36

elemente definitorii ale disponibilitatii fizice. Schimbul continuu de priviri,

caracteristic pozitiei fata in fata poate fi greu de suportat de timizi sau de
persoane cu trairi de vinovatie care se simt astfel visate, judecate. De aceea, ele
pot prefera pozitia laterala. Trupul prea aplecat in fata catre interlocutor poate
naste impresia de agresivitate din partea sfatuitorului, prin invadarea spatiului
personal al clientului.
Din contra, o pozitie prea relaxata a trupului, aplecat pe spate, a trandavie
impresioneaza neplacut prin senzatia de nepasare, de lipsa de sensibilitate pe
care o creaza.
Un contact vizual bun reprezinta o importanta sustinere a clientului, in
timp ce privirea in alte parti creaza si indica tensiune sau plictiseala, desi ea
degajeaza interlocutorului, pentru un timp, depresiunea de a se simti privit ca
obiect de studio. Pe de alta parte insa contactul vizual sustinut ofera posibilitatea
de a se urmari jocul mimic al clientului, atat de important in procesul de
comunicare. Zambetul si datul din cap destul de frecvent, in sens afirmativ, pe
parcursul discutiei creaza prezenta, exprima atentia care se acorda clientului, dar
si permisiunea de a vorbi si interesul fata de subiectul expus.
O mimica si pantomimica expresie, bine marcate care reflecta trairile
clientului, reprezinta un avantaj. In schimb, o atitudine de sfinx, cu zgarcenie in
expresivitate, adica in dezvaluirea sfatuitorului, creaza raceala si distanta.

Componentele ascultarii de calitate

Ascultarea presupune o serie de operatiuni aditionale din partea
sfatuitorului ca: deschiderea discutiei, intrarea in cadrul intern de referinta al
clientului, structurarea si disciplinarea ascultarii, utilizarea mesajelor de
continuare, folosirea cuvintelor cheie, mentinerea cursului corect, evitarea sau
37

reducerea la minimum a surselor de interferenta si a mesajelor de descurajare,

oglindirea.

Descrierea discutiei
Acesta presupune formularea unei invitatii, considerate si ca o permisiune
de a vorbi. Ea poate avea si forma unei intrebari deschise(OPEN-ENTED), a-l
carui raspuns este nedeterminat lasand libertatea clientului de a alege.
Iata cateva deschideri: Aveti vreo problema? Sunt gata sa va ascult. Ati
putea sa-mi spuneti ce va framanta? Pareti tulburat(a), aveti ceva pe suflet?.
De multe ori clientul afirma ca el nu stie daca va reusi sa se exprime
corect, sa-si expuna problemele si ca ar fi bine sa fie intrebat, el marginindu-se
in a raspunde mai bine intrebati dumneavoastra.
Astfel, clientul se retrage in pozitia de aparare, care ii este mai comoda.
Prin aceasta apare riscul pentru terapeut de a fi plasat intr-o pozitie dominanta,
de investigator.
Daca tacearea se prelungeste excesiv, atunci este nevoie sa se accepte ca
apararile clientului sunt prea rigide si nu vor putea fi depasite de la inceput fara
ajutor: este greu sa-ti dezvalui problemeleviata e grea.(asertiunei nsotita de
un sfat).

Structurarea discutiei
Un interviu psihoterapic trebuie sa inceapa cu o serie de lamuriri asupra
pozitiei participantilor. Ele vor fi repetate pe parcurs, ori de cate ori va fi nevoie.
Clientii trebuie sa fie ajutati sa intre in pozitia activa, de persoane care doresc sa
se implice, sa participle direct la procesul de vindecare sau de schimbare. Ei
38

trebuie sa lupte, sa invete sa se ajute singuri. Pentru a realiza un asemenea

obiectiv, ideal este sa ne plasa in pozitia de colaboratori, de persoane de ajutor,
si nu de experti care rezolva si prescriu solutii existentiale, ca si cum ar oferi
tratamente. Chiar daca se solicita un ajutor de tip medical, de ingrijire, activarea
clientului se realizeaza numai prin reducearea rolului sfatuitorului, care il va
ajuta sa lucreze la solutiile proprii si nu ii va oferi unele gata fabricate.

III. ORIENTARI PRINCIPALE IN PSIHOTERAPIE

Cele doua tendinte importante din aceasta categorie sunt: cea clasica, tipic
orientata catre problema, obiectiv si cea behaviorista.
A. Orientarii clasice ii apartine consilierea scolara T. Allen, J.M.
Whiteley

1968,

prin

care

se

incearca

sa

se

demonstreze

elevului/studenteului ca modul sau de abordare a scolaritatii este

gresit. Sfatuitorul discuta, argumenteaza si incearca sa rationeze
impreuna cu elevul pentru a-l aduce catre schimbare. Se incearca
redirectionarea comportamentului acestuia catre conformismul social,
adica o mai buna concentrare in clasa, respect fata de profesori,
efectuarea temelor, etc. Aceasta binecunoscuta orientare a fost
denumita rezolvarea realista a problemelor. Ea are limite deja
mentionate in capitolul introductiv. Subiectul este plasat aprioriu in
pozitia dezavantajoasa de vinovat, fapt ce poate crea bariere invizibile
dar puternice in calea actiunii persuasive.
B. In orientarea behaviorista sau teoria invatarii problema ar consta in
modelele invatate ale comportamentului maladaptiv, orientarea fata de
sarcina a clientului fiind necorespunzatoare, J. Brown, C. Brown 1977.
Comportamentele nevrotice sau antisociale sunt considerate drept
rezultat al unor intariri gresite. Elevul nu a reusit sa-si modeleze
39

comportamentul social conform unor modele pozitive, proadaptative.

Solutia

ar

fi

identificarea

contingentelor

intaritoare

ale

comportamentelor gresite, iar prin manipularea mediului ele urmeaza

sa fie eliminate, fiind inlocuite cu cele dezirabile . Aceasta reprezinta o
manipulare obiectiva catre obiect.
Ultimile dezvoltari stiintifice au adus argumente in favoarea teoriilor
behavioriste. Astfel A. Bandura 1977 a produs o noua dimensiune a functionarii
mintale si anume eficacitatea. Succesul actiunii si trairea eficace rezultata
modifica substantial schemele mintale prin imbunatatirea imaginii de sine. Ea a
fost demonstrata prin aplicarea tehnicii afirmarii de sine asertive training J.M.
Boisvert, M. Beaudy, 1979. Pentru a largi cadrul stramt al conceptiilor
behavioriste clasice au fost introduse ca variabile intermediare cognitia A.Beck
1979 si teoria sinelui cu functia sa reflexiva, de structurare a autonomiei si a
coerentei interne D. Stern 1985, G. Rudolf 1993 care apartin altor curente, ceea
ce a dus la dezvoltarea unei combinatii cognitiv comportamentale.
C. Rezolvarea problemelor. Curentul denumit rezolvarea problemelor,
dezvoltat in jurul experimentalismului lui J. Dewey 1913-1950, insista
asupra imbunatatirii adaptarii sociale prin indrumarea educationala. Se
realizeaza o mai buna autointelegere, fapt care duce in final la
reorganizarea structurilor interne, a motivatiilor. Prezentarea didactica
a problemelor trebuie impletita cu contactul afectiv si cu experentierea
interactiunii terapeutice care favorizeaza asimilarea noilor continuturi.
Desi scopul

sfatuirii este rezolvarea problemelor, succesul este

conditionat de trairea de

securitatea creata in timpul relatiei

terapeutice si care depinde de abilitatea sfatuitorului. Modificarile

produse in interactiunea terapeutica se rasfrang asupra ambilor
parteneri.

40

Conceptul de rezolvare a problemelor, desi ia in consideratie valorile,

realitatea exterioara si vinovatiile, se concentreaza asupra crearii alternativlor, a
identificarii solutiilor, a gasirii mijloacelor de punere in aplicare. Alternativele ar
trebui aduse pana la elaborarea unui plan de actiune. Decizia este traita ca un
eveniment de catre individ care o va si pune in aplicare.
Sfatuirea va fi terminata, problema fiind considerata ca rezolvata din
momentul in care individul nu mai sufera de trairile grele de vinovatie,
anxietate, depresie sau frustrare. Continuatorii lui Dewey au completat
conceptele de baza prin dezvoltarea de proceduri, instrirea didactica, scimbari de
atitudine sau au subliniat valoarea deciziei D. Greenwald 1973. Modelul propus
de catre Dewey si scoala sa a dus la reorientarea substantiala a sfatuirii catre
eficacitate, fiind reluat in buna masura de terapia realitatii W. Glaser 1976.
Unul dintre cele mai fertile curente din psihologie s-a grupat in jurul ideii
de intentionalitate, care postuleaza primordialitatea factorului intern J.Barcley
1973. Ideea a fost formulata de catre Toma dAquino dezvoltata apoi de
Leibnitz si Spinoza Brentano 1838-1917, citat de J. Barcley 1973, a creat o
psihologie a intentionalitatii din perspectiva acestui concept. Intentionalitatea se
regaseste in teoriile psihanalitica, fenomenologica, gestaltista precum si in
scoala umanista a lui A. Maslow 1970, C. Rogers.

IV. INCEPUTURILE PSIHOTERAPIEI IN EPOCA MODERNA

Calea catre psihoterapie a fost destul de intortocheata. Ea trece prin teoria
magnetismului dezvoltata de Messmer 1773-1815. Acesta sustinea ca intervine
in ajutorul unot bolnavi prin intermediul magnetismului animal. Eficacitatea sa a
ramas neexplicabila. Mai tarziu metoda sa a fost denumita hipnoza de J. Braid.
Ea a fost perfectionata de Charcot 1825-1893 si altii, devenind prima metoda de
41

psihoterapie medicala. foarte curand a fost elaborata si psihoterapia rationala

Dubois,1848-1918 ca o contrapondere a ratiunii fata de factorul emotionalsugestiv al sugestiei.
DUBOIS a intemeiat metoda persuasiva, directiva de tratament a
nevrozelor. el a insistat foarte mult asupra delimitarii precise dintresugestie si
persuasiune. Metoda sa consta in educatia vointei. Dupa o etapa de ascultare si
cunoastere a problemelor

pacientului urma ca prin intermediul metodei

convingerii sa se produca clarificarea gandurilor si adoptarea ideilor propruse de

terapeut, in calitate de bun prieten. Medicul trebuia sa-i insufle bolnavului
increderea ca el se va vindeca si totodata sa-l insoteasca pe lungul drum al
autoeducarii.
Dupa D. Langen 1973 linia rationala creata de Dubois s-a sprijinit pe
urmatoarele

elemente:

clarificarea,

influentarea

prin

argumentatie

convingerilor gresite ale bolnavului si educatia sistematica destinata lui si

familiei sale.
Inrudite cu psihoterapia rationala sunt metodele create de cel de al doilea
razboi mondial:
-

terapia rational emotiva a lui A. Ellis 1943; precursoarea tehnicilor

cognitive,

behaviorismul, mai ales in partea de instruire,

terapia realitatii N.Glaser,

terapia deciziei W. Greenwald.

Cea mai apropiata este insa logoterapia lui V. Frankl 1858-1970

42

INDRUMAREA REALISTA PRIMORDIALITATEA MEDIULUI

Pe aceeasi cale a apelului la intelepciune, in diferite asezaminte din SUA,
dar si in alte tari, s-a dezvoltat un curent de indrumare realista la inceputul
secolului. El a stat la baza sfatuirii scolare, a consilierii, apropiata de metodele
practicate in aceeasi perioada de clinicile de indrumare a copilului si
adolescentului child-guidance. Aceeasi orientare a fost adoptatade scoala
invatarii si de terapia comportamentala.
Obiectivul principal al acestui grup de tehnici este obtinerea unei mai mari
adecvari fata de normele sociale, ale familiei si/sau comunitatii, a unei mai bune
adaptari la probleele vietii, imbunatatirea relatiilor cu cei de aceeasi varsta. Este
o orientare catre mediu, influenta sa fiind considerata drept fundamentala. Se
considera ca existenta individuala este determinata de scopuri divergente, intre
care se numara nevoia de securizare si nevoia de dezvoltare. Acestea isi gasesc
expresia in comportamentele directionate catre o

finalitate adica spre

satisfacerea nevoilor.
Cei care se prezinta pentru sfatuire au o problema generata de o atitudine
sau de o exprimare comportamentala gresita sau au intrat intr-o situatie aparent
fara solutie. Problemele trebuie sa fie rezolvate. Devierea comportamentala este
partiala si poate fi corectata cu ajutorul cuiva din afara care va oferii solutii
urmand ca subiectul sa preia apoi responsabilitatea pentru propria existenta,
prin punerea in aplicare.
Obiectivele terapeutice au fost limitate la rezolvarea unei situatii sau a
unei probleme date. printre trasaturile orientarii catre mediu, L. Barcley 1973
distinge:
-

respectarea normelor culturale, sociale, a realitatii obiective. Exista un corp

de morala, de valori si conduite care trebuie respectate. Scopul consilierii
este clarificarea roblemelor persoanei. Ca metode se folosesc: intelegerea
43

trairilor, identificarea deficientelor comportamentale si eliminarea lor prin

invatare sociala. Schimbarile in comportament amorseaza modificari in
atitudini, trairi si motivatii, iar succesul este determinat prin criterii obiective,
sociale. Se realizeaza un model concret de rezolvare a problemelor, impartit
in etape. Sfatuitorul se implica in definirea cailor de rezolvare si a resurselor,
alegand dintre cele existente in repertoriul clientului. Scopul sau este de a-l
ajuta pe client sa se schimbe.

V. PROCESUL PSIHOTERAPIEI
V. 1 MANAGEMENTUL PSIHOTERAPIEI
-

numarul de sedinte

durata sedintelor

locul de desfasurare a acestora.

psihologul il interogheaza cu privire la factorii de natura

situationala care ii inflienteaza comportamentul.

Starile fiziologice

Factorii

ce tin

de

relatiile

interpersonale

cat

si

despre

comportamentul .......
Interviul preliminar are insemnatate in cadrul demersului psihoterapeutic
pentru ca adesea clientul se prezinta cu un numar impresionant de probleme iar
psihologul este cel care il ajuta ca sa se ajute singur ( il ajuta sa-si ordoneze
problemele) in asa fel incat clientul intelege ca dificultatile pot fi reduse la
dimensiuni rezonabile si incetul cu incetul cu incetul intelege ca schimbarea este
posibila.
Exemplu: daca un client acuza ca are o serie de probleme (stari de .....,
dispozitie proasta, pierderea interesului de viata, scaderea stimei de sine,

44

tulburari de somn, lipsa sperantei pentru viitor) psihologul explica ca daca o sa

accepte ca are aceste probleme atunci si schimbarea poate fi posibila incetul cu
incetul.
Reevaluarea propriei vieti.
1. subconstientul creeaza la fiecare om un program unicat . El se creeaza
in situatiile vitale.
2. cu acest fenomen se ocupa subconstientul de la nastere. In subconstient se
pastreaza informatiile intregii vieti.
3. copilul dezvoltat ca adult aduna experienta, receptioneaza factorii din
exterior deja avand la baza experienta trecutului neconstientizand ca viata
adultului este formata din radacinile copilariei
Atitudinea constienta fata de mediul inconjurator se schimba permanent
iar subconstientul poate sa ramana fidel acelor tipare formate chiar si ereditar.
Exemplu: daca in copilarie a avut loc o situatie traumatizanta care a lasat o
amintire ea exista in subconstient pana in prezent putand influenta situatia
prezenta, de aceea este important ca eu singur sa-mi creez viata mea, lumea
mea, cu gandurile si cu comportamentele.
Boala = reflectarea gandurilor negative si a comportamentului negativ pe
corpul fizic.
Atatitudinea fata de mediul exterior se formeaza la copil sub influenta
copiilor (gradinita, scoala etc.) cu timpul toate aceastea se sedimenteaza in
programarea subconstienta comportamentala. Reflectarea tuturor acestora este
mediul in care traim.
Reevaluand

viata

personala

noi

schimbam

omul,

programand

subconstientul adica schimbam viata, modelul mental, modul de a trai.

45

Deoarece boala este reflectia pe planul psihic a gandurilor negative, a

emotiilor, este foarte important sa cautam mai adanc si sa selectam in istoricul
personal acele situatii care au dus la formarea unei astfel de atitudini.
Studiu de caz:
Pacient de 28 de ani acuza dureri lombare, dureri aparute in timpul
nasterii unui copil mort.
Dupa colaborarea cu subconstientul (intoarcerea spre sine) s-a demonstrat
ca nu moartea copilului a provocat boala ci in plus moartea copilului s-a datorat
programarii subconstiente de distrugere a copilului.
Psihologul: Pana la prima sarcina ati avut ganduri de a scapa de copil, ati
spus NU VREAU COPII!!!? Ori v-a fost frica sa ramaneti insarcinata, ori a fost
aceasta o sarcina nedorita?
Pacientul: Nu!
Psihologul: Dar subconstientul dumneavoastra ne-a dat informatii
conform carora boala si moartea copilului a fost provocata de acest program
distructiv. In plus acest program distructiv s-a instalat in subconstientul
dumneavoastra in copilarie.
Pacientul: Nu tin minte nimic! Trecand prin copilarie, nu-mi amintesc sami fi dorit sa am copii !
Psihologul: Cand au aparut aceste sentimente? In ce circumstante?
Pacientul: Tata cu mama se certau tot timpul iar eu mai mult timp mi-l
petreceam la bunica care imi spunea ca parintii mei se certau din cauza mea.
Deci daca eu nu eram, consider ca ei erau mai fericiti!
Atunci au aparut durerile la spate! Sunconstientul a concluzionat atunci
ca copii nu aduc fericirea parintilor. Aceasta este programa dorintei copilului
46

tau moarte. Fetita pe atunci a uitat dar cand a dorit sa fie mama acest gand s-a
realizat in nasterea copilului mort iar apoi in tasarea vertebrelor.
Pacienta si-a amintit si alte ganduri si situatii cu acelasi caracter.
Concluzie: boala este nevinovata.
Bunica a reflectat prin cuvinte de fapt ceea ce noi numim programarea
distructiva a fetitei. Faptul ca pacienta a avut mai multe avorturi este o
manifestare a programarii de ucidere a copiilor.
Schimband gandurile subiectului schimbam de fapt programul
reprogramam subconstientul. Pentru unii oameni aceste programari sunt ascunse
foarte adanc dar foarte important este autoevaluarea si scoaterea lor la iveala
devenind revelant.
Concluzie: boala este un semnal dat de subconstient.

V. 2 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE

Modele psihoterapeutice
Actualmente psihoterapia a devenit tot mai elaborata astfel incat putem
vorbi in prezent de aproximativ un numar de 2000 de tehnici de psihoterapie.
Fiind atat de numeroase ele pot fi clar delimitate cu continut si moduri de
actiune distincte si bine precizate.
In functie de anumite criterii distingem urmatoarele:
-

Metode orientate emotional sau afectiv

Metode orientate intelectual sau cognitiv

Din punct de vedere al demersului aplicativ se disting tehnici si metode de

terapier bazate pe criterii precum:

47

criteriu investigativ preocupat in mod esential de organizarea psihismului

uman

criterii care urmaresc in mod univoc eliminarea simptomului si vindecarea

pacientului .
In

functie

de

distinctiile

multor

scoli:

Psihoterapii:

dinamice,

comportamentale, experentiale
4. Psihoterapiile dinamice

- au la baza conceptia conform careia toate

fenomenele mentale sunt rezultatul interactiunii conflictuale a unor forte

intrapsihice (convingerile interioare date de subconstient sunt in
contradictie cu gandurile din constient) .
Inaccesibile constiintei omului si carora el le opune rezistenta, scopul
psihoterapiilor dinamic consta in facilitatea intelegerii continutului
inconstient al psihismului
5. Psihoterapii comportamentale ele pornesc de la premisa ca orice
comportament normal sau anormal este produsul a ceea ce a invatat sau
nu individul. In consecinta bolile psihice ar dupa scoala deprinderile
invatate sau raspunsuri dobandite in mod involuntar repetate si intarite de
stimuli specifici din mediu. Pentru vindecarea cu psihoterapiile
comportamentale pacientii invata noi alternative comportamentale care
trebuie exersate atat in cadrul situatiei terapeutice cat si neaparat in afara
ei.
6. Psihoterapii experentiale au punctul de plecare situatia de subestimare a
dimensiunilor etice ale omului si a relatiilor sale morale cu ceilalti.
Psihoterapia experentiala are ca scop nu numai vindecarea bolii ci si
dezvoltarea individului atat prin atingerea unei maxime constientizari cat
si prin dezvoltarea unor dimensiuni expansive: autodeterminarea,
creativitatea, .......
Dpa numarul celor care participa in psihoterapie, acestea se impart in:
48

 psihoterapii individuale:
- psihoterapii dialectice;
- psihanaliza restructurarea personalitatii prin terapii analitice:
1. analiza experentiala;
2. psihoterapii nondirective;
3. psihoterapii scurte;
4. longoterapie;
- psihpoterapii sugestive hipnotice hipnoza= relaxare barbiturica;
psihoterapii de grup (colective);
-

psihodrama;

socioterapia (consiliere terapeutica);

resocializarea;

terapia familiei.

V.3 BAZELE PSIHOLOGICE ALE PSIHOTERAPIEI SIMPTOMATICE

In timp ce psihoterapia patogenetica realizeaza principiul cauzal pentru a
intelege si a anula cauzele si mecanismele aparitiei si dezvoltarii bolii
psihoterapia simptomatica este directionata spre ameliorarea si lichidarea
simptomelor dar in timpul tratamentului nu trebuie minializata importanta uneia
sau alteia. Psihanalistul JEAN MARMAR a spus ca psihanalizatul este acelasi
internist. De pilda, in cazul unei diarei de la o intoxicatie alimentara este
suficienta o dieta si niste remedii simple dar cand este vorba de o patogeneza
mai complicata sunt necesare si alte metode adecvate.
Catre metodele psihoterapeutice de natura simptomatica des utilizate in
tratamentul nevrozelor si a multor maladii sunt hipnoterapia, terapia autogena,
sugestia si autosugestia.

49

HIPNOTERAPIA interesul catre acest fenomen reflecta posibilitatea lui

terapeutica de a mari sugestibilitatea utilizand starea somnului hipnotic. Marii
savanti au dezvaluit mecanismul fenomenului hipnotic si utilizarea lui in
tratarea diverselor maladii nevrotice si somatice. Tinand cont ca sugestia si
hipnoza au particularitati foarte comune este binevenit termenul de
hipnosugestie prin intermediul careia se poate actiona practic asupra tuturor
simptomelor de natura psihogena si psihosomatica ( frica, nelinistea, depresia,
astenia, dereglarile neurovegetative motore, etc)

AUTOREGLAREA ADAPTATIVA ca metoda de tratament a fost descoperita

in 1923 de I SCHULTZ apoi dezvoltata

fructuos in anii 70 de M

LEBEDINSCHI s.a.
Paralele cu utilizarea acestei metode in practica de tratament se utilizeaza
si in lucrul psihoigienic si psihoprofilactic la pregatirea studentilor si a
persoanelor care isi petrec activitatea in situatii extremale. In multe lucrari este
reflectata posibilitatea stimularii realizarii deprinderilor autoreglatorii prin
intermediul principiului legaturii inverse biologice ( electromiografica,
electroencefalografica), legatura inversa cu ritmul inimii.
Savantul K. MIROVSCHI a dovedit ca utilizarea orientarii biologice a
legaturii inverse in obtinerea relaxarii psihice permite miscarea timpului pentru
insusirea exersarii metodei de autoreglare.

PSIHOTERAPII DIRECTIVE
In acest cadru ar intra mai intai o serie de terapeutici nesistematice a
caror actiune sugestiva nu este constient folosita pentru a restaura sanatatea. Ele
50

fac apel la inteligenta, ratiune, sentimente morale si chiar religioase. Vindecarile

miraculoase sau magice isi au in marte acelasi mecanism.
Terapeutica de persuasiune isi gaseste cea mai tipica prezentare in
lucrarile lui DUBOIS asupra psihonevrozelor. Prin conversatii el cauta sa
inlocuiasca ideile absurde ale bolnavului prin ganduri filozofice.
Hipnoza si sugestia sunt cunoscute din antichitate si se regasesc sub forme
variate in toate civilizatiile. Tehnica variaza dupa experimentator si dupa bolnav,
fiecare hipnoterapeut dezvoltandu-si tehnica sa de inductie pe care o adapteaza
la pacient.
Aplicarile hipnozei sunt de trei categorii. Hipnoza poate fi utilizata ca
metoda de sugestie directa in scopul de a usura anumite simptome, ea poate fi
utilizata ca un catarsis, metoda de descarcare emotionala si ea se poate combina
cu psihoterapiile larii de cunostinta.
Indicatiile hipnozei sunt foarte largi. S-a utilizat hipnoterapia in diverse
tulburari functionale, in gastroenterologie, urologie, cardiologie, ginecologie,
dermatologie, in ansteziologie se utilizeaza hipnoza cu sedare preoperatorie ca
agent usurand industria anesteziei generale, ca sedativ postoperator. S-au obtinut
analgezii in diverse situatii. Deasemeneea hipnoza este folosita in nevrozele
actuale in anumite nevroze caracterioale, precum si in sindroame psihosomatice
cronice. Se considera ca psihoticii nu sunt hipnotizabili. In psihiatria infantila sau tratat cazuri de enurezis, balbaieli, ticuri, etc. Hipnoza nu presupune somn, ea
poate fi o stare speciala de veghe in cazuri speciale ea putand provoca sau
vindeca leziuni.
Autosugestia constienta este proprie metodei lui E. COUE. Aceasta
autosugestie foloseste cuvantul. Se recomanda in primul rand evitarea
autosugestiilor verbale negative,. In al doilea rand se recomanda o autosugestie
pozitiva nespecifica: in toate diminetile la trezire si in fiecare seara subiectul va
51

inchide ochii si fara sa fie atent la ceea ce spune va pronunta destul de tare ca
sa se auda, numarand pe o sfoara douazeci de noduri, fraza: din toate punctele
de vedere, zi de zi sunt din ce in ce mai bine, Autosugestia trebuie sa fie facuta
intr-un chip cat se poate de simplu, mai copilaresc, mai mecanic si deci fara cea
mai mica fortare. In cazuri specialem se adauga si autosugestii speciale, Pentru
explicatia rezultatelor se vorbeste de captarea fortelor inconstientului, marele
director al tuturor functiunilor. COUE recunoaste rolul favorizant al fricii de
boala pentru instalarea ei. Orice boala este dubla: la orice boala fizica se
grefeaza si una morala, predominanta. Bolile fizice se vindeca mult mai usor
decat suferintele morale. COUE a sustinut ca nimeni nu ne poate da sugestii atat
de puternice cum ne putem da singuri si impotriva parerii generale a aratat ca
sugestia poate vindeca leziuni organice.
Sugestiile de decor in cadrul practicii medicale au fost semnalate de R.
LIEK. Peste orice act medical se suprapune o influenta psihica, in cadrul
acesteia joaca un mare rol decorurile, ceremonialurile, si ritualurile dar mai
ales aducatia personala a medicului. Orice actiune medicala are doua radacini:
obiectiva si personala. Ca atare, arta vindecarii nu se pate desparti de miracol. In
categoria vindecarilor miraculoase se pot ingloba si metodele medicale la moda:
-

au dat rezultate intr-un numar de boli eterogene

au dat rezultate excelente in mainile creatorilor lor si dubioase in alte

maini

au dat rezultate bune in anumite medii social culturale si mediocre si alte

medii.
Multe metode si tehnici care se adreseaza sistemului nervos vegetativ fac

parte din aceste grupe. Teoriile pe care se bazeaza interventiile nu rezista

intotdeauna criticii, initiatorii lor fac greseala de a deduce din succesele
personale veridicitatea teoriei.

52

Psihoterapia de relaxare are unele elemente particulare. Metodele

psihoterap[eutice de relaxare deriva din unele mijloace utilizate de terapeuticile
hipnozei si tehnicile Yoga.
Se folosesc grade variate de detensionare musculara si se aplica in
tratamentul unor stari nevrotice si ale unor tulburari psihosomatice . Cele mai
cunoscute sunt relaxarea progresiva si metoda lui J.H. SCHULTZ de training
autogen. Metoda lui SCHULTZ incepe printr-un tratament cu ajutorul unui
medic si continua prin exercitii individuale. Tehnica cuprinde sase exercitii
corespunzand frazelor cheie: sunt complet linistit, bratele si picioarele sunt
grele, btratele si picioarele sunt complet calde, inima bate regulat, respiratia este
linistita, plexul iradiaza cald, simt o racoare agreabila [e frunte. Considerand ca
fiecare exercitiu cere in medie 15 zile este necesara o durata de 3 luni pentru a
castiga un bun automatism. Dupa circa 6 luni frazele cheie pot sa se reduca la
cuvintele cheie: linistire, greutate, caldura, inima calma, respiratie linistita, plex
cald, frunte racoroasa. De la acest stadiu se trece la treapta superioara: stadiul
culorii personale, stadiul obiectelor concrete, stadiul obiectului abstract.
Psihoterapia de relaxare poate fi utilizata atat ca hipotensor al rezonantei
afective car si pentru potentarea mecanismelor intelectuale.
Psihoterapia de sinteza si de reconstructie metoda VITTOZ se bazeaza
pe reeducarea receptivitatii senzoriale. Trebuie sa il ajutam pe bolnav sa simta
obiectele in modul cel mai elementar, evcitand de ale conceptualiza. Dereglarea
cerebrala tip care beneficiaza este PSIHASTENIA.
Exercitiile metodei VITTOZ pot fi descompuse in exercitii de
cunoastere, exercitii de concentrare, exercitii de vointa.

53

V.4 RELAXAREA
METODA DE PSIHOTERAPIE SI REGLARE A STARILOR PSIHICE
Termenul de relaxare semnifica o deconectare generala a individului de
activitatea sa cotidiana. Acest proces contine mai multe forme si variate
incepand cu odihna activa si terminand cu deconectarea. .
In sens restrans, relaxarea este o tehnica psihoterapeutica si autoformativa,
fundamentata stiintific, care urmareste realizarea unei relaxari musculare si
nervoase avand ca efect economisirea energiei fizice si psihice, cresterea
rezistentei la stres a organismului si diminuarea efectelor negative ale stresului
deja instalat. Relaxarea este in acelassi timp o metoda de autoreglare a starilor
psihice utilizate in tratamentul unor afectiuni de tip nevrotic sau psihosomatic si
a pregatirii psihologice a sportivilor.
La ora actuala tehnicile de relaxare sunt studiate cu cea mai moderna
aparatura de laborator in foarte multe tari ale lumii interesul crescut pentru
aceste sisteme fiind determinat de aplicatiile lor practice imediate in diferite
domenii de activitate: medical, sportiv, antrenamentul pilotilor si chiar al
cosmonautilor. Cele mai frecvente tehnici de relaxare folosite sunt: relaxarea
musculara progresiva a lui IACOBSON si antrenamentul autogen a lui
SCHULTZ.
Metoda de relaxare musculara a lui IACOBSON se foloseste mai rar ca
un procedeu de inductie in desensibilizare. Frecvent este folosita metoda
antremnamentului autogen intr-o legatura genetica cu hipnoza. Marele neurolog
OSCAR VOGT care, alaturi de contributiile lui importante in morfologia
creierului s-a ocupat si de hipnoza si a descris fenomenul auto-hipnozei. In
esenta era vorba despre urmatorul fenomen: anumiti subiecti erau capabili sa
intre in stare de somn hipnotic repetand ei insisi in gand fomulele utilizate de
54

hipnotizator. Pornind de la aceasta descoperire SCHULTZ

a elaborat un

procedeu special denumit de el antrenament autogen si calificat dreptr

autorelaxare concentrativa. In aceasta metoda putem remarca acelasi efort de a
depasi hipnoza, de a lasa obiectul pasiv, de a nu-l antrena in procesele
nredobandirii echilibrului si disparitiei simptomelor. Dar starea pe care
antrenamentul autogen este de presupus ca o induce nu este catusi de putin un
somn (nici macar hipnotic) ci presupune dimpotriva o atentie de o anumita
calitate, o veghere a constiintei dirijata de data aceasta inspre propriul corp.
Ceea ce este mai putin usor de inteles dar in acelasi timp esential in
metoda lui SCHULTZ, este ca aceasta autoconcentrare este in acelasi timp si o
relaxare. Intoarcerea catre propriul corp nu presupune

panda anxioasa a

survenirii unei disfunctii organice ci dimpotriva, printr-un mecanism de

autosugestie, ascultarea linistita a masinii umane in optimul ei de functionare. In
acelasi timp autoconcentrarea presupune intoarcerea temporara de la relatia
perturbanta cu lumea inconjuratoarea, o odihna absoluta a functiei de relaxare.
Odihna activa insa pune in functiune fortele volitive dar totusi aceasta metoda
nu este directionata spre educarea vointei ci de o cucerire treptata si sistematica
a autocontrolului pornind de la stapanirea simpla a unei functii foarte accesibile
vointei spre structurile organice autonome in raport cu activitatea deliberata.
Ambitia lui SCHULTZ, nu se limiteaza insa la a-l inzestra pe pacient cu o
metoda de autocontrol dirijata excllusiv catre corp. Dupa cum vom vedea,
indivizii care si-au insusit cu succes partea intitiala a antrenamentului (ciclul I)
pot purcede la o treapta superioara in care sa reuseasca sa-si domine masa
reprezentarilor, a sentimentelor si chiar a evaluarilor lor etice (ciclul II).
SCHULTZ spera sa obtina prin antrenamentul autogen nu numai un echilibru
de suprafata a persoanei si o restructurare profunda vizand organizarea
caracteriala a persoanei si o restructurare profunda vizand organizarea

55

caracteriala a persoanei in tot ceea ce are mai elaborat. Metoda respectiva poate
fi aplicata atat individual cat si in grup.
Antrenamentul in grup are nu numai avantajul aplicabilitatii la un numar
mai mare de pacienti ci si pe acela care ocazioneaza o expereinta colectiva care
la sfarsitul sedintei poate sa fie impartasita intre membrii grupului de relaxare
si utilizata de terapeut in scopul elaborarii unei trairi colective.
Intrarea in antrenament presupune neaparat o convorbire introductiva cu
pacientul in care acestuia i se va explica principiul si scopul metodei. In liniile ei
mari aceasta convorbire va trebui sa puncteze urmatoarele: sistemul nervos al
vietii de relatie si cel vegetativ sunt diferite. Cu toate acestea suntem capabili
daca vom controla corect pe primul sa-l stapanim si pe cel de al doilea. Bolile
pentru care pacientii sa faca antrenament autogen se datoresc dereglarii
sistemului nervos vegetativ. O anumita functie a organismului se poate modifica
prin forta reprezentarilor, a imaginatiei.
Deci, exercitiile vor consta in a ne reprezenta succesiv modificari ale
tonusului muschilor, vaselor de sange, organelor interne.
Exercitiile care vor fi invatate cu terapeutul dar ceea ce este mai important
este ca pacientul sa le practice singur acasa. In cateva luni (2/3) exercitiile vor fi
insusite dar ele trebuie continuate inca mult

timp pentru a elimina total

simptomele suparatoare.
Etapa urmatoare isi propune sa stabileasca pozitia de baza. Antrenamentul
presupune o pozitie confortabila care se poate realiza fie culcat pe o canapea cu
capul usor ridicat, fie asezat pe un scaun sau un fotoliu. Dupa obtinerea pozitiei
de baza se trece la rostirea exercitiilor. Rostirea trebuie sa respecte claritate,
siguranta la intonatie, cadenta ( pauze adecvate intre formule) ca si formulele
hipnotizorului. Iata un mode de exercitiu

56

1. sunt calm, linistiti, totul este calm si linistiti. Las gandurile sa treaca pe
langa mine.
2. bratul drept e greu, greu ca plumbul, greu ca un brat de statuie. Atarna
greu de umar ( pentru pozitia culcata apasa greu pe pat); Bratul stang e
greum greu ca plumbul, , greu ca plumbul, greu ca un brat de statuie.
Atarna greu de umar ( pentru pozitia culcata apasa greu pe pat);
3. bratul drept e cald, arde placut ca un calorifer. O caldura placuta pleaca de
la umar si se furiseaza pana in varful fiecarui deget: bratul stang e cald,
arde placut ca un calorifer, O caldura placuta pleaca de la umar si se
furiseaza pana in varful degetelor.
4. picioarele sunt grele, grele ca pumbul, grele ca picioarele unei statui,
apasa greu pe podea
5. picioarele sunt calde, o caldura placuta porneste din coapse si se scurge
pana in varful degetelor. Sunt calm, linistit, las gandurile sa treaca pe
langa mine
6. Inima bate linistit si puternic
7. respir adanc si linistit
8. pantecele meu este invadat de o caldura placuta
9. o racoare placuta imi cuprinde fruntea
10. sunt calm, linistit, totul este calm si linistit. Las gandurile sa treaca pe
langa mine, pacea ma inconjoara. Liniste, calm, relaxare
11. si acum respir adanc, incordez bratele, deschid ochii.
Aceste formule impun urmatoarele comentarii:
1. la sfarsitul fiecarei sedinte pacientii vor comenta tot ceea ce au simtit iar
terapeutul va face observatiile necesare
2. exercitiile sunt practicate in grup zilnic ( in spital sau in spitalele de zi)
sau de 2/3 ori pe saptamana ( cu pacientii ambulatorii) dar pacientii vor
trebui sa le aplice si acasa. Cu cat sirul exercitiilor este mai scurt cu atat
57

numarul de practicari va trebui sa fie mai frecvent. De exemplu un pacient

care este la stadiul insusirii exercitiului va trebui sa il faca de 5-6 ori pe zi
intr-un interval de 5 minute fiecare. Pe masura ce sirul exercitiului se
lungeste se poate face mai rar ajungandu-se atunci cand cele doua
exercitii au fost parcurse la o singura executare a carei durata este insa de
circa 15 minute.
3. Semnificatia exercitiilor este insa urmatoarea:
-

Exercitiul 1 este prelungirea luarii pozitiei de baza. Sugereaza o liniste

generala, desigur superficiala. Pacientul poate fi sfatuit sa-si reprezinte in
acest timp o imagine linistitoare la alegerea lui ( un lac calm, o poiana
insorita).

Exercitiul 2, demonstreaza pacientului putinta accesibila aproape oricarei

vointe, a scaderii tonusului muscular.

Exercitiul

3,

induce

modificari

ale

vascularizatiei

membrelor

(vasodilatatie) arata pacientului ca este posibila o influenta asupra

motilitatii involuntare ( a vaselor sanguine).
-

Exercitiile 4 si 5 , - este valabil ceea ce s-a spus la exercitiile 2 si 3.

Repetarea exercitiului 1 are semnificatia unei rememorari a linistii
generale la jumatatea drumului.

Exercitiul 6 cu acesta se trece in momentul inervatiei organelor interne.

Insusirea exercitiului duce la senzatia ca inima lucreaza ca o pompa
eficienta, un mecanism bine pus la punct care expediaza sangele in tot
corpul. Noi nu am observat ca bolnavii anxiosi sau hipocondrici ar putea
accepta aceasta traire corporala ca pe ceva inspaimantator dar e posibil ca
la subiecti lucrul acesta sa se intample.

Exercitiul 7 releva subiectului posibilitatile pe care le banuia de a inspira

un mare volum de aer. El se desfasoara in doua faze: inspiratie respiri
adanc si expiratie linistit.

58

Exercitiiul 8 trebuie in prealabil explicat subiectilor ca prin pantece se

intelege aici, etajul superior al abdomenului. SCHULTZ foloseste chiar
termenul plexul solar, scopul fiind intradevar vasodilatatia la acest nivel.

Exercitiul 9 - exista un contrast intre vasodilatatia la nivelul viscerelor si

usoara vasoconstrictie meningee, raspunzatoare de senzatia de

frunte

racoroasa. Calmul emotional, linistea gandirii trebuie sa se alature de

aceasta senzatie.
-

Exercitiul 10 este o reluare a sugestiei de calm general care la capatul

secventei de exercitii trebuie sa fie mai adanc. Acest exercitiu se reia
indiferent de faza insusirii ciclului ca si cel urmator.

Exercitiul 11 daca subiectul nu se recontracta risca sa ramana cu o

senzatie neplacuta de slabiciune generala. In special la membre. De aceea
este acest exercitiu absolut indispensabil la sfarsitul fiecarei secvente.
Parcurgerea intregului ciclu cere unui subiect constiincios cam 2-3 luni.
Este evident ca

tipul de personalitate joaca un mare rol in reusita.

Subiectii scrupulosi cu tendinte psihanaliste vor reusi bunaoara mult mai

bine decat cel cu trasaturi isterice. Parcurgerea cu succes a ciclului 1
poate sa permita continuarea lui prin tinerea unui anumit organ. Cu acesti
pacienti vom incerca atingerea unei stari de relaxare intr-o anumita zona
corporala, cea acfectata.
Subiectul care a suferit de hepatita poate utiliza de exemplu formula:
ficatul meu e

pe deplin relaxat, obtinand o notabila cedare a spasmului.

Subiectului care a parcurs ciclul cu succes i se poate propune sa mearga mai

departe abordand ciclul II obiectul acestuia nu mai este stapanirea starii
vegetative ci a continutului reprezentarilor sensibile si morale.
Intrucat in aplicarea acestui ciclu experienta psihoterapeutica este foarte
limitata, oricum vom expune secventa exercitiilor in principalele etape.

59

Ciclul II incepe cu o concentrare interioara

asemanatoare celor din

exercitiile budiste: privesc spre centrul fruntii. Urmeaza un exercitiu in care

subiectul este invitat sa-si recunoasca culoarea personala. O reprezentare a unei
culori omogene care ii defineste tempweramentul. Urmatoarea treapta presupune
reprezentarea unor obiecte concrete printr-un fel de asociere l;ibera iar ultima
etapa care este atinsa cu dificultate si numai de anumite persoane, propune ca
subiectul sa-si reprezinte niste notiuni abstracte ca binele, dreptatea, etc.
Pornind de la utimile doua faze este posibila o discutie care dezbatand
continutul reprezentarilor ajunge la anumite relevari de tip analitic. Astfel
autorelazarea concentrativa culmineaza in etapele ei cele mai avansate intr-o
dezvaluire a unor semnificatii mai adanci asemanatoare cu cele care ar rezulta
dintr-o psihanaliza.
Una din posibilitatile cele mai ispititoare pe care le ofera antrenamentul
autogen este verificarea obiectiva a efectelor lui. Masuratorile exacte au aratat
ca nu numai tonusul muscular si vascular dar si functionarea diverselor organe
este profund influentata de exercitii si ca aceasta constituie si o verificare a
realitatii trairilor subiective legate de ele, termometria cutanata, EKG,
spirometria dar si masuratori ale unor constante mai generale ale organismului (
bazal, dozari hormonale) constata modificarea profunda data de antrenamentul
autogen. Cu toate acestea ameliorarea subiectiva este elementul care conteaza
cel mai mult in aprecierea rezultatelor clinice.
Trecand la indicatiile metodei vom spune ca de cele mai multe ori
antrenamentul autogen nu rezolva singur cazurile care i se ofera. Lucrul este
valabil in special pentru ciclul I . In cazurile pur psihiatrice el se prezinta mai
ales ca o metoda insotita de alte procedee psiho sau farmacoterapeutice.
In cazurile psihosomatice este obligatoriu insotit cel putin in anumite faze
evolutive ale bolilor de o terapie farmacologica. Dar ca metoda de insotire care
60

creeaza un fond de relaxare optim exercitarii oricarei farmaco sau psihoterapii

este un procedeu dintre cele mai folositoare. La nivel individual el obliga pe
pacient sa aiba mereu in minte faptul ca se gaseste in cursul unei psihoterapii pe
de alta parte contribuie in mare masura la risipirea surselor corporale ale
nesigurantei de sine care joaca un rol destul de important in generarea fondului
anxios nespecific la anumiti bolnavi. Bineinteles ca nu putem cere sistemului sa
gaseasca conflictele inconstiente ale apcientului si nici sa-i induca o cale
specifica de viata.
In sectii de spital sau sanatoriu de nevrize, antrenamentul autogen poate
sa puncteze cu folos o si de activitate medicala. Exercitiile pot fi difuzate printro banda magnetica de mai multe ori pe zi: dimineata la desteptare, inainte de
odihna de dupa amiaza, seara inainte de adormire ( prelungind acest intim
exercitiu prin somn). De asemenea sedintele de relaxare in grup pot constitui
amorsa unei abordari psihoterapeutice colective mai profunde. In ceea ce
priveste starile patologice in care este indicat antrenamentul autogen vom
remarca faptul, ca sfera sa se acopere in buna parte cu sfera hipnozei. Domeniul
marii psihiatrii ii este strain. Schizofrenii care practica un timp exercitiile pot
sa deduca de aici trairi de influenta in domeniul nevrozelor, antrenamentul este
folosit atat la pacientii care manifesta tulburari subiective in sfera somatica cat si
anxiosi care prin dobandirea unui autocontrol corporal castiga in siguranta de
sine. Dupa cum am aratat, structurile psihoastenice au o mai mare usurinta la
insusirea exercitiilor in timp ce istericii intampina deseori obstacole si datorita
inconstantei lor caracteristice nu reusesc de multe ori sa duca pana la capat
ciclul I. Se vede ca lucruile se petrec invers ca in hipnoza, in care domeniul
isteriei este preferential ales ceea ce este un criteriu important in punerea
indicatiilor tehnicilor respective. Pasivitatea istericului se impotriveste insusirii
unui sistem care pune in fata in primul rand initiativa subiectului.

61

Marele domeniu al relaxarii este insa medicina psihosomatica. Starile

patologice influentate pozitiv de aceasta metoda sunt: ulcer duodenal, aerofagie,
cardiospasm, spasme colice, diaree, dischinezie biliara, meteorism, colita
mucoasa

si

ulceroasa,

varsaturi

psihogene,

insuficienta

coronariana,

hipertensiune esentiala si juvenila, boli ale circulatiei periferice, angina

pectorala, aritmii, boli alergice, eczeme, astm bronsic, prurit, urticarie,
hipertiroidism , migrena cefalee, enureza diurna si nocturna, etc. In toate aceste
stari este de dorit ca exercitiilor standard ale ciclului I sa li se adauge formule
tintite pe organ. In legatura cu aceasta se pune intrebarea daca este preferabil ca
terapeutul care indruma exercitiile sa fie numai psihoterapeut sau daca nu este
mai bine ca el sa fie si una si aceeasi persoana cu medicul care are raspunderea
generala a tratamentului. Astfel, orice bolnav somatic va evolua mult mai bine
daca masurilor p[ropriu zis medicale li se vor adauga altele de natura pur
psihoterapeutica si aceasta idee pare sa castige astazi mult mai mult teren. Un
domeniu care se situeaza oarecum in afara medicinii dar care dupa parerea
noastra reprezinta o indicatie de electie a psihoterapiei sunt acele cazuri in care
indivizii, avand o profesie care presupune un control corporal foarte fin si
diferentiat, nu dau cele mai bune performante din pricina unei emotivitati
excesive. De exemplu un tanar pianist a abordat metoda si exercitiile resuind sa
imbunatateasca substantial calitatea interpretarilor sale. O persoana care trebuia
sa ia deasemenea cuvantul in public a devenit mult mai sigura si prin aceasta,
mai convingatoare, mai pertinenta, mai coerenta in ceea ce spunea.
Antrenamentul autogen, prin rigoarea pe care o presupune, prin caracterul
de tehnica bine reglata joaca un rol insemnat in contextul masurarilor
terapeutice.

62

V. 5 PSIHOTERAPII COGNITIV - COMPORTANMENTALE

PSIHOTERAPIA RATIONALA
Psihoterapia rationala este psihoterapia logica, explicita care se
efectueaza pe fondul starii active a scoartei celebrale chiar de la

prima

cunostinta dintre medic si pacient.

Fondatorul terapiei rationale este savantul Dubois in 1913. Daca in caz de
psihoterapie sugestiva se adreseaza sferei emotional-volative a bolnavului,
atunci la aplicarea terapiei rationale ne adresam in special sferei intelectuale si
logice. Se stie ca, cu cat este mai bogat intelectual cu atat mai multa informatie
are el despre sine si cu atat mai mult avanseaza pe planul II emotivitatea care se
alimenteaza de la instincte, oferindu-I locul primordial intelectului. Din acest
motiv cand avem in fata noastra un bolnav cu un intelect bine dezvoltat si
insuficient sugestiv dar sufera de o neuroza este bine sa i se indice o psihoterapie
rationala. Aceasta alegere este cea mai rationala, fiindca metoda respectiv ne
permite posibilitatea de a depista si de a inlatura nu numai simptomele bolii dar
si motivul bolii interpretata gresit de insasi bolnav.
De exemplu, pacientul care sufera de frica de inaltime nu este in stare sa
se elibereze de aceasta stare singur. Actiunea psihoterapeutica in aceasta metoda
este orientarea spre schimbarea modalitatii gandirii pacientului si in special la
schimabarea atitudinii bolnavului fata de simptomele sale. Psihoterapeutul
implica in modul cel mai activ in procesul terapeutic pe insasi pacient, ii induce
atitudine critica fata de starea lui si, important, ii demonstreaza si il convinge ca
cauza lui nu este altceva decat imaginatia lui bolnava. Se recomanda schimbarea
anturajului pacientului, aspectul lui (culoarea parului, tunsoarea, imbracamintea
etc), in special in cazurile cand pacientul se afla in stare de conflict cu cei din
jur.

63

Savantul considera ca psihoterapia rationala se reduce in exclusivitate la

actiunea intelectuala asupra personalitatii: categoric se exclude factorul sugestiv
dar actualmente savantii psihoterapeuti considera ca in psihoterapia rationala
sunt inclusi si factori sugestivi care sunt in stransa legatura cu fenomenul
sugestiv si cu actiunea considerabila a personalitatii terapeutului asupra
personalitatii pacientului.
O insuficienta considerabila a psihoterapei rationale este munca enorma
depusa de psihoterapeut, a actiunii logice asupra multor forme de neuroza la
baza carora sta suprasolicitarea sistemului nervos sub actiunea factorilor atat
psihogent cat si somatogeni.
O importanta enorma are tipul sistemului nervos al pacientului si
scepticismul pacientului catre metodica psihoterapeutica sau catre medicul in
cauza. Deci, tratamentul prin convingere sau psihoterapia rationala este
tratamentul cu ajutorul informatiei care intra in legatura si in interactiune cu
inchipuirile despre boala sa care apoi sunt supuse interpretarii. La baza acestui
fenomen pot intervenii noi viziuni asupra lucrurilor, o noua interpretare asupra
fenomenelor traumatizante psihicului, noi conditionari, etaloane asupra
viitorului. Aceste etaloane determina importanta actiunii asupra omului a
semnelor respective si de aici reactia asupra excitantilor.
In timpul terapiei apare alta atitudine catre simptome benefica sanatatii
pacientului sau in cel mai rau caz se franeaza vechea atitudine. Astfel se obtine
schimbarea importantei informationale a excitantiilor si slabirea capacitatiilor
lor patogene. Terapia rationala se mai numeste si Metoda Socratica adica
reeducarea

omului.

Deseori

psihoterapiile

rationale

se

combina

cu

farmacoterapiile. Tehnica acestei terapii se reduce la dialogul cu pacientul unde

terapeutul ii explica pacientului cauza bolii, ii explica si il orienteza pe bolnav
sa-si schimbe viziunea si atitudinea fata de intamplarile mediului inconjurator,
sa nu mai fixeze atentia asupra simptomelor lui considerate patologice. Este
64

important ca, convingerea sa fie insotita de actiunea emotiva sporita si

argumentele sa fie pronuntate cu un ton ridicat. Acest fenomen

sporeste

actiunea lor sugestiva.

De exemplu, la un bolnav care sufera de insomnie I se spune: Nu va mai
ganditi la somn el zboara ca o pasare cand alergi dupa ea, inlaturati cu ajutorul
ratiunii dumneavaoastra gandurile si grijile neintemeiate si neimportante.
Straduiti-va sa terminati ziua cu un simplu gand care va da posibilitatea sa
adormiti linistit..
Alt exemplu:

o pacienta tanara care suferea de tahicardie din cauza

neintelegerilor in familie terapeutul ii argumenteaza: Dumneavoasta sunteti

perfect sanatoasa, tanara si frumoasa, organismul dumneavoastra este foarte
sanatos iar tahicardia este pe fond nervos. Nu aveti nimic la inima, nici o boala,
cat de des ar fi pulsul d-voastra, oricum nu este din cauza inimii ci din cauza
nervilor. Presupunem ca v-ati trezit dimineata din cauza batailor de inima, v-ati
infricosat si va ganditi ca muriti. Astfel induceti o tulburare sufleteasca care
impune inimii d-voastra sa bata, numarand pulsul care a fost 100 si s-a facut 120
va nelinistiti si mai mult, dar daca ne convingem ca nu se intampla d-voastra va
linistiti si totul revine la normal. Judecati in felul urmator: ca eu sunt tanara,
sanatoasa, puternica, nu am nici o boala de inima nici alta leziune organica si de
la aceasta tahicardie nu mor; respirati iar odata cu linistirea respiratiei se va
linistii si inima si tot organismul in intregime. Terapeutul trebuie sa-si convinga
pacientii de o neaparata insanatosire imbinand metoda convingerii cu cea
sugestiva atat directa cat si indirecta. In timpul tratamentului prin intermediul
terapiilor rationale argumentele pot sa fie de caracter diferit.
De exemplu: bolnavul care sufera de cancerofobie (fiind de specialiatte
chiar lucrator medical) I se explica in felul urmator: D-voastra acum va aflati in
clinica de psihiatrie, oare daca ati avea cancer veti fi internat la psihiatrie,
evident ca in mod sigur veti fi internat in spitalul oncologic. Sub nici o forma
65

bolnavul nu va fi internat la spitalul de psihiatrie, nu-i asa? Ati fost internat aici
fiindca v-ati bagat in cap aceasta ide deoarece sunteti un om cu o sugestie
sporita. Singur ati marturisit ca si inainte ati avut astfel de frica de boala
canceroasa iar povestirea prietenului d-voastra despre ruda lui v-au acutizat
aceste senzatii. Ati inceput sa va fixati atentia asupra functiei stomacului,
intestinelor. Gandurile despre cancer v-au invatat si astfel d-voastra ati pierdut
autocontrolul. Noi neaparat va vom ajuta sa obtineti acest control si cu siguranta
va spunem ca nu aveti cancer (cu voce ferma) iar apoi mai domol I se spune ca
va sta in stationare pana cand va intelege ca nu are nici un cancer.
Este necesar la terapiile rationale sa se explice bolnavilor decurgerea
simptomaticii in plan fiziologic, posibilitatea inlaturarii lor, spre expemplu
inlaturarea paraliciului insteric prin inducerea procesului de inhibitie, fobiilor
prin mecanismul reflexului conditionat. De exemplu: D-voastra aveti diferite
senzatii neplacute la stomac, inima, torace s.a si considerati ca suferiti de vreo
boala serioasa dar va rog sa constientizati ca inima omului lucreaza continuu,
pompeaza sange prin tot corpul, prin vasele noastre sanguine; hrana traverseaza
si ea un traseu incepand de la cavitatea bucala pana la intestine. Toate aceste
fenomene interne nu sunt constientizate de noi, ele se opresc la nivelul
cerebelului dar d-voastra ati suferit o trauma cerebrala si drept consecinta filtrele
cerebrale au slabit putin iar impulsurile au inceput sa patrunda constient si ati
inceput sa le simtiti. Problema d-voastra nu consta in aceea ca aveti la stomac
sau la inima doar pragul sensibilitatii a scazut si d-voastra simtiti aceea, ceea ce
in normal nu simteati. Nu aveti boli ale organelor interne doar numai o
sensibilitate sporita la excitanti normali iar ei se maresc atunci cand d-voastra va
concentrati asupra acestor senzatii, acestera nu sunt simptome a unei boli ci doar
niste senzatii nevinovate. Cu cat mai multa atentie d-voastra atrageti cu atat mai
puternice ele pot devenii. Noi va dam un medicament care va mari pragul
perceptiv si astfel se vor micsora si senzatiile dar important ca d-voastra sa va
66

ocupati cu munca, cu ceea ce va place, nu lasati ca atentia d-voastra sa fie

concentrate pe aceste senzatii, nu le acordati atentie si ele vor trece.
Alt exemplu reda un episod din conversatia terapeutului cu doi pacienti
avand scopul sa le schimbe reactia la actiunea psihotraumatica a factorilor
externi si sa actioneze asupra particularitatiilor caracterologice: boala d-voastra
este consecinta fenomenelor ca sunteti prea suparacios si sensibil. E necesar sa
va schimbati viziunea asupra mediului inconjurator, celor ce se intampla este
necesar sa va reeducati in acest aspect si atunci veti scapa de neuroza cardiaca
care va supara si de hipertensiune.
Imaginati-va ca pe langa un om trece o veche cunostinta si nu se salute cu
el. Diferiti oameni vor interpreta acest fenomen diferit; unul se va gandi ca
cunoscutul lui este preocupat de grijile lui sin u l-a observat, astfel incat nu i-a
atras atentia si a mers mai departe sa-si caute de treburile lui. Altul priveste
aceasta situatie astfel si-I va reprosa ca individual nu-si mai recunoaste prietenii,
nu se salute, e fudul, s-a facut bogat si nici nu se uita el, simtindu-se totodata
jignit. Un bolvan psihic cu halucinatia de gelozie poate vedea in aceasta situatie
o infedilitate a sotiei. Inca marele filozof Marc din Roma spunea Schimba-ti
viziunea asupra lucrurilor care te deranjeaza, aceasta situatie se atarna si catre
d-voastra. Este necesar sa va orientati in asa fel ca sa reactionati corect la
fenomenele din jur.
Dezbracati-va de suspiciuni neintemeiate, actualmente d-voastra aveti
nevoie sa fiti ocrotiti de nelinisti si de aceea orientate-va in asa fel sa nu
afecteze lucrurile mici, priviti astfel lucrurile. Micsorati nivelul excitabilitatii.
Fiti foarte linistit, (mereu linistiti-I

se spune pacientului cu voce ferma,

convingatoare). Oricine si orice v-ar spune d-voastra reactionati linistit, foarte

linistit (ultimile cuvinte sa fie cu un ton foarte convingator si dominant). De
exemplu pacienta lucreaza ca educatoare la o gradinita de copii: Serviciul dvoastra are un caracter mai special, fiindca comunicati cu mamele copiilor.
67

Imaginati-va ca una din ele, fara vreo motivatie va supara. Acum va veti atarna
fata de aceasta situatie foarte calm si-I veti raspunde in felul urmator: pe un ton
linistit si binevoitor Gresiti doamna, gandindu-va ca doamna are vreun necaz,
este agitata, are neplaceri in familie si din acest motiv v-a acuzat pe nedrept.
Important sa ramaneti linistit, absolut linistit, echilibrat, doar psihiatrul la locul
sau de munca nu reactioneaza la impulsivitatiile pacientilor si acuzatiile lor
nedrepte. El ramane tot timpul linistit. Echilibrat fiindca isi induce mereu atat
liniste interioara cat si linistea din exterior. La fel si d-voastra trebuie sa va
orientati si sa va induceti o protectie atat interna cat si externa la acuzele
nedrepte ale celor din jur. Nici cromul nici valeriana nu va va proteja de aceste
senzatii. Decat autoeducarea poate sa va protejeze de astfel de neplaceri.
Terapia rationala se poate imbina cu terapiile sugestive motivate.
Studiu de caz: D-voastra aveti o nevroza usoara cu o simptomatologie
stearsa. Daca oferiti organismului d-voastra o adihna calitativa, o liniste atat
interioara cat si exterioara totul va trece. Unicul tratament al d-voastra este
autoeducarea. Nu trebuie sa fiti orgolios. Sunteti un musician bun, un profesor
excelent, elevii va iubesc. Gasiti in aceste fenomene o satisfactie, doar aduceti
atat bine societatii, dar nu trebuie sa pretindeti la mult mai mult sa dati dacat
puteti, decat sunteti in stare. Schimbati-va nivelul d-voastra de pretentii,
reduceti-l in conformitate cu posibilitatiile d-voastra sin u veti fi victima
esecurilor pentru totdeauna veti scapa de nevroza care afecteaza. Nu va
considerati un om necajit fiindca nu sunteti un Beth Oven sau un Mozard.
Eliberarea bolnavului de tensiunea emotionala din cauza discordantei
dintre posibilitati si pretentiile sale au contribuit nu numai la lichidarea neurozei
dar si la o restructurare benefica a personalitatii in intregime. In timpul
tratamentului prin sugestie, orientand sa-si analizeze punctul

de vedere

psihotraumatizant si sa-l schimbe, terapeutul paralel ii indica traseul

68

comportamental pe viitor care ii va forma noi interese mai sanatoase celor

anterioare.
Care-I avantajul psihoterapiei rationale? Avantajul acestui tip de terapie
este ca pacientul participa active la procesul de tratament iar prin astfel de
lecuire I se dezvolta intelectul, se deschid noi perspective pentru corectia
valorilor umane, principiilor umane, principiilor generale si a particularitatiilor
caracterologice predispuse la aparitia bolii.
In timpul tratamentului prin convingere, spre deosebire de tratamentul
prin sugestie noile reprezentari formale nu raman izolate ci se leaga de
reprezentarile formale anterioare care le si protejeaza mai departe. Aceste
fenomene stimuleaza stabilitatea succesului terapeutic. Unicul neajuns al acestui
tip de terapie este ca efectul poate fi de o durata mai mare lunga decat la
terapiile sugestive, in special in dereglarile isterice monosimptomatice.
Ce inseamna biblioterapia?
Una din metodele psihoterapiei rationale este metoda convingerii
pacientului prin recomandarea citirii informatiei respective din carti. Deseori o
carte este mai convingatoare decat un terapeut fiindca pacietul considera ca
doctorul ii spune aceste lucruri doar ca sa-l linisteasca si nu este sincer cu el. O
mare insemnatate are autoritatea si solidaritatea editarii.
Studiu de caz: pacienta suferea de anorgasmie. Terapeutul, dupa terapia
instructiva i-a dat pacientei cartea sexopatologie feminine unde se relateaza
procentajul celor care se masturbeaza dupa cum urmeaza: femeile la 7 ani 4%;
la 12-13 ani 13%, femei la 35-60 ani 60%: dispre barbati la 12 ani 12%, la 15
ani 82% iar la 20 ani 92%. Este binecunoscut faptul ca masturbarea la femei din
punct de vedere fiziologgic nu este daunatoare. Actul masturbal local activeaza
aceleasi schimbari in organele genitale la fel ca la actul sexual. S-a subliniat
faptul ca aceasta carte a fost dedicata doctorilor de medicina generala.
69

La ce boli sunt indicate psihoterapiile rationale?

Psihoterapiile rationale se folosesc in tratamentul diferitelor boli dar in
special la tratarea neurozelor. Ele sunt recomendate la toate tipurile de neuroze
si se pot folosi in toate cazurile. Evident ca nu in toate cazurile se poate atinge
succesul vindecarii utilizand doar o forma de terapie. De exemplu, multi pacienti
bolnavi de isterie sunt vindecati numai utilizand mai multe metode de tratament,
terapia rationala ramanand o terapie complementara. Orice alta metoda de
tratament folosita este mai efectiva, mentinadu-se complementar cu terapia
rationala numai pentru inlaturarea simptomului dar si pentru proliferarea
recidivarii.
Poate oare tratamentul terapeutului sa obtina efect vindecator daca
informatia este falsa?
O particularitate specifica a tratamentului prin convingere este ca efectul
terapeutic poate fi obtinut indiferent daca in ceea ce pacientul se convinge este
fals sau adevarat.
Studiu de caz: pacienta, 21 ani in urma decedarii tatalui a simtit o sufocare
si un nod in gat. Dupa mai multe terapii rationale in urma carora s-a vindecat
starea de sufocare, a ramas nodul in gat. Terapeutul, examinand laringele,
faringele i-a spus ca intradevar are o implantatie (polip) si stopindu-l de cateva
ori (la sedintele de terapie rationala) cu sol. Lidocaina 1%, care-I produce niste
senzatii de amorteala, pacienta s-a vindecat.
Ce sporeste eficacitatea tratamentului prin tearapiile rationale?
Efectul terapeutic se obtine mai usor atunci cand convingerile terapeutului
nu sunt in discordanta cu convingerile pacientului.

70

PSIHOTERAPII COMPORTAMENTALE ( SALKOVSKI)

Obiectivul psihoterapiei este sa-l ajute pe pacient s identifice care este
problema sa si nu ceea ce nu este ea.
Pacientul trebuie sa realizeze faptul ca simptomele exista in realitate iar
tratamentul trebuie sa ofere o explicatie satisfacatoare pentru prezena acestora.
Se stabileste

cu pacientul un contract pe termen scurt, contract care

trebuie sa respecte
solicitarile psihoterapeutului si anxietatile pacientului.
Inaintea inceperii tratamentului pacientul trebuie sa fie de acord cu
definirea psihologica a problemei sale. Aceasta se discuta clar cu pacientul.
Pacientul si terapeutul trebuie sa cada de acord in ceea ce priveste scopul
psihoterapiei. Multi pacienti incearca sa faca din terapeut un fel de aliat. Altii
vad in psihoterapeut un expert de la care pot obtine asigurari.
La inceput, terapeutul trebuie sa para ca accepta pe deplin convingerile
pacientului. El ii explica acestuia, ca in eneral oamenii isi bazeaz asemenea
convingeri pe date ale observaiei.
In acelasi timp trebuie sa-I arate ca mai poate exista si o explicaie alternativ la
cele observate de pacient si ca vor fi utilizate anumite sarcini specifice pentru a
testa respectiva explicatie, a simptomelor, care este diferita de cea a subiectului.
Pacientului trebuie sa I se spuna in mod explicit analizele,

controalele

medicale, asigurarile si discutiile fara rost despre boala nu vor face parte din
tratament. Se propune un termen de 4 luni pentru psihoterapie. Daca in acest
interval pacientul a realizat tot ceea ce ia cerut terapeutul si nu s-a produs nici o
modificare, terapeutul va fi gata de a admite ca pacientul are o problema mai
curand somatica.

71

Terapeutul are obiectiv prioritar modificarea modului in care pacientul

interpreteaz simptomele. Se utilizeaz discuiile

cu privire la gandurile

negative, automonitorizarea si experimentele din sfera comportamentului.

Automonitorizarea ofera pacientului si terapeutului indicatii cu privire la cat de
eficienta a fost modificarea unei convingeri.
Exemplu:
Unui pacient care credea ca dificultatile sale de deglutiie sunt simptomul
unui cancer laringian I s-a cerut sa inghita de mai multe ori la rand si sa observe
efectele. Acesta a constatat cu surpriz ca-I venea din ce in ce mai greu sa
inghit. Pacientul obisnuia s nghit in sec de mai multe ori pentru a verifica
starea gatului sau.
Un alt pacient considera ca senzaia de ameteal pe care o avea era
simptmul unei tumori cerebrale. In momentul in care I s-a cerut sa se
concentreze asupra zonei capului si sa se gandeasca la tumor, senzaia de
ameeala s-a accentuat. Discutand cu terapeutul, pacientul si-a amintit faptul ca
in mod frecvent, gndul la tumor i provoac simptome. Terapeutul l-a intrebat
ce concluzie trage din aceast observaie iar pacientul i-a raspuns ca I se pare
putin probabil, ca numai gndul la tumor poate sa-I inrautaeasc stare si ca mai
curand simptomele erau reacia la starea de anxietate.
Modificarea comportamentului.
Terapeutul mpreun cu pacientul testeaza convingerea conform careia un
anumit tip de

comportament l apr de consecinele bolii; efectueaz

experimente pentru a verifica daca acele comportamente despre care pacientul

crede ca reduc simptomele chiar realizeaz acest lucru.
Exemplu:

72

O pacient cu colon iritabil se simea anxioas ori de cate ori avea o

senzaie de balonare in zona abdominal. Ea utiliza frecvent laxative si
supozitoare pentru a scapa de aceste senzaii. Terapeutul a emis ipoteza c aceste
medicamente perturbau functionarea normala a intestinului si cresteau
sensibilitatea in zona respectiva. Pacienta a fost de acord sa renunte la
supozitoare si laxative timp de 3 sptmni, monitoriznd functionarea
intestinului. Ea a constatat ca avea mai putine balonari si a reusit sa
discrimineze mai corect senzaia de defecare.
O pacient cu dureri cronice a fost obligata sa utilizeze un scaun cu rotile
pentru ca si-a restrans activitatea fizica ramanand in pat. Atunci cand durerile
erau puternice, cand a inceput un program de exercitii fizice, ea a ramas mirata
sa constate ca nu s-a produs nici o deteriorare a starii sale.
Clarificarea efectului negativ al asigurarilor.
La acesti pacienti asigurarea personalului medical devine repede
neproductiv pentru ca ei culeg informatiile in mod selectiv si interpreteaza
gresit chiar asigurarile.
Exemplu:
Unui pacient cu dureri de cap, medicul i-a spus: durerile tale de cap sunt
probabil cauzate de tensiune. Daca persista vom face o radiografie la cap.
Pacientul a interpretat afirmatia medicului ca fiind un semn ca acesta ar crede ca
pacientul suferea de o tumor cerebrala. Deci, incercarile repetate de a-I dovedi
pacientului ca nu este bolnav, chiar daca sunt bazate pe teste medicale sau pe
persuasiune verbala nu fac decat sa-I sporeasca anxietatea. In astfel de situatii
terapeutul trebuie sa-I explice clar pacientului rolul in mentinerea simptomului
al acestei goane dupa asigurari ca nu este bolnav. In acelasi timp terapeutul
trebuie sa evite discutiile neproductive cu privire la boala pe care tinde sa o
initieze pacientul.
73

Tu chiar crezi ca ai nevoie de de aceste asigurari? Pentru ca m-ar face sa

ma simt mai bine.
Tu cat de mult trebuie sa te asiguri ca nu esti bolnav ca sa-i ajung pana
la sfrsitul anului?
Pana la sfarsitul anului!
Ai primit pana acum mii de asigurari. Crezi ca inca trei ore in care sa te
asigur ca nu esti bolnav o sa-ti ajunga pana la sfarsitul anului ?
Probabil doar pentru restul zilei.
Deci, oricare asigurare ai fi primit tot nu ti-a ajuns.
Nu, cu cat primesc mai multe cu atat vreau mai multe!
Indicatii psihoterapeutice pentru diverse tipuri de afectiuni psihosomatice
si somatoforme.
CEFALEE
Se

recomanda o serie de tehnici cognitive de

modificare a

comportamentului si relaxare (PHILIPS, 1988). Studiile clinice au aratat ca

aproximativ 40% din pacienti obtin o ameliorare pe termen lung a durerilor de
cap daca renunta la medicatia analigezica
INSOMNIA
Pacientii cu dificultati de somn se afla intr-un cerc vicios in cadrul caruia
ingrijorarea produce insomnie, iar insomnia conduce la randul ei la o noua
ingrjorare care produce din nou insomnie.
Pentru ca psihoterapia sa aiba succes este necesar:
a) sa se optimizeze conditiile care fac sa se instaleze somnul

74

b) sa se reduca preocuparea (cu ingrijorarea) pentru alte evenimente decat

tulburarea de somn,
c) sa se reduca ingrijorarea in legatura cu tulburarea de somn,
d) trebuie inlaturata conceptia eronata ca este obligatoriu pentru toti indivizii sa
doarma 8 ore,
e) modificarea stilului de via si a regimului alimentar (trebuie eliminate mai
ales alcoolul si cafeaua)
f) evitarea somnului de dupa amiaza,
g) instalarea unui model regulat de somn-veghe,
h) strategii cognitive: modificarea gandurilor negative referitoare la tulburari de
somn.
Astfel, de exemplu, un pacient era convins de faptul ca daca va fi deprivat
de somn el va muri de oboseal. Acestui pacient I s-au descris experimentele e
deprivare de somn a.i. sa ajunga la concluzia ca acestea nu sunt chiar atat de
periculoase. Pacientul s-a amuzat cand a aflat ca subiectii cu care se incerca
deprivarea de somn (prin sunete, spoturi luminoase) au sfarsit prin a adormi.
Acest pacient a fost instruit sa scrie pe faa unei cartele lipsa de somn m va
ucide, iar pe cealalta fa lipsa de somn m va face pana la urma sa adorm.
O contabila nutrea ideea ca lipsa de somn o va face sa greseasca la
calcule. Cu ea s-a facut urmatorul experiement:
A fost solicitata sa realizeze niste calcule dupa o noapte cand a dormit
bine si dupa o noapte de insomnie si nu a constat nici o diferenta. Tinand un
jurnal in care sa-si noteze fluctuatiile de dispozitie si erorile de calcul ea a
constatat ca lipsa somnului ii afecteaza dispozitia dar nu si performana.
i) relaxare. Aceasta trebuie sa cuprinda in mod psecial imagini mentale cu
caracter ritmic.

75

j) formarea unei deprinderi de conditionare a somnului (controlul stimulilor

declansatori ai

somnului). Astfel, daca utilizam dormitorul pentru a lucra,

ne va fi mai greu sa adormim. Dimpotriva trebuie realizata o asociere intre

somn, pat, dormitor.
Se recomanda identificarea activitatilor care inlatura somnul: lectura,
mancatul, privitul la televizor, ingrijorare pentru diverse probleme. Cu exceptia
somnului si a relatiilor sexuale, toate activitatile vor fi excluse din dormitor.
Este indicata, de asemenea, respectarea aceleasi ore de culcare.
Daca constati ca te framant grijile atunci cand te asezi in pat, ridica-te,
mergi in alta camera unde te poi gandi la problemele tale. Ramai acolo pana ti
se va face somn.
k) tehnica psihoterapiei prin interventie paradoxala. Aceasta tehnica se
rcomanda mai ales acientilor rezistenti la tratament. Instructajul administrat
suna in felul urmator: Cand te asezi pe pat incearca sa notezi gandurile careti vin in minte. Fa toate eforturile ca sa nu adormi. Chiar daca nu vei dormi
toata noaptea, aceasta iti va fi de folos in viitor.
In cazul in care pacientii vin la psihoterapeut cu speranta ca vor obtine un
autocontrol total asupra problemei aceasta tebuie sa-I determina sa aiba
obiective mai realiste. Dimpotriva, daca pacientii sunt totalmente lipsiti de
speranta in legatura o posibila schimbare, trebuie sa li se spuna ca micile
modificari realizate le vor fi utile in viata de zi cu zi si in acelasi timp trebuie sa
se sublinieze si faptul ca pacientul nu are nimic de pierdut daca se angajeaza
intr-un mic experiment in cadrul caruia isi

propune un scop limitat (de pilda sa

nu se mai simta deprimat atunci cand are ameteli).

O problema importanta este legata de atitudinea celorlalti medici care nu
de putine ori saboteaza psihoterapia cu sau fara voie.

76

Efectele psihoterapiei la aceasta categorie de pacienti sunt:

-

ameliorare pe termen lung

obtinerea unor modificari de mica amploare dar care sunt utile pacientului

stoparea deteriorarilor

ajutarea pacientilor sa duca o existenta

aproape normala in ciuda

problemei pe care o au
-

reducerea starilor afective, negative, asociate simptomului (anxietate,

depresie, demoralizare).

Indicatii psihoterapeutice speciale pentru diverse afectiuni psihosomatice

sau somatoforme (dupa SALKOVSKI,1989).
I.

HIPERTENSIUNEA

Tensiunea arteriala tebuie periodic masurata

Este eficienta utilizarea relaxarii, combinata cu meditatie si procedee
bazate pe biofeedback (PATEL, MARMOT si TERRY, 1981; JONSON
1984; LEENAN si HYNES 1986)
II.

TICURI SI SPASME MUSCULARE:

Utilizarea practicii pozitive in cadrul careia se cere voluntar contractura

musculara pe perioade bine determinate ( BIRD, CATALDO,PARKER,
1981)
III.

ASTMUL BRONSIC
Pacientii sunt adesea cuprinsi de panica chiar si atunci cand caile

respiratorii nu sunt obstruate. Atacurile de panica se termina de obicei cu un

atac de astm si invers. Este necesara tratarea astmului, atacului de panica.
Automonitoriyarea si experimentele in sfera comportamentala sunt utile pentru
a-l invata pe pacient sa realizeze discriminarea dintre un atac anxios si un atac
de astm propriu-zis.
77

Se utilizeaza strategii de management al anxietatii si strategii de expunere

pentru a stopa atacurile si pentru a creste toleranta la stres a pacientului (CREER
1982, JOHNSTON 1984).
Se pot utiliza cu succes tehnici de relaxare si hipnoza.
IV.

AFECTIUNI DERMATOLOGICE

Principala interventie utilizata in eczeme este reducerea scarpinatului care

are loc cu un grad minimal de constientizare. Se explica pacientului faptul ca
scarpinatul produce o usurare pentru moment dar inrautateste problema in viitor.
Automonitorizarea creste gradul de constientizare a tendintei subiectului de a se
scarpina. Se propun comportamente alternative in locul scarpinatului cum ar fi
de pilda lovirea usoara a zonei afectate (RISCH si FERGUSON 1981, MERLIN
FRIEDERICKSEN, NOREN si SWEBWLIUS 1986). Se utilizeaza cu succes si
tehnica hipnotica.
V.

TULBURARI VESTIBULARE
In cazurile de ameteala cronica sunt indicate exercitii gradate de miscare a

corpului precum si alte tipuri de miscari care provoaca senzatia de ameteala

(METODA EXPUNERII).
In Tinnitus se utilizeaza relaxarea si interventia cognitiva, menite sa-i
ajute pe pacienti sa realizeze o interpretare mai realista a simptomelor lor.
VI.

DURERILE CRINICE

Reducerea comportamentelor de evitare reprezinta o componenta

importanta a tratamentului. De asemnea se recomanda prescrierea unor exercitii
fizice.
Obiectivul explicit al psihoterapiei consta in producerea unor modificari
graduale in viata pacientilor, modificari care sa reduca nivelul handicapului
comportamental si pe cel al anxietatii. Daca se obtine si o reducere a durerii ca
78

atare aceasta este un castig suplimentar. Indicarea unei exercitii fizice creste si
pragul de tolerana la durere (WEISEMBERG 1987, PHILIPS 1988).
Asa cum am mai subliniat este utila invatarea relaxarii si a autohipnozei.

TEHNICA DESENSIBILIZRI ( Psihoterapiile forate comportamentale)

Pacientului i se induce o relaxare profunda apoi conform unei serii de
intrebari pregatite din timp terapeutul intocmeste o lista a fenomenelor si
situatiile stresante, arajandui-le intr-o ordine crescanda traumatizant (lista este
compusa ierarhic).
Spre exemplu: la reactia catre inmormantare se spune cuvantul mort, apoi
inmormantarea propriu zisa cu toata ceremonia inmormantarii.
Pentru fiecare tema infricosatoare pentru pacient se intocmeste o lista
separata, apoi pacientul intra in hipnoza si i se induce o relaxare si mai profunda.
In stare de relaxare profunda i se induce o relaxare si mai profunda. In
stare de relaxare profunda i se

insufla aceste scene deranjante pentru el

incepand de la cele mai nesemnificative. Este necesar ca pacientul sa fie

avertizat ca daca scena va produce o foarte puternica reactie emotionala neaparat
pacientul trebuie sa-i dea un semnal doctorului sa ridice un deget in sus.
La semnal, terapeutul intrerupe scena traumatizanta si adanceste starea de
relaxare sau termina sedinta sau propune o alta scena mai putin traumatizanta.
Numai dupa stingerea ultimei reactii terapeutul poate sa treaca la o scena mai
nelinistita, astfel incetul cu incetul obtine excluderea anxietatii.
Pentru inlaturarea fobiilor terapeutul poate utiliza urmatoarea metodica:
pacientului i se propune sa inchida ochii si sa-si induca gandurile obsesive, iar
terapeutul deodata ii striga stop si asa de cateva ori se repeta. Strigatul
79

terapeutului ii opreste gandurile obsesive. Pacientului i se explica ca si el poate

proceda la fel astfel franeaza fenomenul patologic respectiv. Peste 1-2 saptamani
cu antrenamente zilnice se pot inlatura gandurile obsesive. Daca acest mod de
tratament este insuficient, atunci i se propune pacientului sa se gandeasca la
ceva foarte placut sau indiferent si numai cum apar gandurile obsesive pacientul
ii da semnal doctorului. Pentru blocarea gandurilor obsesive cu succes se
foloseste distragerea atentiei sau inhibitia exterioara.
Unei paciente i s-a propus, cand va fi obsedata de vreun gand rau sa
inceapa sa faca altceva. Astfel, terapeutul impreuna cu pacientul intocmeste o
lista de activitati care ar putea sa faca in acest moment pacientul; de exemplu,
sa citeasca o carte , sa coasa, sa faca curatenie, etc.
Ca scop terapeutic se poate apela si la niste amintiri placute.
In etapa finala a antrenamentului autogen cu pacientii de fobii se poate
injecta de la 0.25 la 1 ml. de solutie de adrenalina hidroclorica subcutanat in
scopul provocarii unui complex de senzatii cardiovasculare care de obicei apar
in caz de anxietate, ce ne da o probabilitate de vindecare.

Tratamentul agorafobiile, nozofobiilor, ereintofobiilor si claustrofobiilor

Metoda psihoterapeutica este recomandata si la tratarea unor astfel de
fobii, ca frica de spatii deschise(agorafobiile), frica de obiecte ascutite
(ereintofobiile), de obiecte sau spatii murdare (nozofobiile), spatii inchise(
claustrofobie).
Cu pacientul se comunica deschis si se explica cauza bolii inducandu-i
gandul ca el poate scapa de aceste fobii numai prin antrenament, prin dorinta de
a se obisnui cu ceea ce ii este frica.

80

Perioada de adaptare este de lunga durata si foarte ingaduitoare, dar

neaparat sistematic.
De exemplu, bolnavul care ii este frica sa mearga singur pe strada, mai
intai, timp de cateva zile apoi timp de cateva saptamani i se propune sa se
plimbe pe strada insotit de un apropiat timp de 1-2 ore. Prima zi merg amandoi
alaturi iar apoi tot mai departe unul de altul, iar in perspective distanta dintre ei
se tot mareste.
In cazul fricii de spatii inalte, impreuna cu pacientul intra in acest spatiu si
un om apropiat lui, I
In caz de claustrofobie alaturi de omul suferind neaparat se gaseste si alta
persoana in care pacientul are incredere deplina. Atunci cand pacientul are frica
de obiecte ascutite, impreuna cu el o persoana apropiata aranjeaza cutitele si
furculitele impreuna, apoi incetul cu incetul le aranjeaza el singur timp de o
perioada mai lunga.
In caz de frica fata de obiectele si spatiile murdare, pacientul impreuna cu
altcineva de la inceput incepe sa se adapteze la astfel de situatii, apoi reuseste
singur sa indeplineasca sarcinile care il obliga sa fie si in contact cu murdarii.
In situatiile de ereifobii terapeutul il pune pe pacient de mai multe ori sa
efectueze activitati care ii provoaca inrosirea tegumentelor in special a fetei; spre
exemplu:sa se apropie de asistenta si sa se adreseze la ea sau i se sugereaza idea
sa se duca in magazine si sa roage vanzatoarea sa-i arate diferita marfa si sa
renunte apoi la cumparat. In acelasi timp pacientul isi insufla ca sangele se duce
in picioare.
Cursul respectiv de antrenare tine de la cateva saptamani pana la cateva
luni si da rezultate bune chiar in cazuri de fobii de lunga durata.

81

Unui elev de clasa a IX-a care sufera de balbaiala i s-a interzis sa

vorbeasca in clasa timp de cateva saptamani. Apoi i s-a permis ca atunci cand
vrea sa vorbeasca sa ceara cuvantul si sa raspunda la lectii si in sfarsit cand va fi
solicitat. Peste un timp i se propune sa citeasca cu voce tare la inceput cate doua
ore pe zi apoi cate 3-4 ore pe zi.
Antrenamentul, cu scopul de sensibilizarii fricii obsedante se petrece
neaparat in anturaj real infricosator: se poate obtine desensibilizarea inducand
reproducerea imaginilor infricosatoare anume in stare de relazare. Se poate
utiliza scenariul respectiv tras pe caseta, spre exemplu in caz de frica de
transport pacientului i se ofera sa asculte in stare de relaxare anume acest
episode.
Tratamentul vomei psihogene la copii
In cazurile de voma psihogena la copii provoaca spre exemplu la vederea
laptelui. Este necesar mai intai sa se dea ceai, cacao sau apa cu cate putin lapte.
Apoi se tot mareste cantitatea laptelui si se tot micsoareaza cantitatea ceaiului
sau a apei in timp ajungand numai la lapte. La reactia de la pielita de pe lapte
aceasta se strecoara printr-o sita, apoi se tot maresc gaurile sitei prin care trece
laptele.

Tratamentul fobiilor la copii

Cele mai efective terapii ale fobiilor la copii se fac in timpul activitatii de
joc.
Studiu de caz:.
O fetita de patru ani intra in bucatarie. In acest moment o vecina care
tocmai intrase, dorind sa glumeasca, a imbracat pe cap un cos si pe neasteptate
s-a intors spre fetita si a tipat cu voce tare, ceva nedeslusit. Fetita s-a speriat si a
82

fugit. Din acel moment ea a inceput sa se sperie de cosuri, genti, sacose,

portmonee, de vecina si nici nu mai dorea sa intre la bucatarie. O reactie mai
acuta avea atunci cand intra vecina la bucatarie sau cand vedea vecina cu cosul
in mana. Terapeutul nu a reusit sa stagneze reflexul conditionat prin convingere
, adica prin terapia rationala. Atunci ,terapeutul i-a propus fetitei sa se joace de-a
mama si tata: tu vei fi mama i-a spus terapeutul fetitei. aici va fi casuta ta , dar
aici va fi magazinul, mama cumpara multe produse acestia sunt banii.
Iia aceste cubusoare(produsele) si du-le acasa. Dar stai, nu ai cumparat inca
paine, nu ai cumparat nici cartofi, nici varza, nici morcovi. Vai cat de multe
produse trebuie sa cari acasa. Toate acestea nu poti sa le duci in mana. Tata, eu
le voi pune intr-un cosulet (un cosulet mititel pentru copii, care era asemanator
cu cel de care s-a speriat fetita). Terapeutul trece cu cosuletul prin fata fetitei de
cateva ori si ii demonstreaza cat este de comod. Drept reactie de raspuns la
joaca fetita prezinta iute inteles fata de cosulet si incepe sa puna si ea produsele
in cos. Interesul sporit pentru joaca o ajuta sa submine starea de frica provocata
de acest cosulet. Apoi fetita ia singura produsele de mai multe ori, le pune in
cosulet apoi le rastoarna tinand in mana cosuletul. Incetul cu incetul reactia la el
se atenueaza dar totusi mai ramane referitor la cosul mare, la vecina si la
bucatarie.
A doua sedinta( a doua zi).
In ziua urmatoare terapeutul ia un cosulet mai mare iar peste o zi un cos si
mai mare. Cand reactia la cosuri se atenueaza terapeutul ia cosul care i-a indus
fetitei aceasta frica ( anterior fiind adus de mama la rugamintea terapeutului) si
il foloseste in joc astfel obtinand atenuarea reflexului conditionat provocat de
el. Apoi terapeutul ii spune fetitei ca, cosul este greu sa-l duci in mana si il pune
fetitei pe umar apoi pe cap (fetita rade in hohote). Incetul cu incetul terapeutul se
apropie de situatia care a provocat frica (imaginea vecinei cu cosul pe cap). Mai
departe terapeutul ii propune fetitei sa puna cosul pe umeri, pe cap apoi pe cap la
83

fel cum l-a pus vecina totodata apelant si la franarea externa (vorbindu-i fetitei
cat este de interesant si ce joc vesel este acesta) in scopul atenuarii reactiei
conditional reflectorice de frica care de regula apare in aceste situatii de stres.
Incetul cu incetul dispare complet reactia conditional-reflectorica.
Atenuarea reflexului conditionat la cosul imbracat pe cap de obicei duce la
atenuarea si a celorlalti stimuli la astfel de reactii: portmonee, genti, vecina,
bucataria (reflexele atenuate secundar dupa L.Pavlov). Nu trebuie neglijat faptul
ca reflexul conditionat peste un timp poate sa se reinoiasca (copilul iarasi poate
sa ii fie teama de cos) chiar intr-o forma mai atenuata si numai intr-un timp mai
lung incetul cu incetul dispare nefiind incurajat. In tratamentele conform acestei
metode, de exemplu, copilul speriat de un caine nu trebuie sub nici o forma
apropiat de el imediat; acest caine nici chiar dupa o explicatie ca acest caine nu
ii face nimic, nu prezinta nuci un pericol. Este indicat ca mama sau educatorul sa
se apropie singura de caine, sa-l mangaie, sa-l hranesca, sa se apropie alti copii
de ea, cei care nu se tem de el. E bine sa i se citeasca copilului o povestioara
despre caini unde sunt momente groaznice.
Foarte bune rezultate au dat cand copilul care s-a speriat de un caine
negru terapeutul organizeaza o activitate de joc cu niste casute care trebuie sa fie
pazite de un caine. Terapeutul alege intai un catelus alb mititel(jucarie). Copilul
la inceput se temea si de acesta. Apoi se punea paznic alta jucarie un catel la
fel, alb dar mai mare, apoi unul negru astfel atenuind reactia conditionalreflectoria.
Astfel se trateaza si copilul care ii este frica sa doarma singur. Mai intai
se culca impreuna. Urmatoarea data se culca mai departe cu el. Apoi se culca
langa patutul lui pe o canapea sau pe scaune. Mai apoi mana trebuie sa stea pur
si simplu in camera copilului. Cand frica sa adoarma singur nu trece se trage
patul copilului mai aproape de usa fiind deschisa. Apoi se trage putin de la usa si

84

tot asa incetul cu incetul pana ajung la locul lui. In sfarsit se inchide usa la
camera copilului.

V.6 PSIHOTERAPII EXISTENIALE ( centrat pe client - C. ROGERS)

In aceasta teorie subiectul este considerat ca o persoana unica, avand
probleme generate de o proasta imagine de sine. Ea nu a fost capabila sa isi
integreze trairile

despre altii, despre existenta. Atentia terapeutului se

concentreaza asupra procesului terapeutic. Prin ascultarea empatica, ascultatorul

ajuta pe client sa intre in contact cu realitatea. Se realizeaza o experienta unica,
de restruscturare spontana, care va duce la maturare si autoactualizare, adica la
stimularea nevoii de realizare sociala, profesionala si de alta natura. Intrucat C.
Rogers a influentat

profund conceptele sfatuirii in ultimii 20 de ani, este

importanta o prezentare mai larga

a conceptiilor sale. In elaborarea unor

conceptii proprii el a pornit de la o practica bogata, fara prejudecati, realizata in

cadrul unui cabinet de psihoterapie a copilului si adolescentului dintr-o clinica
de indrumare a copilului din S.U.A., in anii 40 pe baza reusitelor sale el a
construit esafodaj teoretic original.
Printre elementele de baza se enumera conceptiile sale asupra omului care
se regasesc in confucianism si crestinism. Se porneste de la premiza ca omul
este fundamental bun dar imprejurarile vietii pot sa-i blocheze dezvoltarea, sai instraineze trairile si sa stimuleze mecanisme de aparare bolnavicioase.
Defensele astfel aparute pot sa serveasca impotriva fricilor de interior, iar
persoana poate sa se comporte intr-un mod incredibil de crud, destructiv, imatur,
regresiv, antisocial, daunator. In realitate, in profunzime salasluiesc tendinte
orientate pozitiv, care trebuie ajutate sa iasa la lumina.Ele sunt resursele latente
care au nevoie de o mai are capacitate de expresie si de o utilizare mai buna.
Cea mai importanta tendinta o omului este catre crestere, catre maturizare
85

sociala, catre o mai buna functioare si o mai mare capacitate de a se confrunta

cu succes cu viata. Acest concept afirma ca in fiecare persoana se manifesta o
nevoie fundamentala de realizare, de autorealizare, de autoactualizare, prezenta
de-a lungul ciclului vietii. In calea autorealizarii se constituie obstacole interne,
care pot fi inlaturate prin interventia terapeutica, dupa care procesul de
maturizare se reia spontan. Fiecare isi alege calea care i se potriveste si nu mai
este nevoie de indrumare ,marunta. Scopurile interventiei ar consta in atingerea
etapelor de dezvoltare sau de maturizare, iar aceasta poate fi realizata in timpul
procesului terapeutic. Plasarea in centru a subiectului dat si numele tehnicii
sfatuire centrata pe client iar libertatea acordata in a alege calea de dezvoltare
a dus la formula de non-directiva.
Un alt pilon al gandirii rogersiene este dat de primatul dezvoltarii prin
devenire. Ea se realizeaza prin experienta, care este o activitate suprema. Se
vorbeste despre a experentia. Rogers distinge trei categorii:
1. Lumea obiectiva, aceea din jurul nostru care poate fi abordata obiectivstiintific;
2. Lumea subiectiva, lumea care poate fi abordata subiectiv,
3. Lumea interpersonala, impartasita cu altii si care este defaot lumea
experientei.
In teoriile rogersiene experienta are primordialitate. Ea se plaseaza la
radacina schimbarii. Prin experienta este favorizata dinamica vietii, curgerea sa
si procesul de schimbare. Nimic nu este imobil si aceasta face ca viata sa fie
mai bogata si cel mai adesea mai satisfacatoare. Imaginea de sine este legata de
experienta si constituie un important element reglator al existentei.
Interventia terapeutica se realizeaza prin intalnirea dintre doua persoane si
depinde de calitatea acesteia. Eficacitatea terapeutului este in stransa legatura cu
modul de concepere a relatiei terapeutice ale carei reguli de baza sunt: empatie,
incredere pozitiva neconditionata,

impartasirea experientei, naturaletea,

86

acceptare si autoacceptare. Terapia capata caracteristicile ascultarii. Se incearca

patrunderea in sensurile adanci ale existentei , pornind

din interiorul

subiectului. Faptele nu sunt atat de importante pe cat sunt trairea lor. Esenta
psihoterapiei este de a crea securitate emotionala si anumita satisfactie pentru
reflectarea lumii interne. Se realizeaza o comuniune in intelegere/
Pana la terapie, persoana s-a simtit ca o jucarie in mana soartei, a fortelor
exterioare, avea un locus de control extern. In timpul terapiei el se elibereaza de
aceste trairi apasatoare si isi proclama un fel de declaratie de independenta. De
acum incepe sa aleaga el insusi cu sinele sau unic. Alaturi de autointelegere, de
dezvoltarea constiintei de sine se situeaza si autoacceptarea. Subiectul isi
reorganizeaza conceptia despre sine prin aparitia unei imagini de sine mai
pozitive.
Rogers defineste cateva directii ale procesului terapeutic:
1. experentierea imediata a Eului potential,
2. Experienta imediata a unei relatii afective,
3. Refacerea afectiunii fata de sine insusi, descoperirea faptului ca centrul
personalitatii proprii este pozitiv;
4. Insusirea experientei proprii.

V.7 METODA PSIHOTERAPEUTICA DUPA EMIL KUE

(Pe baza actiunilor verbale imaginative)
Renumitul psihoterapeut francez EMIL KUE , conform acestei metode
trata nu numai patologiile functionale dar si cele organice astfel incat nu il
interesa nici personalitatea pacientului, nici bolile de care suferea pacientul
afirmand totodata ca actiunea psihoterapeutica nu inlocuieste intotdeauna si total
87

medicamentele dar in cel mai rau caz reduce o parte din ele si stimuleaza
actiunea lor .
Inainte de terapie, KUE comunica foarte mult cu pacientii argumentandule ca actiunea psihoterapeutica la om se realiuzeaza prin imaginatie de aceea
tratamentul oricarei maladii trebuie sa se bazeze anume pe acest fenomen
imaginativ.
Prima etapa a terapiei este explicarea si argumentarea actiunii sugestive,
iar in etapa a doua el aplica metoda sugestiva indirecta, adica insanatosirea va fi
in cazul in care pacientul va obtine senzatia de relaxare si numai dupa aceea se
trece la terapia autosugestiva. In ce consta tehnica terapeutului ?
Cu pacientul se comunica, explicandu-i si descriindu-i mecanismul
actiunii imaginative asupra organismului in intregime prin ameliorarea functiilor
reglatorii. Apoi se explica pacietului ca el paralel trebuie sa prelungeasca
terapiile la domiciuliu in felul urmator: pacientul se aseaza comod in fotoliu
inchide ochii, obtine starea de relaxare 2,3, minute si repeta in gand sau in
soapta fara incordare, automat de 20-25 de ori unul si acelasi text compus din 34 fraze de exmplu:
Zi cu zi imi este tot mai bine;
Vazul se face din ce in ce mai bine;
Dipozitia se face tot mai buna;
Puterile sunt tot mai mari;
Acum eu, singur, pot sa vad pe unde merg si cu ochiul care a fost bolnav,
dar acum e sanatos.
Sedinta tine cateva minute . Este necesar ca aceste sedinte sa se faca timp de 3-4
saptamani, neaparat de 3-4 ori pe zi, spre exemplu: dimineata, dupa pranz si
inainte de somn. KUE atentioneaza ca este necesar de efectuat terapiile in cauz,
in stare de relaxare si liniste chiar inainte de somn si in starea de trecere de la
88

somnul de noapte la desteptare. Pentru ca sa nu se incurce numaratoarea se

utilizeaza un siret cu 20-25 de noduri care se pipaie cate unul la fiecare repetare
a textului, se pot folosi si margele (25 bilute in sirag).
Cand apare efectul terapeutic al autosugestiei?
Actiunea benefica pozitiva in cazul respectiv de tratament apare destul de
repede, chiar dupa o luna si jumatate, doua luni de tratament, dar sunt si cazuri
in care efectul terapeutic apare mai tarziu (dupa un an, chiar mai mult).
In ce consta prioritatea acestei metode de psihoterapie?
Avantajele acestei terapii constau in participarea pacientului in procesul
de tratament si in intarirea fenomenului recuperativ, succesiv cu ajutorul
formulelor de actiune verbala efectuata de insasi pacient.
Popularitatea acestei metode in special in Franta, Rusia, Olanda se
datoreaza si efectului extraordinar pe baza actiunilor verbale sistematice de
lunga durata cu aspect sugestiv foarte benefice atat in tratamentul proceselor
psihice, cat si vegetative.
La care maladii se foloseste aceasta metoda mai frecvent?
Nevrozele, tulburarile psihogene ale organelor interne, isteriile, fricile,
incordarea emotionala, educarea comportamentelor verbale sunt cele mai
frecvente patologii pentru care se aplica metodica psihoterapeutica respectiva.
EXEMPLE DE AFIRMAII PENTRU O SNTATE DIN CE N CE MAI BUN
1. ACUM ELIBEREZ ORICE MNIE DIN INTERIORUL MEU I ORGANELE MELE SUNT FOARTE
CONTIENTE DE FIECARE GND PE CARE L EMIT.
2. CORPUL MEU ESTE UN SLUJITOR CREDINCIOS I TIE CUM S SE VINDECE SINGUR, IAR EU I
OFER ALIMENTE SNTOASE, GNDIRE CURAT, ELIBEREZ CRITICILE I CONSTATRILE DESPRE
ALI OAMENI.
3. CONSUM NUMAI ALIMENTE CARE SUNT BUNE PENTRU CORPUL MEU; IUBESC FIECARE ORGAN I
CELUL A CORPULUI MEU.
4. N FIECERE CLIP M ATEPT S FIU PERFECT SNTOAS I MI NGRIJESC CORPUL
OFERINDU-I TOT CEEA CE ARE EL NEVOIE.

89

5. M ELIBEREZ DE TOATE EMOIILE NEGATIVE, DE TRECUT, DE SENTIMENTELE DE VINOVIE,

DE BLOCAJE, DURERI, DISCONFORTURI, TOXINE, ENERGII NEGATIVE, PROGRAME DISTRUCTIVE DIN
COPILRIE, M ELIBEREZ DE EXTERIOR, DE DEPENDENE, DE TOT CE NSEAMN VIBRAII JOASE.
6. M VINDEC. I PORUNCESC MINII MELE S SE DEA LA O PARTE I S I PERMIT INTELIGENEI
NATURALE A CORPULUI MEU S L VINDECE PE ACESTA.
7. CORPUL MEU FACE NTOTDEAUNA TOT CE I ST N PUTERE PENTRU A-MI CREA O STARE DE
SNTATE DIN CE N CE MAI BUN.
8. MI MPART ECHILIBRAT VIAA NTRE MUNC, ODIHN, DESTINDERE. TOATE ACESTE ASPECTE
AU PARTE DE UN TRATAMENT EGAL DIN PARTEA MEA.
9. N FIECARE ZI I MULUMESC UNIVERSULUI PENTRU C TRIESC, PENTRU O SNTATE
MENTAL, FIZIC, SOCIAL, MATERIAL, SIMT O PLCERE I BUCURIE C POT TRI O NOU ZI.
10. SUNT DISPUS S CER AJUTOR MEREU CND AM NEVOIE DE EL, M-AM ELIBERAT DE ORICE
MNDRIE. OPTEZ NTOTDEUNA PENTRU O SNTATE MENTAL, FIZIC, SPIRITUAL, MATERIAL,
SOCIAL, ETC.
11. AM NCREDERE N INTUIIA MEA I SUNT NTOTDEUNA DISPUS S
DEVOTATUL MEU PRIETEN INTERIOR- INTUIIA.

ASCULT MICUL I

12. SOMNUL MEU ESTE ODIHNITOR, M STRADUIESC CA ULTIMELE GNDURI S FIE POZITIVE CA
S-I PERMIT SUBCONTIENTULUI MEU S SE ODIHNEASC BINE I M TREZESC N FIECARE
DIMINEA CU AFIRMAII POZITIVE INDEFERENT CE AM DE FCUT N ACEA ZI.
13. FAC CU DRAG TOT CE IMI STA IN PUTERI PENTRU A-MI INGRIJI CORPUL SI CEL PUIN O DAT PE
SPTMN NTREIN MENTALUL PRINTR-O TERAPIE SUPORTIV, ELIBEREZ TENSIUNILE PRINTRUN MASAJ SENZORIAL I NTREIN CIRCULAIA PERIFERIC PRIN REFLEXOTERAPIE; LUNAR MI
PURIFIC CORPUL PRIN HIDROCOLONOTERAPIE, ETC.
TOATE ACESTEA LE FAC CU IUBIRE PENTRU CORPUL MEU DRAG, CARE M SERVETE CU
ATTA DEVOTAMENT.
14. STAREA DE SNTATE PERFECT ESTE DREPTUL MEU DIVIN PRIMIT LA NATERE I EU SOLICIT
ACUM ACEST DREPT.
15. IMI REZERV O PARTE DIN TIMP PENTRU A-MI AJUTA SEMENII I CONTIENTIZEZ C ACEST
LUCRU ESTE BUN PENTRU SNTATEA MEA I A CELOR DIN JUR.
16. I SUNT RECUNOSCTOR CORPULUI MEU PENTRU SNTATEA DIN CE N CE MAI BUN PE CARE
MI-O OFER I SIMT C IUBESC VIAA DIN CE N CE MAI MULT.
17. SUNT SINGURA PERSOAN CARE DEINE CONTROLUL ASUPRA OBINUINELOR MELE
ALIMENTARE, ASUPRA INTERPRETRILOR , PE CARE LE ELIBEREZ DIN CE IN CE MAI MULT I M
POT MPOTRIVI ORICND DORESC UNUI ALIMENT NESNTOS - ELIBEREZ DULCIURILE, FAINA
ALB, CARNEA, TELEVIZORUL I ALEG ACEST LUCRU.
18. APA ESTE BUTURA MEA PREFERAT I BEAU DIN CE IN CE MAI MULT AP CA S-MI PURIFIC
CORPUL I MINTEA.
19. GNDURILE FERICITE, CARE M FAC S M SIMT BINE, REPREZINT CALEA CEA MAI RAPID
CTRE O SNTATE DIN CE N CE MAI BUN.
20. MI ALOC CEL PUIN O DAT PE ZI CTEVA MINUTE DE MEDITAIE O INTERIORIZARE I O
CONECTARE LA ACEA PARTE A FIINEI MELE CARE TIE CUM S M VINDECE N ORICE SITUAIE
A FI.
21. GNDURILE MELE DE FERICIRE M AJUT S MI CREEZ MEREU UN CORP SNTOS.

90

22. INSPIR PROFUND I PLENAR, INSPIR SUFLU VIEII I M HRNESC CU ACESTA. INTREIN MEREU
STAREA DE MULUMIRE I RECUNOTINA FA DE PRINI I INTREGUL UNIVERS. SMERENIA
ESTE TOVARUUL MEU PRETUTINDENI I M STRADUIESC S FAC UN BINE FIECRUI OM PE CARE
L NTLNESC.
MULUMESC PENTRU C TRIESC.

VI. EVALUAREA MULTIAXIALA -DSM IV

Sistemul multiaxial ne permite aplicarea modelului socio-psiho-social in
conditii clinice educationale si de cercetare.
Folosirea acestui sistem multiaxial faciliteaza o evaluare corecta si
sistemica. Acest tip de evaluare pune in evidenta tulburari mentale si conditii
medicale generale, probleme psiho-sociale si de mediu cat si nivelul de
functionare ale acestora.
Utilizarea sistemului multiaxial de catre clinicieni le permite acestora
culegerea de informatii multiple pe care acestia le folosesc la elaborarea planului
de tratament cat mai corect si la prognosticarea evolutiei bolii.
Clasificarea multiaxiala a DSM -4 cuprinde 5 axe. O axa reprezinta un
segment ce cuprinde un domeniu diferit de informatii, dupa cum urmeaza:
Axa I Tulburari clinice .
Alte conditii care se pot afla in centrul atentiei clinice.
Axa II Tulburari de personalitate. Retardare mentala.
Axa III Conditiile medicale generale
Axa IV Probleme psiho-sociale si de mediu
Axa V Evaluarea globala a functionarii

91

Axa I acaeasta axa cuprinde date referitoare la totalul tulburarilor si

conditiilor din clasificare cu exceptia tulburarilor de personalitate si a retardarii
mentale care vor fi trecute in Axa II.
-

Este de mentionat faptul ca pe axa I se pot trece si alte date aflate in

atentia clinicianului.

Daca un pacient prezinta mai multe tulburari specifice axei I acestea vor
fi trecute toate, dar diagnosticul principal sau motivul internarii vor fi
mentionate primele;

Daca pacientul prezinta o tulburare pe

axa I si pe axa II atunci

diagnosticul principal sau motivul internarii va fi considerat tulburarea de

pe axa I ( exceptie face cazul cand diagnosticul de pe axa I este clasificat
ca diagnostic principal);
-

In cazul in care pe axa I nu este prezenta nici o tulburare acest lucru

trebuie clasificat ca V 71.09. Daca un diagnostic de pe axa I este amanat
acest fapt va fi codificat 789.9
Axa I cuprinde tulburarile diagnosticate de regula pentru prima data in

perioada de sugar, in copilarie sau adolescenta (excluzand retardarea mentala

care este diagnosticata pe axa II)
Axa I exemple:
Schizofrenie si alte tulburari psihotice
Tulburari somatoforme
Tulburari sexuale si de identitate sexuala
Tulburari de comportament alimentar
Tulburari afective
Tulburari anxioase

92

Axa II aceasta cuprinde date referitoare la tulburari de personalitate si

retardare mentala. Tot aici se vor semnala elementele dezaptative de
personalitate remarcabile si mecanismele de aparare.
-

Mentionarea acestor date pe o axa separata se face pentru a nu fi pierdute

din vedere la aparitia altor informatii. Codificarea separata a acestor
tulburari de personalitate pe axa II nu trebuie sa ne faca sa credem ca
tratamentul va fi total diferit de cel al tulburarilor codificate pe axa I.

Daca un pacient are pe axa I si axa II cate un diagnostic iar diagnosticul

de pe axa II este diagnosticul principal sau motivul consultatiei acest fapt
se va nota prin indicatia expresa de diagnostic principal sau de motiv
al consultatiei dupa diagnosticul de pe axa II;

Cand pe axa II nu exista nici o tulburare, acest fapt va fi codificat ca

V71.09

Un diagnostic amanat pe axa II va fi codificat ca 799.9;

Axa II poate cuprinde si elemente dezaptative de personalitate

remarcabile care nu satisfac pragul pentru tulburari de personalitate (nu se
va utiliza numarul de cod)

Utilizarea habituala a mecanismelor de

aparare dezaptative vor fi

mentionate pe axa II.

Axa II exemple:
Tulburari de personalitate paranoida
Tulburari de personalitate schizoida
Tulburari de personalitate antisociala
Axa III aceasta cuprinde raportarea conditiilor medicale generale cu scopul
de a ne usura intelegerea sau tratamentul tulburarii mentale a individului.
-

Conditiile medicale generale pot fi in legatura cu tulburarile mentale

intr-o varietate de moduri;
93

Conditiile medicale generale se pot afla in relatie etiologica directa cu

aparitia sau agravarea simptomelor, iar mecanismul pentru acest efect este
fiziologic;

Daca o tulburare mentala este considerata a fi consecinta fiziologica

directa a conditiei medicale generale, aceasta tulburare va trebui sa fie
diagnosticata pe axa I iar conditia medicala generala trebuie inregistrata
atat pe axa I cat si pe axa III.

Cand un individ are mai mult decat un singur diagnostic relevant pe axa
III trebuie raportate toate. Daca nu este prezenta nici o tulburare pe axa
III nici un diagnostic

Daca un diagnostic de pe axa III este amanat pana la strangerea de date

suplimentare se vor nota Axa III diagnostic amanat

Axa III exemple:

Maladii infectioase si parazitare
Neoplasme
Maladii ale sistemului circulator
Maladii ale sistemului genito-urinar, etc
Axa IV aceasta cuprinde problemele psihosociale si de mediu care pot afecta
diagnosticul, tratamentul si prognosticul tulburarilor mentale ( axa I si axa II)
-

cand un individ are multiple probleme psihosociale sau de mediu,

clinicianul poate nota atatea cate considera daca sunt relevante;

Se va utiliza ca cele mai multe probleme psihosociale si de mediu sa fie

indicate pe axa IV. In cazul cand o problema psihosociala sau de mediu
se afla in centrul atentiei clinice, aceasta trebuie sa fie inregistrata pe axa
I;

Pentru o cat mai buna catalogare a problemelor psihosociale si de mediu

ele au fost grupate pe categorii astfel:

Probleme cu grupul de suport primar

94

 Probleme in legatura cu mediul social

Probleme educationale
Probleme profesionale
Probleme cu locuinta
Probleme economice
Probleme la serviciile de asistenta
Probleme in legatura cu interactiunea cu sistemul legal/penal
Alte probleme psihosociale si de mediu
Cand se utilizeaza formularul de raportare a evaluarii multiaxiale
clinicianul trebuie sa identifice categorii relevante de probleme psihosociale si
de mediu si sa indice factorii specifici implicati. Cand nu se utilizeaza
formularul de raportare a evaluarii multiaxiale clinicianul poate nota problemele
specifice pe axa II. Exemplu:
-

probleme cu grupul de suport primar

probleme in legatura cu mediul social

probleme educationale

probleme profesionale

Axa V aceasta cuprinde raportul legat de opinia clinicianului asupra nivelului

global de functionare a individului. Aceste date sunt de folos pentru planificarea
tratamentului si masurarea impactului sau si predictia deznodamantului.
-

pe axa V raportarea functionarii globale poate fi trecuta folosint global

assessment of functioning (GAF). Aceasta scara urmareste aprecierile
referitoare la functionarea psihosociala si profesionala.

Scala GAF este divizata in 10 categorii de functionare.

Scorul GAF inseamna alegerea unei singure valori care ne arata cel mai
bine nivelul global de functionare al individului.

95

VII. ASPECTE PRIVIND ATITUDINILE PRINTETI I

DEZVOLTAREA PERSONALITAII COPILULUI
nc de la natere, copilul intr ntr-un sistem complex de relaii
cu cei apropiai: prini, frai, rude, mai trziu prieteni.
dragoste sau rceal, rspltit sau pedepsit pentru
dezvolt la rndul su

Fiind tratat cu

faptele sale, copilul

anumite sentimente i atitudini fa de persoanele cu

care intr n contact. Asimilnd progresiv limbajul, n cadrul aceluiai sistem

relaional, nva totodat s comunice, folosind metode oferite de cei din
jurul su. Asistm astfel la dezvoltarea unui complex proces de nvare social,
proces care i va lrgi progresiv sfera, pe msur ce se extind i relaiile
psihosociale ale subiectului.
-Crescnd, copilul va participa simultan sau succesiv la viaa
mai multor grupuri (familial, colar, de joac etc.), formndu-i o tot mai
complex reea de relaii interpersonale i asimilnd tot mai numeroase modele
i norme de comportament.
Cnd i va alege o profesie, o va face pe baza unor modele i
influene

preluate tot

de la cei din jur, de regul

persoane care au o

semnificaie afectiv deosebit sau care se bucur de mult prestigiu.

n concluzie, viaa fiecrui om capt coninut i semnificaie
numai

contextul cmpului sociocultural n care triete, sub influena

relaiilor interpersonale pe care le dezvolt i a experienei sociale pe care o

acumuleaz.
Procele psihice subiacente funcinrii acestui complex cmp de relaii
vor avea coninuturi dinamice i forme specifice de manisfetare ntr-un anumit
cadru sociocultural i istoric. Aceste aspecte, mpreun cu numeroase probleme
derivate constituie principalul obiect de studiu al psihologiei sociale.
Referindu-ne la studiul de fa, care i-a propus s cerceteze relaia
dintre rolurile i atitudinile parentale i formarea i dezvoltarea copilului, dup
96

cum a reieit din cele afirmate mai sus, importana acestei teme pentru
psihologia social deriv tocmai din scopul su.
O. Lzrescu afirma c un copil este o farm de om care cumuleaz
speranele de viitor ale prinilor, este purttorul bucuriilor, viselor nemplinite
i ndejdilor viitoare ale acestora ( O. Lzrescu, 25).
Funcia familiei, a rolurilor i atitudinilor parentale pe lng copil,
depete domeniul creterii elementare i pe acela al dobndirii deprinderilor
destinate s asigure confortul i prestigiul adultului.Familia este locul de inserie
a copilului n societate i cultur, constituie mijlocul prin care copilul este
introdus n viaa uman i n cadrul n care se elaboreaz personalitatea sa
proprie, realiznd astfel socializarea sa primar.
Numeroase trsturi importante ale personalitii se constituie dup
msura situaiilor trite de copil n snul familei. Atitudinile printeti, att ct
pot fi ele definite, i determin pe copii s se diferenieze unii de alii, pentru ca
particularitile lor s se manifeste clar i coerent n comportamentul sau n
exprimrile pe care subiecii nii le ofer prin unele teste de personalitate. Cu
alte cuvinte, atitudinile printeti

au alte consecine durabile asupra

personalitii copilului.
Singura atitudine printeasc valid lund n consideraie datele
oferite de psihologia copilului este cea descris sub termenul de acceptare,
care presupune dragostea din partea prinilor, atenie profund la posibilitile
i slbiciunile copilului, respectarea persoanei n formare a acestuia. Aceasta
atitudine de acceptare se manifest n diferite moduri, dup vrsta copilului. De
asemenea, cei doi prini sunt implicai n mod egal n procesul educativ
familial, dar avnd roluri diferite. Ei sunt indispensabili, ns pot fi substituii
ntr-o oarecare msur prin nlocuitori adecvai, dac acetia sunt acceptai de
ctre copil, fapt care depinde de acceptarea acestuia de ctre prini. Orice
nenelegere ntre prini, ale cror roluri sunt strns complementare, pune n

97

pericol sentimentul de siguran al copilului i armonia dezvoltrii personalitii

sale.
Personalitatea copilului se constituie datorit interaciunii continue
dintre factorii externi i cei interni prin apariia i dezvoltarea unor elemente
bazale ale personalitii n relaie cu cei din jur i cu achiziii importante la
nivelul experieei de via ( E. Verza, p. 88).
Deoarece personalitatea ncepe s se formeze nc de la natere, orice
achiziie reprezint o contribuie semnificativ la constituirea sa i pregtete
terenul pentru instalarea unor noi caracteristici din ce n ce mai complexe, ce
marcheaz notele distinctive i difereiatoare ale identitii personale.
Copilul vine pe lume cu o zestre ereditar bine camuflat sub trsturi
nc nedifereniate. Treptat, ies la iveal anumite particulariti fizice, fiziologice
i psihice, datorit cror ncepe s i se contureze personalitatea. Putem afirma,
deci, c ereditatea constituie premisa, mediul este condiia, iar educaia
reprezint factorul determinant al dezvoltrii personalitii umane.
Personalitatea este "rezultatul unui proces evolutiv care ncepe din
primele zile de via ale copilului, dar care se fundamenteaz pe anumite
structuri biosomatice transmise pe cale genetic, i, deci, preexistente n raport
cu structurile psihice n curs de formare n ontogenez.
Cei mai muli psihologi sunt de acord s mpart copilria n mai multe
etape, fiecare dintre ele nglobnd anumite caracteristici care definesc n linii
mari personalitatea copilului. Neomogenitatea copilriei i lunga cale a
dezvoltrii personalitii umane au condus la necesitatea acestei periodizri,
tinndu-se seama de nevoile biologice ale organismului i de relaiile cu mediul
familial i social. Schimbarea personalitii de la o perioad la alta nseamn o
restructurare calitativ a particularitilor psihologice, ceea ce ne ofer
posibilitatea diferenierii unei etape de alta.
Procesele psihosociale implicate n formarea personalitii copilului

98

Formarea i evoluia personalitii sunt strns legate de trei categorii

de procese psihosociale i socioculturale cu caracter complementar: socializarea,
integrarea i nvarea social. Bloom afirm c n copilrie se dobndete
aproximativ 60% din experiena fundamental de via. Un aspect deosebit de
important n acest sens l reprezint socializarea copilului. ntruct n timpul
naterii omul nu este dect o potenialitate uman, transformarea lui n realitate
reclam imperios ca, nc din momentul naterii, copilul s fie angrenat ntr-un
proces de socializare.

Geneza sociabilitii este determinat de formarea

cultural a personalitii, de apariia continei conformrii la regulile i

simbolurile grupului din care face parte individul. Acest proces poart numele
de socializare, n raport cu care individul interiorizeaz normele, valorile i
preceptele grupului social, devenind actor al sistemului. B. Bernstein considera
c socializarea este procesul n cursul cruia un copil dobndete o identitate
cultural determinat i reacioneaz, n acelai timp, la aceast identitate. Din
aceast definiie reiese faptul c socializarea implic i o reacie pozitiv din
partea copilului la valorile, concepiile sau modelele de comportare transmise n
vederea formrii i integrrii sociale.
D. Cristea definea socializarea ca un proces psihosocial cu caracter
interactiv, prin intermediul cruia se transmit i se asimileaz sisteme de valori,
norme, modele socioculturale , atitudini, credine i concepii, care sunt
caracteristice colectivitilor i grupurilor de apartenen. Fiind un proces care
are

ca

elemente

funcionale

fundamentale

comunicarea

influena

interpersonal i de grup, socializarea presupune transmiterea, asimilarea,

interiorizarea i exercitarea activ i independent a unor coninuturi
socioculturale care reprezint principiile strcturante ale unei comuniti
istoricete constituit. Aceste coninuturi, odat asimilare, constituie premis
esenial a integrrii i coparticiprii persoanei la viaa social n termeni de
normalitate acceptat, dup cum nerealizarea acestui deziderat conduce cel mai

99

adesea la marginalizare, dezinserie, respingere social, anomie i manifestarea

unor atitudini i comportamente deviate sau antisociale.
Influenele formative care se exercit asupra subiectului n perioada
socializrii

determin configurarea i mbogirea progresiv a structurilor

personalitii, pe fondul unei activiti instructiv-educative sistematice i

difereniate n funcie de vrst i de aptitudinile personale. C.Ciofu afirma, c
socializarea debuteaz n jurul vrstei de un an i poate fi definit ca procesul
prin care un individ devine membru al unui grup social. n timpul acestui proces,
care dureaz toat viaa, dar cunoate dezvoltarea maxim ntre doi i ae ani,
copilul nva normele de comportare n societate, rolurile sociale, sensurile
ritualilor, autocontrolul i autostima.
Funcia de socializare revine n primul rnd familiei. M. Voinea
afirm c procesul de socializare prin familie se manifest n urmtoarele
direcii:
- copilul nvaa c adulii au dorine, interese, obiceiuri, nevoi i c este
avantajos s se adapteze acestora;
- copilul nva c trebuie s mpart resursele (spaiul, bunurile,
jucriile, hrana, timpul i afeciunea prinilor);
- copilul nva cum este de dorit s se poarte pentru a fi acceptat,
apreciat, recompensat;
- copilul nva s lupte pentru a obine un lucru, pentru a-i satisface o
dorin.
Socializarea implic trei forme principale: primar, (de baz),
secundar i continu ( a adultului).
Socializarea primar are loc n timpul copilriei, atunci cnd copilul
i fixeaz profund modelele formative exercitate de prini, la nivelul structurii
sale de personalitate aflate n formare. Copilul nva s disting elementele

100

lumii obiectuale i relaionale, dezvoltndu-i treptat contiina propriei

identiti.
Socializarea secundar se produce prin activitatea de nvare a
normelor care regleaz relaiile copilului cu egalii si (frai, surori, prieteni,
colegi). Acest tip de socializare l determin pe copil s constate c rolurile
sociale pe care le indeplinete nu au loc ntotdeauna ntr-un climat afectiv i
protector. Astfel, n vreme ce familia socializeaz copilul ntr-un climat afectiv,
coala i relaiile implicate de ea presupun un tip de socializare bazat pe
neutralitate afectiv.
Socializarea continu intervine pe tot parcursul schimbrilor din viaa
adultului,n

msura

care

acesta

schimb

valorile,

atitudinile,

comportamentele, dobndind noi experiene de via i asumndu-i noi roluri

sociale.
E. Snciulescu, plecnd de la concluziile formulate de o serie de
cercettori, evideniaz faptul c n familia tradiional, prinii aparinnd unor
categorii socio-economice diferite transmiteau copiilor lor valori la fel de
diferite: astfel, n clasele mijlocii i superioare erau valorizate autonomia i
stpnirea de sine, imaginaia i creativitatea, n timp ce n clasele inferioare
accentul era pus pe ordine, curenie, obedien, respect al vrstei etc. n timp ce
prinii aparinnd claselor superioare i mijlocii valorizau reuita colar, ca
mijloc de ascensiune social (trasmind copiilor "sindromul de reuit"), cei din
clasele de jos transmiteau mai degrab un "sindrom al eecului", educaia lor
fiind dominat de pasivitate i fatalism.
Din aceast perspectiv, uniformitatea socializrii se refer la
convergena modelelor culturale transmise la fiecare din cele trei nivele: clasa
superioaaar / clasa mijlocie / clasa inferioar. n societatea tradiional exist o
scar valoric mult mai mare, spre deosebire de societaile contemporane unde,
la acelai nivel (clas superioar) gsim forme diferite de socializare, valori
diferite, atitudini i comportamente uneori contradictorii, toate acestea datorit
101

faptului c prezentul a impus un nou tip de cultur, cultura prefigurativ

(vrstnicii nva alturi de / de la tineri) .
Referindu-se la societatea romneasc tradiional, E. Stnciulescu
afirma c, din orice categorie social fceau parte, copiii participau de facto la
exercitarea puterii, ori de cte ori era n joc un aspect al vieii familiale care i
includea, chiar dac de jure nu li se recunotea acest drept. Att timp ct se
purtau cum trebuie (cum o cerea situaia i nu cum o impunea o norm precis),
familia nu exercita dect rareori o influen explicit, de ntrire, asupra lor.
Dac acceptm acest punct de vedere,afirm C. Ciuperc, atunci putem
considera c Romnia se afl "cu un picior n modernitate", ea folosind deja
modelul socializrii de mai trziu.
Din perspective socializrii n funcie de sex, familia tradiional a
favorizat accentuarea contientizrii diferenelor dintre sexe, ntruct punctele de
convergen ntre cele dou modele educaionale erau destul de puine. Bieii
erau socializai astfel nct s devin activi, ostili i agresivi. .Fetele, ns, erau
blamate sau pedepsite pentru comportamentul lor agresiv, dar recompensate
dac erau supuse i politicoase. Chiar i cu ajutorul jucriilor, cele dou sexe
erau influenate s se ndrepte spre anumite profesii, lucru care se mai ntmpl
i n zilele noastre.
Socializarea n familia tradiional avea loc prin cteva procese de
nvare, ce ntreau sentimental apartenenei la un sex, sentiment ce pune la
baza lui mai mult diferenele dobndite i mai puin diferenele prescrise. Cele
mai importante procese de nvare sunt: imitaia diferenial, ntrirea
diferenial i auto-socializarea.
1) Imitaia diferenial
Acest process de nvare pleac de la premise c la copii exist
tendina de a imita modelele de acelai sex, n mai mare msur dect pe cele de
sex opus, deoarece copiii sunt mai tentai s imite pe cineva perceput ca fiind
similar cu ei. ns prinii aparinnd societaii tradiionale nu interveneau deloc
102

n acest proces, ba chiar erau convini c biatul va deveni brbat adevrat doar
imitndu-i tatl, iar fetia o femeie veritabil, identificndu-se numai cu mama.
n general, nu erau doar convini de acest lucru, ci i mndri, copilul devenind
matur abia atunci cnd era capabil s imite modelul oferit de printele de acelai
sex.
2) ntrirea diferenial
Se consider c prinii, profesorii, prietenii ntresc comportamentele
specifice sexului copilului i rspund negative la comportamentele nepotrivite
sexului. Societatea tradiional nu numai c impunea copiilor s preia
comportamentele de rol ale prinilor de acelai sex, dar, n acelai timp,
valoriza negativ orice ncercare a copilului de a imita gesturi, de a adopta
comportamentele considerate ca aparinnd modalitilor de manifestare ale
celuilalt sex.
3) Auto-socializarea
L. Kohlberg arat c acest proces de nvare pleac de la ipoteza
potrivit creia odat ce copilul s-a identificat, el caut n mod activ informaii
despre modul cum femeia / brbatul trebuie s se poarte. ns societatea
tradiional oferea dou modele distincte de comportament, cu care copilul
trebuie s se identifice sau nu, plecnd de la sexul pe care acesta l are. Ceea ce
vede n familia de apartenen, vede i n celelalte familii, societatea tradiional
fiind unitar i convergent n privina adoptrii celor dou modele distincte de
comportament, proprii celor dou sexe.
Ca o concluzie, relaia printe-copil n familia tradiional era n
general bazat pe nelegere i acceptare i nu pe conflict i negare, convergena
valorilor, respectul fa de norme i obiceiuri, linearitatea rolurilor genernd i /
sau permind o socializare lipsit de tensiuni i divergene.
n familia modern, pe de alt parte, relaia printe-copil are cu totul
alte coordonate comparativ cu cele existente n familia tradiional. Concepiile
103

privind relaia parental au evoluat semnificativ, rezonant tranziiei treptate a

familiei de la tradiional la modern.
Din aceast perspectiv, E. Duvall evideniaz existena a dou tipuri
de modele materne, i anume: modelul mamei tradiionale (ce impune prin
perseveren i rigiditate) i modelul mamei moderne (axat pe dezvoltarea
capacitailor instructiv- formative ale copiilor, n condiiile unei libertai i
flexibiliti crescute).
Analog, E. Elder a identificat modelul tatlui tradiional (care asigur
educaia copiilor de pe poziia celui care are ntotdeauna dreptate i ultimul
cuvnt n orice problem) i modelul tatlui modern (ce folosete mai puin
metodele punitive-restrictive).
Din combinarea celor patru modele rezult patru tipuri de familii, care
sintetizeaz trecerea de la socializarea rigid i autoritar la cea flexibil i
ngduitoare, i anume: familia tradiional (alctuit din doi prini tradiionali),
dou forme de tranziie (un printe tradiional i unul modern) i familia
modern. Nici familia tradiional, dar nici cea modern nu asigur ns o
socializare echilibrat, aceasta fiind posibil mai curnd n cadrul celor dou
forme de tranziie, n care unul din prini compenseaz cu tradiionalismul su
modernitatea celuilalt.
Pentru a evidenia caracteristicile socializrii n familia modern i
consecinele relaiei printe-copil asupra viitorului matur, C. Ciuperc a urmat
dou direcii, i anume: (a) prezentarea caracteristicilor generale ale procesului
de socializare i (b) abordarea socializrii din perspective celor dou sexe,
pentru a observa n ce msur contribuie aceasta la adncirea prejudecailor i
stereotipurilor legate de identitatea sexual i asumarea viitoarelor roluri
familiale.
Socializarea implic procese similare de identificare i difereniere.
Identificarea e un process psihologic prin care un subiect asimileaz un aspect, o
caracteristic, un atribut al altuia i se transform (total sau parial), pe baza
104

modelului respective. Din acest punct de vedere, personalitatea se constituie i

se difereniaz printr-o serie de identificri.
Conform E. Stnciulescu, prinii constituie pentru copii prezene
simbolice eseniale, ei fiind primele repere semnificative ale procesului de
autoidentificare / autodifereniere a sinelui. Aici intervin dou puncte de vedere
distincte. Orice copil, indiferent de sex, este supus unei puternice influene
materne. ns un copil nva s devin matur prin identificarea cu printele de
acelai sex i, mai trziu, prin identificarea cu persoanele reprezentative ale
aceluiai sex din jurul su.
Biatul este obligat s se detaeze de mama lui, s se apropie de tatl
lui i s fac s funcioneze un mecanism de identificare n legtur cu aceasta
din urm. Mediul rural permite o identificare mai uoar, pentru c biatul vede
cum tatl su i exercit meseria de brbat. Mediul urban nu favorizeaz aceast
identificare, iar adolescentul trebuie s se descopere pe sine i s devin un adult
"mpotriva" tatlui su (urmeaz alt meserie, adopt alte valori etc.). n acest
caz, apare mai viabil teza potrivit creia biatul sesizeaz superioritatea patern
printr-un sentiment de rivalitate.
Chiar dac se manifest sau nu acest sentiment, cercetrile psihologice
subliniaz c, pentru dezvoltarea identitaii masculine, desprirea de mam este
esenial. A-i descoperi propria identitate sexual, afirm E. Leonelli nseamn
a imita modelele sau modurile de a proceda, de a gndi i de a simi ale unei alte
persoane de acelai sex. De aceea, un biat care nu are alturi de el un brbat
adult are dificultai n a se identifica n cadrul sexului lui. Prin urmare, baieii
fr tata vor avea o identitate de sex confuz i capaciti mai reduse de
expresie. Aceast concluzie a avut un impact considerabil, lund n consideraie
faptul c au aprut puncte de vedere potrivit crora opiunea homosexual la
biei ar deriva mai mult dintr-o ataare mpiedicat fa de tata, dect din
dominaia matern, cum se teoretizase anterior. Pe de alt parte, fata poate face
s funcioneze un mecanism de identificare fr s se detaeze de mama sa.
105

Poate acesta este i unul din motivele pentru care fetele se maturizeaz mai
devreme dect bieii .
Aceeai idee o regsim i la E. Stnciulescu care cosider c
sentimental copilriei masculine are o durat mai mare dect acela al copilriei
feminine: bieii sunt mai vulnerabili i mai greoi n nelegerea / asimilarea
ordinii sociale adulte.
Greutaile pe care le ntmpin fata n procesul de identificare se leag
de rolul pe care nu l mai accept i pe care l vede de la mama sa (gospodin,
imobil, pasiv etc). Exist, deci, i ideea potrivit creia cu ct fata crete, cu
att identificarea cu mama ei nu mai apare ca o soluie satisfactoare. Acest
lucru se ntmpl n special n familiile unde tatl este perceput ca avnd
autoritate iar, pentru a domina, fata trebuie s se identifice cu el. Dac nu va
reui, ea va suporta superioritetea patern cu o admiraie neputincioas .
Un rol important l are i reacia tatlui fa de propria sa fiic. De
exemplu, dac fata seamna din punct de vedere fizic cu mama sa, care este
foarte feminin, atunci tatl va avea tendina s o trateze ca pe o femeie. Dar
dac tatl nu are un fiu, iar fata sa are o constituie viguroas i robust, atunci
el va fi tentat s o trateze ca pe un biat . n general, o fat care are surori se
formeaz altfel dect o fat care are frai. Un biat aprut dup dou fete are
puine anse s fie neglijat. Dac ar fi precedat, ns de doi biei, ar putea fi
socotit ca o decepie. Tot aa, un biat care are numai frai poate ajunge s se
simt strin de tot ceea ce este femeiesc, rmnnd toat viaa stngaci ntr-un
mediu populat de femei.
n concluzie, numrul i sexul copiilor uureaz sau ngreuneaz
semnificativ procesul de identificare al fetei sau al biatului cu printele de sex
opus. Indiferent de numrul copiilor, pentru obinerea unei identiti autentice
sunt necesare mai multe etape:
- ataarea fa de mam;
- ndepartarea de mam;
106

- ataarea fa de tat;
- ndeprtarea de tat;
care l ajut pe om s-i descopere "esena proprie".
n procesul socializrii,copiii nu se identific cu prinii,ci i formeaz
ei comportamente proprii. Conform acestei teorii a dezvoltarii cognitive,
propus de

L. Kohlberg, identificarea sexual apare ca fiind un produs al

cutrii efective a identitii proprii. Aceasta deoarece nainte ca un copil s se

identifice cu o alt persoan, el trebuie s dispun de anumite judeci despre
natura caracteristicilor sale distincte .
De exemplu, bieii nu devin brbai pentru c se identific sau i
imit tatl, ci se identific cu tatl lor pentru c realizeaz c sunt baiei. Ei i
contientizeaz apartenena sexual i se comport ca atare. Aceast teorie, dei
recunoate rolul active pe care copiii l au n procesul identificrii lor
sexuale,dei accentueaz importana diferenierii, neglijeaz semnificaia
invrii sociale a sex-rolului.
Indiferent de punctual de vedere adoptat, este important de sesizat ce
vede copilul la printele cu care se identific sau nu, prin ce vrea el s se
diferenieze i ce impact are acest proces asupra raportului printe-copil .
Astfel, copilul observ mai nti cum prinii caut s-l fac s
gndeasc i s acioneze n antinomii. De exemplu, printre primele lucruri
nvate de un copil sunt deosebirile dintre curat-murdar i dintre permisinterzis. ns ceea ce e considerat curat i permis versus murdar i interzis
variaz mult de la o societate la alta sau chiar ntre familiile dintre aceeai
societate .Contientizarea diferenelor l determin pe copil s i creeze propriul
lui sistem de valori.
Apoi, copilul sesizeaz, odat cu ieirea n exteriorul familiei, c
prinii cad n una din cele dou extreme: hiperprotecie sau libertate total. n
ambele cazuri, copilul dorete s-i afirme individualitatea, dorin generat de
fustrare (n primul caz) sau de permisivitate (n cel de al doilea caz). Dac
107

diferenierea nu este posibil pot aprea consecine grave mai trziu. De

exemplu, se consider c 62% din divoruri sunt cauzate de hiperprotecia
matern asupra brbailor, urmarea unei prea strnse legturi dintre mam i fiu .
Majoritatea cercettorilor conchid c elementele contradictorii cele
mai vizibile n raportul dintre generaii apar n perioada adolescenei, pentru c
atunci intervin modificri importante, datorit resocializrii care are loc. Se
renun la vechile norme i valori (ce constituiser un dat pn la acea vreme) i
se nsuesc altele noi ( datorit voinei proprii,

individuale). Ca atare, se

manifest tot mai acut tendina de afirmare a propriei personaliti, de

individualizare, de personalizare.
Adolescentul se comport ca i cum ar reprezenta punctual central al
vieii, dorind s atrag atenia asupra sa, s ocheze prin faptul c e unic i
nonconformist. El caut s fie original i s strnesc admiraia n tot ce face,
plecnd de la gesturi i limbaj i ajungnd la vestimentaie sau chiar la modul
cum i semneaz numele. Dorina de libertate i armonie este tot mai mare i ea
sporete odat cu vrsta. Pe msur ce apar primele iubiri, adolescentul se
nchide i mai mult n lumea constrit de el i orice ncercare de a ptrunde n
interiorul ei determin atitudini negative, mia ales dac aceasta simte c
propriile sentimente i sunt ridiculizate i contestate. Se observ, deci, c la
vrsta adolescenei copilul aparinnd familiei moderne tinde s se comporte n
dou maniere fa de prini: contra lor sau ndeprtndu-se de ei. n primul caz,
el consider c prini nu-l neleg i se decide s " lupte", dovedindu-le c poate
reui i fr ajutorul lor, dar aplicnd o alt mentalitate i o alt scal de valori.
n al doilea caz, copilul nu lupt, dar i construiete o lume a sa, se izoleaz fa
de prini i i accept n jurul su doar pe cei care-l neleg. Din aceast
perspectiv putem concluziona c societatea contemporan este macinat de
contradicii interpersonale, iar aceasta capt accente suplimentare cnd este
vorba de generaii diferite. Se poate afirma cu un grad mare de certitudine c
raporturile intergeneraionale moderne sunt caracterizate de o conflictualitate
108

ridicat, nentlnit n societatea tradiional, marcat de conformism i

constrngere. Cutnd o explicaie, C. Ciuperc consider c un posibil punct de
plecare l constituie faptul c deosebirile ntre generaii sunt determinate de
schimbrile intervenite n dezvoltarea psihosomatic a individului contemporan,
cu deosebiri la vrsta tnr.
Debutul mai timpuriu al adolescenei, aparinea pubertii la o vrst
mai mic, extinderea limitelor superioare ale tinereii, toate constituie
particulariti ce influeneaz relaiile ntre generaii. O alt cauz ce
accentueaz decalajul dintre dezvoltarea personalitii individului, maturizarea
sa biopsihic i intelectual i integrarea n societate este dat de prelungirea
colaritii. Nu trebuie ignorate nici modificrile ce au intervenit n ierarhia
trebuinelor. De multe ori, adolescentul adopt nevoi caracteristice statutului de
adult, dar acestea ori nu sunt identice, ori sunt asumate necorespunztor.
De cele mai multe ori, divergenele ntre generaii i au originea n
lipsa de interes pentru problemele cu care se confrunt adolescentul. Din lips
de timp, din indiferen sau chiar din motive ridicole ( de exemplu, unii aduli
consider c tinerii nu vor accepta argumente lor i, ca atare, nici nu mai deschid
discuii ce ar putea induce divergene de opinii), adulii ignor s abordeze
anumite aspecte ale vieii i realitii sociale. Iar atunci cnd se hotrsc s o
fac este, de obicei, prea trziu, cci contradiciile sunt deja amplificate .
Analiznd aceste aspecte, a ajuns la urmtoarea concluzie: dac
societatea ar fi relativ stabil, cu valori bazate pe continuitate temporal,
transferul de cultur nu ar ridica probleme deosebite. ns societatea
contemporan se caracterizeaz prin discontinuitate valoric, ceea ce afecteaz
stabilitatea i conduce la dificulti n comunicarea sau nelegerea dintre
membrii familiei, promovnd o stare de incertitudine reflectat n raporturile
dintre generaii. Aceast stare de incertitudine este accentuat de trecerea de la o
societate nchis, orientat spre supravieuire, la una deschis orientat spre

109

dezvoltare, trecere ce a implicat o serie de efecte perverse i a generat situaia de

ambiguitate existant astzi.
n ceea ce privete Romnia, principalul efect al evenimentelor din
1989 n acest sens l constituie ruperea procesului de socializare. n perioada
totalitarist, singurul vector care mai efectua o socializare fireasc era familia.
Familia devenise o ser care te apra de sistem. Aceste rol al familiei a fost
distrus n 1990, cnd strada a devenit vectorul principal de socializare. Acum
relaia printe-copil se bazeaz pe alte principii, comparativ cu cele care
guverneaz familia tradiional. Copiilor i iau / li se acord mai mult libertate,
mai mult autonomie, mai mult responsabilitate, separarea devenid o problem
fireasc.
Privind socializarea din perspectiva celor dou sexe, C. Ciuperc
afirma c dei influenele tradiionale au rmas, ele s-au modificat n mare
msur. n aceast ordine de idei, s-au modificat considerabil patru axe pe care
muli sociologi le-au considerat a fi baza diferenei de socializare a celor dou
sexe. Prima dintre ele este axa sedentarism-mobilitate.
n trecut, fetele erau ncurajate s rmn sedentare, iar bieii s
devin mobili. Aceste caracteristici tradiionale s-au destrmat progresiv. n
zilele noastre, fetele se lovesc de toate problemele pe care le ridic mobilitatea i
i formeaz o perspectiv mult mai larg, dorindu-i mai mult de la ea.
Strns legat de aceast ax este i axa public-privat, care a suferit i
ea numeroase modificri. Progresiv, s-a renunat la ideea c femeile acioneaz
(doar) n spaiul privat, ceea ce a generat schimbri n procesul socializrii celor
dou sexe.
Axa pasiv-activ se supune aceluiai proces de transformare. Fetele sunt
nvate s devin active, s renune la pasivitatea tradiional care, aplicat la
condiiile societaii contemporane, le-ar fi izolat, le-ar fi frustrat.

110

n fine, numeroase schimbri a suferit i axa dependen- autonomie.

Fetele sunt educate astfel nct s poat depi stadiul de dependen fa de
sexul opus i s devin tot mai libere n opiunile lor de via.
Dup cum se poate observa, socializarea fetelor a devenit din ce n ce
mai complex i dificil. i aceasta nu att pentru c ar implica eforturi sau
costuri foarte mari, ci din cauza faptului c trebuie nlturat o mentalitate care a
fcut din femeie o fiin sedentar, pasiv i dependent, ce-i limita viaa doar
la spaiul privat.
n ceea ce privete socializarea bieilor, se merge n continuare pe
linia mobilitate-activism- autonomie, acionnd cu preponderen n spaiul
public. Nu au intervenit schimbri de fond, modificrile care au aprut innd de
contientizarea faptului c bieii trebuie s devin mai expresivi i nu doar
instrumentali, accentund i latura afectiv-emoional, nu doar cea economic.
nvarea social este o activitate complex, complementar i
indisolubil legat de procesul socializrii, reprezentnd totalitatea proceselor
psihoindividuale i activitilor psihosociale prin intermediul cror se asimileaz
ansamblurile de cunotine, norme i modele sociale specifice unei comuniti,
genernd pe aceast cale moduri specifice de gndire, simire i aciune.
nvarea social presupune nu numai asimilarea cognitiv a unor coninuturi
de natur social, ci i interiorizarea acestora, adic realizarea unor complexe
de natur cognitiv, afectiv i motivaional, care, odat formate, vor aciona
ca factori interni n determinarea atitudinilor i comportamentelor prosociale.
De calitatea i eficiena procesului de nvare va depinde nemijlocit att
nivelul de socializare i integrare social a membrilor, ct i coeziunea i
funcionalitatea general a comunitii creia aparine .
nvarea social reprezint o form special de nvare uman,
discriminativ, care se distinge printr-o not emoional, de participare afectiv
a subiectului la nsuirea comportamentului social i care se efectueaz fie pe
111

cale observaional (dup model), individual asistnd la experiena altor

persoane, fie n procesul interaciunii nemijlocite a indivizilor n grup ori n
condiiile exersrii individului asistat de alii, ca nvare n public i, deci, sub
influena prezenei celorlali. Aceast nvare se realizeaz prin :
-condiionare social direct;
-condiionare indirect- prin limbaj- cuvinetele coninnd sensuri
plcute ori neplcute pentru subiect i trezindu-i astfel o atitudine emoional,
care apoi e ataat obiectului, situaiei sau evenimentului pe care l desemneaz
cuvntul respectiv .Printr-o asemenea condiionare indirect verbal se nsuesc
n genere prejudecile, zvonurile i stereotipurile sociale. nvarea social
observaional, n care cel care nva particip emoional, st la baza multor
conduite afective de aprere ale individului. Foarte multe dintre experienele
sociale nvate se bazeaz pe mecanismele condiionrii umane operante,
pornind de la o motivaie a individului. Prin coninutul su, nvarea social
este nvare de experiene umane, de roluri i comportamente sociale, de relaii
sociale, semnificaii i valori. nvarea social are la baz o motivaie social
individual i de grup, dat de nevoia de mutualitate, trebuina unui statut social
ridicat, dorina autorealizrii i de autodepire, angajarea n atingerea
scopurilor colective etc.
nvarea social a indivizilor este reglat i controlat n grup prin
fenomenul comparaiei sociale, raportnd performanele nvrii fiecruia la
rezultatele indivizilor concret existeni, ca i la modelul grupal etalon
generalizat, funcionnd ca reper social, ca model ideal.
Factorii ntritori n nvarea social sunt aprobarea grupal,
recompensele morale, lauda, recunoterea, acceptarea i promovarea social a
indivizilor. nvarea social se distinge prin efectele sale psihosociale asupra
personalitii indivizilor, ca i asupra relaiilor din grup. Ea poate fi nvare
competitiv sau cooperativ, cu sarcini invidviduale sau colective, de participare

112

ierarhic sau cu efort egal distribuit i cu tot attea consecine deosebite n

dezvoltarea psihic i social a celor ce nva .

BIBLIOGRAFIE
Allport, G.W. Structura si dinamica personalitatii, EDP,Bucuresti,1981;
Birch, A. Psihologia dezvoltarii , Ed. Tehnica , Bucuresti 2000,
Holdevici I., Elemente de psihoterapie, Bucureti, 1996
Holdevici I., Psihoterapia, Bucureti, 1993
Holdevici I., Autosugestie i relaxare, Bucureti, 1995
Holdevici I., Vasilescu V.P., Psihoterapia un tratament fr medicamente, Ed.
Ceres, Bucureti, 1994
Mitrofan I., Psihoterapia experienial, Bucureti, 1997
Dolto F., Psihanaliza i copilul, Bucureti, 1993
Holdevici I., Sugestiologie i terapie sugestiv, Ed. Victor, Bucureti, 1995
Gheorghiu V., Hipnoza- realitate i ficiune, Ed. tiinific, Bucureti, 1997
Gheorghiu V., Ciofu I., Sugestie i sugestibilitate, Ed. Academiei R.S.R.,
Bucureti, 1981.

113