Gramatica in general

- gramatica este stiinta care studiaza reguli privitoare la modificarea formei cuvintelor si
la inbinarea acestora in propoziti si a propozitilor in fraze
Tipuri de gramatici: 1, gramatica traditionala care merge pe linia traditiei
2, gramatica moderna care aplica metodele moderne in
prezentarea faptelor de limba
a) structuraliste care studiaza structura
gramaticala a unei limbi din punctul de
vedere al opozitilor care egzista in
sanul ei
b) transformationale care opereaza
cu transformarea scenelor de baza
posibile ale unei limbi
3, gramatica descriptiva care studiaza structura unei limbi
intro etapa data
4, gramatica istorica care studiaza structura unei limbi din
punctul de vedere el evolutiei acestea
5, gramatica comparata care studiaza in paralel structurile mai
multor limbi
Limba: - limba este cel mai important mijloc de comunicare intre oameni, principalul
instrument de exprimare a gandirii umane
- limba este un produs complex al dezvoltari istorice si sociale a speciei umane
care evolueza si se inbogateste o data cu acestea
Comunicarea prin limbaj: - la un proces de comunicare avem emitator, mesaj, receptor
- in cursul comunicarii rolurile se pot schimba
- pentru realizarea unei comunicari sunt necesare
urmatoarele conditii:
1, emitatorul si receptorul sa foloseasca corect un cod
comun, conditie care ne arata de ce e necesar sa invatam
gramatica unei limbi si sa utilizam corect cuvintele
2, mesajul sa ajunga ne modificat la receptor, conditie care
ne arata de ce trebuie sa scriem si sa pronuntam corect in
limba pe care o vorbim
3, recetorul sa desprinda din mesaj acelasi continut care a
stat la baza alcatuirii sale decatre emitator, este vorba de
o conditie care ne arata ca intalegerea prin limbaj se poate
realiza numai atunci cand atat emitatorul cat si receptorul
intrebuinteaza in mod corespunzator limbajul si acele toate
aspectele lor

Functile limbi: functia emitova cand mesajul transmite nu numai continutul sau ci si o
informatie despre emitator
functia conativa cand mesajul trasmite nu numai continutul sau ci si o
indicatie directa pentru receptor
functia referentiala cand mesajul transmite numai continutul sau fiind
raportat la o realitate in care nu intra emitatorul
Termenul nivel in lingvistica: - distingem nivelul morfologic
nivelul sintactic
nivelul fonologic
nivelul lexical
nivelul semantic
Limba romana din punct de vedere al origini: - limba romana este o limba originara
latina care s-a dezvoltat din latina
populara vorbita
- cateca dovezi ale latinitati limbi romane:
1, sistemul declinarii substantivului si
adjectivului
2, sistemul pronominal
3, sistemul conjugarilor verbale
Tendintele actuale ale limbi romane: - aici ne gandim la niste norme care guverneaza
regurile concrete de
Stil: - prin stil intelegem un ansamblu de particulalitati determinate de factori sociali
sau culturali care influenseaza
- distingem in limbaj popural si un limbar literal
- daca ne gandim la limba populara atunci ne gandim la limbajul solemn si la
limbajul uzual
- daca ne gandim la o limba literala atunci ne referim un limbaj mediu si la limbile
specializate limbajul literaturi
limbajul technico-stiintific
limbajul administrativ
Vorbirea directa si vorbirea indirecta: Vb. directa: - se reproduce exact replica a unui
personaj sau a naratorului
Vb. indirecta: - se reproduce replica alui personaj
sau a naratorului utilizanduse
subordonata gramaticala
Cuvinte si constructii incidente: - acestea dau indicati mai precise despre punctul de
vedere al emitatorului in raport cu cele relatate de el

Lexicul si vocabularul: - prin lexic intelegem totalitatea cuvintelor unei limbi

Vocabularul fundamental: - este un adevarat nucleu care cuprinde

putine cuvinte strict necesare pentru
exprimarea sentimentelor omenesti
Masa vocabularului: - cuprinde circa 90% din totalul cuvintelor inregistrate
in vocabular (arhaisme, regionalisme, termeni technici)
Fenomenul de polisemie: - cand aceluias
omonime: - vorbim de omonime cand 2 sau mai multe cuvinte au forma
identica total diferite
ex.: somn stare fiziologica de repaus si numele unui
peste
antonimele: - sunt niste cuvinte care sunt mai mult sau mai putin diferite
ca forma si au un inteles nu nimai contrar ci si contra
ex.: alb<->negru, jos<->sus
sinonimele: - sunt niste cuvinte care au forme diferite si inteles aproape
identic
- imbogatirea vocabularului e legata de dezvoltarea neintrerupta a stiintei si tehnicii
Derivarea cu sufixe si prefixe: - dupa rezultatul morfologic al atasarii sufixului lexical la
radacina, sufixele pot fi nominale (subsantivele sau
adjectivele)
Sufixele substantivale: - sufixul ar bucatar, cofetar
- sufixul easa croitoreasa
- sufixul ime cruzime
- sufixul ita casierita
Sufixele adjectivale: - sufixul esc romanesc
- sufixul iu auriu
- sufixul os dureros
Sufixele verbale: - sufixul a a canta
- sufixul i a fugi
- sufixul iza a realiza
- sufixul ui a fagadui
Sufixul adverbial: - sufixul este barbateste, romaneste

Dupa intelesul lor sufixele pot fi:

1, sufixe argumentative, care formeaza substantive si adjective care maresc obiectele
2, sufixe diminutivele, care formeaza subsantive,adjective si rar adverbe:
- sufixul ica mititica
- sufixul ioara aripioara
- sufixul ut nout
3, sufixe pentru denumirea agentului,adica a aceluia care indeplineste o
actiune: - sufixul ar argintar
- sufixul er miner
- sufixul as carutas
- sufixul retcintaret
- sufixul tor scriitor
4, sufixe pentru denumirea unor insusiri: - sufixul al saptamanal
- sufixul bil locuibil
- sufixul esc ingineresc
- sufixul iu argintiu
5, sufixele pentru denumirea plantelor: - sufixul ita garofita
- sufixul el clopotel
6, sufixele pentru denumirea pasarilor: - sufixul el porumbel
7, sufixul pentru denumirea instrumentelor: - sufixul tor stergator
- sufixul toare ascutitoare
8, sufixul pentru denumiri abstracte: - sufixul tate bunatate
- sufixul eala indrazneala
- sufixul ie omenie
- sufixul ism realism
9, sufixele pentru denumirea unei colectivitati: - sufixul ime studentime
10, sufixele pentru indicarea modalitatii: - sufixele este omeneste
11, sufixele pentru nume proprii de familie: - sufixele eanu Munteanu
- sufxele escu Ionescu
- sufixele iu Vasiliu
Derivarea cu sufixe este de doua feluri:

1, derivare progresiva, care consta in adaugarea unor sufixe la

radacina cuvintului
2, derivarea Iinversa, sau regresiva care consta in suprimarea
unor sufixe din cuvintele existente in limba
De la verbul a blema s-a format substantivul blestem
De la verbul a picta s-a format substantivul pictor
Derivarea cu prefixe: - prefixele sunt mai rare decit sufixele, unele din ele sunt foarte
vechi,mostenite din limba latina, altele sunt mai noi si sunt
folosite in limbajul tehnico-stiintific
1, Prefixe mai vechi: - sufixul des a desface
- sufixul ne neadevarat
- sufixul in a inrosi
- sufixul ras a rasgandi
- sufixul re a reincepe
2, Prefixe noi: - sufixul ante ante vorbitor
- sufixul anti anti teza
- sufixul arhi arhi plin
- sufixul bi bilunar
- sufixul circum a cirum scrie
- sufixul contra contra zice
- sufixul ex exmatriculat
- sufixul extra extrascolar
- sufixul hipo hipotensiune
- sufixul inter interurban
- sufixul post postbelic
- sufixul pre pre face
- sufixul supra suprafata
- sufixul ultra ultra modern
Compunerea: - este procedeul lexical prin care doua sau mai multe cuvinte se unesc
alcatuind un cuvant nou
- ea poate fi facuta din cuvinte intregi sau din abverieri
a) compuse din cuvinte intregi:
1, substantive compuse: - pot fi alcatuite din 2 sudstantive pl.: caine-lup
2, substantive compuse dintr-un substantiv si adjectiv pl.: ochiul-magic
3, substantive compuse dintr-un verb si o alta parte de vorbire pl.: incurca-lume
4, substantive compuse proprii pl.: Campulung, Targu Mures
Pronumele compus: - dvs, dumneata, dumneaei

Pronumele de
: - insumi, insut, insusi, insine, insiva, insisi
Pronume demonstrative: - celalalt
Pronume nehotarat: - fiecare, unul, altui cuiva
Numeral: 1, compus: a) colective: - tustrei, tuspatru
b) distributive: - cate patru, cate cinci
2, cardinal: 11, 12, 13,
Verbele compuse: - sunt putine si sunt alcatiute cu adverbul bine pl.: a binemerita
Adverbele compuse: - pot fi alcatuite din prepozitie si substantiv pl.: devreme
Prepozitiile compuse: - dinspre, inspre
Conjunctiile compuse: - ca sa
Interjectiile compuse: - ham-ham, tropa-tropa
b) compuse din abrevieri: - acesteasunt in primul rand rezultatul influentei unor limbi
straine (franceza, rusa)
- unele dintre aceste cuvinte sunt alcatuite din parti ale
cuvintelor componente iar altele sunt alcatuite prin
alaturarea literelor initiale ale cuvintelor componente
Schimbarea valorii gramaticale: - spre deosebire de derivare si compunere, acest
procedeu e pur morfologic si consta in trecerea unui
cuvant dintr-o clasa morfologica in alta
- atfel pot deveni substantive prin articulare adjectivele
- adjectivele pot deveni substantive prin articulare
pl.: - binele invinge la urma
- pot deveni adjective unele pronume
pl.: - cartea mea
- pot deveni adjective verbele la participiu
pl.: - usa deschisa
- pot deveni adjective verbele la gerunziu
pl.: - fata surazanda
- pot avea valoare de pronume reflexive neaccentuate
pronumele de persoana neaccentuata la persoana I.
si II.
pl.: - mai ne inbracam
- pot deveni adverbe adjectivele neaccentuate cu vreo
parte de propozitie
pl.: - El si ea canta frumos.
- pot deveni adverbe unele substantive care denumesc
anotimpuri, zile, faze ale zilei

Imprumutarile: - unul din mijloacele cele mai importante de inbogatirea al vocabolarului

sunt imprumutarile
- ele se pot face direct si indirect, direct prin contactele pe care le au
popoarele unele cu altele si indirect fiind prin carti, scris si prin alte
mijloace
- cele mai multe din imprumutarile aflate in vocabularul romanesc sunt
de natura carturazeasca primele au avut loc dupa secolul al 16. cand
au fost imprumutate unele cuvinte din limbe slave dupa care au urmat
imprumuturi din greceste si latineste
- in secolul 19. au fost imprumutate tot pe cale livreasca foarte multe
cuvinte din limbile romanice, circa 10.000 de cuvinte multe din ele de
oririgine latina
- apoi in secolul 20. au intrat multe neologizme din germana, italiana,
rusa, engleza, ca o urmare fireasca a revolutiei tehnico-stintifice
pl.: dr. telefon
- exceptand neologismele au fost imprumutate din alte limbi multi
termeni tehnici atom, neutron, si cuvinte din terminologia sportiva
Fonetica
- fonetica este disiplina care se ocupa cu studiul produceri transmiteri si
receptari sunetelor limbajului articulat uman
- in fonetica apar numeroase date si referinte din alte discipline cum ar fi acustica,
teoria informatiei, anotomia, fiziologia deci fonetica este o disciplina de frontiera cu
mai multe stiinte, de la care adopta metode de descriere a sunetelor articulate
- descrierea sunetelor ca fenomene fizice concrete e indispensabila orcarui nivel de
analisa a limbi fie sintactic, morfofonemic sau lexical
- daca luluam un cuvant, o crupare de cuvinte o propozitie o fraza sau un enunt atunci
vom constanta ca in structura orcariea dintre aceste unitati lingvistice se manifesta 2
laturi instransa dependenta si anume latura de expresie si latura de continut
- toate unitatile enumerate au prin urmare o forma sonora incazul limbi vorbite care e
perceputa direct peurma o forma grafica prin care intelegem litere imprimate in cazul
limbi scrise si un continut pecare vorbitorul trebuie sa raporteze la sensurile limbi
cunoscute
Cum se preduc sunetele vorbirii:
- aparatul vorbitor al omului consta din plamani, laringe, cavitatea vocala, cavitatile
nazale care constitue 2 rezonatoare
- primul act al fonatiuni adica al produceri sunetelor este inspiratia iar cel de al doilea
este expiratia
- inspiratia si expiratia sunt produse prin modificarea capacitati toracice (aerul intra si
iese)
- aerul expirat trece prin trahee si ajunge in laringe
- laringele constitue capatul superior al traheei artere al tevi prin care plamani
comunica cu exteriorul formata din inele cartilaginoase

- din cartilagele care formeaza laringele cel mai mare este cartilajul tiroid numit
deobicei marul lui adam
- in interiorul laringelui se afla corzile vocale formate din 2 manunchiuri de muschi care
pot inchide ca 2 buze canalul expirator sau pot lasa intre ele spatiul numit glota prin
care circula aerul in timpul respiratiei
- aerul expirat trece prin trahee si soseste in laringe apoi trece in faringe in gura si in
unele cazuri in fosele nasale
- volumul si forma cavitati vucale sunt modificate prin miscarile organelor urmatore:
maxilarul inferiorbuzeleimbavalul palatului
- daca intimpul inchideri glotei corzile vocale din laringe nu sunt strans legate una de
alta ci lasa sa treaca printre ele un curent de aer slab atunci se produce vocea care
consta in vibratile corzilor vocale
- in functie incordarea mai tare sau mai slaba a corzilor vocale vocea este mai inalta
sau mai injoasa

- vocea imisa de laringe trecand prin cavitatea vucala sau prin cavitatile nasale e
modificata de rezonatoarele mentionate primind un colorit deosebit ne nazal sau
nazal dupa cum curentul sonor trece numai prin cavitatea vucala sau numai prin
cavitatile nasale in acelasi timp
- glasul uman are timbru intensitate si inaltime muzicala
- prin timbru se intelege rezonanta pe care o prezinta vocea datorita formei diferite a
rezonatorului constituit de cavitatea vucala
- intensitatea sunetului de pinde de ampri tudinea vibratilor corzilor vocale produse de
curentul de aer expirat asa dar intensitatea este in legatura cu coloana de aer expirat
- inaltimea muzicala a unu sunet depinde de numarul de vibratiuni executate in
unitatea de timp
- corzile vocale produc un sunet cu atat mai ascutit cu cat sunt mai intinse mai
contractate sunetul rostit este rezultatul unei articulati conpuse din 3 faze
1, tensiunea adica pregatirea miscari punerea in pozitia a organelor
2, tinuta organica in timpul carea organul vocal a pastrat o pozitie anumita
3, destindirie si revenirea la normal
- numim punct de articulatie regiunea canalului vocal unde se produce o restrangere
sau o inchidere
Vocalele limbi romane si clasificare lor: - vocalele sunt niste sunete la rostirea carora
curentul de aer din laringe iese liber din gura
- in limba romana avem 7 vocale a,a,e,i,a,o,u
- rezonanta caracteristica a vocalelor, adica
timblur lor e determinate de urmatoarele:
1, de volumul si de forma rezonatorului cavitati vucale care fireste depinde si de

pozotia limbi
2, de locul de pe palat spre care se ridica limba
3, de gradul de ridicare a limbi si a maxilarului inferior
4, de gradul de inchidere si de rontujire sau a ne rotunjire a buzelor
- datorita mobilitati limbi rezonatorul format in spatiul dentre limba si palat isi schimba
volumul si lungimea
- asa dar dupa locul spre care se ridica limba vocalele se clasifica in
1, vocale anteriore sau palatale adica vocalele i,e la rostirea carora varful limbi e dus
inainte spre partea anteriora a patlatului iar dosul limbi se apropie de partea mijlocie
a palatului tare
2, vocalele mediale care se mai umesc centrale a,a,a cand dosul limbi e apropiat de
partea posterioara palatului avem o singura neutra a
3, vocale posterioare sau velare acestea sunt u si o cand radacina limbi se apropie de
valul palatului aceste vocale sunt rostite cu buzele rotunjite si deacea se numesc
vocale labializate
- in timpul emisiuni vocalerol limba poate sa aiba o pozitie mai inalta sau mai apropiata
de cerul gurii sau o pozitie mai joasa mai indepartata de cerul gurii astfel incea ce
priveste gradul de deschiderea guri adica dupa criteriul distantei dintre limba si palat
dinstingem 3 feluri de vocale:
1, vocale inchise acestea sunt i, i si u la prununtarea carora limba inpreuna cu
maxilarul inferior este in pozitia cea mai inalta
2, vocala dechisa a, la pronuntarea carea limba si maxilarul inferior sunt in pozitia cea
mai joasa
3, vocale mijloci care se mai numesc vocale medi acestea sunt vocalele e, a, o la
rostirea acestor vocale pozitia limbi si a maxilarului inferior e mai joasa, buzele sunt
mai deschise decat pentru i, a si u dar mai inchise decat pentru a
Semi vocalele: - semi vocalele sunt niste sunete formate prin iesirea libera a curentului
de aer sonor din laringe si prin stramtarea canalului intrun punct al
cavitati vucale
- semi vocalele au o sonoritate mai redusa decat vocalele si sunt ne
silabice
- semi vocalele al limbi romane sunt i, (iarba noi) apoi e (neam, steag)
apoi o (doarme) si u (mereu)
Diftongi, triftongi: - prin diftong se intelege un grup de 2 sunete differite dintre care unul
e vocala iar alta e semivocala si care sunt pronuntate in aceias
silaba
- dupa felul incare sunt dispuse cele 2 elemente vocalice inegale
exista diftongi urcatori care se mai numesc ascendenti sau

crescanzi si diftongi coboratori care se numesc descendenti sau

descrescanzi
a) Diftongi urcatori: - sunt compusi dintr-o semivocala urmata in aceeasi silaba de
vocala (iarba, iarna)
b) Diftongi coboratori: - care au ca prim element constituent o vocala urmata de
aceiasi vocala de o semi vocala (bou, cadou, mai)
c) Triftongi: - prin triftongi incelegem emisiunea unei singure silabe a trei sunete
differite dintre care 2 semi vocale si o vocala, in mod obijnuit cele 2 semi
vocale sunt repartizate una la inceputul trinftongului si alta la sfarsitului
lui (iau)
Silaba: - silaba reprezinta o vocala sau un grup de sunete dintrecare unul trebuie sa fie
o vocala pronuntate printrun singur effort expirator
- locul incare sfarseste sau incepe o noua silaba constituie frontiera silabica
- silaba se poate constitui:
a) din rostirea inpreuna a 2 cuvinte (l-a ajutat)
b) din rostirea inpreuna a unui cuvant cu o parte din
alt cuvant (mi-amintesc)
c) din rostirea inpreuna a ultimei silabe dintrun cuvant
cu prima silaba al cuvantului urmator (floara
albastra)
- distingem cuvinte mono silabice (ritm, strict)
cuvinte bi silabice (real, refren)
cuvinte tri silabice (regiment, relua)
cuvinte poli silabice (regional, relativism, reprezentatie)
Hiatul si evitarea lui in liba romana
- prin hiat se intelege intalnirea in interiorul aceluias cuvant a 2 vocale care fac parte
din silabe differite
- cand intro fraza sau o propozitie un cuvant se termina in vocala iar cel care ii
urmeaza incepe tot cu o vocala atunci avem de aface cu un hiat in fonetica sintactica
(pe aici, de atunci, a arat)
- in limba romana contemporana se manifesta o tendinta puternica de evitare a hiatului
intru cat iel inplica un oarecare efort in rostire
- astfel sa se e mai usor sa se pronunta (alcohol) alcool
Modalitatile de evitare a hiatului:
1, - contragerea sau reducerea celor 2 vocale identice la una singura, in a semenea
cazuri deci de disparitia unei vocale fenomen care se poate petrece si atunci cand
cele 2 vocale in hiat nu sunt chiar identice
2, - cand cele 2 vocale care se afla in hiat sunt diferite una dintre ele se transforma
adese ori in semi vocala creinduse in felul acesta un diftong ce ace duce tot la o
desfintare a hiatului si deci o simplificare ne recomandabila a pronuntari

3, - dificultatea de a rosti de vocale in hiat se mai rezolva si altfel cum dovedesc

numeroare rostiri de felul urmator
Consoane: - consoanele sunt formate din zgomote care se produc in diferite puncte
ale canalului vorbitor fie prin inchiderea totala si deschiderea brusca fie
prin stramtarea acestuia
- consoanele sunt de 2 feluri sonante si ne sonante
- consoanele ne sonanate pot fi surde sau sonore
Consoanele sonante: - nu comporta aproape niciun zgomot, ele fromeaza o clasa de
sunete care ocupa o pozitie intermediara intre consoanele
propriu zise si vocale cea ce se refleta si in numele lor de
sonante
- astfel de consoane prezetand un foarte slab zgomot de frictiune
sunt mai ales semi vocale in timp ce consoanele ne sonante
sunt formate din prin zgomote
Consoanele ne sonante: - se formeaza prin inchiderea sau stramtarea canalului
vorbitor
- dupa modul de articulare ele se clasifica in:
1, oclusive sau explozive
2, constrictive sau fricative
3, semi oclusive sau africate
4, nazale
5, consoana vibranta
6, consoana laterala
1, oclusive sau explozive: - in timpul emisiuni aceestor consoane adica in cazul
inchideri canalulu vorbitor si la deschiderea brusca
aceestiua se produce un mic zgomot de explozie din
cauza presiuni din interiorul guri, la formarea
ocluziverlor distingem 3 momente
1, ocluziunea
2, inchiderea canalului vorbitor
3 si dechiderea brusca a acestuia
- consoanele pb, td, cg urmat de a,a,o,u, si a
2, constrictive sau fricative: - sunt consoane in timpul emisiuni carora canalul
vorbitor este mai strant si se produce un zgomot de
frecare de oare ce curentul fonator trece prin
constrictiunea formata si se freaca de pereti acestea
- consoanele fv, sz, sj, h sunt contrictivve

3, semiocluzivele sau africatele: - exista o serie de conasoane intermediare intre

oclusive si constrictive numite semioclusive sau
africate
- aceste consoane prezinta la inceputul articulari lor
o ocluziune care se deschide treptat devenind o
constrictiune formata in acelas punct al canalului
vorbitor
- asfel un t incepe cu un t, cu o ocluziune si se
termina cu un s cu o constrictiune
- cele 2 moduri de articulare sunt strans legate intre
ele adica trecerea de la ocluziune la constrictiune
se face intrun interval de timp foarte scurt astfel
incat durata lui t este egala cu aceeia alui t si s
inpreuna
- pe langa t, limba romana are inca 2 africate c si g
care incep cu o ocluziune asemanatoare dar nu
identica cu aceeia alui s si g
4, consoanele nazale: - cand curentul fonator trece prin nas, astfel de consoane
sunt m si n
5 consoana vibranta: - cand presiunea de aer desprinde de alveole de mai mute ori
intrun timp foarte scurt iar varful limbi vibreaza R
6, consoana laterala: - limba romana corespunde de o singura consoanal laterala L
a) clasificarea consoanelor dupa locul de articulare: - dupa locul de articulare
consoanele se in part:
1, consoane bilabiale
2, consoane labio-dentale
3, consoane dentale (alveolare)
4, consoane pre palatale
5, consoane palatale
6, consoane velare
7, consoana laringala
1, - consoanele bilabiale se produc prin inchiderea buzelor sau apropierea lor una de
alta
- limba romana poseda urmatorele consoane bilabiale pbm
2, - consoanele labio-dentale se produc cu ajutorul buzei de jos care atinge dintii
incisivi superior

- prin articulatia aceesta se poate produce numai o contrictiune orcat de tare am

apasa buzele pe dinti caci curentul de aer se poate strecura printre dintii de aceea
cosoanele labio dentale sunt numai constrictive fv
3, - consoanele dentale se produc prin atingerea limbi de dintii incisivi superiori
- consoanele dentale sunt tdtsznlr
- ocluziunea si mai ales constrictiunea se formeaza de obicei nu la dintii ci putin mai
sus la nivelul alveolelor dintilor superiori, de aceea aceste consoane se numesc si
alveolare
- la producerea consoanelor s si z varful limbi atinge de obicei dintii incisivi inferiori
4, - consoanele pre alatale sunt caracterizate prin articularea parti anteriore a limbi la
partea anteriora a palatului, limba romana are 2 semi oclusive pre palatale cg si 2
constrictive prepalatale sz
- semi ocluzivele c si g au ocluziune pentru care aproape toata suprafata limbi
atinge aproape intreg palatul constrictiunea cu care se termina c si g e formata de
partea anterioara a doslui limbi si dinti incisivi superiori al veolelelor si partea
anterioara a palatului
- pentru constrictivele s si j varful limbi se ridica in sus si se apropie de palat
indaratul al veolelor incisivilor superiori pe cand dosul ei se lasa in jos formand o
adancitura ca o albie
- rezonatorul acesta dintre dosul limbi si partea posterioara a palatului da
consoanelor s si j acel zgomot caracteristic de frictiune acel suierat dupa care auu
fost numite si suieratoare in opozitie cu s si z numite siflante
5, - consoanele palatale sunt formate prin atingerea sau apropierea dosului limbi de
palat
- in cazul unei ocluziuni aproape intreg palatul e atins de toata suprafata limbi
- consoane palatale sunt c si g
6, - consoanele velare iau nastere prin atingerea sau apropierea radacini limbi de valul
palatului limba romana are 2 ocluzive velare c si g
7, - in unele graiuri teritoriale din muntenia se pronunta ca o constrictiva velara
consoana h care in majoritatea graiurilor si in limba literala este o constrictiva
laringa pentru care zgomotul de frictiune se produce in laringe, in glota
Consoane sonore si surde: - consoanele ne sonante se inpart in 2 grupuri mari dupa
cum in tumpul emisiuni lor corzile vocale virbreaza sau nu
- cele care sunt insotite de voce adica in cursul articulari
carora corzile vocale birreaza clota fiind inchisa ca pentru
emisiunea voci se numesc consoane sonore iar cele ne
insotite de voce in cursul emisiuni carora glota e deschisa
se numesc consoane surde

- consoanele surde si sonore se prezinte de obicei in

perechi formate deaceleas organe inacelas loc al
canalului vorbitor avand acelas mod de articulare
- de deosebirea dintre cele 2 consoane pereche consta
numai in lipsa sau prezenta voci in timpul emisiuni lor
deci 16 din cele 22 de consoane ale limbi romane
formeaza perechi crelative pe care le numim omorganice
- exista si consoane sonore si surde care nu au perece
sonora respectiv surda astfel consoanele surde t si h nu
au corespondente sonore iar m n l r nu au corespondente
surde
consoanele muiate: - consoanele care au timbru i din cauza articulari palatale
suplimentare a dosului limbi se numesc consoane inmuiate
- consoanele muiate se noteaza fonetic cu ajutorul unui i mic
asezat sus la dreapta consoanei
- limba romana are 16 perechi de consoane nu in muiate si
inmuiate d si s nu au pereche muiata iar c si g nu au pereche ne
in muiata
Accentul: - intensitatea unei silabei a cuvantului fata de celelalte se numeste accent iar
silaba se numeste silaba aceentuata
- in limba romana nu are un loc fix el poate cadea pe ultima, penultima,
antepenultima si or care alta silaba
- in unele cazuri aceentul e mobil in cursul conjugari verbelor aceentul se
poate muta de pe o silaba pe alta de pe penultima sau ante penultima pe
ultima
- din cauza caracterului liber ne fixat aceentul romanesc poate deosebi 2
cuvinte identice din punctul de vedere al fonemelor si al ordini de
succesiune a aceestora
pl.: acele (forma articulata de plural a cuvantului ac, ace) acele (forma femenina de
plural a pronumelui demonstrativ)
- in fonetismul cuvintelor atat sunetele cat si silabele pot fi initiale mediale si
finale
- daca un cuvant este mono silabic aceentul va cadea pe aceasta silaba
- un astfel de cuvant se numeste oxiton
- oxitoane se numesc si toate cuvintele care au accentul pe ultima silaba
- cuvintele accentuate pe penultima silaba se numesc paroxitoane
- cuvintele accentuate pe silaba ante penultima sunt pro paroxitoane
- exista cuvinte la care gasim 2 chipuri de accente
- din punct de vedere teoretic trebuie observat ca in cuvant ca alergare are 2
accente:
1, unul mai puternic pe silaba ga
2, unul mai slab pe silaba initiala a

- accentul mai puternic accent principal iar celelalt secundar

Intonatie: - prin intonatie se intelege variatile, inaltime ale vocii in timpul rostiri
- in vreme ce accentul caracterizeaza silaba intonatia caracterizeaza raportul
silabei cu celelalte silabei ale cuvantului in unitatile sintactice mai mari
- in cadrul propozitiei intonatia se poate schimba de la silaba la silaba si dela
cuvant la cuvant
- modificarile de inaltime ale tonului se pot observa in limita a 3 sau 4 silabe
pecare le notam in felul urmator: 1, jos 2, mediu 3, iinalt 4, foarte innalt
- in orce propozitie pot aparea 3 tipuri de modificari ale tonului
1, o diminuare a innaltimi voci (care se numeste ton descendent) si care este
caracteristic propozitilor afirmative studentul a intrat in sala
2, o ascensiune brusca si rapida a inaltimi voci, ton ascendent care e caracteristic
propozitiilor interogative (studentul a intrat in sala)
3, o inaltime constanta a tonului cu lungirea ultimei vocale din ultimul cuvant din
propozitie (cine stie!) daca studentul a intrat in sala
- un asemenea ton este caracteristic propozitilor dubitative si exlamative
- intonatia in propozitie si in fraza depinde de pauzele care se fac in interiorul lor
- de obicei inainte pauzelor mici marcate grafic prin virgule exista o usoara urcare a
tonului
pl.: - baiatul, alergand spre mine se in piedica de o piatra.
- intercalarile si constructiile incidente se pronunta in general cu o intonatie mai
coborata decat segmentul in care sunt incluse
pl.: - am cerut, dupa cum tiam spuus, o carte de literatura
Alternantele fonetice: - in limba romana egzista un numar mare de alternante fonetice
in special consonantice care constitue una dintre trasaturile
izbitoare ale sistemului fonetic romanesc incomparatie cu al
celorlalte limbi romanice
- prin aternanta fonetica intelegem schimbarea regulata a unui
sunet din radacina sau tema cuvantului in alt sunet mai mult
sau mai putin diferit decel dintai
- alternantele fonetice se produc in cursul flexiuni adica a
declinari si al canjugari precum si in procesul derivari
alternantele vocalice:
pl.: masa mese, fata fete, carte carti, parte parti, marmeri, par peri,
sora surari
alternantele consonantice: - sunt mai numeroase decat cele vocalice fiindca si
sistemul consonantic e mult mai bogat decat cel vocalic
pl.: lada lazi, frate frati, castravetecastravecior, frumosfrumosi, facfaci
fug fugi, ministru ministri

Valorile expresive ale fonetici: - fiecare limba are o muzicalitate specifica data nu
numai de asezarea sunetelor in cuvinte ci si de
accentul care cade pe o silaba sau pe alta si care
impreuna cu alte elemnte cum ar fi nuantele de ton,
confera ansamblului ritm si armonie
- accentul poate fi disperat, dramatic, plin de aroganta
urmarind sa sublinieze anumite sentimente sau stari
sufletesti
- cu valori stilistice de ne contestat mai interesant de
amintit ni se par urmatoarele fenomene fonetice:
aliteratia prin aliterati inteleg repeterea intentionata a aceleias consoane cu efect
muzical, uneori avand si voloare onomatopeica
pl.: George Cosbuc. prin vulturi vantul viu vuia, Mihai Eminescu murmura glasul mari
anagrama prin anagrama intelegem schimbarea locului tuturor literelor aceluias
cuvant
pl.: mitru porea din tiganiada Ion Budai Deleanu este petru maior
omofonia este fenomenul fonetic care consta inrostirea identica a 2 structuri grafice
diferite cu sensuri differite, jocul de cuvinte bazat pe omofonie se numeste
calambur
pl.: a iesit, ti-au dat, de platit
palindromul este crupul de cuvinte care poate fi citit de la stanga la dreapta si de la
dreapta la stanga fara sa isi piarda sensul, cand poate fi citit de la
dreapta la stanga rezulta un cuvant nou
asonanta prin asonanta intelegem ne potrivirea sunetelor mai ales in poezie si care
duce la o rima imperfect
pl.: si ni-m urma mea
nu-m planga la crestet,
doar tomana glas sa dea
frunzisului vested
evitarea unor fenomene fonetice: - acesta este nu numai necesara dar si obligatorie
- folosirea lor dovedeste lipsa de armonie in
exprimare chiar daca e facuta involuntar
1, tautofonia prin care intelegem repetarea excesiva a aceluias sunet cu efect ne
placut
pl.: Alexandru Macedonski un an dand d-ani, leag-an
un an dand d-ani, vani

2, cacofonie intelegem o intalnire de cuvinte o silaba cu efect ne placut prousa fara

voie sau intentionat
pl.: Nica care stia
Alte fenomene fonetice cu efecte stilistice:
sina lepsa - prin care intelegem reducerea la o singura vocala a unui diftong
pl eram bolnava d-aia nu am venit
d-atunci nu am fost in Romania
sincopa prin care intelegem disparitia unei vocale sau a unei silabe intregi de obicei
neaccentuate intre 2 consoane ale unui cuvant
pl. vasile alexandri cand voi culca sub tarna a dusmanilor cete
sinereza intelegem fuziunea intrun diftong sau trifong a 2 vocale invecinate prima
vocala devenind o semi vocala
pl mihai eminescu de-acuma nu te-o mai vedea
Auditia: - este un fenomen fizic si psihic
- urecea are 3 prati:
1, urechea externa cu pavilionul, si cu conducctul acustic extern
2, urechea mijlocie cu timpanul cu casa timpanului cu prompa cu Eustache cu
oscioarele si cu ferastra ovala
3, urechea interna cu labirintul care cuprinde 2 parti:
a) cele 3 canale semi circulare
b) melcul sau cohlea care este organul prin excelenta a organului si are o
lungime de circa 2,5 mm
Morfologie
- morfe insemana forma, si logos invatatura
- morfologiea este partea a gramatici care cuprinde regurile privitoare la forma
cuvintelor si la modificarile formale ale cuvintelor
- ea se ocupa de clasificare cuvintelor in parti de vorbire, de flexiunea lor si de
structura lor interna
- cuvintele se grupeaza in 10 clase lexico gramaticala numete parti de vorbire
acestea sunt substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul, verbul,
adverbul, prepozitia, conjunctia, si interjectia
- aceste parti de vorbire se caracterizeaza prin anumeti trasaturi generale, formale si
de continu
- in definirea si delimitarea partilor de vorbire se tine seama de 3 criterii:
1 semantic, 2 morfologic, 3 sintactic
1, criteriul semantic: - se refera la continutul cuvintelor
- din acest punct de vedere distingem:

a) categoria cuvintelor care exprima notiuni pl substantivul, adjectivul, verbul,

numeralul,
b) categoria cuvintelor mai restransa dar mai eterogena a cuvintelor care nu exprima
notuni pl prepozitia, conjunctia, interjectia si aricolul
2, criteriul morfologic: - se refera la particularitatile paratigmatice adica la flexiunea in
raport cu diverse categori gramaticale
- sud acest aspect distingem:
a) - parti de vorbire flexibile care isi modifica forma in cursul flexiuni pl substantiv,
articol, adjectiv, pronume, numeralul, verbul
- modificarea formei cuvintelor dupa gen numar caz mod timp si persoana se
numeste flexiune
- flexiunea numelui adica a substantivului, articolului, adjectivelui, pronumelui, si
numeraluli, se numeste declinare iar flexiune verbului se numeste conjugare
b) - partile de vorbire ne flexibele sunt acelea care nu isi modifica forma in cursul vorbir
acestea sunt adverbul, prepozitia, interjectia si conjunctia
3, criteriul sintactic: - se refera la functiunila sintactice la rolul pe careil au in propozitie
din acest punct de vedere distingem 2 clase
a) - cuvinte care reprezinta unitati sintactice adica sunt apte de a indeplini a functiune
sintactica in propozitie
- aceste parti de vorbire sunt: substantivul, adjectivul, pronumel, numeralul, verbul si
adverbul
b) - cuvintele care nu reprezinta unitati sintactice adica nu functioneaza ca parti de
propozitie pl.: articolul, prepozitia, conjunctia, interjectia si unele adverbe mai,
numai, tocmai, nici, macar
Structura morfologica a cuvantului
- pentru a intelege mai bine declinarea si conjugarea e necesar sa aratam elementele
care intra in structura unu i cuvant
- aceste elemente sunt radacina, tema, sufixele si dezinentele
- elementul comun mai mai multor cuvinte cu sens in rudit se numeste radacina sau
morfem radial
pl.: elementul cant in cuvintele cant, cantam, cantand, canteret, incantare
- toate formele flexionale care deriva dela acelas morfem radical constituie o
paradigma
- cuvintele formate cu ajutorul aceleias radacini alcatuiesc o familie de cuvinte
- radacina poarta sensul lexical al cuvantului si reprezinta elementul constant in
flexiune si derivare, astfel in cuvintele: invata, invatator, invatamant radacina este
invat
- cele mai mici unitati ale cuvantului care servesc la diferentierea unor sensuri si forme
gramaticale se numesc morfeme

- morfemele care servesc la exprimarea genului numarului cazului si a persoanei se

numesc dezinente
- morfemele care servesc la exprimarea modului si timpului se numesc sufixe
gramaticale
pl.: in formele verbale lucrezi, mergand radacinilor lucr si merg li se adauga sufixul
temporal ezi, si sufixul modal and gerunziu
Sufixele gramaticale: - nu pot fi confundate cu sufixele gramaticale care servesc la
derivarea diverselor cuvinte
pl.: de la verbul a canta se formeaza substantivul cantaret
- radacina inpreuna cu unul sau mai multe sufixe gramaticale
formeaza tema cuvantului
pl.: lucrezi tema este lurez
- la tema se adauga dezinentele care la verb exprima valori de
numar si persoana
pl.: i din lucrezi indica numarul singular persoana a 2
- uneori dezinenta se realizeaza pozitic adica pentru forma
sonora concreta
pl.: intru, canta, alteori se realizeaza negativ adica lipseste
forma sonora in acest caz vorbim de dezinenta 0
Categoriile gramaticale
- petru a putea exprima diferite raporturi sintactice este nevoie ca in cursul vorbiri sa
modificam forma cuvintelor
- modificarile nu se fac insa la intamplare ci potrivit categoriilor gramatical
- prin categori intelegem cele mai generale notiuni ale stiintei in care se reflecta
proprietatile esentiale ale obiectelor precum si relatile cele mai generale dintre ele
- in fiecare stiinta se opereaza cu anumite categori
In ligvistica avem urmatoarele: genul, numarul, cazul, persoana, comparatia, diateza,
modul si timpul
1 genul: - genul cand se refera la o fiinta atunci arata ca aceasta arata ce este de sex
masculin sau feminin
- de obicei obiectele ne insufletite sunt de genul neutru dar si aici sunt excepti
(substantiv, articol, adjectiv, pronume, numeral)
2 numarul: - numarul arata daca e vorba de un singur exemplar sau mai multe sau
daca o actiune e facuta de un singur autor sa de mai multi
(substantiv, articol, adjectiv, pronume, numeral)

3 cazul: - cazul denumeste schimbarile pe care le sufera cuvintele flexibile cu exceptia

verbului pentru a se marca rolul lor in propozitie
(substantiv, articol, adjectiv, pronume, numeral)
4 persoana: - categoria persoanei se intalneste la pronume si la verb
gradele de comparatie: - cradele de comparatie apar la adjectiv si la adverb
diateza modul si timpul, privesc numai verbul diateza exprima
reportul intre actiune si autorul ei adica subiectul face
actiunea sau i sufera effectele
modul: - modul arata daca actiunea e prezentata ca reala posibila sau ireala
timpul: - timpul arata daca actiunea sa petrece in momentul cand e relatata ori in alt
moment anterior sau posterior dar poate preciza si raportul fata de
efectuoarea altei actiuni
Locutiunile
- locutiunea este un grup de cuvinte mai mult sau mai putin sudat si stabil care are un
inteles unitar si care din punct de vedere gramatical se comporta ca o singura parte
de vorbire
- egzista locutiuni corespunzatoare tutror partilor de vorbire cu exceptia articolului
- astfel locutiuni substantivale pl.: aducerea-aminte
- adjectivale: pl.: deseama
- numerale: p.: cate doi
- pronominale pl.: te miri ce
- verbale pl.: a aduce aminte
- prepozitionale pl.: fata de
- conjunctionale pl.: in loc sa
- interjectionare pl: Doamne fereste
- caracteristilece generale ale locutiunilor sunt punctul:
a) pe plan lexical, unitatea semantica realizata prin pierderea individualitati cuvintelor
al catuitoare
b) pe plan gramatical, ordinea de obicei fixa a cuvintelor grupate, posibilatatile reduse
de disociere si adesea dificultatea analizei interioare a grupului
- locutiunile constitue o bogatie a limbi de care trebuie sa se tina seama in relatile de
sinonimie pl.: abaga deseama,
- dictionare aceste locutiuni sunt inserate la unul dintre cuvintele alcatuitoare de obicei
la cel considerat de baza
- uneori egzista paralelisme de structura intre locutiuni crespunzatoare unor parti de
vorbire diferite
- de la unele locutiuni verbale pl.: a baga de seama, aducere-aminte deriva locutiuni
substantivale
- e interesant paralelismul dintre locutiunile adverbiale prepozitionale si conjunctionale
pl.: cu toate acestea, cu toate, cu toate ca, locutiuni adverbiale

- inainte de a, inante sa, inainte sa, locutiuni conjunctionale

Substantiv
- substantivul este partea de vorbire care denumeste obiecte, nume de fiinta, nume de
lucru, fenomene ale naturi, stare sufleteasca, relatie, insusire, actiune
- categoriile morfologice ale substantivului sunt genul, numarul, cazul si dintre acestea
genul este constant,
- forma substantivelor schimbandu-se numai dupa numar si caz
Clasificare substantivelor
1, dupa criteriul psihologic empieric substaltiele pot fi concrete si abstracte
- substantive concrete denumesc obiecte materiale pe care le percepem cu
ajutorul simturilor noastre
pl.: sdudent, femeie, caiet, munte, ploaie, vant
- substantivele abstracte denumesc notiuni care sunt produse de minti noastre
pl.: diverse particularitati ale obiectelor batranete, marime,
denumesc starile fiintelor fericire, necaz
denumesc actiunile lor mers, strigat si trebuie sa aratam ca apartin si infinitivel
lungi
pl.: citire, hotarare
- substantive fictive care nu exprima notiuni reale pl.: Harap-Alb, drac
2, clasificare substantivelor dupa sfera notiunilor care stau la baza lor
aici distingem substantive comune si substantive propri
- substantive comune denumesc obiecte de acelas fel indicand atat clasa de
obiecte in intregime cat si si ecare exemplar in parte
- substantive proprii denumesc anumite fiinte lucruri sau fenomene considerate
izolat pentru a le distinge de celelalte din aceeasi categorie sau specie
pl.: nume de persoane (Rodica), nume de animale (Azor), nume geogrefice si
teritorial administrative (Oltul, Bucuresti), numele intreprinderilor si intitutiilor
(Conbinatul Siderurgic Hunedoara), numele evenimentelor istorice
(Unirea Principatelor), numele corpurilor ceresti (Venus, Pamantul)
3, clasificarea substativelor dupa criteriul etimologic al origini aici distingem punctul:
a) substantive mostenite din limba latina pl.: cap, casa si mostenite din substrat
pl.: barza, sambure,
b) substantive inprumutate din diverse limbii in etape diferite pl.: Vechea slava:
nevasta, plugusor, limba magihara: hotar, oras, limba turca cioban,
limba neogreaca: hartie dascal, slavi sudici bani crap, slavi nordici horn limba
germana cartof stofa din limba franceza forograf, diviziune,
b) substantive create pe terenul limbi romana prin derivare: pl copilas, stramos prin
compunere floarea-soarelui si prin conversiune pl.: binele, semanatul

4, dupa aspectul structurii lor morfematice distingem substantive simple si compuse:

- substantivele simple au aspectul unui singur cuvant pl.: adevar, plandete, carte,
- substantivele compuse sunt alcatuite din 2 sau mai multe cuvinte pl.: din 2
substantive in acelas caz pl: Targus-Jiu apoi pot fi alcatuite din 2 substantive in
cazuri diferite pl.: Tara Barsei pot fi alcatuite din 2 substantive legate prin prepozitia
de pl.: drum-de-fier
- apoi pot fi alcatuite dintrun substantiv determinat de un adjectiv pl.: bunacuviinta
- apoi pot fi alcatuite dintrun substantiv determinat de 2 sau 3 adjective pl.:
Republica Federala Germana
- apoi pot fi alcatuite ddin 2 substantive si un adjectiv din 1 verb si un substantiv
papa-lapte
- substantive cu sens colectiv: - acestea denumesc o totalitate de obiecte de acelas
fel pl.: multime grup gramada boierime
- aceste substantive au forma de singular
5, clasificare dupa genurile care apartin:
a) genurile substantivelor:
- in limba romana substantivul are 3 genuri masculin feminin si neutru:
1, genul masculin: - substantivele de genul masculin denumesc in general fiinte de
sex barbatesc pl.: elev, instructor, pictor, Florin
- denumesc lucruri care prin obijnuinta pl. dinte, pantof
- nume de arbori brad, stejar
- nume de plante si flori pl.: morcov, trandafir
- nume de munt: Mehedinti, Ceahlau
- substantivele masculine se termina la singular nominativ,
forma ne articulata, in consoana nemuiata pl.: baiat, cal, apoi
se termina in consoana muiata, unchi, ochi se termina in
vocala u pl.: codru, socru, se termina in u semi vocala pl: bou
leu se termina in i semi vocala pl pui aapoi se termina in e pl
caine, se termina in a pl: popa, pasa, tata, vladica, se mai
termina in ea si a pl. Oprea, Toma
2, genul feminin: - substantivele de genul fememinin denumesc in general fiinte
se dex femeesc pl.: domnisoara, Rodica
- denumesc lucruri considerate prin traditie feminine pl: scoala,
roata,
- denumesc nume de fructe si flori: zambila, para,
- zilele saptamani, unele parti ale zilei, si anotimpurile pl:: marti,
dimineata, toamna
- nume de actiuni, stari sufletesti, insusiri sau relati pl.: sanateta,
frumusete, vitejie
- substantivele feminine se termina la singulat nominativ forma
ne articulata in a pl piatra, picatura, se termina in e poezie,
carte, se termina in ea cafea lalea se termina in a pl.: basma

se mai termina i pl zi
3, genul neutru: - substantivele de genul neutru denumesc lucruri concrete si
abstracte pl. curcubeu, act, nume de sporturi. nume de vanturi pl
- crivat nume de simturi pl vaz, pipait
- numele claselor de viatuitoare, sau colectivitati pl.: mamifer
- substantivele neutre se termina la singular nominativ forma ne
articulata in consoana nemiuata pl dulap scaun, in consoana
muiata pl.: unghi
- se termina in vocala u pl.: lucru
- se termina in semivocala u pl.: tablou
- se termina in semivocala i pl.: soi
- se termina in e pl.: pantece
- se termina in o pl: radio
- pentru a exprima deosebirea de sex la fiinte limba romana cunoaste 2 procedee:
1, - foloseste cuvinte diferite pentru fiecare dintre cele 2 fiinte de sex opus pl baiat fata
frate sora tata mama
2, - creaza cuvinte noi de la cele existente formand femininul de la masculin si invers
prin adaugarea unui sufix care se numeste sufix motional
- acest procedeu de formare a substantivelor se numeste motiune iar substantivele
care sufera asemenea modificari se numesc substantive mobile
- cele mai frecvente sufixe motionale cu ajutorul carora obtinem substantive feminine
de la masculina sunt a pl.: elev eleva, ita pl.: scolar scolarita, ca pl muntean
munteanca, oaica pl.: leu, leoaica, easa pl.: croitor, croitoreasa
- substantivele maculine provenite de la feminine sunt mai putin numeroase si se
formeaza cu ajutorul urmatoarelor sufixe oi pl.: vulpe vulpoi, an pl gasca gascan
- in unele situatii substantivele de genul masculin se folosesc nemodificate pentru a
denumi functiile sau profesiile exercitate de femei pl.: academician, medic, ministru
incalcanduse astfel consordanta dintre genul gramatical si cel natural
- unele sudstantive nume de animale, pasari, sau insecte au o singura forma pentru
ambele genuri si aceste substantive se numesc substantive epicene
- au forma masculina pl elefant, fluture, greier si au numai forma feminina: girafa,
lacusta, zebra
6, dupa tipul de declinare incare sunt incluse aici distingem substantive de declinarea
intai de declinarea a doua si de declinarea atreia