Adam si Eva

Tudor Arghezi
Tema: Joc, joaca
Tudor Arghezi (1880-l967), scriitor interbelic, este un inotor al limbajului artistic in poezie. Pornind
de la forta cuntului, el creeaza o alta maniera literara, cunoscuta sub denumirea de "estetica
uratului". Inotia stilistica argheziana consta in relorificarea cuvintelor, carora le da noi sensuri, in
ideea ca acestea sunt atotputernice, pot schimba esenta universului, conceptie care constituie
arta poetica a lui Tudor Arghezi.
Lirica religioasa este ilustrata de "Psalmi" si de alte poezii inspirate din "Vechiul Testament". Ca
psalmist, Tudor Arghezi a fost definit ca poet aflat "intre credinta si tagada", cei 16 psalmi publicati
intre anii 1927 -l967 fac parte din mai multe volume de poezii: 9 psalmi apartin volumului de
debut, "Cuvinte potrivite", iar ceilalti volumelor "Frunze", "Poeme noi", "Silabe", "Noapte".
Inspirandu-se din "Vechiul Testament", Tudor Arghezi publica in "Revista Fundatiilor Regale"
(1944) ciclul de poezii "louri biblice (Versuri de Abecedar)", alcatuit din cinci poezii: "Adam si E",
"Paradisul", "Porunca", "Pacatul", "Pedeapsa".Intreaga perioada a creatiei si activitatii literare
dovedeste, asadar, preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filozofica a relatiei
omului cu Dumnezeu, conceptie manifestata in poezia religioasa, definita de George Calinescu
ca "o poezie monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina".
Sursele de inspiratie ale liricii religioase pot fi identificate in cei 4-5 ani petrecuti de Arghezi ca
monah la manastirea Cernica si ca secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu care intra in
contact direct cu Psalmii lui David, cu textele religioase crestinesti, ceea ce 1-a determinat sa
mediteze in permanenta la relatia spirituala dintre om si Dumnezeu.In ciclul de poezii "TABLOURI
BIBLICE (Versuri de Abecedar)" se remarca spiritul ludic de care Tudor Arghezi a fost fascinat
mereu, vocatie pe care nu si-a putut-o reprima si care presupune o redobandire a ingenuitatii ,
infantile, poetul construind un aderat univers al "inventivitatii si gratuitatii jocului", deoarece
"nimeni nu s-a copilarit cu atata aplicatie voioasa ca el." (Ov.S.Crohmalniceanu).
Titlul ciclului "Jocuri biblice" incadreaza poeziile in lirica religioasa, sugerand ideea ca sursa de
inspiratie o constituie textele din "Vechiul Testament". Subtitlul "Versuri de Abecedar" trimite la
inceputul Creatiei, titlul fiecarei poezii fiind semnificativ pentru etapele povestii biblice: "Adam si
E", "Paradisul", "Porunca", "Pacatul", "Pedeapsa". Dumnezeu a facut primii oameni, pe Adam si
pe E, in Paradis, apoi le-a dat-porunca de a nu se infrupta din pomul vietii, pentru ca acesta este
un pacat ce avea ca efect pedeapsa alungarii lor din Eden. Tema. Poezia "Adam si Eva" este un
text fictional original, un joc al Creatiei, in care poetul pastreaza coordonatele textului biblic si
anume "Facerea lumii" de catre Dumnezeu, dar viziunea argheziana este ludica si incarcata de
ironie si amuzament. Titlul este sugestiv pentru zamislirea primilor oameni in Paradisul Divin,
Adam si E.In spirit modern, imaginarul poetic arghezian transureaza povestea bilblica intr-o
viziune artistica ludica, ilustrand Facerea Omului in Univers si and ca fundament Vechiul
Testament.
(Structura si compozitia textului poetic) Poezia este structurata in trei secvente lirice inegale ca
marime si un distih, toate fiind dominate de un ton amuzant si usor persiflant despre aparitia
primilor oameni in univers, prezentata in maniera ludica.
Prima secventa lirica. Incipitul il constituie starea divina, exprimata printr-un inedit gerunziu

reflexiv: "urandu-i-se". Dumnezeu, plictisit sa stea "singur in stihii", cunt ce sugereaza elementele
de baza ale universului (stihii = foc, apa, aer, pamant), ar dori sa se distreze si se gandeste "sa
aiba-ri cer copii": "Urandu-i-se singur in stihii, A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii Si s-a gandit
din ce sa-i faca, Din borangic, argint sau promoroaca, Frumosi, cinstiti, nevinoti. Se puseasezamantul dintre frati."
Dumnezeu reflecteaza sa-i faca pe copii din "borangic", "argint" sau "promoroaca", componente
delicate, transparente si pretioase, exprimate printr-o enumeratta de substantive. Principalele
trasaturi ale copiilor, redate prin epitete in enumeratie, definesc primele fiinte umane aproape de
perfectiune, create dupa chipul si asemanarea Lui: "Frumosi, cinstiti, nevinoti".
Secventa a doua ilustreaza "Facerea" omului si incepe cu o nuanta adversati, "dar", imprejurarile
potrivnice concepandu-l pe "trandavul" si "narasul" Adam, in ipostaza de copil. Pentru a-l zamisli
pe stramosul omului, Dumnezeu a incercat o formula speciala, amestecand praful cu "tritelus
scuipat", pe care a dorit, apoi, sa o innobileze cu "un altoi de stea" care "sa prinda pe noroi".
Demersul divin esueaza, raza luminoasa a astrilor nu are niciun efect miraculos, intrucat primul
barbat creat in Paradis a iesit "cam somnoros si cam/ Trandav si naras". Dispretul eului liric
potenteaza ironia utilizand sinecdoca "stramosul meu Adam", prin care poetul se substituie
speciei umane, ca un aderat reprezentant al intregii omeniri (sinecdoca = ura de stil prin care se
substituie denumirea intregului prin denumirea unui element component al acestuia si invers):
"Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trandav si naras stramosul meu Adam;
Ca 1-a facut, cum am aflat,
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa incerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi,
Cai de urat, scuipand in patru zari, stingher,
Facuse si luminile din cer."
Gestul divin este preluat din textul biblic al "Facerii", insemnand ca a dorit sa-i dea lui Adam
stralucire dumnezeiasca: "Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea
Noastra []. Atunci, luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata
lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie". Ideea sugerati este aceea ca Dumnezeu a pus in
fiecare om o parte din Sine.In poezie, insa, Forta Creatoare greseste compozitia aluatului si, din
aceasta cauza, intaiul Sau fiu, Adam, "iesise, parca, si zbanghiu" (care se uita crucis, sasiu -^
n.n.), asa cum reiese din secventa a treia a poeziei:
"Dar iata ca 1-a nimerit,
Din pricina aluatului gresit,
Si ca Adam, intaiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poza nu ne-nta i
Cum ar fi fost omul dintai la fata.
Nici unda lacului nu i-a pastrat, ,In care se-oglindea la scapatat."Infatisarea lui Adam este
amuzanta, desi posteritatea nu a pastrat
niciunde imaginea primului om din univers: "Nu-i vorba, nicio poza nu
ne-nta/ Cum ar fi fost omul dintai la fata./ Nici unda lacului nu 1-a
pastrat,/ in care se-oglindea la scapatat." Trasaturile lui Adam sunt
conturate cu umor si zeflemea, eul liric apeland la epitete cu tenta ironica:

"somnoros", "trandav", "naras" si "zbanghiu".

Zamislirea Evei are ca punct de plecare viziunea biblica: "Atunci a
adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca a adormit, a luat una din coastele
lui si a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a
adus-o la Adam".
In poezie, persiflarea lirica domina si "Facerea" Evei:
"Puterea lui dumnezeiasca,
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca:
I-a rupt un os din coaste, ce,
Si-a zamislit-o si pe E.
Mai poti casca de lene, iaras,
Cand ai o sora si-un toras?
S-au luat de maini si aii cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat."
Adam este somnoros si lenes, de aceea puterea dumnezeiasca, straduindu-se sa-l trezeasca, "Ia rupt un os din coaste, ce,/ Si-a zamislit-o si pe E". Accentul pronumelui nehotarat "ce", asezat
nefiresc pe prima silaba, are rol stilistic: pe de o parte pentru a accentua oralitatea stilului si
registrul popular, iar pe de alta parte pentru a minimaliza insemnatatea elementului 1 din care s-a
nascut femeia. Aceasta subtilitate prozodica rezol, de asemenea, corectitudinea ritmului iambic si
a rimei imperecheate, prin accentuarea arbitrara a primei silabe din
cuntul "ce".
Ironia fina a eului liric se amplifica in finalul acestei secvente, sugerandu-se ca acum, and "o sora
si-un toras", Adam nu-si mai permite sa leneveasca, ci este nevoit sa cutreiere impreuna cu E
"Gradina toata-n lung si-n lat". Aluzia eului poetic vizeaza si ideea ca omul simte nevoia de
prieteni, de torasi de viata, care-l dinamizeaza si-l energizeaza.
Ultima secventa lirica este alcatuita dintr-un distih (strofa alcatuita din doua versuri - n.n.) referitor
la cuplul Adam si E. Cei doi soie, sunt profani si "mici", epitetul sugerand, cu dispret, ignoranta lor.
Primele fiinte umane zamislite se dovedesc esecuri jenante ale Creatiei, deoarece se comporta
infantil si nu e de mirare ca-si julesc (a se juli - a se jupui, a se zdreli) "si nasul prin urzici",
aidoma copiilor natangi, stangaci si
neghiobi:
"Sa nu te miri ca, soind si mici,
Li se julea si nasul prin urzici."Intreaga poezie este un joc al imaginatiei poetice, plecand de la
pretextul biblic al "Facerii" omului. Ironia este principala modalitate artistica, dominanta in poezie
fiind atitudinea zeflemista si amuzata totodata a eului liric, cu certe note ludice.
(Limbajul si expresivitatea textului poetic) Sugestia moderna a textului liric este sustinuta, in
principal, prin viziunea ludica despre Facerea Omului, decelata (dezluita) printr-o fictiune
amuzanta si persiflanta a eului poetic. Registrele stilistice sunt riate si complexe, particularizand
originalitatea artistica argheziana, in primul'rand prin cuvinte biblice: "Dumnezeu", "Adam", "E",
"puterea dumnezeiasca", "a zamisli", "stihii". Registrul popular si oralitatea stilului sunt relete prin
cuvinte si expresii specifice vorbirii cotidiene: "urandu-i-se", "i-a iesit", "nitelus scuipat", "sa nu te
miri", "cata", "zbanghiu", "scapatat", "nu-i vorba", "1-a nimerit", "au cutreierat", "s-au luat de
maini", "li se julea si nasul prin urzici".

Specifica modernismului interbelic este si diminuarea urilor de stil in lirica, insa se accentueaza
semnificatia acestora. Astfel, metafora "un altoi de stea" sugereaza stralucirea atotputernica a
astrilor ceresti care au menirea de a mangaia solitudinea lui Dumnezeu, ilustrata prin epitetul
"stingher". Enumeratia de epitete "cam somnoros si cam trandav si naras" si epitetul "zbanghiu"
compun portretul etic al primului om, Adam, in antiteza cu enumeratia epitetelor care compun
trasaturile ideale nazuite de Dumnezeu pentru copin Paradisului: "Frumosi, cinstiti,
nevinoti".
Expresivitatea poeziei "Adam si E" se defineste prin lirismul obiectiv, deoarece nu sunt prezente
marcile lexico-gramaticale ale eului liric, acestea fiind reprezentate de verbele si pronumele la
persoana a III-a: "urandu-i-se", "a vrut", "sa aiba", "s-a gandit", "sa-i faca", "a iesit", "sa incerce"
etc. Cu toate acestea, exista in poezie verbul la persoana I singular, "am aflat", care sugereaza,
cu suficienta transparenta, trimiterea explicita la povestea biblica. Se regasesc, de asemenea, in
discursul liric, pronume de persoana I singular si plural, care au rol de sinecdoca -"stramosul
meu": "nu ne-nta" - poetul si cititorul substituindu-se intregii
omeniri.
Se remarca insa, in mod cu totul neobisnuit, prezenta verbelor la persoana a H-a, sugerand, cu
ironie, generalizarea comportamentului personajului biblic, Adam, care, odata cu zamislirea Evei,
se umanizeaza, devenind barbatul dependent de femeie: "Mai poti casca de lene, iaras,/ Cand ai
o sora si-un toras?". in acelasi timp, eul liric accentueaza ideea ca omul nu poate trai singur, ci
are nevoie de prieteni, de familie, de societate. Ultimul verb la persoana a IJ-a singular, "sa mi te
miri" este o adresare directa catre cititorul'reprezentativ pentru orice om care isi poate imagina
povestea biblica a "Facerii lumii" in viziunea ludica a lui Arghezi.
Prozodia. Ritmul este iambic, versurile and 9-l0 silabe. Rima este imperecheata si surprinzatoare
prin potrivirea celor mai diverse categorii gramaticale: adverb cu substantiv ("iaras/toras";
"cam/Adam"), adjectiv cu verb ("dumnezeiasca/sa-l mai trezeasca"; "cutreierat/lat"), verb cu
substantiv ("sa-i faca/promoroaca").In concluzie, Tudor Arghezi aduce in literatura romana o
opera ce se distinge printr-o noutate izbitoare atat in teme, cat si in limbajul poetic, sarsind o
revolutie in poezia romaneasca. "in poezia argheziana intalnim o alta vegetatie, o alta conuratie a
spatiului si a cosmosului, un alt sentiment al timpului decat acelea cu care eram obisnuiti din
poezia anterioara, dar mai ales un alt spirit. Universul nu este, totusi, cu mult mai st decat ni-l
descoperise Eminescu, dar este esentialmente altul". (Ion Simut)