1. Introducere in studiul metabolismului intermediar.

Consideratii
generale.
Metabolismul cuprinde ansamblul reactiilor biochimice prin care
se realizeaza schimburile permanente de materie (substanta),
energie si informatie intre organismul viu si mediul ambiant.
Metabolismul se poate define ca fiind totalitatea transformarilor
biochimice si energetic care au loc intr-un organism viu si care
determina esenta viului. Incetarea metabolismului inseamna
moartea organismului. Intre transformarile metabolice ale
biomoleculelor exista o stransa corelatie de interdependenta.
Conceptul de metabolism intermediary desemneaza totalitatea
reactiilor care se petrec intr-un organism viu si include ca
principale aspecte:
-identificarea si caracterizarea reactantilor si a produsilor in
fiecare reactie metabolic
-biocatalizatorul specific pe care il necesita desfasurarea
fiecarei reactii
-conditiile special pe care le reclama fiecare reactie pentru
realizarea ei
-stabilirea inter-relatiilor existente ale unui set sau seturi de
reactii biochimice.
Metabolismul este constituit din doua procese biochimice
antagoniste dar in stransa interdependent si conditionare
reciproca:
Catabolism(procese de degradare) care se produce cu generare
de energie.
Anabolism(procese de biosinteza) care se produce cu consum
de energie.
Aceaste doua laturi constituie o unitate prin care se asigura
coordonarea si autoreglarea tutror proceselor biochimice care
conditioneaza existenta si functionarea materiei vii.
Complexitatea metabolismului general impune ca in vederea
studierii sale sa fie compartimentat, de altfel in mod artificial,
in metabolism partiale, reprezentate prin: metabolism glucidic,
lipidic, protidic si al acizilor nucleic, metabolismul(circuitul)
hidromineral
1

Lipide

poliglucide

Acizi grasi
Glicerol

Hexoze,
Pentoze

proteine
Aminoacizi

Rolul alimentelor

Una din formele de legatura dintre organismul viu si mediul

ambiant este hrana. Alimentele indeplinesc urmatoarele roluri:
Reprezinta sursa de energie pentru desfasurarea tuturor proceselor
vitale. Hrana e indispensabila pt inlocuirea anumitor elemente
structural uzate. Hrana furnizeaza organsimului elementele
chimice absolute necesare sip e care organismul viu nu le poate
sintetiza: aminoacizi esentiali, acizi grasi esentiali, unele
vitamine, component anorganice (Na, K, Ca, Mg). In organism,
hrana sufera transformari profunde (ansamblul de reactii
reprezinta digestia), sub actiunea diferitelor enzyme.
Transformarile digestive constau din prelucrari mecanice ale
alimentelor(

masticare),

din

transformari

fizice(dizolvare,

emulsionare, imbibare) si din modificari chimice(hidroliza,

esterificare, degradari, sinteze). Marea majoritate a substantelor
sunt supuse acestor transformari. Se cunosc numai putine
subsrante care pot fi folosite de organism asa cum se afla in
2

natura si anume: oxigenul, apa, saruri minerale, monoglucide,

aminoacizii liberi, acizii grasi, colesterolul liber sau esterificat,
vitamine. Substantele cu o structura mai complexa nu pot fi
utilizate ca atare de catre organism decat dupa o prealabila
transformare in aparatul digestive. Principalii factori ai digestiei
sunt enzimele din saliva, din sucul gastric, din sucul duodenal,
din intestinal subtire, precum si din populatia bacteriana
intestinala.
Prin formarea de compusi cu structura mai simpla solubili si usor
absorbabili

se

poate

realize

absorbtia

lor

in

aparatul

gastrointestinal si apoi vehicularea acestora la nivel cellular in

vederea transformarilor biochimice mai profunde, prin asanumitul metabolism intermediar.
Etapele generale ale degradarii alimentelor sunt:
1. Transformarea macromoleculelor sau a moleculelor cu
structura mai complexa in micromolecule, solubile, usor
absorbabile:
-proteine aminoacizi
-poliglucide.oze
-lipide. Alcooli+acizi grasi
Degradarea micromoleculelor dupa absorbtie, la compusi
mai simpli, numiti metabolite intermediari.
Degradarea complete a metabolitilor intermediary pana la
produsi finali ai catabolismului: CO2, H20, NH3.

In cursul acestor transformari biochimice complexe se

elibereaza cantitati importante de energie care e stocata sub
forma de compusi macroergici si in special ATP.
Energia chimica stocata in ATP poate fi eliberata apoi, in
functie de necesitatile organismului si transformata in alte
forme de energie: chimica, caloric, mecanica. In cazul in
care organismul e in repaus complet, bilantul energetic e
denumit metabolism bazal. Pentru intrarea organismului in
activitate, are nevoie de un plus de energie, denumita
energie functionala.
2. Respiratia celulara si fosforilarea oxidative
Respiratia celulara reprezinta o succesiune de reactii
enzimatice in care H captat de pe diferite substraturi din ciclul
acizilor tricarboxilici din B oxidarea acizilor grasi sau din alte
cai metabolice, sub forma coenzimelor reduse NADH+H+ si
FADH2,e oxidat in prezenta O2 activat cu formarea produsului
final H20. Aceasta secventa de reactii e insotita de eliberarea
unei mari cantitati de energie conservata sub forma de ATP. In
acest lant respirator, intervin pe langa coenzime reduse si O2
activat,

citocromii

care

sunt

enzyme

oxidroreductazelor caracterizate prin transfer

din

clasa

de electroni

(transelectronaze), din care motiv lantul respirator se mai

numeste si lantul citocromilor.
Reactia generala a respiratiei celulare este:
Coenzima redusa (H2) --- 2H+ +2e+coenzima oxidata
4

 O2+2e-> O2 22H+ + 1/2O2 2- - H20+Energie(ATP)

In catena de respiratie celulara exista pe de o parte un transfer de
H sip e de alta parte un transfer de electroni de H de pe O2 care
activeaza.
Fosforilarea oxidativa:
Sinteza de ATP, din ADP si fosfat anorganic , pe seama energiei
eliberate de oxidarea hidrogenului in lantul respirator, se
defineste ca fosforilare oxidative cuplata cu lantul respirator.
Lantul respirator cuprinde trei puncte de fosforilare, respective de
cuplare a procesului oxidative cu cel fosforilant.
3. Digestia si absorbtia glucidelor
In cadrul metabolismului general, o importanta fundamental
o prezinta metabolismul glucidelor, date fiind multiplele
functii pe care aceste substante le indeplinesc in organism.
Ozele reprezinta singura forma prin care glucidele se pot
absorbi prin peretele intestinal.
In organismul animal glucidele pot fi de origine exogena,
introduce in organism sub

forma de alimente, sau de

origine endogena rezultate ca urmare a unor procese de

biosinteza.
Cea mai mare parte a glucidelor din organismul animalelor
superioare si al omului sunt de origine exogena, alimentara.
Glucidele alimentare, pot fi la randul lor, de origine animal
5

sau vegetala. Poliglucidul principal alimentar de origine

animal e glicogenul. Insa cea mai mare parte a glucidelor
alimentare constau in amidon, poliglucid de origine
vegetala, consumat in alimentatia umana.
In cantitati mai mic, alimentele mai contin diglucide ca:
zaharoza, lactoza, ,maltoza, oze: fructoza, glucoza.
Digestie:
Pentru a putea fi utilizate in organism, glucidele alimentare
sunt in prealabil supuse unui process de digestive, urmat de
un process de absorbtie.
Digestia poliglucidlor incepe partial in cavitatea bucala.
Saliva contine alfa amilaza salivaara secretata de glandele
salivare cu pH optim de actiune la 6,8 si T de 40 grade C,
fiind activate de Cl- si Ca2+. Amilaza salivara isi pastreaza
activatatea enzimatica si la alte valori de ph situate de o
parte side a alta a neutralitatii, de la pH=4 la pH=9,4. In
medii acide, cu pH<4, activitatea amilazei salivare e
inhibata. De asemenea, saliva mai cuprinde si cantitati
foarte mici de maltaza care hidrolizeaza maltoza in glucoza.
Alfa amilaza salivara ataca partial amidonul si glicogenul
alimentar cu transformarea acestora in dextrin si eventual
maltoza. Actiunea aceste enzyme este insa limitata de faptul
ca timpul cat raman alimentele in cavitatea bucala e foarte
redus.
Sucul gastric nu contine enzyme amilolitice, insa un timp
pana la complete dispersie a bolului alimentar continua
6

actiunea amilazei salivare si anume in acele portiuni ale

bolului care n-au fost atinse de sucul gastric. Ulterior
datorita aciditatii sucului gastric, amilaza salivara e
inactivata.
Digestia totala, efectiva a glucidelor se petrece la nivelul
intestinului

subtire,

unde

actioneaza

diferite

hidrolaze(glizodize) pancreatice si intestinale care au ca

substrat oligo- si poliglucidele. Prin actiunea conjugate a
acestor glicozidaze, oligo si poli glucdele sunt transformate
in oze.
Enzimele care hidrolizeaza total glucidele pana la stadiul de
oze sunt:
-Alfa amilaza pancreatica care hidrolizeaza amidonul si
glicogenul partial atacate in cavitatea bucala, trecandu-le in
stadiul de dextrin, maltoza si cantitati mici de glucoza.
-1,6 alfa glicozidaza catalizeaza scindarea hidrolitca a
legaturile

alfa-1,6ale amilopectinei si glicogenului care

sunt deramifiate.
Digestia diglucidelor, provenite direct din alimentative sau
din hidroliza enzimatica a amidonului si glicogenului, se
realizeaza

in

intestinal

subitire

dupa

actiunea

diglicozidazelor.
Amilaza si celelalte glicozidaze sunt prezente in tubul
digestive de la nastere, dare le sufera cu varsta ample
variatii cantitative. Activitatea amilazei la nou nascut e mult
mai mica decat la adult. Activitatea lactazei sufera o variatie
inversa, e mai mare la nou nascut si scade cu varsta.
7

Activitatile maltazei si zaharazei se modifica putin cu

varsta.
-Nucleaze sub actiunea carora rezulta in final din
nucleoproteide- riboza si deoxiriboza.
O serie de poliglucide ca celuloza, pentozanele nu sunt
transformate in tubul digestive al omului, care nu contine
enzimele necesare acestor procese. Acesti compusi trec, ca
atare, in intestinal gros unde sunt in mica masura degradati
sub actiunea microorganismelor intestinale si sunt elimnati
apoi prin fecale. Asadar nu au rol in nutritive, insa sunt utila
pentr digestive, intrugat regleaza peristaltismul intestinal.
Ca rezultat al digestiei glucidelor, in intestinal subtire
rezulta o serie de oze printer care predomina: glucoza,
fructoza, manoza si pentoze: riboza si deoxiriboza.
Absorbtia:
Se realizeaza la nivelul intestinului subtire sub forma de
oze. Ozele reprezinta singura forma sub care glucidele se
absorb prin peretele intestinului.
Viteza de absorbtie depinde de:
-natura ozei, evolutia alimentara si necesitatile fiziologice
-regiunea si starea functionala a intestinului
-prezenta anumitor vitamine din complex B: piridoxina,
tiamina,acid pantotenic.
-prezenta hormone tiroxina, cortizol
Ozele absorbite sunt trecute prin vena porta la ficat.
Absorbtia hexozelor este insa de cele mai multe ori un
process active care implica fosforilarea lor prin grupari
fosfat donate de ATP, reactia avand loc sub actiunea enzimei
hexokinaza si fiind reglata de hormonii corticosuprarenali si
8

stimulate de vitaminele din complex B. Astfel, absorbtia

hexozelor depinde de usurinta cu care aceste monoglucide
pot forma esteri fosforici. Dupa intrarea lor in circuitul
portal, aceastea sunt defosforilate si ajung la ficat sub forma
libera.
In ficat toate hexozele absorbite sunt transformate in
glucoza printrun process de fosforilare in prezenta ATP.
Glucoza urmeaza 3 cai de metabolizare:
O parte din glucoza absorbit sau cea rezultata din
transformarile celorlalte hexoze, participa la sinteza
glicogenului hepatic.Glicogenul hepatic constituie o rezerva
de glucoza imediat disponibila pt a mentine nivelul constant
al glicemiei. In cazul in care organismul e saturat in
glycogen si exista un exces de glucoza, aceasta e
transformata
in lipide si in parte catabolizata pana la CO2 si H20 cu
eliberare de energie.
- O parte din glucoza e trecuta in sange unde participa la
mentinerea in limite constant a glicemiei.
- O alta parte e distribuita pe cale sanguine la toate
tesuturile din organism si in special la tesutul muscular
unde prin catabolizare furnizeaza 50-70% din energia
necesara activitatii celulare. Excesul de glucoza e
transformat in glycogen muscular. Prin eliberarea
glucozei din glycogen muscular si degradarea acesteia se
elibereaza energia necesara contractiei muscular.

Deci, ficatul are un rol essential ca rol de transit al

glucidelor alimentare, respective ca un organ de transit
intercalate intre intestine si circulatia generala. Mai mult,
in ficat de desfasoara si un alt process biochimic
important

si

anume

transformarea

substantelor

neglucidice (lipide, protide, acizi) in glucoza, procesul se

numeste gluconeogeneza.
Glucidlele libere din organismele

animale

sunt

reprezentate de glucoza, glycogen muscular, glucide

tisulare.
Forma legata a glucidelor o constituie glicoproteidele si
in mica parte glicolipidele.
Dinamica glucozei in organismele animale e dependent
de sitemele de reglare neurohormonale si enzimatice.
Defecte enzimatice in digestia si absorbita glucidelor
In digestive apar anumite dereglari associate cu
activitatea alfa amilazei, enzima ce intervine in hidroliza
amidonului si respective a glicogenului de origine
animal. O deficient a alfa amilazei pancreatice s-a
semnalat la copii din primele luni de viata nu pot digera
amidonul. La adulti, enzima se afla in exces, putand
hidroliza

cantitati

normale

chiar

la

subiecti

cu

insuficienta pancreatica exocrine.

Exista anumite anomalii in digestia diglucidelor,
determinate de deficitul enzymatic al unor enzyme, care
conduc la intoleranta la diglucide.
Astfel:
10

Deficitul de lactaza- intolerant la lactoza

Deficit de zaharaza- intolerant de zaharoza
In asemenea deficient, oligoglucidele nu mai pot fi
digerate si trec in intestinal gros. Semnalele clinice ale
intolerantei la diglucide(lactoza si zaharoza) sunt
commune

prin

dureri

abdominal,

diaree

cronica,

flatulenta.
Acumularea in intestine a diglucidelor care sunt compusi
osmotic active, duce la cresterea presiunii osmotic si la
favorizarea intrarii apei in spatiile interstitial in lumenul
intestinal
Procesele

determinand
fermentative

pierderi

digestive

declansate

de

de

apa.

populatia

microbiana genereaza produsi care irita mucoasa

intestinala.
Deficienta de lactaza poate fi mostenita, situatie in care
se manifesta dupa nastere sau se poate datora scaderii in
timp a activitatii enzimatice. Absenta sau carenta enzimei
se manfiesta clinica, in special prin tulburari digestive.
Aceste simptome dispar cu eliminarea laptelui din dieta.
4. Glicogenoliza
Principalele surse de degradare a glucidelor in organism
sunt:
-Glicogenul-- glicogenoliza(degradarea incepe de la
glycogen)
-Glucoza glicoliza(degradarea incepe de la glucoza)
Principalele cai de catabolizare ale glucidelor includ:
-degradarea glicolitica:
a) glicoliza(anaeroba)- Calea Embden Mayerhoff-Parnas)
11

b) Degradarea glicolitica oxidative(aeroba)

-degradarea pe calea pentofosfatilor
-degradarea pe calea acizilor uronici
Catabolizarea glucidelor la om:

Degradarea glucozei pe calea glicolitica:

Rolul metabolic fundamental al glucozei este acela de a
furniza energie prin degradarea molecului sale bogate in
carbon si hydrogen.
Organismul dispune si de alte substante energetic ( acizi
grasi, aminoacizi) dar pentru anumite tesuturi ( creier,
hematii) si in anumite circumstante, glucoza e unicul
compus apt sa joace acest rol. Forma activa a glucozei
care initiaza secventele metabolice e glucozo-6-fosfatul.
Acesta provine din 3 surse:
-glucoza sanguine
-prin sinteza din precursori neglucidici(gluconeogeneza)
-sscindarea glicogenului tisular(glicogenoliza)
Degradarea glucozei depinde de factori nutritionali
metabolic si hormonali.
GLICOGENOLIZA e procesul enzymatic prin care
glicogenul e degradat succesiv cu punere in libertate de
glucoza sub forma de G-1-P.
Etapele glicogenolizei
Formarea G-1-P

12

Degradarea glicogenului se produce sub actiunea

fosforilazei (este un proces fosforolitic si nu hidrolitic) si
consta in scindarea succesiva a moleculelor de glucoza
sub forma de glucozo-1-fosfat din catena poliglucidica a
glicogenului.Reactia are loc in prezenta H3PO4.
Fosforilaza e capabila sa catalizeze numai desfacerea
legaturilor

1,4-alfa-glicozidice.

Legaturile

1,6-alfa-

glicozidice sunt scindate sub influenta amilo-alfa-1,6glicozidazei, care e o enzima de deramificare si

actioneaza hidrolitic si nu fosforolitic.
2. Formarea G-6-P
Cea de a doua etapa consta in izomerizarea G-1-P, sub
actiunea fosfoglucomutazei la G-6-P.
G-6-P intra in secventa de reactii a glicolizei unde se
catabolizeaza mai departe. Deci G-6-P cu glucoza libera
reprezinta material prima pt glicoliza.
5.Glicoliza anaeroba. Degradare glucoza pe calea EmbdenMeyerhoff-Parnas.Bilant energetic.
Glicoliza reprezinta succesiunea de reactii biochimice
catalizate de enzyme specifice prin care glucoza este
degradata cu eliberare de energie sub forma de ATP.
Glicoliza anaeroba constituie o cale de degradare anaeroba
a glucozei pana la acid lactic.
Transformarea glucozei in acid lactic ca produs final
implica o secventa de 11 reactii catalizate de enzyme
specific. Aceste enizme au fost isolate si sunt localizate in
faza solubila a citoplasmei.
13

In cadrul glicolizei anaerobe se pot distinge doua etape:

Etapa 1- In cadrul careia glucoza e transformata in doua
molecule de trioza fosforilata (gliceraldehid- 3-fosfat);
aceasta etapa are loc cu consum de 2 moli de ATP.
Etapa 2- in cadrul careia gliceraldehid-3-fosfatul se
transforma in acid lactic, acest process fiind cuplat cu
formarea de 4 moli de ATP.
Etapele glicolizei anaerobe
1. Formarea G-6-P
Glucoza are o structura stabile sub aspect chimic.
Intrarea acesteia in secventa glicolitica de degradare
necesita prealabila sa activare.Activarea se realizeaza
prin fosforilarea glucozei cu formare de g-6-P in prezenta
ATP printr-o reactie ireversibila. Reactia e catalizata de 2
enzime, hexokinaza si glucokinaza, si necesita prezenta
ionilor de Mg2+ si Mn2+.
Dintre cele doua enzyme, cea mai activa e hexokinaza
capabila sa catalizeze si fosforilarea altor hexoze.
Glucokinaza catalizeaza numai fosforilarea glucozei dar
cu o activitate mai redusa ca a hexokinazei.
2.Transformarea G-6-P la fructozo-6-fosfat
Aceasta etapa consta in izomerizarea glucozo-6fosfatului la fructozo-6-fosfat. Reactia are loc sub
actiunea fosfohexozoizomerazei, enzima care necesita
prezenta ionilor de Mg2+ sau Mn2+ si este reversibila.
3.Fosforilarea F-6-P la F-1,6-difosfat

14

In aceasta etapa, f-6-p e fosforilat la fructozo-1,6

difosfat. Gruparea fosforil(-h2po3) e donata de ATP,
reactia fiind catalizata de fosfofructokinaza si necesita
prezenta ionilor de Mg2+.
4.SCindarea F-1,6diP cu formarea triozelor fosforilate.
In

aceasta

etapa

se

scindeaza

f-1,6diP si

formeaza

gliceraldehid3P si dihidroxiaceton-1-P. reactia are loc sub

actiunea catalitica a aldolazei(f-1,6-difosfatliaza).
5. Stabilirea echilibrului intre cele doua trioze fosforilate cu
deplasarea echilibrului spre formarea gliceraldehid3P care
se degradeaza mai departe in secventa de reactii a glicolizei.
Cu aceasta reactie se incheie primul stadiu al glicolizei. In a
doua etapa a glicolizei are loc degradarea gliceraldehid3P
pana la stadiul de acid lactic, in cursul acestor procese
formandu-se ATP
6. Oxidarea Gliceraldehid3P la acid 1,3-difosfogliceric
Acest process de oxidoreducere constituie o etapa esentiala
a glicolizei intrucat in cursul sau are loc concomitant cu
procesul de oxidare si un process de conservare a energiei
rezultate din oxidare, constand in formarea unui compus
fosforilat macroergic, si anume acidul 1,3-difosfogliceric.
Oxidarea gliceraldehid3P e catalizata de enzima
gliceraldehid-3-fosfatdehidrogenaza.
7. Transferul radicalului fosforil(-H2PO3) de pe ac. 1,3
difosfogliceric pe ADP, cu formarea de acid 3-P-gliceric.
8. Transformarea acidului 3-P-gliceric in acid-2-Gliceric
15

In aceasta etapa a glicolizei se produce izomerizarea ac.

3fosfogliceric in acid 2Pgliceric sub actiunea enzimei
fosfogliceromutazei, care necesita prezenta ioni de Mg2+.
9.Formarea acidului fosfoenolpiruvic
Acidul 2Pgliceric format in reactia anterioara se transforma,
prin pierderea unei molecule de apa sub actiunea enzimei
enolaza, in acid fosfoenolpiruvic.
10.Transferul gruparii fosforil de la acidul Penolpiruvic la ADP
cu formarea acidului piruvic
Sub actiunea enzimei piruvatkinaza, acidul fosfoenolpiruvic
cedeaza gruparea fosoril care este captata de o molecula de ADP
ce se transforma in ATP.
11. Reducerea acidului piruvic la ac. Lactic
Ultima etapa a glicolizei anaerobe o constituie reducerea ac.
Piruvic la ac lactic sub actiunea enzimei LDH care e are drept
coenzima NADH+H+ format in eatapa a 6a.
Ac. Lactic e produsul final al glicolizei anaerobe si se formeaza
in cantitati apreciabile aproape in toate organismele si organelle
in care degradarea glucozei are loc in conditii anaerobe.
Predomina in ficat si tesut muscular. Acumularea de ac lactic in
cursul activitatii muscular intense determina fenomentul de
oboseala muscular.
16

Reactia generala a glicolizei anaerobe:

C6H12O6---- 2 CH3-CH-COOH+2ATP(57kcal)
OH
Observatii: Glicoliza anaeroba are loc in citoplasma, deaoarece
enzimele care catalizeaza diferitele etape ale glicolizei sunt
localizate in acest compartiment cellular.
Compusii fosforilati intermediary(esterii fosforici) pot fi utilizat
in procese biochimice de anabolism pt biosinteza altor
biomolecule)
Glicoliza anaeroba constituie un process efficient de generare de
energie in special in tesutul muscular in conditii anaerobe
Glicoliza anaeroba este o cale rapida de fuzionare de energie in
conditii anaerobe. Se elibereaza cca.1/13 din energia continuta in
molecula de glucoza.
Bilant energetic
Rolul principal al glicolizei anaerobe e sinteza de ATP. Aceasta
reprezinta o cale de degradare anaeroba a glucozei si e utilizata
de cellule in anoxie sau in conditiile in care aprovizionarea
tesuturilor cu oxygen e defectuoasa(hipoxie). Concentratia
oxigenului in tesuturi regleaza glicoliza prin reoxidarea
NADH+H+ in lantul respirator si prin utilizarea ADP in reactii de
fosforilare cuplate cu lantul respirator.
17

Muschii scheletici, in cursul unor eforturi intense si de scurta

durata, cand tesutul e insufficient irigat si oxigenat, utilizeaza
numai glicoliza anaeroba pt a obtine ATPul necesar contractiilor.
Eritrocitele nu au mitocondrii si un lant transportor de electroni si
pt ele glucoza e unicul substrat energetic pe care-l pot
folosi.Tesuturile embrionare si cele canceroase sunt si ele
caracterizate

printr-o

glicoliza

anaeroba

intense

datorita

functionarii ineficiente a mecanismelor de coordonare a

proceselor oxidative aerobe.
Unele din reactiile glicolizei sunt reversibile, pe cand
altele( reactiile catalizate de hexokinaza, fosfofructokinaza,
fosfoenolpiruvatkinaza) sunt ireversibile,fapt care face ca
parcurgerea in sens invers a secventei Embden-MeyerHoffParnas sa nu poata avea loc prin aceleasi reactii prin care se
desfasoara procesul glicolitic.
Reactiile secventei glicolitice pana la ac. Piruvic sunt utilizate de
cellule si in cursul degradarii aerobe totale a glucozei pana la C02
si H20.

6. STudiul aerob al glicolizei ( ciclul Krebs). Bilant energetic

In prezenta oxigenului, glucoza e supusa unui process de
degradare oxidative complete pana la produsi finali Co2 si H20.
Acest proces are 2 stadii:
18

Un stadiu anaerob, in cadrul caruia o molecula de glucoza se

scindeaza in 2 molecule de acid piruvic. Acidul piruvic se
decarboxileaza oxidativ cu formare de acetil-CoA(ch3-CO~SCoA)
Un stadiu care necesita participarea oxigenului in cadrul caruia
acetil-CoA se oxideaza complet la CO2 in ciclul ac, tricarboxilici
si H20 in lantul respirator.
Ciclul Krebs, caracteristici generale
Se mai numeste ciclul ac. Tricarboxilici (ATC) deoarece primii
produsi ai ciclului sunt acizi cu 3 grupari COOH sau ciclul
acidului citric deaorece primul produs format e acidul
tricarboxilic(citric)
Ciclul Krebs stabileste corelatii cu cele 3 metabolisme
fundamentale ale celulei: glucidic, lipidic si protidic fiind o cale
de degradare comuna pt glucide, lipide, proteine. Constituie placa
turnanta a metabolismului cellular.
Compusul care intra in C K si se degradeaza este acetil CH3CO~S-CoA care provine din:
- Ac. Piruvic rezultat din degradarea glucozei
- Degradarea ac grasi
- Degradare aminoacizi

19

In C K se formeaza prin procese de degradare oxidative, CO2 si

H care e preluat sub forma de coenzime reduse NADH+H+ si
FADH2.
CH3
Acid lipoic

C=0+NAD+

+CoA~SH------- CH3-CO~S-CoA+NADH+H+

+ CO2
COOH
Transformarea piruvatului in oxalilacetat
Prima etapa a CK presupune condensarea acetil-CoA cu ac.
Oxalilacetic, cand se formeaza ac. Citric.
Ac. Oxalilacetic, care e indispensabil pt initierea C K se formeaza
prin carboxilarea ac. Piruvic.
Principala cale de formare a ac. Oxalilacetic consta in fixarea de
CO2 activat sub forma de biotinenzima in prezenta de ATP.
Enzima care catalizeaza aceasta reactie este piruvatcarboxilaza
care are drept coenzima biocitina.
ETAPE C K
1, Formarea ac. Citric

20

Prima etapa constituie condensarea acetil-CoA cu ac. Oxalilacetic

si formarea de ac. Citric. Reactia are loc sub actiunea enzimei
citrat-sintaza.
2. Formarea acidului izocitric
Ca produs intermediary se formeaza ac. Cis- aconitic. Reactia e
catalizata de enzima: aconitaza.
3. Formarea acidului alfa-cetoglutaric
Etapa consecutive formarii ac. Izocitric o constituie transformarea
ac.

Izocitric

in

acid

alfa-cetoglutaric

sub

actiunea

izocitratdehidrogenazei. Aceasta NAD+ dependent e o enzima

allosterica ce necesita ATP ca activator specific, precum si
prezenta ionilor de Mg2+ sau Mn2+. O crestere a concentratiei
ATP in cellule, stimuleaza reactia de oxidare a ac. Izocitric si
implicit viteza tuturor reactiilor ciclului Krebs. Aceasta conduce
la o viteza sporita a oxidarii hidrogenului in lantul respirator, si
respective la formarea in cantitati sporite de ATP.
In aceasta etapa se produce initial o oxidare(prin pierdere de H de
catre ac izocitric) si ulterior o decarboxilare. ACidul alfacetoglutaric rezulta ca produs important in dezaminarea unor
aminoacizi si deci consituie o punte de legatura intre
metabolismul glucidic si protidic.
In aceasta etapa se genereaza prima molecula de coenzima
redusa: NADH+H+ din CK.
21

Se formeaza prima molecula de CO2

Se trece de la un compus cu 6C la un compus cu 5c
4. Oxidarea ac, alfa-cetoglutaric la ac succinic
In aceasta etapa se produce decarboxilarea oxidative a acidului
alfa cetoglutaric la ac succinic dupa un mechanism analog cu cel
de decarboxilare a ac. Piruvic si cu participarea acelorasi
coenzime. Reactia e catalizata de complexul enzymatic alfacetoglutaratdehidrogenaza si are loc in 2 subetape:
a) Decarboxilarea oxidatica a ac. Alfa-cetoglutaric cu formare
de

succinil-CoA.

Procesul

este

multienzimatic

cu

participarea urmatoarelor coenzime: TPP, acid lipoic, CoASH si NAD+.

b) Succinil-CoA e un tioester macroergic care sub actiunea
enzimei succiniltiokinaza se descompune in ac. Succinic si
HS-CoA, energia legaturii fiind inmagazinata sub forma e
GTP, care se formeaza din GDP in prezenta H3PO4.
In aceasta etapa se trece de la un compus cu 5C la un compus
cu 4C respectiv la un ac. Dicarboxilic.
5. Oxidarea ac. Succinic. Formarea ac. Fumaric
Oxidarea ac, succinic cu formare de ac. Fumaric are loc sub
actiunea enzimei succinatdehidrogenaza care are drept coenzima
FAD
22

6. Hidratarea ac. Fumaric. Formare ac. L-malic

Sub actiunea enzimei fumaraza, ac fumaric se transforma in ac.
L-malic printr-o reactie de hidratare. Desi ac. Fumaric are o
molecula simetrica, hidratarea sa e astfel orientate stearic incat
conduce la formarea numai a ac. L-malic.
7. Oxidarea ac. L-malic la acid oxalilacetic
In ultima etapa a C K are loc oxidarea ac. Malic la ac.
Oxalilacetic.

Reactia

are

loc

sub

actiunea

enzimei

malatdehidrogenaza, a carei enzima e NAD+.

In aceasta etapa se genereaza a treia molecula de coenzima redusa
NADH+H+. Prin refacerea ac. Oxalilacetic se incheie o tura a
CK, molecula de ac. Oxalilacetic reluand ciclul.
CO2 format in CK se elimina in mare parte prin respiratie, iar o
alta parte in reactii de carboxilare reductive, precum si la
formarea rezervei alkaline.

BILANT ENERGETIC
CK ca atare nu genereaza decat o singura molecula de ATP, dar e
strans corelat cu lantul respirator. Hidrogenul eliberat din CK sub
forma de coenzime reduse(NADH+H+ si FADH2) e oxidat in
lantul respirator cuplat cu fosforilarea oxidative pana la formarea

23

unei molecule de H20 cu generarea unor cantitati mari de energie

sub forma de ATP.
In CK prin degradarea unui mol de acetil-CoA rezulta 3 moli de
NADH+H+ si un mol de FADH2. Din pc de vedere energetic, in
CK cuuplat cu respiratia celulara si fosforilarea oxidative rezulta:
3NADH+H+= 3X3 ATP=9ATP
1 FADH2=1X2=2 ATP
1GTP=1 ATP
=12 ATP/tur sau un mol de acetil CoA
B)

1 NADH+H+=1x3=3 ATP ( rezultat in decarboxilarea

oxidativa a ac. Piruvic)

1 NADH+H+=3 ATP ( rezultat in reactia 6 din secventa de reactii
a glicolizei anaerobe)
=18 ATP/ un mod de ac piruvic.
BILANT ENERGETIC TOTAL
18ATPx2(glucoza s-a degradat in 2 moli de trioze)=36 ATP
a) 36ATP+2ATP(bilant degradare glucoza la ac. Piruvic in
stadiul anaerob)=38 ATP/glucoz cand degradarea incepe de
la glucoza libera

24

b) 36 ATP+3ATP(bilant degradare glucoza la ac. Piruvic in

stadiu anaerob)=39ATP/glucoza(cand degradarea incepe de
la glicogen)
Sub aspect energetic, in degradarea glicolitica oxidativa totala a
glucozei pana la Co2 si H20, glucoza e degradata cu punere in
libertata de 38 moli de ATP, de 19 ori mai mult decat in glicoliza
anaeroba
Realizarea integrala a CK se petrece numai in mitocondrii unde e
localizat intreg echipamentul enzimatic necesar desfasurarii sale.
Unele dintre aceste enzime se gasesc si in microzomi, dar
microzomii nu contin succinatdehidrogenazaa.Totodata, circulatia
formelor reduse si oxidate ale coenzimelor dehidrogenazelor
NAD+ si NADP+ intre plasma celulara si mitocondrii se
realizeaza usor datorita permeabilitatii membranei care separa
cele 2 formatiuni celulare. Prezenta ac. Carboxilici implicati in
CK in diferite tesuturi e de 10-20mg%.
In mitocondrii, etapele oxidative ale CK alimenteaza lantul
respirator cu atomi de H, transportati atat sub forma de
NADH+H+cat si ca FADh2. Cele doua procese, ATC si lantul
respirator sunt interdependente. CK e tributar lantului respirator
pt regenerarea continua a coeenzimelor dehidrogenazelor care
vehiculeaza atomii de H. In ecuatia globala care insumeaza
reactiile CK, O nu figureaza printre reactanti, insa secventa de
reactii nu poate avea loc decat in conditii de aerobioza cand se
25

asigura

concentratiile

coresponzatorarea

coenzimelor

transportoare de H.
Functionarea

CK

si

debitul

sau

sunt

conditionata

de

disponibilitatile celulelor in ac. Oxalilacetic. Cu cat concentratia

acetil-CoA e mai mare cu atat e necesara o concentratie mai mare
de ac. Oxalilacetic pt ca mai multe molecule de acetil-CoA sa
patrunda in ciclu. Celulele au posibilitatea de a-si regla continutul
in ac. Oxalilacetic dupa necesitati. Cand necesitatile sunt mici,
excesul de ac. Oxalilacetic e transformat prin decarboxilare in ac.
Piruvic.
Cand ac. Oxalilacetic este in cantitate insuficienta in raport cu
cantitatea de acetil-CoA care urmeaza a fi degradata, atunci are
loc sinteza de acid oxxalil acetic prin carboxilarea ac. Piruvic.
Activitatea piruvat carboxilazei o obligatoriu dependenta de
prezenta acetil-CoA caree e un efector allosteric pozitiv al acestei
enzime. Prin aceasta proprietate, celeule au capacitatea de a
controlafoarte fin cantitatea de ac. Oxalilacetic in vederea reglarii
debitului ATC. Insusi substratul ciclului joaca rolul de metabolit
reglator, controlandu-si viteza propriei sale degradari.
CK nu poate fi parcurs in sens invers in intregime, ceea ce ar
echivala cu reconstituirea unei molecule de ac acetic din
Co2,H20,H. Unele reactii sunt usor reversibile(ac. L-malic-

26

fumarc). Altele sunt ireversibile: oxidarea izocitratului la acid alfa

cetoglutaric si decarboxilarea ac. Alfa cetoglutaric la ac succinic
9. DEGRADAREA GLUCOZEI PE CALEA SUNTULUI
PENTOFOSFATILOr
Aproximativ 8-30% din totalul glucozei e catabolizat pe aceasta
cale, care reprezinta o cale secundata de catabolism. In acest
proces, se asgiura o parte din necesarul de pentoze pt biosinteza
nucleotidelor, a ac. Nucleici si a altor enzime care au drept
coenzime nucleozid fosfatii.Sediul acestei transformari e ficatul,
glanda mamara in lactatie, cristalinul ochiului, rinichii.
Global procesul poate fi redat astfel:
Glucozo-6-P+2NADP+ ribozo-5-P+Co2+2NAPH+H+
NADPH+H+ se formeaza in ciclul pentozofostatilor, in primele
doua reactii, NADP+ avand rol de coenzima a enzimelor G-6fosfatdehidrogenaza(G6DH) si PGDH.
Cantitatea mare de NADP+H+ rezultata in acest proces e utilizata
in diferite reactii anabolice, cum sunt de exemplu biosinteza ac
grasi din ac acetic, a compusilor steroizi.
NADPH+H+ e de aseamenea necesar activitatii bactericide a
granulocitelor si macrofagelor care folosesc ca arme chimice
speciile reactive de O2.

27

Calea pentozofosfatilor nu e cuplata cu lantul respirator si in

cazul ei nu se formeaza ATP ci chiar se consuma pt activarea
glucozei la g-6-p.
Importanta sa metabolica consta in faptul ca diversi produsi de
reactie sau intermediari ai ciclului pentozofosfatilor sunt implicati
in procese de biosinteza a unor compusi de importanta biologica
majora.
C5P e un avantaj pt economia celulaara si prin faptul ca necesita
un echipament enzimatic relativ redus de unsi denumirea: sunt.
DEGRADAREA GLUCOZEI PE CALEA ACIZILOR URONICI
In organismele animale si in plantele superioare s-a observat si o
alta cale care implica oxidarea glucozei la ac. Glucuronic.
Aceasta cale e importanta sub aspect metabolic:
-furnizeaza ac. Glucuronic utilzat in procese de detoxifiere
hepatica, prin conjugarea sa cu fenoolii, cu bilirubina, cu diversi
hormoni, cu unele medicamente sau cu produsii lor de oxidare.
Aceasta conjugare are drept consecinta scaderea toxicitatii
acestor compusi si marirrea solubilitatii lor, ceea ce faciliteaza
excretia lor renala. De aici, rezulta importanta glucuronoconjugarii in procesele de detoxifiere.
-ac. Glucuronic prezinta si o importanta structurala intrucat intra
ca

element

constitutiv

in

structura

glicozaminoglicanilor(proteoglicani).
28

Glucoza participa la catabolizare sub forma de UDP-glucoza.

UDP-Glucoza+H2O+2NAD+Acid

UDP-

glucuronic+2NADH+H+
LA om se pare ca aprox 3% din glucoza metabolizata e
transformata pe calea ac. Uronci. Importanta acestei cai se
datoreaza rolului biochimic special al ac. Uronici in procesele de
detoxifiere si in biosinteza mucopoliglucidelor.
10. REPARTITIA DIFERITELOR CAI DE DEGRADARE A
GLUCOZEI LA ORGANISMELE VII
Degradarea glicolitica, cuplata sau nu cu ATC si calea
5Pconstituie caile majore ale degradarii glucozei in organismele
vii. Repartitia lor relativa variaza in functie de specie, iar in
cadrul aceluiasi organsim depinde de organul si tesut.
La mamifere s-a apreciat ca degradarea glucozei se face in
proportie de 90 % pe cale glicolitica. Indeosebi in muschi si de
asemenea in creier. In muschi degradarea are drept produs initial
glicogenul, intrucat

fibra musculara nu contine cantitati

apreciabile de glucoza libera.

La un efort moderat, cand oxigenarea muschiului e suficienta,
degradarea glucozei se face pe cale aeroba deci prin oxidarea ac
piruvic pe calea CK . In efort muscular intens, cand O muscular e
insuficient pt a asigura oxidarea completa a glucozei, degradarea
glucozei se face anaerob pe cale glicolitica exclusiv, cu reducerea
29

ac. Piruvic la ac. Lactic si acumularea acestuia. In repaus cand

rezervele de O se reinnoiesc ac lactic e reoxidat sub actiunea
LDH la ac piruvic care dupa decarboxilarea oxidativa intra
secventa de reactii a CK.
Calea pentozofosfatilor de degradare a glucozei e mai putin
frecventa. De regula, C5P se intalneste frecvent in metabolismul
tesuturilor embrionare sau in organele cu rol important in
biosinteza ac. Grasi, a compusilor steroizi, a ac. Nucleici.
Asemenea organe sunt: ficatul, gl mamare, hematii, tiroida, rinici.
11.

TRANSFORMARILE

ACIDULUI

PIRUVIC

IN

METABOLISMUL INTERMEDIAR
Ac. Piruvic format in faza terminala a glicolizei e un compus
nodal al metabolismului intermediar. Ac. Piruvic poate lua cai
variate de transformare, in functie de conditiile de desfasurare ale
proceselor metabolice facand legatura intre cele 3 metabolisme
intermediare ale constituentilor fundamentali ai materiei vii.
1. Ac. Piruvic se poate hidrogena sub actiunea LDH si pe seama
H si e- furnizati de NADH++H+ cu formare de ac. Lactic ca
produs final al glicolizei anaerobe.
2. Se pate decarboxila sub actiunea tiaminpirofosfatului, cu
formare de acetaldehida.
a)aceasta se poate reduce sub actiunea NADH+H+ cu formare de
alcool etilic.
30

B) ac. Piruvic se poate oxida sub actiunea NAD+ cu formarea de

ac. Acetic.
3.Ac piruv se poate decarboxila oxidativ sub actiunea unui
complex multienzimatic piruvat-dehidrogenazic. Din reactie
rezulta acetil-CoA care intra in CK.
4.Carboxilarea sa sub actiunea biotinei ac. Oxalilacetic
5. Aminarea, indeosebi prin transaminare(GPt) alanina
6. din ac.piruvic via ac. Lactc se poate resintetiza glucoza
respectiv glicogenul.(glicogenoneogeneza).

31

12.

Biosinteza

lactozei

Enzima care participa la biosinteza lactozei e o glicoziltransferaza

care are drept coenzima UTP(uridintrifosfatul). UTP activeaza
glucoza, formandu-se UDP-glucoza. Numai sub aceasta forma
glucoza activata poate participa la biosinteza lactozei. Lactoza se
gaseste in lapte (2-8&) si se biosintetizeaza in gl mamara avand
ca precursor glucoza adusa pe cale sanguina.
Lactoza e un diglucid reducator sintetizat de gl mamara si format
prin condensarea unei molecule de B glucoza cu alfa glucoza,
condensare in urma careia apare o legatura de tip eter c1-c4.

32

13.Glicogenogeneza.

biosinteza

glicogenului

din

compusi

glucidici
Forma de rezerva a glucidelor in organismele animale o constituie
glicogenul. Cel mai intens proces de biosinteza al glicogenului se
realizeaza in ficat. Apoi t. Muscular in care glicogenu furnizeaza
glucoza si respectiv energia necesara contractiei musculare. T.
Hepatic contine 3-5% glicogen, iar cel muscular 0,3-0,9%.
Depozitul total de glicogen in organism e de ~~ 350g.
Biosinteza glicogenului implica doua procese majore:
A.GLICOGENOGENEZA(biosinteza din glucide)
B.GLICOGENONEOGENEZA(biosinteza

glicogenului

din

compusi neglucidici)
Indiferent de punctul de plecare al biosintezei glicogenului e
obligatorie formarea initiala a G-1-P de la care apoi, prin reactii
de transglicolizare se formeaza macromolecula de glicogen.
ETAPE GLICOGENOGENEZA
1.Formare G-1-P
G-1-P e precursorul biosintezei glicogenului si se formeaza prin
Glucoza+ATP-- prin glucokinaza G-6-P+ADP
G-6-P> prin 1,6-fosfoglucomutaza G-1-P

33

2. Transglicolizarea
Initierea biosintezei glicogeului necesita preexistanta unor
molecule mici de glicogen absolut necesare pt sinteza de final a
macromoleculei de gilocgen. Aceste molecule incomplete de
glicogen prin care se initiaza reactia se numesc molecule primer.
In prezenta unor enizme de tipul glicoziltransferazelor, si
respectiv a enzimei fosforilaza se produce un transfer succesiv al
glucozei de pe G-1-P pe molecula primer de glicogen.
Exista 2 tipuri de fosforilaze: activa : b a
Inactiva: trecerea formei b(fosforilaza inativa ) la forma a(activa)
E stimualta de:adrenalina, insulina, glucagon, cortizol prin
intermediul AMPc.
14.Gluconeogeneza din compusi neglucidici
Din aminoacizi glucogormatori:
Din 100 g proteina se pot obtine 58g glucide (diferetna de 42 g o
reprez. Aminoacizii neglucoformatori)
Un nr important de aminoacizi naturali, in urma transformarilor
pe care le sufera in cursul metabolismului intermediar, conduc la
formarea de acid piruvic sau de intermediar ai ciclului Krebs:
acid alfa-cetoglutaric, acid succinic, acid fumaric, acid L-malic,
acid oxalilacetic. Toti acesti metaboliti pot fi implicati intr-un

34

proces de biosinteza a glucozei dat fiind ca sunt implicati in

formarea de acid fosfoenolpiruvic.
Acesti aminoacizi se numesc glucoformatori si dintre ei se pot
cita: glicocolul, alanina, serina, treonina, vanina.
Alti aminoacizi conduc la formarea acetil-CoA, care nu
determina o sinteza neta de glucoza insa pot suferi un proces de
condensare rezultand corpi cetonici. Acesti aminoacizi au fost
numiti cetogeni si dintre ei se poate cita leucina.
Se mai cunosc o serie de aminoacizi care sunt concomitent si
glucoformatori si cetoformatori precum: lizina, fenilalanina,
tirozina.
Din intermediari neazotati:
Astfel de metaboliti intermediari se formeaza in CK precum si in
secventa de reactii a glicolizei : acid succinic, fumaric, aldehida
glicerica, dihidroxiacetona.
Toti intermediarii care conduc in final la formare de acid L-malic
si in continuare ac. Oxalilacetic pot conduce la sinteza neta de
glucoza,

pe

baza

mecanismului

de

formare

fosfoenolpiruvatului.
Din glicerol
Un alt substrat gluconeogenetic e glicerolul care rezulta din
lipoliza triacilglicerolilor tisulari.
35

Glicerolul e de provenienta exogena, fiind introdus in organismul

uman prin alimentatie sub forma de grasimi.
In perioadele de gluconeogeneza activa, triacilglicerolii tisulari
sunt hidrolizati, glicerolul fiind trecut in sange si transportat la
ficat unde e convertit in glucoza. Si in acest caz, ca sin cel al ac.
Lactic are loc un circuit al glicerolului.

15. BIOSINTEZA GLICOGENULUI DIN ACID LACTIC

Biosinteza glicogenului din ac. Lactic se realizeaza prin reactia
Pasteur-Mayerhoff.
Acidul

lactic

unul

din

substraturile

principale

ale

gluconeogenezei.
Astfel, daca se ia in considerare provenienta ac lactic in muschi si
posibilitatea ca in ficat ac lactic sa fie convertit la glucoza si
glicogen iar ullterior glucoza sa fie redata circulatiei sanguine, se
poate defini ciclul acidului lactic (Ciclul Cori).

36

Relatia dintre glicogenul hepatic si glicogenul muscular cu

participarea ac. Lactic reprez ciclul Cori.

16. Digestia si absorbtia lipidelor

Lipidele sunt biomolecule care indeplinesc in organism rol
energetic si structural. Pot fi de origine exogena din alimente, si
endogena:
- Sintetizate pe baza lipidelor exogene
- Provenite din alte lipide endogene
- Provenite din proteine(cantitati mici)
Principalele componente lipidice ale ratiei alimentare
sunt triacilglicerolii ( trigliceride, grasimi neutre), dupa
care

urmeaza

fosfolipidele

(lecitine,

cefaline,

sfingomieline), colesterol liber si esterificat , carotenii si

vitamine liposolubile (A,D,E,K)
Lipidele alimentare sufera in tractul gastrointestinal si
indeosebi in intestinul subtire atat transformari fizice cat
si chimice.
Transformarile fizice constau in fina lor emulsionare sub
actiunea secretiei biliare. Componentele bilei care au
proprietati tensioactive si care produc emulsionarea sunt
acizii biliari conjugati si sarurile biliare, lecitina si
colesterolul la care se adauga monogliceridele si sarurile
alcaline ale acizilor grasi(sapunuri) formate in intestin
prin hidroliza trigliceridelor in mediu slab alcalin. In
37

lipsa bilei din intestin, lipidele alimentare se elimina

netransformate prin materiile fecale.Din procesul de
emulsionare intestinala rezulta micele, cu compozitie
mixta, asupra carora actioneaza enzimele secretate de
pancreasul exocrin.
Digestia lipidelor se realizeaza practic in intestinul
subire.
In cavitatea bucala ca si in stomac unde pHul e acid nu
exista enzime care sa hidrolizeze lipide. Numai la sugari
exista o lipaza gastrica care actioneaza la pH acid si care
hidrolizeaza preferential lipidele din lapte.
La nivelul intestinului subtire se devarsa sucul pancreatic
contine enzime lipolitice relatic specifice: lipaze care
actioneaza asupra trigliceridelor, fosfolipaza asupra
fosfolipidelor

colesteridesteraze

asupra

esterilor

colesterolului. Totodata, la nivelul intestinului, bila

devarsa sarurile bilare. Importanta biochimica a sarurilor
alimentare transformandu-le in picaturi exxtrem de fine,
marind astfel suprafata de contact intre intestin si lipide.
Totodata, sarurile biliare activeaza lipaza pancreatica si
in felul acesta faciliteaza digestia lipidelor alimentare.
Sucul pancreatic intervine in digestia triacilglicerolilor
prin lipaza pe care o contine si a carei activitate optima e
asigurata de pHul alcalin al sucului pancreatic. Lipaza
pancreatica e secretata de pancreas intr-o forma initial
putin activa.
38

pHul optim de activitatea al lipazei pancreatice e cuprins

intre 7-7,8 si creste odata cu alungirea catenei ac. Gras
sin trigliceride.
In intestin nu exista conditii pt o hidroliza completa a
grasimilor la glicerol si ac. Grasi, ca urmare in urma
procesului de digestie a trigliceridelor se gasesc grasimi
nedigerate, digliceride, monogliceride si acizi grasi in
proportii care variaza cu cantitatea si natura grasimii, cu
pHul si motilitatea intestinala.
Asupra fosfolipidelor(lecitine) actioneaza fosfolipazele,
esteraze cu specificate pt legatura carboxil din pozitia 2 a
glicerolului, rezultand lizolecitine.
Colesterolul si esterii sai prezenti in lumenul intestinal
provin din 3 surse: alimente, din bila, si

din

descuamatiile mucoasei intestinale. Esterii colesterolului

sunt

hidrolizati

sub

actiunea

colesterol

esterazei

pancreatice.
Absorbtia lipidelor: lipidele alimentare nehidrolizate si
produsii de hidroliza insolubili in apa sau partial solubili,
impreuna cu acizii biliari, formeaza micelii mixte.
Digestia si absorbtia lipidelor au loc in regiunea
proximala a jejunului. Acizii biliari nu sunt absorbiti la
acest nivel al intestinului, ci se reintorc in lumen
participand la solubilizarea si transportul altor molecule
lipidice. Ajungi in portiunea distala a ileonului, acizii
biliari sunt absorbiti si trecuti prin sistemul port la ficat si
39

din nou in bila si intestin, realizandu-se in acest fel

circuitul entero-hepatic al acizilor biliari.
In interiorul enterocitelor are loc resinteza trigliceridelor,
fosfolipidelor si esterilor colesterolului. Aceste lipide,
undele mai polare iar altele complet hidrofobe, impreuna
cu cantitati mici de proteina, formeaza particule
lipoproteice denumite chilomicronic si lipoproteide cu
densitate foarte mica.
Chilomicronii, forma majora de transport a lipidelor
alimentare contin : aprox 2% proteine, 86% trigliceride,
8,5% fosfolipide, 3% colesterol liber si esteri ai
colesterolului.
Lipoproteidele cu densitate foarte mica comparativ cu
chilomicronii au un continut mai ridicat in proteine (7%)
si mai scazut in lipide(93%).
Chilomicronii si VLDL de la nivelul intestinului sunt
absorbiti si preluati de limfa din care trec in sange prin
ductul toracic, fiind distribuiti diverselor tesuturi si
organe.
O cantitate mica din produsii digestiei intestinale a
lipidelor, si anume acizii grasi cu pana la 8-10 atomi de
carbon patrund in organism prin sistemul portal hepatic.
Lipidele alimentare absorbite prin peretele intestinal
urmeaza 4 cai de metabolizare:
-depozitate temporara in ficat
-depozitare in tesutul adipos sub forma de lipide de
rezerva

40

- degradare metabolica (catabolizarea) prin care se

genereaza cantitati importante de energie (ATP) necesare
activitatii vitale
-unele dintre lipidele absotbite au rol structural, intrand
in structura anumitor formatiuni celulare
17. CATABOLISMUL TRIACILGLICEROLILOR.
LIPOLIZA
Trigliceridele- forma de depozitare a excesului caloric al
organismului se gasesc in cantitati apreciabile in tesutul
adipos. Energia potentiala a acilglicerolilor e cuprinsa in
catenele bogate in hidrogen ale radicalilor acizilor grasi.
In organism exista doua mari fluxuri plasmatice de
triacilglicelori:
- Circulatia celor alimentari, exogeni de la intestin la
tesuturi
- -celor sintetizati in ficat spre tesuturile extrahepatice
In plasma, triacilglicerolii sunt incorporati in particule
lipoproteice:
Chilomicroni- forma de transport a trigliceridelor exogene
VLDL transporta lipoproteinele sintetizate in ficat.
Sub actiunea lipazelor intracelulare, triaciglicerolii de
origine exogena sau endogena

sufera un proces de

hidroliza. Procesul biochimic numit lipoliza are loc in

citoplasma sub actiunea lipazelor tisulare.
Etapele lipolizei sunt catalizate de catre enzime distincte:
41

-triacilglicerol lipaza
-diacilglicerol lipaza
-monoacilglicerol lipaza
Hidroliza triacilglicerolilor in tesutul adipos este un proces
metabolic fundamental. Enzima cheie a lipolizei e
triacilglicerol lipaza adipocitara denumita si lipaza hormon
sensibila.
Produsii lipolizei sunt acizii grasi si glicerolul.
Glicerolul difuzeaza din tesutul adipos in plasma de unde
este preluat de ficat. Concetratia plasmatica e gliceerolului e
un indicator al intensitatii lipolizei.
Acizii grasi rezultati pot lua trei cai de metabolizare:
-parte din acizii grasi eliberati sufera o degradare oxidative,
rezultand importante cantitati de ATP necesare functiilor
adipocitului.
-alta

parte

din

acizii

grasi

servesc

la

resinteza

triacilglicerolilor care se depoziteaza in adipocite.

Acest proces este dependent de prezenta glucozei in
adipocite, din glucoza rezultand glicerol fosfatul necesar
sintezei de triacilgliceroli.

42

-parte din acizii grasi difuzeaza in plama, constituind

fractiunea de acizi grasi liberi
Din plasma, acizii grasi liberi se distribuie la tesuturile
periferice, muschi scheletice, miocard, diafragm unde
servesc drept surse de energie.
Ficatul indeplineste un rol foarte important atat in
depozitare cat si in degradarea si sinteza triacilglicerolilor,
avand capacitatea de a retine in mod selectiv acizii grasi
nesaturati.
Hormonii

care

activeaza

adenilatciclaza

crescand

concentratia AMPc sunt factori lipolitici importanti, spre

exemplu catecolaminenle si glucagonul.
Insulina,prostaglandine

sunt

factori

antilipolitici,

favorizand sinteza de triacilgliceroli in tesutul adipos.

18. CATABOLISMUL GLICEROLULUI
Glicerolul rezultat din lipoliza se poate cataboliza pe
diferite cai:
- Poate intra in ciclul anaerob al glicolizei transformanduse in ac, lactic
- Poate intra in CK degradandu-se pana la Co2 si H20.
- Poate lua calea inversa glicolizei, transformandu-se in
glucoza si glicogen.
- Poate fi ulilizat pt resinteza de gliceride tisulare
43

Glicerolul se metabolizeaza dupa fosforilarea la alfaglicerofosfat. Gruparea fosforil e cedata de ATP, reactia
fiind catabolizata de glicerofosfokinaza.
Ulterior

alfa-glicerofosfatul

dihidroxiacetonfosfat

sub

este

actiunea

oxidat
enzimei

la
alfa-

glicerofosfatdehidrogenaza avand coenzima NAD+.

19.CATABOLISMUL ACIZILOR GRASI.DEGRADAREA
ACIZILOR GRASI PE CALEA B OXIDARII
Acizii grasi care participa la structura lipidelor se
caracterizeaza prin structuri liniare, saturate sau nesaturate,
alc dintr-un nr par de atomi de C, de ex: ac. Palmitic
C16,ac. Stearic C18 cu catena saturata si ac. Oleic C18 cu
catena nesaturata cu o singura legatura dubla.
Pe langa acesti acizi grasi superiori, in circuitul metabolic la
organismele animale se afla in cantitati mici si acizi
inferiori. Catena acizilor grasi inferiori e liniara sau
ramificat cu nr par sau impar de atomi de C. Mai importanti
sunt ac. Acetic, butiric. Acesti acizi carboxilici provin mai
ales din catabolismul glucidelor si protidelor.Acizii grasi
din organismele animale sunt degradati oxidativ pana la
CO2 si H2o punand totodata in libertate o mare cantitate de
energie. Calea principala de degradare a ac. Grasi este Boxidarea care are loc in mitocondrii si in peroxizomi.
44

In procesul de catabolizare a ac. Grasi se cunosc si alte cai,

care se petrec la nivelul ribozomilor, cum sunt alfa-oxidare
si w-oxidarea.
B-oxidarea acizilor grasi
Acizii grasi se catabolizeaza cu generare de energie in
principal prin procesul denumit Boxidare.
Aceasta reprezinta o succesiune de reactii enzimatice prin
care un acid gras e degradat succesiv prin ruperea a cate 2
atomi de C sub forma de Ch3-Co~S-coA. Prin acest proces,
lantul lung al acizilor grasi e degradat la CH3-Co~S-coa
care intra ulterior in C K si se catabolizeaza total la Co2 si
H20 cu eliberare de ATP.
B-oxidarea reprezinta ruperea fragmentelor de cate 2 atomi
de C la nivelul atomilor de C din pozitia B, in raport cu
gruparea COOH.
ETAPELE B OXIDARII
In toate procesele metabolice, fie de degradare, fie de
biosinteza, acizii grasi participa ca esteri ai coenzimei A,
acil-CoA sau R-Co~S-coA. Activarea are loc in citosol( de
pe fata citosolica a mitocondriilor) si e catalizata de
sintetaze denumite tiokinaze. Derivatii acil-CoA sunt
compusi macroergici. Activarea acizilor grasi necesita atat o
sursa de energie, ATP sau GTP, cat si coenzima A libera,
45

fiind dependenta de concentratia intracelulara a coenzimei

A.
1.Activarea si patrunderea in mitocondrii a ac. Gras
Are loc esterificarea ac. Gras existent in citoplasma
extramitocondriala din hidroliza triacilgllicerolilor sau prin
sinteza endogena cu HS-CoA pe seama energiei furnizate de
ATP. Reactia e catalizata de tiokinaze specifice pt o anumita
categorie

de

ac.

Grasi

localizate

in

membrana

extramitocondriala.
Reactia de activare a acizilor grasi are loc in citoplasma si
consuma energie.
2) Reactiile B oxidarii
Reactiile B oxidarii formeaza un ciclu dintr-o succesiune de
4 reactii : dehidrogenare, hidratare, dehidrogenare, scindare.
a)

Formarea ac. Gras nesaturat activat(dehidrogenare)

Acil~CoA rezultat in procesul de activare e oxidat sub

actiunea unei acil~CoA dehidrogenaze ce are FAD ca si
coenzima si un metal, precum Fe sau Cu. Exista 4 acildehidrogenaze, fiecare dintre ele fiind specifica pt o
categorie de ac. Grasi cu catena de lungime determinata.
Oxidarea rae loc la nivelul atomilor de carbon alfa si beta
respectiv in pozitiile 2 si 3.
46

FADH2 cedeaza lantului respirator atomii de hidrogen

proveniti de la substrat.
Acidul gras format e sub forma de izomer trans, in timp ce
majoritatea ac. Grasi nesaturati naturali au conformatie cis.
b)

Formarea unui B-hidroxiacil gras~CoA (hidratare)

Derivatul nesaturat format in etapa anterioara sufera un

proces de hidratare la
derivatului

B-hidroxilat.

nivelul legaturii cu formarea

Reactia

catalizata

de

enoilhidrataza.
c)

Formarea unui B-cetoacil gras~coA (dehidrogenare)

B-hidroxiacil gras~CoA rezultat din reactia anterioara e

oxidat cu formare de B-cetoacil gras~CoA . Reactia e
catalizata de o L-B-hidroxiacil-CoA dehidrogenaza, care are
NAD+ ca coenzima. NADH+H+ format in procesul de
dehidrogenare intra in lantul respirator.
d)

Scindarea B-cetoacil gras~CoA cu eliberare de CH3CO~S-CoA si scurtarea lantului ac. Gras activat cu 2
atomi de carbon.

Ultima reactie a secventei de B-oxidare a ac. Grasi o

constituie scindarea B-cetoacil gras~CoA cu participarea
unei molecule de HS-CoA, intr-o molecula de CH3-Co~SCoA si o molecula de acil gras~CoA in care radicalul acil e
47

cu 2 atomi de C mai scurt ca cel de la care am pornit.

Reactia e catalizata de o B-cetoacilriolaza si se numeste
tioliza.
Ca rezultat al succesiunii celor patru reactii ale Boxidarii se
formeaza acetil-CoA care poate intra in CK, transformanduse in Co2 si H2o.
3)SPIRALA LYNEN
Ciclul reactiilor pana la scindare intr-un acid gras activat cu
2 atomi de C mai putin decat cel de plecare si acetil~CoA a
fost schematizat de LYNEN intr-o spirala.
-Acidul gras acrivat cu 2 atomi mai putin reia cele 4 reactii
din B oxidare scurtandu-se succesiv, asctfel incat ac. Gras e
degradat final la Ch3-Co~S-coA. Se elibereaza ATP
O tura a spiralei lynen= 4 reactii ale Boxidarii ac grasi:
dehidrogenare, hidratare, dehidrogenare, scindare.

20. BILANTUL ENERGETIC AL B OXIDARII AC

GRASI SATURATI
Catabolizarea ac. Grasi prin Boxidare duce la eliberarea de
energie care e inmagazinata in molecule de ATP.
48

Bilantul se calculeaza astfel : ex pt ac palmitic:

Numarul de ture din care se compune spira Lynen =1/2 -1
din numarul at de C al ac gras
Nr ture=n(C)/2 -1
Ac palmitic: n(C)=16 nr ture =7
In fiecare tura rezulta:
1NADH+H+=3 ATP
1 FADH2=2ATP
Total:5 ATP/tura
7 turex5 atp=35 atp
2) Moleculele de Ch3-Co~S-CoA rezultate prin Boxidare
intra in CK cuplat cu lantul respirator, unde se degradeaza
la Co2 si h2o.
Numarul de molecule de Ch3-Co~S-CoA rezultati din
spirala Lynen =1/2 nr atomi (C)
Pt acid palmitic: n(C)=16 8 moli.
3 NADH+h+= 9 ATP
1 FADH2=2 ATP
1 GTP=1 ATP
49

Total 12 ATP/1 mol Ch3-co~S-coA

8 moli x12 ATP= 96 ATP/ spirala Lynen
3) Activarea ac. Palmitic prin cularea sa cu Hs-CoA si
formarea de palmitil~S-CoA, consuma 1 mol de ATP.
Adunand moleculele de atp de la 1 si 2 ,scadem 1 atp pt
consum de energie = 130 moli de atp la catabolizarea unui
mol de ac. Palmitic pe calea B oxidarii pana la Co2 si H2o.
21. B-OXIDAREA ACIZILOR GRASI NESATURATI
Catabolizarea acizilor grasi nesaturati incepe, ca si in cazul
ac. Grasi saturati prin activarea lor si formarea de acil~SCoA pana la scurtarea catenei, cand gruparea Co~S-CoA
ajunge sa se afle in vecinatatea dublei legaturi. In acest
moment se produce o izomerizare a formei cis in trans, cu
deplasarea dublei legaturi din B,Y in A,B si apoi in
hidratatea dublei legaturi C=C existente,

care din nou,

urmeaza calea B oxidarii.

In privinta bilantului energetic, e apropiat celui acizilor
grasi saturati, cu deosebirea ca la cei nesaturati exista
legatura dubla C=C si nu se consuma un mol de FAD.
22.METABOLISMU ACETIL-CoA
Din B-oxidarea acizilor grasi rezulta importante cantitati de
CH3-CO~S-CoA, care in celula se adauga celor rezultate
50

din metabolismul glucidic sau al aminoacizilor.

Astfel,

rezulta un fond metabolic de acetil-CoA care poate lua cai

diferite de transformare in functie de necesitatile de moment
ale organismului.
Astfel, Ch3-co~S-CoA e precursorul metabolic primar al
unui numar mare de compusi de importanta biologica
majora, participand la:
-sinteza ac. Citric in CK
-Sinteza acizi grasi.
-sinteza colesterol si compusi steroizi
-sinteza fosfatidelr
-sinteza porfirine, hem
-sinteza acetil-derivati
-sinteza corpi cetonici care e o cale patologica de
transformare a acetil-CoA, cele anterioare fiind fiziologice.
23.

FORMAREA

CORPILOR

CETONICI.

CETOGENEZA.]
In diabet sau inanitie, oxidarea acetil-CoA prin CK e scazut
dar si sinteza ac. Grasi. Asa, se acumuleaza acetil CoA care
se transforma in acetoacil-CoA si apoi in B-hidroxi-Bmetilglutaril-CoA.

parte

din

acetoacetil-CoA

e
51

transformat in ac. Mevalonic care conduce la sinteza de

colesterol;. cea mai mare parte este transformata in corpi
cetonici.
Ficatul sintetizeaza 200-300 mg corpi cetonici fiind
metabolizati in tesuturile extrahepatice, rinichi, creieri si
reprezinta surse de energie pt miocard, m. Scheletici,
rinichi, creier.
Cetogeneza e procesul biochimic fiziologic de formare a
corpilor cetonici care rezulta din B-oxidarea ac. Grasi.
Corpii cetonici nu sunt simpli produsi de oxidare
incompleta a ac.grasi, ci produsi rezultati din condensarea
ulterioara a acetil~coA.
Corpii cetonici sunt reprezentati de: ac. Acetilacetic,
acetona, acid. B hidroxilbutiric.
Corpii cetonici ajunsi in ficat sunt degradati rapid pana la
Co2 si H2o si utilizati ca sursa de energie de t.
Extrahepatice,

si

numai

parte

eliminata

pulmonar(acetona_ si urinar Cetonuria. Prin cetogeneza,

creierul devine apt sa utilizeze energogen, rezervele lipidice
ale organismului.
Daca productia hepatica de corpi cetonici depasseste
capacitatea de metabolizare a t. Extrahepatice, ca in diabet

52

si inanitie, corpii cetonici produsi peste cantitatile normale

devin substante toxice.
Cresterea concentratiei corpilor cetonici in organism
determina starea patologica cetoza manifestata prin:
-cetonemie
-cetonurie
-miros de acetona a aerului expirat
-acidoza
-scaderea rezervei alcaline a sangelui.
Cauze cetozei:
-insuficienta aport alimentar de glucide
-utilizare excesiva alipidelor si proteinelor endogene in
scopul compensarii lipsei de glucide
-diabet zaharat, inainitie
-stare de acidoza
-vomismentele asociate cu saricna
-stari febrile
-frecventa si la femeile care alapteaza.

53

24. CATABOLISMUL STERIDELOR. CERIDELOR

Steridele sunt esteri ai sterolilor cu ac. Grasi. Colesterolul
fiind sterolul tesuturilor animale, steridele sunt esteri ai
colesterolului cu ac. Grasi
In tesuturi, in special in ficat are loc un catabolism intens al
steridelor.

Esterii

ccolesterolului

sub

actiunea

colesterolesterazelor tisulare sunt hidrolizat in cele doua

componente : colesterol si ac. Gras.
Catabolizarea ceridelor consta in hidroliza, apoi in
degradarea ac. Grasi si a alcoolilor superiori pe bazza
Boxidarii. Intrucat lipidele simple sunt putin raspandite,
catabolismul si anabolimul lor nu sunt elucidate.

25.CATABOLISM COLESTEROL
In stare libera sau sub forma de esteri, colesterolul participa
la

edificarea

structurilor

lipoproteice

celulare

si

lipoproteinelor solubile din plasma.

Creierul si substanta alba sunt bogate in colesterol. In
substanta alba se afla doar colesterol liber.
Continutul in colesterol al creierului si al nervilor creste in
perioada de mielinizare dupa care ramana aproape constant.
Colesterolul din substanta nervoasa are o mare stabilitate
54

metabolica, nu se reinnoieste prin degradare sau biosinteza,,

nu se schimba cu colesterolul din celelalte compartimente
ale organismului.
-dupa sistemul nervos, ficatul e al 2 lea tesut care contine
mult colesterol si are o activiate metbolica intensa
-cortextul suprarenalelor cuprinde cea mai mare cantitate
de colesterol raportata la gram de tesut, aceste glande fiind
sediul unei sinteze active de hormoni steroidici.
-lipoproteinele plasmatice cuprind colesterol liber sau
esterificat. Lipoproteinele sunt modul de transport al
colesterolului in circulatia sa in diverse compartimente:
ficat, intestin, t. extrahepatice.
- Catabolizarea lui constituie pc de plecare pt obtinerea unei
serii dde compusi utili pt organisma
a)vit D3(colecalciferol)
b)hormoni corticosuprarenali
c)hormoni sexuali
d) ac. Biliari
Numai sterolii fecali care se formeaza sub actiunea
bacteriilor intestinale si care sunt eliminati zilnic prin fecale
pot fi considerati produsi de excretie ai colesterolului. Calea
55

principala de excretie a colesterolului e bila care cuprinde

colesterol liber si acizi biliari. O cale auxiliara de pierdere
de colesterol e descuamare pielii si a epiteliului intestinal.
BIOSINTEZA COLESTEROLULUI
|Cea mai mare parte din colesterolul existent in organismul
uman provine dintr-un mecanism de biosinteza endogena si
nu din steridele alimentare exogene. Toate tesuturile sunt
dotate cu echipament enzimatic necesar sintezei de
colesterol.
Substanta nervoasa e sediul unei sinteze active de colesterol
numai in timpul mielinizarii nervilor, colesterolul din creier
si nervi fiind metabolic inert.
-Cortexul suprarenal si gl sexuale sintetizeaza colesterol
care e utilzat mai departe pt sinteza de hormoni
corticosteroizi si sexuali.
-Ficatul e prinicpalul furnizor de colesterol pt tesuturile
extrahepatice si e locul de tranzit al colesterolului in ce
priveste excretia.
- in mucoasa intestinala are loc o biosinteza activa de
colesterol.

Colesterolul

rezultat

prin

descuamarea

epiteliului intestinal e reabsorbit.

56

Procesul

de

biosinteza

are

loc

in

compartimentul

citoplasmatic extramitocondrial, iar cele mai multe dintre

enzime care intervin in acest proces sunt localizate in
reticului endoplasmatic.
Sinteza colesterolului are loc pe baza acetatului activat,
existent in fondul metabolic intracelular, cantitatile de Ch3Co~S-CoA fiind furnizate de B-oxidarea ac.
Etape:
- Transformarea acetatului activ in acid mevalonic
- Transformarea ac mevalonic in squalen
- Transofrmare squalen in colesterol
Cantitatea de colesterol sintetizata zilnic de organism e de 1,5-2
g, iar aportul exogen e de 0,3-1 g / zi

26.CATABOLISMUL GLICEROFOSFOLIPIDELOR
In celule si tesuturi au loc, procese de degradare a
glicerofosfolipidelor, dar si de biosinteza. Fosfolipidele, se
afla in stare dinamica, fiind degradate si resintetizate
continuu. Fosfolipidele din Reticulul endoplasmatic al
hepatocitului au un timp de injumatatire mediu de numai
cateva zile, radicalii acil fiind reinnoiti mult mai repede
decat glicerolul. Mai mult decat atat, viata biologica medie
a fosfolipidelor

e mai

scurta

decat

a proteinelor
57

membranare.

Reinnoirea

rapida

fosfolipidelor,

in

particular a radicalilor acil, se explica prin degradarea

oxidativa a radicalilor de acizi grasi nesaturati si prin
sensibilitatea catenelor nesaturate ale ac grasi la peroxidare.
Prima etapa este hidroliza sub actiunea fosfolipazelor,
fiecare legatura esterifca avand enzima sa specifica.
Degradarea unei glicerofosfolipide, precum lecitina, are loc
sub actiunea fosfolipazei A, care scindeaza gruparea acil
nesaturat din pozitia C2, ceea ce duce la formarea unei
lizolecitine. Asupra aceasteia actioneaza o lizofosfolipaza
care elibereaza si restul de acil saturat

din pozitia C1,

concomitent cu glierilfosforilcolina.
Asupra glicerilfosforilcolinei actioneaza o fosfodiesteraza
care elibereaza radicalul de colina si o molecula de ac
glicerofosforic. Prin actiunea unor enzime, lecitinele sunt
hidrolizate la ac.grasi, glicerol, fosforilcolina.
Catabolismul se produce cu o mare intensitate in ficat si
intestin.
Componentele rezultate in urma proceslului de hidroliza
sunt folosite in procesul de innoire al acestora sau sunt
degradate mai departe.
Componenta azotata are metabolismul sau propriu.
58

Unele enzime ale glicerosfolipidelor intervin in transferul

de radical acil. Asttfel sub actiunea LCAT, de la lecitina se
poate transfera radicalul de ac. Gras pe o molecula de
colesterol.
27.CATABOLISMUL SFINGOLIPIDELOR

Catabolismul sfingolipidelor nu e complet elucidat. Nu se cunosc

inca toate enzimele implicate in catabolismul lor, dar se
presupune ca aceleasi enzime care hidrolizeaza fosfolipidele pot
interveni si in scindarea hidrolitica a sfingolipidelor.
Catabolizarea sfingolipidelor se efectueaza mai ales in lizozomi
sub actiunea hidrolazelor precum: fosfolipaze,B si alfagalactozidaze, B-glucozidaze, B-hexozaminidaze.
Astfel, prin hidroliza sfingomielinelor sub actiunea fosfolipazei A
se formeaza o lizosfingolipida, iar sub actiunea fosfolipazei C
rezulta o ceramida si o fsforilcolina.
28.BIOSINTEZA ACIZILOR GRASI
Biosinteza ac grasi se realizeaza cu mare intensitate. Celula
vie e capabila sa resintetizeze acizii grasi superiori pornind
fie de la ac. Grasi inferiori proveniti din lipide, fie de la ac.
Acetic sau de la alti acizi organici inferiori aflati in circuitul
metabolic. Aciziigrasi inferiori, precumm ac. Acetic, butiric
59

provin din catabolismul glucidelor dar si din cel al lipidelor

si proteidelor.
Sediul biosintezei ac grasi il constituie ficatul, t. Adipos, gl.
Mamara, intestinul, plamanul.
Biosinteza ac. Grasi se realizeaza in citoplasma si
mitocondrii:
1. calea malonic-CoA sau citoplasmatica sau de novo
2. calea B elongatiei sau mitocondriala.
Precursorul acestor biosinteze este Ch3-Co~S-CoA care
provine in mare masura din glucide. Cantitatea de acetilCoA, in general, depaseste necesarul energetic, iar surplusul
de acetil-CoA nu se mai degradeaza in CK la CO2 si H2o,
ci e utilizat la biosinteza ac. Grasi superiori, care se
depoziteaza in celulele t. Adipos sub forma de acilgliceroli.
1. Calea malonil-CoA. Biosinteza de novo
Acest proces presupune carboxilarea CH3-Co~S-CoA cu Co2
activ, proces catalizat de biotinenzima cu formare de malonilCoA la care se fixeaza o noua molecula de Ch3-Co~S-CoA.
Procesul are loc in citoplasma.
29.BIOSINTEZA

ACIZILOR

GRASI

PE

CALE

MITOCONDRIALA.BIOSINTEZA ACIZILOR GRASI PE

CALEA B-ELONGATIEI
60

In citoplasma, prin intermediul complexului acid grassintetaza are loc biosinteza ac. Palmitic.
Ac. Palmitic sau acizii grasi cu 12 pana la 16 atomi de
carbon

isi

pot

lungi

molecula

printr-o

sinteza

intramitocondriala.
In biosinteza intramitocondriala alungirea catenei acidului
gras se face cu participarea acetil-CoA si nu a malonil-CoA,
iar etapele procesului reprezinta de fapt o inversare a
procesului de B-oxidare, cu diferenta ca reducerea se face
in ambele etape oxdireducatoare de catre NADPH+H+.
Prin B-elongatie, biosinteza ac. Grasi se realizeaza prin
adaugarea la un acid gras preexisntent in mitocondrii cu 8
sau mai multi atomi de C, a cate 2 atomi de C sub forma de
CH3-Co~S-CoA.

30.BIOSINTEZA
TRIACIL GLICEROLILOR (LIPOGENEZA)
Biosinteza triacilglicerolilor se produce mai intes in ficat, t.
Adipos, rinichi, plamani. In cazul in care biosinteza a avut
loc in ficat, trigliceridele trec treptat in sange sub forma de
lipoproteide si sunt transportate la diferite tesuturi din
organism.
61

Lipogeneza din t. Adipos e stimulata de o concetratie marita

de glucoza in sange. Din acest motiv, o alimentatie bogata
in glucide contribuie la formarea si depozitarea grasimilor.
Lipogeneza are loc in citoplasma cu intensitate redusa, si in
microzomi, cu intensitate mare.
Biosinteza triacilglicerolilor are loc pe 2 cai:
a)

calea glicero fosfatului.

Pe aceasta cale, biosinteza triacilglicerolilor se bazeaza pe reactia

dintre glicerol si acizii grasi in forma lor activa, respectiv intre
glicerol-3-fosfat si acil gras-CoA.
Cantitati importante de acil gras-CoA rezulta fie direct din
procesele de biosinteza, elongatie, desaturare a ac. Grasi, fie din
procesele de activare a ac.grasi liberi, cu participarea ca ATP ca
donator de energie si HS-CoA ca acceptor de grupari acil.
R-COOH+ATP+HS-CoA R-CO~S-CoA+AMP+Ppi
Glicerol-3-fosfatul

provine

in

cantitate

apreciabila

din

metabolismul glucozei, care in cursul degradarii glicolitice se

transforma in intermediarul dihidroxiacetonfosfatu. Acesta e
redus sub actiunea glicerofosfatdehidrogenazei care are drept
coezima NADH+H+.
b)

CALEA MONOGLICEROLULUI:

62

In

cursul

absorbieti

triacilglicerolilor

sub

forma

de

monogliceride, in peretele intestinal la nivel microzomial are loc

un proces de resinteza a trigliceridelor, sub actiunea unei
transacilaze, la care participa monogliceridele si acil-CoA in
prezenta de ATP si Mg2+.
Etapele de biosinteza pana la ac. Fosfatidic sunt comune si pt
sinteza de glicerofosfolipide.Ficatul dispune de o capacitate mare
de sinteza a trigliceridelor.
In ficat, glicerol fosfatul se poate obtine atat din glucoza cat si
prin

activarea

glicerolului

captat

din

plasm.

Enzima

glicerolkinaza e deosebit de activa in hepatocite.

31. BIOSINTEZA STERIDELOR SI A CERIDELOR
In tesuturile organismelor superioare, colesterolul se gaseste
mai ales sub forma esterificata, la grupare OH din C3.
Esterificarea acestuia are loc in peretele intestinal,in ficat si
in alte tesuturi, dar ficatul, reprezinta sursa principala de
colesterol liber si essterificat.
Principale sedii de biosinteza a steridelor sunt : ficat,
intestin, pancreas, cortex suprarenal.
Esterificare colesterol :
Colesterol+acil gras-CoA colesterida+Hs-CoA

63

Reactia e catalizata de o acil-CoA-colesterol-transferaza.

In plasma are loc inca o sinteza a esterilor colesterolului pe
baza mecanismului:
Colesterol+lecitinacolesterol esterificat+lizolecitina
Reactia

catalizata

de

lecitin-colesterolacil-

transferaza(LCAT) si are loc pe seama colesterolului liber

eliberat in plasma dupa sintetizarea lui in ficat.
BIOSINTEZA CERIDELOR
R1-COOH+R2-CH2OH R1-CO-O-R2+H20
Eterificarea acizilor grasi cu alcooli superiori in formarea
ceridelor se poate realiza pe 3 cai:
1. Transferul unui radical de acil gras de pe o fosfolipida pe un
alcool superior
2. Esterificarea sub actiunea unei estraze obisnuite
3. Esterificarea in prezenta unei acil-CoA-transferaze.
32.

BIOSINTEZA

GLICEROFOSFOLIPIDELOR.

BIOSINTEZA SFINGOLIPIDELOR

Glicerofosfolipidele sunt constituenti esentiali ai tuturor

tesuturilor si organitelor celulare; detin un rol structural
important, functional si energetic.
64

Biosinteza lor se realizeaza la nivelul tuturor tesuturilor, ficat

insa poate ddetine capacitatea cea mai mare de biosinteza.
Ficatul e si singurul organ care transmite plasmei sanguine
glicerofosfolipidele sintetizate si care face si degradarea celor
plasmatice.
Pt biosinteza acestor lipide sunt estentiali: acizi grasi, glicerol,
serina, colamina, colina, inozitol si ac. Fosforic
BIOSINTEZA SFINGOLIPIDELOR
Formarea sfingolipidelor in organism are loc din sfingozina si
acizi grasi activati. Precursorii sfingozinei sunt ac. Palmitic si
serina.
In molecula tuturor sfingolipidelor, gruparea aminica a
sfingozinei e acilata cu un acid gras superior cu 24 atomi de C,
de obicei ac. Lignoceric. Acilarea se face prin intermediul acil
gras-CoA, iar N-acil sfingozinele se mai numesc si ceramide.
Daca ceramida reactioneaza cu UDP-galactoza sau UDPglucoza cerebrozide.

33. Digestia proteinelor

65

Proteinele, asemanator glucidelor si lipidelor hidrolizabile, nu

sunt absorbite la nivelul intestinului.Prin hidroliza totala
proeteinele elibereaza aminoacizi care se absorb.
Proteinele ingerate pe cale alimentara prin digestie in stomac, dar,
mai ales, in intestinul subtire sufera un proces de pierdere a
specificitatii lor. Din aminoacizii rezultati ca produsi finali ai
digestiei enzimatice a proteinelor si respectiv prin absorbtia
acestora, organismul isi sintetizeaza proteinele proprii care sunt
specifice atat in functie de specie cat si in functie de organ.
Digestia proteinelor alimentare se face sub actiunea conjugata si
progresiva a enzimelor din clasa hidrolaze, denumite generic
peptidhidrolaze, proteaze sau enzime proteolitice, din sucurile
gastric, pancreatic si intestinal. Desi toate aceste enzime
catalizeaza hidroliza legaturilor peptidice, intre ele exista
diferente de specificitate. Se distrug endopeptidaze ( pepsina,
chimozina, tripsina, chimotripsina) care asigura scindarea numai
a legaturilor peptidice din interiorul lanturilor si exopeptidaze
(carboxipeptidaze, aminopeptidaze si dipeptidaze) care scindeaza
numai legaturile formate din aminoacizii de la capetele catenei
polipeptidice sau oligopeptidice.

66

a) Stomac
Intrucat saliva nu contine enzime proteolitice, digestia proteinelor
incepe la nivelul stomacului sub actiunea peptidazelor din sucul
gastric si se desfasoara la PH foarte acid (1,5-2,5).
In stomac se afla peptidazele: pepsina si chimozina, care fiind
endopeptidaze, scindeaza hidrolitic proteinele la albumoze si
peptone ( proteine denaturate usor atacabile de catre tripsina si
chimotripsina) si polipeptide, asupra carora vor actiona
exopeptidazele din intestin.

1. Pepsina
Pepsina are rolul de a denatura proteinele alimentare.
Pepsinogenul este produs de celulele "principale" ale mucoasei
gastrice . Odata secretat in stomac, pepsinogenul inactiv este
rapid transformat in pepsina activa sub actiunea HCl si
autocatalitic de catre pepsina rezultata. Activarea consta in
indepartarea unui fragment polipeptidic cu rol inhibitor.
Prezenta in sucul gastric, pepsina actioneaza la PH= 1,5-2,5 cu
PH optim de actiune= 2,0.
Pepsina nu hidrolizeaza keratinele, fapt pentru care aceste
proteine trec netransformate prin tubul digestiv si sunt eliminate
ca atare prin fecale.
67

2. Gastricsina
Gastricsina, numita si pepsina C, se formeaza alaturi de pepsina
prin activarea intr-un alt mod a pepsinogenului.

3. Chimozina
Chimozina (renina sau labfermentul) este o endipeptidaza
prezenta numai in sucul gastric al sugarilor, producand
coagularea laptelui.

b) Intestin
Sucul pancreatic, care este secretat in intestinul subtire, contine
tripsinogen, chimotripsinogen, proelastaza si procarboxipeptidaze
A si B.
1. Tripsina
tripsinogenul biosintetizat in pancreasul exocrin si secretat in
intestinul subtire este transformat in tripsina, prin indepartarea de
capatul N-terminal, unui hexapeptid cu rol inhibitor.
2. Chimotripsina

68

Chimotripsinogenul biosintetizat in pancreasul exocrin si secretat

in intestinu subtire, este transformat in chimotripsina prin
detasarea succesiva din molecula sa a doua dipeptide cu rol
inhibitor, proces care are loc sub actiunea tripsinei si
chimotripsinei deja existente.
3. Elastaza
Elastaza, care asigura hidroliza specifica a unor legaturi din
elastina, se obtine din proelastaza sub actiunea catalitica a
tripsinei.
4. Carboxipeptidaze.Aminopeptidaze.Dipeptidaze
Carboxipeptidazele sunt secretate, prin sucul pancreatic, in
intestin sub forma inactiva de procarboxipeptidaze A si B. Sub
actiunea tripsinei, sunt convertite in formele enzimatice active
prin eliberarea de peptide cu efect inhibitor.
c) Intestinul gros
In intestinul gros ajung proeteinele nedigerate.
Putrefactia realizata de catre microorganisme se produce atat
asupra proteinelor, peptidelor si aminoacizilor de provenienta
alimentara, cat si asupra acelora provenite din secretiile digestive,
din celulele epiteliale descuamate si chiar din microorganisme.
Prin actiunea conjugata, progresiva si cooperanta a enzimelor
proteolitice rezulta, in final, aminoacizii. Aminoacizii reprezinta
69

forma prin care proteinele ingerate sunt absorbite prin peretele

intestinului.

34. Digestia nucleoproteidelor

Sub actiunea enzimelor proteolitice, indeosebi tripsina si pepsina,
nucleoproteidele alimentare se scindeaza punand in libertate
proteinele si acizii nucleici constituitivi.
Proteinele urmeaza calea obisnuita de digestie.
Asupra acizilor nucleici actioneaza actioneaza intr-o prima etapa
nucleazele pancreatice: ribonucleaza si dezoxiribonucleaza.
Enzime de acest fel pot actiona ca endonucleaze sau ca
exonucleaza, scindand legaturile fosfodiesterice in interiorul
catenei polinucleotidice sau la extremitati.
In umra actiunii nucleazelor, acizii nucleici se scindeaza in
oligonucleotide sau in mononucleotide constitutive.
Asupra

mononucleotidelor

actioneaza

fosfataze

specifice,

nucleotidaze care elibereaza acidul fosforic si nucleozidele.

Nucleozidazele intestinale actioneaza asupra nucleozidelor,
punand in libertate bazele azotate purinice sau pirimidinice si
pentozele corespunzatoare( riboza si dezoxiriboza).

70

Absorbtia protidelor
a) Absorbtia proteinelor
Proteinele se absorb numai sub forma de aminoacizi si
oligopeptide.
Absorbtia aminoacizilor are loc la nivelul intestinului subtire.
Dupa absorbtie, aminoacizii sunt preluati, in forma libera, de
sangele portal care ii transporta la ficat. Ficatul utilizeaza o buna
parte din aminoacizi pentru sinteza proteinelor proprii si a
proteinelor serice. Restul de aminoacizi este distribuit, prin
circulatia sistematica, la celelalte tesuturi si organe care isi
sintetizeaza proteinele specifice de organ.
Nou nascutii prezinta o permeabilitate mai mare a peretelui
intestinal, in sensul ca, pe langa aminoacizi, pot fi absorbite si
IG(imunoglobuline). IG constituie anticorpi care sunt secretati in
laptele matern si prin absorbtia lor prin peretele intestinal confera
organismului nou nascut o anumita capacitate de aparare fata de
diferiti agenti patogeni.
In organism, in toate tesuturile exista un "fond metabolic", "pool"
de aminoacizi atat exogeni cat si endogeni de unde sunt dirijati
spre degradare sau biosinteza, in functie de necesitatile
organismului.
Cantitatea de aminoacizi liberi existenta la un moment dat in
organism constituie fondul de aminoacizi al acelui organism.
71

Din acest "fond metabolic" de aminoacizi, organismul isi

sintetizeaza proteinele sale proprii( proteine specifice-specifice si
organo-specifice). Pe de alta parte, diversi aminoacizi sunt
utilizati in gluconeogeneza, sinteza de lipide si alti compusi cu
importanta biologica.
34. Absorbtia nucleoproteidelor
Nucleotidele si nucleozidele se absorb prin peretele intestinal.
Bazele azotate purinice si pirimidinice sunt substante foarte greu
solubile si nu sunt absorbite prin peretele intestinal. In consecinta,
pentru ca la nivelul fiecarei celule, organismul sa-si sintetizeze
acizii nucleici necesari este nevoie ca bazele azotate purinice si
pirimidinice sa fie sintetizate din alti compusi.
In consecinta:
- bazele azotate purinice si pirimidinice sunt de origina exclusiv
endogena.
- pentozele, riboza si dezoxiriboza, sunt de origina exclusiv
exogena.
In tesuturi, acizii nucleici

pot fi degradati intr-un mod similar

degradarii gastrointestinale pana la stadiul de nucleozide.

Nucleozidele sunt scindate in continuare de enzime specifice. S-a
pus in evidenta o nucleozidaza specifica pentru nucleozidele
pirimidinice, care sunt scindate hidrolitic in bazele azotate
72

pirimidinice corespunzatoare si riboza sau dezoxiriboza. S-a mai

pus in evidenta o nucleozidaza specifica pentru nucleozidele
purinice, pe care le scindeaza fosforolitic in baze azotate purinice
respective si pentozo-1-fosfat.
35. Caile comune de degradare a aminoacizilor
36.a) Dezaminarea
Dezaminarea este procesul enzimatic prin care aminoacizii pierd
gruparea amino (-NH2) de la carbonul din pozitia Alfa sub forma
de amoniac.
In

majoritatea

cazurilor,

prima

etapa

in

catabolizarea

aminoacizilor o constituie dezaminarea.

Dezaminarea poate avea mecanisme variate fiind de mai multe
tipuri:
1. Dezaminarea oxidativa
Prin procesul de dezaminare oxidativa, aminoacizii sunt
transformati in Alfa-cetoacizi. Unii Alfa-cetoacizi se formeaza in
Ciclul Krebs si stabilesc corelatii metabolice intre lipide, glucide
si protide.
In organism, in special in ficat si in rinichi, se produce o
dezaminare

directa

aminoacizilor,

sub

actiunea

L-

aminoacidoxidazelor care au drept coenzima FMN si a Daminoacidoxidazelor care au drept coenzima FAD.( Intrucat
73

aminoacizii naturali fac parte din seria L si nu D, importanta

biologica a D-aminoacidoxidazei este limitata).
Iminoacizii rezultati, formeaza cu apa amoniac si Alfa-cetoacizi.
Coenzimele reduse(FMNH2 si FADH2) cedeaza hidrogenul
captat direct oxigenului molecular, reoxidanduse si formand apa
oxigenata.
Sub actiunea catalazei, apa oxigenata se descompune in apa si
oxigen molecular.
Alfa-cetoacizii formati in cursul dezaminarilor oxidative ale
aminoacizilor urmeaza mai multe cai de metabolizare:
- pot participa la procese de transaminare, la sinteza altor acizi
neesentiali
- Alfa-cetoacidul format poate suferi o aminare directa, ceea ce
reprezinta de fapt o sinteza de aminoacizi neesentiali. Reactia de
aminare se produce sub actiunea unor enzime specifice. Astfel,
acidul glioxilic, sub actiunea glicocoldehidrogenazei, sufera un
proces de aminare oxidativa cu formare de glicocol; acidul
piruvic, sub actiunea alanindehidrogenazei se transforma in
alanina;

iar

acidul

oxalilacetic,

sub

actiunea

aspartatdehidrogenazei trece in acid aspartic

- pot intra in Ciclul Krebs unde se catabolizeaza la CO2 si H2O

74

- se pot transforma in glucide, atunci cand Alfa-cetoacidul format

provine de la un aminoacid glucoformator; aceasta cale de
metabolizare a Alfa-cetoacizilor reprezinta, de fapt, un proces de
biosinteza a glucidelor din proteine( gluconeogeneza), fiind sub
dependenta

hormonilor

corticosuprarenali

( aglucocorticosteroizilor).
- se pot transforma in corpi cetonici, atunci cand Alfa-cetoacidul
provine dintr-un aminoacid cetoformator sau cetogen.
Exceptie de la regula face acidul glutamic care prin dezaminare
oxidativa, se transforma prin dehidrogenare in acid iminoglutaric,
reactia fiind catalizata de glutamatdehidrogenaza(GLDH).
In aceasta reactie reversibila poate functiona in calitate de
coenzima atat NAD+ cat si NADP+. Astfel:
- in procesul de dezaminare oxidativa coenzima este NAD+
- in procesul invers, de biosinteza a aminoacizilor, coenzima este
NADPH+H+.
Acidul iminoglutaric format, reactioneaza spontan cu apa
rezultand acid Alfa-cetoglutaric si amoniac.
Acidul Alfa-cetoglutaric rezultat poate functiona drept acceptor
de grupari -NH2, in procesele de transaminare, ceea ce face ca
acidul glutamic sa aiba un rol central in metabolismul

75

aminoacizilor, intrucat este singurul aminoacid pentru care exista

o dehidrogenaza specifica (GLDH) si foarte activa.
Prin oxidarea in lantul respirator a NADH+H+, care se formeaza
in cursul dezaminarii oxidative, se produce energie care se
adauga la cea eliberata prin oxidarea catenelor de carbon ale
aminoacizilor in cazul degradarii complete ale acestora.

2.Dezaminarea hidrolitica
Prin dezaminarea hidrolitica se elibereaza amoniacul si se
formeaza un hidroxiacid.
3. Dezaminarea reductiva
Prin dezaminare redcutiva rezulta amoniac si un acid carboxilic.
Acest tip de dezaminare reductiva se petrece cu aditionare de
hidrogen la nivelul intestinului gros sub actiunea bacteriilor din
colon, fiind mai rar intalnita la animale si om, dar frecventa la
bacterii.
4. Dezaminarea intramoleculara
Are loc cu pierdere de amoniac, fara participarea apei, a
oxigenului sau a hidrogenului. Astfel, din acid aspartic se
formeaza acid fumaric.
37.b) Decarboxilarea
76

Este procesul enzimatic de degradare a aminoacizilor prin

pierdere

ce

CO2.

Prin

aceasta

aminoaciddecarboxilazelor

reactie,

caror

sub

actiunea

coenzima

este

piridoxalfosfatul, rezulta amine biogene.

Decarboxilarea aminoacizilor nu are loc pe scara foarte larga. De
fapt aceasta constituie mai putin o cale de degradare a
aminoacizilor, ci mai mult o cale de biosinteza a unor amine cu
actiune biologica marcata denumite si "amine biogene". Unele
dintre ele sunt toxice, insa altele manifesta roluri importante in
organism, exercitand actiuni farmacodinamice diferite sau
constituind precursori ai unor coenzime, vitamine si exercitand
actiuni de "hormoni tisulari" locali
Aminoaciddecarboxilazele sunt raspindite si la bacterii, ceea ce
explica prezenta aminelor biogene in continutul intestinal.
Diaminele

biogene

care

provin

din

aminoacizii

diaminomonocarboxilici( putresceina, cadaverina si agmantina)

au un caracter bazic si sunt foarte toxice constituind cauza
tulburarilor provocate de o putrefactie intestinala excesiva.
38.c) Transaminarea
Este

procesul

enzimatic

fundamental

in

metabolismul

aminoacizilor, proces prin care se transfera gruparile -NH2 de pe

un aminoacid pe un Alfa-cetoacid cu formarea unui nou
aminoacid si un alt Alfa-cetoacid corespunzator. Enzimele care
77

catalizeaza

aceasta

reactie

de

transaminare

se

numesc

transaminaze (aminotransferaze) si au drept coenzima, derivatul

fosforilat al vitaminei B6, piridoxalfosfatul, mecanismul de
actiune al acestei coenzime implicand transformarea reversibila
de tip "ping-pong".
Varietatea reactiilor de transaminare este mare intrucat fiecare
dintre acizii piruvici, oxalilacetic si Alfa-cetoglutaric reactioneaza
cu aproape toti aminoacizii naturali ( mai putin cu prolina,
treonina si leucina).
Transaminazele GPT(ALT) si GOT(AST) prezinta o mare
importanta in biochimia clinica, respectiv pentru stabilirea si
confirmarea unui anumit diagnostic.
Rolul biochimic al transaminarii:
- constituie o cale biochimica de catabolizare a aminoacizilor
- constituie o cale de sinteza de noi aminoacizi
- determina formarea de Alfa-cetoacizi care pot intra in Ciclul
Krebs ( acidul Alfa-cetoglutaric, acidul oxalilacetic, acidul
piruvic).
- asigura stabilirea unor corelatii metabolice intre protide, glucide
si lipide, prin produsii intermediari comuni care apar in Ciclul
Krebs.

78

39. Metabolismul amoniacului

Amoniacul ocupa un loc central in metabolismul proteinelor,
luand parte la reactiile de sinteza si de degradare a aminoacizilor.
Prin dezaminarea aminoacizilor, azotul proteic este eliberat ca
amoniac. De asemenea, sinteza "de novo" a aminoacizilor implica
utilizarea amoniacului pentru obtinerea de noi grupari -NH2. O
molecula de NH3 trece de mai multe ori prin forma de azot
proteic inainte de a fi eliminata din organism.
NH3 din celula poate sa provina din:
- reactii de dezaminare a aminoacizilor
- dezaminarea aminelor biogene
- catabolizarea bazelor azotate purinice si pirimidinice
- hidroliza gruparilor amidice ale glutaminei si asparaginei
- doi aminoacizi, serina si cisteina, elibereaza amoniac si in cursul
catabolizarii lor spre acid piruvic
- prin oxidarea aminelor, hidroliza ureei prezenta in secretiile
tubului digestiv cat si prin degradarea sub actiunea florei
microbiene a resturilor de proteine din intestin, rezulta cantitati
suplimentare de amoniac.
79

De la diversele tesuturi unde este produs, amoniacul este colectat

la nivelul ficatului si rinichilor. La ficat, ajunge prin sistemul port
si amoniacul produs in intestin din resturi de proteine.
O importanta parte din amoniacul rezultat direct sau indirect este
reutilizat in procesul de biosinteza al aminoacizilor neesentiali.
NH3 este toxic pentru organism si mai ales pentru sistemul
nervos central. In consecinta, organismul beneficiaza de anumite
posibilitati biochimice prin care se produce detoxifierea
organismului de amoniac:
- eliminarea NH3 pe cale renala sub forma unui compus netoxic,
respectiv uree
- captarea NH3 de catre acidul glutamic

cu formarea de

glutamina care este retinuta in organism si folosita in alte procese

metabolice.
- formarea creatinei, creatinfosfatului si creatininei
- formarea de NH4Cl.
Principala forma de excretie a amoniacului la vertebratele terestre
este ureea. Aceste vietuitoare poarta numele de vietuitoare
ureolitice. Unii pesti si alte vietuitoare acvatice excreta amoniacul
ca atare si se numesc amoniolitice. Pasarile si reptilele terestre
excreta amoniacul sub forma de acid uric, acestea sunt
vietuitoarele uricolitice.
80

40. Ureogeneza
Gruparea Alfa-aminica a aminoacizilor proveniti din alimente sau
din surse endogene este transformata in amoniac( produs toxic)
care prin ureogeneza hepatica este transformat in uree, produs
netoxic care se elimina prin urina.
Formarea ureei se realizeaza in ficat, printr-o serie de reactii care
constituie

un

ciclu

cunoscut

sub

numele

de

ciclu

ureogenetic( ciclul ureei). Ciclul ureei se mai numeste si ciclul

ornitinic, deoarece ornitina are rol de "catalizator". Acest ciclu
reprezinta una din cele mai importante cai de detoxifiere, de care
dispune organismul animal.
In biosinteza ureei participa NH3, CO2, aminoacizi( ornitina,
acid glutamic, acid aspartic, citrulina, arginina), ATP, biotina,
Mg2+,
specifice(

Mn2+

si

carbamoilfosfatsintetaza,

argininsuccinatsintetaza,

numeroase

enzime

ornitintranscarbamilaza,

argininsuccinatliaza

si

arginaza).

Procesul este endergonic, fapt pentru care este necesara prezenta

ATP.
41. Glutaminogeneza
Glutaminogeneza este o reactie de deoxifiere a NH3, cu retinerea
sa in organism. intrucat amoniacul este toxic pentru organism nu
poate fi tolerat decat in cantitati foarte mici( 0,29 mg% in sangele
circulant).
81

mare

parte

amoniacului

provenit

din

metabolismul

aminoacizilor este convertit intr-un compus putin toxic, si anume

glutamina care reprezinta forma de transport a amoniacului in
organism. Celulele care contin la un moment dat mai mult
amoniac il incorporeaza imediat in glutamina. In creier se
sintetizeaza cantitati relativ mari de glutamina pentru a mentine
practic nula concentratia amoniacului. Sinteza si hidroliza
glutaminei au loc prin reactii distincte, ambele ireversibile.
Glutamina este sintetizata sub actiunea glutaminsintetazei in
tesuturi.
Glutamina este eliberata in sange unde in conditii fiziologice
atinge concentratii de 6-10 mg%. Transportata la ficat si rinichi,
se poate scinda in acid glutamic si amoniac, sub actiunea enzimei
glutaminaza.
Amoniacul astefl rezultat, la nivelul ficatului poate fi imediat
angajat in procese de biosinteza a diversi compusi azotati ca:
aminoacizi, uree, acid uric etc.
Amoniacul eliberat la nivelul rinichilor este eliminat sub forma
de saruri de amoniu( NH4Cl) prin urina. Acest proces are loc in
masura insemnata in organismul animalelor amoniotelitice.
La nivelul rinichilor, glutamina poate sa elibereze NH3, regland
astfel mentinerea echilibrului acido bazic datorita caracterului sau
alcalin.
82

In tesuturi, glutamina foloseste NH3 captat pentru furnizarea N la

sinteza bazelor azotate purinice( adenina si guanina).
42. Catabolismul compusilor cu strucutra porfirinica
Cele mai cunoscute cromoproteide cu gruparea prostetica de tip
protoporfirina sunt:
- hemoglobina
- mioglobina
- citocromii( transelectronaze)
- hemenzime( oxidaze: peroxidaze, catalaze)
Mai bine cunoscut este metabolismul hemoglobinei.

Catabolismul hemoglobinei
Hemoglobina este o heterproteida alcatuita din:
- componenta proteica: globina
- gruparea proteica: nucleu tetrapirolic( protoporfirina) Fe2+=
Hem.
Degradarea hemoglobinei implica:
1. desfacerea globinei---> aminoacizi
83

2. desfacerea Fe----------> feritina( ficat)

3. catabolizarea protoporfirinei---> pigmenti biliari.
Hemoglobina se afla in eritrocite fiind produsa de catre maduva
osoasa.
Viata globulelor rosii este de 120 de zile( cca. 4 luni). Globulele
rosii se distrug si se refac si odata cu acestea, hemoglobina se
degradeaza si se resintetizeaza. Catabolismul hemoglobinei
depinde de viata globulelor rosii.
44. Catabolismul bazelor azotate Catabolismul bazelor azotate
pirimidinice
Din hidroliza intracelulara a acizilor nucleici, sub actiunea
nucleazelor, sunt eliberate nucleotidele pirimidinice UMP, CMP,
TMP, care in continuare, sub actiunea enzimelor specifice sunt
scindate in componentele lor structurale: acid fosforic, pentoze si
baze azotate pirimidinice.
Bazele azotate pirimidinice, citozina, uracilul si timina sunt
catabolizate ulterior, prin mecanisme specifice.
Astfel, citozina este dezaminata cu formare de uracil.
Uracilul este redus, sub actiunea NADPH+H+, la dihidrouracil.
Acesta, in urma ruperii ciclului intre N1 si C2 se transforma in
acid Beta-ureidopropionic. prin dezaminare si decarboxilare,
acidul Beta-ureidopropionic trece in Beta-alanina. Beta-alanina se
84

poate dezamina, cu formare de semialdehida malonica, ce se

oxideaza la acid malonic, care urmeaza cai metabolice proprii,
sau se decarboxileaza cu formare de acid acetic.
Timina se degradeaza prin mecanisme similare. Astfel, are loc
mai intai o hidrogenare, cu formare de dihidrotiamina. Urmeaza
deschiderea ciclului, cand din reactie rezulta acidul Betaureidoizobutiric. Acesta prin dezaminare si decarboxilare se
transforma in acid Beta-aminoizobutiric, care se dezamineaza cu
formarea semialdehide metilmalonice. Prin decarboxilarea si
oxidarea acesteia in final se formeaza acidul propionic.
Cand in dieta alimentara sunt continute produse bogata in acizi
dezoxiribonucleici, are loc o productie masiva de acid Betaaminoizobutiric, care este eliminat ca atare prin urina.
O cale particulara de catabolizare a uracilului implica trecerea
acestuia prin fazele de acid izobarbituric, acid izodialuric, acid
oxaluric si in final uree si acid oxalic.
Catabolismul bazelor azotate purinice
In cadrul metabolismului intermediar, acizii nucleici, sub actiunea
nucleazelor

sunt

degradati

pana

la

mononucleotidele

corespunzatoare. Acizii nucleici pot fi atat exogeni( alimentari)

cat si proveniti din distructia celulelor proprii.
Nucleotidele purinice, dintre care cele majore sunt AMP si GMP,
sunt hidrolizate in continuare pana la eliberarea acidului fosforic,
85

a pentozei, a adeninei sau guaninei, care ulterior sunt catabolizate

prin mecanisme specifice.
Acidul uric este produsul final al catabolismului bazelor azotate
purinice in organismul uman ca si al maimutelor antropoide, la
pasari si unele reptile. Vietuitoarele care prezinta caeasta
caracteristica metabolica sunt denumite uricolitice.
Procesul de formare al acidului uric se numeste uricopoeza si are
loc si are loc in ficat, prin oxidarea enzimatica a bazelor azotate
purina( guanina si adenina).
Astfel, adenina se poate dezamina hidrolitic sub actiunea enzimei
adenaza, rezultand hipoxantina.
Hipoxantina, sub actiunea hipoxantinoxidazei, este oxidata intr-o
prima faza la xantina, iar apoi, sub actiunea xantinoxidazei, este
oxidata la acid uric.
Acidul uric este transportat in plasma sub forma de urat de sodiu
si este exretat in urina.
Patologia acidului uric este dominata de guta, boala specifica
omului. Excesul unei uricemii provine fie dintr-un efect de
uricogeneza, fie dintr-o tulburare in procesul de eliminare a
acidului uric.
In anumite stari patologice, datorate unor disfunctii la nivelul
ficatului ca si unor conditii specifice de alimentatie, acidul uric
86

creste peste valorile sale normale( 2-5 mg/100 ml de sange),

producand hiperiricemii.
Acidul uric este o substanta usor oxidabila si prin capacitatea sa
de a capta radicali liberi este incriminata ca factor protector fata
de agresiunea oxidanta continua la care sunt expuse majoritatea
tesuturilor organismului.
Cele mai multe dintre mamifere, poseda o enzima-uricaza-care
transforma acidul uric in alantoina.
Enzima uricaza este absenta tocmai la acele specii( om, maimuta)
care nu pot sintetiza acid ascorbic. Se considera ca functia
antioxidanta a acidului uric ar compensa incapacitatea unor
organisme de a sintetiza acidul ascorbic.
45. Anabolismul( biosinteza) aminoacizilor
Biosinteza aminoacizilor este limitata doar la aminoacizii
neesentiali, cei esentiali fiind procurati prin hrana.
Pentru aminoacizii neesentiali, se cunosc mecanisme generale de
biosinteza, care variaza relativ putin de la specie la specie dar si
numeroase cai particulare datorate diversitatii structurale ale
acestor compusi. Aceste mecanisme sunt relativ simple si
constituie inversari ale proceselor de dgradare.
Biosinteza unui aminoacid are 2 faze:
- obtinerea Alfa-cetoacidului corespunzator
87

- inlocuirea gruparii cetonice prin gruparea amino.

Aminarea Alfa-cetoacizilor are loc prin parcurgerea in sens opus
a reactiilor de dezaminare, care sunt usor reversibile.
Biosinteza aminoacizilor in organism, se realizeaza pe seama
unor compusi organici ternari( C,H,O) proveniti din catabolismul
glucidelor: acidul Alfa-cetoglutaric, acidul oxalilacetic( Ciclul
Krebs), acidul piruvic si acidul 3-fosfo-gliceric( glicoliza),
ribozo-5-fosfat si eritroribozo-4-fosfat( calea pentozofosfatilor).
De la fiecare din acesti compusi se formeaza de regula mai multi
aminoacizi care constituie o familie.
Singura sursa de azot pentru biosinteza aminoacizilor de catre
organismul uman o reprezinta amoniacul. O parte a amoniacului
formata prin degradarea compusilor cu azot este utilizat in acest
scop. La acesta se adauga amoniacul absorbit din intestin.
O reactie fundamentala in biosinteza gruparilor -NH2, din
aminoacizii tuturor speciilor, o constituie biosinteza acidului
glutamic din amoniac si acid Alfa-cetoglutaric. Reactia este
catalizata de glutamatdehidrogenaza, enzima ce are drept
coenzima NADPH+H+.
1. Odata biosintetizat acidul glutamic, care este un aminoacid
neesential dar cu rol cheie in procesele de biosinteza al
aminoacizilor, are loc biosinteza altor aminoacizi neesentiali prin
transferul gruparii -NH2 de la acidul glutamic

pe cetoacizii
88

acceptori. Acesti cetoacizi pot fi uneori intermediari ai ciclului

krebs sau ai metabolismului glucidic. Astfel:
- din acid glutamic si acid piruvic rezulta prin transaminare
alanina si acidul Alfa-cetoglutaric.
- din acid glutamic si acid oxalil-acetic rezulta acidul aspartic si
acidul Alfa-cetoglutaric.
2. In cursul degradarii glucozei pe calea E.M.P( glicoliza
anaeroba)

sau

pe

calea

pentozofosfatilor,

se

formeaza

gliceraldehid-3-fosfat. Aceasta poate fi oxidata la acid 3fosfogliceric, care se poate transforma in serina.
Gruparea NH2 a serinei este furnizata de acidul glutamic sau
eventual alanina formata prin transaminarea acidului piruvic.
3. De asemenea, acidul glutamic functioneaza in procesul de
biosinteza al prolinei si histidinei ca precursor imediat al acestora.
Prin urmare, mecanismele cele mai generale ale biosintezei
aminoacizilor neesentiali au la baza aminarea directa a acidului
Alfa-cetoglutaric, cuplata cu transaminarea functiei -NH2, de la
acidul glutamic la cetoacizii acceptori.
Alte mecanisme implicate in biosinteza aminoacizilor neesentiali
sunt:
- hidroxilarea, care asigura transformarea fenilalaninei in tirozina,
a lizinei in hidroxilizina si a prolinei in hidroxiprolina
89

transferul

de

grupari

CH3,

care

este

asigurat

de

adenozilmetionina si care intervine in transformarea metioninei in

cisteina
- transferul de grupari SH, care sta la baza formarii cisteinei din
serina
- transferul de grupari cu un singur atom de carbon, asigurat de
acizii pteroidilglutamici si care sta la baza transformarii
reversibile a serinei in glicocol
- aminoacizii cu caracter bazic, ornitina si arginina, iau nastere, in
organism, pe calea ciclului ureogenetic.
46. Biosinteza hemoglobinei
Metabolismul intermediar al compusilor porfirinici se deosebeste
de metabolismul celorlalti compusi. Astfel, metabolismul
hemoglobinei nu beneficiaza de aportul prin hrana a gruparii
prosteice, intrucat aceasta nu este nici digerata nici absorbita.
Totodata, hemoglobina este catabolizata numai odata cu moartea
hematiilor.

Mai

mult,

nici

dupa

degradare

in

cadrul

catabolismului, hermul nu este reutilizat pentru anabolism, ci este

eliminat din organism( sub forma de pigmenti biliari, urina si
fecale), astfel ca este necesara sinteza lui de fiecare data din noi
componente.
Reactiile care conduc la sinteza completa a hemoglobinei, au loc
in reticulocite, formele imature ale hematiilor.
90

Biosinteza hemoglobinei implica urmatoarele etape:

1. biosinteza hemului
2. biosinteza globinei
3. cuplarea hemului cu globina
1. Biosinteza hemului
Precursorii nucleului protoporfirinic al hemoglobinei sunt
glicocolul si succinil-CoA, compusi care se intalnesc frecvent in
metabolismul intermediar. Intregul proces de biosinteza al
hemoglobinei este strans legat de Ciclul Krebs si decurge in mod
ciclic, numit "Ciclul succinat-glicocol".
Fe2+ necesar formarii hemului se afla in organism sub forma de
feritina. Incorporarea Fe2+ in scheletul protoporfirinic, cu
formare de hem, se face enzimatic, in prezenta fierchelatazei
mitocondriale si a ionilor de Cu2+.
In decursul formarii hemului precursorii lui trec de mai multe ori
membrana mitocondriala, deoarece sistemele enzimatice sunt
localizate in faza solubila a celulei. Din acest motiv, starea fizicochimica

membranei

mitocondriale

influenteaza

direct

metabolismul hemului.
Biosinteza hemului are loc in toate tesuturile dar cu intensitate
mai mare se desfasoara in celulele sistemului eritroformator din
maduva, ficat si splina.
91

In biosinteza hemului se disting urmatoarele etape:

- sinteza acidului Gama-aminolevulinic( ALA)
Sinteza acidului ALA are loc in mitocondrii( unde functioneaza
Ciclul Krebs care produce succinil~CoA) sub actiunea enzimei
Gama-aminolevulinatsintetaza( Gama-ALAS)
Coenzima Gama-ALAS este piridoxalfosfatul. Totodata, reactia
necesita participarea tiaminpirofosfatului( T-PP), acidului lipoic,
CoA-SH, GDP, NAD+, FAD si a citocromilor( sisteme de transfer
de hidrogen si de electroni).
- formarea porfobilinogenului
Din mitocondrie ALA trece in citosol unde se sintetizeaza mai
intai porfobilinogenul in urma unei reactii de condensare a doua
molecule Gama-aminolevulinic catalizata de enzima Gamaaminolevulinatdehidrataza( porfobilinogensintaza).
Are loc in continuare condensarea a patru molecule de
porfobilinogen cu eliminarea a patru molecule de amoniac.
Produsul

condensarii

este

uroporfilinogenul

sau

uroporfilinogenul 3. In mod normal, se formeaza o cantitate mare

de uroporfilinogen 3( care este precursorul porfirinei 9) si o
cantitate mica de uroporfirinogen 1.
- formarea protoporfirinei 9

92

Transformarea uroporfirinogenului 3 in porfirina 9 se face printro serie de reactii de decarboxilare si dehidrogenare, sub actiunea
porfirinogen decarboxilazei formandu-se coproporfirinogenul 3;
acesta trece in mitocondrie, compartiment in care se desfasoara
reactiile urmatoare care asigura formarea protoporfirinei 9 si
unirea acesteia cu Fe2+.
- unirea protoporfirinei 9 cu Fe2+
Formarea hemului prin complexarea protoporfirinei 9 cu Fe2+
este catalizata de ferochelataza numita si hemsintaza.
Reglarea biosintezei hemului se face la nivelul enzimei GamaALAS. Hemul controleaza propria sa sinteza prin inhibarea
aminolevulinat sintazei si reprimarea sintezei lui.
2. Biosinteza globinei
Sinteza componentei proteice a hemoglobinei are loc la nivelul
ribozomilor din eritroblasti, prin mecanismul normal al
biosintezei proteice; procesul prezinta insa un important grad de
specificitate intrucat specificitatea de specie si de organ a
hemoglobinelor este imprimata de globina.
Aminoacizii hematogeni sunt: histidina, triptofanul si metionina;
desi nu intervin in construire protohemului, este probabil ca
intervin atat in construire glbinei( in special histidina), cat si
printr-o actiune de stimulare a hematopoezei.
93

3. Cuplarea hemului cu globina

Formarea hemoglobinei are loc extramitocondrial in maduva
osoasa.
Etapa finala a hemoglobinogenezei o constituie cuplarea hemului
cu globina pentru a forma hemoglobina. Hemul se uneste cu
catena Alfa si apoi cu catena Beta. Utilizarea continua a hemului
in acest proces mentine concentratia hemului liber la un nivel de
baza, care favorizeaza sinteza aminolevulinasintazei.
Biosinteza hemoglobinei reprezinta o etapa esentiala in
eritropoieza, formarea globulelor rosii in maduva osoasa.
Biosinteza hemului este realizata cu o extraordinara rapiditate si
este reglata cantitativ. Organismul sintetizeaza zilnic 0,5g
protoporfirina necesara pentru formarea 6g hemoglobina, iar
cantitatea eliminata sub forma de pigmenti biliari reprezinta, de
asemenea, 0,5g pe zi.
47. Biosinteza acizilor nucleici
In organismele animale acizii nucleici liberi sau sub forma de
nucleoproteide sunt constituenti ai nucleului celular. In cantitate
mai mare acestia se afla in celulele in care are loc o biosinteza
mai intensa de proteine, cum sunt ovocitele in curs de dezvoltare
si celulele care se inmultesc repede.

94

Omul valorifica acizii nucleici din hrana, care in tractul digestiv

sunt scindati hidrolitic in componente. Atat nucleotidele provenite
din alimentatie, cat si cele rezultate dintr-o sinteza proprie sunt
convertite in acizi nucleici specifici.
Totodata, este pe deplin lamurit faptul ca biosinteza de proteine
este intotdeauna precedata de o biosinteza ARN. Biosinteza de
ADN are loc mai intens in perioada premergatoare diviziunii
celulare.
Acizii nucleici au un rol hotarator in functionarea si inmultirea
celulelor.
Acizii dezoxiribonucleici sunt indispensabili pentru exprimarea
caracterelor ereditare prin procesele de sinteza si de functionare a
celulei. Se cunosc doua mecanisme de realizare a acestor functii
si anume:
1. transformarea informatiei ereditare prin replicarea acizilor
dezoxiribonucleici cromozomiali cu transcrierea mesajului
ereditar de pe ADN pe moleculele de mARN
2. dirijarea de catre mARN a biosintezei proteinelor.
Ambele mecanisme sunt determinate de biosinteza precursorilor
acizilor nucleici din componente.
Metabolismul acizilor nucleici la nivelul celulelor se desfasoara
diferentiat, in functie de stadiul in care se afla celulele si de
95

intensitatea biosintezei proteinelor. Biosinteza acizilor nucleici

este un proces pe care organismele animalelor superioare il
realizeaza fara dificultate.
48. Biosinteza bazelor azotate pirimidinice
Nucleul pirimidinic care intra in structura uracilului, timinei si
citozinei, se sintetizeaza cu participarea diferitelor substante.
Fiecare atom din ciclul pirimidinic este furnizat de diferite
substante.
NH3 si CO2 participa la biosinteza ciclului pirimidinic sub forma
de carbamoilfosfat. Exista insa doua tipuri de carbamoilfosfatunul

mitocondrial,

ureogenetic

si

altul

citosolic,

pirimidinogenetic.
Enzimele

care

genereaza

carbamoilfosfat

sunt

distincte( carbamoilfosfat sinteza 1 si 2), utilizand surse diferite

de azot:
- NH3, cea ureogenetica
- glutamina pirimidingenetica.
Acidul aspartic poate exista in celula ca atare( origine exogena
sau endogena), sau poate rezulta prin transaminarea acidului
oxalilacetic. Astfel, se stabileste corelatia intre biosinteza ciclului
pirimidinic si metabolismul protidelor sau intre biosinteza
ciclului pirimidinic si metabolismul glucidelor( Ciclul Krebs),
96

intrucat acidul oxalilacetic este un compus al Ciclului Krebs care

prin transaminare trece in acid aspartic.
Biosinteza bazelor azotate purinice
Bazele azotate purinice si pirimidinice sunt de origine exclusiv
endogena, fiind biosintetizate in organism.

49. BIOSINTEZA ADN (REPLICAREA)

Atat la organismele superioare cat si la cele inferioare biosinteza
ADN nu are loc tot timpul in celula, ci numai in cursul diviziunii
celulare cand are loc procesul de duplicare a cromozomilor si
intr-o perioada foarte scurta din existenta celulelor. Repetarea
replicarii semiconstructive la fiecare diviziune celulara asigura
prin mitoza, transmiterea caracterrelor ereditare de-a lunul
generatiilor celulare succesive.In cursul diviziunii celulare,
fiecare celula genereaza 2 celule fiice cu acelasi patrimoniu
genetic, continand deci, aceeasi cantitate si calitate de ADN.
Aproape intreaga cantitate de ADN din celula e localizata in
nucleu si nucleol. La nivelul nucleolului, ADN e localizat in
cromozomi. Biosinteza ADN are loc in nucleu si nucleol.
Biosinteza ADN se mai numeste si replicarea ADN sau biosinteza
replicativa semiconservativa, deoarece fiecare din cele 2 catene
complementare dintr-o molecula de ADN servesc drept matrice pt
97

biosinteza a 2 noi molecule noi de ADN, identice cu molecula

initiala, fiecare dintre ele continand cate o catena provenita din
molecula parenterala si cate o noua catena, complementara cu
prima, rezultata in urma procesului de biosinteza.
Conform modelului lui Watson si Crick, ADN are o structura
dublu catenara constituita din 2 lanturi polinucleotidice intre care
se stabilesc legaturi de H intre bazele azotate complementare.
Biosinteza replicativa a ADN presupune, o despiralizare a
molecului, cu ruperea legaturilor de H dintre bazele azotate
complementare de pe fiecare din cele doua lanturi, proces
declansat de o molecula initiatoare eliberata de o genaa
structurala speciala din molecula de ADN. Initiatorul e de natura
enzimatica si are capacitatea de a produce despiralizarea dublului
lant ADN prin rotirea acestuia.
In faza de formare a celulei(proces mitotic) prin interactiunea
intre histone si proteinele reziduale, filamente de ADN se
compactizeaza in structuri cromozomate distincte astfel ca
ambele celule care iau nastere primesc o garnitura completa de
cromozomi indentici cu cea din celula din care s-au format.
Aceasta inseamna ca biosinteza incepe prin despiralarea ADNului
dublu catenar cromozomial, cu formarea unui ADN preformat
monocatenar, ambele catene separate putand constitui matrita pt
sinteza unei noi catene, identice cu cea anterioara. Pe fiecare lant
sau catena din molecula despiralata care reprezinta lantul
98

original, se va sintetiza un lant pereche. Astfel, se vor forma 2 noi

molecule dublu catenare identice cu cea originala. Secventa de
baze azotate de pe lantul original va dicta, in mod strict
succesiunea de nucleotide in lantul nou.
Deci, formarea noii molecule de ADN se realizeaza pe principiul
complementaritaii bazelor azotate, formandu-se astfel, molecule
identice de ADN, fapt ce asigura pastrarea si transmitetea
nealterata a caracterelor ereditare. Molecula de ADN model
functioneaza ca un tipar al propriei sale replici.
Biosinteza ADN e un tip semiconstructiv in sensul ca molecula
originala e conservata ca structura sub forma a 2 jumatati separate
si prezente in doua molecule diferite, identice cu cea originala.
Pt biosinteza ADN, proces de mare complexitate sunt necesare
urmatoarele:
1. molecula preexistenta de ADN preformat monocatenar sau
ADN primer bicatenar care functioneaza ca matrita.
2. Enzima ADN-polimeraza, care catalizeaza reactia de
inlantuire a nucleotidelor dupa modelul de secventa
determinat de ADN preformat monocatenar.
3. Baze azotate purinice si purimidinice sub forma de
deoxiribonucleozide trifosforilate :d-ATP,d-GTP,d-TTP,dCTPl
4. Prezenta ribonucleozid-trifosfatilor: ATP, GTP,UTP,CTP
intrucat e necesara sinteza de mici fragmente de ARN
99

initiator pt initierea sintezei de ADN. Enzima responsabila

de sinteza fragmentelor de ARN initiator, e ADN primaza.
5. Mg2+
6. Prezenta enzimei pirofosfataza
Biosinteza ADN e un proces consumator de energie . Energia e
data de nucleozidele trifosforilate care o vor elibera in procesul
de unire a nucleozidelor monofosforilate in molecula de ADN
care se sintetizeaza prin hidroliza pirofosfatului rezultat sub
actiunea enzimei pirofosfataza.
Principalele caracteristici ale procesului sunt:
1. la reactie iau parte deoxiribonucleozidele trifosforilate,
nucleozidele mono si difosforilate sunt inactive;
2. pt ca reactia sa aiba loc e necesara prezenta tuturor celor 4
deoxiribonucleozide trifosforilate. Absenta uneia dintre
aceste substante impiedica policondensarea;
3. reactia globala e reversibila
Sinteza catenei polinucleotidice se realizeaza de la capatul 3
spre 5al catenei de ADN primer, rezultand un lant de ADN
5 3.
Condensarea monodeoxiribonucleotidtrifosfatilor se realizeaza
succesiv prin legaturi de hidrogen intre bazele azotate ale
acestora si bazele azotate complementare ale ADN preformat
monocatenar. Apoi se stabileste legatura 5,3-fosfodiesterica
si se elimina o molecula de pirofosfat. Hidroliza pirofosfatului
100

la acid ortofosforic (H3Po4) sub actiunea pirofosfatazei,

furnizeaza energia necesara procesului de condensare a
monoculeotidtrifosfatilor

si

formarea

de

legaturi

fosfodiesterice. In cazul in care lipseste pirofosfataza, reactia

de biosinteza e inhibata de pirofosfatul acumulat.
In anumite conditii, adn preformat poate functiona si ca primer
deci ca nucleu de policondensare care se alungeste prin
adaugare

de

mononucleotide

succesive,

legarea

mononucleotidelor facandu-se la gruparea 3-PH libera din

catena de ADN.
Biosinteza de ADN mitocondrial nu e inca pe deplin elucidata.
In timp ce formarea adn in cromozomi are loc numai o singura
data in viata unei celule, si anume in faza premergatoare
diviziunii celulare, formarea ADN in mitocondrii decurge in
toata perioada de existenta a celulei.
50.Biosinteza ARN( transcrierea)
Mesajul genetic, continut in secventa nucleotidelor( bazelor
azotate) in molecula de ADN, este "transcris" in molecule de
ARN, in cursul procesului de biosinteza a ARN, dependent de
ADN. Biosinteza acizilor ribonucleici, mARN, tARN, rARN isi
are sediul tot in nucleul celular.

101

Sinteza

ARN

are

loc

tot

pe

baza

principiului

complementaritatii bazelor azotate, care in acest caz, ia forma

A-U, C-G, necesitand matrita de ADN.
Sinteza ARN este asimetrica si diferentiata in raport cu
molecula de ADN, intrucat numai unul dintre lanturile
moleculei de ADN serveste drept matrita pentru biosinteza
ARN.
Biosinteza ARN este initiata prin replicarea unei molecule de
ADN. Pe una din catena despiralata de ADN care
functiioneaza ca tipar se va sintetiza molecula monocatenara
de ARN. Deosebirea consta in faptul ca timina din lantul
"tipar" de ADN va fi inlocuita cu uracilul in lantul de ARN
care se sintetizeaza. Dupa o scurta coexistente(hibrid) intre
lantul "tipar" de ADN si lantul de ARN sintetizat, acesta se
desprinde si trece in citoplasma, unde isi exercita functiile
sale: mARN, tARN, rARN.
Mecanismul biosintezei de mARN incepe prin despiralarea
segmentelor de pe cromozomii din ADN in prezenta ARNnucleotidil-transferazei. Succesiunea de baze azotate din
catena de ADN este transcrisa in structura monocatenara de
mARN, a carui codoni constituie matrita in sinteza unei
anumite proteine.
Pentru biosinteza ARN sunt necesare urmatoarele componente:
102

1. molecula preexistenta de ADN PRIMER( "tipar", "matrita")

2. enzima ARN-polimeraza ADN dependenta care catalizeaza
reactia de inlantuire a nucleotidelor dupa modelul de secventa
determinat de ADN PRIMER
3. baze azotate purinice si pirimidinice sub forma de
ribonucleozide trifosforilate: ATP, GTP, UTP, CTP
4. Mg2+ sau Mn2+
5. prezenta enzimei pirofosfataza.
Biosinteza ARN este un proces consumator de energie. Energia
este data de nucleozidele trifosforilate care o vor elibera in
procesul de unire a nucleozidelor monofosforilate in molecula
de ARN care se sintetizeaza, prin hidroliza pirofosfatului
rezultat sub actiunea enzimei pirofosfataza.
Principalele caracteristici ale procesului sunt:
1.

la

reactie

iau

parte

ribonucleozidele

trifosforilate,

nucleozidele mono- si difosforilate sunt inactive

2. pentru ca reactia sa aiba loc este nevoie de prezenta tuturor
celor 4 ribonucleozide trifosforilate. Absenta uneia dintre
aceste substante impiedica policondensarea.
3. reactia globala este reversibila.

103

Formarea de mARN are loc in nucleul celular, fiecare specie

de mARN fiind sintetizat pe un anumit segment de ADN
cromozomial.

52. BIOSINTEZA PROTEINELOR(ENZIMELOR). CODUL

INFORMATIEI GENETICE
Biosinteza proteinelor e procesul biochimic fundamental pt
existenta materiei vii si perpetuarea speciilor.
Acest proces se petrece cu mare viteza, atat in organismele aflate
in crestere, cat si in cele adulte. Biosinteza proteinelor se
realizeaza

numai

din aminoacizi

liberi;

polipeptidele

si

oligopeptidele rezultate prin hidroliza proteinelor nu pot fi

incorporate in proteinele noi-sintetizate.
Procesul anabolic e mai intens in tesuturile si organele care
poseda metabolism mai intens, cum sunt ficatul, pancreasul,
plasma. In muschi si piele, sinteza proteica e foarte redusa. Rata
sintezei proteice e depenendta de starea fiziologica.

104

Biosinteza proteinelor se afla si sub dependenta hormonala:

somatotropl, insulina, testosteron, iar altii cu actiune anabolica.
Biosinteza proteinelor se realizeaza pe baza informatiei genetice
ereditare, continuta in secventa de nucelotide a ADN. ADN e
purtatorul si transmitatorul insusirilor ereditare din generatie in
generatie.
In biosinteza proteinelor exista o stransa conlucrare intre ADN ca
purtator al informatiei genetice si cele 3 tipuri de ARN: m,t,r.
Informatia genetica continuta in secventa de nucleotide a ADN e
transmisa prin intermediul ARNm la nivelul ribozomilor. Intr-o
anumita pozitie a ribozomilor sunt adusi aminoacizi liberi din
citoplasma de care tARn. Aminoacizii se leaga prin legaturi
peptidice CO-NH- exact in ordinea dictata de informatia adusa
de mARN preluata de la ADN din nucleu.
O proteina, in general are structura determina de o gena. Gena e
un fragment din macromolecula de ADN care determina un
caracter.
Proteinele oligomere au structura formata din mai multe catene
polipeptidice. In acest

caz, catena polipeptidica, fiind o

subdiviziune a macromoleculei proteice, inseamna ca lantul

respectiv va fi determinat de o subdiviziune a genei, numita
cistron.
Un cistron= un lant polipeptidic.
105

Genotipul reprezinta totalitatea posibilitatilor de biosinteza a

diverselor proteine pe care le are o celula.
Expresia fenotipica reprezinta diversitatea proteinelor sintetizate
in celula.
Informatia genetica inscrisa in structura ADN si care determina
biosinteza unei proteina e transmisa la ARN conform unui cod
genetic conditionat de secventa secventei de nucleotide. Sediul
biosintezei proteinelor il reprezinta ribozomii.
-m ARN are rolul de a transcrie si a aduce la ribozomi informatia
genetica
pe baza caruia se sintetizeaza proteina.
-rarn intra in constitutia ribozomilor
-tarn are rolul de a lega in mod specific aminoacizii liberi din
citoplasma si de a-i transporta la locul de biosinteza al
proteinelor.
CODUL INFORMATIEI GENETICE
Codul informatiei genetice reprezinta un sistem de programare
sau de semnalizare biologica, reprezentand modalitatea de
transmitere din generatie in generatie a informatiei ereditare,
cuprinsa in secventa de nucleotide a ADN. Pe baza acestui cod se
realizeaza unirea intr-o anumita ordine, precis stabilita, a
aminoacizilor care determina structura fiecare proteine.
106

Codul genetic este constituit din Codoni si Triplete.

Ansamblul codonilor constituie mesajul genetic.
Codonul reprezinta o succesiune de 3 baze azotate sau nucleotide
consecutive care determina ca un aminoacid sa intre intr-o pozitie
precisa din structura proteinei.
Codonii se formeaza din cele 4 baze azotate, luate cate 3. Fiecare
codon corespunde la un aminoacid.
Cei 64 de codoni rezulta din 4 baze azotate luate cate trei: 4 la a
3a = 64 codoni.
Molecula de proteina se formeaza prin legarea aminoacizilor
conform ordinii codonilor din molecula de ADN, ordine preluata
de mARN.
Aminoacizilor cu structura asemanatoare le corespunde un codon
asemanator( ex: ac. Aspartic-ac.glutamic)
Codul genetic e format din 64 de codoni, intrucat unul si acelasi
aminoacid poate sa fie codificat de mai multi codoni. Astfel,
serina, leucina pot fi controlata de 6 codoni in timp ce majoritatea
celorlalti codoni sunt controlati de 2 codoni. Codonii repsectivi se
numeste codoni sinonimi. Numai metionina si triptofanul sunt
codificati de catre un sg codon.
Codonii sinonimi contin 2 baze azotate identice si difera prin a
3a.
107

Exista 3 codoni non sens: UAA,UAG,UGA care nu codifica

niciun aminoacid. Acesti codoni determina sfarsitul sintezei de
proteina, reprezentand sfarsitul mesajului genetic. Astfel, un lant
polipeptidic, sintetizat pe un anumit mARN isi inceteaza
cresterea atunci cand citirea mARN a ajuns la un codon non sens.
AUG e codonul metioninei, aminoacid cu care incepe biosinteza
tuturor catenelor polipeptidcie. Degenerarea codului genetic,
respectiv existenta mai multor cuvinte cod pt acelasi aminoacid
se manifesta in special la nivelul nucleotidului 3 din codon
Directia de succesiune a codonilor intr-o mollecula de ADN e
aceea in care incorporarea aminoacizilor in catena polipeptidica e
dirigata de la capatul NH2 terminal la cel COOH terminal,
ceea ce corespunde directiei 5 3 in molecula de ADN si
respectiv de ARN.

54. ETAPELE BIOSINTEZEI PROTEINELOR

Edificarea unei macromolecule proteice, este cel mai complex
proces biosintetic ce decurge in lumea vie, implicand conlucrarea
a peste 300 de macromolecule reprezentate de protein- enzime cu
functii distincte si de diverse tipuri de ARN.
Procesul de biosinteza a proteinelor presupune traducerea
limbajului de 4 litere al acizilor nucleici(4 baze azotate) in
limbajul de 20 de litere (aminoacizi) al proteinelor.
108

In sinteza proteinelor atat la procariote cat si la eucariote se

disting 5 stadii importante:
1. Activarea aminoacizilor
Pt ca aa liberi dizolvati in citoplasma, sa se uneasca prin
legaturi peptidice CO-NH- la nivelul ribozomilor, acestia
trebuiesc activati. Activarea presupune ca fiecare aa din
citoplasma sa fie legat in prealabil de catre un tARN. In acest
fel rezulta un complex aminoacil-ARNt, forma sub care sunt
trasnportati aa la ribozomi(sediul sintezei proteinelor).
Fiecare ARNt are molecula alc din 2 zone si anume o zona
nespecifica reprezentata de succesiunea de baze azotate ACC
si o zona specifica.
Indiferent de aa, acestia se leaga intotdeauna la capatul zonei
nespecifice care contine secventa ACC. Zona specifica e
reprez de o anumita secventa de nucleotide(baze azotate) si
comanda care anume aa sa fie legat de capatul CAA.
Complexul aa-tARN e transportat la nivelul ribozomilor. Prin
legarea sa de tARN, aa devine apt a se fixa pe ribozomi pt a
participa la sinteza de proteine. La nivelul ribozomilor, aa
adusi succesiv se unesc prin legaturi peptidice pt a forma
macromolecula de proteina, respectiv de enzima.
2. Initierea lantului polipeptidic
109

Etapa care urmeaza activarii aminoacizilor e initierea lantului

polipeptidic, care are loc la suprafata ribozomilor.
Sinteza lantului polipeptidic incepe de la capatul NH2
terminal si s-a demonstrat ca la bacterii aminoacidul cu care
incepe practic intotdeauna este metionina.
3. Formarea

legaturilor

peptidice.

Elongatia

lantului

polipeptidic.
Etapa finala de formare a proteinelor celulare se desfasoara la
nivelul polizomului, considerat drept unitate functionala a
biosintezei proteinelor.
Complexul aa-tARN ajunge la polizom. mARN ocupa prin
codonii sai, in mod succesiv locul de legare al aminoacizilor la
nivelul ribozomilor. Pe codonul de mARN ajuns la locul de
sinteza de pe ribozom se fixeaza in mod specific tARN care
aduce numai aminoacidul care este dictat de catre codonul
mARN existen la locul de sinteza. Dupa depunerea fiecarui
aminoacid, tARN e eliberat pt ca sa poata transfera alt
aminoacid specific, dupa caz. In acest fel, se produce o
elongatie, o alungire a lantului polipetidic.
Biosinteza proteinei este incheiata de un codon nonsens, codon
care indica sfarsitul mesajului ereditar. Proteina sintetizata se
desface de pe ribozom.

110

Deci la nivelul ribozomilor se face citirea codonilor din ARNm

si traducerea lor sub forma secventei de aminoacizi din
molecula de proteina sintetizata.
Pe masura ce lantul polipeptidic se mareste, se pliaza,
realizandu-se astfel structura secundara a moleculei proteice.
4.Eliberarea polipeptidului de pe ribozom
Reactia e consumatoare de energie.
La capatul unei molecule de ArNm se gaseste unu din 3
codooni de terminare care da semnalul pt incetarea procesului
de biosinteza a lantului polipeptidic. Acum intervin niste
factori de eliberare, existenti in ribozomoi si care scindeaza
legatura covalenta esterica dintre radicalul peptidil si tARN.
Formarea unei legautri peptidice necesita o energie libera intre
2600- 4000 kcal, iar pt alungirea lantului polipeptidic e mai
mica decat cea necesara formarii dipeptidului initial.

55. REGLAREA BIOSINTEZEI PROTEINELOR

Biosinteza proteinelor e un proces reglat in permanenta si foarte
riguros controlat.

111

Necesitatile de proteine, in special functionale, cum sunt

enzimele, pot varia intr-un organism in functie de disponibilitatile
de molecule biologic utile din mediul extern si intern. Existenta
in concentratie mare a unor substante in mediul de cultura,
conduce in cazul unor microorganisme, la sinteza unor cantitati
importante din enzimele capabile sa le metabolizeze. Este
fenomenul de inductie enzimatica. Existenta in celula, a unor
concentratii mari intr-un metabolit anumit determina inhibitia
biosintezei enzimelor ce asigura formarea acelui metabolit. Este
fenomenul de represie enzimatica.
Sistemul general de reglare a biosintezei proteinelor a fost dat de
JACOB si MONOD. Conform acestei teorii, reglarea sintezei
proteinelor, respectiv a enzimelor, se face prin control genetic.
In functie de necesitatile celulei, mecanismul de reglare se
realizeaza prin:
a)
b)

procese de represie sau blocare

procese de inductie sau actiare

Relgarea se realizeaza cu participarea diferitelor tipuri de gene:

-gene structurale
-gene operatoare
-gene reglatoare

112

Gena de structura e fragment de ADN care determina structura

fiecarei proteine. Aceasta gena se afla sub dependenta genei
operatoare.
Gena operatoare e un fragment de ADN care actioneaza asupra
genei de structura, pe care o mentine fie in stare de represie fie
in stare de inductie.
Ansamblul format din gena structurala si cea operatoare se
numeste: operon
Gena reglatoare are functia de a sintetiza o proteina, numita
represor.
Represorul e o proteina allosterica a carei formare e controlata
de gena reglatoare. Represorul impreuna cu corepresorul
(efector alosteric) poate bloca gena operatoare si in acest mod
operonul este blocat. Ca urmare biosinteza nu se mai face
intrucat secventa de nucleotide de pe ADN nu se mai
trancscrie pe mARN. Actiunea care se exercita atunci cand
represorul devine nactiv, datorita unui compus exogen, care e
un inductor specific, face ca gena operatoare sa functioneze,
permitand genei de structura sa-si exercite functia sa. Deci
operonul este activ si codu lgenetic poate fi copiat de pe ADN
pe ARNm, informatia genetica fiind adusa la ribozom unde se
sintetizeaza proteina.

113

56.ECHILIBRUL HIDROMINERAL: ECHILIBRUL ACIDOBAZIC. CONSIDERATII GENERALE

Reactiile enzimatice si implicit procesele biologice depind im
mare masura de conentratia ionilor de H+ din mediu. De fapt,
viata e posibilia doar in anumte lomite ale acestor concentratii
cuprinse intre 2.10 la -8 molar (pH=7,7) si 1.10 la -7 molar
(pH=7,0), iar valori situate intre pH 7,35 si pH 7,45 sunt
considerate ca fiind limite fiziologice in cazul lichidelor
extracelulare. Mentinerea intre aceste limite a concentratiei
ionilor de H necesita mecanisme homeolitice deosebit de eficace.
Echilibrul acidobazic din organism e mentinut la un anumit nivel,
in primul rand de catre HCL, si HCO3-, precum si de sistememe
chimice si fiziologice.
La randul sau HCl ia nastere din NaCl :
NaCl+Co2+H20 NaHCo3+HCl
H+ poate fi captat de anionii Hco3- si Hpo4 2-, de proteine si de
sarurile de sodiu si de potasiu ale hemoglobinei. In acest mod
organismul isi mentine constant pHul.
Sistemul tampon cel mai important din organism este
HC03-/H2Co3. Existenta unei concentratii mari de HCO3- e
favorabila organismului, deoarece acest anion poate fixa ioni de
H+ cu formare de H2Co3 care e descompus la co2 si h2o.
114

Anionul Hco3- reprezinta rezerva alcalina a organismului. In mod

normal, rezerva e de 25mEq/L sau 50-70 volume de Co2 la
100ml plasma. Peste aceasta valoare fenomenul se numeste
alcaloza, iar sub valoare normala acidoza.

57.CORELATII INTRE METABOLISMELE INTERMEDIARE

Metabolismul intermediar al glucidelor, lipidelor, protidelor are
un caracter unitar. In organism are loc o intersectare a diferitelor
reactii metabolice.
1. cele trei tipuri de substante au ca produsi finali ai
catabolizarii lor CO2,H2o si NH3.
2. Corelatiile metabolice se realizeaza prin intermediul unor
compusi comuni si anume: acetilcoenzima A.
-CH3-CO~S-CoA e un compus dde degradare a glucidelor,
acizilor grasi,aminoacizilor constituind un fond metabolic
comun prin care se realizeaza corelatii intre cele trei
metabolisme intermediare
-CH3-CO~S-CoA e un precursor pt sintenteza altor
metaboliti: acizi grasi, corpi cetonici, steroli, acizi biliari,
hormoni, acetilcolina.
3. Corelatiile metabolice se realizeaza prin existenta unor
cicluri metabolice comune: Ciclul acizilor tricarboxilici.
-C K e o cale metabolica comuna de degradare a
glucidelor, lipidelor, aa.

115

-Are caracter amfibolic intrucat unii din produsii

intermediari ai ciclului pot constitui materia prima pt
sinteza altor biomolecule.
-CK reprezinta o cale prin care se realizeaza trecerea
acetil-CoA in Co2 si H activat(NADH+H+, FADH2) prin a
carui oxidare in lantul respirator se genereaza cantitati
importante de energie sub forma de ATP.
3. toate aceste procese catabolice si anabolice se petrec sub
actiunea enzimelro
59. CORELATII METABOLICE INTRE GLUCIDE SI LIPIDE
Se realizeaza prin acetil-CoA, glicerol si ac. Citric.
a)

ch3-co~S-coA

provine

din:

catabolismul

glucidelor(decarboxilarea oxidativa a ac. Piruvic)

-B oxidarea ac. Grasi
Din acetil-Coa rezultata din glucoza se pot sintetizza ac. Grasi,
colesterol, corpi cetonici.
b) glicerolul provine din:
catabolismul lipidelor, lipoliza
-poate intra in glicoliza transformandu-se in dihidroxiaceton-1-P
si respectiv gliceraldehid-3-P degradandu-se pana la acetil CoA si
in final la Co2,h20.

116

-din glicerol se poate sintetiza glicogen pe calea inversa a

glicolize anaerobe.
c)CH3-CO`S-CoA poate rezulta si din glucide si in lipide si se
poate cupla cu acid oxalalilacetic formand ac. Citric care
contribuie la procesul de lipogeneza prin formarea glicerololui.
60.CORELATII

METABOLICE

INTRE

GLUCIDE

SI

PROTIDE
corelatia metabolica se realizeaza prin:
a) alfa-cetoacizi care se formeaza din ATC.
Alfa cetoacizii ca si ac. Piruvic pot proveni din glucoza iar prin
transaminare se transforma in aminoacizi:
Acid oxalil-acetic prin transmainare-> ac, aspartic
Ac alfa-ceto-glutaric-> ac. Glutamic
Ac. Piruvic-> alanina
b) urogeneza si ATC; glutaminogeneza si ATC
Corelatia se realizeaza prin intermediul ac, furamic, care rezulta
din ciclul ureei si componenet ciclu Krebs.
c)

glutaminogeneza

reprrezeinta

NH3

din

metabolismul

protidelor si bazelor azotate sub forma de glutamina cu retinerea

117

acestuia in organism. Ac glutamic se formeaza prin transaminarea

ac. Alfa-ceto-glutaric care e un component al ciclului Krebs.
61. CORELATII METABOLICE intre protide si lipide
Prin a) ch3-co~s-coa poate sa provina din B oxidarea acizilor
grasi si sa constituie o sursa de materie prima pt sinteza de
aminoacizi si invers.
- Se degradeaza in CK si prin cuplare cu respiratia celulara
si fosfo ox genereaza energie sub forma de ATP necesara
sintezei proteinlor

b) unii aminoacizi pot trece prin dezaminare reductiva la acizi

grasi inferiori.
62. CORELATII INTRE CICLUL KREBS, BAZE AZOTATE SI
HEM
a)Acid alfa-cetoglutaric prin transaminare-> ac glutamic
NH3
Glutamina

sinteza de baze azotate

purinice
B)acid oxalil-acetic prin transaminare->ac. Aspartic -> prin ciclul
krebs sinteza de baze azotate purinice si pirimidinice

118

c) ac. Succinic+glicocol -> prin CK pirol-> HEM

63. CORELATII METABOLICE INTRE CK, RESP CEL,
FOSFO OXID
Prin degradarea in CK a diferitilor metaboliti proveniti de la
glucide, lipide, protide(aminoacizi) se elibereaza H sub forma
coenzimelor reduse NADH+H+ si FADH2.
CK furnizeaza astfel H care trece in lantul respirator unde se
oxideaza cu formare deH20. Prin oxidarea H in lantul resp se
elibereaza energie sub forma de ATP, energie utilizata de celula pt
cele mai diverse reactii de sinteza si procese fiziologice.

119