CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

Sectiunea a I a
Notiunea, obiectul si definitia dreptului comercial

Precizari prelabile. In mod traditional, se apreciaza ca, dreptul comercial este un drept
ce reglementeaza comertul sau activitatea activitate comerciala.
Insa, nici notiunea de comert si nici cea de activitatea comerciala nu mai corespund
realitatii economice si juridice, fiind apreciate ca reflectand o parte a activitatii economice ce se
desfasoara la nivel national si international.
In acest context, activitatea economica este notiunea pe care o regasim atat in viata
economica cat si in legislatia ce o reglementeaza, motiv pentru care, dreptul comercial este un
drept ce reglementeaza activitatea economica ca notiune de gen.
La nivel comunitar existand tendinta puternice de includere in sfera notiunii de activitate
economica si activitatea de productie desfasurata de agricultori si, in ceea ce priveste activitatea
de prestare de servicii si a activitatilor specifice profesiilor liberale chiar daca acestea sunt
calificate ca servicii cu regim special.1
La nivelul Uniunii Europene Piata unica Euopeana este structurata in trei domenii
principale ale acesteia: piata unica a bunurilor, piata unica a serviciilor si piata unica a
capitalurilor. Aceasta structurare ne este necesara in stabilirea domeniului de reglementare a
dreptului comercial.
Piaa serviciilor este crucial pentru piaa mondial i piaa unic european, reprezentnd
ntre 60 i 70% din activitatea economic a Uniunii Europene2) (aproximativ 70% din PIB i din
locurile de munc din fiecare stat membru al Uniunii Europene) i include sectorul serviciilor
financiare, a transporturilor, transmisiunilor, imobiliarelor i comerului electronic.
1

Cele mai multe legislatii nationale europene au operat modificari succesive in reglementarea
fundamentala a activitatii comerciale ; exemplu in acest sens fiind Franta, tara in care ultima semnificativa
modificare a Codului Comercial francez a fost realizata prin Legea nr.2006-11 din 05.01.2006 publicat in Jurnalul
Oficial Fr. in 6 ianuarie 2006;
2)
La nivelul anul 2000, Uniunea European era primul exportator mondial de servicii: 291 miliarde de euro
reprezentnd 23,9% din totalul mondial, conform datelor indicate de Comisia European, Maitriser la mondialisation

LUnion
Europeene
et
la
commerce
mondial,
2002,
www.ec.europa.eu/publications/booklts/move/37/index_fr.htm.

Importana sporit a sectorului serviciilor financiare, care include trei domenii majore:
asigurri, bnci, investiii, a generat adoptarea timpurie a unor prevederi legale speciale privind
accesul la activitatea de servicii financiare i exercitarea acesteia.
Reglementarea general a serviciilor n cadrul pieei interne europene a intervenit trziu,
prima Directiv (Bolkenstein) fiind adoptat n decembrie 20063).
Oamenii trebuie s i investeasc banii pe care i au i, n aceast direcie, piaa de
capital, circulaia efectiv a capitalului n toate formele sale, reprezint un sector esenial al
activitii comerciale4).
Libera circulaie a capitalului este esenial pentru economia mondial i european,
pentru dezvoltarea activitii economice, asigurnd realizarea tuturor celorlalte liberti ale
participanilor la activitatea comercial5).
Piaa de capital include toate domeniile capitalului i ale circulaiei capitalului care se
refer la: toate operaiunile necesare circulaiei capitalului: ncheierea i efectuarea tranzaciilor
i transferurilor, operaiuni de lichidare sau cesiune a activelor, de repatriere a veniturilor
obinute din lichidarea acestora; operaiuni de restituire a creditelor sau mprumuturilor; investiii
directe; investiii imobiliare; operaiuni cu valori mobiliare; operaiuni n conturi curente i n
conturi de depozit ale instituiilor de credit, credite, cauiuni i alte garanii, transferuri n
derularea contractelor de asigurare, importul i exportul fizic al activelor financiare .a.
Piaa mrfurilor include att producerea acestora, ct i comercializarea lor, respectiv,
circulaia mrfurilor. Tratatul de instituire a Comunitii Economice Europene este principalul
document n care se stipuleaz principiul liberei circulaii a mrfurilor6).
Restricii ale acestui principiu ntlnim doar n cazul anumitor mrfuri cu regim special:
bunuri culturale i armament.

3)

Directiva 2006/123/CE privind serviciile n cadrul pieei interne, Publicat n JO L 376/36 din 27.12.2006.
Uniunea european este prima surs mondial de investiii strine directe: 362 miliarde de euro n 2000 i a
doua beneficiar mondial a investiiilor strine directe: 176,2 miliarde de euro n 2000, dup Statele Unite ale
Americii: 304,9 miliarde euro, sursa: Comisia European, Maitriser la mondialisation LUnion europeene et la
commerce mondial, op. cit.
5)
Libera circulaie a capitalului a fost instituit efectiv n Comunitatea European prin adoptarea Directivei
88/361/CEE din 24 iunie 1988 privind punerea n aplicare a art. 67 a Tratatului de la Roma de instituire a
Comunitii Economice Europene.
6)
Uniunea European este primul exportator mondial de mrfuri: peste 973 miliarde de euro n 2001, 25%
din totalul mondial, sursa: Comisia European, Maitriser la mondialisation LUnion europeene et la commerce
mondial, op. cit.
4)

n acelai timp, exist reglementri speciale privind circulaia de mrfuri utilizate n

domenii de prim importan pentru piaa european: medicamente, vehicule, aparate medicale,
produse pentru construcii, echipamente electrice .a.
Recunoaterea automat a tuturor calificrilor profesionale ale persoanelor din statele
membre ale Uniunii Europene7), libertatea de a presta servicii i libertatea de stabilire reprezint
principii fr de care toate celelalte liberti nu ar fi depline.
La nivel national, Romania tara membra a Uniunii Europene si a Pietei Unice- are
aceleasi politici economice si legislative, activitatea economica urmand aceleasi tendinte
concretizate in adoptarea unor reglementari legale speciale armonizare cu cele comunitare.

Obiectul dreptui comercial. In sens juridic, traditional, a fost utilizata notiunea de

activitatea comerciala, activitate ce includea producerea de bunuri, circulatia bunurilor si a
capitalului si prestarea de servicii cu exceptia activitatilor specifice profesiilor liberale si
agriculturii8.
In prezent, aceasta conceptie este nuantata din dubla perspectiva in sensul in care, prin
ultimele modificari legislative si activitatea agricola este inclusa in sfera notiunii de activitate
economica daca, prin desfasurarea acestei activitati, se urmareste obtinerea unui profit.
Semnificatia notiunii de activitate economica este extrem de cuprinzatoare si include
activitatea agricol, industrial, comercial, desfurat pentru obinerea unor bunuri sau
servicii a cror valoare poate fi exprimat n bani i care sunt destinate vnzrii ori schimbului
pe pieele organizate sau unor beneficiari determinai ori determinabili, n scopul obinerii unui
profit (art.2 lit.a din O.U.G. nr.44/16 aprilie 2008 privind desfasurarea activitatilor economice de
catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderi familiale9).

7)

Reglementat n prezent de Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaterea calificrilor
profesionale, publicat n JO L 255 din 30 septembrie 2005, p. 22, termen limit de transpunere 20 octombrie 2007.
8
Stanciu D.Carpenaru, Drept Comercial Roman, Editia a VIII a revazuta si adaugita, Ed.Universul Juridic,
Bucuresti, 2008, p.25 si p.28;
9
O.U.G. nr.44/16 aprilie 2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice
autorizate intreprinderile individuale si intreprinderi familiale, publicata in M.Of., Partea I nr.328 din 25.04.2008
prin care s-a abrogat Legea nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale care
desfasoara activitati economice in mod independent si H.G. nr.1.766/2004 privind aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr.300/2004;

La desfasurarea activitati economice participa in principal, profesionistii comercianti

astfel incat, in obiectul dreptului comercial includem nu numai activitatea economica si
persoanele ce o desfasoara ci si raporturile juridice la care participa aceste persoane,
profesionistii comercianti.
Definitia dreptului comercial. Fata de aceste argumente, putem defini dreptul
comercial ca un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza desfasurarea activitatii
economice, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele ce au calitatea de
profesionisti agenti economici.
Elementele acestei definitii vor face obiectul analizei noastre prin studierea institutiilor
dreptului comercial. Ne referim la: institutia intreprinderilor si a profesionistilor comercianti,
institutia societatilor comerciale, institutia procedurii insolventei, institutia obligatiunilor
profesionale si a garantiilor comerciale, institutia obligatiilor speciale, institutia contractelor
comerciale si institutia titlurilor de valoare

Sectiunea a II a
Scurta privire istorica asupra dreptului comercial
Notiuni generale privind evolutia dreptului comercial in Romania.

O scurta privire asupra istoriei si evolutiei recente a dreptului comercial se impune nu

numai pentru punerea in lumina a principalelor sale caracteristici dar, mai ales, din ratiuni
practice.
Prima reglementarea moderna a activitatii comerciale din tara noastra s-a realizat in anul
1887, prin adoptarea Codului Comercial Roman10, in vigoare pana la 1 octombrie 2011.
Sursa de inspiratie a acestei prime codificari a legislatiei comerciale din tara noastra a
fost reprezentata de Codul comercial italian, apreciat ca cea mai moderna si completa
reglementare a timpului.

10

Codul Comercial Roman a fost promulgat la 10 mai 1887, a intrat in vigoare la 1 septembrie 1887,
publicat in M.Of. din 10 mai 1887, si a fost modificat ulterior;

Codul Comercial Roman, ca si cel italian, a fost inscris pe linia traditiei franceze,
intemeindu-se pe sistemul obiectiv de determinare a sferei sale de aplicatie; dispozitiile codului
comercial roman reglementau raporturile juridice nascute din savarsirea actelor, faptelor si
operatiunilor calificate ca fiind fapte de comert, indiferent de calitatea persoanei ce savarseste
aceste fapte de comert.
Astfel, in chiar textul sau, codul comercial roman, indica enuntiativ care sunt actele,
faptele si operatiunile pe care le considera a fi fapte de comert obiective indiferent de calitatea
de comerciant sau nu a persoanei ce le savarsea.
Toate raporturile juridice nascute din savarsirea de fapte de comert erau guvernate de
legile comerciale :"Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractanti sunt
supusi incat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiunile privitoare la chiar
persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel" (art.56 c.com.).
In temeiul acestei conceptii, stabilindu-se faptele de comert se determina si calitatea de
comerciant si, in esenta, domeniul dreptului comercial.
Aceasta deoarece, conform art.7 c.com.:"Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert
avand comertul xa profesiune obisnuita, si societatile comerciale", s-a considerat ca, va fi
comerciant orice persoana ce safarseste fapte de comert, cu titlu de profesie si in nume propriu.
Pe cale de cosecinta, raporturile juridice la care participa un comerciant, sunt raporturi juridice
comerciale si reglementate de legea comerciala.
Mai mult, conform prevederilor art. 4 c.com. din momentul in care o persoana
dobandeste calitatea de comerciant, toate actele, faptele si operatiunile sale sunt prezumate a fi
comerciale, fapte de comert, chiar daca, nu sunt prevazute in mod expres in aceast sens , in
enumerarea enuntiativa din codul comercial (art.3 c.com.):"Se socotesc, afara de acestea (cele
prevazute de art.3 c.com., n.s. L.T.) ca fapte de comert obligatiuni celelalte contracte si
obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din
insusi actul incheiat".
Spre deosebire de sistemul obiectiv, in sistemul subiectiv, dreptul comercial este rezervat
persoanelor ce au calitatea de comercianti sau agenti economici. Comerciantii sau agentii
economici sunt definiti prin activitatea economica pe care o desfasoara sau prin inregistrarea
intr-un registru profesional sau comercial sau, prin organizarea intreprinderii sale. Actul de

profesional sau economic este definit in mod subsidiar, ca actul pe care il savarseste o persoana
ce are calitatea de comerciant sau profesionist agent economic11 .
Chiar daca, de-a lungul timpului, codul comercial roman a fost modificat pentru a
corespunde realitatilor economice si juridice, aceasta modalitate de adaptare nu a fost realizata cu
coerenta si consecventa necesara mentinerii sale in forma necesara reglementarilor
contemporane.
Dispozitiile Codului Comercial erau grupate in parti carti: Cartea I, Despre comert in
general, Cartea a II a, Despre comertul maritim, Cartea a III a, Despre faliment, Cartea a IV a,
Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor.
Dupa 1990, s-a produs o reforma profunda a dreptului romanesc, reforma ce a vizat si
legile ce reglementeaza activitatea economica. S-au adoptat legi speciale privind societatile
comerciale, falimentul, societatile bancare, activitatea de asigurari si reasigurari, registrul
comertului s.a., fara ca acestea sa fie incluse in corpul Codului Comercial chiar daca, prin
aceasta prevederi sale corespondente materiilor astfel reglementate, au fost abrogate.
Avand in vigoare aproximativ 60% articolele sale, Codul Comercial Roman din 1887 a
fost abrogat partial prin Legea nr.71/201112 pentru punerea in aplicare a Codului Civil Roman13
de la 1 octombrie 2011.
Conform prevederilor art.230 lit.c din Legea nr.71/201114, la data intrarii in vigoare a
Codului Civil, se abroga Codicele de comert din 1887, publicat in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr.31 din 10 mai 1887, cu excepia dispoziiilor art. 46-55, 57, 58 i 907-935,
aplicabile n continuare n raporturile dintre profesioniti, care se abrog la data intrrii n
vigoare a Legii nr. 134/2010, a crii a II-a Despre comerul maritim i despre navigaie,
precum i a dispoziiilor art. 948, 953, art. 954 alin. (1) i art. 955, care se abrog la data intrrii
n vigoare a Codului maritim.

11

Stanciu D. Carpenaru, Tratat de drept comercial roman, Editia a II a revazuta si adaugita, p.33, Universul
Juridic, Bucuresti, 2011;
12
Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr.287/2011 privind Codul CIvil, publicata in M.Of.
al Romaniei, Partea I, nr.409 din 10 iunie 2011;
13
Legea nr.287/2009 privind Codul Civil a fost publicata in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr.511 din 24 iulie
2009, a fost modiifcata prin legea nr.71/2011, rectificata in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr.427 din 17 iunie 2011 si
in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr.489 din 8 iulie 2011 si Republicata in temeiul art.218 din Legea nr.71/2011;
14
Astfel cum a fost modificat prin prevederile art.III pct.3 din O.U.G. nr.79/2011 pentru reglementarea
unor masuri necesare intrarii in vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil.

Prin Noul Cod Civil se incearca trecerea la conceptia monista asupra dreptului privat, cel
putin din punct de vedere al corpului unic al reglementarii acestuia: un singur cod pentru ambele
domenii ale dreptului.
In acest context legislativ, dreptul comercial reprezinta o ramura a dreptului privat,
suficient de bine conturata pentru a-si continua existenta.

Sectiunea a III a
Dreptul Comercial in cadrul Dreptului Romanesc
Autonomia Dreptului Comercial

Dreptul comercial are o existenta autonoma istorica, atat in tara noastra dar si in aproape
toate sistemele de drept.
Dupa 230 de ani, procesul codificarii dreptului romanesc a condus la adoptare formala a
sistemului unitatii dreptului privat fara a elimina complet divizarea dreptului privat in drept civil
si drept comercial.
Instrument modern de reglementare a aspectelor fundamentale ale existenei individuale
i sociale, noul Cod civil valorific experiena reformelor recente n domeniul dreptului civil
realizate de alte state (Italia, Frana, Canada - provincia Quebec, Olanda, Spania), precum i
prevederile din instrumente de drept european i internaionale. Pentru a rspunde imperativelor
unui prezent dinamic, realitilor vii i n continu schimbare, sunt promovate soluii noi, sunt
revizuite instituii devenite clasice, sunt puse n valoare principii recunoscute n plan internaional, dar
care nu au fost nc implementate n spaiul romnesc.
Conform Expunerii de motive, Noul Cod civil "a modificat radical concepia de ansamblu
asupra materiei, optnd, dup modelul Codurilor civile italian, elveian i, mai recent, olandez,
pentru o concepie monist de reglementare a raporturilor de drept privat. Pentru a respecta
aceast perspectiv, totalitatea reglementrilor privitoare la persoane, relaiile de familie i
relaiile comerciale au fost ncorporate n Codul civil, diviziunea tradiional n raporturi civile i
raporturi comerciale nu a mai fost meninut i au fost consacrate diferenieri de regim juridic n

funcie de calitatea de profesionist, respectiv non-profesionist a celor implicai n raportul juridic

obligaional.
Modificarea de concepie impune adaptarea cadrului legal actual care se fundamenteaz
pe dualitatea civil-comercial. Aadar, unitatea de aplicare a Codului civil este condiionat de
capacitatea legii de punere n aplicare de a asigura reflectarea principiului monismului n
ansamblul normelor n materie civil i comercial.
Codul civil creioneaz, chiar din titlul su preliminar, noua filozofie a sistematizrii drept
privat, respectiv monismul reglementrii raporturilor de drept privat. Acest principiu nu poate fi
doar firul conductor al Codului civil, el trebuie s continue a se reflecta n legislaia special.
Tocmai de aceea, legea pentru punerea n aplicare a noului Cod civil propune abrogarea Codului
comercial i nlocuirea, n cuprinsul legii societilor comerciale, a termenului act de comer cu
o sintagm enumerativ activiti de producie, comer sau prestri servicii i integrarea n
conceptul de profesionist a mai multor termeni care se subsumeaz definiiei de persoan care
exploateaz o ntreprindere (comerciant, ntreprinztor, agent economic, precum i orice alte
persoane autorizate s desfoare o activitate cu sau fr caracter economic, astfel cum aceste
noiuni sunt prevzute de lege, la data intrrii n vigoare a Codului civil).
n acelai sens, pentru a se marca renunarea la dualitatea comercial-civil, n legea de
punere n aplicare se prevede c n toate actele normative, expresiile acte de comer i fapte
de comer se nlocuiesc cu sintagma activiti de producie, comer sau prestri de servicii"15.
In privinta autonomiei dreptului comercial trebuie sa distingem intre autonomia
legislativa si autonomia stiintifica. Alaturi de alti specialisti ai dreptului credem ca, chiar dac
normativ s-a realizat o unitate a dreptului privat, tiina dreptului comercial este necesar, avnd
raiuni de existen proprie.16
Argumente in favoarea unitatii dreptului privat au fost urmatoarele:
a) Unitatea dreptului privat asigura protectia necomerciantilor, a subiectelor de drept civil
ce nu au calitatea de profesionisti. In raporturile comerciale se aplica legea comerciala si in ceea

15

Expunere de motive, document disponibil la: http://www.just.ro/;

Lucian Sauleanu, Specificul obligatiilor asumate de profesionisti in contextul dispozitiilor Noului Cod
Civil, Revista de Note si Studii Juridice, disponibil la:<< http://www.juridice.ro/169394/specificul-obligatiilorasumate-de-profesionisti-in-contextul-dispozitiilor-noului-cod-civil.html>> (ultima vizualizare in 23 octombrie
2011);
16

ce-i priveste pe necomercianti, neprofesionisti insa, legea comerciala continea numeroase

derogari de la dreptul comun ce aveau menirea sa corespunda intereselor comerciantilor;
b) divizarea dreptului privat in drept civil si in drept comercial dadea nastere la dificultati
de interpretare a actelor si operatiunilor ce aveau o dubla natura juridica: civila si comerciala, in
functie de calitatea persoanelor. Spre exemplu: contractul de vanzare cumparare reglementat de
codul civil, putea fi calificat ca si contract comercial in functie de natura operatiunilor ce faceau
obiectul sau si in siutatia in care, una dintre partile contractante avea calitatea de comerciant. Se
apreciaza ca,

in acest fel, se creaza dificiultati de calificare si aplicare a legii civile sau

comericale, dificultati ce pot fi eliminate prin aplicarea unui singur regim juridic principalelor
materii ale dreptului privat;
c) enumerarea actelor, faptelor si operatiunilor pe care codul comercial le considera ca
fiind fapte de comert este enuntiativa si, este dificil de stabilit si aplicat criteriile de determinare
a calitatii de fapte de comert si a altor acte si operatiuni neindicate in codul comercial; se elimina
in aceasta modalitate orice impreciziune in aplicarea legii.
d) dreptul comercial nu beneficiaza de principiii de drept proprii;
e) regulile dreptului comercial s-au dovedit mai bine adaptate realitatilor economice
astfel incat ele ar trebui aplicate si necomerciantilor;
Din toate acestea , reiese faptul ca, argumentele in favoarea unitatii dreptului privat au
fost suficient de puternice pentru a determina modificarea conceptiei in sistemul nostru de drept.

Sectiunea a IV a
Izvoarele dreptului comercial roman
1. Notiuni generale
Precizari prealabile. Izvoarele de drept reprezint forme specifice de exprimare a
normelor de drept, sursa normelor juridice.
Articolul 1 al Codului civil dispune ca: "Sunt izvoare ale dreptului comercial legea,
uzantele si principiile generale ale dreptului".

Din aceste dispozitii reiese ca dreptul comercial are ca izvoare formale legea, uzantele si
principiile generale ale dreptului. Cu toate acestea, dreptul comercial are izvoare mai numeroase.
In functie de natura lor, izvoarele dreptului comercial sunt clasificare in doua categorii:
izvoare normative (legislative) si izvoare interpretative.
2. Izvoare normative ale dreptului comercial

Precizari prealabile. Sunt izvoare normative ale dreptului comercial Constitutia

Romaniei, Codul Civil, legile civile speciale, legile comerciale speciale, legislatia europeana
primara si secundara, uzantele si principiile generale ale dreptului.
Constitutia. Constitutia este legea fundamentala a tarii noastre si, contine principii
generale ale dreptului si reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice.
Astfel, conform Constitutiei economia Romaniei este o economiei de piata, bazata pe
libera initiativa si concurenta.
Codul Civil. Prin unificare dreptului privat codul civil devine sursa principala a normelor
dreptului comercial.
Prin art. 2 din Noul Cod Civil se stipuleaza ca, acest cod este alcatuit dintr-un ansamblu
de reguli care constitutie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau
spiritul dispozitiilor sale.
Asadar, Noul Cod Civil reprezinta dreptul comun, inclusiv pentru dreptul comercial,
principalul izvor al dreptului privat.
Noul Cod Civil reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoane,
subiecte de drept civil, profesionisti sau neprofesionisti.
In acest sens, conform art. 3 din codul civil, dispozitiile sale se aplica si raporturilor
dintre profesionisti precum si raporturilor dintre acestia si alte subiecte de drept.
Regulile speciale, derogatorii de la dreptul comun precum si reguliel ce reglementeaza
domeniile neacoperite de Noul Cod Civil sunt incluse in legi speciale
Legile comerciale speciale. In codul civil nu sunt reglementate domenii principale ale
activitatii comerciale, domenii ce beneficiaza de legi speciale: in materia societatilor comerciale,
a unor contracte sau operatiuni speciale, in materia insolventei, a titlurilor comerciale de valoare,

10

registrului comertului s.a. si, din aceasta perspectiva, legislatia speciala comerciala reprezinta
izvor al dreptului comercial.
Prin legi comerciale speciale intelegem toate categoriile de legi: Legile adoptate de
Parlamentul precum si acte ale Guvernului: Ordonante ale Guvernului sau Ordonante de Urgenta
ale Guvernului si Hotarari ale Guvernului precum si actele: Norme, Instructiuni, Regulamente,
Ordine adoptate de organe competente.
Printre acestea indicam: Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale, Legea
nr.26/1990 privind registrul comertului, Legea nr.58/1934 privind cambia si biletul la ordin,
Legea nr.59/1934 privind cecul, Legea nr.11/1990 privind combaterea concurentei neloiale,
Legea nr.85/2006 a insolventei s.a.
Dreptul Uniunii Europene sau legislatia europeana. Izvoare ale dreptului comercial sunt
normele dreptului Uniunii Europene respectiv, tratatele constitutive ale Uniunii Europene i
Directivele i Regulamentele Europene n calitatea acestora de reglementri comunitare cu
caracter obligatoriu.
Conform prevederilor art. 148 alin. 3 din Constituia Romniei, tratatele constitutive ale
Uniunii Europene precum i celelalte reglementri comunitare cu caracter obligatoriu au
prioritate fa de dispoziiile contrare din dreptul intern, cu respectarea actului de aderare.
Aceasta prevedere constitutionala are corespondent in art.5 din Noul Cod Civil prin are se
dispune ca, in materiile reglementate de Noul Cod Civil, normele dreptului Uniunii Europene se
aplica in mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul partilor.
Acest principiu constitutional al aplicarii prioritare a dreptuluI Uniunii Europene a fost
impus prin transpunerea jurispridentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene ce a stabilit in
cauzele Flaminio Costa c. E.N.E.L.17, Stato c. Simmenthal18 si The Queen c. Secretary of State
for Transport19 faptul ca, dreptului comunitar (al Uniunii Europene) se aplica cu prioritate atunci
cand intra in conflict cu normele interne, indiferent de forta normelor nationale cu care intra in
conflict: Constitutie, legi organice sau ordinare s.a.
17

Hotararea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene din 15 iulie 1964, C 6-64, Costa c. E.N.E.L.,
publicata in Recueil 1964, p. 1141;
disponibila in limba engleza si franceza la: http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61964J0006:EN:NOT
18
Hotararea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene din 9 martie 1978 C 106-1977, n cauza
Amministrazione delle finanze dello Stato c. Simmenthal, publicata in Recueil, p. 629;
19
Hotararea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene din 19 iunie 1990, C-213/1989, in cauza The
Queen c. Secretary of State for Transport, ex parte: Factortame LTD e.a., publicata in Rec. p. I-02433;

11

Directivele Europene reprezint legislaia european secundar ce nu au n principiu

aplicabilitate direct n legislaia statelor membre ale UE, fiind necesar transpunerea acestora
(adoptarea unor legi sau modificarea celor existente astfel nct legislaia naional s fie
conform cu cea european).
Prin excepie, atunci cnd legislaia naional este neconform unei prevederi a uneia din
directivele europene, dispoziia directivei europene poate fi invocat direct n statul membru att
n faa autoritilor naionale, ct i n faa instanelor de judecat, avnd prioritate fa de
dispoziia contrar naional.
Regulamentele Europene se aplic direct statelor membre fr a fi necesar transpunerea
acestora n legislaia statelor membre. Cu toate acestea, ca regul, statele membre prefer s-i
adapteze legislaia naional n maniera similar cu cea aplicabil directivelor europene.
Deciziile nu au aplicabilitate directa, dar s-a considerat ca acele decizii, fiind
adresate persoanelor particulare in anumite domenii (concurenta, spre exemplu) pot fi surse de
drepturi si obligatii pentru acestia, fiind asimilate in aceste cazuri regulamentelor.
Principiile generale ale dreptului Uniunii Europene, sunt de aplicabilitate directa, si
prioritara, avand in vedere faptul ca, prin gradul lor de generalitate si importanta trebuie sa
fie respectate in toate cazurile si in mod neconditionat.
Uzantele (uzul, obiceiul sau cutuma) reprezint o regul nscut din practica social,
folosit vreme ndelungat i respectat ntocmai ca i o norm juridic obligatorie.
In intelesul Codului Civil si al practicii comerciale, prin uzante intelegem obiceiul
(cutuma) si uzurile profesionale.
Articolul 1 din Codul Civil introduce in dreptul romanesc, uzantele ca si izvoare normative
ale dreptului civil si, implicit, ale dreptului comercial.
Cu toate acestea, prin codul civil se stabileste rangul prioritatea izvoarelor de drept si, din
aceasta perspectiva, ca regula generala, uzantele sunt izvoare ale dreptului comercial in cazurile
neprevazute de lege, aplicarea lor fiind subsidiara.
Ca regula speciala, uzantele sunt izvoare principale ale dreptului civil si comercial si in
materiile reglementate de lege, dar numai in masura in care legea trimite expres la acestea.
In materie contractuala, prioritatea izvoarelor dreptului este semnificativ modificata in
sensul in care, conform prevederilor art.1272 alin.1 din codul civil: "Contractul valabil incheiat
obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar si la toate urmarile pe care practicile
12

statornicite intre parti, uzantele, legea sau echitatea le dau contractului le dau contractului dupa
natura lui".
Prin urmare, in materia contractuala, uzantele au aceeasi pozitie ca si prevederile legale
avand in vedere ca, prin art.1272 alin.1. cod civil nu se stabileste o ordine a surselor utilizate
pentru completarea unui contract.
Numai uzantele conforme ordinii publice si bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare
de drept.
n funcie de domeniul de aplicare, ntlnim n practica comerciala uzuri locale, uzuri
speciale (n funcie de obiectul contractelor, domeniilor de activitate, profesii .a.) i uzuri
generale ce se aplic tuturor relaiilor comerciale internaionale.
Cea mai important clasificare a uzurilor se realizeaz n funcie de izvorul forei juridice
a acestora. Utiliznd acest criteriu, clasificm uzurile n uzuri normative i uzuri convenionale
(interpretative).
Uzurile normative, de drept au valoare de norm juridic ntocmai ca legea care trimite la
ele n vederea aplicrii lor.
Uzurile convenionale i trag fora din voina prilor contractante ce aleg, n temeiul
libertii contractuale, aplicarea acestor uzuri ntregului contract sau numai unei pri a acestuia.
Uzanele normative au rolul de a completa sau suplini legea, de a nltura aplicarea legii,
iar cele convenionale au rolul de a interpreta, de a completa i preciza coninutul contractelor.
n ceea ce privete fora juridic a uzurilor, uzurile normative au aceeai putere ca legea,
prile avnd posibilitatea nlturrii aplicrii lor prin manifestare expres de voin.
n ceea ce privete fora juridic a uzurilor convenionale, interpretative, acestea se aplic
i i produc efectele numai datorit voinei prilor contractante.
Conform prevederilor articolului 1 din codului civil, distinctia dintre uzantele normative si
cele conventionale este mult estompata fata de conceptia traditionala.
In principiu, uzantele sunt conventionale sau interpretative ori de cate ori domeniul ce face
obiectul uzantelor este reglementat de lege si legea nu face trimitere expresa la aplicarea lor.
Aplicarea uzanelor a ridicat probleme practice mai ales in ceea ce priveste dovada
existentei si continutului lor.

13

Aceasta deoarece, partea interesata trebuie sa faca atat dovada existentei uzantelor cat si a
continutului uzantelor. Uzantele publicate in culegeri elaborate de catre entitatile sau de
organismele autorizate in domeniu se prezuma ca exista, pana la regula contrarie.
In vedere inlaturarii dificultatilor aplicarii uzantelor, instituiile internaionale le-au
codificat i uniformizat.
Bineneles c, aceasta modalitate codificare i uniformizare nu transform natura
uzantelor, nu influenteaza calificarea lor ca fiind normative sau conventionale.
Ca regula generala, chiar codificate i uniformizate uzantele interpretative se vor aplica
numai dac prile contractante aleg n mod expres aplicarea lor.
Prin urmare, independent de modalitatea in care se prezinta uniformizate si publicate sau
nu si indiferent de organismele, entitatile sau institutiiile ce realizeaza publicarea lor, uzantele
sunt normative a) in materiile pe care legea nu le reglementeaza, atunci cand legea nu contine
prevederi privitoare la anumite situatii juridice si, b) atunci cand, desi legea reglementeaza o
anumita situatie juridice, chiar legea face trimitere expresa la aplicarea uzantelor acelei situatii
juridice.
In toate celelalte cazuri, uzantele sunt conventionale si se vor aplica prin vointa expresa a
partilor contractante.
Camera Internaional de Comer de la Paris (CCI), instituie privat, a realizat cele mai
multe asemenea codificri i uniformizri: reguli uniforme privind INCASSO-ul, reguli uniforme
privind acreditivul documentar, reguli privind garaniile contractuale condiionate i
necondiionate, Regulile INCOTERMS 2010, Clauza Model privind hardship-ul (impreviziune),
Clauza model privind fora major etc.
O alt standardizare a uzanelor comerciale internaionale din domeniul vnzrii
internaionale a fost realizat prin adoptarea Definiiilor revizuite de Comer American Exterior
RAFTD 1941, ce reprezint un corespondent american al Regulilor INCOTERMS 2010.
n aceeai materie se remarc Comisia Naiunilor Unite pentru Drept Comercial
Internaional UNCITRAL, FIDIC (Federaia internaional a inginerilor consultani) etc.
Utilizarea Condiiilor Generale (Uzane Convenionale) la ncheierea unui contract,
reprezint o obinuin n activitatea comerciala.
Nu in ultimul rand, Principiile privind contractele comerciale internaionale elaborate de
instituii internaionale n special de UNIDROIT, reprezint model pentru elaborarea contractelor
14

dar in acelasi timp sunt apreciate ca reprezentand uzane comerciale sau profesionale si deci,
izvoare ale dreptului comercial..

3. Izvoare interpretative ale dreptului comercial.

Doctrina. Fara indoiala, doctrina nu reprezinta izvor de drept insa, este un important
instrument de intelegere si aplicare a legii, a uzantelor si a principiilor generale ale dreptului.
Jurisprudena nationala si european. Atat jurisprudena naionala cat si cea europeana
nu sunt formal recunoscute ca reale izvoare de drept ci doar ca izvoare interpretativ al dreptului.
Se apreciaza ca, in tara noastra,

principiul separatiei puterilor in stat se opune

recunoasterii unui asemenea statut hotararilor judecatoresti in conditiile in care, puterea

judecatoreasca trebuei sa aplice legea nu sa faca legea, dreptul, atribut exclusiv al Parlamentului.
Cu toate acestea, jurisprudena european a Curii de Justiie a Uniunii Europene i a
Curii Europene a Drepturilor omului este obligatorie pentru instanele naionale n ceea ce
privete interpretarea acordat legislaiei europene i concordant prevederilor legale naionale
cu cele europene.
Mai mult, in interpretarea intepretarii si aplicarii corecte a tratatelor constitutive si a
legislatiei europene secundare, prin procedura trimiterilor prealabile, Curtea de Justitie a Uniunii
Europene pronunta hotarari ce sunt obligatorii nu numai pentru instantele de trimitere ci si pentru
celelelalte instante nationale din statele membre ale Uniunii Europene.
Aceste aspecte ale fortei juridice ale hotararilor pronuntate de instantele europene, au
determinat aprecierea lor ca izvoare ale dreptului nostru privat, in temeiul principiului
suprematiei dreptului european20

20

In acest sens, A.P.Dumitriu, in Noul Cod Civil. Note. Corelatii. Explicatii, p.2-3, Editura C.H.Beck,
Bucuresti, 2011;

15

JURISPRUDENTA EUROPEANA - Mentionata in textul anterior.

I. Hotarrea Curtii din 15 iulie 1964, Costa c. E.N.E.L., 6/64;
Cerere de hotarre preliminara n cauza dedusa judecatii instantei nationale, hotarre formulata
n temeiul art. 177 din Tratatul CEE de Giudice Conciliatore din Milano si avnd ca scop interpretarea
art. 102, 93, 53 si 37 din tratatul sus-mentionat.
Prin ordonanta din 16 ianuarie 1964, transmisa regulamentar Curtii, Giudice Conciliatore din
Milano, "avnd n vedere art. 177 din Tratatul de instituire a CEE din 25 martie 1957, transpus n
legislatia italiana prin 727i87h Legea nr. 1203 din 14 octombrie 1957 si, avnd n vedere afirmatia
conform careia Legea nr. 1643 din 6 decembrie 1962 si decretele prezidentiale emise n executarea acestei
legi ncalca art. 102, 93, 53 si 37 din Tratat", a suspendat judecata si a dispus transmiterea dosarului catre
Curte.
Cu privire la aplicarea art. 177
Aspect extras din redactarea ntrebarii
Plngerea are ca obiect obtinerea, n temeiul art. 177, a unei hotarri privind compatibilitatea unei
legi nationale cu tratatul.
Totusi, n sensul acestui articol instantele nationale ale caror hotarri sunt, ca n cazul de fata,
definitive, trebuie sa sesizeze Curtea n vederea pronuntarii unei hotarri preliminare privind
"interpretarea tratatului", n momentul n care o astfel de cerere este invocata pe rolul lor.
n temeiul acestei dispozitii, Curtea nu are nici competenta de a aplica tratatul ntr-o cauza
determinata si nici de a se pronunta cu privire la valabilitatea unei prevederi de drept intern legate de
acesta, cum ar avea posibilitatea sa o faca n temeiul art. 169.
Aceasta poate, totusi, sa extraga din redactarea imperfecta a instantei nationale numai ntrebarile
utile pentru interpretarea tratatului.
Nu trebuie sa se pronunte cu privire la valabilitatea unei legi Italiene n raport cu tratatul, ci
trebuie doar sa interpreteze articolele mentionate anterior prin prisma elementelor de fapt expuse de
Giudice Conciliatore.
Aspect extras din absenta necesitatii unei interpretari
Se face plngere mpotriva faptului ca instanta din Milano a cerut o interpretare a tratatului,
inutila solutionarii litigiului aflat pe rolul sau.
Totusi, art. 177, avnd n vedere o separare neta a functiilor ntre instantele nationale si Curte, nui permite acesteia nici sa cerceteze faptele cauzei si nici sa critice temeiurile si scopurile cererii de
interpretare.
Aspect extras din obligatia judecatorului de a aplica dreptul intern
Guvernul italian invoca "inadmisibilitatea absoluta" a cererii lui Giudice Conciliatore, motivnd
ca instanta nationala, obligata sa aplice o lege interna, nu poate invoca art. 177.
Spre deosebire de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridica
proprie, integrata n sistemul juridic al statelor membre n momentul intrarii n vigoare a tratatului si care
se impune organelor jurisdictionale de drept intern.
n fapt, prin instituirea unei Comunitati cu o durata nelimitata, avnd institutii proprii, cu
personalitate juridica, capacitate de reprezentare internationala si, n special, cu puteri reale derivate din
limitarea competentei sau din transferul atributiilor statelor catre Comunitate, acestea din urma au limitat,
chiar daca n domenii restrnse, drepturile lor suverane si au creat astfel un corp de drept aplicabil
resortisantilor lor si lor nsele.
Aceasta integrare n dreptul fiecarei tari membre a dispozitiilor de natura comunitara, precum si,
n general, sensul si spiritul tratatului au drept corolar faptul ca statele nu pot impune, mpotriva unei
ordini juridice acceptate de catre acestea, pe baza de reciprocitate, o masura unilaterala ulterioara care nu
poate astfel sa-i fie opozabila.

16

Forta executorie a dreptului comunitar nu poate, ntr-adevar, varia de la un stat la altul n favoarea
legislatiilor interne ulterioare, fara a pune n pericol realizarea scopurilor tratatului stipulate n art. 5 alin.
(2), si nici nu poate produce o discriminare interzisa de art. 7.
Obligatiile contractate n Tratatul de instituire a Comunitatii nu ar fi precise, neconditionate, ci
doar eventuale, daca ar putea fi introduse n cauza prin actele legislative viitoare ale semnatarilor.
Atunci cnd statelor le este recunoscut dreptul de a actiona unilateral, temeiul este o clauza
speciala precisa (de exemplu, art. 15, 93-3, 223-225).
Pe de alta parte, cererile de derogare ale statelor sunt supuse procedurilor de autorizare (art. 8-4,
17-4, 25, 26, 73, 93-2, paragraful al treilea si art. 226 de exemplu) care ar ramne fara obiect daca acestea
ar avea posibilitatea de a se sustrage de la obligatiile lor prin intermediul unei simple legi.
Suprematia dreptului comunitar este confirmata prin art. 189 conform caruia regulamentele au
caracter "obligatoriu" si sunt "direct aplicabile n toate statele membre".
Aceasta dispozitie, care nu este supusa nici unei rezerve, ar fi lipsita de sens daca un stat ar putea
sa-i anihileze efectele printr-un act legislativ opozabil textelor comunitare.
Reiese din ansamblul acestor elemente ca, izvornd dintr-o sursa independenta, dreptului nascut
din tratat nu ar putea, prin prisma naturii sale specifice originale, sa i se opuna din punct de vedere juridic
un text intern, indiferent de natura acestuia, fara a-si pierde caracterul comunitar si fara a fi introdus n
cauza fundamentul juridic al nsasi Comunitatii.
Transferul ordinii lor juridice interne catre ordinea juridica comunitara, al drepturilor si
obligatiilor corespunzatoare dispozitiilor din Tratat, operat de catre state, are drept consecinta o limitare
definitiva a drepturilor lor suverane, mpotriva careia nu poate avea forta juridica superioara un act
unilateral ulterior, incompatibil cu notiunea de Comunitate.
n consecinta, se impune sa se recurga la aplicarea art. 177, n ciuda oricarei legi nationale, n
cazul n care se adreseaza o ntrebare privind interpretarea Tratatului.
ntrebarile adresate de Giudice Conciliatore cu privire la art. 102, 93, 53 si 37 urmaresc sa
clarifice daca aceste dispozitii produc efecte imediate si creeaza drepturi individuale, pe care instantele
interne trebuie sa le protejeze si, n caz afirmativ, care este sensul acestora.
Cu privire la interpretarea art. 102
n sensul art. 102, cnd "exista temerea" ca interventia unei dispozitii legislative produce o
"denaturare", statul membru care intentioneaza sa procedeze n acest fel "consulta Comisia", aceasta din
urma putnd sa recomande apoi statelor masurile corespunzatoare n vederea evitarii denaturarii de care
ele se tem.
Acest articol, inclus n capitolul consacrat "apropierii legislatiilor", urmareste sa evite agravarea
diferentelor existente ntre legislatiile nationale, cu privire la obiectivele din Tratat.
Prin aceasta dispozitie, statele membre si-au limitat libertatea de initiativa acceptnd sa se supuna
unei proceduri de consultare corespunzatoare.
Obligndu-se ele nsele neconditionat sa consulte n mod preventiv Comisia n toate cazurile n
care proiectele lor legislative ar putea implica riscul, chiar minor, al unei eventuale denaturari, statele au
ncheiat cu Comunitatea un angajament care le obliga n calitate de state, dar nu creeaza drepturi
individuale, pe care instantele interne trebuie sa le protejeze.
Comisia, la rndul sau, este obligata sa asigure respectarea prevederilor acestui articol, obligatia
neconferind nsa particularilor posibilitatea de a invoca, n cadrul dreptului comunitar si n temeiul art.
177, nici nendeplinirea obligatiilor de catre statul n cauza si nici omisiunea de a actiona a Comisiei.
Cu privire la interpretarea art. 93
n sensul art. 93 alin. (1) si (2), Comisia procedeaza mpreuna cu statele membre la "verificarea
permanenta a regimurilor de ajutor existente n aceste state", n vederea punerii n aplicare a masurilor
corespunzatoare cerute de functionarea pietei comune.
n sensul art. 93 alin. (3), Comisia trebuie sa fie informata, n timp util, cu privire la proiectele
menite sa instituie sau sa modifice ajutoare, statul membru interesat neputnd pune n aplicare masurile
proiectate nainte de ndeplinirea procedurii comunitare si, daca este cazul, a procedurii n fata Curtii.

17

Aceste dispozitii, ale sectiunii din Tratat consacrata "ajutoarelor acordate de state" urmaresc, pe
de o parte, sa elimine n mod progresiv ajutoarele existente si, pe de alta parte, sa evite ca, n conduita
afacerilor interne ale respectivelor state, ajutoare noi, care pot favoriza direct sau indirect, ntr-o maniera
apreciabila, ntreprinderile sau produsele, sa fie instituite "sub orice forma" si care ameninta, chiar cu titlu
potential, sa denatureze concurenta.
Prin art. 92, statele au recunoscut ca ajutoarele n cauza sunt incompatibile cu piata comuna si sau angajat n acest fel n mod implicit sa nu le instituie n afara derogarilor prevazute de Tratat, dar
ntruct, prin art. 93, ele au convenit doar sa le supuna procedurilor corespunzatoare, att pentru
suprimarea ajutoarelor existente, ct si pentru instituirea unor noi ajutoare.
Obligndu-se sa informeze Comisia "n timp util" cu privire la proiectele lor de ajutoare,
acceptnd sa se supuna procedurilor prevazute de art. 93, statele au ncheiat cu Comunitatea, un
angajament care le obliga, n calitatea lor de state, dar nu creeaza drepturi individuale, cu exceptia ultimei
dispozitii de la paragraful al treilea din respectivul articol, inaplicabil n cauza.
Comisia, la rndul sau, este obligata sa asigure respectarea prevederilor acestui articol, acesta
oblignd-o chiar sa procedeze, mpreuna cu statele, la examinarea permanenta a regimurilor de ajutoare
existente, aceasta obligatie neconferind nsa particularilor posibilitatea de a invoca, n cadrul dreptului
comunitar si n temeiul art. 177, nici nendeplinirea obligatiilor de catre statul n cauza si nici omisiunea
de a actiona a Comisiei.
Cu privire la interpretarea art. 53
n sensul art. 53, statele membre se angajeaza, sub rezerva dispozitiilor prevazute n Tratat, sa nu
introduca noi restrictii cu privire la stabilirea pe teritoriul lor a resortisantilor celorlaltor state membre.
Obligatia pe care statele si-au asumat-o n acest fel se reduce din punct de vedere juridic la o
simpla abtinere.
Aceasta nu este supusa nici unei conditii si nu se subordoneaza, n executia sa ori n efectele sale,
interventiei vreunui act, din partea statelor sau a Comisiei.
Este completa si precisa din punct de vedere juridic si, n consecinta, capabila sa produca efecte
directe n relatiile dintre statele membre si justitiabili.
O interdictie exprimata att de formal, intrata n vigoare o data cu Tratatul n ansamblul
Comunitatii si, integrata astfel n sistemul juridic al statelor membre, constituie nsasi legea acestora si-i
priveste direct pe resortisantii lor, n favoarea carora a creat drepturi individuale, pe care instantele interne
trebuie sa le protejeze.
Interpretarea solicitata a art. 53 implica ca acesta sa fie analizat n contextul capitolului referitor
la dreptul de stabilire, unde este situat.
Dupa ce art. 52 a prevazut eliminarea progresiva a "restrictiilor impuse libertatii de stabilire a
resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru", capitolul respectiv a prevazut, n art. 53,
ca aceste state nu trebuie sa introduca "noi restrictii la stabilirea pe teritoriul lor a resortisantilor
celorlaltor state membre".
n consecinta, trebuie sa se clarifice n ce conditii resortisantii celorlaltor state membre dispun de
libertatea de stabilire.
Art. 52 alin. (2) precizeaza acest lucru, aratnd ca libertatea de stabilire implica accesul la
activitati nesalariate, la nfiintarea si la gestiunea de ntreprinderi, "n conditiile definite de legislatia tarii
n care se stabilesc resortisantii pentru proprii sai resortisanti".
Este suficient, pentru respectarea art. 53, ca nici o masura noua sa nu supuna stabilirea
resortisantilor din celelalte state membre unei reglementari mai severe dect cea rezervata propriilor
resortisanti, iar aceasta indiferent de regimul juridic al ntreprinderilor.
Cu privire la interpretarea art. 37
n sensul art. 37 alin. (1), statele membre restructureaza treptat "monopolurile nationale cu
caracter comercial" n scopul asigurarii eliminarii oricarei discriminari ntre resortisantii statelor membre
n ce priveste conditiile de aprovizionare si desfacere pe piata.

18

Acesta prevede, n plus, la alin. (2), obligatia statelor membre de a se abtine de la adoptarea
oricarei noi masuri contrare acestei dispozitii.
Statele au contractat astfel o dubla obligatie: una activa, menita sa restructureze monopolurile lor
nationale, iar cealalta pasiva, menita sa evite adoptarea oricarei masuri noi.
Interpretarea este ceruta cu privire la aceasta din urma obligatie, precum si n legatura cu
elementele necesare interpretarii continute de prima obligatie.
Art. 37 alin. (2) enunta o interdictie neconditionata care nu constituie o obligatie de a face, ci de a
nu face.
Aceasta obligatie nu este supusa nici unei rezerve de a subordona punerea sa n aplicare vreunui
act pozitiv de drept intern.
Aceasta interdictie, prin nsasi natura sa, este susceptibila sa produca efecte directe n relatiile
juridice dintre statele membre si justitiabilii acestora.
O obligatie exprimata att de formal, intrata n vigoare o data cu Tratatul n ansamblul
Comunitatii si, astfel integrata n sistemul juridic al statelor membre, constituie nsasi legea acestora si-i
priveste direct pe resortisantii lor, n favoarea carora a creat drepturi individuale pe care instantele
nationale trebuie sa le protejeze.
Interpretarea solicitata a art. 37 implica, n temeiul complexitatii textului si a interferentelor dintre
alin. (1) si (2), ca acestea sa fie interpretate n ansamblul capitolului din care fac parte.
Acest capitol este consacrat "eliminarii restrictiilor cantitative ntre statele membre".
Trimiterea pe care art. 37 alin. (2) o face la "principiile enuntate n alin. (1)" are astfel scopul de a
mpiedica stabilirea oricarei noi "discriminari ntre resortisantii statelor membre" n Ceea ce priveste
"conditiile de aprovizionare si desfacere pe piata".
Scopul fiind astfel precizat, art. 37 alin. (1) descrie, pentru a le interzice, mijloacele prin care
poate fi ncalcat.
Orice noi monopoluri sau organisme prevazute de art. 37 alin. (1) sunt astfel interzise, prin
trimiterea art. 37 alin. (2), n masura n care acestea urmaresc adoptarea de noi discriminari n conditiile
de aprovizionare si desfacere pe piata.
Se impune, prin urmare, ca judecatorul fondului actiunii sa cerceteze mai nti daca acestui scop
i-a fost efectiv adusa atingere si anume, daca o discriminare noua ntre resortisantii statelor membre n
conditiile de aprovizionare si desfacere pe piata rezulta din nsasi masura aflata n litigiu, sau este
consecinta acesteia.
Se impune, n afara de aceasta, sa fie luate n considerare masurile vizate de art. 37 alin. (1).
Acest articol interzice instituirea doar a monopolurilor nationale care prezinta "un caracter
comercial" si, aceasta, n masura n care urmaresc sa introduca discriminarile sus-mentionate.
Pentru a intra sub incidenta prohibitiilor din acest text, monopolurile nationale si organismele
respective trebuie, pe de o parte, sa aiba ca obiect tranzactiile cu un produs comercial susceptibil sa faca
obiectul concurentei si al schimburilor ntre statele membre si, pe de alta parte, sa joace un rol efectiv n
cadrul acestor schimburi.
Judecatorul fondului actiunii este competent sa aprecieze n fiecare cauza n parte daca
activitatea economica respectiva este legata de un astfel de produs care, prin natura sa si conditiile tehnice
sau internationale carora le este supus, poate sa ndeplineasca un rol efectiv n importurile sau exporturile
dintre resortisantii statelor membre.
Cu privire la cheltuieli de judecata
Cheltuielile pretinse de catre Comisia Comunitatii Economice Europene si de catre guvernul
italian, care au prezentat observatii Curtii, nu pot face obiectul unei restituiri.
ntruct aceasta procedura, n ce priveste partile din actiunea principala, are natura juridica a unei
cereri aflata pe rolul Giudice Conciliatore din Milano, acesta din urma are competenta de a se pronunta
asupra cheltuielilor de judecata
pentru aceste motive,
avnd n vedere actele de procedura;

19

dupa audierea raportului judecatorului raportor;

dupa audierea observatiilor partilor n actiunea principala, Comisiei Comunitatii Economice
Europene si guvernului italian;
dupa audierea concluziilor avocatului general;
avnd n vedere art. 37, 53, 93, 102, 177 din Tratatul de instituire a Comunitatii Economice
Europene;
avnd n vedere Protocolul privind Statutul Curtii de Justitie a Comunitatii Economice Europene;
avnd n vedere Regulamentul de procedura al Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene,
CURTEA,
pronuntndu-se asupra exceptiei de inadmisibilitate ntemeiata pe art. 177, hotaraste:
ntrebarile adresate de Giudice Conciliatore din Milano n temeiul art. 177 sunt admisibile n
masura n care acestea vizeaza, n cauza de fata, interpretarea dispozitiilor din Tratatul CEE, nici un act
unilateral ulterior nefiind opozabil reglementarilor comunitare,
dispune, n numele legii:
1. Art. 102 nu contine dispozitii susceptibile sa creeze drepturi individuale pe care instantele
interne trebuie sa le protejeze;
2. Prevederile art. 93, la care se refera ntrebarea, nu contin nici ele astfel de dispozitii;
3. Art. 53 constituie o reglementare comunitara susceptibila sa creeze drepturi individuale pe care
instantele interne trebuie sa le protejeze;
Aceste dispozitii interzic orice masura noua avnd ca obiect supunerea stabilirii resortisantilor
celorlaltor state membre unei reglementari mai severe dect cea rezervata propriilor resortisanti,
indiferent de regimul juridic al ntreprinderilor;
4. Art. 37 alin. (2) constituie, n toate dispozitiile sale, o reglementare comunitara susceptibila sa
creeze drepturi individuale pe care instantele interne trebuie sa le protejeze.
n cadrul ntrebarii adresate, aceste dispozitii urmaresc interzicerea oricarei noi masuri contrara
principiilor art. 37 alin. (1), si anume, orice masura avnd ca obiect sau drept consecinta, o discriminare
noua ntre resortisantii statelor membre n conditii de aprovizionare si desfacere pe piata, prin intermediul
monopolurilor sau al organismelor, fiind necesar, pe de o parte, sa aiba ca obiect tranzactiile cu un produs
comercial susceptibil sa constituie obiectul concurentei si al schimburilor ntre statele membre, iar pe de
alta parte sa joace un rol efectiv n cadrul acestor schimburi;

II. Hotarrea Curtii din 9 martie 1978, n cauza Amministrazione delle finanze
dello Stato c. Simmenthal, 106/77
Neaplicarea de catre instanta nationala a unei legi contrare dreptului comunitar
Pronuntarea unei hotarri preliminare privind interpretarea art. 189 din Tratatul CEE, n
special privind consecintele aplicabilitatii directe a dreptului comunitar n cazul unui conflict cu
eventualele dispozitii contrare ale legii nationale,
1.
Prin ordonanta din 28 iulie 1977, nregistrata la Curte pe 29 august urmator, Pretore din
Susa a adresat, n temeiul art. 177 din Tratatul CEE, doua ntrebari preliminare privind principiul
aplicabilitatii directe a dreptului comunitar, asa cum apare acesta n art. 189 din Tratat, pentru a stabili
consecintele acestui principiu n cazul unei contradictii ntre o norma de drept comunitar si o dispozitie
ulterioara a legii nationale.

20

2.
Trebuie reamintit ca, ntr-un stadiu anterior litigiului, Pretore sesizase Curtea n legatura
cu ntrebarile preliminare care sa-i permita sa aprecieze compatibilitatea dintre Tratat si anumite dispozitii
de reglementare - n special Regulamentul Consiliului nr. 805/68 din 27 iunie 1968 privind organizarea
comuna a pietelor n sectorul carnii de vita (JO nr.L 148, pag. 24) - a taxelor sanitare, colectate pentru
importurile de carne bovina, n temeiul textului unic al legilor sanitare Italiene, al caror cuantum curent
fusese fixat, n ultima instanta, prin baremul anexat la Legea nr. 1239 din 30 decembrie 1970 (GU nr. 26
din 1 februarie 1971).
3.
Ca urmare a raspunsurilor Curtii, n hotarrea sa 35/76 din 15 decembrie 1976
(Culegere, p. 1871) Pretore, considernd perceperea taxelor respective incompatibila cu dispozitiile
dreptului comunitar, a adresat Administration des finances de l'tat (Administratiei Finantelor Statului) o
somatie privind rambursarea sumele percepute nejustificat, majorate cu dobnzile.
4.
Aceasta somatie a facut obiectul unei contestatii din partea Administration des finances
(Administratiei financiare).
5.
Avnd n vedere argumentele partilor pe parcursul procedurii ulterioare acestei opozitii,
Pretore a retinut ca i-a fost adresata o ntrebare privind contradictia ntre anumite norme comunitare si o
lege nationala ulterioara, respectiv legea nr. 1239/70.
6.
S-a reamintit ca, pentru solutionarea unei astfel de ntrebari, conform jurisprudentei
recente a Cour constitutionnelle Italienne (hotarrile 232/75 si 205/75, ordonanta 206/76) i se solicita sa
fie trimisa Cour constitutionnelle nsesi problema neconstitutionalitatii legii contestate n raport de art. 11
din Constitutie.
7.
Pretore, avnd n vedere, pe de o parte, jurisprudenta constanta a Curtii de Justitie
privind aplicabilitatea dreptului comunitar n cadrul ordinilor juridice ale statelor membre si, pe de alta
parte, dificultatile care ar putea dsurveni din situatiile n care judecatorul, n loc sa declare n temeiul
propriei sale autoritati ca fiind inaplicabila o lege care se opune efectului deplin al dreptului comunitar, ar
trebui sa ridice o problema de constitutionalitate, a adresat Curtii doua ntrebari formulate astfel:
a)
ntruct n temeiul art. 189 din Tratatul CEE si a jurisprudentei constante a Curtii de
Justitie a Comunitatilor Europene dispozitiile comunitare direct aplicabile trebuie, n pofida oricarei
norme sau practici interne a statelor membre, sa produca efecte depline n ordinile juridice ale acestora
din urma si sa fie aplicate n mod uniform, pentru a garanta drepturile subiective ce au luat nastere n
favoarea particularilor, reiese de aici ca domeniul de aplicare al normelor respective trebuie nteles n
sensul ca eventualele dispozitii nationale ulterioare, n contradictie chiar cu aceste norme comunitare,
trebuie sa fie considerate inaplicabile de plin drept, fara a fi necesar sa se astepte abrogarea lor chiar de
catre legiuitorul national (abrogare) sau de instanta de contencios constitutional (decizie de
neconstitutionalitate), n special daca se considera, n Ceea ce priveste aceasta a doua ipoteza, ca, pna n
momentul n care intervine decizia respectiva, legea nationala, ramnnd pe deplin aplicabila, normele
comunitare nu pot produce efecte, si, n consecinta, ca aplicarea lor integrala, completa si uniforma nu
este garantata, la fel cum nu sunt protejate drepturile subiective ce au luat nastere n favoarea
particularilor.
b)
n legatura cu ntrebarea precedenta, presupunnd ca dreptul comunitar ar admite ca
protectia drepturilor subiective ce au luat nastere prin dispozitii comunitare direct aplicabile, ar putea fi
amnata pna n momentul abrogarii efective de catre autoritatile nationale competente a eventualelor
dispozitii nationale aflate n contradictie cu aceste norme comunitare, aceasta abrogare trebuie sa fie n
toate cazurile nsotita de o retroactivitate deplina, astfel nct sa se evite ca drepturile subiective sa nu
sufere un oarecare prejudiciu?
Cu privire la sesizarea Curtii
8.
n observatiile sale orale, agentul guvernului italian a atras atentia Curtii asupra unei
hotarri a Cour constitutionnelle, nr. 163/77, din 22 decembrie 1977, pronuntata ca urmare a unor
ntrebari referitoare la constitutionalitate ridicate de tribunalele din Milano si Roma si care stabilesc
neconstitutionalitatea anumitor dispozitii ale legii nr. 1239, din 30 decembrie 1970, ntre care se afla si
cele privind litigiul dedus judecatii Pretore din Susa.

21

9.
Daca dispozitiile contestate ar fi eliminate prin efectul deciziei de neconstitutionalitate,
ntrebarile ridicate de Pretore ar ramne lipsite de interes, astfel nct nu ar mai fi nevoie sa se raspunda.
10. Trebuie reamintit n acest sens ca, poitrivit practicii sale constante, Curtea se considera
sesizata printr-o cerere de hotarre preliminara, introdusa n temeiul art. 177, ct timp nu a fost retrasa de
instanta emitenta, sau casata, ca urmare a admiterii unei cai de atac, de o instanta superioara.
11. Un astfel de efect nu ar putea decurge din hotarrea invocata, care a intervenit n cadrul
unor proceduri straine litigiului care a dat nastere sesizarii Curtii si al carui efect fata de terti nu ar putea fi
apreciat de aceasta.
12. Trebuie, prin urmare, sa fie nlaturata obiectiunea preliminara ridicata de guvernul italian.
Cu privire la fond
13. Prima ntrebare urmareste, n esenta, precizarea consecintelor aplicabilitatii directe a unei
dispozitii a dreptului comunitar n caz de incompatibilitate cu o dispozitie legislativa ulterioara a unui stat
membru.
14.
Aplicabilitatea directa, avuta n vedere din aceasta perspectiva, presupune ca normele
dreptului comunitar trebuie sa-si produca totalitatea efectelor lor uniform n toate statele membre si n
cursul aplicabilitatii lor.
15. Aceste dispozitii reprezinta un izvor de drepturi si de obligatii pentru toate subiectele de
drept, fie ca este vorba despre statele membre sau despre particularii care sunt parti n raporturile juridice
de drept comunitar.
16. Acest efect priveste orice instanta nationala sesizata n cadrul competentei sale, care, ca
autoritate a unui stat membru, are ca misiune protectia drepturilor conferite particularilor de dreptul
comunitar.
17. n plus, n temeiul principiului prioritatii dreptului comunitar, dispozitiile Tratatului si
actele institutiilor direct aplicabile au ca efect, n raporturile lor cu dreptul intern al statelor membre si ca
urmare a intrarii lor n vigoare, nu doar de a face inaplicabila, potrivit legii, orice dispozitie contrara a
legislatiei nationale existente, ci si - deoarece aceste dispozitii si acte fac parte integranta, cu rang de
prioritate, din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia din statele membre - de a mpiedica
formarea valabila a unor noi acte legislative nationale, n masura n care acestea ar fi incompatibile cu
normele comunitare.
18.
ntr-adevar, faptul de a recunoaste o oarecare eficienta juridica unor acte legislative
nationale ce restrng domeniul exercitarii puterii legislative a Comunitatii sau care sunt incompatibile cu
dispozitiile dreptului comunitar, ar echivala cu negarea echivalenta a caracterului efectiv al
angajamentelor asumate neconditionat si irevocabil de statele membre, n temeiul Tratatului, punnd
astfel n discutie nsasi fundamentele Comunitatii.
19. Aceeasi conceptie se desprinde din formularea art. 177 din Tratat, conform caruia orice
instanta nationala are dreptul de a se adresa Curtii de fiecare data cnd considera ca o hotarre preliminara
privind o problema de interpretare sau de valabilitate care priveste dreptul comunitar este necesara pentru
a-i permite sa adopte o hotarre.
20. Efectul util al acestei dispozitii ar fi diminuat daca judecatorul ar fi mpiedicat sa puna
dreptul comunitar n aplicare, imediat, conform hotarrii sau jurisprudentei Curtii.
21.
Rezulta din ansamblul celor de mai sus ca orice judecator national, sesizat n cadrul
competentei sale, are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care
acesta le atribuie particularilor, prin neaplicarea oricarei dispozitii eventual contrara din legea nationala,
indiferent daca aceasta este anterioara sau ulterioara normei comunitare.
22. Din acel moment, ar fi incompatibila cu nsasi cerintele inerente naturii dreptului comunitar
orice dispozitie a ordinii juridice nationale sau orice practica, legislativa, administrativa sau judiciara, ce
ar avea drept efect diminuarea eficientei dreptului comunitar prin refuzul judecatorului competent n
aplicarea acestui drept de a face, n chiar momentul aplicarii, tot Ceea ce este necesar pentru a nlatura
dispozitiile legislative nationale care, eventual, ar reprezenta un obstacol n calea deplinei aplicabilitati a
normelor comunitare.

22

23. Aceasta ar fi situatia n ipoteza unei contradictii ntre o dispozitie a dreptului comunitar si o
lege nationala ulterioara, solutia acestui conflict fiind rezervata unei autoritati, alta dect judecatorul
chemat sa asigure aplicarea dreptului comunitar, nvestita cu o competenta de apreciere proprie, chiar
daca obstacolul care rezulta astfel n calea deplinei eficacitati a acestui drept nu ar fi dect temporar.
24. Prin urmare, se poate raspunde la prima ntrebare aratnd ca judecatorul national nsarcinat
sa aplice, n cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea
efectului deplin al acestor norme, lasnd, la nevoie, pe proprie raspundere, neaplicata orice dispozitie
contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau a astepta eliminarea prealabila a
acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional.
25. Prin cea de-a doua ntrebare, instanta nationala doreste sa afle - n ipoteza n care s-ar
admite ca protectia drepturilor izvornd din dispozitiile comunitare ar putea fi amnata pna n momentul
eliminarii efective, de catre organele nationale competente, a unor eventuale masuri nationale contrare daca aceasta eliminare trebuie n toate cazurile sa includa o retroactivitate deplina, astfel nct sa se evite
ca drepturile respective sa sufere un oarecare prejudiciu.
26. Rezulta din raspunsul primei ntrebari ca judecatorul national are obligatia de a asigura
protectia drepturilor conferite prin dispozitiile ordinii juridice comunitare, fara a trebui sa solicite sau sa
astepte eliminarea efectiva, de catre autoritatile nationale abilitate n acest scop, a eventualelor dispozitii
nationale care ar reprezenta un obstacol n calea aplicarii directe si imediate a normelor comunitare.
27. n consecinta, rezulta ca a doua ntrebare este lipsita de obiect.
Cu privire la cheltuielile de judecata
28. Cheltuielile pretinse de catre guvernul Republicii Italiene, precum si de catre Comisia
Comunitatilor Europene, care au prezentat observatii Curtii, nu pot face obiectul unei restituiri.
ntruct procedura are, n Ceea ce priveste partile din actiunea principala, natura juridica a unei
cereri aflata pe rolul Pretore din Susa, este de competenta acestuia sa se pronunte cu privire la cheltuielile
de judecata.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
pronuntndu-se asupra ntrebarilor adresate de Pretore din Susa, prin ordonanta din 28 iulie 1977,
hotaraste:
Judecatorul national nsarcinat sa aplice, n cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului
comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, mpotriva oricarei
dispozitii contrare a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau a astepta eliminarea prealabila
a acesteia pe cale legislativa sau de instanta de contencios constitutional.

III. Hotarrea Curtii din 19 iunie 1990 in cauza The Queen c. Secretary of State for
Transport, ex parte: Factortame LTD e.a., C-213/89.
avnd ca obiect o cerere adresata Curtii, n conformitate cu art. 177 din Tratatul CEE, de
catre House of Lords si urmarind sa obtina, n litigiul aflat pe rolul acestei instante ntre
The Queen
si
Secretary of State for Transport, ex parte: Factortame LTD e.a.,
pronuntarea unei hotarri preliminare privind interpretarea dreptului comunitar si
referitoare la competenta instantelor nationale de a ordona masuri provizorii atunci cnd sunt n
cauza drepturi recunoscute de dreptul comunitar,
CURTEA,

23

avnd n vedere observatiile scrise prezentate:

avnd n vedere raportul de audienta,
dupa ce a ascultat observatiile orale ale guvernul Regatului Unit, ale Factortame LTD e.a., ale
Rawlings (Trawling) LTD si ale Comisiei, la audierea pledoariilor din 5 aprilie 1990,
dupa ce a ascultat concluziile avocatului general la audierea din 17 mai 1990,
pronunta prezenta
Hotarre
1 Prin hotarrea din 18 mai 1989, primita la Curte la 10 iulie 1989, n conformitate cu art. 177 din
Tratatul CEE, House of Lords a formulat doua ntrebari preliminare privind interpretarea dreptului
comunitar si referitoare la competenta instantelor nationale de a ordona masuri provizorii atunci cnd sunt
n cauza drepturi recunoscute de dreptul comunitar.
2 Aceste probleme s-au ridicat n cadrul unui litigiu care opune Secretary of State for Transport
societatii Factortame LTD si altor societati supuse dreptului Regatului Unit, precum si administratorilor si
actionarilor acestor societati, dintre care majoritatea sunt resortisanti spanioli (denumiti n continuare
"apelantii din actiunea principala").
3 Din dosar reiese ca societatile respective au n proprietate sau exploateaza 95 de vase de pescuit
care erau nscrise n registrul vaselor britanice n conformitate cu Merchant Shipping Act 1894 (legea
navigatiei comerciale din 1894). Cincizeci si trei de nave erau, initial, nmatriculate n Spania si navigau
sub pavilion spaniol, nsa ele au fost nmatriculate n registrul britanic la diferite date ncepnd cu 1980.
Celelalte 42 de nave au fost nregistrate tot n Regatul Unit, dar au fost cumparate de aceste societati la
diferite date, ndeosebi dupa 1983.
4 Regimul juridic privind nmatricularea vaselor britanice de pescuit a fost radical modificat de
partea a II-a din Merchant Shipping Act 1988 (legea navigatiei comerciale din 1988, denumita n
continuare "legea din 1988"), si de Merchant Shipping (Registration of Fishing Vessels) Regulations 1988
(regulamente din 1988 privind nmatricularea vaselor de pescuit, denumite n continuare "regulamente din
1988"; S.I. 1988, nr. 1926). Este cunoscut ca Regatul Unit a procedat la aceasta modificare pentru a pune
capat practicii asa-zisei cote hopping, adica practica constnd, n opinia guvernului Regatului Unit, n
"pradarea" cotelor de pescuit atribuite Regatului Unit de catre nave sub pavilion britanic, dar care nu sunt
autentic britanice.
5 Legea din 1988 a prevazut nfiintarea unui nou registru n care trebuiau sa fie nmatriculate
toate navele de pescuit britanice, inclusiv cele care erau deja nmatriculate n vechiul registru general n
conformitate cu legea navigatiei comerciale din 1894. Totusi, doar vasele de pescuit care ndeplinesc
conditiile enuntate n art. 14 din legea din 1988 pot sa fie nmatriculate n noul registru.
6 Acest articol prevede, n alin. (1), ca n afara unei derogari decise de ministrul transporturilor, o
nava de pescuit nu poate fi nscrisa n noul registru dect:
a) daca proprietarul ei este britanic,
b) daca este exploatata din Regatul Unit si daca utilizarea ei este condusa si controlata din
Regatul Unit, si
c) daca navlositorul, armatorul sau entitatea care exploateaza nava este o persoana sau o societate
calificata.
n conformitate cu alin. (2) din acelasi articol, se considera ca o nava de pescuit apartine unui
proprietar britanic daca proprietatea nominala (legal ownership) este n totalitate detinuta de una sau mai
multe persoane sau societati calificate si daca proprietatea efectiva (beneficial ownership) a navei apartine
uneia sau mai multor societati calificate sau n proportie de cel putin 75 % uneia sau mai multor persoane
calificate; alin. (7) din acelasi articol precizeaza ca prin "persoana calificata" trebuie sa se nteleaga o
persoana care este cetatean britanic, care locuieste si are domiciliul n Regatul Unit, iar prin "societate
calificata" trebuie sa se nteleaga o societate nfiintata n Regatul Unit si avnd sediul aici, al carei capital
social este detinut n proportie de cel putin 75 % de una sau mai multe persoane sau societati calificate si
n care cel putin 75 % dintre administratori sunt persoane calificate.

24

7 Legea si regulamentele din 1988 au intrat n vigoare la 1 decembrie 1988. Totusi, n

conformitate cu art. 13 din lege, valabilitatea nmatricularilor efectuate sub regimul anterior a fost
prelungita, temporar, pna la 31 martie 1989.
8 La 4 august 1989, Comisia a sesizat Curtea cu o actiune n temeiul art. 169 din Tratatul CEE,
urmarind sa se constate ca, impunnd conditiile de nationalitate pe care le stabileste art. 14 din legea din
1988, Regatul Unit nu si-a ndeplinit obligatiile care i revin n conformitate cu art. 7, 52 si 221 din
Tratatul CEE. Aceasta actiune face obiectul cauzei 246/89, aflata pe rolul instantei. Printr-un act separat,
depus la grefa Curtii n aCeeasi zi, Comisia a solicitat Curtii sa ordone, n mod provizoriu, suspendarea
aplicarii acestor conditii de nationalitate n Ceea ce priveste pe resortisantii altor state membre si pentru
vasele de pescuit care, pna la 31 martie 1989, desfasurau o activitate de pescuit sub pavilion britanic si
sub licenta britanica de pescuit. Prin ordinul din 10 octombrie 1989 (246/89 R, Culeg. p. 0000),
presedintele Curtii a admis aceasta cerere. Pentru punerea n aplicare a acestui ordin, Regatul Unit a
adoptat o ordonanta regala de modificare a art. 14 din legea din 1988 cu efect de la 2 noiembrie 1989.
9 La momentul initierii procedurii care a dat nastere actiunii principale, cele 95 de vase de pescuit
ale apelantilor n actiunea principala nu ndeplineau nici una dintre conditiile de nmatriculare prevazute
de art. 14 din legea din 1988 si nu puteau deci sa fie nmatriculate n noul registru.
10 Dat fiind ca aceste vase aveau sa fie lipsite de dreptul de a pescui ncepnd cu 1 aprilie 1989,
societatile respective au contestat, printr-o cerere de examinare judiciara pe care au prezentat-o la 16
decembrie 1988 n fata High Court of Justice, Queen's Bench Division, compatibilitatea partii a II-a din
legea din 1988 cu dreptul comunitar; ele au solicitat de asemenea luarea unor masuri provizorii pna la
pronuntarea unei hotarri definitive de solutionare a cererii lor.
11 Prin hotarrea sa din 10 martie 1989, Divisional Court de la Queen's Bench Division: i) a
hotart sa amne pronuntarea unei hotarri si sa adreseze Curtii o ntrebare preliminara, n conformitate
cu art. 177 din Tratatul CEE, cu privire la problemele de drept comunitar ridicate n cursul procedurii; ii)
a ordonat, ca masura provizorie, suspendarea aplicarii partii a II-a din lege si a regulamentelor din 1988 n
Ceea ce-i priveste pe reclamanti.
12 La 13 martie 1989, Secretary of State for Transport a formulat apel la hotarrea data de
Divisional Court cu privire la masurile provizorii. Prin hotarrea din 22 martie 1989, Court of Appeal a
apreciat ca n conformitate cu dreptul national instantele nu aveau puterea sa suspende provizoriu
aplicarea legilor. n consecinta, ea a anulat ordinul dat de Divisional Court.
13 Sesizata cu privire la acest litigiu, House of Lords a pronuntat hotarrea din 18 mai 1989
mentionata anterior. Prin aceasta hotarre, ea a constatat mai nti ca afirmatiile apelantilor n actiunea
principala privind prejudiciul ireparabil pe care ei l-ar suferi n cazul neluarii masurilor provizorii
solicitate si al reusitei actiunii lor principale sunt ntemeiate. Totusi, ea a apreciat ca, n conformitate cu
dreptul national, instantele britanice nu aveau competenta sa ordone masuri provizorii ntr-un caz ca cel
din actiunea principala; mai precis, s-ar opune la aceasta vechea norma a common law, dupa care nici o
masura provizorie nu poate fi ordonata mpotriva Coroanei, adica mpotriva guvernului, combinata cu
prezumtia dupa care legile nationale sunt conforme cu dreptul comunitar, att timp ct nu s-a hotart n
privinta conformitatii lor cu acest drept.
14 House of Lords si-a pus apoi ntrebarea daca, n ciuda respectivei norme de drept national,
instantele britanice aveau puterea sa ordone masuri provizorii mpotriva Coroanei bazndu-se pe dreptul
comunitar.
15 ntruct deci litigiul punea o problema de interpretare a dreptului comunitar, House of Lords a
decis, n conformitate cu art. 177 din Tratatul CEE, sa amne pronuntarea unei hotarri pna ce Curtea se
va fi pronuntat cu privire la urmatoarele ntrebari preliminare:
1) Atunci cnd,
i) ntr-o procedura angajata n fata unei instante nationale, una din parti pretinde sa invoce
legitim, n temeiul dreptului comunitar, drepturi cu efect direct n dreptul national ('drepturile invocate'),
ii) aplicarea unei dispozitii nationale explicite lipseste automat aceasta parte de drepturile
invocate,

25

iii) exista argumente solide, att favorabile, ct si nefavorabile existentei drepturilor invocate si
cnd instanta nationala a cerut sa fie pronuntata o hotarre preliminara n conformitate cu art. 177 cu
privire la existenta drepturilor invocate,
iv) dreptul national prezuma ca dispozitia nationala respectiva este compatibila cu dreptul
comunitar, cu exceptia cazului cnd se constata incompatibilitatea sa si atta timp ct aceasta nu este
constatata,
v) instanta nationala nu are competenta sa acorde masuri provizorii de protectie a drepturilor
invocate suspendnd aplicarea dispozitiei nationale atta timp ct nu s-a pronuntat o hotarre preliminara,
vi) n sfrsit, daca hotarrea preliminara este n cele din urma favorabila drepturilor invocate, partea
care poate sa invoce aceste drepturi va suferi probabil un prejudiciu ireparabil, cu exceptia cazului n care sau luat deja aceste masuri provizorii de protectie,
dreptul comunitar
a) obliga instanta nationala sa acorde aceasta protectie provizorie a drepturilor invocate, sau
b) da instantei puterea de a acorda aceasta protectie provizorie a drepturilor invocate?
2) n caz de raspuns negativ la ntrebarea 1, lit. (a), si afirmativ la ntrebarea 1, lit. (b), care sunt
criteriile care trebuie aplicate pentru a hotar daca este cazul sa se acorde sau sa se refuze masurile provizorii
de protectie mentionate mai sus n favoarea drepturilor invocate?
16 Pentru o expunere mai pe larg a situatiei de fapt din actiunea principala, a desfasurarii procedurii
si a observatiilor prezentate Curtii, se face trimitere la raportul de audienta. Aceste elemente ale dosarului nu
sunt reluate n continuare dect n masura necesara deliberarii Curtii.
17 Din dosar si n special din hotarrea de trimitere si din desfasurarea actiunii, expusa mai sus, n
fata instantelor nationale sesizate anterior, rezulta ca, prin ntrebarea preliminara, instanta nationala urmareste
n esenta sa stie daca judecatorul national care, sesizat ntr-un litigiu privind dreptul comunitar, considera ca
singurul obstacol care se opune ca el sa ordone masuri provizorii este o norma de drept national, trebuie sa
nlature aplicarea acestei norme.
18 Pentru a raspunde la aceasta ntrebare trebuie amintit ca, n hotarrea sa din 9 martie 1978,
Simmenthal (106/77, Culeg. p. 629), Curtea a declarat ca normele de aplicare directa a dreptului
comunitar trebuie sa aiba efecte depline, n mod uniform n toate statele membre, de la intrarea lor n
vigoare si pe toata durata valabilitatii lor (pct. 14) si ca, n conformitate cu principiul suprematiei
dreptului comunitar, dispozitiile din Tratat si actele direct aplicabile ale institutiilor au ca efect, n
raporturile lor cu dreptul intern al statelor membre... sa faca inaplicabila de drept, prin nsasi intrarea lor
n vigoare, orice dispozitie contrara din legislatia nationala (pct. 17).
19 n conformitate cu jurisprudenta Curtii, instantele nationale sunt acelea carora le revine, prin
aplicarea principiului cooperarii enuntat n art. 5 din Tratat, sa asigure protectia juridica ce decurge pentru
justitiabili din efectul direct al dispozitiilor dreptului comunitar (vezi, n ultimul rnd, hotarrile din 10
iulie 1980, Ariete, 811/79, Culeg. p. 2545, si Mireco, 826/79, Culeg. p. 2559).
20 Curtea a considerat de asemenea ca ar fi incompatibila cu cerintele inerente naturii nsesi a
dreptului comunitar orice dispozitie a unui sistem juridic national sau orice practica, legislativa,
administrativa sau judiciara, care ar avea ca efect diminuarea eficacitatii dreptului comunitar prin faptul
de a refuza judecatorului competent sa aplice acest drept puterea de a face, n chiar momentul acestei
aplicari, tot Ceea ce este necesar pentru a nlatura dispozitiile legislative nationale care s-ar opune
eventual, chiar si numai temporar, aplicarii depline a normelor comunitare (hotarrea din 9 martie 1978,
Simmenthal, mentionata anterior, pct. 22 si 23).
21 Trebuie sa se adauge ca s-ar diminua la fel de mult aplicarea deplina a dreptului comunitar
daca o norma de drept national ar putea sa mpiedice judecatorul sesizat cu o actiune aflata sub incidenta
normelor de drept comunitar sa acorde masuri provizorii cu scopul de a garanta deplina aplicare a
hotarrii instantei privind existenta drepturilor invocate n virtutea dreptului comunitar. Rezulta ca
judecatorul care, n aceste circumstante, nu poate decide luarea de masuri provizorii din cauza unei norme
de drept national este obligat sa nlature aplicarea acestei norme.

26

22 Aceasta interpretare este coroborata de sistemul instituit prin art. 177 din Tratatul CEE, al
carui efect util ar fi redus daca instanta nationala care amna pronuntarea unei hotarri pna ce Curtea
raspunde la ntrebarea sa preliminara nu ar putea decide luarea de masuri provizorii anterior acestui
moment.
23 n consecinta, la ntrebarea n cauza trebuie sa se raspunda ca dreptul comunitar trebuie sa se
interpreteze n sensul ca instanta nationala care, sesizata de un litigiu privind dreptul comunitar, considera
ca singurul obstacol care se opune ca ea sa ordone masuri provizorii este o norma a dreptului national
trebuie sa nlature aplicarea acestei norme.
Cu privire la cheltuielile de judecata
24 Cheltuielile suportate de catre guvernul Regatului Unit, guvernul Irlandez si Comisia
Comunitatilor Europene, care au prezentat observatii Curtii, nu pot face obiectul unei rambursari. ntruct
procedura mbraca, n Ceea ce priveste partile din actiunea principala, caracterul unui incident procedural
n cadrul litigiului aflat pe rolul instantei nationale, aceasta din urma este competenta sa se pronunte cu
privire la cheltuieli.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
hotarnd asupra ntrebarii preliminare formulata de House of Lords, prin hotarrea din 18 mai
1989, dispune n numele legii:
Dreptul comunitar trebuie sa fie interpretat n sensul ca instanta nationala care, sesizata de un
litigiu privind dreptul comunitar, considera ca singurul obstacol care o mpiedica sa decida luarea de
masuri provizorii este o norma a dreptului national, trebuie sa nlature aplicarea acestei norme.
Pronuntata n sedinta publica la Luxemburg, 19 iunie 1990.21

21

Sursa variantei in limba romana a jurisprudentei europene prezentate in acest capitol, este:
http://www.scritube.com/stiinta/drept/Principiul-suprematiei-dreptul32783.php;

27

CAPITOLUL II
PROFESIONISTII COMERCIANTI

Sectiunea I
Notiunea de profesionist comerciant si categoriile profesionistilor comercianti
1. Notiuni introductive

Schimbarile profunde ce marcheaza activitatea comerciala a ultimelor decenii au

influentat in mare masura si participantii la aceasta activitate.
In principal, asistam la o extindere a categoriilor de participanti comercianti sau
necomercianti la activitatea comerciala determinata de modificarea conceptului de activitate
economica dar si de politicile de imbunatatire a modalitatilor de constituire si de functionare a
actorilor din economie.
Participantii ce au statut de comerciant asigura, cum este si firesc, cea mai importanta
si substantiala latura a comertului si, reprezinta categoria de participanti ce intereseaza cu
prioritate sub aspectul aplicarii unor reglementari specifice.
Dispozitiile codului comercial roman privind

participantii efectivi la activitatea

comerciala (in sens de comercianti) erau evident depasite:sunt comercianti aceia care fac fapte
de comert avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale art.7 c.com.rom.
Vechimea codului comercial roman nu justifica lipsa totala de atentie acordata acestuia
de legiuitorul roman ce putea pentru reactivarea lui sa introduca in corpul acestuia toate legile de
modificare si/sau de completare a dispozitiilor sale, utilizind in acest sens modelul celor mai
moderne legislatii comerciale europene.
In Franta, acest procedeu se utilizeaza, codificarea legislatiei comerciale reprezentind o
preocupare permanenta.

28

Lacunele codului comercial roman privind persoanele ce au calitatea de comerciant au

fost acoperite de Legea nr.26/05.11.1990 privind Registrul Comertului22 ce indica categorii
suplimentare de comercianti: comercianii sunt persoanele fizice i asociaiile familiale care
efectueaz n mod obinuit acte de comer, societile comerciale, companiile naionale i
societile naionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial,
grupurile europene de interes economic cu caracter comercial i organizaiile cooperatiste
(art.1 alin.2 din Legea nr.26/1990).
Ulterior, prin O.U.G. nr.44/2008 se elimina asociatia familiala ca forma de
desfasurare a activitatii economice de catre persoane fizice si se introduc noi forme de
organizare: intreprinderea individuala si intreprinderea familiala astfel incat, in temeiul
art.41 alin. 1 al acestui act normativ, orice referire continuta in alte acte normative la
sintagma:Persoana fizica autorizata si/sau asociatie familiala va fi considerata ca fiind facuta
la sintagma persoana fizica autorizata, intreprindere individuala si/sau intreprindere
familiala, dupa caz.
Indicam mai sus faptul ca, in reglementarea anterioara, in articolul 7 din c.com se stabilea
ca: "Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita, si
societatile comerciale".
In aceste conditii, persoanele fizice dobndesc calitatea de comerciant prin ndeplinirea
condiiilor prevzute de art. 7 din Codul comercial: svrirea de fapte de comer obiective, cu
titlu de profesie la care se adaug condiia impus de doctrin23: necesitatea svririi faptelor de
comer n nume propriu24.
Aceast concepie tradiional este meninut i indicat expres n art. 20 din O.U.G. nr.
44/2008 privind desfurarea activitilor economice de ctre persoane fizice autorizate,
ntreprinderi individuale i ntreprinderi familiale.
Prin urmare, autorizarea funcionrii persoanei fizice i nregistrarea acesteia ntr-un
registru profesional: Registrul comerului, nu conducea la dobndirea calitii de comerciant,
22
Publicata in M.Of.Partea I nr.121 din 07.11.1990, Republicata in M.Of.Partea I nr.49 din 04.02.1998 cu modificarile
si completarile ulterioare;

23

n acest sens, I. N. Finescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucureti, 1929; S. D. Crpenaru, Drept
comercial romn, op. cit., p. 721; Y. Guyon, Droit des affaires, t. 2 Entreprises en difficultes. Redressement
judiciaire- Faillite, 7e ed., Economica, Paris, 1999, p. 114.
24
Condiia svririi faptelor de comer n nume propriu de ctre o persoan fizic pentru ca aceasta s
dobndeasc calitatea de comerciant este considerat fr relevan de: I. L. Georgescu, Drept comercial romn,
vol. I, Ed. All Beck, Bucureti, 2002, pp. 372-373.

29

definitorie n aceast direcie fiind ndeplinirea cumulativ a condiiilor prevzute de art. 7 C.

com.
Asadar, pana la adoptarea Noului Cod Civil, din perspectiva codului comercial, erau
comercianti persoane fizice care savarseau fapte de comert, cu titlu de profesie si in nume
propriu precum si, societatile comerciale.

Dincolo de fractionarea legislatiei privind categoriile de comercianti ce isi desfasurau

activitatea in tara noastra, din cele arate de noi, se poate stabili faptul ca, comercianti erau
considerati de lege: persoanele fizice ce isi desfasoara activitatea ca persoane fizice autorizate,
ca titularii intreprinderilor individuale sau ca membrii ai intreprinderilor familiale, si societatile
comericale, companiile si societatile nationale, regiile autonome, grupurile de interes economic,
societile cooperative, organizaiile cooperatiste, societile europene, societile cooperative
europene i grupurile europene de interes economic cu sediul principal n Romnia.
Participantii necomercianti la activitatea comerciala sunt: statul si unitatile administrativ
teritoriale, asociatiile si fundatiile.

Notiunea de profesionist comerciant

Precizari prealabile. In conceptia actuala, a Noului Cod Civil, la raporturile juridice de

drept civil, deci si de drept comercial, participa profesionisti si alte subiecte de drept,
Prin Noul Cod Civil se elimina notiunea de comerciant, se elimina distinctia dintre
comercianti si necomercianti, si se introduce notiunea de profesionist, notiune considerata de
autorii Noului Cod Civil ca fiind una integratoare.
In aceasta conceptie, continutul integrator al notiunii de profesionist ar fi indicat explicit
in art. 8 alin.1 din Legea nr.71/2008 prin care se stabileste faptul ca, noiunea de "profesionist"
prevzut la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, ntreprinztor, operator
economic, precum i orice alte persoane autorizate s desfoare activiti economice sau
profesionale, astfel cum aceste noiuni sunt prevzute de lege, la data intrrii n vigoare a
Codului civil.

30

Pe aceasta linie, la data intrrii n vigoare a Noului Cod Civil, termenii i expresiile din
legislaia civil i comercial n vigoare se nlocuiesc cu termenii i expresiile corespondente
din Codul civil.
Asadar, de la data intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, notiunea de comerciant, in
sensul art.7 din codul comercial, este inlocuita cu cea de profesionist.
Cu toate acestea, notiunea de profesionist este o notiune generala ce include in ea atat pe
profesionistii ce exploateaza o intreprindere economica cat si o intreprindere neeconomica si,
pentru acest motiv, trebuie stabilite criteriile distinctiei necesare dintre profesionistii.
Suntem in situatia in care Codul civil nu face aceasta distinctie necesara intre
profesionistii comercianti si profesionistii necomercianti desi, ea exista si este realizata indirect
de legile comerciale special si, mai ales, ea prezinta un interes practic.
Exista si opinii potrivit carora, distinctia intre profesionistii comercianti si necocmercianti
nu este adecvata sau necesara insa, legiuirile trebuiesc deslusite, explicate, interpretate astfel
incat aplicarea lor sa fie clara si utila vietii sociale si economice.
Ori, este fara indoiala faptul ca, la activitatea economica participa numai o parte din
categoria generala a profesionistilor reglementati in Noul Cod Civil.
Plecand de la aceaste premise: reglementarea generala a profesionistilor realizata prin
Noul Cod Civil ce reprezinta dreptul comun in materia profesionistilor si existenta dispozitiilor
speciale din materiile ce reglementeaza activitatea economica, inclusiv in materia persoanelor
ce pot desfasura activitate economica, statutul acestora si obligatiilor lor profesionale, este
necesara relevarea ceor doua categorii de profesionisti: profesionisti comercianti si profesionisti
necomercianti, ambele specii facand parte din categoria de gen a profesionistilor ce beneficiaza
de un regim de drept comun acordat de Noul Cod Civil.
Pana la intrarea in vigoare a Noului Cod Cvil fundamentul, criteriul de determinare a
comercialitatii actelor si faptelor incheiate respectiv, savarsite de comercianti si al stabilirii
calitatii de comerciant al persoanelor fizice, era asigurat de prevederile art.3 din Codul
Comercial, prin care se reglementau faptele de comert.
Prin abrogarea art.3 din Codul Comercial, acest criteriu dispare, iar locul sau este luat de
conceptul de intreprindere cu scop lucrativ, de activitate economica.
Aceasta deoarece, pentru materia dreptului comercial ne intereseaza acei profesionisti ce
desfasoara activitate economica in exploatarea unei intreprinderi.
31

Profesionistii. Noul Cod Civil utlizeaza ca si criteriul de determinare a statutului de

profesionist al unei persoane fizice sau juridice, criteriul exploatarii unei intreprinderi:"Sunt
considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere".
Si in privinta notiunii de intreprindere Noul Cod Civil prefera utilizarea exclusiva a
notiunii generale, de gen, fara nicio distinctie intre tipurile de intreprinderi.
Astfel, in temeiul Noului Cod Civil constituie exploatarea intreprinderii exercitarea
sistematica, de catre una sau mai multe persoane, a unei activitati organizate ce consta in
producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent
daca are sa nu un scop lucrativ (art.3 alin.3 din NCC).
In mod evident, in sfera de interes a dreptului comercial nu intra toti profesionistii ci
numai aceia ce desfasoara activitate economica, mai precis acei profesionisti ce exploateaza
o intreprindere economica respectiv, profesionistii comercianti.
Faptul ca, Noul Cod Civil nu face niciun fel de referire la profesionistii comercianti sau la
la intreprinderile economice ce au scop lucrativ, nu ne impiedica ca, pe fundamentul conceptual
si pe ratiunea oferita de dreptul comun, sa recurgem la prevederile legii speciale pentru a opera
cu instrumentele si semnificatiile oferite acestora de aceste prevederi speciale.
Existenta unui regim juridic distinct al profesionistilor comercianti si cel al
profesionistilor necomercianti este sugerat si intr-un act normativ recent: O.G. nr.13/201125
prin care se mentioneaza direct distinctia intre "raporturile juridice care nu decurg din
exploatarea unei

intreprinderi cu scop lucrativ" si cele care decurg din exploarea unei

intreprinderi cu scop lucrativ.

Cum am indicat mai sus, in legislatia speciala este reglementata notiunea de intreprindere
economica si, in temeiul art.2 alin.2 din Noul Cod Civil, in materia dreptului comercial, putem
opera cu aceasta notiune si cu semnificatia acordata acesteia de legiuirea speciala, derogatorie
de la dreptul comun.
Intreprinderea si tipuri de intreprindere. Exista trei tipuri principale de profesionisti
comercianti: persoane fizice, persoane fizice asociate sub forma unei ntreprinderi i persoanele
juridice, toate aparinnd n fapt, aceleiai mari categorii de gen: ntreprinderea.
25

Ordonanta Guvernului nr.13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii
banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, publicata in M.Of., Partea
I nr.607 din 29.08.2011;

32

Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, ntreprinderile individuale i

intreprinderile familiale, sunt desemnate generic prin noiunea de: ntreprindere, noiune
existent n legislaia noastr, neutilizat o lung perioad de timp n limbajul juridic i economic
romnesc dup exacerbarea ei n sistemul economiei de stat i, revitalizat sub imperiul
legislaiei europene26
Intreprinderea nu este un subiect de drept, ci o activitate a unui subiect de drept. n
funcie de titularul su, ntreprinderea poate fi societar, individual sau familial i
ntreprindere public.
La nivel european, prima definiie a ntreprinderilor se gsete n hotrrea CJCE
Mannesman din 13 iulie 1962 n care Curtea precizeaz c ntreprinderea este constituit
dintr-o organizaie unitar de elemente personale, materiale i nemateriale, atribuite unui
subiect de drept autonom i urmrind, ntr-un mod durabil, un scop economic determinat27).
Aceast definire a ntreprinderilor a fost criticat, considerndu-se c existena unui
subiect de drept autonom nu este necesar pentru a caracteriza o ntreprindere i, n concepia
actual a dreptului comunitar, o ntreprindere poate fi o persoan fizic i o persoan juridic28.
Aceast concepie era conform cu cea a Codului comercial romn i este confirmat la
nivel naional de Noul Cod Civil, de doctrin29 i de legislaia speciala romneasc.
O semnificaia actual i corespunztoare a ntreprinderilor este dat de art. 2 din Legea
nr. 346/2004 pentru stimularea nfiinrii i dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlocii30:
ntreprinderea este orice form de organizare a unei activiti economice, autonom patrimonial
i autorizat potrivit legilor n vigoare s desfasoare activitati de productie, comert sau prestari
servicii (n.n. LT), n scopul obinerii de profit, n condiii de concuren, respectiv: societi
comerciale, societi cooperative, persoane fizice care desfoar activiti economice n mod
independent i ntreprinderi individuale i ntreprinderi familiale (n.n. LT) autorizate potrivit
dispoziiilor legale n vigoare.
26)

Despre ntreprindere i modificrile acestei noiuni, pe larg n S. D. Crpenaru, Drept comercial romn,
ed. a VI-a, op. cit., p. 44.
27)
CJCEM Hotrrea din 13 iulie 1961, Mannesmann AG/Haute Autorite, C-19/61 citat n A. Fuerea,
Dreptul comunitar al afacerilor, op. cit., p. 200.
28)
A. Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, op. cit., p. 200.
29)
n literatura de specialitate s-a fcut diferena ntre ntreprinderea individual i ntreprinderea societar; n
acest sens, v. S. D. Crpenaru, Drept comercial romn, ed. a VI-a, op. cit., p. 44.
30)
Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 pentru stimularea nfiinrii i dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlocii a
fost publicat n M. Of. nr. 681 din 29 iulie 2004.

33

Aparent contravenind acestei concepii, art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 44/2006 definete
noiunea de ntreprindere economic astfel: activitatea economic desfurat n mod
organizat, permanent i sistematic, combinnd resurse financiare, for de munc atras,
materii prime, mijloace logistice i informaie, pe riscul ntreprinztorului, n cazurile i n
condiiile prevzute de lege.
Chiar daca O.U.G. nr.44/2008 ar putea induce aplicabilitatea definitiei intreprinderii
economice numai persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale si intreprinderilor
familiale, generalitatea acestei definitii reiese din utilizarea ei in alte acte normative, cu referire
la toate categoriile de intreprinderi economice; In acest sens, Legea nr.381/2009 privind
introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc31.
Exigenele impuse de acest text de lege ar putea conduce la ideea c, numai utilizarea
unei fore de munc atras deci, a altor persoane dect a ntreprinztorului (alturi de
ndeplinirea celorlalte condiii) determin calificarea unei entiti ca i ntreprindere i, n acest
context, persoana fizic acionnd individual neputnd intra n aceast categorie. Cu toate
acestea, n cazul ntreprinderilor individuale i a celor familiale reglementate de acelai act
normativ nu se impune condiia utilizrii unei fore de munc atras n vederea obinerii
statutului de ntreprindere, astfel nct putem considera utilizarea acestei sintagme ca o
exprimare ntmpltoare sau defectuoas.
Semnificatia si importanta clasificarii intreprinderii definita de art.3 alin.3 din Noul Cod
Civil in intreprindere economica (intreprindere stricto sensu) si intreprinderea pura si simpla,
civila (lato sensu) este exemplificata si prin definitia intreprinderii data de Legea nr.21/1990 Legea concurentei32, lege speciala comerciala aplicabila tuturor agentilor economici din
Romania. In temeiul prevederilor art.2 alin.2 din Legea nr.21/1996: "Prin ntreprindere n sensul
prezentei legi se nelege orice operator economic angajat ntr-o activitate constnd n oferirea
de bunuri sau de servicii pe o pia dat, independent de statutul su juridic i de modul de
finanare, astfel cum este definit n jurisprudena Uniunii Europene".

31

Art.3 lit.a) din Legea nr.381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc,
Publicata in M.Of., Partea I nr.870 din 14.12.2009;
32
Legea nr.21/1996 - Legea Concurentei, Publicata in M.Of., Partea I nr.88 din 30.04.1996, Republicata in
M.Of., Partea I nr.742 din 16.08.2005, cu modificarile si completarile ulterioare;

34

In concluzie, intreprinderea economica, este activitatea economica desfasurata in mod

organizat, permanent si sistematic, combinand resursele financiare, forta de munca atrasa,
materii prime, mijloace logistice si informatie, pe riscul intreprinzatorului, in conditiile si in
cazurile prevazute de lege.
Clasificarea ntreprinderilor n private i publice prezint interes n mod exclusiv, n
cazul comercianilor persoane juridice. Aceasta deoarece, pentru raiuni ce in de ordinea
public, ntreprinderile publice sunt ntotdeauna subiecte de drept distinct, persoane juridice.
ntreprinderea public este un instrument juridic nou i binevenit n legislaia romn n
condiiile n care el are tradiie n statele europene i mai ales, n condiiile n care este necesar
conturarea precis a statutului participanilor la activitatea comercial.
O definire complet a ntreprinderii publice33 se regsete n art. 3 lit. m) a O.U.G nr.
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de
lucrri publice i a contractelor de concesiune de lucrri34, precum i n Directiva 2004/17/CE de
coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziii n sectoarele apei, energiei,
transporturilor i serviciilor potale.
ntreprindere public este persoana juridic ce desfoar activiti economice i asupra
creia se exercit direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participaiilor
financiare sau a regulilor specifice prevzute n actul de nfiinare a ntreprinderii respective,
influena dominant a unei autoriti publice, instituii publice, organism de drept public sau a
unei asocieri a acestor entiti.
Se instituie prezumia legal de exercitare a influenei dominante care se aplic n orice
situaie n care, n raport cu o astfel de persoan, una sau mai multe autoriti publice, instituii
publice, organisme de drept public sau asocieri ntre acestea se afl, direct ori indirect, n cel
puin unul dintre urmtoarele cazuri:
33

n mod evident, utilizarea acestei noiuni precum i a distinciei dintre ntreprindere public i privat-,
a fost impus de aquis-ul comunitar cu preponderen n domeniul implicrii salariailor i al achiziiilor publice i
concesiunilor. n acest sens, Legea nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea i funcionarea Comitetului
european de ntreprindere, publicat n M. Of. nr. 628 din 19 iulie 2005, cu modificrile i completrile ulterioare i
Legea nr. 467/2006 din 12 decembrie 2006 privind stabilirea cadrului general de informare i consultare a
angajailor, publicat n M. Of. nr. 1006 din 18 decembrie 2006.
34)
O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziie public, a contractelor de concesiune de
lucrri publice i a contractelor de concesiune de lucrri, publicat n M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006; o definire
identic este dat i de art. 1.2. din Ghidul privind atribuirea contractelor de achiziie public din 2 octombrie 2006,
publicat n M. Of. nr. 894 bis din 2 noiembrie 2006, aprobat prin Ordinul Autoritii Naionale pentru reglementarea
i monitorizarea achiziiilor publice din 2 octombrie 2006, publicat n M. Of. nr. 894 din 2 noiembrie 2006.

35

 dein majoritatea capitalului subscris;

dein controlul majoritii voturilor n organul de conducere, cum ar fi adunarea
general;
pot numi n componena consiliului de administraie, a organului de conducere
sau de supervizare mai mult de jumtate din numrul membrilor acestuia.
Conform acestor criterii, sunt ntreprinderi publice: regiile autonome, societile pe
aciuni cu capital integral de stat, societile naionale i companiile naionale (n msura n
care ele nu au fost supuse procesului de privatizare).
Profesionistii comercianti. Din cele prezentate mai sus, tipul de activitate, economica
sau civila, exercitata in exploatarea intreprinderii este criteriul distinctiei dintre profesionistii
comercianti si profesionistii necomercianti.
Apreciem ca, distingem in cadrul categoriei de gen a profesionistilor intre profesionisti
comercianti si profesionisti necomercianti in functie de tipul de activitate desfasurata in
cadrul intreprinderii exploatata de profesionisti.
Prin urmare, vor fi profesionisti necomercianti cei ce exploateaza o intreprindere ce
desfasoara o activitate civila, o activitate ce nu poate fi calificata ca activitate economica.
Profesionisti comercianti sunt cei ce exploateaza o intreprindere ce desfasoara
activitate economica cu scop lucrativ, o intreprindere economica.
Nu scopul lucrativ sau nelucrativ este criteriu care determina distinctia intre intreprinderi
si intre profesionisti . Acest aspect nici nu este necesar a fi mentionat in cazul intreprinderilor
economice avand in vedere faptul ca, activitatea economica ce face obiectul intreprinderii
economice este totdeauna desfasurata cu scopul obtinerii de profit, in scop lucrativ.
In acest sens, indicam definitia data intreprinderii de art.4 pct.1 din Legea nr.217/2005
privind constituirea, organizarea si functionarea comitetului european de intreprindere35
conform careia:" ntreprinderea este: "o entitate public sau privat care desfoar o activitate
economic, cu scop lucrativ sau nu".

35

Legea nr.217/2005 privind constituirea, organizarea si functionarea comitetului european de intreprindere,

publicata in M.Of. Partea I nr.628 din 19.07.2005, republicata in M.Of.Partea I nr.250 din 13.04.2007, cu
modificarile si completarile ulterioare;

36

In definitia legala si generala a intreprinderilor realizata de Noul Cod Civil este necesara
mentionarea ambelor scopuri ale desfasurarii activitatii acestora, pentru siguranta includerii in
categoria intreprinderilor (ca notiune de gen) a tuturor tipurilor de intreprindere.
Interesul practic al stabilirii calitatii de profesionist comerciant:
a) In interesul bunei desfasurari a activitatii economice, legea institutie anumite obligatii
ale profesionistilor comercianti, considerate obligatii profesionale ale profesionistilor
comercianti.
Profesionistii comercianti au obligatia ca la inceputul inceperii activitatii economice
trebuie sa se inregistreze in Registrul Comertului si, pe parcursul desfasurarii activitatii
economice sa ceara efectuarea de mentiuni in Registrul Comertului, ori de cate ori intervin
modificari in activitatea acestora.

La incetarea desfasurarii activitatilor economice,

profesionistii comercianti au obligatia sa solicite radierea lor din Registrul Comertului.

Deasemenea, orice comerciant sau profesionist agent economic trebuie sa tina evidenta
contabila a activitatii economice, prin tinerea unor registre contabile in care sa consemneze
toate operatiuunile economice.
Si, in cele din urma, comerciantul sau profesionistul agent economic are obligatia de a
desfasura activitatea economica in limitele unei concurente licite, permise.
b) Formele de desfasurare a activitatilor economice de catre profesionistii comercianti
sunt speciale si expres prevazute de lege, atat pentru prsoanele fizice cat si pentru persoanele
juridice. In toate cazurile, prin reglementari speciale corespunzatoare se stabileste statutul
juridic al acestora, distinct de cel al profesionistilor necomercianti.
c) In cazul insolventei, doar profesionistii agenti comercianti pot si supusi procedurii
insolventei;
d) Profesionistii comercianti sunt supusi impozitului pe profit in timp ce, profesionistii
necomercianti si celelalte categorii de subiecte de drept civil sunt supusi impozitului pe venit;
e)

Profesionistii comercianti pot participa la constituirea unor camere de comert si

industrie, ca organizatii profesionale, ce au scopul promovarii si apararii intereselor acestora.

37