Joc secund- tema si viziunea

Joc secund

Tema i viziunea

Daca traditionalismul este un fenomen autohton, fara corespondente in

plan european, modernismul este o orientare estetica de larga circulatie. Prin
modernism literatura romana inceteaza sa vizeze obiective sociale sau
nationale, ci sa dea expresie sufletului uman universal. Eliberata de etic si
etnic, literatura modernista, deci si poezia, vizeaza o predilectie pentru
sensul estetic prin cultul formei, rafinamentul limbajului si al constructiei
textului. Eugen Lovinescu, teoreticeanul modernismului, considera ca
innoirea limbajului si intelectualizarea emotiei sunt principalele
caracteristici ale poeziei romane moderniste.

Lirica modernista accentueaza primatul ambiguitatii, polisemiei,

obscuritatii asupra retoricii, ca si pe cel al imaginatiei asupra imitatiei sau
confesiunii. Hugo Friedrich, in Structura liricii moderne, defineste noua poezie
drept romantismn deromantizat caci aceasta nu se mai doreste un limbaj
al sentimentelor, ci un limbaj fara obiect comunicabil.

In poezia romaneasca, modernismul poate fi recunoscut in simbolismul

lui George Bacovia, in expresionismul lui Lucian Blaga, in ermetismul lui Ion
Barbu, in creatia florilor de mucigai si a framantarilor religioase ale lui
Tudor Arghezi.

Reprezentantul valoric al modernismului ermetic, temperament

vulcanic, dar si rational, Ion Barbu este exponentul poeziei pure, urmarind
ca lirica sa se reduca la totala depersonalizare pe care o atinge gandirea
geometrica. El afirma ca exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un
loc luminos unde matematica se intalneste cu poezia. Pentru Barbu, ordinea
si consistenta gandirii matematice se confunda cu ordinea cosmica, de aici
rezultand o anumita mistica a formelor perfecte pe care le-a cultivat in
poezie. Invingand subiectivitatea, el promoveaza o poezie a jocului, semn al

1
 Joc secund- tema si viziunea

realului sublimat, aspiratia sprea universuri inedite, bucuria contemplarii

lumii, a descoperirii esentelor. Viziunea criptica a liricii lui Barbu genereaza o
creatie a limbajului ermetic, a sentimentului retras in spatele intelectului
pentru ca depune efortul de obiectivare si concizie a ideilor.

Poezia Joc secund deschide volumul cu acelasi nume (publicat in 1930),

apartinand ultimei etape de creatie, cea ermetica. Arta poetica esentiala si
originala, este un exemplu al intelectualizarii actului artistic si al respingerii
anecdoticului si banalului. Tema readuce in actualitate dezbateri despre
poezia pura. Influentat de Mallarme, poetul roman se declara pentru
eliminarea elementelor epicului si a retorismului, creatia sa amintind de
vorbele poetului francez: poezia ar fi poezia cu un singur cititor, eu!

Titlul, sugestiv, pune in evidenta ideea centrala si crezul poetic: poezia

reprezinta o dematerializare a lumii prin oglindire, o reprezentare purificata a
lumii, creatia devenind un joc secund, mai pur. Conceptia este platoniciana
si pune in discutie relatia dintre lumea ideailor inalte, copia ei imperfecta
numita realitate si arta care, potrivit mimesisului, se inspira din realitate.
Legatura dintre arta si perfectiune este de reflectare, de ordinul doi, adica
joc secund.

Discursul liric este structurat pe doua planuri: zenitul (mantuitor azur)

si nadirul, simboluri astrale antinomice. Primul termen metaforic defineste
spatiul real ce se constitue sub semnul zenitului, in lumina solara, iar al
doilea, poezia ce apartine nadinului, un spatiu antitetic reflectat in lumea
tainica a asfintitului. Cele doua catrene constitue o structura omogena si
echilibrata, cu un incipit si un final imposibil de separat. Incipitul, ce reia si
titlul, sugereazaideea de timp inexorabil. Dupa aprecierea lui Alexandru
Paleologu, timpul barbian este sustras oricarei temporalitati creatoare.
Ceasul creator pierde insemnele masurarii si se confunda cu eternul.

Primul vers contine elementul cheie al textului, propagat dupa principiul

undei in intregul corp poetic. Poezia, adancul acestei calme creste, pune

2
 Joc secund- tema si viziunea

realitatea intre paranteze, iesind din temporalitate, din ceas dedus, spre a
instaura, prin reflectarea in oglinda, o lume superioara, spirituala,
mantuita. Metaforele care definesc poezia evidentiaza profunzimea actului
creator (adancul) si ordinea spirituala, intelectuala, pe care aceasta o
impune (calmele creste amintesc de esenta piscurilor intelectului).
Scenariul din primul vers e reluat in versul urmator. Reflectarea in oglinda
magica a apei (grupurile apei) permite transcenderea fonsului material al
lumii (cirezile agreste) si circumscrierea esentelor (joc secund, mai pur).
Lumea e joc, oglindindu-se in spirit, se transforma intr-un altfel de joc, mai
aproape de idee. Se remarca rolul cromaticii barbiene, culoarea aducand
sugestia unei lumi superioare (azurul pastreaza aceeasi imagine eminesciana
a infinitului sacru).

Eul poetic apare in impostaza unui homo ludens, parte a jocului

creator, el fiind cel care delimiteaza rasaritul unei noi metode de creatie
deschise spre o lume a spiritului. Punct simetric al zenitului, nadirul ascuns
vederii, dar accesibil prin gandire si calcul matematic, este locul in care se
situeaza constiinta poetica. Aceasta ridica imaginea sintetizata a lumii si
capteaza muzica ei secreta, risipita fragmentata. Creatorul isi asuma rolul de
insumator al harfelor risipite, avand puterea de integrare a experientelor
poetice si de sublimare a lor in imnurile harfelor rasfirate. Acestea trimit la
natura orfica a poeziei, iar poetul este cel care creeaza un cantec misterios
in planul secund al absolutului. Aluziile la Orfeu sunt inregistrate de imaginea
creatiei poetice- cantecul pe care-l istoveste, readucandu-l la esente.
Actul creator consuma fiinta in dificila incercare de recuperare a fabuloasei
muzici a sferelor ce ar putea organiza si da sens intregului univers. Lumea
umana nu este decat o masca, univers de linii si forme pure care
geometrizeaza- ordoneaza si esentializeaza- lumea.

Poezia barbiana urmareste abolirea subiectivitatii, renuntarea la lirismul

plat, la didacticism , dezvaluindu-se pe baza relatiilor sintactice dintre
termeni. Din experienta trecutului, Barbu retine doar idealul poeziei clasice,

3
 Joc secund- tema si viziunea

manifestandu-si preferinta pentru rigoare, echilibru, armonie. Dar textul este

modern deoarece e construit pe principiul ambiguitatii. Topica si sintaxa
condenseaza discursul liric ce se supune ideii, creand impresia de poezie
gnomica. La nivel sintactic, prima strofa este eliptica, a doua contine
propozitii scurte coordonatoare sau subordonate cu verbe-predicat la
prezentul etern. Lexicul abunda in termeni abstracti, neologici, specifici
limbajului stiintific (nadir, secund, grupuri etc.), asociati cu termeni ai
realitatii concrete (cirezi agreste).

Remarcam, de asemenea, folosirea unor simboluri. Astfel, apa, arhetip

imaginar al oglinzii, reflecta, in acelasi timp, realitati opuse: cerul (amintire a
demnitatii trecute, cuprinse de Idee, de unitate) si pamantul (amintire
dureroasa a afectului in momentul intoarcerii in corporalitatea mult visata).
Simbolul apre in ambele strofe, dar cu conotatii diferite. In a doua strofa,
marea e asociata cu geneza poetica, locul unde se naste un univers secund,
mai pur. In acelasi timp, verdele este culoarea numuririi, dar si a intelectului.

Fenomen de concentrare al limbajului poetic, incifrarea simbolurilor,

lapidaritatea formularilor eliptice si abaterile frecvente de la ordinea uzuala a
cuvintelor in propozitie il obliga pe cititor sa refaca mental coerenta clasica a
discursului, deoarece Ion Barbu considera creatia un model de deviere
poetica, acea esenta a poeziei desprea care vorbeste Genette.