Sunteți pe pagina 1din 9

7/28/2010 Cele opt ganduri

Cele opt ganduri

Cele opt ganduri

Teoria celor opt ganduri rele principale sau "generice "

"Toate gandurile demonice introduc in suflet reprezentarile


lucrurilor sensibile." "Demonii ii cunoastem dupa ganduri,
iar gandurile le cunoastem dupa lucruri." Aceste
consideratii l-au condus pe avva Evagrie sa intemeieze
discernamantul duhurilor pe o noua baza schematica.
Invatatura sa e condensata in capitolul 6 al Praktikos-ului: "Opt sunt in total gandurile
cele mai generale ce cuprind toate gandurile: intaiul e cel al lacomiei pantecelui, dupa
care vine cel al desfranarii, al treilea e cel al iubirii de arginti, al patrulea e cel al
intristarii, al cincilea e cel al maniei, al saselea e cel al lancezelii sau plictiselii, al
saptelea e cel al slavei desarte, al optulea e cel al trufiei". Capitolele urmatoare
analizeaza fiecare din aceste opt ganduri, expunand totodata remediile lor. Teoria celor
opt logismoi e o piesa centrala a invataturii duhovnicesti a avvei Evagrie Ponticul. O
data cu el aceasta va cunoaste o mare cariera in istoria spiritualitatii.

A invatat oare Evagrie cel dintai aceasta teorie? intrebarea aceasta si-o punea deja
Ghenadie din Marsilia, la inceputul secolului V. Origen ne da liste de vicii care nu sunt
lipsite de analogie cu cea a lui Evagrie. Acesta din urma preia de la Origen si
simbolismul cuceririi Canaanului sub conducerea lui Iosua-Iisus : dupa Deuteronom 7,1
sunt "sapte neamuri potrivnice poporului lui Israel"; de ce atunci opt vicii? "Pentru ca
evreii au iesit mai inainte din Egipt". Se pare insa ca lista lui Evagrie se leaga de o
traditie mai larga. Diversele literaturi ale epocii elenistice ofera un mare numar de
cataloage de vicii, Noul Testament insusi dandu-ne la randul lui mai multe liste. Printre
cele opt vicii, cel fata de care se manifesta cel mai mult originalitatea lui Evagrie este al
saselea din lista sa, respectiv akedia, ispita prin excelenta a solitarului.

Ordinea "gandurilor" si lista latinilor


crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 1/9
7/28/2010 Cele opt ganduri

Trecand in opera Sfantului Ioan Damaschin, lista evagriana a devenit parte integranta a
invataturii comune, cu exceptia unei usoare fluctuatii: ordinea intristarii si a maniei e
uneori inversata. Ce motive au determinat aceasta ordine?

Dupa cum precizeaza avva Evagrie, cele trei ispitiri pe care le-a suferit Iisus in pustie
au fost, succesiv, cea a lacomiei pantecelui, a iubirii de arginti si a slavei desarte.
Acesti trei logismoi ar constitui deci armatura listei, toti ceilalti legandu-se de unul sau
altul dintre acestia. Dar ordinea pare a corespunde mai cu seama unei succesiuni
empirice urmand progresul duhovnicesc.

Se cunoaste cariera pe care a cunoscut-o aceasta clasificare a viciilor in Occident.


Dupa avva Ioan Cassian, un rol decisiv in evolutia ei l-a jucat Sfantul Grigorie cel Mare,
autorul faimoaselor Moralia. El a pastrat termenii lui Cassian, cu exceptia akediei,
introducand in schimb invidia, si a eliminat superbia (considerata in Rasarit, alaturi de
philautia, drept regina viciilor), reducand astfel lista la sapte. El a schimbat si ordinea
lor, inspirandu-se din Isus Sirah 10,15 in versiunea Vulgatei: Initium omnis peccati est
superbia (inceputul oricarui pacat e trufia). Mai tarziu, slava desarta va fi asimilata
mandriei, rezultand astfel clasificarea definitiva a celor sapte pacate capitale care s-a
impus in Occident incepand din secolul XIII.

Diferentele intre lista rasaritenilor si cea a occidentalilor sunt neglijabile. Invidia care
figureaza in locul intristarii e de fapt o intristare particulara, cea pentru binele altuia. Iar
daca in akedie s-a vazut mai cu seama lenea, aceasta nu era ceva nou decat dintr-un
unghi de vedere mai specific. Se poate spune ca ordinea latina reflecta un punct de
vedere dogmatic, in timp ce aceea a rasaritenilor e mai psihologica; de aceea ea a si
fost mai utilizata in invatatura practica a autorilor duhovnicesti.

Lacomia

Autorii crestini au folosit de preferinta exemplele vii de lacomie pe care le furniza


Scriptura: Eva, Esau, Holofren... Lacomia domneste asupra patimilor, asa cum Amalek
domneste asupra neamurilor.

Clement Alexandrinul distinge trei manifestari ale acestui viciu: uzul lipsit de masura al

crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 2/9
7/28/2010 Cele opt ganduri
alimentelor delicate, "nebunia pantecelui" sau ghiftuiala, "nebunia gatlejului". Avva Ioan
Cassian distinge intre lacomia care-l impinge pe monah sa manance inainte de ora
prescrisa, cea care-l imboldeste sa manance prea mult si, in fine, cea care-l face sa
caute calitatea mancarilor, respectiv cea care flateaza gustul. Prin lacomie avva Evagrie
intelege ispita care-l impinge pe monah sa relaxeze rigorile postului sau sub pretextul ca
asceza ii dauneaza sanatatii. Sfantul Ioan Scararul vorbeste si despre dorintele,
imaginatiile, vi¬sele etc, ce dovedesc ca pofta n-a fost inca reprimata cu desavarsire.
Un defect particular al monahilor era, mancatul pe ascuns.

Se enumera si mijloace corporale pentru a birui acest viciu, dar Sfantul Ioan Cassian
adauga: "Nu vom putea niciodata dispretui placerile bucatelor de fata, daca sufletul ...
nu-si gaseste o mai mare bucurie in contemplatia dumnezeiasca".

Desfranarea

Legatura stransa intre lacomie si desfranare sau curvie e remarcata adeseori,


observandu-se si faptul ca demonul desfranarii e incompatibil cu slava desarta.

Avva Evagrie defineste desfranarea drept "dorinta dupa felurite trupuri". In Pateric se
disting trei "miscari ale trupului": una naturala, naturalis carnis motus al lui Ioan
Cassian), alta provenind din excesul hranei si al bauturii, si o a treia provocata de catre
demoni. Daca gandurile pe care le isca (demonul) nu sunt insotite de patima - atunci,
crede avva Evagrie - ele nu vor fi pentru noi "o piedica in calea cunoasterii lui
Dumnezeu".

Avaritia

Dupa Sfantul Maxim Marturisitorul "trei lucruri ne fac sa iubim argintii: iubirea de
placere, slava desarta si lipsa de credinta; dar cea mai rea dintre ele e lipsa de
credinta". Mai cu seama la acest al treilea motiv din urma se gandeste avva Evagrie
atunci cand spune ca demonul avaritiei sugereaza sentimentul de nesiguranta; Sfantul
Ioan Scararul numeste acest viciu o "idolatrie". Primejdiei avaritiei ii erau expusi mai cu
seama monahii solitari sau idioritmici, care erau ispititi de ea sub pretextul de a face
bine altora, de a imparti banii agonisiti ca milostenie, in vreme ce in realitate "e cu
neputinta ca iubirea sa coexiste la cineva impreuna cu
crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 3/9
7/28/2010 Cele opt ganduri
bogatiile".

Intristarea

Intristarea e definita de avva Evagrie drept frustrarea de o placere sau, de asemenea,


drept o urmare a maniei. Dupa obiectul acestei frustrari, se distinge intre "intristarea
dupa Dumnezeu", penthos-ul, si intristarea ca pacat, atunci cand, cum spune Ioan
Singuraticul, ea priveste "lucruri lumesti, adica atunci cand este trupeasca" .

Nu este rau mai amar decat intristarea, ea zdrobeste vointa, spune Sfantul Ioan
Hrisostom: "Ea ataca nu numai trupul, ci si sufletul insusi..., e un calau ce surpa
neincetat vigoarea sufletului". De aceea pe Olimpia, aceasta diaconita virtuoasa aflata
in preajma lui in vremea persecutiilor sale, o indeamna sa biruie "tirania descurajarii".
Avva Isaia spune ca duhul intristarii "pune in lucrare nenumarate uneltiri pana ce-ti ia
toata vigoarea".

Sfantul Ioan Hrisostom ii opune rabdarea crestina , avva Isaia ii opune plansul
(penthos), intristarea dupa Dumnezeu. Inaintea lui, avva Evagrie scria: "Cine fuge de
toate placerile lumii e o cetate de necucerit pentru demonul intristarii".

Despre intristare vorbesc mult autorii rusi. Sfantul Teofan Zavoratul stie ca mangaierile
si parasirile sunt etape pe calea vietii launtrice si de aceea stabileste reguli de conduita
pentru a le strabate cu folos duhovnicesc.

Mania

Definitia maniei drept "fierbere a partii irascibile" e atribuita de Seneca unor stoici, de
unde este reluata de avva Evagrie. E "o miscare impotriva celui ce ne-a nedreptatit sau
pare ca ne-a nedreptatit". Ca si in intristare, putem distinge aici o lucrare naturala a
irascibilitatii si o lucrare "contrara firii".

"Lucrarea proprie maniei - zice Sfantul Ioan Scararul - e aceea de a lupta impotriva
demonilor". Avva Evagrie vede in partea irascibila (thymos) o mare forta "ce surpa
gandurile (rele)". Mania nu trebuie deci revarsata asupra oamenilor. Totusi, Nicon de la
Muntele Negru ne sfatuieste sa actionam de la caz la caz: "Trebuie sa lucram dupa
crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 4/9
7/28/2010 Cele opt ganduri
intelegerea duhovniceasca si intelesul Sfintelor Scripturi, si anume cu o inima milostiva
si curata; a te infuria pentru lucruri trupesti e potrivnic evlaviei; dar trebuie sa fie
mustrata lipsa darurilor duhovnicesti". In opinia Sfantului Iosif Volokolamski, mania
trebuie indreptata si impotriva ereticilor, si in acest sens el comenteaza in mod curios
cuvantul psalmistului (4,5): "Maniati-va" impotriva ereticului, "dar nu pacatuiti" prin
pacatul nepasarii.

Mania are drept efect cresterea irascibilitatii (thymos), ceea ce, dupa avva Evagrie, ne
conduce la o stare demonica. El enumera patru semne ce urmeaza resentimentului:
mania face sufletul furios toata ziua, mai cu seama la rugaciune, ea ne inchipuie fata
celui care ne-a intristat, prilejuieste cosmaruri si spaime nocturne. Cel mai important
este insa faptul ca mania tulbura lucrarea normala a mintii care e contemplatia. Pentru
ca, aducerea-aminte a raului impiedica rugaciunea.

Asociata urii, mania face sa se nasca o falsa dorinta a vietii singuratice. Dimpotriva,
ospitalitatea, mijloc de reconciliere, calmeaza spiritele atatate. Sfantul Antonie cel Mare
ii sfatuia pe monahi "sa cugete statornic la ceea ce spune apostolul" la Efeseni 4,26:
"Soarele sa nu apuna peste mania voastra". Avva Dorotei crede ca mai intai trebuie
taiata radacina acestui viciu, si anume faptul de a te socoti mai presus decat aproapele
tau.
Avva Evagrie rezuma remediile acestui gand intr-o sentinta: "Cand partea irascibila e
tulburata, o linistesc psalmodia, rabdarea si milostenia".

Akedia

In Viata Sfantului Antonie cel Mare si sub condeiul lui Origen, termenul akedia isi
pastreaza inca sensul pe care il dadea uzul clasic: neglijenta, lipsa de interes (cf.
Psalmi 118,28; Isaia 61,3). Dar este incadrat de termeni ce orienteaza deja spre sensul
sau evagrian: lasitate, sentimentul de a fi abatut, intristarea etc. Avva Evagrie este, se
pare, cel dintai care a identificat demonul akediei cu "demonul amiezii" din Psalmi 90,6.

Avva Evagrie schiteaza un tablou extrem de pitoresc al monahului aflat prada akediei:
"Demonul akediei ce se numeste si "demonul amiezii", e cel mai apasator dintre toti
demonii; el il ataca pe monah pe la ceasul al patrulea si ii incercuieste sufletul pana la
ceasul al optulea. Mai intai il face sa vada soarele zabavnic la miscare sau chiar

crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 5/9
7/28/2010 Cele opt ganduri
nemiscat, ca si cum ziua ar fi de cincizeci de ceasuri. Apoi il sileste sa priveasca tinta
si neincetat la ferestre si sa sara afara din chilie sa vada cat mai e pana la ceasul al
noualea si sa priveasca in jur incoace si incolo: nu cumva e pe aproape vreunul din
frati? Ii insufla inca si ura fata de locul si chiar fata de viata sa, si fata de lucrul mainilor
facandu-l sa creada ca iubirea ar fi pierit dintre frati si nu mai e cine sa-l mangaie; iar
daca este in acele zile cineva care l-a intristat pe monah, demonul acesta adauga si
acest lucru la sporirea urii lui. Il face sa pofteasca alte locuri, in care sa poata gasi mai
usor cele trebuincioase si in care sa poata exercita un mestesug mai usor si prosper,
adaugand ca faptul de a bine-placea Domnului nu tine de un loc anume, caci s-a zis
doar ca Dumnezeirea poate fi adorata pretutindeni. De acestea leaga si amintirea celor
apropiati lui si a vietuirii lui de altadata, ii zugraveste o viata lunga in timp punandu-i
inaintea ochilor ponoasele ascezei, si isca toata uneltirea ca, parasind chilia, monahul
sa fuga de pe campul de lupta. Acestui demon nu-i urmeaza indata un alt demon; o
stare pasnica si o bucurie nespusa urmeaza sufletului dupa lupta".

Nu e usor de precizat diferenta intre akedie si intristare; traditia monastica rasariteana


le distinge subliniind o imprejurare speciala: akedia, asa cum o defineste avva Evagrie,
e legata de viata anahoretica, si se opune staruirii in chilie si vietii solitare. Pentru
Sfantul Ioan Scararul remediul ei cel mai eficace e acelasi ca si pentru intristare:
plansul (penthos).

Slava desarta

Biblia a stiut sa lege slava de valori morale si religioase. Dumnezeu este singurul
fundament solid al slavei (Psalmi 62,6.8). Deci slava este "desarta" atunci cand cauta
rasplata virtutilor in viata oamenilor. Ea creste o data cu progresul virtutilor, dar risipeste
valoarea lor.

"Gandul slavei desarte e un gand extrem de subtil si el se insinueaza cu usurinta in cel


ce izbandeste in virtutile lui, facandu-l sa vrea sa-si faca publice luptele si sa vaneze
slava de la oameni. El il face sa-si inchipuie demoni tipand, femei vindecate si o
multime atingandu-se de hainele lui; ii prezice si preotia, si-i aduce la porti oameni care
il cauta; iar daca nu vrea, il vor aduce legat fedeles. Si, asa, facandu-l infumurat in
nadejdi desarte, pleaca lasand sa-l ispiteasca fie demonul trufiei fie cel al intristarii,
care ii aduc si alte ganduri potrivnice nadejdilor lui; iar uneori il preda chiar si

crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 6/9
7/28/2010 Cele opt ganduri
demonului desfranarii pe el, care cu putin inainte era un preot sfant si fusese adus la
preotie legat fedeles".

O manifestare a vanitatii dezinvoltura excesiva cu oamenii.


Vanitatii sau slavei desarte trebuie sa ii opunem to apsefiston termen intraductibil care
concentreaza in el o multime de aspecte, insemnand a nu-ti acorda tie insuti, nici a
reclama de la altii, un sufragiu pentru o prioritate sau o distinctie oarecare, a consimti
la a nu fi nimic, "a te tagadui pe tine insuti", ceea ce presupune ca am ajuns "la
cunostinta", la contemplarea adevaratelor valori.

Mandria

Pentru Scriptura, trufia e mai cu seama viciul paganilor ispititi sa se opuna lui
Dumnezeu; e ceea ce exprima cuvintele generalului Holofren: "Cine e Dumnezeu daca
nu Nabucodonosor?" (Iudit 6,2). Uitarea de Dumnezeu se manifesta inca in slava
desarta; unii vad in aceasta o forma mai putin grava de mandrie. Majoritatea
rasaritenilor pastreaza insa distinctia evagriana; fundamentul ei este diferenta lucrurilor
pentru care e cautata stima, intr-un caz fiind vorba de "desertaciuni" (par frumos, voce
frumoasa etc.) care nu au valoare, iar in celalalt de darurile dumnezeiesti ale harului,
sfinteniei, pentru care se refuza insa "recunoasterea ajutorului lui Dumnezeu".
Demonul mandriei e plin de o indoita rautate - zice Sfantul Maxim Marturisitorul - caci
sau indupleca pe monah sa-si puna in seama sa ispravile si nu in a lui Dumnezeu, Care
este si datatorul celor bune si ajutorul spre izbutirea in ele, sau, neputandu-l indupleca
la aceasta, ii insufla gandul sa-i dispretuiasca pe cei mai putin desavarsiti dintre frati".
Acest demon deci este primejdia celor desavarsiti. Patericul (Apophthegmata Patrum)
arata monahi care dupa o indelungata asceza au cazut ca urmare a mandriei in
nebunie.

Mandria sau trufia e cel mai mare dintre toate pacatele, explica Origen, principalul
pacat al diavolului; dupa Sfantul Ioan Hrisostom, el este "radacina, izvorul, tatal
pacatului". Dar el apare la sfarsit, atunci "cand patimile dorm", respectiv atunci cand
am reusit sa stapanim oarecum cele sapte vicii precedente.

Mandria e suprimata "daca-I atribuim lui Dumnezeu faptele noastre bune" si, in general,
prin smerenie: "Diavolul poate imita toate faptele bune pe care parem a le face, dar e
crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 7/9
7/28/2010 Cele opt ganduri
biruit cu adevarat de iubire si smerenie..."

Pentru ca e inversul laudei pe care omul o datoreaza lui Dumnezeu, blasfemia e semnul
prin excelenta al mandriei sau trufiei. Textele indica violenta acestui demon, care se
opune rugaciunii.

Radacina tuturor "gandurilor ": iubirea de sine

Sfantul Grigorie cel Mare vorbeste despre mandrie ca despre radacina tuturor viciilor.
Pentru Avva Evagrie, "primul dintre gandurile rele este cel al iubirii de sine, din ea
provin celelalte opt". Aceasta e invatatura comuna Parintilor rasariteni.

Etimologic, philautia inseamna iubire de sine. "Omul e prin fire prieten cu sine insusi; e
un lucru legitim!", zice Platon. Dar observa insa ca "in realitate... aceasta mare
prietenie pentru sine devine in fiecare din noi cauza tuturor pasilor gresiti". Pentru
Aristotel, exista doua philautiai: omul nobil ravneste pentru sine virtutea; omul cu
caracter josnic aspira spre bunurile materiale si placerile senzuale.

Pentru Filon Alexandrinul, philautia echivaleaza cu impietatea; cuvantul dobandeste un


sens din ce in ce mai peiorativ (cf. I Timotei 3,2). Sfantul Maxim Marturisitorul este
socotit pe drept cuvant marele dascal al philautiei. El o defineste drept "patima fata de
trup", "afectiune irationala pentru trup". Optiunea fundamentala intre duh si placerile
simturilor este in sistemul sau moral optiunea intre fericire si placere. Cel ce se iubeste
pe sine este "iubitor de sine insusi impotriva lui insusi". De la philautia se trece la
cautarea placerii senzuale si, trecand astfel prin toate viciile, pana la mandrie.

Voia proprie

Ca si philautia "voia proprie", voia trupeasca, rea, vicleana, desteptaciunea proprie, e o


dorinta impotriva adevaratei naturi a omului. Putini autori in istoria spiritualitatii crestine
au semnalat cu atata insistenta primejdia voii proprii cum a facut-o avva Dorotei din
Gaza. El insista asupra necesitatii de a demola acest "zid de arama intre om si
Dumnezeu", aceasta "piatra de poticneala", a carei descriere ne-o ofera. Ea nu este
nici facultatea de a voi, nici propriu-zis vorbind un act al vointei opus concupiscentei,
ca la Clement Alexandrinul, ci miscarea pasionala ce urmeaza gandului rau (logismos).

crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 8/9
7/28/2010 Cele opt ganduri
E o inclinare, o afectiune patimasa, dorinta ce se iveste indata dupa reprezentare sau
inchipuire (imaginatie).

Voii proprii ca motor prim i se adauga "indreptatirea de sine", "pretentia de dreptate". In


loc de a reteza aceasta atractie ce urmeaza gandului (logismos), cel ce "isi face voia
proprie" gaseste o confirmare, o sustinere in vreun verset al Scripturii sau in vreo
sentinta a Parintilor, ceea ce ii creeaza aparenta de a fi pe calea cea dreapta. "Daca
insa indreptatirea isi gaseste un reazem in vointa, atunci lucrurile se intorc rau pentru
om".

Tomas Spidlik

Îmi place Fii primul dintre prietenii tăi căruia să-i placă asta.

crestinortodox.ro/…/cele-ganduri-68836… 9/9