Cele opt gânduri ale răutăţii şi terapia lor

Sub numele de gandurile cele mai generale ale rautatii, a introdus Evagrie Ponticul
in spiritualitatea crestina, cele opt patimi ale sufletului, generatoare ale tuturor maladiilor
spirituale. Acestea sunt asemenea generalilor, care trag dupa ei o armata de pacate. Evagrie
indica aceste opt ganduri dupa cum urmeaza: lacomia pantecului; desfranarea (adulterul);
iubirea de arginti; intristarea; mania; lancezeala (plictiseala); slava desarta, (vanitatea);
mandria (trufia).
Originea logismoilor (intențiilor, gândurilor)
Originea celor opt ganduri generatoare de patimi trebuie cautata mai intai in intreita
ispitire in pustie a Mantuitorului de catre diavol. Aici apar primele trei ganduri generatoare de
patimi: lacomia pantecelui, iubirea de argint si mandria (Matei 4, 3). Se vorbeste apoi in Noul
Testament de Maria Magdalena, care si-a innoit viata prin scoaterea din sufletul ei a celor
sapte duhuri rele, de catre Mantuitorul (Marcu 16, 19). La fel, se face pomenire de cele sapte
duhuri care intra in sufletul omului, dupa ce si-a pierdut comuniunea cu Dumnezeu (Luca 11,
26). Pe de alta parte, Mantuitorul a aratat ca "din inima omului ies ganduri rele care il
necuratesc pe om: desfranarile, adulterul, uciderile, asupririle, viclesugurile, inselaciunile,
necumpatarea, invidia, hula, mandria, usuratatea" (Marcu 7, 20.23).
Sfantul Apostol Pavel identifica gandurile rautatii cu faptele intunericului, precum:
"desfranarile si faptele de rusine, certurile si invidia". Acestea sunt contrare bunei cuviinte, ca
viata in Hristos (Romani 13, 12.14). Apostolul arata apoi ca "nici desfranatii, nici sodomitii,
nici lacomii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I
Corinteni 5, 9.11; Efeseni 5, 5).
Printre "faptele trupului", Apostolul enumera: "desfraul, necumpatarea, certurile,
maniile, dezbinari, pisme, ucideri, betii, chefuri, precum si altele asemenea acestora"
(Galateni 5, 19.21). Patimile caracteristice omului vechi sunt "desfraul, pofta cea rea, lacomia,
mania, iutimea, rautatea, hula, vorbele de rusine" (Coloseni 3, 5.8).
Sfantul Apostol Ioan indica cele trei forme sub care se manifesta egoismul: "pofta
trupului, pofta ochilor si trufia vietii. (I Ioan 2, 16).
De aici vedem ca in Noul Testament nu gasim o anume lista sistematic alcatuita a
gandurilor rautatii, ci multitudinea si varietatea fatetelor patimii din sufletul omului, si a
dezastruoaselor ei consecinte.
Consideram ca originalitatea evagriana a logismoilor este data de intelepciunea
duhovniceasca a Scripturilor Sfinte. Aceasta este, in general, duhul patristic. Pentru ei
cuvantul lui Dumnezeu scris sub inspiratia Duhului Sfant este "duh si viata", este lege si
program de viata spirituala. Nici nu putea fi altfel din moment ce prin Scriptura le vorbeste
Dumnezeu, Hristos Domnul si Apostolii, iar idealul vietii lor era mantuirea in Hristos.
Pentru a intelege mai bine ce a insemnat cuvantul lui Dumnezeu in viata Dascalilor
Bisericii, vom veni cu cateva exemple: Mantuitorul a recomandat Sfintilor Apostoli nevoia de
a priveghea si a se ruga pentru a nu cadea in ispita. Privegherea a devenit astfel o regula de
viata in asceza crestina, parintii numindu-se chiar "neptici", ca cei ce privegheaza, avand
constiinta mereu treaza, mereu la datorie, spre a-si trai viata in lumina Evangheliei si nu in
intunericul pacatului.
Sfantul Apostol Pavel a indemnat pe tesaloniceni ca "neincetat sa se roage" (I
Tesaloniceni 5, 17). Acest "rugati-va neincetat" a devenit duhul filocaliei, facand din
rugaciune cea mai inalta filosofie crestina, constituind in acelasi timp mobilul sau izvorul
curentului isihast in jurul caruia va gravita in mare parte spiritualitatea Rasaritului crestin.
Iata, dintru inceput, parerea lui Evagrie cu privire la Cuvantul inspirat al Scripturii:
"Cuvintele Duhului Sfant sa nu te paraseasca si bate in portile Scripturilor cu mainile
virtutilor. Atunci iti va rasari nepatimirea inimii si vei vedea in rugaciune mintea in chipul
stelei".
Pentru a vedea mai bine originea biblica a logismelor evagriene, vom apela la
cuvintele Revelatiei divine. Astfel, gastrimargia (lăcomia pântecelui), filargyria (iubirea de
argint) si kenodoxia (mândria) sunt luate, dupa insasi marturia lui, din cele "trei ganduri" care
constituie tripla ispitire a Mantuitorului de catre diavol in pustie (Matei 4, 3).
Despre filargyria, ca "radacina a tuturor Relelor" da marturie si sfantul Apostol Pavel (I
Timotei 6, 10). Efectele gastrimargiei le cunoaste Evagrie tot din cuvintele apostolice (Efeseni
5, 18), si spune, urmand pe Sfantul Pavel, "ca este cu neputinta sa cada cineva in mainile
duhului desfranarii, daca nu a fost doborat mai intai de lacomia pantecului".
Porneia (adulterul) primeste o interpretare duhovniceasca in Predica de pe Munte
(Matei 5, 27.28), de aceea Evagrie o aseaza pe locul doi, urmand gastrimargiei, care ii este
cauza.
La fel, mania ii era cunoscuta lui Evagrie si din cuvintele apostolice, redate, dupa
Psalmi, intr-un sens pozitiv si negativ: "Maniati-va, dar nu pacatuiti; soarele sa nu apuna peste
mania voastra. Nu dati loc diavolului" (Efeseni 4, 26.27; Psalmul 4, 4). Evagrie interpreteaza
apoi, recomandarea apostolica mai intai in sens pozitiv, socotind mania ca o "aprindere
impotriva gandurilor rautatii". Iata insa si sensul negativ: "Cel ce vrea sa se roage cu adevarat
"sa-si stapaneasca mania", "cel ce se manie si tine minte raul, oricat ar iubi rugaciunea, nu
este in afara de invinuire". Tot cu referire la manie, spunem ca "cine si-a stapanit mania, a
supus pe diavol, iar cine s-a robit de dansa, nu se mai tine de viata monahala si e strain de
caile Mantuitorului".
Pana la Evagrie, akedia (lenea) avea sensul clasic de neglijenta, lipsa de interes.
"Evagrie este cel dintai care a identificat demonul akediei cu "demonul amiezii" din Psalmul
90.
Evagrie pune pe lype (întristarea) in legatura cu cuvintele apostolice referitoare la
iertarea acordata celui care greseste, "pentru ca un astfel de om sa nu fie coplesit de prea
multa intristare" (II Corinteni 2, 7). Apoi, Evagrie pune pe lype in legatura cu viclenia
naparcii, deschizand astfel posibilitatea interpretarii lui prin invidie, cum de altfel se va si
intampla mai tarziu.