BAZELE ANATOMO-FUNCIONALE ALE MIsCRII

Planuri si axe de miscare

Pozitia antomica - stnd cu membrele superioare apropiate de partile laterale ale trunchiului,
coatele exteinse, minile n supinatie, degetele (inclusiv policele) extinse, membrele inferioare
apropiate, genunchii extinsi, picioarele n unghi drept pe gambe, calciele apropiate, vrfurile
apropiate sau departate la unghi de maxim 450.

Planurile anatomice = sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul sub o anumita incidenta.
n raport cu orientarea fata de pozitia anatomoca a corpului se descriu 3 planuri:

frontal - dispus paralel cu fruntea, mparte corpul ntr-o parte anterioara si o parte
posterioara.
sagital - este dispus vertical si antero-posterior, mparte corpul ntr-o parte dreapta si una
stnga.
transversal - este dispus orizontal si paralel cu solul, mparte corpul ntr-o parte
superioara si una inferioara.

Planurile medii ale corpului: medio-frontal, medio-sagital, medio-transversal sunt planuri

principale. La intersectia celor trei planuri medii se gaseste centrul de greutate al corpului.

Axele - se formeaza prin intersectarea a doua planuri:

axul vertical - la intersectia planului frontal cu cel sagital

axul sagital (antero-posterior) - la intersectia planului sagital cu cel transversal
axul frontal (transversal) - la intersectia planului frontal cu cel transversal

Toate articulatiile distale permit efectuarea unor miscari pure, ntr-un singur ax. Articulatiile
proximale (umar, sold) permit efectuarea miscarilor n mai multe axe simultan. Articulatiile
intermediare (cot- humerolnara, humeroradiala, radioulnara proximala, genunchi) realizeaza
miscari n doua axe. n una din aceste axe se produce rotatia.

Exemple:

la cot miscarea de rotatie se executa n jurul axului longitudinal al antebratului. Ulna este
imobila si miscarea este realizata doar de radius. Rotatiile la nivelul antebratului se
numesc:
pronatie - miscarea prin care fata palmara devine posterioara si policele
medial
supinatie - miscarea prin care fata palmara devine anterioara si policele
lateral
la genunchi miscarile de rotatie nsotesc miscarile de flexie si extensie, datorita inegalitatii
condililor femurali si a interventiei ligamentelor ncrucisate:
flexia peste 700 se asociaza cu rotatia interna a gambei prin care vrful
piciorului este orientat medial. Amplitudinea rotatiei este de pna la 200
 extensia maxima se nsoteste de rotatia externa a gambei prin care vrful
piciorului este orientat lateral

Din punct de vedere biomecanic miscarile se produc astfel:

n plan sagital si ax frontal (transversal) - flexia si extensia

n plan frontal si ax sagital - abductia si adductia
n plan transversal si ax vertical - rotatia interna si externa

Miscari posibile n articulatii:

Flexia - este miscarea prin care 2 segmente articulate ntre ele se apropie unul de celalalt.
Extensia - este miscarea inversa celei de flexie, prin care 2 segmente articulate ntre ele se
ndeparteaza unul de celalalt.

La umar miscarea de flexie mai este denumita proiectie nainte sau anteductie, iar cea de extensie
proiectie napoi sau retroductie.

La articulatia gleznei avem flexie dorsala = flexia piciorului si flexia plantara = extensia
piciorului.

Abductia - este miscarea prin care segmentul respectiv se ndeparteaza de linia mediana a
corpu 17517l111r lui.
Adductia - este miscarea prin care segmentul se apropie de linia mediana a corpu
17517l111r lui.
Rotatiile - se executa n jurul axei lungi a segmentului. Ele pot fi interne si externe. La
nivelul antebratului vorbim de pronatie = rotatie interna si supinatie = rotatie externa.
Circumductia - este miscarea care se executa concomitent pe mai multe planuri, miscare
prin care segmentul descrie un con al carui vrf este reprezentat de axa articulatiei.

Motricitatea voluntara

Miscarea voluntara - este aleasa de subiect si adaptata unui scop precis.

n acest sens muschii actioneaza ca:

agonisti - sunt muschii care initiaza si produc miscarea. Se mai numesc "motorul
principal"
antagonisti - sunt muschii care se opun miscarii produse de agonisti. Au rol frenator,
reprezinta frna elastica musculara care intervine de obicei naintea celei ligamentare sau
osoase

Muschii agonisti si antagonisti actioneaza ntotdeauna simultan dar au rol opus:

 cnd agonistii lucreaza tensiunea lor de contractie este egalata de relaxarea
antagonistilor, care controleaza efectuarea uniforma si lina a miscarii prin
reglarea vitezei, amplitudinii si directiei

cnd tensiunea antagonistilor creste miscarea initiata si produsa de agonisti

nceteaza

Prin jocul reciproc echilibrat dintre agonisti si antagonisti rezulta o miscare precisa. Interactiunea
dintre agonisti si antagonisti mareste precizia miscarii, cu att mai mult cu ct este angrenat un
numar mai mare de muschi.

Cu ct relaxarea antagonistilor este mai mare cu att miscarea este mai rapida si mai puternica.

sinergisti - sunt muschi prin a caror contractie actiunea agonistilor devine mai puternica.
Acest lucru se observa n cazul agonistilor biarticulari sau poliarticulari. Sinergistii
confera si ei precizie miscarii prevenind aparitia miscarilor aditionale (secundare) pe care
agonistii au tendinta sa le produca simultan cu actiunile lor principale. Interventia
sinergistilor este involuntara.

Exemplu: o parte din muschii adductori ai umarului produc secundar si rotatia interna a
bratului, motiv pentru care la initierea miscarii de adductie se produce si miscarea aditionala
de rotatie interna care este frnata de muschii sinergisti.

fixatori - actioneaza tot involuntar si au rolul de a fixa actiunea agonistilor, antagonistilor

si sinergistilor. Fixarea nu se realizeaza continuu pe ntreaga cursa de miscare a unui
muschi.

Muschii pot lucra cu sau fara producerea miscarii, realiznd contractii izotonice sau izometrice.

Contractiile izotonice:

se realizeaza cnd muschiul deplaseaza segmentele pe care se gasesc punctele

sale de insertie

se produc cu scurtarea sau alungirea muschiului sau a grupului muscular

respectiv

contractiile izotonice cu scurtare - se produc cnd capetele de insertie ale

muschilor se apropie. Exemplu: n miscarea de flexie a antebratului pe brat din
pozitia antomica = pozitia zero (cu antebratul n prelungirea bratului) se
produce scurtarea flexorilor

contractiile izotonice cu alungire - se produc cnd capetele de insertie ale

muschilor se departeaza ncet unul de celalalt. Exemplu: revenirea antebratului
din flexie se produce cu alungirea progresiva a flexorilor
 Exemplu:

n pozitia zero anatomic pentru cot (antebratul n prelungirea

bratului) muschii flexori se afla n zona lunga si cu ct
progreseaza n realizarea flexiei trec prin zona mijlocie pna
cnd ating amplitudinea maxima a flexiei cnd ajung n zona
scurta. n acest caz muschii flexori sunt agonisti

pe tot parcursul miscarii de flexie antagonistii sufera

modificari inverse ale lungimii - n pozitia zero anatomic sunt
scurtati la maxim (zona scurta) iar n amplitudine maxima de
flexie a antebratului pe brat sunt alungiti la maxim (zona lunga)

zona medie se suprapune pentru agonisti si antagonisti

majoritatea muschilor desfasoara activitati curente cnd sunt contractati n

zona mijlocie

contractiile n zona scurta solicita intrarea n actiune a unui numar mare de

unitati motorii. La aceasta lungime a agonistilor antagonistii se afla n zona
lunga, care poate coincide cu momentul fortei maximale, tinznd sa schimbe
directia de miscare. Din acest motiv contractiile n zona scurta sunt dificile.

contractiile n zona lunga sunt de asemenea dificile pentru ca o parte din efort
este utilizat pentru comprimarea suprafetelor articulare.

Contractiile izometrice

rezulta din scurtarea fibrelor contractile dar lungimea muschiului ramne

constanta

modificarile se produc la nivelul tensiunii musculare care creste.

Din punct de vedere structural si functional muschii scheletici se clasifica astfel:

muschi fazici (de tip II):

o sunt superficiali , biarticulari

o au tendoane lungi

o sunt formati din fibre albe, sarace n mioglobina, care se contracta rapid, motiv
pentru care se numesc fibre fazice (rapide)

o aceste fibre sunt bogate n fosfati, glicogen si enzime necesare pentru producerea
pe cale anaeroba a energiei
 o inervatia este asigurata de motoneuronii alfa () fazici mari (1) cu conducere
nervoasa rapida si descarcari ample si scurte de impulsuri nervoase. Din aceste
motive obosesc usor prin acumulare de lactat si scaderea pH-ului

o acesti muschi:

sunt raspunzatori de solicitarile musculare rapide, puternice

intervin n motricitatea fina, precisa

muschi tonici (de tip I):

o sunt proximali, uniarticulari, antigravitationali

o au tendoane late

o sunt formati din fibre rosii, bogate n mioglobina, care se contracta lent, motiv
pentru care se numesc fibre lente, tonice

o aceste fibre contin putin glicogen si multe enzime oxidative necesare pentru
producerea de energie pe cale aeroba

o inervatia este asigurata de motoneuronii alfa () tonici mici (2) cu conducere

lenta si descarcari de impulsuri nervoase permanente dar cu frecventa joasa

o acesti muschi:

asigura tonusul postural

sunt muschi de sprijin n actiune

realizeaza miscarile de apucare si mentinere a unor obiecte

Numarul de motoneuroni care corespund unui muschi este variabil:

cu ct muschiul executa miscari mai fine, de precizie, cu att numarul fibrelor

musculare inervate de respectivul motoneuron este mai mic

Fiecare muschi contine un numar variabil de fusuri neuromusculare, dependent de gradul de

automatism al muschiului:

muschii cei mai voluntari (muschii fazici, albi) au cea mai scazuta concentratie de
fusuri neuromusculare
 muschii antigravitationali (muschii tonici, posturali, rosii) care detecteaza rapid
modificarile pozitiei corpului au cele mai mari valori

- muschii bogati n fusuri neuromusculare participa predominant la activitati reflexe automate

- muschii saracii n fusuri neuromusculare participa predominant la activitati voluntare

Motricitatea reflexa

Definitie - miscarea reflexa este realizata prin contractie musculara involuntara (dar
constientizata) ca raspuns la un stimul senzitiv-senzorial adecvat.

Se bazeaza pe arcul reflex care este format din:

receptor - specific diferentiat sau terminatie nervoasa libera

cale aferenta (senzitiva) - reprezentata de fibre sensitive (dendrite) care culeg

informatii le de la receptorii periferici si se ndreapta catre unul sau mai multi neuroni
senzitivi. Transporta influxul nervos exteroceptiv cutanat si proprioceptiv (constient si
inconstient) provenit de la receptorii musculari, tendinosi, ososi si articulari

centrii nervosi - reprezentati de motoneuronii si situati n coarnele anterioare ale

maduvei spinarii

cale eferenta (motorie) - reprezentata de fibre motorii, axoni care transmit comanda
la organul efector

organul efector - muschiul

Atitudinea (postura) de ansamblu a corpului se realizeaza prin reflexe statice si statokinetice.

1. Reflexele statice:

reactiile de adaptare statica = reflexele de postura:

o intervin pentru mentinerea pozitiei verticale opunndu-se fortelor

dezechilibrante (presiuni, tractiuni) care se exercita pe trunchi si cap,
pozitionnd trunchiul si membrele n raport cu capul

reactiile de echilibrare sau reflexele de redresare:

o intervin cnd reflexele statice sunt depasite

o au punct de plecare n tegument, structuri articulare, muschi, labirint

 o printr-un joc continu de contractii musculare se opun fortelor
dezechilibrante (presiuni, tractiuni) mentinnd aliniamentul ortostatic

2. Reflexele statokinetice:

sunt mai rapide dect reflexele statice

constau din adaptari ale tonusului muscular secundare informatiilor primate de la

diversi receptori.

au ca scop mentinerea pozitiei corpului si a segmentelor lui n timpul deplasarii

asigura stabilitatea organismului n miscare adaptnd tonusul muscular si pozitia

membrelor

includ:

o reflexele de acceleratie si deceleratie liniara - apar n timpul deplasarii

ntr-un vehicul care accelereaza sau frneaza brusc

o reactia liftului - consta n flexia membrelor inferioare la coborre

o reactia de aterizare - consta din adoptarea pozitiei pregatitoare unei

sarituri

EXERCIIUL FIZIC TERAPEUTIC

Definitie - exercitiul fizic reprezinta repetarea sistematica a unor cicluri de miscari care au drept
scop influentarea dezvoltarii fizice si a capacitatii de miscare a individului, fara producerea unor
modificari morfologice vizibile. Prin exercitiul fizic cresc capacitatile coordinative:

echilibrul
orientarea n spatiu
precizia

Obiectivele exercitiului fizic terapeutic

Obiectivele se clasifica dupa efectele induse n:

morfologice
favorizeaza procesele de crestere si dezvoltare fizica
prevenire atitudinilor incorecte ale corpului
corectarea atitudinilor si deficientelor corpului
functionale
cresterea capacitatii generale de efort
 cresterea capacitatii functionale a aparatului cardiovascular (debit sistolic,
VO2 max)
cresterea capacitatii functionale a aparatului respirator (volume si
capacitati pulmonare)
cresterea capacitatii functionale a aparatului locomotor (amplitudini
articulare, proprietati musculare)
cresterea capacitatii functionale a celorlalte aparate si sisteme ale
organismului
neuropsihice
dezvoltarea capacitatii de relaxare fizica (musculara, functionala) si psihica
dezvoltarea capacitatilor cognitive
dezvoltarea capacitatilor de nvatare motrica, a expresivitatii si cursivitatii
miscarilor
social-educationale
favorizeaza integrarea si reintegrarea n grupuri sociale (familie, colectiv
de munca, echipa)
formarea obisnuintei de a practica sistematic exercitiile fizice n scop
profilactic si terapeutic
formarea reflexului de atitudine corecta a corpului

Principiile de baza ale exercitiului fizic:

exercitiile se executa lent, ritmic, fara miscari bruste.

exercitiile trebuie sa se bazeze pe pozitii de start stabile, solide, menite sa faciliteze
travaliul muschilor si sa permita apoi o recuperare ct mai buna a acestui travaliu
progresivitatea exercitiilor va fi lenta, de la stadiile cele mai joase de forta musculara,
redoare sau incoordonare trecndu-se treptat spre exercitiile care cer forta, amplitudine
sau coordonare aproape normale. Nu se vor sari aceste etape
se va urmari ca exercitiile de tonifiere musculara sa se execute ntotdeauna pe toata
amplitudinea de miscare articulara posibila
cu ct un exercitiu a cerut o contractie musculara mai intensa, cu att pauza de relaxare
care urmeaza va fi mai lunga, pentru a asigura refacerea. Din alternanta exercitiu-relaxare
se creeaza ritmul exercitiului
orice exercitiu trebuie sa se execute n limitele maxime posibile ale unghiului de miscare
a segmentului. Numai n acest fel vor intra n actiune toate fibrele musculare iar
amplitudinea miscarii se va mentine sau va redeveni normala

Dintre aceste principii cele mai importatnte sunt pozitia de start si principiul progresivitatii.

Pozitia de start
s-a demonstrat ca o mare parte a insucceselor sau a ntrzierilor efectelor
pozitive ale exercitiilor fizice terapeutice sunt consecinta pozitiilor
inadecvate de pornire
crearea unei perfecte stabilitati a coprpului si/sau a segmentului n timpul
exercitiului fizic este o conditie de baza
 pozitia stnd departat este mult mai stabila dect cea de stnd cu picioarele
apropiate, pentru orice exercitiu de trunchi sau membre. Daca n cadrul
exercitiului sunt necesare miscari spre nainte ale bratelor stabilitatea se
obtine daca se duce un picior anterior
exceptia de la acest principiu este n cazul exercitiilor de coordonare
neuromusculara, cnd pozitia de start este aleasa astfel nct sa creeze
dificultati de mentinere a echilibrului, deoarece prin dezechilibrari si
reechilibrari succesive se obtine n final coordonarea

Principiul progresivitatii se aplica n exercitiile pentru:

tonifierea musculara - se realizeaza prin mai multe metode:

cresterea progresiva a lungimii sau a rezistentei aplicate miscarii.

Exemple de exercitii:

tonifierea extensorilor toracolombari - din decubit ventral, cu

bratele pe lnga corp, cu bratele la ceafa, cu bratele ntinse pe
lnga cap - sunt 3 trepte de progresivitate

tonifierea rotatorilor trunchiului - din decubit dorsal, cu

bascularea stnga - dreapta a unui membru inferior ridicat la
verticala, bascularea ambelor membre inferioare - sunt 2 trepte
de progresivitate

aceeasi metoda se foloseste si la exercitiile simple cu

rezistenta, n care rezistenta se aplica treptat tot mai distal de
articulatia n miscare. Exemplu - n flexia cotului rezistenta
aplicata la mijlocul antebratului este mai mica dect cea
aplicata la extremitatea distala

n concluzie - o rezistenta este cu att mai mare cu ct punctul

de aplicare este mai distal de centrul de miscare. Rezistenta =
greutatea aplicata x distanta de la centrul de miscare la punctul
de aplicare al greutatii

scoaterea treptata a ajutorului dat unei miscari de musculatura accesorie.

Exemple:

tonifierea musculaturii abdominale - decubit dorsal, membrele

inferioare rasturnate peste cap, vrfurile degetelor picioarelor
ating podeaua, membrele superioare se sprijina cu palmele pe
podea, membrele superioare se ridica de pe podea, membrele
superioare ajung la verticala
 explicatie - cnd palmele se sprijina pe podea marele dorsal,
rotundul mare si pectoralul mare ajutau la mentinerea flexiei
coloanei toracolombare; cnd membrele superioare au ajuns la
verticala efortul de flexie a coloanei este realizat de
musculatura abdominala

cresterea amplitudinii unei miscari executate contra gravitatiei sau cu o

greutate adaugata

tonifierea musculaturii abdominale - decubit dorsal, forfecarea

pe verticala a membrelor inferioare, se creste amplitudinea de
forfecare

asocierea unor miscari la un exercitiu care antreneaza grupul muscular

principal

tonifierea musculaturii dorsolombare - decubit ventral,

ridicarea trunchiului; se asociaza si ridicarea unui membru
inferior, apoi ridicarea ambelor membre inferioare - etape de
solicitare tot mai mare pentru musculatura paravertebrala

modificarea ritmului unei miscari

n cazul unei contractii excentrice - o miscare lenta solicita mai

mult musculatura dect aceeasi miscare executata rapid

n cazul unei contractii concentrice - orice schimbare de ritm

(lent sau rapid) care se abate de la ritmul optim, natural al
miscarii respective creste solicitarea musculara

succesiunea contractie statica - contractie dinamica:

tonifierea cvadricepsului - izometria cvadricepsului; apoi cu un

sul sub genunchi (care sa asigure o flexie de 300 a
genunchiului) se executa extensia gambei

succesiunea miscare n pozitie fara efectul gravitatiei - miscare cu implicarea

gravitatiei

se aplica n cazul muschilor cu forta ntre 2 si 3 (la bilantul

muscular)

cresterea greutatii (sarcinii) care reprezinta rezistenta aplicata

cresterea se face n general cu 150-250 g

 prelungirea duratei n timp a exercitiului dupa ce se trece de perioada de
adaptare, cnd apare impresia ca efortul este din ce n ce mai usor

cresterea amplitudinii miscarii se realizeaza n urmatoarele moduri:

modificarea ritmului miscarilor care se executa pe toata amplitudinea posibila

adaugarea unei serii de miscari mici si ritmice la limitele sectorului de

mobilitate articulara

introducerea unor te]nsiuni prelungite pe directia miscarii ce trebuie

recuperata (aceasta fortare nu trebuie sa produca durere importanta)

coordonare se poate realiza astfel:

se trece progresiv de la miscari ale articulatiilor mari spre miscari ale

articulatiilor mai mici (miscarile articulatiilor mici necesita un control
coordonator mai mare dect miscaile articulatiilor mari)

cresterea preciziei n executarea unei miscari. Exemplu:

la un pacient hemiplegic - de la o flexie necoordonata a

membrului superior se ajunge la ducerea minii la gura, apoi a
minii cu o lingura la gura

combinarea miscarilor diverselor articulatii si segmente. Exemple:

genuflexiune, cu ridicarea bratului homolateral

genuflexiune, cu ridicarea bratului heterolateral

Aceste 3 modalitati pot fi aplicate la orice grup de articulatii. La acestea se adauga metode
specifice utilizate n coordonarea membrelor inferioare si a trunchiului:

diminuarea treptata a poligonului de sustinere. Exemple:

picioarele departate - apropiate - ridicarea pe vrfuri - stnd

ntr-un picior - stnd ntr-un picior pe vrf

mers pe o banca de gimnastica - mers pe partea ngusta a

bancii de gimnastica

cresterea dificultatii de a mentine n echilibru o pozitie prin:

ridicarea centrului de greutate al corpului (bratele deasupra

capului)
 miscarea libera a diverselor articulatii ale membrelor
superioare perturbnd echilibrul

ridicarea naltimii brnei sau a bancii de gimnastica pe care se

merge (efect psihologic care perturba echilibrul)

utilizarea de sarituri usoare pe un picior, alternativ cu opriri bruste n anumite

pozitii sau pasi nainte, lateral, n spate (ca la dans) cu flexia si extensia cte
unui genunchi

Pozitiile fundamentale si derivate ale exercitiului fizic

Exercitiul fizic este initiat si finalizat din pozitiile de pornire sau de start care pot fi fundamentale
si derivate.

Pozitii fundamentale:

o pozitia stnd:

se mai numeste pozitie ortostatica

descriere:

pozitie verticala, barbia orizontala, privirea anterior (nainte), umerii

relaxati, trunchiul drept, bratele relaxate pe lnga corp, minile n
pozitie intermediara de pronosupinatie, coapsele si genunchii n
extensie, picioarele apropiate; varianta calciele apropiate si vrfurile
departate la un unghi maxim de 450

caracteristici:

are cea mai mica baza de sustinere

centrul de greutate este n pozitia cea mai nalta si se proiecteaza n

mijlocul bazei de sustinere.

este cea mai instabila pozitie fundamentala, care solicita musculatura

posturala si reflexele respective

favorizeaza miscari ample

este indicata n reeducarea:

 deficientelor fizice globale si segmentare

a mersului

echilibrului

o pozitia asezat:

descriere:

pacientul asezat pe un scaun ale carui dimensiuni trebuie sa asigure

flexia la 900 a articulatiilor soldurilor si genunchilor, genunchii sunt
usor departati, picioarele se sprijina cu plantele pe sol orientate
anterior, calciele si vrfurile sunt apropiate; varianta - calciele
apropiate si vrfurile departate la un unghi maxim de 450

capul ca la pozitia stnd

membrele superioare ca la pozitia stnd sau minile se sprijina pe

coapse

trunchiul se sprijina pe tuberozitatile ischiadice (regiunea fesiera)

sprijinul se realizeaza partial si pe fetele posterioare ale coapselor

caracteristici:

baza de sustinere mai mare

pozitie fixatoare pentru coloana lombara si bazin

centrul de greutate este situat mai jos, este o pozitie comoda,

odihnitoare, care este mentinuta cu consum mininim de energie

o pozitia" pe genunchi":

descriere:

barbia orizontala, privirea anterior (nainte), umerii relaxati, trunchiul

drept, membrele superioare relaxate pe lnga corp, minile n pozitie
intermediara de pronosupinatie, degetele usor flectate, genunchii
flectati
 sprijinul se realizeaza pe fata anterioara a gambelor si pe fata dorsala a
picioarelor mentinute n extensie maxima

caracteristici:

baza de sustinere mare

centrul de greutate situat jos, mentinerea pozitiei este destul de dificila

trunchiul inferior si bazinul pot fi mobilizate cu usurinta

o pozitia decubit dorsal:

descriere:

cu membrele inferioare apropiate, extinse din sold si genunchi,

picioarele cu vrfurile orientate n sus,

membrele superioare pe lnga corp, palmele n pronatie sau

pronosupinatie

punctele de sprijin sunt reprezentate de:

regiunea occipitala

partea dorsala superioara a trunchiului

regiunea fesiera

calcie

caracteristici:

baza de sustinere mare

centrul de greutate foarte aproape de suprafata de sprijin

este pozitia cea mai odihnitoare, relaxanta

corpul are cea mai mare stabilitate

mentinerea ei pe o perioada ndelungata induce efecte osteoporozante

generale, deoarece ofera gravitatiei posibilitatea actiunii pe o suprafata
ct mai ntinsa
 o pozitia atrnat:

descriere:

corpul este mentinut n rectitudine,

membrele superioare abduse peste 900 din umeri, coatele extinse,

minile prind bara fie n pronatie, fie n supinatie

membrele inferioare apropiate, extinse din sold, genunchi si picioare,

nu ating solul

mentine coastele ridicate si trunchiul usor extins

blocheaza respiratia n inspir si stnjeneste circulatia motiv pentru care

este contraindicata bolnavilor pulmonari si cardiovasculari

caracteristici:

centrul de greutate este situat sub suprafata de sprijin (n acest caz de

sustinere)

mentinerea pozitiei necesita un efort mare

Pozitii derivate - se obtin din pozitiile fundamentale prin modificarea:

bazei de sustinere (suprafetei de sprijin)

pozitiei trunchiului si/sau a capului

pozitiei membrelor superioare

pozitiei membrelor inferioare

combinatii partiale sau totale ale posibilitatilor

anterioare, realiznd modificari complexe

o derivate din pozitia stnd:

modificarea bazei de sustinere:

o stnd pe vrfuri

o stnd pe calcie

o stnd pe marginea interna sau externa a piciorului

 o stnd cu un picior n fata celuilalt

o stnd departat

modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului

o stnd cu trunchiul nclinat anterior pna la 300, cu capul n

extensie

o stnd cu trunchiul aplecat pna la 900

o stnd cu trunchiul ndoit anterior peste 900

o stnd cu trunchiul si capul n extensie

o stnd cu trunchiul nclinat sau rasucit stnga sau dreapta

modificarea pozitiei membrelor superioare:

o membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral

(abductie din articulatia umarului)

o membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior

(flexie din articulatia umarului)

o membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si minile

mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,

o membrele superioare cu coatele extinse se ncruciseaza anterior

sau posterior

modificarea pozitiei membrelor inferioare - consta n modificarea suprafetei

de sprijin

modificari complexe

o stnd pe vrfuri, genunchii n extensie, capul mentinut la

verticala, minile pe solduri (la nivelul crestelor iliace), coatele
flectate, bratele abduse, trunchiul nclinat dreapta sau stnga

o derivate din pozitia asezat:

modificarea suprafetei de sprijin:

o asezat la marginea mesei de reeducare

 o asezat pe o fesa (hemiasezat)

o asezat pe podea

modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului:

o asezat pe scaun cu trunchiul si capul n extensie

o asezat pe scaun cu trunchiul aplecat peste coapse

o asezat pe scaun cu trunchiul aplecat ntre coapse

modificarea pozitiei membrelor superioare:

o membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral

(abductie din articulatia umarului)

o membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior

(flexie din articulatia umarului)

o membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si minile

mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,

o membrele superioare cu coatele extinse se ncruciseaza anterior

sau posterior

modificarea pozitiei membrelor inferioare:

o asezat pe podea cu coapsele si genunchii flectati

o asezat pe podea cu un genunchi flectat si celalalt extins

o asezat pe podea cu membrele inferioare departate

modificari complexe:

o asezat pe podea cu sprijin posterior pe antebrate si anterior pe

plante, membrele inferioare fiind flectate din articulatiile
genunchilor si soldurilor, trunchiul si capul n extensie

o asezat pe podea cu sprijin posterior pe mini si anterior pe

plante, membrele inferioare fiind flectate din articulatiile
genunchilor si soldurilor, trunchiul si capul n extensie
 o asezat pe podea cu sprijin posterior pe mini si anterior pe
plante, un membru inferior extins din genunchi iar celalalt
flectat si sprijinit pe planta, trunchiul si capul n rectitudine

o derivate din pozitia" pe genunchi":

modificarea suprafetei de sprijin:

o pe genunchi cu sprijin pe palme (coate sau antebrate), trunchiul

la orizontala (sub sau deasupra ei), pozitie numita patrupedie.
Se foloseste frecvent n recuperare pentru urmatoarele
caracteristici:

suprafata mare de sprijin

centru de greutate n pozitie medie (stabilitate

relativa)

elibereaza coloana

faciliteaza mobilizarea

modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului:

o pe genunchi cu trunchiul nclinat anterior, capul mentinut n

rectitudine

o pe genunchi cu trunchiul si capul nclinate lateral dreapta sau

stnga

modificarea pozitiei membrelor superioare:

o membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral

(abductie din articulatia umarului)

o membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior

(flexie din articulatia umarului)

o membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si minile

mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,

modificarea pozitiei membrelor inferioare:

o pe genunchi cu membrele inferioare departate

 o pe genunchi cu un genunchi anterior fata de celalalt

modificari complexe:

o pe genunchi cu sprijin pe palme, cu trunchiul deasupra

orizontalei, capul flectat, mna si genunchiul de aceeasi parte
(homolateral) sau de partea opusa (hetero-sau contralateral)
situate anterior

o pe genunchi cu sprijin pe coate, trunchiul sub orizontala, capul

flectat

o pe un genunchi, sprijin pe palme, celalalt membru inferior

extins din sold si genunchi, capul si trunchiul n extensie

o pe genunchi departat cu trunchiul n extensie

o pe genunchi n sprijin pe antebrate, gtul n extensie

o derivate din pozitia decubit dorsal:

modificarea suprafetei de sprijin:

o decubit lateral - este o pozitie stabila pentru ca are baza mare

de sustinere si centrul de greutate situat jos. Este folosita n
reeducarea neuromotorie a marilor disabilitati pe care i
pregateste pentru activitati uzuale (mbracat, miscari libere n
pat)

o decubit ventral:

are o baza mare de sustinere: menton sau partea

laterala a fetei, fata anterioara a toracelui,
coapselor, gambelor, fata dorsala a picioarelor

centrul de greutate este aproape de suprafata de

sprijin

modificarea pozitiei trunchiului:

o culcat rezemat cu trunchiul la diferite grade de extensie

o culcat rezemat cu trunchiul la diferite grade de flexie

modificarea pozitiei membrelor superioare:

 o decubit dorsal, membrele superioare cu coatele extinse, bratele
departate de trunchi (abduse)

o decubit dorsal cu minile pe vertex, pe umeri, sub axile, pe sold

o decubit dorsal cu membrele superioare ncrucisate anterior

modificarea pozitiei membrelor inferioare:

o decubit dorsal cu membrele inferioare departate (abduse) la

diverse amplitudini

modificari complexe:

o decubit lateral cu genunchii flectati, trunchiul n rectitudine,

capul flectat, sprijinit pe antebratul de partea decubitului, cotul
fiind flectat

o decubit dorsal cu genunchii flectati, sprijin pe plante, membrele

superioare cu minile la ceafa

o decubit lateral cu membrul inferior contralateral (heterolateral)

n flexie, trunchiul n rectitudine, capul n extensie

o decubit ventral cu sprijin pe coate, trunchiul si capul n extensie

se numeste "postura papusii" si este folosita n reeducarea
neuromotorie pentru tonifierea muschilor extensori ai cefei,
spatelui si soldului

o derivate din pozitia atrnat:

modificarea suprafetei de sprijin - consta n modificarea prizei

o sprijinul se realizeaza cu o mna orientata n pronatie sau n

supinatie sau cu ambele mini, dar cu mentinerea coatelor n
flexie

o se mai poate folosi sprijinul pe vrful picioarelor sau pe calcie

(n pozitia atrnat cu spatele la scara fixa)

modificarea pozitiei trunchiului:

o atrnat cu fata la scara fixa, minile n pronatie, trunchiul

extins, nclinat sau rasucit stnga - dreapta
 modificarea pozitiei membrelor superioare - reprezinta modificarea suprafetei
de sprijin

modificarea pozitiei membrelor inferioare:

o atrnat cu membrele inferioare departate (abduse), ncrucisate

(adduse), flectate din sold si genunchi

o atrnat cu membrele inferioare extinse din genunchi si flectate

la 900 din sold

modificari complexe:

o atrnat cu minile n supinatie, trunchiul flectat, capul n

rectitudine, membrele inferioare adduse

o atrnat cu minile n pronatie, trunchiul si capul rasucite

stnga-dreapta, membrele inferioare cu genunchii si soldurile
flectate la 900

Structura exercitiului fizic terapeutic

Exercitiul fizic terapeutic are urmatoarea structura:

pozitia de start - reprezentata de o pozitie fundamentala sau derivata

executia miscarii - prin contractia concentrica a agonistilor, excentrica a antagonistilor si
statica a fixatorilor
mentinerea pozitiei obtinute - prin contractie statica, izometrica
revenirea n pozitie de start - prin inversarea agonistilor si antagonistilor

Pozitia de start:

este importanta pentru ca asigura succesul n actul recuperator

alegerea ei depinde de starea functionala a pacientului si de miscarile ce

urmeaza sa fie efectuate

pentru a facilita activitatea musculara o pozitie de start corecta trebuie sa fie

stabila:

suprafata bazei de sustinere a corpului sa fie ct mai mare

perpendiculara din centrul de greutate sa se proiecteze ct mai

n centrul suprafetei de sprijin
 distanta dintre centrul de greutate al corpului si suprafata de
sustinere sa fie ct mai mica

greutatea corpului sa fie suportata de un numar ct mai mare de

articulatii

trebuie sa tina cont de tipul contractiei musculare:

pentru contractiile izometrice se aleg pozitii care ncarca

articulatia prin greutatea corpului sau care permit terapeutului
compresiunea n ax a segmentelor

pentru contractiile izotonice se folosesc pozitii care lasa

articulatiile libere si care permit tractiuni usoare n ax ale
segmentelor

exceptia de la conditia de stabilitate este n cazul exercitiilor de coordonare

nuromusculara, situatie n care pozitia va fi aleasa n asa fel nct sa creeze
dificultati n mentinerea echilibrului, pentru ca prin dezechilibrari si
reechilibrari succesive se va obtine n final coordonarea

Executia miscarii este influentata de:

numarul articulatiilor ce intra n schema de miscare

modificarile de tonus muscular care sunt induse reflex de miscarea respectiva.

n functie de scopul urmarit pot fi stimulate sau inhibate urmatoarele reflexe:

miotatic

de tendon

reflexele statice posturale generale sau de echilibru

la sfrsitul unei miscari, corpul sau segmentele sale se afla n echilibru

instabil, pe care grupele musculare ncearca sa-l restabileasca prin intrarea n
functiune a musculaturii de fixare, care sustine segmentul n pozitia cea mai
utila si confera forta miscarii

Mentinerea pozitiei obtinute - este realizata prin contractia statica, izometrica a grupelor
musculare ce actioneaza mpotriva gravitatiei sau a unei rezistente ce se opune miscarii

contractia izometrica se efectueaza la diferite nivele de lungime ale muschilor

si anume zona scurta, medie sau lunga:
 pentru muschii tonici, posturali, antigravitationali - care se
contracta lent - se prefera pozitionarea n mod normal n zona
medie sau scurta

pentru muschii fazici, flexori - care se contracta rapid si

obosesc greu - se prefera pozitionarea n zona lunga spre medie,
pentru ca influentele reflexului miotatic la acest nivel
faciliteaza contractia

cnd forta musculara este scazuta rezistenta se aplica n zona scurta pentru ca
reflexul de ntindere este facilitat la acest nivel

aplicarea rezistentei cnd muschiul se gaseste n zona lunga va scadea si mai

mult forta musculara, reflexul de ntindere fiind inhibat

Revenirea n pozitia de start - se realizeaza prin:

contractia excentrica a agonistilor

contractia concentrica a antagonistilor

contractia statica a fixatorilor

Dupa scoala de kinetoterapie din Boston exercitiului fizic are trei parti care constituie un
sistem unitar notat ATE unde prima parte se denumeste "activitate" ("activities"), a-II-a parte
"tehnica" ("techniques") si a-III-a parte "elemente" ("elements"). Folosind acest sistem ATE
exercitiile fizice terapeutice pot fi descrise astfel:

Exemple:

1. A - asezat, extensia genunchiului

T - contractie concentrica (eventual excentrica)

E - rezistenta gravitatiei + presiune minii kinetoterapeutului (pentru tonifierea

cvadricepsului)

2. A - stnd (ortostatism), abductia umarului

T - contractie concentrica

E - rotatia externa a bratului (pentru mobilizarea umarului)

3. A - decubit lateral, flexia soldului homolateral

T - contractie concentrica
 E - placa talcata, gravitatia exclusa (pentru tonifierea muschiului psoasiliac la forta 2)

Exercitiul fizic urmareste fie cresterea fortei musculare, fie mobilizarea articulara, fie
coordonarea neuromotorie sau abilitatea.

Modalitati de aplicare a exercitiilor fizice

Exercitii n grup sau terapia n grup:

se folosesc n cazul pacientilor cu acelasi tip de afectiuni:

cu simptomatologie asemanatoare

vrste apropiate

acelasi sex

n aceeasi faza evolutiva a bolii

avantaje:

de natura pragmatica - posibilitatea tratarii unui numar mai mare de

pacienti ntr-o unitate de timp

de natura psihica - motivatia si emulatia de grup pentru nvatarea unui

program de exercitii, vor scadea durata tratamentului de recuperare,
factorul social devine un factor de ordin terapeutic

dezavantaj:

capacitatea redusa a terapeutului de corectare individuala a pacientilor

Exercitii individuale

se recomanda n situatiile n care se impune supravegherea unui singur pacient

cnd executia atinge parametrii impusi pacientul va fi constientizat asupra

necesitatii repetarii exercitiilor si n afara programului de la sala

n functie de informatiile subiective si de reactivitatea psihica a pacientului

programul de recuperare se va reconsidera zilnic sau la intervale scurte de timp