Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3. AGRESIVITATEA apare atunci cand individul este impiedicat sa-si satisfaca dorintele si
se manifesta printr-un comportament violent si distructiv. Cele mai cunoscute forme de
agresivitate sunt: auto-agresivitatea si heteroagresivitatea. Autoagresivitatea consta in
indreptarea comportamentului agresiv spre propria persoana, exprimandu-se prin automutilari,
tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violentei
spre altii, manifestandu-se prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea, talharia, violul, tentativa de
omor, vatamarea corporala etc. J. Pinatel mai evidentiaza doua forme distincte ale agresivitatii:
ocazionala si profesionala. Agresivitatea ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si violenta,
fiind mai des intalnita in crimele pasionale. Agresivitatea profesionala se caracterizeaza printr-un
comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta a personalitatii infractorului, acesta
manifestandu-se agresiv in mod deliberat, constient.
4. INDIFERENTA AFECTIVA este strans legata de egocentrism si mai poarta numele de
insensibilitate morala. Ea se caracterizeaza prin incapacitatea infractorului de a intelege durerile si
nevoile celorlalti, prin satisfactia resimtita fata de durerile altora. Indiferenta afectiva reda in fond
starile de inhibare si dezorganizare emotionala. Aceasta latura a personalitatii infractorului se
formeaza de la varste timpurii, fiind una din principalele carente ale procesului socializarii, un rol
important detinandu-l in acest plan functionarea defectuoasa a structurii familiale, precum si stilul
educational adoptat in cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul nu este constient de
propria-i stare de inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si sangele rece cu care sunt
comise o serie de infractiuni de o violenta extrema. Legatura stransa dintre indiferenta afectiva si
egocentrism consta in faptul ca infractorului ii este strain sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii.
Aceste componente ale personalitatii infractoare se pot intalni si la celelalte persoane (cei
care nu sunt infractori), insa la acestea nu sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au
consistenta si frecventa intalnita la infractori, nu sunt orientate spre infractionalitate.
Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de valori pe care il poseda, infractorul este
incapabil din punct de vedere psihic sa desfasoare o munca sociala sustinuta. Aceasta incapacitate
este dublata de dispretul fata de munca, de atitudinea negativa fata de cei ce desfasoara o
activitate organizata, productiva. Nu se poate spune insa ca aceasta atitudine, aceasta incapacitate
fizica este generata de deficiente ale vointei. Procesele volitive functioneaza la ei in mod normal,
continutul lor se indreapta spre actiuni conflictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale.
Dezgustul fata de munca, lipsa unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii,
provoaca la ei o stare de continua neliniste, de nemultumire de sine, o continua stare de
irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinta, elaborata in cursul vietii lor, spre vagabondaj
si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza activitatea infractionala. Faptul
ca in decursul activitatilor, infractorii isi constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori
saracie de idei sau lipsa imaginatiei creatoare, dar in acelasi timp mai probabil o specializare
superioara, fapt ce contrazice teoria despre inteligenta nativa, specifica a infractorilor. Analizand
modul lor de lucru, ajungem sa recunoastem ca este vorba, in cea mai mare parte a cazurilor, de
idei simple, cu mici variatii pe acelasi motiv fundamental. Cu toate acestea, maiestria lor poate
oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum si o dexteritate deosebita ce se
dobandeste pe baza unui antrenament indelungat.
Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in
activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de
vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de
societatea care refuza sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul
lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna.
Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori
etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de
totala nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv, aparentul curaj de care da dovada
reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi
mereu in pericol. Egoismul inabusa complet orice urma de compasiune si, ca urmare, poate duce la
acte de mare cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forta
mobilizatoare majora, constituind resortul care il impinge spre actiune.