7.stiinte Si Didactica Stiintelor Si Cunoasterii Mediulu C Tica PDF

Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Carmen TICĂ
Unitatea de Management a Proiectului pentru Învăţământul Rural
ŞTIINŢE ŞI CUNOAŞTEREA MEDIULUI. DID. ŞTIINŢELOR ŞI A CUNOAŞTERII MEDIULUI

Str. Spiru Haret nr. 10-12, etaj 2,
sector 1, cod poºtal 010176,
Bucureºti
Tel: 021 305 59 99

Fax: 021 305 59 89
http://rural.edu.ro
e-mail: office@ump.kappa.ro
ISBN 00 000-0-00000-0;
ISBN 00 000-000-0-00000-0. Program universitar de formare în domeniul
Pedagogie pentru Învăţământ Primar şi Preşcolar
adresat cadrelor didactice din mediul rural
Forma de învăţământ ID - semestrul IV
ŞTIINŢE ŞI CUNOAŞTEREA
MEDIULUI. DIDACTICA
ŞTIINŢELOR ŞI A CUNOAŞTERII
MEDIULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
Carmen TICĂ
Toţi copiii din mediul rural

Toţi copiiisădin
trebuie mediulmai
meargă rural
departe!
trebuie să meargă mai departe!
Tu îi poţi ajuta!
Tu îi poţi ajuta!
2007
2007
Program cofinanţat de Guvernul României, Banca Mondială şi comunităţile rurale.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural
PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
Ştiinţe şi cunoaşterea mediului. Didactica

ştiinţelor şi a cunoaşterii mediului în
învăţământul primar şi preşcolar
Carmen TICĂ
2007
Cuprins
CUPRINS
Introducere........................................................................................................................ iv
Unitatea de învăţare Nr. 1- Fenomene fizice şi chimice ................................................. 1

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1................................................................................... 2
1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor ........................................................................... 2
1.2.1 Masa corpurilor...................................................................................................... 2
1.2.2 Volumul corpurilor ................................................................................................. 3
1.2.3 Densitatea corpurilor ............................................................................................. 4
1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare .............................................. 8
1.3.1 Topirea. Solidificarea............................................................................................. 8
1.3.2 Vaporizarea. Condensarea ................................................................................... 9
1.3.3 Circuitul apei în natură .......................................................................................... 9
1.4. Substanţe şi amestecuri ............................................................................................. 13
1.5. Metode de separare a substanţelor din amestecuri.................................................... 15
1.5.1 Decantarea.......................................................................................................... 15
1.5.2 Filtrarea ............................................................................................................... 15
1.5.3 Cristalizarea ........................................................................................................ 16
1.5.4 Distilarea ............................................................................................................. 17
1.6. Soluţii.......................................................................................................................... 17
1.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi aplicaţiile propuse ................. 21
1.8. Lucrarea de verificare 1 .............................................................................................. 23
Bibliografie selectivă.......................................................................................................... 24
Unitatea de învăţare Nr. 2- Plante................................................................................... 25

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare 2................................................................................. 26
2.2. Organizarea unei plante cu flori.................................................................................. 26
2.3. Rădăcina .................................................................................................................... 27
2.4. Tulpina........................................................................................................................ 31
2.5. Frunza ........................................................................................................................ 33
Proiectul pentru Învăţământul Rural i

Cuprins
2.6. Funcţiile frunzei ...........................................................................................................36

2.6.1. Fotosinteza .........................................................................................................36
2.6.2. Respiraţia ...........................................................................................................38
2.6.3. Transpiraţia.........................................................................................................38
2.7. Floarea........................................................................................................................41
2.8. Fructul şi sămânţa.......................................................................................................43
2.9. Sensibilitatea şi mişcarea la plante .............................................................................46
2.10. Principalele grupe de plante......................................................................................49
2.11. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare .................................................51
2.12. Lucrarea de verificare 2 ............................................................................................52
Bibliografie selectivă ..........................................................................................................54
Unitatea de învăţare Nr. 3- Animale ................................................................................55

3.1 Obiectivele unităţii de învăţare 3 ..................................................................................56
3.2 Organizarea generală a unui animal ............................................................................56
3.3 Funcţiile de relaţie ........................................................................................................57
3.3.1 Mişcarea ..............................................................................................................57
3.3.2 Sensibilitatea .......................................................................................................57
3.4 Funcţiile de nutriţie .......................................................................................................61
3.4.1 Digestia................................................................................................................61
3.4.2 Respiraţia ............................................................................................................62
3.4.3 Circulaţia..............................................................................................................63
3.4.4 Excreţia................................................................................................................64
3.5 Funcţia de reproducere ................................................................................................64
3.6 Regnul animal- nevertebratele .....................................................................................66
3.6.1 Spongieri .............................................................................................................66
3.6.2 Celenterate ..........................................................................................................66
3.6.3 Viermi ..................................................................................................................67
3.6.4 Moluşte ................................................................................................................68
3.6.5 Artropode .............................................................................................................69
3.6.6 Echinoderme........................................................................................................72
ii Proiectul pentru Învăţământul Rural

Cuprins
3.7 Regnul animal- vertebrate ........................................................................................... 74

3.7.1 Peşti .................................................................................................................... 74
3.7.2 Amfibieni ............................................................................................................. 75
3.7.3 Reptile ................................................................................................................. 76
3.7.4 Păsări .................................................................................................................. 77
3.7.5 Mamifere ............................................................................................................. 78
IV. Unitatea de învăţare Nr. 4-

Didactica ştiinţelor şi a cunoaşterii mediului în învăţământul primar şi preşcolar ... 88
4.2. Metodica predării cunoaşterii mediului/ ştiinţelor naturii.............................................. 89
4.3. Particularităţi psihologice ale copiilor de vârstă şcolară.............................................. 89
4.4. Prezentarea generală a disciplinelor
Cunoaşterea mediului (clasa I şi clasa a II- a)
şi Ştiinţe ale naturii (clasa a III- a şi a IV-a )118................................................. 92
4.5. Proiectarea activităţii didactice ................................................................................... 93
4.5.1 Programa şcolară ................................................................................................ 93
4.5.2 Planificarea calendaristică................................................................................... 99
4.5.3 Proiectarea unităţilor de învăţare ...................................................................... 103
4.5.4 Proiectarea lecţiilor de Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale naturii....................... 108
4.6. Cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar...................................................... 116
4.6.1 Importanţa activităţilor de cunoaştere a mediului în învăţământul preşcolar ..... 116
4.6.2 Particularităţi psihologice ale preşcolarului........................................................ 116
4.6.3 Obiective şi conţinuturi ale activităţilor de cunoaşterea mediului
în învăţământul preşcolar ................................................................................... 117
4.6.4 Proiectarea activităţilor de cunoaşterea mediului .............................................. 121
4.7 Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare ................................................. 130
4.8 Lucrarea de verificare 4 ............................................................................................. 130
Bibliografie selectivă........................................................................................................ 131
Bibliografie generală ..................................................................................................... 131
Proiectul pentru Învăţământul Rural iii

Introducere
INTRODUCERE
Cursul se adresează studenţilor care parcurg Programul universitar de formare în

domeniul Pedagogie pentru Învăţământul Primar şi Preşcolar adresat cadrelor didactice
din mediul rural, în regim de studiu la distanţă.
Cursul cuprinde patru unităţi de învăţare, fiecare finalizată cu o lucrare de verificare.
Informaţia este structurată în două părţi importante: Ştiinţe şi cunoaşterea mediului
(unităţile 1, 2 şi 3) care furnizează un bagaj informativ de bază din domeniul extrem de
vast al ştiinţelor naturii şi Didactica ştiinţelor şi cunoaşterii mediului în învăţământul primar
şi preşcolar care oferă variante de organizare a procesului de predare- învăţare în vederea
realizării unui învăţământ de calitate în învăţământul primar şi preşcolar.
Fiecare unitate de învăţare cuprinde:
conţinuturi esenţiale;
aplicaţii practice;
teste de autoevaluare;
lucrare de verificare.
Conţinuturile din fiecare unitate de învăţare au fost organizate respectând principiile
accesibilităţii, continuităţii şi sistematizării.
Aplicaţiile practice propuse, posibil de realizat cu un minim de materiale uşor de
procurat, vizează familiarizarea cu tehnicile de explorare/ experimentare specifice ştiinţelor
naturii.
Testele de autoevaluare urmăresc aplicarea cunoştinţelor însuşite şi generalizarea
informaţiilor, fiind concepute în concordanţă cu obiectivele fiecărei unităţi de învăţare.
Răspunsurile şi comentariile oferă studentului posibilitatea autoevaluării periodice.
Lucrările de verificare se află la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare (paginile 30, 70,
110, 163) au cerinţe clare, îndrumări şi criterii de notare şi evaluare.
Aceste lucrări se redactează pe suport de hârtie şi se transmit tutorelui pentru
evaluare.
Lucrările de verificare au o pondere de 50% din nota finală, iar examenul o pondere
de 50%.
Pentru o învăţare eficientă, studenţii pot să utilizeze şi alte surse de informaţii
recomandate la bibliografie (atlase botanice, zoologice, anatomice, enciclopedii, reviste de
specialitate, Internet, etc.)
iv Proiectul pentru Învăţământul Rural

Fenomene fizice şi chimice
Unitatea de învăţare Nr. 1

FENOMENE FIZICE ŞI CHIMICE
Cuprins
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1................................................................................... 2

1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor ........................................................................... 2
1.2.1 Masa corpurilor...................................................................................................... 2
1.2.2 Volumul corpurilor ................................................................................................. 3
1.2.3 Densitatea corpurilor ............................................................................................. 4
1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare .............................................. 8
1.3.1 Topirea. Solidificarea............................................................................................. 8
1.3.2 Vaporizarea. Condensarea ................................................................................... 9
1.3.3 Circuitul apei în natură .......................................................................................... 9
1.4. Substanţe şi amestecuri ............................................................................................. 13
1.5. Metode de separare a substanţelor din amestecuri.................................................... 15
1.5.1 Decantarea.......................................................................................................... 15
1.5.2 Filtrarea ............................................................................................................... 15
1.5.3 Cristalizarea ........................................................................................................ 16
1.5.4 Distilarea ............................................................................................................. 17
1.6. Soluţii.......................................................................................................................... 17
Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1

Pe parcursul şi la sfârşitul unităţii de învăţare, studentul va fi capabil:
• să explice fenomene/ procese fizice şi chimice prin utilizarea corectă a
terminologiei de specialitate;
• să utilizeze investigaţia şi experimentarea dirijată pentru evidenţierea şi
explicarea unor fenomene şi procese fizice şi chimice;
• să rezolve probleme cu caracter teoretic şi aplicativ.
1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor

1.2.1. Masa corpurilor
Un corp se află în repaus într- un interval de timp oarecare

dacă, în orice moment din acel interval de timp, corpul ocupă
aceeaşi poziţie faţă de un corp referinţă.
Un corp se află în mişcare într- un interval de timp oarecare
dacă, există momente diferite în acel interval de timp, în care corpul
ocupă poziţii diferite faţă de corpul de referinţă.
Pentru a pune în mişcare un corp, pentru a- l opri sau pentru
a- i schimba traiectoria trebuie să acţionăm asupra lui. La orice
acţiune exterioară care caută să- i schimbe starea de repaus sau de
mişcare rectilinie uniformă, corpul se opune, reacţionează.
Masa Mişcarea rectilinie uniformă este mişcarea în care traiectoria
corpurilor corpului este o linie dreaptă şi viteza este constantă.
Inerţia este proprietatea unui corp de a- şi menţine starea de
repaus sau de mişcare rectilinie uniformă în absenţa acţiunilor
exterioare, respectiv de a se opune la orice acţiune care caută să- i
schimbe starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă în care
se află.
Masa este mărimea fizică ce măsoară inerţia unui corp.
Unitatea de măsură este kilogramul.
Determinarea masei corpurilor
Instrumentul utilizat pentru măsurarea masei unui corp este

cântarul de tip balanţă. Măsurarea masei cu ajutorul balanţei se
numeşte cântărire. Aceasta constă în compararea masei unui corp
cu mase marcate (corpuri cu mase cunoscute a căror valoare este
înscrisă pe ele). Două corpuri sunt în echilibru pe talerele unei
balanţe dacă au aceeaşi masă.
Atenţie !
Nu confunda masa corpului cu greutatea lui. Greutatea unui
corp reprezintă forţa cu care Pământul atrage acel corp.
2 Proiectul pentru Învăţământul Rural

Aplicaţii practice
Încearcă să realizezi un număr cât mai mare din experimentele propuse.
Numai după ce ai notat propriile tale observaţii, citeşte rezultatele sau constatările.
Experimentul 1.1 Evidenţierea inerţiei corpurilor

Materiale necesare: pahar cu apa
Cum procedezi?
- deplasează paharul, pe masa pe lucru, pe direcţie orizontală;
- observă ce se întâmplă cu suprafaţa apei dacă măreşti sau micşorezi viteza de
deplasare a paharului;
Ce observi ?
Notează observaţiile tale, pe spaţiile punctate.

……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………….
Când punem paharul brusc în mişcare, apa se varsă în spate, în sensul opus mişcării,
deoarece apa tinde să rămână pe loc, în repaus.
Dacă oprim brusc paharul, apa se varsă în faţă, în sensul mişcării, deoarece apa tinde
să- şi continue mişcarea.
În concluzie, corpurile se opun schimbării stării de mişcare.
1.2.2. Volumul corpurilor

Fiecare corp ocupă un loc în spaţiu ce reprezintă volumul
corpului respectiv.
Unitatea de măsură pentru volum este m3 .
În cazul corpurilor cu formă geometrică regulată, volumul se
determină folosind diferite formule matematice (exemplu: volumul
paralelipipedului, cubului, cilindrului, sferei).
Volumul corpurilor cu formă neregulată se determină cu
ajutorul cilindrului gradat, procedând astfel:
- se introduce apă în cilindrul gradat şi se citeşte indicaţia
de pe cilindru care reprezintă de fapt volumul apei din cilindru;
- se introduce în cilindrul cu apă, corpul al cărui volum
vrem să-l determinăm şi se citeşte noua gradaţie a cilindrului
care reprezintă volumul apei din cilindru plus volumul corpului;
- se scad cele două valori citite pe cilindru şi se determină
volumul corpului din cilindru.

Aplicaţii practice
Experimentul 1.2 Determinarea volumului unui corp solid

Materiale necesare: cilindru gradat, apă, cartof
Determină volumul unui cartof cu ajutorul cilindrului gradat folosind explicaţiile de mai
sus.
Observaţiile se vor nota în spaţiul delimitat de chenar.
1.2.3. Densitatea corpurilor
Aplicaţii practice
Experimentul 1.3 Masa corpurilor

Materiale necesare: 2 cuburi cu acelaşi volum din materiale diferite (lemn şi plumb),
balanţă sau cântar cu arc.
Cum procedezi?
- măsoară masa celor doua corpuri cu ajutorul balanţei sau a unui cântar cu arc
Ce observi ?
Observaţiile se vor nota în spaţiul delimitat de chenar.

Cântărind cele două cuburi ai descoperit ca masa cubului de

plumb este mult mai mare decât masa cubului de lemn. Explicaţia
constă în faptul ca particulele de plumb sunt mult mai apropiate
unele de altele comparativ cu cele de lemn. Spunem că densitatea
plumbului este mai mare decât densitatea lemnului.
Densitatea este o mărime fizică ce caracterizează substanţa
din care este alcătuit un corp. Densitatea este definită prin raportul
dintre masa unui corp şi volumul acestuia. Se notează cu ρ iar
unităţile de măsură sunt kg/m3 sau g/ cm3 .
1 kg/m3 este densitatea unei substanţe, dacă un corp cu
volumul de 1 m3 realizat în acea substanţă are masa de 1 kg.
Densitatea apei este de 1000 kg/m3, adică 1 m3 de apă are masa de
1000 kg. Folosind tabelul din Figura 1.1 poţi compara densităţile
unor substanţe:
Substanţa Densitatea kg/ m3
Ulei alimentar 800
Benzina 800
Gheaţa 917
Apa 1000
Lapte 1030
Sticla 2500
Aluminiu 2700
Otel 7800
Fier 7880
Argint 10500
Plumb 11350
Mercur 13550
Aur 19310
Platina 21460
Fig. 1.1
Plumbul are densitatea mai mare decât argintul, fierul, oţelul,
aluminiul şi sticla, dar mai mică decât densitatea platinei, aurului şi
mercurului. Datorită densităţii mari pe care o are, plumbul este
folosit ca material de protecţie împotriva radiaţiilor (materialele
radioactive se transportă în containere speciale căptuşite cu plumb).
Aluminiul are o densitate mică, deci este foarte uşor. În aliaje
cu alte metale, el este folosit pentru construirea aeronavelor, a căror
masă trebuie să fie foarte mică.
Plutirea şi scufundarea corpurilor
Ai constatat, probabil, că un corp pare mai uşor în apă decât
în aer, că un corp din fier se scufundă în apă în timp ce un corp din
Plutire/ lemn pluteşte pe suprafaţa apei. Pentru a scufunda o minge în apă
scufundare trebuie să acţionezi asupra ei cu o forţă. Atunci când este lăsată
liberă mingea scufundată iese la suprafaţă.

Un lichid exercită, pe suprafaţa corpurilor cu care este în

contact, forţe de apăsare datorate presiunii hidrostatice. Rezultanta
tuturor forţelor (de împingere) cu care lichidul, datorită presiunii
hidrostatice, acţionează asupra unui corp scufundat în lichid se
numeşte forţă arhimedică. Forţa arhimedică are direcţie verticală şi
sensul de jos în sus.
Punctul de aplicaţie al forţei arhimedice se numeşte centru
de presiune. El coincide cu centrul de greutate al corpului dacă
acesta este omogen şi complet scufundat în lichid.
Legea lui Arhimede: Un corp scufundat într-un lichid este
împins de jos în sus cu o forţă verticală numeric egală cu greutatea
lichidului dezlocuit de acel corp.
Toate corpurile sunt supuse gravitaţiei (forţei de atracţie a
Legea lui Pământului) şi atunci când sunt introduse în apă. Dacă greutatea
Arhimede corpului este mai mică decât forţa arhimedică corpul urcă la
suprafaţă şi rămâne în echilibru fiind parţial scufundat. Porţiunea
scufundată dezlocuie un volum de lichid a cărui greutate este egală
cu greutatea corpului. În acest caz corpul pluteşte.
Vapoarele plutesc deşi sunt confecţionate din materiale a
căror densitate este mult mai mare decât a apei.
Datorită formei lor care asigură dezlocuirea unui volum foarte
mare de apă şi a prezenţei unui număr mare de spaţii pline cu aer,
densitatea totală a acestor vapoare este mai mică decât densitatea
apei. Supraîncărcarea vapoarelor poate duce la scufundarea lor. Din
această cauză, fiecare vapor are gradat pe suprafaţa laterală un
semn care indica nivelul maxim de scufundare a vaporului încărcat
(linia de încărcare, linia de plutire).
Pentru determinarea densităţii lichidelor se foloseşte un
instrument special- densimetru.
Aplicaţii Determinarea densităţii are aplicaţii în diferite domenii, de la
practice verificarea calităţii laptelui, la determinarea conţinutului de alcool al
unei băuturi, de la verificarea antigelului, la verificarea stării
acumulatorului unui autovehicul.
În medicină, măsurătorile de densitate permit determinarea
stării fluidelor din corp (sângele şi urina).
Deoarece densitatea sângelui creşte cu creşterea
concentraţiei hematiilor, o densitate mai mică a sângelui indică o
anemie.
Alte boli duc la eliminarea excesivă a sărurilor din organism şi
pot fi depistate datorită creşterii densităţii urinei.
Legea lui Arhimede este valabilă şi în gaze. Un balon umplut
cu hidrogen sau heliu (gaze mai puţin dense decât aerul) şi lăsat în
aer, se ridică datorită forţei arhimedice.

Testul de autoevaluare nr. 1
1. Două corpuri cu volume egale au mase diferite. Care dintre ele are densitatea mai
mare ?
Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.
2. Două corpuri cu mase egale au volume diferite. Care dintre ele are densitatea mai
mare?
Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.
Care dintre afirmaţiile următoare, referitoare la un lichid, sunt corecte?

a. dublând masa lichidului, se dublează densitatea sa;
b. densitatea lichidului nu depinde de masa sa;
c. densitatea lichidului nu depinde de volumul său;
d. dublând volumul lichidului, se dublează densitatea sa;
e. dublând volumul lichidului, densitatea sa se micşorează de două ori.
3. Citeşte cu atenţie afirmaţiile şi încercuieşte una din literele A (adevărat) sau F

(fals):
a. plumbul are densitatea mai mare decât materialul plastic A/ F;
b. un cm3 de lemn cântăreşte tot atât cât un cm3 de fier A/ F;
c. densitatea este o mărime fizică ce caracterizează substanţa din care este
alcătuit un corp A/ F.
Răspunsuri şi comentarii se află la pagina 21.

1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare

În natură, substanţele se află în diferite stări de agregare.
Stările de agregare sunt: solidă, lichidă, gazoasă. Corpurile, în
Stări de funcţie de starea de agregare în care se află au diferite proprietăţi:
agregare - solidele- au volum, au formă proprie, nu curg;
- lichidele- au volum propriu, nu au formă proprie (iau
forma incintei în care se află), curg;
- gazele- nu au volum propriu (sunt expansibile), nu au
formă proprie (iau forma incintei în care se află), sunt fluide.
Aceste proprietăţi sunt datorate interacţiunilor dintre
moleculele corpului (particule extrem de mici, care nu se văd cu
ochiul liber).
Un corp poate să existe în cele trei stări de agregare: solidă,
lichidă şi gazoasă. Uneori, el trece dintr- o stare de agregare în alta,
adică îşi schimbă starea de agregare. Astfel, apa poate fi în stare
de agregare: solidă (gheaţă), lichidă (apă) şi gazoasă (vapori de
apă).
Schimbarea stării de agregare a unui corp are loc prin schimb
de căldură între corp şi mediul exterior.
1.3.1. Topirea. Solidificarea
Trecerea unei substanţe din starea solidă în stare lichidă se

numeşte topire (exemplu: trecerea naftalinei din starea solidă în
starea lichidă, topirea gheţii). Pentru a se topi, corpurile absorb
Topire. căldură.
Solidificare Trecerea unei substanţe din starea lichidă în starea solidă se
numeşte solidificare. Solidificarea este fenomenul invers topirii.
Pentru a se solidifica corpurile cedează căldură (exemplu: trecerea
apei din stare lichidă în stare solidă- gheaţă, trecerea naftalinei din
stare lichidă în stare solidă).
Temperatura la care se topeşte sau se solidifică o substanţă
se numeşte temperatură de topire sau de solidificare şi este o
caracteristică a fiecărei substanţe:
- temperatura de topire (solidificare) a naftalinei- 800C;
- temperatura de topire (solidificare) a gheţii- 00C.
În timpul topirii (solidificării), volumul substanţei se modifică.
De regulă, volumul creşte prin topire şi se micşorează prin
solidificare. Excepţie face apa, la care volumul creşte prin
solidificare. Această mărire a volumului apei prin solidificare
provoacă spargerea ţevilor radiatoarelor şi a altor instalaţii dacă nu
sunt golite înainte ca temperatura să scadă sub 00C.
În industrie, fenomenul de topire şi solidificare a metalelor
este folosit la obţinerea prin turnare a unor piese.

1.3.2. Vaporizarea. Condensarea
Procesul de trecere a substanţelor din stare lichidă în stare

de vapori se numeşte vaporizare.
Vaporizarea care se produce la suprafaţa lichidului se
numeşte evaporare. Vaporizarea în toată masa lichidului se
numeşte fierbere. Prin fierbere, apa trece în stare de vapori.
Fiecare lichid fierbe la o anumită temperatură (apa la 1000C, alcoolul
Vaporizarea. la 780C).
Condensarea Unele lichide (acetonă, alcool) se evaporă repede la
temperatura camerei şi se numesc volatile.
Evaporarea se produce mai repede atunci când suprafaţa
lichidului este mai mare (se evaporă mai repede alcoolul dintr- un
vas întins faţă de alcoolul dintr- o eprubetă).
Procesul de evaporare se produce mai repede atunci când
există deplasări ale aerului care înlătură vaporii formaţi (exemplu:
vântul produce uscarea rufelor ude).
Evaporarea este mai rapidă dacă temperatura mediului
înconjurător este mai ridicată (evaporarea apei din lacuri, râuri, mări
şi oceane este mai pronunţată în zilele călduroase).
Vaporizarea este un proces ce are loc cu absorbţie de
căldură.
Procesul de trecere a unei substanţe din stare de vapori în
stare lichidă se numeşte condensare. Dacă în bucătărie fierbe apă
într- un vas, pe geamul ferestrei se depune un strat subţire de lichid.
Suflând pe un geam rece, pe lentilele ochelarilor sau pe oglindă,
acestea se aburesc. Vaporii de apă din aerul expirat se
condensează pe obiecte, transformându- se în lichid.
Condensarea se produce cu cedare de căldură.
Unele substanţe (iodul, naftalina, camforul) trec direct din
stare solidă în stare gazoasă (au sublimat). Trecerea din stare solidă
în stare gazoasă se numeşte sublimare.
Fenomenul invers sublimării se numeşte desublimare şi
reprezintă trecerea unei substanţe din stare gazoasă în stare solidă.
Prin desublimarea dioxidului de carbon se obţine zăpada carbonică
(artificială).
În concluzie, prin absorbţie sau cedare de căldură corpurile
îşi pot schimba starea de agregare.
1.3.3. Circuitul apei în natură
În natură, apa trece dintr- o stare de agregare în alta datorită

variaţiilor de temperatură din atmosferă. Căldura soarelui evaporă
apa de la suprafaţa lacurilor, mărilor, oceanelor şi de la suprafaţa
pământului sub formă de vapori. Vaporii de apă se ridică în aer şi
formează norii. Norii sunt purtaţi de vânt la diferite înălţimi. Din nori,
cad pe pământ precipitaţii, sub formă de ploaie sau zăpadă.
Precipitaţiile iau naştere prin condensarea vaporilor de apă atunci
când întâlnesc straturi de aer mai reci.

În timpul nopţilor reci, vaporii de apă din atmosferă vin în

contact cu corpurile mai reci, se condensează în picături fine de apă
şi formează roua. Dacă temperatura coboară sub 00C se formează
bruma.
Iarna, atunci când temperatura coboară sub 00C, picăturile de
apă se transformă în cristale de gheaţă de diferite forme şi
dimensiuni ce formează fulgii de zăpadă.
Apa rezultată din ploi sau topirea zăpezilor ajunge din nou în
râuri, mări, oceane sau pătrunde în pământ. Circuitul continuu pe
care îl realizează apa în natură, trecând dintr- o stare de agregare în
alta se numeşte circuitul apei în natură.
În fiecare an, aproximativ 450000- 500000 km3 de apă se
evaporă şi revin la suprafaţa pământului sub formă de precipitaţii.
Aplicaţii practice
Experimentul 1.4 Evidenţierea stării gazoase

Materiale necesare: eprubetă, tub deschis la ambele capete, vas cu apă
Cum procedezi?
- încearcă să introduci o eprubetă cu capătul deschis, în paharul cu apă;
- repetă experimentul folosind un tub deschis la ambele capete.
Ce observi ? Explică. Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Apa nu urcă în eprubetă pentru că, deşi pare goală, ea conţine de fapt aer. Aerul este
un gaz. Ca toate gazele, aerul nu are formă proprie şi ia forma vasului în care se află.
În cazul tubului deschis la ambele capete, apa urcă în interiorul tubului. Apa a împins
aerul în exteriorul tubului.
Experimentul 1.5 Evidenţierea fenomenului de topire

Materiale necesare: două eprubete, cleşte pentru eprubete, spirtieră, cristale de
naftalină, ceară
Cum procedezi?
- pune într- o eprubetă cristale de naftalină iar în altă eprubetă puţină ceară;
- încălzeşte eprubetele la flacăra spirtierei şi măsoară timpul necesar pentru
topirea conţinutului acestora.
Ce observi ? Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………

Constatare
Naftalina şi ceara se topesc în intervale de timp diferite deoarece căldura necesară
topirii acestora este diferită.
Experimentul 1.6 Evidenţierea vitezei de evaporare a lichidelor

Materiale necesare: trei eprubete, trei vase întinse (farfurii), acetonă, alcool, apă
Cum procedezi?
- toarnă acelaşi volum (5 ml ≈o linguriţă) de acetonă, de alcool şi de apă în cele

trei vase identice;
- observă şi notează în cât timp se desfăşoară evaporarea;
- repetă experimentul folosind eprubete.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatări
Alcoolul se evaporă mai repede decât apa, dar mai încet decât acetona. Viteza de
evaporare depinde de natura lichidului şi de suprafaţa liberă a lichidului (lichidul din farfurie
se evaporă mai repede decât cel din eprubetă.

I. Asociază ce se potriveşte:
1. Topirea
2. Condensarea
3. Solidificarea
a. trecerea din stare lichidă în stare solidă

b. trecerea din stare gazoasă în stare lichidă
c. trecerea din stare solidă în stare lichidă
d. trecerea din stare lichidă în stare
gazoasă…………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………

II. Răspunde la următoarele întrebări:
1. Pentru a proteja îmbrăcămintea de molii se pun în dulapuri cristale de

naftalină. După un timp mai îndelungat deşi mirosul naftalinei se simte, naftalina a
dispărut.
Cum explici?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………..
2. De ce se usucă mai repede rufele când bate vântul?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………..
3. De ce se sparge o sticlă plină cu apă, dacă este pusă în congelator?
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………..
III. Explică circuitul apei în natură.
Încadrează răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

1.4. Substanţe şi amestecuri

Tot ceea ce ne înconjoară este materie. Corpurile sunt
porţiuni limitate de materie (exemplu: o piatră, apa dintr- un pahar,
aerul dintr- un balon, etc.).
Formele heterogene de materie cu o compoziţie variată se
Atomi numesc materiale (exemplu: lemn, sticlă, ciment).
Molecule Formele omogene de materie cu o compoziţie constantă se
Substanţe numesc substanţe: (exemplu: oxigen, dioxid de carbon, azot, apă,
aur, argint, etc.).
Materiale Substanţele sunt alcătuite din particule foarte mici, invizibile
cu ochiul liber, numite molecule. Moleculele reprezintă o grupare de
unul sau mai mulţi atomi. Atomii şi moleculele alcătuiesc toate
corpurile care ne înconjoară şi au o caracteristică importantă şi
anume aceea de a se afla într- o continuă mişcare întâmplătoare.
Chiar şi moleculele unui corp solid se mişcă în permanenţă însă,
deplasarea moleculelor se face pe distanţe atât de mici încât
această mişcare nu poate fi observată.
Aerul care ne înconjoară este şi el alcătuit din molecule
(oxigen, azot) şi atomi (argon). Atomii şi moleculele din aer se mişcă
cu viteze apreciabile, dar nu se pot observa direct.
Datorită mişcării lor neîncetate, moleculele unei substanţe pot
pătrunde cu uşurinţă printre moleculele altei substanţe. Fenomenul
de pătrundere a moleculelor unei substanţe printre moleculele altei
Difuzie substanţe se numeşte difuzie. Aşa se explică de ce în apropierea
unei benzinării se simte în permanenţă mirosul caracteristic al
benzinei.
Difuzia este procesul prin care obţinem un ceai punând un
plic de ceai într- o cană cu apă fierbinte.
Factorii care influenţează difuzia sunt temperatura şi starea
de agregare (vezi aplicaţiile practice).
Aplicaţii practice
Experimentul 1.7 Evidenţierea procesului de difuzie

Materiale necesare: două sticluţe identice cu alcool şi ulei
Cum procedezi?
- deschide în acelaşi timp cele două sticluţe şi depărtează- te câţiva paşi de
acestea.
Ce simţi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………

Constatare
Mirosul alcoolului ajunge până la tine relativ repede, pe când mirosul de ulei nu se va
simţi.
De ce? Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Experimentul 1.8 Evidenţierea factorilor care influenţează difuzia

(temperatura)
Materiale necesare: pahar cu apă caldă, pahar cu apă rece, cerneală, pipetă.
Cum procedezi?
- toarnă cu ajutorul pipetei, câteva picături de cerneală, în paharul cu apă rece şi
apoi, în paharul cu apă caldă;
- observă cum difuzează cerneala, în apa din fiecare pahar;
- notează observaţiile.
Ce observi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Constatare
Apa din paharul cu apă caldă s- a colorat omogen, pe când în apa rece, difuzia nu s- a
realizat omogen. Difuzia este influenţată de temperatură (procesul se desfăşoară mai
repede la temperatură mai ridicată).
Procesul de difuzie este influenţat şi de starea de agregare. Particulele unui gaz se
mişcă mult mai repede decât particulele unui lichid (mirosul unui parfum sau al alcoolului
se simt imediat, pe când cerneala are nevoie de un timp pentru a se amesteca cu apa).
În natură există substanţe pure a căror compoziţie rămâne
neschimbată prin operaţii fizice (exemplu: oxigen, hidrogen, azot).
Amestecuri Substanţele pot fi simple (oxigen, carbon, mercur) şi
compuse (sunt alcătuite din 2 sau mai multe substanţe- oxidul de
mercur este alcătuit din oxigen şi mercur; oxidul de aluminiu este
alcătuit din oxigen şi aluminiu).
Amestecurile de substanţe se obţin prin punerea împreună
a două sau mai multe substanţe (exemplu: aerul, apa minerală).
Amestecurile de substanţe se clasifică în:
- amestecuri omogene (au în masa lor aceeaşi compoziţie
şi aceleaşi proprietăţi);
- amestecuri neomogene (au compoziţie diferită în masa
lor şi proprietăţi diferite);

1.5. Metode de separare a substanţelor din amestecuri
1.5.1. Decantarea
Aplicaţii practice
Experimentul 1.9 Separarea nisipului de apă

Materiale necesare: pahar, apă, nisip
Cum procedezi?
- pune într-un pahar apă cu nisip;
- amestecă cu o baghetă de sticlă (poţi folosi şi un creion).
Ce fel de amestec ai obţinut?
Lasă amestecul, în repaus, câteva minute.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Amestecul de apă cu nisip este un amestec neomogen. Nisipul se depune pe
fundul paharului deoarece are o densitate mai mare decât apa.
Decantarea este metoda de separarea unui solid dintr- un

Decantarea amestec neomogen solid- lichid. Această metodă de separare se
foloseşte atunci când densitatea solidului este mai mare decât a
lichidului.
În practică, decantarea este folosită pentru obţinerea apei
potabile din ape naturale, pentru purificarea sării extrase din salină
sau pentru obţinerea aurului şi a argintului din minereu, în
decantoare speciale.
1.5.2. Filtrarea
Aplicaţii practice
Experimentul 1.10 Separarea pulberii de cărbune de apă

Materiale necesare: 2 pahare, pâlnie, apă, pulbere de cărbune, hârtie de filtru
Cum procedezi?
- pune puţină pulbere de cărbune, într- un pahar cu apă;
- agită sau amestecă cu o baghetă amestecul. Ce amestec ai obţinut?
- într- o pâlnie, pune o hârtie de filtru, toarnă amestecul, prin pâlnie, într- un
pahar.


……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Constatare
Amestecul de apă şi pulbere de cărbune este un amestec neomogen solid- lichid.
Pulberea de cărbune se depune pe hârtia de filtru iar în pahar se separă apa.
Filtrarea este metoda de separare a unui solid dintr- un

Filtrarea amestec neomogen solid- lichid, cu ajutorul unui filtru permeabil
numai pentru lichid. Se utilizează când densitatea solidului este mai
mică sau egală cu a lichidului.
Lichidul care trece prin hârtia de filtru se numeşte filtrat. În
practică, filtrarea este folosită pentru obţinerea apei potabile. Ca
materiale filtrante se folosesc straturi succesive de pietriş şi nisip.
Există şi filtre de aer folosite pentru purificarea aerului.
1.5.3 Cristalizarea
Aplicaţii practice
Experimentul 1.11 Extragerea sării din apa sărată

Materiale necesare: capsulă de porţelan, trepied, sită de azbest, apă, sare de
bucătărie, spirtieră.
În lipsa acestor materiale, foloseşte o lingură metalică şi o spirtieră.
Cum procedezi?
- într- o capsulă de porţelan, toarnă apă cu sare de bucătărie:
- încălzeşte capsula în care se află amestecul, cu ajutorul spirtierei, până la
evaporarea completă a apei.
Ce observi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Prin încălzire până la fierbere, apa se evaporă, iar în capsulă rămâne sarea.
Cristalizarea este operaţia de trecere a unei substanţe solide

Cristalizarea din soluţie în stare cristalină. Cristalele sunt corpuri solide,
omogene, cu formă geometrică definită.
În practică, metoda cristalizării este folosită pentru obţinerea
zahărului din trestia de zahăr şi pentru obţinerea sării de bucătărie
din apa mării.

Atenţie!
Cristalizarea nu se foloseşte în cazul lichidelor
inflamabile.
Cristalizarea poate avea loc în adâncul Pământului prin

solidificarea magmei formându- se roci magmatice (granit, bazalt).
1.5.4 Distilarea
Distilarea este operaţia de separare a componenţilor dintr-
Distilarea un amestec omogen de lichide, prin fierbere urmată de condensare.
Această metodă de separare este utilizată la obţinerea alcoolului şi
în prelucrarea ţiţeiului în rafinării pentru obţinerea benzinei, petrolului
lampant şi a motorinei.
Perspective
Alte metode de separare a substanţelor din amestecuri sunt
magnetizarea şi electrizarea. (Consultă bibliografia recomandată).
1.6. Soluţii
Amestecurile omogene formate din două sau mai multe
substanţe, între care nu se produc fenomene chimice se numesc
soluţii. În fiecare zi, amestecăm apa cu diverse substanţe solide,
lichide sau gazoase, cum ar fi: zahărul, sarea de bucătărie, oţetul,
alcoolul, sucurile concentrate de fructe, dioxidul de carbon. În acest
mod se obţin soluţii.
Dizolvare
Fenomenul în urma căruia o substanţă solidă, lichidă sau
Dizolvant gazoasă se răspândeşte printre particulele altei substanţe rezultând
Dizolvat soluţii se numeşte dizolvare.
O soluţie este formată din două componente: dizolvantul sau
solventul (substanţa în care se face dizolvarea) şi dizolvatul sau
solvatul (substanţa dizolvată).
Exemplu: în soluţia de apă cu zahăr, apa este dizolvantul iar
zahărul este dizolvatul.
În majoritatea soluţiilor, dizolvantul este apa. Există şi alţi
dizolvanţi: alcoolul, benzina, acetona, eterul. Când soluţia este
formată din două lichide se consideră dizolvant, lichidul aflat în
cantitate mai mare.
Proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă
Solubilitate se numeşte solubilitate. În funcţie de solubilitatea într- un anumit
solvent, substanţele se clasifică în: substanţe solubile, substanţe
greu solubile şi substanţe insolubile (sarea este solubilă în apă,
nisipul este insolubil în apă).
Solubilitatea substanţelor este influenţată de natura
dizolvantului şi a dizolvatului şi de temperatură.

Aplicaţii practice
Experimentul 1.12 Evidenţierea factorilor care influenţează solubilitatea

(natura dizolvantului şi a dizolvatului)
Materiale necesare: pahare transparente, apă, acetonă, lac de unghii
Cum procedezi?
a) pune o picătură de lac de unghii, într- un pahar cu apă.
Ce observi? Ce fel de amestec se obţine? Notează observaţiile pe spaţiile
punctate.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
b) pune o picătură de lac de unghii, într- un pahar, care conţine o cantitate mică de
acetonă
Ce observi? Ce fel de amestec se obţine? Notează observaţiile pe spatiile
punctate.
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
Constatare
Solubilitatea este influenţată de natura dizolvantului şi a dizolvatului. Lacul de unghii

nu se dizolvă în apă dar se dizolvă în acetonă.
Experimentul 1.13 Evidenţierea factorilor care influenţează

solubilitatea (temperatura)
Materiale necesare: 2 pahare transparente, apă caldă, apă rece, zahăr, linguriţă.
Cum procedezi?
- pune într- un pahar, apă caldă, iar în celălalt pahar, un volum egal de apă rece;
- adaugă, în fiecare pahar, câte o linguriţă de zahăr.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Cristalele de zahăr se dizolvă mai repede în apa caldă. Solubilitatea substanţelor
solide depinde de temperatură. Viteza de dizolvare creşte odată cu creşterea temperaturii.
Cantitatea de substanţă dizolvată într- o anumită cantitate de soluţie se numeşte
concentraţie. După concentraţie soluţiile pot fi: soluţii diluate (conţin o cantitate mică de
substanţă dizolvată) şi soluţii concentrate (conţin o cantitate mare de substanţă
dizolvată).

Experimentul 1.14 Obţinerea unei soluţii concentrate

Materiale necesare: pahar transparent, apă, zahăr, linguriţă
Cum procedezi?
- într- un pahar cu apă, pune o linguriţă de zahăr;
- amestecă cu ajutorul linguriţei. Ce observi?
- adaugă, din ce în ce mai mult, zahăr în apă.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Constatare
Adăugând din ce în ce mai mult zahăr în apă, la un moment dat, acesta nu se mai
dizolvă.
Soluţia care conţine cantitatea maximă de substanţă dizolvată la o anumită

temperatură se numeşte soluţie saturată. Soluţia care poate dizolva noi cantităţi de
substanţă se numeşte soluţie nesaturată.
Cantitatea de substanţă dizolvată în 100g soluţie se numeşte concentraţie
procentuală.
md= masa dizolvatului

ms= masa soluţiei
md+ m apei= masa soluţiei
c= (md × 100)/ ms
Exemplu:
1. Care este concentraţia, în procente, a unei soluţii obţinută prin dizolvarea a 20g
sare de lămâie în 80g de apă?
md = 20g
m apei= 80g
c= (md × 100)/ ms
ms= md + m apei
c= (20 × 100)/ (20+ 80)
c= 20%
2. Care este concentraţia, în procente, a soluţiei obţinută prin dizolvarea a 30g sodă
caustică în 270g de apă?
c= (md × 100)/ ms
ms= md + m apei
c= (30 × 100)/ (30+ 270)
c= 10%
Atenţie!
Masa dizolvatului, masa apei, masa soluţiei se exprimă în aceeaşi
unitate de măsură (g, kg, etc.).

I. Alege răspunsul corect:

1. Când ambele componente ale unei soluţii sunt în aceeaşi stare de agregare (lichid),
se consideră solvent, substanţa aflată în cantitate:
a) mai mică;
b) mai mare;
c) indiferent care dintre.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
2. Soluţiile sunt:
a) amestecuri omogene:
b) substanţe pure;
c) amestecuri neomogene.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
3. Vărsând o cantitate de soluţie dintr- un pahar, soluţia:
a) se concentrează;
b) se diluează;
c) rămâne la aceeaşi concentraţie.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
4. Concentraţia unei soluţii obţinute prin dizolvarea a 40g de sodă caustică în 260g de
apă este:
a) 20%;
b) 13,33%;
c) 10%.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
II. Explică cum poţi separa un amestec de nisip, sare şi apă.
…………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
III. Activitate experimentală
Umple un pahar pe trei sferturi cu apă şi pune înăuntru un ou întreg. Ce observi? Scoate
oul din apă şi dizolvă în aceasta cât mai multă sare. Pune oul în apa sărată. Ce observi?
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………

1.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

1. Corpul cu masa mai mare are densitatea mai mare.

2. Corpul cu volumul mai mic are densitatea mai mare.
3. b, c
a) adevărat;
b) fals;
c) adevărat
Atenţie !
• Dacă ai răspuns corect la toate întrebările, poţi trece mai departe. Felicitări !
• Dacă ai întâmpinat greutăţi în rezolvarea cerinţelor, ai nelămuriri sau ai greşit, îţi
recomand să revezi pagina corespunzătoare.
I. 1c, 2b, 3a
II.
1. Naftalina trece din stare solidă în stare gazoasă prin procesul de sublimare.
2. Procesul de evaporare a apei se produce mai repede atunci când există
deplasări ale aerului care înlătură vaporii formaţi.
3. În timpul procesului de solidificare a apei se produce o creştere a volumului.
III. vezi pagina 11.
Atenţie !
I. 1. b
2. a
3. c
4. b
c= (md × 100)/ ms
md= masa dizolvantului
ms= masa soluţiei
md+ m apei= masa soluţiei
c= (40 × 100)/ (40+ 260)
c= 13,33%
II. Separarea se realizează în două etape. Prin decantare, se separă soluţia de

apă cu sare, de nisipul, care se depune la fundul vasului. Prin evaporarea apei se
separă sarea, prin metoda cristalizării.
III. Densitatea unui ou este puţin mai mare decât densitatea apei de la robinet şi oul
se va scufunda.

Apa sărată are o densitate superioară celei a oului şi de aceea, oul va pluti în apa
sărată.
Atenţie !
Sinteza unităţii de învăţare nr. 1
Inerţia- proprietate a unui corp de a- şi menţine starea de repaus sau de mişcare

rectilinie uniformă în absenţa acţiunilor exterioare, respectiv, de a se opune la
orice acţiune care caută să- i schimbe starea de repaus sau de mişcare
rectilinie în care se află;
Masa- mărimea fizică ce măsoară inerţia unui corp;
Greutatea- forţa cu care Pământul atrage un corp;
Volumul- spaţiul ocupat de un corp;
Densitatea- mărimea fizică definită prin raportul dintre masa unui corp şi volumul
acestuia;
Legea lui Arhimede- un corp scufundat într- un lichid este împins de jos în sus cu o
forţă verticală numeric egală cu greutatea lichidului dezlocuit de
acel corp;
Solidele- au volum propriu, au formă proprie, nu curg;
Lichidele- au volum propriu, nu au formă proprie (iau forma incintei în care se află),
sunt fluide;
Gazele- nu au volum propriu, nu au formă proprie, sunt fluide;
Topirea- trecerea unei substanţe din stare solidă în stare lichidă;
Solidificarea- trecerea unei substanţe din stare lichidă în stare solidă;
Vaporizarea- trecerea unei substanţe din stare lichidă în stare de vapori;
Condensarea- trecerea unei substanţe din stare de vapori în stare lichidă;
Sublimarea- trecerea unei substanţe din stare solidă în stare gazoasă;
Desublimarea- trecerea unei substanţe din stare gazoasă în stare solidă;
Difuzia- fenomenul de pătrundere a moleculelor unei substanţe printre moleculele altei
substanţe;
Decantarea- metoda de separare a unui solid dintr- un amestec neomogen solid-
lichid;
Filtrarea- metoda de separare a unui solid dintr- un amestec neomogen solid- lichid,
cu ajutorul unui filtru permeabil numai pentru lichid;
Cristalizarea- operaţia de trecere a unei substanţe solide din soluţie în stare cristalină;
Distilarea- operaţia de separare a componentelor dintr- un amestec omogen de
lichide, prin fierbere urmată de condensare;
Dizolvarea- fenomenul prin care o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă se
răspândeşte printre particulele altei substanţe, rezultând soluţii;
Dizolvant (solvent)- substanţa în care se face dizolvarea;

Dizolvat (solvat)- substanţa dizolvată;

Solubilitatea- proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă;
Soluţie saturată- soluţia care conţine cantitatea maximă de substanţă dizolvată, la o
anumită temperatură;
Concentraţie procentuală- cantitatea de substanţă dizolvată în 100g soluţie.
1.8 Lucrarea de verificare 1
I. Uniţi ceea ce se potriveşte: 1p (0,25 × 4)
a. Precipitaţie formată din cristale de gheaţă care se unesc în

1. Ploaia
fulgi.
b. Amestec de ploaie şi ninsoare care cade când temperatura
2. Poleiul
aerului este aproximativ 00C
3. Lapoviţa c. Precipitaţie lichidă formată din picături de apă.
d. Se formează în dimineţile răcoroase, când vaporii de apă se
4. Ninsoarea
condensează foarte aproape de pământ.
e. Se formează în anotimpul rece, când picăturile de apă din
ploaie sau din burniţă îngheaţă în contact cu suprafaţa terestră
formând un strat transparent de gheaţă.
II. Completaţi spaţiile punctate cu noţiunile potrivite: 1p (0,25 × 4)
1. Apa din râuri, mări, oceane şi de la suprafaţa solului se ridică în atmosferă prin
………………………
2. În straturile reci ale atmosferei picăturile de apă se transformă în fulgi de zăpadă
prin …………………
3. Trecerea unui corp din stare de vapori în stare lichidă se numeşte ………………….
4. Naftalina trece din stare solidă în stare gazoasă prin …………………………
III. Exerciţii şi probleme 2p (0,50 × 4)
1. Te afli într- un autobuz, în picioare. Ce se întâmplă dacă autobuzul
frânează brusc? Dar dacă porneşte brusc? Explică.
2. Nivelul apei dintr- un cilindru gradat se află în dreptul indicaţiei de 150
cm3. Prin introducerea unui corp cu masa de 31,2g, nivelul apei a urcat
până în dreptul indicaţiei de 154 cm3 . Din ce material este realizat corpul?
Foloseşte tabelul de la pagina 9.
3. Care este volumul unui corp din plumb, care are masa de 452g şi
densitatea de 11,3g/ cm3.
4. Care este concentraţia unei soluţii obţinută prin dizolvarea a 20g de sodă
caustică în 180g de apă?

IV. Alcătuiţi un eseu cu titlul “Apa în natură” după următorul plan: 5p

- stările de agregare ale apei;
- transformări ale stărilor de agregare;
- circuitul apei în natură şi importanţa sa;
- principalele tipuri de precipitaţii;
- reprezentarea schematică a circuitului apei în natură;
- importanţa apei (sursă de energie; suport al vieţii, etc.);
- pagube produse de apă (inundaţii, etc.).
Puteţi folosi surse suplimentare de informaţii (cărţi, reviste, Internet). Eseul va avea
maxim 3- 4 pagini.
Se acordă un punct din oficiu.
Lucrarea de verificare 1 este relevantă pentru aprecierea nivelului de pregătire
după parcurgerea primei unităţi de învăţare. Lucrarea va fi transmisă tutorelui pe suport de
hârtie, va fi analizată, punctată şi va fi returnată.
Criterii de evaluare şi notare

- identificarea şi explicarea unor fenomene fizice şi chimice
I-1p (0,25 × 4) şi II- 1p (0,25 × 4);
×
- rezolvarea de probleme: III- 2p (0,50 4);
- realizarea unor conexiuni interdisciplinare (fizică, chimie, biologie) şi formularea
unor concluzii, utilizând corect terminologia adecvată. Utilizarea unor surse
suplimentare de informare IV- 5p.
Lucrările de verificare au o pondere de 50% din nota finală.
Bibliografie selectivă:
1. Corega C., Haralamb Dorel, Talpalaru Seryl- Fizică, manual pentru clasa a VI- a,
Editura Teora, 1998, pag. 22- 46;
2. Corega C., Haralamb Dorel, Talpalaru Seryl- Fizică, manual pentru clasa a VIII- a,
Editura Teora, 2000, pag. 20- 27, 47- 59;
3. Turcitu Doina, Pop Viorica- Fizică manual pentru clasa a VIII a, Editura Radical,
2000, pag. 7- 47;
4. Fătu Sanda, Stroe Felicia, Stroe Constantin- Chimie, manual pentru clasa a VII- a,
Editura Corint, 1999, pag. 3- 25;
5. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena- Manualul învăţătorului, clasa a III- a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2001, p.5-14;
6. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena- Manualul învăţătorului, clasa a IV- a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2002, p. 4- 10;
7. Pacearcă Ştefan, Constantinescu Rodica, Popescu Maria- Luiza- Ştiinţe, clasa a IV-
a, Editura Cartea Universală, 2003;
8. Bogheanu Maria Magdalena, Ilarion Niculina- Ştiinţe ale naturii, clasa a IV- a
experimente, evaluare, autoevaluare, Editura Humanitas Educaţional, 2002;
9. Pârâială Viorica, Pârâială Dumitru, Filoti Carmen- Ştiinţe ale naturii, auxiliar pentru
elevi, cadre didactice şi părinţi, Editura Euristică, Iaşi, 2002.

Plante

PLANTE
Cuprins

2.2. Organizarea unei plante cu flori.................................................................................. 26
2.3. Rădăcina .................................................................................................................... 27
2.4. Tulpina........................................................................................................................ 31
2.5. Frunza ........................................................................................................................ 33
2.6. Funcţiile frunzei .......................................................................................................... 36
2.6.1. Fotosinteza......................................................................................................... 36
2.6.2. Respiraţia ........................................................................................................... 38
2.6.3. Transpiraţia ........................................................................................................ 38
2.7. Floarea ....................................................................................................................... 41
2.8. Fructul şi sămânţa ...................................................................................................... 43
2.9. Sensibilitatea şi mişcarea la plante............................................................................. 46
2.10. Principalele grupe de plante ..................................................................................... 49
2.11. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare ................................................ 51
2.12. Lucrarea de verificare 2 ............................................................................................ 52

Plante
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2
Pe parcurs şi la sfârşitul unităţii de învăţare, studentul va fi capabil:

• să identifice principalele componente ale plantelor, precum şi
funcţiile acestora;
• să descrie principalele caracteristici ale organelor plantelor,
utilizând un limbaj ştiinţific adecvat;
• să utilizeze investigaţia şi experimentul pentru evidenţierea şi
explicarea funcţiilor organismelor vegetale;
• să analizeze relaţiile cauzale: structură- funcţie, organism vegetal-
mediu, unitate- diversitate, evoluţie;
• să precizeze caracterele generale ale principalelor grupe de
plante.
2.2. Organizarea unei plante cu flori
Lumea vie este alcătuită din 5 regnuri:
Lumea vie - Regnul Monera, în care sunt încadrate bacteriile;

- Regnul Protista, în care sunt încadrate organisme
asemănătoare cu plantele (algele) şi organisme
asemănătoare animalelor (euglenă, amibă, parameci etc.);
- Regnul Fungi (ciuperci);
- Regnul Plante;
- Regnul Animale.
Plantele cu flori fac parte din Regnul Plante şi sunt

considerate cele mai evoluate.
Părţile componente ale unei plante cu flori se numesc

Organizarea organe. Acestea sunt: rădăcina, tulpina, frunza, floarea, fructul şi
unei plante sămânţa. Rădăcina, tulpina şi frunzele asigură, în principal, hrănirea
plantei şi se numesc organe vegetative. Floarea reprezintă
cu flori organul de înmulţire a plantei pentru că din flori se formează fructul
şi seminţele.
Organele plantelor sunt alcătuite din celule de forme şi
mărimi diferite, grupate în ţesuturi. Celula vegetală este unitatea de
bază structurală şi funcţională a plantei. În celulă, se desfăşoară
toate procesele ce întreţin viaţa plantei.
Părţile componente ale celulei sunt: membrana, citoplasma

şi nucleul. Membrana sau învelişul celulei are rol protector şi
selectează substanţele ce intră sau ies în/ din celulă. În citoplasmă
se află diferite componente celulare cu rol de captare a luminii
(clorofila), de producere, de depozitare şi de eliminare a diferitelor
substanţe.

Plante
Nucleul controlează şi coordonează înmulţirea celulei. Celula

vegetală, spre deosebire de alte celule, are un perete protector
situat la exteriorul membranei celulare.
Mai multe celule care au aceeaşi formă, structură şi funcţie,

formează asociaţii de celule numite ţesuturi.
Principalele tipuri de ţesuturi sunt:

- ţesuturi de protecţie: acoperă diferite părţi ale plante îşi
le protejează împotriva factorilor de mediu, a dăunătorilor;
- ţesuturi de conducere: asigură circulaţia sevei în corpul
plantei;
- ţesuturi de susţinere: conferă rezistenţă şi elasticitate
plantelor;
- ţesuturi asimilatoare: asigură captarea luminii solare şi
prepararea hranei;
- ţesuturi de depozitare: înmagazinează diferite substanţe
de rezervă (amidon, uleiuri);
- ţesuturi de creştere: asigură dezvoltarea plantelor
(creşterea în înălţime, grosime).
Aceste tipuri de ţesuturi se observă în structura organelor
unei plante.
2.3. Rădăcina
Rădăcina este organul vegetativ al plantei care se dezvoltă

în sol. Rădăcinile au forme şi mărimi variate. Majoritatea rădăcinilor
au o porţiune centrală mai groasă, numită rădăcina principală şi
ramificaţii mai subţiri numite rădăcini secundare.
Tipuri de rădăcini (fig. 2.1)

Rădăcina - rădăcina fasciculată (firoasă), la care toate ramificaţiile
au aceeaşi formă, lungime şi grosime (cereale, lalea);
- rădăcina lemnoasă, prezentă la arbori şi arbuşti.
- rădăcina pivotantă, la care rădăcina principală are formă
de ţăruş (fasole, morcov, trifoi);
Fig. 2.1 – Tipuri de rădăcini

Plante
Vârful rădăcinii prezintă mai multe zone: (fig. 2.2):

- scufia (1), un înveliş rezistent cu rol de protecţie;
- zona netedă (2), ce asigură creşterea în lungime a
rădăcinii;
- zona perişorilor absorbanţi (3)- firişoare subţiri cu rol în
absorbţia apei şi a sărurilor minerale din sol;
- zona aspră (4), zona unde au căzut perii absorbanţi după
10- 20 zile.
Funcţiile
rădăcinii Fig. 2.2 – Vârful rădăcinii
Rădăcina fixează planta în sol şi absoarbe apa cu sărurile

minerale (seva brută). Unele rădăcini depozitează substanţe de
rezervă: morcov, sfeclă, ridiche.

1. Notează organele unei plante cu flori :
………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………
2. Subliniază plantele care au rădăcini modificate pentru depozitarea unor substanţe
hrănitoare:
fasole, ţelină, grâu, ridiche, porumb, sfeclă.
3. Utilizează un atlas botanic pentru a observa diferite tipuri de rădăcini. Notează câteva
exemple de plante care au:
- rădăcina pivotantă: ………………………………….
- rădăcina firoasă: …………………………………….
- rădăcina lemnoasă: …………………………………..
4. Scrie denumirea zonelor din vârful unei rădăcini.
1- …………………….
2- …………………….
3- ……………………..
4- …………………….
Fig. 2.3
Plante
5. Alege răspunsul corect.

Rădăcina creşte în lungime prin:
a. scufie
b. zona netedă
c. zona perişorilor absorbanţi
d. zona aspră
Răspunsuri şi comentarii la testul de autoevaluare se află la pagina 51.
Aplicaţii practice
Încearcă să realizezi un număr cât mai mare din experimentele propuse. Numai
după ce ai notat propriile tale observaţii, citeşte rezultatele sau constatările.
Experimentul 2.1 Evidenţierea prezenţei sărurilor minerale în apă.

Materiale necesare: lingură de metal, spirtieră, apă de la robinet, pipetă.
Cum procedezi ?
- într- o lingură, pune cu pipeta, câteva picături de apă;
- cu ajutorul spirtierei, fierbe apa, până la evaporarea completă;
- analizează suprafaţa lingurii.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Rezultate
După evaporarea apei de la robinet sunt vizibile urme de săruri minerale. Dacă repeţi
experimentul folosind apă distilată nu vei obţine urme după evaporare deoarece apa
distilată nu conţine săruri minerale.
Experimentul 2.2 Evidenţierea rolului rădăcinii în absorbţia apei.

Materiale necesare: plantă cu rădăcină, vas de sticlă, ulei
Cum procedezi ?
- aşează planta cu rădăcină, într- un vas cu apă, peste care se adaugă o peliculă
foarte fină de ulei;
- marchează nivelul apei din vas (cu ajutorul unui marker);
- după 2- 3 zile marchează din nou nivelul apei şi compară-l cu cel iniţial.

Plante
Ce reprezintă diferenţa de nivel ? Care este rolul uleiului ? Reprezintă schematic

experimentul. Notează observaţiile pe spaţiile punctate.
………………………………………………………………
………………………………………………………………
………………………………………………………………
………………………………………………………………
………………………………………………………………
………………………………………………………………
Rezultate
Diferenţa de nivel reprezintă apa absorbită de către rădăcină. Rolul uleiului este de a
împiedica evaporarea apei din vas.
Experimentul 2.3 Evidenţierea absorbţiei apei la nivelul zonei

perişorilor absorbanţi.
Materiale necesare: plantele de fasole încolţite (rădăciniţa să aibă 4- 5 cm), două vase
de sticlă (eprubete), ulei, apă.
Cum procedezi ?
- pune plantele de fasole, în câte un vas de sticlă, ce conţine apă şi ulei, astfel
încât: în vasul 1, zona perişorilor absorbanţi să se afle în apă, în vasul 2, zona
perişorilor absorbanţi să se afle în ulei, iar vârful rădăcinii în apă;
- observă plantele, după 2- 3 zile

……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Planta la care zona perişorilor absorbanţi se află în ulei s- a ofilit. În concluzie,
plantele absorb apa cu ajutorul perişorilor absorbanţi ai rădăcinii.

Plante
2.4. Tulpina
Tulpinile au forme variate, în funcţie de mediul de viaţă al
plantelor. După locul unde cresc, tulpinile sunt aeriene (ierboase,
lemnoase) şi subterane.
Cele mai multe plante au tulpini drepte (ortotrope), cu ţesuturi

de susţinere bine dezvoltate. Astfel de tulpini, au majoritatea
plantelor ierboase (grâu, porumb, floarea- soarelui), ca şi majoritatea
plantelor lemnoase (arbori şi arbuşti).
Tulpina lemnoasă a arborilor prezintă: trunchiul, axul coroanei

Tulpina şi ramuri principale, secundare şi de rod.
Arborii şi pomii fructiferi prezintă diferite forme ale coroanei:
sferică, conică, cilindrică, pletoasă.
Alte plante au tulpini târâtoare (căpşuni), volubile (cu
ţesuturi de susţinere slab dezvoltate- fasole, liane) şi agăţătoare (cu
frunze sau cu ramuri transformate în cârcei- mazăre, viţa de vie).
Tulpinile aeriene ale unor plante s- au adaptat la funcţii noi:
tulpinile cactuşilor acumulează apă. În absenţa frunzelor, aceste
tulpini încărcate cu clorofilă asigură fotosinteza.
Tulpinile subterane (subpământene) sunt reprezentate de:

bulb (ceapă, lalea, crin), tubercul (cartof) şi rizom (ferigă,
stânjenel). În aceste tulpini subterane se depozitează substanţe de
rezervă (hrănitoare). La unele plante, înmulţirea se realizează prin
bulbi, tuberculi sau rizomi şi se numeşte înmulţire vegetativă.
O particularitate a tulpinii este prezenţa mugurilor, diferiţi
după poziţia, forma şi rolul pe care îl deţin în dezvoltarea ramurilor, a
frunzelor şi a florilor.
Categorii de muguri:
- muguri de creştere- situaţi în vârful tulpinii;
- muguri foliari- din care se formează frunzele;
- muguri florali- din care se formează florile;
- muguri micşti- care dau naştere atât la frunze cât şi la
flori.
În alcătuirea plantei există celule specializate în conducerea
apei şi a sărurilor minerale. Ele sunt reprezentate de vasele
lemnoase, celule lungi, puse cap la cap, între care nu există pereţi
despărţitori. Prin vasele lemnoase circulă apa cu sărurile minerale
care formează seva brută.
Apa cu substanţele hrănitoare produse de frunze formează
Funcţiile seva elaborată ce circulă prin vasele liberiene ale tulpinii spre
tulpinei toate celelalte organe ale plantei.
Circulaţia sevei brute şi a sevei elaborate prin plantă
reprezintă funcţia de conducere a tulpinii. Prin ţesuturile de
susţinere pe care le conţine, tulpina asigură funcţia de susţinere a
ramurilor, frunzelor şi a florilor.

Plante
Tulpina plantei creşte în înălţime dar şi în grosime. Plantele

Creşterea lemnoase prezintă creşteri anuale sub formă de inele cu ajutorul
cărora poate fi apreciată vârsta arborilor. Culoarea inelelor
tulpinii lemnoase este diferită. Astfel, cele care se formează primăvara
sunt mai deschise la culoare comparativ cu cele de toamnă care
sunt mai închise la culoare După grosimea inelelor de culoare
deschisă pot fi apreciate condiţiile de mediu din anul respectiv
(inele late - an ploios, inele înguste - an secetos).

1. Asociază tipurile de tulpini, cu plantele corespunzătoare. (Foloseşte, la nevoie,
atlasul botanic).
tulpină agăţătoare cartof
tulpină dreaptă porumb
tubercul viţă de vie
rizom ferigă
tulpină volubilă fasole
ceapă
2. Citeşte cu atenţie afirmaţiile. Încercuieşte una din litera corespunzătoare: A

(adevărat), F (fals), I (informaţii insuficiente)
a. Vasele lemnoase conduc seva brută. A/F/I
b. Din mugurii micşti ai tulpinii se dezvoltă flori. A/F/I
c. Tulpinile plantelor asigură conducerea sevei brute şi a sevei elaborate. A / F/ I
d. Tuberculii sunt rădăcini modificate pentru depozitarea substanţelor hrănitoare ale
plantei. A / F/ I

Inelele anuale de creştere ale arborilor reprezintă:
a. îngroşarea scoarţei;
b. vasele lemnoase;
c. vasele liberiene;
d. îngroşarea măduvei.

Planta cu tulpină subterană este:
a. bradul;
b. stânjenelul;
c. grâul;
d. trandafirul.

Plante

Bulbul este:
a. rădăcină subterană;
b. tulpină târâtoare;
c. tulpină subterană;
d. rădăcină modificată pentru depozitarea hranei.
Răspunsurile şi comentariile la testul de autoevaluare se află la pagina 51.
2.5. Frunza
Frunza este organul aerian al plantei ce creşte pe tulpină. Ea
îşi are originea în frunzuliţele mugurelui foliar. O frunză completă
este (fig. 2.4) alcătuită din:
- limb- partea cea mai lată a frunzei, străbătută de o reţea
de vase conducătoare, care formează nervurile;
- peţiol- codiţa frunzei;
- teacă- partea lăţită a peţiolului, cu care frunza se prinde
de tulpină.
Fig. 2.4 Frunză de muşcată
La unele plante, peţiolul lipseşte. În acest caz, limbul se leagă

Alcătuirea de tulpină prin teacă, care înfăşoară o parte a tulpinii (la grâu, la
externă a porumb). La alte plante, pot lipsi şi teaca şi peţiolul, iar limbul se
frunzei leagă direct de tulpină (frunzele de mazăre).
Frunzele plantelor se deosebesc după forma marginii limbului
care poate fi lobată (fig. 2.5 a), dinţată (fig. 2.5 b), întreagă (fig. 2.5
c).
a b c
Fig. 2.5 Marginea frunzei

Plante
Frunzele diferă şi după forma limbului (fig. 2.6). Există:

a. frunza aciculară- în formă de ace lungi (brad, molid, pin);
b. frunza liniară- în formă de panglică (grâu, porumb);
c. frunza ovală (păr, prun);
d. frunza cordată- în formă de inimă (muşcată);
e. frunza reniformă- în formă de rinichi (pochivnic);
f. frunza sagitată- în formă de săgeată (săgeata apei).
Fig. 2.9
Fig. 2.6 Frunze simple
Spre deosebire de plantele cu frunze simple, unele plante au

Frunze limbul frunzelor alcătuit din mai multe foliole şi se numesc frunze
simple şi compuse (fig. 2.7): frunza trifoliată (la trifoi), penată (salcâm) şi
compuse frunza palmată (castan).
Fig. 2.7 Frunze compuse

Dispoziţia frunzelor pe tulpină diferă de la o plantă la alta.
Frunzele se dispun astfel încât să primească o cantitate de lumină
cât mai mare, condiţie esenţială pentru desfăşurarea fotosintezei. Pe
tulpină, frunzele pot fi dispuse (fig. 2.8): în rozetă la baza tulpinii (c),
opus (b) sau altern (a).

Plante
Fig. 2.8
Structura internă a frunzei este adaptată pentru îndeplinirea

funcţiilor de fotosinteză, respiraţie şi transpiraţie.
Structura
Privit la microscop, limbul frunzei este format din două foiţe
internă a cu rol protector (epiderma superioară şi epiderma inferioară),
frunzei între care se află mezofilul (miezul frunzei), ce conţine celule pline
cu clorofilă.
Epiderma are ca formaţiuni caracteristice stomatele prin care

se realizează schimbul de gaze dintre plante şi mediul exterior şi
eliminarea apei în timpul procesului de transpiraţie.
O stomată este alcătuită din două celule de forma boabelor
de fasole, aşezate faţă în faţă, între care rămâne un orificiu prin care
se realizează schimbul de gaze. Numărul stomatelor variază de la
o plantă la alta, între 100- 1000 stomate/mm2 de frunză.
Stomatele se închid şi se deschid în funcţie de factorii de
mediu şi de nevoile plantei.
Observă frunzele următoarelor plante: stejar, grâu şi pin. Foloseşte material natural
sau un atlas botanic.
Notează, pentru fiecare frunză, observaţiile tale, legate de:
- tipul de frunză (frunză simplă/ frunză compusă);
- aspectul frunzei (neted, păros, cerat, etc.);
- forma frunzei;
- marginea limbului (întreagă, dinţată, lobată, etc.);
- modul în care sunt aşezate frunzele pe tulpină;
- alte observaţii.

Plante
Notează observaţiile pe spaţiile punctate.

…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Răspunsurile şi comentariile la testul de autoevaluare nr. 3 se află la pagina 51.
2.6. Funcţiile frunzei
2.6.1. Fotosinteza
Frunza este considerată un mare laborator al naturii, în care

Funcţiile se sintetizează hrana plantei. Apa şi sărurile minerale absorbite din
frunzei sol de către rădăcină, cu ajutorul perişorilor absorbanţi ajung la
frunză. Seva brută ia calea vaselor lemnoase din rădăcină şi tulpină,
apoi prin nervurile frunzei, ajunge în celulele din mezofilul (miezul)
frunzei. În frunză, intră prin stomate şi dioxidul de carbon (CO2).
Clorofila are un rol activ în procesul de fotosinteză, ea absoarbe şi
reţine radiaţiile solare luminoase, care vor fi transformate în energie
chimică, necesară procesului de fotosinteză. În acelaşi timp, lumina
este indispensabilă pentru formarea clorofilei.
Din apă, săruri minerale şi dioxid de carbon (CO2), frunza
sintetizează substanţe organice (glucide, proteine, lipide) ce vor
circula prin vasele conducătoare liberiene sub formă de sevă
elaborată în totul corpul plantei.
O parte din substanţele organice produse se depozitează sub
formă de rezerve nutritive, în diferite părţi ale plantei: în frunze,
seminţe, bulbi, tuberculi sau rizomi. Substanţe dulci (amidon,
zaharuri) depozitează cartoful, grâul, sfecla. Substanţe grase
(lipide) se depozitează în seminţele de nuc, rapiţă, floarea- soarelui,
soia. O importantă sursă de proteine vegetale sunt boabe de
fasole, linte şi mazăre.
În urma procesului de fotosinteză, se eliberează oxigen (O2),
gaz indispensabil vieţii.
Reţine !
În procesul de fotosinteză, plantele folosesc dioxidul de

carbon din aerul atmosferic şi eliberează oxigen. Schimburile de
gaze se realizează prin stomatele de la nivelul frunzelor.
Fotosinteza se desfăşoară în prezenţa luminii.

Plante
Principalii factori care influenţează fotosinteza sunt apa,

Factorii lumina şi temperatura.
care Apa şi sărurile minerale sunt necesare ca materie primă în
influenţează procesul de fotosinteză. Procesul de fotosinteză se intensifică odată
fotosinteza cu creşterea cantităţii de apă; când apa este în exces, fotosinteza se
opreşte. Sărurile minerale din sol provin din descompunerea
resturilor vegetale şi animale şi din azotul atmosferic care ajunge în
sol, prin apele de ploaie şi zăpezi.
O altă sursă importantă de săruri minerale o reprezintă
îngrăşămintele organice naturale (gunoiul de grajd) şi chimice
(azotaţi, sulfaţi, fosfaţi).
Fotosinteza începe la lumină slabă (odată cu apariţia
primelor raze solare şi creşte ca intensitate odată cu creşterea
intensităţii luminii. Dacă lumina este foarte intensă, fotosinteza
începe să scadă. În concluzie, fotosinteza se desfăşoară cu
randament maxim, în orele dimineţii şi spre amiază.
Fotosinteza începe la o temperatură de 00 C, creşte în
intensitate până când temperatura atinge 20- 250 C, după care
încetineşte treptat şi la 45- 520 C, se opreşte.
Plantele cu frunze verzi şi iarna (conifere, grâu) desfăşoară
procesul de fotosinteză şi la temperaturi sub 00 C.
Cunoaşterea modului în care temperatura influenţează
fotosinteza are aplicaţii în agricultură, pentru stabilirea datelor la
care se realizează însămânţările, la diferite plante de cultură.
Plantele verzi, care îşi produc singure substanţele organice

Tipuri
cu care se hrănesc se numesc plante autotrofe. Alte plante, fiind
de lipsite de clorofilă, nu au posibilitatea de a realiza fotosinteza şi îşi
nutriţie procură substanţele organice, gata preparate, din mediul în care
trăiesc- plante heterotrofe. Din categoria plantelor heterotrofe, fac
parte plantele parazite, semiparazite şi simbionte. Plantele
parazite nu au clorofilă, trăiesc parazit pe alte plante, se
caracterizează prin lipsa frunzelor verzi şi prezenţa unor formaţiuni
speciale pentru hrănire (rădăcini sugătoare- haustori). Plantele
parazite au un număr mare de flori, fructe şi seminţe.
Plante parazite:
- muma- pădurii (parazită pe rădăcinile arborilor din păduri);
- torţelul (parazit pe tulpinile de lucernă, trifoi, viţă de vie).
Plantele semiparazite, deşi au clorofilă şi realizează
fotosinteza, iau o parte din substanţele organice necesare, din alte
plante. O astfel de plantă semiparazită este vâscul care preia
substanţe hrănitoare, din tulpina arborelui gazdă.
Plantele simbionte sunt un exemplu interesant de convieţuire,
între o plantă autotrofă şi un organism heterotrof. O astfel de
simbioză există între plantele leguminoase (trifoi) şi bacteriile
fixatoare de azot, care trăiesc pe rădăcinile acestor plante. Bacteriile
pun la dispoziţia plantei leguminoase, azotul necesar procesului de
fotosinteză, iar plantele leguminoase furnizează bacteriilor,
substanţe organice rezultate din fotosinteză. Convieţuirea în
avantajul ambelor organisme, poartă denumirea de simbioză.
Astfel de plante sunt importante pentru agricultură, deoarece
îmbogăţesc solul în azot.

Plante
2.6.2. Respiraţia
Plantele, ca toate celelalte vieţuitoare, au nevoie de oxigen.

Ele utilizează oxigenul pentru arderea substanţelor organice, la
nivelul celular şi producerea energiei necesare pentru
desfăşurarea tuturor proceselor: creştere, înflorire, formarea
fructelor, etc.
Plantele respiră prin toate organele, dar mai ales prin
frunze.
Procesul de respiraţie se desfăşoară în mod continuu, ziua

şi noaptea. În urma procesului de respiraţie, plantele elimină dioxidul
Respiraţia de carbon. Schimburile de gaze se realizează şi la nivelul respiraţiei,
prin stomate.
Reţine !
În procesul de respiraţie, plantele folosesc oxigenul din aer şi

elimină dioxidul de carbon. Procesul se desfăşoară în mod continuu.
Schimburile de gaze au loc la nivelul stomatelor.
2.6.3. Transpiraţia
În procesul de fotosinteză, planta utilizează numai o mică

parte din energia solară, pentru a o transforma în energie chimică.
O parte importantă, din această energie se transformă în căldură.
Acest lucru determină ridicarea temperaturii frunzelor şi duce
la pierderea apei sub formă de vapori.
Transpiraţia este procesul de eliminarea a apei sub formă

Transpiraţia de vapori. Eliminarea apei se realizează prin stomate. Prin procesul
de transpiraţie, apare în plantă forţa de sucţiune (sugere) fără de
care absorbţia unor noi cantităţi de apă cu săruri minerale din sol, nu
ar fi posibilă.

Plante
Aplicaţii practice
(fotosinteză, respiraţie, transpiraţie)
Experimentul nr. 2. 4 Evidenţierea gradului de deschidere al

stomatelor.
Materiale necesare: frunza, benzină, pipetă.
Cum procedezi ?
- pune o picătură de benzină, cu ajutorul pipetei, pe dosul frunzei.
Ce observi ? Explică.
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Rezultate şi constatări
La nivelul frunzelor, se află structuri specializate prin care se realizează schimburile
de substanţe dintre plante şi mediu, structuri ce se numesc stomate.
Dacă stomatele sunt deschise, benzina pătrunde în frunză şi apar pete de culoare
închisă. Dacă stomatele sunt închise nu apare nici o modificare la nivelul frunzei.
Experimentul 2.5 Evidenţierea conducerii sevei brute prin tulpină şi

frunze.
Materiale necesare: plantule de fasole cu 2- 3 frunze, vas cu apă, cerneală
Cum procedezi?
- toarnă câteva picături de cerneală, în vasul cu apă;
- pune plantule de fasole, în vasul cu apă colorată;
- realizează observaţii după 2 zile;
(în locul plantelor de fasole poţi folosi ramuri de muşcată cu 2- 3 frunze).
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………
Rezultate
Apa colorată a urcat prin vasele conducătoare ale tulpinii, apoi prin nervuri şi a colorat
frunzele.
Experimentul 2. 6 Evidenţierea fotosintezei prin producerea de oxigen.

Materiale necesare: plantă acvatică (ciuma- apelor), eprubete
Cum procedezi ?
- secţionează oblic baza unei ramuri de ciuma- pădurilor;
- pune planta, într- o eprubetă cu apă, cu partea secţionată orientată în sus.
- aşează eprubeta la lumină;
- repetă experimentul, aşezând eprubeta, la o distanţă de 20 cm faţă de becul
unei veioze.
Plante
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Prin partea secţionată a tulpinii de ciuma- apelor ies bule de gaz (oxigen).
Producerea oxigenului demonstrează că în frunze se desfăşoară procesul de fotosinteză.
Plantele au nevoie de lumină pentru a realiza procesul de fotosinteză. Creşterea
intensităţii luminii determină intensificarea fotosintezei (creşte numărul bulelor de gaz
degajate).
Experimentul 2. 7 Evidenţierea fotosintezei prin producerea de amidon.
Materiale necesare: tubercul de cartof, ghiveci cu muşcată, staniol, alcool etilic

96%, iod, pipetă.
Cum procedezi ?
- pe o secţiune dintr- un tubercul de cartof, pune 2- 3 picături de iod (apare o
coloraţie albastră care demonstrează prezenţa amidonului);
- pe o secţiune dintr- un tubercul de cartof, pune 2- 3 picături de iod (apare o
coloraţie albastră care demonstrează prezenţa amidonului);
- fixează, pe ambele feţe ale unei frunze de muşcată, o fâşie de staniol, pentru a
împiedica pătrunderea luminii în frunză (nu detaşa frunza de plantă!!);
- expune planta la lumină, timp de câteva ore;
- detaşează frunza şi îndepărtează staniolul;
- decolorează frunza, prin fierbere, în apă şi alcool.
(Atenţie ! Fierberea se realizează astfel: într- un vas cu apă, se introduce un vas
mai mic cu alcool etilic în care se pune frunza).
- toarnă câteva picături de iod, pe frunza decolorată .
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Frunza se colorează în albastru sau brun în porţiunile unde nu a fost acoperită
de staniol, ceea ce demonstrează că, amidonul s- a format în frunză, numai în porţiunile
expuse la lumină. Partea de frunză, acoperită cu staniol, nu se colorează (datorită
absenţei luminii nu s-a desfăşurat fotosinteza şi nu s-a sintetizat amidon).
Experimentul 2.8 Evidenţierea respiraţiei prin consumul de oxigen.

Materiale necesare: seminţe încolţite de grâu sau fasole, borcan închis ermetic,
lumânare, sârmă
Cum procedezi ?
- într-un borcan care se poate închide ermetic cu un capac, introduci 20- 30 de
seminţe încolţite;
- după 2 zile, deschide capacul şi introdu o lumânare aprinsă, fixată la capătul
unei sârme.

Plante
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Lumânarea se stinge deoarece în borcan nu mai există oxigen, care să întreţină
arderea. Prin respiraţie, seminţele au consumat tot oxigenul din borcan.
Experimentul 2. 9 Evidenţierea procesului de transpiraţie.

Materiale necesare: plantă în ghiveci, pungă de plastic
Cum procedezi ?
- fixează părţile aeriene ale plantei, într- o pungă de plastic;
- închide punga de plastic, prin legare sau cu scotch, timp de o oră.
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Pe punga din plastic apar picături de apă. A avut loc condensarea vaporilor
eliminaţi de plantă, prin transpiraţie.
2.7. Floarea
Floarea este organul de înmulţire a plantei. Din flori, se
formează fructele şi seminţele.
Floarea Florile sunt aşezate pe tulpină, câte una (flori simple) sau
sunt grupate mai multe la un loc, formând inflorescenţe.
Inflorescenţele au formă de :
- ciorchine (liliac, salcâm, viţă de vie);
- spic (grâu, pătlagină);
- disc (floarea- soarelui, muşeţel);
- ştiulete (porumb);
- umbrelă (soc, morcov);
- mâţişori (mesteacăn).
Alcătuirea unei flori simple

O floarea simplă este alcătuită din mai multe elemente.
Alcătuirea Pedunculul este codiţa florii. Receptaculul este partea terminală,
unei flori lăţită a peduncului pe care se prind celelalte componente ale florii.
simple La floarea de măr receptaculul are forma unei cupe (la alte flori,
receptacul are formă de cilindru, con, etc.).
Fig. 2.9 Floarea de măr

Plante
Pe receptacul se prinde învelişul floral format din sepale

(frunzuliţe verzi, cu rol de apărare a florii) şi petale divers colorate.
Totalitatea sepalelor formează caliciul floral. Sepalele pot fi libere
(neunite) sau concrescute (unite). Totalitatea petalelor formează
corola. Petalele au forme, mărimi şi culori diferite şi pot fi libere sau
concrescute.
Tot de receptacul se prind şi staminele, organele de
reproducere bărbăteşti. Fiecare stamină are câte un filament în
vârful căruia, este fixată o umflătură plină cu granule de polen
(anteră).
Fiecare grăuncior de polen conţine două celule sexuale
bărbăteşti. În centrul florii se află pistilul, organul de reproducere
femeiesc. Pistilul are formă de pară, iar baza sa, umflată se
numeşte ovar. Ovarul conţine ovulele, care sunt celulele sexuale
femeieşti. Ovarul se prelungeşte cu un tub subţire, stilul, terminat
printr- o umflătură, stigmatul.
Nu toate florile prezintă această alcătuire. Florile de grâu sunt
diferite de cea prezentată: sunt verzi, grupate în spic, fără petale şi
sepale, nu au decât elementele esenţiale ale florii şi anume
staminele şi pistilul.
Spre deosebire de florile simple, florile compuse au o altă
Alcătuirea structură. O astfel de floare, este floarea- soarelui alcătuită de fapt,
unei flori dintr- un ansamblu de flori, susţinute de un receptacul lăţit, în formă
compuse de disc. Receptaculul este înconjurat de frunze mici, de culoare
verde.
Florile exterioare, de culoare galbenă, sunt petale unite între
ele şi sunt sterile (din ele nu se formează seminţe). Florile interne
au petale mici, unite în formă de tub. Aceste flori tubulare sunt
fertile, din ele se formează fructe şi seminţe.
Transformarea florii în fruct presupune două etape:

De la
polenizarea şi fecundaţia.
floare
la fruct Polenizarea constă în transportul polenului unei flori pe
pistilul altei flori cu ajutorul vântului şi al insectelor (albine, fluturi,
etc.). Când un grăuncior de polen cade pe stigmatul unei flori, el
germinează, producând tubul polinic care coboară prin stil şi ajunge
în ovar. Celulele sexuale bărbăteşti, prezente la capătul tubului
polinic, fuzionează cu celulele sexuale femeieşti. Acesta este
procesul de fecundaţie care duce la formarea a două celule noi,
care vor da naştere seminţei.
Imediat după fecundaţie, petalele şi sepalele se veştejesc şi
se scutură, stilul şi stigmatul se usucă şi cad, ovarul creşte, se
îngroaşă şi se transformă în fruct.
Fructele conţin seminţe care provin din ovulele fecundate.

Plante
2.8. Fructul şi sămânţa

Fructul se formează din ovar, ca urmare a procesului de
fecundaţie şi are rol de protecţie a seminţei, din care se va forma o
noua plantă.
Fructul Clasificarea fructelor:

şi • Fructele uscate sunt tari şi lipsite de substanţe de
sămânţa rezervă. Unele se deschid la maturitate, eliberând seminţele:
păstaia (fasole, salcâm) şi capsula (mac). Alte fructe uscate nu se
deschid la maturitate: aluna, ghinda, cariopsa (grâu, floarea-
soarelui) etc.
• Fructele cărnoase au miezul zemos, bogat în vitamine
şi substanţe hrănitoare.
- fructe cărnoase, cu mai multe seminţe (bacă): roşii,
castraveţi, struguri, portocale.
- fructe cărnoase, cu o sămânţă închisă într- un sâmbure
lemnos (drupă): caise, piersici, prune, cireşe.
- fructe cărnoase false (poamă) - la formarea fructului
participă, pe lângă ovar şi alte părţi ale florii, de exemplu
receptaculul: mere, pere, gutui.
- fructe cărnoase multiple: zmeură, căpşuni, fragi.
La toate plantele cu flori, seminţele sunt închise în fructe.

După formă şi dimensiuni, există o mare diversitate de seminţe.
Sămânţa de fasole (fig. 2.19) prezintă un înveliş cu rol de
protecţie- tegument (1), două cotiledoane (2)- formaţiuni cărnoase
în care se găsesc rezervele de hrană ale seminţei şi embrionul
alcătuit din rădăciniţă (3), tulpiniţă (4) şi muguraş (5).
Din embrion, se va dezvolta viitoarea plantă. Embrionul
foloseşte rezervele de hrană din cotiledoane, până la formarea
primelor frunze. Din seminţele cu două cotiledoane, se dezvoltă
plantele dicotiledonate.
La sămânţa de grâu (fig. 2.10), embrionul are un singur
cotiledon, iar substanţele hrănitoare se găsesc în afara cotiledonului.
Din seminţele cu un cotiledon, iau naştere plantele
monodicotiledonate.
Fig. 2.10 Bobul de fasole

Plante
În condiţii favorabile, seminţele încolţesc (germinează) şi

Germinaţia embrionul începe să se dezvolte şi se transformă în plantulă, apoi
seminţelor în plantă adultă. Puterea de germinaţie depinde de substanţele
hrănitoare înmagazinate în seminţe şi se realizează, numai în
prezenţa apei, a oxigenului şi numai la o anumită temperatură.
Seminţele nu au nevoie de lumină pentru a încolţi.
Etapele germinaţiei:
- îmbibarea seminţelor cu apă şi umflarea acestora;
- ruperea tegumentului şi apariţia rădăciniţei;
- formarea perişorilor absorbanţi şi transformarea
rădăciniţei în rădăcină;
- creşterea tulpiniţei şi apariţia primelor frunze;
- uscarea cotiledonului.
Reţine !
Germinaţia presupune toate procesele prin care trece

embrionul din sămânţă, de la starea de repaus, la starea activă de
creştere.
Test de autoevaluare nr. 4

1. Completează spaţiile libere cu denumirea părţilor componente ale unei seminţe
de fasole. Ce lipseşte din alcătuirea ei ?
1. ………………………………
2. ………………………………
3. ………………………………
4. ………………………………
5. ………………………………
Fig. 2.11 Bobul de fasole
2. Scrie, în casete, ordinea în care se dezvoltă planta.
Fig. 2.12

Plante
3. Ordonează stadiile de creştere şi de dezvoltare ale plantei: înflorire, polenizare,

formarea rădăcinii, sămânţa, fecundaţia, formarea tulpinii, germinaţia, formarea frunzelor.
a. …………………………….e.……………………………….
b. ……………………………..f..………………………………
c. …………………………….g……………………………......
d. …………………………….h...……………………………...
Răspunsurile şi comentariile testului de autoevaluare se află la pagina 52.
Aplicaţii practice
(floare, fruct, sămânţă)
Experimentul 2.11 Modelarea componentelor unei flori.

Materiale necesare: plastilină de diferite culori, planşetă pentru modelaj, imagini ale
unor flori
Cum procedezi ?
- modelează toate componentele florii, din plastilină;
- aranjează- le, astfel încât să obţii diferite flori.
Experimentul 2.12 Evidenţierea componentelor seminţei de fasole.

Materiale necesare: 4- 5 seminţe de fasole, farfurioare, vată.
Cum procedezi ?
- pune la încolţit seminţele de fasole, pe farfurioare, având grijă ca vata să se
menţină permanent umedă;
- după 2 zile, observă cele două jumătăţi ale seminţei.
Ce observi ?
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Se observă tegumentul de culoare albă care se desprinde acum cu uşurinţă, cele
două cotiledoane şi embrionul cu rădăciniţa, tulpiniţa şi muguraşul.

Plante
Experimentul 2.13 Observaţii asupra etapelor germinaţiei şi a factorilor

care influenţează germinaţia
Materiale necesare: seminţe de grâu, fasole sau porumb, ghivece cu pământ.
Cum procedezi ?
- pune la încolţit seminţele şi urmăreşte zilnic transformările suferite în procesul de
încolţire;
- notează într- o fişă de observaţie toate transformările care au loc (apariţia rădăcinii,
tulpinii, etc.);
- observă ce se întâmplă cu seminţele, dacă:
• sunt udate zilnic, cu o cantitate mică de apă;
• sunt udate de trei ori pe zi, cu o cantitate mare de apă;
• nu sunt udate deloc.
- observă şi compară seminţele puse la încolţit:
• în condiţii de lumină;
• la întuneric (într- o cutie).

- observă şi compară seminţele puse la încolţit:
• la temperatura camerei;
• într- un loc friguros
Notează observaţiile tale.
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………….
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………..
Rezultate
Seminţele au nevoie de apă şi căldură pentru a încolţi. Unele seminţe încolţesc şi la
temperaturi mai scăzute (seminţele de grâu). Seminţele nu au nevoie de lumină pentru a
încolţi. Lumina este necesară plantelor, după apariţia primelor frunze.
2.9. Sensibilitatea şi mişcarea la plante
Sensibilitatea este însuşirea organismelor vegetale de a

Sensibilitatea răspunde la acţiunea unor factori de mediu (lumină, temperatură).
şi Cea mai frecventă formă de răspuns a plantei este mişcarea.
mişcarea Mişcarea este o însuşire caracteristică întregii lumi vii, deci se
manifestă nu numai la animale, ci şi la plante.
Mişcările plantelor sunt de fapt, mişcări ale unor organe ale
plantelor şi sunt reprezentate de:
- Mişcările autonome: mişcări de răsucire determinate de
creşterea neuniformă a organelor plantelor întâlnite la
plantele volubile şi agăţătoare (fasole, zorele, mazăre, viţă
de vie).
- Mişcările induse (tropisme şi nastii): mişcări de orientare
a organelor plantelor determinate de acţiunea unor factori
externi (lumină, temperatură, forţa de gravitaţie).
Plante
Fototropismul este mişcarea de orientare a organelor

plantelor către lumină ( orientarea frunzelor, a florilor spre lumină).
Termonastiile sunt mişcări determinate de variaţia
temperaturii (închiderea- deschiderea florilor), în funcţie de
temperatură.
Geotropismul este mişcarea de orientare a organelor
plantei, determinată de acţiunea forţei de gravitaţie (tulpinile cresc în
sus, în sens antigravitaţional; rădăcinile în jos, în acelaşi sens, cu
forţa gravitaţională).
La unele plante, se întâlnesc mişcări determinate de
alternanţa zi- noapte. În acest caz, se pare că mişcările sunt
determinate de variaţii ale luminii cât şi ale temperaturii. Florile de
regina- nopţii se deschid seara, iar dimineaţa se închid;
inflorescenţele de păpădie se deschid la lumină şi se închid la
întuneric.
Ştiai că, cercetătorii indieni au fost primii care au demonstrat
că plantele iubesc muzica? Plantele supuse unui “tratament” muzical
cresc mai repede şi sunt mai rezistente la boli. Încearcă şi tu acest
lucru !
Aplicaţii practice
(sensibilitatea şi mişcarea la plante)
Experiment 2.14 Evidenţierea fototropismului.

Materiale necesare: plante în ghiveci (exemplu: muşcată)
Cum procedezi ?
- aşează ghivecele, la fereastră, timp de câteva zile
Ce observi ?
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
Rezultate
Frunzele plantelor s- au orientat către lumină. Experimentul a evidenţiat mişcarea
de orientare a plantelor către lumină, adică fototropismul.
Experiment 2.15 Evidenţierea termonastiilor.

Materiale necesare:
Cum procedezi ?
- pune o floare de lalea, într- un vas cu apă la temperatura de 300C
Ce observi ?
…………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………
- pune aceeaşi floare, într- un vas cu apă rece (2- 3 cuburi de gheaţă)

Plante
Ce observi ?
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
Rezultate
După ce a fost introdusă, în apă la temperatura de 300C, floarea se va deschide în
câteva minute. Aceeaşi floare, trecută în vasul cu apă rece se va închide. Mişcările
determinate de variaţia temperaturii se numesc termonastii.
Experiment 2.16 Evidenţierea geotropismului rădăcinii seminţei

încolţite de fasole.
Materiale necesare: borcane, sugativă
Cum procedezi ?
- într- un borcan, fixează pe o sugativă umedă, câteva boabe de fasole încolţită
(vezi fig. 2.13);
- aşează borcanul în poziţia laterală;
- observă cum se orientează rădăcinile, după 2 zile.
Fig. 2.13
Ce observi ?
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………
Rezultate
Rădăcinile se orientează în jos, în acelaşi sens cu forţa de gravitaţie.
Experiment 2.17 Evidenţierea geotropismului tulpinii.

Materiale necesare: seminţe de fasole, ghivece cu pământ
Cum procedezi ?
- pune la încolţit seminţele de fasole, în ghivece;
- după răsărirea plantelor de fasole, aşează ghivecele, în poziţie orizontală, timp
de 2- 3 zile.
Ce observi ?
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………

Plante
Rezultate
Plantele de fasole şi- au îndreptat tulpinile în sus, în sens antigravitaţional ajungând
din poziţia orizontală, în cea verticală.
2.10. Principalele grupe de plante

Plantele sunt organismele vii cele mai des întâlnite pe
pământ. Ele pot avea forme foarte variate, însă toate conţin
clorofilă datorită căreia îşi obţin singure hrana, prin procesul de
fotosinteză.
Regnul Plante cuprinde: muşchii, ferigile, gimnospermele şi
angiospermele.
Muşchii sunt primele plante verzi de uscat. Cresc mai ales în

Muşchi locuri umede şi umbroase, pe sol, stânci, scoarţa copacilor. Au
tulpină şi frunze, dar nu au rădăcini adevărate. Organele lor nu
prezintă ţesuturi conducătoare, astfel muşchii sunt consideraţi
plante inferioare.
Ferigile sunt plante foarte vechi. Strămoşii lor, creşteau acum

Ferigi 400 de milioane de ani şi, în era primară, speciile gigantice alcătuiau
adevărate păduri. Ele se întâlnesc în regiunile cu umiditate mare, în
păduri. Corpul unei ferigi este alcătuit din rădăcină, tulpină şi frunze,
străbătute de vase conducătoare. Sunt considerate primele plante
superioare. Unele ferigi nu prezintă tulpină aeriană ci numai una
subpământeană, numită rizom. Ferigile nu au flori. Se înmulţesc
prin sporii aflaţi pe dosul frunzelor.
În regiunile tropicale, unele specii de ferigi au dimensiunile
unui arbore (ferigi arborescente).
În regiunile temperate, ferigile au dimensiuni mult mai reduse.
Fig. 2.14 Feriga

Coniferele îşi datorează numele faptului că organele lor de
Conifere şi reproducere au formă de conuri. Există conuri mascule şi conuri
plante femele. Seminţele aflate în conuri femele nu sunt protejate de un
înveliş. Din acest motiv, coniferele sunt numite gimnosperme
înrudite (gimnos- descoperit, sperma- sămânţă), adică plante cu sămânţa
neprotejată.

Plante
Frunzele coniferelor au îndeosebi formă de ace şi majoritatea

speciilor (brad, molid, pin) le păstrează şi în timpul iernii. Sub
scoarţă, au structuri care secretă răşină, de unde şi denumirea de
răşinoase (fig. 2.15).
Fig. 2.15
Plantele cu flori au apărut pe pământ acum mai bine de 100
Plantele de milioane de ani. Au rădăcini, tulpini şi frunze ca şi ferigile şi
cu flori coniferele, dar ele se deosebesc vizibil de acestea prin prezenţa
florilor, organ esenţial pentru înmulţirea plantelor.
La toate plantele cu flori, seminţele sunt închise în fruct. De
aceea, se numesc angiosperme (angios- acoperit, sperma-
sămânţă).
Plantele cu flori se clasifică în două grupe. Cele ale căror
seminţe conţin un singur cotiledon se numesc monocotiledonate
(vezi fructul şi sămânţa, pag. 56). Este vorba despre cereale (grâu,
porumb) şi despre plante ornamentale (lalele, crini, orhidee) dar şi
despre unii arbori, cum sunt palmierii.
Alte plante cu flori produc seminţe cu două cotiledoane şi se
numesc dicotiledonate. Pomii fructiferi (cireş, prun, cais, măr),
arborii ce alcătuiesc pădurea (stejar, fag), dar şi un număr mare de
arbuşti (măceş, trandafir, zmeur, mur) fac parte din această
categorie.
Celula vegetală- unitatea de bază a plantelor;

Ţesutul- asociere de celule cu acelaşi rol;
Organe vegetative- organe care au rol în hrănirea plantelor (rădăcina, tulpina, frunzele);
Floarea- organul de înmulţire al plantei;
Seva brută- soluţia de apă cu săruri minerale absorbită de plantă din sol;
Seva elaborată- soluţia de apă cu substanţe organice, produsă în frunză;
Fotosinteza- procesul de obţinere a substanţelor organice în frunză, în prezenţa luminii;
Respiraţia- procesul de ardere a substanţelor organice în corpul plantei (la nivelul celular),
cu ajutorul oxigenului, pentru obţinerea energiei;
Transpiraţia- eliminarea apei din frunze, sub formă de vapori;
Sensibilitatea- capacitatea plantelor de a reacţiona, la diferiţi factori de mediu (lumină,
temperatură);

Plante
Gimnosperme- plante ale căror seminţe nu sunt protejat de un înveliş;

Angiosperme- plante ale căror seminţe sunt închise în fruct;
Monocotiledonate- plante ale căror seminţe conţin un singur cotiledon (rezerva nutritivă a
seminţei);
Dicotiledonate- plante ale căror seminţe au două cotiledoane.
2. 11. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
1. Organele unei plante cu flori sunt: organele vegetative (rădăcina, tulpina, frunza)
şi organul de înmulţire (floarea) din care se formează fructul şi seminţele.
2. Plantele ale căror rădăcini sunt modificate pentru a depozita substanţe
hrănitoare sunt: ţelina, ridichea şi sfecla.
3. Plante cu rădăcină pivotantă: mazăre, fasole, porumb, varză. Plante cu rădăcina
firoasă: grâu, ceapă, usturoi, lalea. Plante cu rădăcină lemnoasă: cireş, fag,
stejar, trandafir, măceş, etc.
4. Vârful rădăcinii prezintă: 1- scufia; 2- zona netedă; 3- zona perişorilor
absorbanţi; 4- zona aspră.
5. b
Atenţie !
recomand să revezi paginile corespunzătoare.
1. Tulpina agăţătoare- viţa de vie; tulpină dreaptă- porumb; tubercul- cartof; rizom-
ferigă; tulpină volubilă- fasole;
2. a- A; b- I (din muguri micşti se dezvoltă frunze şi flori); c- A; d- F (tuberculii nu
sunt rădăcini, ci tulpini subterane).
3. b.
4. b- rizom.
5. c.
Frunza de stejar- frunză simplă, alcătuită din limb, peţiol, teacă; formă lobată,
aspect lucios, etc.
Frunza de pin- frunze simple, aciculare (formă de ace lungi), aspect cerat, aşezate
câte două frunze într- o teacă, conţin răşină etc.
Frunza de grâu- frunză simplă, alcătuită din limb şi teacă (lipseşte peţiolul), formă
de panglică, margini întregi, dură, tăioasă, nervuri paralele, etc.

Plante
Atenţie !
1. 1- tegument; 2- cotiledon; 3- rădăciniţă; 4- tulpiniţă; 5- muguraş.

Lipseşte al doilea cotiledon.
2.
2 1 4 3
3.
a. sămânţa;
b. germinaţie;
c. formarea rădăcinii;
d. formarea tulpinii;
e. formarea frunzelor;
f. înflorire;
g. polenizare;
h. fecundaţie.
Atenţie !
recomand să revezi pagina corespunzătore.
2.12 Lucrare de verificare 2

1. Alegeţi varianta care nu denumeşte o funcţie a rădăcinii: 1p
a. absorbţia;
b. respiraţia;
c. fixarea plantei;
d. fotosinteza;
2. Alegeţi varianta care denumeşte procesul prin care plantele obţin energia
necesară creşterii şi dezvoltării: 1p
a. transpiraţia;
b. absorbţia;
c. fotosinteza;
d. respiraţia.

Plante
3. Pentru fiecare noţiune din coloana A găsiţi 3 noţiuni corespunzătoare din

coloana B. 1p
Exemplu: celulă- membrană, citoplasmă, nucleu.
A B
Celulă Cireşe, apă cu săruri minerale,
Frunză peţiol, membrană, agăţătoare,
Fruct cotiledon, dioxid de carbon, petale,
Floare lumină, pară, stamine, dreaptă,
Rădăcină clorofilă, limb, alună, scufie,
Sămânţa târâtoare, peri absorbanţi,
Fotosinteză cotiledon, tegument, nucleu,
Tulpină nervuri, petale, citoplasmă.
Prezentaţi un experiment pe care l- aţi realizat din cele propuse la

aplicaţiile practice. 2p
4. Alcătuiţi un eseu cu titlul ”Funcţiile frunzei”, după următorul plan: 4p

- structura frunzei;
- funcţiile frunzei;
- importanţa proceselor de fotosinteză, respiraţie şi transpiraţie;
- tipuri de nutriţie.
Puteţi folosi surse suplimentare de informaţii (cărţi, reviste, Internet). Eseul va
avea maxim 3- 4 pagini.

după parcurgerea unităţii de învăţare nr. 2. Lucrarea va fi transmisă tutorelui pe
suport de hârtie, va fi finalizată, notată şi va fi returnată.
Punctajul acordat:
1- 1 punct;
2- 1 punct;
3- 1 punct;
4- 2 puncte;
5- 4 puncte (utilizarea unor surse suplimentare de informaţii- 1p).


Plante
1. Grinţescu I., Botanică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985p. 32- 69.
2. Boldor O., Raianu O., Trifu M., Fiziologia plantelor- Lucrări practice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 25- 48.
3. Todor V. şi colaboratorii, Metodica predării biologiei la clasele V- VIII, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
4. Gheţe M., Grosu M., Activităţi practice de biologie pentru gimnaziu, Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2002, pag. 12- 32.
5. Copil V. şi colaboratorii, Biologie, Manual pentru clasa a V-a, Editura Sigma, 1997,
pag.28- 78.
6. Ţibea F., Atlas şcolar de biologie, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti,
2004.
7. Enciclopedia pentru tineri Larousse- Plante şi animale, Editura Rao, 1996, pag. 8-
29.
8. Atlas botanic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
9. Opriş T., Bios (Cele mai pasionante probleme ale lumii vii, Editura Albatros, 1988,
p. 81- 170).

Animale

ANIMALE
Cuprins
3.1 Obiectivele unităţii de învăţare 3.................................................................................. 56

3.2 Organizarea generală a unui animal............................................................................ 56
3.3 Funcţiile de relaţie ....................................................................................................... 57
3.3.1 Mişcarea.............................................................................................................. 57
3.3.2 Sensibilitatea ....................................................................................................... 57
3.4 Funcţiile de nutriţie ...................................................................................................... 61
3.4.1 Digestia ............................................................................................................... 61
3.4.2 Respiraţia ............................................................................................................ 62
3.4.3 Circulaţia ............................................................................................................. 63
3.4.4 Excreţia ............................................................................................................... 64
3.5 Funcţia de reproducere................................................................................................ 64
3.6 Regnul animal- nevertebratele..................................................................................... 66
3.6.1 Spongieri ............................................................................................................. 66
3.6.2 Celenterate.......................................................................................................... 66
3.6.3 Viermi .................................................................................................................. 67
3.6.4 Moluşte................................................................................................................ 68
3.6.5 Artropode ............................................................................................................ 69
3.6.6 Echinoderme ....................................................................................................... 72
3.7 Regnul animal- vertebrate ........................................................................................... 74
3.7.1 Peşti .................................................................................................................... 74
3.7.2 Amfibieni ............................................................................................................. 75
3.7.3 Reptile ................................................................................................................. 76
3.7.4 Păsări .................................................................................................................. 77
3.7.5 Mamifere ............................................................................................................. 78

Animale
3.1 Obiectivele unităţii de învăţare 3

• să identifice principalele componente structurale ale sistemelor de organe
la animale, precum şi a funcţiilor acestora;
• să descrie principalele caracteristici ale sistemelor de organe utilizând un
limbaj specific adecvat;
• să compare modalităţile de realizare a funcţiilor vitale fundamentale ale
organismelor, evidenţiind unitatea şi diversitatea lumii vii, evoluţia lumii vii;
• să precizeze caracterele generale ale principalelor grupe de animale.
3.2 Organizarea generală a unui animal

Prezentarea organizării unui animal se va realiza la un
mamifer la care întâlnim maximum de complexitate. Mamiferele
sunt animale care nasc pui, pe care-I hrănesc cu lapte, secretat de
mamele.
Organismul unui animal este alcătuit din sisteme adică din
grupe de organe care îndeplinesc anumite funcţii. Organele sunt
alcătuite din ţesuturi- asociaţii mai multe celule, cu formă şi
structură asemănătoare, care îndeplinesc aceeaşi funcţie.
Celula este unitatea de bază, structurală şi funcţională a
Organizarea oricărui animal, alcătuită din membrană, citoplasmă şi nucleu. În
organism există patru tipuri fundamentale de ţesuturi:
generală a - ţesutul epitelial- acoperă sau căptuşeşte organele
unui animal corpului (pielea sau tegumentul); unele epitelii intră în alcătuirea
unor organe de simţ. Alte epitelii intră în alcătuirea unor glande.
- ţesutul conjunctiv- are rol de susţinere şi de hrănire
(însoţeşte ţesuturile epiteliale); intră în alcătuirea sângelui şi a
oaselor (ţesutul conjunctiv dur);
- ţesutul muscular- intră în alcătuirea muşchilor, este
capabil de contracţie permiţând mişcări ale întregului organism
sau ale organelor interne;
- ţesutul nervos- coordonează funcţionarea întregului
organism, este alcătuit din celule nervoase (neuroni).
Funcţiile organismului animal
Organismul animal îndeplineşte trei categorii de funcţii:

Funcţiile - funcţiile de relaţie- realizează legătura dintre organism şi
organismului mediul înconjurător asigurând integrarea organismului şi
animal adaptarea sa la condiţiile de mediu; mişcarea şi sensibilitatea
sunt funcţii de relaţie;
- funcţiile de nutriţie- asigură schimbul permanent de
substanţe şi energie între organism şi mediul înconjurător;
digestia, respiraţia, circulaţia şi excreţia sunt funcţii de nutriţie;
- funcţia de reproducere- asigură perpetuarea speciei prin
descendenţi.

Animale
3.3 Funcţiile de relaţie

3.3.1 Mişcarea
Mişcarea şi sensibilitatea sunt funcţii de relaţie.
Mişcarea este o însuşire fundamentală a întregii lumi vii. La
mamifere, mişcarea se realizează cu ajutorul sistemului osos şi al
sistemului muscular.
Sistemul osos este alcătuit din totalitatea oaselor. Oasele
Mişcarea
sunt legate între ele prin articulaţii. Oasele sunt ţinute într- o
anumită poziţie şi puse în mişcare cu ajutorul ligamentelor,
tendoanelor şi a muşchilor.
Toate acestea sunt conectate în aşa fel, încât să permită
oaselor, să se mişte şi să execute mişcări variate. Oasele cresc în
lungime şi în grosime.
Scheletul este alcătuit din :
- scheletul capului: cutia craniană, oasele feţei (maxilar,
mandibulă etc.);
- scheletul trunchiului: coloana vertebrală, coaste, stern;
- scheletul membrelor: oasele membrelor anterioare şi
posterioare.
Sistemul muscular este alcătuit din totalitatea muşchilor din
organism. Muşchii se prind de oase, prin tendoane. În organism,
există 3 tipuri de muşchi:
- muşchi striaţi- se prind de schelet (muşchii scheletici) şi
determină mişcarea oaselor; se contractă rapid (îşi scurtează
lungimea) şi asigură postura normală a corpului; se numesc striaţi
datorită aspectului striat, observabil la microscop.
- muşchi netezi- intră în alcătuirea organelor interne ale
corpului; nu sunt sub controlul conştient al creierului;
- muşchiul striat de tip cardiac- formează miocardul sau
muşchiul inimii; are o structură asemănătoare muşchiului striat;
Principalele grupe de muşchi:

- muşchii capului;
- muşchii gâtului;
- muşchii trunchiului: muşchii toracelui,
muşchii abdomenului
- muşchii membrelor: muşchii spatelui şi a cefei
muşchii membrelor superioare,
muşchii membrelor inferioare.
3.3.2 Sensibilitatea
Sensibilitatea este asigurată de către sistemul nervos şi

organele de simţ. Organismul primeşte informaţii din mediul
Sensibilitatea
înconjurător prin intermediul organelor de simţ. Aceste informaţii
sunt transformate în senzaţii de văz, de auz, de miros etc. prin
intermediul creierului.
Sistemul nervos este esenţial pentru percepţia senzorială,
controlul mişcărilor şi reglarea tuturor funcţiilor organismului.
Funcţiile de relaţie realizează legătura organismului cu mediul
înconjurător. În acest mod, animalul se deplasează, se orientează
şi se adaptează la condiţiile mediului înconjurător.

Animale
Sistemul osos este alcătuit din:

Sistemul - sistem nervos central- format din encefal (creier) şi
nervos măduva spinării;
- sistem nervos periferic- format din ganglioni nervoşi şi
nervi.
Unitatea structurală şi funcţională a ţesutului nervos este
celula nervoasă (neuronul). Neuronii sunt legaţi între ei prin
sinapse formând o reţea în tot corpul, prin care circulă informaţiile.
Organele de simţ sunt: ochiul, urechea, nasul, limba şi

pielea.
Ochiul- organul de simţ al văzului
Ochii sunt aşezaţi în orbite şi sunt alcătuiţi din globul ocular şi

structurile anexe(muşchii globului ocular, glandele lacrimale şi
Organele de pleoapele).
simţ Globul ocular- prezintă trei membrane (tunici) dispuse
concentric.
- tunica externă- sclerotica: culoare alb- sidefie, opacă în
partea anterioară prezintă corneea transparentă;
- tunica medie- coroida: culoare neagră, bogat
vascularizată, cu rol în hrănire a globului ocular; în partea
anterioară prezintă irisul (partea colorată care înconjoară pupila);
- tunica internă- retina: conţine celule sensibile la lumină
care transmit mesaje spre creier prin intermediul nervului optic.
Mediile transparente ale globului ocular sunt:
- corneea transparentă;
- umoarea apoasă (lichid aflat în camera interioară a
ochiului, aflată între cornee şi cristalin);
- cristalinul- lentilă biconvexă;
- corpul vitros (substanţă cu consistenţă de gel,
transparentă, aflată în camera posterioară a ochiului, între cristalin
şi retină)
Structurile anexe ale globului ocular sunt:
- pleoapele- sunt căptuşite cu o membrană numită
conjunctivă, care produce un lichid care lubrifiază globul ocular;
- muşchii globului ocular- controlează mişcările globului
ocular în orbite;
- glandele lacrimale- se află în vecinătatea ochilor şi
produc un lichid ce menţine umed globul ocular.
Urechea- organul de simţ pentru auz şi echilibru
Organe de Urechea este formată din:

simţ Urechea externă- este alcătuită din pavilion şi conductul
auditiv extern. În capătul conductului auditiv extern se află
timpanul.
Urechea medie- comunică cu faringele prin trompa lui
Eustachio (egalizează presiunea aerului de o parte şi de alta a
timpanului) şi conţine un lanţ de trei oscioare (ciocanul, nicovala şi

Animale
scăriţa) articulate între ele, care preiau vibraţiile sonore de la timpan

şi le transmit spre urechea internă.
Urechea internă- este formată din mai multe cavităţi ce
alcătuiesc labirintul osos. În labirintul osos se află labirintul
membros, alcătuit din 3 canale semicirculare, vestibul şi melc
membranos.
În canalele semicirculare şi vestibul se află receptorii pentru
simţul echilibrului iar în melcul membranos, se află receptorii pentru
simţul auzului.
Celulele receptoare transformă vibraţiile în impulsuri
nervoase şi le transmit prin nervii vestibulo- cohleari spre creier,
unde ia naştere senzaţia de auz, şi respectiv, informaţia despre
poziţia corpului în spaţiu.
Limba- organul de simţ pentru gust

Limba este un organ musculos ce prezintă pe suprafaţa sa
proeminenţe mici, numite papile. Papilele conţin numeroşi muguri
gustativi- recepţionează diferite substanţe dizolvate în salivă. Pe
suprafaţa limbii sunt percepute gusturile primare: dulce, amar, acru
şi sărat. Senzaţiile gustative sunt complexe datorită combinării
gusturilor primare.
Nasul- organ de simţ pentru miros

Fosele nazale sunt căptuşite de mucoasa olfactivă care
conţine receptori olfactivi; ce detectează substanţele volatile din
aerul inspirat. Impulsurile nervoase ajung în creier, unde sunt
transformate în senzaţii olfactive.
Pielea- organul pentru simţ tactil, termic şi dureros

Pielea conţine numeroşi receptori. În plus pielea, are multiple
funcţii.
Sistemul endocrin este alcătuit din glande endocrine,

Sistemul organe specializate în secreţia unor substanţe, numite hormoni,
endocrin care se varsă în sânge şi acţionează la distanţă, stimulând sau
inhibând activitatea altor organe sau ţesuturi.
Glandele endocrine sunt o condiţie esenţială pentru
asigurarea proceselor de creştere, nutriţie şi reproducere.
La aceste procese se adaugă rolul pe care îl au hormonii în
reglarea mecanismelor de adaptare a organismului la condiţiile de
mediu.
Principalele glande endocrine sunt: hipofiza, tiroida, glandele
paratiroide, glandele suprarenale, glandele sexuale şi pancreasul
endocrin.

Animale

I. Alege răspunsurile corecte.
Care dintre următoarele componente intră în alcătuirea celulei animale?
a) membrană
b) citoplasmă
c) ţesut
d) clorofilă
e) nucleu
II. Completează schema:
de relaţie
- ……………….
- ………………..
Funcţiile organismului de ………………..
- …………………….
- …………………….
- …………………….
- excreţia
de reproducere
III. Alege răspunsurile corecte:
1. Scheletul trunchiului este format din:
a) coloana vertebrală
b) oasele membrelor anterioare
c) stern
d) femur
e) coaste
2. Sistemul nervos central este format din:
a) encefal
b) nervi
c) ganglioni
d) măduva spinării
e) articulaţii
3. Tunicile globului ocular sunt:
a) sclerotica
b) cristalinul
c) retina
d) irisul
e) coroida
4. Receptorii pentru echilibru se află în:
a) melcul membranos
b) urechea medie
c) canalele semicirculare
d) vestibul
e) timpan

Animale
3.4 Funcţiile de nutriţie

Funcţiile de nutriţie sunt: digestia, respiraţia, circulaţia şi excreţia.
3.4.1 Digestia
Digestia reprezintă totalitatea transformărilor suferite de

alimente de-a lungul tubului digestiv. Prin digestie alimentele sunt
Digestia transformate în substanţe solubile ce pot fi absorbite şi utilizate de
organism.
Digestia se realizează de către sistemul digestiv.
Sistemul digestiv este alcătuit din:
- tub digestiv: cavitate bucală, faringe, esofag, stomac,
intestin subţire, intestin gros;
- glande anexe ale tubului digestiv: glande salivare, ficat,
pancreas.
Cavitatea bucala are organe specializate: limba şi dinţii.
Limba este un organ musculos, cu rol în mestecarea alimentelor,
înghiţire şi în vorbire. La nivelul limbii, se află receptorii pentru
gust.
Dinţii sunt organe specializate pentru tăierea, sfărâmarea şi
zdrobirea alimentelor.
Tubul Tipurile de dinţi sunt: incisivii, caninii (colţii), premolarii şi
digestiv molarii.
În urma impregnării cu salivă se formează bolul alimentar
care este înghiţit (deglutiţie).
Faringele este un tub la nivelul căruia se încrucişează
calea digestivă cu cea respiratorie. În timpul înghiţirii, alimentele
sunt împiedicate să pătrundă în calea respiratorie.
Alimentele trec prin esofag şi ajung în stomac.
Stomacul este organul cavitar, situat între esofag şi
intestinul subţire. Stomacul depozitează şi lichefiază alimentele
prin amestecarea acestora cu sucul gastric formând chimul
gastric.
Intestinul subţire are rol în absorbţia substanţelor nutritive
din alimente. Chimul gastric care conţine acid clorhidric este
neutralizat de sucul intestinal, de bila (produsă de ficat) şi de sucul
pancreatic ( produs de pancreas). Bila are rolul de a emulsiona
grăsimile.
În urma digestiei, alimentele se transformă în nutrimente
(aminoacizi, acizi graşi şi glicerol şi monozaharide).
Nutrimentele trec în sânge care le transportă până la nivelul
celulelor. Resturile nedigerabile trec în intestinul gros.
Intestinul gros este situat în continuarea intestinului
subţire. Prezintă trei porţiuni: cecum, colon şi rect. La nivelul
intestinului gros se realizează absorbţia apei. Pe lângă procesele
de fermentaţie şi de putrefacţie, flora bacteriană a intestinului gros
intervine în sinteza vitaminelor: B, B1, B2, B6 şi K.

Animale
Glandele anexe ale tubului digestiv
Glandele salivare- produc saliva ce conţine o enzimă cu rol

în digestia amidonului (se clasifică în glande salivare sublinguale,
submaxilare şi parotide).
Ficatul- este cea mai mare glandă din organism, produce
Glande anexe bila (fierea) ce se acumulează în vezica biliară
Pancreasul- produce sucul pancreatic, cu rol în digestie.
3.4.2. Respiraţia
Respiraţia reprezintă totalitatea proceselor biologice prin

care organismele descompun substanţele organice, eliberând
energia chimică stocată în acestea.
Respiraţia se realizează de către sistemul respirator.
Sistemul respirator este alcătuit din totalitatea organelor
Sistemul care efectuează schimbul de gaze intre organism şi mediu.
respirator Sistemul respirator este alcătuit din căi respiratorii
(extrapulmonare şi intrapulmonare) şi plămâni.
1. Căile respiratorii sunt reprezentate de:
- fosele nazale- primul segment al căilor respiratorii prin

Căi respiratorii care aerul atmosferic pătrunde în organism;
extrapulmonare - faringele- locul unde se încrucişează calea respiratorie cu
cea digestivă;
- laringele- situat între faringe şi trahee are o funcţie
respiratorie şi o funcţie fonatorie (producerea sunetelor);
- traheea- tub cartilaginos paralel cu esofagul şi adaptat
pentru conducerea aerului, fără a împiedica înaintarea bolului
alimentar prin esofag;
- bronhiile- formate prin bifurcarea traheei: primele
Căi respiratorii ramificaţii ale traheei se numesc bronhii principale. Bronhiile
intrapulmonare principale pătrund în plămâni şi se ramifică arborescent formând
căile respiratorii intrapulmonare. Ultimele ramificaţii ale bronhiilor
se numesc bronhiole. Aceste bronhiole prezintă o serie de
structuri veziculare numite alveole pulmonare la nivelul cărora
se realizează schimbul de gaze respiratorii.
În inspiraţie, aerul pătrunde în plămâni. Oxigenul luat de sânge
este transportat la inimă şi de aici la celule, contribuind la
oxidarea unei părţi din substanţele organice. În urma acestor
oxidări (arderi) rezultă şi dioxid de carbon pe care sângele îl
transportă la plămâni, de unde este eliminat prin expiraţie.
În concluzie, respiraţia cuprinde:
- respiraţia externă- (inspiraţia, expiraţia)- schimburile
gazoase dintre organism şi mediu;
- respiraţia internă- transportul gazelor respiratoriii ( O2 şi
CO2) la celule/ de la celule;
- respiraţia celulară- procesele biologice de la nivel
celular.

Animale
2. Plămânii sunt organele respiratorii pereche, situate în

Plămânii cavitatea toracică. Fiecare plămân este protejat de o
membrană dublă extensibilă numită pleură. Plămânii sunt
alcătuiţi din lobi şi lobuli pulmonari. Lobul pulmonar este
elementul anatomic şi funcţional al plămânului având în
alcătuirea sa alveolele pulmonare la nivelul cărora se
realizează schimburile de gaze.
3.4.3 Circulaţia
Circulaţia este realizată de sistemul cardiovascular (inimă

şi vase de sânge). Sângele este principalul lichid circulant din
organismul mamiferelor.
Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate
(celulele sângelui). Plasma, partea lichidă a sângelui îndeplineşte
funcţia de transport a substanţelor nutritive, a sărurilor minerale şi a
apei).
Elemente figurate:
Sângele - globulele roşii (eritocitele)- conţin hemoglobina care
asigură transportul gazelor respiratorii (oxigen şi dioxid de
carbon);
- globulele albe (leucocitele)- sunt implicate în procesele
de apărare contra agenţilor patogeni (imunitate) prin
producerea de anticorpi sau fagocitoză (digeră
microorganismele);
- trombocitele (plachetele sangvine)- intervin în
fenomenul de coagulare.
Sistemul cardiovascular este alcătuit din inimă şi vase de
sânge (artere, vene, capilare).
Inima mamiferelor este un organ muscular, cavitar,
Inima tetracameral (2 atrii şi 2 ventricule), situat în cavitatea toracică. Cele
2 atrii sunt situate superior şi primesc sângele de la vene. Cele 2
ventricule, cu pereţii mai groşi, pompează sângele spre organe şi
ţesuturi, prin artere. Din ventriculul stâng pleacă artera aortă, iar din
cel drept arterele pulmonare.
Peretele inimii este alcătuit din trei straturi: epicard, miocard
şi endocard. Miocardul sau muşchiul inimii este un tip special de
ţesut striat. În miocard se află un ţesut specializat, format din celule
miocardice modificate care asigură contracţiile inimii, chiar şi atunci
când inima este scoasă din corp (automatismul cardiac).
Contracţiile inimii se numesc sistole, iar relaxările se numesc
diastole.
Vasele de sânge (artere, vene, capilare) alcătuiesc o reţea
Vasele de prin care sângele circulă de la inimă către organele corpului (artere)
sânge şi de aici înapoi la inimă (vene). Capilarele sunt vase cu calibru
foarte mic, la nivelul cărora se realizează schimburile între sânge şi
ţesuturi.
Prin contracţie, inima pompează sângele, în cele două
circulaţii:
- circulaţia sistemică (marea circulaţie)- în care sângele
cu oxigen şi substanţe nutritive este pompat din inimă, prin aortă,
până la ţesuturi; după schimbul de gaze de la nivelul ţesuturilor,
sângele cu dioxid de carbon se întoarce la inimă, prin venele cave;
Animale
- circulaţia pulmonară (mica circulaţie)- în care sângele

cu dioxid de carbon este transportat de la inimă la plămâni, prin
arterele pulmonare; după schimbul de gaze de la nivelul plămânilor,
sângele cu oxigen se întoarce la inimă, prin venele pulmonare.
La mamifere, circulaţia sângelui este închisă (sângele circulă
prin vase de sânge cu pereţi proprii) şi dublă (sângele trece de două
ori prin inimă, formând marea şi mica circulaţie).
3.4.4 Excreţia
Excreţia- eliminarea substanţelor nefolositoare din organism
este realizată de:
- rinichi- elimină substanţe nefolositoare sub formă de urină;
- piele- elimină substanţele toxice prin procesul de
transpiraţie;
- plămâni- elimină, prin expiraţie, dioxid de carbon;
- intestinul gros- elimină resturile nedigerate, sub formă de
materii fecale.
Sistemul excretor este format din rinichi şi căi urinare.
Rinichii sunt organe pereche, situate de o parte şi de alta a
Sistemul coloanei vertebrale. Au o culoare roşie-brună şi formă
excretor asemănătoare bobului de fasole.
Unitatea morfologică şi funcţională a rinichiului este nefronul,
la nivelul căruia se produce urina. Urina este eliminată prin căile
urinare intrarenale şi extrarenale (uretere, vezică urinară şi
uretră).
3.5 Funcţia de reproducere

Reproducerea este funcţia prin care organismele dau naştere
Sistemul la urmaşi şi asigură perpetuarea speciilor. Reproducerea este
reproducător realizată de către sistemul reproducător.
Mamiferele se reproduc sexuat. Reproducerea sexuată
implică participarea a doi indivizi de sexe diferite şi fecundaţia
(toate mamiferele au fecundaţie internă). Organele reproducătoare
sunt reprezentate la masculi de testicule, care produc
spermatozoizi (celule reproducătoare bărbăteşti) iar la femele, de
ovare, care produc ovulele (celule reproducătoare femeieşti). În
plus, organele reproducătoare secretă hormonii sexuali care
asigură condiţiile propice reproducerii.
Mucoasa uterină a majorităţii mamiferelor contribuie la
formarea placentei, organul prin care se realizează schimbul de
substanţe dintre mamă şi embrionul în dezvoltare (mamifere
placentare).
La mamiferele marsupiale, placenta este slab dezvoltată,
puii se nasc incomplet dezvoltaţi şi continuă dezvoltarea în
marsupiul matern. Mamiferele nasc direct pui (vivipare), cu excepţia
mamiferelor inferioare care depun ouă (ovipare).

Animale
I. Notează componentele sistemelor digestiv şi respirator
tub digestiv - cavitatea bucală

-
-
-
-
-
1. Sistemul digestiv
…………….. - glande salivare
-
- căi respiratorii
-
-
-
-
-
2. Sistemul respirator
organe respiratorii ………………

II. Alegeţi răspunsurile corecte:
1. Schimbul de gaze se face la nivelul:
a) căilor respiratorii
b) alveolelor pulmonare
c) bronhiilor
d) pleurei
……………………………
2. Inima mamiferelor este alcătuită din:
a) 2 atrii şi 1 ventricul
b) 2 atrii şi 2 ventricule
c) arteră aortă
d) patru camere
……………………………..
III. Asociază noţiunile:
a) asigură imunitatea
1. globulele roşii b) intervin în coagularea sângelui
2. globulele albe c) transportă gazele respiratorii
3. trombocitele d) conţin hemoglobină
e) produc anticorpi

Animale
3.6. Regnul animal- NEVERTEBRATE

Totalitatea speciilor de animale de pe glob formează regnul
animal. Regnul animal este, la rândul său împărţit în două mari
Regnul grupe: nevertebratele (animale lipsite de coloană vertebrală) şi
animal vertebratele (animale care au coloană vertebrală).
Animalele nevertebrate reprezintă un grup foarte numeros

(peste un milion de specii) care cuprinde animale care diferă foarte
mult între ele, precum spongierii, meduzele, coralii, viermii,
moluştele sau insectele. Datorită diversităţii lor, este dificil să se
identifice trăsături comune, pentru toate aceste animale.
Nevertebratele sunt răspândite în toate mediile de viaţă, atât pe
pământ, cât şi în apele dulci sau sărate. Formele cele mai variate se
întâlnesc în mediul marin.
Principalele grupe de nevertebrate
3.6.1 Spongierii (bureţii de apă)
Spongierii sau bureţii de apă sunt nevertebrate inferioare cu o

organizare simplă, care trăiesc în ape dulci sau marine. Trăiesc fixaţi
pe suporturi stâncoase, fiind animale sedentare.
Duc o viaţă solitară sau pot forma colonii.
Pe suprafaţa corpului se observă numeroşi pori. Un curent de
Spongieri apă străbate în permanenţă porii spongierului, ducând în interiorul
(bureţi de animalului resturi de animale sau de plante cu care se hrăneşte şi
apă) oxigenul necesar respiraţiei. Scheletul spongierilor este de natură
minerală fiind format din carbonat de calciu (bureţi calcaroşi) sau
bioxid de siliciu (bureţi silicoşi) sau de natură organică format din
spongină (buretele de baie pe care îl vedem în magazine este
scheletul unui spongier de acest tip).
Fig. 3.1 Burete marin
3.6.2 Celenterate
Din această grupă fac parte, meduzele şi coralii.
Meduzele sunt animale marine care plutesc duse de valurile
mării. Unele meduze sunt mici, altele ajung la un diametru de un
Meduzele şi metru. Au formă de umbrelă deschisă, cu tentacule pe margini.
coralii Meduzele se deplasează prin contracţii ale corpului. Tentaculele
prezintă mii de celule urzicătoare cu care meduzele îşi paralizează
prada. Veninul unor specii de meduze poate ucide un om în mai
puţin de câteva minute.

Animale
Coralii trăiesc în mări şi oceane, izolaţi sau în colonii.

Prezintă un schelet calcaros ce susţine partea vie a animalului.
Datorită formei, culorii şi imobilităţii lor, ei au fost multă vreme
consideraţi plante. Scheletele lor formează, în timp, recifele de
corali. Aceste recife pot ajunge la sute de kilometrii lungime şi
reprezintă un mediu de viaţă pentru numeroase specii de animale. O
colonie de corali este formată din milioane de indivizi.
Ei se întâlnesc în special în apele calde ale Oceanului Pacific
şi ale Oceanului Indian la adâncimi ce nu depăşesc niciodată 50 de
metri. Cel mai mare recif de corali este “Marea barieră de corali”
situat la nord- est de Australia.
Fig. 3.2 Meduza
3.6.3 Viermi
În această grupă sunt incluse animale cu corp moale, de
formă alungită, fără schelet. Cele trei tipuri importante de viermi
sunt: viermii plaţi, viermii cilindrici şi viermii inelaţi. Organele de
înmulţire sunt foarte bine dezvoltate şi aceste animale depun un
foarte mare număr de ouă.
Viermii laţi au corpul aplatizat sub forma unei frunze (viermi
Viermi marini) sau a unei panglici (tenia).
Tenia este un vierme lat parazit în corpul unui animal sau al
omului.
Viermii cilindrici se numesc astfel datorită formei cilindrice a
corpului. Din această grupă, fac parte o serie de viermi paraziţi:
limbricul, oxiurul şi trichina (consumul cărnii infestate cu acest
vierme poate fi periculos pentru om).
Viermii inelaţi se caracterizează printr- un corp cilindric
alcătuit din mai multe inele identice (corp inelat).
Acest grup cuprinde numeroşi viermi marini care trăiesc
îngropaţi în mâl sau nisip. Din acest grup de viermi inelaţi fac parte
râma şi lipitoarea.
Râma se hrăneşte cu substanţe organice din sol, pe care le
înghite când îşi sapă galeriile în pământ. Reţine substanţele
folositoare iar pământul este eliminat prin orificiul anal, contribuind
astfel la afânarea solului.
Fig. 3.3 Râma
Lipitoarea este un vierme inelat care trăieşte în lacuri, bălţi şi
mlaştini. Este un parazit temporar care se hrăneşte cu sângele
animalelor din apă. Ea are o ventuză bucală prevăzută cu trei piese
cornoase care îi servesc la fixat şi la tăiat tegumentul animalelor
acvatice, de unde aspiră sângele. Lipitoarea secretă o substanţă
anticoagulantă, numită hirudină.

Animale
Aplicaţii practice
Experimentul 1.1 Evidenţierea rolului râmelor în afânarea solului

Materiale necesare: un borcan mare de sticlă, pământ, frunze uscate, nisip, hârtie
neagră, apă.
Cum procedezi?
- umple borcanul de sticlă, cu straturi alternative de pământ, nisip şi deasupra, un
nou strat de pământ;
- stropeşte, cu puţină apă, pentru a umezi tot conţinutul vasului ;
- sapă pământul dintr- o grădină (de preferat după ploaie) şi vei descoperii
râmele;
- alege 2- 3 râme pentru a le instala în borcanul de sticlă pregătit;
- înveleşte vasul de jur împrejur cu hârtie neagră astfel încât, să nu pătrundă
lumina;
- stropeşte zilnic pământul, cu puţină apă şi hrăneşte râmele cu zarzavaturi tocate
(morcov, salată, etc.);
- observă ce s- a întâmplat în borcan, după o săptămână
Notează observaţiile tale în spaţiul rezervat. Numai după ce ai notat propriile observaţii
citeşte mai departe.
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………
…………………………………………….
Observaţii
Râmele au săpat numeroase galerii în pământ. Cele 3 straturi au fost amestecate
(râmele sunt considerate “pluguri biologice” ce contribuie la afânarea solului).
3.6.4. Moluşte
Moluştele sunt animale cu corpul moale alcătuit din trei părţi:
capul, masa viscerală (cuprinde organele interne) şi piciorul folosit
pentru deplasare. Moluştele sunt nevertebrate adaptate la mediul
acvatic şi terestru. Din această grupă fac parte: melcii
(gasteropodele), scoicile (lamelibranhiatele) şi cefalopodele (sepia,
caracatiţa).
Melcii
Există în jur de 100000 de specii de melci. Unii trăiesc pe
pământ (melcul de livadă, limaxul), alţii în apa mărilor. Corpul este
Melcii acoperit de o cochilie calcaroasă, adesea răsucită în spirală.
Limaxul nu are decât un rest de cochilie ascunsă sub tegument. La
nivelul capului se află 2 perechi de tentacule.
În vârful tentaculelor lungi, se află ochii. Melcii se deplasează
cu ajutorul piciorului foarte dezvoltat, musculos, în formă de talpă
lăţită.
Melcii acvatici respiră prin branhii, iar speciile terestre respiră
prin plămâni.
Fig. 3.4 Melc

Animale
Din grupul lamelibranhiatelor fac parte scoicile, stridiile şi

Scoicile midiile. Sunt animale exclusiv acvatice, cu branhii în formă de lame.
Cochilia lor este formată din 2 valve, de unde şi celălalt nume al lor-
bivalve. Cele două valve sunt legate între ele printr- o articulaţie,
prevăzută cu muşchi speciali astfel încât valvele pot fi perfect
închise sau se pot deschide, pentru a lăsa să treacă, o parte din
corp. Aceste animale se deosebesc de celelalte moluşte deoarece
sunt lipsite de cap. Piciorul musculos se înfige în mâl, fixând
animalul, pe fundul apei. Există şi scoici care se deplasează prin
salturi succesive produse de închiderea bruscă a valvelor.
La cefalopode (calmar, sepie, caracatiţă) piciorul se divide în

două părţi: una anterioară ce înconjoară capul şi se prelungeşte cu
multe braţe (tentacule) prevăzute cu ventuze, cealaltă posterioară ce
are formă de tub (pâlnie) şi serveşte la propulsarea animalului.
Unele cefalopode au o cochilie atrofiată, situată în grosimea
tegumentului (osul de sepie). La caracatiţă, cochilia lipseşte.
Singurul cefalopod posesor de cochilie este Nautilus.
Caracatiţele au opt tentacule de aceeaşi lungime. Calmarii şi
Cefalopodele sepiile au zece: opt scurte şi două foarte lungi. Ventuzele de pe
tentacule sunt folosite pentru prinderea prăzii.
Sunt animale active, de pradă. Cefalopodele au o mare
sensibilitate tactilă şi vizuală reuşind să distingă unele forme, prin
pipăit şi văz.
Creierul lor este mai dezvoltat decât cel al altor nevertebrate
şi, spre deosebire de alte moluşte se deplasează relativ repede : ele
produc un jet puternic de apă printr- un orificiu aflat în partea
anterioară a corpului, care le propulsează în sens invers. În caz de
pericol, ele elimină un nor de cerneală. Speciile care trăiesc la
adâncime mare, au posibilitatea de a emite lumină cu ajutorul unor
organe luminoase speciale, fixate pe tentacule, folosite ca mijloc de
apărare. O armă de apărare eficientă a cefalopodelor este
homocromia, adică posibilitatea lor de a lua culoarea mediului în
care trăiesc.
Un fenomen specific pentru cefalopode este faptul că se
înmulţesc o singură dată, când ajung la maturitate, în jurul vârstei de
2- 4 ani.
3.6.5 Artropode
Din grupa artropodelor fac parte: păianjenii (arahnide), racii
(crustacee), miriapodele şi insectele. Corpul lor este acoperit de un
schelet extern (exoschelet). Pentru a putea creşte artropodele
trebuie să se deprindă din el şi să- şi formeze un alt înveliş mai
mare, fenomen ce poartă denumirea de năpârlire. Picioarele lor
sunt articulate, iar corpul este împărţit în segmente. Fiecare
segment poartă câte o pereche de apendice (antene, picioare sau
mandibule), articulate şi mobile.

Animale
Arahnidele (păianjeni, scorpioni, acarieni) au corpul alcătuit

Păianjenii din două părţi: cefalotorace şi abdomen. La nivelul cefalotoracelui
se află ochii (4 perechi), 2 fălci tăioase, 2 chelicere (apendice în
formă de cleşte) şi 4 perechi de picioare cu gheare.
La nivelul abdomenului se află orificiile prin care se elimină o
substanţă cleioasă care, în contact cu aerul se întăreşte formând
firul de mătase, din care păianjenii îşi ţes pânza.
Plasele păianjenilor sunt folosite ca adăposturi, pungi pentru
ouă sau capcane pentru prinderea insectelor.
Femelele depun ouă pe care le acoperă cu un cocon de
mătase. Din aceste ouă apar păianjeni mici, identici cu adulţii.
Acarienii sunt arahnide minuscule, majoritatea parazite la
plante, animale şi om (căpuşele, sarcoptul râiei). Alţi acarieni trăiesc
în pământ sau în praful din casă.
Scorpionii se recunosc după abdomenul segmentat. Ultimul

Scorpionii segment se termină cu un ac, care este în legătură cu o pereche de
glande ce secretă venin. Înţepătura unor scorpioni din zona tropicală
este mortală. Sunt animale active noaptea, ziua se ascund în locuri
răcoroase. După împerechere, femelele îşi devorează masculul, la
numeroase specii de scorpioni.
Miriapodele sunt artropode care au un număr mare de

Miriapodele picioare. În general, ele trăiesc în pământ şi în locuri umede
(exemplu: urechelniţa).
Crustaceele au corpul acoperit cu o crustă alcătuită din

chitină şi calcar. În cursul vieţii, crustaceele năpârlesc de mai multe
ori.
Majoritatea crustaceelor trăiesc în apele mărilor (crabi,
Crustacee languste) sau în apă dulce (raci) şi respiră prin branhii. Există şi
specii terestre care respiră prin organe asemănătoare unor plămâni.
Crustaceele inferioare ( dafniile sau “puricii de apă”) folosesc
antenele ca nişte vâsle pentru înot în apa bălţilor sau iazurilor.
Corpul lor are o carapace transparentă. Crustaceele superioare
(crabi, raci, creveţi, homari) au corpul alcătuit din 2 părţi: o parte
anterioară numită cefalotorace şi o parte posterioară, abdomenul.
Prezintă 5 perechi de picioare articulate, cu care înoată sau
merg. La unele specii (rac, crab, homar), prima pereche de picioare
prezintă cleşti.
Crustaceele prezintă două perechi de antene care servesc
la perceperea vibraţiilor şi la menţinerea echilibrului.
Insectele constituie grupul cel mai numeros de animale (peste

Insectele 1.000.000 de specii). Ele sunt adaptate la cele mai diverse condiţii
de mediu. Sunt singurele nevertebrate capabile să zboare. Ca toate
artropodele, au picioare articulate şi corpul acoperit cu un înveliş mai
mult sau mai puţin rigid, alcătuit din chitină.

Animale
Corpul insectelor este alcătuit din 3 părţi: cap, torace şi

abdomen. Capul prevăzut cu doi ochi compuşi (alcătuiţi din mii de
ochi simpli), două antene şi un aparat bucal, de forme variate, în
funcţie de modul de hrănire. Toracele insectelor este format din trei
segmente şi prezintă trei perechi de picioare articulate şi două
perechi de aripi.
Abdomenul prezintă orificii mici, numite stigme, prin care
aerul intră într- un sistem de tuburi, cu rol în respiraţie, numite
trahee.
Clasificarea insectelor se realizează după trei criterii:

- forma şi dimensiunea aripilor;
- metamorfoza (dezvoltarea larvei în animal adult);
- tipul aparatului bucal;
a. Libelule
- au aripi transparente, egale ca lungime, care nu se pliază în
lungul corpului;
- prezintă doi ochi compuşi de dimensiuni mari;
- sunt răpitoare, prind prada din zbor;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză incompletă (ou-
larvă- adult);
- larvele se aseamănă cu adulţii, fără să aibă aripi;
b. Lăcuste, greieri
- au aripi care se pliază în evantai (în repaus);
- se deplasează în salturi;
- emit sunete, prin frecarea unor părţi ale corpului;
c. Albine, viespi, furnici
- au două perechi de aripi subţiri, transparente, străbătute de
nervuri;
- trăiesc în grupuri mari (insecte sociale);
- aparatul bucal este adaptat pentru supt şi lins;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă (ou-
larvă- nimfă- adult).
Fig. 3.5 Albina
d. Muşte, ţânţari
- au o singură pereche de aripi pentru zbor, cealaltă pereche
este redusă şi serveşte la menţinerea echilibrului în timpul zborului
(balansiere);
- picioarele se termină cu perniţe moi care aderă pe
suprafeţe netede sau lucioase;
- aparatul bucal este adaptat pentru supt (muscă) sau înţepat
şi supt (ţânţari);
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă.
e. Gândaci (coleoptere)
- au două perechi de aripi: prima pereche de aripi sunt tari,
chitinoase (elitre), a doua pereche sunt aripi membranoase;
- aparatul bucal este adaptat pentru tăiat şi mestecat;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă.

Animale
f. Fluturi ( lepidoptere)
- au două perechi de aripi mari, acoperite cu solzi
microscopici, adesea coloraţi;
- aparatul bucal în formă de trompă le permite să aspire
lichide, în special nectarul florilor;
- dezvoltarea se realizează prin metamorfoză completă (ou-
larvă- omidă- nimfă- adult);
- există fluturi diurni (activi în timpul zilei) şi nocturni (activi în
timpul nopţii).
3.6.6 Echinoderme
Sunt animale care trăiesc în mediul marin. Din acest grup fac
parte stelele de mare, aricii de mare şi crinii de mare. Au un schelet
intern şi o simetrie radială (corpul este format din cinci părţi identice,
dispuse în jurul unui ax central, ca spiţele unei roţi).

1. Completează schema:
SPONGIERI - exemple:
NEVERTEBRATE …………… - exemple:
VIERMI - …………….. - exemple:

- cilindrici - exemple:
- …………. - exemple:
………….. - ………………- exemple:

- ………………… - exemple: scoici
- cefalopode – exemple:
ARTROPODE - ………………..- exemple:

miriapode – exemple:
crustacee – exemple:
insecte – exemple:
ECHINODERME
2. Completează tabelul, încadrând animalele următoare, în grupa sistematică din care fac
parte: melcul de livadă, albina, buretele de apă, racul, meduza, ţânţarul, scoica, lipitoarea,
coralul alb, libelula, crevetele, steaua de mare, cărăbuşul, scorpionul, caracatiţa, tenia.

Animale
Grupa Mediul de
Specia Caractere generale
sistematică viaţă
Melcul de livadă moluşte terestru Corp acoperit de cochilie, prezintă
picior musculos, cu rol în deplasare
3. Completează în tabel, caracterele generale ale animalelor nevertebrate.

Caractere generale
Spongieri
Celenterate
Viermi
Moluşte
Artropode
Echinoder-
me

Animale
3.7. Regnul animal- vertebrate

Sunt animalele cele mai evoluate, care populează toate
mediile de viaţă (terestru, aerian, acvatic şi subteran). Numele lor
este dat de existenţa unui schelet intern, a cărui parte principală
este coloana vertebrală.
Corpul este alcătuit, la majoritatea din: cap, trunchi şi
membre, adaptate la diferite moduri de locomoţie.
Clasificarea vertebratelor
Vertebratele sunt împărţite în 5 clase:

- Peşti
- Amfibieni
- Reptile
- Păsări
- Mamifere
3.7.1 Peşti
Peştii sunt animale acvatice care respiră cu ajutorul branhiilor

şi au corpul acoperit, la majoritatea speciilor, cu solzi.
Peşti Se deplasează prin înot, cu ajutorul înotătoarelor. Au un
organ special- vezica înotătoare (pungă plină cu aer) care îi ajută
să urce şi să coboare în apă. Rechinii nu au această vezică
înotătoare. Peştii sunt de mai multe feluri:
a. Peşti cartilaginoşi- au schelet cartilaginos pe toată
durata vieţii: rechinul, pisica de mare, vulpea de mare, etc.
b. Peşti cartilaginoşi osoşi- au schelet cartilaginos, cu
porţiuni osificate şi corpul acoperit de plăci osoase:
(morunul, nisetrul, păstruga).
c. Peşti osoşi- au schelet osos: ştiuca, bibanul, şalăul,
crapul, păstrăvul.
Majoritatea speciilor sunt ovipare, adică puii se formează în
ou. Femela elimină ovulele în apă (icrele), apoi masculul
răspândeşte deasupra lor spermatozoizi (lapţii)- fecundaţie
externă.
La rechini, fecundaţia este internă, iar dezvoltarea
embrionului, se face în interiorul corpului (specii vivipare). Unele
specii mor după ce dau naştere puilor (anghile).
Sunt animale cu temperatura corpului variabilă
(poikiloterme).
Fig. 3.6 Şalău

Animale
Aplicaţii practice
Realizarea unui acvariu
Materiale necesare: un vas din sticlă, apă, nisip, pietriş, plante acvatice, peşti.
Cum procedezi?
- spală bine vasul de sticlă;
- aşează pe fundul său un strat gros ( cca. 4 cm), alcătuit din nisip şi pietriş bine
spălate;
- în acest strat de pietriş şi de nisip plantează câteva plante, pe care le poţi
culege de la marginea râurilor sau a bălţilor;
- umple vasul cu apă, fără a împrăştia nisipul; după umplere, lasă apa, circa 48
de ore şi numai după aceea poţi introduce în acvariu peştişorii;
- hrăneşte peştişorii cu purici de baltă, uscaţi pe care îi poţi achiziţiona de la
magazinele specializate.
Dacă ai destulă răbdare, vei putea face observaţii deosebit de valoroase asupra
peştilor (morfologie externă, adaptări la mediu, comportament, etc.)
Sfaturi practice
- evită să dai peştilor prea multă hrană şi înlătură resturile de
mâncare cu o mică plasă;
- la fiecare două zile, schimbă parţial apa din vasul de sticlă, fără a
scoate peştii din vas.
3.7.2 Amfibieni
Amfibienii sunt animale adaptate atât la mediul acvatic cât şi
la cel terestru.
Amfibieni
Corpul este împărţit în: cap, trunchi şi membre (sunt animale
tetrapode- au patru membre). Unii amfibieni au coadă (salamandra
şi tritonul), alţii nu au coadă (broasca adultă, brotăcelul). În zona
tropicală trăiesc şi amfibieni fără picioare.
La majoritatea amfibienilor, fecundaţia este externă şi
dezvoltarea se realizează prin metamorfoză.
Femela depune ouă în apă din care ies larvele numite

mormoloci care au corpul lung, fără picioare şi o coadă lungă,
turtită lateral, înconjurată de o înotătoare membranoasă. Mormolocii
au respiraţie branhială (branhii externe şi branhii interne).

Animale
Apoi, acestea dispar şi se formează plămânii. Asemănarea

mormolocilor cu peştii demonstrează înrudirea cu acest grup.
Respiraţia amibienilor este pulmonară. Rol în respiraţie are şi
pielea bogat vascularizată şi umedă.
La “broaştele- ucigaşe” care trăiesc în America de Sud pielea
secretă toxine foarte puternice.
Amfibienii sunt animale cu temperatura corpului variabilă
(poikiloterme).
Fig. 3.7 Broasca
3.7.3 Reptile
Reptilele sunt primele vertebrate complet adaptate la mediul
terestru. Au apărut acum 300 de milioane de ani. Multe dintre ele au
dispărut (dinozaurii).
O serie de caracteristici fac din reptile un grup de animale
Reptile bine adaptate la mediul terestru:
- au plămâni care le permit să respire;
- au pielea uscată, îngroşată, acoperită de solzi cornoşi (în
perioada de creştere, pielea este înlocuită prin fenomenul de
năpârlire);
- temperatura corpului este variabilă;
- majoritatea se deplasează prin târâre, de unde şi numele de
târâtoare;
- au patru membre scurte dispuse lateral şi terminate cu
degete cu gheare;
- fecundaţia este internă, înmulţirea se face fără
metamorfoză;
- reptilele sunt ovipare (depun ouă), puţine specii sunt
vivipare (nasc pui).
Clasificarea reptilelor
a. Şopârlele
- au corpul alungit, coada lungă şi ascuţită care se poate
rupe cu uşurinţă, se deplasează cu multă agilitate;
- exemple: ( şopârla cenuşie, guşterul, iguana, cameleonul);
b. Şerpii
- au corpul cilindric, lipsit de membre;
- pielea se schimbă o singură dată în timpul vieţii, ochii nu
au pleoape, au posibilitatea de a înghiţi prăzi întregi datorită unui os
(osul pătrat) care se articulează mobil cu craniul;
- exemple: şarpele de casă (neveninos), vipera
(veninoasă), pitonul, şarpele cu clopoţei, şarpele boa.
c. Broaştele ţestoase
- au corpul acoperit de o carapace alcătuită din solzi
cornoşi (rol de protecţie);
- are un cioc cornos, lipsit de dinţi;
- există ţestoase de apă dulce, ţestoase marine şi ţestoase
de uscat;

Animale
d. Crocodilii
- reptile adaptate secundar la mediul acvatic;
- au corpul alungit, acoperit de solzi şi o coadă puternică
folosită atât drept cârmă cât şi ca vâslă;
- degetele membrelor posterioare sunt unite printr- o
membrană interdigitală, urechile şi nările se închid la intrarea în apă;
- dinţii sunt înfipţi în alveole dentare;
- exemple: crocodilul de Nil, aligatorul.
Fig. 3.8 Crocodil
3.7.4 Păsări
Sunt vertebrate superioare adaptate la zbor, având corpul

aerodinamic. Membrele anterioare sunt transformate în aripi iar
membrele posterioare sunt adaptate la diferite moduri de locomoţie
(mers, înot).
Corpul este acoperit cu pene, fulgi şi puf care protejează
animalul de frig şi îl ajută să zboare.
Culoarea penelor diferă în funcţie de vârstă, sex chiar dacă
ne referim la animale de aceeaşi specie.
Scheletul păsărilor este alcătuit din oase pline cu aer
(pneumatice). Pentru a pune aripile în mişcare, muşchii pectorali
sunt bine dezvoltaţi şi fixaţi pe o prelungire a sternului numită
carenă.
Păsările nu au dinţi ci un cioc de natură cornoasă, foarte dur,
a cărui formă diferă în funcţie de hrana folosită (lung şi drept la
păsările insectivore, curbat la păsările răpitoare, etc.).
Respiraţia este exclusiv pulmonară. Cei doi plămâni sunt în
legătură cu numeroşi saci aerieni de la care pornesc ramificaţii ce
ajung la oase. Sacii aerieni au rol de a regla respiraţia în timpul
zborului şi de a micşora greutatea corpului.
Păsările sunt animale homeoterme (au temperatura corpului
constantă).
Înmulţirea păsărilor se realizează prin ouă pe care le clocesc
în cuiburi, construite special.
La majoritatea speciilor, puii sunt îngrijiţi de părinţi.
În perioada de reproducere, multe păsări execută dansuri
nupţiale înainte de împerechere.
Clasificarea păsărilor
Păsările sunt împărţite în două mari grupe:
1. acarenate (lipseşte carena)
2. carenate (carena este prezentă)
1. Acarenatele sunt reprezentate de struţi. Struţul este o
pasăre alergătoare cu picioare înalte, puternice şi musculoase
care îi servesc la alergat. Aripile sunt scurte iar corpul greoi, are
oase pline cu măduvă.
Fig. 3.9 Struţ

Animale
2. Carenatele sunt reprezentate de numeroase grupe de

păsări:
- păsărelele: rândunica, ciocârlia, vrabia, privighetoarea;
- păsările scurmătoare: găina, cocoşul de munte,
prepeliţa;
- păsările picioroange: barza, bâtlanul, cocorul;
- păsările răpitoare de zi ( uliul- găinilor, şorecarul) şi
păsările răpitoare de noapte (bufniţa, cucuveaua);
- păsări agăţătoare: ciocănitoarea;
- păsări înotătoare: gâsca, raţa.
3.7.5 Mamifere
Sunt cele mai evoluate vertebrate. Alături de păsări,
mamiferele sunt singurele animale capabile să- şi regleze
temperatura internă (homeoterme) ceea ce le permite să trăiască în
toate zonele geografice şi în toate mediile de viaţă: terestru, acvatic,
aerian şi subteran.
Mamiferele au pielea acoperită de peri care formează blana.
La unele animale, aceşti peri s- au transformat în ţepi (la arici).
Mamiferele îşi datorează numele faptului că femelele au
mamele şi îşi hrănesc puii cu lapte.
În funcţie de modul de dezvoltare al puilor, mamiferele se
împart în 3 grupe:
1. Monoterme
2. Marsupiale
3. Placentare
Monotremele 1. Monotremele sunt cele mai primitive mamifere. De la

strămoşii lor reptilieni, aceste animale şi-au păstrat
particularitatea de a depune ouă. Puii sunt hrăniţi cu lapte
secretat de glandele mamare.
Monotremele trăiesc numai în Australia şi Noua Guinee şi
sunt reprezentate de ornitorinc şi echidnă.
Ornitorincul este un animal semiacvatic, cu un cioc lăţit, fără
dinţi, ca de raţă şi degetele unite printr- o membrană înotătoare.
Echidnele se aseamănă cu nişte arici, având corpul acoperit cu păr
şi ţepi.
Fig. 3.8 Echidna
Marsupialele 2. Marsupialele
Din această grupă fac parte cangurul, ursuleţul Koala,
oposumul, veveriţa marsupială, lupul marsupial, etc. Caracteristic
pentru ele este faptul că la naştere, puiul este incomplet dezvoltat.
El îşi continuă dezvoltarea în marsupiu, unde se găsesc glandele
mamare.
Foarte numeroase acum 100 de milioane de ani,

marsupialele sunt reprezentate de circa 250 de specii, majoritatea
fiind întâlnite în Australia.
Fig. 3.9 Cangur

Animale
3. Placentarele
Caracteristic pentru placentare este prezenţa placentei prin
Placentarele care embrionul este aprovizionat cu substanţe nutritive şi oxigen.
Puii se nasc complet dezvoltaţi şi după naştere sunt hrăniţi cu
laptele secretat de glandele mamare.
Dinţii sunt diferenţiaţi şi specializaţi pentru un anumit regim
alimentar şi reprezintă un criteriu esenţial pentru identificarea
principalelor categorii de placentare:
- insectivorele: au talie mică, bot alungit, numeroşi dinţi
ascuţiţi, conici cu care perforează învelişul chitinos al insectelor
(ariciul, cârtiţa, chiţcanul);
- chiropterele (liliecii): sunt singurele mamifere capabile să
zboare, au oasele subţiri, uşoare, carenă la nivelul sternului;
prezintă un pliu tegumentar (membrană) care uneşte membrele
anterioare laturile corpului, membrele posterioare şi coada; primul
deget al membrului anterior se termină cu o gheară care îi permite
animalului să se agaţe; sunt animale nocturne (active în timpul
nopţii); emit ultrasunete şi le captează cu urechile prevăzute cu
pavilioane; majoritatea speciilor sunt insectivore; există lilieci
“vampiri” care se hrănesc cu sângele altor mamifere.
- edentatele: sunt mamifere lipsite de dinţi (furnicarul) sau cu
dinţi slab dezvoltaţi pe care nu- i folosesc (leneşul). Prind prada cu
limba lungă, acoperită de o substanţă lipicioasă.
- rozătoarele: cele mai numeroase mamifere (cca. 2000 de
specii) adaptate la toate mediile de viaţă, au dentiţie de tip rozător
(incisivi lungi, cu creştere continuă, caninii lipsesc, molarii au creste
transversale) de smalţ. Multe din rozătoare au “buzunare bucale”
folosite pentru stocarea hranei. Rozătoare: veveriţa, hârciogul,
popândăul, şobolani, şoareci, etc.
- carnivorele: majoritatea sunt animale de pradă cu dinţi
adaptaţi la modul de hrănire (canini ascuţiţi pentru a ucide şi sfâşia,
carnasiere puternice); unele vânează solitar, altele vânează în haite;
simţurile sunt bine dezvoltate şi mişcările agile. Carnivore: lupul,
vulpea, pantera, leul, ursul brun.
- pinipedele: carnivore acvatice, cu membrele transformate
în palete înotătoare; corpul este fusiform, acoperit cu peri subţiri şi
aspri. Reprezentanţi: foca, morsa.
- cetaceele: mamifere exclusiv acvatice, cu corpul acoperit
de piele sub care se află un strat de grăsime foarte gros; membrele
anterioare transformate în lopeţi iar cele posterioare lipsesc; coada
cu 2 lobi orizontali formează o înotătoare; nu au dinţi au însă lame
cornoase numite fanoane. Reprezentanţi: balena, delfinul, caşalotul.
- proboscidienii (elefanţii): mamifere erbivore de talie mare
cu degetele învelite în copite; pielea este groasă, lipsită de păr; au
trompă cu multiple funcţii şi incisivi cu creştere continuă- fildeşii.
- erbivorele: mamifere cu copite perechi (mistreţ, hipopotam,
cerb, vacă, cămila, oaie, girafă) sau neperechi (cal, zebra, rinocer).
Unele erbivore au stomac simplu (hipopotam, mistreţ), altele (vaca,
oaia) au stomacul împărţit în patru camere (burduf, ciur, foios,
cheag).

Animale
- primatele: mamiferele cele mai evoluate; ochii sunt aşezaţi

frontal; degetele sunt terminate cu unghii, au o singură pereche de
mamele; dentiţia este de tip omnivor; sunt plantigrade (merg
sprijinind pe sol întreaga mână sau întregul picior) pot apuca
obiecte, deoarece degetul mare al mâinii este opozabil celorlalte
degete; creierul lor este mai dezvoltat decât al celorlalte mamifere.
Reprezentanţi: maimuţe cu coadă (cercopitecul) şi maimuţe fără
coadă (gorila, cimpanzeul, urangutanul).
1. Completează în tabel, caracteristicile generale ale animalelor vertebrate (mediul de

viaţă, adaptări, respiraţie, înmulţire, etc.).
Caractere generale
Peşti
Amfibieni
Reptile
Păsări
Mamifere

Animale
I. Funcţiile organismului animal:

- sensibilitatea – asigurată de sistemul nervos şi organele de
simţ
1. Funcţiile de relaţie:
- mişcarea – realizată de sistemul osos şi sistemul muscular
2. Funcţia de nutriţie:
- digestia – sistem digestiv - tub digestiv: cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin
subţire, intestin gros
- glande anexe: glande salivare, ficat, pancreas
- respiraţia – sistem respirator – căi respiratorii: fose nazale, faringe, laringe, trahee,
bronhii
- organe respiratorii: plămânii
- circulaţia – sistem circulator - inimă
- vase de sânge: artere, vene, capilare
- excreţia – sistem excretor - organe excretorii: rinichi
- căi urinare: uretere, vezică urinară, uretră
3. Funcţia de reproducere – sistem reproducător
II. Principalele grupe de animale
Nevertebrate: spongieri, celenterate, viermi, moluşte, artropode, echinoderme
Vertebrate: peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere
3.8. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

I. a, b, e
II.
de relaţie
- sensibilitatea
- mişcarea
Funcţiile organismului de nutriţie
- digestia
- respiraţia
- circulaţia
- excreţia
de reproducere
III.
1. a, c, e
2. a, d
3. a, c, e
4. c, d

Animale
Atenţie !

I.
tub digestiv - cavitate bucală
- faringe
- esofag
- stomac
- intestin subţire
- intestin gros
1. Sistemul digestiv
glande anexe - glande salivare
- ficat
- pancreas
căi respiratorii
- fose nazale
- faringe
- laringe
- trahee
- bronhii
2. Sistemul respirator
organe respiratorii - plămânii

II.
1. b
2. b, d
III.
1. c, d
2. a, e
3. b
Atenţie !

Animale

1.
SPONGIERI - exemple: bureţi de apă
NEVERTEBRATE CELENTERATE – exemple: meduze, corali
VIERMI - plaţi - exemple: tenia

- cilindrici - exemple: oxiur, limbric
- inelaţi - exemple: râma, lipitoarea
MOLUŞTE – gasteropode - exemple: melci

- lamelibrahiate - exemple: scoici
- cefalopode – exemple: sepia, caracatiţa
ARTROPODE - arahnide- exemple: păienjeni, scorpioni

- miriapode – exemple: urechelniţa
- crustacee – exemple: raci, crabi, homari, creveţi
- insecte – exemple: albina, libelula, cărăbuşul,
furnica
ECHINODERME
2.
Grupa
Specia Mediul de viaţă Caractere generale
sistematică
Melcul de Moluşte- terestru - corp acoperit de cochilie;
livadă gasteropode - prezintă un picior musculos cu rol în deplasare.
Albina Artropode- aerian - animale sociale, cu 2 perechi de aripi cu nervuri;
insecte - aparat bucal adaptat pentru supt şi lins;
- dezvoltare prin metamorfoză completă.
Burete Spongieri acvatic (ape - animale sedentare, solitare şi coloniale;
de apă dulci şi marine - schelet de natură minerală (de natură calcaroasă
sau silicioasă) sau de natură organică.
Racul Artropode- acvatic/ - corp acoperit cu o crustă alcătuită din
crustacee terestru cefalotorace şi abdomen;
- năpârlesc;
- respiraţie branhială.
Meduza Celenterate acvatic - formă de umbrelă deschisă cu tentacule pe
margini;
- se deplasează prin contracţii ale corpului;
- au celule urzicătoare.
Ţânţar Artropode- aerian - animale cu o pereche de aripi pentru zbor şi o
insecte pereche de balansiere pentru echilibru;
- aparat bucal adaptat pentru înţepat şi supt;
- dezvoltare prin metamorfoză completă.
Scoica Moluşte- acvatic - corp acoperit de o cochilie alcătuită din 2 valve;
lamelibranhiate - sunt lipsite de cap;
- au branhii în formă de lamele.
Lipitoare Viermi- vierme acvatic (lacuri, - animal parazit temporar pe corpul animalelor
a inelat bălţi, mlaştini) acvatice;
- se hrăneşte cu sângele animalelor parazitate;
- secretă o substanţă anticoagulantă.
Coralul Celenterate acvatic (mări, - animale solitare sau coloniale;
alb oceane) - prezintă schelet calcaros
- formează recifele de corali

Animale
Libelula Artropode- aerian - corp alcătuit din: cap, torace, abdomen

insecte - prezintă ochi compuşi;
- respiraţie traheală;
- dezvoltare prin metamorfoză incompletă.
Crevete Artropode- acvatic - corp acoperit cu o crustă;
crustacee - corp alcătuit din cefalotorace şi abdomen;
- respiraţie branhială.
Atenţie !

Caractere generale
- animale acvatice;
- forma corpului este hidrodinamică;
- corp acoperit cu solzi sau plăci osoase;
Peşti
- respiraţie branhială;
- temperatura corpului este variabilă (poikiloterme);
- la majoritatea speciilor, fecundaţia este externă.
- trăiesc în apă şi pe uscat;
- corp acoperit cu piele umedă, subţire, puternic vascularizată;
Amfibieni - respiraţie pulmonară şi cutanată (larvele respiră prin branhii externe);
- dezvoltare prin metamorfoză.
- animale care trăiesc în mediul terestru (şerpi, şopârle) şi mediul acvatic
(ţestoase marine, crocodili);
- corp acoperit cu solzi cornoşi;
Reptile
- respiraţie pulmonară;
- înmulţire prin ouă.
- animale adaptate la zbor;
- corp acoperit de pene, fulgi, puf;
Păsări
- oase pneumatice;
- temperatura corpului este constantă (homeoterme);
- înmulţirea prin ouă, pe care le clocesc.
- animale adaptate la diferite medii (terestru, acvatic, aerian);
- corp acoperit cu păr;
- dinţi adaptaţi la modul de hrănire;
Mamifere
- temperatura corpului este constantă;
- nasc pui pe care îi hrănesc cu lapte produs de glandele mamare
(monotremele se înmulţesc prin ouă, marsupialele nasc pui incomplet
dezvoltaţi, placentarele au un organ special numit placentă.

Animale
3.9 Lucrarea de verificare 3
1. Completaţi schema cu noţiunile corespunzătoare: (1 punct)
de …………………
- sensibilitatea
- ……………………
Funcţiile organismului de ………………….
- …………….
- ……………...
- …………….
- …………..
de ……………………
2. O persoană, după ce a suferit de otită a urechii drepte, în urma căreia s- a

perforat timpanul, nu mai recepţionează semnalele sonore cu urechea respectivă.
Explicaţi de ce? (1 punct)
3. Prezentaţi circulaţia sângelui în organism pornind de la interpretarea

următoarelor scheme: (2 puncte)
a)
ventriculul stâng artera aortă organe vene cave atriul drept
( O2) (CO2)
schimb
de gaze
b)
ventricul drept artera pulmonară plămâni vene pulmonare atriul stâng
(CO2) ( O 2)
schimb
de gaze

Animale
4. Completaţi tabelul, încadrând următoarele animale în grupa sistematică din

care face parte: broasca de lac, delfinul, crabul, scorpionul, furnica, caracatiţa, vipera,
balena, crapul, cangurul, pinguinul, liliacul. (3 puncte)
Specia Animal vertebrat/ Grupa sistematică Mediul de viaţă

nevertebrat
Broasca de vertebrat amfibieni Acvatic şi terestru
lac
5. Scrieţi cel puţin 10 informaţii de tipul “Ştiaţi că?” referitoare la animale (ca
sursă de documentare foloseşte materialele indicate în bibliografie sau alte surse). 2
puncte

după parcurgerea unităţii de învăţare nr. 3 (Animale). Lucrarea va fi transmisă tutorelui pe
suport de hârtie, va fi analizată, punctată şi va fi returnată.

Punctajul acordat:
1.- completarea corectă a schemei 1 punct
2.- alcătuirea urechii 0, 5 puncte
- identificarea rolului timpanului 0, 5 puncte
- explicaţii referitoare la recepţionarea şi transmiterea undelor sonore 1 punct
3.- marea circulaţie 1 punct
- mica circulaţie 1 punct
4. 3 puncte (0, 25 puncte pentru fiecare animal încadrat corespunzător)
5. 2 puncte (0,20 × 10)

Animale
Bibliografie selectivă
1. Ariniş Ioana, colaboratorii- Biologie, manual pentru clasa a IX-a, Editura All,
Bucureşti, 2000
2. Ariniş Ioana, Cristescu D.- Biologia animală şi vegetală, ghid metodologic, Editura
Paralela 45, Piteşti, 2006, p. 10- 29, p. 96- 110
3. Vodă Claudiu- Cercetător la …. zece ani, Editura Aramis, Bucureşti, 2001
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2002, p. 32- 45
5. Opriş Tudor- Aceste uimitoare plante şi animale, Editura Ion Creangă, Bucureşti,
1988
6. Întrebări şi răspunsuri- Ştiinţa în viaţa cotidiană, Enciclopedia Rao, Grupul Editorial
Rao, 2005
7. Întrebări şi răspunsuri- Natură şi animale, Enciclopedia Rao, Grupul Editorial Rao,
2005
8. Enciclopedia pentru tineri Larousse- Plante şi animale, Editura Rao, 1996, p.
32- 99
9. Ţibea Florica- Atlas şcolar de biologie- Anatomia omului, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004
10. Ţibea Florica- Atlas şcolar de biologie (Regnul Protista, Regnul Animal), Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2004
11. *** Arborele lumii
12. *** MEC- Programul Naţional “Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”,
Ghid pentru cadre didactice (suport informativ), 2004, p. 63- 89

Didactica ştiinţelor şi a cunoaşterii mediului în învăţământul primar şi preşcolar

DIDACTICA ŞTIINŢELOR ŞI A CUNOAŞTERII MEDIULUI ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
Cuprins
4.1. Obiectivele unităţii de învăţare 4 .................................................................................89

4.2. Metodica predării cunoaşterii mediului/ ştiinţelor naturii ..............................................89
4.3. Particularităţi psihologice ale copiilor de vârstă şcolară ..............................................89
4.4. Prezentarea generală a disciplinelor
Cunoaşterea mediului (clasa I şi clasa a II- a)
şi Ştiinţe ale naturii (clasa a III- a şi a IV-a )118 .................................................92
4.5. Proiectarea activităţii didactice....................................................................................93
4.5.1 Programa şcolară ................................................................................................93
4.5.2 Planificarea calendaristică ...................................................................................99
4.5.3 Proiectarea unităţilor de învăţare .......................................................................103
4.5.4 Proiectarea lecţiilor de Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale naturii .......................108
4.6. Cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar ......................................................116
4.6.1 Importanţa activităţilor de cunoaştere a mediului în învăţământul preşcolar......116
4.6.2 Particularităţi psihologice ale preşcolarului ........................................................116
4.6.3 Obiective şi conţinuturi ale activităţilor de cunoaşterea mediului
în învăţământul preşcolar ...................................................................................117
4.6.4 Proiectarea activităţilor de cunoaşterea mediului...............................................121
4.7 Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare ..................................................130
4.8 Lucrarea de verificare 4 .............................................................................................130
Bibliografie selectivă ........................................................................................................131

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare 4

• să definească metodica predării cunoaşterii mediului/ ştiinţelor naturii;
• să descopere noile abordări din domeniul predării ştiinţelor naturii;
• să identifice principalele particularităţi psihologice ale copiilor de vârstă
preşcolară şi şcolară;
• să elaboreze planificări calendaristice;
• să proiecteze unităţi de învăţare şi activităţi/ lecţii.
4.2. Metodica cunoaşterii mediului/ ştiinţelor naturii- abordări teoretice-
Etimologic, termenul de metodă, provenit din grecescul

methodos (“odos”- cale, drum şi “metha”- către, spre) înseamnă
“drum spre…”, “cale de urmat” în vederea aflării adevărului. În
învăţământ, metoda reprezintă o cale pe care cadrul didactic o
urmează pentru a- i face pe elevi să ajungă la realizarea obiectivelor
propuse.
Metoda este o cale de acţiune comună profesor- elev prin
Metodica care se realizează eficient instrucţia şi educaţia.
Metodica este o “disciplină ştiinţifică, componentă a
sistemului ştiinţelor pedagogice, care au ca obiect studierea
organizării procesului de învăţământ- ca proces instructiv- educativ
la un anumit obiect din planul de învăţământ” (Dicţionar de pedagogie,
Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, pag. 270).
În această categorie a metodicilor se încadrează şi metodica
predării cunoaşterii mediului/ ştiinţelor naturii.
La disciplina metodică, studenţii care vor deveni cadre
didactice în învăţământul preşcolar şi primar obţin informaţii cu
privire la organizarea procesului de predare- învăţare- evaluare la
disciplina cunoaşterea mediului/ ştiinţe ale naturii.
Metodica predării “Cunoaşterii mediului/ Ştiinţelor naturii”
trebuie să răspundă ca orice metodică, la următoarele întrebări:
1) Care sunt obiectivele disciplinei? (în ce scop se

învaţă?);
2) Care este conţinutul disciplinei? (ce urmează să înveţe
elevii);
3) Cum se desfăşoară procesul de predare- învăţare-
evaluare?
4.3. Particularităţi psihologice ale copiilor de vârstă şcolară
Elevul de vârstă şcolară mică se caracterizează printr- o

deosebită receptivitate faţă de realitatea înconjurătoare, dar
percepţia sa este globală, uneori superficială.
Gândirea este predominant concretă dar este vorba de un
concret mai puţin imediat, mai detaşat de percepţia directă.

Există posibilitatea asimilării unor cunoştinţe care depăşesc

sfera manipulării practice sau a contactului nemijlocit cu obiectele şi
fenomenele realităţii. În acest mod, din intuitivă gândirea devine
operaţională.
Gândirea copilului se organizează în jurul câtorva noţiuni
fundamentale de timp, de spaţiu, de număr, de cauză, de mişcare,
etc.
Complexitatea dezvoltării psihice a elevilor din ciclul primar
conferă şcolii un rol special. Şcoala contribuie atât la formarea şi
educarea inteligenţei, cât şi a caracterului. Întregul proces de
învăţământ trebuie să ţină seama de caracteristicile fizice, psihice şi
sociale.
Perioada şcolară mică se caracterizează printr- o permanentă
solicitare a gândirii, a cunoaşterii sistematice a realităţii. Piaget
considera că la 6- 7 ani are loc trecerea de la gândirea intuitivă, de
la intuiţia articulată, la organizarea unor structuri mentale concrete
care operează cu lungi serieri şi clasificări. Caracteristice pentru
această perioadă sunt modificările evidente ale potenţialului de
activitate intelectuală şi formarea a numeroase categorii de noţiuni.
Acum se poate vorbi despre stadiul operaţiilor concrete caracterizat
prin apariţia grupărilor operaţionale care permit conceptualizări şi
coordonări de concepte (Popescu- Neveanu, Paul şi colaboratorii-
Psihologie, manual pentru clasa a X- a şcoli normale şi licee, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., 1997, pag. 52- 53).
Tot în perioada şcolară mică are loc o creştere simţitoare a
caracterului explicit al înţelegerii. Curiozitatea se diversifică, se
dezvoltă imaginaţia reproductivă, cât şi cea creatoare. Micul şcolar
se obişnuieşte treptat cu efortul de a- şi organiza atenţia voluntară
ca expresie a cerinţei de a respecta şi îndeplini un program impus
de activitate. Atenţia se modifică din punct de vedere calitativ, este
mai stabilă, mai flexibilă şi distributivă.
În această perioadă şcolară se diferenţiază stilurile
cognitive, adică modul în care elevii răspund varietăţii sarcinilor şi
problemelor intelectuale.
Copiii impulsivi au un ritm de conceptualizare rapid şi tendinţa
de a da primul răspuns care le vine- n minte. Copiii reflexivi au
nevoie de o perioadă de gândire, fiind preocupaţi de calitatea
răspunsului şi nu de rapiditatea cu care este oferit acesta.
Copiii cu stil cognitiv analitic pleacă în conceptualizare de la
detalii, iar cei cu stil tematic iau în considerare întregul.
Cunoaşterea de către profesor a particularităţilor psihice ale
copiilor reprezintă un punct de plecare pentru organizarea unui
proces instructiv- educativ de calitate.
Între aceste caracteristici învăţarea prin acţiune constituie
elementul principal. Adevărata învăţare având loc în condiţiile
activităţii proprii de gândire.

Spre deosebire de învăţământul tradiţional centrat pe materia

de învăţat, învăţământul modern, centrat pe elev prezintă o serie
de avantaje:
• învăţarea este individualizată în funcţie de interesele şi
nevoile celui care învaţă;
• învăţarea este înlesnită prin identificarea unor pretexte-
problemă motivante pentru elevi;
• explorarea experimentală stă la baza procesului de
învăţare;
• reconsiderarea rolului cadrului didactic (înlesneşte
demersul didactic al elevului, orientează şi facilitează
accesul elevilor la informaţii);
• încurajarea iniţiativei elevilor, responsabilizarea şi
motivarea elevilor pentru eficientizarea procesului de
comunicare;
• realizarea de proiecte individuale sau de grup cu rolul de a
dezvolta elevilor “deprinderi de proiect”.

1. Definiţi metodica.
2. Enumeraţi cel puţin patru particularităţi psihologice ale copilului de vârstă
şcolară.
Răspunsul va fi redactat în spaţiul de mai jos.

4.4 Prezentarea generală a disciplinelor. Cunoaşterea mediului

(clasa I şi a II-a) şi Ştiinţe ale naturii (clasa a III-a şi a IV-a)
Disciplina “Cunoaşterea mediului” realizează o punte de
legătură între elementele de cunoaştere a mediului acumulate de
copii în grădiniţe şi disciplina “Ştiinţe ale naturii” studiată în clasele a
III-a şi a IV-a. Se asigură, în acest fel, o continuitate a obiectivelor
Cunoaşterea ciclului de achiziţii fundamentale (grupa mare, cls. I şi cls. a II a), ce
mediului vizează:
• stimularea copilului în vederea perceperii şi cunoaşterii
mediului apropiat;
• stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a
imaginaţiei acestuia.
Cunoaşterea mediului îşi propune să înlesnească înţelegerea
naturii prin participarea activă şi conştientă a elevului la
descoperirea şi redescoperirea fenomenelor şi proceselor naturale.
Punctul de plecare îl reprezintă experienţa de viaţă a elevilor,
nevoile lor reale de cunoaştere.
Obiectivele acestei discipline nu vizează însuşirea de
cunoştinţe, ci dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi
înţelegere a realităţii din mediul înconjurător.
Procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se
desfăşoară în strânsă relaţie cu particularităţile psiho- fizice ale
şcolarului mic. Procesul de familiarizare cu mediul înconjurător
începe din etapa preşcolară în care copilul acumulează un bagaj
eterogen de cunoştinţe despre lumea care îl înconjoară. În cazul
şcolarului mic (6- 7 ani) prima treaptă a cunoaşterii o constituie
intuirea, adică observarea plantelor, a animalelor, a obiectelor şi
fenomenelor concrete.
Un alt obiectiv major al disciplinei “Cunoaşterea mediului” îl
reprezintă educaţia pentru sănătate a copiilor, pentru respectarea
unor reguli de igienă individuală şi colectivă (igiena corporală, igiena
locuinţei, igiena clasei, etc.).
Conform notei de prezentare a programei, disciplina de
Ştiinţe ale învăţământ “Ştiinţe ale naturii” vizează “observarea şi perceperea
naturii lumii în întregul său, cu componentele, procesele şi fenomenele
caracteristice, ca şi învăţarea prin înţelegere şi aplicare”.
Demersul didactic se deplasează de la “Ce se învaţă?” la “De
ce se învaţă?”.
Această deplasare asigură creşterea caracterului formativ al
învăţării şi are rolul de a stimula interesul pentru cunoaştere al
copilului.
Noile programe evidenţiază necesitatea pregătirii elevului nu
ca pe un “om de ştiinţă” ci ca pe un “cetăţean care să utilizeze
demersul ştiinţific în vederea înţelegerii şi participării active la viaţa
socială”.
Prin predarea “Ştiinţelor naturii” nu se urmăreşte o acumulare
de fapte şi de informaţii ştiinţifice ci raportarea copilului la mediul în
care trăieşte.

4.5. Proiectarea activităţii didactice

Proiectarea didactică este o activitate de anticipare a etapelor
şi a acţiunilor concrete de realizare a obiectivelor. A proiecta,
înseamnă a elabora un plan de acţiune pentru organizarea şi
Etapele desfăşurarea unei activităţi didactice.
proiectării
Proiectarea didactică presupune:
1. Studierea programelor şcolare;
2. Elaborarea planificărilor calendaristice anuale şi
semestriale;
3. Proiectarea unităţilor de învăţare;
4. Proiectarea lecţiilor.
4.5.1 Programa şcolară
Programa şcolară este un document care cuprinde

Programe obiectivele (ţintele de atins prin activitatea didactică), conţinuturile
şcolare şi activităţile de învăţare.
Lectura programei se realizează pe orizontală, pornind de la
obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă la conţinuturile şi
activităţile de învăţare.
Programa şcolară trebuie parcursă de toate cadrele didactice,
dar poate fi adaptată, personalizată de către fiecare cadru didactic în
funcţie de: cerinţele şi condiţiile fiecărei clase, de oferta materială a
şcolii, de pregătirea profesională a cadrului didactic, etc.
Personalizarea demersului didactic se realizează prin
identificare a unităţilor de învăţare care grupează conţinuturile în
mod eficient pentru realizarea obiectivelor.
Obiectivele cadru, obiective cu un grad ridicat de generalitate
şi complexitate se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini
specifice disciplinei de-a lungul mai multor ani de studiu.
Din obiectivele cadru derivă obiectivele de referinţă ce
specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în
achiziţia de competenţe şi cunoştinţe de la un an de studiu la altul.
Pentru realizarea obiectivelor propuse pot fi organizate
diferite tipuri de activităţi de învăţare. Programa oferă cel puţin un
exemplu de astfel de activităţi, pentru fiecare obiectiv de referinţă în
parte. Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel încât
să pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze
unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învăţare.
Programa este astfel concepută încât să nu îngrădească gândirea
independentă a cadrului didactic precum şi libertatea acestuia de a
alege şi de a organiza activităţile de învăţare cele mai adecvate
pentru atingerea obiectivelor propuse.

Clasa I- Cunoaşterea mediului
Obiectivele cadru ale disciplinei Cunoaşterea mediului:
1. Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi

înţelegere a realităţii din mediul înconjurător;
2. Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea în comunicare a
unor termeni specifici, pentru a descrie fenomene observate în
mediul înconjurător;
3. Formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul
înconjurător prin stimularea interesului faţă de păstrarea unui mediu
echilibrat şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a
acestuia;
Exemple de obiective de referinţă specifice fiecărui obiectiv
cadru:
1.1 să descrie caracteristici ale mediului social şi cultural;
1.2 să enumere caracteristici specifice ale unor vieţuitoare din
mediul apropiat;
1.3 să observe şi să denumească fenomene din mediul
înconjurător.
2.1 să utilizeze un limbaj specific ştiinţelor naturii în
descrierea unor vieţuitoare, fenomene din mediul
înconjurător;
2.2 să formuleze întrebări în legătură cu fenomenele
observate;
2.3 să utilizeze simboluri şi informaţii referitoare la
fenomene observate în mediul înconjurător;
3.1 să manifeste interes pentru cunoaşterea mediului
înconjurător ;
3.2 să conştientizeze influenţa activităţii copilului asupra
mediului apropiat;
3.3 să motiveze protecţia mediului înconjurător pe baza
informaţiilor primite;
3.4 să participe la acţiuni de îngrijire şi protejare a mediului;
3.5 să precizeze câteva reguli de igienă a corpului şi a
alimentaţiei pe baza informaţiilor primite;
3.6 să întocmească oral un program zilnic de activitate a
şcolarului.
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa cuprinde mai
multe exemple de activităţi de învăţare.
Conţinuturile învăţării- clasa I
• Elemente ale mediului social şi cultural:

- Obiective sociale din cartier, localitate;
- Obiective culturale din cartier, localitate.
• Plante şi animale:
- Observarea unor plante/ unor animale din mediul
apropiat al copilului şi/ sau de la colţul viu al clasei;
- Recunoaşterea părţilor componente ale unei plante
(ale corpului unui animal);

• Fenomene ale naturii:

- Fenomene ale naturii: ploaie, ninsoare, vânt, fulger,
tunet- recunoaşterea în natură sau cu ajutorul unor
materiale didactice;
- Anotimpurile: denumire, caracteristici, lunile
anotimpurilor.
• Educaţie pentru sănătate:
- Igiena corpului;
- Igiena alimentaţiei;
- Programul zilnic al şcolarului.
• Mediul înconjurător şi protejarea lui:
- Acţiuni ale copiilor care dăunează plantelor şi
animalelor;
- Contribuţia copiilor la protejarea mediului.
Clasa a II- a - Cunoaşterea mediului
Obiectivele cadru ale disciplinei Cunoaşterea mediului:
1. Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi
înţelegere a realităţii din mediul înconjurător;
2. Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea în comunicare a
unor termeni specifici pentru a descrie fenomene observate în
mediul înconjurător;
3. Formarea unei atitudini pozitive faţă de mediul
înconjurător prin stimularea interesului faţă de păstrarea unui mediu
echilibrat şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a
acestuia;
cadru:
1.1 să descrie caracteristici ale mediului natural;
1.2 să identifice asemănări şi deosebiri între vieţuitoare din
mediul apropiat;
* să identifice asemănări şi deosebiri între vieţuitoarele din
diferite zone geografice;
1.3 să observe şi să denumească efectele unor fenomene
din natură asupra vieţuitoarelor
2.1 să utilizeze un limbaj specific ştiinţelor naturii în
descrierea unor vieţuitoare, fenomene din mediul
înconjurător;
2.2 să formuleze întrebări în legătură cu fenomenele
observate;
2.3 să utilizeze simboluri şi informaţii referitoare la fenomene
observate în mediul înconjurător;
3.1 să manifeste interes pentru cunoaşterea mediului
înconjurător;
3.2 să conştientizeze influenţa activităţii copilului asupra
mediului înconjurător;
3.3 să motiveze protecţia mediului înconjurător pe baza
informaţiilor primite;
3.4 să participe la acţiuni de îngrijire şi de protejare a
mediului;
3.5 să enumere şi să descrie câteva acţiuni proprii pentru
păstrarea igienei locuinţei şi a clasei.
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa prezintă mai

multe sugestii de activităţi de învăţare.
Conţinuturile învăţării- clasa a II-a
• Elemente ale mediului natural:

- Forme de relief: munţi, câmpii
• Plante şi animale:
- Asemănări şi deosebiri între plante şi animale;
- *Asemănări şi deosebiri între unele plante şi animale
din alte zone geografice;
- Influenţa factorilor de mediu asupra plantelor şi a
animalelor.
• Efectele unor fenomene ale naturii asupra
vieţuitoarelor:
- Modificări în viaţa plantelor şi a animalelor determinate
de succesiunea anotimpurilor;
- Activităţi ale omului specifice fiecărui anotimp, în
mediul rural sau urban.
• Educaţie pentru sănătate:
- Igiena locuinţei;
- Igiena clasei;
• Mediul înconjurător şi protejarea lui:
- Acţiuni ale copiilor care dăunează mediului natural;
- Protejarea mediului de către copii.
Clasa a III-a – Ştiinţe ale naturii
Obiectivele cadru ale disciplinei Ştiinţe ale naturii:

1. Înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor termeni şi
concepte specifice ştiinţelor naturii.
2. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor de
experimentare şi explorare/ investigare a realităţii, folosind
instrumente şi procedee specifice.
3. Dezvoltarea interesului şi a responsabilităţii pentru
menţinerea unui mediu natural echilibrat, propice vieţii.
cadru:
1.1 să indice asemănări şi deosebiri dintre corpuri pe baza
unor observaţii proprii;
1.2 să ordoneze obiecte, organisme, fenomene şi
evenimente pe baza unor criterii date;
1.3 să comunice în forme diverse observaţii şi comparaţii
asupra corpurilor studiate şi asupra experimentelor
realizate;
1.4 *să descrie proceduri simple, de natură ştiinţifică, utilizate
în experimente.
2.1 să înregistreze în formă grafică observaţii ale unor
fenomene şi procese din mediul înconjurător;
2.2 să măsoare cu instrumente convenţionale şi
neconvenţionale, comparând rezultatele cu propriile
estimări;

2.3 să deruleze experimente simple pe baza unui plan de

lucru;
2.4 să aplice observaţia ca demers al cunoaşterii de tip
ştiinţific;
2.5 *să respecte regulile de comunicare şi comportament
negociate, în desfăşurarea activităţilor de grup;
2.6 *să confecţioneze jucării/ produse, imitând obiecte din
mediul înconjurător
3.1 să conştientizeze efecte ale activităţii omului asupra
mediului înconjurător;
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa prezintă
sugestii de activităţi de învăţare.
Conţinuturile învăţării- clasa a III-a
Caracteristici şi proprietăţi ale corpurilor
1. Formă, culoare, dimensiune (lungimea ca rezultat al

măsurării în unităţi standard; volumul (capacitatea) ca rezultat al
măsurării/ comparării în unităţi nestandard);
2. Stări de agregare (solid/ lichid/ gaz)- identificare în funcţie
de formă, volum;
3. *Dizolvarea şi condiţii de creştere a vitezei de dizolvare;
4. *Amestecuri şi separarea amestecurilor prin filtrare,
decantare;
5. Corpuri cu viaţă şi fără viaţă: plante şi animale, materiale
naturale şi prelucrate. Utilizări.
6. Rolul structurilor de bază ale organismelor vii
• rolul componentelor observabile la plante: rădăcină,
tulpină, frunză, floare, fruct, sămânţă.;
• rolul componentelor observabile şi a unor organe interne
la animale şi la om: cap, trunchi, membre, organe de
simţ, stomac, plămâni, rinichi, schelet;
7. Principalele grupe de animale (mamifere, păsări, peşti,
reptile, insecte)- caracteristici generale;
8. Modalităţi de menţinere a stării de sănătate: dietă, igienă
personală, exerciţiul fizic, etc.
9. *Reacţia la stimuli şi organele de simţ.
Transformări ale corpurilor şi materialelor
1. Soarele- sursă de schimbări periodice în mediul

înconjurător: lumină- întuneric, zi- noapte, anotimpurile).
2. Transformări de stări de agregare (topire, solidificare,
vaporizare, condensare). Circuitul apei în natură.
3. Surse de energie (vântul, soarele, căderile de apă,
arderea combustibililor, hrana). Utilizări.

Omul şi mediul
1. Apa, aerul, solul. Surse de apă- tipuri, localizare, utilizări.

2. Consecinţe ale variaţiei factorilor de mediu (lumină, apă,
aer, sol, surse de căldură) asupra organismelor vii;
vieţuitoare dispărute şi pe cale de dispariţie.
3. Protejarea mediului. Deşeurile şi *reciclarea lor.
Clasa a IV-a- Ştiinţe ale naturii
Obiective cadru ale disciplinei Ştiinţe ale naturii:
1. Înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor termeni şi

concepte specifice ştiinţelor naturii;
2. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor de
experimentare şi explorare/ investigare a realităţii, folosind
instrumente şi procedee specifice;
3. Dezvoltarea interesului şi a responsabilităţii pentru
menţinerea unei mediu natural echilibrat, propice vieţii.
cadru:
1.1 să identifice relaţii între părţile componente ale unui
sistem studiat;
1.2 să descrie relaţii între sisteme din mediul înconjurător;
1.3 să comunice în maniere diverse observaţii privind relaţiile
dintre părţile componente ale unui sistem şi/ sau dintre
sistemele studiate;
1.4 *să formuleze ipoteze pe baza utilizării unor procedee de
natură ştiinţifică.
2.1 să interpreteze succesiunea unor fenomene şi procese din
natură;
2.2 să pună în evidenţă regularităţi ale fenomenelor pe baza
măsurătorilor efectuate, prezentând adecvat rezultatele;
2.3 să realizeze experimente simple pe baza unor ipoteze
date;
2.4 să aplice procedee de natură ştiinţifică în activitatea
proprie;
2.5 *să reprezinte prin modele aspecte familiare din mediul
înconjurător.
3.1 să conştientizeze efecte ale mediului înconjurător asupra
propriului organism;
3.2 *să aprecieze importanţa protejării propriului corp faţă de
factorii dăunători de mediu.

Conţinuturile învăţării- clasa a IV-a
• Caracteristici şi proprietăţi ale corpurilor

- Echilibru şi cântărire (masa ca rezultat al cântăririi în
unităţi standard): cântarul cu arc, balanţa;
- Volumul (capacitatea ca rezultat al măsurării în unităţi
standard: litrul, multipli şi submultipli);
*Densitatea ca rezultat al comparării maselor unor corpuri
confecţionate din materiale diferite, dar de volume
identice.
*Plutirea corpurilor.
- Comportamente de adaptare la plante şi animale:
reacţii de apărare şi adaptare la lumină; *umiditate,
*vânt, *frig;
- Proprietăţi ale metalelor şi utilizări ale acestora.
Magneţi. Circuite electrice simple.
- Surse de lumină. Comportamentul luminii- producerea
curcubeului, culorile, umbra, vizibilitatea corpurilor.
- Planetele sistemului solar.
• Transformări ale corpurilor şi materialelor
- *Încălzire şi răcire; căldura absorbită şi căldura cedată
- Forţe care determină mişcarea corpurilor (gravitaţia,
forţe de împingere şi tragere). Mişcare şi repaus
- Ciclul vieţii: naştere, creştere şi dezvoltare, înmulţire,
moarte. Cicluri de viaţă ale organismelor (plante,
fluturi, broaşte, oameni).
- Transformări ale materialelor în alte materiale cu
proprietăţi diferite: ruginirea, putrezirea, alterarea,
arderea, coacerea.
• Omul şi mediul
- Medii de viaţă: grădina, pădurea, balta, *delta,
*peştera, *mările calde, *oceanul. Relaţii de hrănire
- Resurse naturale: apă, soluri, roci, minerale, lemn,
combustibili, hrană. Protejarea lor.
4.5.2 Planificarea calendaristică
Realizarea planificării calendaristice (anuală şi semestrială)

este o operaţie de anticipare a activităţii didactice care presupune o
viziune clară, de ansamblu a obiectului de studiu, cunoaşterea
obiectivelor cadru şi de referinţă, specifice disciplinei, cunoaşterea
conţinuturilor.
Elaborarea planificării calendaristice presupune:
Planificarea 1. realizarea asocierii dintre obiectivele de referinţă şi
calendaristică conţinuturi;
anuală şi 2. identificarea unităţilor de învăţare şi ordonarea lor în
semestrială concordanţă cu logica internă a disciplinei;
3. stabilirea tipurilor de activităţi: predare- învăţare,
recapitulare şi sistematizare, evaluare;
4. precizarea ritmului de parcurgere a materiei (timpul alocat
fiecărei unităţi de învăţare).

Planificarea calendaristică se poate întocmi, pornind de la

următoarele rubricaţii (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CNC-
Ghid metodologic de aplicare a programei de Ştiinţe ale naturii la
clasele a III- a/ a IV-a, pag. 7).
Instituţia de învăţământ ……………

Disciplina …………………….
Anul şcolar ………………..
Profesor ………………..
Clasa ………………
Nr. ore pe săpt./ Tip de curriculum …………………
Planificare calendaristică
Unitatea de Obiective de
Conţinuturi Nr. ore Săptămâna Observaţii
învăţare referinţă
Unităţile de învăţare- se indică prin titluri stabilite de către profesor.
Obiectivele de referinţă- se trec numerele obiectivelor de referinţă din programa

şcolară (1.1, 1.2, 2.2, etc.).
Numărul de ore alocate fiecărei unităţi de învăţare se stabileşte de către profesor

dar, în general, nu trebuie să depăşească 7- 8 ore.
Atenţie!
Prezentul curs nu- şi propune să ofere modele de planificări
calendaristice.
Planificările calendaristice propuse au rolul de a te familiariza
cu tehnica elaborări acestor planificări.

Şcoala generală nr. 157

Disciplina Cunoaşterea mediului
Institutor Maria Magdalena Boghianu
Clasa I
Nr. ore- 1oră/ săpt.
Planificare calendaristică
Unitatea de Obiective de Nr. Obser-
Conţinuturi Săptămâna
învăţare referinţă ore vaţii
Elemente ale mediului social şi
cultural: obiective sociale din cartier,
1.1, 1.2, 1.3,
obiective culturale din cartier,
Spre şcoală 1.4 2 17- 24 sept.
localitate;
Observarea unor plante din mediul
apropiat.
Fenomene ale naturii:
1.1, 1.2, 1.3, - fenomene ale naturii: ploaie, vânt,
Calendarul
1.4, 2.1, 2.2, fulger, tunet- recunoaşterea în natură 2 1- 8 oct.
naturii
2.3 sau cu ajutorul unor materiale
didactice.
1.1, 1.2, 1.3,
Vreau să Educaţie pentru sănătate: 15- 22, 22-
1.4, 2.1, 2.2, 3
cresc sănătos! - igiena corpului 29 oct.
2.3, 3.3
12- 19, 19-
Anotimpurile: denumire, lunile 26 noiembr.
1.1, 1.2, 1.3,
Iarna, bucuria anotimpurilor, succesiunea lor, 3- 10,10- 17
1.4, 2.1, 2.2, 10
copiilor caracteristici dec.
2.3
Recapitularea şi evaluarea finală 14- 21, 21-
28 ian.
Observarea unor plante de la colţul
1.1, 1.2, 1.3, viu al clasei; 11- 18, 18-
În lumea
1.4, 2.1, 2.2, Recunoaşterea şi denumirea 4 25 febr.
plantelor
2.3 părţilor componente ale unei plante 4 martie
(rădăcină, tulpină, frunze, flori, fruct).
Observarea unor animale din
În lumea 1.1, 1.2, 1.3, mediul apropiat al copilului; 11- 18 martie
animalelor 1.4, 2.1, 2.2, Recunoaşterea şi denumirea 5 8- 15, 15- 22
domestice 2.3 părţilor componente ale unui animal aprilie
(cap, trunchi, membre).
29 aprilie- 6
1.1, 1.2, 1.3, Fenomene ale naturii, modificări în
Soseşte mai
1.4, 2.1, 2.2, lumea vie şi activităţi ale oamenilor 4
primăvara! 6-13, 13- 20
2.3 specifice fiecărui anotimp.
mai
Recunoaşterea şi denumirea părţilor 27 mai-3
1.1, 1.2, 1.3,
Animale componente ale unui animal (cap, iunie
1.4, 2.1, 2.2, 2
sălbatice trunchi, membre). 3- 10 iunie
2.3
Recapitulare finală şi evaluativă. 10- 17 iunie

1. Elaboraţi o planificare calendaristică anuală la disciplina Cunoaşterea mediului/

Ştiinţe ale naturii.
Răspunsul va fi redactat în spaţiul de mai jos.

4.5.3 Proiectarea unităţilor de învăţare
Unitatea de învăţare este o structură didactică deschisă şi

flexibilă, având următoarele caracteristici:
• este coerentă în raport cu obiectivele de referinţă;
Unitatea de • este unitară tematic;
învăţare • se desfăşoară continuu pe o perioadă de timp;
• subordonează lecţia, ca element operaţional;
• se finalizează prin evaluarea sumativă*
(Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CNC- Ghid metodologic de
aplicare a programei de Ştiinţe ale naturii la clasele a III- a/ a IV-a,
pag. 7, 12).:
În ce scop Cu ce voi face? Cum voi Cât s-a

voi face? Ce voi face? face? realizat?
Identificarea Selectarea Analiza Determinarea Stabilirea

obiectivelor conţinuturilor resurselor activităţilor de instrumente
învăţare lor de
Organizarea demersului didactic corespunzător fiecărei unităţi

de învăţare trebuie să ţină cont de parcurgerea secvenţelor de:
- familiarizare;
- structurare;
- aplicare.
Etapa de familiarizare are ca scop acomodarea elevului cu

noile conţinuturi prin intermediul unor situaţii problemă date spre
rezolvare sau experimentare. Rezolvarea acestor probleme
presupune folosirea unor tehnici de lucru specifice ştiinţelor. Un astfel
de demers didactic dezvoltă la elev o atitudine reflexivă, exprimată
printr- un efort propriu de observare, comparare, experimentare.
În această etapă, cadrul didactic propune activităţi de
învăţare variate care au rolul de a dirija învăţarea, pas cu pas.
Sarcinile de lucru concepute gradat dau elevilor posibilitatea
de a găsi soluţii prin efort propriu.
Cadrul didactic se abţine să definească termeni, noţiuni, să
explice noul concept până când elevii nu au efectuat suficiente
experimente. Rolul său este de a orienta demersul de căutare fără să
ofere soluţii prestabilite pe care elevii să le memoreze. În această
etapă, explorarea experimentală stă la baza activităţii de învăţare.
În etapa de structurare se esenţializează şi se
sistematizează observaţiile realizate de elevi.
Rolul cadrului didactic este de a- i conduce pe elevi spre o
structurare a noţiunilor, a conceptelor cu care operează.

În etapa de aplicare se realizează consolidarea şi

aprofundarea noilor concepte. Intervenţia cadrului didactic va fi
centrată pe întărirea unor tehnici şi proceduri, pe aplicarea teoriei
pentru rezolvarea unor situaţii particulare.
Aplicaţiile propuse favorizează individualizarea învăţării şi
oferă cadrului didactic un feed- back eficient în ceea ce priveşte
nivelul de formare a noţiunilor şi competenţelor dobândite de elevi la
un anumit moment (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, CNC- Ghid
metodologic de aplicare a programei de Ştiinţe ale naturii la clasele a III- a/ a
IV-a, pag. 24).
Proiectul unităţii de învăţare poate fi întocmit pornind de la

următoarea rubricaţie:
Proiectul unităţii de învăţare
Disciplina …………………………..
Clasa …………….
Unitatea de învăţare ……………………
Nr. ore alocate ………………..
Conţinuturi Obiective de Activităţi de

Resurse Evaluare Obs.
(detalieri) referinţă învăţare
Conţinuturi- se detaliază conţinuturile din cadrul unităţii de învăţare.

Obiective de referinţă- se trec obiectivele de referinţă (ex. 1.1; 2.3; etc.).
Activităţi de învăţare- se notează activităţile propuse de programă sau alte
activităţi de învăţare propuse de profesor.
Resurse- se notează resursele materiale necesare (materiale didactice, mijloace
de învăţământ), resursele procedurale (metode de predare/ învăţare, forme şi modalităţi
de organizare a activităţii) şi resursele temporale (alocarea de timp).
Evaluare- cuprinde menţiuni cu privire la tipul instrumentelor de evaluare folosite
(important este să fie evaluată, nu cantitatea de informaţie stocată de elev ci, mai ales,
ceea ce poate să facă, utilizând informaţia pe care o deţine).
Atenţie!
Prezentul curs nu- şi propune să ofere modele de proiecte ale

unităţilor de învăţare ci să ofere studenţilor posibilitatea de a “învăţa”
tehnica proiectării.

Proiectul unităţii de învăţare

Disciplina Ştiinţe ale naturii
Clasa a IV-a
Institutor Maria Magdalena Boghianu
Unitatea de învăţare: Vieţuitoarele şi mediul lor de viaţă
Nr. ore alocate 10
Obiective
Conţinuturi Obs
de Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
(detalieri) .
referinţă
Recunoaşterea Reactualizarea
componentelor vii dintr- cunoştinţelor privind
Observarea
un mediu natural/ caracteristicile lumii vii
sistematică
amenajat; prin observaţii în natură
Enumerarea însuşirilor sau pe imagini, film
Probă scrisă
specifice componentelor didactic, albume,
Comportam
vii din mediul ilustraţii cu plante şi
ente de 1.1, 1.2,
înconjurător; animale în mediul lor de
supravieţuir 1.3, 2.1,
Descrierea părţilor viaţă.
e la plante 2.3
componente a unei Fişe pentru
şi animale
plante, a unui mamifer şi caracterizarea corpurilor
precizarea rolului Fişe cu desene pentru
acestora. recunoaşterea părţilor
componente ale unei
Proba orală
plante/ ale unui animal
1 oră.
Determinarea Experimente
experimentală a demonstrative cu
condiţiilor în care plante/ animale în
supravieţuiesc condiţii variabile de
componentele lumii vii mediu (lumină,
(plantă/ animal): temperatură, umiditate,
Identificarea condiţiilor de vânt, hrană, etc.) Probe practice
mediu necesare favorabile şi
supravieţuirii; nefavorabile vieţii. Observarea
Procese Observarea şi descrierea Teste, chestionare sistematică
care unor comportamente ale 1 oră Experiment
asigură vieţuitoarelor (plantă, Experimente care Autoevaluare
supravieţuir animal) faţă de condiţiile evidenţiază schimbul de Referat
ea 1.1, 1.2, necesare supravieţuirii: gaze, hrănirea, reacţiile Probe orale şi
(sensibilitat 1.3, 2.2 lumină, temperatură, la factorii de mediu, scrise
e, umiditate, vânt, etc. creşterea şi
respiraţie, Compararea condiţiilor dezvoltarea, înmulţirea;
hrănire, din medii favorabile/ Truse de laborator, Experiment
înmulţire) nefavorabile dezvoltării material biologic, fişe de Observarea
vieţii; activitate, fişe de sistematică
Demonstrarea evaluare Probă practică
experimentală şi 1 oră
observarea proceselor
specifice vieţuitoarelor:
schimbul de gaze,
hrănirea, reacţii la factorii
de mediu, creşterea şi
dezvoltarea, înmulţirea.

Înregistrarea în fişe de
observaţii/ jurnal a
transformărilor care se
produc în natură pe
Observarea şi descrierea parcursul anotimpurilor.
schimbărilor din natură pe Studiu de caz: pădurea
Reacţii de
parcursul anotimpurilor; (parcul, livada, etc.) de- Probă scrisă
apărare şi 1.3, 2.1,
Identificarea a lungul unui an :
adaptare la 2.2, 3.2
transformărilor ciclice ale album, diapozitive, film Autoevaluarea
stimuli
vieţuitoarelor pe parcursul didactic.
celor patru anotimpuri. Investigaţii practice în
mediul înconjurător-
excursie didactică.
Fişe de activitate, fişe
de evaluare 1 oră
Experiment pentru
Investigaţie
demonstrarea reacţiilor
Compararea modurilor de vieţuitoarelor la factorii
Probă practică
reacţie a vieţuitoarelor la de mediu ( temperatura,
factori de mediu umiditatea, lumina), la
(temperatură, umiditatea, sunete, etc.
lumina), sunete, alte Fişe de activitate, fişe
vieţuitoare, etc. de evaluare, albume,
Demonstrarea mişcării atlase biologice 1 oră
tuturor vieţuitoarelor. Experimente pentru
punerea în evidenţă a
Experiment/
mişcării plantelor.
investigaţie
Investigarea
modalităţilor de
deplasare a animalelor.
Construirea de acvarii/
terarii pentru
investigarea
comportamentelor de
apărare/ adaptare ale
vieţuitoarelor;
Material biologic viu,
diapozitive, truse de
laborator, fişe de lucru,
fişe de evaluare 1 oră
Investigarea unor reacţii
de apărare/ adaptare a
Recunoaşterea reacţiilor vieţuitoarelor la factorii
de apărare/ adaptare a de mediu;
Experiment/
vieţuitoarelor la factorii de Film didactic, atlas
investigaţie
mediu botanic, atlas zoologic,
Observare
diapozitive, fişe de
sistematică
observaţie 1 oră

Observaţii în natură sau

pe planşe, albume, etc.
a unor medii de viaţă:
pădure, baltă, grădină;
Investigaţii directe în
natură şi/ sau imagini
Probă orală
privind caracteristici
observabile
Investigaţii
Descrierea (macroscopice,
componentelor şi morfologice) ale
particularităţilor unor vieţuitoarelor din
medii de viaţă: grădina, pădure, baltă, grădină;
pădurea, balta; Compararea diversităţii
Compararea vieţuitoarelor din
caracteristicilor pădure, baltă, grădină
Probă scrisă
morfologice ale (observate direct în
vieţuitoarelor din acelaşi natură sau în imagini
mediu de viaţă; din albume, filme, etc.
Recunoaşterea şi Completarea de fişe de
descrierea unor observaţie privind
caracteristici specifice caracteristici
vieţuitoarelor dintr- un observabile
mediu terestru/ acvatic. (macroscopice,
morfologice) ale
vieţuitoarelor din
pădure, baltă, grădină;
Fişe de observaţie,
atlase, planşe, colecţii
de plante, animale 1
Medii de
oră
viaţă: 1.1, 1.2,
Alcătuirea de colecţii cu
grădina, 1.3, 2.2,
vieţuitoare din pădure,
pădurea, 2.3, 3.1
baltă, grădină:
balta
insectare, ierbare,
naturalizări, etc.
Exerciţii de identificare
pe planşe, ierbare,
albume, a unor
vieţuitoare din pădure,
baltă, grădină;
Dezbaterea cu tema
“Efectele unui dăunător
Probă practică
în medii naturale
amenajate” în urma
Autoevaluare
Identificarea vizionării unui film
caracteristicilor prin care didactic;
se deosebesc un mediu Realizarea unor
Proiect
natural (pădurea) şi un proiecte privind
mediu amenajat prin intervenţia unor factori
intervenţia omului perturbatori în mediul
Probă orală
(grădina); înconjurător familiar;
Identificarea importanţei Observaţii asupra unor
practice a plantelor plante cultivate în
cultivate şi spontane grădină utilizând
Observare
material biologic
sistematică
natural, ierbarizat,
planşe, albume;
Conversaţie euristică
privind utilizările unor
plante/ animale din
mediul natural şi mediul
amenajat de om.

Fişe de observaţie,
atlase, planşe, colecţii
de plante, animale 1 oră
4.5.4 Proiectarea lecţiilor de Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale naturii
Lecţia reprezintă componenta operaţională a unităţii de

învăţare.
Proiectarea lecţiilor permite afirmarea creativităţii cadrului
didactic.
Proiectarea lecţiei se realizează prin parcurgerea
următoarelor etape:
1. Identificarea obiectivelor de referinţă din programă şi
corelarea lor cu activităţile de învăţare şi conţinuturile;
2. Selectarea şi structurarea logică a conţinutului
presupune identificarea elementelor fundamentale,
absolut necesare pentru înţelegerea conţinuturilor.
Predarea ştiinţelor are ca scop transmiterea unui mod de
gândire ştiinţific prin implicarea elevilor în activităţi
experimentale şi nu memorarea unor informaţii ştiinţifice.
3. Stabilirea obiectivelor operaţionale
Operaţionalizarea obiectivelor presupune respectarea a trei
condiţii:
a) descrierea comportamentului (observabil, măsurabil) al
Proiectarea elevului cu ajutorul verbelor de acţiune: “a identifica”, “a
enumera”, “a completa”, “a recunoaşte”, “a distinge”, “a
lecţiei
aplica”, “a utiliza”, “a analiza”, “a argumenta”, “a valida”,
etc.
b) precizarea condiţiilor în care se va desfăşura acţiunea
respectivă- prezentarea situaţiei în care vor fi puşi elevii
pentru a proba asimilarea comportamentelor (ex. “având
la dispoziţie”, “cu ajutorul”, “după prezentarea”)
c) performanţa- stabilirea criteriului folosit pentru evaluarea
performanţei elevilor.
4. Alegerea tipului şi a variantei de lecţie- se realizează în
funcţie de natura conţinutului şi de caracteristicile
obiectivelor propuse, de particularităţile de vârstă ale
elevilor şi de mijloacele de învăţământ existente.
5. Stabilirea strategiilor didactice presupune organizarea
şi conducerea procesului de predare- învăţare- evaluare,
pe baza îmbinării eficiente a metodelor şi mijloacelor de
învăţământ folosite pentru realizarea obiectivelor propuse,
în raport cu un anumit conţinut.
Caracterul experimental al disciplinelor Cunoaşterea
mediului/ Ştiinţe ale naturii necesită folosirea unor metode
centrate pe elev ca: experimentul, învăţarea prin
descoperire, problematizarea, modelarea, etc.
Mijloacele de învăţământ, în calitate de instrumente de
acţiune sau purtătoare de informaţie, intervin direct în
procesul de instruire, sprijinind eforturile de învăţare ale
elevilor.

Cele mai eficiente sunt mijloace de exersare şi formare a

priceperilor şi deprinderilor cu care se efectuează
experienţe şi lucrări practice pentru că stimulează
gândirea şi imaginaţia.
6. Elaborarea proiectului de lecţie
Proiectul de lecţie trebuie să ofere o perspectivă de ansamblu
asupra lecţiei, să fie simplu şi operaţional, să fie flexibil lăsând
posibilitatea de intervenţie, de autoreglare pe parcursul lecţiei.
În practică, se utilizează diferite modele de proiecte de lecţie.
Proiect de lecţie
Aria curriculară: Matematică şi Ştiinţe

Disciplina: Ştiinţe ale naturii
Clasa a IV-a
Unitatea de învăţare: Caracteristici şi proprietăţi ale corpurilor
Subiectul lecţiei: Separarea substanţelor din amestecuri
Tipul lecţiei: formarea de priceperi şi deprinderi
Scopuri:
• utilizarea unor tehnici de separare a substanţelor din amestecuri (filtrare,
decantare, cristalizare);
• formarea deprinderilor de a realiza experienţe simple în scopul redescoperirii
unor metode de separare a substanţelor din amestecuri;
• identificarea modalităţilor concrete de utilizare în viaţa cotidiană a metodelor
de separare a substanţelor din amestecuri.
Obiective de referinţă vizate:
2.3 să deruleze experimente simple pe baza unui plan de lucru;
1.3 să comunice, în forme diverse, observaţii şi comparaţii asupra corpurilor
studiate şi asupra experimentelor realizate
Obiective operaţionale
O1- să identifice cel puţin două stări de agregare ale corpurilor puse la dispoziţie;
O2- să separe substanţele din amestecuri prin realizarea unor experimente simple;
O3- să identifice cel puţin două metode de separare a substanţelor din amestecuri,
pe baza experienţelor realizate;
O4- să identifice situaţii practice de folosire a acestor metode de separare (cel puţin
un exemplu pentru fiecare metodă).
Metode şi procedee: experimentul, conversaţia, explicaţia, problematizarea,
munca independentă, jocul didactic, demonstraţia
Mijloace de învăţământ:
• apă, nisip, pietriş, lapte, făină;
• vase transparente, pâlnie, hârtie de filtru, baghetă, lingură, spirtieră;
• fişe de lucru.
Forme de organizare: frontal, în echipă, individual
Material bibliografic:
Ghid metodologic de aplicare a programei şcolare de Ştiinţe ale naturii la clasele a
III-a, a IV-a, MEdC, CNC, Bucureşti, 2001
Elena Huţanu, Daniel Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a IV-a, ghidul învăţătorului,
EDP, Bucureşti, 2002

Nr. Obiective Secvenţele Strategii Evalua-

Conţinutul învăţării
crt. operaţionale activităţii didactice rea
1.
Moment Pregătirea elevilor pentru lecţie
organizatoric Pregătirea materialelor didactice
2. Verificarea A. Rebus Joc didactic Frontal
cunoştinţelor 1 SUBSTANŢE ă
anterioare 2 DIZOLVARE
3 NISIP
4 SARE
5 ZAHĂR
6 DIZOLVANT
7 PARFUM
8 DIFUZIE
1. Corpurile sunt alcătuite din

………….
2. Soluţiile se obţin în urma
fenomenului de ………………
3. Substanţă insolubilă ……..
4. Substanţă solubilă ………
5. Altă substanţă solubilă ……
6. Dacă sarea şi zahărul s- au
dizolvat în apă, spunem că
apa este un …………
7. Când deschid o sticluţă,
mirosul plăcut de …….. se
simte în întreaga cameră.
8. Are astfel loc fenomenul
de …....
B. Întrebări de verificare a Conversaţia
cunoştinţelor
- Ce este dizolvarea?
- Ce înţelegeţi prin
dizolvant?
3. Captarea atenţiei Elevii realizează două amestecuri Experie

apă şi nisip; apă şi pietriş. nţe
4. Anunţarea temei Elevii descoperă titlul noii lecţii Descop

şi a obiectivelor prin citirea cuvântului rezultat pe eri-re
operaţionale verticală.
Se anunţă obiectivele
operaţionale. Explica
Se scrie titlul lecţie pe tablă şi în ţia
caiete

Nr. Obiective Secvenţele Conţinutul învăţării Strategii Evaluarea

crt. operaţionale activităţii didactice
5. O1 Dirijarea Experimentul nr. 1
învăţării Se foloseşte amestecul de apă şi Problematiza
nisip realizat în momentul de re
captare a atenţiei. Se cere elevilor
să agite amestecul cu bagheta. Se
solicită elevilor să precizeze în ce
stare de agregare se află
componentele amestecului.
O2 Se creează o situaţie problemă:

O3 “Cum puteţi separa substanţele din
acest amestec cu materialele pe
care le aveţi la dispoziţie?”
Elevii realizează experienţe şi
notează observaţiile în fişa de lucru
şi prezintă diferite soluţii.
Se alege soluţia corectă: se aşează
în pâlnie hârtia de filtru şi se Descoperire
răstoarnă treptat amestecul într- un
vas. Se observă că în filtru a rămas
nisipul, iar apa a curs în vas.
Se comunică faptul că au realizat o
operaţie de separare a unei Explicaţia
O2 substanţe solide printr- un filtru-
filtrare.
O3
Problematiza
re
Elevii notează în caiete această Descoperire
metodă de separare a substanţelor
din amestecuri.
Filtrarea- operaţia de separare

printr- un filtru a unei substanţe
solide de lichidul în care este
amestecată.
O4
Elevii sunt solicitaţi să identifice
situaţii practice în care este folosită
această metodă (ex. strecurarea
supei, separarea laptelui coagulat
de zer, prepararea sucurilor din
fructe proaspete, prepararea cafelei
la filtru, etc.


Experimentul nr. 2
Se foloseşte amestecul pietriş cu
apă realizat anterior.
O2 Elevii sunt solicitaţi să separe cele
O3 două substanţe după ce au agitat
amestecul cu bagheta.
Cum puteţi separa cele două
substanţe (apa şi pietrişul) având la Problematiza
dispoziţie doar un pahar? re
Elevii identifică diferite soluţii de
rezolvare a problemei. Descoperire
O2 Se alege soluţia corectă: se lasă
O3 amestecul în stare de repaus, până
când pietrişul se depune pe fundul
paharului, se toarnă apa în alt
pahar.
Se comunică elevilor faptul că au
realizat o operaţie de decantare- Explicaţia
separarea unei substanţe solide
(care nu se dizolvă) dintr- un lichid.
Elevii notează în caiet această
metodă de separare a substanţelor
din amestecuri.
Decantarea- operaţia de separare
dintr- un lichid a unei substanţe
solide (care nu se dizolvă în lichidul
respectiv).
Elevii sunt solicitaţi să identifice
situaţii practice în care este folosită Problematiza
O4 această metodă (ex. separarea re
aurului şi argintului din minereuri în Descoperire
aparate speciale, numite
decantoare, etc.)
Experimentul nr. 3
Se realizează un amestec de apă
cu sare (soluţie). Demon-
“Cum puteţi separa sarea din apă?” straţia
Elevii propun diferite metode de Problematiza
separare. re
Se alege soluţia corectă: se
O2
încălzeşte amestecul într- o lingură
O3
de metal, cu ajutorul flăcării unei
spirtiere, până când se evaporă
toată apa. Descoperi-
re


Elevii observă cristalele mici de Explicaţia
sare care au rămas în lingură.
Se explică faptul că s-a realizat o
operaţie de cristalizare.
Elevii notează în caiete metoda de
separare a substanţelor din
amestecuri.
Cristalizarea- operaţia de trecere
a unei substanţe din soluţie, din
stare lichidă în stare solidă
(cristale).
O4 Elevii sunt solicitaţi să identifice
situaţii practice în care este folosită
această metodă (ex. fabricarea
zahărului în instalaţii speciale, etc.).
Se cere elevilor să identifice
Obţinerea metodele prin care se poate separa
performanţei un amestec de nisip, sare şi apă. Problemati-
Se precizează soluţia corectă: zare
separarea se realizează în 2 etape
(în prima etapă, prin decantare, se
separă apa cu sare de nisipul care,
se depune pe fundul vasului; în a
doua etapă, prin cristalizare, se
obţine sarea sub formă de cristale
în urma evaporării apei.
Se citeşte lectura “Mineralele” din
manual,
Se prezintă şi alte metode de
Intensificarea separare (magnetizarea,
retenţiei şi electrizarea). Conversaţia
asigurarea Se organizează un joc didactic Explicaţia
transferului “Cine merge pe drumul cel bun
către fântână?”pentru fixarea
cunoştinţelor referitoare la metodele
de separare a substanţelor din Joc didactic
amestecuri. Instructaj
verbal
Încheierea Se apreciază activitatea
activităţii desfăşurată (colectiv, individual).
Se notează elevii.
Tema pentru acasă.

Proiect de lecţie
Şcoala generală nr. 157
Clasa: I
Învăţător: Maria Magdalena Bogheanu
Disciplina: Cunoaşterea mediului
Tema lecţiei: Rămas bun, toamnă!
Tipul lecţiei: lecţie de consolidare

Scopul:
- dezvoltarea capacităţii de a observa mediul înconjurător
- dezvoltarea curiozităţii elevilor prin angajarea lor în acţiuni concrete de explorare
Tema săptămânii
„Animalele se pregătesc de iernat”
O1: Să recunoască pe baza imaginilor prezentate, fenomene ale naturii caracteristice
anotimpului toamna. Obiectivul se consideră realizat dacă elevii recunosc principalele
fenomene ale naturii.
O2: Să utilizeze simboluri, desene referitoare la fenomenele observate pentru întocmirea
calendarului naturii. Obiectivul se consideră realizat dacă cel puţin 17 elevi rezolvă corect
toate cerinţele.
O3: Să numească fenomene ale naturii. Obiectivul se consideră realizat dacă elevii
numesc principalele fenomene ale naturii.
O4: Să stabilească legături între lumea vie şi anotimpurile anului, pe baza explicaţiilor
primite. Obiectivul se consideră realizat dacă toţi elevii identifică cel puţin o legătură între
anotimpuri şi lumea vie.
O5: Să manifeste o atitudine pozitivă faţă de mediul înconjurător.
Strategii didactice:
- Metode şi procedee: observaţia, conversaţia euristică, jocul didactic, jocul de mişcare,
jocul muzical.
- Material didactic: calendarul naturii, semne convenţionale confecţionate de elevi,
desene înfăţişând anotimpurile, plicuri, cutia poştaşului, frunze uscate, fructe, etc.
- Organizarea activităţii: frontal, individual, pe grupe
Bibliografie:
1. Manolescu Marin, Curriculum pentru învăţământul primar, Universitatea Bucureşti,
Editura Credis, 2004
2. Ghidul programului de informare/formare a institutorilor/învăţătorilor- Curriculum
pentru clasele I-II

Etape Obiective Evaluare

Activităţi de învăţare Strategii şi resurse
operaţionale
Moment
organiza-
toric Observarea transformărilor din
O1 natură Observaţia, Evaluare
Captarea Observaţia zilnică conversaţia frontală
atenţiei Descrierea zilei (se deschid Activitate frontală I: observă
geamurile, elevii se deplasează în (2') şi descriu
dreptul ferestrelor, observă starea starea
vremii, poartă discuţii între ei, vremii la
descriu în cuvinte proprii ce au momentul
observat) respectiv
Conversaţia
O2 Completarea calendarului cu Activitate frontală Evaluare
semnul convenţional corespunzător (2') frontală
zilei Calendarul naturii, I: identifică
Verificarea Identificarea semnului semne semnul
însuşirii convenţional potrivit convenţionale convenţio-
conţinutu- Aşezarea semnului convenţional confecţionate de nal
rilor potrivit cu vremea de afară elevi corespun-
anterioare O2 zător
Caracteristici ale anotimpului Joc: „Soseşte
studiat poştaşul!” (4')
Fiecare elev va primi un desen
(realizat de un alt coleg) care să Desene înfăţişând
înfăţişeze unul din anotimpurile anotimpurile, Evaluare
anului. Dintre acestea, le vor plicuri, cutia individuală
selecta doar pe acelea care poştaşului I: aleg
înfăţişează anotimpul toamna, vor desenul
motiva alegerea, le vor introduce în potrivit
O1 plicuri şi le vor preda „poştaşului”
Dezlegarea unor ghicitori Joc: „Cine sunt”

O1 (6')
Selectarea unor obiecte şi a Activitate pe
unor simboluri care fac referire la perechi/grupe Evaluare
anotimpul toamna (frunze, fructe, frontală
flori, nori, stropi de ploaie, desene Experienţă (Cum I: dezleagă
care înfăţişează activitatea fac să se mişte o ghicitoarea
oamenilor, păsărele) frunză aşezată pe I:
Amenajarea clasei: „Colţul bancă fără să o Selectează
anotimpurilor” ating?) obiecte şi
O1 Identificarea acţiunii vântului Conversaţia simboluri
asupra mediului înconjurător euristică, care fac
problematizarea referire la
Discutarea unor aspecte legate
Transmi- Activitate anotimpul
de:
terea/ O3: individuală (4') toamna
alte fenomene ale naturii (ploaie,
asimilarea Conversaţia de Evaluare
ninsoare, ceaţă, curcubeu etc.)
noilor verificare (4') individuală
importanţa acestor elemente în
conţinuturi I: răspund
natură (vântul atrage norii, ploaia
Joc: „Formulează o la întrebare
udă pământul, etc.)
întrebare” Evaluare
Activitate frontală frontală
(10') I: numesc
O4: fenomene
Fixarea- ale naturii
Legătura plante, animale, om şi
schimbări
anotimpul toamnă
în viaţa I:
Discutarea unor aspecte legate
plantelor formulează
de:
întrebări şi
răspunsuri

Schimbări în viaţa copiilor

(îmbrăcăminte jocuri,)
Schimbări în viaţa oamenilor Conversaţia
(îmbrăcăminte, anotimpul roadelor, Activitate frontală
prezentarea produsului „Cărticica (10')
fructelor şi a legumelor”, ocupaţii
specifice anotimpului)
O5 Formularea şi exprimarea
propriilor păreri I: exprimă
Feed-back Discutarea unor aspecte legate păreri
de: personale
anotimpul care urmează;
celelalte anotimpuri;
succesiunea lor.
Tema
pentru
acasă
4.6 Cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar
4.6.1 Importanţa activităţilor de cunoaştere a mediului în învăţământul

preşcolar
O componentă importantă a educaţiei copiilor preşcolari, cu

un impact deosebit în dezvoltarea lor intelectuală, o reprezintă
cunoaşterea mediului.
Activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător contribuie la
formarea şi îmbogăţirea reprezentărilor despre natură şi
societate iar contactul direct cu obiectele dezvoltă şi perfecţionează
sensibilitatea tuturor analizatorilor. În procesul cunoaşterii mediului
înconjurător se dezvoltă spiritul de observaţie care contribuie la
creşterea calităţii percepţiei, a dezvoltării capacităţilor copiilor de a
sesiza însuşirile caracteristice, esenţiale ale obiectelor şi
fenomenelor. Participarea activă a copiilor în procesul de cunoaştere
asigură dezvoltarea gândirii.
Contactul direct cu lumea înconjurătoare reprezintă sursa cea
mai importantă a îmbogăţirii şi activizării vocabularului, a formării
unei exprimări clare, corecte şi coerente.
4.6.2 Particularităţi psihologice ale preşcolarului
Preşcolaritatea, stadiul care se întinde între 3 şi 6/ 7 ani se

caracterizează printr- o dezvoltare fizică şi psihică accentuată.
Vârsta preşcolară este perioada celei mai intense receptivităţi,
perioada imaginaţiei, fanteziei şi a jocului.
Prin joc, se îmbogăţeşte sfera vieţii psihice a copilului,
curiozitatea, se conturează interesele şi se extind relaţiile
interpersonale care asigură socializarea.
Preşcolarul de 4- 5 ani se adaptează cu mare uşurinţă
mediului grădiniţei. Maxima receptivitate faţă de tot ceea ce- l
înconjoară îi dezvoltă percepţia care devine un proces orientat cu
sarcini şi modalităţi proprii de realizare.
În această perioadă, socializarea copilului se realizează într-
un ritm accelerat şi se instalează unele trăsături de personalitate.
Curiozitatea vie şi permanentă a copilului îl îndeamnă spre

cunoaştere şi investigare. Prin intermediul senzaţiilor, copilul
primeşte informaţii despre însuşirile obiectelor şi fenomenelor din
lumea înconjurătoare. Copilul percepe culoarea, forma, mărimea
obiectului, greutatea lui.
În această perioadă se dezvoltă sensibilitatea vizuală,
auditivă, tactilă, chinestezică, gustativă şi olfactivă.
Gândirea preşcolarului fiind legată de prezenţa obiectelor,
de imagine are un caracter intuitiv, concret. Generalizarea şi
abstractizarea sunt încă slab dezvoltate. Strâns legat de evoluţia
gândirii este limbajul care, pe parcursul frecventării grădiniţei, se
îmbogăţeşte cantitativ şi calitativ.
Memoria preşcolarilor se caracterizează prin mai multe
particularităţi. La această vârstă, copiii memorează cu uşurinţă şi
rapiditate diferite imagini, povestiri, cântece, poezii dar durata de
păstrare a informaţiilor este redusă. De aceea, în procesul
recunoaşterii şi reproducerii, preşcolarii pot confunda cu uşurinţă
obiecte asemănătoare.
O altă particularitate a memoriei este caracterul intuitiv,
plastic, concret. Preşcolarii pot evoca cu uşurinţă imaginea
obiectelor, jucăriilor frumoase, viu colorate, atractive. Randamentul
memoriei creşte dacă volumul de cunoştinţe nu este prea mare,
dacă se face o memorare logică, dacă materialul trezeşte copiilor
emoţii şi sentimente.
În această perioadă, sub influenţa gândirii şi limbajului începe
procesul organizării atenţiei voluntare. Mijloacele care contribuie la
dezvoltarea şi educarea atenţiei preşcolarilor sunt: fixarea sarcinilor,
precizarea obiectivelor, îndrumarea permanentă şi exprimarea clară,
caldă şi expresivă.
Cunoaşterea acestor particularităţi ale preşcolarilor este
primul pas în desfăşurarea unei activităţi de calitate.
4.6.3 Obiective şi conţinuturi ale activităţilor de Cunoaşterea mediului în

învăţământul preşcolar
Grădiniţa de copii, ca parte integrantă a învăţământului
preuniversitar, are scopul de a oferi copiilor de vârstă preşcolară
condiţiile necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină.
Nu atât însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe
copil apt pentru şcoală, ci mai ales achiziţionarea unor capacităţi şi
abilităţi intelectuale care să- i înlesnească munca de învăţare.
Programa pentru învăţământul preşcolar prezintă obiectivele
cadru, obiectivele de referinţă şi exemple de comportamente de care
educatoare trebuie să ţină seama în desfăşurarea activităţilor de
cunoaştere a mediului. Astfel, sunt stabilite trei obiective cadru, şi
anume:
• Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a
mediului înconjurător, precum şi stimularea curiozităţii pentru
investigarea acestuia;
• Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor
fenomene din natură şi din mediul înconjurător;

• Formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire

a mediului înconjurător, în vederea educării unei atitudini pozitive
faţă de acesta.
Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa activităţilor
instructiv- educative oferă şi exemple de comportamente ce trebuie
formate la copiii de grădiniţă.
Obiectiv de referinţă: să cunoască unele elemente
componente ale lumii înconjurătoare (corpul uman, plante, animale,
obiecte).
Exemple de comportamente:
- să descopere elemente componente ale mediului
înconjurător prin antrenarea organelor de simţ;
- să enumere părţi componente ale corpului uman, ale
plantelor, ale animalelor;
- să identifice formele de relief;
- să descrie caracteristici ale mediului natural şi social;
- să analizeze/ compare reacţii ale plantelor, animalelor şi
omului în diferite situaţii, sub influenţa factorilor de mediu.
Obiectiv de referinţă: să recunoască anumite schimbări şi
transformări din mediul înconjurător.
- să recunoască fenomene ale naturii în momentul producerii
lor;
- să cunoască modul de producere a acestora şi efectele pe
care le produc asupra mediului;
- să identifice caracteristicile anotimpurilor;
- să observe şi să enumere modificări apărute în viaţa
omului, plantelor, animalelor; să le descrie şi să le compare.
Obiectiv de referinţă: să exploreze şi să descrie verbal/
grafic obiecte, fenomene, procese din mediul înconjurător.
- să efectueze experienţe simple (dizolvare, colorare,
combinare, separare, ardere, fierbere, evaporare,
solidificare, plutire, etc.) folosindu- se instrumente
diferite;
- să observe pe o perioadă dată un proces (dezvoltarea
unei plante, hrănirea unui animal).
Obiectiv de referinţă: să cunoască elemente ale mediului
social şi cultural.

- să denumească, identifice elemente locale specifice
(obiective socio- culturale, economice, religioase,
istorice);
Obiectiv de referinţă: să cunoască existenţa corpurilor
cereşti, a vehiculelor cosmice.
- să denumească/ descrie, sumar corpuri cereşti pe baza
criteriilor perceptive, pe baza datelor oferite de diverse
materiale din sfera audio- vizualului şi a cărţilor.
Obiectiv de referinţă: să comunice impresii, idei pe baza
observărilor efectuate.
- să cunoască existenţa mai multor medii de viaţă şi
factorii care le pot influenţa;
- să exprime descoperirile şi ideile sale, utilizând un limbaj
adecvat;
- să comunice în cadrul grupului rezultatele investigaţiilor;
Obiectiv de referinţă: să manifeste disponibilitate în a
participa la acţiuni de îngrijire şi protejare, aplicând cunoştinţele
dobândite.
- să participe, alături de adulţi, la acţiuni practice de
îngrijire, ocrotire şi protejare a mediului;
- să- şi asume responsabilităţi de îngrijire şi ocrotire a
mediului;
- să motiveze necesitatea protecţiei mediului de către om.
Obiectiv de referinţă: să aplice norme de comportare
specifice asigurării sănătăţii şi protecţiei omului şi naturii.
- să respecte reguli de igienă individuală şi colectivă;
- să utilizeze în acţiuni simple, unelte de curăţare a
mediului ambiant;
- să cunoască existenţa unor comportamente excesive
care pot afecta sănătatea;
- să respecte regulile de convieţuire socială;
- să cunoască regulile de protecţie a naturii şi să
anticipeze pericolele încălcării lor;
- să înţeleagă efectele secundare, negative, ale activităţii
omului asupra mediului.
Obiectivele de referinţă care sunt urmărite în activităţile de
cunoaşterea mediului vizează obiective ale educaţiei cognitive şi de
limbaj, ale educaţiei psiho- motrice şi fizice, ale educaţiei estetice,
ale educaţiei afective, ale educaţiei pentru societate.
De aceea, se acordă o mare importanţă stabilirii şi selecţiei
conţinuturilor activităţilor de cunoaşterea mediului, ţinându- se
seama de particularităţile de vârstă, de dezvoltarea psiho- fizică a
copiilor preşcolari.

Conţinutul activităţilor de cunoaşterea mediului

1. Omul
• Înfăţişare (caracteristici, asemănări, deosebiri);
• Îmbrăcăminte, încălţăminte;
• Condiţiile de viaţă, de igienă personală şi colectivă,
protecţia vieţii şi sănătăţii;
• Activitatea omului în familie, la locul de muncă, în
societate;
• Manifestări afective, pozitive fată de oameni;
• Comportamente civilizate, comportamente morale.
2. Natura (plante, animale, fenomene ale naturii)
• Înfăţişare (caracteristici, asemănări, deosebiri);
• Elemente primare în natură: apa, aerul, focul, pământul;
• Clasificare; plante, animale, fenomene (după criterii
date, folosire, de exemplu: după mediul geografic, anotimp,
etc.);
• Condiţii de dezvoltare a plantelor şi animalelor: îngrijire,
folosire, foloase şi pagube, protecţia mediului;
• Sentimente, comportamente pozitive individuale şi de
grup faţă de natură, de plante, de animale, de fenomene ale
naturii.
3. Familia, grădiniţa şi şcoala
• Denumire;
• Adresa: topografia locului (recunoaşterea
împrejurimilor);
• Activităţi specifice copilului în familie, în grădiniţă, în
şcoală, semnificaţia acestor activităţi;
• Sentimente, comportamente pozitive individuale şi relaţii
de grup în familie, în grădiniţă, în şcoală.
4. Localitatea natală şi ţara
• Denumire;
• Elemente locale specifice (de relief, aşezare geografică,
obiective socio- culturale, economice, istorice, religioase,
etnice);
• Comportamente şi sentimente de apartenenţă faţă de
acestea.
5. Universul
• Pământul, planeta oamenilor;
• Cosmosul, corpuri cereşti (soare, lună, stele);
• Sentimente şi comportamente pozitive de ocrotire a vieţii
pe pământ.
6. Drepturile copilului
• Dreptul de a fi protejat şi de a avea o familie;
• Dreptul la o viaţă socială decentă, la îngrijire, educaţie şi
instrucţie, la asistenţă medicală;
• Dreptul de a se forma în spiritul înţelegerii, toleranţei şi
păcii;
• Dreptul copilului aparţinând grupului minoritar sau
populaţiei indigene la propria cultură, la practicarea propriei
religii şi limbi;

• Dreptul de a creşte în siguranţă, de a fi respectat pentru

gândurile şi ideile sale.
7. Elemente de fizică şi chimie
• Plutirea şi scufundarea unor obiecte;
• Transformarea culorii unor lichide în amestec cu diferite
substanţe (infuzie de ceai, limonadă, etc.);
• Dizolvarea unor substanţe în lichide (zahăr, sare);
• Transformarea alimentelor în procesul pregătirii hranei;
• Determinarea greutăţii obiectelor prin cântărirea lor;
• Intuirea, măsurarea dimensiunii, capacităţii/ volumului
unor obiecte, corpuri;
• Atracţia unor obiecte (ex. magnetizarea metalelor);
• Mişcarea aerului în natură;
• Perceperea timpului şi a succesiunii diferitelor acţiuni,
evenimente.
4.6.4. Proiectarea activităţilor de cunoaşterea mediului
Prin activităţile de cunoaşterea mediului bine planificate, copiii

află date despre condiţiile de mediu (mai ales din zona geografică a
localităţii) şi despre influenţa lor asupra vieţii plantelor şi animalelor,
identifică fenomenele naturii, sunt călăuziţi prin cosmos, realizează
experienţe fizice, chimice pentru a avea revelaţia bucuriei de a
descoperi prin efort propriu unele secrete ale naturii, li se formează
şi li se dezvoltă o atitudine corectă faţă de mediu.
În proiectarea activităţilor se va ţine seama de nivelul grupei,
de ecosistemele predominante în jurul localităţii şi de tipul acesteia.
Indiferent de zona în care locuim, la câmpie, deal, munte sau
la malul mării, peste tot, în oraşe sau sate, pot fi realizate observaţii
directe pentru a cunoaşte o lume extraordinară, populată de plante
şi tot felul de vieţuitoare, pot fi studiate şi descoperi condiţiile de
viaţă de care au nevoie acestea pentru a trăi.
Nu trebuie să mergem prea departe. Un întreg univers, încă
necunoscut copiilor, se află la doi paşi, în imediata noastră
apropiere: în propria cameră, în grădina casei, în jurul grădiniţei, pe
stradă, în parc, în pădure.
Programa activităţilor instructiv- educative din grădiniţa de
copii stabileşte doar o singură activitate obligatorie de cunoaşterea
mediului pe săptămână, la fiecare grupă.
Dacă temele mari planificate sunt cam aceleaşi pentru toate
grupele din grădiniţă, conţinuturile sunt stabilite diferenţiat pentru
fiecare grupa de vârstă.
La grupa mică copiii sunt familiarizaţi doar cu fiinţe, lucruri,
ocupaţii şi meserii apropiate de activitatea lor şi a adulţilor din familie
şi grădiniţă.
Prezentându- i- se cu precădere animale, plante, fenomene
ale naturii, obiecte uzuale ale lumii materiale, copilul trebuie să- şi
însuşească denumirea corectă a acestora precum şi principalele
acţiuni din activitatea îndeplinită de ei, de părinţi de şi personalul din
grădiniţă.

Astfel, el învaţă să denumească corect legume ca: ridichea,

salata, ceapa, usturoiul, roşia, ardeiul, castravetele; fructe: mere,
pere, cireşe, căpşuni; flori: ghiocelul, laleaua, margareta,
crizantema, etc.
Referitor la om, preşcolarul mic îl percepe ca înfăţişare,
cunoaşte activitatea părinţilor sau a celor apropiaţi lui.
Dintre temele propuse pentru grupa mică menţionăm:
Observări: Mărul, Crizantema, Strugurele, Ghiocelul,
Laleaua, Ridichea, Salata, Pisica, Căţelul, Ursul, Vulpea, Băiatul şi
fetiţa, etc.
Lecturi după imagini: “Jocul copiilor iarna”, “Spune ce face
copilul”, Să ne îmbrăcăm corect”, “La ce foloseşte” (recunoaşterea
mobilierului, a obiectelor de veselă).
Lecturi ale educatoarei: “Coada veveriţei” de E. Jianu,
“Iarna în pădure” de E. Jianu, “Mănuşa”, “Povestea lui Moş Crăciun”,
etc.
Discuţii libere: “Ce ştim despre …”, “Să îngrijim plantele”,
“Fructele şi vitaminele”, “Legumele şi sănătatea”, etc.
Familiarizarea preşcolarului mic cu mediul cu ajutorul
experienţei senzoriale, constituie un proces activ care implică o
intensă activitate psihică a copilului. Treptat se perfecţionează
activitatea de percepere a realităţii şi formarea spiritului de
observaţie. Contactul cu obiectele şi fenomenele înconjurătoare
creează ocazii favorabile pentru apariţia dorinţei copiilor de a
cunoaşte, stimulează curiozitatea şi interesul.
La grupa mijlocie, cercul de cunoştinţe dobândite la grupa
anterioară, se lărgeşte atât prin introducerea unor amănunte legate
de activitatea părinţilor, acasă şi la serviciu, cât şi în legătură cu
activitatea adulţilor din grădiniţă şi din afara grădiniţei. La această
grupă, copiii capătă cunoştinţe despre munca oamenilor din
magazinele apropiate, de pe şantierul de construcţie, despre unele
aspecte ale muncii agricole (arat, semănat, secerat, plantat). Copiii
încep să se familiarizeze cu unele obiecte şi unelte folosite de adulţi
în timpul muncii, cât şi cu unele mijloace de transport.
Raportul cunoaştere- înţelegere se modifică treptat în
favoarea celei din urmă, copilul fiind capabil la sfârşitul grupei
mijlocii să precizeze, să exemplifice, să exprime şi să explice cu
cuvinte proprii însuşirile obiectului sau ale fiinţei observate,
necesitatea folosirii unor instrumente sau a unor norme de
comportare, să clasifice după anumite criterii, etc.
În percepţia copiilor intervin o serie de progrese vizibile care
fac posibilă trecerea de la diferenţierea însuşirilor contrastante la
sesizarea unor deosebiri mai fine.
Odată cu îmbogăţirea experienţei senzoriale se creează la
preşcolari premisele dezvoltării gândirii abstracte precum şi a
diverselor operaţii ale acesteia.
Din punct de vedere al conţinutului activităţilor de
cunoaşterea mediului înconjurător, copiilor grupei mijlocii li se
îmbogăţesc noţiunile despre fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii,
ocupaţii şi meserii, mijloace de transport.

Cunoştinţele despre animale şi plante nu se limitează doar la

recunoaşterea şi denumirea corectă a acestora ci şi la sesizarea a
2- 3 caracteristici definitorii.
Cunoştinţele despre animale se îmbogăţesc cu noţiuni
referitoare la înfăţişare, părţi componente, la hrana specifică, la
adăpost sau locul unde cresc sau vieţuiesc, la îngrijirea lor.
Exemplu: Lectură după imagini: “Copiii îngrijesc plantele”,
“La fermă”, “În pădure”, etc.
Jocuri didactice: “Cine a venit?” (animale, păsări, hrana lor,
modul de viaţă), “Să facem bucheţele de flori” (clasificarea florilor
după culoare, după anotimp), etc.
Cunoştinţele despre anotimpuri se îmbogăţesc prin
cunoaşterea fenomenelor caracteristice fiecărui anotimp, a
activităţilor adulţilor şi copiilor în diferite anotimpuri, măsuri de
adaptare la schimbările din natură.
Exemplu: Lecturi după imagini: “A sosit toamna” (iarna,
primăvara, vara), “Munca oamenilor în grădină” (în livadă, pe ogor,
etc.).
Jocuri didactice: “Ştii când?” (clasificări de activităţi după
anotimp), “Ce se potriveşte?” (anotimpuri), etc.
Povestiri: “Povestea castanelor”, “Ce mi-a povestit un greier
mic” de M. Pop, etc.
Ca o noutate pentru această grupă, s- au introdus noţiuni
referitoare la orientarea în timp (cunoaşterea şi înţelegerea
succesiunii diferitelor momente ale zilei, diferenţierea acestora;
perceperea trecerii timpului şi precizarea reprezentărilor de prezent-
azi, viitor- mâine, trecut- ieri; învăţarea denumirii zilelor săptămânii,
în succesiunea lor).
La grupa mare, se aprofundează şi cunoştinţele dobândite în
grupele anterioare.
Începând cu vârsta de 5 ani este deja consolidată
coordonarea între mişcările mâinii şi ale ochiului în procesul de
explorare şi cunoaştere a obiectului cercetat.
Analiza şi sinteza sunt mai profunde şi realizate la un nivel
superior celui atins în perioada anterioară.
Începând cu această vârstă, aplicarea în practică a
cunoştinţelor dobândite, capătă un rol tot mai important.
Rezolvarea fişelor de muncă independentă devine tot mai
eficientă pentru evaluarea cunoştinţelor copiilor.
Se îmbogăţesc şi se sistematizează cunoştinţele copiilor
referitoare la fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, ocupaţii şi meserii,
mijloace de locomoţie.
Copiii încep să facă diferenţieri din ce în ce mai nuanţate între
obiecte şi însuşirile acestora, dobândesc capacitatea de a descrie
fenomenele observate, de a relata, pot efectua singuri experienţe
simple (Apa şi transformările ei”, “Plutirea obiectelor”, “Germinaţia
plantelor”, etc.).
În procesul de formare a noţiunilor despre om, îmbrăcăminte,
obiecte dintr- o locuinţă, hrană, obiecte de toaletă, copiii grupelor
mari îşi formează deprinderi igienice corporale, alimentare, etc.
conştientizează necesitatea de a respecta igiena personală în toate

împrejurările de viaţă şi cunosc efectele negative rezultate din

încălcarea acestor norme.
Exemple de activităţi desfăşurate la grupa mare şi
conţinuturile specifice cunoaşterii mediului înconjurător.
3. Animale
- domestice: “Ferma de animale, “Animalele domestice şi puii
lor”, “Animalele din curtea bunicului”;
- sălbatice: “Animale sălbatice din ţara noastră”, “Grădina
zoologică”, “Cine nu aparţine grupului”, “Curiozităţi din lumea
animalelor”.
2. Plante
- necultivate: “Pădurea, prietena noastră”, “Plante
medicinale”;
- cultivate: “Pomii fructiferi”, “Legume de toamnă”, “Spicul de
grâu”, “Încolţirea”, “Înmugurirea şi înflorirea”.
3. Omul
- înfăţişare: “Ce ştim despre corpul nostru?”, “Ce simţim, cum
simţim?”, “De câte feluri sunt oamenii?”;
- cunoştinţe şi deprinderi igienice: “Curat şi sănătos”, “Cu
păpuşa la doctor”;
- activităţi specifice: “Ce meserii cunoaştem?”, “Din
activitatea poliţistului” (doctorului, tâmplarului, etc.);
- relaţia cu lumea înconjurătoare: “Aspecte din viaţa de
familie”, “Ziua celor dragi”, “Cu ce călătorim?”.
Medii de viaţă: “O plimbare la pădure”, “În împărăţia apelor”.

Fenomene ale naturii: “Ce ne povesteşte vântul”, “Ploaia”,
“Curcubeul”, “Bruma”, “Poleiul”.
Anotimpurile: “Viaţa în cele patru anotimpuri”, “Când se
întâmplă”, “Roata timpului”, “De ce se schimbă vremea”.
Pământul şi alte corpuri cereşti: “Planeta pe care locuim”, “O
călătorie cosmică”, “Vehicule cosmice”, “Ocrotirea vieţii pe pământ”.
Noţiuni de fizică şi chimie/ experimente: “Apă, aer, foc-
elemente ale vieţii”, “Apa şi transformările ei”, “Plutirea şi
scufundarea”, “Dizolvarea”, “Amestecarea şi separarea”, “Focul şi
efectele lui”, “La bucătărie”, “Micii chimişti”.
Conţinutul activităţilor cuprinse în planificarea instructiv-
educativă, trebuie astfel conceput încât să nu fie o repetare monotonă
a sarcinilor.
A proceda în acest fel însemnă a îmbunătăţii elementele
învăţate anterior, pe de o parte şi pe de altă parte, a completa
progresiv tema, ducând la o înţelegere mai largă şi la transferul
învăţării.
Planificare anuală orientativă cuprinzând domeniile

specifice de cunoaştere (Elena Rafailă şi colaboratorii- Metode orientative
de lucru cu preşcolarii, Editura All Pedagogic, Bucureşti, 1999).

GRUPA SEMEST TEMA (săptămâna) SUBTEMA

RUL
Evaluare iniţială
Familie, grădiniţă Familia mea
Familie, grădiniţă Încăperile grădiniţei
Familie, grădiniţă Familiarizarea cu personalul grădiniţei
Natura Fructe de toamnă
Natura Legume de toamnă
Natura Flori
Omul Înfăţişarea omului
Omul Obiecte de toaletă şi uz personal
I. Natura Animale domestice (pisica)
Natura Animale sălbatice (ursul)
Natura Caracteristicile iernii (început de iarnă)
Localitatea natală Obiceiuri şi tradiţii de iarnă (Vine Moş Crăciun!)
EVALUAREA SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Familie, grădiniţă - De acasă la grădiniţă
Natura - Legume, fructe, flori
2. Omul - Cum arăt? (Înfăţişarea); Cum mă îngrijesc?
3. Natura - Animale domestice
- Animale sălbatice- viaţa în timpul iernii
Natura Fenomene specifice
MICĂ
Natura Jocurile copiilor iarna
Natura Pădurea şi animalele în timpul iernii
Omul Munca în familie (activitatea omului)
Familie, grădiniţă E ziua mamei
Natura Flori de primăvară
Natura Aspecte de primăvară
Localitatea natală Oraşul nostru. Cartierul în care locuiesc
Natura Munci de primăvară (pe câmp)
Natura Munci de primăvară (în grădină)
II. Localitatea natală Mijloace de locomoţie şi transport (pe uscat)
Localitatea natală Mijloace de locomoţie şi transport (pe apă)
Natura Aspecte de vară (început de vară)
Natura Fructe de vară (cireşe)
Drepturile copilului Copilărie fericită (1 iunie)
EVALUARE SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Natura Flori pentru mama
2. Localitatea natală Cu ce putem călători?
3. Omul Oraşul nostru în acest anotimp
Localitatea natală Munca oamenilor
Natura

GRUPA SEMEST TEMA (săptămâna) SUBTEMA

RUL
I. Evaluare iniţială
Familie, grădiniţă Grădiniţă, casa noastră dragă
Natura Fructe de toamnă
Natura Legume de toamnă
Natura Flori de toamnă
Natura Animale domestice
Natura Animale sălbatice
Natura Pădurea în acest anotimp
Omul Înfăţişarea omului
Omul Alimentele şi sănătatea
Omul Îmbrăcămintea şi încălţămintea
Natura Fenomene ale naturii
Localitatea natală Obiceiuri şi tradiţii de iarnă
EVALUARE SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Natura Legume, fructe, flori
2. Natura Cartea cu animale (sălbatice, domestice- mod de
viaţă în anotimpul rece)
3. Omul Cine sunt? Cum mă îmbrac? (Despre sănătatea
omului)
II. Omul Despre prieteni
MARE Omul Meseriile omului
Omul Accidentele şi viaţa
Familie, grădiniţă Comportarea şi activitatea în familie
Omul E ziua mamei!
Natura Flori de primăvară pentru mama (ghiocelul şi
vioreaua)
Localitatea natală, ţara Oraşul meu, primăvara
Localitatea natală Ţara mea
Universul Pământul (Obiceiuri de Paşti)
Localitatea natală, ţara Mijloace de locomoţie şi transport
Familie, grădiniţă, şcoala Şcoala din apropierea grădiniţei
Natura Flori
Natura Legume specifice anotimpului
Natura Fructe
Drepturile copilului Viaţa copiilor din ţara noastră
EVALUAREA SEMESTRIALĂ FINALĂ
1. Familie, grădiniţă, Activitatea în familie şi societate (comportare,
şcoală meserii, prevenirea accidentelor)
2. Localitatea natală, ţara Călătorie în jurul pământului (despre oraş, ţară,
Universul Pământ, mijloace de transport)
3. Natura Când se întâmplă? (Anotimpuri- legume, fructe, flori)

Proiect de lecţie
Grupa mare
Disciplina: Cunoaşterea mediului
Tema lecţiei: “Ghiocelul şi vioreaua”

Tipul lecţiei: observare
Obiective generale:
• însuşirea unor cunoştinţe elementare despre plante de primăvară (ghiocel şi viorea)-

alcătuire externă, asemănări/ deosebiri, importanţă;
• îmbogăţirea vocabularului cu o serie de cuvinte noi: bulb, tulpină subpământeană,
tulpină aeriană;
• dezvoltarea acuităţii senzoriale (vizuală, tactilă, olfactivă), a spiritului de observaţie;
• dezvoltarea operaţiilor gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea,
generalizarea), a atenţiei voluntare;
• educarea dragostei faţă de natură, a dorinţei de a îngriji florile, de a le folosi pentru
înfrumuseţarea mediului ambiant.
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili să:
O1: Să recunoască ghiocelul şi vioreaua, stabilind caracteristicile fiecărei plante, pe baza

materialului pus la dispoziţie;
O2: Să indice părţile componente ale celor două plante comparativ pe baza materialului
natural şi a planşelor;
O3: Să explice rolul fiecărei părţi componente, pe baza explicaţiilor educatoarei;
O4: Să identifice asemănări şi deosebiri între ghiocel şi viorea în urma observării prin
comparaţie a celor două plante.
Strategii didactice:
- Metode şi procedee: observaţia, comparaţia, conversaţia, demonstraţia,

problematizarea, explicaţia.
- Mijloace de învăţământ: material distributiv, ghiocei şi viorele (plante întregi) pentru
fiecare copil, material demonstrativ: planşe, lădiţe cu pământ, ghiocei, viorele, alte flori
de primăvară, casetă muzicală.
Bibliografie:
1. Maria Comănescu, Doina Gheorghe- Cunoaşterea mediului- grupa pregătitoare,
ghidul educatoarei, Editura Didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 1998
2. Mica enciclopedie pentru prichindei, Editura RAO.

Obiective
Etape Eva-
operaţio- Activităţi de învăţare Strategii şi resurse
luare
nale
Moment Asigurarea condiţiilor optime pentru Metode: conversaţia,
organizatoric desfăşurarea activităţii: aerisirea sălii instructajul verbal.
de grupă, pregătirea materialelor
necesare.
Captarea Se realizează prin audierea unei

atenţiei şi casete audio de conţine o “ceartă” Eva-
crearea între flori de primăvară, referitoare la Metode: conversaţia, luare
motivaţiei frumuseţea, parfumul şi culoarea audiţia. fron-
acestora. Dintre acestea se remarcă Mijloace: casetă tală
ghiocelul şi vioreaua. audio, casetofon.,
material natural
Se anunţă tema şi obiectivele activităţii
pe înţelesul copiilor: observarea unor
Anunţarea plante care înfloresc primăvara
temei şi a (ghiocelul şi vioreaua). Metode: conversaţia,
obiectivelor Se va intui materialul, apoi se va trece Mijloace: planşe,
la observarea părţilor componente ale material natural,
celor două plante, prin comparaţie. ghiocei şi viorele.
1. Rădăcina – la ambele plante:
- firişoare subţiri, albicioase care cresc
în pământ;
Dirijarea
- susţin planta şi absorb apa cu sărurile
învăţării
minerale din pământ.
Metode: observarea,
4. Tulpina subpământeană
conversaţia,
În pământ plantele au o tulpină
problematizarea,
subpământeană:
demonstraţia,
- bulb asemănător cepei, alcătuit din
explicaţia. Eva-
frunze care se acoperă unele pe altele;
Mijloace: material luare
- bulbul este numit “cămara plantei”- în
natural (ghiocei, fron-
el se află substanţe hrănitoare.
O1 viorele) şi planşe. tală
3. Tulpina aeriană
- porneşte din bulb, este subţire şi de
culoare verde la ambele plante;
- prin tulpină, apa şi substanţele
hrănitoare sunt transportate către
frunze.
4. Frunzele
O2
- două frunze de culoare verde, lungi şi
ascuţite la vârf;
- frunza este “bucătăria plantei”- aici se
Metode: observarea,
pregăteşte hrana necesară plantei;
conversaţia,
- la ghiocel, în vârful tulpinii aeriene se
problematizarea,
află o frunză mică, cu vârful ascuţit, ce
demonstraţia,
protejează floarea;
explicaţia.
- la viorea tulpina aeriană este învelită
Mijloace: material
până la jumătate de două frunze lungi,
natural (ghiocei,
care se deschid; din interior apare o
O3 viorele) şi planşe. Eva-
codiţă spre vârful căreia apar florile.
luare
Sinteza parţială. Copiii vor recapitula
fron-
cele învăţate despre rădăcină şi cele
tală
două tipuri de tulpină.
5. Floarea
- ghiocelul are o singură floare, în vârful
tulpinii, formată din petale albe moi şi
catifelate;
- are forma de clopoţel;

- miros specific, de primăvară;

- vioreaua are mai multe flori mici
formate din petale de culoare albastră;
- miros specific.
Sinteza parţială este realizată de către
copii cu ajutorul educatoarei, pe baza
celor învăţate despre floare.
Metode: observarea,
6. Mediul de viaţă conversaţia,
- cresc îndeosebi în pădure, dar şi în problematizarea, Eva-
grădinile de flori; demonstraţia, lua-
- înfloresc primăvara devreme (plante explicaţia. re
de primăvară), iar pentru a creşte au Mijloace: material Fron-
nevoie de lumină, căldură şi apă, natural (ghiocei, tală
substanţe hrănitoare. viorele) şi planşe.
7. Înmulţirea plantelor
- se realizează prin bulb.
8. Importanţa şi modul de îngrijire al
O4 celor două plante.
Sinteza finală. Este realizată de copii Metode: observarea,
pe baza materialului ilustrativ. conversaţia,
Are caracter aplicativ: copiii vor problematizarea,
reconstitui cele două plante din demonstraţia,
materialul primit, motivând alegerea explicaţia.
diferitelor părţi, aşezarea şi Mijloace: material
succesiunea acestora. natural (ghiocei,
Aprecieri referitoare la modul de viorele) şi planşe.
desfăşurare a activităţii.
Copiii vor răsădi plantele cu rădăcină Metode: exerciţiul,
în lădiţe şi le vor îngriji. explicaţia,
conversaţia.
O2 Mijloace: piese tip
puzzle.
Fixarea Eva-
cunoştinţelor lua-
şi realizarea re
feed- back- Fron-
ului tală
O4
Evaluarea
Încheierea
activităţii Indi-
vidu-
ală

4. 7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
1. Metodica este o disciplină ştiinţifică, componentă a sistemului ştiinţelor

pedagogice, care are ca obiect studierea organizării procesului de învăţământ- ca proces
instructiv- educativ, la un anumit obiect din planul de învăţământ.
2. Vezi paginile corespunzătoare.
Cursul conţine exemple de planificări anuale. Consultă paginile corespunzătoare.
4.8. Lucrarea de verificare 4

1. Proiectaţi o unitate de învăţare la disciplina Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale
naturii (învăţământ primar)
Sau
Elaboraţi o planificare semestrială şi săptămânală (învăţământ preşcolar) 4p
1. Proiectaţi o activitate/ lecţie de Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale naturii. 5p
Sugestii:
- alegeţi tema specifică domeniului preferat (învăţământ preşcolar sau primar);
- abordaţi forma de proiect care vă este accesibilă; urmaţi paşii necesari pentru
proiectarea unei activităţi/ lecţii.
1. 4p
2. 5p
- stabilirea corectă a obiectivelor operaţionale- 0,50p;

- alegerea metodelor de predare şi a activităţilor de învăţare- 1p;
- structura lecţiei- 2,50p;
- abordări personale- 1p.

1. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Curriculum- Ghid

metodologic de aplicare a programei şcolare de Ştiinţe ale naturii la cls. a III- a şi a IV-a,
Bucureşti, 2001, p.4- 31
2. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centru Naţional de Formare a Personalului din
învăţământul preuniversitar- Ghidul programului de informare/ formare a institutorilor/
învăţătorilor- curriculum pentru clasele I şi a II-a, Bucureşti, 2003, p. 68- 78
3. Gheorghe, Alexandru; Pavelea, Daniel, Tudor şi colaboratorii- Tehnologia didactică şi a
tipurilor de lecţie în învăţământul preuniversitar, Editura “Gheorghe Alexandru”, Craiova,
2005, p. 14- 42
4. Maria, Comănescu, Androne, Constanţa- Ştiinţe, clasa a II-a, Ghidul învăţătorului,
Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996
5. Elena, Huţanu; Daniel, Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a III-a, Manualul învăţătorului,
Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2001
6. Elena, Huţanu; Daniel, Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a IV-a, Manualul învăţătorului,
7. Elena, Rafailă şi colaboratorii- Modele orientative de lucru cu preşcolarii, Editura All
Pedagogic, Bucureşti, 1999, p. 3- 45.
Bibliografie generală:
1. Corega C., Haralamb Dorel, Talpalaru Seryl- Fizică, manual pentru clasa a VI- a,
Editura Teora, 1998, pag. 22- 46
2. Corega C., Haralamb Dorel, Talpalaru Seryl- Fizică, manual pentru clasa a VIII- a,
Editura Teora, 2000, pag. 20- 27, 47- 59
3. Turcitu Doina, Pop Viorica- Fizică manual pentru clasa a VIII a, Editura Radical,
2000, pag. 7- 47
4. Fătu Sanda, Stroe Felicia, Stroe Constantin- Chimie, manual pentru clasa a VII- a,
Editura Corint, 1999, pag. 3- 25
5. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena- Manualul învăţătorului, clasa a III- a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2001, p. 5-14
6. Crocnan Daniel Ovidiu, Huţanu Elena- Manualul învăţătorului, clasa a IV- a, Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2002, p. 4- 10
7. Pacearcă Ştefan, Constantinescu Rodica, Popescu Maria- Luiza- Ştiinţe, clasa a IV-
a, Editura Cartea Universală, 2003
8. Bogheanu Maria Magdalena, Ilarion Niculina- Ştiinţe ale naturii clasa a IV- a
experimente, evaluare, autoevaluare, Editura Humanitas Educaţional, 2002
9. Pârâială Viorica, Pârâială Dumitru, Filoti Carmen- Ştiinţe ale naturii, auxiliar pentru
elevi, cadre didactice şi părinţi, Editura Euristică, Iaşi, 2002
10. Grinţescu I., Botanică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 32-69
11. Boldor O., Raianu O., Trifu M., Fiziologia plantelor- Lucrări practice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 25- 48
12. Todor V. şi colaboratorii, Metodica predării biologiei la clasele V- VIII, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2002, pag. 12- 32, p. 32- 45

14. Copil V. şi colaboratorii, Biologie, Manual pentru clasa a V-a, Editura Sigma, 1997,
pag.28- 78
15. Enciclopedia pentru tineri Larousse- Plante şi animale, Editura Rao, 1996, pag. 8-
29, p. 32- 99
16. Ţibea, Florica- Atlas şcolar de biologie (Regnul Plante), Editura Didactică şi
17. Opriş T., Bios (Cele mai pasionante probleme ale lumii vii), Editura Albatros
18. Ariniş Ioana, colaboratorii- Biologie, manual pentru clasa a IX-a, Editura All,
Bucureşti, 2000
19. Ariniş Ioana, Cristescu D.- Biologia animală şi vegetală, ghid metodologic, Editura
paralela 45; Piteşti, 2006, p. 10- 29, p. 96- 110
20. Vodă Claudiu- Cercetător la …. zece ani, Editura Aramis, Bucureşti, 2001
21. Opriş Tudor- Aceste uimitoare plante şi animale, Editura Ion Creangă, Bucureşti,
1988
22. Întrebări şi răspunsuri- Ştiinţa în viaţa cotidiană, Enciclopedia Rao, Grupul Editorial
Rao, 2005
23. Întrebări şi răspunsuri- Natură şi animale, Enciclopedia Rao, Grupul Editorial Rao,
2005
24. Ţibea, Florica- Atlas şcolar de biologie- Anatomia omului, Editura Didactică şi
25. Ţibea, Florica- Atlas şcolar de biologie (Regnul Protista, Regnul Animal), Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2004
26. *** Arborele lumii
27. *** MEC- Programul Naţional “Educaţia pentru sănătate în şcoala românească”,
Ghid pentru cadre didactice (suport informativ), 2004, p. 63- 89
28. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Consiliul Naţional pentru Curriculum- Ghid
metodologic de aplicare a programei şcolare de ştiinţe ale naturii la clasele a III- a şi a IV-
a, Bucureşti, 2001, p. 4- 31
29. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Centru Naţional de Formare a Personalului din
învăţământul preuniversitar- Ghidul programului de informare/ formare a institutorilor/
învăţătorilor- curriculum pentru clasele I şi a II-a, Bucureşti, 2003, p. 68- 78
30. Gheorghe, Alexandru; Pavelea, Daniel, Tudor şi colaboratorii- Tehnologia didactică
şi a tipurilor de lecţie în învăţământul preuniversitar, Editura “Gheorghe Alexandru”,
Craiova, 2005, p. 14- 42
31. Maria, Comănescu, Androne, Constanţa- Ştiinţe, clasa a II-a, Ghidul învăţătorului,
Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996
32. Elena Huţanu, Daniel Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a III-a, Manualul învăţătorului,
33. Elena Huţanu, Daniel Ovidiu Crocnan- Ştiinţe, clasa a IV-a, Manualul învăţătorului,
34. Elena Rafailă şi colaboratorii- Modele orientative de lucru cu preşcolarii, Editura All
Pedagogic, Bucureşti, 1999, p. 3- 45.

7.stiinte Si Didactica Stiintelor Si Cunoasterii Mediulu C Tica PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

7.stiinte Si Didactica Stiintelor Si Cunoasterii Mediulu C Tica PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

ŞTIINŢE ŞI CUNOAŞTEREA MEDIULUI. DID. ŞTIINŢELOR ŞI A CUNOAŞTERII MEDIULUI

Tel: 021 305 59 99

Toţi copiii din mediul rural

Ştiinţe şi cunoaşterea mediului. Didactica

Unitatea de învăţare Nr. 1- Fenomene fizice şi chimice ................................................. 1

Unitatea de învăţare Nr. 2- Plante................................................................................... 25

Proiectul pentru Învăţământul Rural i

2.6. Funcţiile frunzei ...........................................................................................................36

Unitatea de învăţare Nr. 3- Animale ................................................................................55

ii Proiectul pentru Învăţământul Rural

3.7 Regnul animal- vertebrate ........................................................................................... 74

IV. Unitatea de învăţare Nr. 4-

Bibliografie generală ..................................................................................................... 131

Proiectul pentru Învăţământul Rural iii

Cursul se adresează studenţilor care parcurg Programul universitar de formare în

iv Proiectul pentru Învăţământul Rural

Unitatea de învăţare Nr. 1

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1................................................................................... 2

Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1

1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor

Un corp se află în repaus într- un interval de timp oarecare

Determinarea masei corpurilor

Instrumentul utilizat pentru măsurarea masei unui corp este

2 Proiectul pentru Învăţământul Rural

Experimentul 1.1 Evidenţierea inerţiei corpurilor

Notează observaţiile tale, pe spaţiile punctate.

1.2.2. Volumul corpurilor

Proiectul pentru Învăţământul Rural 3

Experimentul 1.2 Determinarea volumului unui corp solid

1.2.3. Densitatea corpurilor

Experimentul 1.3 Masa corpurilor

4 Proiectul pentru Învăţământul Rural

Cântărind cele două cuburi ai descoperit ca masa cubului de

Proiectul pentru Învăţământul Rural 5

Un lichid exercită, pe suprafaţa corpurilor cu care este în

6 Proiectul pentru Învăţământul Rural

Testul de autoevaluare nr. 1

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

Care dintre afirmaţiile următoare, referitoare la un lichid, sunt corecte?

3. Citeşte cu atenţie afirmaţiile şi încercuieşte una din literele A (adevărat) sau F

Răspunsuri şi comentarii se află la pagina 21.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 7

1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare

1.3.1. Topirea. Solidificarea

Trecerea unei substanţe din starea solidă în stare lichidă se

8 Proiectul pentru Învăţământul Rural

1.3.2. Vaporizarea. Condensarea

Procesul de trecere a substanţelor din stare lichidă în stare

1.3.3. Circuitul apei în natură

În natură, apa trece dintr- o stare de agregare în alta datorită

Proiectul pentru Învăţământul Rural 9

În timpul nopţilor reci, vaporii de apă din atmosferă vin în

Experimentul 1.4 Evidenţierea stării gazoase

Experimentul 1.5 Evidenţierea fenomenului de topire

10 Proiectul pentru Învăţământul Rural

Experimentul 1.6 Evidenţierea vitezei de evaporare a lichidelor

- toarnă acelaşi volum (5 ml ≈o linguriţă) de acetonă, de alcool şi de apă în cele

Testul de autoevaluare nr. 2

a. trecerea din stare lichidă în stare solidă

Proiectul pentru Învăţământul Rural 11