Sunteți pe pagina 1din 3

5 semne că ai deficit de potasiu

csid.ro/health/sanatate/5-semne-ca-ai-deficit-de-potasiu-15571440/

Probabil ştii că bananele sunt o sursă


importantă de potasiu, dar poate nu îţi
dai seama de rolul vital pe care îl joacă
acest mineral în organismul tău. Potasiul
controlează contracţia musculară,
reglează bătăile inimii, protejează
sănătatea sistemului cardiovascular şi
nervos şi ajută la refacerea rezervelor de
glicogen după efort fizic.

Mai mult, potasiu accelerează diureza şi


intervine în procesul de eliminare a sodiului
– de multe ori în exces, asigurându-se astfel
o eliminare eficientă a toxinelor şi o
activitate normală a glandelor suprarenale.

De asemenea, ajută la relaxarea vaselor de sânge şi menţine tensiunea arterială sub


control. O dietă bogată în alimente care conţin potasiu şi reducerea consumului de sodiu
poate reduce riscul de accident vascular cerebral cu 21% şi diminuează şansele unor boli
de inimă, potrivit unui studiu publicat în 2011 în Journal of American College of Cardiology.

Potasiul previne pietrele la rinichi şi accidentele vasculare, previne osteoporoza, fiind


partenerul calciului în menţinerea structurii osoase sănătoase. În plus, are un rol important
în tratamentul alergiilor. "Dacă regimul tău alimentar se bazează pe alimente rafinate
sau la cutie sunt şanse mari că ai putea avea un deficit de potasiu", este de părere
Lauren Blake, dietician la Centrul Medical Wexner al Universităţii de Stat din Ohio.

Doza zilnică recomandată de potasiu


O dietă bogată în fructe şi legume este esenţială pentru a atinge doza zilnică
recomandată de experţi de 4,700 mg. Doza zilnică recomandată de potasiu este de
400mg/zi pentru copii între 0-6 luni, 700mg pentru copii între 7-12 luni, 3.000 mg pentru
copii între 1-3 ani, 3.800 pentru copii între 4-8 ani, 4.700 mg între 9-13 ani, 4.500 pentru
adolescenţi între 14-18 ani, adulţi şi femei însărcinate şi 5.100 mg pentru femeile aflate în
perioada de alăptare. (Nu uita să adaugi pe lista de cumpărături aceste alimente!)

Deficitul de potasiu
Deficitul de potasiu se poate manifesta prin slăbiciune şi crampe musculare,
oboseală,tulburări digestive (constipaţie, dureri abdominale, balonare) şi ale ritmului
cardiac.

1/3
O cantitate foarte mică de potasiu în plasmă produce afecţiunea numită hipopotasemie (
sau hipokaliemia). Aceasta poate apărea ca urmare a consumului de medicamente, al unor
boli sau foarte rar din cauza aportului alimentar insuficient.

Cauzele deficitului de potasiu


Diaree, vomă prelungită, transpiraţie excesivă
Administrarea de diuretice, laxative, antibiotice (în curele de slăbire intense şi în
cazul dietelor disociate)
Deficit de magneziu
Anumite afecţiuni ale rinichilor
Alcoolism (aport caloric insuficient)
Boli de rinichi (sindromul Liddle, sindromul Cushing, sindromul Barterr)

Când deficienţa de potasiu este uşoară manifestările clinice pot fi absente. Tocmai de asta
este important să mergi la medicul de familie dacă suspectezi că suferi de un deficit de
potasiu. Hipopotasemia este diagnosticată prin evaluarea nivelului de potasiu din sânge. În
formele uşoare se poate recomanda o dietă bogată în potasiu, iar în cele mai grave
suplimente de potasiu (sub formă de pastile sau intravenos).

În cazul unei hipopotasemii medii – severe acestea sunt cele mai mari semne:

1. Eşti tot timpul obosită


Dacă ţi se pare că nu te odihneşti niciodată suficientă şi că nu ai suficientă energie s-ar
putea ca o posibilă cauză să fie chiar deficitul de potasiu. Fiecare celulă din organismul tău
are nevoie de potasiu pentru a funcţiona. Dacă eşti tot mai obosită deşi dormi suficient,
lipsa de potasiu ar putea fi de vină. (O dietă nesănătoasă, stres sau lipsa somnului pot fi
cauze ale oboselii cronice, aşa că nu trebui să te grăbeşti să tragi concluzia că deficitul de
potasiu este principala cauză înainte de o vizită la medicul de familie!).

2. Ai spasme musculare
Potasiul joacă un rol cheie în contracţia muşchilor, inclusiv cele de la nivelul muşchiului
cardiac. Astfel, spasmele musculare (cârceii) sunt simptome care trădeaza lipsa
potasiului. Un deficit sever de potasiu nu doar că afectează buna funcţionare a muşchilor,
dar poate conduce chiar şi la distrugerea ţesutului muscular, determinând apariţia
rabdomiolizei.

3. Te simţi ameţită sau slăbită


Nivelul potasiului poate varia pe parcursul zilei, iar o scădere mare poate să-ţi încetinească
bătăile inmii, creând senzaţia de leşin, cauzată de tensiunea arterială scăzută. Această
reacţie nu este una obişnuită şi este posibil să fie declanşată şi alţi factori, dar este
important să mergi la un consult. Furnicăturile, fierbinţeala şi amorţeala la nivelul
mâinilor şi picioarelor sunt un alt semn pe care nu ar trebui să îl ignori.

Deficitul de potasiu este extrem de periculos şi pentru sănătatea rinichilor:


2/3
determinând pierderi mari de apă prin intermediul rinichilor (aduce cu sine urinări
frecvente). Senzaţia permanentă de sete este o altă urmare a urinării frecvente determinate
de deficitul de potasiu din organism.

4. Palpitaţii sau hipertensiune


Fără suficient potasiu, vasele de sânge se pot deteriora ceea ce duce la hipertensiune.
Palpitaţiile reprezintă unul dintre principalele simptome al carenţei de potasiu în
organism, aceasta afectează contracţiile ritmice ale inimii şi determină bătăile puternice şi
accelerate.

5. Te simţi balonată tot timpul


Când apare deficitul de potasiu, organismul încearcă să regleze nivelul sodiumului şi
afectează muşchii stomacului şi ai intenstinelor, cauzând balonare, dureri abdominale,
crampe sau constipaţie.

Cele mai bune surse de potasiu


Potasiul se găseşte în cantitate mare în fructe şi legume ca banane, cartofi, prune, roşii,
stafide, spanac, migdale, seminţe de floarea soarelui, caise uscate, mango sau peştele
(somon, cod şi sardine). De exemplu, o banană medie conţine aproximativ 450 mg potasiu
iar un cartof copt cu coajă conţine aproximativ 930 mg.

Atenţie!

Nivelul de potasiu din organism scade atunci când consumăm alcool, zahăr sau
cafea în exces, pâine albă sau dulciuri rafinate.
Datorită efectelor secundare puternice, suplimentele ce conţin o cantitate mai mare
de 100 mg potasiu / comprimat trebuie consumate doar sub supravegherea unui
specialist.

3/3

S-ar putea să vă placă și