SARURILE MINERALE

REFERAT

Cationi

CALCIUL - se găseşte în organismul uman în cantităţi de 1100 - 1400g.

Absorbţia - se realizează în duoden şi în prima porţiune a jejunului în

proporţie de 20 - 40% printr-un mecanism de transport activ. Coeficientul de
utilizare digestivă depinde de necesarul organismului, de cantitatea existentă la un
moment dat în lumenul intestinal şi de o serie de alţi factori favorizanţi sau
defavorizanţi. Calciul sub formă ionică este transportat prin mucoasa intestinală
legat de proteină specifică, a cărei formare în celulele epiteliale este dependentă
de vitamina D.
Absorbţia calciului este favorizată de următorii factori: aciditatea gastrică
normală; prezenţa vitaminei D, a lactozei, a acidului lactic, a acidului citric, a
aminoacizilor şi a sărurilor biliare.
Reducerea utilizării digestive a calciului este realizată de următorii factori:
excesul de fosfor, acid oxalic, acid fitic sau grăsimi; hipoaciditatea gastrică; raportul
Ca/P subunitar.

Rol în nutriţie şi efectele carenţei

- Calciul se concentrează în oase şi dinţi în proporţie de 99% îndeplinind un

rol plastic. Scheletul animalelor este alcătuit din proteine pe care se depozitează
calciu insolubil. În majoritate proteinele sunt reprezentate de colagen , dar sunt
prezenţi şi proteoglicanii ( mucoproteine şi mucopolizaharide) ce conţin glucide.
Elementele minerale sunt reprezentate de hidroxiapatită şi cantităţi mici de săruri
de magneziu şi sodiu.
Mineralizarea scheletului începe în perioada de viaţă intrauterină (luna a V-a)
şi continuă după naştere până la 20 ani. Odată cu înaintarea în vârstă activitatea
demolatoare devine dominantă şi apare osteoporoza. In dinţi turnoverul calciului
este foarte lent.
Din cantitatea de calciu existentă în organism 1% se găseşte în ţesuturile
moi şi
îndeplineşte roluri importante:
 = intervine în coagularea sângelui prin catalizarea transformării
protrombinei în trombină;
= activează o serie de enzime- labferment, tripsină, lipază, fosfatază
alcalină, colinesterază;
= activează factorul intrinsec Castle şi facilitează absorbţia vitaminei
B12;
= participă la mecanismul contracţiei musculare şi la reglarea
permiabilităţii membranare;
= are efecte simpaticomimetice în antagonism cu potasiul ce
acţionează parasimpaticomimetic;
= împreună cu magneziul scade excitabilitatea neuromusculară;
= participă la menţinerea echilibrului acido-bazic.
Nivelul calcemiei este reglat de acţiunea a 3 hormoni: hormonul paratiroidian
şi forma activă a vitaminei D care cresc calcemia; calcitonina ce scade nivelul
calciului din sânge.
Efectul hipercalcemiant al parathormonului şi al vitaminei D se realizează prin
creşterea absorbţiei în intestin şi a reabsorbţiei calciului din tubii renali şi prin
mobilizarea acestuia din oase. Calcitonina acţionează prin inhibarea activităţii
osteoclastelor.
Carenţa de calciu are drept consecinţă rahitismul la copil şi osteomalacia sau
osteoporoza la adult.
Hipercalcemia apare la copiii ce au primit cantităţi mari de vitamină D, ea
manifestându-se prin tulburări gastrointestinale şi de creştere, întârziere mintală
marcată. La adult hiperalcemia apare ca rezultat al hiperparatiroidismului sau a
dozelor mari de vitamină D.

Necesarul de calciu

- este diferit în funcţie de vârstă:

- 0,8 g/zi la adult;
- 1,2 g/zi la copii între 10 - 12 ani;
- 1,4 g/zi la băieţi între 14 - 18 ani;
- 1,3 g/zi la fete între 14 - 18 ani.

Sursele alimentare

- Laptele şi brânzeturile reprezintă sursa principală, datorită conţinutului ridicat

în acest element şi condiţiilor favorabile pentru absorbţie.
Cantităţi mai mici de calciu şi cu un coeficient de utilizare mai redus decât în
lapte sunt aduse de legume ( în special cele frunze- varză, gulii) şi de fructe.
 MAGNEZIUL
- Se găseşte în organism în cantitate de 25 - 30 g, din care mai mult de
jumătate (70%) participă la mineralizarea scheletului, 1% se găseşte în plasmă şi
lichidele intracelulare ,iar restul este concentrat în ţesuturile moi.

Absorbţia şi excreţia
- Magneziul ingerat cu hrana se absoarbe în proporţie de 25 - 65%, restul
trece in scaun. Regimurile uşor acide, bogate în proteine, cu acizi graşi nesaturaţi,
cu trigliceride cu lanţ mediu, acizi graşi volatili, vitamina B1, lactoză, vitamină D
favorizează absorbţia magneziului. In absorbţie magneziul competiţionează cu
calciul.

Rolul în nutriţie şi efectele carenţei

- Magneziul ia parte la formarea oaselor şi a dinţilor.
- O serie de enzime importante cum ar fi carboxilaza, coenzima A,
fosfoglucomutaza acţionează mai bine în prezenţa magneziului; este un activator al
fosfatazelor.
- Sub formă ionizată activează enzimele care intervin în metabolismul
glucidelor, are rol în contracţia musculară normală şi în transmiterea impulsurilor
nervoase, deprimă excitabilitatea neuro-musculară.
- Contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic şi la reglarea secreţiei
hormonului paratiroidian.
Echilibrul dintre calciu şi magneziu trebuie respectat deoarece aportul crescut
de calciu fără creşterea proporţională a aportului de magneziu produce o carenţă
relativă de magneziu.
Deficienţa de magneziu poate apare ca rezultat al unui aport neadecvat, a
vărsăturilor, diareei, alcoolismului, a malnutriţiei proteice. Semnele clinice ce apar
în deficienţa de magneziu sunt reprezentate de : slăbiciune, confuzie, în caz
extrem convulsii, mişcări musculare bizare, halucinaţii, dificultăţi la înghiţit. La copii
apare o diminuare a creşterii.
Hipermagnezemia se caracterizează prin : sete, senzaţie de căldură, anorexie,
scădere în greutate, diminuarea tonusului muscular şi a excitabilităţii nervoase,
depresie.
Raţia - nevoile zilnice sunt de 350 mg pentru bărbaţi, 300 mg pentru femei, iar
în sarcină şi alăptare cresc la 450mg.
La copii nevoile zilnice sunt de 40 - 70 mg până la 1 an, 150 mg la copilul
preşcolar, 250 mg la cel şcolar.
Sursele alimentare
- Magneziul este un constituent al clorofilei fiind prezent în cantităţi mari în
legumele verzi -salată, spanac, urzici, ceapă verde, pătrunjel, mărar. In afară de
grăsimi şi zahăr, toate alimentele conţin magneziu, astfel că fenomenele de
carenţă apar doar în unele stări patologice: alcoolism cronic, diaree, ciroză
hepatică, malnutriţie proteo-calorică.
 POTASIUL

- Se găseşte în organism într-o cantitate medie de 250g, fiind principalul ion

pozitiv intracelular.

Rolul în organism şi efectele aportului neadecvat

- Potasiul se găseşte în lichidul intracelular în cantităţi de 30 de ori mai mari

decât în plasmă. El participă la menţinerea presiunii osmotice, la
menţinerea balanţei hidrice între compartimentele intra- şi extracelular şi
în echilibrul acido-bazic.
- In timp ce sodiul este hidropigen şi reţine apa în organism, potasiul
favorizează eliminarea renală a sodiului şi stimulează diureza.
- In lichidele interstiţiale sunt necesare cantităţi mici de potasiu pentru
transmiterea excitaţiei la nivelul terminaţiilor nervoase ale organelor
efectoare.
- La nivelul muşchiului cardiac prezintă o acţiune antagonică în raport de
calciul, potasiul accelerează ritmul cardiac în timp ce calciul îl răreşte.
- O parte din potasiu este legat de proteinele celulare şi favorizează sinteza
lor.
- Potasiul este necesar pentru activarea unor enzime, printre care şi a
acelora ce contribuie la sinteza glicogenului din glucoză.
Depleţia de potasiu poate apare în condiţii de vărsături repetate sau diaree, la
pacienţii ce folosesc diuretice, la cei trataţi cu perfuzii repetate cu glucoză.
Insuficienţa de potasiu se manifestă prin : oboseală, greaţă, vărsătură, hipotonie
musculară, confuzie mintală, paralizie la nivelul musculaturii intestinale, aritmie
cardiacă, modificări ale EKG şi chiar oprirea inimii în diastolă.
Excesul alimentar de potasiu nu apare, el poate fi consecinţa unei afecţiuni
renale, a insuficienţei suprarenale, a administrării parenterale de cantităţi mari de
potasiu. Hiperpotasemia se manifestă prin parestezii, modificări ale ritmului
respirator şi cardiac ce pot merge până la oprirea inimii în sistolă.

Raţia - nu se cunoaşte exact necesarul de potasiu ce este estimat a fi apropiat

de cel de sodiu ( 2 - 3 g/zi).
Sursele alimentare - în mod normal alimentele aduc cantităţi adecvate de
potasiu. Legumele şi fructele proaspete sunt o sursă importantă, carnea, peştele,
pâinea neagră/intermediară sunt de asemenea surse bogate în potasiu. Produsele
din făină albă, zahărul, produsele zaharoase şi băuturile alcoolice distilate sunt
sărace sau chiar lipsite de potasiu.
 SODIUL

-Este un ion pozitiv ce intră în structura clorurii de sodiu. Organismul uman

conţine aproximativ 100g sodiu ce se concentrează mai ales la nivelul lichidelor
extracelulare.

Absorbţia şi eliminarea
- Absorbţia se realizează în intestin, aproape integral. Cantitatea de sodiu
reţinută în organism este reglată de rinichi ce are posibilitatea de a mări sau
micşora eliminarea.

Rolul în organism şi efectele carenţei

- Legătura sodiului cu presiunea sanguină este bine cunoscută. Dacă
concentraţia sanguină a sodiului creşte, setea va duce la ingestia ridicată
de apă până ce rata sodiu - apă este constantă.
- Dacă concentraţia sanguină de sodiu scade, apa şi sodiul trebuie să fie
completate pentru a se evita dezechilibrul acestora.
Transportul activ al ionilor de sodiu din celulă se realizează cu ajutorul a două
"pompe":
- primul tip de pompă realizează transportul ionilor de sodiu în afara celulei şi
al celor de potasiu in interiorul acesteia - este vorba de pompa neutră
conjugată;
- al doilea tip de pompă realizează doar transportul ionilor de sodiu în afara
celulei şi poarta numele de pompă electrogenă.
Carenţa de sodiu se realizează la persoanele ce transpiră mult, iar efectele
scăderii sunt reprezentate de: sete puternică, deshidratarea tegumentelor şi a
mucoaselor, hemoconcentrare, oboseală, crampe musculare, cefalee şi semne
de colaps vascular.
Excesul de sodiu consumat duce la retenţie de apă în organism, ceea ce are
efecte negative asupra aparatului cardio-vascular.

Necesarul - se estimează că necesarul mediu de sodiu este de 2 g/zi, dar se

constată menţinerea unei balanţe echilibrate şi cu 0,5g/zi.
Alimentaţia obişnuită aduce suficient sodiu, chiar dacă este constituită din
produse în care nu s-a încorporat sare. Riscul unui aport deficitar apare doar în
situaţia administrării îndelungate a unei diete bazate pe produse sărace în sodiu
( orez, rasol de carne, derivate cerealiere asociate cu soteuri de legume).

SURSA:CURS DE BIOCHIMIE U.M.F. Gr.T.Popa IASI

Elev : Luminița Jalba