Elementele minerale – se găsesc în proporţii relativ

mici comparativ cu celelalte principii nutritive, au o

importanţă deosebită pentru organism.

• Macroelementele
(C, H, O, N, P, S, Na, K, Cl, Ca, Mg)
stau la baza structurilor tisulare şi a
desfăşurării normale a proceselor
metabolice.
• Microelementele
(Zn, Fe, Cu, Co, I, F, Cr, Mn, Mo, Se, V)
sunt cunoscute a avea un rol într-unul
sau mai multe procese metabolice la
animalele superioare, incluzând omul.
Calciul (Ca)
Calciul îndeplineşte roluri importante în organism:
• intră în compoziţia scheletului;
• intervine în coagularea sângelui;
• activează un număr de enzime: labferment, tripsină, lipază, fosfatază alcalină,
colinesterază, etc;
• activează factorul intrinsec al lui Castle şi facilitează absorbţia vitaminei B12;
• participă la mecanismul contracţiei musculare şi la reglarea permeabilităţii
membranare;
• are efecte simpaticomimetice (depinde de raportul K/Ca, care normal este
2/1);
• împreună cu magneziul diminuă excitabilitatea neuromusculară; scăderea
calciului ionizabil din sânge poate determina spasmofilie, tetanie şi convulsii
(la copii febrili);
• participă la menţinerea echilibrului acido-bazic.
• Carenţa de calciu are drept consecinţă rahitismul la
copil şi osteomalacia sau osteoporoza la adulţi şi
vârstnici.
• Hipercalcemia apare la copiii care au primit cantităţi
excesive de vitamină D şi se manifestă prin tulburări
gastro-intestinale şi tulburări de creştere. Rahitismul la copil
• Hipercalcemia la adult poate apare ca rezultat al
hipertiroidismului sau a dozelor excesive de
vitamină D şi la ulceroşii care consumă mult lapte şi
alcaline. Manifestările sunt: hipertensiune arterială,
vărsături, hemoragii gastro-intestinale.

Surse alimentare de calciu

• Calciul este prezent în ţesuturile vegetale şi
animale. Toate alimentele neprelucrate îl conţin,
dar alimentele tratate industrial ca: zahărul rafinat,
uleiurile şi grăsimile rafinate nu-l conţin. Laptele şi
produsele lactate reprezintă sursa principală.

Osteomalacia sau osteoporoza

 Fosforul (P)
• Este un element plastic care contribuie la
formarea oaselor şi dinţilor, a unor lipide
(cefaline, lecitine) şi a unor proteine
(nucleo- şi fosfoproteine).
Surse alimentare de fosfor
• Alimentele bogate în proteine cum sunt
carnea de pasăre, peştele şi ouăle sunt
surse excelente de fosfor. În general,
seminţele şi florile plantelor conţin mai
mult fosfor, iar frunzele mai mult calciu.
Cantităţi mari de fosfor conţin şi
cerealele însă sub formă de fitaţi, pe care
organismul nu-i poate utiliza. Legumele şi
fructele contribuie cu cantităţi mai mici
de fosfor la asigurarea necesarului
[ALE,93].
Magneziul (Mg)
• Magneziul sub formă ionizată activează enzimele care intervin în
metabolismul glucidelor şi în respiraţia celulară. Magneziul intervine în
menţinerea echilibrului acido-bazic. Excitabilitatea neuro-musculară este
deprimată de magneziu.
• Hipermagnezemia acută inhibă secreţia hormonului paratiroidian ca şi
hipercalcemia.
• Echilibrul între calciu şi magneziu trebuie respectat, întrucât un aport
excesiv de calciu, fără a creşte proporţional magneziul, produce o
carenţă relativă în acest ultim element. Spre deosebire de calciu,
magneziul este mobilizat din oase mult mai lent, de aceea în condiţiile
unei ingestii scăzute şi a unei excreţii crescute poate apare
hipomagnezemia.
• Simptomele deficitului de magneziu sunt: apatie, astenie musculară,
uneori tetanie şi convulsii. Deoarece acestea sunt asemănătoare cu cele
din hipocalcemie, diferenţierea se face prin determinare serică a celor
doi cationi.
• Hipermagnezemia se caracterizează prin: sete, senzaţie de căldură,
anorexie, scădere în greutate, diminuarea tonusului muscular şi a
excitabilităţii nervoase, depresie, fibrilaţie arterială.
Surse alimentare de magneziu
• Magneziul fiind un constituient al clorofilei, legumele verzi sunt o sursă
importantă (salata, spanacul, urzicile, ceapa verde, pătrunjelul, mărarul,
etc). În afară de zahăr şi grăsimi, toate alimentele conţin magneziu.
Aciditatea gastrică stimulează absorbţia, dar acidul oxalic, fitic, excesul
de celuloză, tulburările de digestie a grăsimilor reduc cantitatea
absorbită, asemănător calciului [ALE,93], [TOL,90].
 Clorul (Cl), sodiul (Na) şi potasiul(K)
• Aceste elemente minerale au roluri importante în menţinerea presiunii
osmotice şi a echilibrului acid-bază. Clorul contribuie la formarea
acidului clorhidric din sucul gastric, stimulează activitatea amilazei
salivare, facilitează transportul de dioxid de carbon şi oxigen, precum şi
eliminarea renală a ureei şi acidului uric (în carenţa accentuată sau
pierderile mari de clor poate apare azotermie).
• Sodiul este hidropigen şi prezenţa sa în cantităţi mai mari în plasmă şi
ţesuturi produce retenţie apoasă şi edeme. În schimb potasiul măreşte
eliminarea sodiului şi stimulează diureza. Potasiul mai intervine în
formarea acetilcolinei şi în transmiterea excitaţiei de la terminaţiile
nervoase la organele efectoare. El are de asemenea un rol în sinteza
proteinelor şi glicogenului celular. Când organismul se găseşte în faze de
anabolism proteic (creştere, sarcină, refacere după maladii
consumptive, etc.) necesarul de potasiu creşte. Dimpotrivă,
catabolismul proteic se însoţeşte de o accentuare a eliminării urinare de
potasiu [MĂN,81], [VAR,96], [MIN,89].

Surse alimentare de clor, sodiu şi potasiu

• Conţinutul de clor şi sodiu al produselor neprelucrate este neînsemnat.
Fructele şi legumele sunt deosebit de sărace. Cantităţi ceva mai mari se
găsesc în cereale, leguminoase şi în alimente de origine animală (carne,
ouă, lapte). De aceea, necesarul de clor şi sodiu al organismului este
asigurat prin clorura de sodiu care se adaugă în produsele alimentare.
• Potasiul intră în organism îndeosebi cu produsele de origine vegetală.
Practic, sursa reală şi principală de potasiu din alimentaţia omului o
constituie cartofii
 Sulful (S)
• Sulful intră în structura tioaminoacizilor:
metionină, cisteină şi cistină, şi prin aceştia în
celulele tuturor ţesuturilor şi umorilor. Sub
forma mucopolizaharidelor (condroitinsulfat,
mucoitinsulfat) ia parte la formarea cartilajelor,
oaselor, tendoanelor, pielii.
• În sulf sunt bogate: keratina din păr, unghii,
piele, sulfolipidele concentrate în substanţa
albă a sistemului nervos, insulina, heparina,
glutationul, tiamina, biotina, coenzima A,
taurina (din acizii biliari).
• Sulful ia parte la multiple reacţii de
oxido-reducere [ALE,93], [TOL,90].

Surse alimentare de sulf

• Sursa principală de sulf în alimentaţie o
reprezintă cisteina din brânză, carne de vită
slabă, fasole, arahide, varză, conopidă şi făină
de germeni de grâu [SEG,02].
 Microelementele
• Microelementele – cuprind o serie de
elemente chimice existente în natură
şi care sunt prezente în cantităţi mici
(oligoelement) în ţesuturile vii. Într-o
primă clasificare ele se împart în
esenţiale, neesenţiale şi toxice.

• Se consideră că un oligoelement
trebuie să fie prezent în toate
ţesuturile sănătoase ale tuturor
animalelor.