Sunteți pe pagina 1din 21

Universitatea Politehnica din Bucuresti

Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor


Aplicatii ale Chmiei in Expertize Juridice

Instrumente utilizate in chimia


medico-legala

Metode de examinare microscopica.

Instrumente optice de examinare


Marea parte a investigatiilor criminalistice de laborator impun folosirea de metode si
tehnici stiintifice in scopul vizualizarii sau revelarii unor detalii caracteristice in vederea
identificarii obiectelor si efectuarii determinarii din punct de vedere cantitativ si calitatii.
Astfel in vederea examinarii unor categorii de urme si microurme sau a diverselor
mijloace materiale de proba ce poarta elemente caracteristice de identificare se va
apela la mijloace electronice sau optice de examinare.
Din punct de vedere stiintific se apeleaza la instrumente care sa permita
vizualizarea caracteristicilor existente dincolo de anumite limite deoarece se cunoaste
faptul ca in situatia vederii monoculare puterea de separare sau de rezolutie a ochiului
este de cca. 0,075mm iar in ipoteza vederii binoculare nu mai pot fi percepute spatial
obiecte sau detalii situate la un interval mai mic de 0,1mm.

Lupa
Lupa este considerată unul dintre cele mai simple aparate optice.
O lupă este un instrument optic format dintr-o lentilă convergentă sau dintr -un
ansamblu convergent de lentile, fixate într-o montură, care, așezat în fața unui obiect,
dă o imagine mărită a acestuia, permițând examinarea unor obiecte de foarte mici
dimensiuni.
Este un instrument optic de marit. Este folosita pentru descoperirea urmelor la fata
locului si pentru examinarea initiala a mijloacelor materiale de proba.

Tipuri de lupe:
Cea mai cunoscuta si utilizată este lupa de mână, care vine in numeroase marimi,
forme si lentile. Exista chiar si lupe in forma de creion.

2
Lupa cu iluminare este de obicei o lupă mică, ce poate fi folosită si pe timp de
noapte. Cel mai des este alimentată de baterii.

Lupa textilă conține o singură lentilă din sticlă, înconjurată de un material textile

Lupa de buzunar, cunoscută si sub denumirea de lupă filatelică, este o lupă de mici
dimensiuni, însă este si precisă, datorită faptului ca de obicei conține trei lentile.

3
Lupa este un sistem optic simplu, alcătuit din una sau mai multe lentile cu
distanța focală relativ mică (intre 10 și 100mm). Lupa se așează intre obiect și ochi.
Obiectul, se află în apropierea focarului F astfel încât imaginea virtuală , de lungime y2
să se afle la distanța vederii clare de 25cm.

Fasciculele de lumina paralele, incidente pe o lentila divergenta sunt


transformate in fascicule divergente. Din acest motiv, intotdeauna imaginea formata de
o lentila divergenta pentru un obiect real va fi virtuala. Cu ajutorul lentilei divergente se
pot obtine imagini reale numai in cazul obiectelor virtuale situate in centrul optic al
acesteia si focarul obiect F1. Obiectul virual se obtine cu ajutorul unei lentile
convergente auxiliare.

In cazul lentilelor convergente, imaginea unu obiect real este virtuala numai daca
obiectul este asezat intre lentila si focar. In acest caz lentila functioneaza ca o lupa.\

4
Lentila unei lupe se foloseste la mai multe intrumente cum ar fi: microscopul,
telescopul si periscopul.

5
Microscopul
MICROSCOPUL OPTIC – este un instrument optic, de cercetare, folosit in examinarea
urmelor si in desfasurarea procesului de identificare. Este folosit in examinarile
traseologice in vederea identificarii persoanelor, armelor, instrumentelor de spargere,
descoperirii falsului in inscrisuri, examinarii probelor biologice, a microurmelor, etc.

Ce este microscopul?

Microscopul este un instrument ştiinţific care serveste la vizualizarea detaliilor tisulare,


celulare şi macromoleculare care nu sînt vizibile la rezoluţia ochiului liber.
Microscoapele optice si electronice sunt cele mai utilizate.

Tipuri de microscoape:

• Microscoape: acustice - utilizeaza ultrasunete de inalta frecventa


• Microscoapele cu efect tunel
• Microscoapele de forta, care formeaza imagini dupa felul probei de a resimti
bombardamentele cu particule. Acestea pot mari de milioane de ori, pentru a reda un
singur atom.

Microscopul simplu
Microscop bazat pe principiul lupei ce foloseste o lentila cu convergenta mare si
distanta focala foarte mica.

Aceste instrumente rudimentare nu s-au schimbat foarte mult pana la inceputul


anilor 70 din secolul XVII. Anton von Leeuwenhoek este considerat parintele
microscoapelor datorita transformarilor pe care le-a adus in design-ul sau si domeniului
de utilizare al microscopului. Acesta lucra ucenic intr-un magazin in care lentilele de
marire erau folosite pentru a observa tesatura hainelor. Anton a fost inspirat de aceste
lentile si a invatat singur metode noi de finisare pentru lentile mici care mareau de pana
la 270 de ori. Astfel a aparut primul microscop propriu-zis. In 1674, Anton a fost primul
6
care a putut vedea si descrie bacterii, mucegaiuri, plante sau viata dintr-o picatura de
apa.

Pana in anii 50 ai secolului XIX nu au mai fost facute imbunatatiri substantiale. In


acesti ani insa, cativa inventatori din Europa si America au adus contributii importante.
Din acei ani microscoapele clasice sau stereo s-au schimbat foarte putin.

La inceputul anilor 30 din secolul trecut primul microscop cu raze cu electroni a


fost dezvoltat – un mare avans in tehnologie deoarece s-a reusit cresterea puterii de
marire de la 1000x pana la 250.000x sau mai mult. Aceste microscoape folosesc
electroni pentru a examina obiectele.

Primul microscop (1600)

In principal, evolutia microscopului a urmarit:

• obtinerea unor marimi liniare in domenii cat mai extinse;


• obtinerea unor imagini clare;
• inregistrarea imaginilor observate;
• observarea comoda a imaginilor;
De la aceste inceputuri, cercetarea stiintifica a cucerit universuri din ce in
ce mai mici, cu microscoape din ce in ce mai performante. Marimea teoretica
minima care poate fi observata cu ajutorul microscoapelor moderne este de 200
nm (nanometri), pentru ca aceste dispozitive optice sunt capabile sa focalizeze
obiecte care sunt de marimea unei lungimi de unda (in apropiere de 500 nm). Un
microscop electronic, pe de alta parte, poata sa mareasca imagini care sunt, ca
dimensiuni, mai mici decat o lungime de unda.

7
Metode curente de cercetare in microscopie

Principalele metode sunt:

 vizualizarea in camp luminos – a obiectelor opace si transparente, ale


urmelor biologice, ale altor urme de natura organica sau anorganica;
 vizualizarea in camp intunecat – pentru observarea bacteriilor vii, celulelor
care nu pot fi colorate;
 ultramicroscopia – pot fi depistate substante de dimensiuni foarte fine;
 contrastul de faza – folosit in cercetarea micropreparatelor fara structura
care se cerceteaza in vitro, respectiv urme de natura organica;
 polarizarea – in vederea examinarii unor substante optice active de tipul
celor care contin nicotina, zaharuri, unele elemente de natura toxica (au
proprietatea sa roteasca planul de polarizare a luminii).

Tipuri de microscoape optice folosite in laboratoarele criminalistice:

 STEREOMICROSCOPUL sau LUPA STERICA – are utilizare in examinarea optica a


mijloacelor materiale de proba; permite examinarea in relief a suprafetei obiectului.
Puterea de marire este mai mica decat a microscopului clasic dar permite o cercetare a
unei suprafete mai intinse de la o distanta mai mare decat aceea a microscopului
simplu. Este format dintr-o platina care culiseaza in toate unghiurile pe care se aseaza
proba ce trebuie examinata; lateral exista o sursa de lumina obisnuita iar deasupra
acestei platine se gaseste un dispozitiv optic maritor care mareste de 1,5 pana la de 3x
dar acest sistem optic maritor (lupa maritoare) se amplifica gratie a 2 oculare care se
pun in continuarea acestuia.
 MICROSCOPUL OPTIC CU SURSA DE LUMINA OBISNUITA – este folosit atat in
domeniul traseologiei cat si in cercetarea unor urme materiale cum ar fi firele de par,
resturi de imbracaminte, etc. Are o putere de marire de pana la 2000x.
 MICROSCOPUL DE POLARIZARE – se foloseste pentru a observa cu ajutorul luminii
polarizate a acelor structuri care au puncte de difractie diferita adica structuri bio-chimice
diferite.

8
 MICROSCOAPE DE CERCETARE IN RADIATII INVIZIBILE ULTRAVIOLETE,
INFRAROSII – pentru cercetarea falsurilor in inscrisuri, a urmelor suplimentare ale
tragerilor cu armele de foc, categorii de urme biologice.
 MICROSCOAPE CU CONTRAST DE FAZA SIMPLU , INTERFERENTIAL, CU CAMP
INTUNECAT cel din urma pune in evidenta o serie intrega de microbi. Microscoapele
electronice se impart in :
1. microscop electronic de transmisie – care permite examinarea specimenului
dupa o prealabila pregatire prin intermediul bombardamentului electronic a
specimenului. Electronii sunt emisi de relatia catod-anod si au proprietatea de a penetra
specimenul de examinat. In final se realizeaza imaginea specimenului pe o placa
fotografica avand mariri de pana la un milion de ori.
2. microscopul electronic cu baleiaj sau scanning – este un alt tip de microscop
care foloseste vizualizarea specimenului pe o placa fotografica gratie emisiei de
electroni secundari care sunt realizati prin bombardarea primara cu electroni emisi de
catod deasupra specimenului care in prealabil a fost acoperit cu metal pe suport de
grafit.
Concomitent cu bombardarea de electroni primari a suprafetei metalizate
secundar se smulg alti electroni din structura metalului. Acestia ajung pe pelicula
fotografica si avem desenul specimenului care se analizeaza de ex. firul de par. Puterea
de marire este de 100.000x. In timp ce in microscopia electronica de transmisie avem
imagine fixa cu imagine unidimensionala sau plana, microscopia electronica de baleiaj –
imaginea se face prin scanare adica „maturare” (adica imaginea apare punct de punct si
se misca) si imaginea este bidimensionala sau pseudodimensionala.
De exemplu, avem de analizat un fir de par. In acelasi timp se solicita un examen
comparativ. Examenul firului de par se face prin microscopia electronica de baleiaj
deoarece fiecare fir de par al fiecarui om are o arhitectura particulara a cuticulei. (zona
de invelis a tijei firului de par) – un fir de par practic are o arhitectura si o structura.
Arhitectura este de invelis si structura este de interior.
Cuticula nu poate sa fie examinata prin transmisie deoarece transmisia rezolva
toate problemele de structura nu de arhitectura. Baleiajul rezolva numai problemele de
arhitectura si nu de structura. Citirea prin baleiaj a firului de par are aceeasi valoare cu
testul de dactiloscopie, de ADN, etc. ADN = o structura care se gaseste in nucleu si
foarte putin in mitocondrie care este un organism citoplasmatic. Mitocondria este
„plamanul” celulei si este furnizorul energiei celulei. ADN este o structura prezenta in

9
nucleu si care alcatuieste genomul celulei. El este o structura dublu helicoidala adica
dublu spiralata care este alcatuita dintr-o multisecventa de baze purinice si pirimidinice
si anume adenina, guanina, citozina si timina.
Sunt stabilizate prin legaturi de hidrogen de slaba energie. Secventialitatea celor
4 baze este specifica fiecarui individ. Un individ intotdeauna are secventa celor 4 baze
ale parintilor.

Microscop optic performant

Inventarea si imbunatatirea microscopului optic au dus la progrese


semnificative in studiul celulei, in bacteriologie ,parazitologie, in mineralogie si in
metalografie (examenul microscopic al metalelor) etc.

10
Imagini surprinse cu ajutorul microscopului optic

Pricipalele elemente ale microscopului:

• obiectiv;
• ocular;
• sistem de iluminare;
• sistem de inregistrare;

11
Lentila,convexa sau concava,reprezinta elementul de baza al tuturor
instrumentelor optice.Aceasta bucata de sticla sau de plastic , cu suprafetele curbate,
modifica traiectoria razelor de lumina care o traverseaza. Lentila redirectioneaza razele
de lumina,venind de la un obiect si formând o imagine.

Cel mai simplu microscop este format din doua lentile convexe suprapuse, ocular
si obiectiv. Obiectul care trebuie observat este puternic iluminat si privit prin
transparenta. Lentila convexa a obiectivului produce o imagine a obiectului, care este la
randul ei marita de lentila convexa a ocularului. Cele doua lentile isi insumeaza puterile
de marire, ceea ce produce in final o imagine foarte marita a respectivului obiect.

Pentru ca imaginea rezultata sa fie corecta trebuie efectuate cateva reglaje:

• Luminozitatea este ajustata de condensor (inclinarea oglinzii in multe cazuri) si


de deschiderea lentilei obiectiv.

• Focalizarea este controlata prin butonul specific si depinde totodata de grosimea


preparatului si a lemelelor sale.

12
• Rezolutia reprezinta distanta minima la care s-ar putea afla doua puncte ale
imaginii pentru a mai putea fi percepute separat.

• Contrastul defineste diferenta dintre iluminarea preparatului propriu-zis si a cea


a zonelor adiacente lui. Se poate regla prin modificarea intensitatii luminii si a
dimensiunilor diafragmelor, precum si prin utilizarea unor substante de contrast.

Schema functionarii microscopului optic simplu:

In schema se poate observa mersul razelor si constructia imaginilor printr-un


microscop, in care obiectivul si ocularul sunt reduse,pentru simplificare , la doua lentile
subtiri. Obiectul cercetat avand o dimensiune liniara y1 se aseaza in vecinatatea
focarului F1 al obiectivului in stanga lui, pentru a se forma o imagine y' reala , marita si
rasturnata. Imaginea y' este "obiect" real pentru ocularul microscopului asezat astfel
incat y1 sa cada intre focarul obiect F2 al ocularului si ocular, in scopul obtinerii unei
imagini virtuale si marite, y2 data de ocular, ea constituind totodata si imaginea finala
data de microscop. In imagine, pe langa cele doua raze r si r' care au servit la
constructia imaginilor, s-a figurat ca si la lupa, fasciculul (cel hasurat) care patrunde in
ochi prin pupila sa, provenind de la un punct marginal al obiectului y'. Unghiul β2 de

13
inclinare a acestui fascicul fata de axul optic constituie unghiul sub care se vede
imaginea y2. El este mult mai mare decat β1-unghiul sub care s-ar vedea obiectul y1.

Chimistii de medicina legala folosesc alte doua tipuri de microscoape. Primul


este un stereomicroscop cu o mărire de 40x. Sunt utilizate pentru investigații
preliminare și pentru sortarea fibrelor, a solului, a vopselelor, a sticlei și a particulelor. Al
doilea tip de microscop este o alta varianta a microscopului compus ,dar acesta
încorporează lumină polarizată.
Microscoape polarizante sunt microscoape la care specimenul observat este
iluminat cu lumina polarizata pentru analiza unor materiale ne-organice precum
cristalele, in chimie sau mineralogie optica.

Schema de principiu a microscopului polarizant

14
Metoda de studiu în lumină polarizată. Microscopul polarizant constituie o
variantă a microscopului optic; în locul luminii normale utilizează lumina polarizată şi
este folosit în studiul micropreparatelor anizotrope.
Imaginile acestora apar în culori de polarizare ale căror caracteristici depind de
orientarea şi de proprietăţile optice ale obiectului; culoarea de interferenţă este
determinată de grosimea şi de dubla refracţie a preparatului. Lumina polarizată se
obţine prin intermediul unor cristale sau lame birefringente, care divizează unda
luminoasă incidentă în două unde polarizate liniar: ordinară O; extraordinară E. Pentru
fasciculul O, indicele de refracţie este constant, iar pentru E, indicele variază cu direcţia
de propagare; pe direcţia axei optice a cristalului, indicii de refracţie nO, nE sunt
identici. În schema optică a microscopului polarizant sunt cuprinse următoarele
elemente: sursa S; colectorul C; diafragma de câmp DC; polarizorul P; diafragma de
apertură, DA; condensorul K; masa rotativă M cu obiectul de studiat O; obiectivul Ob;
analizorul A; diafragma de tub DT şi ocularul Oc.
Microscopul polarizant este utilizat pentru determinarea:
 pleocroismului cristalelor (variaţia intensităţii sau culorii în funcţie de direcţia
cristalului faţă de planul de vibrare al fasciculului polarizat incident);
 anizotropiei cristalelor: apare în luminozitate maximă şi minimă succesiv, la
rotirea cu 45o faţă de direcţia de propagare a fasciculului incident;
 diferenţei de drum puse în evidenţă prin intermediul compensatoarelor;
compensatoarele sunt lame de întârziere, birefringente, în care fasciculele O, E
se propagă coaxial, cu viteze diferite, cauzând o diferenţă de fază (întârziere).
Întârzierea este proporţională cu grosimea lamei şi invers proporţională cu
birefringenţa ei; diferenţa de fază este apreciată în fracţiuni de lungime de undă.
Pentru compensatoarele fixe (λ; λ/8; λ/4 etc.) sau variabile, rotirea cu un anumit
unghi faţă de propria axă înseamnă introducerea unui defazaj fix sau variabil;
plasate sub analizor, se rotesc până când partea centrală a cristalului, situată la
mijlocul reticulului, apare întunecată; pe tamburul compensatorului se indică
unghiul de compensare; cu ajutorul tabelului de funcţie, se poate determina
valoarea diferenţei de drum.

15
Spectroscopia

Spectroscopia reprezinta utilizarea energiei electromagnetice pentru a


cerceta materia și de a interpreta rezultatele pentru a caracteriza structura
chimică. Când energia este absorbită de un atom, de un ion sau de o moleculă,
energia este convertită în conformitate cu prima lege a termodinamicii. Absorbția
descrie proba într-o stare excitată, forma exactă a acesteia depinzând de tipul
de energie electromagnetică absorbită. În general vorbind, spectroscopia poate
fi împărțită în spectroscopie atomică și moleculară. Indiferent de modul de
conversie a energiei, lungimea de undă a luminii absorbite și intensitatea
absorbției pot fi utilizate pentru a extrage informații chimice calitative și
cantitative. În chimia analitică medico-legală, sunt favorizate UV / VIS / IR și
spectroscopia elementară, în timp ce alte tipuri, cum ar fi spectroscopia cu
rezonanță magnetică nucleară (NMR) și spectroscopia rotativă sunt rareori
utilizate.

Informatii elementare
Microscopia poate fi considerată ca spectroscopie care utilizează lumină
vizibilă ca radiația de sondare și ochiul uman ca detector. Există multe alte
paralele între cele două tehnici. Ca și în microscopie, în spectroscopie lumina
poate fi împrăștiată, reflectată, absorbită și transmisă.Energia poate fi polarizată
sau nu; interferențele și împrăștierea apar și pot fi exploatate chiar dacă nu pot fi
văzute. Nu este surprinzător faptul că prima implementare a spectroscopiei
instrumentale s-a bazat pe culoarea care este manifestarea vizibilă a absorbției
de lumină în domeniul vizibil. Așa cum am menționat anterior, absorbția unui
foton poate declanșa mai multe evenimente, în funcție de energia fotonului.
Totuși, absorbția este unul dintre numeroasele fenomene care pot fi monitorizate
pentru a extrage informații calitative și cantitative.

16
Instrumentul de proiectare
Majoritatea instrumentelor spectroscopice conțin aceleași componente
generice, dar sunt proiectate în funcție de tipul de energie electromagnetică care
este probată și de faptul dacă energia este absorbită sau emisă. Ambele tipuri
de instrumente utilizează filtre pentru lungimi de undă pentru a obține sau izola
energia monocromatică dintr-o sursă policromatică. Colorimetrele mai vechi au
utilizat prisme pentru a distruge lumina vizibilă în lungimile de undă componente,
dar instrumentele moderne utilizează grătare dispersive, care se bazează pe
geometrie pentru a stabili modele predictibile de interferență constructivă și
distructivă.Cu cât lățimea fantei este mai mică, cu atât este mai mică intensitatea
sursei, la fel cum diminuarea dimensiunii unei deschideri într-un microscop
scade luminozitatea imaginii vizionate. Deoarece energia este separată fizic de
grătare, este posibil să se detecteze simultan multe lungimi de undă. Ordinea
generică a instrumentelor se bazează nu pe dispersie, ci pe interferometrie și pe
transformarea Fourier. În cele din urmă, unele instrumente, cum ar fi
spectrofotometrul de absorbție atomică, utilizează lumină monocromatică, dar
după cum se am discutat, este necesar un monocromator.
Sursa de energie într-un spectrometru este termică sau electromagnetică
și depinde de tipul interacțiunilor care sunt analizate. Din ce în ce mai mult,
laserele sunt folosite fie ca surse, fie ca parte a unui interferometru care este
cuplat la sursă. Indiferent de sursa sau regiunea spectrului electromagnetic care
se utilizează, rolul detectorului este același pe tot spectrul; pentru a transforma
fotonii în electroni cât mai eficient posibil. Acest dispozitiv este denumit uneori
un traductor și poate consta dintr-un semiconductor, un dispozitiv cuplat cu
încărcătură sau alt tip de design. În instrumentele în care semnalul nu este
puternic, cum ar fi microscopectrofotometrele, detectorul trebuie răcit pentru a
minimiza zgomotul.

17
Latime de banda
Toate spectrometrele sunt concepute pentru a optimiza lățimea de bandă
a sursei în raport cu lărgimea de bandă a tranziției care este vizată, menținând
în același timp intensitatea maximă a sursei. Deoarece radiația electromagnetică
este un continuă, nici o sursă de lumină nu este cu adevărat monocromatică.
Lățimea spectrală a buclei este definită ca lățimea benzii de radiație de la sursă.
Lățimea de bandă depinde de sursa sau de lățimea fantei monocromatorului. Cu
cât fanta este mai îngustă, cu atât energia este mai aproape de forma
monocromatică idealizată; compromisul este intens. Pe măsură ce fanta se
îngustează, la fel și intensitatea semnalului.

Spectroscopia UV/ VIS

Un spectrometru UV / Vis este un instrument clasic, dar nu indispensabil


al chimiei medico-legale. Absorbția UV este totuși retrogradată pentru a fi
folosită ca parte a unui sistem de detecție în instrumente, în timp ce
interacțiunea vizibilă este utilizată ca parte a analizei și caracterizării culorilor.
Culoarea este un descriptor important al testelor prezumtive, a fibrelor, a
coloranților, a cernelurilor și a vopselurilor, toate acestea putând fi explorate
spectroscopic.
Absorbanțele din domeniul ultraviolet și vizibil al spectrului se corelează
cu tranzițiile electronice dintre orbitalii moleculari. Ca urmare, numai compușii
care au electroni ∏ au un spectru UV / VIS. Un spectru UV furnizează informații
despre legături duble și conjugate. Deși această informație este utilă în multe
contexte, multe spectre UV par a fi similare sau chiar nu pot fi diferențiate una
de cealaltă și, prin urmare, nu pot fi folosite pentru a identifica definitiv un
compus dat.

18
Spectroscopia Infrarosu

Spectroscopie IR este cea mai versatilă din domeniul chimiei medico-


legale. Spre deosebire de tehnica UV / VIS, spectroscopia IR poate oferi o
identificare clară a compușilor izolați, după pregătirea meticuloasă a probei.
Tehnicile IR sunt evaluate pentru analiza medicamentului, caracterizarea fibrelor
și alte aplicații în care astfel de identificări sunt esențiale. Aplicațiile tehnicilor IR
în chimia medico-legală sunt exclusiv calitative; atunci când este necesară
cuantificarea, se folosesc și alte tehnici, cum ar fi GCMS.
Metoda în infraroșu pe care majoritatea studenților o cunosc este
spectroscopia de absorbție care se întinde pe intervalul IR de mijloc. Regiunea
infraroșie începe exact deasupra celei vizibile ( ~ 770 nm ) și se extinde la
aproximativ 3000 nm, care, prin convecție, este raportată ca frecvență în unități
de centimetri (cm -1) decât în nanometri. Câteva progrese recente în designul
instrumentului au sporit aplicabilitatea tehnicilor IR de mijloc. Primul și cel mai
important a fost înlocuirea semnalului IR dispersiv cu spectrometre de
transformare Fourier (FTIR). Instrumentele dispersive au utilizat o sursă de
energie în infraroșu și un monocromator pentru a separa lungimile de undă.
Într-un FTIR, sursa nu este monocromatică, dar cuprinde regiunea
infraroșie mijlocie. O interferogramă este așadar combinația a cât mai multe
perechi de lungimi de undă recombinate. Aceste semnale sunt separate
matematic cu transformarea Fourier. Interferograma este o diagramă a distanței
față de intensitatea oglinzii și poate fi exprimată în timp, deoarece oglinda se
mișcă cu o viteză controlată. Progresele în FTIR și în puterea de procesare a
calculatorului au modificat fundamental spectroscopia infraroșie și aplicațiile
sale. Microscopia cu infraroșu și microspectrofotometria, toate cu excepția
instrumentelor dispersive, sunt utilizate frecvent în laboratoarele medico-legale.
În cele din urmă, tehnicile simplificate de pregătire a probelor permit analize mai
rapide, întotdeauna un avantaj în laboratoarele de medicină legală.

19
Spectroscopia Raman

O altă tehnică, spectroscopia Raman atrage atenția pentru analiza


criminalistică a medicamentelor și a produselor farmaceutice, a vopselurilor, a
fibrelor și a cernelurilor. Tehnicile Raman diferă de IR de vibrații tradiționale în
care se studiază radiația dispersată decât radiația absorbită. Interacțiunile
Raman nu sunt dependente de existența legăturilor polare, ci de existența
legăturilor polarizabile.
Un spectru Raman este obținut prin direcționarea unui laser intens pe
eșantion și examinarea tiparelor de lumină împrăștiate la lungimi de undă mai
mari și mai mici în raport cu lungimea de undă a fasciculului laser incident. Când
se produce împrăștierea, majoritatea fotonilor sunt împrăștiați la aceeași lungime
de undă ca și radiația incidentă, iar această împrăștiere elastică se numește
împrăștiere Rayleigh. Difuzarea inelastică poate rezulta din interacțiunile cu
legătura polarizabilă care produc semnale la lungimea de undă de excitație, plus
sau minus modul vibrațional al legăturii. Semnalul Stokes este cel mai puternic
dintre cele două, dar este totuși mai multe ordine de mărime mai slabe decât
linia Rayleigh. Alte probleme pot apărea atunci când se utilizează surse de
excitație energetică mai mari, cum ar fi cele din gama vizibilă și UV. Aceste
surse pot provoca fluorescență, ceea ce poate produce un semnal care va
împrăștia semnalul slab de dispersie inelastică. În ciuda acestor probleme,
spectroscopia Raman se regăsește la scară mai largă în aplicațiile medico-
legale, care oferă informații că este complementară IR-ului absorbit și este, în
general, nedistructivă.

20
Concluzii
În chimia analitică medico-legală, sunt favorizate UV / VIS / IR și spectroscopia
elementară, în timp ce alte tipuri, cum ar fi spectroscopia cu rezonanță magnetică
nucleară (RMN) și spectroscopia rotativă sunt rareori utilizate.

Din punctul de vedere al microscopiei cel mai des se utilizeaza microscopul


polarizant.

Marea parte a investigatiilor criminalistice de laborator impun folosirea de


metode si tehnici stiintifice in scopul vizualizarii sau revelarii unor detalii caracteristice in
vederea identificarii obiectelor si efectuarii determinarii din punct de vedere cantitativ si
calitatii. Astfel in vederea examinarii unor categorii de urme si microurme sau a
diverselor mijloace materiale de proba ce poarta elemente caracteristice de identificare
se va apela la mijloace electronice sau optice de examinare.

21