3.

DEPARAFINAREA FRACŢIUNILOR PETROLIERE

Deparafinarea este un proces fizic sau chimic de separare a hidrocarburilor solide dizolvate
în cele lichide la anumite temperaturi. Prezenţa componenţilor cu temperaturi de topire ridicate în
produsele petroliere creează dificultăţi în utilizarea acestora la temperaturi scăzute, prin apariţia
cristalelor şi reţelelor cristaline. Acestea înglobează hidrocarburile lichide, conducând la
pierderea mobilităţii produselor petroliere.
Dintre caracteristicile de curgere ale acestor produse se menţionează: temperatura de
curgere, temperatura de congelare şi temperatura de tulburare.
Pentru a asigura mobilitatea produselor petroliere la temperaturi coborâte, impuse de
utilizarea lor concretă, este necesară eliminarea hidrocarburilor solide din aceste produse.
Hidrocarburile solide, numite generic parafine, se pot elimina prin următoarele procedee:
 Deparafinare uleiurilor cu solvenţi prin răcire, cristalizare şi filtrare (prin acest
procedeu se pot elimina practic toate hidrocarburile solide);
 Deparafinare catalitică a fracţiunilor distilate medii şi a uleiurilor;
 Deparafinare cu uree;
 Deparafinare pe site moleculare;
 Deparafinare microbiologică.
Ultimele trei procedee elimină numai hidrocarburile solide cu structura predominant
normală.

3.1. Deparafinarea uleiurilor cu solvenţi

Deparafinarea prin răcire, cristalizare şi filtrare implică, în proces, prezenţa unui echilibru
solid-lichid, determinat de apariţia şi creşterea cristalelor în timpul răcirii amestecului materie
primă - solvent. Formarea cristalelor are loc în două etape: formarea germenilor cristalini şi
creşterea acestora. Dimensiunea finală a cristalelor depinde, la viteze de agitare moderate, de
viteza de difuziune a germenilor nou formaţi spre centrele de cristalizare preexistente.
Pentru deparafinarea uleiurilor, viteza de creştere a cristalelor (Vcc) poate fi exprimată cu
relaţia (3.1).
 Vcc 
L
c  S  (3.1)

în care:
L – este o constantă care ţine cont de condiţiile concrete de realizare a cristalizării;
 - viscozitatea mediului de cristalizare;
c – concentraţia soluţiilor din care se formează cristalele;
S – solubilitatea fracţiei solide în lichid.

Relaţia 3.1 arată că se vor obţine viteze de creştere a cristalelor mari dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
 Viscozitatea mediului trebuie să fie cât mai mică. Răcirea şi cristalizarea este, însă,
însoţită de creşterea viscozităţii sistemului, fapt care creează dificultăţi atât la creşterea cristalelor
cât şi la separarea lor. Din această cauză se impune necesitatea folosirii de solvenţi de diluţie care
pot fi substanţe nepolare (propan lichid) sau, în cele mai multe cazuri, substanţe polare (cetone,
solvenţi cloruraţi etc.). Viscozitatea soluţiei de ulei deparafinat-solvent (UD+S) depinde de
viscozitatea materiei prime, a solventului şi de raţia de solvent folosită;
 Solubilitatea fazei solide în lichid (S) trebuie să fie cât mai mică, aceasta depinde de
natura materiei prime, a solventului şi de raţia de solvent folosită. Pentru a avea viteze de creştere
a cristalelor mari, sunt preferabile un solvent polar şi o raţie de solvent (S/F) cât mai mică;
 Concentraţia fazei solide în soluţie (c) trebuie să fie mare, întrucât cristalizarea este
favorizată de un grad de suprasaturare mare. Acest factor depinde de natura materiei prime.
Folosirea unei raţii mici de solvent sau introducerea solventului în porţiuni menţine concentraţii
mari de fază solidă în amestecul supus la deparafinare.

Parametrii specifici ai procesului de deparafinarea uleiurilor cu solvenţi sunt:

 viteza de răcire (vr);
 viteza de filtrare (vf);
 decalajul de temperatură al deparafinării ( t ).
Viteza de răcire şi viteza de filtrare trebuie să fie cât mai mari, decalajul de temperatură al
deparafinării ( t ), cât mai mic, astfel încât procesul de deparafinare să fie realizat în condiţii
economice.
 Viteza de filtrare depinde de forma cristalelor şi de mărimea lor. Cu cât cristalele sunt mai
mari cu atât viteza de filtrare este mai mare.
Pentru a obţine cristale mari, viteza de răcire trebuie să fie mai mică decât viteza de răcire
corespunzătoare creşterii cristalelor. Se impune deci, ca procesul de deparafinare să fie condus în
condiţiile în care viteza de creştere a cristalelor să fie cât mai mare, viteza de răcire, de asemenea,
mare cu implicaţii pozitive asupra volumului echipamentului de răcire.
Din relaţia (3.1) se observă că pentru realizarea în condiţii economice a procesului de
deparafinare este necesară diluarea fracţiei petroliere cu solvent polar, cu viscozitate cât mai
mică, iar pentru menţinerea concentraţiei fracţiei solide (c) la o valoare ridicată, introducerea
solventului să se facă în câteva porţii.
Utilizarea solvenţilor polari poate introduce un nou echilibru de fază, echilibru lichid-lichid
în amestecul de ulei deparafinat şi solvent.
Solventul de diluţie trebuie să fie perfect miscibil cu fracţia lichidă din care s-au separat
cristalele, pe toată durata răcirii şi filtrării. Aceasta impune realizarea deparafinării în prezenţa
solvenţilor polari în condiţiile formării unei singure faze lichide, adică:

t D  TS S / F (3.2)

în care:

tD – este temperatura de deparafinare în punctul cel mai rece al instalaţiei (temperatura de

filtrare);
[TS]S/F – temperatura de solubilitate a uleiului deparafinat în solvent la raţia de solvent
fixată.
Deparafinarea în prezenţa a două faze lichide conduce la scăderea randamentului de ulei
deparafinat deoarece, faza săracă în solvent (rafinat) care conţine preponderent ulei (având o
viscozitate mare) rămâne în faza solidă.
Solventul adăugat în proces pentru reducerea viscozităţii fracţiei lichide nu trebuie să
influenţeze temperatura de curgere a uleiului deparafinat, deci să nu modifice echilibrul solid-
lichid implicat în deparafinarea fără solvent. Solventul dizolvă însă fracţia solidă în funcţie de
natura lui şi de gradul de diluţie, modificând echilibrul solid-lichid.
 Pentru a restabili echilibrul iniţial, deci a păstra calitatea uleiului deparafinat, trebuie ca, la
adăugarea solventului, să se respecte condiţia dată de relaţia 3.3.


t D  Tt U D S  
S/F (3.3)

în care:

Tt U D  S  - este temperatura de tulburare a amestecului ulei deparafinat - solvent la raţia de

solvent fixată.

Ambele condiţii de bază ale deparafinării exprimate prin relaţiile (3.2) şi (3.3) trebuie
îndeplinite simultan.
Cei mai răspândiţi solvenţi polari folosiţi la deparafinarea uleiurilor sunt cetonele. Puterea
de solvire a acestora scade la temperaturi coborâte. Din cauza faptului că temperaturile de
deparafinare sunt scăzute (  15   30 °C), prima condiţie a deparafinării (3.2) nu poate fi
îndeplinită. De aceea, deparafinarea uleiurilor se face cu cetone în amestec cu hidrocarburi
aromatice inferioare (benzen, toluen). Proporţia de hidrocarburi aromatice depinde de masa
moleculară a solvenţilor polari, adâncimea de deparafinare, natura materiei prime şi raţia de
solvent.
Pentru solventul de tip amestec cetone-aromatice, temperatura de deparafinare se fixează
astfel încât să fie satisfăcute ambele condiţii de bază ale deparafinării, solventul având
compoziţia optimă.
Rezultă că solventul influenţează temperatura de deparafinare (tD) necesară obţinerii unui
ulei deparafinat cu o anumită temperatură de curgere (tCUD )şi, deci, decalajul de temperatura al
deparafinării ( t ) definit prin relaţia 3.4:

t  t CUD  t D (3.4)
 Cu cât decalajul de temperatură va fi mai mic, cu atât consumul de utilităţi pentru realizarea
răcirii va fi mai mic, deci procesul mai economic. Dar, decalajul de temperatură depinde de
natura materiei prime, natura şi compoziţia solventului.
Creşterea concentraţiei de aromatice conduce la creşterea decalajului de temperatură, având
o influenta negativă asupra procesului de deparafinare. De aceea, compoziţia optimă a solventului
este cea corespunzătoare conţinutului minim de hidrocarburi aromatice necesar pentru gradul de
diluţie impus şi obţinerea uleiului deparafinat de calitatea dorită, adică:

TS S / F  Tt (UD  S ) S / F

Cel mai utilizat procedeu de deparafinare a uleiurilor folosit în prezent este deparafinarea
cu metil-etil-cetonă-toluen.
Parametrii tehnologici principali în procesul tehnologic industrial de deparafinarea
uleiurilor cu amestec de metil-etil-cetonă şi toluen au următoarele valori:
- compoziţia solventului – metil-etil-cetonă, % masă...............50...70
- toluen, % masă.............................30...50
- raţia de solvent, % volum – diluţie........................................100...500
- spălare.........................................80...150
- diluarea turtei..............................30...50
- viteza de răcire, grd/h...............................................................90...120
- viteza de filtrare, m3/m2 h.......................................................0,06...0,15
- decalajul de temperatura, °C......................................................3...10
- ulei conţinut în faza solidă, %....................................................4...20
 Lucrarea 3.
DEPARAFINAREA ULEIURILOR CU SOLVENŢI DE TIP
CETONE-AROMATICE

a. Scopul lucrării

Se supune deparafinării un ulei parafinic, folosind un solvent de deparafinare de compoziţie

dată. Raţia de solvent de diluţie, raţia de solvent de spălare şi temperatura de deparafinare sunt
indicate de conducătorul lucrării de laborator.
Scopul deparafinării uleiurilor cu solvenţi este de a asigura temperatura de curgere a
uleiului deparafinat prin separarea hidrocarburilor solide din ulei care reduc fluiditatea acestuia la
temperaturi coborâte. Rezultatele experimentale ale lucrării de laborator permit să se determine
viteza de răcire, viteza de filtrare, decalajul de temperatură al deparafinării, randamentul de ulei
deparafinat şi caracteristicile produselor de deparafinare.

b. Descrierea instalaţiei pilot

Schema de principiu a instalaţiei de deparafinare a uleiurilor cu solvenţi este prezentată în

figura 3.1.

c. Mod de lucru

Pentru realizarea lucrării de laborator se efectuează următoarele operaţii:

 Se calculează cantitatea de ulei ce se supune deparafinării şi cantitatea de solvent
de diluţie în funcţie de capacitatea vasului de deparafinare şi raţia de solvent. De asemenea, se
calculează, în funcţie de cantitatea de ulei şi raţia de solvent de spălare, cantitatea de solvent de
spălare;
  Se cântăreşte uleiul parafinic într-un vas metalic, se adaugă cantitatea de solvent
de diluţie necesară şi se încălzeşte amestecul cu 10-15°C peste temperatura de topire a uleiului
(55-65°C);

 Solventul de spălare se introduce în vasul de solvent, în care se răceşte în acelaşi

timp cu amestecul ulei-solvent de diluţie;
 Se porneşte motorul agitatorului şi se începe răcirea amestecului din vasul de
deparafinare, înregistrând scăderea temperaturii în timp, cu scopul de a determina viteza de răcire
care nu trebuie să depăşească 2-3°C/min;
 Amestecul răcit la temperatura de deparafinare impusă este supus la filtrare,
realizând vid în vasul de colectare. Se cronometrează timpul de filtrare. Pe filtru rămâne un
amestec de parafină, ulei şi solvent, iar în vasul de filtrare trece soluţia de ulei deparafinat-
solvent;
 Se introduce solventul de spălare, iniţial în vasul de deparafinare pentru a antrena
cristalele rămase în cristalizator, iar apoi se trece prin filtru, în vasul de filtrare, pentru spălarea
turtei de parafină şi ulei care se numeşte gaci sau petrolatum, în funcţie de structura şi forma
cristalelor;
 După terminarea operaţiei de filtrare se demontează filtrul, se măsoară grosimea
turtei, se trece turta de parafină într-un vas metalic, se cântăreşte, se încălzeşte cu multă atenţie
până la topire şi se trece într-un balon de distilare pentru eliminarea solventului. Se măsoară
suprafaţa filtrului;
 Filtratul şi turta de parafină, după ce au fost cântărite sunt supuse unei operaţii de
distilare pentru eliminarea solventului, prin încălzire până la temperatura de 120 °C;
 După îndepărtarea solventului se cântăresc cantităţile de ulei deparafinat şi gaci
sau petrolatum.
 6

7
M

7
4

agent de
racire
5
spre pompa
de vid

Fig. 3.1. Schema de principiu a instalaţiei de deparafinare a uleiurilor cu solvenţi

1-vas de răcire a solventului de spălare; 2-vas de deparafinare; 3-filtru;
4-sistem de amestecare; 5-ventil pană; 6-termometre; 7-izolaţie termică.

d. Analize

La materia primă şi uleiul deparafinat se efectuează următoarele analize:

 temperatura de curgere;
  densitatea d 420 ;
 viscozitatea cinematică la 40°C sau 70°C.

La gaci sau petrolatum se va determina:

 punctul de picurare.

e. Mod de calcul

Cu datele experimentale obţinute se vor efectua următoarele calcule:

 bilanţul material pe operaţia de deparafinare;
 viteza de răcire (vr), viteza de filtrare (vf), decalajul de temperatură al deparafinării (
t ) şi randamentul de ulei deparafinat.
Pentru calculul vitezei de răcire şi a vitezei de filtrare se vor folosi relaţiile 3.5 şi 3.6:

ti t f
vr  (3.5)
r
Gud  H
vf  (3.6)
 f S
unde:
ti - reprezintă temperatura iniţială a soluţiei din care se face cristalizarea parafinei;

t f - temperatura finală de răcire sau temperatura de filtrare;

 r - timpul de răcire;
 f - timpul de filtrare;

Gud - cantitatea de ulei deparafinat;

S – suprafaţa de filtrare;
H – înălţimea turtei de parafină.

3.2. Dezuleierea parafinelor şi a cerezinelor

 În procesul de deparafinare a uleiurilor cu solvenţi rezultă ca produs secundar o turtă
numită, după uleiul din care provine, gaci sau petrolatum. Aceasta conţine o cantitate relativ mare
de ulei (20 – 30%).
Dezuleierea este un proces de prelucrare ulterioară a gaciului sau petrolatumului rezultat la
deparafinarea uleiurilor, în scopul fabricării parafinei sau cerezinei, prin eliminarea uleiului
reţinut.
Prin parafină se înţelege produsul comercial solid cu temperatura de topire cuprinsă între 50
şi 60 °C. După gradul de rafinare, culoarea parafinei variază de la alb transparent până la castaniu
închis, iar densitatea d 420 de la 0,900 la 0,935. Parafina este alcătuită, în principal, din
hidrocarburi parafinice cu structură normală, care cristalizează în macrocristale. Ea se obţine prin
dezuleierea gaciului care este un amestec de parafină şi ulei, rezultat la deparafinarea uleiurilor
uşoare şi medii.
Cerezina conţine în principal hidrocarburi parafinice cu structură ramificată care
cristalizează sub formă de microcristale. Ea se obţine prin dezuleierea petrolatumului rezultat la
deparafinarea uleiurilor grele şi reziduale. Temperatura de topire a cerezinelor comerciale variază
în limite mai largi decât a parafinei, şi anume, între 50 şi 95 °C.
Uleiul poate fi reţinut în faza solidă în procesul de deparafinare fie mecanic între cristale,
fie la suprafaţa cristalelor printr-un proces de solvatare.
În procesul de deparafinare se urmăreşte ca uleiul reţinut să fie în cantitate cât mai mică,
pentru a realiza un randament de ulei deparafinat cât mai mare.
Cantitatea de ulei reţinută mecanic depinde de viscozitatea soluţiei de ulei deparafinat-
solvent şi se poate micşora prin mărirea raţiei de solvent de spălare folosită în procesul de
deparafinare a uleiurilor cu solvenţi. Cantitatea de ulei reţinută prin solvatare depinde de
viscozitatea mediului, mărimea suprafeţei cristalelor şi de natura solventului folosit în procesul de
deparafinare. Cu cât solventul este mai polar, cu atât cantitatea de ulei reţinut prin solvatare va fi
mai mică.
În cazul solvenţilor de tip cetone-aromatice, creşterea proporţiei de aromatice are o
influenţă negativă ca şi în procesul de deparafinare a uleiurilor cu solvenţi.
Procesul de dezuleiere se realizează în instalaţii similare cu cele de deparafinare, utilizând
aceiaşi solvenţi. Scopul urmărit este obţinerea parafinei sau cerezinei cu conţinut cât mai redus de
ulei şi, din acest motiv, în procesul de dezuleiere se folosesc raţii de solvent mai mari 2,5  3,5/1
vol. pentru gaci şi 7  9/1 vol. pentru petrolatum. Ca şi în procesul de deparafinare, cu cât S/F este
mai mare, cu atât temperatura de dezuleiere trebuie sa fie mai mică în condiţiile obţinerii unui
produs final de calitate impusă. Temperaturile de lucru sunt mai mari ca la deparafinare, fiind
cuprinse, în mod obişnuit, în limitele (-15°C  +15°C).
Datorită temperaturilor de lucru mai ridicate, solventul de dezuleiere poate avea o
compoziţie în care procentul de MEC să fie cu 5  6% mai mare decât în cazul solventului utilizat
la deparafinarea uleiurilor.
Parafina şi cerezina finită se rafinează de obicei, prin tratare cu pământ decolorant. În
ultimul timp se utilizează rafinarea prin tratare cu hidrogen.