RAFINAREA ULEIURILOR BRUTE.

Uscarea sub vid a uleiurilor.

Elemente introductive
Pentru asigurarea calităţii uleiurilor şi a aspectului comercial cerut de consumatori,
uleiul brut este supus unui complex de operaţii, grupat sub numele de rafinare.
Rafinarea uleiurilor vegetale obţinute prin presare şi/sau extracţie presupune
îndepărtarea, până la limita tehnologică posibilă şi avantajoasă sub aspect economic, a
componentelor minore cu efect indezirabil asupra caracteristicilor comerciale ale uleiurilor,
substanţelor nedorite (mucilagii, acizi graşi liberi, pigmenţi coloranţi, substanţe mirositoare,
ceruri) ce afectează nefavorabil stabilitatea uleiurilor în timpul depozitării. Fiecare operaţie
de rafinare are ca efect principal eliminarea unei grupe din substanţele de însoţire.
Principalele operaţii cuprinse în schema de rafinare a uleiurilor vegetale sunt:
 demucilaginarea;
 neutralizarea;
 uscarea;
 decolorarea şi winterizarea;
 dezodorizarea şi polisarea.

1
 În funcţie de calitatea şi destinaţia uleiului se folosesc diferite metode de rafinare,
care, în principiu, pot fi clasificate în trei grupe:
 Metode fizice de rafinare, care constau în procese mecanice, ca: sedimentarea,
filtrarea şi centrifugarea, şi în procese termice, ca: neutralizarea prin distilare si
dezodorizarea.
 Metode chimice de rafinare, cum sunt: neutralizarea alcalină, dezmucilaginarea acida,
decolorarea chimică, neutralizarea prin esterificare.
 Metode fizico-chimice, ca: demucilaginarea prin hidratare, decolorarea prin adsorbţie,
rafinarea cu dizolvanţi selectivi.

7.1. Demucilaginarea
Demucilaginarea este prima operaţie din ciclul de rafinare a uleiurilor brute, care are
drept scop eliminarea mucilagiilor coloidale, în suspensie sau dizolvate.
Compoziţia medie a mucilagiilor este următoarea:
• albuminoide16 % ;
• fosfaţide20 % ;
• răşini7,5 % ;
• carbohidraţi (galactoză, xiloză, arabinoză) 12,6 % ; săruri minerale12,9 % ;
apă 31% .
Eliminarea mucilagiilor este necesară din următoarele considerente:
 sunt compuşi străini şi necaracteristici uleiului vegetal rafinat ;
 afectează următoarele caracteristici de calitate ale uleiurilor comestibile:
 caracteristici senzoriale: limpiditate, claritate, stabilitate structurală şi
compoziţională;
 caracteristici fizico-chimice: indice de refracţie, vâscozitate, indice de
aciditate, indice de peroxid.
Caracteristicile de calitate dau valoarea comercială, influenţează conservabilitatea (stabilitate
termooxidativă) şi comportarea în utilizare (rezistenţa la procesare termică, spumarea,
formarea de sediment).
 favorizarea operaţiilor ulterioare de rafinare (neutralizare, în special) ;
 valorificarea complexului mucilaginos pentru recuperarea, concentrarea şi
purificarea lecitinei.

Demucilaginarea este o operaţie dificilă în procesul de rafinare a uleiurilor,existând

mai multe metode de îndepărtare a mucilagiilor, astfel:
• metode fizico-chimice (hidratarea, tratamentul cu absorbanţi) ;
• metode fizice - tratament termic ;
• metode chimice - tratament cu acid sulfuric, clorhidric sau alcalin. Cele mai utilizate
metode sunt hidratarea şi rafinarea acidă.

Hidratarea mucilagiilor are loc în prezenţa apei la cald, când

albuminoidele,fosfolipidele şi complecşii acestora precipită în flocoane, pierzându-şi
solubilitatea în ulei; aceste flocoane pot fi separate ulterior prin sedimentare saucentrifugare.
Eficacitatea procesului de hidratare a mucilagiilor depinde de o serie de factori, cum
sunt:

2
natura şi cantitatea agentului de hidratare, temperatura de lucru,mărimea suprafeţei de
contact şi modul de separare a mucilagiilor.
Pentru hidratarea continuă a uleiurilor se folosesc 2 procedee:
 procedeul de hidratare Sharples; instalaţia de bază cuprinde:rezervorul de amestec
ulei-apă, aparatul de hidratare, separatoare centrifugale pentru separarea
mucilagiilor din ulei, filtre pentru ulei,preîncălzitor tip „ţeavă în ţeavă‖. Procesul
are loc la 4550°C pentruulei de floarea-soarelui şi 70°C pentru alte uleiuri, sub
agitarecontinuă, timp de 22 minute (20-25 min) şi în prezenţa a 2-3% apă cu
temperatura egală cu a uleiului;
 procedeul de hidratare Alfa De Laval, a cărui instalaţie de bazăcuprinde
schimbătorul de căldură cu plăci, aparatul de hidratare şiseparatorul centrifugal cu
talere. Procesul are loc la 60-70°C (pentru uleiuri comestibile) sub amestecare
continuă şi cu 1-3% condensatfierbinte. După centrifugare, uleiul delecitinizat
trebuie să aibătemperatura de 65-70°C şi o presiune la ieşirea din separator de 2-
3daN/cm . Concentratul de mucilagii separate la hidratare trebuie sărespecte un
raport ulei-fosfatide de 1:1.

Demucilaginarea prin tratament acid are drept scop completarea procesului de

hidratare pentru a elimina fosfatidele nehidratabile, în acest scop folosindu-se acidul fosforic
sau acidul citric ce transformă fosfatidele în săruri solubile în mediu alcalin.
Demucilaginarea cu acid citric se face cu o soluţie apoasă 10-20%, introdusă în
proporţie de 1-2% faţă de uleiul brut. Temperatura de lucru depinde de natura uleiului (70-
90°C).
Tratamentul cu acid fosforic se aplică uleiurilor comestibile (la uleiul de floarea-
soarelui pentru loturile închise la culoare), realizându-se cu o soluţie de 75-85% ce se
introduce în proporţie de 0,05-2% faţă de ulei, sub agitare la temperatura de 70-90 °C, în
funcţie de tipul instalaţiei folosite.
Tratamentul acid urmează unei etape de demucilaginare prin hidratare, în care
conţinutul de fosfatide a fost redus de la 3,2-3,5% până la 0,15-0,27%. Prin tratamentul acid
conţinutul în fosfatide scade până la 0,05-0,09% iar conţinutul de fier de la 1,12 mg/Kg la
0,55 mg/Kg.

7.3. Neutralizarea acidităţii libere a uleiurilor vegetale

Între substanţele care însoţesc permanent trigliceridele din uleiurile brute sunt şi acizii
graşi liberi. Ei se găsesc în uleiurile vegetale brute în cantităţi variabile. În mod normal,
aciditatea liberă a acestor uleiuri este de 1—3%, dar, în unele cazuri, poate fi şi mai ridicată.
Pentru obţinerea uleiurilor comestibile, eliminarea acidităţii libere este obligatorie;
limita maximă a acidităţii libere este reglementată prin standardul de stat. De asemenea,
chiar în cazul rafinării unor uleiuri pentru scopuri tehnice (hidrogenare, sicativare etc.) se
impune necesitatea de a reduce aciditatea libera a uleiului pâna la limitele admise de
procesul tehnologic respectiv. Uleiurile brute fabricate la noi în ţară au o aciditate liberă
cuprinsă între 1-4% datorată prezenţei acizilor graşi liberi.
Una din cauzele ce conduc la apariţia acestora în ulei este scindarea trigliceridelor, care
poate avea loc:
• în timpul depozitării seminţelor oleaginoase;

3
 • în uleiul brut datorită prezenţei urmelor de apă şi condiţiilor de depozitare
necorespunzătoare.
Pentru obţinerea de uleiuri comestibile este necesar ca aciditatea liberă să fie
eliminată. Dezacidifierea uleiurilor se realizeaza prin: neutralizare alcalina;
 neutralizarea prin distilare;
 neutralizarea prin esterificarea acizilor graşi cu glicerină;
 rafinarea cu dizolvanţi selectivi.
Metodele de neutralizare se aplică în funcţie de aciditatea liberă a uleiurilor.
Cea mai utilizată metodă este neutralizarea alcalină, care cuprinde etapele :
• tratamentul cu alcalii (neutralizarea propriu-zisă);
• separarea soapstock-ului format;
• pălarea uleiului pentru eliminarea urmelor de săpun.
Fig. 7.2.1. Aparat universal
1 – conductă de alimentare cu ulei; 2 – conductă de
alimentare cu soluţie alcalină; 3 – conductă de alimentare
cu saramură 8-10%; 4 – conductă de alimentare cu apă de
spălare; 5 – ştuţ de evacuare ; 6 – ştuţ abur/apă de răcire; 7
– ştuţ apă de răcire/condens; 8 – conductă de alimentare cu
pământ decolorant; 9 – instalaţie de vid; 10 – agitator
pentru agentul decolorant; 11 – palete de amestecare; 12 –
distribuitor; 13 – discuri de dispersare; 14 – vizor.

Ca agenţi de neutralizare se utilizează în principal NaOH şi

mai puţin Na2CO3. Efectele tratamentului alcalin sunt: o
adsorbţia cantitativă a impurităţilor la suprafaţa peliculei de
săpun ; o eliminarea mucilagiilor şi acizilor graşi ; o
eliminarea parţială a pigmenţilor coloranţi.
Separarea soapstock-ului are loc prin centrifugare în
ambele cazuri. Uleiul neutralizat este trecut la spălare, care
se realizează cu apă de condens sau apă dedurizată. Spalarea uleiului se efectuează pentru
îndepărtarea cantitativă a săpunului din ulei.
Temperatura uleiului în faza de spălare trebuie menţinută la 85-90°C. Regimul de
lucru (temperatura, concentraţia şi excesul soluţiei alcaline, durata tratamentului) se
stabileşte în funcţie de felul uleiului şi de aciditatea liberă a acestuia. Temperatura optimă
este de 70-90°C, iar concentraţia soluţiei de NaOH (sodă caustică), variază în funcţie de
aciditatea liberă a uleiului:
 aciditate < 1% - sol. de NaOH cu concentraţie 6-12° Be ;
 aciditate liberă între 1-5% - sol. 20° Be ; aciditate
liberă>5% - sol. 20-30° Be.
După neutralizare, produsele finite rezultate trebuie să aibă următoarele caracteristici:
ulei neutralizat: aspect limpede, aciditate liberă max. 0,08 mg KOH/g, săpun max.
0,05%; soapstock: conţinutul în grăsimi totale 15-25%, iar raportul ulei/ac.graşi=
1:2,5.
Tratamentul cu dizolvanţi selectivi are ca scop separerea glucidelor şi uleiurilor în mai
multe fracţiuni.

4
 7.3. Uscarea uleiurilor
După spălare, în uleiurile neutralizate cu alcalii rămâne un conţinut de 0,5% apă, care
trebuie îndepărtat. Eliminarea apei se realizează prin operaţia de uscare a uleiului, prin
aceasta evitându-se fenomenele nedorite ce au loc în prezenţa apei (hidroliza grăsimilor şi
creşterea acidităţii libere, scăderea puterii de decolorare a adsorbanţilor folosiţi ulterior).
Procedeele de uscare a uleiului pot fi realizate discontinuu sau în flux continuu, sub
vid, cu agitare mecanică. Regimul de lucru depinde de tipul de procedeu aplicat:
 procedeul discontinuu: t = 90-95°C/τ = 60-90 min/şarja; conţinut de apă şi substanţe
volatile la sfârşitul procesului = max 0,2% ;
 procedeul continuu : t = 85-90°C/p = 10-30 mm Hg; conţinut max.de apă al uleiului
uscat = 0,05%.
Uscarea se poate realiza în uscatoare sub vid, rotative, uscăroare tambur şi în
instalaţiide iradiere cu radiaţii infraroşii. Viteza de uscare
depinde de umiditatea iniţială şi finală a seminţelor
oleaginoase, de temperatura mediului în care are loc
uscarea şi de intensitatea de mişcare a agentului. Uscarea
uleiurilor se realizează la o temperatura de 90-95oC, la o
presiune reziduală de 100-160 mm Hg. Aparatul de uscare
trebuie supravegheat, deoarece in cde cazul spumării
uleiului, aceasta poate fi aspirat pe conducta de vid.
Conţinutul de apă al uleiului uscat este de circa 0,05 %.
Uscarea uleiului se efectuează pentru a îndepărta apa
rămasă în ulei după spălare. Încălzirea sub vid la o anumită
temperatură asigură evaporarea ultimelor resturi de apă.

Fig. 7.3.1. Uscătorul de ulei 1 – suporturi

metalice; 2 – prinzător de picături; 3 – conducte de
alimentare cu ulei prevăzute cu servoventile (supape de
reglaj); 4 – pulverizatoare; 5,6 – conducte de conectare la
instalaţia de vid; 7 – talere de dispersare; 8 – conductă de
evacuare a uleiului uscat; 9 – sticlă de nivel.
7.4. Decolorarea şi Winterizarea
Pigmenţii coloranţi sunt substanţe de însoţire a gliceridelor ce conferă culoare
uleiurilor vegetale. Pigmenţii pot fi clasificaţi în două grupe:
 pigmenţi naturali : clorofila (verde); carotina (roşie); xantofila (galbenă);
 pigmenţi secundari: substanţe complexe melano-fosfatidice – se formează în
broken şi în uleiul obţinut din miscele distilate la temperaturi ridicate. O parte
din aceste substanţe colorante sunt parţial îndepărtate în procesele anterioare
(demucilaginarea acidă şi neutralizare).
Decolorarea (albirea) are ca scop obţinerea unui ulei cu o coloraţie cât mai slabă.
Prezenţa acizilor graşi liberi precum şi a urmelor de săpun micşorează eficienţa decolorării
cu adsorbanţi, datorită faptului că sunt adsorbanţi preferenţiali. Efectul secundar al
decolorării constă în diminuarea resturilor de substanţe de însoţire (mucegai, resturi de
săpun). Decolorarea prin adsorbţie constă din introducerea sub agitare a pământului

5
decolorant în uleiul neutralizat şi uscat sub vid, menţinerea şi separarea adsorbantului din
uleiul decolorat. Factorii care influenţează acest proces de decolorare sunt:
• cantitatea acizilor grşi liberi;
• prezenta unor urme de sapun;
• temperatura de lucru (90-105oC);
• durata de contact dintre ulei şi agentul adsorbant;
• natura şi caracteristicele adsorbantultui utilizat;
• metoda şi tipul de instalaţie folosit;
Decolorarea uleiurilor poate fi efectuată prin două procedee :
 decolorarea fizică: realizată prin adsorbţia pigmenţilor pe pământ sau cărbune
decolorant;
 decolorare chimică: realizată printr-o reacţie chimică ce modifică grupele
cromogene ale pigmenţilor; nu se aplică uleiurilor comestibile, ci numai uleiurilor şi
grăsimilor tehnice puternic pigmentate;
Cea mai utilizată instalaţie de decolorare în industria uleiului este instalaţia DeSmet.
Utilajele instalaţiei DE SMET pentru decolorare sunt:
Fig. 7.4.1. Reactor de decolorare preliminară Fig. 7.4.2. Filtrul vertical
NIAGARA

1 – corpul reactorului; 2 – manta; 3 – axul
agitatorului; 4 – discuri deflectoare; 5 –
paletele agitatorului; 6 – racord de alimentare
1 – corp cilindric; 2 – capac bombat; 3 – fund cu ulei +
agent de decolorare. tronconic; 4 – capac rabatabil; 5 –
contra-greutate; 6 – dispozitiv hidraulic; 7 – rame din oţel
inoxidabil; 8 – vibrator pneumatic; 9 – racord
alimentareulei; 10 – conductă; 11 – racord evacuare ulei
filtrat; 12 – racord evacuare ulei + pamant decolorant sau
kieselgur.

6
Winterizarea. În uleiul brut, ca substanţe de însoţire se găsesc şi ceruri, al căror conţinut
depinde de efectul decojirii şi separarea din miez a pieliţelor. Cerurile se dizolvă cu solvenţi,
trec în ulei iar operaţiile de rafinare anterioare nu au efect semnificativ asupra lor.
Winterizarea (deceruirea) este o operaţie prin care se elimină din ulei cerurile şi gliceridele
care se solidifică la temperatura camerei. Temperatura de cristalizare este de 5-7oC, iar în
vederea obţinerii de cristale cu dimensiuni mari, se introduc ca centre de cristalizare, granule
de kieselgur în proporţie de 0,5%. Filtrarea se face in filtre tip Seitz, iar pentru formarea
stratului filtrant se aplica dozele de 1 kg cristal teorit si 25 kg
kiselgur pentru primele 2500 kg ulei. La o temperatua mai joasa de
15-20oC apare o tulbureala a uleiului, care este rezultatul precipitării
cerurilor şi gliceridelor saturate. Procesul de winterizare este
influenţat de:
 temperatura la care este racit uleiul;
 cantitatea de praf folosita;
 durata mentinerii la temperatura respectiva;
 temperatura de reincalzire a uleiului.
Deoarece la scăderea temperaturii vâscozitatea uleiului creşte,
îngreunând astfel separarea prin filtrare a cerurilor şi gliceridelor
solide, procesul de deceruire în instalaţii cu funcţionare continuă are
loc astfel: prerăcirea uleiului la 20-22°C, urmată de o răcire la 5-7°C
;
 introducere de germeni de cristalizare (Kieselgur) cu
amestecare continuă timp de 4 ore;
 încălzire bruscă la 12-16°C;
 filtrare.
Fig. 7.4.3. Aparat de winterizare al instalaţiei DE SMET 1 – motor electric; 2 – agitator;
3 – serpentină; 4 – plăci, funduri prevăzute lângă ax cu canale de circulaţie a uleiului; 5 –
palete;

7.5. Dezodorizarea Dezodorizarea - ultima operaţie din procesul complex al rafinării –

constituie faza tehnologică prin care se elimină substanţele care imprimă uleiurilor miros şi
gust neplăcut, provenite atât din materia primă ca substanţe de însoţire a gliceridelor, cât şi
din transformările chimice care au loc pe parcursul procesului de depozitare şi prelucrare.
Dezodorizarea este obligatorie pentru uleiurile comestibile
obţinute prin extracţie. Operaţia de dezodorizare se realizează
combinând efectul a trei parametri tehnologici:
temperatură, presiune şi antrenarea cu vapori de apă.
Prin dezodorizare se urmăreşte eliminarea mirosului fără
antrenarea gliceridelor.
Tensiunea de vapori fiind redusa la presiunea atmosferică,
temperatura de fierbere este de 193-263oC pentru eliminarea
dimetilului şi cetonelor. Pentru reducerea temperaturii de
distilare se lucreaza fie sub vid, fie utilizându-se antrenarea cu
gaz inert.
Pentru a evita hidroliza gliceridelor se va aplica, pentru
uleiurile vegetale, temperatura maxim de 185-200oC. Ca gaz
7
inert se folosesc vaporii de apă. În timpul dezodorizării se pierde de la 0,2-0,8% ulei. La
dezodorizarea discontinuă se va urmări coeficientul de umplere al aparatului. De asemea
serpentina de încălzire va fi în permanţă acoperita de ulei, pentru aevita supraincalzirea unor
stropi de ulei, producand degradarea produsului finit. Aburul utilizat la dezodorizare trebuie
să fie obţinut din apa bine purificată sau chiar din condens, deoarece urmele de săruri
prezente în abur pot influenţa gustul uleiului. Pentru evitarea pericolului oxidării, înainte de
evacuarea din aparat, uleiul dezodorizat se răceşte până la 110oC, iar în etapa a doua până la
20-30oC. După răcire, uleiul este supus filtrării de control, numită polisare.

Fig. 7.5.1. Dezodorizator discontinuu

1 – corpul metalic; 2 – fundul instalaţiei; 3 – capac bombat; 4 – con de evacuare a
vaporilor de apa

Schema controlului tehnic de calitate la rafinarea uleiurilor reprezinta una dintre cele
mai importante faze si cuprinde controlul la:
• uleiul supus rafinarii: aciditatea, umiditatea, substante insolubile in eter etilic,
fosfatide si mucilagii;
• neutralizare: aciditate si continut de de sapun (dupa spalare) controlulapelor la
spalare (continut in sapun);
• albire: aciditate, culoare, continut in sapun, continut de ulei in pamantuldecolorant;
• acizi grasi de rafinare: continut de acizi grasi, umiditate, impuritati;
Procesul de dezodorizare se realizează în instalaţii discontinue şi continue. În instalaţii
discontinue, operaţia durează 5-7 h iar parametrii de lucru sunt:temperatura uleiului 175-
185°C, presiunea 5-30 mm col Hg. Procedeele continue utilizează utilaje legate în flux, cu
excepţia situaţiilor de nesincronizare a debitelor, când pot fi introduse rezervoare
intermediare. Secţiile de rafinare continuă folosesc liniile procedeelor Sharples sau Alfa-
Laval pentru demucilaginareneutralizare, cuplate cu instalaţii De Smet pentru decolorare-
winterizare-dezodorizare. Rafinarea discontinuă este aplicabilă în liniile cu capacităţi mici
(sub 50t /24h) şi cu schimbări frecvente ale sortimentelor de ulei.

7.6. Controlul produselor finite

Uleiurile se păstrează în rezervoare ferite de acţiunea luminii şi umidităţii care
favorizează producerea unor fenomene de degradare. Rezervoarele trebuie să fie etanşe,
pentru a împiedica pătrunderea prafului şi mirosurilor străine. În timpul depozitării uleiul
poate suferi procese de degradare (hidroliza enzimatică, absorbţia unor substanţe volatile,
mirositoare). Râncezirea hidrolitică se produce în prezenţa umezelii şi a lipazelor produse de
mucegaiuri
(Penicillium, Aspergillus) şi se caracterizează prin creşterea acidităţii, în timp ce râncezirea
oxidativă duce fie la formarea metil-cetonelor puternic mirositoare (râncezirea cetonică),
precum şi a unor peroxizi şi în final la aldehide şi acizi cu catenă mijlocie. Alterarea se
produce cu atât mai repede cu cât grăsimea conţine o cantitate mai mare de acizi graşi
nesaturaţi şi grăsimea este mai impură. La descompunerea lecitinelor cuprinse în grăsimi,
aceastea primesc miros de peşte prin formarea trimetil-aminelor.

8
 Aplicaţii biotehnologice
Turtele şi şroturile, rămase ca produse secundare de la fabricile de ulei,constituie
nutreţuri concentrate valoroase pentru creşterea animalelor fiindbogate în proteină (30-
55%), extractive neazotate, grăsimi şi vitamine.
Compozitia chimica a turtelor si sroturilor depinde de calitatea semintelor si
demetodele de prelucrare a acestora, in special, de eficienta procedeelor dedescojire si
extractie. Cantitatile de ulei rezidual in turte si srot contribuie la imbunatatirea
calitatiiacestora prin furnizarea unor cantitati suplimentare de energie. Compozitia chimica
(% substanta uscata) a srotului si a concentratelor proteicede floarea soarelui.

Componente Făină degresată de Concentrat proteic de

floarea soarelui floarea soarelui
Proteină 55 70
Lipide 1,5 1
Fibră brută 6,5 7
Cenuşă 7,5 8,5
Extractive neazotate 29,5 13,5

Produsele proteice de floarea soarelui, in special, faina degresata,

suntcaracterizate printrun bun continut de micronutrienti (calciu, fier si fosfor) si
pot ficonsiderate ca surse valoroase ale complexului hidrosolubil de vitamina
B(tiamina, riboflavina si acid pantotenic). Comparativ cu alte produse
oleaginoase turtele si srotul de floarea soarelui suntlipsite de factori
antinutritionali (inhibitorii tripsinici) sau de substante toxice si dearome
neplacute.
Şrotul (făina) este un subprodus al procesului de extracţie al uleiului şi este
un excelent nutreţ pentru animale, în special pentru rumegătoare. Valoarea
nutritivă a şrotului de floareasoarelui, ca a celor mai multe ingrediente
neconvenţionale, este afectată de conţinutul său ridicat de polizaharide fără
amidon.
Şroturile reprezintă 300 kg pentru fiecare tonă de sămânţă. Acestea conţin
30-35% substanţă uscată, 6-10% grăsimi, 8-26% celuloză, 7-30% substanţe
extractive neazotate, 5-10% cenuşă.
Turtele de ulei pot fi: comestibile şi necomestibile. Turtele rezultate în
urma procesului de extracţie a uleiului (aproximativ 300 kg/t sămânţă),
constituie o sursă valoroasă de proteine pentru rumegătoare, iepuri, porci şi
păsări. Turtele conţin proteină brută (între 33,7 şi 47,8 %) şi aminoacizi esenţiali,
cu valori apropiate cu cele de la soia, excepţie făcând lizina, care se găseşte în
cantităţi mai mici. Valoarea enegetică a turtelor este corelată cu gradul de
decorticare aseminţelor.Turta de ulei de floarea soarelui poate fi fracţionată în
trei componente principale:o fracţiune lignocelulozica (LCF), o fracţiune
proteica (PF) şi o fracţiune solubilă(SF), ceea ce reprezinta: 23.2 la 25.3%, 55.4 -
57.6% şi respectiv 17.1 - 21.4%din greutatea în stare uscată.
9
 După îndepărtarea fractiunii proteice, subprodusele rămase (LCF şi SF) au
un potenţial ridicat pentru utilizarea ca surse defermentare. Turta de ulei de
floarea soarelui contine un nivel ridicat de metionină,dar scăzutde lizină şi
treonină. Turtele de ulei au fost utilizate pe scară largă pentru producţia de
enzime industriale, antibiotice, biopesticide, vitamine şi alte substante
biochimice. Deasemenea, au fost utilizate ca supliment pentru hrana animalelor.

Sursă de energie
Experimentele de piroliză a turtei de ulei de floarea soarelui realizate într-
unreactor tubular cu strat fix şi efectele debitului de azot şi a temperaturii finale
depiroliza privind randamentele produsului de piroliză şi compoziţiile chimice
au
arătat că uleiul obţinut din turta de ulei de floarea soarelui poate fi folosit ca
uncombustibil regenerabil şi ca materie prima chimică.

Concluzii
Marea provocare pentru biotehnologia semintelor oleaginoase este
necesitatea de a produce cantităţi suficiente de uleiuri vegetale, la preţuri
accesibile pentru a satisface cererea la nivel mondial. Această provocare poate fi
abordată prin creşterea randamentului uleiului din culturi şi prin extinderea
producţiei la terenurile cu fertilitate şi precipitaţii mai scăzute prin
tehnologizarea culturilor deja existente pentru utilizarea sporită a azotului şi
eficienta utilizării apei sau prin introducerea de culturi de seminţe oleaginoase
alternative care sunt mai bine adaptate la solurile periferice. Fiind bogate în
proteine, turtele de ulei au fost considerare, ideale pentru suplimentarea hranei
animalelor. Cu toate acestea, punând accent pe reducerea costurilor proceselor
industriale şi pe creşterea valorii reziduurilor agro-industriale, turtele de ulei ar
putea fi sursa ideală de substanţe nutritive proteice şi matrice-suport pentru
diferite procese biotehnologice. Turtele de ulei comestibile, oferă beneficii
potenţiale atunci când sunt utilizate ca substrat pentru bioprocese. Acestea au
fost utilizate pentru producerea fermentativă de enzime, antibiotice, ciuperci.
Aplicaţiile biotehnologice a turtelor de ulei includ, utilizarea lor şi pentru
producerea de vitamine şi antioxidanţi.

10