Prepararea lipidelor

Se cunosc mai multe procedee de obținere, cele mai utilizate fiind:

• presarea la rece sau la cald,

• extracția cu solvenți,
• topirea şi fierberea cu apă.

Presarea la rece sau la cald

Presarea la rece se aplică în cazul în care se urmărește obținerea unor
produse de calitate superioară.
Lipidele obținute prin aceste procedee prezintă:
- gust plăcut,
- miros fin,
- sunt puțin colorate,
- reacție neutră.
Prin acest procedeu, lipidele aflate în complexe lipoproteice nu se
desfac, decât într-un procent mic, randamentul acestui procedeu fiind
scăzut. Acest procedeu este folosit pentru obținerea uleiurilor de ricin,
in, măslin şi susan.
Presarea la cald se realizează în două etape:
o presarea prealabilă în care se extrage până la 25-35% din
conținutul în ulei al semințelor,
o presarea finală.

1
 Semințele, înainte de a fi supuse presării, sunt aduse la o temperatură ce
variază în funcție de materia primă între 75°C-150°C şi la o anumită
umiditate. Această prelucrare prealabilă este folosită pentru:
▪ fluidizarea uleiului,
▪ coagularea componentelor macromoleculare din celule (proteine,
mucilagii),
▪ desfacerea lipidelor din complexele lipoproteice.

Turtele rezultate de la a doua presare se numesc şroturi; acestea mai

conțin ulei gras, în proporție de 5-10%.
Datorită încălzirii, în uleiul gras trec componenți colorați ai celulelor şi o
serie de substanțe care imprimă acestuia o colorație şi un gust specific.
Uleiurile obținute prin acest procedeu sunt mai colorate, prezintă o
reacție acidă, au gust şi miros mai pronunțat sau alterat, unele dintre ele
fiind supuse rafinării.
Rafinarea se realizează în 4 etape:
❖ dezmucilaginarea,
❖ neutralizarea,
❖ decolorarea,
❖ dezodorizarea.
Uleiurile grase de uz farmaceutic nu se decolorează chimic.
Randamentele de producție sunt mai mari comparativ cu presarea la rece.

2
 Extracția cu solvenți
Se folosește în special pentru obținerea uleiurilor industriale şi mai puțin
a celor de uz farmaceutic. Solvenții cei mai folosiți în acest procedeu sunt:
benzina extractivă, cloroformul şi sulfura de carbon.
Randamentele de producție în acest caz sunt cele mai mari însă uleiurile
obținute au o calitate inferioară.

Topirea şi fierberea cu apă

Acest procedeu se folosește pentru obținerea grăsimilor de origine
animală şi a uleiului de palmier.

Proprietăți fizico-chimice ale lipidelor

Proprietăți fizice
Lipidele sunt substanțe solide, semisolide sau lichide având puncte de
topire scăzute şi puncte de fierbere ridicate. Deoarece sunt amestecuri
complexe nu prezintă un punct de topire net ci un interval de topire.
Culoarea variază de la alb la gălbui sau galben, intensitatea culorii
crescând cu numărul de legături duble din molecula acidului gras.
Vâscozitatea şi consistența cresc cu gradul de saturare.
Lipidele pure nu au miros; datorită prezenței altor componente şi a
reacţiilor de oxidare care au loc sub acțiunea aerului, luminii sau umidității
se formează peroxizi, aldehide şi cetone care imprimă un gust şi un miros
caracteristic.

3
 Caracterizarea uleiurilor grase prin constante fizice se face conform
normelor de calitate prin următoarele probe:
▪ densitatea a cărei valoare este cuprinsă între 0,8500-0,9500, se
determină cu ajutorul picnometrului,
▪ indicele de refracţie se determină cu ajutorul refractometrului
Abbé,
▪ activitatea optică pentru uleiurile care deviază planul luminii
polarizate (uleiul de ricin), se determină cu ajutorul polarimetrului,
▪ spectrul UV se folosește pentru aprecierea calităţii uleiului vegetal
prin măsurarea densităţii optice între 230-270nm.
Astfel, uleiurile obținute, prin presare la rece, absorb masiv la 232 nm,
uleiurile rafinate formează picuri la 260, 270, 280nm, în timp ce uleiurile
râncede formează un pic masiv la 270nm.

Proprietăți chimice
Deoarece lipidele sunt formate din amestecuri complexe de diferite
substanțe, nu prezintă constante fizico-chimice nete, pentru caracterizarea
lor folosindu-se diferiți indici. Dintre aceştia cei mai utilizați sunt:
▪ indicele de aciditate reprezintă cantitatea în mg de KOH necesară
pentru neutralizarea acizilor liberi dintr-un gram de grăsime.
Prezintă o importanţă deosebită în aprecierea calităţii uleiurilor
vegetale, deoarece o grăsime pură nu trebuie să conțină urme de
acizi graşi, în cazul unui indice de aciditate ridicat grăsimea
respectivă fie este alterată, fie a fost obținută prin presarea la cald
sau topirea la foc deschis;

4
 ▪ indicele de esterificare reprezintă cantitatea în mg de KOH
necesară saponificării unui gram de grăsime neutralizată, fiind util
pentru aprecierea cantităţii de esteri din componenţa grăsimii;
▪ indicele de saponificare reprezintă suma indicelor de aciditate şi
esterificare, oferă informaţii referitoare la lungimea catenelor
acizilor graşi componenți;
▪ indicele de acetil reprezintă cantitatea în mg KOH necesară
neutralizării acidului acetic obținut prin saponificarea unui gram de
grăsime complet acetilată. Oferă indicii referitoare la numărul de
grupări hidroxil libere din structura grăsimii;
▪ indicele de iod (indice Hübl) reprezintă cantitatea de iod absorbită
de un gram de grăsime, oferă informaţii referitoare la numărul de
legături duble din structura acizilor graşi nesaturaţi.
Pentru determinarea compoziţiei chimice a lipidelor se folosește
metoda cromatografică. Aceasta permite determinarea gliceridelor şi
acizilor graşi din componenţa grăsimii, cele mai utilizate fiind
cromatografia în strat subțire şi cromatografia gazoasă.
Determinarea cantitativă a lipidelor se face prin metode gravimetrice.
Insaponifiabilul rămas după saponificarea grăsimii este separat, spălat şi
poate fi determinat gravimetric. Din acesta se pot separa prin
cromatografie pe strat subțire diferite componente, cum ar fi tocoferoli,
carotenoide, alcooli alifatici, fitosteroli, care prezintă importante
proprietăți terapeutice.

1. Analiza farmacognostică a produsului vegetal Oleum Helianthi

conform FR X