1.5.

Recuperarea solvenţilor
Metoda de separare folosită depinde de volatilitatea relativă
dintre solvent şi hidrocarburi, de solubilitatea dintre solvent şi apă, de
faptul dacă solventul formează cu apa azeotropi care la răcire se separă
în heteroazeotropi şi de compoziţia acestora.

1.5.1. Recuperarea solvenţilor din soluţiile de rafinat şi de extract

Solvenţii cu volatilitate foarte mare faţă de produsele de
extracţie (propan, dioxid de sulf) se separă prin vaporizare în trepte de
presiune care să permită condensarea acestora prin răcire cu apă.
Ultimele porţiuni de solvent (2-5%) se îndepărtează prin stripare cu
abur sau gaz inert.
Solvenţii mai volatili decât produsele de extracţie se separă prin
fracţionare şi stripare cu abur sau gaz inert.
Numărul de trepte (coloane) necesar pentru separare depinde de
proporţia de solvent din rafinat şi extract. De obicei, pentru separarea
solventului din rafinat se folosesc 1-2 trepte, iar pentru separarea
solventului din extract 3-5 trepte, ultima treaptă fiind de stripare.
 Solvenţii cu temperatură de fierbere cuprinsă în domeniul
de distilare a produselor de extracţie se separă prin stripare sau
reextracţie.
Atunci cand domeniul de suprapunere a temperaturilor de
fierbere este relativ mic şi fazele condensate rezultate de la stripare
sunt parţial miscibile (extracţia motorinelor cu furfurol), solventul
din soluţiile de rafinat şi de extract se recuperează prin stripare.
Purificarea solventului şi recuperarea acestuia din soluţia
apoasă se face prin fracţionare, iar separarea solventului de
hidrocarburi se realizează prin reextracţie cu apă.
Dacă suprapunerea punctelor de fierbere este mare sau dacă
solventul are stabilitate termică mică ori devine coroziv, separarea
solventului de hidrocarburi se face prin reextracţia componentului
minoritar din soluţiile de extract sau de rafinat.
 Din soluţia de
rafinat, solventul polar se
separă prin reextracţie cu
apă.
Solventul din
soluţia de extract se
separă prin reextracţia
hidrocarburilor care
formează produsul
extract.

In acest caz, solventul de reextracţie (Sr) trebuie să aibă o putere

mare de dizolvare pentru hidrocarburi şi limite de distilare diferite
de produsul extract de care, în continuare, să poată fi separat cu
uşurinţă prin distilare fracţionată.
 Solvenţii mai puţin volatili decât produsele de extracţie se
recuperează prin reextracţie, distilare extractivă sau distilare
fracţionată. Intrucât soluţia de rafinat conţine proporţii mici de
solvent, acesta se separă prin reextracţie cu apă. Dacă solventul se
repartizează nefavorabil între apă şi hidrocarburi (sulfolanul),
procesul de reextracţie este precedat de răcirea rafinatului, operaţie
prin care conţinutul de solvent din rafinat se reduce.
Separarea solventului de produsul extract din soluţia de extract se
realizează prin distilare şi stripare. Dacă volatilitatea relativă dintre
solvent şi hidrocarburi este mică, produsul extract conţine urme de
solvent care se separă de hidrocarburi prin reextracţie cu apă.
In unele procedee de extracţie, produsul extract este separat
de solvent prin reextracţie.
1.5.2. Separarea solvenţilor de apă
Recuperarea solventului din amestecul cu aburul de stripare sau
din soluţiile apoase se face prin metode care ţin cont de proprietăţile
solventului.
Dacă solventul este nemiscibil cu apa şi foarte volatil (propanul),
acesta se separă de aburul de stripare prin răcire cu apă prin contact
direct. Atunci când solventul este miscibil cu apa, diferenţa punctelor de
fierbere este suficient de mare şi nu formează azeotrop, separarea
solventului de apă se face prin distilare fracţionată (N-metilpirolidonă).
Solvenţii care formează cu apa azeotropi care după condensare şi
răcire se separă în doi heteroazeotropi cu compoziţii diferite de
compoziţia azeotropului (apă-furfurol) se separă prin fracţionare
obişnuită realizată într-o instalaţie cu două coloane şi vas separator
comun. In acest vas se colectează produsele de vârf şi, din el, se
alimentează cele două coloane.
Dacă compoziţia azeotropului este apropiată de compoziţia uneia dinre
fazele heteroazeotrope, separarea solventului de apă prin fracţionare
obişnuită nu este raţională,consumul energetic fiind foarte mare.
1.6. Extracţia aromaticelor din benzine, petroluri şi motorine
Extracţia aromaticelor dintr-o fracţiune petrolieră se practică pentru a
reduce conţinutul de aromatice din fracţiunea prelucrată sau pentru a
separa şi recupera aromaticele pe care le conţine.
In primul caz, dezaromatizarea se face pentru a obţine rafinate cu
caracteristici ameliorate. Astfel, un petrol cu conţinut mai mic de
aromatice are înălţimea flăcării fără fum mai mare sau o motorină
dezaromatizată are caracteristici de ardere mai bune. Aromaticele
separate nu au aplicaţii importante în petrochimie şi, din această cauză,
puritatea lor nu este urmărită în extracţie.
In al doilea caz, valorificarea aromaticelor dintr-o fracţiune
petrolieră sub formă de componenţi puri este obiectivul principal al
procesului. De exemplu, obţinerea benzenului, toluenului şi xilenilor
(BTX) din benzine aromatizate prin extracţie.
In acest scop au apărut multe procedee industriale care realizează
extracţia aromaticelor inferioare din benzine cu diverşi solvenţi: DEG,
tetraetilenglicol (TETRA), sulfolan, N-metil-pirolidonă (NMP),
dimetilsulfoxid (DMSO), N-formilmorfolină (NFM). dioxid de sulf.
 Este preferabil ca solvenţii folosiţi la extracţia aromaticelor din benzine
să aibă temperaturi de congelare suficient de coborâte, puncte de fierbere peste
300°C, densităţi peste 1,1, vâscozităţi cât mai mici.

Extracţia benzinelor aromatizate se realizează, aşadar, cu scopul de a

obţine concentrate de aromatice inferioare din care se separă componenţi puri
(benzen, toluen, xileni, etilbenzeni), materii prime importante pentru petrochimie.
Rafinatele cu conţinut mic de aromatice au diverse utilizări ca: fracţiuni
componente pentru obţinerea combustibililor auto, materii prime pentru piroliză
etc.

Se menţionează că benzinele de reformare catalitică şi de piroliză

constituie principalele surse de hidrocarburi aromatice pentru petrochimie.

Separarea concentratelor aromatice are loc, de obicei, prin extracţie

lichid-lichid, alte procedee (distilarea extractivă, azeotropă sau adsorbţia)
utilizându-se rar .
1.6.1. Procedee industriale de extracţie a aromaticelor din benzine
Procedeele industriale de extracţie a aromaticelor BTX din benzine cuprind
urmatoarele operaţii:
•extracţia propriu-zisă;
•purificarea produsului extract;
•separarea solventului de produsul extract;
•recuperarea solventului din soluţia de rafinat;
•recuperarea solventului din soluţiile apoase;
•regenerarea solventului.
Extracţia propriu-zisă permite concentrarea aromaticelor din materia primă în
soluţia de extract şi, prin aceasta, se asigură recuperarea de aromatice impusă în
proces. Operaţia de extracţie se realizează izoterm cu un singur solvent sau cu doi
solvenţi (extracţie fracţionată). In cele mai multe cazuri, corectarea
caracteristicilor de dizolvare se face cu un solvent de corecţie. Puterea de
dizolvare a solventului determină raţia de solvent, factor determinant în stabilirea
costului aromaticelor. Din această cauză, dacă selectivitatea solventului este
corectată prin adaos de apă, temperatura de extracţie trebuie mărită pentru a
asigura o solubilizare cât mai bună a hidrocarburilor de către solvent.
 Purificarea produsului extract constă în separarea hidrocarburilor
nearomatice din soluţia de extract. Ea se realizează prin distilare extractivă sau
prin reextracţie.
Separarea aromaticele de solvent,respectiv recuperarea solventului din
produsul extract se realizează, în general, prin fracţionare şi stripare cu abur.
Recuperarea solventului din soluţia de rafinat se face prin reextracţie cu
apă. Dacă apa de proces, rezultată prin condensarea aburului de stripare, nu
conţine solvent, aceasta poate fi folosită ca solvent de reextracţie. Dacă în proces
rezultă soluţii apoase de solvent, iar solventul nu formează azeotrop cu apa,
recuperarea solventului se face prin distilare Acest mod de recuperarea a
solventului din soluţiile apoase este specific extracţiei aromaticelor BTX din
benzine deoarece acestea au temperaturi de fierbere ridicate şi nu formează cu
apa azeotropi.
Regenerarea solventului este necesară deoarece în proces, din cauza
temperaturilor ridicate şi în prezenţa aerului, apar produse grele rezultate prin
reacţii de polimerizare sau prin alte tipuri de reacţii chimice. Aceste „impurităţi“
se depun pe suprafeţele de schimb de căldură, sunt promotori în reacţiile de
descompunere termică sau modifică caracteristicile de dizolvare ale solventului
şi, din această cauză, trebuie eliminate din sistem.
Debitul de solvent purificat se poate calcula cu relaţia:

in care:
SRG – debitul de solvent regenerat, kg/h;
Z – zestrea de solvent din instalatie, kg;
vdg – viteza de degradare a solventului, %masa/h;
c0 – concentratia limita de produsi de degradare din solvent, %
masa;
cf – concentratia de produsi de degradare din solventul regenerat, ,
% masa.

Regenerarea solventului se face, în cele mai multe cazuri,

prin distilare la presiune redusă.
Principalele procedee industriale de extractie
a benzinelor cu solventi
 a. Procedeul Udex

-a fost realizat folosind ca solvent dietilenglicol. Proprietăţile fizice

ale DEG au fost prezentate în tabelul 1.6.
Selectivitatea solventului este corectată prin adaos de 10%
apă şi, pentru a se mări puterea de dizolvare a acestuia, temperatura
de extracţie este de 150°C.
Deoarece selectivitatea solventului scade cu creşterea
diferenţei numărului de atomi de carbon dintre hidrocarburile
aromatice şi cele saturate din benzină (CA-NA ), materia primă
trebuie prefracţionată.
Pentru operaţia de extracţie propriu-zisă se utilizează un
extractor cu talere perforate, operat la presiuni de 9-10 bar.
Separarea refluxului şi a produsului extract de solvent se
realizează într-o coloană de distilare extractivă şi stripare. Pentru a
se evita pătrunderea aerului în coloană şi degradarea puternică a
solventului, separarea se face la presiunea de 1100 torr, iar
temperatura în baza coloanei de stripare este de 150-155°C.
 Dezavantajul principal al procedeului Udex este raţia mare de solvent
folosită în extracţie (cea. 15-20/1). Din această cauză acest proces nu mai este
competitiv, DEG fiind înlocuit cu amestecuri de glicoli sau cu glicoli superiori .
 b. Procedeul TETRA
-a înlocuit dietilenglicolul cu tetraetilenglicolul.
- puterea mare de dizolvare a tetraetilenglicolului a permis
reducerea raţiei de solvent. Procedeul s-a aplicat pe instalaţiile
Udex existente, fără modificări însemnate .
- un procedeu nou utilizeaza extracţia cu doi solvenţi,
tetraetilenglicol şi fracţie dodecanică. Raţia de tetraetilenglicol /
materie primă este de 6,5-7/1 în volume, iar cea de solvent
secundar / materie primă de 0,6-0,8/1. Extractul este practic lipsit
de nearomatice şi, în consecinţă, nu mai este necesară purificarea
lui ulterioară prin distilare extractivă.
Produsul extract este recuperat din soluţia de extract prin
reextracţie tot cu dodecan, într-un extractor de construcţie identică
cu extractorul principal, folosindu-se o raţie de dodecan /
tetraetilenglicol de circa 0,7/1 volume.
Extractorul principal realizează echivalentul a 10 trepte
teoretice, iar cel de reextracţie, echivalentul a 7 trepte teoretice.