Infecția cu virus varicelo-zosterian

Virusul varicelo-zosterian (VVZ) este un ADN virus din familia Herpesviridae și este agentul
cauzator al varicelei (primoinfecția) și al herpesului zoster (HZ) denumit și zona zoster ca urmare a
reactivării lui. Infecția primară determină varicela, o boală infecto - contagioasă a copilăriei.

Varicela, cunoscută și sub denumirea populară de vărsat de vânt, este o boală infecțioasă
eruptivă acută generalizată, provocată de virusul varicelo-zosterian, din familia virusurilor herpetice.
Apare de obicei la vârsta copilăriei. La vârsta de adult, virusul provoacă de regulă o erupție localizată
la unul sau mai multe dermatomuri, cunoscută sub numele de herpes zoster sau zona zoster, de unde
și denumirea de virus varicelo-zosterian.

Este o boală clasică a copilăriei, care pentru copii de obicei este ușoară, dar pentru adolescenți și
adulți poate avea un risc crescut de complicații. Boala poate dura în jur de o săptămână.

Epidemiologia: Sursa infecției cu virusul varicelo-zosterian:

- e reprezentata de bolnavii de varicelă, iar transmiterea se face prin contact direct, de la persoana
la persoana, cel mai adesea pe calea aerului (picături Fluge), dar și prin contact direct cu fragmente de
piele din veziculele rupte (pe piele sau inhalarea acestora). Mai rar se poate transmite prin obiecte
murdare de secreții.

Varicela se poate lua și de la pacienții care au Zona Zoster (în perioada în care au vezicule), deoarece
boala este produsa de acelaș virus. O persoana care NU a făcut varicela, poate face boala dacă vine în
contact cu o persoana care are Zona Zoster. Pacientul este contagios cu 1-2 zile înainte de apariția
erupției și pana la 6-7 zile după apariția ultimului val eruptiv, practic pana ce ultima veziculă se
transformă în crusta și se desprinde natural. După ce boala se vindecă, virusul poate rămâne în
organism în stare latentă și ulterior, mai ales după vârsta adultă, poate determina apariția unei boli
numite Zona Zoster, care se manifestă diferit de varicelă.

Cum se manifesta varicela?

Incubația (perioada de când s-a produs contactul infectant și până când apar primele semne clinice
ale varicelei) este de 14-21 zile. Acest lucru înseamnă ca erupția apare de obicei după doua săptămâni
după contactul cu persoana bolnava.

In primele 1-3 zile de boala pot apărea fenomene generale ușoare ca: indispoziție, inapetență, astenie,
cefalee ușoară, febra, mialgii. Uneori debutul este brusc cu frisonete, febră mare, agitație, convulsie,
dar, în majoritatea cazurilor, această perioadă trece neobservată, mai ales la copiii mici, boala
debutând direct în faza de stare. La adulți prodromul este mai sever, uneori putând să apară o erupție
trecătoare fugace (rash), de aspect scarlatiniform sau morbiliform, putând preta la confuzii cu
scarlatina.

Erupția apare inițial pe trunchi, sub forma de bubițe roșii, mărunte. La 12-24 ore apar veziculele care
au formă rotundă sau ovală, dimensiuni care variază de la o gămălie de ac la cea a unui bob de
mazăre, au la început un conținut lichid clar, incolor. Aceasta, împreună cu dispoziția lor superficială
pe tegumente (mai mult pe tegument decât în tegument), le conferă un aspect de picătură de rouă.
Veziculele sunt înconjurate de o zonă îngustă eritematoasă (areolă roșie). Vezicula este uniloculară,
când se rupe acoperișul subțire, la înțepare, atingere sau la apăsare, lasă să se scurgă dintr-o dată
întreg conținutul. În evoluție normală, dacă nu este ruptă, vezicula se deprimă treptat în 12-24 de ore,
începând din centru (ducând la ombilicarea elementului), apoi se turtește prin reducerea conținutului,
care se resoarbe și se concentrează totodată, dând veziculei, prin aflux de leucocite, un aspect ușor
tulbure și se acoperă de cruste (coji). După o săptămână de la apariția erupției, în absența
suprainfectării, crustele încep să se detașeze fără să lase cicatrice, cu excepția unei ușoare pigmentații
fine trecătoare, care dispare curând. Veziculele suprainfectate cu microbi piogeni (stafilococi etc.),
mai ales prin scărpinat, se tulbură mult, conținutul devine purulent și pot lăsa cicatrice definitive, după
căderea crustelor. Majoritatea crustelor dispar în mai puțin de 20 zile după debut. Stadiul de crusta
poate ține 10-20 zile. Pacientul nu mai este contagios din momentul în care dispar veziculele și locul
acestora este luat de cruste.

Uneori, mai ales la adolescenți și la adulți, numărul lor poate fi însă considerabil. Topografic, erupția
domină pe trunchi, având astfel un aspect centripet. Pe membre, elementele eruptive sunt mai multe,
dispuse proximal, spre rădăcina lor și preferențial pe partea lor antero-internă, spre pliurile de flexie și
în axilă (unde, de obicei, nu lipsesc). Uneori, elementele eruptive pot să apară și în palme și pe plante.
Erupția este, de asemenea, prezentă pe pielea păroasă a capului și pe față. Leziunile de pe scalp
produc adenopatie cervicală posterioară și suboccipitală. În cazurile severe, erupția poate fi
generalizată; în alte situații, fața și extremitățile sunt parțial cruțate. Atunci când sunt prezente numai
câteva leziuni, partea superioară a trunchiului reprezintă localizarea cea mai frecventă.[1][2][3]

În evoluția bolii apar 2-3 valuri eruptive, astfel încât se pot vedea pe piele leziuni în diferite stadii.
Cu cat vârsta pacientului este mai mare, cu atât evoluția poate fi mai serioasă, însoțitâ de complicații.

Erupția poate apărea și pe mucoase (în gura, interiorul pleoapelor, mucoasa anală, genitală) dar și pe
pielea păroasă a capului. Mai poate apărea: febra (nu foarte înaltă, rar peste 39 grade
Celsius), răguseală, tuse productivă, secreții nazale abundente. În situația în care apar complicații,
apar și alte semne de gravitate.

Pot fi prezente micropoliadenopatii generalizate pasagere cu localizare mai frecventă la nivel

cervical, iar uneori este prezentă și splenomegalia.[1][2][3]
Evoluția varicelei este de obicei ușoară, spre vindecare, care se obține în majoritatea cazurilor fără
incidente deosebite. Probleme dificile pun numai unele forme clinice severe și complicațiile.
Vindecarea este urmată de o imunitate durabilă.[1]

Forme clinice:

1.Formele ușoare apar îndeosebi la copil, uneori la sugar, între a 3-a și a 6-a lună (cu imunitate
reziduală de la mamă). Se deosebesc forme abortive sau larvate (erupțiile rămân în stadiul de macule
sau papule), fruste (fără exantem), atipice (exantem papulos sau acneiform).[1]

2. Forma medie : descrisă mai sus

3. Forme severe: apar la adulți, adolescenți, gravide și la persoane cu imunodepresie. Formele severe
de varicelă țin, probabil, de caracteristici individuale și nu de variații în virulența agentului infecțios,
acest lucru este probat evident de gravitatea varicelei, apărută pe organisme imunodeprimate.[1]

3.1. La adulți, adolescenți și la gravide, varicela evoluează de obicei mai sever decât la copii, cu
erupție bogată, febră ridicată, stare generală alterată, toxemie, și complicații (pneumonie varicelică,
encefalopatie).[1]

3.2. La persoane cu imunodepresie (boli de sânge sau reticuloze concomitente, leucemie, boala
Hodgkin etc., hipogammaglobulinemie, terapie prelungită cu cortizon, terapii imunosupresoare etc.)
varicela are, de obicei, o evoluție severă (erupție abundentă, manifestări generale grave), adesea cu
exantem bulos, gangrenos sau hemoragic, ducând adesea la exitus. Localizările viscerale sunt
frecvente (pulmonare, hepatice, neurologice) ca și CIVD (coagulare intravasculară diseminată). S-a
arătat însă că gravitatea evoluției varicelei la persoanele sub terapie prelungită cu corticoizi poate fi
atribuită mai mult bolii de bază, pentru care s-a efectuat corticoterapia. Curele scurte de cortizon nu
au nici un efect agravant asupra varicelei.[1][2]

 Varicela hemoragică este foarte rară, cu evoluție adesea letală. Elementele eruptive suferă o
transformare hemoragică (lichidul veziculelor devine hemoragic); apar hemoragii cutanate
(echimoze și peteșii) și sângerări ale mucoaselor (vărsături sanguinolente, urini cu sânge) sau
necroze cutanate ischemice (CIVD).[1][2]

 Varicela gangrenoasă apare la persoane cu imunodepresie, la care se adaugă o suprainfecție

bacteriană cu streptococi sau cu germeni anaerobi. Gangrena cutanată cu diverse localizări
poate fi masivă.[1]

 Varicela buloasă este o formă extrem de rară (pemfigoidul varicelic).

Ce analize medicale se pot efectua: În cazul primoinfecțiiei anticorpii de tip IgM și IgG anti VZV
sunt detectabili la 3 – 5 zile de la debutul bolii și ating un maxim în 1 – 2 săptămâni. Titru
anticorpiilor IgM poate persista 4 – 8 săptămâni. Diagnosticul infecției acute se bazează în principal
pe prezența anticorpilor IgM specific și pe evidențierea seroconversiei anticorpilor IgG. În cazul zonei
Zoster se observă o creștere semnificativă a titrului anticorpilor IgG (2 probe recoltate într-un interval
de 15 zile).

Conduita terapeutică:

Pacientul bolnav de varicelă este bine să fie izolat la domiciliu, atunci când forma de boala este lipsita
de complicații. În general, evoluția bolii se face către vindecare, în 7-21 zile. Izolarea are rolul de a
limita răspândirea bolii, dar și de a evita expunerea pacientului la apariția de complicații

La domiciliu se impune, indiferent de vârstă:

 Odihnă activă

 Consum de lichide

 Toaleta corectă, efectuată foarte des la nivelul mucoaselor, ochilor, genital, anal.

 Se recomanda toaletă zilnică dar cu atenție: pacientul poate face duș (nu se va așeza în cadă
pentru a evita ruperea veziculelor), nu va folosi burete, se prefera gelul de duș aplicat direct
cu mana, cu blândețe, pentru a nu rupe veziculele. La fel și în cazul șamponului, se poate
spăla părul dar cu blândețe, deoarece există vezicule și în păr sau după urechi și pot fi lezate.

 În cazul copiilor se recomandă tăierea atentă a unghiilor. Li se va explica faptul că ruperea

veziculelor poate duce la cicatrici și vor fi învățați să se scarpine pe lângă vezicule pentru a
evita spargerea lor, în special în zonele vizibile (pe față, pe mâini). În cazul în care copiii nu
se pot abține, se vor folosi mănuși moi fără degete sau chiar șosetuțe pe mâini in timpul
somnului!

 Ochii se pot spăla cu săpun neutru, pentru copii (săpunuri “fară lacrimi”) și se pot șterge cu
ser fiziologic, folosind comprese sterile moi sau tamponete de vata folosite și la demachiat.

In ceea ce privește alimentația, nu este nevoie de indicații speciale, se recomanda alimentație ușoara,
variata, bogată in fructe și legume, HIDRATARE.

Tratamentul varicelei:

Tratamentul va fi prescris numai de către medic după ce examinează pacientul și confirmă

diagnosticul. Acesta se diferențiază în funcție de vârsta pacientului, prezența complicațiilor si alte
criterii particulare. Nu se administrează antibiotice, deoarece varicela este produsa de un virus, iar
antibioticele nu au efect asupra virusurilor. Tratamentul va fi simptomatic și are rolul de a ameliora
febra, pruritul, tusea – daca există, durerile de cap. In general este important sa amelioram
disconfortul determinat de prurit. Pentru prurit se utilizează soluții mentolate, emulsii sau alcool
mentolat, evitând fața si ochii. Se pot face bai călduțe sau răcoroase, chiar de 3 – 4 ori pe zi, in care se
pot utiliza produse pe baza de fulgi de ovăz, care mai ameliorează pruritul, acesta mai poate fi
combătut și cu antihistaminice.

Febra se poate trata cu paracetamol, ibuprofen sau alte antiinflamatoare nesteroidiene daca depășește
38.5. NU se va recomanda NICIODATĂ ASPIRINA IN VARICELA sau alte preparatele combinate
care conțin aspirina, deoarece aceasta poate produce o afecțiune gravă numita Sindrom Reye care
poate duce la insuficienta hepatica si deces!

Varicela evoluează fără să pună probleme severe, daca sunt respectate cele câteva principii de baza:
izolare, igiena, atenție sporită pentru categoriile de risc înalt (copii foarte mici, gravide, pacienți
vârstnici, cei cu deficite de imunitate, cei aflați in convalescenta, etc).

Varicela rămâne o boala anergizantă (scade eficienta sistemului de apărare si rezistenta la alte
îmbolnăviri în perioada de 4-6 săptămâni de după boala), ceea ce impune:

 atenție sporita, la grupele de risc

 administarea de regim alimentar bogat in fructe, legume, peste

 administrarea de vitamine (vitamina A, grupul B, D, E, K, minerale, Vit C), eventual in

preparate destinate special copiilor.

Complicații bacteriene

La nivelul leziunilor cutanate, se pot produce suprainfecții variate, ca urmare a traumatizării

veziculelor prin grataj și lipsa îngrijirilor locale, în special cu stafilococ (piodermii, abcese,
flegmoane, pneumonii bacteriane, septicemii, fasciita necrozantă, eritem bulos) sau cu streptococ
betahemolitic grup A, rezultând erizipel, scarlatină, glomerulonefrită acută difuză. Suprainfecțiile
bacteriene sunt observate în principal la copii și mai ales la sugari.[1][2][3][4]

Staphylococcus aureus și Staphylococcus pyogenes sunt principalele cauze ale suprainfecțiilor

cutanate. Impetigo poate fi uneori dificil de distins de o formă buloasă de varicela. Celulita,
limfadenita sau abcesul subcutanat apar cel mai frecvent în a 3-6 zi de boală, dar pot apărea peste 2
săptămâni după erupție.[5][6]

Fasciita necrozantă este cauzată în principal de Streptococcus pyogenes. Aceasta poate debuta cu un
aspect neobișnuit al unei leziuni variceloase, pe trunchi sau pe un membru. În jurul leziunii, pielea
devine roșie, caldă și dureroasă. Această roșeață se extinde foarte rapid în câteva ore, devenind mai
închisă la culoare, mai dureroasă și se asociază cu un edem al părților moi adiacente leziunii, fiind
frecvent însoțită de o bacteremie cu febră mare, hipotensiune, chiar și cu un tablou complet al
sindromului șocului toxic.[7] Tratamentul constă în administrare de antibiotice bazat pe antibiogramă,
iar unii autori propun administrarea de imunoglobulină.[7]
Vaccinul anti-varicelă: Se recomandă administrarea a una sau două doze. În S.U.A se recomandă
administrarea a două doze, începând cu primele 12-15 luni de viață. Începând cu anul 2012,
majoritatea țărilor europene recomandă administrarea vaccinului fie copiilor, fie persoanelor expuse la
un risc ridicat de contactare a bolii, însă nu toate țările oferă acest vaccin din cauza costului său. [8]

Vaccinul este foarte sigur. Efectele secundare minore includ durere în zona injecției, febră și iritații.
Efectele secundare grave sunt rare și apar în special la persoanele cu imunitatea scăzută, la persoanele
cu HIV/SIDA trebuie efectuată cu grijă și nu este recomandat în timpul sarcinii. Cu toate acestea, de
puținele ori când a fost administrat în timpul sarcinii nu au fost înregistrate probleme. Vaccinul este
disponibil separat sau împreună cu vaccinul MMR acesta fiind elaborat dintr-o tulpină slăbită a
virusului.[9]

Bibliografie:

1. Marin Gh.Voiculescu. Boli infecțioase. Vol. II. Editura Medicală, București, 1990

2. Augustin Cupșa. Boli infecțioase transmisibile. Editura Medicală Universitară Craiova, 2007

3. Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile. Sub redacția Prof. univ. dr. Aurel Ivan.
Editura Polirom, Iași 2002

4. Mircea Chiotan. Boli infecțioase. Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila.

Editura Național, București, 1998

5. Peterson CL, Vugia DJ, Meyers HB, Chao SM, Vogt J, Lanson J, et al. Risk factors for
invasive group A streptococcal infections in children with varicella. Pediatr Infect Dis J 1996;
15:151-6.

6. Davies HD, McGeer A, Schwartz B, Green K,Cann D, Simor AE, et al. Invasive group A
streptococcal infections in Ontario, Canada. Ontario Group A Streptococcal Study Group.N
Engl J Med 1996; 335:547-54.

7. Philippe Ovetchkine. Varicelle. Encyclopédie médico-chirurgicale, Pédiatrie, Maladies

infectieuses. Paris 2007.

8. Flatt, A; Breuer, J (1 septembrie 2012). „Varicella vaccines.”. British medical bulletin 103
(1): 115–27. doi:10.1093/bmb/lds019. PMID 22859715.

9. „Chickenpox (Varicella) Vaccine Safety”. 27 octombrie 2015. Accesat la 15 decembrie 2015.

Masterand: Albiței (Oltean) Daniela