CURS Transporturi PDF

Universitatea „Dunărea de Jos”
DREPTUL TRANSPORTURILOR
GĂLĂŢEANU OANA ELENA
D.I.D.F.R.
Facultatea: FSJDP
Specializarea: DREPT
An : IV
Galaţi
2014
______________________________________________________________________________
DREPTUL TRANSPORTURILOR
CUPRINS
CAP.1 SISTEMUL NATIONAL DE TRANSPORT....................................................1
1.1. Noţiunea de transport.......................................................................................2
1.2. Clasificarea transporturilor................................................................................2
1.3. Principii ale organizării şi executării transporturilor în economia de piaţă.........3
1.4. Dreptul transporturilor........................................................................................5
1.4.1. Noţiunea de drept al transporturilor.................................................................6
1.4.2. Izvoarele dreptului transporturilor...................................................................6
1.4.3. Locul deţinut de dreptul transporturilor în sistemul de drept românesc..........8
1.5. Sistemul naţional de transport............................................................................9
Teme de autoevaluare...............................................................................................14
CAP.2 CONTRACTUL DE TRANSPORT..................................................................15

2.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de transport.............................17
2.1.1. Reglementarea juridică a contractului de transport. Noţiunea şi natura juridică a
acestui contract..........................................................................................................17
2.1.2. Caracterele juridice ale contractului de transport.............................................18
2.2. Incheierea contractului de transport.....................................................................21
2.2.a. Părţile contractului de transport.......................................................................21
2.2.b. Destinatarul şi poziţia lui faţă de părţile contractului de transport....................22
2.2.c. Condiţiile de valabilitate ale contractului de transport. Condiţii de formă şi condiţii
de fond........................................................................................................................24
2.2.d. Efectele contractului de transport mărfuri.......................................................28
2.3. Regimul juridic al bunurilor transportate şi drepturile transportatorului asupra
acestor bunuri.............................................................................................................38
2.4. Răspunderea juridică a transportatorului............................................................40
2.4.1. Cadrul legal şi condiţiile necesare pentru antrenarea acestei răspunderi......40
2.4.2. Răspunderea transportatorului pentru fapta altuia.........................................42
2.4.3. Exonerarea de răspundere a transportatorului. Clauze de nerăspundere.....43
2.4.4. Răspunderea transportatorului în transporturile de bunuri.............................45
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
2.4.5. Particularităţile răspunderii transportatorului în transporturile succesive.........49
2.4.6. Răspunderea transportatorului în transportul de persoane şi de bagaje..........51
2.4.7. Probele..............................................................................................................52
2.4.8. Răspunderea transportatorului..........................................................................53
2.4.8.a. Efectele răspunderii. Evaluarea prejudiciului.................................................53
2.4.8.b. Exercitarea dreptului la acţiune în răspundere împotriva transportatorului....54
Teme de autoevaluare..................................................................................................55
CAP.3 TRANSPORTUL RUTIER.................................................................................56
3.1. Transporturile rutiere- noţiuni, clasificări, cadrul legal şi instituţional de desfăşurare
a acestei activităţi.........................................................................................................58
3.2. Operatorii de transport rutier.................................................................................61
3.3. Tipuri de transporturi rutiere...............................................................................64
3.3.1. Clasificarea legală a lor..................................................................................64
3.3.2. Tipuri concrete de transport rutier..................................................................66
3.3.2.1. Transportul combinat(multimodal) şi principiile aplicabile lui....................66
3.3.2.2. Transportul rutier în regim de taxi şi de închiriere(rent a car)...................67
3.3.3. Transportul rutier de mărfuri în trafic internaţional.......................................71
Teme de autoevaluare.............................................................................................75
Cap.4 TRANSPORTURILE FEROVIARE...............................................................76
4.1. Noţiunea de transport feroviar şi principiile aplicabile acestei activităţi.............77
4.2. Transportul feroviar de mărfuri în trafic intern...................................................80
4.2.1. Incheierea contractului de transport feroviar de mărfuri.................................80
4.2.2. Executarea contractului de transport feroviar de mărfuri................................81
4.2.3. Răspunderea transportatorului şi acţiunile cantra sa.....................................84
4.3. Transportul feroviar de mărfuri în trafic internaţional........................................84
4.4. Transportul feroviar de călători şi bagaje..........................................................85
Teme de autoevaluare.............................................................................................. 88
CAP.5 TRANSPORTURILE MARITIME....................................................................89
5.1. Noţiune şi caracteristici.......................................................................................90
5.2. Cadrul legal şi instituţional în materie.................................................................91
5.3. Activităţile desfăşurate în domeniul transportului naval......................................92
5.4. Mijloacele de transport naval . Personalul lor.....................................................94
5.5. Regimul juridic al navei comerciale.................................................................... 95
5.6. Contractul de transport maritim internaţional......................................................97
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
5.7. Accidentele maritime...........................................................................................99
Teme de autoevaluare...............................................................................................102
CAP.6. TRANSPORTURILE AERIENE......................................................................103
6.1. Definiţii şi noţiuni specifice transportului aerian...................................................104
6.2. Cadrul legal şi instituţional în materie..................................................................107
6.3. TAROM, principalul operator aerian român.........................................................108
6.4. Transportul aerian în trafic internaţional..............................................................109
Teme de autoevaluare................................................................................................112
Bibliografie..................................................................................................................113
______________________________________________________________________________
Cap.1 SISTEMUL NATIONAL DE TRANSPORT
________________________________________________________________________
CAPITOLUL 1
SISTEMUL NATIONAL DE TRANSPORT
Continut
1.1. Noţiunea de transport
1.2. Clasificarea transporturilor
1.3. Principii ale organizării şi executării transporturilor în economia de piaţă
1.4. Dreptul transporturilor
1.4.1. Noţiunea de drept al transporturilor
1.4.2. Izvoarele dreptului transporturilor
1.4.3. Locul deţinut de dreptul transporturilor în sistemul de drept românesc
1.5. Sistemul naţional de transport
Obiective:
Parcurgerea acestui capitol introductiv va ajuta la:
* înţelegerea şi familiarizarea cu noţiunile de : -transport; -transportator;- activităţi

conexe transportului;- expediţie;- expediţionar
* reţinerea criteriilor de clasificare a transporturilor şi a tipurilor de transporturi
* înţelegerea noţiunii de drept al transporturilor şi a izvoarelor acestuia
* înţelegerea regulilor ce stau la baza organizării şi desfăşurării activităţii de transport

într-o economie de piaţă
* înţelegerea sistemului naţional de transport şi a alcătuirii lui
1
________________________________________________________________________
1.1. Noţiunea de transport
Transportul constituie un element indispensabil unei civilizaţii. Crearea şi

deschiderea unor noi căi de comunicaţii ajută foarte mult la progresul unei anumite
regiuni.
Transportul este analizat ca o etapă unitară a producţiei şi desfacerii de
produse/mărfuri ori servicii. Sub aspect economic el contribuie acel element de
infrastructură în lipsa căruia producţia şi comerţul nu ar avea sens. În amod frecvent
transportul e generat de o vindere, bunul vândut fiind dus cu ajutorul unei operaţiuni de
transport de la vânzător la cumpărător. Şi în cazul schimpului bunurile vor putea fi duse
dintr-un loc în altul tot printr-o activitate de transport ori prin alte modaităţi de deplasare
precum: transportul de date sau de energie prin cablu ; trensferul de bani ; coletăria
poştală, ect, denumite transporturi specializate.
Activitatea de transport efectivă constă într-o deplasare de bunuri sau
persoane cu un mijloc de transport(vehicul). Această activitate propriuzisă de transport
prezintă anumite caracteristici care o deosebesc, ca acţiune economică şi juridică, de
celelalte modalităţi de deplasare a bunurilor. Aceste caracteristici sunt următoarele:
~ în transportul efectiv de bunuri, marfa ce e transportată constă, în general, în materii
prime ( precum minereu de fier, petrolbrut, cărbune), materiale şi produse prelucrate;
~ transportul persoanelor e realizat, în mod necesar, cu un vehicul;
~ transportul de persoane ori de marfă se realizează, în concret, prin deplasarea lor cu
un vehicul rutier, feroviar, naval sau aerian.
Ca obiect al dreptului transporturilor, transportul reprezintă, practic, acea
activitate care constă într-o deplasare în spaţiu a unor bunuri ori persoane, cu ajutorul
unui mijloc de transport şi prin folosirea unei căi de transport potrivite. Deducem astfel
că transportul e definit prin elementele:
1. o deplasare în spaţiu;
2. obiectul deplasării e reprezentat de bunuri sau persoane;
3. deplasarea e efectuată cu un mijloc de transport( vehicul);
4. ea are loc pe o cale de transport.
2
________________________________________________________________________
1.2. Clasificarea transporturilor

Această activitate de transport poate fi clasificată după 5 criterii, respectiv :
1) In raport cu obiectul lui, transportul poate fi :
- de persoane,
- de bunuri sau mărfuri.
Transportul de mărfuri este unul dominant în raport cu cel de persoane.
2) Raportate la calea pe care sunt efectuate, transporturile se împart în:
- terestre- precum cele rutiere şi cele feroviare
- pe apă- cele marimime, fluviale şi cele pe râuri navigabile şi pe lacuri navigabile
- aeriene.
- mai vorbim şi de transporturi combinate sau multimodale de mărfuri. Ele sunt
efectuate pe o porţiune a traseului cu un mijloc de transport, iar pe celelalte porţiuni cu
unul sau mai multe alte mijloace de transport.
- transportul intermodal- implică deplasarea unui mijloc de transport ce este încărcat cu
marfă, cu un alt mijloc de transport( de ex. un camion transportat cu vaporul) .
Din punct de vedere legal, O.G. nr. 19/1997 privind transporturile, în art.5 arată
cu titlu de exemplu modalităţile de transport care fac parte integrantă din sistemul de
transport naţional ca fiind urătoarele: • transportul rutier ; • transportul feroviar; •
transportul naval, maritim şi fluvial; • transportul aerian; • transportul combinat şi
multimodal.
Pe cale de consecinţă, celelalte feluri de transport, inclusiv cele speciale pe care
le-am menţionat, nu sunt incluse în sistemul de transport naţional.
3) După itinerarul parcurs se disting:
- transporturi în trafic intern
- transporturi în trafic internaţional- după cum are loc ieşirea din teritoriul unui stat,
transportul- fie de mărfuri, fie de persoane- este unul intern sau internaţional. Cel în
trafic internaţional presupune, de regulă ca localitatea de expediţie şi cea de destinaţie
să se afle în state diferite. El mai poate presupune şi tranzitarea altor state( între cele
două puncte menţionate).
Transporturile internaţionale au unele aspecte proprii, specifice, precum:
3
________________________________________________________________________
- răspunderea transportatorilor- care, în transporturile internaţionale succesive este
stabilită după regulile răspunderii solidare. In cazul transporturilor acestea succesive,
convenţiile internaţionale aplicabile impun întocmirea unui unic document de transport
şi anume scrisoarea de trăsură internaţională.
4) In raport cu interesul pe care îl serveşte, întâlnim:
☺ transporturi în interes public sau transporturi publice
☺ transporturi în interes propriu sau privat. Cel în interes privat este şi el (sub)clasificat
în :
- transporturi în interes personal( cele efectuate de persoane fizice în scopul
asigurării deplasării unor persoane ori bunuri) şi
- transporturi realizate de persoane fizice sau persoane juridice pentru activităţile
lor proprii autorizate cu mijloace de transport pe care ele le au în proprietate ori le
folosesc urmare a încheierii unui contract de închiriere ori leasing(adică în folos
propriu).
Transporturile publice sunt efectuate de persoane fizice şi persoane juridice, fără
discriminări referitoare la acces pentru terţi, ca urmare a încheierii unui contract de
transport contra cost(conform art.20 alin.(2) din O.G.nr. 19/1997 priv. transporturile).
Acest contract se încheie între transportator şi beneficiarul transportului. Proba lui este
realizată : - pentru transportul de persoane- prin titlul de transpot ce i-a fost înmânat
pasagerului, iar –pentru transportul de mărfuri- prin un document propriu, specific de
transport(conform art.20 alin.(3) din O.G.nr.19/1997) .
Pentru a desfăşura o activitate de transporturi publice este obligatorie deţinerea unei
autorizaţii emise de Ministerul Transporturilor. Art.22 din O.G.nr.19/1997 prevede că
persoanele fizice şi juridice care desfăşoară transporturi de bunuri şi persoane, sunt
autorizate de Ministerul Transporturilor. Acesta este cel care ţine evidenţa autorizaţiilor
emise în nişte registre unice pe tipuri de transport.
5) In raport de periodicitatea deplasării, transporturile se împart în:
_ transporturi cu periodicitate regulată
Ex. : situaţia transporturilor feroviare, celor în reţele de autobuze, celui aerian, celui
naval cu nave de linie
_ transporturi ocazionale(charter)- în cazul cărora deplasarea se efectuează pe itinerarii,
la date şi condiţii stabilite între transportator şi utilizatorul care este interesat.
4
________________________________________________________________________
Ex. : transporturile maritime de mărfuri- unde mărfurile în cantităţi extrem de mari şi pe
distanţe lungi sunt transportate de regulă prin transporturi ocazionale, prin navlosire de
cargouri.
1.3. Principii ale organizării şi executării transporturilor în economia

de piaţă
În domeniul transporturilor, statul român, potrivit O.G.nr.19/1997, îşi asumă

următoarele obligaţii :
> să sprijine dezvoltarea şi desfăşurarea transportului public. In acest sens, statul
susţine ori subvenţionează, după caz, transportul public de călători, ajutând în mare
măsură la garantarea unui tarif la nivel moderat;
> să garanteze libera iniţiativă şi autonomia transportatorilor
> să creeze acele condiţii necesare unei concurenţe loiale între tipurile de transport şi
între diversele categorii de transportatori.
De fapt, activitatea de transport în ansamblul ei, este condusă de scopurile
sistemului naţional de transport şi de ale dezvoltării acestuia. Aceste scopuri sunt, aşa
cum rezultă din art.3 din O.G.nr. 19/1997(care le enumeră) următoarele:
- efectuarea conectării la reţeaua naţională de transport a tuturor localităţilor;
- asigurarea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie;
- asigurarea liberei circulaţii a bunurilor
- garantarea efectuării acelortransporturi care vizează siguranţa naţională
- asigurarea racordării sistemului naţional de transport la sistemele internaţionale
de transport
- participarea la dezvoltarea economică şi socială a statului.
Toate aceste obiective trebuie să fie realizate în concordanţă cu dezvoltarea
durabilă a economiei naţionale, eficienţa economică, protecţia mediului, folosirea în mod
raţional a energiei şi cu respectarea acelor convenţii în care România este parte, aşa
cum se prev. în art.4 din O.G.nr.19/1997.
5
________________________________________________________________________
1.4. Dreptul transporturilor

1.4.1. Noţiunea de „ drept al transporturilor”
Dreptul transporturilor poate fi definit ca fiind ansamblul prevederilor referitoare la
activitatea profesională desfăşurată de transportatori, cu vehicule potrivite, pentru a
deplasa, în condiţiile legii şi pe baze contractuale, persoane şi/sau bunuri.
Reglementările referitoare la dreptul transporturilor au în vedere : ● cadrul legal şi
cel instituţional în materie; ● aspecte definitorii ale transporturilor, delimitarea acestui
domeniu şi clasificarea transporturilor; ● contractul de transport; ● contractul de
expediţiemărfuri; ● aspecte caracteristice transporturilor rutiere, feroviare, maritime,
fluviale, aeriene; ● transporturile transfrontaliere şi cele combinate de mărfuri; ● norme
tehnice care vizează calificarea profesională şi licenţele sau autorizaţiile cărăuşilor,
criteriile de performanţă ale vehiculelor, siguranţa mărfurilor şi călătorilor, protejarea
mediului.
1.4.2. Izvoarele dreptului transporturilor

Izvoarele sau reglementările dreptului transporturilor se impart în reglementări cu
caracter general şi reglementări cu caracter special.
A. Izvoarele/ reglementările cu caracter general
Dreptul comun în materia transporturilor e reprezentat de prevederile referitoare
la raporturile juridice rezultate din contractul de transport, respectiv:
- Cciv.-Cap. VIII, Cartea a V-a, art.1955-2008. Codul civil este dreptul comun
pentru contractul de transport şi pentru obligaţiilor care iau naştere pentru părţi în
activitatea de transportare de mărfuri şi persoane.
- O.G. nr. 19/1997 privind transporturile
- H.G. nr.24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Min. Transporturilor pentru
punerea în aplicare a O.G. nr.19/1997.
B. Izvoare/reglementări cu caracter special
Printre acestea facem distincţie între izvoarele de drept intern şi izvoarele de
drept internaţional .
6
________________________________________________________________________
B.1. Izvoarele de drept intern/naţional

> legile şi actele normative în domeniu, printre care amintim, funcţie de specificul
fiecărui gen de transport, cu titlu de exemplu, câteva acte normative:
a) pentru transporturile rutiere:
-O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere;
-O.G. nr.88/19999 priv. stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de
mărfuri;
-H.G. nr. 625/1998 priv. organizarea şi funcţionarea Autorităţilor Rutiere Române-
A.R.R.
-Legea nr. 38/2003 priv. activitatea în regim de taxi şi în regim de închiriere.
b) pentru transporturile feroviare:
- O.G.nr. 7/2005 priv. aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din
România
-O.U.G. nr.12/1998 priv. înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea
Min.Transporturilor
-H.G. nr.626/1998 priv.organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române-
A.F.E.R.
c) pentru transporturile maritime şi fluviale:
-O.G. nr.42/1997 priv. transport maritim şi pe căile navigabile interioare
-Codul comercial-Cartea II- Despre comerţul maritim şi despre navigaţie
d) pentru transporturile aeriene:
-O.G. nr.29/1997 priv. Codul aerian, republ. Şi modificat prin O.G.nr.808/2011
pentru aprobarea Procedurii privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenţei de
operare.
B.2. Izvoarele de drept internaţional
Acestea includ : acorduri, convenţii, protocoale, uzanţe maritime şi portuare.
(1) Transport rutier:
- Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe
şosele(C.M.R), Geneva 1956;
- Convenţia asupra circulaţiei rutiere, Geneva 1949
7
________________________________________________________________________
- Acordul European privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează
transporturile rutiere internaţonale, Geneva 1970
- Acordul European referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor
periculoase(A.D.R), Geneva 1957
(2) Transportul feroviar:
- Convenţia Internaţională privind transportul internaţional feroviar(COTIF), Berna
1890
- Anexa nr.2 la COTIF, ce reglementează regulile uniforme cu privire la
transportul internaţional feroviar de mărfuri. Ea poartă şi denumirea prescurtată CIM
- Acordul european privind marile linii internaţional de cale ferată(A.G.C) încheiat
la Geneva, 31 mai 1985.
(3) Transportul maritim şi fluvial
- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare , 1978,
adoptată la Hamburg, la 31martie 1978(„Regulile de la Hamburg”)
- Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului
asigurător de nave maritime, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952
- Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional(FAL), adoptată la
Londra la 9 aprilie 1965 de Conferinţa internaţională privind facilitarea voiajului şi
transportului maritim
(4) Transportul aerian:
- Convenţia de la Montreal privind traficul aerian internaţional din anul 1999
1.4.3. Locul pe care il deţine dreptul transporturilor în sistemul

de drept românesc
Referitor la locul pe care il deţine dreptul transporturilor în cadrul sistemului de
drept s-au conturat două concepţii:
- o primă concepţie- ce este majoritară- apreciază acest drept ca fiind o subramură
a dreptului comercial, avându-se în vedere că transportatorul în activitatea lui
este un profesionist, el efectuând în mod sistematic o activitate organizată care
consistă în prestarea de servicii, aşa cum se prevede în art.3 Cciv.
- O a doua concepţie, mai recentă ca apariţie în timp, vede dreptul transporturilor
ca o ramură distinctă de drept, pornind de la realitatea existenţei unui număr tot
8
________________________________________________________________________
mai mare de reglementări referitoare exclusiv la raporturile dintre expeditor şi
transportator.
1.5. Sistemul naţional de transport

Potrivit prevederilor art.2 din O.G. nr. 19/1997, sistemul naţional de transport are
un caracter strategic, constituind o parte integrantă a sistemului economico-social.
Fiecare gen de transport are în alcătuirea sa : - infrastructura; -miloacele de
transport; - operatorii de transport şi activităţile lor conexe; - sistemele de management
al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.
Potrivit disp. art.9 alin.(1) teza II din O.G. nr.19/1997, infrastructurile destinate
activităţilor de transporturi sunt: căile de comunicaţie rutiere, feroviare, navale şi
aeriene. Ele sunt bunuri menite pentru efectuarea activităţilor de transport, activităţilor
conexe transporturilor, cât şi activităţile privind administrarea respectivelor infrastructuri.
Urmare a adoptării Legii nr. 51/2002 privind aprobarea O.G. nr.94/2000 pentru
modificarea şi completarea O.G.nr.19/1997, art. 9 alin.(1) din O.G.nr.19/1997 a suferit
modificări prin care infrastructurile de transport au fost considerate ca fiind de interes
naţional sau european. Aceste infrastructuri formează alături de sistemele de
management al traficului şi de sistemele de poziţionare şi navigaţie, reţelele de
transport.
In concluzie, în prezent, bunurile din sistemul naţional de transport sunt
clasificate, la modul general, în: reţele de transport şi mijloace de transport.
Autoritatea care clasifică reţelele de transport de interes naţional şi european în
conformitate cu standardele naţionale şi europene este Min.Transporturilor.
Art.9 alin.(2) din O.G. nr.19/1997 defineşte mijloacele de transport drept acele
mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau
de bunuri, destinate special să se deplaseze pe o cale de comunicaţie- rutieră,
feroviară, navală ori aeriană.
Analizând definiţia legală deducem că celelalte mijloace de transport şi
transporturile specializate( cele prin cabluri ori conducte de exemplu) nu fac parte din
sistemul naţional de transport.
9
________________________________________________________________________
Sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie-
potrivit prev.art. 9 alin.(5) inclus prin L. nr.51/2002- includ instalaţiile tehnice necesare,
cât şi sistemele de informaţii şi telecomunicaţii necesare.
După cum se prevede în art.10 lit.b), c) din O.G. nr.19/1997, infrastructurile de
transport care sunt deschise accesului publicului sunt parte din domeniul public, iar
art.17 al O.G.19/1997 prev. în alin.(1) că proprietatea publică în sfera transporturilor e
alcătuită din : > infrastructura deschisă accesului public şi > din bunurile de interes
public stabilite de lege.
In alin.(2) al art.17 se stipulează că alte bunuri din domeniul transporturilor, care
aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale reprezintă proprietatea lor privată.
Dacă nu există alte prevederi speciale, aceste bunuri se vor supune regimului juridic al
proprietăţii private, însă vor putea fi închiriate sau date în concesiune.
Bunurile din proprietatea publică a statului- din domeniul transporturilor, vor putea
fi date, aşa cum o prevăd disp. art. 18 alin.1 al OG 19/1997, în administrarea instituţiilor
din subordinea Min.Transporturilor, prin H.G. ori pot fi închiriate sau concesionate în
condiţiile legii. Alin.(2) al art.18 dispune ca bunurile proprietate publică sau privată din
domeniul transporturilor, administrate de unităţile administrativ-teritoriale, pot fi închiriate
sau concesionate în conformitate cu legea.
Din toate aceste prevederi legale rezultă faptul că, contractele referitoare la
bunurile din domeniul transporturilor, sunt contracte civile sau administrative(adică ce au
ca obiect administrarea, încheierea ori concesionarea de bunuri din domeniul public).
Prin O.G. nr.19/1997 mai este legiferat şi aşanumitul „contract de activitate”.
Aceste contracte de activitate sunt încheiate între Min.Transporturilor şi agenţii
economici interesaţi, ele având ca scop îndeplinirea obiectivelor politicii guvernamentale
în materie .
O.G.nr.19/1997 a introdus noţiunile de „operatori de transport”, „operatori ai
activităţilor conexe transporturilor” şi „utilizatori de transporturi”(în art. 9 alin.(3) şi (4) şi
art.7).
Transportatorii sunt, potrivit alin.(3) al art.9, persoanele fizice şi juridice
autorizate să efectueze transporturi interne sau internaţionale de persoane sau de
bunuri, în interes public ori în cel propriu, cu ajutorul mijloacelor mijloacelor de transport
deţinute în proprietate ori în baza unui contract de închiriere sau leasing.
10
________________________________________________________________________
Autorizarea acestora este făcută de Min. Transporturilor care, în baza O.G.
nr.19/1997, are obligaţia de a emite norme obligatorii pentru atestare, certificare,
licenciere şi brevetare a personalului ce lucrează în transporturi sau contribuie la
siguranţa traficului şi decide care sunt condiţiile de suspendare ori anulare a atestatelor,
certificatelor, licenţelor ori brevetelor eliberate.
Operatorii de transport – sunt transportatorii români sau străini ce au acces
legal şi nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public.
Operatorii activităţilor conexe transporturilor- sunt acele persoane fizice sau
juridice ce desfăşoară activităţi ce se efectuează în legătură cu sau în timpul
transportului (Ex.: remorcaj, expediţie, pilotaj, ranfluaj(adică operaţiunea de scoatere la
suprafaţă a navei scufundate)).
Utilizatorii de transporturi(sistemul naţional de transporturi) nu sunt
individualizaţi în O.G. nr.19/1997, fiindu-le enumerate doar, în art.7, drepturile principale
ca fiind:
< accesul egal şi nediscriminatoriu la infrastructura de transport de interes public,
< dreptul de a alege în mod liber modul de transport prin care îşi manifestă dreptul de a
se deplasa
< posibilitatea de a efectua ei înşişi transportul sau de a recurge la serviciile unui
transportator liber ales.
Utilizatorii sunt:
- în transporturile de persoane : călătorii sau pasagerii
- în transporturile de mărfuri – expeditorul bunurilor, personal sau prin mandatarul
său ( sau expediţionar). (Nu şi destinatarul)
Transportatorul deplasează marfa din staţia /punctul de plecare în cea de destinaţie,
ambele indicate în contractul de transport, fiind obligat la aducerea mărfii la locul de
destinaţie. Aceasta este, de fapt, prestaţia specifică şi rezultatul definitoriu al
contractului de transport. Pe lângă această activitate a transportatorului însă, mai
există şi alte activităţi conexe transportului precum cele de: încărcare în mijlocul de
transport, descărcare, depozitare, activităţile de expediţie, etc. Orice activitate
conexă a transportului este diferită de activitatea de transport concretă.
11
________________________________________________________________________
! Activitatea de transport mărfuri se deosebeşte de operaţiunile conexe transportului
precum cea de expediţie de mărfuri.
Expeditia de mărfuri reprezintă un ansamblu de operaţiuni şi de acte juridice care sunt
necesare pentru asigurarea deplasării mărfii.
Transportul de mărfuri constă într-o unică prestaţie de deplasare a mărfii în condiţii
sigure; are un caracter autonom şi independent.
Transportul şi operaţiunile conexe lui, inclusiv activitatea de expediţie, sunt
activităţi diferite, realizate pe baza a două contracte diferite: contractul de transport şi
contractul de expediţie ori cel de prestări servicii conexe transportului. Astfel,
transportatorul , parte în contractul de transport, nu este expediţionar-care e parte în
contractul de expediţie, pentru că primul transportă efectiv marfa, iar al doilea face să se
transporte marfa, desfăşurând anumite activităţi conexe transportului.
Atât transportatorul, cât şi expediţionarul, trebuie, fiecare, să fie autorizat pentru
a-şi desfăşura activitatea proprie, de către Min.Transporturilor. Transportatorul trebuie
să dobândească o licenţă de transport sau una de execuţie pentru vehicule, iar
expediţionarul, trebuie să primească o licenţă de execuţie pentru activităţile conexe
transporturilor.
O.G. nr.19/1997 e cea care stabileşte, cu caracter general, regimul licenţelor,
taxelor, redevenţelor şi tarifelor.
OBSERVAŢIE
Redevenţa este orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea ori
dreptul de folosinţă a unor active corporale sau necorporale(ca de ex. orice echipament
industrial, comercial sau ştiinţific, orice bun mobil, mijloc de transport ori container).
Redevenţa se plătește prin cedarea dreptului de folosință, printr-un contract de
concesiune, a bunurilor din proprietatea publică sau privată a statului, județului, orașului
sau comunei, ca și a activităților și serviciilor publice de interes național sau local.
12
________________________________________________________________________
Ministerul Transporturilor are printre atribuţii şi pe aceea de a emite norme obligatorii
pentru licenţiere sau autorizare a agenţilor economici şi de decidere a condiţiilor de
acordare, suspendare sau anulare a licenţelor şi autorizaţiilor(conform O.G. 19/1997).
Regimul taxelor de acces la infrastructurile de transport de interes public şi cel al
fondurilor speciale create din sume încasate cu titlu de taxe, se stabilesc prin lege
specială cum e, de ex., cazul O.G.nr.15/2002 privind introducerea unor tarife de folosire
a infrastructurii de transport rutier.
Min.Transporturilor, consiliile judeţene şi locale, pot asigura stabilirea unor
platforme pentru taxe, tarife, scutiri sau reduceri de tarife şi taxe ori condiţii tarifare
speciale pentru anumite categorii de persoane fizice sau juridice.In asemenea situaţii,
transportatorul va primi o compensare în bani de la Guvern sau autorităţile locale, ce are
menirea de a acoperi costul real al transportului şi să păstreze, să menţină serviciul
public de transport.
13
________________________________________________________________________
Teme de autoevaluare:
● In ce constă activitatea propriuzisă de transport?
● Care sunt criteriile de clasificare ale transporturilor?
● Cum sunt efectuate transporturile multimodale de mărfuri?
● Cum putem defini dreptul transporturilor?
● Din ce este alcătuit sistemul naţional de transport?
14
________________________________________________________________________
15
Cap.2 CONTRACTUL DE TRANSPORT
______________________________________________________________________
Capitolul 2
CONTRACTUL DE TRANSPORT
Conţinut
2.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de transport

2.1.1. Reglementarea juridică a contractului de transport. Noţiunea şi natura juridică
a acestui contract
2.1.2. Caracterele juridice ale contractului de transport
2.2. Incheierea contractului de transport
2.2.a. Părţile contractului de transport
2.2.b. Destinatarul şi poziţia lui faţă de părţile contractului de transport
2.2.c. Condiţiile de valabilitate ale contractului de transport. Condiţii de formă şi
condiţii de fond
2.2.d. Efectele contractului de transport mărfuri
2.3. Regimul juridic al bunurilor transportate şi drepturile transportatorului asupra
acestor bunuri
2.4. Răspunderea juridică a transportatorului
2.4.1. Cadrul legal şi condiţiile necesare pentru antrenarea acestei răspunderi
2.4.2. Răspunderea transportatorului pentru fapta altuia
2.4.3. Exonerarea de răspundere a transportatorului. Clauze de nerăspundere
2.4.4. Răspunderea transportatorului în transporturile de bunuri
2.4.5. Particularităţile răspunderii transportatorului în transporturile succesive
2.4.6. Răspunderea transportatorului în transportul de persoane şi de bagaje
2.4.7. Probele
2.4.8. Răspunderea transportatorului
2.4.8.a. Efectele răspunderii. Evaluarea prejudiciului
2.4.8.b. Exercitarea dreptului la acţiune în răspundere împotriva
transportatorului
15
______________________________________________________________________
Obiective
Parcurgerea acestui capitol va înlesni:

* înţelegerea modului de încheiere a unui contract de transport,
* înţelegerea efectelor pe care acesta le produce,
* identificarea celor ce au calitatea de părţi în contract,
* reţinerea condiţiilor necesare pentru valabilitatea unui contract de transport , a tipurilor
de răspundere juridică ce revin transportatorului şi a modului de stabilire a
despăgubirilor pentru nerespectarea obligaţiei contractuale de către transportator.
16
______________________________________________________________________
2.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de transport
2.1.1. Reglementarea juridică a contractului de transport. Noţiunea şi

natura juridică a acestui contract
Contractul de transport este reglementat de Codul civil în art. 1955-2008. În Cciv
este legiferat transportul de bunuri şi de persoane. Normele din Cciv au caracter general
şi ele vor fi aplicabile doar în măsura în care părţile nu au prevăzut altfel în clauzele
contractului încheiat, ele având caracter supletiv.
Conform definiţiei date în art.1955 Cciv, prin contractul de transport, o parte,
numită transportator, se obligă, în principal să transporte o persoană sau un bun dintr-
un loc în altul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul se
obligă să îl plătească, la timpul şi locul convenite. Contractul de transport e acţiunea
juridică ce se realizează între expeditor sau cel ce dă însărcinarea pentru transport şi
întreprinzătorul ce se obligă să il facă. Transportatorul este persoana care îşi ia
îndatorirea ca să transporte, într-un fel anume.
Expeditorul, în general, este proprietarul mărfii, iar în această calitate, devine
parte în contractul de transport.
Transportatorul e un termen ce desemnează, în principal, o persoană care
efectuează în mod uzual activitatea de transport şi care realizează deplasarea de
mărfuri în numele lui personal şi cu mijloace proprii. În situaţia în care transportatorul îşi
substituie un alt transportator pentru efectuarea în totalitate sau în parte a activităţilor
sale, atunci, conform art.1960 alin.(1)Cciv, acesta din urmă e considerat parte în
contractul de transport.
La modul general, prin contractul de transport se înţelege acea convenţie prin
care o parte( transportator) se obligă, în schimbul unei plăţi, să efectueze o deplasare
de persoane ori de bunuri pe o anumită distanţă, cu un vehicul potrivit.
Un contract de transport de bunuri este acel contract prin care o parte în
calitate de transportator se angajează ca, în schimbul unei sume de bani(denumită tarif)
17
______________________________________________________________________
să transporte într-un anumit interval de timp şi sub paza sa, o cantitate anume de bunuri
pe care se angajează să le predea destinatarului precizat de expeditor.
Contractul de transport este o prestare de servicii (locatio operarum) .
Transportatorul în calitate de prestator de servicii, are independenţă juridică faţă de
beneficiarul prestaţiei( expeditor). El îndeplineşte contractul pe riscul său propriu.
Obligaţia pe care o are transportatorul este de a deplasa persoanele sau bunurile
şi de a garanta paza lucrurilor pe care le transportă (este o activitate de prestări servicii).
Realizat în condiţiile unei întreprinderi, transportul capătă natură comercială.
OBSERVAŢIE:
Intreprinderea- din punct de vedere juridic este un organism economic şi social, ce
constituie o organizare autonomă a unei activităţi, cu ajutorul factorilor de producţie de
către întreprinzător şi pe riscul său, în scopul producerii de bunuri şi de servicii destinate
schimbului, în vederea obţinerii unui profit.
Transportul gratuit însă, în interes personal sau cel ocazional, fie şi remunerat, nu
e un contract profesional, ci unul civil. Practic se poate spune că nu ne aflăm în
prezenţa unui contract de transport, ci, a unei simple prestări de servicii.
Transportatorul efectuează activitatea de transport cu titlu de intreprindere.
Administrarea comercială(selectarea personalului, instruirea lui, dotarea cu mijloace de
transport, aprovizionarea cu combustibili) şi tehnică(întocmirea şi corecta aplicare a
unor normative referitoare la transport, verificarea mijloacelor de transport, a stării în
care acestea se află, conducerea vehiculelor) a transportatorului sunt îndatoriri ale
transportatorului, pe care şi le asumă din iniţiativa proprie, sub autoritatea lui şi pe
răspunderea personală. El este un întreprinzător, întreprinderea lui fiind reprezentată de
activitatea sa obişnuită de transport.
2.1.2. Caracterele juridice ale contractului de transport

1. Contractul de transport este un contract numit, fapt ce se relevă prin normele
supletive existente în C.civ(art.1955-2008), cât şi prin prevederile speciale referitoare la
diferitele categorii de transporturi, şi ele clasificate în transporturi în trafic intern şi
transporturi în trafic internaţional.
18
______________________________________________________________________
Raportul dintre prevederile speciale privitoare la anumite tipuri de transporturi şi
prevederile C.civ este cel de la legea specială la legea generală. Pentru aceste categorii
de transporturi cenu sunt reglementate printr-o lege specială, vor fi aplicabile prevederile
Cciv referitoare la contractul de transport. De ex. contractului de transport rutier în trafic
intern îi vor fi aplicabile, dacă nu există alte prevederi speciale în contract, direct
dispoziţiile Codului civil, ţinând cont de specificul acestui tip de transport.
2, Contractul de transport este un act juridic principal.
Sub aspect economic, în general, transportul reprezintă un accesoriu necesar unui
contract de vânzare-cumpărare în cazurile în care bunul vândut trebuie predat într-un alt
loc, diferit de cel al vânzării. Din acest motiv, sub aspect economic transportul este
privit ca o activitate accesorie. Acţiunea de vânzare reprezintă raportul de bază care, se
îmbină cu transportul în mod necesar, pentru ca bunurile ce au fost cumpărate să fie
accesibile cumpărătorului (care are un sediu distinct de cel al vânzătorului).
Insă, contractul de transport nu îşi pierde autonomia, regimul juridic al lui nefiind
influenţat de existenţa ori valabilitatea raportului juridic de bază.(în acest sens Curtea de
Casaţie, secţia a III-a dec. nr. 1926/1936).
Sub aspect juridic, deci, contractul de transport este un act juridic principal.
Ineficienţa contractului de vânzare-cumpărare nu atrage şi ineficienţa celui de transport.
Contractul de transport este unul autonom, chiar dacă se află, sub aspect
economic, în strânsă interdependenţă cu contractul de vânzare-cumpărare şi chiar dacă
există unele influenţe ale raportului principal asupra raporturilor care rezultă din
contractul de transport (precum raportul dintre vânzător şi expeditor şi cumpărător-
destinatar), cum ar fi, de ex. transferarea dreptului de proprietate şi a riscurilor mărfii,
care, influenţează regimul juridic al bunurilor transportate, în principal drepturile şi
obligaţiile transportatorului asupra acesteia.
3. Contractul de transport este unul sinalagmatic(bilateral). Prin încheierea acestui
contract se nasc în sarcina părţilor obligaţii reciproce.
Ceea ce este specific acestui contract este faptul că el poate naşte obligaţii şi în
sarcina destinatarului, deşi acesta nu este parte în contract, ci terţ faţă de el.
Intrucât este un contract sinalagmatic, pentru probarea lui e necesară existenţa
exemplarului multiplu.
Acest contract produce efecte proprii contractelor sinalagmatice. Parţial, unele
prevederi recunosc dreptul invocării excepţiei de neexecutare , ca de ex. situaţia
19
______________________________________________________________________
contractului de transport feroviar în trafic intern, în care i se dă posibilitatea
transportatorului, pentru caz de întârziere la plata preţului de transport, să refuze
transportul, ori să perceapă majorări de întârziere pentru rău-platnici (cf. art 40alin.(2)
din Regulamentul de transport pe căile ferate din România).
4. Contractul de transport este unul cu titlu oneros şi comutativ.
Transportul se realizează în schimbul unui echivalent bănesc, ce are denumirea
de „tarif” sau „preţ”.
De principiu, preţul este rezultatul negocierii libere dintre expeditor şi
transportator. Totuşi, cel mai frecvent, în situaţia transporturilor cu periodicitate regulată,
transportatorul deţine o listă de tarife stabilite, în principal, pe criteriul distanţei de
parcurs, pe care clientul fie o acceptă, fie nu. Din această cauză, contractul de transport
are natura juridică a unui contract de adeziune.
5. Contractul de transport este un contract consensual.
Acest contract este apreciat ca fiind încheiat atunci când acordul de voinţă al
părţilor(expeditor şi transportator) este perfect, nefiind necesar ca acordul să fie dublat
de predarea bunurilor către transportator pentru efectuarea transportului. In cele mai
multe cazuri, data preluării se menţionează ca atare în documentul de transport. Insă,
sunt tot mai multe tipuri de transport pentru care se prevede de lege fie existenţa unei
forme speciale standard a contractului(titlului) de transport, fie un anumit număr de
clauze obligatorii incluse în contract, fapt ce îi dă un caracter solemn. Astfel, forma
scrisă a acestor contracte devine o condiţie de validitate a acestora.
Legea poate impune, prin prevederi legale exprese, să condiţioneze naşterea
contractului de transport de faptul predării obiectului de către expeditor în detenţia
transportatorului, fapt ce ii conferă contractului un caracter real. De ex. Regulamentul
de transport pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr.7/2005 condiţionează
încheierea şi implicit valabilitatea contractului de transport de marfă pe căile ferate de:
a) primirea mărfii în mijlocul de transport, însoţit de scrisoarea de trăsură
b) aplicarea ştampilei de către transportator pe toate exemplarele scrisorii de trăsură.
Scrisoarea de trăsură reprezintă, până la întrunirea acestor două condiţii, doar un
ante-contract şi nu un contract efectiv de transport. În celelalte situaţii, în literatura
juridică se apreciază că remiterea materială a bunului spre transport ţine de executarea
şi nu de valabilitatea contractului, care, are caracter consensual.
Contractul de transport persoane are un caracter consensual.
20
______________________________________________________________________
2.2. Incheierea contractului de transport

2.2.a. Părţile contractului de transport
În funcţie de categoriile de transporturi, părţile sunt:
1. in transporturile de persoane:
Contractul de transport se încheie între următoarele părţi: transportator şi
călător/pasager
2. in transporturile de bunuri:
Contractul se încheie între expeditor şi transportator. La destinaţie marfa va fi eliberată,
de regulă, către destinatar- o persoană terţă faţă de contract care, însă, capătă drepturi
şi obligaţii direct din acest contract.
Analiza părţilor contractului de transport:
(a). Transportatorul- se mai numeşte şi cărăuş sau operator de transport.
El este principalul subiect al contractului de transport, ce se angajează să realizeze
prestaţia specifică a contractului şi anume deplasarea unor persoane sau bunuri.
In principiu transportatorul desfăşoară o activitate organizată şi obişnuită de
transport-întreprindere de transport- pentru care este autorizat pe baza unei licenţe de
transport, în condiţiile legii. El are, în mod necesar, calitatea de profesionist.
In situaţiile în care întreprinderea de transport e organizată de o persoană
juridică, atunci se va ţine cont de faptul că această activitate de transport trebuie să fie
precizată ca o activitate distinctă în obiectul de activitate al societăţii comerciale,
realizată cu titlu principal, fără însă, a fi necesar ca ea să fie unica în obiectul de
activitate al respectivei societăţi.
Nu deţin calitatea de transportatori: mandatarii ori comisionarii în transporturi.
(b). Expeditorul- este, în contractul de transport bunuri, cocontractantul transportatorului.

Mai este denumit şi client, încărcător sau predator.
Expeditorul este de regulă proprietarul mărfii vândute, iar transferul dreptului de
proprietate asupra acesteia către cumpărător(destinatar) se face, de regulă, la predarea
către transportator a mărfii în scopul transportului ei.
In multe cazuri, expeditorul încheie contract de transport prin mandatar ori
comisionar. În aceste situaţii, în cazul mandatului, în baza contractului de mandat, parte
21
______________________________________________________________________
în contractul de transport este expeditorul, însă, în cazul comisionului, comisionarul
numit expeditor, încheie contractul de transport în nume propriu, însă pe seama
comitentului, fiind obligat direct faţă de transportator, ca şi cum ar fi propria sa
afacere(art.2064Cciv). Prin urmare, comitentul nu are în contra transportatorului vreo
acţiune şi nici transportatorul contra lui.
Expeditorul poate să-şi rezerve dreptul de a fi destinatar al mărfii transportate(ca
de ex. în cazul în care predă spre deplasare marfa către o sucursală a lui din teritoriu),
sau poate schimba destinatarul, modificând astfel unilateral contractul de transport.
Când predă marfa spre a fi transportată unui alt destinatar decât el, are obligaţia de a
menţiona expres în contract, nominal, persoana beneficiarului
transportului(destinatarului) căruia urmează a-i fi predată marfa.
Din cele de mai sus deducem că, acest contract de transport produce, în
general, raporturi juridice trilaterale, din moment ce marfa urmează a fi eliberată
destinatarului.
(c). Călătorul- este, în cazul contractului de transport de persoane, cocontractantul
transportatorului. Acesta e, în mod necesar, reprezentat de o persoană fizică.
Călătorul(persoană fizică) este beneficiar al dreptului de protecţie a
consumatorilor, potrivit dispoziţiilor legale şi, totodată, beneficiază pe parcursul
transportului, de asigurările legale de viaţă şi sănătate.
2.2.b. Destinatarul şi poziţia lui faţă de părţile contractului de transport

Potrivit disp. art.1977Cciv, destinatarul, fără a atinge drepturile expeditorului,
dobândeşte drepturile şi obligaţiile ce decurg dic contractul de transport prin acceptarea
acestuia ori a bunurilor transportate. Din acest moment el va putea cere preluarea, chiar
a bunurilor şi a documentelor de transport.
Ca o derogare importantă de la principiul relativităţii efectelor contractului,cu toate
că destinatarul nu e parte în contractul de transport, el devine totuşi titular de drepturi şi
obligaţii în raport cu transportatorul, aceste drepturi şi obligaţii rezultând dintr-un
contract la care nu e parte.
Ca drepturi menţionăm acela că lui i se eliberează marfa de către transportator. În ce
priveşte obligaţiile, acestea îi revin numai în măsura în care acceptă, prin act propriu de
voinţă, încărcătura transportată fără nici o rezervă.
22
______________________________________________________________________
Drepturile destinatarului nu au o existenţă certă până la data sosirii bunurilor la
destinaţie ori, până la data acceptării totale a contractului de transport, întrucât, aşa cum
se prevede în Cciv, expeditorul are dreptul de a modifica unilateral contractul de
transport chiar şi în ce priveşte schimbarea destinatarului iniţial menţionat în documentul
de transport. Cciv dispune în art.1970 alin.(1) că expeditorul poate suspenda transportul
şi poate cere restituirea bunurilor ori predarea lor unei alte persoane decât aceleia
menţionată în documentul de transport ori poate dispune cum va crede de cuviinţă, fiind
obligat să plătească transportatorului cheltuielile şi contravaloarea daunelor care sunt
consecinţa imediată a acestui contraordin. Dacă expeditorul îşi va exercita această
facultate, drept urmare, destinatarul iniţial nu va mai avea nici unul din drepturile
născute din contractul iniţial de transport şi nici nu va putea pretinde despăgubiri pentru
aceasta în baza acelui contract.
Indiferent de situaţiile prezentate, destinatarul, din data la care îşi exercită
drepturile create prin contractul de transport, devine subiect al anumitor obligaţii, printre
care menţionăm cu titlu de exemplu:
-Obligaţia de a suporta o parte din tariful de transport, în cazul în care s-a făcut o
asemenea menţiune în documentul de transport
- obligaţia de a efectua descărcarea mărfii în cazul în care nu există o stipulare contrară.
Spuneam că destinatarul devine titular şi de anumite drepturi din momentul în
care acceptă contractul de transport sau bunurile transportate, drepturi precum:
< dreptul de a cere descărcarea mărfurilor
< dreptul de a-l acţiona pe transportator direct şi în nume propriu.
Valabilitatea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor destinatarului, ce provin din
contractul de transport sunt precedate şi condiţionate de actul lui de voinţă de a accepta
transportul.
Destinatarul nu are raporturi juridice cu transportatorul mai înainte de ajungerea
mărfurilor la destinaţie, pentru că până atunci expeditorul singur are drept de a dispune
de mărfuri.
Din momentul în care destinatarul acceptă contractul sau bunurile transportate,
transportatorul îşi poate opune acestuia toate excepţiile pe care le-ar opune
expeditorului în baza contractului pe care l-a încheiat cu el.
23
______________________________________________________________________
2.2.c. Condiţiile de valabilitate ale contractului de transport. Condiţii
de fond şi condiţii de formă.
2.2.c.1. Condiţiile de fond
Acestea sunt cele statuate în dreptul comun şi prevăzute în art.1179Cciv :
capacitatea părţilor, consimţământul, obiectul şi cauza.
Specificul condiţiilor de validitate ale acestui contract este concretizat de
următoarele:
a) transportatorul- trebuie să aibă capacitatea de a fi profesionist, în cf. cu condiţiile art.3
Cciv care prevede în alin.(2) că sunt apreciaţi ca profesionişti toţi cei ce exploatează o
întreprindere , explicând în alin.(3) că prin exploatarea unei întreprinderi se înţelege
exerciţiul sistematic, de una sau mai multe persoane a unei activităţi organizate care
constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de
servicii,indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
In situaţia transportatorului persoană juridică, el trebuie să aibă transportul drept
obiect de activitate obişnuită.
b) întransportul cu periodicitate regulată, naşterea consimţământului pe baza efertei
transportatorului şi a acceptării de către cocontractant are particularitatea că orice
transportator profesionist este într-o permanentă faţă de public, iar clientela lui constă
într-un număr nedefinit de persoane ce apelează ori pot apeca, obişnuit sau sporadic la
serviciile transportatorului.
Acceptarea de către cocontractant(expeditor ori călător) constituie, practic, doar o
simplă adeziune, pentru că atât tarifele transportatorului, cât şi alte elemente ale
contractului, precum itinerarul, durata normală a transportului, sunt prestabilite de
acesta şi, drept consecinţă, nu sunt negociabile.
Manifestarea de voinţă a clientului se limitează doar la acceptarea condiţiilor
contractuale prestabilite.
Situaţia nu stă în modul prezentat în cazul:
 transportului de persoane unde, în baza legislaţiei pentru protecţia
consumatorilor, unele clauze ale contractului pot fi nule dacă sunt considerate
abuzive;
 transportului ocazional (de comandă, charter) unde nu apare mecanismul de
creare a acordului de voinţă prezentat.
24
______________________________________________________________________
2.2.c.2. Condiţiile de formă

Contractul de transport se concretizează printr-un document denumit document
de transport. Cciv pevede în art.1956 că, contractul de transport se dovedeşte prin
documente de transport, cât şi prin scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de
parcurs, conosament, tichet ori legitimaţie de călătorie ori alte asemenea.
In transportul de persoane- contractul de transport este reprezentat cu termenul
general de „legitimaţie de călătorie”, respectiv, în limbaj frecvent, „bilet sau
abonament”.Acest contract apare sub forma unui titlu la purtător din genul
documentelor de legitimare. Insă, în cazul transporturilor aeriene, documentul de
transport este în mod necesar, nominativ.
Transportul de mărfuri, în practică este des numit cu titulatura de „scrisoare de
trăsură”. In domeniul naval, în transporturile navale care au o periodicitate
regulată, contractul de transport apare sub formă de „conosament”, care poate
avea ca temei un contract de navlosire.
In cazul transporturilor de bunuri, ca regulă, contractul de transport este un
înscris nominativ în care părţile sunt individualizate. Cciv permite, conform disp.
art.1965 şi urm., emiterea documentului de transport la ordin sau la purtător.
In transportul feroviar legea pretinde cu obligativitate forma nominativă a
documentului de transport. În concluzie, contractul de transport mărfuri este
concretizat în înscrisuri/titluri nominative, la ordin sau la purtător.
In fiecare dintre cele 3 tipuri de titluri/înscrisuri, identificarea părţilor şimodalitatea
de transferare a drepturilor ce derivă din acestea se realizează astfel:
- in situaţia titlului de transport nominativ- părţile sunt identificate prin titlu şi
drepturile ce decurg din acestea circulă prin cesiune de creanţă
In cazul transportului de persoane, drepturile ce rezultă din asemenea documente
sunt netransmisibile, iar acesta constituie o excepţie de la regula prevăzută de
art.1317Cciv.
- în situaţia titlului de transport la ordin- părţile se identifică cu titlul şi drepturile ce
decurg din el circulă prin gir(andosament). Girul e o precizare translativă de
drepturi care este trecută pe document de posesor, specificarea numelui
persoanei dobânditorului.Conosamentul poate avea forma titlului la ordin.
25
______________________________________________________________________
- in ceea ce priveşte titlurile de transport la purtător- este identificat titularul
drepturilor ce rezultă din el prin posesia titlului şi drepturile circulă prin remiterea
materială(tradiţiune).
Titlurile la purtător sunt anonime, posesorul respectivului titlu exercitând dreptul
înscris fără însă a fi obligat să-şi dovedească originea şi fără a fi nevoit să se identifice
ca posesor legitim al documentului.
Conosamentul poate avea şi forma titlului la purtător.Sunt titluri la purtător, improprii,
de ex. legitimaţiile de transport precum biletele de tren, pentru căele au caracter cauzal,
fiind dependente de raportul juridic de bază care le-a creat, netransmisibile şi, de regulă,
cu o durată de valabilitate mică.
Documentelor de transport la ordin şi la purtător le este aplicabil principiul liberalităţii
prevăzut de Cciv în art.1962 care dispune în alin.(3) că documentul de transport ori, în
lipsa lui, recipisa de primire, face dovada că până la proba contrară luarea în primire a
bunului spre a fi transportat, natura, cantitatea şi starea aparentă a acestuia. Clauzele
care nu au fost înscrise în documentul de transport la ordin ori la purtător nu sunt
opozabile destinatarului şi terţilor posesori ai titlului.
O regulă impusă de practica în materie este aceea că, întocmirea documentului
de transport nu este facultativă, devenind o obligaţie existenţa unui document de
transport. De altfel, şi sub aspect legal, legile speciale în materie impun încheierea
contractului în formă scrisă, un exemplu fiind Regulamentul de transport pe căile ferate
şi Codul aerian. Singurele situaţii de excepţie, în care se admite încheierea contractului
de transport şi verbal, sunt sectoarele de taximetrie şi curse interurbane ocazionale. În
aceste cazuri, dovada contractului se va putea face prin orice mijloc de probă.
In literatura juridică s-apus problema dacă această formă scrisă a contractului de
transport este cerinţă ad validitatem sau doar ad probationem şi specialiştii au admis că
înscrisul sub semnătură privată este suficient pentru proba raporturilor juridice care
rezultă din contractul de transport. Unargument pentru aceasta e dat de Regulamentul
de transport feroviar în trfic intern unde se arată că lipsa sau necompletarea în mod
corespunzător a documentelor de transport nu afectează valabilitatea contractului de
transport. Drept consecinţă, forma scrisă a acestui contract este pretinsă numai ad
probationem , existenţa lui putând fi decisă, în lipsa unui înscris corespunzător, prin
orice mijloc de probă şi cele menţionate în documentul de transport vor putea fi
26
______________________________________________________________________
combătute cu proba contrară, cu excepţia menţiunilor efectuate sub semnătură de
ambele părţi.
Cu toate acestea, contractul de transport trebuie să cuprindă anumite clauze
esenţiale, în absenţa cărora este nul, după cum o prevăd dispoziţiile art.1961Cciv. E
vorba de clauze precum:
< identitatea expeditorului, transportatorului, destinatarului, după caz,şi a persoanei
ce trebuie să plătească transportul
< locul şi data luării bunului în primire
< punctele de plecare şi de destinaţie
<preţul şi termenul transportului
<menţiuni despre bun privind natura, cantitatea, volumul ori masa şi starea lui
aparentă la predarea spre transport, caracterul periculor al bunului, dacă e cazul
< documentele suplimentare ce au fost predate şi însoţesc transportul
Cu toate că, Cciv stabileşte obligativitatea acestor clauze, totuşi, întrucât legea
nu sancţionează expres lipsa lor cu nulitatea, ele nu au caracter imperativ. Conţinutul
acestor clauze ar putea,prin urmare, să fie dovedite prin orice mijloace de probă, însă
clauzele obligatorii dintr-un contract nu pot avea un caracter implicit, ci trebuie prevăzute
expres în contract. O clauză contractuală expresă nu poate să existe decât în formă
scrisă.
Documentul de transport are funcţia de instrument probator pentru părţi, care
dovedeşte:
 existenţa contractului de transport . Factura emisă de furnizor şi care face dovada
livrării mărfurilor spre cumpărător nu atestă prin ea încheierea contractului de
transport. Transportatorul are poziţia de terţ în raporturile existente între vânzător
şi cumpărător, factura pentru el fiind un res inter alios acta.
 Obligaţiile la care s-a angajat transportatorul faţă de cealaltă parte contractantă
 Preluarea bunurilor în posesia şi custodia transportatorului în cazul transportului
de bunuri, angajând răspunderea adecvată.
Cel care deţine titlul de transport are calitatea de titular al drepturilor ce rezultă din
contractul de transport, drepturi care sunt opozabile transportatorului.
In transporturile de bunuri, calitatea de titular o are, iniţial, expeditorul. Ulterior,
acestă calitate este transferată la destinatar din data la care acesta intră în posesia
documentului de transport. Pe baza acestui document destinatarul va putea pretinde
27
______________________________________________________________________
transportatorului să îi elibereze marfa transportată. Cu toate acestea, expeditorul are
posibilitatea ca, printr-un contra ordin dat transportatorului, să schimbe traseul stabilit
iniţial şi, implicit, şi destinatarul iniţial.
In cazul litigiilor, documentul de transport dă posibilitatea persoanei în drept să-l
acţioneze în justiţie sau arbitraj comercial pe transportator pentru a-i angaja
răspunderea.
2.2.d. Efectele contractului de transport mărfuri

Ca în cazul oricărui contract, aceste efecte constau în drepturile şi obligaţiile părţilor.
Contractul de transport însă, prezintă anumite aspecte particulare ce ţin de
executarea activităţii de transport bazată pe contractul de transport mărfuri, iar
acestea sunt:
1. premergător executării efective a contractului de transport, transportatorul şi
expeditorul au anumite obligaţii;
2. vorbind de drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, acestea sunt distincte în
funcţie de acele 3 faze separate în care se derulează contractul, adică: la punctul de
pornire, pe parcursul itinerariului şi la locul de destinaţie.
3. din contractul de transport mărfuri (cel mai des întâlnit) se pot naşte drepturi şi
obligaţii faţă de un terţ de acest contract, adică faţă de destinatar.
4. expeditorul şi, uneori, în mod excepţional, şi destinatarul, au dreptul de a modifica
unilateral contractul de transport prin, după caz, schimbarea itinerariului iniţial.
Având în vedere că, contractul de transport mărfuri prezintă aspecte mai
complexe decât toate celelalte tipuri de transport, ne vom referi la el în cele ce
urmează.
A. Obligaţiile părţilor în etapa precontractuală
În această etapă:
● Expeditorul- are obligaţia generală de a pregăti aspectele de ordin material şi
juridic ale deplasării mărfii transportate. Astfel, el trebuie :
- să aleagă mijlocul de transport
- să participe la întocmirea documentului de transport
- să facă orice activitate necesară sub aspect tehnic şi administrativ pentru ca
transportul să fie posibil.
28
______________________________________________________________________
● Transportatorul- are următoarele obligaţii :

1. să accepre cererea de transport formulată de client ; această obligaţie e
determinată de faptul că transportatorul se află într-o situaţie de ofertă permanentă
de a contracta. Refuzul de a face un transport cerut de client poate atrage
răspunderea transportatorului. Nici riscul de insolvabilitate al clientului(chiar în cazul
transporturilor ocazionale) nu il scuteşte pe transportator de obligaţia de a accepta
executarea transportului.
Situaţiile excepţionale în care transportatorul totuşi poate refuza transportul sunt:
< când marfa este inaptă transportului, respectiv este agabaritică sau nu este
ambalată potrivit,etc.
< marfa este interzisă la transport.
Transportatorul fiind în situaţie de ofertă publică permanentă de servicii, simpla
adeziune a expeditorului la condiţiile prestabilite de transportator este apreciată drept
echivalentă cu existenţa consimţământului contractual. Din acest motiv,
transportatorul nu are cum să verifice în prealabil solvabilitatea clientului. Drept
consecinţă, el e preocupat, în intenţia de a preveni riscul de neplată, să prevadă în
contract plata preţului transportului în avans.
B. Obligaţiile părţilor contractului de transport bunuri la punctul de pornire:

B.1. Obligaţiile expeditorului
În principiu acestuia îi revin următoarele obligaţii:
1) de a preda marfa
Prin predarea mărfii transportatorului e efectuată transmiterea posesiei temporare
a acesteia de la expeditor la transportator, cu scopul de a fi deplasată la destinatar.
Efectul esenţial atribuit de uzanţele comerciale uniforme codificate(din care cele mai
cunoscute sunt întocmite de Camera de Comerţ Internaţională de la Paris, cu ultima
variantă din 2012) diferitelor clauze de predare a mărfii la transportator, este acela al
transferului riscului pieirii fortuite a mărfii de la expeditor(vânzător) la
destinatar(cumpărător).
Predarea mărfii transportatorului înseamnă atât începutul detenţiei acestuia
asupra mărfii, cât şi transferul riscului la cumpărător.
Locul predării mărfii diferă funcţie de tipul transportului astfel:
29
______________________________________________________________________
A] In transportul rutier cu trailerul ori autocamionul, predarea se face „loco
fabrica”( ex works)
B] In transportul feroviar, de regulă predarea se face în staţia CFR cea mai
apropiată, ori pe rampa de încărcare, sau direct în vagonul pe care transportatorul îl
pune la dispoziţie. În cazul în care expeditorul dispune de linie ferată uzinală până la
incinta fabricii, atunci predarea va fi făcută „ex works”.
C] In transportul aerian, marfa pentru transport va fi predată în sistem cargo, pe
aeroport.
D] In transportul maritim se recurge la predarea mărfii atât pe chei, de-a lungul
navei(FAS= free alongride ship), cât şi prin trecerea acesteia peste balustrada
navei(FOB= free on board).
Data predării mărfii trebuie precizată în contract pentru că orice întârziere se
sancţionează cu penalităţi care, funcţie de transport poartă denumirea, de ex.: locaţii-în
transportul feroviar, contrastalii-în cel maritim,etc.
Incărcarea mărfii presupune introducerea ei în interiorul vehiculului, aşezarea ei
într-o ordine anume şi asigurarea împotriva furturilor prin aplicarea sigiliilor proprii de
expeditor şi de transportator pe sistemul de închidere al vehiculului, iar în cazul folosirii
de vehicule deschise, se va regurge la însemnarea, marcarea şi cântărirea mărfii astfel
încât să nu fie posibilă sustragerea fără lăsarea de urme vizibile.
Totodată, încărcarea mărfii trebuie să fie făcută ţinându-se cont de
capacitatea vehiculului, subîncărcarea atrăgând penalizarea expeditorului.
2) obligaţia de plată a preţului transportului.
Momentul plăţii coincide, în mod obişnuit, cu cel al predării ei. Intârzierea
efectuării plăţii preţului îi va da dreptul transportatorului să suspende executarea
transportului.
Nu va fi opozabilă transportatorului o eventuală înţelegere între expeditor şi
destinatar pentru împărţirea între ei a cheltuielilor de transport.
În mod excepţional e posibilă punerea în sarcina destinatarului a obligaţiei de
plată a transportului printr-o clauză de plată transmisă care, va trebui să fie expresă şi
acceptată de transportator, cât şi de destinatar, pentru a-i putea fi opozabilă acestuia.
In vânzările internaţionale cu clauza FOB, preţul transportului intră în sarcina
destinatarului(cumpărătorul mărfii), el fiind cel care angajează mijlocul de transport.
30
______________________________________________________________________
B.2. Obligaţiile transportatorului
(1). Să pună la dispoziţie un mijloc de transport corespunzător
(2). Să preia marfa pentru transport, asigurând-o împotriva riscului de furt, în colaborare
cu expeditorul şi prin cântărire.
OBSERVAŢIE:
Cântărirea este obligatorie în situaţia mărfurilor care circulă prin transport aerian, în
trafic internaţional şi în expediţiile de mesagerie şi coletărie.
Transportatorul poate primi marfa fără rezerve sau cu rezerve. În primul caz se
consideră că aceasta nu are vicii aparente de îmbalotare(art.1966Cciv). Nu se au în
vedere acele vicii ale mărfii, ci viciile de ambalare a ei, adică cele referitoare la modul de
încărcare spre transport.
În al doilea caz, când marfa e acceptată cu rezerve, transportatorul e parţial
protejat, în limitele obiecţiunilor lui, de răspunderea pentru integritatea mărfii.
Rezervele sunt frecvente în cazul transporturilor maritime. În situaţiile
transporturilor mari de mărfuri, transportatorul nu are posibilitatea reală de a verifica
integritatea mărfii, realitate ce face necesară formularea de rezerve la transport.
Rezervele la transport pot fi şi bilaterale, adică incluse în contract de
transportator cu incuviinţarea expeditorului, caz în care, proba contrară a acestor
rezerve cuprinse în contract fiind inadmisibilă.
Pentru expeditor rezervele sunt defavorabile pentru că le pot aduce prejudicii în
raportul lor cu destinatarul(cumpărătorul)care, îi va putea invoca vicii ascunse ori
aparente ale mărfii(art.1709alin.(2)Cciv).
(3).Obligaţia de a-i elibera expeditoruluidocumentul de transport
Contractul de transport se apreciază că are efect total din momentul aplicării
ştampilei transportatorului pe document. Din acest moment se apreciază că
transportatorul a primit mărfurile şi încep să curgă termenele deplasării.
În cazul transportului naval eliberarea conosamentului e uneori precedată de
eliberarea unui înscris preliminar ce dovedeşte trecerea mărfii peste balustrada navei.
Conosamentul certifică realitatea că marfa e în curs de transport pe mare.
31
______________________________________________________________________
C. Obligaţiile părţilor contractului de transport de bunuri în cursul deplasării mărfii

C.1. Obligaţiile expeditorului
a) Poate fi obligat să pună la dispoziţia transportatorului însoţitori în cazul unor
transporturi care cer precauţii speciale pe parcursul lor. Este situaţia transporturilor de
animale vii. Numirea unui însoţitor îl exonerează în principiu pe transportator de
obligaţia de a urmări integritatea mărfii pe perioada transportului. Insoţitorul e cel care,
în toate situaţiile, răspunde de integritatea mărfurilor pe parcurs.
Expeditorul şi destinatarul au şi posibilitatea de a apela la însoţitori.
b) în contractul de transport expeditorul, creditor al prestaţiei caracteristice neîndeplinită
din cauze fortuite de către transportator, suportă daunele corespunzătoare, neavând
dreptul să pretindă acoperirea lor de către transportator, însă nici nu datorează preţul
transportului. Transportatorul suportă riscul contractului, respectiv pierde dreptul la
contravaloarea transportului.
c) în situaţia transporturilor deficitare expeditorul e obligat să îi restituie transportatorului
documentele de transport întocmite ca titluri negociabile(conosamente).
În noţiunea de transport deficitar sunt incluse împrejurările de caz fortuit ori de
forţă majoră ce pot produce, la punctul de pornire ori pe parcursul transportului,
întârzierea transportului sau imposibilitatea totală de a duce transportul laîndeplinire.
In cazul acestor transporturi expeditorului îi revin următoarele drepturi:
- să fie încunoştiinţat de perturbarea transportului în timp util;
- să hotărască soarta transportului deficitar;
Posibilităţile pe care le are în situaţia unui transport deficitar, conform art.1971Cciv
sunt:
_ să menţină contractul, acceptând decalarea termenului de executare a
transportului ori continuarea lui din punctul în care s-a oprit pentru caz fortuit sau
forţă majoră; are dreptul la despăgubiri în aceste situaţii;
_ să rezilieze contractul unilateral.
Cazul fortuit şi forţa majoră ridică problema riscului contractului, ca în cazul
oricărui contract.Totodată, apare problema imputării riscului bunului transportat-
distrus sau degradat în timpul transportului din cauze fortuite ori de forţă majoră-însă
aceasta se intersectează cu raporturile create între expeditor(vânzător) şi
32
______________________________________________________________________
destinatar(cumpărător), fapt pentru care riscul obiectului este un aspect aferent
regimului juridic al bunurilor transportate.
Transportatorul îşi asumă obligaţia de rezultat ce constă în executarea deplasării
mărfii. În caz de transport deficitar, acesta e debitorul obligaţiei imposibil de excutat,
iar potrivit principiilor generale aplicabile convenţiilor sinalagmatice, riscul
contractului revine debitorului obligaţiei imposibil de executat. Acesta pierde dreptul
de a pretinde celeilalte părţi să-şi îndeplinească obligaţia corelativă, însă nici
cocontractantul nu poate cere despăgubiri chiar dacă a fost prejudiciat prin
neexecutarea fortuită a obligaţiei de către debitor. Expeditorul, care e creditorul
prestaţiei caracteristice, nerealizate de transportator ca urmare a unuei cauze
fortuite, va suporta daunele corespunzătoare, neavând dreptul să ceară acoperirea
lor de către transportator, însă nici nu datorează preţul transportului. Transportatorul
va suporta riscul contractului, adică va pretinde dreptul la contravaloarea
transportului.
C.2. Obligaţiile transportatorului
Acestea constituie prestaţia caracteristică a contractului de transport.
Transportatorul este obligat la:
1. respectarea ordinii expediţiilor
2. parcurgerea rutei prestabilite
3. executarea transportului în termenul fixat
4. conservarea bunurilor pe tot parcursul drumului până la destinaţie. Insă,
transportatorul nu va fi absolvit de obligaţia lui principală, de a efecua transportul în
condiţii normale.
D. Obligaţiile părţilor contractante la destinaţie
Ajungerea bunurilor la destinaţie constituie executarea obligaţiei specifice a
transportatorului, însă acesta are anumite obligaţii şi la destinaţie. Execuţia
contractului de către transportator este continuă până în momentul când are loc
recepţia bunurilor de către destinatar.
D.1. Obligaţiile transportatorului la sosirea bunurilor la destinaţie
Acesta are obligaţiile următoare:
(1) să identifice şi să avizeze destinatarul despre sosirea mărfii
In cazul în care nu il va putea identifica pe destinatar, el are obligaţia de a-l notifica
pe expeditor în vederea luării urgente a măsurilor care se impun (înapoierea mărfii la
33
______________________________________________________________________
punctul de pornire, schimbarea destinatarului,etc) . Atunci când nu primeşte nici un
răspuns de la expeditor, transportatorul poate cere instanţei să autorizeze de
urgenţă depozitarea mărfii pe socoteala expeditorului ori a destinatarului, în docuri,
depozite generale ori antrepozite.
În situaţia documentului de transport la purtător(conosament la purtător), deţine
calitatea de destinatar revine persoanei care deţine titlul. In cazul documentului de
transport la ordin(conosament obişnuit), are calitatea de destinatar fie beneficiarul
indicat în titlu, fie ultimul giratar ce-şi justifică această calitate printr-un şir de giruri
neîntrerupt.
(2) să elibereze încărcătura la locul şi data stabilite.
Punerea mărfii încărcate la dispoziţia destinatarului duce la încetarea posesiei
precare exercitată de transportator asupra ei, cât şi la încetarea obligaţiei de pază a
bunului, acestea trecând la destinatar.
(3) descărcarea bunurilor din mijlocul de transport. De fapt, descărcarea bunurilor
este, de regulă, obligaţia destinatarului dar, aceasta poate fi şi o obligaţie a
transportatorului dacă a fost însărcinat de expeditor a o face.
În situaţia vânzării pe chei (ex quai) des întâlnită în vânzările de bunuri
transportate pe mare, obligaţia de descărcare a bunului revine transportatorului.
Clauza ex quai(standardizată în sistemul INCONTERMS) îi impune vânzătorului
obligaţia de a pune la dispoziţia cumpărătorului bunurile pe chiul portului de
destinaţie, la data convenită în contract. De regulă expeditorul nu se deplasează în
punctul de destinaţie şi drept efect, descărcarea va fi realizată de transportator în
schimbul taxelor aferente. Această opţiune e posibilă prin prevederea în contractul
de transport a clauzei F.I.O.(free in and out- liber la încărcare şi descărcare) în baza
căreia toate operaţiunile de manipulare a bunurilor şi descărcare a lor se fac pe
cheltuiala expeditorului, de către transportator, de regulă prin intermediul unui
comisionar.
Transportatorul are şi dreptul de a refuza eliberarea mărfii la destinaţie într-unul
din cazurile:
a) de neplată a taxelor de transport, când în contract s-a prevăzut că plata este
sarcina destinatarului; în asemenea cazuri el are şi un drept de retenţie asupra
încărcăturii până la plata taxelor
b) refuzul restituirii titlurilor de transport la ordin ori la purtător(conosamentul)
34
______________________________________________________________________
c) în situaţia bunurilor de import faţă de care s-au impus măsuri de carantină

d) în situaţia în care pe perioada transportului marfa a fost sechestrată de un terţ-
creditor al expeditorului ori destinatarului.
E. Obligaţiile destinatarului
Destinatarul nu e parte a contractului de transport. Totuşi el trebuie să respecte
clauzele acestuia dacă le-a acceptat. Adeziunea lui la contract se explică prin
raporturile juridice prestabilite între el şi expeditor, în baza contractului de vânzare,
închiriere, leasing, etc.
Consimţământul destinatarului rezultă din primirea documentului de transport ori
din recepţia încărcăturii. După acceptare, destinatarului contractului îi devine
opozabil în totalitate şi în baza lui este obligat:
- să ia în primire marfa ajunsă la punctul de pornire.
La luarea în primire a bunurilor transportate, destinatarul trebuie să verifice
documentul de transport. E în drept să verifice pe cheltuiala lui, la momentul primirii,
starea bunurilor transportate, chiar şi când ele nu au semne exterioare de
stricăciune. Dacă, urmare a controlului cantitativ şi calitativ al bunurilor sunt
constatate urme de avarie, furt, violare, va fi încheiat un proces-verbal de constatare,
iar destinatarul poate cere şi o expertiză.
- să elibereze mijlocul de transport . În situaţia mărfurilor transportate în mijloace de
transport complete, momentul eliberării ori primirii este cel în care transportatorul a
pus destinatarului la dispoziţie mijlocul de transport pentru descărcare.
Descărcarea trebiue să se realizeze în timp util sub sancţiunea plăţii de daune
moratorii (locaţii, contrastalii).
Când destinatarul recepţionează marfa/bunul la punctul de sosire fără a formula
obiecţii(rezerve), transportatorul se bucură de prezumţia că transportul a sosit intact.
Destinatarul are însă obligaţia de a formula rezerve în documentul de transport în
situaţia constatării unor deficienţe la încărcătură, sub sancţiunea pierderii exerciţiului
acţiunilor în răspundere contra transportatorului(art.1979 alin.(8)Cciv).
- să plătească sumele restante datorate transportatorului. Destinatarul va putea fi
obligat de transportator să-i achite taxa de transport restantă, dacă plata acesteia nu
s-a făcut la plecare de către expeditor, ci s-a stipulat în contract ca fiind o obligaţie a
destinatarului.
35
______________________________________________________________________
Dacă există situaţia de neplată totală sau parţială, transportatorul va putea cere
sechestrarea bunurilor transportate(art.1979 alin.(5)Cciv). Pentru a lua această
măsură, transăportatorul va depozita bunurile la locul de sosire. Totodată, el va
putea solicita instanţei şi să dispună vânzarea încărcăturii în limita sumei pe care o
datorează destinatarul.
Dacă transportatorul nu va lua asemenea măsuri, va putea fi considerat
răspunzător de către expeditor şi de transportatorii anteriori, pentru sumele ce li se
cuveneau şi în plus, va pierde dreptul de regres contra expeditorului şi
transportatorului anteriori(art.1983 Cciv).
- să presteze acţiunile juridice sau arbitrale contra transportatorului pentru
repararea posibilelor daune produse de transport.
F. Transporturi modificate prin voinţa expeditorului

Conform principiului „pacta sunt servanda”, modificarea contractului se poate
face numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege(art.1270 alin.(2)Cciv).
Este firesc a i se recunoaşte expeditorului un drept de a dispune de marfa transportată
întrucât acesta e proprietarul ei, iar transportul este o activitate accesorie ,sub aspect
economic, contractului de vânzare- cumpărare. Ceea ce se transportă este marfa
expeditorului şi nu a transportatorului. Din art.1970Cciv rezultă că expeditorul are
posibilitatea să modifice unilateral contractul de transport printr-un contra-ordin sau să
renunţe la contract, să-l revoce.
Prin contra-ordin expeditorul poate să dispună:
~ suspendarea transportului şi restituirea mărfii transportate. În această modalitate el
renunţă la contract şi îl revocă.
~ predarea mărfii către un alt destinatar ori modificarea punctului final al transportului.
Un contra-ordin se justifică sub aspect economic în situaţiile în care cumpărătorul
devine insolvent în perioada scursă între predarea mărfii şi ajungerea ei la destinaţie
sau dispare din alte cauze(precum deces, dizolvare).
Cu toate că, din prismă economică este justificată uneori dorinţa expeditorului de
a modifica unilateral contractul de transport, totuşi, sub aspect juridic, contra-ordinul
ridică problema legimităţii acestuia în situaţia în care la predarea mărfii către
transportator pentru transport s-a realizat transferul dreptului de proprietate de la
vânzător la cumpărător. În aceste împrejurări, dacă expeditorul a redirecţionat
36
______________________________________________________________________
transportul spre un alt destinatar, el a dispus de bunul altuia, cu efectele de rigoare.
Dacă el a dispus suspendarea transportului şi a solicitat restituirea mărfii, el devine un
posesor precar al mărfii.
Răspunsul la această problemă juridică, potrivit doctrinei este următorul:
 în raporturile dintre expeditor şi transportator, contra-ordinul are o legitimitate fără
dubii, întrucât el e permis de lege iar transportatorului îi sunt opozabile clauzele
contractului de vânzare-cumpărare dintre expeditor şi destinatar. Legitimitatea
contra-ordinului e clară mai ales în situaţiile în care transportatorul ajuns la
destinaţie nu-l poate identifica pe destinatar.
 în raporturile dintre expeditor şi destinatar, contra-ordinul poate antrena
răspunderea expeditorului(vânzător) sau nulitatea celui de-al doilea contract de
vânzare-cumpărare, pentru vânzarea bunului altuia. Dar, în vânzările comerciale
se constată că vânzarea bunului altuia e fracventă şi vânzarea bunurilor de gen e
valabilă chiar dacă bunurile nu există încă, vânzătorul obligându-se să le procure
până la momentul predării.
Pentru a se evita abuzurile, legiuitorul a enumerat limitativ tipurile de modificări ale
contractului de transport şi cerinţele de formă necesare ad validitatem, sub
sancţiunea nulităţii modificării. Contra-ordinul are un caracter obligatoriu pentru
transportator, însă, acesta are dreptul ca expeditorul să-i achite cheltuielile făcute şi
pagubele directe şi indirecte rezultând din executarea contra-ordinului.
Există şi cazuri în care transportatorul are posibilitatea de a se opune modificării,
ca de ex., în executarea contractului de transport feroviar în trafic intern,
transportatorul poate refuza contra-ordinul în situaţiile:
- când executarea contractului în condiţiile lui nu mai este posibilă în momentul în
care sunt primite dispoziţiile expeditorului;
- când executarea contra-ordinului e de natură să perturbe serviciul normal al
executării transporturilor pe caleaferată;
- când fiind vorba de schimbarea staţiei de destinaţie, valoarea mărfii nu ar acoperi
toate tarifele ce vor greva marfa la sosire în noua staţie. Dacă totuşi, tarifele se
plătesc imediat, ori se garantează plata lor, transportatorul nu se va putea opune
contra-ordinului.
37
______________________________________________________________________
2.3. Regimul juridic al bunurilor transportate şi drepturile

transportatorului asupra acestor bunuri
Pe durata transportului transportatorul devine titular al unor drepturi asupra
încărcăturii, în baza contractului de transport. Drepturile lui rezultă din deţinerea
bunurilor transportate, care îi justifică dreptul de retenţie şi privilegiul lui asupra bunurilor
transportate în calitate de creditor al preţului transportului.
Regimul juridic al bunurilor aflate în curs de transport este influenţat şi de
transmiterea proprietăţii asupra bunurilor şi a riscului de la expeditor(furnizor) la
destinatar(beneficiar).
Si creditorii expeditorului şi ai destinatarului vor putea exercita anumite drepturi
asupra bunurilor aflate în curs de transport, precum sechestrarea bunurilor pe cale
judiciară.
1) Transportatorul are un drept de detenţie asupra mărfii aflată în curs de transport, este
un posesor precar al ei. El dobândeşte detenţia bunurilor transportate ca efect direct al
acceptării la transport la punctul de pornire ; detenţia lui încetează la punctul de sosire,
o dată cu eliberarea ei în mâinile destinatarului.
Transportatorul fiind detentorul unor bunuri mobile(prin definiţie), nu are acţiunea
posesorie referitor la încărcătură, pentru că se opune prezumţia absolută de proptietate
a posesorului de bună credinţă(art.935 şi urm. Cciv).
Dacă bunurile în cursul transportului sunt furate de terţe persoane,
transportatorul(cărăuşul) poate formula plângere împotriva infractorilor potrivit legii
penale.
Însă, dacă bunurile au fost pierdute din neglijenţă, transportatorul nu le va putea
recupera de la terţ prin introducerea unei acţiuni în revendicare imobiliară, dar e obligat
(şi în interesul lui) să-l identifice pe cel în posesia căruia se află marfa.
Modurile de garantarea a creanţei transportatorului referitoare la plata
transportului sunt reprezentate de dreptul de retenţie şi de privilegiul cărăuşului asupra
mărfurilor transportate.
2) Dreptul de retenţie al transportatorului rezultă implicit din art.1980Cciv conform căruia
destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor transportate decât dacă plăteşte
transportatorului sumele datorate conform contractului şi posibilele rambursuri cu care
38
______________________________________________________________________
transportul a fost grevat. Dreptul de retenţie nu se poate refuza în situaţia în care există
o dispută între transportator şi destinatar referitoare la cuantului preţului datorat. În acest
caz, transportatorul e obligat să pună la dispoziţia destinatarului încărcătura, dacă
acesta îi achită suma datorată recunoscută şi consemnează restanţa aflată în
controversă(art.1980 alin.(2)Cciv).
In art 1982 Cciv se prevede că pentru garantarea creanţelor lui născute din
contractul de transport, transportatorul se bucură, în ce priveşte bunul transportat, de
drepturile unui creditor gajist cât timp deţine acel bun. El poate exercita drepturile unui
creditor gajist şi după predarea bunului către destinatar, însă numai pentru o perioadă
de 24 ore de la predare şi doar dacă destinatarul mai deţine bunul.
3) Regulamentul de transport pe calea ferată reglementează în pct.52.8 un gaj şi un
privilegiu asupra mărfii transportate. În transportul maritim e prevăzut un privilegiu
asupra mărfii, cât şi asupra navlului sau asupra navei.
OBSERVAŢIE: Privilegiul este un drept de preferinţă pe care legea îl acordă

unui creditor faţă de ceilalţi creditori ai unui debitor, în baza calităţii creanţei creditorului
titular.
Privilegiul transportatorului rezultă dintr-un gaj tacit pe care i-l recunoaşte

expeditorul odată cu încheierea contractului de transport şi remiterea încărcăturii pentru
a fi dusă la destinaţie. El implică deposedarea debitorului, care remite bunul în detenţia
transportatorului pe toată perioada transportului, deşi, de regulă, privilegiile mobiliare
operează fără deposedarea debitorului. În temeiul privilegiului, transportatorul are
următoarele drepturi:
- de a reţine marfa până la plata preţului transportului(drept de retenţie)
- de a cere în justiţie vânzarea mărfiicu scopul de a se realiza suma datorată de
debitor, ca preţ al deplasării
- dacă a pierdut urmare a furtului, detenţia bunurilor, să o revendice
Privilegiul transportatorului încetează în momentul în care transportatorul a
pierdut detenţia bunurilorîn favoarea destinatarului, ori dacă nu a fost solicitat în 24 de
39
______________________________________________________________________
ore de la predarea bunurilor către destinatar. În acelaşi timp, el va pierde şi dreptul de
retenţie.
Privilegiul transportatorului se conservă prin posesia mărfii, dar el există doar cât
timp se exercită această posesie.
- atunci când există privilegiul transportatorului în concurs cu cel al vânzătorului
mărfii pentru care nu s-a plătit preţul, se aplică art.2339Cciv.
4) Transportatorului îi este recunoscut prin disp. art.1979 alin.(5)Cciv şi dreptul ca în
anumite situaţii speciale, să solicite sechestrarea bunurilor transportate. El poate cere la
ajungerea bunurilor la destinaţie sechestrul în următoarele două situaţii:
a. când destinatarul nu poate fi găsit
b. când apar neînţelegeri cu privire la marfa transportată.
Pentru că orice întârziere în soluţionarea bunurilor nepredate prejudiciază grav
transportatorul, cererea lui de sechestru se soluţionează prin procedura de urgenţă a
ordonanţei preşidenţiale.
Atunci când sechestrul e admis, bunurile se descarcă de transportator pe
cheltuiala expeditorului ori destinatarului, după caz, şi se depozitează în depozite
generale şi antrepozite, urmând a fi vândută pentru acoperirea preţului transportului.
2.4. Răspunderea juridică a transportatorului

În baza contractului de transport, transportatorului îi revine răspunderea de a
acoperi prejudiciul produs prin încălcarea obligaţiilor lui contractuale.
Răspunderea transportatorului individual diferă de cea a transportatorului
persoană juridică, pentru că primul realizează personal transportul. Răspunderea lui
este una pentru fapta proprie, în timp ce transportatorul persoană juridică răspunde fie
delictual, fie contractual pentru altul.
2.4.1. Cadrul legal şi condiţiile necesare pentru antrenarea acestei

răspunderi
Pentru antrenarea răspunderii contractuale a transportatorului trebuie îndeplinite
următoarele condiţii generale:
1. să existe fapta ilicită cauzatoare de prejudicii
40
______________________________________________________________________
2. să existe vinovăţia autorului
3. să existe prejudiciul suportat de creditor
4. să fie legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Uneori autorului pagubei va

răspunde şi în situaţia în care faptei îi lipseşte caracterul ilicit.
1. Fapta ilicită poate fi materializată, în general, într-o acţiune sau o omisiune.

Răspunderea contractuală a transportatorului rezultă, frecvent, din acţiuni (fapte
comisive). Acesta poate răspunde, de ex., şi în situaţii de omisiuni precum neverificarea
stării tehnice a vehiculului.
Răspunderea contractuală va atrage sancţiuni doar în caz de neexecutare a unui
drept de creanţă .
Răspunderea transportatorului poate fi atrasă pentru orice deficienţe în
efectuarea transportului, întrucâtobligaţia pe care el şi-o asumă e una de rezultat.
Nerealizarea rezultatului prestabilit de părţi presupune culpa debitorului obligaţiei.
2. In ce priveşte vinovăţia, gradul ei nu influenţează de regulă întinderea despăgubirii.
Art.1357alin.(2)Cciv cuprinde principiul conform căruia autorul prejudiciului răspunde
pentru cea mai uşoară culpă, deci pentru orice culpă, fie ea dol(delict civil), fie
imprudenţă ori neglijenţă(cvazidelict).
De regulă, dolul(intenţia directă sau indirectă)exclude, de principiu, răspunderea
contractuală. Intenţia directă în a-l păgubi pe cocontractant duce fapta prejudiciabilă în
sfera răspunderii penale.
În situaţia răspunderii contractuale, culpa contractuală e manifestată în general
sub forma neglijenţei sau imprudenţei, cât şi a intenţiei indirecte. Art.1358Cciv prev. că
pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama(printre altele) şi de faptul că prejudiciul a
fost produs de un profesionist în exploatarea unei intreprinderi.
În dreptul transporturilor, anumite dispoziţii legale ţin cont de gradul de vinovăţie
al transportatorului.
Vinovăţia se prezumă, ca element al răspunderii contractuale.
3. Paguba/dauna este urmarea negativă suportată de creditor ca efect al neexecutării
ori întârzierii executării obligaţiei de către debitor. Paguba poate fi materială sau morală,
inclusiv în materia transporturilor.
41
______________________________________________________________________
Prejudiciul trebuie să fie cert, doar acesta putând fi reparat, nu şi cel eventual.
Este cert atât un prejudiciu prezent, cât şi viitor, ce este sigur că se va produce.
Prin răspunderea contractuală se va repara atât acel prejudiciu previzibil, cât şi
cel neprevizibil(art.1533Cciv). în situaţia prejudiciului produs dintr-o faptă ilicită
delictuală, pentru a fi reparat, acesta de asemenea poate fi şi imprevizibil.
În dreptul comun prejudiciul cuprinde atât paguba efectivă suferită, cât şi
beneficiul care nu s-a realizat, conform art.1531Cciv. în materia transporturilor însă,
transportatorul, în cazul transporturilor de bunuri, va răspunde numai în limita
prejudiciului efectiv produs, nu şi pentru beneficiul nerealizat, după cum rezultă din disp.
art.1984 şi urm Cciv.
Potrivit art.1985Cciv, în situaţia pierderii bunurilor transportate, transportatorul va
trebui să acopere valoarea reală a bunurilor pierdute sau a părţilor pierdute din acestea.
În cazul în care transportatorul a acţionat cu intenţie ori culpă gravă, atunci se va
aplica principiul reparării integrale.
În situaţia în care paguba se datorează întârzierii transportatorului în executarea
transportului, atunci el va pierde o parte din preţul transportului, direct proporţională cu
întârzierea. Atunci când însă întârzierea este de două ori mai mare decât termenul în
care trebuia efectuat transportul, el va putea pierde întregul preţ al transportului.
Această regulă va fi aplicabilă şi în cazurile în care părţile au prevăzut în contract
penalităţi pentru întârziere. Însă, conform art.1992 Cciv, limitarea nu se aplică dacă se
face dovada că întârzierea a produs un prejudiciu distinct.
4. Răspunderea debitorului va putea fi atrasă dacă prejudiciul este urmarea directă şi
efectivă a faptei ilicite a acestuia(art.1349 şi urm.Cciv).
2.4.2. Răspunderea transportatorului pentru fapta altuia

Aceasta poate iterveni atât în cazul răspunderii delictuale, cât şi al celei contractuale,
acelaşi transport putând atrage răspunderea transportatorului pentru altul şi pe plan
delictual, şi pe cel contractual.
Răspunderea delictuală va fi antrenată când unprepus al transportatorului comite
o faptă prejudiciabilă în dauna unui terţ(art.1373Cciv-răspunderea comitentului pentru
fapta prepusului). În acest caz se aplică dreptul comun, pornindu-se de la principiul
general de răspundere care are la bază concepţia de garanţie a comitentului pentru
riscul de activitate al prepusului său.
42
______________________________________________________________________
Răspunderea contractuală pentru fapta altuia rezultă în transporturile de bunuri,
din dispoziţiile civile referitoare la plată ori din cele referitoare la depozitul necesar, sau
din prevederile art.1999Cciv.
Această răspundere se bazează pe regula de garanţie ce revine debitorului obligaţiei
neexecutate ori executate cu întârziere prin intermediul unui auxiliar.
2.4.3. Exonerarea de răspundere a transportatorului. Clauze de

nerăspundere
Transportatorul poate fi exonerat de răspundere dacă există în favoarea sa
clauze care înlătură caracterul ilicit al faptei lui sau dacă, sunt temeiuri care îi exclud
vinovăţia.
a. Clauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei:
▪ legitima apărare
▪ stareade necesitate,aşa cum se prevede în sfera transporturilor maritime(art.655Cciv).
Starea de necesitate înlătură caracterul ilicit al faptei dar nu înlătură definitiv
răspunderea transportatorului, el fiind obligat să contribuie la acoperirea prejudiciului.
▪ realizarea unei activităţi impuse ori permise de lege.
▪ exercitarea unui drept subiectiv
▪ consimţământul victimei- care se exprimă printr-o clauză de nerăspundere ori
restrângere a răspunderii.
b. Temeiuri de excludere a vinovăţiei sunt:
• fapta victimei. Art.1984Cciv îl scuteştede răspundere pe transportator pentru fapta
expeditorului sau destinatarului.
• fapta unui terţ pentru care autorul prejudiciului nu e ţinut să răspundă , aşa încât
transportatorul nu va răspunde când fapta terţului prezintă caracterul împrevizibil,
excepţional şi inevitabil al forţei majore şi dacă el nu e ţinut să răspundă. In alte
împrejurări transportatorul răspunde pentru fapta terţului(de ex., pentru că trebuia să se
asigure).
• cazul fortuit
• forţa majoră
43
______________________________________________________________________
c. Clauze de nerăspundere
Principiul libertăţii contractuale poate duce, în situaţia unor contracte între
parteneri cu potenţial economic inegal, la dezechilibre mari, partea mai puternică putând
impune clauze dezavantajoase celeilalte părţi. Aceasta e şi situaţia contractelor de
transport, motiv pentru care legea impune unele restricţii ale clauzelor acestora. In
special, e vorba de interzicerea ori limitarea clauzelor de nerăspundere a
transportatorului. Legea interzice prin restricţii exprese anumite clauze de
nerăspundere. Clauzele de nerăspundere sunt împărţite în clauze permise în anumite
condiţii şi clauze nepermise, interzise întrucât vin în contradicţie cu o serie de principii
de drept.
c.1. Clauze de nerăspundere permise:
- clauza prin care se prevede diminuarea răspunderii transportatorului în transporturile
feroviare, în situaţia în care ele corespund unei reduceri a preţului transportului, ori
plafonarea valorii despăgubirilor, dacă ele nu se reduc sub limite rezonabile.
c.2. Clauze de nerăspundere interzise:
- conform art.1995Cciv, statul apreciază ca nescrise orice clauze care ar restrânge sau
înlătura răspunderea stabilită prin lege în sarcina transportatorului.
- în transporturile feroviare, acele convenţii care ar diminua răspunderea căilor ferate
române ca efect al rapidităţii transportului sunt nule pentru că rapiditatea nu constituie o
reducere a costului deplasării(Curtea de casaţie, Sectia a III-a, decizia nr.223/1939 în
Rev. de drept comercial 1940,p.128). Consimţământul creditorului vătămat, dat ulterior
producerii prejudiciului, e valabil, chiar dacă clauza de nerăspundere ar fi nulă.
- contractul de transport nu-l poate scuti de răspundere pe transportator pentru obligaţia
caracteristică pentru că o clauză de aşa natură ar transforma obligaţia acestuia într-una
suspensivă pur potestativă, ce determină nulitatea convenţiei.
- transportatorul nu poate fi degrevat de răspundere pentru dol sau culpă gravă.
- clauzele de nerăspundere permite devin ilicite în cazul în care neexecutarea obligaţiei
ca urmare a exonerării, se finalizează cu obţinerea de profil pentru debitor(clauze
lucrative).
De ex., dacă un şofer acceptă un număr mai mare decât limita de pasageri într-un
autobuz şi de aici rezultă profit, iar urmare a supraaglomerării se produce un accident, o
eventuală clauză de nerăspundere devine ilicită.
44
______________________________________________________________________
2.4.4. Răspunderea transportatorului în transportul de bunuri

Durata răspunderii contractuale a transportatorului e reglementat în art.1984Cciv
care prevede că acesta răspunde(contractual) pentru prejudiciul produs prin pierderea
totală sau parţială a bunurilor, prin alterarea ori deteriorarea lor, intervenită pe parcursul
transportului, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art.1959, cât şi prin întârzierea livrării
bunurilor.
Au caracter delictual răspunderea transportatorului din perioada anterioară
încheierii contractului, cât şi răspunderea lui posterioară, de după predarea mărfii,
întrucât ele nu-şi au temeiul în contractul de transport, ci în fapte juridice
extracontractuale. Deasemenea, nici faptele juridice ale transportatorului ce produc
prejudicii terţilor, nu ţin de răspunderea contractuală a transportatorului, cu toate că
aceste fapte ar avea legătură cu executarea contractului de transport.
1. Obligaţiile extracontractuale
1.a. Aflându-se în ofertă permanentă de a contracta, el are obligaţia legală de a accepta
orice cerere a eventualilor clienţi, în caz contrar fiind antrenată răspunderea sa
delictuală şi nu contractuală, întrucât nu există încă un contract, neexistând acordul de
voinţe.
Transportatorul va putea totuşi să refuze contractul în situaţia bunurilor interzise
la transport şi a celor inapte transportului. Practica a statuat ca fiind un refuz legitim în
cazuri precum: * colete necorespunzător ambalate; *mărfuri încărcate fără punerea
sigiliilor ori semnelor; * mărfuri încărcate cu nerespectarea regulilor tehnice de
încărcare sau fixare; * mărfurile sunt interzise la transport sau admise doar în anumite
condiţii ce nu au fost îndeplinite; * încărcătura e diferită substanţial de genul mărfurilor
pe care transportatorul le transportă în mod obişnuit; * lipsa spaţiului în vehicul sau
lipsa mijloacelor de transport la data solicitată(sub rezerva reprogramării); * existenţa
mijloacelorde încărcare sau transbordare; * destinaţia dorită e diferită de itinerariul
fracvent al transportatorului.
45
______________________________________________________________________
1.b. Pentru accidente ori fapte cauzatoare de prejudicii terţilor comise de transportator
ori prepuşii lui în exerciţiul activităţii de transport, el va răspunde delictual şi nu
contractual.
1.c. Din mimentul în care destinatarul preia bunurile, răspunderea contractuală a

transportatorului încetează. Totuşi, destinatarul va putea ridica pretenţii chiar şi ulterior
eliberării încărcăturii pentru pierderea parţială, micşorarea în greutate,înlocuirea,
diluarea ori denaturarea mărfurilor, alterarea sau agravarea produselor, cu condiţia ca
toate aceste situaţii să fi avut loc în cursul efectuării transportului şi datorită
transportului.
2. Obligaţiile contractuale ale transportatorului

Răspunderea transportatorului va opera faţă de expeditor ori faţă de destinatar în
oricare dintre fazele succesive ale transportului. Astfel :
2.a. La punctul de pornire- răspunderea lui va putea apare pentru:
- folosirea unui mijloc de transport necorespunzător, refuzat de expeditor;
- omiterea cântăririi mărfii, atunci când această operaţiune era obligatorie, situaţie în
care transportatorul va răspunde în limita cantităţii declarate de expeditor.
Dacă transportatorul a ajuns la destinaţie în condiţiile normale şi destinatarul nu
are nici o obiecţiune, se prezumă că transportatorul şi-a îndeplinit prestaţia,
răspunderea lui fiind exclusă. Totuşi această prezumţie va putea fi răsturnată în situaţia
transporturilor aparent normale ori deficitare.
În cazul transportului aparent normal, răspunderea transportatorului poate
interveni în ciuda aparentei normalităţi a transportului. Astfel, în fapt, la destinaţie se pot
constata, după caz: pierderi cantitative, degradări sau avarii ale încărcăturii. In atare
situaţii va fi antrenată răspunderea transportatorului în condiţiile art.1984Cciv.
În cazul lipsurilor cantitative, în situaţia bunurilor pentru care cântărirea este
obligatorie ori care au fost cântărite din iniţiativa expeditorului, cât şi în cazul
deficienţelor calitative, se prezumă culpa şi, implicit, răspunderea transportatorului, chiar
în situaţia în care transportul a ajuns la destinaţie în condiţii aparent normale.
În cazul transpoturilor deficitare- prezenţa urmelor de violare pe încărcătură ori
vagoanele închise presupune culpa transportatorului. Când există urme de violare a
46
______________________________________________________________________
mijlocului de transport ori a semnelor sau sigiliilor, aceasta naşte prezumţia că lipsurile
s-au produs pe parcursul transportului, din culpa transportatorului.
In situaţia produselor care suferă scăderi de greutate naturale(perisabilităţi), este
aplicată o derogare de la dreptul comun al răspunderii; pierderea de greutate a
încărcăturii în cursul deplasării, din cauze intrinseci mărfii(proprii ei) îl va putea absolvi
parţial pe transportator de răspundere. El va răspunde în aceste situaţii numai pentru
partea lipsă din greutate care depăşeşte procentele de perisabilitate prevăzute de lege
ori precizate de părţi în contract. Dar, această degrevare parţială de răspundere va
operapentru transportator numai când sunt îndeplinite condiţiile:
a. el a efectuat transportul în condiţii normale, fără a i se imputa vreo culpă.
b. scăderea în greutate a fost determinată de împrejurări obiective, pe durata convenită
a transportului.
In cazurile în care transporturile sunt făcute cu însoţitor, a cărui prezenţă poate fi
obligatorie sau hotărâtă de expeditor, acesta îl degrevează pe transportator de obligaţia
de a supraveghea pentru integritatea mărfii, obligaţia revenindu-i însoţitorului.
Exonerarea de răspundere are drept cauze : împrejurări de forţă majoră, împrejurări
de caz fortuit, fapta cocontractantului, fapta terţului pentru care transportatorul nu e
obligat să răspundă, viciul bunului. Ele sunt prevăzute în art.1984 şi art.1991Cciv.
Practica a admis drept cauze de exonerare şi : - rechiziţionarea mărfurilor în curs
de transport pentru nevoile războiului şi capturarea mărfii de către inamic, furtuna pe
mare, tangaj ce duce la pierderea mărfii.
S-a decis că nu sunt cauze de exonerare, nefiind apreciate ca având caracter de
forţă majoră : deraierea unui tren intervenită ca efect al terasamentului slăbit, prost
întreţinut de calea ferată, defectarea sistemului de frânare, etc.
Transportatorul nu va răspunde pentru integritatea mărfurilor nici în situaţiile în
care:• însoţitorul nu a luat măsurile necesare de asigurare; • ambalajele sunt improprii
transportului sau defecte; • când expeditorul nu a aplicat propriile sigilii pe bunurile
transportate. În aceste cazuri, fapta cocontractantului îl scuteşte de răspundere pe
transportator.
Menţionăm că o cauză de exonerare este fapta terţului, însă, aceasta va
opera în acest fel numai în măsura în care îndeplineşte caracteristicile forţei majore. Nu
vor fi cauze exoneratoare a răspunderii transportatorului situaţii precum:
- furturile comise de terţi(despre care am făcut vorbire în paginile anterioare) ;
47
______________________________________________________________________
- defectele de fabricaţie ale mijlocului de transport, pe care transportatorul le
impută uzinei constructoare, în principiu nu-l exonerează de răspundere pentru
distrugerea bunurilor, pentru că el are obligaţia de a efectua, în toate cazurile,

verificarea parametrilor tehnici ai vehiculului mai înainte de a începe deplasarea
încărcăturii. Il vor exonera de răspundere acele vicii ascunse ale vehiculului care în
mod obiectiv scapă posibilităţii de verificare a transportatorului cu mijloacele
obişnuite de control.
Transportatorul nu va putea fi tras la răspundere nici pentru pierderea sau
deteriorarea bunurilor transportate din cauza viciilor bunuri(art.1991Cciv).
deasemenea, el nu va răspunde nici în cazul obiectelor de valoare, cu excepţia
situaţiei în care expeditorul a indicat natura şi valoarea acestor obiecte de valoare,
când transportatorul nu va răspunde decât de valoarea arătată.
Cuantumul despăgubirilor
În transporturile de bunuri răspunderea transportatorului se limitează sub două
aspecte
1. pentru lipsuri cantitative sau degradări de bunuri, transportatorul va răspunde numai
pentru a acoperi prejudiciul efectiv suferit de cocontractant(art.1985Cciv), o excepţie
fiind cea prev. de art.1990Cciv(când se dovedeşte că transportatorul a acţionat cu
intenţie sau culpă gravă, va datora despăgubiri fără limitările sau exonerarea de
răspundere prevăzută la art.1987-1989) pentru întârzierea transportului, transportatorul
răspunde în limitele şi condiţiile stabilite de legile speciale(art.1992Cciv).
2. cuantumul despăgubirilor e limitat prin evaluarea lor legală.
Prejudiciul care trebuie acoperit de transportator pentru pierderea bunurilor(lipsuri
calitative) sau stricăciunea lor(cantitative) se calculează funcţie de valoarea reală a
bunurilor.
Dacă la predare a fost declarată valoarea bunului, despăgubirea se va calcula în
raport cu ea. Dacă valoarea reală a bunului de la locul şi momentul predării e mai mică
totuţi despăgubirea se va calcula în raport cu această valoare.
Pe lângă despăgubirea menţionată, transportatorul va mai suporta şi:
- taxa de transport
- taxele vamale
48
______________________________________________________________________
- alte cheltuieli ce ţin de deplasarea încărcăturii lipsă ori avariate, dacă ele au fost
incluse în preţul bunului/mărfii şi au fost plătite de creditor.
Va fi obligat şi la daune-interese dacă pierderea parţială sau
deteriorarea/alterarea bunului nu putea fi descoperită la primirea bunului, chiar dacă
bunul transportat a fost primit fără rezerve. Insă pentru a fi cerute daune interese, cel în
drept a o face va trebui să-i aducă la cunoştinţă transportatorului pieirea sau
deteriorarea/alterarea de îndată ce a descoperit-o, dar nu mai târziu de 5 zile de la
primirea bunului, iar în cazul bunurilor perisabile, ori a animalelor vii, nu mai târziu de 6
ore de la primirea lor.
Dreptul la despăgubiri pentru pagubele suferite pentru întârziere nu se stinge
prin decădere, chiar când destinatarul a primit mărfurile peste termenul convenit, fără să
fi formulat rezerve despre aceasta pentru că, art.1994Cciv se referă numai la
transporturile cu lipsuri calitative ori degradări ale bunurilor.
Pentru nepredarea bunurilor către destinatar ori întârzierea transportatorului,
părţile pot include în contract o clauză penală. Dacă prejudiciul a fost evaluat
convenţional sub forma unei clauze penale, el numai trebuie dovedit. Penalitatea poate
fi pretinsă transportatorului în cazul în care el e apărat de răspundere pentru cauze de
forţă majoră.
2.4.5. Particularităţile răspunderii transportatorului în

transporturile succesive
Noţiune
Transporturile succesive sunt transporturi efectuate de doi sau mai mulţi
transportatori. Aceste tipuri de transporturi se întâlnesc în special în domeniul feroviar.
Această executare a transportului de două sau mai multe persoane e
necesară, uneori, ca urmare a trecerii frontierei de stat.
Modalităţile de executare a transporturilor succesive sunt:
-a) de doi sau mai mulţi transportatori independenţi unul de altul;
-b) prin intermediul unui comisionar;
-c) având la bază un document de transport unic; primul transportator
angajează şi răspunderea celor ulteriori, în temeiulunei convenţii generale anterioare
între transportatorii succesivi.
49
______________________________________________________________________
a) În cazul în care transportatorii succesivi sunt independenţi unii de alţii,
răspunderea lor este divizibilă, în special în situaţiile în care avarierea ori pierderea
mărfurilor poate fi localizată pe un anumit punct de pe traseu. Dacă nu e posibilă
această localizare, pentru că destinatarul nu poate şti existenţa şi întinderea
prejudiciului decât la destinaţie, de regulă, ultimului transportator îi revine răspunderea
pentru daunele constatate. Acesta însă va avea totuşi posibilitatea de a se degreva de
această răspundere în cazurile în care, la momentul preluării mărfii de la transportatorul
anterior, şi-a exprimat, în scris, rezerve.
b) În transporturile succesive realizate prin comisionar, în toate situaţiile
clientul va cere repararea pagubei de la comisionar care, va fi obligat să-i
despăgubească pentru că a încheiat contractul de transport în nume propriu. Nu vor
putea fi acţionaţi în răspundere în mod direct de către client ceilalţi transportatori. De
regulă, în practică, transportatorul iniţial este şi comisionar pentru transportatorii ulteriori.
c) La transporturile succesive realizate în baza unui document unic de
transport, raporturile juridice se nasc între clienţi şi transportatorii succesivi în temeiul
unui singur document de transport care, în cazul transporturilor internaţionale e
denumit”scrisoare de trăsură internaţională”.
Transporturile ce se pot realiza în baza unei scrisori de trăsură internaţionale
sunt:
 transporturile omogene- ele efectuându-se cu acelaşi mijloc de transport pe tor
itinerarul
 transporturile mixte/multimodale- care se execută cu mijloace de transport
diferite.
Referitor la transporturile efectuate în baza unui document unic de transport, Cciv
prevede în art.1999 că dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul transportului
succesiv ori combinat, acţiunea în răspundere poate fi manifestată contra
transportatorului ce a încheiat contractul de dtransport, ori împotriva transportatorului
ultim. Textul stabileşte implicit o răspundere solidară a transportatorilor succesivi, dat
fiind faptul că, clientul are drept de a cere despăgubiri de la primul sau de la ultimul
transportator, ori de la cel intermediar pentru toată suma ce reprezintă despăgubirea.
În baza regulilor privind solidaritatea pasivă, transportatorul ce a plătit integral, se
poate îndrepta cu acţiunea în regres contra celorlalţi transportatori succesivi pentru
ceea ce depăşeşte datoria lui proporţională(art.2000alin.(1)Cciv).
50
______________________________________________________________________
În transporturile multimodale de bunuri, realizate în baza unui document unic de
transport, fiecare transportator va răspunde conform regulilor proprii tipului de
transport pe care-l efectuează, dar este obligat în solidar cu ceilalţi transportatori
succesivi pentru toată suma ce reprezintă despăgubirea.
2.4.6. Răspunderea transportatorului în transportul de persoane şi

de bagaje.
Transportul de persoane
In cazul transporturilor de persoane, răspunderea transportatorului este
reglementată în Cciv în art.2002-2008.
Răspunderea transportatorului este în aceste tipuri de transporturi una contractuală
întrucât călătorul utilizează mijloace de transport în baza unui contract. Obligaţiile care
se nasc în sarcina transportatorului în aceste transporturi ţin de:
- aducerea călătorului la destinaţie în condiţii de securitate- obligaţie ce îi
agravează răspunderea, având de îndeplinit obligaţia specifică de garantare a
securităţii călătorilor pe întreaga perioadă a deplasării. In conformitate cu
dispoziţiile art.2002 alin.(2)Cciv, el e răspunzător în baza contractului, pentru
integritatea persoanei călătorului. Inainte sau după transport, transportatorul va
răspunde faţă de călător numai dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile
delictuale.
De răspunderea privind garantarea securităţii călătorului transportatorul va putea fi
exonerat dacă, pasagerul, încălcând normele de securitate, se expune el singur
accidentării.
- o altă obligaţie ce îi incumbă transportatorului este şi cea care ţine de operaţiunile
de îmbarcare şi debarcare(art.2002 alin.(1)cciv).
Transporturile de bagaje
Bagajele sunt lucruri personale ale pasagerului, care sunt transportate împreună
cu acesta. Ele pot fi(ca tipuri) de mână(cele de dimensiuni mici, ce-l pot însoţi pe
pasager în mijlocul de trasport) sau bagaje înregistrate(cele de dimensiuni mari, care
sunt depozitate în anumite spaţii special amenajate în vehicul). Deosebirea aceasta
între tipurile de bagaje prezintă importanţă la stabilirea răspunderii transportatorului,
51
______________________________________________________________________
întrucât, bagajele de mână, odată ce rămân la pasager, nu sunt preluate în detenţia
transportatorului, spre deosebire de cele înregistrate care, sunt preluate în paza juridică
a acestuia, pe baza unui document de transport special(- recipisa de bagaje).
In baza contractului de transport, transportatorul nu va putea fi tras la răspundere
pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor de mână, putând fi antrenată eventual, o
răspundere delictuală.
Pentru bagajele înregistrate însă, operează răspunderea contractuală a
transportatorului.
2.4.7. Probele
Pentru a fi angajată răspunderea transportatorului, trebuie ca reclamantul, în
principiu, să facă dovada acestei răspunderi, însă, el beneficiază şi de unele prezumţii
care îl scutesc de sarcina probei şi o trec asupra transportatorului. Acesta din urmă va
trebui, pentru a se exonera de răspundere, să facă proba contrară.
Reclamantul trebuie să dovedească:
1. existenţa contractului- pentru dovada acestuia trebuie prezentat documentul de
transport.
Neexecutarea de către transportator a transportului, respectiv neefectuarea
deplasării la care s-a obligat, ori neeliberarea bunurilor la destinaţie, constituie un fapt
negativ pe care destinatarul sau expeditorul nu trebuie să-l dovedească, ci doar să-l
afirme. In acest caz transportatorul e cel care e obligat să facă proba faptului pozitiv
contrar sau a unei cauze străine neimputabile lui, pentru a se exonera de răspundere.
Această cauză străină îl va scuti de răspundere doar când ea a intervenit mai înainte ca
debitorul să fi fost pus în întârziere(art.1634alin.(1)Cciv).
2. dovada faptului prejudiciabil(neexecutarea transportului) şi întinderea lui.
Culpa transportatorului se prezumă, de la această regulă existând unele
prezumţii, ca de exemplu: - în cazul transporturilor feroviare excepţia e dată de lipsurile
calitative ale mărfii, situaţia în care expeditorul ori destinatarul trebuie să se facă proba
faptului că deprecierea/avarierea a intervenit pe parcursul transportului.
Convenţiile care micşorează ori înlătură răspunderea au ca efect, pe plan
probatoriu, inversarea sarcinii probei. Creditorul va trebui, printre altele, să facă proba
vinovăţiei transportatorului.
52
______________________________________________________________________
În situaţia unei clauze penale, valoarea prejudiciului se prezumă ca fiind la nivelul
sumei arătate în clauza penală respectivă.
2.4.8. Răspunderea transportatorului

2.4.8.a. Efectele răspunderii. Evaluarea prejudiciului
Intr-un contract de transport, răspunderea contractuală schimbă obligaţia
specifică a debitorului, de efectuare a deplasării, într-o obligaţie de dezdăunare, adică
de reparare a prejudiciului suportat de creditor urmare a neexecutării contractului.
Pentru stabilirea întinderii obligaţiei de dezdăunare este necesară evaluarea
despăgubirilor. Evaluarea poate fi judiciară, legală ori convenţională.
Evaluarea judiciară e dreptul comun în materie de evaluare a despăgubirilor. Cciv
în art.1531 şi urm. prevede criteriile de evaluare judiciară. Ele se aplică în toate situaţiile
în care nu ne aflăm în prezenţa unei evaluări convenţionale sau legale, ori când acestea
nu sunt complete.
Evaluarea legală a prejudiciului vizează în dreptul comun răspunderea civilă ce
rezultă din neexecutarea în termen a unei obligaţii de a da o sumă de bani, respectiv
daune interese moratorii(art.1535Cciv). Specificul prevederilor acestor obligaţii provine
din faptul că prejudiciul suferit de creditor se prezumă legal la nivelul dobânzii legale.
Prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi acesta, precum şi vinovăţia
debitorului sunt prezumate, creditorul neavând obligaţia să le dovedească. În cazul
obligaţiilor profesionale, dobânzile curg de drept, de la data scadenţei lor(art.1523
alin.(1)lit.d Cciv), spre deosebire de dreptul comun unde, dobânzile pentru neplata în
termen a unei sume de bani curg de la data punerii în întârziere.
Evaluarea convenţională vizează cazul în care părţile, prin clauze penale, decid
cuantumul despăgubirilor pe care partea în culpă urmează a le plăti pentru
neexecutarea contractului, eliberându-l pe creditor de dovedirea existenţei şi
cuantumului prejudiciului, dar garantându-i acestuia un mijloc de asigurare a executării
obligaţiei.
Clauza penală este o convenţie accesorie prin care părţile stabilesc anticipat
echivalentul prejudiciului suferit de creditor urmare a neîndeplinirii obligaţiei de către
debitor. În general e prevăzută sub forma unei sume de bani fie în cuantum fix, fie
procentual pe zi de întârziere. Atunci când există o clauză penală debitorul e obligat să
53
______________________________________________________________________
execute prestaţia principală fără a putea alege penalitatea în schimbul executării acestei
obligaţii. Insă, nu se poate cumula executarea obligaţiei principale cu clauza penală, cu
excepţia cazului când aceasta ar fi prevăzută pentru întârzierea executării.
De regulă răspunderea pecuniară a transportatorului pentru întârzierea deplasării
în transportul de mărfuri se evaluează legal. Însă, totuşi, despăgubirile se pot calcula şi
sub forma de clauze penale, acestea putând viza atât răspunderea transportatorului, cât
şi pe cea a expeditorului ori a destinatarului. Este vorba, în special, de cazul
contrastaliilor şi al suprastaliilor în transportul maritim.
Clauzele penale excesive, atunci când sunt în favoarea transportatorului,pot fi
considerate nelegitime, în special în situaţia în care contractul de transport are
caracterul unui contract de adeziune. Creditorul poate pretinde atât executarea
transportului, cât şi plata clauzei penale.
Cumulul obligaţiei principale cu clauza penală e firesc în caz de întârziere a
eliberării bunurilor la destinaţie, însă, dacă transportul s-a făcut la timp, expeditorul sau
destinatarul nu pot cere şi penalitatea, ea fiind o compensaţie a prejudiciului suferit de
creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei contractuale. Penalitatea va reprezenta
singura opţiune a creditorului în situaţia în care transportul e definitiv compromis.
2.4.8.b. Exercitarea dreptului la acţiune în răspundere împotriva

transportatorului
Exercitarea dreptului la acţiune de cel în drept este condiţionată, de regulă, de
parcurgerea unor proceduri prealabile şi anume:
1. reclamaţia administrativă prealabilă- în cazul transportului feroviar în trafic
2. sesizarea prealabilă- în cazul transporturilor rutier şi maritim.
54
______________________________________________________________________
● In ce constă contractul de transport şi care sunt caracterele juridice ale

acestuia?
● Care sunt obligaţiile pe care le are expeditorul la punctul de pornire în cazul
unui contract de transport bunuri?
● Care sunt obligaţiile pe care le are transportatorul în cursul deplasării
mărfurilor în baza contractului de transport bunuri încheiat?
● Care sunt cauzele de înlăturare a caracterului ilicit al faptei transportatorului
şi cele de de nerăspundere a acestuia?
● Cum se stabileşte cuantumul despăgubirilor datorate de transportator în cazul
transporturilor de bunuri?
● Explicaţi în ce constă răspunderea transportatorului în transportul de
persoane.
● Analizaţi formele de evaluare ale prejudiciului la acoperirea căruia
transportatorul este obligat în baza unui contract de transport.
55
CAP.3 TRANSPORTUL RUTIER
______________________________________________________________________________
CAPITOLUL 3
TRANSPORTUL RUTIER
Conţinut
3.1. Transporturile rutiere- noţiuni, clasificări, cadrul legal şi instituţional de desfăşurare

a acestei activităţi
3.2. Operatorii de transport rutier
3.3. Tipuri de transporturi rutiere
3.3.1. Clasificarea legală a lor
3.3.2. Tipuri concrete de transport rutier
3.3.2.1. Transportul combinat(multimodal) şi principiile aplicabile lui
3.3.2.2. Transportul rutier în regim de taxi şi de închiriere(rent a car)
3.3.3. Transportul rutier de mărfuri în trafic internaţional
Obiective:
Studiul acestui capitol va clarifica activitatea de transport rutier şi

operaţiunile pe
care le implică aceasta ; deasemenea, vor fi reţinute aspecte ce ţin de operatorii de
transport rutier.
Vor fi înţelese care sunt tipurile de transporturi rutiere şi modul în care se încheie
un contract de transport rutier, precum şi efectele încheierii legale a unui astfel de
contract.
___________________________________________________________________________ 57
______________________________________________________________________________
3.1. Transporturile rutiere- noţiuni, clasificări, cadrul legal şi

instituţional de desfăşurare a acestei activităţi
♦ Noţiuni ce ţin de activitatea de transport rutier
Transportul rutier constă în deplasarea persoanelor sau mărfurilor cu un
autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulaţiei
publice, chiar în situaţia în care respectivele vehicule sunt, pe o porţiune anume a
cursei, transportate şi ele pe ori de alte vehicule sau dacă autovehiculele se deplasează
fără încărcătură (aşa numitele transporturi intermodale), aşa cum se prevede în O.G.
nr.27/2011 privind transporturile rutiere.
După cum se deduce din această definiţie legală, caracteristica definitorie
a transportului rutier de bunuri sau persoane o constituie mijlocul de transport- care este
un vehicul rutier. Transportului rutier îi este specifică infrastructura rutieră, calea rutieră
de transport, deplasarea realizându-se pe drumurile publice.
Infrastructura rutieră include în primul rând drumurile publice care, la rândul lor,
sunt clasificate după importanţă în: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale
europene,drumuri naţionale principale şi drumuri naţionale secundare.
Drumurile publice, conform Codului rutier(O.G.nr. 195%2002 privind circulaţia
pe drumurile publice) sunt acele căi de comunicaţie terestră pentru traficul rutier, dacă
sunt deschise circulaţiei publice.
Bunurile proprietate publică din domeniul transporturilor rutiere ce fac parte din
infrastructura rutieră îşi au regimul juridic prev. în O.G.nr.27/2011. Exemple de
asemenea bunuri sunt: autogările, staţiile publice pentru urcarea şi coborârea
persoanelor transportate în cadrul serviciilor regulate de transport rutier. Ele sunt bunuri
de utilitate publică şi, conform art.53 din actul normativ amintit, pot fi proprietate privată
sau publică.
Activităţile conexe transportului rutier sunt, conform art.3 pct.1.al
O.G.27/2011, acele activităţi ce se desfăşoară în legătură cu transportul rutier. Pentru
desfăşurarea acestor activităţi conexe se eliberează, pentru fiecare activitate în parte, o
licenţă pentru activităţi conexe transportului rutier. Ea reprezintă un document care
dă dreptul unei intreprinderi să desfăşoare activităţi conexe transportului rutier.
___________________________________________________________________________ 58
______________________________________________________________________________
Vehiculul rutier este definit în art.3 pct.49 din O.G. nr.27/2011, ca fiind un sistem
mecanic pentru circulaţia pe drumurile publice, cu sau fără mijloace proprii de
propulsare şi care este folosit în mod normal pentru transportul de mărfuri sau persoane
ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. Sunt exceptate de la dispoziţiile Ordonanţei
vehiculele cu tracţiune animală şi cele împinse ori trase cu mâna. Sunt recunoscute ca
fiind vehicule rutiere: autovehiculele, remorcile, tractoarele.
Pentru a avea acces la infrastructurile rutiere, vehiculele rutiere, fie
fabricate în România, fie în străinătate, sunt supuse omologării sau certificării pentru
circulaţia pe drumurile publice(acordate de Registrul Auto Român) şi inspecţiilor tehnice
periodice.
♦ Cadrul legal şi instituţional de desfăşurare a activităţii de transport rutier

Cadrul legal
O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere este legea cadru în materie de
transporturi rutiere. Ea stabileşte principiile fundamentale ale acestui tip de transport,
defineşte termeni specifici lui şi reglementează atribuţiile instituţiei publice care
coordonează transporturile rutiere, respectiv Min.Transporturilor.
In ceea ce priveşte contractul de transport rutier, sunt aplicabile prevederile Cciv
referitoare la contractul de transport(art.1955-2008), O.G. nr.27/2011 stabilind doar ca
principiu că realizarea transportului rutier contra cost şi activităţile conexe lui se fac pe
baza unui contract de transport, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Aceste
prevederi mai sunt completate şi cu dispoziţii speciale referitoare la contractul de
transport precum cele prevăzute în Legeanr.38/2003 privind transportul în regim de taxi
şi în regim de închiriere, sau cele referitoare la anumite tipuri de transport rutier ori la
unele aspecte ale acestuia, precum cele cuprinse în O.G. nr.88/1999 privind stabilirea
unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri.
In domeniul transportului internaţional rutier de mărfuri, întâietate au convenţiile
internaţionale, interstatale şi numai în completarea lor fiind aplicabile dispoziţiile interne,
cu titlu de drept comun.
Transportul rutier de mărfuri cu un element de extraneitate e reglementat prin
Convenţia CMR ca normă cu aplicaţie imediată.
___________________________________________________________________________ 59
______________________________________________________________________________
Observaţie:CMR= Convenţia referitoare la contractul de transport

internaţional de mărfuri pe şosele, încheiată la Geneva în 1956 şi ratificată de România
prinDecret.nr.451/1972. Convenţia e desemnată obişnuit prin sintagma CMR,
prescurtarea din franceză:Convention, Marchandises, Routiers.
Cadrul instituţional
In domeniul transporturilor rutiere autoritatea de stat este reprezentată de
Min.Transporturilor şi infrastructurii. Ea asigură cadrul general pentru efectuarea,
modernizarea, dezvoltarea şi siguranţa transporturilor rutiere. Tot această autoritate are
competenţa de a aplica acordurile şi convenţiile internaţionale sau multilaterale la care
România este parte.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii îşi exercită atribuţiile ce ţin de licenţele
de transport, controlul respectării legislaţiei în materie, aplicarea convenţiilor
internaţionale, prin intermediul Autorităţii Române Rutiere(A.R.R).
A.R.R. a fost înfiinţată prin H.G.nr 625/1998 referitoare la organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Române Rutiere. Ea este o instituţie publică cu personalitate
juridică subordonată Ministerului Transportului şi Infrastructurii. Este o instituţie publică
finanţată integral din venituri proprii obţinute din prestaţiile serviciilor specifice şi din
realizarea altor activităţi privind valorificarea unor produse din activităţi proprii şi conexe,
chirii, prestaţii editoriale, exploatării unor bunuri pe care le au în administrare, alte
prestări de servicii, etc. Ea este un organ tehnic specializat pentru transportul rutier,
care are rolul principal de : a asigura licenţierea operatorilor de transport rutier ; a
elibera licenţele de traseu acelor operatori de transport rutier ce efectuează transportul
rutier de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale; de a elibera cartele
tahografice conducătorilor auto, întreprinderilor, personalului abilitat cu realizarea
controlului privind respectarea prevederilor O.G. nr.37/2007, ş.a.
Patrimoniul A.R.R. e format din bunuri proprietate privată a statului şi date în
administrarea acestei instituţii pe toată dorata existenţei ei. Aceste bunuri se pot
înstrăina în condiţiile stabilite de lege.
___________________________________________________________________________ 60
______________________________________________________________________________
A.R.R. e condusă de un consiliu alcătuit din 7 membri. Preşedintele Consiliului
acesta este directorul general. Atât el, cât ceilalţi membri ai consiliului de conducere
sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului transporturilor. A.R.R. are în structură, ca
o direcţie, Inspectoratul Rutier.
A.R.R nu trebuie confundată cu Registrul Auto Român(RAR). RAR este un
organism tehnic de specialitate desemnat de Min.Transporturilor ca autoritate
competentă în sfera vehiculelor rutiere şi activităţilor conexe, siguranţei rutiere, protecţiei
mediului înconjurător şi asigurării calităţii.
3.2. Operatorii de transport rutier

Activitatea de transport rutier şi cea conexă acestui transport este admisă, ca
intreprindere, doar operatorilor de transport rutier, înregistraţi în Registrul electronic
naţional al operatorilor de transport rutier.
Noţiuni
Operatorul de transport rutier se fereră, conform O.G. nr.27/2011, la orice
activitate a oricărei întreprinderi ce realizează cu ajutorul unor autovehicule create şi
echipate aşa încât să fie potrivite pentru transportul a minim 9 persoane, inclusiv
conducătorul auto şi destinate acestui scop, servicii de transport de persoane pentru
public ori pentru anumite categorii de utilizatori, contra cost, plătite de persoana
transportată ori de organizatorul transportului.
Practic, operatorul de transport rutier este, conform actului normativ menţionat,
acea întreprindere ce efectuează activitatea de transport rutier de mărfuri/persoane
contra cost.
Întreprinderea este definită în O.G.27/2011 ca fiind orice persoană fizică sau
juridică, cu sau fără scop lucrativ, orice asociaţie ori grup de persoane fără personalitate
juridică, cu sau fără scop lucrativ, sau orice organism oficial, indiferent dacă are
personalitate juridică proprie sau depinde de o autoritate cu o astfel de personalitate
juridică, care exercită ocupaţia de transport de persoane, fie orice persoană fizică sau
juridică ce exercită ocupaţia de transport de mărfuri în scopuri comerciale.
___________________________________________________________________________ 61
______________________________________________________________________________
Potrivit O.G.nr.27/2011 există două tipuri de transăort rutier contra cost: a) de
mărfuri(art.31-33) şi b) de persoane(art.34-46). La rândul lor, acestea (a)şi b)) pot fi:
naţionale şi internaţionale.
Prin operatorul de transport rutier român se înţelege orice operator, aşa cum a
fost definit mai sus, cu sediul, domiciliul ori reşedinţa în România.
Pentru a desfăşura această activitate, persoana juridică respectivă poate angaja
personal din rândul cetăţenilor români, a cetăţenilor unui stat membru U.E. şi/sau
SEE(Spaţiul Economic European creat în 1994) şi al cetăţenilor străini care nu au
cetăţenie română ori a vreunui stat membru UE ori SEE. Pentru angajarea cetăţenilor
străini vor trebui respectate formalităţile specifice prevăzute de legislaţia privind
imigrarea în România.
Operatorul de transport rutier este orice operator aşa cum l-am definit mai sus,
care e stabilit în alt stat.
Pentru a putea avea acces la profesia de operator de transport rutier,
întreprinderile trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute în art.3 alin.(1) al
Regulamentul (CE)nr.1071/2009 şi preluate şi dezvoltate în O.G. nr.27/2011 şi doar
dacă sunt înscrise în Registrul electronic naţional al operatoruilor de transport rutier,
ţinut de A.R.R. Aceste condiţii sunt:
(1) să aibă un sediu real şi stabil pe teritoriul unui stat membru;
(2) să aibă o reputaţie bună;
(3) să deţină capacitatea financiară adecvată;
(4) să aibă competenţa profesională necesară.
Pentru a avea acces la/pe piaţa transporturilor rutiere şi implicit pentru a
desfăşura o activitate de transport rutier contra cost ori pe cont propriu, operatorii de
transport trebuie trebuie să obţină licenţă comunitară ori certificat de transport în cont
propriu, după caz.
Licenţa comunitară e atribuită numai operatorilor de transport contra cost care
îndeplinesc condiţiile necesare privitoare la sediu, reputaţie, dotare tehnică
corespunzătoare, competenţă profesională şi capacitate financiară prev. de art.3 alin.(1)
Regulament(CE)nr. 1071/2009 şi dezvoltate în art.9-15 din Normele metodologice
anexă la Ordin. Nr.980/2011.
Licenţa comunitară şi certificatul de transport în cont propriu sunt eliberate cu o
valabilitate de 10 ani şi se păstrează la sediul întreprinderii. Regimul tarifelor pentru
___________________________________________________________________________ 62
______________________________________________________________________________
eliberarea lor şi a copiilor conforme de pe acestea se stabileşte de autoritatea
competentă.
Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier internaţional de
mărfuri doar pe baza autorizaţiilor de transport internaţional eliberate de Min.
Transporturilor şi Infrastructurii, având asupra lor documentul de transport şi toate
celelalte documente specifice, după caz, prevăzute de reglementările în vigoare pentru
fiecare tip de transport rutier.
Operatorii de transport rutier contra cost sunt obligaţi să poarte asupra lor pe
perioada transportului:
- o copie conformă a licenţei comunitare;
- documentul de transport;
- celelalte documente specifice transportului rutierefectuat, decise prin
reglementările în materie.
Operatorii de transport în cont propriu trebuie să poarte la bordul vehiculului pe
perioada transportului:
 o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu,
 documentul din care să rezulte că transportul efectuat e unul în cont propriu,
 documentele specifice transportului rutier realizat, hotărâte prin reglementările
în vigoare.
Pentru transportul rutier internaţional de mărfuri între România şi celelalte state
membre UE trebuie respectate şi prevederile Regulamentului(CE) nr. 1072/2009.
Sancţiunile ce pot fi aplicate operatorilor de transport rutier
In conformitate cu art.85 din O.G. nr 27/2011, în situaţia încălcării prevederilor
Regulamentului(CE) nr.1071/2009, ale Regulamentului(CE) nr.1072/2009 şi ale
Regulamentului(CE) nr.1072/2009- direct aplicabile în dreptul intern -, ale OG
nr.27/2011 şi ale normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordin nr.980/2011,
operatorii de transport rutier vor putea fi sancţionaţi civil, administrativ, contravenţional
ori penal.
Încălcările de natură contravenţională şi sancţiunile în cazul constatării lor au fost
stabilite prin HG nr.69/2012(Monitorul Oficial nr. 114/14.02.2012). Ca sancţiuni
contravenţionale amintim: ¤ suspendarea licenţei de transport ; ¤ retragerea licenţei de
transport.
___________________________________________________________________________ 63
______________________________________________________________________________
Împotriva măsurilor de suspendare ori de retragere a licenţei de transport sau a
licenţei comunitare, a certificatului de transport în cont propriu, a copiilor conforme de pe
acestea, a licenţei de traseu, a autorizaţiei de transport internaţional, a licenţei pentru
activităţi conexe transportului rutier, a autorizaţiei şcolii de conducători auto, a
autorizaţiei instructorului auto autorizat şi/sau a autorizaţiei centrului de pregătire,
operatorul de transport se poate adresa cu plângere instanţelor de contencios
administrativ, conform Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, fapt ce
reprezintă o derogare de la dreptul comun al răspunderii contravenţionale potrivit căreia
plângerile împotriva unei sancţiuni contravenţionale se adresează judecătoriei şi nu
tribunalului, ori, după caz, curţii de apel, aşa cum e cazul contenciosului administrativ.
3.3. Tipuri de transporturi rutiere

3.3.1. Clasificarea legală a transporturilor rutiere
Din prisma caracterului comercial al activităţii, O.G. nr.27/2011 stabileşte două
feluri de transporturi rutiere:
1. transporturi rutiere contra cost
2. transporturi rutiere în cont propriu
1. Transportul rutier contra cost este acel tip de transport rutier de mărfuri sau de
persoane realizat contra unei plăţi, prin încasarea unui tarif ori echivalent în natură sau
servicii.
El este realizat de operatori de transport rutier în baza unei licenţe comunitare
eliberată de autoritatea competentă, care are o valabilitate de 10 ani. Ea se păstrează la
sediul intreprinderii numai cu autovehicule la bordul cărora există pe întraga durata a
transportului o copie conformă a licenţei comunitare, documentul de transport şi
celelalte documente specifice tipului de transport efecutat, decise prin prevederile legale
în vigoare(art. 24 alin.(1) şi (2) din OG nr.27/2011).
Accesul pe piaţa transportului rutier contra cost de mărfuri şi persoane se face în
mod liber şi fără discriminări, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, calităţii
serviciilor de transport, interesul publicului călător şi siguranţa rutieră fiind
prioritate(art.23). Totuşi, pentru a avea acces la activitatea de transport rutier,
___________________________________________________________________________ 64
______________________________________________________________________________
întreprinderile trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de art.3 alin.(1) din
Regulamentul(CE)nr.1071/2009.
2. Transportul rutier în cont propriu este un transport realizat fără încasarea

vreunui tarif ori a vreunui echivalent în natură sau în servicii al acestuia şi care se face
în principal în următoarele condiţii:
- transportatorul deţine vehicule în proprietate sau cu orice alt titlu;
- aceste transporturi reprezintă o activitate auxiliară a celorlalte activităţi ale
operatorului de transport. Art.11 din OG nr.27/2011 subliniază că în conformitate cu
art.1 alin.(5) lit. A) din Reg.(CE)nr.1071/2009, prevederile privind accesul la ocupaţia de
operator de transport nu se aplică întreprinderilor angajate exclusiv în transporturi în
interes personal realizate de persoane fizice, cu vehicule rutiere deţinute de ele,
indiferent de capacitate.
- mărfurile ori bunurile transportate sunt proprietatea operatorului de transport
sau au fost vândute, cumpărate sau închiriate, sau au fost produse, extrase ori reparate
de acesta, scopul fiind doar cel de a le deplasa. Transportul e făcut de la sau spre
operatorul de transport ori între punctele sale de lucru;
- persoanele transportate sunt angajaţii operatorului de transport ori membri ai
familiei lui, scopul transportului fiind în interesul activităţii proprii, în interes familial,
social, de binefacere sau sportiv.
Transportul rutier în cont propriu de mărfuri se face în condiţiile prev. de art.1
alin.(5)lit.d al Reg.(CE) nr. 1073/2009 privind normele comune pentru accesul pe piaţa
internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare al
Reg.(CE)nr.561/2006. Condiţiile specifice pentru realizarea acestui tip de transport rutier
sunt prev. în art.47-51 ale O.G. nr.27/2011.
Transporturile rutiere europene- ele pot fi realizate de operatori de transport rutier
europeni cu respectarea normelor legale europene.
Referitor la transporturile rutiere internaţionale, în art.32 alin.(2), art.44 alin.(2) şi
art.50, OG nr.27/2011 prevăd că transportul rutier internaţional contra cost de mărfuri
şi/sau persoane între România şi statele din afara UE se realizează potrivit dispoziţiilor
ordonanţei, celorlalte reglementări naţionale în materie, cât şi a acordurilor şi
convenţiilor internaţionalela care România este parte.
___________________________________________________________________________ 65
______________________________________________________________________________
3.3.2. Tipuri concrete de transporturi rutiere

3.3.2.1. Transportul combinat
Transportul multimodal(combinat) este definit în art.2 din O.G. nr.88/1999 privind
stabilirea unor reguli pentru transportul combinat, ca fiind acel transport de mărfuri
pentru care autocamionul, remorca, semiremorca (cu sau fără autotractor) , cutia mobilă
ori containerul de 20 de picioare şi peste, se deplasează ori sunt deplasate pe căile
rutiere, după caz, pe parcursul iniţial şi/sau final, în timp ce restul transportului se face
pe calea ferată ori pe o cale navigabilă interioară sau pe un itinerar maritim ce e mai
mare de 100Km în linie dreaptă.
Itinerariul iniţial sau final poate fi:
● între punctul de încărcare a mărfii şi cea mai apropiată staţie de cale ferată de
expeditie adecvată acestui gen de transport, pentru parcursul iniţial şi între cea mai
apropiată staţie de cale ferată de destinaţie potrivită şi punctul de descărcare a mărfii,
pentru parcursul final;
● pe o distanţă care să nu depăşească 150Km în linie dreaptă de la portul fluvial
ori maritim de îmbarcare ori debarcare.
Transporturile combinate se realizează, în afara celor în folos propriu, pe bază de
contract care va include dispoziţiile comune oricărui contract de transport şi, în plus, şi
indicaţiile privind staţia feroviară de expediţie şi de destinaţie, ori, după caz, a porturilor
maritime de îmbarcare sau debarcare. Celelalte menţiuni, prevăzute în art.3 alin.(1)din
OG nr.88/1999 au în vedere:
- numele şi adresa expeditorului şi destinatarului;
- natura şi greutatea mărfii;
- locul şi data primirii mărfurilorpentru transport
- locul unde marfa urmează să fie livrată.
Aceste menţiuni vor fi confirmate prin aplicarea de ştampile de către staţiile de
cale ferată sau operatorul portuar din porturile fluviale ori maritime respective,
atunci când parcursul pe calea ferată sau pe căi navigabile(interioare ori
maritime) s-a finalizat.
Documentul de transport combinat pe cale ferată poate fi:
___________________________________________________________________________ 66
______________________________________________________________________________
- scrisoarea de trăsură pentru vagon;
- cu scrisoarea de transport CIM
- cu scrisoarea de transport CIM-UIRR(UIRR- este sigla Uniunii Internaţionale a
Societăţilor de transport combinat pe calea ferată-şosea).
- cu scrisoarea de transport CIM, însoţită de Buletinul de remitere în traficul
internaţional INTERCONTAINER
- cu scrisoarea de transport SMGS
Unitatea de transport intermodal(cutie mobilă, container, semiremorcă) va fi
însoţită pe parcursul de la expeditor la terminalul de începere a transportului
combinat, şi pe cel de la terminal la destinatar ori la un alt terminal, de unul din
documentele următoare:
 documentul feroviar, formularul decont- chitanţă, cu menţiunea”face parte din
transportul combinat”;
 documentul rutier- bon de transport, scrisoare de transport, scrisoare de
transport internaţional CMR, foaie de parcurs pentru autovehicule de transport
marfă.
3.3.2.2. Transportul rutier în regim de taxi şi de închiriere (rent car)

Activitatea de taximetrie şi activitatea de transport rutier în regim de
închiriere(rent car) au fost reglementate pentru prima dată la noi prin Legea nr. 38/2003
privind taximetria.
A. Transportul în regim de taxi , conform legii, poate fi un transport de persoane sau
de bunuri ori mărfuri.
Legea nr.38/2003 defineşte în art.1¹ lit.v) transportatorul ca fiind persoana fizică,
asociaţia familială sau persoana juridică înregistrate la registrul comerţului pentru a
desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere.
Conform art.1¹ lit.w) al aceleiaşi legi, transportatorul autorizat este transportatorul
care deţine autorizaţia de transport privind transportul în regim de taxi sau transportul în
regim de închiriere, eliberată de autoritatea de autorizare, în condiţiile prezentei legi.
Autorizaţia de transport se eliberează de autoritatea de autorizare pe perioadă
nedeterminată şi e valabilă cu condiţia vizării ei la fiecare 5 ani de aceeaşi autoritate, o
dată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor ce stau la baza emiterii ei.
___________________________________________________________________________ 67
______________________________________________________________________________
Autorizaţia de transport în regim de taxi ori cea de transport în regim de închiriere
e eliberată de autoritatea competentă de autorizare din cadrul primăriei localităţii ori a
mun. Bucureşti de pe raza teritorial- administrativă în care transportatorul îşi are sediul
ori domiciliul. Cererea trebuie să fie însoţită de anumite documente minimale prevăzute
de L.nr.38/2003 în art 9. În situaţia intervenirii oricăror modificări a uneia sau mai multor
condiţii de acordare a acestei autorizaţii de transport, acestea vor trebui comunicate
printr-o declaraţie pe propria răspundere a transportatorului autorizat, înaintată autorităţii
de autorizare în maxim 30 de zile de la data respectivelor modificări.
O altă activitate reglementată de lege în acest domeniu al transporturilor rutiere,
este cea de dispecerat taxi care, poate fi efectuată(şi ea) numai pe bază de autorizaţie
de dispecerat taxi , doar pe raza localităţii de autorizare, de orice persoană juridică,
denumită „dispecerat” autorizată legal. Transportatorii autorizaţi ce efectuează servicii
de transport în regim de taxi vor putea folosi legal serviciile unui dispecerat, doar în
baza unui contract de dispecerare.
Executarea transportului în regim de taxi se face doar la solicitatea clientului, pe
orice traseu deschis circulaţiei publice, în următoarele modalităţi recunoscute în art.18 al
L.nr.38/2003:
- permanent, în interiorul localităţii de autorizare, adică în traficul local;
- ocazional, în interiorul localităţii de autorizare şi în alte localităţi de interes, în
trafic interurban, numai la cererea expresă a clientului şi cu acordul
taximetristului, cu obligativitatea revenirii ulterioare a autovehiculului în
localitatea de autorizare;
- ocazional între localitatea de autorizare şi alte localităţi de peste frontieră, de
asemenea la cererea expresă a clientului şi în condiţiile mai sus arătate.
Se interzice (art.19 din L.nr.38/2003) transportul persoanelor în regim de taxi pe traseele
fixe prestabilite de taximetru ce depăşesc localitatea de autorizare
Dintre obligaţiile taximetrului amintim:
 ţinuta corespunzătoare, comportamentul civilizat şi preventiv în relaţia cu
clientul, cu respectarea standardului ocupaţional al taximetristului.
 Să elibereze la finele cursei bonuri client şi în baza lor să încaseze
contravaloarea prestaţiei
 Să nu pretindă ca plată a prestaţiei altă sumă decât cea prevăzută pe bonul
client.
___________________________________________________________________________ 68
______________________________________________________________________________
Ca obligaţii ale clientului menţionăm:

< să solicite, preia şi păstreze bonul client la coborârea din taxi
< să plătească serviciile prestate doar în limita bonului client
< să nu ocupe scaunul din dreapta taximetristului dacă nu poartă centura de
siguranţă
<să acorde sprijin taximetristului în situaţii de agresare sau accidentare a lui în
timpul efectuării transportului, anunţând organele de poliţie imediat în legătură cu
aceste evenimente.
Transportul în regim de taxi şi cel în regim de închiriere se realizează numai cu
autovehiculele deţinute de transportatori aautorizaţi cu titlu de proprietate sau în
baza unui contract de leasing.
Serviciile de transport public local în regim de taxi sunt efectuate numai de
transportatori autorizaţi de autoritatea de autorizare.
Potrivit art.3 al L.38/2003 transportatorul autorizat persoană fizică, poate
efectua transportul în regim de taxi folosind un autovehicul deţinut cu titlu de
proprietate sau în baza unui contract de leasing de către el ori de soţul sau soţia
acestuia, după caz.
Transportatorul autorizat asociaţie familială, poate desfăşura transport în
regim de taxi folosind un număr de autovehicule deţinute cu titlu de proprietate ori
în baza unui contract de leasing de către membrii asociaţiei cel mult egal cu
numărul membrilor care practică taximetria, deţinători al unui atestat de pregătire
profesională.
Legea nr. 38/2003 prevede în art.7 că transportul în regim de taxi ori cel în
regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi aşa cum
sunt definiţi în art.1¹ din lege.
Serviciile de transport public local în regim de taxi sau în regim de
închiriere, legiuitorul le înscrie în domeniul serviciilor comunitare de utilitate
publică ce se află, din acest motiv, sub controlul, coordonarea şi conducerea
autorităţilor administraţiei publice locale şi se realizează numai de transporturi
autorizaţi de autoritatea de autorizare.
B. Transporturile rutiere în regim de închiriere
___________________________________________________________________________ 69
______________________________________________________________________________
Ele sunt servicii de transport public de persoane, asigurate contra cost, în baza
unui contract, achitate integral şi efectuate în condiţiile legii.
Legea nr.38/2003 face deosebire (în art. 4 şi 25) între serviciul de transport în
regim de închiriere şi serviciul de închiriere de autoturisme. Astfel, transportatorul
autorizat, persoană juridică, efectuează un serviciu de transport în regim de
închiriere atunci când pune la dispoziţia clientului un autoturism cu conducător
auto pe bază de contract pentru realizarea serviciului tarifat pe oră/zi cu plata
anticipată a prestaţiei contractate, pe bază de documente fiscale. Când însă,
operatorul economic asigurîă clientului un autoturism fără conducător auto, pe
bază de contract, se apreciază că acesta efectuază un serviciu de închiriere de
autoturisme.
Serviciul de închiriere de autoturisme, ca un serviciu unic, exclusiv, poate fi
efectuat de orice operator economic înregistrat la registrul comerţului în condiţiile
legii, pe baza certificatului de înmatriculare emis de acesta. Potrivit legii,
transportatorul autorizat să realizeze un serviciu de transport în regim de
închiriere poate efectua şi serviciul de închiriere de autoturisme fără conducător
auto, pe care le pune la dispoziţia clienţilor pe bază de contract.
Legea nr.38/2003 prevede în art.1¹ că activităţile de rent car se referă la
următoarele servicii : a. serviciile de transport de persoane în regim de închiriere;
b. serviciile de închiriere de autoturisme fără conducător auto.
Transporturile în regim de închiriere sunt doar transporturi de persoane, nu
şi de bunuri. Ele pot fi realizate doar cu autovehicule deţinute de transportatori
autorizaţi, cu titlu de proprietate sau în baza unui contract de leasing.
Atât transporturile în regim de taxi, cât şi cele în regim de închiriere, sunt
incluse în categoria transporturilor publice aflate în sfera serviciilor comunitare de
utilitate publică şi intră sub autoritatea administraţiei publice locale.
Transportul public de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi e
realizat contra cost, pe bază de bon client. Bonul client reprezintă, cf. art.1¹ lit.f al
L.38/2003, bonul fiscal referitor la preţul transportului de persoane, mărfuri ori
bunuri în regim de taxi, emis numai de aparatul de marcat eectronic fiscal, cu
prilejul finalităţii cursei. Acesta cuprinde detaliat datele referitoare la respectivul
___________________________________________________________________________ 70
______________________________________________________________________________
transport şi constituie unicul document justificativ pe baza căruia taximetristul
încasează şi clientul face plata respectivului serviciu.
Costul total al transporturilor de persoane, bunuri sau mărfuri în regim de taxi se
stabileşte pe baza elementelor prev. în art.48 din L.38/2003(respectiv :1. tariful
de pornire; 2. preţul calculat pentru destinaţia parcursă în condiţiile legale
stabilite,etc).
Beneficiarii transportului în regim de taxi sunt numiţi clienţi şi L.38/2003 în
art. 1¹ lit.h îi defineşte ca fiind persoane care au angajat, direct sau prin dispecer
taxi, efectuarea transportului după caz, a unor persoane ori al unor mărfuri sau
bunuri şi în numele cărora taximetristul efectuează transportul şi încasează preţul
în condiţiile prezentei legi.
3.3.3. Transportul rutier de mărfuri în trafic internaţional

C.M.R.(Acord internaţional privind contractele de transporturi rutiere, document
denumit şi „scrisoare de trăsură”) reglementează transportul mărfurilor de orice
natură cu autocamioane. Este destinat exclusiv transportului de mărfuri cu
autovehicule rutiere. Este folosită când locul de încărcare şi cel de descărcare se
află în ţări diferite şi cel puţin una din aceste ţări trebuie să fie membră C.M.R.
Acest acord are valabilitate în toate statele membre UE şi în alte câteva ţări.
Deci, pentru aplicabilitatea CMR trebuie îndeplinite condiţiile:
a) transportul să prezinte unelement de extraneitate;
b) locul de expediere şi cel de predare a mărfii să fie aflate în două state diferite
c) cel puţin unul dintre cele două state să fie parte la convenţia C.M.R.
d) transportul să fie făcut în baza unui document unic de transport.
e) transportul să fie cu titlu oneros şi să se realizeze cu vehicule aşa cum sunt ele
definite în Convenţia privind circulaţia rutieră.
Sunt exceptate de la aplicarea CMR:●transporturile realizate în baza
convenţiilor poştale internaţionale; ●unicul trafic de frontieră în măsura în care el
e reglementat prin acorduri bilaterale dintre statele limitrofe.
In măsura în care condiţiile mai sus enumerate sunt îndeplinite, CMR se
aplică atât transporturilor omogene, cât şi celor combinate, intermodale(când
mijlocul de transport însuşi e transportat cu un alt mijloc de transport) sau
multimodale(când marfa e transportată cu două sau mai multe mijloace de
___________________________________________________________________________ 71
______________________________________________________________________________
transport diferite), cât şi celor succesive(în care doi sau mai mulţi transportatori
execută acelaşi transport).
Transportul mărfurilor în trafic internaţional e realizat în baza unor
documente de transport numite CMR-uri. Acest document e întocmit în 3
exemplare originale .
Primul- rămâne expeditorului.
Al doilea –însoţeşte marfa, fiind predat împreună cu ea
Al treilea- e deţinut de transportator.
Semnăturile olografe ale expeditorului şi transportatorului se pot înlocui cu
semnăturile imprimate ori cu ştampilele lor, în limitele în care acest fapt e permis
de legea naţională a statului unde este întocmită scrisoarea de trăsură.
Contractul de transport trebuie să includă anumite menţiuni în mod obligatoriu şi
unele facultative ori circumsanţiate.
Cele obligatorii se referă la:
 locul şi data întocmirii documentului de transport
 numele şi adresa transportatorului, expeditorului, destinatarului
 denumirea şi locul eliberării mărfii,etc.
Menţiunile circumstanţiale trebuie incluse în scrisoarea de trăsură dacă transportul e

făcut în condiţii specifice permise şi prevăzute în convenţie. De exemplu, părţile pot
prevedea în mod circumstanţial totalul sumelor cu titlu de ramburs ce urmează a fi
percepute la livrarea mărfii către destinatar.
Existenţa scrisorii de trăsură e o cerinţă ad probationem, nu ad validitatem,
pierderea ei neafectând valabilitatea contractului de transport. Totuşi, sunt unele clauze
obligatorii a căror existenţă este expresă şi nu poate fi implicită. Totodată, scrisoarea de
trăsură face dovada până la proba contrară, a clauzelor contractului şi primirii mărfii
către transportator, iar ceea ce nu poate fi probat nu există.
Termenul contractului de transport este o menţiune circumstanţială a scrisorii de
trăsură. El este stabilit în principal prin acordul părţilor, însă în lipsa acestui acord(când
nu s-a menţionat în scrisoarea de trăsură) va fi luată în considerare durata de timp care
în mod rezonabil este acordată unui transportator diligent, ţinându-se cont de
împrejurări. Aprecierea acestui termen e lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti ori
arbitrale.
___________________________________________________________________________ 72
______________________________________________________________________________
Obligaţia plăţii transportului revine, în lipsă de stipulaţie contrară în contract ,

expeditorului.
CMR prevede că atunci când se stabileşte pierderea mărfii ori când aceasta nu a
ajuns la destinaţie, la expirarea termenului, atunci destinatarul e în drept să exercite
drepturile ce rezultă din contractul de transport. Dacă nu înţelege să le exercite, el va fi
obligat să-i plătească transportatorului toate creanţele născute în legătură cu
transportul. În cazul existenţei unor neînţelegeri cu privire la aceste creanţe, la existenţa
şi întinderea lor, transportatorul are dreptul să reţină marfa, cu excepţia cazului când
destinatarul depune o cauţiune.
În contractul de transport mărfuri în trafic internaţional CMR dă dreptul
expeditorului să-l modifice. Ca excepţie, acest drept se poate extinde şi asupra
destinatarului, chiar din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, dacă există o menţiune
în acest sens în aceasta.
CMR prezintă enumerativ tipurile de ordine sau dispoziţii pe care expeditorul sau
destinatarul le poate da pentru modificarea transportului şi anume: - oprirea transportului
; - schimbarea locului prevăzut pentru eliberare ; - schimbarea destinatarului.
Potrivit principiului general consacrat de Convenţia CMR, transportatorul
răspunde pentru: pierderea totală sau parţială a mărfurilor, avarierea mărfii, întârzierea
la eliberarea mărfii.
El va putea fi exonerat de răspundere în una din situaţiile:
 există culpa persoanei ce avea drept de a dispune de marfă, inclusiv în forma
unui ordin de modificare a transportului, ce nu rezultă dintr-o culpă a
transportatorului
 viciul propriu mărfii transportate
 circumstanţe pe care transportatorul nu le putea evita şi a căror efecte nu le
putea preveni.
In ceea ce priveşte pierderea totală sau parţială a mărfii şi probarea ei şi în
această materie a fost admisă o prezumţie de pierdere totală a mărfii, al cărei regim e
diferit după cum părţile au stabilit sau nu un termen pentru realizarea transportului şi
anume:
<a. dacă a fost decis un termen de executare a transportului- atunci prezumţia va
putea fi invocată într-un termen de 30 de zile de la expirarea termenului respectiv;
___________________________________________________________________________ 73
______________________________________________________________________________
<b. dacă nu s-a stabilit vreun termen de execuţie a transportului- atunci prezumţia
se poate invoca dacă au trecut 60 de zile de la preluarea mărfii de către transportator.
Valoarea mărfii pierdute se stabileşte în funcţie de locul şi momentul preluării
mărfii de către transportator.
Termenul de avariere a mărfii nu e definit de CMR. Pentru stabilirea ei se aplică,
prin analogie, criteriile din sfera contractului de transport feroviar în traficinternaţional.
Sarcina probei că avarierea s-a produs în timpul transportului îi revine creditorului
dacă în scrisoarea de trăsură transportatorul a înscris rezerve motivate în legătură cu
starea mărfii şi a ambalajului. Dacă nu a făcut astfel de rezerve, se prezumă că la data
preluării mărfii de către transport, acesta, cât şi ambalajul, erau în stare aparent bună.
În ce priveşte întârzierea în executarea transportului, CMR prevede că
transportatorul e obligat să plătească despăgubiri, însă, numai dacă întârzierea a
produs un prejudiciu şi fără ca despăgubirea să fie mai mare decât preţul transportului.
CMR nu cuprinde norme care să interzică cumularea unor despăgubiri diferite.
Totuşi, în ce priveşte raportul dintre despăgubirile pentru pierderea parţială sau totală a
mărfii şi cele pentru întârziere, se poate deduce indirect o interdicţie de cumul.
Acţiunile contra transportatorului, exercitarea lor, trebuie precedată de formularea
unor rezerve de către cel prejudiciat care, de regulă, e destinatarul.
Potrivit CMR, litigiile apărute din contractul de transport rutier în trafic
internaţional pot fi soluţionate de o instanţă judecătorească ori de un tribunal arbitral. In
cazul din urmă clauza compromisorie sau compromisul (clauze prin care părţile hotărăsc
să fie judecată cauza de un tribunal arbitral) trebuie să prevadă că tribunalul arbitral va
aplica dispoziţiile Convenţiei de la Geneva.
Litigiile apărute în legătură cu astfel de contracte se pot soluţiona, în primul rând
de organul de jurisdicţie al oricăruia dintre statele contractante, dacă e desemnat de
ambele state-părţi. În lipsa unui asemenea acord, reclamantul poate sesiza organele de
jurisdicţie ale statului pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a pârâtului, sediul lui
principal, sucursala ori agenţia prin intermediul căreia contractul a fost încheiat ori
organele jurisdicţionale din ţara unde e locul preluării mărfii ori locul prevăzut pentru
eliberarea mărfii.
Termenul de prescripţie extinctivă este de 1 an. Acţiunea bazată pe dol ori culpă
asimilată dolului se prescrie în 3 ani.
___________________________________________________________________________ 74
______________________________________________________________________________
● Ce se înţelege prin infrastructura rutieră?

● Ce reprezintă activităţile conexe transportului rutier?
● Care este cadrul legal de reglementare în materia transporturilor rutiere?
●În ce constă activitatea unui operator de transport rutier şi în ce condiţii o întreprindere
poate desfăşura această activitate?
● Care sunt documentele pe care operatorii de transport rutier contra cost trebuie să le
poarte asupra lor pe perioada efectuării unui transport rutier; dar operatorii de transport
rutier în cont propriu?
● In ce condiţii un operator de transport rutier român va putea realiza un transport rutier
internaţional de mărfuri?
● Câte feluri de transport rutier identifică O.G.rn. 27/2011 şi în funcţie de ce criteriu?
● Ce principii trebuie respectate pe piaţa transportului rutier?
● Cine şi în ce condiţii poate efectua transportul rutier contra cost?
● În ce constă transportul rutier în cont propriu şi în ce condiţii de bază se poate
efectua?
● Ce dispoziţii legale trebuie respectate pentru efectuarea transporturilor rutiere
internaţionale de mărfuri/persoane?
● Ce trebuie să cuprindă un contract încheiat pentru realizarea unui transport combinat?
●Menţionaţi care este rolul bonului client în transporturile publice de
persoane/bunuri/mărfuri şi ce conţine acesta?
● Cine, pe ce perioadă şi în ce condiţii eliberează autorizaţia de transport?
● Cine sunt beneficiarii transportului în regim de taxi, potrivit Legii nr.38/2003?
● In ce condiţii e aplicată CMR?
● Ce transporturi sunt exceptate de la aplicarea CMR?
___________________________________________________________________________ 75
CAP.4 TRANSPORTURILE FEROVIARE
______________________________________________________________________________
CAPITOLUL 4
TRANSPORTURILE FEROVIARE
Conţinut:
4.1. Noţiunea de transport feroviar şi principiile aplicabile acestei activităţi
4.2. Transportul feroviar de mărfuri în trafic intern
4.2.1. Incheierea contractului de transport feroviar de mărfuri
4.2.2. Executarea contractului de transport feroviar de mărfuri
4.2.3. Răspunderea transportatorului şi acţiunile cantra sa
4.3. Transportul feroviar de mărfuri în trafic internaţional
4.4. Transportul feroviar de călători şi bagaje.
Obiective:
Studiul acestui capitol va înlesni înţelegerea aspectelor teoretice referitoare la

transportul feroviar de mărfuri, reţinerea elementelor ce ţin de :
- contractul de transport feroviar în trafic intern, pornind de la încheierea lui şi până
la efectele sale,
- contractul de transport feroviar de mărfuri în trafic internaţional
4.1. Noţiunea de transport feroviar şi principiile aplicabile acestei

activităţi
Noţiuni
Transportul feroviar reprezintă, potrivit OUG nr.12/1998 privind transportul pe
căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române,
___________________________________________________________________________ 76
______________________________________________________________________________
modificată şi republicată, orice deplasare de persoane şi bunuri efectuată cu vehicule
feroviare de operatori de transport pe infrastructura feroviară. Nu este apreciat ca
transport feroviar propriu-zis transportul feroviar urban de călători(tramvai, metrou),
acestea fiind reglementate prin norme speciale, de regulă acte normative adoptate de
autorităţile publice locale.
Sunt considerate operaţiuni de transport feroviar transportul feroviar, cât şi
serviciile adiacente sau conexe lui.
Serviciile conexe transportului sunt acele activităţi desfăşurate în legătură
nemijlocită cu sau pe perioada transportului.
Serviciile adiacente transportului sunt activităţile care au ca obiect asigurarea
desfăşurării în siguranţă a transportului.
Ca feluri de transport feroviar distingem :
1. Transportul feroviar public(de mărfuri şi de persoane)
2. Transportul feroviar în interes propriu
1. Transportul feroviar public

Prin natura lui este un sector stategic de interes naţional. El constituie un serviciu
esenţial pentru societate, contribuind la:
- libera circulaţie
- rezolvarea unor interese majore ale economiei
- deplasarea persoanelor, mărfurilor, altor bunuri în trafic naţional şi internaţional,
în mod eficient, sigur, în condiţii ecologice.
Transporturile feroviare publice sunt realizate numai în baza unui contract de
transport, ce se încheie şi se execută potrivit dispoziţiilor Cciv, Regulamentului de
transport pe căile ferate din România şi ale actelor normative date în aplicarea lor,
conform art.1.alin.(7) din OUG nr.12/1998.
2. Transportul feroviar în interes propriu

Este acel transport făcut în interesul activităţilor proprii, cu mijloace de transport
închiriate ori deţinute în proprietate.
Atât transporturile feroviare publice, cât şi cele în interes propriu sunt efectuate
de operatori feroviari persoane juridice române care au o licenţă acordată de
___________________________________________________________________________ 77
______________________________________________________________________________
Min.Transporturilor pe baza verificării îndeplinirii condiţiilor impuse de art.2 din OUG
nr.12/1998.
Cadrul legal de desfăşurare a transporturilor feroviare

Activitatea de transport are principiile generale de organizare reglementate în OG
nr.19/1997 privind transporturile.
Organizarea şi funcţionarea operatorului naţional de transport feroviar, cât şi
principiile generale ale actelor de transport feroviar sunt stabilite în OG nr.12/1998
privind transportul pe căile ferate şi reorganizarea S.N.C.F.R. Regulamentul de transport
pe C.F.R. aprobat prin OG nr.7/2005 asigură normele uniforme cu caracter judiciar şi
tehnic de transport pe calea ferată.
Pentru contractul de transport de mărfuri pe calea ferată sunt aplicabile normele
dreptului comun al contractului de transport, cu excepţia cazurilor în care prevederile
specifice nu dispun altfel.
Principiile generale ale activităţilor de transport feroviar

Ca principii generale în materie, doctrina le subliniază pe următoarele:
(1) Autoritatea de stat în materia transporturilor feroviare este Min.Transporturilor.
Acesta e un organ de specialitate al administraţiei publice centrale care asigură
siguranţa şi dezvoltarea acestor tipuri de transporturi. Art. 7 alin.(2)-(3) al O.U.G.
nr.12/1998 stipulează care sunt atribuţiile în materie a acestui organ de specialitate.
Min.Transporturilor îşi poate exercita aceste activităţi direct sau prin delegarea lor unei
autorităţi feroviare organizată ca instituţie publică, finanţată din venituri extrabugetare.
(2) Infrastructura feroviară este alcătuită, conform art.8 al OUG 12/1998, din
totalitatea elementelor necesare pentru circulaţia şi manevrarea materialului rulant,
clădirile saţiilor de cale ferată cu facilităţile lor şi celelalte clădiri şi facilităţi menite
efectuării transportului feroviar. Ea include atât infrastructura feroviară proprietate a
statului(adică cea publică), precum şi cea aflată în proprietatea privată (adică
infrastructura feroviară privată).
Infrastructura feroviară publică este administrată de CNCFR prin mecanismele
concesiunii şi închirierii.
(3) Protecţia şi siguranţa infrastructurii feroviare sunt asigurate şi prin crearea
unei zone de siguranţă şi a uneia de protecţie a infrastructurii feroviare publice.
___________________________________________________________________________ 78
______________________________________________________________________________
(4) Art. 34 din OUG nr.12/1998 impune ca principii siguranţa circulaţiei pe căile
ferate române. Transportul feroviar public trebuie să se facă într-un climat de disciplină
riguroasă, creându-se acele condiţii pentru siguranţa deplină a călătorilor şi bunurilor
transportate. Pentru acesta, personalul C.N.C.F.R şi cel al operatorilor de transport
feroviar au obligaţia de a respecta şi aplica regulamentele privitoare la siguranţa
circulaţiei trenurilor. Lor le revin anumite atribuţii stabilite în art.36 al OUG 12/1998,
menite să asigure siguranţa circulaţiei feroviare.
(5) În legătură cu infrastructura feroviară, OUG nr.12/1998 prevede expres ori
implicit 3 tipuri de contracte speciale şi anume:
1. contractul de concesiune- ce are ca obiect infrastructura feroviară publică; se
încheie între C.N.C.F.R. ca şi concesionar şi Min.Transporturilor ca şi concedent, în
numele statului, pe o perioadă de până la 49 ani. C.N.C.F.R e în drept să
subconcesioneze ori să închirieze părţi din infrastructura feroviară publică, cu avizul
prealabil al Min.Transporturilor. Practic, aceste dispoziţii îi asigură C.N.C.F.R-ului un real
monopol pentru o perioadă de 49 de ani în ce priveşte administrarea şi exploatarea
infrastructurii feroviare publice.
2. contractul de acces- ce se încheie între operatorul licenţiat şi C.N.C.F.R.
Accesul şi circulaţia pe infrastructura feroviară publică sunt admise în condiţiile deţinerii
de către operatorii de transport feroviar a unei licenţe eliberate de Min. Transporturilor şi
în baza acestui contract de acces.
3. contractul de activitate- prin care sunt reglementate (cf. art.37 din OUG
nr.12/1998) raporturile dintre gestionarul infrastructurii feroviare publice şi operatorii de
transport feroviar pe de o parte şi instituţiile publice pe de alta. Aceste contracte sunt
încheiate la nivel naţional cu Min.Transporturilor în numele statului. Ele se încheie pe o
perioadă de 5 ani, se aprobă de Guvern şi sunt actualizate anual după aprobarea
bugetului de stat.
4.2. Transportul feroviar de mărfuri în trafic intern

Transporturile publice feroviare sunt executate pe bază de contract de transport.
4.2.1. Incheierea contractului de transport feroviar de mărfuri
___________________________________________________________________________ 79
______________________________________________________________________________
Contractul de transport este înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi
client, prin care primul se obligă să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de
destinaţie şi să o predea destinatarului.
Contractul de transport se consideră încheiat, conform Regulamentului de
transport pe calea ferată, în momentul în care staţia de expediţie a primit marfa în
integralitatea ei, însoţită şi de scrisoarea de trăsură completată şi semnată de expeditor,
iar transportatorul a aplicat ştampila cu data pe toate exemplarele scrisorii de trăsură.
Această ştampilă constituie dovada faptului că marfa a fost primită pe data de pe
ştampilă, nefiind necesară şi o semnătură olografă a transportatorului.
Contractul de transport pe calea ferată e unul real, predarea mărfii fiind o condiţie
de valabilitate a contractului.
Totodată acest contract este unul de adeziune, preţurile serviciilor efectuate de
transportatorul feroviar fiind prestabilite (pe baza tarifului local de mărfuri aprobat de
Min.Transportului şi revizuit, în funcţie de inflaţie, periodic).
Calitatea de transportator o are calea ferată. Aceasta se află faţă de public în
ofertă permanentă de a contracta, neavând posibilitatea de a opta pentru a încheia sau
nu un contract de transport ci, la cererea expeditorului, este obligată să încheie un
contract, în formă scrisă.
Documentul de transport pe calea ferată este scrisoarea de trăsură.
Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă anumite menţiuni cu caracter obligatoriu şi
altele facultative. Astfel, cele obligatorii vizează :
- data şi locul întocmirii scrisorii de trăsură
- numele şi adresa expeditorului
- numele şi adresa destinatarului
- denumirea staţiilor de expediţie şi destinaţie conform nomenclatorului
- denumirea şi identificarea mărfii
În situaţia în care menţiunile obligatorii nu există, titlul de transport poate fi lipsit de

valabilitate.
Pierderea scrisorii de trăsură sau inexactităţile din ea nu vor afecta existenţa ori
valabilitatea contractului de transport, acesta rămânând supus prevederilor
regulamentului de transport pe calea ferată.
___________________________________________________________________________ 80
______________________________________________________________________________
Răspunderea pentru exactitatea şi identificarea mărfurilor expediate conform
datelor menţionate în actele de livrare şi în scrisoarea de trăsură revine
expeditorului, la fel ca şi cea pentru integritatea mărfurilor încărcate de el.
4.2.2. Executarea contractului

Vorbind de executarea contractului avem în vedere încărcarea şi descărcarea
mărfii, plata tarifului de transport, obligaţia de transport al mărfii într-un anumit termen şi
obligaţia de eliberare a mărfii către destinatar.
Expeditorului îi revin următoarele obligaţii:
- de plată a tarifului de transport- de regulă, dacă părţile nu convin altfel
- de a răspunde de toate efectele unei încărcări defectuase a mijloacelor de
transport şi de reparare a prejudiciului suferit din acea cauză, chiar dacă
încărcarea s-a făcut de o altă persoană în numele expeditorului,
- obligaţii privind ambalarea mărfii. Când marfa trebuie, datorită naturii ei, să fie
protejată de pierdere(totală sau parţială) şi de avarii pe perioada transportului şi
să nu poată fi pricinuite pagube persoanelor, mediului, instalaţiilor căilor ferate ori
celorlalte mărfuri. operatorul de transport va putea refuza expediţia dacă
apreciază că ambalajul nu e potrivit . Cu privire la insuficienţa, lipsa ori
defectuozitatea ambalajului sunt făcute referiri în scrisoarea de trăsură.
- expeditorul trebuie să aplice sigilii proprii la toate sistemele de închidere care
permit accesul în interiorul vagoanelor acoperite, containerelor, mijloacelor
acoperite cu prelată.
- expeditorul trebuie să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele necesare
pentru realizarea formalităţilor vamale, fiscale, de poliţie, sanitar-veterinare, fito-
sanitare, ori prevăzute de autorităţile administrative ce trebuie îndeplinite înainte
de expedierea mărfii.
Termenul de executare a contractului de transport feroviar începe să curgă de la ora

00,0 a zilei următoare celei de primire a mărfii la transport şi el include : termenul de
expediere, care e de 24 de ore, termenul de transport pentru fiecare fracţiune
indivizibilă de 400km, care este de 48 ore calculate pentru fiecare fracţiune, cât şi
termenul suplimentar de 24 de ore, luat în calcul o singură dată şi e stabilit pentru
trecerea de pe liniile principale pe cele secundare ori înguste şi invers.
___________________________________________________________________________ 81
______________________________________________________________________________
Termenele de executare a contractului de transport se suspendă sâmbăta,
duminica şi în zilele de sărbători legale, atunci când operatorul de transport feroviar
nu lucrează în zilele respective, dacă acest aspect e făcut public.
Termenul contractului e diferit de termenul de transport, care e o componentă a
primului.
Calcularea termenelor este importantă pentru faptul că depăşirea lor poate atrage
răspunderea operatorului de transport. Părţile contractului de transport pot conveni
însă şi alte termene.
Eliberarea expediţiei la destinaţie înseamnă realizarea cumulativă a 3 acţiuni:
1) predarea mărfii încărcate în mijlocul de transport
2) plata creanţelor ce rezultă din contractul de transport
3) remiterea către destinatar a scrisorii de trăsură
Eliberarea expediţiei se face pe baza semnăturii de primire a destinatarului.
După ajungerea în staţia de destinaţie, destinatarul e îndreptăţit să solicite: a)
eliberarea mărfii; b) remiterea scrisorii de trăsură.
Dacă a făcut aceste cereri, destinatarului îi revine îndatoritea de a descărca marfa
din mijlocul de transport sau de a suporta cheltuielile făcute cu această operaţiune
de calea ferată. Operatorul de transport feroviar poate hotărî de comun acord cu
destinatarul locul şi condiţiile de predare-primire a expediţiei prin convenţiile de
predare-primire a expediţiei prin convenţii separate de contractul de transport.
După ajungerea în staţia de destinaţie, dacă se constată pierderea mărfii sau
dacă marfa nu a ajuns la expirarea perioadei de executare a contractului de
transport, destinatarul va putea să-şi valorifice în nume propriu, faţă de operatorul de
transport feroviar, drepturile care rezultă din clauzele contractului de transport.
Marfa este considerată pierdută atunci când expediţia nu s-a eliberat
destinatarului sau nu a fost pusă la dispoziţia lui în 30 de zile scurse după termenul
de executare a contractului de transport.
Contractul de transport mărfuri pe calea ferată poate fi modificat de expeditor şi,
în mod excepţional, şi de destinatar.
Expeditorul o poate face prin dispoziţii ulterioare referitoare la:
- retragerea mărfii la staţia de expediere
- oprirea mărfii în parcurs
- amânarea eliberării mărfii
___________________________________________________________________________ 82
______________________________________________________________________________
- eliberarea mărfii unei alte persoane decât cea a destinatarului menţionat în
scrisoarea de trăsură
- înapoierea mărfii la staţia de expediere
- eliberarea mărfii la o altă staţie decât cea de destinaţie prevăzută în scrisoarea
de trăsură, cu condiţia ca aceasta să nu implice divizarea expediţiei.
Destinatarul va putea recurge la modificarea contractului de transport în cazul în
care expeditorul nu şi-a luat în sarcina sa tarifele cuvenite transportului şi nu a trecut
în scrisoarea de trăsură menţiunea „destinatar neautorizat să dea dispoziţii
ulterioare”, cu indicarea:
- opririi mărfii în parcurs;
- amânarea eliberării mărfii;
- eliberarea mărfii în staţia de destinaţie către o altă persoană decât destinatarul
înscris în scrisoarea de trăsură
- modul de îndeplinire a operaţiunilor ce ţin de formalităţile vamale sau ale altor
autorităţi administrative.
Aceste menţiuni din declaraţie făcute de destinatar trebuie semnate de acesta
pe duplicatul scrisorii de trăsură care trebuie prezentat operatorului de transport feroviar,
la fel ca în cazul expeditorului, orice dispoziţie dată în vreun alt fel fiind nulă.(reguli
analoage celor aplicabile modificărilor făcute de expeditor).
In cazul în care destinatarul refuză primirea expediţiei, nu ridică scrisoarea de
trăsură ori nu poate fi găsit, sau în cazul când expediţia nu poate fi eliberată din alte
cauze( precum o hotărâre judecătorească, sechestru, marfa grevată de un ramburs
neadmis,ş.a) în termen de 120 ore de la ora avizării, se apreciază că suntem în
prezenţa unei împiedicări la eliberare.
In situaţia când există împiedicare la eliberare, operatorul de transport feroviar

trebuie să îl înşiinţeze de îndată despre ea pe expeditor şi să-i ceară instrucţiuni.
4.2.3. Răspunderea transportatorului şi acţiunile contra lui

In ce îl priveşte pe operatorul de transport feroviar, el răspunde pentru:
- paguba rezultată din pierderea totală sau parţială şi din avarierea mărfii, apărută
din momentul încheierii contractului de transport şi până la eliberarea de
expediţie
___________________________________________________________________________ 83
______________________________________________________________________________
- paguba rezultă din depăşirea termenului de execuţie a contractului de transport.
El va trebui totuşi ca, în caz de pierdere totală sau parţială a mărfii, să răspundă şi
să plătească, cu excepţia altor daune interese, o despăgubire calculată după factură
ori după preţul curent al mărfii şi în lipsa lor, după preţul mărfurilor de aceeaşi natură
şi calitate,la data şi locul la care marfa a fost primită la transport.
El nu va răspunde însă pentru lipsuri calitative, până la proba contrară, dacă
mijlocul de transport înscris a ajuns la destinaţie fără urme de sustragere, violare,
acariere, scurgere şi cu sigiliile intacte şi mărfurile din mijlocul de transport deschis
au intacte marcajele sau semnele.
Proba că avarierea mărfii a avut loc în timpul transportului şi din culpa
operatorului de transport feroviar îi revine celui care face reclamaţia.
Răspunderea transportatorului (operatorului de transport)

Exercitarea acţiunii contra transportatorului, conform Regulamentului trebuie
obligatoriu precedată de formularea unei reclamaţii administrative . În caz contrar,
nerespectarea acestei proceduri va atrage respingerea acţiunii împotriva operatorului
de transport ca inadmisibilă.
Reclamaţia administrativă :
 este obligatorie
 trebuie adresată în scris şi motivat operatorului de transport feroviar
 trebuie făcută în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport
 se depune separat câte una pentru fiecare expediţie.
Reclamantul are obligaţia de a depune, împreună cu reclamaţia, şi exemplarul
din scrisoarea de trăsură şi celelalte acte doveditoare necesare pentru dovedirea
temeiniciei reclamaţiei, inclusiv cele de constatare a pagubei, în original sau copii
legalizate. De regulă proba valorii e făcută cu factura de cumpărare.
Acţiunea în justiţie contra operatorilor de transport feroviar născută din
contractul de transport, îi revine persoanei care deţine scrisoarea de trăsură ori
care, în lipsa ei, dovedeşte dreptul ei în alt mod.
În cazul în care cel în drept acceptă marfa fără obiecţii, pierde orice drept la o
astfel de acţiune .
Această acţiune născută din contractul de transport se prescrie în termen
de 1 an.
___________________________________________________________________________ 84
______________________________________________________________________________
4.3. Transportul feroviar de mărfuri în trafic internaţional

În scopul liberei circulaţii a mărfurilor peste graniţele statelor suverane,
acestea s-au preocupat să-şi coordoneze infrastructurile în special ecartamentul
liniilor de cale ferată (cu excepţia fostelor state URSS). În materia transportului
feroviar de mărfuri a fost încheiată la Berna în 1980-cu modificări ulterioare-
Convenţia Internaţională privind transportul internaţional feroviar de mărfuri,
cunoscută sub prescurtarea C.O.T.I.F. România a ratificat această convenţie în
1983. Această convenţie include reguli referitoare la modalitatea de calcul al
costului transportului şi al despăgubirilor, referitoare la deconectările în raporturile
ce se crează între cărăuşi.
În transporturile de mărfuri în trafic internaţional pe calea ferată,
documentul de transport e reprezentat de scrisoarea de trăsură directă, ce
trebuie tipărită în 3 limbi, iar cuprinsul ei este în mare parte acelaşi cu cel al
scrisorii de trăsură pentru traficul feroviar internde mărfuri.
4.4. Transportul feroviar de călători şi bagaje

Sunt admişi şi pentru acest transport numai călătorii posesori de legitimaţii
de călătorie valabile la trenul, clasa şi ruta aleasă pentru călătorie.
Călătorii sunt transportaţi cu trenuri care sunt menţionate în mersul
trenurilor de călători publicat şi afişat în staţii şi cu trenuri suplimentare.
Operatorul de transport feroviar are obligaţia să facă publicului cunoscută
suspendarea şi anularea circulaţiei trenurilor prin afişare în staţii şi prin mass-
media. Deasemenea şi întârzierea trenurilor trebuie adusă la cunoştinţa publică,
fapt ce se face de către administratorii- gestionarii de infrastructură prin afişarea
în staţii şi prin instalaţiile de avizare sau prin informarea verbală a personalului de
tren.
Atunci când, urmare a întârzierii termenului, călătorul nu mai prinde trenul
de legătură pentru continuarea călătoriei pentru care deţine legitimaţie de
călătorie, tot operatorul de transport feroviar are obligaţie să-l transporte cu
bagajele, fără a percepe tarife noi, cu primul tren(de acelaşi rang ori de rang
___________________________________________________________________________ 85
______________________________________________________________________________
inferior) pe aceeaşi rută astfel încât acesta să poată ajunge la destinaţie cu
întârzierea cea mai mică.
Dacă situaţia suspendării circulaţiei unui tren nu a fost cunoscută de
călător înainte de plecarea din staţia de pornire şi acesta nu vrea să-şi continuie
călătoria cu alte trenuri ori pe alte rute, tot operatorul de transport feroviar este
obligat să-l aducă înapoi în staţia de plecare cu primul tren aflat în circulaţie, fără
plată şi cu restituirea tarifelor plătite pentru distanţa neefectuată.
De regulă legitimaţia de călătorie dă dreptul la o singură întrerupere a
călătoriei care trebuie să se înscrie în minimum 24 ore de la plecarea trenului cu
care a sosit călătorul sau de la plecarea primului tren de legătură de acelaşi rang.
Călătorul va avea şi posibilitatea de a amâna călătoria, dacă prezintă
legitimaţia pentru viza de amânare în termen.
Operatorul de transport feroviar va răspunde şi pentru paguba determinată
de moartea, rănirea sau altă vătămare a integrităţii fizice sau mintale a
călătorului, produsă de un accident în legătură cu exploatarea feroviară, produs
în timpul cât acesta se afla în vehicule sau staţii ce sunt aferente operatorului,
când intră ori iese din ele.
În caz de deces al călătorului, operatorul e obligat la daune interese al
căror cuantum total este fixat, pentru fiecare călător, la limita maximă de
echivalentul a 75000 €.
Orice acţiune bazată pe răspunderea operatorului în caz de deces sau
rănire a călătorului se stinge dacă cel în drept nu semnează în scris pretenţiile în
termen de 6 luni din momentul luării la cunoştinţă a producerii decesului. Aceste
acţiuni se prescriu în termen de 3 ani calculaţi din ziua următoare celei în care s-
a produs accidentul. Celelalte acţiuni rezultate din contractul de transport se
prescriu în termen de 1 an.
Împotriva operatorului orice acţiune în răspundere cu orice titlu ar fi, poate
fi exercitată numai dacă în prealabil s-au formulat reclamaţii administrative, în
scris, în termen de 3 luni în cazul plăţii ori restituirii tarifului de transport.
În ceea ce priveşte condiţiile de călătorie pe care călătorul trebuie să le
respecte, menţionăm următoarele reguli pe care acesta va trebui să le accepte:
- să verifice pe loc la primirea legitimaţiei de călător, dacă aceasta e
corespunzătoare cererii lui,
___________________________________________________________________________ 86
______________________________________________________________________________
- să-şi ocupe în tren locul respectând clasa şi serviciile asigurate prin legitimaţia de
călătorie,
- la trenurile cu regim de rezervare a locurilor, el poate ocupa numai locul/locurile
menţionate în legitimaţia de călătorie,
- pentru copiii de până la 5 ani împliniţi pentru care nu se cere un loc separat, vor fi
transportaţi gratuit, fără legitimaţie de călătorie. Pentru copiii de până la 10 ani
împliniţi vor plăti 50% din tariful de transport şi din suplimentul de tren, având
dreptul la un loc separat. Pentru trenurile cu locuri rezervate ei plătesc şi tariful în
totalitate al biletului,
- călătorul ce în tren nu prezintă legitimaţia de călătorie valabilă, are obligaţia de a
plăti tariful de taxare în tren; dacă refuză e considerat contravenient şi tratat aşa
cum prevede legea. Dacă nu poate fi(în tren) legitimat pentru întocmirea
procesului verbal de contravenţie, atunci va fi predat organelor de ordine publică
în prima staţie de pe traseu pentru identificare şi sancţionare,
- în ce priveşte bagajele de mână, călătorul poate dispune pentru ele doar de
spaţiul de depozitare aflat deasupra propriului loc, iar masa totală a lor nu poate fi
mai mare de 30 Kg(pentru fiecare loc ocupat).
● Din ce este constituită infrastructura feroviară?

● Din ce este alcătuit termenul de executare al unui contract de transport
feroviar?
● Poate fi suspendat termenul unui contract de transport feroviar? Cnd?
___________________________________________________________________________ 87
______________________________________________________________________________
● Ce se înţelege prin eliberarea expediţiei la destinaţie?
● În ce situaţie marfa transportată prin transport feroviar poate fi considerată ca
fiind pierdută?
● Când există împiedicare la eliberare?
● Pentru ce pagube e atenuată răspunderea operatorului de transport feroviar?
● Ce este reclamaţia administrativă şi cine o poate face?
● Care este termenul de prescripţie pentru acţiunea izvorâtă dintr-un contract de
transport feroviar?
● Care sunt regulile ce trebuie respectate în legătură cu reclamaţia
administrativă?
___________________________________________________________________________ 88
CAP.5. TRANSPORTURILE MARITIME
________________________________________________________________________
CAPITOLUL 5
TRANSPORTURILE MARITIME
Conţinut:
5.1. Noţiune şi caracteristici
5.2. Cadrul legal şi instituţional în materie
5.3. Activităţile desfăşurate în domeniul transportului naval
5.4. Mijloacele de transport naval . Personalul lor
5.5. Regimul juridic al navei comerciale
5.6. Contractul de transport maritim internaţional
5.7. Accidentele maritime
Obiective:
Prin studiul capitolului de faţă sunt clarificate :

* noţiunile specifice transporturilor maritime de persoane sau mărfuri
* care sunt instituţiile competente în domeniu şi care e cadrul legal în materie
* ce activităţi implică domeniul transportului naval
* ce şi care sunt mijloacele de transport naval şi din cine e alcătuit personalul lor
* aspectele generale legate de contractul de transport maritim internaţional şi cele
referitoare la accidentele maritime
________________________________________________________________________ 89
________________________________________________________________________
5.1. Noţiunea şi caracteristicile transporturilor maritime

Transporturile maritime au, în sfera activităţilor de navigaţie civilă, cea mai mare
pondere. Aceste transporturi au în vedere, în sens larg, activităţile pe care le efectuează
în calitate de participanţi la traficul maritim, atât subiectele de drept privat, cât şi statele.
În sens restrâns însă, transporturile maritime se limitează la accepţiunea lor comercială
şi anume, la folosirea navelor maritime în activităţi cu caracter privat.
Caracteristica esenţială a transportului maritim este dată de calea de transport
care, presupune efectuarea acestei activităţi în afara limitelor suveranităţii unui stat, fapt
de neconceput în transporturile terestre, însă, tipic transporturilor maritime. Dreptul
navelor comerciale de liberă circulaţie în vastul perimetru al oceanelor este o condiţie
fundamentală pentru exploatarea eficientă a activităţii de transport maritim şi prezentă în
toate convenţiile internaţionale care se aplică în materie.
Transporturile maritime sunt reglementate prin Convenţia de la Montego
Bay(Jamaica)- Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării- încheiată la 10
decembrie 1982 şi ratificată de România prin Legea nr.110/1996.
În activitatea de navigaţie civilă prezintă interes demarcarea dintre marea liberă şi
marea teritorială. Marea liberă este întinderea de apă(mare sau ocean) aflată dincolo
de marea teritorială. Marea teritorială este fâşia de mare adiacentă ţărmului care are
lăţimea de 12 mile marine. Marea teritorială se prelungeşte spre larg cu zona contiguă şi
cu zona economică exclusivă, iar în sens opus cu apele interioare.
Zona contiguă este porţiunea din mare pe care Convenţia de la Montego Bay a
definit-o drept fâşia de mare adiacentă mării teritoriale, care se întinde spre largul mării
până la distanţa de 24 mile marine, măsurată de la liniile de bază.
Zona economică exclusivă este, potrivit aceleiaşi convenţii, un spaţiu maritim
situat dincolo de marea teritorială, fiindu-i adiacentă. Lăţimea maximă a ei nu poate
depăşi 200 mile marine de la liniile de bază, de la care se măsoară lărgimea mării
teritoriale. Convenţia prevede în art.58 că în zona economică exclusivă, dincolo de
limitele mării teritoriale, toate statele, fie că sunt riverane sau fără litoral, se bucură de
libertăţile navigaţiei. Insă, resursele economice ale zonei (de ex. pescuitul) fac parte din
dreptul exclusiv de exploatare al statului riveran.
________________________________________________________________________ 90
________________________________________________________________________
5.2. Cadrul legal şi cel instituţional în materie
Cadrul legal în materie

Activitatea de navigaţie civilă este legiferată, cu titlu general, prin O.G. nr.42/1997
privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare. Ordonanţa este aplicată :
- activităţilor de transport naval, activităţilor conexe şi celor auxiliare lor, efectuate
în apele naţionale navigabile şi porturile româneşti;
- navelor ce arborează pavilionul românesc;
- navelor ce arborează pavilionul străin şi navighează în apele naţionale navigabile
ale României;
- personalului navigant român.
Nu se aplică navelor militare şi porturilor militare.
La ora actuală dreptul comun în transporturile maritime e reprezentat, chiar şi după
intrarea în vigoare a noului Cod civil, de Codul comercial. Acesta cuprinde dispoziţii în
Cartea a II a(art.490-694), numită „Deaspre comerţul maritim şi despre navigaţie”.
Transporturile navale desfăşurându-se pe itinerare vaste, navele ieşind frecvent
din limitele teritoriale ale statelor pentru a pătrunde în marea liberă, sunt supuse şi
prevederilor cuprinse în convenţii internaţionale(referitoare la transporturile maritime
comerciale şi cele referitoare la marea liberă şi marea teritorială ce au incidenţă în
transporturile maritime).
Autoritatea Navală Română e o instituţie publică cu personalitate juridică, cu
finanţare extrabugetară. Atribuţiile ei, prevăzute în art.7 al O.U.G nr.21/2008 pentru
stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, sunt
următoarele:
~ aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce îi revin statului, asumate prin acordurile şi
convenţiile internaţionale lacare România e parte;
~ întocmirea normelor tehnice naţionale pentru construcţia, întreţinerea şi repararea
navelor;
________________________________________________________________________ 91
________________________________________________________________________
~ acordarea dreptului de arborare a pavilionului român, suspendarea sau retragerea
acestui drept, eliberarea actelor de naţionalitate pentru navele ce au dobândit dreptul de
arborare a pavilionului român;
~ înmatricularea şi ţinerea evidenţei navelor ce arborează pavilionul român, a navelor
aflate în construcţie în România şi a personalului navigant român;
~ transcrierea constituirii, transmiterii, ori stingerii drepturilor reale asupra navelor ce
arborează pavilionul român, cât şi asupra navelor aflate în construcţie.
Funcţie de autoritatea portuară este îndeplinită de administraţiile portuare care
asigură coordonarea activităţilor care au loc în porturi.
Autoritatea de stat în domeniul transporturilor navale este Ministerul
Transporturilor şi Infrastructurii. Acesta, direct ori prin delegare de competenţă, prin
instituţiile publice, companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale din
subordinea lui :
 întocmeşte şi promovează actele normative şi normele specifice aplicabile
transportului naval;
 urmăreşte activitatea acestor norme şi asigură aducerea la îndeplinire a
obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile la care România este
parte.
Ministerul Transporturilor exercită rolul de autoritate de stat în domeniul
transporturilor navale prin acţiuni de reglementare, autorizare, coordonare, inspecţie,
control, supraveghere şi certificare a infrastructurilor de transport naval, al mijloacelor de
transport naval, al activităţilor de transport naval , al activităţilor conexe şi al celor
auxiliare lor, cât şi al personalului care efectuează aceste activităţi şi deserveşte
mijloacele de transport naval prin Direcţia Generală a Transporturilor Maritime, direcţie
din cadrul Ministerului.
Funcţia de autoritate de stat în domeniul siguranţei navigaţiei şi al securităţii navelor
e îndeplinită de Autoritatea Navală Română care e autoritatea centrală de specialitate
aflată în subordinea Min.Transportului.
5.3. Activităţile desfăşurate în domeniul transportului naval
________________________________________________________________________ 92
________________________________________________________________________
1) Activitatea principală realizată cu navele româneşti constă în transporturile
publice de mărfuri şi călători pe apă. Ea este organizată sub forma întreprinderii de
transport naval şi poate fi realizată în marea liberă şi în apele naţionale. Apele
naţionale includ, conform art.5 al OG nr.42/1997, atât marea teritorială, cât şi apele
interioare navigabile (ca fluviile, râurile, canalele şi lacurile).
2) O altă activitate navală este operaţiunea de navlosire. Se au în vedere cele 3
tipuei de navllosire consacrate prin uzanţele internaţionale şi anume:
1. navlosirea în sistem bare boat( închiriere a navei nude), adică un contract
prin care armatorul se obligă ca, în schimbul navlului( preţul contractului), să pună la
dispoziţia navlositorului(chiriaş) o anume navă pentru un timp determinat, fără să fie
armată sau cu armare incompletă;
2. navlosirea în sistem time charter, adică un contract prin care armatoriuul
se obligă să îi pună la dispoziţie navlositorului(chiriaş) pe o anumită perioadă de timp, o
navă armată şi cu echipaj corespunzător, în schimbul navlului convenit;
3. navlosirea în sistem voyage charter, respectiv un contract prin care
armatorul se angajează în schimbul navlului, să transporte o anumită încărcătură(caric)
pe o rută convenită, în cursul uneia sau mai multor călătorii.
Pentru efectuarea activitităţilor navale s-a introdus un sistem de licenţe şi
autorizaţii.
Licenţa de transport naval reprezintă un document care atestă capacitatea unui
agent economic de a desfăşura activitatea de transport naval potrivit legislaţiei interne în
vigoare şi în conformitate şi cu convenţiile şi acordurile la care România este parte
semnatară.
Autorizaţia este un document ce permite agentului economic să efectueze
activităţile de transport naval pe căile interioare de navigaţie, în apele naţionale şi
internaţionale, precum şi activităţile conexe transportului naval în spaţiul infrastructurilor
portuare şi/sau de căi navigabile,
Licenţa de transport are un caracter preliminar şi global, în timp ce autorizaţia e
un document subsecvent, ce are scopul să specifice activitatea concretă, individualizată,
pe care urmează să o desfăşoare agentul economic în cauză. Licenţa atestă aptitudinea
lui de a deveni transportator naval, în timp ce autorizaţia îl investeşte să treacă la
prestarea anumitor servicii din domeniu.
________________________________________________________________________ 93
________________________________________________________________________
Pentru efectuarea transporturilor navale internaţionale se cere crearea unei
garanţii băneşti, iar acest fapt se realizează prin depunerea unor sume de bani la o
bancă din România, într-un cont deschis cu clauză de operare doar la solicitarea Min.
Transporturilor.
Aceste garanţii au ca scop să fie disponibilizate la solicitarea Min.
Transporturilor pentru plata salariilor neachitate de societatea comercială autorizată sau
pentru a fi acoperite cheltuielile determinate de repatrierea personalului navigant ori de
achitarea altor drepturi băneşti neplătite la termen acestuia.
5.4. Mijloacele de transport naval. Personalul lor

Mijloacele de transport naval
Vorbind despre „nave” se au în vedere, potrivit art.23 a OG nr.42/1997: ▪ navele
maritime şi de navigaţie interioară de orice tip, propulsate ori nepropulsate, care
navighează la suprafaţă sau în imersie, destinate transportului de mărfuri şi/sau
persoane, pescuitului, remorcajului sau împingerii, cât şi altor activităţi pe apă; ▪ instalaţii
plutitoare( drage, elevatoare plutitoare, macarale plutitoare, graifere plutitoare ş.a. cu
sau fără propulsie ) ; ▪ instalaţii plutitoare ce nu sunt destinate în mod normal deplasării
sau efectuării de lucrări speciale(docuri plutitoare,debarcadere plutitoare, pontoane,
hangare plutitoare pentru nave, platforme de foraj, faruri plutitoare şa ) ; ▪ ambarcaţiunile
mici şi cele menite activităţilor de agrement.
Deplasarea persoanelor se realizează de pacheboturi. În transportul bunurilor
distingem cargouri de diferite specializări ( exemplu: mineralierele) şi în domeniul
mărfurilor lichide- în special navele-tanc(petroliere). Există şi port-containere, port-
bagaje, etc.
Un tip modern de navă e reprezentat de navele „roll-on-roll-off”, denumite
şi nave „ro-ro”, care sunt folosite în transporturile multimodale. Ele sunt destinate să
transporte la bord camioane ori vagoane cu marfă, preluate de la un ţărm al mării şi
debarcate pe celălalt, unde îşi vor continua traseul pe şosele ori căi ferate, fără
întrerupere sau transbordare .
Clasificarea navelor e importantă pentru a fi ţinută evidenţa cât mai exctă
referitoare la caracteristicile fiecărei nave.
Personalul navigant
________________________________________________________________________ 94
________________________________________________________________________
Acesta cuprinde toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care deţin un brevet ori
un certificat de capacitate obţinut sau recunoscut în conformitate cu dispoziţiile legale şi
care dă dreptul acestora să îndeplinească funcţii la bordul navelor conform art.52 din
OG nr.24/1997. evidenţa acestor persoane e ţinută în registrele de evidenţă ale
personalului navigant care, sunt ţinute de Autoritatea Navală Română prin căpităniile de
port.
Echipajul navelor este alcătuit din personalul navigant şi din cel auxiliar care
asigură operarea navei în condiţii de siguranţă şi protecţie a mediului şi îndeplineşte alte
activităţi la bordul navei.
Toţi membrii echipajului trebuie să deţină, obligatoriu, ca documente de
identitate, carnetul de marinar. Acesta este eliberat în numele Guvernului, de Min.
Transporturilor şi Infrastructurii prin Autoritatea Navală Română.
Potrivit dispoziţiilor legale(art. 58 şi 59 din OG nr.42/1997), în raport cu activităţile
ce sunt desfăşurate la bordul unei nave, sunt enumerate categoriile de personal auxiliar,
cât şi ierarhia funcţiilor deţinute în interiorul echipajului navei.
Orice navă care arborează pavilionul românesc va trebui să aibă la bord,
indiferent de situaţia în care se află, un personal minim de siguranţă . Acesta e stabilit în
funcţie de tipul şi destinaţia navei, mărimea ei, situaţia în care se află nava(în staţionare
sau marş, în reparaţii, în conservare sau în iernatic), cât şi ţinându-se cont şi de alte
aspecte prevăzute legal.
Conducătorul echipajului este comandantul navei.
5.5. Regimul juridic al navei comerciale

Potrivit art.490 Ccom „vasele sunt bunuri mobile”, iar conform art. 539
alin.(1)Cciv, bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile. Navele
însă, au unele particularităţi care le diferenţiază de bunurile mobile propriu-zise şi
anume:
- nava propriu-zisă(spre deosebire de bunurile obişnuite) este supusă
înmatriculării, fiind astfel individualizată în registrele căpităniei portului unde a fost
înregistrată;
- ea- ca mijloc de transport pe apă- are o serie de elemente de identificare peoprii :
¤ nume propriu ; ¤ naţionalitate- dată de pavilionul pe care il poate arbora, ¤sediu în
portul de ataş ; ¤ un tonaj ; ¤ o clasă de registru ;
________________________________________________________________________ 95
________________________________________________________________________
- navelor nu le sunt aplicabile dispoziţiile art.937 Cciv potrivit cărora bunurile
mobile sunt dobândite în proprietate ca efect al luării în posesie efectivă, în baza
numitei prescripţii instantanee;
- nava poate face obiectul unor ipoteci, garanţii care, în mod normal, grevează
numai imobilele.
Navele trebuie să deţină la bord documentele lor de identificare şi documentele
de identificare a echipajului.
Navele de naţionalitate română trebuie să „poarte”: documentele ce atestă
naţionalitatea română, tonajul navei şi starea de navigabilitate, inclusiv licenţa şi
autorizaţia de transport, lista echipajului, declaraţia vamală pentru navele cu încărcătură
ori certificat de bord liber pentru navele neîncărcate şi jurnalul de bord.
OBSERVAŢIE:
Naţionalitatea română a navei îi este conferită de dreptul de a arbora

pavilionul român. Această calitate este constatată printr-un act de naţionalitate care are
valabilitate pe toată perioada în care nava are dreptul de arborare a pavilionului român
sau până la schimbarea proprietarului şi/sau operatorului navei. Potrivit OG nr.24/1997
dreptul de arborare a pavilionului românesc se acordă în numele Guvernului de
Min.Transporturilor şi Infrastructurii, prin Autoritatea Navală Română. Acest drept se
poate acorda:
- navelor proprietate a persoanelor juridice sau fizice române
- navelor proprietate a persoanelor fizice care au cetăţenia unui stat membru UE
ori ce aparţine SEE, sau persoanelor juridice cu sediul în UE sau SEE.
Nava comercială poate aparţine în totalitate unui proprietar ori poate face parte,
în cote indivize determinate, din pavilionul mai multor subiecte de drept.
Înstrăinarea sau cesiunea totală sau parţială a proprietăţii unei nave comerciale
trebuie făcută prin act scris autentificat sau sub semnătură privată. Operaţiunile prin
care are loc translatarea de drepturi asupra navelor trebuie înregistrată atât în registrul
teritorial al căpităniei zonale, cât şi în registrul centralizat, fie că se modifică sau nu
________________________________________________________________________ 96
________________________________________________________________________
naţionalitatea navei în cauză. Autoritatea Navală Română solicită aceste evidenţe
centralizate.
Construcţia navei, reparaţia ei ori călătoria sau evenimentele ce pot apărea pe
perioada deplasării pot fi finanţate prin mijloace atât de drept comun, cât şi prin
împrumut maritim. Conform art.601 Ccom împrumutul maritim este încheiat de
comandantul navei în baza puterilor date de lege şi prin care el „dă garanţie vasul,
navlul, mărfurile în totalitate sau parţial, cu condiţia ca suma împrumutată să o piardă
împrumutătorul dacă lucrurile date în garanţie ar pieri. Dacă ele vor ajunge bine în port,
împrumutătorul să-şi primească banii, împreună cu prima convenită de părţi”.
Reglementat în art.601-615 Ccom, împrumutul maritim este o instituţie specifică
dreptului maritim, diferită fundamental de împrumutul obişnuit. Ca natură juridică,
împrumutul maritim îndeplineşte 3 finalităţi, fiind: o asociere la risc, o creditare şi o
asigurare în acelaşi timp. O asociere pentru că îl asociază pe creditor la riscul presupus
de călătoria navei, el riscându-şi suma împrumutată în caz de pierdere a mijlocului de
transport în situaţii fortuite ori forţă majoră.
Totodată, acest împrumut dă posibilitatea armatorului ori comandantului navei să
finanţeze cu banii creditorului deplasarea pe mare ori continuarea ei.
Acest împrumut deţine şi funcţia de asigurare pentru că pune la dispoziţia
armatorului, înainte de a se produce eventualul sinistru, suma pe care ar primi-o de la
asigurător abea după pierderea navei prin accident.
Garantarea plăţii creanţelor maritime poate fi făcută prin instituirea unui gaj sau
unei ipoteci asupra navei comerciale.
În acest domeniu maritim operează privilegiul asupra navei.
În transporturile maritime internaţionale sunt aplicabile şi prevederile Convenţiei
internaţionale privind sechestrul de nave de la Bruxelles din 1952, pentru unificarea
anumitor reguli privind sechestrul asigurător de nave maritime (la care România a
aderat prin Legea nr. 91/1995). Potrivit Convenţiei, măsura sechestrului asigurător
constă în imobilizarea navei cu acordul autorităţii juridice competente pentru garantarea
unei creanţe maritime. Imobilizarea are drept scop să-l determine pe deţinător(armator)
la o plată de bunăvoie, sub ameninţarea că în caz contrar se va proceda la o vânzare
silită pentru realizarea sumei necesare stingerii datoriei(art.1 paragraf 2 al Convenţiei).
5.6. Contractul de transport maritim internaţional

________________________________________________________________________ 97
________________________________________________________________________
Prin contractul de transport maritim internaţional cărăuşui se obligă să deplaseze
pe mare, de la portul de expediere şi până la cel de destinaţie, pasageri ori o
încărcătură determinată, în schimbul unei remuneraţii.
Prin cărăuş se are în vedere, aşa cum se defineşte în art.1 al Convenţiei de la
Hamburg din 1978 (Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare,
ratificată de România prin Decretul nr.343/1981), orice persoană care sau în numele
căreia, a încheiat un contract de mărfuri pe mare cu un încărcător.
Deplasarea pe mare în baza unui contract de transport poate fi ocazională sau
organizată sub formă de curse regulate între anumite porturi, pe un traseu anume
prestabilit şi cu un orar invariabil fixat dinainte.
Contractul de transport maritim este distinct de contractul de navlosire pentru că
acesta vizează deplasarea de călători ori de marfă şi nu are în vedere nava propriu-zisă.
Părţile contractului de transport maritim internaţional
Contractul de transport maritim de persoane e încheiat între cărăuş şi pasager.
Contractul de transport maritim de mărfuri se încheie între cărăuş şi expeditorul
mărfii şi din acest contract rezultă şi anumite drepturi şi obligaţii şi faţă de destinatar.
Calitatea de cărăuş o poate avea proprietarul navcei, cât şi navlositorul acesteia. Se
face diferenţa între cărăuş în sens generic şi cărăuşui efectiv.
Cărăuşul efectiv este orice persoană căreia cărăuşul în sens generic, i-a
încredinţat efectuarea parţială ori totală a unui transport de mărfuri. În contractul originar
de transport este doar cărăuşui în sens generic, iar cărăuşui efectiv acţionează ca un
subcontractant al celui dintâi.
Destinatarul este persoana în drept să preia mărfurile în portul unde sunt
debarcate, la capătul deplasării realizate.
Documentul de transport. Conosamentul
Conosamentul este înscrisul constatator al contractului de transport maritim de
mărfuri, el fiind un titlu reprezentativ al mărfii transmisibil prin gir.
Conosamentele pot fi de următoarele feluri:
- conosament de preluare- care, de regulă, îndeplineşte o funcţie provizorie, care
încetează de la sine o dată ce marfa a fost încărcată.
- conosament de îmbarcare-care atestă faptul că marfa a fost primită efectiv pe
navă;
- conosament nominativ- care il desemnează în cuprinsul lui pe destinatar
________________________________________________________________________ 98
________________________________________________________________________
- conosament la ordin- emis de regulă pe numele destinatarului care, îl poate
ulterior transmite unui terţ prin gir (andosament).
- Conosament la purtător-ce se bucură de simpla transmisibilitate prin simpla
tradiţiune (predare de la un posesor la altul).
Conosamentul trebuie, conform art.566 Ccom, să fie întocmit în 4 exemplare
originale împărţite astfel:
- un exemplar destinat comandantului navei
- un exemplar pentru proprietarul navei(armator)
- un exemplar se predă încărcătorului
- un exemplar e încredinţat celui căruia urmează a-i fi predate la sfârşitul deplasării
bunurile încărcate.
Pe fiecare exemplar se va arăta persoana căreia îi este destinat.
Acţiunile contra cărăuşului nu necesită formularea unei reclamaţii prealabile, însă,
Convenţia de la Hamburg face referire la notificări scrise pe care trebuie ca destinatarul
să le formuleze faţă de cărăuş în situaţii de avariere, întârziere sau pierdere a mărfii.
Notificarea trebuie făcută în termen de 60 de zile calculate din ziua următoare celei
în care mărfurile sunt predate către destinatar.
Acţiunile care se nasc în baza unui contract de transport maritim pot fi soluţionate de
o instanţă judecătorească ori de un tribunal arbitral, dacă există clauza compromisorie,
fapt întâlnit frecvent în practică.
Operaţiunile de transport maritim internaţional sunt efectuate fie direct întemeiul unui
contract de transport maritim, fie prin mijlocirea unei navlosiri(contractul de transport se
suprapune pe o navlosire, navlositorul fiind, în acelaşi timp, cărăuş).
Navlosirea e un contract prin care armatorul se angajează ca în schimbul unui tarif
(navlu) să pună la dispoziţia navlositorului o navă în condiţii optime de navigare şi să o
păstreze în acea stare până la data expirării contractului.
Navlosirea este un contract sinalagmatic, consensual, cu caracter oneros, folosirea
navei având ca echivalent contraprestaţia bănească a navlului datorat armatorului.
Ccom instituie pentru contractul de navlosire obligativitatea formei scrise( în art.557),
fiind folosite în general formulare tipizate.
5.7. Accidentele maritime
________________________________________________________________________ 99
________________________________________________________________________
Riscurile transportului maritim care apar în special pe mare, în afara jurisdicţiei
portului, impun măsuri organizatorice de natură administrativă, întemeiate pe
cooperarea dintre state.
Prevederile legale stabilesc modul de acţiune a navelor în momentul în care are loc
accidentul de navigaţie, cât şi aspectele referitoare la coliziune, răspunderile şi
despăgubirile datorate.
Asistenţa şi salvarea pe mare au ca obiect vieţile oamenilor, nava, mărfurile ori
alte bunuri materiale, inclusiv lupta contra poluării ambianţei.
Riscul iminent al pierderii de vieţi omeneşti pe mare e evidenţiat de regulă prin
lansarea apelului S.O.S.(save our souls). Receptarea acestui mesaj impune oricărei
nave care are această posibilitate, să intervină şi să-şi dea ajutorul solicitat. Această
activitate de salvare a vieţilor omeneşti în primejdie pe mare are, prin definiţie, un
caracter umanitar şi generos, fiind exclusă ideea unui serviciu prestat în scopul obţinerii
de câştig.
Salvarea de bunuri de regulă este o activitate remunerată . intervenţia este
justificată dacă nava asistentă s-ar expune unui pericol grav prin acordarea ajutorului.
Art. 654Ccom defineşte avariile drept toate cheltuielile extraordinare făcute
pentru navă şi pentru povară, fie pentru ambele împreună, fie pentru fiecare în parte, cât
şi toate pagubele care se produc navei şi lucrurilor încărcate, după ambalare şi plecare,
până la sosirea în portul de destinaţie şi descărcare. Deci, e vorba de cheiluielile cu
caracter neobişnuit apreciate ca anormale şi de pagube suferite în cursul transportului
maritim, fie de mijlocul de transport, fie de încărcătură, fie de ambele.
Avariile particulare sunt considerate ca fiind acele pagube încercate şi cheltuielile
făcute fie numai pentru navă, fie numai pentru povară. Avariile particulare se suportă şi
plătesc de proprietarul bunului ce a suferit paguba ori a dat ocazia la o cheltuială.
Avariile comune sunt definite, potrivit art.655Ccom, ca fiind cheltuielile
extraordinare făcute şi pagubele”suferite de bunăvoie pentru binele şi scăparea atât a
navei, cât şi a poverii”. Aceste avarii(comune) se împart proporţional între povară şi
totalitatea navei şi navlului. Ele impun repartizarea prejudiciilor între armator şi
expeditori.
Avariile cele mai frecvente constau în aruncarea în mare a unor bunuri îmbarcate
pentru a uşura nava pe timp de furtună sau alt pericol iminent sau daunele produse atât
________________________________________________________________________ 100
________________________________________________________________________
mijlocului de transport, cât şi încărcăturii, cu ocazia stingerii unui incendiu izbucnit la
bord.
Regulamentele actuale impun oricărei nave să ia măsuri necesare de precauţie
pentru prevenirea arborajului, subordonând răspunderea pentru daunele generate prin
arboraj culpei imputabile navei care a cauzat accidentul.
OBSERVAŢIE:
Arborajul reprezintă coliziunea de nave.

În trecut, datorită lipsei mijloacelor tehnice de orientare pe mare, arborajele erau
foarte frecvente însă, în prezent, sunt mult mai rare. Dimensiunile enorme ale
ambarcaţiunilor de azi produc prejudicii apreciabile în cazul eventualelor ciocniri.
Ccom român, în art.501-503, instituie posibilitatea alegerii pentru proprietarul

navei, de a proceda la abandonul mijlocului de transport în favoarea creditorilor, pentru
a se elibera de răspundere sau de obligaţii, chiar şi când suma totală a daunelor ar fi
mai mare.
________________________________________________________________________ 101
________________________________________________________________________
● Care este autoritatea de stat în materia transporturilor navale şi care sunt

preocupările şi acţiunile ei?
● Cine îndeplineşte funcţia de autoritate de stat în domeniul siguranţei
navigaţiei şi a securităţii navelor?
● Ce atribuţii îi revin Autorităţii Navale Române ?
● Care este deosebirea dintre licenţă şi autorizaţie în domeniul
transporturilor navale?
● Care este scopul garanţiilor băneşti în transporturile navale
internaţionale?
● Ce întrebuinţare are „carnetul de marinar” şi cine il eliberează?
● Care sunt elementele de identificare proprii unei nave?
● Cine are competenţa de a soluţiona acţiunile născute în baza unui
contract de transport maritim?
● Ce este contractul de transport maritim internaţional şi care sunt părţile
acestuia?
● Cum se constată încheierea unui contract de transport maritim
internaţional?
● Ce se înţelege prin „avarii” şi de câte feluri pot fi acestea?
________________________________________________________________________ 102
CAP. 6 TRANSPORTURILE AERIENE
______________________________________________________________________________
CAPITOLUL 6
TRANSPORTURILE AERIENE
Conţinut:
6.1. Definiţii şi noţiuni specifice transportului aerian
6.2. Cadrul legal şi instituţional în materie
6.3. TAROM, principalul operator aerian român
6.4. Transportul aerian în trafic internaţional
Obiective:
Studiul acestui capitol va ajuta la înţelegerea noţiunilor de transport aerian,

infrastructura de transport aerian, operaţiuni de transport aerian. Deasemenea, va putea
fi reţinut cadrul legal, precum şi cel instituţional din acest domeniu al transporturilor
aeriene ( de călători, bagaje, mărfuri) naţionale şi internaţionale (cele de mărfuri).
Vor fi clarificate aspecte ce ţin de răspunderea transportatorului aerian şi de
obligaţiile pe care acesta le are în baza unui contract de transport aerian legal încheiat.
___________________________________________________________________________ 103
______________________________________________________________________________
6.1. Definiţii şi noţiuni specifice transportului aerian
Transportul aerian constă în deplasarea de mărfuri ori persoane pe calea

aerului cu ajutorul unei aeronave şi folosind infrastructura de transport aerian.
Infrastructura de transport aerian este constituită în primul rând din aeronave,
aeroporturi şi sisteme de control şi siguranţă a traficului aerian.
Spaţiul aerian naţional este format, conform art.6 alin.(1) Caerian şi art.2 din
L.nr 257/2001 privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat
spaţiul aerian al României republicată(M. Of nr.684/29 iulie 2005), din coloana de are
situată deasupra teritoriului de suveranitate al României, până la limita inferioară a
spaţiului extraatmosferic. Totodată, art. 8 Caerian prevede că sunt asimilate cu spaţiul
aerian naţional, din punct de vedere al navigaţiei aeriene, şi spaţiul aerian de deasupra
zonei internaţionale a Mării Negre, alocat de Organizaţia Aviaţiei Civile
Internaţionale(O.A.C.I), în baza acordurilor regionale de navigaţie aeriană, cât şi spaţiul
aerian al altor ţări, stabilit prin acorduri şi convenţii internaţionale cu delegarea pe
termen limitat ori permanentă, în scopul asigurării serviciilor de trafic aerian şi numai pe
durata delegării.
Clasificarea spaţiului aerian din punct de vedere al asigurării serviciilor de trafic
aerian se stabileşte potrivit standardelor decise de organizaţiile internaţionale de aviaţie
civilă la care România este parte contractantă.
Determinarea principiilor şi regulilor de folosire a spaţiului aerian naţional pentru
activităţile aeronautice civile intră în competenţa Ministerului Transporturilor.
Prevederile din sfera traficului aerian naţional sunt aplicabile zborurilor tuturor
aeronavelor, indiferent de categoria şi naţionalitatea lor. Aeronavele de stat, atunci când
zboară în spaţiul aerian rezervat aviaţiei civile, vor respecta prevederile din acest
domeniu.
Traficul în spaţiul aerian rezervat aviaţiei civile e permis aeronavelor civile în baza
unei aprobări date în condiţiile legii. Aeronavele militare străine au permis zborul în
spaţiul rezervat aviaţiei civile numai dacă există o aprobare de survol dată de Min.
Transporturilor, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale.
Aeronavele civile ce survolează teritoriul României sunt obligate să achite
anumite tarife pentru folosirea serviciilor şi instalaţiilor de navigaţie aeriană.
___________________________________________________________________________ 104
______________________________________________________________________________
Prin aeronavă C.aerian în art.3 pct.3.7 înţelege acel aparat ce se poate menţine
în atmosferă cu ajutorul altor reacţii ale aerului decât cele asupra suprafeţei pământului
şi le clasifică în două categorii:
(1) aeronave civile- al căror regim juridic il reglementează în mod special( referitor la
înmatriculare, închiriere,...)
(2) aeronave de stat- respectiv acele aeronave folosite pentru servicii militare, vamale
ori de poliţie, celelalte aeronave sunt civile.
Aeronavele civile sunt obligate, în baza art.11 alin.(2)C.aerian, să aterizeze şi să
decoleze numai pe aerodromuri cert6ificate pentru aceasta şi pe alte terenuri ori
suprafeţe de apă, în condiţii stabilite prin Hotărâre de Guvern. În cazul zborurilor
internaţionale, aeronavele sunt obligate să aterizeze şi să decoleze pe sau de pe un
aeroport deschis traficului aerian internaţional(art.27).
Aerodromul este definit(art.3 pct.3.6.C.aerian) drept suprafaţa determinată de
pământ sau apă, ce cuprinde eventual clădiri, instalaţii ori materiale, destinată să fie
folosită, în totalitate sau în parte, pentru sosirea, plecarea şi manevrarea la sol a
aeronavelor.
Aeroportul- se consideră a fi acel aerodrom certificat pentru operaţiuni de
transport aerian public.
Aeroportul internaţional- e definit ca fiind acel aeroport nominalizat ca aeroport
de intrare şi plecare destinat traficului internaţional al aeronavelor şi în care sunt
asigurate facilităţile de control pentru trecerea frontierei de stat, pentru controlul vamal,
de sănătate publică, pentru controlul veterinar şi fitosanitar, cât şi alte facilităţi
asemănătoare.
Aerodromurile civile C.aerian le clasifică în raport de forma de proprietate în : - de
proprietate publică şi- de proprietate privată. Din punct de vedere operaţional,
aerodromurile pot fi deschise circulaţiei aeriene publice ori închise ei. Pe cele civile
deschise, operaţiunile trebuie să fie certificate de Min. Transporturilor care, va ţine un
registru de evidenţă a tuturor aerodromurilor civile certificate din România.
Operaţiunile aeriene civile se clasifică în C.aerian în:
a. operaţiuni de transport aerian public – care au ca obiect deplasarea de pasageri,
bagaje, mărfuri şi poştă realizate pe baze comerciale de către operatori de transport
care deţin atât certificat de transport aerian, cât şi licenţă de transport aerian. Efectuarea
___________________________________________________________________________ 105
______________________________________________________________________________
acestor operaţiuni se face fie prin curse periodice regulate, fie prin curse cu periodicitate
neregulată.
Transporturile cu periodicitate regulată- sunt cele efectuate pe baza unor orare
publicate şi rute prestabilite menite să facă legătura între două sau mai multe
aeroporturi şi în care capacitatea comercială disponibilă e pusă la dispoziţia publicului
contra cost.
Transporturile neregulate – sunt cele ce nu îndeplinesc condiţiile celor regulate,
ci, sunt acele transporturi în sistem charter-party, efectuate pe itinerarii şi în condiţii
negociate între operatorul de transport şi client.
b. Operaţiuni de aviaţie generală
c. Operaţiuni de lucru aerian
În conformitate cu prev. art.46C.aerian, transporturile aeriene publice sunt
realizate pe bază de contract de trasnsport carese încheioe între operatorul aerian şi
pasager sau expeditorul de marfă şi/sau poştă. În baza acestui contract, operatorul
aerian(transportatorul) se obligă să ducă pe calea aerului, la destinaţie, pasagerii,
bagajele, mărfurile sau poşta. El va răspunde pentru orice prejudiciu care a produs
decesul ori vătămarea sănătăţii persoanelor sau avarierea ori pierderea bagajelor, a
mărfii sau a poştei.
c.aerian prevede în art.47 alin.(2) teza a II a că regimul răspunderii operatorului
aerian este, în cazul transporturilor interne, cel dat de dispoziţiile Cciv referitoare la
contractul de transport, în măsura în care nu a fost stabilită răspunderea printr-o normă
specială.
În dreptul transporturilor aeriene, răspunderea transportatorului este nelimitată. În
cazul transporturilor aeriene internaţionale, în sfera răspunderii operatorului de transport
sunt incidente convenţiile şi acordurile la care România e parte.
Operatorii aerieni(sau titularii operaţiunilor de transport aerian public) sunt
împărţiţi în C aerian în operatori aerieni români şi operatori aerieni străini.
Operatorii aerieni români trebuie:
 să deţină un certificat de operator aerian în termen de valabilitate
 să deţină o licenţă de transport pentru a putea efectua transporturi publice interne
sau internaţionale(aeriene), indiferent că o fac prin curse regulate sau neregulate.
Aceasta se eliberează de Min.Transporturilot, conform Regulamentului(CE)
nr.1008-2008, prevederilor Parlamentului European şi al Consiliului. Există şi
___________________________________________________________________________ 106
______________________________________________________________________________
excepţii de la această regulă care, sunt stabilite de minister prin prevederi
specifice.
Operatorii aerieni străini pot efectua transporturi publice regulate sau nu, spre
sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic recunoscute de
Min.Transporturilor în conformitate cu prevederile şi convenţiile internaţionale la
care România e parte.
6.2. Cadrul legal şi instituţional in domeniu

Cadrul legal
În sfera transporturilor aeriene reglementarea cadru este reprezentată de
OG nr.29/2007 privind Caerian republicat (M.Of. nr.45/26 ian.2001) şi modificat
prin O.G. nr.808/2011 pentru aprobarea Procedurii privind acordarea,
suspendarea sau revocarea licenţei de operare(M.Of. nr. 748/25 oct.2011).
In completarea regimului juridic aplicabil raporturilor care rezultă din
executarea unui transport pe calea aerului sunt aplicate dispoziţiile Cciv
referitoare la contractul de transport.
În domeniul dreptului transporturilor este inclus numai transportul aerian cu
caracter civil, nu şi cel cu caracter militar care, este obiect de reglementare al
dreptului internaţional public.
Autoritatea de stat în domeniul aviaţiei civile este Min.Transporturilor.
acestuia îi revin ca atribuţii principale:
- întocmirea strategiei de dezvoltare a aviaţiei civile
- emiterea reglementărilor obligatorii de autorizare şi/sau licenţiere a agenţilor
aeronautici şi a operatorilor civili pentru realizarea activităţilor aeronautice
civile, eliberarea, prelungirea valabilităţii şi validarea, echivalarea,
suspendarea şi retragerea documentelor de autorizare şi/sau de licenţiere a
agenţilor aeronautici civili;
- organizarea şi efectuarea activităţii de registru, de inspecţie şi control în
aviaţia civilă
- asigurarea certificării tehnicii de aviaţie civilă
___________________________________________________________________________ 107
______________________________________________________________________________
- garantarea organizării şi funcţionării serviciilor civile de navigaţie aeriană
înspaţiul aerian al României, aprobarea survolării teritoriului naţional şi
decolării şi aterizăriiaeronavelor civile de pe şi pe aeroporturile situate pe
teritoriul Române
- autorizarea funcţionării aerodromurilor civile,
- aprobarea tarifelor de folosire a infrastructurilor de transport aerian de interes
public naţional,
- asigurarea cadrului legislativ şi reglementărilor necesare pentru dezvoltarea
unui mediu concurenţial normal în sfera transporturilor aeriene;
- asigurarea împreună cu organele specializate ale ministerelor abilitate legal, a
asistenţei activităţilor de căutare şi de salvare a aeronavelor civile implicate în
accidente.
Atribuţiile pe care le are, Min. Transporturilor şi le exercită direct sau prin
delegarea unor organisme tehnice specializate, instituţii publice ori societăţi comerciale
specializate.
6.3. TAROM, principalul operator aerian român

Compania naţională de transporturi aeriene TAROM SA este cel mai mare
operator aerian român. Ea realizează legături aeriene între România şi destinaţii din
Europa, Asia, Africa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi cel Indepărtat, cât şi
transporturi interne între aeroporturile principale din România. A fost organizată în 1990
ca societate comercială pe acţiuni prin reorganizarea Companiei de transporturi aeriene
„TAROM-transporturi aeriene române”. Acţionarii principali ai acestei societăţi sunt:
Statul român reprezentat prin Min. Transporturilor, SIF Muntenia, Regia Autonomă
„Administraţia Română a serviciilor de trafic aerian”- ROMATSA, Aeroportul
Internaţional”Henri Coandă” Bucureşti.
Transportul aerian este”deservit” de16 aeroporturi internaţionale(Buc.
Otopeni, Buc. Băneasa, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara, Arad; Sibiu, Tulcea, Iaşi,
Suceava, Bacău, Tg. Mureş, Baia Mare, Craiova, Oradea, Satu Mare).
TAROM are ca obiect de activitate efectuarea transporturilor aeriene interne şi
internaţionale de călători, bagaje, mărfuri şi poştă şi prestaţii în legătură cu transpotul
aerian(precum comercializare în regim duty-free, handling, catering), transport terestru
în continuarea celui aerian, ş.a. TAROM poate, în condiţiile legii, să participe la crearea
___________________________________________________________________________ 108
______________________________________________________________________________
de societăţi comerciale cu obiect de activitate asemănător, împreună cu persoane fizice
ori persoane juridice române sau străine, însă nu şi la formarea de societăţi cu obiect de
activitate constând în fabricarea de material aeronautic.
În 1997 s-a hotărât privatizarea TAROM-ului cu îndeplinirea anumitor condiţii
referitoare la acţionari, printre care şi cea conform căreia Statul român nu va putea
deţine sub 33,4% din toate drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor.
Totodată, persoanele fizice salariate ale TAROM vor putea deţine 5% din totalul
drepturilor de vot, persoanele juridice şi/sau fizice de altă cetăţenie/naţionalitate decât
cea română, nu vor putea să deţină, individual sau cumulat, mai mult de 49% din totalul
drepturilor de vot în AGA TAROM. Până în prezent nu s-a realizat privatizarea TAROM.
6.4. Transportul aerian în trafic internaţional

În prezent transportul aerian în trafic internaţional e reglementat în Convenţia
de la Montreal din 1999, care se aplică transporturilor internaţionale de persoane,
bagaje ori mărfuri, făcute cu o aeronavă contra unui tarif.
Conform Convenţiei, transportul internaţional este orice transport ce are, în
conformitate cu acordul dintre părţi, punctul de plecare şi cel de destinaţie, indiferent
dacă există sau nu o întrerupere a transportului ori o transbordare, sunt aflate fie pe
teritoriul a două state părţi, fie pe cel al unui singur stat parte, în situaţia în care există o
escală stabilită pe teritoriul altui stat, chiar dacă acel stat nu e unul parte.
În transportul de mărfuri, documentul de transport folosit se numeşte
„scrisoare de transport aerian”. Ea este întocmită de expeditor în 3 exemplare: 1.
semnat de expeditor şi are menţiunea „pentru transportator”, 1- semnat de transportator
şi expeditor, ce are menţiunea „pentru destinatar” şi 1- semnat de transportator şi
înmânat expeditorului, după acceptarea mărfii.
Răspunderea pentru exactitatea şi corectitudinea informaţiilor din scrisoarea
de transport aerian şi din chitanţa de primire a mărfii, când informaţiile au fost date de el,
o are expeditorul. Transportatorul va fi răspunzător numai pentru informaţiile înscrise de
el ori în numele lui în chitanţa de primire sau în datele înregistrate pe calculator.
Scrisoarea de transport aerian ori chitanţa de primire a mărfii reprezintă până
la proba contrară, dovada încheierii contractului, a acceptării mărfii şi a îndeplinirii
condiţiilor de transport menţionate în ea.
___________________________________________________________________________ 109
______________________________________________________________________________
Obligaţia principală pe care şi-o asumă transportatorul prin contract de
transport este de a deplasa marfa la destinaţie în condiţii convenite cu expeditorul.
Convenţia de la Montreal reglementează o obligaţie specifică a expeditorului
şi anume aceea de a furniza toate documentele şi informaţiile necesare pentru
îndeplinirea formalităţilor cerute de autorităţile vamale, poliţie sau alte autorităţi publice,
mai înainte ca marfa să fie livrată destinatarului. Transportatorul nu e obligat să verifice
corectitudinea ori suficienţa acestor informaţii sau dopcumente.
Transportatorul are obligaţia ca, la ajungerea la destinaţie, să-l înştiinţeze pe
destinatar imediat ce soseşte marfa, dacă nu s-a stipulat altfel în contractul de transport.
Dacă transportatorul recunoaşte pierderea mărfii ori dacă marfa nu a sosit la expirarea
unui termen de 7 zile de la data la care ar fi trebuit să sosească, destinatarul e în drept
să exercite drepturile ce rezultă din contractul de transport împotriva transportatorului.
Transportatorul va răspunde în caz de daune urmare a distrugerii, pierderii,
deteriorării mărfii, cu condiţia ca acestea să fi intervenit pe perioada transportului adică
pe perioada în care se afla în grija lui. El va putea fi tras la răspundere şi în situaţia
întârzierii mărfii.
Transportatorul va fi exonerat de răspundere dacă se face dovada că
distrugerea, pierderea ori deteriorarea mărfii a fost datorată de:
a. un defect al mărfii, calităţii sau viciului ei
b. ambalării în mod necorespunzător a mărfii, făcută de o altă persoană decât
el, prepuşii sau mandatarii lui
c. o stare de război sau conflict armat
d. o acţiune a autorităţii publice în legătură cu intrarea, ieşirea sau tranzitul
mărfii.
Dacă a fost stabilită răspunderea transportatorului pentru distrugere, pierdere
deterioraresau întârziere, Convenţia limitează cuantumul despăgubirilor la care poate fi
obligat la17 DST(Drepturi Speciale de Tragere) per kg.
Rezolvarea litigiilor privitoare la răspunderea transportatorului aerian se poate
face pe cale judiciară, cât şi prin arbitraj.
Convenţia e cea care stabileşte : competenţa organului de jurisdicţie, care
sunt părţile litigante, care e legea aplicabilă şi care sunt termenele de prescripţie.
Destinatarul va trebui să adreseze o reclamaţie prealabilă transportatorului
imediat după descoperirea stricăciunii, ori , cel mai târziu în termen de 14 zile de la data
___________________________________________________________________________ 110
______________________________________________________________________________
primirii. În situaţia întârzierii, reclamaţia trebuie făcută în maxim 21 de zile de la data la
care mărfurile au fost puse la dispoziţia destinatarului . În cazul în care reclamaţia
prealabilă nu e introdusă în termenelşe impuse de Convenţie, destinatarul va fi decăzut
din dreptul de a-l mai acţiona în justiţie pe transportator, cu excepţia cazului de fraudă
din partea transportatorului.
___________________________________________________________________________ 111
______________________________________________________________________________
●Cum se numeşte documentul de transport aerian de mărfuri şi cine îl

întocmeşte?
●Cui îi revine răspunderea pentru corectitudinea şi exactitatea
informaţiilordin scrisoarea de transport aerian?
●Pentru ce e atrasă răspunderea transportatorului în acest contract de
transport aerian de mărfuri?
●Care este obligaţia specifică ce o are expeditorul în baza Convenţiei de la
Montreal?
●In ce situaţii destinatarul îşi va putea exercita drepturile ce rezultă din
contractul de transport împotriva transportatorului?
___________________________________________________________________________ 112
______________________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE
I. Monografii:
1.G. Caraiani, C. Cazacy, Transporturi şi expediţii internaţionale, Ed. Economică,
Bucureşti, 1995
2. Ghe. Caraiani, Lexicon. Transporturi şi vamă, Ed. Wolters Kluver, 2009
3. I.T.Ciobanu, Dreptul transporturilor. Transportul terestru şi aerian, Ed. Actami,
Bucureşti, 2000
4. A.Constantin, Transporturi şi expediţii internaţionale, Ed. All, Bucureşti, 1995
5.Gina-Orga Dumitriu, Răspunderea juridică în contractul comercial de transport de
mărfuri,Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008
6.Emilia Ezer, Contractul de transport internaţional pe şosele, Ed. Universul Juridic, Buc,
2010
7. Florin Făinişi, Dreptul transporturilor,Ed. Solaris, 2009
8. Ghe. Piperea, Dreptul transporturilor, ediţia 3, Ed. C.H.Beck, Bucureşti 2013
9. D.A. Sitaru, Contractul de transport internaţional de mărfuri, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2007
10. Cristina Stanciu, Dreptul transporturilor, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008
II. Acte normative:

Cciv.-Cap. VIII, Cartea a V-a, art.1955-2008
Codul comercial-Cartea II- Despre comerţul maritim şi despre navigaţie
O.G. nr. 19/1997 privind transporturile
O.G. nr.29/1997 priv. Codul aerian, republ. Şi modificat prin O.G.nr.808/2011 pentru
aprobarea Procedurii privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenţei de operare.
O.G. nr.42/1997 priv. transport maritim şi pe căile navigabile interioare
O.G. nr.88/1999 priv. stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de mărfuri
O.G.nr. 7/2005 priv. aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România
O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere
H.G. nr.24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Min. Transporturilor pentru punerea
în aplicare a O.G. nr.19/1997
Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe
şosele(C.M.R), Geneva 1956
Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare , 1978, adoptată la
Hamburg, la 31martie 1978(„Regulile de la Hamburg”)
Convenţia Internaţională privind transportul internaţional feroviar(COTIF), Berna 1980
Convenţia de la Montreal privind traficul aerian internaţional din anul 1999
___________________________________________________________________________ 113

CURS Transporturi PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS Transporturi PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea „Dunărea de Jos”

GĂLĂŢEANU OANA ELENA

1.2. Clasificarea transporturilor................................................................................2

1.3. Principii ale organizării şi executării transporturilor în economia de piaţă.........3

1.4. Dreptul transporturilor........................................................................................5

1.4.1. Noţiunea de drept al transporturilor.................................................................6

1.4.2. Izvoarele dreptului transporturilor...................................................................6

1.4.3. Locul deţinut de dreptul transporturilor în sistemul de drept românesc..........8

1.5. Sistemul naţional de transport............................................................................9

CAP.2 CONTRACTUL DE TRANSPORT..................................................................15

SISTEMUL NATIONAL DE TRANSPORT

1.1. Noţiunea de transport

1.2. Clasificarea transporturilor

1.3. Principii ale organizării şi executării transporturilor în economia de piaţă

1.4. Dreptul transporturilor

1.4.1. Noţiunea de drept al transporturilor

1.4.2. Izvoarele dreptului transporturilor

1.4.3. Locul deţinut de dreptul transporturilor în sistemul de drept românesc

1.5. Sistemul naţional de transport

Parcurgerea acestui capitol introductiv va ajuta la:

* înţelegerea şi familiarizarea cu noţiunile de : -transport; -transportator;- activităţi

* reţinerea criteriilor de clasificare a transporturilor şi a tipurilor de transporturi

* înţelegerea noţiunii de drept al transporturilor şi a izvoarelor acestuia

* înţelegerea regulilor ce stau la baza organizării şi desfăşurării activităţii de transport

* înţelegerea sistemului naţional de transport şi a alcătuirii lui

1.1. Noţiunea de transport

Transportul constituie un element indispensabil unei civilizaţii. Crearea şi

1.2. Clasificarea transporturilor

1.3. Principii ale organizării şi executării transporturilor în economia

În domeniul transporturilor, statul român, potrivit O.G.nr.19/1997, îşi asumă

1.4. Dreptul transporturilor

1.4.2. Izvoarele dreptului transporturilor

B.1. Izvoarele de drept intern/naţional

1.4.3. Locul pe care il deţine dreptul transporturilor în sistemul

1.5. Sistemul naţional de transport

● In ce constă activitatea propriuzisă de transport?

● Care sunt criteriile de clasificare ale transporturilor?

● Cum sunt efectuate transporturile multimodale de mărfuri?

● Cum putem defini dreptul transporturilor?

● Din ce este alcătuit sistemul naţional de transport?

2.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de transport

Parcurgerea acestui capitol va înlesni:

2.1. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de transport

2.1.1. Reglementarea juridică a contractului de transport. Noţiunea şi

2.1.2. Caracterele juridice ale contractului de transport

2.2. Incheierea contractului de transport

(b). Expeditorul- este, în contractul de transport bunuri, cocontractantul transportatorului.

2.2.b. Destinatarul şi poziţia lui faţă de părţile contractului de transport

2.2.c.2. Condiţiile de formă

2.2.d. Efectele contractului de transport mărfuri

● Transportatorul- are următoarele obligaţii :

B. Obligaţiile părţilor contractului de transport bunuri la punctul de pornire:

C. Obligaţiile părţilor contractului de transport de bunuri în cursul deplasării mărfii

c) în situaţia bunurilor de import faţă de care s-au impus măsuri de carantină

F. Transporturi modificate prin voinţa expeditorului

2.3. Regimul juridic al bunurilor transportate şi drepturile

OBSERVAŢIE: Privilegiul este un drept de preferinţă pe care legea îl acordă

Privilegiul transportatorului rezultă dintr-un gaj tacit pe care i-l recunoaşte

2.4. Răspunderea juridică a transportatorului

2.4.1. Cadrul legal şi condiţiile necesare pentru antrenarea acestei

4. să fie legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Uneori autorului pagubei va

1. Fapta ilicită poate fi materializată, în general, într-o acţiune sau o omisiune.

2.4.2. Răspunderea transportatorului pentru fapta altuia