Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ISTORIE
MASTER ISTORIE SI POLITICĂ MILITARĂ

BĂTĂLIA DE LA TURTUCAIA
Pascaru Florin Vasilică
Anul II
Bătălia de la Turtucaia

„Războiul cel mare” sau „ Războiul Națiunilor” a fost primul conflict militar de
dimensiuni globale. Cronologic, evenimentele s-au desfășurat astfel: În 28 iulie 1914,
Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (în data de 23 iulie 1914 Viena a at un ultimatum
sârbilor, caracterizat ca inacceptabil de către un stat suveran, considarați vinovați după ce
Gavrilo Princip, membru al unei organizații sârbești ultranaționaliste, „Mâna Neagră”, l-a
ucis pe mostenitorul tronului Vienei, arhiducele Franz Ferdinand1, pe 28 iunie 1914). Pe 30
iulie 1914, Rusia a demarat mobilizarea generală, pe motiv că susține suveranitatea Serbiei,
stat slav. Ca răzpuns, aliata Austro-Ungriei, Germania, a declarat război Rusiei la 1 august
1914, și Franței pe data de 3 august, urmată de invadarea Belgiei pe 4 august 1914. Ca
răzpuns la această acțiune, Anglia si dominioanele sale declară război Germaniei, pe 5
august. Austro-Ungaria a declarat și ea război Rusiei, pe data de 6 august 1916, iar Serbia
declară război Germaniei, în aceeași zi. Pe 11 august 1914, Franța declară război Austro-
Ungariei, iar pe 12 august același lucru este făcut și de Anglia2. Prin declarația de război
adresată de Japonia Germaniei, conflictul devine mondial (23 august 1914). Imperiul Otoman
intră în război declarând război întregii Antante pe 12 noiembrie 1914 3. Italia va intra în
război în mai 1915, prin declarația de război adresată Austro-Ungariei, România urmând-o,
printr-o declarației de război datată pe 14 august 1916 și adresată tot Austro-Ungariei. Anul
1917 aduce în război SUA împotriva Puterilor Centrale, dar și Grecia, de partea Antantei, dar
iese din război Rusia, prin pacea cu nemții de la Brest-Litovsk4, deoarece începuse revoluția
bolșevică. Pe 11 noiembrie 1918 s-a semnat armistițiul, iar războiul a luat sfârșit.
Cauzele războiului:
Cauza principală a Primului război mondial a fost refuzul imperiilor de a acorda
populațiilor popoarelor din interiorul granițelor dreptul la autodeterminare, popoare dornice
de a-și hotărî singure soarta5. Bosnia a fost anexată și ocupată de Austro-Ungaria în 1908,
Autro-Ungaria fiind un stat multi-etnic, având între granițe numeroase minorități, printre care
găsim și românii din Ardeal sau pe cei din Bucovina. Românilor din Transilvania li se
aprinsese puternic dorința de a deveni liberi, curent propagat de către românii din regatul
României. Aceeași dorința de libertate se găsea și în rândul sârbilor din Bosnia, înflăcărați de
liberatea pe care o propagau cei din regatul sârbesc independent.
Dezvoltarea armamentului, crearea alianțelor de la finele secolului XX, dar și
dorința de a prelua colonii de către Germania au dus la izbucnirea Primului Război Mondial.
În anul 1914 avem bătălii marcante pe Frontul de Vest, unde Germania a atacat
Belgia Neutră, pe Marna și la Ypres, în Ardeni, pe Frontul de Est la Tannemberg și pe
lacurile Mazurriene (primele bătălii navale).6
Anul 1915 aduce cu sine un război de poziții la Gallipolli și deschiderea unui nou
front, cel italian, după 23 mai 1915, și unde cea mai însemnată bătălie are loc pe râul Isonzo.
Anul 1916 aduce infernul. Se dau zdrobitoarele bătălii de la Verdun ,Somme și Luțk,
dar și cele din sudul României, din Dobrogea, sau cele din Ardeal, la care au participat și
armatele române.
Din punct de vedere al statutului de beligeranță, România a fost pe rând stat neutru
(28 iulie 1914-14 august 1916), stat beligerant de partea Antantei (14 august 1916- 9

1
http://unimedia.info/stiri/evenimentul-din-28-iunie-1914-care-a-provocat-inceperea-primului-razboi-modial-
96475.html, accesat la 18 noiembrie 2016.
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondial, accesat la 18 noiembrie 2016.
3
Ibidem
4
Enciclopedia RAO în colaborare cu DeAgostini, Atlas de istorie a lumii, ed. Rao, Bucuresti, 2009, pp.138-139.
5
Idem, pp 136-137.
6
Pierre Renouvin, Primul război mondial, Ed. Corint, 2001, p.40.
decembrie 1917), în stare de armistițiu cu Puterile Centrale (între 10 decembrie 1917- 7 mai
1918), țară necombatantă (24 aprilie-9 noiembrie 1918) și iarăși combatantă de partea
Antantei (9-11 noiembrie 1918).
Când a izbucnit Primul Război Mondial, România era o țară în care, chiar dacă
instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea statului era pe departe de
standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și anacronică, bazată pe o
agricultură de subzistență, tradițională și neproductivă7.
România avea un tratat secret de alianță cu Austro-Ungaria, încheiat tocmai din
1883, însă pozițiile împărțite ale liderilor politici privind alianța în război alături de Puterile
Centrale sau de Antanta, dar proclamarea neutralității de către Italia, au facut ca România să
își declare neutralitatea8.
Perioada de neutralitate a fost perioada când clasa politică de la București, condusă
de I.I.C Brătianu a analizat situația de pe fronturi. Pe toată perioada neutralității, România a
fost bombardată atât din partea Antantei, cât și din partea Puterilor Centrale, cu propuneri ș
cu promisiuni pentru a li se alătura. Ambele tabere aveau mare nevoie de România, fie pentru
a aduce o forță proaspătă, deoarece ceilalți membri erau epuizați, fie că aveau nevoie de
resursele solice si subsolice care se găseau pe teritoriul acesta.9
Perioada neutralității se încheie în august 1916, când vine un ultimatum din partea
Antantei, prin care i se cerea „acum ori niciodată”să i se alăture. Un tratat de alianță se
încheie pe 4 august 1916, chiar dacă situația de pe fronturi nu era satisfăcătoare. iar în
noaptea de 15 august 1916, trupele române trec Carpații în Transilvania. O victorie rapidă are
loc chiar pe 16 august 1916, odată cu eliberarea Brașovului, însă euforia victoriei a fost
imediat spulberată de o serie de înfrângeri zdrobitoare pe frontul de sud10 .
Conform planului de mobilizare al armatei si a documentelor planului operativ
cunoscut sub denumirea „Ipoteza Z”, din ordinul Comandamentului Suprem al României, în
noaptea de 14/15 august 1916 au fost mobilizate: Marele Cartier General, două divizii de
infanterie, patru comandamente de corp de armată, o brigadă de grăniceri, cinci brigăzi de
călărași, două brigăzi și două regimente de artilerie grea (total 32 de baterii), un regiment si
un divizion de artilerie de munte ( cu 13 baterii), artilerie antiaeriană (113 tunuri)artleri
capetelor de pod de la Turtucaia, Silistra și Cernavodă (26 de baterii și 52 de turele), artilerii
de pozții, trupele de geniu, aviația, corpul automobilelor, Cetatea Bucuresti, și regiunea
întărită Focșani-Nămoloasa-Galați, Corpurile de armată I-IV, și diviziile 11-16 și părțile
sedentare și formațiunile din zona interioară. În total au fost mobilizate 336 de batalioane,
104 escadroane, 379 baterii. efectivul total mobilizat a fost 833 601 oameni11.
Intrarea României în Primul război mondial , în august 1916, după doi ani de
expaectativă, a avut scopul de a elibera pe românii din teritoriile românești care ase aflau sub
asuprirea Imperiului Austro-Ungar, obiectiv sustinut si de către statele membre ale coaliției
Antantei, cu condiția intrării României în război de partea lor.
Trecerea Carpaților în Ardeal și victoriile rapide asupra trupelor Austro-Ungare,
luate prin surprindere, au fost imediat urmate de dezastrul de la Turtucaia, unde armata
română a fost distrusă de trupele germano-bulgare aflate sub conducerea lui Mackensen.
Acestei înfrângeri vor urma și altele , ca eșecul manevrei de la Flămânda, eșecul de pe
Neajlov, bătălia pentru București, ocuparea capitalei de către trupele Puterilor Centrale, iar
toate aceste acțiuni au dus la prăbușirea moralului armatei române și a întregii națiuni12.

7
Dinu C. Giurescu, Istoria ilustrată a românilor, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1981, pp 383-385.
8
Idem, p.369
9
Ibidem
10
Ioan Scurtu, Ferdinand I, Ed. Enciclopedică, Bucuresti, 2016, p.269
11
Călin Hețea, Armata si luptele românilor. Breviar de istorie militară. Ed. Nemira, Bucuresti, 2004, pp.169-170.
12
Historia, Anul XVI, nr 176, septembrie 2016.
La originea răului și a faptului că moralul întregii Românii era la pământ stă
raportarea la o victorie și nu la șocul unei înfrângeri. Victoria din 1913, când România a
trecut Dunărea , a învins armata bulgară și a impus pacea de la București, a fost foarte prost
înțeleasă de clasa politică de la București. Aceata a crezut că se poate pune în postura de
arbitru al Balcanilor și că România este noua putere regională13. În 1913 eram buni, eroi, pe
cai mari, nu mai conta că armata română nu luptase cu nimeni față în față, iar ceea ce s-a
întâmplat atunci , la inceputul lui septembrie 1916, a însemnat pentru poporul român si pentru
elita politică românească umilința în fața unor bulgari pe care ii credea net inferiori. La 25
august/7 septembrie 1916, ziarele din București arătau că armata română pierduse Turtucaia,
veste care a produs o undă de șoc în răndul bucureștenilor, asta deoarece Turtucaia era la doar
60 de km de capitală. Armata română a pierdut pe mâna ei, din cauza lașității și a
incompetenței unor ofițeri14.
Deoarece Turtucaia avea o importanță geostrategică deosebită , autoritățile române
au întărit zona pe perioada neutralității15. Întăriturile făcute în zona Turtucaia au fost însă
umbrite de concepția defensivă pusă în aplicare de comandamentul român, care ignora
complet lecțiile câmpurilor de luptă din perioada 1914-1916: Fortificațiile fixe s-au
demonstrat a fi vulnerabile dacă nu erau sprijinite de o forță mobilă, iar artileria nu trebuia să
lipsească de la Turtucaia16.
Trtucaia era vilnerabilă din punct de vedere geostrategic. Era așezată pe capătul
vestic al Dobrogei, forțele ruso-române aflându-se destul de departe spre est, despărțiti de
restul României de Dunăre.
Conform planului de campanie, pe Dunăre, forțele Armatei 3 Română urmau să
rămână , inițial până a concentrarea Corpului 47 Armată Rusă, în apărare, între Calafat și
Marea Neagră, ca mai apoi să treacă la defensivă doar ca să atingă linia Rusciuk- Șumla-
Varna17. Armata 3 avea doar misiune defensivă, să apere granița de sud a țării în timp ce
armatele 1 si 2 acționau ofensiv pe linia Carpaților , în Transilvania. Pentru operațiunile
defensive de la Dunăre, au fost organizate trei grupuri de forțe: Corpul 6 armată, parte din
divizia 20 Infanterie; Grupul de Vest, între Calafat și Olt, și din diviziile 18 Infanterie ș 1
cavalerie s-a fosrmat „Grupul Central”., iar Grupul de Esrât, destinat să apere Dobrogea, era
format din divizia 17 Infanterie, divizia 9 Infanterie și divizia 19 Infanterie18.
Apărarea Dobrogei a fost percepută prin dispunerea în acoperirea frontierei a
trupelor de grăniceri, infanterie si cavalerie, a căror misiune avea caracterul unui serviciu de
supraveghere și recunoastere, si nu de apărare a frontierei in fața unei armate si in timpul unui
război. Asta este o primă mare greșeală a Statului Major si a autorităților.
O primă poziție de apărare cu caracter relativ insular cuprindea capetele de pod
fortificate Silistra, Turtucaia și bazargic, însă acestea erau desfășurate pe o linie de 113 km.
La sud de Dunăre însă, inamicul germano-bulgar a observat proasta distribuire a
trupelor și întăririlor române de la nord de Dunăre, cât și neglijența acestora. În vederea
trecerii la ofensivă, Bulgarii și-au concentrat la Dunăre Armata 3 Bulgară, condusă e
generalul Stefan Tosev, formată din trei divizii de Infanterie, o divizie de cavalerie, dar și un
detasament german, cu un total de 62 de batalioane, 23 de escadroane, si 55 de baterii de
artilerie (8 baterii de obuziere si 9 baterii de artilerie grea). Armata 3 făcea parte din grupul

13
Ibidem
14
Ibidem
15
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/turtucaia-si-rusinea-de-a-fi-infranti-de-bulgari, accesat la
17 noiembrie 2016
16
Ibidem
17
Istoria militară a poporului român, Vol. V, Ed. Militară, Bucuresti, 1988, p.416.
18
Ibidem
de forțe Bulgaria Nord, grup care va fi pus sub comanda feld mareșaluluiAugust von
Mackensen19.
Raportul de forțe era favorabil trupelor române și ruse. Atât la nivel de infanterie, cât
si la nivel de cavalerie , românii erau net superiori, cu un procentaj de 30-50 %, inamicul
având avantaj considerabil doar la nivel de artilerie.
Sistemul de apărare în capetele de pod era organizat , in principiu, pe două-trei
poziții de rezistență, distanța între ele fiind de 3-7 km20.
Acestea erau formate ditr-un număr mare de puncte de sprijin (lucrări de fortificație,
executate din pământ, grinzi de lemn sau metal), datate cu guri de foc de artilerie, adăposturi,
șanțuri de comunicație, locașe de tragere. Acestea erau bune în privința apărării împotriva
infanteriei inamice și a artileriei ușoare germano-bulgare, însă vulnerabile în fața unor
lovituri de artilere grea21.
Din primăvara lui 1915, și până cînd România a intrat în război împotriva Puterior
Centrale, Marele Stat Major al Armatei Române a introdus succesiv în capul de pod de la
Turtucaia o serie de unități si subunități, pentru a întări zona. Aici va fi dislocată Divizia 17
Infanterie, la comanda căreia se afla generalul Constantin Teodorescu. Acesta va fi văzut
drept principalul vinovat al înfrângerii, dar și statul major al diviziei, format din doar trei
ofițeri: un maior și doi căpitani22.
Divizia 17 Infanterie avea în compunere Brigada 18 Infanterie, sub comanda
colonelului Nicolae Mărășescu; regimentele 36 si76 Infanterie, fiecare cu câte patru
batalioane; Brigada 39 Infanterie, care nu au paticipat efectiv la lupte. Li se mai alăturau trei
divizioane, un pluton de cavalerie; o companie pionieri-cetate; o secție proiectoare; o secție
ambulanță; un echipaj poduri –fluviu; două automobile; cinci motocicliști și câteva servicii
aferente (artilerie, sanitar, geniu și transporturi)23.
Divizia 17 Infanterie avea ca artilerie 29 de baterii de pozitie, două baterii cal. 53
mm, doua baterii din Regimentul 3 Artilerie, două baterii din Regimentul 5 obuziere și
Divizionul 2 obuziere cal 120 mm24.
Totalul forțelor luptătoare și a armamentului aflat în dotare, existente în capul de pod
Turtucaia, la jumătatea lunii august 1916 ajungea la 17 batalioane (511 ofițeri, 25000 de
soldați de trupă), 18 217narme, 157 piese artilerie de diferite calibre și 66 de mitraliere25.
În timpul bătăliei din septembrie 1916, au mai fost aduse și alte întăriri, astfel că aici
s-a ajuns la un total de 39 de mii de oameni26.
Operațiunile încep la 19 august/1 septembrie 1916, odată cu primele ciocniri la
nivelul pichetelor de grăniceri 27 . Primul atac bulgar are loc la 20 august când Divizia 4
Bulgară atacă sectorul 2 Daidir apărat de trupele române. Apărarea a fost slabă și trupele
române s-au retras pe linia principală de rezistență. În acest periometru nu a actionat decât
Divizia 4 bulgară, care era destul de slab organizată sau dotată, putând fi zdrobită la un atac
energic al trupelor române, doar că ofițerii și comandantul nu a avut nici un răspuns. Ba mai
mult, deși noaptea dintre 20/21 august (2/3 septembrie), trupele bulgare nu a atacat,

19
Ibidem
20
Ibidem
21
Ibidem
22
Petre Otu, Turtucaia. Sfârșitul iluziilor. Inceputul dezastrului, în revista Document, nr 031-034/2006,pp.6-8.
23
Ibidem
24
Adrian Stroea (coord), Enciclopedia Artileriei RomâneI, ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucuresti,
2014, p.87.
25
Petre Otu, Op.Cit. p.7.
26
Ibidem
27
Ibidem
comndantul a ordonat trupelor române foc continuu de artilerie, ceea ce a generat o risipă
considerabilă de muniții28.
În zilele următoare atacurile bulgaro-germane au fost slabe, însă generalul
Constantin Teodorescu , pe baza informațiilor eronate primite de la subordonați, cere Marelui
Cartier General ca trupele sale să fie retrase la Silistra și să părăsească Turtucaia, însă a fost
refuzat de seful biroului operații din Marele Stat Major, Radu Rosetti, acesta cerându-i, în
numele regelui, să reziste la Turtucaia, până la ultimul om. La Turtucaia s-au mai deplasat ,
după refuzul lui Radu Rosetti, un divizion de 17 divizioane, un divizion e obuziere de 105
mm, și un divizion de tunuri cal. 75 mm. Acestea au ajuns la Turtucaia în noptea de 22/23
august 1916, si a doua zi, pe 23 august. Acestea nu au contat însă prea mult în operațiunile
militare, deoarece au fost introduse în lupte succesiv, și nu erau familiarizate cu terenul sau
cu situația operativă.
Pe data de 24august/ 5 septembrie 1916 s-au declanșat vastele operațiuni. Ziua a
început cu un bombardament al trupelor bulgare la ora 6:30 și a ținut până la ora 8. Un număr
de 21 de baterii de artilerie a bombardat sectoarele 6-9 cu 84 de guri de foc, din care 40 erau
tunuri si obuziere grele29. Trupele române au ripostat slab, sectorul atacat dispunând doar de
8 tunuri de 105 mm, 7 obuziere de 120 mm și 4 turele de 53 de mm. În ciuda
bombardamentului, liniile de apărare românești au rezistat30.
După cum au luptat artileristii români la Turtuci , in această zi, însusi comandantul
Toșev avea să scrie mai târziu: „Artileria grea si de câmp română varsă uragane de foc , pe
când bateriile noastre acoperă spațiul cu o grindină de șrapnele. Oamenii nostri cad
gramadă. Ofițerii câstigau unu după altul , morti, sau răniți, subofițerii la fel.”31
Chiar dacă bulgarii îsi dezvăluiseră intențiile operative, comandantul român a trimis
întăriri spre sectoarele 1-5, neglijând sectoarele atacate. Centrele 6-8 sunt atacate de Divizia a
IV-a Preslav, iar centrul 11 a fost atacat de Divizia 1 Sofia. Multe tunuri din aria sectoarelor
6-8 au fost scase din luptă de artileria bulgară, iar restul s-au retras.
O singură grupare de obuzere de 105 mm a rămas pe pozitia centrelor 6-8 , care a
făcut un număr mare de victime în rândul bulgarilor, însă terminându-și muniția si pierzându-
si comandantul (lt.col Popescu moare răpus de un glonțeste nevoită să se retragă). Această
grupare făce parte din regimentul 79 Infanterie. Atacatorii au atacat cu un număr
impresionant de militari, având ca exemplu un întreg regiment disponibil raportat la două
companii românești, iar într-un final centrele 6-8 de la Turtucaia erau , la jumătatea zilei de 5
septembrie 1916 în mâna trupelor inamice, bulgarii reusind să imprejmuiască și zona
centrelor 9-10, fortând grupările române să se retragă.
La finalul zilei, centrele 6-10 erau ocupate, însă și bulgarii suferiseră pierderi
impresionante.
Riscând să fie atacați și din sud, colonelul Nicolicescu ordonă trupelor române
părăsirea centrelor 2,3,4.
Ziua de 6 septembrie 1916 a fost ziua fatidică pentru Turtucaia. În noapta
precendentă trupele române s-au reorganizat sumar, creând o ultimă linie de rezistență, dar în
lipsa artileriei care nu mai exista, si având în dotare doar o baterie de 150 mm si una de 105
mm, trupele române nu a rezistat prea mult timp. Un atac românesc are loc totusi la ora 4:30,
însă si bulgarii erau pregătiti de un atac. Au loc lupte sângeroase de-a lungul soselei Daidâr,
însă dispunând de artilerie si de un grup de mitraliere, bulgarii au reprimat sângeros atacul

28
Ibidem
29
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Turtucaia, accesat la 20 noiembrie 2016.
30
Ibidem
31
Adrian Stroea coord 165 de ani de existență a artileriei române moderne, Bucuresti, 2008, p.66 apud Gavriil
Preda, Petre Otu, 1916. Un an hotărâtor pentru istoriaromânilor. Ed. Universității Petrol-Gaze, Ploiesti,2006,
p.113
românilor. Un atac românesc are loc și la Silistra, însă cu aceeasi soartă. Constantin
teodorescu părăseste Turtucaia, locul său fiind luat de colonelul Mărășescu, care văzând că
trupele române sunt încercuite, ba mai mult erau si atacate de locuitorii bulgari din Turtucaia,
ordonă încetarea focului și retragerea trupelor române32.
La Turtucaia, trupele române au pierdut cca 34.000 de oameni, doar 3500 reusind să
evadeze din încercuirea bulgaro-germană, iar alti 2000 reusind să treacă Dunărea spre
Oltenita. Alti 28 000 au rămas prizonieri, printre care si George Topârceanu.
Pentru restabilirea situației pe Frontul de sud, în urma dezastrului de la Turtucaia,
generalul Alexandru Averescu a conceput o manevră ingenioasă. Aceasta prevedea trecerea
trupelor române pe teritoriul bulgar, prin sectorul Flămânda, pentru a realiza încercuirea
trupelor germano-bulgare printr-un atac conjugat cu forțele româno-ruse aflate în
Dobrogea 33 . Manevra a început sub auspicii bune, panicând panică în rândul
comandamentului generalului Von Mackensen, dar o ploaie torențială si o furtună au rupt
podul de vase i au făcut să crească apele Dunării ceea ce a permis monitoarelor austro-ungare
să se apropie si să bombardeze traversarea trupelor române 34 . Declansarea ofensivei
generalului Falkenhayn pe frontul transilvănean a determinat Marele Cartier General român
sa oprească Operatiunea de la Flămânda, si sa retragă trupele e malul nordic al Dunării. După
război, 1918, generalul mackensen a recunoscut că dacă le iesea manevra românilor, trupele
sale ar fi fost pierdute.
Cauzele înfrângerii:
1. Subestimarea trupelor inamice de către conducerea armatei române si de către clasa
politică de la Bucuresti
2. Valoarea si modul de exercitare a comandamentului, Statul major al diviziei era foarte
redus, acest lucru cântărind foarte greu pentru generalul Teodorescu în luarea de
decizii.
3. Repartiția inițială a forțelor a fost eronată fiind întărit sectorul 1 si lăsând neacoperit
Sectorul Daidâr, unde a avut loc atacul principal si cel mai puternic angajament al
germano-bulgarilor.
4. Nu s-a făcut acțiuni de recunoastere, nu s-au format nități de artilerie mobilă. Acastă
vină o are întreg Comandamentul Armatei Române35.
5. Lipsa de omogenitate între trupele române, mai ales între cele existente si cele care au
fost aduse în timpul bătăliei.
6. Resurse financiare nesatisfăcătoare
7. Decizii eronate ale comandantului.
Consecintele înfrângerii
Trupele Bulgare atacă si ocupă Dobrogea.
Pentru a suplimenta cu trupe, au fost mutate de pe frontul din Transilvania unităti pe frontul
de sud, fiind astfel oprită si actiunea ofensivă in vest.
Învazia Munteniei, retragerea trupelor române pe Carpati, atacul concomitent inamic in
Ardeal si dinspre Dobrogea. Ocuparea Muntenie si a Olteniei. Înfrîngerile e pe Arges,
neajlov, si ocuparea Bucurestiului de către trupele germano-bulgare. Retragerea regalitătii si
a conducerii sttului la Iasi in noiembrie 1916.

32
https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Turtucaia, accesat șa 20 noiembrie 2016.
33
Călin Hețea, Armata si luptele românilor. Breviar de istorie militară. Ed. Nemira, Bucuresti, 2004, p. 171-172.
34
Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom II, ed. Enciclopedică, Bucuresti, 2015, p.688.
35
Revista Document, nr 1 (39)/2008. p.35.
BIBLIOGRAFIE

1) RAO & DeAgostini , Atlas de istorie a lumii, ed. Rao, Bucuresti, 2009
2) Renouvin, Pierre, Primul război mondial, ed. Corint, 2001
3) Giurescu, Dinu C, Istoria ilustrată a Românilor, ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1981
4) Scurtu, Ioan, Ferdinand I, ed. Enciclopedică, Bucuresti, 2016
5) Hențea, Călin, Armata si luptele românilor. Breviar de istorie militară. ed. Nemira,
Bucuresti, 2004
6) Istoria militară a poporului român, Vol. V, Ed. Militară, Bucuresti, 1988
7) Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom II, ed. Enciclopedică, Bucuresti,
2015
8) Stroea, Adrian (coord), 165 de ani de existență a artileriei române moderne,
Bucuresti, 2008
9) Stroea, Adrian (coord), Enciclopedia Artileriei Române, ed. Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei, Bucuresti, 2014
10) Revista Document, nr 1 (39)/2008.
11) Revista Document, nr 031-034/2006
12) revista Historia, Anul XVI, nr 176, septembrie 2016
13) https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Turtucaia,
14) https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/turtucaia-si-rusinea-de-a-fi-infranti-de-
bulgari
15) http://unimedia.info/stiri/evenimentul-din-28-iunie-1914-care-a-provocat-inceperea-
primului-razboi-modial-96475.html
16) https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_R%C4%83zboi_Mondial