Sunteți pe pagina 1din 3

ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SECŢIEI DE CHIRURGIE

Secţia de chirurgie reprezintă una dintre secţiile componente ale unui spital. Spitalul este
o unitate sanitară care deserveşte un anumit teritoriu şi care este format din mai multe
secţii de diferite specialităţi (interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică-ginecologie,
otorinolaringologie, oftalmologie, neurologie etc.), compartimente medicale pentru
explorări funcţionale şi imagistice (laborator, radiologie etc.), la care se adaugă
componente ale aparatului administrativgospodăresc (serviciul administrativ, de
aprovizionare, bucătărie, spălătorie etc.).
În ceea ce priveşte amplasare secţie de chirurgie în cadru spitalului, se recomandă ca
această să fie cât mai izolată de celelalte secţii (poziţionată într-un pavilion separat sau la
ultimele etaje ale clădirii) atât pentru a asigura liniştea necesară secţiei, dar mai ales
pentru a se evita declanşarea unor infecţii intraspitaliceşti. Secţia de chirurgie trebuie să
aibă o bună legătură cu primirea bolnavilor, cu blocul operator şi cu serviciul ATI.
Secţia de chirurgie se compune la rândul ei din mai multe componente: saloane pentru
bolnavi, săli de pansamente, blocul operator, secţia de terapie intensivă, serviciul de
sterilizare, camere de lucru pentru medici şi cadre medii, oficii, săli pentru servit masa,
băi, depozite pentru lenjerie şi materiale.
Saloanele pentru bolnavi
Sunt încăperi cu paturi, amenajate în aşa fel încât să permită o bună îngrijire a
bolnavilor.
Se împart în saloane pentru bolnavi septici (bolnavi cu supuraţii, gangrene etc.) şi
saloane pentrubolnavi aseptici.
Dimensiunile camerei trebuie să permită intrarea brancardului şi căruţului pentru
transportul bolnavilor. Temperatura în salon trebuie să fie în jur de 20°C, iar umiditatea
de 40- 50%.
Pentru o bună urmărire a bolnavului şi pentru a facilita îngrijirea acestuia, paturile vor fi
aşezate, în aşa fel, încât să permită abordul bolnavilor pe 3 laturi. Saloanele pot fi
prevăzute cu sisteme de semnalizare care anunţă sora medicală în caz de nevoie.
Sala de pansamente
Este o încăpere specială, specifică secţiilor de chirurgie. Se foloseşte pentru pansarea
bolnavilor transportabili, dar şi pentru efectuarea unor manevre sau proceduri speciale
(spălături, anuscopii, recoltarea de probe biologice, efectuarea de puncţii etc.), pentru
unele examene clinice ca tuşee rectale şi vaginale etc. Într-o sală de pansamente trebuie
să existe o canapea (pentru efectuarea pansamentului), masă ginecologică, căruţ pentru
pansat, dulapuri cu instrumente, materiale sterile şi nesterile, soluţii antiseptice etc.
Blocul operator
Cuprinde un ansamblu de încăperi care funcţionează ca un tot unitar în scopul realizării,
în perfecte condiţii, a intervenţiilor chirurgicale. El se compune din mai multe săli de
operaţie şi din anexe. Blocul operator trebuie să aibă legături cât mai scurte şi cât mai
directe cu secţia de terapie intensivă, cu serviciul de primire a urgenţelor şi cu serviciul
de sterilizare. El va fi amplasat cât mai izolat, accesul în blocul operator făcându-se prin
intermediul unor încăperi tampon, cu respectarea strictă a regulilor de asepsie şi
antisepsie1. camera filtru este prima cameră a blocului operator unde personalul acestuia
şi
medicii îşi schimbă îmbrăcămintea cu alta curată, de preferat sterilizată (bluză, pantaloni,
saboţi, bonetă şi mască).
2. camera de pregătire a chirurgilor este destinată spălării mâinilor. În acest scop, este
prevăzută cu chiuvete speciale alimentate cu apă sterilă, bureţi, perii şi soluţii special
pentru spălarea mâinilor.
3. sala de operaţie trebuie să fie complet izolată de exterior, iar aerisirea se recomandă să
fie făcută prin climatizare automatizată, cu trecerea aerului prin filtre special
(antimicrobiene).
Sălile de operaţie sunt separate pentru operaţii aseptice şi septice.
Mobilierul din sălile de operaţie se recomandă a fi redus la strictul necesar, poziţionat
astfel încât să permită o uşoară mişcare şi curăţire în blocul operator:
- masa de operaţie, de construcţie specială, concepută în aşa fel încât să permită aşezarea
bolnavului într-o serie de poziţii, în funcţie de specificul intervenţiei chirurgicale. Mesele
de operaţie sunt prevăzute cu o serie de accesorii necesare efectuării perfuziilor, unor
intervenţii speciale şi pentru radiografii intraoperatorii.
- Masa de instrumente pentru operaţie, este prevăzută cu picior excentric telescopic se
aşează peste sau lângă masa de operaţie, fiind la îndemâna echipei operatorii.
- Aparatul de narcoză
- Lampa scialitică
- Electrocauterul, aspiratoare, lămpi electrice.
4. camera de anestezie, aici se face preanestezia şi anestezia peridurală precum şi trezirea
bolnavului din anestezie generală. Este prevăzută cu paturi sau canapele, brancard,
dulapuri pentru substanţe necesare anesteziei, măsuţă pentru seringide oxygen
5. la acestea se mai adaugă: săli de depozitare, spaţii pentru curăţirea şi sterilizarea
instrumentarului.
Personalul blocului operator şi medicii trebuie să respecte cu stricteţe regulile de asepsie
şi antisepsie. Pentru aceasta, accesul în sala de operaţie este interzis oricărui purtător de
infecţii cutanate sau rinofaringiene. Circulaţia personalului între sălile de operaţii trebuie
să fie limitată la strictul necesar.
În spitalele clinice, accesul studenţilor în blocul operator se face cu respectarea aceloraşi
norme de asepsie şi antisepsie ca şi cele valabile pentru medic. Asistarea la intervenţiile
chirurgicale se face direct (cu păstrarea unei distanţe de cel puţin 1 metru faţă de masa de
operaţie şi a mesei de instrumente, pentru a nu compromite actul operator) sau prin
intermediu aparaturii video (acolo unde este posibil).
Staţia de sterilizare
Prezintă mai multe încăperi, aşezate astfel încât să respecte circuitele septic şi aseptic:
- camera de primire a instrumentelor şi materialelor pentru sterilizare (circuitul septic)
- sala în care sunt montate autoclavele şi pupinelele, locul pentru sterilizarea materialelor
şi instrumentarului- camera pentru sterilizare la oxid de etilen.
- camera de depozitare a instrumentelor sterile de unde se eliberează în secţii prevăzut cu
rafturi şi dulapuri (circuitul aseptic)

S-ar putea să vă placă și