NURSING ÎN AFECȚIUNI NEUROLOGICE

Culegerea datelor
Investigarea unui pacient cu afecţiune neurologică va cuprinde interogatoriu – anamneză, examinarea stării
prezente → examen general, examen neurologic propriu-zis, examene complementare, examene paraclinice.
Interogatoriul unui pacient cu afecţiune neurologică va urmări cercetarea sistematică a simptomelor pe care
le acuză bolnavul → durere, tulburări de mers, tulburări sfincteriene, tulburări de limbaj, tulburări psihice
(afectivitate, atenţie, raţionament, voinţă, memorie, orientare în timp şi spaţiu, comportament).
Anamnezacuprinde toate datele obţinute de la bolnav cu privire la datele personale, datele
heredocolaterale şi sociale, istoricul bolii.
Datele personale privesc numele, prenumele, vârsta, sexul, starea civilă, profesia, locul de muncă, domiciliu
→ dau relaţii cu privire la apariţia bolii şi ajută în stabilirea diagnosticului.
INTERVIUL BOLNAVULUI NEUROLOGIC
Motivele internării – cefalee, ameţeli, tulburări de vorbire, tulburări de vedere, tulburări de auz, scăderea
forţei musculare, crize de pierderea cunoştinţei, tremurături etc.
Vârsta → miopatia – apare în copilărie sau adolescenţă, excepţional la adult.
Poliomielita anterioară acută (paralizia infantilă) o întâlnim la copii.
Poliomielita anterioară subacută şi cronică o întâlnim la adult.
Hemiplegia prin arterită luetică şi prin embolie cerebrală de natură cardiacă – apare mai frecvent între
20 şi 40 de ani.
Hemiplegia de origine hipertensivă este mai frecvenţă între 40 şi 60 de ani, peste 60 de ani cauza
hemiplegiei poate fi ateroscleroza.
Sexul → La bărbaţi apare mai frecvent: distrofia musculară, tabesul, paralizia generală progresivă.
La femei se observă mai ales miastenia.
Istoricul bolii → Data de la care bolnavul a constatat apariţia problemelor de dependenţă (primelor semne –
manifestări de boală, debutul bolii): scleroza în plăci are debut lent, poliomielita anterioară acută are debut
brusc.
Modul în care a evoluat boala - evoluţie în puseuri cu perioade de remisiune în scleroza în plăci, evoluţie
continuă. Tratamentele pe care bolnavul le-a urmat şi efectele tratamentelor aplicate.
Antecedente heredocolaterale → boli neuropsihice de care au suferit membrii familiei sau rude apropiate
→ epilepsie, demenţe, miopatii, sifilis, alcoolism, tuberculoză etc.
Antecedente personale → boli de care a suferit bolnavul şi care au provocat tulburări neuropsihice →
meningite, encefalite, gripe grave, hipertensiune arterială, sifilis, traumatisme cranio-cerebrale. Modul în
care a decurs sarcina şi dacă au fost incidente / accidente la naştere (aplicare de forceps, asfixia fătului) →
în cazul copiilor.
Antecedente sociale → condiţiile de locuit, alimentaţia, mediu toxic, orarul de muncă, relaţiile familiale şi
sociale.
Condiţiile de viaţă şi de muncă → Consumator de alcool → vin, votcă, ţuică, bere, coniac etc., cantitatea
zilnică.
Fumător - se va specifica cantitatea zilnică.
Obiceiuri alimentare nesănătoase - consum exagerat de dulciuri, grăsimi, sare, cafea etc. Activitate
profesională în mediu toxic - plumb, mercur, sulfuri de carbon.
Activităţi prelungite în mediu umed, în frig. Muncitorii care lucrează în tipografii, turnătorii, industria
ceramică → sunt predispuşi la nevrite, polinevrite, encefalite saturniene. Sindromul parkinsonian la un
muncitor din mine de mangan → sugerează intoxicaţia cu mangan. Intelectualii, contabilii, studenţii → sunt
predispuşi prin suprasolicitare la nevroze astenice, patologia coloanei vertebrale. Activităţi care impun poziţii
incomode → statul în genunchi, cu picioarele încrucişate etc.
Crampa profesională poate apărea la scriitor, pianist, violonist, înotător etc.
Clima rece şi umedă favorizează apariţia neurovirozelor.
Examinarea stării prezente se vor nota → talia, greutatea, starea tegumentelor, țesutul celular subcutanat,
sistemul ganglionar, sistemul osteoarticular, examenul neurologic propriu-zis, examene complementare.
EXAMEN GENERAL
Talia (statura). Poate fi modificată în raport cu diferite tulburări ale sistemului hipofizo-diencefalic →
gigantism, acromegalie, nanism.
Tegumente şi mucoase. Paloare → în sindrom neuroanemic.
Pete brune şi celule vasculare, icter → degenerescenţă hepatică.
Erupţii veziculare pe traiectul unui nerv → zona Zoster.
Răul perforant plantar (mal perforant) = ulceraţie trofică frecvent plantară, dar şi cu posibilă localizare la
palme sau bolta palatină → în tabes, nevrite sciatice, de nerv median sau de trigemen.
Escare în regiunea sacrată, trohanteriană, genunchi, maleole etc. → în paralizii, mielite, compresiuni
medulare.
Edem angioneurotic la nivelul extremităţilor → hemiplegii, mielite, nevrite, polinevrite.
Unghii sfărâmicioase, striate →în nevrite, polinevrite.
Mici tumorete + noduli fibromatoşi de-a lungul nervilor, cu pete pigmentare → neurofibromatoză (boala
Recklinghausen).
Cicatrici după arsuri, căderi, răniri → siringomielită, epilepsie.
Ţesutul celular subcutanat. Poate fi modificat prin exces sau deficit.
Caşexia hipofizară, sindromul adipozogenital, stare caşectică în tabes.
Sistem ganglionar limfatic. Modificări ganglionare → mononucleoza infecţioasă, sifilis, tuberculoză,
limfogranulomatoză. Mase tumorale ganglionare → metastaze tumorale nervoase.
Sistemul osteo-articular. Modificările sistemului osteoarticular pot determina leziuni nervoase.
Traumatisme craniene → sindroame neurologice cerebrale sau de nervi cranieni.
Macrocefalia (prin distensia ventriculilor laterali datorită prezenţei unei cantităţi mari de lichid
cefalorahidian = hidrocefalie sau microcefalie → encefalopatii infantile.
Modificări la nivelul coloanei vertebrale → morbul Pott, cancer vertebral, osteomielită de coloană, spina
bifidă.
Traumatisme de coloană, fracturi, luxaţii, hernii de disc → sindroame radiculare, compresiuni medulare.
Scolioză (concavitatea lateral) → siringomielită.
Lordoză accentuată → miopatii.
Modificări osteoarticulare ale membrelor → artropatia tabetică la articulaţiile mari – genunchi, cot, umăr.
Fracturi spontane, luxaţii nedureroase → tabes.
EXAMENUL PE APARATE
Între sistemul nervos central şi organele interne se stabilesc relaţii reciproce. Tulburările funcţionale ale
scoarţei cerebrale (nevroze) au răsunet în unele organe dând tulburări ale organului respectiv →
cardiovascular, respirator, digestiv etc.
Aparat respirator. Poliradiculonevrita, compresiunea cervicală → interesează nervul frenic. Scleroza laterală
amiotrofică, sindroamele bulbare → interesează centri respiratori bulbari. Tuberculoza pulmonară poate fi
locul de plecare a unei meningite tuberculoase, tuberculom cerebral, morbul Pott etc. Cancerul
pulmonar dă frecvent metastaze cerebrale.
Aparatul cardiovascular. Modificările cardiovasculare pot da informaţii cu privire la etiologia unor
accidente vasculare cerebrale. Hipertensiunea arterială poate da accidente hemoragice, ramolismente
cerebrale, insuficienţă circulatorie cerebrală tranzitorie, encefalopatie hipertensivă. Arterita luetică, luesul
meningo-vascular dau leziuni nervoase, accidente cerebrale grave, meningomielite. Aortita luetică se
asociază cu tabes. Stenoza mitrală, boala mitrală, fibrilaţia atrială pot duce la embolii cerebrale. Insuficienţa
cardiacă dă ischemie şi hipoxie cerebrală cu urmări grave. Tulburări vasomotorii periferice se întâlnesc în
sindroame bulbare, diencefalice, nevroze.
Aparatul digestiv. Constipaţia rebelă se întâlneşte în pareze intestinale.
Aparatul genito-urinar. Tulburări urinare → în paraplegii prin mielite, compresiuni medulare, tabes,
scleroză în plăci - ceea ce impune maximă atenţie în efectuarea sondajelor vezicale pentru a împiedica
infecţiile urinare, care se pot complica cu paraplegie şi decesul pacientului.Neoplasmul de prostată dă
metastaze cerebrale şi vertebrale. Tabesul, scleroza în plăci, mielitele, nevrozele prezintă ca semn precoce
tulburări ale potenţei sexuale.
EXAMENUL NEUROLOGIC
Examenul neurologic este efectuat de către medic. Asistentul medical are rolul de a ajuta pacientul în timpul
examinării, de a servi medicul cu materialele necesare, de a pregătii mediul şi aparatura pentru examinare,
de a asigura condiții optime examinării.
Inspecţia. Atitudini caracteristice → devierea capului, devierea ochilor, încovoierea corpului, lordoza,
scolioza etc.
Cercetarea semnelor meningeale. Cefalee, vărsături în jet, fără efort, fotofobie, redoarea (înţepenirea) cefei,
prezenţa semnelor Kerning, Brudzinski.
Echilibrul static, Rezultă din coordonarea sistemului nervos central cu sistemul vestibular, sensibilitatea
profundă conştientă şi inconştientă, sistemul extrapiramidal, analizatorul vizual. Schimbarea poziţiei
capului determină senzaţii neplăcute; când leziunea este distructivă pacientul are tendinţa de a cădea de
partea bolnavului.
Echilibru dinamic. Ortostaţiunea reprezintă menţinerea corpului în poziţie verticală. Mersul este un act
complex în efectuarea căruia participă calea piramidală, sistemul extrapiramidal, sistemul vestibular,
sensibilitatea profundă conştientă şi inconştientă, sistemul muscular. În hemiplegia spastică → membru
afectat este mai lung. În paraplegia spastică gravă mersul este imposibil. În leziunile extrapiramidale
tulburările de mers apar în legătură cu modificările de tonus şi mişcările involuntare. La examinarea
mersului se va urmări: mărimea bazei de susţinere, amplitudinea flexiei şi extensiei membrului inferior,
mişcările pendulare asociate ale membrelor superioare, mărimea pasului, modul aplicării şi desprinderii
plantei de pe sol, direcţia de mers, raportul dintre trunchi şi membre, trunchi şi cap, oprirea şi întoarcerea
din mers.
Motilitatea activă (voluntară). Mişcările voluntare sunt executate conştient, bazate pe o activitate
condiţionată, legate de analizatorul motor cortical şi dependente de calea cortico-piramidală. Examinarea
motilităţii voluntare urmăreşte depistarea deficitului motor prin studiul mişcărilor active şi al forţei
musculare segmentare. La examinarea unei mişcări active se va ţine seama de trei elemente principale:
amplitudinea mişcării (limita), viteza de execuţie (rapiditatea), forţa musculară. Se cere pacientului
executarea de mişcări active (flexie, extensie, abducţie, adducţie, rotaţie) în diverse articulaţii şi în toate
sensurile → se examinează mişcările active la membrele superioare şi inferioare, mişcările trunchiului –
urmărind comparativ mişcările la membrul sănătos cu cel bolnav. Determinarea forţei musculare se face
opunându-ne mişcării pe care o execută bolnavul → pentru aprecieri corecte se foloseşte dinamometru.
Pentru cercetarea deficitelor piramidale uşoare se execută proba Barré, proba Mingazzini, proba
Vasilescu. Aprecierea tulburărilor de motilitate se face ţinând cont şi de celelalte manifestări neurologice.
Tulburările de motilitate activă se notează după intensitatea lor: uşor diminuate, diminuate, foarte diminuate,
limitate, schiţate.
Coordonarea mişcărilor. Mișcările coordonate se realizează prin conlucrarea armonioasă dintre mai multe
grupe musculare. De la nivelul formaţiunilor profunde (muşchi, articulaţii, ligamente, tendoane) pleacă
excitaţii proprioceptive pe două căi: pentru sensibilitatea profundă conştientă către scoarţa cerebrală, pentru
sensibilitatea profundă inconştientă către cerebel. Excitaţiile proprioceptive ajung la analizatorul motor din
scoarţă de unde prin mecanism reflex condiţionat se produc mişcări active. Rol în coordonarea mişcărilor au
aparatul labirintic, analizatorul vizual. Tulburările de coordonare ale mişcărilor duc la ataxie: ataxie de tip
cerebelos → dismetrie cu hipermetrie, asinergie, adiadocokinezia (imposibilitatea executării mişcării repezi,
simultane şi de sens contrar), tremurătură cerebeloasă, tulburări ale tonusului muscular. ataxie de tip tabetic
→ mers talonat cu baza largă, Romberg pozitiv, fenomene ce se accentuează sau apar numai cu ochii închişi.
Pentru cercetarea ataxiei cerebeloase se execută proba indice-nas, proba călcâi-genunchi, proba liniilor
orizontale, proba asimetriei tonice dinamice. Pentru cercetarea asinergiei se execută 3 probe descrise de
Babinski – proba în mers, proba aplecării pe spate, proba ridicării din decubit dorsal. Pentru cercetarea
adiadococineziei se execută proba marionetelor, proba închiderii şi deschiderii pumnului, proba
moriştii. Tremurătura cerebeloasăstatică apare în mers şi dispare în decubit. Tremurătura cerebeloasă
intenţională apare în mişcarea voluntară şi poate fi pusă în evidenţă prin probe indice-nas şi călcâi-genunchi.
Tonusul muscular reprezintă starea de contracţie uşoară a muşchilor care asigură postura normală a
corpului. Examinarea motilităţii voluntare urmăreşte depistarea deficitului motor prin studiul mişcărilor
active şi al forţei musculare segmentare. Poate fi pus în evidenţă cu ocazia mişcărilor pasive în toate
articulaţiile şi în toate sensurile, musculatura membrelor fiind în relaxare completă. Examinarea tonusului
musculare: tonus de repaus → palparea consistenţei muşchiului, aprecierea extensibilităţii şi rezistenţei la
mobilizarea pasivă, tonus postural → cercetarea reflexelor de postură, tonus de acţiune → urmărirea
tonusului în timpul execuţiei mişcărilor voluntare. În hipotonie → se fac mişcări cu uşurinţă, amplitudine
mărită, peste limitele fiziologice. În hipertonie → mişcările pasive se fac cu dificultate şi sunt limitate.
Contracţii şi mişcări involuntare.
Mişcări autonome fiziologice: clipitul, pendularea membrelor în mers etc.
Contracţii şi mişcări involuntare patologice(diskinezii): tremurături → parkinson,
Basedow,degenerescenţe, scleroză în plăci, contracturi → tetanie, tumori cerebrale, tetanos, mioclonii → mişcări
involuntare dezordonate, bruşte, rapide ale unui muşchi sau grup de muşchi, mişcări coreice → mişcări involuntare
dezordonate, bruşte şi rapide în coree, mişcări atetozice → mişcări involuntare, lente, care se schimbă fără încetare în
leziuni extrapiramidale, convulsii tonico-clonice → crize epileptice, ticuri → contracţia neaşteptată şi repetată a unor
grupe de muşchi ce pot imita anumite gesturi obişnuite cum ar fi închiderea ochilor, extensia capului, încreţirea nasului
etc. Bolnavul se poate controla voluntar, dar numai pentru scurt timp.
Reflexul este un răspuns motor, secretor sau vasomotor (vegetativ) la o excitaţie → un anumit stimul din mediul intern
sau extern. După I. P. Pavlov reflexele se împart în: reflexe condiţionate → sunt temporare, căpătate în timpul vieţii,
reflexe necondiţionate → sunt înnăscute, permanente. Clinic sunt cercetate în mod curent reflexele necondiţionate.
Orice act reflex are ca substrat anatomo-fiziologic.
ARCUL REFLEX. Arcul reflex elementar este alcătuit din: neuron senzitiv (aferent) şi neuron motor (eferent).
Arcurile reflexe complexe sunt polisinaptice. Între neuronul aferent şi cel eferent se interpun neuroni intercalari dând
posibilitatea unor răspunsuri mai complexe. Reflexe somatice elementare: reflexul de extensie (miotatic) → răspuns
sub formă de contracţie musculară la întinderea exercitată de o excitaţie asupra tendonului, reflexul de flexie, reflexul
de extensie încrucişată. În mecanismul reflexelor osteotendinoase percuţia tendonului determină alungirea bruscă a
muşchiului. Reflexul de postură apare ca o contracție tonică musculară prin descărcări asincrone ale motoneuronilor
somatici cu extinderea lentă a muşchiului. La o persoană normală când se modifică poziţia segmentelor din articulaţie
se produce o contracţie musculară tonică la sfârşitul mişcării. În funcţie de locul de aplicare a excitantului reflexele se
împart în: reflexe osteotendinoase (ROT), reflexe cutanate
Troficitatea. Examenul troficităţii permite obţinerea de informaţii importante. Atrofiile musculare sunt în general de
origine periferică (poliomielită). Când atrofiile se însoţesc de fibrilaţii musculare, sunt de natură medulară (scleroză
laterală amiotrofică). Alte tulburări trofice de natură nervoasă se pot întâlni la articulaţii (tabes) sau tegumente, piele
subţire, lucioasă (leziunile nervilor periferici) etc. Escare cutanate. Anchiloză articulară.
Limbajul. Examinarea limbajului constă în punerea în evidenţă a tulburărilor de vorbire. Tulburările de vorbire pot
interesa: înţelegerea limbajului, afazie (imposibilitatea exprimării şi înţelegerii cuvintelor), articularea cuvintelor
(disartrie, anartria), pronunţarea cuvintelor - disfazia (bâlbâială), dislalia (imposibilitatea de a pronunţa anumite
sunete), afonie → pierderea patologică a glasului putând merge până la lipsa totală a vocii.
Tulburări ale stării de conştienţă. Tulburări cantitative: obtuzie, habetitudine, torpoare, obnubilare → percepţie
întârziată prin ↑ pragurilor senzoriale, lentoare, dificultatea procesului asociativ, stupoare, sopor, comă → reducerea
până la suprimare a perceptivităţii şi reactivităţii. Se modifică natura răspunsului faţă de excitanţi. Sunt afectate
funcţiile vegetative, constantele hidroelectrolitice şi umorale.
Tulburări calitative de tip delirant → dezorientare alopsihică, temporală, tulburări de percepţie (halucinaţii). Starea
oneiroidă → confuzie, dezorientare, îndepărtare de lumea reală, reprezentări senzoriale fantastice. Starea amentivă
→ dezorientare auto-alopsihică şi temporală totală, absenţa conştiinţei propriului eu, incoerenţa gândirii, vorbirii,
îndepărtarea totală de lumea reală. Starea crepusculară → doar automatisme motorii ce pot determina desfăşurarea
unui comportament ordonat, coerent. Halucinaţii, idei delirante → automatism comportamental.
Tulburări sfincteriene. Retenţie urinară şi/sau fecală, incontinenţă urinară şi/sau fecală. Tulburările sfincteriene pot fi
cauzate de abolirea controlului voluntar asupra reflexelor de micţiune şi de defecaţie sau de abolirea acestor reflexe.
MIŞCĂRI INVOLUNTARE (dischinezii)
Tremurăturile. Oscilaţii ritmice, de aceeaşi amplitudine, ale extremităţilor sau ale întregului organism. La membre,
cele subtile se pot evidenţia prin extinderea şi ridicarea braţelor la nivelul umerilor, cu palmele în jos; se poate pune o
coală de hârtie pe mâini. De urmărit: intensitate, ritm, distribuţie, mod de desfăşurare, influenţele pe care le au
anumite stări asupra lor.
Tremurătura parkinsoniană: amplitudine moderată, frecvenţă de 4-6 / secundă, posturală, accentuată de emoţii,
atenuată de mişcările active, poate imita numărarea banilor, afirmaţie/negaţie, pedalarea.
Tremurătura cerebeloasă: amplitudine mai mare, frecvenţă mai mică (3-5 / secundă), tremurătură de acţiune (apare
numai cu ocazia mişcărilor active), mai ales la sfârşitul mişcării.
Tremurătura senilă:amplitudine mare, frecvenţă mică (2-3 / secundă), mai ales a capului, mandibulei, mâinilor.
Tremurătura alcoolică: amplitudine mică, frecvenţă mare (8-10 / secundă), posturală şi de acţiune, mai exprimată la
degetele membrului superior, accentuată matinal, atenuată de ingestia de alcool. În delirium tremens este foarte amplă,
asociată cu delir, halucinaţii terifiante, agitaţie psihomotorie.
Tremurătura Basedowiană: fină, rapidă (8-12 / secundă), mai evidentă la membrul superior.
Tremurătura familială:fină, mai ales la extremităţile membrul superior, dispare la ingestia de alcool. Datorată unei
anomalii constituţionale a sistemului striat; apare la tineri (boala minor).
Tremurătura dento-rubrică: apare în afecţiuni cerebelo-extrapiramidale, asociată cu tremurătura parkinsoniană şi
tremurătura cerebeloasă şi cu spasm opoziţional (bolnavul pare că se opune chiar mişcării pe care o iniţiază).
Tremurătura din nevroza astenică: fină, la extremităţile membrelor, atenuată de repaus.
Tremurătura isterică (pitiatică):izolată de alte manifestări ale vreunei afectări neurologice, poate imita orice tip.
MOTILITATE ACTIVĂ (mişcarea voluntară)
Caractere: mişcări spontane, ample, viteză /rapiditate în mişcări, mişcări simetrice (dreapta-stânga).
Tulburări de motilitatate. Deficit muscular parţial → pareză = diminuarea forţei musculare. Deficit motor total →
paralizie = absenţa completă a forţei musculare. Hemiplegie → paralizia unei jumătăţi de corp. Paraplegie →
paralizia părţii inferioare a corpului. Diplegie → paralizia părţilor simetrice ale jumătăţii corpului. Monoplegie →
paralizia unui singur membru. Tetraplegie → paralizia celor patru membre.
Deficit de forþã muscularã. Paralizie (plegie) → deficit total, nu se poate face nici o miºcare cu grupul muscular
afectat. Paraliziile se datoresc fie leziunii cãii piramidale a neuronului motor periferic. Parezã → deficit parþial, cu
diminuarea în grade diferite a forþei de contracþie.
Scala de gradare a intensitãþii deficitului de forþã muscularã:
0 – deficit total (fãrã contracþie)
1 – contracþie fãrã deplasarea segmentului
2 – deplasare numai în plan orizontal
3 – deplasare posibilã ºi pe verticalã (învinge gravitaþia)
4 – posibilitatea unei contracþii împotriva rezistenþei examinatorului
5 – forþã muscularã normalã

ECHILIBRUL DINAMIC → tulburări de mers

Mers cosit - bolnavul duce membrul inferior în lateral cu mişcări în semicerc → Sindrom piramidal în faza spasticã
(sechelarã)
Mers stepat - piciorul cade balant pe talpă → paralizia nervului sciatic extern, leziuni ale nervului motor periferic,
polinevrite
Mers ebrios (cerebelos) - mers nesigur, cu bază largă de susţinere cu tendinþã de deviere în toate direcþiile „pe două
cărări” → Leziuni cerebeloase
Mers dansant, ţopăit – mis
cãri total aberante ale capului, membrelor, trunchiului → coree
Mers legănat - ca de „raţă” cu înclinarea trunchiului de partea opusă la fiecare pas → distrofii musculare progresive
Mers spasmodic - mers rigid, greoi, cu picioarele târâte → scleroza în plăci
Mers târât - bolnavul trage piciorul → parapareze
Mers rigid – cu paşi mici, cu corpul aplecat înainte → Parkinson
Mers talonat - ridică membrele inferioare mai sus decât ar trebui şi calcă pe călcâie (mers de paradă) → tabes
Ataxia statică - tulburare de echilibru stând în picioare, cu risc de cădere → ataxia→ tulburare de coordonare a
mişcărilor
Ataxia locomotorie (kinetică) → tulburări de echilibru în mers.
Mers spastic, greoi, încet → paraplegia spastică
Mers „forfecat”, genunchii se freacă se freacă în mers, piciorul raclează solul → diplegia spastică Little

Atitudini particulare

Boala Parkinson →atitudine rigidă, corp anteflectat, cap, antebraţe şi genunchi uşor flectaţi, mimică inexpresivă
Meningită → Poziţie „cocoş de puşcă”
Paralizie radiculară → Mână în „gât de lebădă”
Hemiplegie infantilă → Antebraţ în adducţie şi semipronaţie, flectat în unghi drept pe braţ. Cotul depărtat de
trunchi. Mâna în flexie exagerată din articulaţia pumnului. Picior în varus equin.
Hemiplegia flască → Bolnavul în decubit cu membrele paralizate inerte, nu mişcă decât membrele de partea
sănătoasă.
Hemiplegie în fază spastică → Membrul superior cu braţul în uşoară abducţie, antebraţul flectat pe braţ cu uşoară
pronaţie, degetele flectate peste degetul mare. Membrul inferior în extensie, piciorul în flexie plantară şi rotaţie
internă, degetele flectate, halucele uneori în extensie pronunţată → reflex Babinski spontan. Asimetrie facială,
devierea gurii de partea sănătoasă, pliuri şterse.
Paraplegia spastică → Extensia puternică a membrelor inferioare
Coree → Bolnavul este animat continuu de mişcări involuntare bruşte şi dezordonate care dau o instabilitate în
atitudine, diverse grimase şi gesturi bizare.
Monoplegia brahială → Braţul atârnă inert pe lângă corp, umărul este coborât
Nevralgii → Atitudini antalgice → lordoze, scolioze
Miopatii primitive → Lordoză accentuată, picioare depărtate, „omoplaţi înaripaţi”, retracţia tendonului
lui Ahile – bolnavul se sprijină pe vârfuri
Comă → Pierderea cunoştinţei, a motilităţii voluntare şi a sensibilităţii cu păstrarea relativă a funcţiilor vegetative
Letargie → Aspectul unui individ cufundat într-un somn profund din care poate fi trezit, hrănit, apoi adoarme din
nou.
Instrumente: Materiale: Priorităţi de îngrijire
 Ciocan de reflex  Garou
 Oxigen, mască de oxigen  Dezinfectante  Supravegherea funcţiilor
 Sonde de aspiraţie  Perfuzor vitale şi reflective
 Sonde vezicale,  Soluţii perfuzabile  Supravegherea stării de
 Trocare,  Soluţie oftalmică conștienţă
 Eprubete  Uleiuri  Prevenirea complicaţiilor
 Pense  Scutece de unică folosinţă
 Tensiometru  Muşama şi aleză
 Oftalmoscop  Analgezice
 Oftalmodinamometru  Seringi, ace,
 Irigator. Termometru
INTERVENTII
Intervenţii proprii (autonome) Intervenţii delegate
 Comunicare  Pregătirea pentru investigaţii şi analize
 Hidratare  Pregătirea pentru puncţie rahidiană
 Alimentare  Îngrijire
 Igienă Administrarea tratamentului local şi general.
 Mobilizare
 Transport
 Educaţie

Obiective de îngrijire. asistentul medical va avea în vedere când îngrijește un pacient cu afecþiuni neurologice:
asigurarea regimului igieno-dietetic, prevenirea recidivelor, prevenirea complicatiilor, respectarea indicatiilor
terapeutice, administrarea medicatiei recomandate, profilaxia infectiilor, oxigenoterapie, controlul
electroencefalografic, educatie pentru sãnãtate neurologicã, monitorizarea functiilor vitale si vegetative