Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TURISM URBAN
urbane cunoscand o deosebita amploare. Numerosi arhitecti si urbanisti sunt preocupati de realizarea
unor noi stiluri arhitecturale, in multe orase europene, alaturi de centrele vechi istorice, dezvoltandu-
se cartiere moderne. S-a conturat chiar si o tipologie a oraselor culturale care include urmatoarele
tipuri de asezari urbane: orase capitala (Paris, Londra, New York), orase istorice (Oxford, Cambridge,
Venetia, Canterbury), orase industriale traditionale (Bradford), orase de cultura si arta (Roma,
Florenta, Salonic, Avignon), orase revitalizate (portul vechi si docurile Londrei), etc.
Unii specialisti considera ca turismul urban se poate desfasura si in orasele care au statut de
orase balneare, montane sau de litoral, elementul cultural distingandu-se in plan secundar.
Conceptul de turism urban. Clarificarea notiunii de turism urban nu poate fi realizata decat
in contextul intelegerii statutului si a functiilor oraselor, demers ce presupune abordarea intercorelata
atat a notiunii de oras cu semnificatiile sale cat si a conceptului de turism in spatiul urban.
Modul de organizare spatiala a oraselor si etapele istorice de evolutie si dezvoltare au condus
la extinderea sau suprapunerea unor curente arhitectonice si a unor stiluri artistice care confera
acestora statut de orase patrimoniale cu reale valente turistice punandu-si amprenta asadar si asupra
turismului, fie ca se refera la vizitarea oraselor sau numai la utilizarea acestora ca locatii pentru alte
forme de turism. In majoritatea tarilor europene, incepand cu anii ’80, s-au remarcat o serie de mutatii
in practica turistica in sensul diversificarii si internationalizarii destinatiilor turistice, diminuarii
duratei sejururilor precum si unui puternic fenomen de fragmentare a concediilor, toate aceste evolutii
explicand amploarea crescanda a deplasarilor de scurta durata si cresterea fluxurilor turistice in
spatiile urbane sau imprejurimile acestora. Intr-o acceptiune foarte larga, turismul urban reprezinta
petrecerea timpului liber in orase, avand la baza motivatii dintre cele mai diverse, de la vizionarea de
spectacole, vizitarea unor obiective culturale, pana la efectuarea de cumparaturi sau vizite la rude si
intalniri cu prietenii.
In prezent, literatura de specialitate nu inregistreaza o definitie unanim acceptata pentru
turismul urban, punctele de vedere diferite avand totusi unele elemente comune referitoare la
cuprinderea notiunii de turist si excursionist, pe de o parte cat si la delimitarea spatiului urban, pe de
alta parte. Astfel, se precizeaza ca turismul urban se refera atat la circulatia turistilor in orase sau
aglomeratii urbane, in afara resedintei principale, cu conditia ramanerii pentru cel putin o noapte la
locul de destinatie cat si la deplasarea excursionistilor pentru mai putin de 24 de ore in spatiul urban.
Potrivit opiniei specialistilor (Cazes, F. Potier, Le tourisme urbain, Que sais-je, Presses Universitaires
de France, 1996, pag.10), turismul urban se desfasoara in localitati cu cel putin 20000 de locuitori,
avand drept caracteristica principala sejururile de scurta durata, prin acestea intelegandu-se, potrivit
definitiei OMT, deplasarile de 1-3 innoptari in afara resedintei. Asadar, singurul criteriu de delimitare
fata de celelalte forme de turism ramane cel demografic, desi, in unele tari (de exemplu, Franta),
statistica oficiala indica limita de 2000 de locuitori pentru definirea unei aglomeratii urbane.
O alta abordare (Minciu Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucuresti, 2000, pag.83) se
refera si la respectarea conditiilor privind durata si motivul calatoriei, in sfera turismului urban fiind
acceptate si deplasarile de o zi, avand in vedere distanta de deplasare care, potrivit opiniei unor autori,
ar trebui sa fie de cel putin 100 km.
Prin organizarea sa functionala, spatiul urban reprezinta locul de desfasurare pentru o serie de
activitati turistice, municipalitatile fiind preocupate permanent in organizarea spatiilor de agrement,
conservare si protejare a obiectivelor turistice in vederea atragerii unui numar cat mai mare de turisti.
Oferta turistica a unui oras este extrem de variata si cuprinde elemente de ordin cultural,
recreativ si uneori balnear acolo unde in perimetrul orasului exista izvoare minerale si infrastructura
adecvata (cazul Budapestei). Dezvoltarea infrastructurii generale si specifice au condus la
transformarea orasului intr-un adevarat pol de atractie pentru o serie de forme de turism (afaceri si
congrese, turismul tehnic si stiintific, turismul de cumparaturi). Asadar, turismul urban reprezinta un
camp de interferenta pentru mai multe tipuri majore de turism.(Gheorghilas A., Turism urban si
turism cultural, Editura Credis, Bucuresti, 2004, p. 12).
Factori care influenteaza turismul urban. Treptat, evolutia turismului urban a fost
influentata de o serie de factori economici, sociali, demografici, juridici si tehnologici. Dintre acestia,
un rol important il detine interesul manifestat pentru valorile culturale si istorice, tendinta ce
inregistreaza o continua crestere, indeosebi ca reactie la amplul proces de modializare si globalizare
prin afirmarea identitatilor culturale, protejarea si conservarea patrimoniului national pentru
3
locomotie traditionale sau de plimbari in importante parcuri si gradini ale oraselor, in cartiere
originale pentru atmosfera si cumparaturi. In ultimii ani de o larga audienta se bucura spectacolele de
mini teatru si pantomima in aer liber.
c) Turismul de afaceri si activitatile profesionale se refera la congrese, colocvii, seminarii,
targuri, conferinte, expozitii, reuniuni, intalniri cu parteneri de afaceri, stagii de pregatire, etc. In
general, preferintele oamenilor de afaceri se indreapta catre servicii de inalta calitate, vizitarea
centrelor comerciale si animatie traditionala; spre deosebire de acestia, participantii la congrese si
reuniuni manifesta interes catre plimbarile in centrele istorice, muzee, expozitii, in general, preocupari
de natura intelectuala. Turismul de afaceri concentreaza in prezent circa 20% din totalul calatoriilor
internationale si aproape 1/4 din totalul incasarilor din turism127, inregistrand valori diferite de la o
tara la alta, in functie de echipamentele turistice si nivelul general de dezvoltare economica.
Referitor la tipologia calatoriilor de afaceri, acestea se structureaza in: turism general de
afaceri care se refera la activitatea persoanelor care lucreaza in afara locului de munca obisnuit
(delegatiile), reuniuni si intruniri (intalniri, conferinte, simpozioane, colocvii, congrese, etc.), targuri
si expozitii, calatorii-stimulent oferite anumitor categorii de angajati ca recompensa pentru rezultatele
inregistrate in activitatea profesionala.
Potrivit statisticilor internationale, cele mai multe congrese si reuniuni au loc in Europa care
concentreaza circa 60% din actiuni, iar clasamentul pe tari indica pe primul loc SUA urmata de
Franta, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Elvetia, Belgia Spania si Japonia.
Targurile si expozitiile inregistreaza anual cheltuieli de peste 27 mld. USD luandu-se in
considerare cheltuielile directe ale expozantilor si vizitatorilor, neincluzand volumul afacerilor
inregistrate ca urmare a participarii la astfel de manifestatii si nici cheltuielile indirecte ale agentilor
participanti, extrem de dificil de cuantificat.
Reusita manifestarilor de acest gen depinde atat de capacitatea organizatorica a organismelor
de profil din tara gazda cat si de gradul de dezvoltare a economiei nationale.
Datorita rolului polivalent al targurilor si expozitiilor, organizatorii cauta permanent solutii
pentru atragerea unui numar cat mai mare de vizitatori si expozanti, constatandu-se cresterea
preocuparilor pentru manifestari care prezinta noutati intr-un domeniu sau altul si pentru crearea de
noi centre expozitionale si de afaceri. In acest context, "intalnirile pe mare" constituie noutati in
domeniu, congresele si reuniunile organizate pe nave de croaziera atragand anual circa 120000
participanti. Exista, in prezent, peste 130 vase de croaziera dintre care, Royal Caraibbean’s Nordic
Prince, Chandris Meridian si Horizon Closter Cruises Westward insumeaza peste 5000 de sali de
conferinte.
O alta noutate in domeniu o reprezinta conceptul de "BOARDINGHOUSE" reprezentand o
combinatie intre o camera de hotel si un apartament drept birou de lucru. De exemplu, in SUA acest
concept (de dormitor si camera de lucru) a fost introdus la Residence Inn, Embassy, ocazie cu care
cifra de afaceri a crescut cu peste 20% ajungand ca, in prezent, sa reprezinte 5% din piata hoteliera a
SUA.
In prezent, turismul de afaceri a devenit o componenta importanta cu rezultate semnificative in
economiile multor tari. In acest context, dezvoltarea turismului va avea in vedere atat posibilitatile cat
si limitele unor tari in gazduirea si organizarea diverselor tipuri de reuniuni in conditiile in care
cresterea numarului oamenilor de afaceri este evidenta si are multiple implicatii politice, economice si
sociale asupra dezvoltarii generale a destinatiilor gazda.
d) Turismul sportiv reprezinta, de asemenea, o motivatie importanta a circulatiei turistice
urbane, cele mai multe posibilitati oferindu-le, in domeniul sportului, manifestarile de tipul
olimpiadelor, turneelor de tenis, campionatele mondiale care, in afara scopului cultural si educativ
genereaza semnificative fluxuri financiare, reprezentand un puternic impuls spre dezvoltarea
economiilor oraselor in care se desfasoara astfel de activitati.
Volumul investitional alocat unor astfel de competitii se ridica la sume de ordinul miliardelor
USD. De exemplu, cu ocazia Olimpiadei de la Atlanta, sumele alocate pentru derularea in bune
conditii a acesteia s-au ridicat la aproximativ 2 mld. USD, investitie la care au contribuit alaturi de
organizatori, firme si corporatii din intraga lume, volumul afacerilor derulat cu aceasta ocazie
situandu-se la nivelul unor dimensiuni impresionante.
Britanie (25%), principalele criterii de alegere a oraselor ca destinatii de vacanta fiind legate in
principale de interesul pentru siturile istorice (32%) si vizitele efectuate la rude si prieteni (18%).
Primul loc in totalul sosirilor il ocupa Paris urmat la mare distanta de Berlin iar in privinta
innoptarilor, se detaseaza capitala Frantei urmata, cu valori sensibil mai scazute, de Dublin, Praga,
Madrid si Berlin.
Este evident faptul ca orasele care concentreaza cea mai mare parte a circulatiei turistice
urbane si detin ponderea cea mai mare in privinta numarului de unitati si a locurilor de cazare apartin
unor tari cu un bogat patrimoniu cultural si istoric, reprezentand totodata importante destinatii pentru
turismul de afaceri dar si pentru activitati de agrement si divertisment. Intre tarile cu traditie in
domeniu, veritabile centre culturale si economice ale Europei se numara Franta, Italia, Spania,
Olanda, Belgia, Germania, Marea Britanie, principalele motivatii de calatorie in aceste tari fiind
reprezentate de potentialul cultural si istoric, centrele de afaceri si conferinte precum si de
posibilitatile de petrecere a timpului liber.
Repere ale turismului urban in Romania. Dincolo de functiile lor sociale, economice,
administrative, orasele Romaniei exprima in mod plastic evolutia arhitecturii romanesti. In acest sens,
evolutia istorica a provinciilor istorice
romanesti a condus la aparitia unor diferenteri in apectul si valoarea obiectivelor turistice prezente,
in principalele orase romanesti. Astfel, in arhitectura acestora apar elemente ale artei orientale,
musulmane, bizantine, gotice maghiare si germane, renascentiste precum si prezenta barocului
german si francez. Aceste curente s-au intrepatruns si au asimilitat si elemente ale artei traditionale
romanesti. Mai tarziu, epoca premoderna precum si cea moderna au adus noi elemente ale
clasicismului, romantismului, eclectismului francez, german, italian, ulterior conturandu-se si un stil
national, ca urmare a scolii de arhitectura romanesti.
Multe din vechile cladiri din principalele orase au devenit sediile unor institutii culturale,
administrative, publice, comerciale sau simple locuinte. In unele situatii, concentrarea in teritoriu a
mai multor monumente si cladiri vechi a condus la aparitia unor zone urbanistice valoroase. Aceste
zone construite (strazi, cartiere, centre de localitati sau localitati in intregime) reprezinta valori
specifice pentru o anumita epoca si un anumit spatiu cultural. Dupa 1950, in multe localitati
romanesti, arhitectura traditionala a fost inlocuita treptat cu cladiri colective, cu un stil neadecvat,
aproape fara nici o legatura cu trecutul, multe monumente istorice rãmânând izolate, nepuse in
valoare, sau acoperite prin noile edificii. Cele mai multe transformari au avut loc in perioada
comunista, prin aplicarea Legii sistematizarii. La sfarsitul anului 1989, cel putin 29 de orase au suferit
importante interventii cu efecte ireversibile asupra fondului construit, dintre care pot fi amintite:
Suceava, Botosani, Iasi, Roman, Pascani, Husi, Barlad, Targoviste, Galati, Ramnicu Valcea, Giurgiu,
Baia Mare, etc.
O analiza a potentialului cultural si istoric al Romaniei demonstreaza existenta unui valoros
patrimoniu cu valente culturale deosebite in formarea circulatiei turistice din centrele urbane
traditionale. In acest sens, deosebit de apreciate sunt vestigiile arheologice preistorice care atesta
prezenta omului inca din paleoliticul inferior, cu marturii aflate in diferitele muzee din Craiova,
Slatina, Bucuresti, Deva, etc., vestigiile antichitatii de mare valoare pentru istoria civiliatiei poporului
roman - ruinele cetatilor grecesti de la Constanta (Tomis), Mangalia (Callatis), Istria (Histros), cetatile
si vestigiile daco-romane, vestigiile si cetatile medievale, intre ansamblurile urbane medievale mai
bine pastrate fiind cele din Sighisoara, Sibiu, Brasov, Targu-Mures, Medias, Cluj-Napoca, in mare
parte restaurate, vestigiile cetatilor din Oradea, Alba-Iulia, Arad, Timisoara, vestigiile fortificatiilor si
ansamblurilor voievodale din vechile capitale (Curtea de Arges, Targoviste, Bucuresti), monumentele
istorice si de arta medievala, monumente de arta si arhitectura in stil romanic (Sighisoara, Reghin),
gotic si neogotic (Brasov, Cluj-Napoca, Bistrita, Sighisoara, Targu-Mures, Miercurea-Ciuc, etc.),
renascentist (Alba Iulia, Bistrita, Brasov, etc.), baroc (Oradea, Sibiu, Timisoara, etc.), brancovenesc
(Craiova, Bucuresti, Ramnicu-Valcea, Targu- Jiu, etc.) precum si o serie de muzee si case memoriale
de importanta nationala situate in renumite centre urbane, monumente de arta plastica, institutii de
cultura si arta, elemente de etnografie si
folclor.
La toate acestea se adauga o serie de manifestari cultural-educative care atrag, in fiecare an,
semnificative fluxuri de vizitatori in spatial urban romanesc: Festivalul de muzica usoara - Brasov,
9
- calatorii vor combina mai frecvent deplasarea in interes de serviciu cu cea in interes personal,
preferintele lor indreptandu-se spre activitatile culturale si de recreere, ceea ce va determina orasele-
gazda sa adopte un marketing combinat;
- gradul sporit de interes pentru activitatile sportive si de recreere vor antrena eforturi investitionale in
amenajarile in aer liber si recreative.
In conditiile cresterii fenomenului concurential, factorii de decizie de la nivelul oraselor vor
trebui sa-si indrepte atentia catre auditarea elementelor de atractie ale zonelor turistice si, pe aceasta
baza, identificarea pietelor-tinta, pe de o parte si ierarhizarea segmentelor de potentiali turisti si
trecerea la elaborarea unor politici de marketing de investitie, pe de alta parte, acesta din urma
constand in alocarea de fonduri in directia imbunatatirii infrastructurii turistice si “fabricarea” unor
elemente care sa atraga noi segmente de consumatori tinand cont de faptul ca preferintele pentru o
forma sau alta de turism sunt extrem de variabile in timp. Un exemplu pozitiv in acest sens il
constituie Festivalul shakespearian de la Stratford care a demarat ca o mica atractie regionala si a
ajuns sa aiba in prezent o anvergura internationala. Pe de alta parte, atractivitatea unui loc poate fi
diminuata de instabilitatea politica, dezastrele naturale, factorii de mediu nefavorabili si
supraaglomeratia. Grecia si Thailanda reprezinta doua exemple clasice unde investitiile in
infrastructura au ramas in urma dezvoltarii turismului. Drept urmare, rezultatul a fost scaderea
numarului de turisti datorita poluarii, salubrizarii neadecvate si congestionarii accentuate a traficului.
Un alt aspect al concurentei in turism il reprezinta si intregul proces de formare a imaginii,
destinatiile turistice fiind adesea puternic influentate de reprezentarile plastic-imaginare, de regula
prin cinematografie, televiziune si uneori, prin muzica. India a inregistrat o crestere cu aproape 50% a
numarului de turisti in urma difuzarii filmului Ghandhi, orasul Atlanta si-a imbunatatit imaginea in
urma filmului Pe aripile vantului, turismul australian a inregistrat cresteri bazandu-se pe imaginea
actorului Paul Hogan din Crocodile Dundee, Compania British Airways l-a angajat pe actorul Robert
Morley, orasul Manchaster a utilizat denumirea formatiei Beatles iar Chicago isi promoveaza numele
prin baschetbalistul Michael Jordan. Sunt astfel exploatate evenimente, vedete sportive, actori, filme,
etc. pentru a stimula interesul turistilor si a transmite o anumita imagine a locului. Odata creata o
imagine, este deosebit de dificil de modificat. Un exemplu semnificativ in acest sens il ofera orasul
Las Vegas care este vazut drept o “capitala a viciului”, avand ca principala atractie jocurile de noroc
care continua sa detina 60% din economia locala. Pe de alta parte insa, Las Vegas este si un oras
universitar important, un centru de servicii de inalta tehnologie care a atras intr-un timp foarte scurt
aproape 90 de firme in acest domeniu precum si o atractie pentru sport, divertisment, recreere si
spectacole artistice.
In tarile dezvoltate, turismul local se bazeaza tot mai mult pe parteneriatul public-privat in
actiunile de planificare, finantare si implementare. Autoritatile publice se preocupa de eliberarea
terenurilor, sistematizare, evaluarea costurilor precum si realizarea investitiilor de infrastructura, iar
acordarea stimulentelor fiscale pentru investitiile private in turism, realizarea sistemelor de tranzit,
actiunile de restaurare, etc. revin in sarcina administratiilor locale. In tarile Europei Centrale si de Est
precum si in cele in curs de dezvoltare, guvernele sunt cele care raspund de planificarea si controlul
dezvoltarii turismului, expansiunea activitatii turistice fiind dependenta aproape in totalitate de
investitiile publice, adesea neadecvate. Exista insa si incercari de promovare a investitiilor private prin
intermediul asocierilor in participatie, al dreptului de proprietate acordat strainilor precum si al
inchirierilor in sistem colectiv (time sharing). Un exemplu pozitiv in acest sens il reprezinta statiunile
Puerto Vallarta, Cancun, Ixtapa (Noua Riviera Mexicana) prin combinarea cu succes a investitiei
mixte in turism, in care investitia statului in infrastructura este dublata de investitia privata in dotari
turistice.
O alta preocupare a organismelor publice locale pentru revitalizarea zonelor turistice o
constituie dezvoltarea patrimoniului, conservarea istoriei locurilor, a cladirilor si a obiceiurilor.
De exemplu, Winterset (statul Iowa), locul de nastere al actorului John Wayne, este vizitat in medie
de 300000 de turisti in fiecare an, Seymour (statul Wisconsin), locul de origine al primului hamburger
gazduieste in luna august a fiecarui an “Zilele Hamburgerului”, existand numeroase exemple de locuri
de nastere ale unor personalitati celebre sau pe teritoriul carora s-au desfasurat batalii istorice si care
au devenit astfel, importante atractii turistice.
Sintetizate, principalele tendinte inregistrate in turismul urban se prezinta astfel:
12
- orientarea preferintelor vizitatorilor catre forme ale turismului activ: sport, aventura, distractii,
asimilarea unor cunostinte despre istoria si cultura zonelor pe care le viziteaza;
- cresterea turismului cultural si de aventura, a ecoturismului si a turismului religios;
- diversificarea produselor turistice;
- sporirea interesului catre mentinerea si imbunatatirea starii de sanatate si, pe aceasta baza, stimularea
interesului pentru tratamente medicale traditionale;
- fragmentarea vacantelor pe parcursul unui an;
- cresterea ponderii turistilor experimentati al caror nivel de asteptare este tot mai ridicat;
- extinderea turismului de afaceri;
- accentuarea problemelor legate de calitatea mediului;
- utilizarea pe scara tot mai larga a instrumentelor moderne de informare si marketing.
In concluzie, marketingul turistic si al serviciilor de gazduire va trebui integrat in celelalte
strategii de marketing urban, atragerea agentilor economici prin politici de marketing integrat
determinand atragerea de turisti sositi in scop de afaceri cat si promovarea destinatiei respective ca loc
de amplasament pentru o firma sau unitate componenta a unei firme. Astfel, prin integrarea
armonioasa a strategiilor de marketing cu celelate actiuni de dezvoltare se va reusi consacrarea
imaginii unui loc si transmiterea mesajelor adecvate.
13
Atractiile turistice ale oraselor. Analizand motivatia fluxurilor de calatorii in spatiul urban,
se poate desprinde concluzia ca atractii precum istoria si personajele celebre, elementele culturale,
recreerea si divertismentul, evenimentele si ocaziile festive, cladirile, monumentele si ansamblurile
sculpturale precum si frumusetea naturala se situeaza printre preferintele vizitatorilor si constituie
elemente definitorii in alegerea destinatiei de calatorie. Dintre acestea, un rol important il au atractiile
culturale.
Muzeele - prin functia lor, aceste institutii care se ocupa cu strangerea pastrarea si expunerea
obiectelor care reprezinta un interes istoric, stiintific, artistic, etc, se incadreaza in grupa edificiilor
culturale. Valoarea si marimea muzeului este strans corelata cu posibilitatile de colectare,
sistematizare si conservare ale organizatorilor. Astfel se pot diferentia:
a) muzeele nationale ce grupeaza obiecte de patrimoniu national precum si anumite piese din exterior
intrate in patrimoiunl tarilor respective;
b) muzeele regionale ce dispun de exponate adunate dintr-o regiune data;
c) muzeele locale, de dimensiuni mult mai mici, ce concentreza exponate colectate indeosebi din
perimetrul asezarii gazda.
Lucrarile de specialitate, si ghidurile turistice fac prezentari ample ale acestor obiective de
maxima importanta care atrag anual milioane de turisti. In multe dintre produsele turistice lansate de
marii turoperatori se regasesc inserate in programele turistice, vizite la aceste inedite obiective.
(British Museum, de exemplu, cuprinde 12 sectii - paleontologie, antichitati, manuscrise, etnografie,
monezi, istorie orientala, greaca , romana etc- , museul Ermitage din St Petersburg se desfasoara pe o
suprafata de circa 9 ha si este ocupata de 1057 de sali expozitionale, etc.
Casele memoriale - pot inmagazina referinte (obiecte si marturii) privind personaje artistice,
culturale, politice, etc. Valentele turistice ale acestui tip de obiective se materializeaza in fluxurile de
vizitatori, dornici sa cunoasca marturii despre viata si personalitatea celui care sa nascut sau a locuit in
acel loc. Dintre casele memoriale vizitate anual de un numar foarte mare de turisti amintim, pot fi
amintite: casa in care s-a nascut Mozart, din orasul Salzburg, numeroase imobile care amintesc de
locurile unde s-au nascut sau au creat o parte dintre operele lor marii pictori ai lumii: casa lui Rubesn
din Anvers, casa lui El Greco din Toledo; personaje din lumea literara: casa natala a marelui
dramaturg englez William Shakespreare din Stratford-Upon-Avon, casa lui Goethe din Frankfurt pe
Main, etc.
Teatrele si Operele - pastreaza functia culturala initiala care, prin ea insasi, devine o sursa
pentru desfasurarea actului turistic. In unele cazuri, valoarea turistica a acestor obiective sporeste prin
insusirile arhitecturii lor. Renumite in acest sens sunt cladirea Operei din Paris, a carei constructie a
inceput in 1861, Reduta din Budapesta construita pentru gazdui concertele si ceremoniiile oficiale in
stilul romanic ungar, Teatrul Globe al lui Shakespreare cu o capacitate de 1600 de locuri. Totodata,
vechimea constituie alt element ce transforma aceste institutii in obiective turistice de maxima
atractivitate. In Antichitate, acestea erau reprezentate de amenajari specifice practicarii actului cultural
in aer liber, cu o forma impusa de topografia terenului ( liniare sau curbate). Teatrele se impun ca
elemente de cultura si civilizatie in majoritatea polisurilor grecesti, si, ulterior, in orasele antice
romane.
De asemenea, valoarea turistica a edificiilor religioase este data de arhitectura proprie cultelor
religioase universale (catedrale si biserici pentru crestini, moschei pentru musulmani, sinagogi pentru
mozaici) si stilul constructiv ( romantic, gotic, rococo, baroc, clasic, neogotic). Ca exemple
edificatoare in acest sens pot fi mentionate: Catedrala Sf. Petru, Catedrala Sf Sofia, Bazilica San
Marco din Venetia, Westminter Abbey din Londra, Catedrala din Edinburgh, Domul din Milano,
Catedrala Santiago de Compostella din Spania, etc.
De asemenea, bisericile si manastirile atrag vizitatori printr-o serie de atribute comune si altor
edificii antropice (vechime, grandoare), dar si prin insusiri particulare, specifice, cum ar fi stilul
arhitectonic sau decoratiile.
14
Alte edificii de natura religioasa si care constituie elemente atractive sunt moscheile ale caror
elemente specifice sunt mozaicurile si minaretele, sinagogile, etc avand o larga raspandire in intreaga
lume.
In ceea ce priveste obiectivele istorice, deosebit de interesante sunt vestigiile antice (Acropola
Atenei, Templul lui Apolo din Delfi, Templul lui Zeus din Olimpia, Insula Rodos). Din perioada
Evului Mediu s-au pastrat castelele fortificate, resedinte ale seniorilor feudali ale caror elemente de
fortificatie (zidurile, turnurile de aparare, crenelurile etc.,) constituie un potential atractiv ridicat.
Deosebit de interesante sunt, sub aspect turistic, palatele si castelele regale care sunt intalnite
in multe dintre marile metropole ale lumii. Reprezentative sunt: palatul Buckingham din Londra,
Palatul Regal din Praga, Palatul regal din Madrid etc. In categoria obiectivelor istorice pot fi incadrate
si monumentele, mausoleele, statuile, coloanele ridicate in cinstea unor importante figure istorice, etc.
O alta atractie a oraselor o constituie realizarile tehnicii contemporane, noile materiale si
metode tehnice, stand la baza aparitiei unor cladiri spectaculoase. De exemplu, stilul constructiv dar
mai ales materialele utilizate au facut din muzeul Guggenheim din Bilbao una dintre cele mai vizitate
institutii de acest tip. Cladirea a fost constuita in 1997 din blocuri de calcar acoperite cu titaniu iar
peretii din sticla. De asemenea, in marile metropole ale lumii se regasesc cladirile impresionante care
atrag atentia prin arhitectura si grandoare (sediile BMW din Munchen, General Motors din Detroit,
marile complexe expozitionale din Hanovra, Osaka, Montreal, institutii finaciare din Paris, Londra,
Amsterdam, New York).
Manifestarile culturale constituie sursa a interesului turistic doar in anumite intervale ale
anului. Astfel de activitati si manifestari umane, specifice marilor centre urbane, sunt: carnavalurile,
festivalurile artistice, targurile si expozitiile. Marile metropole ale lumii gazduiesc anual asemenea
manifestari, un motiv in plus pentru turisti avizati de a alege ca destinatie turistica aceste locuri.
Interesante sunt si expozitiile internationale cu specific, cum sunt saloanele auto, targurile de
turism, targurile de carte, etc.
De asemenea, in cadrul destinatiilor turistice urbane, pot exista si alte elemente precum
frumusetea cadrului natural, parcurile si gradinile publice, vechile cartiere ale oraselor, arterele
comerciale, etc. care sa motiveze deplasarea in spatiul urban dar care, capata o pondere importanta in
circulatia turistica doar in masura in care acestea sunt completate si cu alte atractii de natura celor
prezentate anterior.
Vizitatorii. Dezvoltarea economica a reprezentat, dintotdeauna, una dintre prioritatile
urmarite in procesul de guvernare/gestiune urbana. Cu toate acestea, cresterea concurentei intre orase
in directia atragerii unor noi segmente de vizitatori, firme si investitii a determinat reorientarea
autoritatilor locale catre dezvoltarea unor politici urbane axate pe elaborarea de strategii care sa
conduca la construirea unor piete competitive orientate astfel incat sa raspunda cererilor, tot mai
exigente, ale cumparatorilor. Acestia din urma, pot proveni, in principiu, din patru piete-tinta
principale: a) vizitatorii, b) locuitorii, rezidentii si lucratorii, c) afaceri si industrie, d) piete de export.
In ceea ce priveste piata vizitatorilor, aceasta este alcatuita din doua grupuri majore: vizitatorii
care calatoresc in interes de afaceri pentru a participa la intruniri si conferinte sau pentru incheierea
unor tranzactii si vizitatori fara scopuri de afaceri care pot fi reprezentati de catre turisti sau calatori in
tranzit.
Una dintre strategiile cel mai adesea intalnite pentru atragerea de vizitatori se refera la
infiintarea unor birouri de turism si de organizare a conferintelor. In general, aceste birouri isi disputa
fondurile destinate promovarii turismului in regiunea pe care o reprezinta. De exemplu, in SUA, in
Pennsylvania, un numar de 54 de astfel de birouri concureaza pentru alocarea unor subventii in valoare
de 7 milioane de dolari. O alta directie de actiune urmarita o reprezinta imbunatatirea centrelor si a
spatiilor amenajate pentru conferinte si intruniri precum si promovarea acestora in randul firmelor si
asociatiilor patronale si profesionale vizate.
Pe de alta parte, toate masurile de atragere a unor noi segmente de vizitatori si, pe aceasta
baza, de sporire a atractivitatii oraselor pot genera nemultumiri in randul locuitorilor confruntati cu o
serie de probleme legate de: deteriorarea mediului inconjurator, cresterea ratei infractionalitatii precum
si supraaglomerarea destinatiilor turistice indeosebi in perioadele de sezon. Un rol important in
rezolvarea acestor probleme il va avea procesul de proiectare urbanistica ce trebuie sa tina seama de
profilul vizitatorilor in construirea infrastructurii specifice turismului.
15
17
18
si practica organizarii habitatului. S-a adus astfel in prim plan conceptul abordarii sistemice,
promovandu-se teoria potrivit careia localitatile nu mai constituie entitati singulare in concurenta cu
spatiile vecine ci trebuie ca acestea sa fie apreciate ca apartinand unei grupari de asezari invecinate
aflate intr-o continua interconditionare.
- Cresterea economica – In general, specialistii in dezvoltare economica se concentreaza pe
cresterea competitivitatii unui oras analizand atuurile precum si ocaziile si amenintarile cu care acestea
se confrunta din partea fortelor externe, contribuind astfel la determinarea modalitatii optime de
integrare a economiei locale in contextul dinamicii regionale, nationale sau globale tinand cont de
rolul deosebit de important pe care il are exportul pentru orice comunitate. Institutul de cercetare
Stanford adopta o viziune mai generala asupra dezvoltarii economice, definita astfel: ”Dezvoltarea
economica este procesul prin care comunitatea noastra isi va imbunatati capacitatea de crestere si
dezvoltare – in plan economic, educational, social si cultural”. Astfel, este imbinata filosofia
dezvoltarii comunitare cu cea specifica dezvoltarii economice, pornind de la premisa ca atractivitatea
unui loc depinde de patru factori comunitari (calitatea vietii, imagine pozitiva si marketing pozitiv,
capacitatea de dezvoltare economica si infrastructura) si trei factori de infrastructura economica
(tehnologie accesibila, resurse umane calificate, motivate si adaptabile, capital disponibil).
- Dezvoltarea comunitatii - aceasta are la baza ideea de a creea si dezvolta un mediu
corespunzator locuitorilor fiecarei comunitati in parte caracterizat prin siguranta publica sporita,
capacitati adecvate de asigurare a serviciilor de invatamant si sanatate punand accentul pe rolul
institutiilor publice cu un impact deosebit asupra calitatii vietii. Filosofia dezvoltarii comunitare a avut
initial la baza ideea de activism cetatenesc transformandu-se ulterior intr-un concept general valabil
dezvoltarii urbane. Este cunoscuta importanta calitatii vietii intr-o comunitate ca factor de crestere a
atractivitatii unui oras insa, pe de alta parte, dezvoltarea comunitatii ca proces izolat, singular, nu poate
contribui la imbunatatirea viabilitatii unui oras din cel putin trei motive: posibilitatea ca respectivului
oras sa-i lipseasca resursele necesare in realizarea investitiilor, cresterea tensiunilor in randul
comunitatilor locale care si-ar putea disputa fondurile de relansare a comunitatii si nu in ultimul rand,
ignorarea conjuncturii ce caracterizeraza economia mondiala in conditiile in care abordarea dezvoltarii
comunitare ar avea loc din interior spre exterior si nu invers.
O abordare corecta ar trebui sa tina seama de integrarea concurentiala in contextul
metropolitan, regional, national sau chiar mondial.
Nivele decizionale in elaborarea politicilor turistice. In procesul de gestiune urbana, un rol
important revine autoritatilor centrale si locale de a asigura o politica unitara, coerenta, un ansamblu
de instrumente, metode si tehnici de gestiune a resurselor naturale si a mediului construit care sa
conduca la o mai buna valorificare a patrimoniului turistic si, pe aceasta baza, la cresterea
competitivitatii oraselor turistice in context local si regional.
In conditiile in care stabilirea responsabilitatilor ce revin autoritatilor locale si centrale in ceea
ce priveste activitatea turistica este adeseori dificila si uneori confuza, metodele de management
practicate in arealele turistice urbane difera de la o tara la alta, pe de o parte dar si de la un oras la altul
in cadrul aceleiasi regiuni.
In ceea ce priveste responsabilitatea autoritatii centrale, de cele mai multe ori, gasirea unor
solutii legate de gestiunea urbana a fost precedata de rezolvarea unor aspecte legate de trecerea de la
centralizare la descentralizare, de privatizarea serviciilor publice, de mentinere si adancire a cooperarii
intre sectorul public si cel privat. Dintre toate acestea, opinii contradictorii au fost intalnite indeosebi
in demersul de impartire a puterii de decizie si asumarea responsabilitatilor la diferite niveluri in
scopul obtinerii unor mai bune performante pe plan national si international. Este cazul Spaniei, in
care competentele administrative si legislative au fost distribuite tinand cont de realitatea culturala si
lingvistica din fiecare regiune turistica. In Franta, procesul de descentralizare a demarat in 1992 cand
au fost stabilite in mod clar competente pe diferite niveluri. Astfel, au fost create consilii regionale ale
caror responsabilitati se refera la planificarea turismului prin coordonarea unor comitete regionale.
Acestea din urma au statutul de asociatii si au rolul pe de o parte, de a pune in practica politica
turistica stabilita de consiliile regionale iar pe de alta parte de a contribui la elaborarea,
comercializarea si promovarea produselor turistice pe plan local. Comitetele regionale colaboreaza cu
organisme locale de tipul oficiilor de turism care asigura, pe plan local, gazduirea si informarea
turistilor alaturi de actiuni de marketing turistic local. Totodata, a avut loc un amplu proces de
20
simplificare administrativa cuprinzand, mai intai, fuziunea, incepand cu 1 ianuarie 2005, Agentiei
Franceze de Inginerie Turistica (AFIT) cu Observatorul National al Turismului (ONT) si a Serviciului
de Studii de Amenajare Turistica a zonei Montane (SEATM) si apoi, regruparea acestora, impreuna cu
Consiliul National al Turismului (CNT), Inspectia Generala a Tursimului (IGT) si Maison de la France
rezultand Maison du Tourisme, cu sediul la Paris, avand atributii de consultanta si expertiza de natura
sa contribuie la descentralizarea deciziilor catre colectivitatile locale si, pe aceasta baza, la cresterea
competitivitatii ofertei turistice franceze pe piata internationala.
Pe de alta parte, in paralel cu eforturile de descentralizare a deciziilor in ceea ce priveste
politica turistica, se manifesta totodata tendinte de regrupare a regiunilor si zonelor turistice turistice.
De exemplu, in Canada, Alberta cuprinde in prezent 6 zone turistice fata de 14 cate numara in 1995 iar
Ontario 7 zone turistice fata de 12. In Australia, numarul regiunilor turistice a ajuns in prezent la 4 fata
de 11.
Cu toate acestea, exista si tari in care managementul turistic este mai degraba centralizat,
municipalitatile neavand in nici un fel competente de ordin legislative, acestea din urma revenind
guvernelor. Este cazul majoritatii tarilor din sudul Europei sau, in afara continentului European, cazul
Japoniei. In aceste tari, competentele municipalitatilor in materie de politica a turismului sunt extrem
de limitate.
De-a lungul timpului, o serie de organisme guvernamentale s-au implicat in mod activ in
planificarea, dezvoltarea si gestiunea resurselor si infrastructurii turistice dar si in promovarea
destinatiilor turistice. Treptat, acestea si-au reconsiderat rolul si s-au transformat in structuri mult mai
bine adaptate cerintelor pietei turistice. Fie ca este vorba despre ministere, directii, departamente,
secretariate de stat, aceste organisme sunt organizate distinct si privesc in mod exclusiv activitatea
turistica sau pot functiona alaturi de alte sectoare de activitate: comert, industrie si resurse, sport, etc si
au ca principala misiune elaborarea unei politici turistice coerente in concordanta cu interesele
economice, sociale si institutionale ale reprezentantilor regionali sau locali.
In anumite regiuni, pot fi intalnite organizatii locale implicate in dezvoltarea turismului avand
sustinere financiara din cadrul comunitatilor sau din partea guvernelor regionale sau gestionate de
consilii de administratie la nivel regional. Altfel spus, nu exista in practica un model unitar, comun, de
gestiune a oraselor turistice. De exemplu, in Spania, managementul turismului este asigurat de
Tourisme Barcelona, infiintat in 1993, avand un statut mixt public-privat, rezultat al parteneriatului
intre municipalitatea din Barcelona, Camera de Comert si Industrie si Fundatia Barcelona Promocio.
In Suedia, municipalitatile indeplinesc un rol activ in elaborarea si dezvoltarea strategiilor si
programelor turistice neexistand un cadru formal care sa delimiteze, economic sau juridic, politica
nationala de cea regionala sau locala. In Noua Zeelanda, planificarea si dezvoltarea turismului,
marketingul si gestiunea destinatiilor, coordonarea activitatilor, sunt asigurate de organisme regionale.
Un rol important insa in managementul oraselor turistice il au comitetele consultative avand au
avantajul de a grupa numerosi experti in activitatea turistica alaturi de ateliere de lucru alcatuite din 5-
20 participanti care sunt constituite de regula avand la baza un proiect turistic .
Pe de alta parte, modelele de management adoptate prezinta atat avantaje cat si dezavantaje.
Organizatiile nationale de turism au avantajul de a avea caracter permanent cu consecinta directa
asupra deciziilor iar punctele forte se refera la contributia financiara semnificativa, cunoasterea pietei
turistice si posibilitatea initierii de parteneriate cu sectorul privat.
Cu toate acestea, deciziile sunt de multe ori orientate mai mult catre dezvoltarea regiunilor in
ansamblul lor si mai putin spre sustinerea intereselor municipalitatilor, mai mult catre actiuni de
marketing si reprezentare si mai putin spre asigurarea si sustinerea (dezvoltarea) functiei turistice a
oraselor.
Consiliile consultative sau parteneriatele au mai multa flexibilitate in luarea deciziilor,
implicarea sectorului privat in luarea deciziilor asigura o buna cunoastere a particularitatilor pietei
turistice insa, caracterul lor non-permanent poate conduce la eterogenizarea politicilor si programelor
turistice. Nu in cele din urma, organismele mixte cu statut public-privat par a avea o functionalitate
optima in sensul posibilitatilor de luare a deciziilor la orice nivel, cunoasterii mecanismelor de
functionare a pietei turistice, partajarea riscurilor si a eforturilor investitionale.
Pe plan mondial insa, la nivel global, continua sa se manifeste tendinte de descentralizare in
domeniul turismului si de transferare a responsabilitatilor catre administratiile regionale si locale desi
21
acest demers continua sa genereze o serie de tensiuni intre administratiile nationale care cauta sa
exercite un control global in vederea mentinerii unei politici turistice coerente si cele locale interesate
in pastrarea autonomiei raspunzand mai bine in acest fel nevoilor in plan local.
Asa cum s-a mai aratat, turismul detine un rol important in dezvoltarea economica a multor
comunitati locale dar, de cele mai multe ori, practicarea necontrolata a activitatilor turistice poate avea
un impact negativ asupra mediului natural si social. In conditiile descentralizarii deciziilor,
responsabilitatea conservarii resurselor naturale si a mediului construit, asigurarea unor conditii de
viata generatiilor prezenta si viitoare, vor trebui sa constituie preocupari majore pentru toate structurile
administrative locale.
O analiza mai atenta asupra rolului autoritatilor locale in dezvoltarea turismului releva, pe de o
parte, dificultatea elaborarii unor strategii coerente de dezvoltare a oraselor turistice, existand mai
degraba eforturi si initiative la nivelul sectorului privat dar si absenta, pe de alta parte, absenta
eforturilor legate de asigurarea durabilitatii destinatiilor turistice si solutionarea problemelor legate de
traficul intens, poluare, degradarea patrimoniului construit, etc.
In ceea ce priveste managementul oraselor turistice, autoritatile locale vor trebui sa porneasca
de la importanta turismului in cadrul comunitatii dar si de la evaluarea impactului acestuia asupra
mediului. Pentru aceasta, este necesara elaborarea unei politici unitare si coerente axata pe
identificarea strategiilor in vederea dezvoltarii turismului cu respectarea principiilor durabilitatii si
care sa reprezinte atat punctele de vedere ale agentilor economici cat si ale populatiei dar care sa
asigure in acelasi timp integrarea turismului in functiile manageriale ale autoritatilor locale.
Totodata, se impune identificarea unui set de actiuni care sa vizeze intreg domeniul economic
si social dar si stabilirea unor structuri eficiente care sa permita colaborarea intre diferiti parteneri
implicati in dezvoltarea turismului in scopul identificarii si stabilirii prioritatilor precum si elaborarii
planurilor de actiune. In conditiile in care aceste structuri cuprind reprezentanti ai sectorului privat dar
si ai populatiei poate fi creat un suport consistent pentru activitatea municipalitatii asigurandu-se astfel
o abordare integrata a problematicii turismului.
Implicarea cetatenilor in elaborarea deciziilor se realizeaza, de regula, prin organizarea de
intalniri dar si prin sondaje in randul acestora.
Un alt aspect al parteneriatului ar consta in gasirea unor solutii de oferire a posibilitatii de
actiune tuturor celor implicati in activitatea turistica. Instrumente utile in acest sens le-ar putea
constitui sondajele efectuate in randul agentiilor de turism, al hotelierilor si furnizorilor de servicii de
transport dar si in randul vizitatorilor, informatiile astfel obtinute legate de satisfactia si nivelul de
asteptare al turistilor putand fi transmise managerilor locali. Desi extrem de utile, aceste demersuri au
in prezent un caracter limitat la nivelul oraselor turistice.
Oricare ar fi sistemul institutional ales, managementul oraselor turistice trebuie sa aiba in
vedere pe langa punerea in practica a politicii turistice si solutionarea unor aspecte legate de
dezvoltarea turismului pe plan local in sensul asigurarii unui echilibru intre gestiunea resurselor
turistice si a infrastructurii, pe de parte, si interesele prezente si viitoare ale comunitatilor locale.
Probleme actuale ale managementului oraselor. In conditiile cresterii importantei
turismului urban pe plan mondial, managementul calitatii destinatiilor urbane poate contribui la
dezvoltarea sustinuta a oraselor turistice si, pe aceasta baza, la cresterea satisfactiei turistilor precum si
la asigurarea unor conditii economice si sociale mai bune pentru comunitatile locale.
Managementul calitatii integrate in destinatiile turistice urbane. Demersul de crestere a
calitatii destinatiilor urbane presupune stabilirea unui management institutional adecvat, intarirea
parteneriatului intre tari cu implicatii la nivel local, regional, national si chiar international, realizarea
unei viziuni comune asupra dezvoltarii turismului prin consultarea tuturor factorilor implicati in
dezvoltarea turismului si stabilirea unui sistem intern pentru circularea informatiei dar si introducerea
de masuri pentru promovarea si incurajarea initiativei private in scopul imbunatatirii turismului
(reduceri de taxe, subventii, ajutoare, informare si promovare, premii, training).
Totodata, strategia de dezvoltare trebuie sa defineasca in primul rand rolul si responsabilitatile
fiecarui partener la toate nivelurile managementului calitatii si sa cuprinda identificarea diferitilor
parteneri, reprezentanti ai autoritatilor politice si administrative la toate nivelurile (local, regional,
national, international), agenti din sectorul privat, reprezentanti ai societati civile (organizatii non-
22
23
24
variabile atat in ceea ce priveste cererea dar si oferta (de exemplu, dimensiunile si tipologia
echipamentelor, structura cererii, etc.)
Sezonalitatea activitatii turistice indica gradul de concentrare a fluxurilor turistice si poate fi
cuantificata cu ajutorul curbei lui Lorenz si a coeficientului Gini.
Structura cererii turistice are in vedere identificarea ponderii deplasarilor de o zi in spatiile
urbane, acestea exercitand presiuni semnificative si contributie economica limitata.
Analiza obiceiurilor de consum conduce la stabilirea masurii in care vizitatorii contribuie la
dezvoltarea durabila a destinatiei turistice sau daca, dimpotriva, rezultatele economice sunt cu atat mai
importante pe masura ce comportamentul turistilor nu se inscrie in cerintele dezvoltarii durabile a
localitatii.
Avand in vedere aspectele prezentate, se poate afirma ca managementul oraselor reprezinta
suportul esential in dezvoltarea functiei turistice la nivel urban si in acelasi timp, elementul
fundamental in functionarea sistemului urban in ansamblul sau.
Pe baza resurselor materiale, financiare si umane locale, vor fi sprijinite acele activitati
economice si servicii care pastreaza/maresc viabilitatea oraselor, le asigura mentinerea unei
infrastructuri generale si specifice cât mai moderne precum si realizarea unor amenajari care sa
contribuie la pastrarea calitatii peisajului urban si a identitatii oraselor precum si la armonizarea cu
mediul înconjurator.
25
26
include o suma de edificii ce nu au, fiecare in parte o valoare istorica sau arhitecturala deosebita, dar
care trebuie conservate pentru a asigura continuitatea formelor de cultura ale vietii citadine.
In ceea ce priveste localizarea centrelor istorice, acestea pot fi adeseori intalnite ca fiind
pozitionate central fata de celelalte zone ale orasului ceea ce le confera o accesibilitate sustinuta si de
intreg sistemul de utilitati conceput inca de la aparitia lor. Acest fapt genereaza insa o serie de masuri
care privesc traficul urban in sensul restrictionarii circulatiei autovehiculelor, a aprovizionarii si
parcarii ceea ce reduce, limiteaza intr-o anumita masura accesibilitatea.
Functiile centrelor istorice. In prezent, atmosfera generata de existenta centrelor istorice
devine un element esential in directia cresterii atractivitatii oraselor turistice atat pentru populatia
locala cat si pentru vizitatori, ambele segmente de consumatori alcatuind cererea pentru intreaga piata
a serviciilor urbane. In acest context, functiile pe care centrele istorice le indeplinesc in dezvoltarea
economica si sociala a spatiului urban pot fi grupate astfel:
a) functia comerciala detine ponderea cea mai mare in economia locala fiind reprezentata de
cumparaturile ocazionale, comertul cu seveniruri, antichitati si obiecte de arta, alimentatia publica si
alte servicii conexe oferite vizitatorilor (banci, schimb valutar, transport, agentii de turism, etc.)
b) functia turistica se impleteste adeseori cu cea comerciala incasarile din activitatea turistica
fiind dificil de cuantificat in conditiile in care vizitatorii centrelor istorice beneficiaza de servicii care,
exceptand cazarea turistica, sunt oferite in egala masura si locuitorilor. Este cazul serviciilor de
alimentatie publica, transport, financiar-bancare, medicale, etc. Are loc in acest fel o intrepatrundere a
fluxurilor de turisti cu populatia rezidenta fapt care genereaza preocupari din partea autoritatilor locale
de integrare a activitatilor turistice cu realitatea cotidiana asigurand astfel crearea unei atitudini
pozitive din partea locuitorilor fata de vizitatori si comportamentul acestora.
c) functia culturala priveste atat valoarea istorica, artistica si estetica a centrelor istorice dar si
cultura locala exprimata de atitudinea si comportamentul localnicilor, aspiratiile, traditiile si
obiceiurile acestora. Multe orase turistice detin un potential cultural insemnat fapt ce se reflecta in
mod direct asupra dezvoltarii functiei culturale prin valorificarea turistica a acesteia, atractivitatea
multor edificii culturale, religioase sau istorice fiind data de stilul arhitectonic, unicitate si originalitate
in constructie si dimensiuni. Pot fi amintite in acest sens muzeele, casele memoriale, teatrele,
catedralele, bisericile si manastirile, etc. Alaturi de acestea, functia culturala este completata de o serie
de activitati si manifestari artistice care pot deveni o importanta atractie turistica materializate prin
organizarea de festivaluri, carnavaluri, targuri, expozitii, etc. Totodata, centrele istorice cunoscute ca
locuri de pelerinaj atrag anual fluxuri importante de
vizitatori indeosebi cu prilejul unor sarbatori religioase (Mecca, Fatima, Vatican, Lourdes, Santiago de
Compostella, etc.)
d) functia de rezidenta este asigurata deopotriva de locuintele individuale situate in interiorul
sau in vecinatatea centrului istoric si de cazarea turistica. Existenta populatiei rezidente ofera o sursa
permanenta pentru servicii comerciale dar genereaza adeseori nemultumiri atat din partea vizitatorilor
cat si a locuitorilor ca urmare a aglomerarilor spatiilor comerciale, traficului urban, parcarilor, etc. Pe
de alta parte, ocuparea unor cladiri istorice cu locuinte individuale sau sedii administrative determina
costuri suplimentare de intretinere si asigurare a functionalitatii acestor spatii prin utilizarea unor
materiale si tehnici de conservare si restaurare extrem de costisitoare. Uneori, aceste probleme sunt
solutionate prin acordarea de subventii si scutiri de taxe pentru renovarea cladirilor ramanad insa
nerezolvate o serie de aspecte ce tin de impunerea unor constrangeri in amenajarea fatadelor, utilizarea
panourilor publicitare, modificarea structurii interioare a cladirilor.
Impactul turismului asupra mediului local. Valorificarea turistica a centrelor istorice
genereaza efecte economice si sociale pentru comunitatile locale in conditiile in care centrele istorice
de interfereaza de multe ori cu cele comerciale si de afaceri sau acolo unde in interiorul sau in
vecinatatea acestora s-au dezvoltat cartiere de locuinte. In aceste conditii, comportamentul turiştilor
faţă de localnici este la fel de
important ca şi cel al populaţiei locale faţă de acestia.
Adeseori, populaţia locală detine in mod indirect un rol semnificativ in comercializarea si
promovarea produsului turistic urban. Magazinele, obiectele de artizanat confecţionate de aceştia,
locuintele, obiceiurile si traditiile pot pune mai bine în valoare zona respectivă devenind atractive
27
pentru turişti, cunoasterea comunităţii locale constituind un element central in intelegerea simbolisticii
resurselor istorice.
De multe ori insa, comunitatea locala percepe interesul vizitatorilor ca pe o agresiune adusa
modului lor liniştit de viaţă. Adeseori, prezenta turistilor in exces poate suprasolicita retelele de
canalizare, alimentare cu apa, energie, colectarea deseurilor iar confortul si calitatea vietii rezidentilor
poate cunoaşte un uşor declin.
Totodata, circulatia turistilor, fie că este vorba despre autoturisme private, autocare, taxiuri,
afectează traficul local şi limitează libertatea de mişcare a localnicilor, aglomereaza locurile de parcare
şi restrictioneaza accesul catre serviciile care le sunt necesare iar zgomotul şi poluarea le creeaza
disconfort.
Cresterea notorietatii centrului istoric genereaza intre altele si modificari in profilul afacerilor
locale in sensul cresterii chiriilor in spatiile comerciale aferente ceea ce a condus de multe ori la
disparitia micilor intreprinzatori care ofereau servicii utile localnicilor (magazine alimentare,
spălătorii, magazine de electrocasnice, etc.,) nevoiti să-şi schimbe locaţia cedând locul magazinelor de
suveniruri, fast-food-urilor, magazinelor specializate în vânzarea de obiecte de arta extrem de
appreciate de catre turisti..
Un alt efect al dezvoltarii turismului pe plan local il constituie preocuparea catre
comercializarea excesivă a mediului de afaceri si indeosebi a agenţiile de publicitate care, in eforturile
de crestere a incasarilor prin panouri publicitare de mari dimensiuni si reclame sonore ceea ce
genereaza de multe ori insatisfactii din partea locuitorilor. Prezenta turistilor poate atrage totodata o
serie de vanzatori ambulanti fara licenta, cersetori, artisti care ofera spectacole in strada ceea ce
starneste iritarea din partea populatiei locale. Creşterea numărului de restaurante, baruri, discoteci şi
alte surse de distracţie genereaza tulburarea liniştii publice (zgomot, vandalism, criminalitate,
indecenţă, etc.), localnicii fiind nevoiti să suporte creşterea cheltuielilor pentru pază şi protecţie.
Uneori, contrastul dintre localnici şi turişti poate avea consecinţe grave mai ales printre tineri care
încearcă fără succes să imite stilul de viaţă al turiştilor.
Rezolvarea acestor aspecte de catre autoritatile locale consta in gasirea unor solutii de initiere
a unor programe educationale de natura sa imprime locuitorilor sentimente de atasament fata de
propriile traditii. In masura in care este posibil, populaţia locală trebuie încurajată să participe activ in
dezvoltarea turismului. Acest lucru poate fi realizat prin instruirea localnicilor in planificarea,
conservarea si gestionarea centrelor istorice. De exemplu, la Angkor, în Cambogia se estimează că
circa 800 – 1000 localnici vor fi angajaţi în numeroasele centre istorice locale. Pe langa efectele sale
negative, turismul poate contribui insa si la creşterea nivelului de trai al comunităţii locale,
administratorii zonelor turistice confruntandu-se astfel cu dezavantajul creşterii salariale a forţei de
muncă implicate în proiectele de conservare si gestionare a siturilor istorice.
Localnicii pot fi cooptaţi şi în realizarea de obiecte artizanale specifice zonei, destinate
împodobirii caselor de oaspeţi sau domeniilor publice. Sculptorii locali pot fi implicaţi în crearea de
obiecte pentru decorarea interioară a hotelurilor iar obiectele din ceramica, ţesăturile, picturile pot fi
utilizate in amenajarea spatiilor interioare. Selecţionarea produselor artizanale pentru magazinele de
suveniruri din perimetrul zonei turistice reprezinta o metodă eficienta de sporire a gradului de
conştientizare al populaţiei fata de valorile si cultura locala.
Alaturi de gasirea celor mai bune metode de gestionare a centrelor istorice, toate aceste masuri
pot contribui la asigurarea unui echilibru intre nevoile comunitatii locale pe de o parte si asteptarile
vizitatorilor pe de alta parte, parte integranta (expresie) a preocuparilor de elaborare a strategiilor de
dezvoltare a urbanismului turistic.
Probleme privind amenajarea pentru turism a centrelor istorice. Procesul de conservare
si restaurare. In general, operatiunile de renovare implica modernizarea cladirilor si a utilitatilor si
cuprinde aspecte legate de: renovarea locuintelor, renovarea si conservarea monumentelor, refacerea
strazilor, dezvoltarea modelelor de circulatie care sa faciliteze fluenta trafiului, realizarea de instalatii
de canalizare, apa potabila, iluminatul strazilor, amenajarea de zone pentru relaxare, realizarea de
centre de interes public si zone comerciale.
Renovarea centrelor istorice urmareste in principal imbunatatirea calitatii conditiilor de locuit
pentru locuitori, imbunatatirea serviciilor publice si nu in ultimul rand, satisfacerea exigentelor impuse
de activitatea turistica.
28
In cadrul procesului de renovare sunt implicati trei factori care contribuie, cu mijloace proprii,
astfel:
- primul este cel privat desfasurand activitati industriale si comerciale fiind interesat in zona
centrala datorita accesibilitatii (magazinele, birourile, vanzatorii stradali, hotelurile, centrele
comerciale, toate solicita amplasamanete centrale).
- al doilea este sectorul public. Guvernul sau primariile sunt interesate in zonele centrale
pentru functiile lor specifice, pentru terminale ale diferitelor mijloace transport, pentru spatii verzi sau
alte spatii publice si pentru un limitat stoc de locuinte. Acivitatea sectorului public se exercita si prin
rolul sau in planificarea urbana si in managementul terenurilor din zonele centrale prin reglementarile
privind zonarea terenului, elaborarea de metode in dezvoltarea ariilor urbane. Insa unul din cele mai
puternice atuuri ale sectorului public este aceea ca detine terenuri si cladiri in zona istorica. Totodata,
o alta activitate pe care sectorul public o desfasoara este aceea a impunerii nivelului de impozite in
cadrul zonelor urbane centrale.
- cel de-al treilea il reprezinta locuitorii din zona pentru care problema unei locuinte accesibile
din punct de vedere financiar este mai mult decat importanta.
In ceea ce priveste asigurarea finantarii, aceasta trebuie sa aiba in vedere programul
reconstructiei zonei privind utilitatile si o parte din cladirile existente, ridicarea al standardelor
sanitare, conservarea monumentelor, programul de relocare al populatiei. Un rol important il detin
subventiile sau diferite alte forme de transfer de la buget si sunt necesare spre a asigura locuirea
accesul in aceste zone a populatiei cu venituri modeste, la achizitionarea sub pretul pietei de terenuri
sau alte forme de capital si la asigurarea de servicii. Totodata, pot fi subventionati producatorii de
programe de locuinte la standarde si preturi impuse de autoritatile publice. De asemenea pot fi
subventionate persoane sau familiii care, locuind in imobile care vor fi reabilitate, doresc sa-si refaca
cladirea in conformitate cu planul aprobat de municipalitate. In ceea ce priveste acesul la terenuri sau
constructii pot fi folosite preturi diferentiate pentru terenuri sau cladiri care vor fi folosite cu destinatia
de locuire si cu alte preturi pentru cele cu functiuni comerciale.
Totodata, un rol important in politica de renovare urbana il detine parteneriatul dintre sectorul
public si cel privat reunind reprezentanti ai guvernului, ai municipalitatiii, ai diferitelor comapanii
implicate in afaceri, organizatii de cultura si de invatamant, asociatii nonguvernamentale si organizatii
civice. In cadrul acestui parteneriat rolul municipalitatilor este hotarator.
In categoria cladirilor care trebuie conservate si restaurate intra: imobilele clasate ca
monumente istorice si de arhitectura si protejate ca atare dar si imprejurimile acestora (spatii verzi,
mobilier urban, etc.), pasajele, fatadele si elementele de decor urban, sculpturi, feronerie, bolti, arcade,
vitrine, ca vechi sctrucuri estetice cu valoare ambientala, scari interioare, etc.
Infrastructura. a) infrastructura generala - in general, centrele istorice reprezinta zone in
care au aparut primele constructii si instalatii pentru asigurarea utilitatilor prin sisteme de centralizare.
Datoritavechimii lor, in prezent, aceste sisteme au capacitati depasite care nu au putut fi corelate
cucresterile de consumuri determinate de modernizarile constructiilor existente si de aparitia unor
constructii noi, determinand continua degradare a parametrilor asigurati. In ceea ce priveste
alimentarea cu apa, alcatuita dintro retea de conducte care prezinta uzura avansata, rezolvarea
problemei consta in realizarea unei retele noi, dimensionata pe baza capacitatilor de perspectiva si
executata din materiale corespunzatoare, care sa ofere conditii de asigurare a debitelor si rezistenta la
solicitari, evitandu-se astfel desele defectiuni generatoare de spargeri de pavaje. De asemenea, si in
cazul asigurarii canalizarii in zonele istorice , rezolvarea consta in realizarea unei scheme actualizate
de canalizare si a unei retele noi din materiale corespunzatoare.
In privinta dotarilor comerciale, stabilirea amplasamentului, marimea si profilul magazinelor,
a magazinelor generale din zona comerciala respectiva necesita rezolvarea unor probleme legate atat
de relatia dintre structura retelei comerciale si celelalte dotari urbanistice cat si de existenta unor
restrictii cu privire la regimul de inaltime, fatadele, etc. In functie de aceste aspecte, este necesara
stabilirea unor conceptii clare privind regulile de urbanism comercial: dimesionarea si structurarea
retelei de distributiei, localizarea amplasamentelor fiecarui tip de magazin, pozitionarea si structurarea
centrelor comerciale. Astfel, dotarile comerciale ale unui oras sau cartier trebuie sa fie astfel situate
incat sa ofere maxime proximitate si sa fie prezente indeosebi in zonele frecvent solicitate. Totodata,
echiparea comerciala a centrului trebuie sa cuprinda un numar important de magazine care, prin
29
tipologia lor, sortimentul oferit, formele de vanzare practicate si prin serviciile asigurate, sa ofere
clientelei o diversitate suficienta de marfuri si servicii, iar pe de alta parte, sa asigure comerciantilor o
activitate rentabila. O alta regula ce se impune a fi respectata este legata de faptul ca oricarei
constructii comerciale trebuie sa i se asigure o suprafata de teren suplimentara necesara unor eventuale
extinderi si totodata sa dispuna de o importanta suprafata de teren amenajata, destinata parcarii
autovehiculelor.
In ceea ce priveste mobilierul urban, acesta va fi conceput in mod special pentru a fi in
concordanta cu ambianta creata de toate elementele stradale.
Totodata, o alta problema ce trebuie solutionata in renovarea infrastructurii generale, o
reprezinta accesul. De regula, strazile cu circulatie auto asigura legatura cu restul orasului dar trebuie
limitat in interiorul centrului istoric, favorizandu-se accesul prin alei cu circulatie pietonala, amenajate
cu pavimente decorative sugerand epoci anteriore.
b) infrastructura specifica turismului. In proiectarea infrastructurii specifice turismului, un
prim demers il constituie determinarea numarului optim de vizitatori la un moment dat in scopul
conceperii unui orar de vizitare pentru grupuri. In al doilea rand, este necesara determinarea aceesului
- adica delimitarea zonelor care constituie puncte de interes pentru vizitatori. In acest sens,
conservarea atractiilor, masurile de siguranta, precautiile de siguranta, aceesibilitatea, constituie factori
care influenteaza numarul optim de vizitatori la un anumit moment.
Totodata, trebuie subliniat faptul ca vizitarea spatiilor interioare impune rezolvarea unor
categorii mai largi de probleme decat cea a spatiilor exterioare.
Consideratii privind siguranta. Vizitatorii trebuie protejati de conditiile nesigure ale sitului
care pot produce vatamari corporale. In acest sens, zonele nesigure sau interzise publicului vor fi
marcate corespunzator iar colectiile de valoare trebuie protejate cu sisteme de alarma. In zonele in care
fumatul este permis, acestea vor fi prevazute cu extinctoare precum si cu instructiuni de utilizare a
acestora.
Serviciile si infrastructura turistica. In ceea ce priveste cazarea, vizitatorii centrelor istorice
trebuie sa beneficieze de astfel servicii asigurate de regula de sectorul privat. Localizarea unitatilor de
cazare se va face in exteriorul zonei istorice iar dimensionarea acestora are loc in functie de numărul
vizitatorilor şi de capacitatea aşezării de a suporta astfel de constructii. Acestea trebuie situate in zone
linistite iar designul lor ar trebui sa respecte standarde arhitecturale şi îndrumări asfel încât sa respecte
semnificatia centrului isoric. Deosebit de important este locul, înălţimea, volumul, materialele
exterioare şi peisajul înconjurător. In zonele istorice, creşterea turiştilor interni şi internaţionali poate
adeseori crea o situaţie care oferă posibilitatea de a obţine transformarea unor spaţii rezidenţiale şi
comerciale în hoteluri şi/sau case de oaspeţi. Aceasta insa se va face de asemenea, cu pastrarea
carcterului istoric al zonei.
Aşezările mai mici sau mai puţin vizitate pot găzdui turişti în case de oaspeţi şi hosteluri. Un
bun exemplu de astfel de hotel Panak Tingal situate în apropiere de marginea parcului în Borobodur
(Indonezia), construit utilizand atât designul local cât şi materialele de construcţie autohtone.
In ceea ce priveste alimentatia publica, unitatile respective vor fi amplasate, de asemenea, in
afara centrului istoric dar pot constitui, in acelasi timp, parte a trăsăturilor specifice locatiei.
Centrele istorice trebuie de asemenea amenajate, astfel incat sa asigure accesul vizitatorilor la
reteaua de utilitati publice. De exemplu, fântânile publice care oferă apă potabilă ar trebui să fie
disponibile turiştilor în apropierea intrărilor si identificate cu simboluri grafice internaţionale. De
asemenea, acolo unde nu exista un sistem de canalizare adecavt, rezervoarele septice şi câmpurile de
drenaj ar trebui localizate într-o zonă unde vizitatorii nu au acces, fie pentru o perioadă scurtă, fie
temporar.
Un alt aspect important il reprezinta asigurarea cu echipamente si servicii medicale de bază,
cutii postale amplasate in apropierea magazinelor de suveniruri, pubele construite din material durabil
care să fie complementar mediului înconjurător. De asemenea, vizitatorii trebuie să aibă acces la
telefoanele publice. În general, acestea vor fi amplasate la intrare sau in vecinătatea serviciilor de
alimentaţie publică.
Desi accesul in zona istorica trebuie realizat doar pietonal, este posibila uneori incurajarea
transporturilor speciale ca de exemplu: şarete trase de cai, funiculare, bărci, maşinuţe electrice speciale
pentru terenurile de golf, trenuleţe care contribuie la cresterea atractivitatii centrului istoric. Pentru a
30
31