Sunteți pe pagina 1din 19

Biodiversitatea - o problema globala

Comunitatile biologice, dezvoltate in milioane de ani, au început sa fie distruse de


activitatile oamenilor. Un numar mare de specii sufera un declin rapid, unele fiind aproape de
punctul de unde începe extinctia lor, ca rezultat al vânarii excesive, distrugerii habitatelor,
atacului salbatic al pradatorilor sau competitorilor introdusi de catre om. Principalul inamic al
biodiversitatii este saracia iar protectia acesteia trece, in mod obligatoriu, prin ameliorarea
bunei starii a umanitatii si lupta împotriva subdezvoltarii .

Diversitatea biologica este definita ca fiind abundenta de entitati vii pe Pamânt,


reprezentata de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le contin,
complexitatea ecosistemelor pe care le formeaza în mediul biologic.

Conservarea diversitatii biologice nu studiaza doar specii si habitate, ci si eficacitatea


unor masuri active de protectie. Conservationistii includ în studiile lor si aspecte sociale,
economice, politice si etice. Conservationistii nu lucreaza numai în plan stiintific, ci si în plan
politic si educational, implicând oficialitatile locale, guvernamentale si comunitatile locale în
planurile de protectie.

Începând cu Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului Inconjurator de la


Stockholm din iunie 1972 se recunoaste, oficial si la nivel international, interdependenta
dintre problemele sociale, tehnologice, economice si cele ecologice. Pornind de la acest
adevar, s-a dezvoltat conceptul, apoi strategia, dezvoltarii durabile, în cadrul careia ecologia
joaca rolul unei adevarate placi turnante. Recunoasterea importantei acestei discipline,
patrunderea ideilor si principiilor ecologice în constiinta unei mari parti a populatiei, inserarea
problemelor de mediu în programele partidelor si guvernelor etc. sunt realizari incontestabile.
Lor li se datoreaza dezvoltarea de programe internationale, elaborarea unor acte normative
coerente si constituirea unor organisme nationale si internationale specializate pe problemele
mediului înconjurator.
Conventia de la Berna (1979) a jucat un rol major în domeniul conservarii florei si
faunei salbatice, a habitatelor naturale. Se refera, în special, la conservarea pasarilor migratoare.

Conferintele la nivel înalt de la Rio de Janeiro (1992), de la Johanesburg (2002) s.a.


nu au facut decat sa întareasca vointa de actiune a majoritatii tarilor în domeniul mediului
inconjurator si a dezvoltarii durabile.Declaratia de la Rio afirma principiul "poluatorul
plateste", prin care companiile si guvernele trebuie sa îsi asume responsabilitatea financiara
pentru daunele cauzate mediului.

Termenul de globalitate a fost folosit pentru prima data în SUA, la primul forum
american National Forum on BioDiversity(1986). Termenul este atribuit lui E.O.Wilson,
cunoscut entomolog si sociobiolog. Transpunerea în tiparele politice si de drept international s-a
realizat in 1992, la Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare (CNUE) care
va adopta Conventia asupra Diversitatii Biologice (CBO), semnata de 168 de state.

Diversitatea speciilor de pe Terra a crescut continuu de la aparitia vietii. Aceasta


crestere nu a fost constanta, existând perioade cu o rata mare a speciatiei urmate de altele cu
schimbari minime. In timp geologic s-au produs cinci extinctii în masa. Cea mai mare extinctie a
avut loc la sfârsitul Permianului, acum 250 milioane ani, când se pare ca au disparut intre 77 -
96% din totalul speciilor marine. Este foarte probabil ca extinctiile sa fie cauzate de perturbatii
majore (eruptii vulcanice pe mari suprafete sau coliziunea cu un asteroid), care au determinat
aparitia unor schimbari ale mediului carora multe specii nu le-au facut fata. Au trebuit sa
treaca 50 de milioane de ani pentru ca numarul mare de familii pierdute in Permian sa se refaca.
Extinctiile ca si speciatiile fac parte mai mult ca sigur din ciclul natural.

Chiar daca extinctiile sunt un proces natural pierderea speciilor este periculoasa
atunci când rata de extinctie este mai mare decât rata speciatiei.

Rata actuala de extinctie este de 100 pâna la 1 000 de ori mai ridicata decat ratele din
trecutul geologic. Acest episod nou al extinctiilor este numit a sasea extinctie si este datorat
exclusiv activitatii umane. Pierderea de specii este fara precedent si ireversibila.

Multe resurse naturale precum aerul, apele, solul, speciile rare, peisajele deosebite sunt
considerate a fi resurse commune care sunt bunul intregii societati. Aceste resurse nu sunt
întotdeauna asociate cu o valoare monetara. Oamenii, industriile, utilizeaza si degradeaza
aceste resurse fara a plati decât simbolic sau deseori fara a plati nimic, situatie
descrisa ca tragedia bunului comun. In sistemele ecologiste de evaluare (economie
ecologica) utilizarea acestor resurse comune este inclusa ca parte interna a afacerii si intra în
costul de productie al produsului.

Atunci când oamenii si organizatiile vor plati pentru actiunile lor se va diminua si
degradarea mediului. astfel ca industriile vor avea politici de supraveghere mai severe si vor fi
mai precaute cu mediul.

Demonstrarea valorii diversitatii biologice si a resurselor naturale este o problema


foarte complexa, ea fiind determinata de o varietate de factori economici si etici. Un obiectiv
major al economiei ecologice este dezvoltarea metodelor de evaluare a componentelor
diversitatii biologice. Au fost elaborate metode pentru atribuirea de valoare economica
variabilitatii genetice, speciilor, comunitatilor biologice si ecosistemelor.

Valoarea biodiversitatii
Valori economice directe

1.) Valori utilizate pentru consum

Valorile utilizate pentru consum pot fi atribuite bunurilor care sunt consumate local si
care nu apar pe pietele nationale si internationale. Oamenii care traiesc aproape de terenurile
productive utilizeaza adesea o parte considerabila a bunurilor produse pentru consumul propriu.
În cazul în care populatia din mediul rural nu este capabila sa obtina aceste produse (ex. vânatul,
combustibilul lemnos), ca urmare a efectelor degradarii mediului, supraexploatarii resurselor
naturale sau datorita instituirii ariilor protejate, standardul de viata va fi în scadere, fapt ce poate
merge pâna la punctul in care devine imposibila supravietuirea si este necesara migrarea spre
centrele urbane.

2.) Valoarea de utilizare a produselor

Valoarea de utilizare a produselor este valoarea directa atribuita produselor care sunt
recoltate din mediul salbatic si vândute pe pietele comerciale nationale sau internationale.

In prezent, lemnul este cel mai important produs obtinut din mediul natural, cu o valoare
circulanta în comertul international de peste 120 miliarde USD an. Productia de lemn este
exportata în proportie tot mai mare din multe tari tropicale, care obtin astfel valuta pentru
industrializare sau plata datoriilor. Produsele nelemnoase din padure, incluzând vânatul,
fructele, latex-ul, rasinile, plantele medicinale au de asemenea o valoare productiva foarte
mare. De exemplu, produsele nelemnoase exportate de India reprezinta 63% din totalul
exporturilor forestiere Valoarea produselor nelemnoase împreuna cu valoarea lemnului aduce o
puternica justificare economica pentru mentinerea ecosistemelor forestiere în bune conditii.

Beneficii enorme obtinute din comertul ilegal "de viata salbatica", precum si
ingeniozitatea retelelor fac dificile controlul si stoparea acestei activitati. De exemplu, un
cimpanzeu este platit braconierilor cu aproximativ 70 USD si se vinde beneficiarului cu circa
7.500 USD.

Cea mai importanta valoare de utilizare pentru multe specii consta în capacitatea lor de a
produce noi materii prime pentru industrie si de a îmbunatati genetic culturile agricole.

Populatiile salbatice produc sursa de material genetic care le poate redresa genetic pe
cele domestice. In cazul plantelor cultivate, speciile salbatice pot produce gene care
confera rezistenta la boli sau determina cresterea productiei. Continua ameliorare genetica a
plantelor cultivate este necesara nu numai pentru cresterea productiei dar si ca protectie
împotriva insectelor rezistente la pesticide, virulentei unor fungi, bacterii sau virusi
necunoscuti. Pierderea plantelor cultivate poate fi adeseori legata direct devariabilitatea
genetica redusa. Astfel, În Irlanda, în anul 1846, cartofii au fost distrusi aproape în totalitate.
Consecintele acestei vulnerabilitati genetice ridicate s-au concretizat prin moartea a peste 1,5
milioane de irlandezi si cu migrarea altor 2-3 milioane în alte tari, cartoful fiind un aliment
de baza. În anul 1922 cartoful a fost aproape decimat în fosta URSS. Exemplele pot continua.

Speciile salbatice pot fi adesea utilizate ca agenti biologici de control.


Exemplu: viermele alb al maniocului a fost introdus accidental în Africa unde a produs pagube
de circa 2 miliarde de USD/an reducând substantial hrana a peste 200 de milioane de africani.
Dupa cercetari intense, entomologii au descoperit o viespe din Paraguai, necunoscuta initial ca
parazit al viermelui alb al maniocului. Un program de crestere si introducere a 250 000 de viespi
în Africa a condus la controlul dezvoltarii viermelui si reducerea a 95% din pierderile de manioc.

Lumea naturala este si o importanta sursa de materii prime în industria


farmaceutica. Mai mult de 75% din primele 150 de medicamente prescrise curent in S.U.A. sunt
derivate din plante, animale, fungi, bacterii. Doua medicamente obtinute dintr-un melc de mare
din Madagascar s-au dovedit a fi eficiente in tratarea leucemiilor si a altor boli de sânge. Aceste
tratamente au crescut rata de supravietuire a copiilor cu leucemie de la 10% la 90%.

Comunitatile biologice ale lumii sunt în continuare cercetate pentru a se descoperi noi
plante, animale, fungi si microorganisme care pot fi utilizate in lupta oamenilor cu boli precum
cancerul sau SIDA.

Valori economice indirecte


Comunitatile biologice produc o mare varietate de servicii de mediu care nu sunt
consumate prin utilizare. Ele previn inundatiile si eroziunea solurilor, purifica apele si creeaza
locuri pentru recreere si studiere a naturii.

a.) Productivitatea ecosistemelor. Capacitatea fotosintetica a plantelor si algelor consta în


captarea energiei solare de catre tesuturile vii. Acestea reprezinta startul celor mai importante
relatii trofice care implica aproape toate speciile pe care omul le exploateaza. Aproximativ 40%
din productivitatea mediului terestru este utilizata direct sau indirect de om. Distrugerea
vegetatiei dintr-un areal conduce la pierderea productiei de biomasa si deteriorarea
comunitatilor de animale care traiesc în acel areal.

Chiar daca ecosistemele degradate sunt refacute - adesea cu cheltuieli foarte mari - nu se
mai poate restabili functionalitatea initiala a ecosistemelor, acestea nemaiavând aceeasi
bogatie în specii.

Multe studii asupra pajistilor naturale si artificiale confirma faptul ca pierderea unor
specii determina declinul productivitatii, comunitatea fiind mai putin capabila sa raspunda la
variatii ale mediului, precum seceta. Atunci când sunt pierdute specii, comunitatile biologice isi
vor reduce substantial capacitatea de adaptare la schimbarile produse de activitatea umana.
b.) Protectia apelor si a resurselor edafice. Comunitatile biologice au o importanta vitala în
protejarea resurselor de apa, protectia ecosistemelor împotriva inundatiilor sau secetei si
mentinerea calitatii apei. Aparatul foliar si litiera intercepteaza ploaia si reduc impactul
picaturilor de apa cu solul, radacinile plantelor si microorganismele contribuie
la aerarea solului, marindu-i capacitatea de a absorbi apa. Cresterea capacitatii de
retentie a apei reduce posibilitatea de producere a inundatiilor care apar dupa ploile puternice si
asigura o cedare lenta a acesteia, în zile sau saptamâni dupa ploaie.

Atunci cand vegetatia este degradata, rata de eroziune a solurilor si


chiar alunecarile de teren cresc rapid, reducând substantial valoarea terenurilor. Mai mult,
particulele de sol ajunse în apa pot elimina animalele de apa dulce, viata marina din estuare.
Sedimentele reduc indicele de potabilitate si indirect posibilitatea de utilizare a apei de catre
comunitatile umane ce traiesc de-a lungul râurilor. Cresterea debitului solid conduce
la colmatarea accelerata a lacurilor de acumulare, la diminuarea productiei de energie
electrica sau reducerea navigabilitatii.

c.) Ameliorarea climatului.

La nivel local arborii modifica temperatura prin reducerea insolatiei directe si procesul
de evapotranspiratie. Efectul racoritor diminueaza utilizarea ventilatoarelor si aparatelor de aer
conditionat, sporeste confortul si imbunatateste productivitatea muncii.

La nivel regional, evapotranspiratia asigura secvente ale circuitului apei în natura. Pierderea
vegetatiei din unele regiuni de pe glob a condus la reducerea, la nivel regional, a cantitatii anuale
a precipitatiilor.

La nivel global, cresterea plantelor este corelata cu ciclul carbonului. Diminuarea suprafetei
ocupate de covorul vegetal are ca efect reducerea capacitatii de absorbtie a CO2, contribuind la
cresterea concentratiei acestui gaz în atmosfera si mai departe la efectul de încalzire globala.

d.) Depozitarea deseurilor si retentia nutrientilor. Comunitatile biologice sunt capabile sa


reduca si sa imobilizeze poluanti ca metale grele, pesticide, ape uzate, care au fost introdusi în
mediu prin activitati umane.

e.) Relatiile dintre specii. Existenta multora dintre speciile vânate de oameni pentru valoarea
lor economica depinde de alte specii salbatice. Astfel, declinul unei specii salbatice cu
importanta mica pentru oameni poate determina diminuarea numarului celor vânate. O parte
din animalele salbatice vânate sunt dependente de insectele si plantele necesare hranei. Declinul
populatiilor de insecte si al comunitatilor de plante va conduce la scaderea efectivului de animale
vânate de om. Numeroase specii de plante cultivate sunt entomofile, depinzând de insecte
pentru polenizare. Diseminarea multor specii specii salbatice este dependenta de animalele care
le consuma fructele.

Unele din relatiile cele mai semnificative din comunitatile biologice sunt acelea dintre
speciile de plante si microorganismele din sol care produc nutrientii esentiali prin
descompunerea plantelor si animalelor moarte. Cresterea lenta si moartea arborilor din padurile
Europei poate fi atribuita, în parte, efectului ploilor acide si poluarii aerului asupra fungilor din
sol.

f.) Recreerea si ecoturismul. Un scop important al activitatilor recreationale este acela


de relaxare în natura prin intermediul unor activitati precum drumetia, fotografiatul, tabere
ornitologice, observarea balenelor etc. Valoarea monetara a acestor activitati, numita
uneori valoarea farmecului poate fi considerabila (circa de 800 miliarde USD/an).

Ecoturismul este o industrie în rapida dezvoltare, implicând peste 200 milioane de persoane
pe an si rulând miliarde de USD/an în lume. Vizitarea unor tari de catre aceasta categorie de
turisti si cheltuielile facute sunt realizate cu scopul de admira comunitatile biologice si specii
rare. Rolul ecoturismului este în particular important în multe tari tropicale. Ecoturismul poate
furniza o justificare imediata, pragmatica pentru protejarea diversitatii biologice, în mod
particular atunci când activitatile pe care le presupune sunt integrate într-un plan general de
management.

g.)Valoarea educationala si stiintifica. Multe carti, reviste, programe de televiziune,


materiale multimedia, filme produse în scopuri educationale si recreative sunt bazate pe teme din
natura. Aceste produse educationale valoreaza probabil miliarde de dolari pe an.

h.) Monitorizarea factorilor de mediu. Speciile care au sensibilitati aparte la toxine pot
servi drept sistem initial de avertizare într-un program de monitorizare a starii de sanogeneza a
mediului. Unele specii pot servi ca înlocuitori ai unor echipamente de detectie deosebit de
costisitoare. Cei mai cunoscuti indicatori sunt lichenii care cresc pe roci si absorb substantele
chimice din ploi sau aer. O cantitate mare de substante toxice distruge lichenii, fiecare specie
având un nivel distinct de toleranta la poluarea atmosferica. Compozitia comunitatilor de licheni
dintr-un areal poate fi utilizata ca indicator biologic (biomarkeri) al nivelului de poluare a
atmosferei, iar abundenta lor poate indica arealele contaminate. Molustele si algele sunt de
asemenea utilizate ca indicatori biologici.

Valori optionale
Valoarea optionala a speciilor consta în potentialul de a produce un beneficiu economic
societatii umane în viitor. Continua schimbare a societatii umane genereaza necesitati, deci
trebuie sa existe metode care sa le satisfaca. Adesea solutia problemei este un animal sau o
planta necunoscuta anterior. Cautarea de produse naturale noi este foarte extinsa. Entomologii
cauta insecte utilizabile ca agenti biologici de control, microbiologii cauta bacterii care sa asiste
procesele biochimice industriale, zoologii cauta sa identifice specii ce pot produce proteine
animale mai eficiente etc. Posibila valoare economica a speciilor este greu de precizat deoarece
este bazata pe produse sau procese neimaginabile înca.

Agentiile de asigurari medicale si companiile farmaceutice sunt angajate în eforturi mari


de colectare si prelucrare a unor plante pentru a exploata capacitatea lor de a lupta cu diverse
maladii. Descoperirea unui agent anticancer în tisa pacifica (Taxus brevifolia)un arbore specific
padurilor seculare nord-americane, este unul din rezultatele recente ale acestor cautari. O alta
specie cu valoare în producerea unor medicamente este arborele Ginkgo biloba care mai
vegeteaza spontan doar în câteva localitati izolate din China. In decursul ultimilor 20 de ani, o
industrie de 500 milioane de USD/an a fost dezvoltata in jurul plantatiilor de ginkgo. De
asemenea s-au dezvoltat linii tehnologice în fabricile de medicamente din Europa si Asia, care
extrag din frunze un complex extrem de util în tratarea problemele de circulatie, accidente
cerebrale, pierderea memoriei.

Unele specii sunt evaluate aparent ca neavând valoare economica considerabila. Daca
doar una din aceste specii devine extincta înainte de descoperirea ei va fi o pierdere
iremediabila pentru economia globala, chiar si în cazul în care majoritatea celorlalte specii
vor fi prezervate. Diversitatea speciilor poate fi comparata cu un manual care ne explica
cum ar fi posibila mentinerea Pamântului în viata. Pierderea unor specii este echivalentul
ruperii anumitor pagini din acest manual; daca informatiile din paginile pierdu te vor fi
necesare pentru a ne salva pe noi sau o alta specie vom constata prea târziu ca informatiile
disparute sunt de neînlocuit. Niciodata nu vom face prea mult pentru a salva specii sau
ecosisteme, niciodata nu putem spune ca o specie este importanta sau nu. Practic nu avem
cum sa ne dam seama de dimensiunea dezastrului pe care îl poate declansa pierderea unei
specii.

Valoarea existentiala
Foarte multi oameni din lumea întreaga au grija de animalele salbatice si sunt
preocupati protectia lor. Acest lucru poate fi asociat cu dorinta ca într-o zi putem vizita
habitatul unei specii si chiar sa o observam în salbaticie. Câteva specii,
denumitemegafauna charismatica, ca panda, leii, elefantii, bizonii si numeroase pasari
evidentiaza raspunsuri emotionale din partea oamenilor. Acestia valorifica emotiile traite în
mod direct bucurându-se si contribuind cu bani în sustinerea organizatiilor de mediu, care la
rândul lor participa la protectia acestor specii si habitatelor lor.

Populatia si organizatiile guvernamentale si neguvernamentale contribuie anual cu sume


de ordinul a miliardelor de dolari la protejarea diversitatii biologice, îndeosebi în tarile
dezvoltate. Aceste sume se regasesc în valoarea existentiala a speciilor salbatice si comunitatilor
biologice, reprezentând de fapt fondurile pe care oamenii sunt dispusi sa le plateasca pentru a
preveni extinctia speciilor si distrugerea habitatelor.

In concluzie, economia ecologica ajuta la punerea in evidenta a unei game largi de bunuri
si servicii produse de diversitatea biologica. Acest lucru a permis cercetatorilor sa evalueze mai
corect proiectele, cuantificând si impactele asupra mediului, variabile care înainte erau scoase
din ecuatie.
Tipuri de biodiversitate
Nivelurile la care este si trebuie abordata diversitatea sunt sunt urmatoarele:

A.) Biodiversitatea genetica (intraspecifica) reprezinta variabilitatea genotipurilor si


genofondului din interiorul populatiilor unei specii, pe întregul sau areal de raspândire Omul este
si un creator de biodiverstiate, nu numai un factor de erodare a acesteia. De-a lungul timpului,
cel mai adesea prin metode empirice, comunitatile umane au obtinut un numar impresionant de
soiuri traditionale sau locale, precum si de rase;

B.) Biodiversitatea specifica (interspecifica) cuprinde totalitatea speciilor aflate într-un


anumit biotop, o anumita regiune, tara s.a.m.d, privite si prin prisma importantei biogeografice, a
efectivelor populatiilor si a suprafetelor ocupate de acestea. Multi autori apreciaza ca noi
cunoastem aproximativ 13% din biodiversitatea Terrei. Numarul probabil de specii pe Glob este
de circa 13.600.000 iar numarul de specii descrise de circa 1.800.000. Disparitia sau extinctia
speciilor si grupelor de organisme este un proces mult discutat în ultima jumatate de
secol. Caracterul acestui proces este alarmant întrucât, de la o rata naturala a extinctiilor de o
specie/4 ani s-a ajuns una-doua specii/ zi. Cauzele principale constau, în esenta, în
supraexploatarea speciilor, supraexploatarea si deteriorarea habitatelor si în explozia
procesului de poluare artificiala, cu toate efectele sale asupra organismelor si asupra climatului
general.

C.)Biodiversitatea ecologica (a ecosistemelor) priveste mozaicul realizat de diver


sele comunitati de organisme, integrate într-un anumit biotop, dar si complexul de relatii
functionale care guverneaza ecosistemele prezente. Acest tip de biodiversitate este, în mod cert,
cel mai putin studiat, întrucât el nu priveste numai tipul de ecosistem si structura sa specifica, ci mai
ales bogatia si lungimea lanturilor si retelelor trofice, modul în care se realizeaza circulatia materiei si
energiei, precum si evaluarea capacitatii de productie si de suport a fiecarui tip de ecosistem în parte.
Cauza acestei situatii este reprezentata de complexitatea unor astfel de cercetari.

D.) Biodiversitatea culturala se considera ca toate practicile, traditiile si creatiile


umane, care au ca obiect ori ca baza de inspiratie componente ale viului, în toata
complexitatea sa. Prin aceste practici si traditii, omul a reusit sa creeze biodiversitate (specii
hibride, varietati, soiuri si rase) ori sa
conserve anumite fragmente din ecosistemele apropiate sufletului unei anumite
comunitati umane si într-o anumita perioada a dezvoltarii societatii. In toate regiunile Globului,
de-a lungul secolelor, populatia umana si-a construit asezari si si-a dezvoltat un anumit sistem
agro-silvo-pastoral care a ajuns la un anumit echilibru cu ambianta ecologica în care se
practica. În acelasi timp, s-au consolidat o serie de traditii populare, de ritualuri pagâne sau
crestine, multe avândca "actori" elemente din mediul înconjurator. De la aceste practici s-au
dezvoltat si atitudini (protective ori distructive) fata de ambianta ecologica. Eliminarea
acestor practici si traditii a dus si duce, implicit, la disparitia factorilor care au mentinut
o anumita specie, un anumit tip de habitat în spatiul comunitatii respective.

Pentru conservarea primelor trei categorii de biodiversitate, asocierea si utilizarea unora dintre
aceste traditii culturale reprezinta una dintre modalitatile cele mai sigure si mai economicoase. Multe
dintre esecurile ecologice au la baza tocmai schimbarea unor traditii seculare cu tehnologii importate,
straine populatiei bastinase (agricultura intensiva în regiunile tropicale este unul din exemplele tipice în
acest sens).

PRESIUNI ANTROPICE EXERCITATE ASUPRA


BIODIVERSITĂŢII

Diversitatea biologică este într-o continuă ameninţare datorită intensificării activităţilor


economice ce exercită presiuni puternice asupra mediului.
Presiunile antropice se manifestă prin creşterea gradului de ocupare a terenurilor, a numărului
populaţiei, dezvoltarea agriculturii şi economiei, modificarea peisajelor şi a ecosistemelor,
distrugerea spaţiului natural, utilizarea neraţională a solului, supraconcentrarea activităţilor pe
zone sensibile cu valoare ecologică ridicată.
În Uniuniunea Europeană s-a pus, în ultimul timp, tot mai mult accentul pe reducerea nivelului
poluării şi pe conservarea naturii datorită conştientizării faptului că diversificarea şi globalizarea
activităţilor umane au generat o deteriorare accelerată a capitalului natural. Deteriorarea
capitalului natural este un proces real, cu manifestării complexe pe termen lung şi cu o evoluţie
care este dependentă de ritmul, formele şi amploarea dezvoltării sistemelor socio-economice.
Măsurile de protecţie a diversităţii biologice s-au dispus după ce declinul lor s-a manifestat
intens, iar factorii negativi s-au manifestat puternic şi pe teritorii mari, provocând degradarea
unor însemnate zone naturale de pe glob.
Asigurarea unui regim de protecţie pentru speciile vulnerabile, endemice sau pe cale de dispariţie
se poate face prin instituirea de arii naturale protejate.
Printre principalii factori antropici care au dus la diminuarea efectivelor speciilor de faună şi
floră sălbatică se pot enumera: reducerea şi fragmentarea habitatelor din cauza urbanizării,
dezvoltarea intensă a activităţilor industriale şi de agrement, crearea lacurilor de acumulare,
desecarea luncilor inundabile ale râurilor, creşterea poluării apelor şi solului, agricultura de tip
industrial şi suprapăşunatul, creşterea folosirii pesticidelor, vânătoarea.
Supraexploatarea resurselor naturale, realizată prin minerit, păşunat excesiv ce îngreunează
regenerarea naturală a vegetaţiei arboricole, extragerea excesivă de masă lemnoasă din pădurile
private şi de stat, reprezintă o permanentă ameninţare la adresa biodiversităţii, prin cantităţile
exploatate, prin modul de extragere a arborilor din parchete pe cursul pâraielor de munte etc.
Braconajul piscicol a atins cote alarmante, ducând la diminuarea populaţiei piscicole (exemplu:
practicarea necontrolată a vânătorii asupra păsărilor acvatice Podiceps grisegena, Botaurus
stellaris, Ardeola ralloides, Casmerodius albus, Ardea purpurea, Plegadis falcinellus, Platalea
leucorodia, Cygnus cygnus, Anser fabalis, Anser albifrons, Anser erythropus, Tadorna tadorna,
Anas crecirca, Anas acuta, Anas clypeata, Aythya marila etc.).
Poluarea cu erbicide administrate pe canale, diguri, căi de acces în câmp, păduri, zone de baltă,
de către agenţii economici, poluările accidentale cu ţiţei şi apă sărată, afectează pânza freatică,
solul şi vegetaţia. Lucrările de amenajare a teritoriului au modificat regimul de circulaţie al apei
în unele bălţi, contribuind la fragmentarea habitatelor.
Turismul necontrolat practicat intens creează impact negativ de intensitate prin deteriorarea şi
degradarea florei sălbatice, neliniştirea speciilor de animale, degradarea solurilor în pantă prin
nerespectarea traseelor marcate, precum şi prin campări şi focuri deschise în locuri nepermise,
aruncarea de deşeuri menajere oriunde şi oricum. Toate acestea au determinat o mare presiune
asupra cadrului natural, ducând la degradarea acestuia, fiind necesară astfel implementarea
conceptului de ecoturism, nu numai în ariile naturale protejate. Administrarea defectuoasă a
facilităţilor turistice deja existente în interiorul arii naturale protejate generează cantitati
impresionante de deseuri.
Toate investiţiile mari, dar şi cele mici, amplasate în zone naturale, trebuie să ţină cont, în primul
rând, de impactul negativ asupra florei şi a faunei sălbatice. În acest sens se impun studii de
impact bine documentate, elaborate de către specialişti în domeniu, punându-se accent pe
efectele pe termen mediu şi lung.
Extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinătate a ariilor naturale protejate sau chiar în
interiorul acestora, cu scopul de realizare ulterioara a unor zone rezidenţiale sau chiar staţiuni
turistice, generează o presiune puternică asupra ariilor naturale protejate.
Ca urmare a acţiunii cumulative a factorilor de poluare cu deficitul de umiditate, atacul
dăunătorilor, păşunatul intensiv, s-a accentuat fenomenul de uscare parţială a pădurilor.
De multe ori efectele acţiunilor antropice sunt greu sesizabile, alteori afectează interesele
economice ale omului, iar în unele împrejurări, când afectează biocenoze întregi, pot fi de-a
dreptul catastrofale pentru existenţa populaţiilor umane, din zonele respective.
Dispariţia sau scăderea până la un nivel critic a speciilor se datorează supraexploatării
(vânătoare, pescuit, suprapăşunat), însă de multe ori este consecinţa distrugerii habitatului lor
prin construirea diverselor obiective urbane şi industriale. Exploatarea excesivă a unor resurse
naturale, precum şi fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea vieţii sălbatice.
Impactul creşterii sistemului socio-economic se concretizează în simplificarea capitalului natural,
asociat cu reducerea diversităţii biologice şi cu declinul ponderii resurselor regenerabile produse
în sistemele naturale şi seminaturale, respectiv perturbarea mecanismelor de reglaj ale sistemului
climatic. În zonele puternic industrializate, sunt eliberate în atmosferă cantităţi de praf şi pulberi,
ca şi oxizi de sulf, azot şi carbon, ce afectează flora şi fauna sălbatică din zonele limitrofe, dar şi
starea de sănătate a populaţiei.
Acţiunile de desecare a luncii inundabile a Dunării, construirea de lacuri de acumulare, defrişări
masive ale suprafeţelor de pădure duc la schimbarea regimului viiturilor, la sedimentarea
mâlului, la reducerea fertilizării naturale a terenurilor inundabile, la salinizarea, deşertificarea şi
eroziunea terenurilor, perturbarea regimului hidrologic, colmatarea lacurilor, modificări
climatice.
Dacă se ţine seama că aceste fenomene de deteriorare a ecosistemelor se produc pe suprafeţe
imense, se poate înţelege şi faptul că ele afectează, nu numai echilibrele ecologice locale, ci şi
starea ecologică globală a ecosferei şi implicit, calitatea vieţii populaţiilor umane.
Problema efectelor deteriorării la nivel individual trebuie examinată diferenţiat, în primul rând în
ceea ce priveşte omul, pe de o parte şi celelalte specii, pe de altă parte. Modificarea biotopului,
însoţită de schimbarea unuia sau a tuturor factorilor abiotici (baraje, poluare industrială, poluare
organică, despăduriri, incendii) este urmată de desfiinţarea unor sisteme şi înlocuirea lor cu altele
simplificate (în medii poluate), artificiale (agrosistemele) sau dispariţie fără înlocuire
(deşertificare).
Conservarea biodiversităţii trebuie să fie realizată pe baza unei game largi de strategii, programe
şi a unui management eficient şi durabil al componentelor capitalului natural.
Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, fără a avea în vedere necesităţile generaţiilor
viitoare, precum şi fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea vieţii sălbatice.
Luând în considerare importanţa deosebită pe care o are capitalul natural, pentru dezvoltarea
durabilă a colectivităţilor umane sub aspectul asigurării de resurse regenerabile (apă, aer, hrană,
îmbrăcăminte, medicamente, regenerarea aerului şi apei etc.), a valorii peisagistice şi de recreare,
de protecţie şi de asigurare a echilibrelor ecologice necesare menţinerii unui mediu înconjurător
sănătos, rezultă necesitatea imperativă a conservării biodiversităţii, ca o condiţie necesară pentru
dezvoltarea armonioasă a generaţiilor viitoare.
BIOSECURITATEA

Biosecuritatea reprezintă totalitatea măsurilor luate pentru a reduce sau elimina riscurile
potenţiale ce pot apărea ca o consecinţă a utilizării organismelor modificate genetic, care ar putea
avea efecte adverse asupra sănătăţii umane şi asupra conservării şi utilizării durabile a diversităţii
biologice.
Plantele superioare modificate genetic sunt plante care posedă o nouă combinaţie a materialului
genetic, obţinută prin utilizarea biotehnologiei moderne. Plantele de cultură au fost modificate
genetic pentru îmbunătăţirea productivităţii sau pentru creşterea rezistenţei la boli şi dăunători.
Aceste potenţiale beneficii ale utilizării acestor plante trebuie evaluate împreună cu potenţialele
riscuri asociate. Biotehnologia este un domeniu nou şi nu se
cunosc încă toate datele referitoare la interacţiunea organismelor modificate genetic cu diferite
ecosisteme precum şi consecinţele pe termen lung în cazul utilizării acestor culturi, riscurile
incluzând efecte negative asupra biodiversităţii şi implicit asupra sănătăţii umane.
România trebuie să asigure aplicarea unui principiu de bază în domeniul protecţiei mediului, care
se regăseşte în Legea nr. 59/2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind
biosecuritatea şi din O.U.G. nr. 43/2007 aprobată cu completări prin Legea nr. 247/2009,
respectiv principiul precauţiei în luarea deciziei, pentru a se asigura protecţia mediului şi a
sănătăţii umane în legătură cu introducerea deliberată în mediu a plantelor superioare modificate
genetic.

Legislaţia în domeniul biosecurităţii


Activităţile cu organisme modificate genetic (OMG) sunt supuse, în toate ţările, unui regim
special de reglementare, autorizare şi administrare, care stabileşte cadrul juridic şi instituţional
menit să elimine sau să reducă riscurile de producere a unor efecte negative asupra sănătăţii
oamenilor, diversităţii biologice, echilibrului ecologic şi calităţii mediului înconjurător.
Legislaţia specifică europeană vizează două obiective principale:
protejarea sănătăţii umane şi a mediului;
asigurarea liberei circulaţii a produselor modificate genetic în Uniunea Europeană, în condiţii de
siguranţă.

Directiva 2001/18/CE privind introducerea deliberată în mediu a OMG reglementează:


introducerea deliberată in mediu în scopuri experimentale în câmpuri de testare, partea B a
Directivei;
introducerea pe piaţă a OMG care se referă la cultivarea în scop comercial şi importul partea C a
Directivei.

Directiva 2009/41/EC, reglementează activităţile privind utilizarea în condiţii de izolare a


microorganismelor modificate genetic.
Exportul OMG din statele membre ale Uniunii Europene către ţări terţe este reglementat de
Regulamentul (CE) nr. 1.946/2003
Introducerea pe piaţă a OMG, ca produse alimentare şi hrană pentru animale obţinute prin
procesarea OMG este reglementată de prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.829/2003 privind
alimentele şi hrana pentru animale modificate genetic.

Cerinţele de etichetare şi de trasabilitate ale organismelor modificate genetic sunt stabilite


prin Regulamentul (CE) nr. 1.829/2003 şi Regulamentul (CE) nr. 1.830/2003.
Conservarea biodiversitatii
Consideratii generale

Astazi (în plin Deceniu ONU pentru combaterea saraciei: 1997-2006), circa 1,3 miliarde de
oameni traiesc într-o saracie absoluta, 40 de milioane mor anual de boli cauzate de foame,
despaduririle au un ritm mediu anual de circa 2%, urbanizarea a reunit deja 50% din populatia Terrei,
iar 5-14% dintre speciile diverselor grupe de organisme sunt puternic amenintate etc. Problema apei
devine una globala. Unii specialisti sunt de parere ca "Omenirea va muri de sete înainte sa
moara de foame". Afirmatia se bazeaza pe faptul ca, în deceniul trecut, peste 1 miliard de
oameni nu aveau acces la apa potabila, iar circa 10 milioane mureau anual din cauza bolilor
generate de lipsa acesteia.

În aceste conditii este necesara folosirea oricaror modalitati care ar fi în masura sa


asigure conservarea biodiversitatii în ansamblul ei ori a unor specii puternic amenintate cu
disparitia, pentru ca noi nu putem prevedea care specie este cheie într -un ecosistem.

Conservarea "in situ"

Singura posibilitate reala de a proteja speciile periclitate cu disparitia ramâne


încercarea de a conserva comunitatile biologice si ecosistemele din care fac
parte. Conservarea "in situ" ramâne, asadar, solutia optima, ideala pentru strategia
conservativa.

a.) Categorii sozologice de specii

Multa vreme, naturalistii au luat în considerare acele specii care erau rare, ori prezentau o
valoare biogeografica deosebita, chiar si una sentimentala. Asa s-au declarat "monumente ale
naturii", asa s-au constituit rezervatiile stiintifice si naturale si, tot asa, s-au elaborat primele
"liste rosii" sau "carti rosii" si s-a nascut sozologia - stiinta a conservarii biodiversitatii.

Pe plan mondial, la ora actuala sunt stabilite urmatoarele categorii sozologice de


specii, alaturi de liste ale speciilor vegetale si animale care necesita o protectie stricta:

- specii disparute;

- specii în mare pericol;

- specii amenintate;

- specii vulnerabile;

- specii rare;

- specii potential amenintate;


- specii ale caror statut nu este înca elucidat;

- specii fara interes pentru lista rosie;

- specii sau taxoni neevaluati.

b. Categorii de arii protejate

Pe plan mondial exista 10 categorii de arii protejate (conform clasificarii facute de


Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii - IUCN): rezervatii stiintifice sau rezervatii
integrate, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii de conservare a naturii, peisaje
marine sau terestre protejate, rezervatii de resurse naturale, regiuni biologice naturale si
rezervatii antropologice, regiuni naturale amenajate petru utilizari multiple, rezervatii ale
biosferei. La aceste zece categorii IUCN a mai admis o categorie speciala numita RAMSAR sau
zone umede de importanta internationala (mlastini, paduri de mangrove, delte etc.). De la noi din
tara, în aceasta categorie este inclusa doar Delta Dunarii.

În tara noastra miscarea de ocrotire a mediului are deja o traditie de circa un secol. În
continuare vor fi punctate siturile conservate la noi.

1.) Rezervatiile stiintifice sau rezervatiile naturale integrate în care nu sa intervine în


nici un fel în desfasurarea proceselor naturale, scopul urmarit fiind de conservare si
studiere a speciilor. Ele apartin statului si sunt supuse controlului si protectiei
acestuia. Sunt arii "total închise". La noi în tara, ariile protejate din aceasta categorie
sunt reprezentate de Parcul National Retezat, Delta Dunarii si Parcul Rodna.

2.) Parcurile nationale includ suprafete mari de uscat sau/si ape, în cadrul carora
ecosistemele se afla într-un stadiu natural si cvasinatural si care cuprind una sau mai multe arii
cu statut rezervatie integrala. În aceste arii sunt excluse exploatarile economice, iar vizitarea lor
este autorizata în scopuri educative, de recreere sau culturale. Uneori, pe aceste suprafete sunt
admise mici asezari. În România exista 11 parcuri nationale (Delta Dunarii care îndeplineste
conditiile unui parc national, Domogled-Valea Cernei, Retezat, Muntii Rodnei, Ceahlau,
Calimani, Piatra Craiului etc.

3.) Monumente ale naturii sunt incluse elemente naturale unice (pesteri, situri arheologice,
suprafete cu o anumita flora si fauna), de o valoare exceptionala, care sunt protejate. Acestea
sunt reprezentate de pesteri, vulcani, dune, zone salbatice împadurite etc. Ele sunt accesibile
publicului dar trebuie atent gestionate.

4.) Rezervatii de conservare a naturii. (rezervatii naturale dirijate) sunt anumite suprafete de
teren, care permit mentinerea în stare buna a faunei sedentare sau migratorii si a florei. În aceste
areale se poate interveni pentru asigurarea conditiilor de trai pentru speciile protejate.
Exemple: Poiana Narciselor de la Fagaras, rezervatiaScarita-Belioara etc.

5.) Parcurile naturale în sunt în numar de 6 dintre care amintim: Portile de Fier, Apuseni,
Bucegi.
6. Rezervatii ale biosferei constituie areale protejate pe plan international, prin
intermediul lor fiind demonstrata valoarea principiilor de conservare a a umanitatii. Aici se
realizeaza cercetari fundamentale si are loc monitorizarea întregii activitati din biosfera. În
rezervatiile biosferei, pe lânga cercetare si supraveghere, se desfasoara actiuni complexe de
educatie, formare si demonstratie. Rezervatiile biosferei au luat nastere prin programul UNESCO
înca din 1984 (cuprinde peste 300 de teritorii). Statutul acesta a fost acordat si Deltei Dunarii, din
anul 1992.

7. Bunuri de patrimoniu international au fost desemnate o serie de obiective naturale,


istorice, culturale etc. din toata lumea. La noi în tara amintim: manastirile din Bucovina,
Manastirea Hurezi, Delta Dunarii rtc.

9.4.3. Conservarea "ex situ"

Procesul de conservare ex situ poate fi considerat ca un complex de variate masuri


complementare, dezvoltarea într-o altfel de ambianta ecologica decât cea caracteristica unitatii
tinta, în scopul refacerii perpetuarii populatiilor unor specii amnintate sau ale unor soiuri si rase.
În cadrul acestui sistem de conservare, distingem:

a.) colectii tematice, care pot fi: - colectii de lucru (constituite pe durata
experimentelor)

- colectii baza (pentru conservarea pe termen lung).

Constituirea acestor colectii si pastrarea lor, necesita un volum mare de munca si


consumuri energetice sporite.

b.) bancile de gene (sau conservatoarele de germoplasma) reunesc seminte de fructe,


culturi in vitro si embrioni care, dupa o corecta identificare si codificare sunt pastrate în conditii
de temperaturi scazute (criostocare), fiind necesara o reînnoire a materialului biologic dupa un
anumit timp. În cadrul acestor banci de gene, se disting colectii cu materiale ortodoxe (care se
pot deshidrata usor si rezista la temperaturi între 0-20˚C), colectii de materiale recalcitrante (care
nu rezista la temperaturi scazute) si colectii cu materiale liofilizate (care pot fi pastrate numai
dupa o prealabila deshidratare în vid).

Embrionii si unele plantule obtinute prin culturi in vitro se pot conserva prin criostocare
fie pe termen lung (la -196˚C), fie pe termen scurt (la -70....-100˚C), fie temporar (la 1-9˚C).

c.) conservare in situ, în ciuda denumirii, apartin tot conservarii "ex situ" si se refera
la soiuri de plante si rase de animale, mai ales din categoria celor traditionale, care nu mai sunt
utilizate pe scara larga. Astfel exista conservatoare de tip livezi, conservatoare de cereale,
conservatoare de legume, conservatoare de rase etc. Aceste conservatoare sunt concepute pe
regiuni biogeografice, aspect care face sa se reduca costurile implicate. Un astfel de conservator
poate fi considerat si cel de la Statiunea de Cercetare si Productie Pomicola Cluj, unde colectia
cuprinde 963 soiuri, din care 378 soiuri de par, 84 soiuri de mar, 160 capsuni si 53 de cires.
Uniformizarea agriculturii si zootehniei înseamna pierderea unei mari parti a
biodiversitatii si un pericol, petru supravietuirea umanitatii. Reamitim ca în Irlanda, foametea din
1846-1847 a fost cauzata în primul rând de existenta în culturi a unui singur soi de cartof
(autohton) si numai apoi datorita manei, favorizata de conditiile climatice.

d). gradiniile botanice si gradiniile zoologice sunt si vor ramâne importante institutii de
conservare ex situ a biodiversitatii, rol care va deveni, în viitor unul la fel de important ca si cel
educational.

Naturalistiilor, agronomilor si zootehnistilor le revine o importanta actiune de


conservare "ex-situ", pe lânga rolul primordial al conservarii in situ.

Directii si stategii de conservare care se impun în tara noastra :

- identificarea localitatiilor în care supravietuiesc specii, soiuri cu un grad ridicat de


vulnerabilitate;

- descifrarea structurii genetice a acestor populatii, prin tehnici moleculare;

- studierea biologiei si ecologiei acestor taxoni (specii, biospecii, soiuri, rase) cu


sublinierea rolului pe care-l joaca în functionarea ecosistemelor ori a valorii economice în
perpectiva;

- contituirea formelor si modalitatilor de conservare "ex-situ" cu respectarea metodologiei


internationale;

- declansarea experimentelor de refacere a populatiilor naturale;

- implicarea, pe cât posibil si a populatiei umane în actiunea de conservare in situ mai cu


seama pentru acesi taxoni care au valente decorative, sentimentale ori reprezinta urme ale culturii
traditionale

- dezvoltarea unor programe nationale si internationale cu participarea universitatiilor


gradinilor botanice si zoologice, statiunilor de cercetari agricole ori horticole a celor silvice si
chiar a muzeelor etnografice.

Activitatea de conservare "ex situ" reprezinta o alternativa a lumii contemporane. Este tot
mai evident ca problemele sociale, ecologice si economice sunt interdependente si ca, angajându-
se în aceasta munca, ne îndeplinim o datorie fata de generatiile care vor urma.

Universitatea Politehnica Bucuresti


Facultatea Ingineria Sistemelor Biotehnice
Student:Popa Cristina
Prof. coord.: David Oana
Grupa 742

2013
BIBLIOGRAFIE:

www.anpm.ro
www.google.ro
http://biodiversitate.mmediu.ro

S-ar putea să vă placă și