Potrivit art.

51 din Constituţie "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor

este obligatorie".
Actele juridice sunt de două feluri: acte juridice normative şi acte juridice individuale.
Prin efecte juridice înţelegem drepturi şi obligaţii, a căror respectare este asigurată prin forţa de
constrângere a statului.
Actul juridic este manifestarea de voinţă în scopul producerii de efecte juridice, adică al
naşterii, modificării sau stingerii de raporturi juridice.
Actele juridice normative se emit de organele împuternicite ale Statului şi sunt
manifestări de voinţă prin care se dispune cu privire la modul cum să se desfăşoare anumite relaţii
sociale, iar în cazul nerespectării acestei dispoziţii, sancţiunile ce se aplică, de către cine, cui şi în
ce mod. Actele normative într-un stat unitar se aplică, de regulă, pe întreg teritoriul şi la toţi
subiecţii.
Actele juridice individuale se referă numai la cazuri concrete, la nivelul individului, deci
cu efecte juridice limitate la un număr restrâns de subiecţi.
In orice stat20, actele juridice normative au o ierarhie bine stabilită, adică o putere de
reglementare mai mică sau mai mare în raport de competenţa şi puterea de reprezentare a
autorităţii emitente.
Ca urmare, fiecare autoritate emite un anumit act normativ bine precizat în ierarhie din
punct de vedere al competenţei materiale, personale şi teritoriale pe care o are acel organ21.
Legea fundamentală a oricărui stat este Constituţia care este elaborată de Adunarea
constituantă şi aprobată prin referendum, toate celelalte legi în statul respectiv se subordonează
acesteia, iar toate reglementările ulterioare trebuie să fie conforme Constituţiei -forma supremă de
exprimare a voinţei poporului 'ntr-un stat democrat.
Prin Constituţie se reglementează structura statului şi relaţiile dintre organele statului pe
de o parte, precum şi dintre acestea şi persoanele fizice sau persoanele juridice, pe de altă parte.
Filosoful grec Socrate considera Constituţia ca fiind sufletul cetăţii .
Al doilea act ca putere normativă îl constituie legea organică. Legea organică se votează
de Parlament numai cu o majoritate calificată (majoritatea din efectivul parlamentar), având un
domeniu de reglementare foarte important în stat prevăzut în mod expres în Constituţie (de
exemplu: regimul proprietăţii, regimul infracţiunilor şi pedepselor, statutul funcţionarului public
etc.).

Al treilea act ca putere normativă îl constituie legea ordinară, adică acea lege care se
votează de Parlament cu majoritate simplă (jumătate plus 1 din parlamentarii prezenţi)
reglementând celelalte domenii care nu intră în obiectul legii organice.
 O lege ordinară nu poate modifica o lege organică, nici nu poate contraveni acesteia şi
bineînţeles, Constituţiei.
In vacanţele parlamentare, Guvernul este delegat provizoriu de Parlament, printr-o Lege de
abilitare, să emită ordonanţe obişnuite în anumite domenii, acte normative cu putere de lege
ordinară până la aprobarea sau respingerea lor de către Parlament. Prin aceast tip de ordonanţă nu
se poate modifica o lege organică şi bineînţeles nici Constituţia.
In cazuri excepţionale, de urgenţă, Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă prin care
se modifică legea, inclusiv cea organică, până la aprobarea sau respingerea acestora în Parlament.
Ca şi legile emise de Parlament, ordonanţele Guvernului pot fi atacate ca neconstituţionale numai
în faţa Curţii Constituţionale.
Pentru organizarea executării şi executarea în concret a legii, Guvernul emite acte
administrative numite hotărâri care sunt subordonate ordonanţelor, legii ordinare, legii organice şi
Constituţiei. Evident, o hotărâre de Guvern nu poate fi contrară ordonanţelor Guvernului şi deci,
nici nu le modifică. Atunci când hotărârile Guvernului contravin legii pot fi atacate în justiţie,
putând fi anulate de Curtea de Apel, Secţia de Contencios administrativ.
După hotărârile Guvernului, ca putere normativă, se situează ordinele şi instrucţiunile cu
caracter normativ, emise de miniştri după o anumită procedură. Acestea, evident, sunt acte
administrative subordonate tuturor celorlalte acte normative mai sus enumerate, adică trebuie să fie
în concordanţă cu ele, potrivit ierarhiei actelor juridice.Toate aceste acte normative, emise de
miniştri, din punct de vedere teritorial, se aplică în toată ţara, însă din punct de vedere material,
numai în domeniile ce le-au fost rezervate şi pe care le reglementează ministerul respectiv.
Acte normative cu competenţă limitată de aplicare atât teritorială cât şi materială,
emit Consiliile judeţene, Consiliile locale şi primăriile, respectiv cu putere numai pe teritoriul lor
de competenţă şi numai ' n domeniile ' n care au fost 'mputerniciţi de lege. De exemplu, Legea
32/1968, privind regimul general al contravenţiilor, stabileşte domeniile ' n care aceste autorităţi
pot institui contravenţii şi sancţiunile corespunzătoare acestora.