Drept notarial

curs 3

Procedura succesorală notarială

Sediul materiei: art.101-119 din Legea nr.36/1995, art.233-259 din Regulamentul

Legii nr.36/1995, art.953-983, respectiv 1034-1163 N.C.C.

Caractere juridice: procedura succesorală notarială este socotită în general a avea (ca
de altfel, toate procedurile notariale), un caracter necontencios, deoarece ea se bazează
pe acordul existent între moştenitori în ceea ce priveşte componenţa masei succesorale,
calitatea succesorilor şi cotele ce le revin fiecăruia dintre ei. În momentul în care va
interveni între moştenitori unul din cazurile de neînţelegere menţionate de art.107 alin.1
lit.a, b şi c din Legea nr.36/1995, notarul public este îndreptăţit (dar nu obligat!) să
suspende cauza succesorală şi să îndrume părţile la instanţa competentă pentru a-şi
soluţiona neînţelegerile.
În ceea ce priveşte competenţa în materie, procedura succesorală este ca principiu
partajată între notarul public şi instanţa de judecată în funcţie de caracterul său nelitigios
sau litigios, după caz (art.233 din Regulament). Totuşi, procedura poate prezenta şi un
caracter alternativ, deoarece, atât notarul public cât şi instanţa de judecată pot fi
competenţi la un moment dat să soluţioneze o astfel de procedură. Compenteţa, deşi
alternativă, poate fi partajată în cazul în care notarul public începe procedura, iar pe
parcurs apar neînţelegeri între moştenitori care pot fi soluţionate numai de instanţă,
aceasta, la rândul ei, după ce conciliază părţile, putând trimite cauza spre soluţionare din
nou notarului public la care procedura succesorală s-a deschis (a se vedea, art.114 alin.6
şi art.118 alin.4 din Legea nr.36/1995). Pe de altă parte, este posibil ca procedura
succesorală să se desfăşoare în totalitate în faţa notarului public, fără a se mai face apel la
intervenţia instanţei (aspect care în practică se întâlneşte cel mai des), după cum este
posibil ca în cazul existenţei unor neînţelegeri ab initio între moştenitori, instanţa să se
ocupe în întregime de această procedură, hotărârea judecătorească emisă ţinând loc de
certificat de moştenitor.

Principiile procedurii succesorale: doctrina de drept notarial a delimitat şi cadrul

principial în care procedura succesorală se desfăşoară, această procedură fiind
caracterizată de următoarele reguli: principiul legalităţii (conform căruia procedura este
strict reglementată de lege, notarul trebuind să respecte dispozitiile expres prevăzute de
litara legii), principiul confidenţialităţii (mai mult o obligaţie generală ce revine notarului
public şi angajaţilor din cadrul biroului său în desfăşurarea activităţii notariale), principiul
forţei probante a certificatului de moştenitor (acesta a devenit potrivit art.1133 C.civ. titlu
de proprietate, punându-se astfel capăt dezbaterilor doctrinate cu privire la natura juridică
a acestui act autentic notarial), principiul răspunderii notarului (o altă "constantă" în
activitatea notarială, ce vizează răspunderea civilă, penală şi/sau administrativă a notarului
pentru actele sale), principiul disponibilităţii succesorale (care are în vedere
posibilitatea părţilor de a solicita notarului fie dezbaterea întregii proceduri succesorale şi
emiterea unui certificat de moştenitor, fie numai a unei părţi din aceasta şi emiterea unui
certificat de moştenitor pe unele bunuri - celelalte rămânând în indiviziune - sau a unui
certificat de calitate de moştenitor atunci când trebuinţa o cere, ori solicitarea transferului
cauzei succesorale la alt notar), princpiul egalităţii de tratament în faţa organelor
notariale, principiul relizării unui interes public etc.

Deschiderea procedurii succesorale notariale

Legea aplicabilă: potrivit art.91 din Legea nr.71/2011: "Moştenirile deschise înainte de
intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii
moştenirii." Textul consacră aşadar, principiul tempus regit actum pentru procedura
succesorală notarială, însă indirect, se ajunge la un caz de ultraactivitate a dispoziţiilor
vechiului Cod civil pentru persoanele decedate înainte de 01.10.2011. Astfel, vor exista
două tipuri de proceduri succesorale notariale în ceea ce priveşte legea aplicabilă:

a. cele deschise înainte de 01.10.2011 (în această categorie vor intra toate procedurile
succesorale în care defunctul a decedat anteriror acestei date, indiferent de stadiul în care
acestea se află: nu s-a dezbătut procedura, sau s-a dezbătut parţial, fie prin emiterea doar
a unui certificat de calitate de moştenitor, fie doar a unui certificat de moştenitor ce nu a
cuprins toate bunurile). Pentru toate aceste proceduri succesorale se va aplica vechea
reglementare cuprinsă în Codul civil de la 1864, indiferent de momentul la care notarul
public este învestit cu soluţionarea cauzei succesorale (anterior sau ulterior lui
01.10.2011).
b. cele deschise după 01.10.2011. A contrario, acestor succesiuni li se vor aplica noile
dispoziţii privind procedura succesorală notarială, inclusiv cele referitoare la lichidarea cu
prioritate a regimului matrimonial (prevedere superfluă!) cuprinsă în art.1133 alin.2 N.C.C.,
termenul de opţiune succesorală mărit la un an (art.1103 N.C.C.), limitarea răspunderii
moştenitorilor legali, a legatarilor universali şi a celor cu titlu universal numai la activul
patrimonial (art.1114 alin.2 C.civ.), etc. "Filosofia" transmiterii succesorale nu s-a modificat
însă, deoarece întreg patrimoniul succesoral se transmite moştenitorilor de plin drept în
indiviziune de la data decesului lui de cuius, iar actul de opţiune succesorală fie va
consolida, fie va desfiinţa, în ambele cazuri cu efect retroactiv, calitatea de moştenitor a
respectivelor persoane (art.1114 N.C.C.).

Data deschiderii succesiunii: conform art.954 alin.1 N.C.C.: "Moştenirea unei persoane
se deschide în momentul decesului acesteia". Decesul se poate constata fie prin
declaraţia moştenitorilor şi emiterea de către ofiţerul Oficiului stării civile competent, a
certificatului de deces, fie de către medicul chemat să examineze cadavrul care va emite
certificatul constatator al morţii, fie prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte,
conform art.954 alin.2 teza a II-a din N.C.C.
Stabilirea cu precizie a datei decesului are o importanţă deosebită, deoarece ea
determină: cercul moştenitorilor (persoanele cu capacitate succesorală - cazul
comorienţilor), momentul până la care retroactivează actele de opţiune succesorală, data
de la care va începe să curgă termenul de opţiune succesorală, componenţa masei
succesorale, data de la care se produce transferul moştenirii către succesibili, legea
aplicabilă procedurii succesorale (astfel cum se arăta anterior, nu numai în dreptul
internaţional dar şi în cel intern acest moment trebuie stabilit cu certitudine).

Locul deschiderii succesiunii. Regula: art.954 alin.2 teza I N.C.C.: "Moştenirea se

deschide la ultimul domiciliu al defunctului". Principiul (nescris din Codul civil de la 1864)
privind locul deschiderii succesiunii se păstrează. Astfel, ultimul domiciliu al defunctului va
determina competenţa atât a notarului (art.15 lit. a şi b din Legea nr.36/1995), cât şi a
instanţei (art.14 C.proc. civ.) în instrumentarea cauzei succesorale.
Locul deschiderii succesiunii. Excepţia: cazul particular al succesiunilor cu element de
extraneitate: art.954 alin.3 N.C.C.: "Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut
sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în
circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie
să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în
patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în
circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie
să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul
succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în
circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat." În aceste cazuri, legiuitorul a prevăzut o
competenţă "în trepte" în funcţie de natura imobiliară sau mobiliară a succesiunii. Ipoteza
normei este unică pentru fiecare scenariu în parte: ultimul domiciliu al defunctului nu se
află pe teritoriul României sau nu este cunoscut (iar defunctul este cetăţean român, străin
sau apatrid - aici textul nu diferenţiază):

a. competenţa (notarului sau instanţei) va fi determinată de natura imobiliară a

succesiunii. Astfel, conform principiului lex rei sitae, competenţa va fi determinată de
circumscripţia situării a cel puţin unui bun imobil al defunctului. În cazul în care moştenirea
conţine mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţii diferite, primul notar sesizat (sau
prima instanţă sesizată) va fi competentă în instrumentarea cauzei;

b. competenţa (notarului sau instanţei) va fi determinată de natura mobiliară a

succesiunii. Acest criteriu de stabilire a competenţei se aplică în cazurile în care nu există
bunuri imobile în moştenirea defunctului. Mutatis mutandis, regulile anterior menţionate vor
primi aplicabilitate şi aici în cazul pluralităţii de bunuri mobile aflate în circumscripţii diferite;

c. competenţa (notarului sau instanţei) nu va fi determinată de natura imobiliară sau

mobiliară a succesiunii. Dacă nu vor exista în succesiunea lui de cuius nici măcar bunuri
mobile, atunci compentenţa va reveni primului notar sesizat sau primei instanţe sesizate.
Practic, în această situaţie, notarul va putea emite fie un certificat de calitate de
moştenitor, fie va clasa cauza datorită lipsei masei succesorale.

În toate aceste cazuri în care succesiunea prezintă un element de extraneitate, notarul

public va utiliza baza informatică a R.N.N.E.S. pentru a face verificările de rigoare şi
pentru a verifica dacă este competent.

Conexarea dosarelor succesorale: este o procedură esenţialmente facultativă care dă

posibilitatea pentru ultimul notar sesizat de a emite un singur certificat de moştenitor, deşi
pe rol există cel puţin două cauze succesorale. De asemenea, este şi un efect al stabilirii
competenţei. Sediul materiei: art.15 lit.b din Legea nr.36/1995 şi art.240 şi 254 din
Regulamentul Legii nr.36/1995.

Art.15 lit.b din Legea nr.36/1995: cazul tipic de conexare a dosarelor succesorale
are în vedere ipoteza succesiunilor succesive în care defuncţii nu au ultimul domiciliu
situat în aceeaşi circumscripţie a judecatoriei în raza căreia funcţionează toţi notarii
sesizaţi (exemplu: primul defunct şi-a avut ultimul domiciliu la Craiova, iar cel de-al doilea,
la Bucureşti). Astfel, în principiu, în aceste situaţii, moştenitorii pot, prin acordul lor (care
trebuie să fie în principiu, unanim), să aleagă competenţa notarului public din
circumscripţia judecătoriei în care ultimul dintre defuncţi şi-a avut ultimul domiciliu (astfel
va opera prorogarea voluntară de competenţă). Consecinţa acestui fapt este că acest
notar va deveni competent pe toate dosarele succesorale ce se conexează, deci prin
definiţie şi pe cel (cele) pentru care iniţial el nu era competent. În lipsa acordului
moştenitorilor, succesiunile se vor dezbate după regula generală de competenţă teritorială,
stabilită de art.954 N.C.C.

Cu privire la dosarele ce se pot conexa, deşi nu există o regulă clară în matrie,

totuşi s-a admis conexarea cauzelor succesorale aflate în acelaşi "ciclu" procedural şi
anume până în faza de emitere a certificatului de moştenitor. A contrario, nu se vor putea
conexa dosare aflate în faze procedurale diferite şi anume: un dosar deja suplimentat cu
un altul pentru care încă nu s-a emis certificat de moştenitor, nici dacă cele două dosare
se află pe rolul aceluiaşi birou notarial. Imposibilitatea conexării dosarelor succesorale
aflate în faze procedurale diferite este impusă de art.257 alin.1 teza I din Regulament,
care specifică faptul că suplimentarea se poate efectua de către notarul care a emis şi
primul certificat de moştenitor.

Efectul conexării: art.240 şi 255 din Regulamentul Legii nr.36/1995. Este prevăzut pentru
operativitatea soluţionării cauzelor succesorale succesive aflate pe rolul aceluiaşi birou
notarial, fie prin aplicarea art.15 lit.b al Legii nr.36/1995, fie prin sesizarea aceluiaşi notar
cu două sau mai multe succesiuni succesive în care toţi defuncţii au avut ultimul domiciliu
în circumscripţia aceleiaşi judecătorii. În toate aceste cazuri se va emite un singur certificat
de moştenitor care va cuprinde în ordine cronologică fiecare succesiune în parte, alături
de cota parte ce revine fiecărui succesibil, precum şi componenţa fiecărei mase
succesorale în parte.

Transferul dosarelor succesorale: procedura nu este reglementată nici în lege şi nici în

Regulament, însă la nivelul Camerelor există norme ce permit notarilor să transfere unul
altuia cauzele succesorale, având în prealabil acordul tuturor moştenitorilor. În acest
caz, nu va fi vorba de un conflict de competenţă, deoarece ambii notari sunt competenţi
teriorial, ci voinţa moştenitorilor va fi cea care va determina soluţionarea cauzei
succesorale de către un anumit notar (manifestare a principiului disponibilităţii procedurii
succesorale). În conformitate cu prevedrile art.49 lit.h din Legea 36/1995, printre atribuţiile
preşedintelui Colegiului Director al Camerelor a fost şi cea de a "aproba, la cererea
părţilor, transferul dosarului succesoral".

Sesizarea notarului. Art.101 din Legea nr.36/1995 acordă oricărei persoane interesate şi
secretarului consiliului local al localităţii în care defunctul şi-a avut bunurile la data
deschiderii succesiunii, dreptul a-l sesiza pe notar. Sintagma "orice persoană interesată"
cuprinde:
- succesibilii legali sau testamentari, persoane fizice sau juridice, organe centrale
sau locale dacă figurează ca legatari;
- creditorii sau debitorii defunctului, ori creditorii moştenitorilor;
- executorul testamentar;
- reprezentanţii legali ai moştenitorilor (exemplu: tutore, curator, mandatar de orice
tip);
- procurorul, potrivit art.92 din N.C.proc.civ.

În cazul moştenirilor vacante, Statul Român, prin M.F.P. - D.G.I.T.L., teoretic nu

poate sesiza notarul public în mod direct, deoarece nu are în principiu cunoştinţă de
moartea defunctului şi de deschiderea procedurii succesorale (această obligaţie revenind
notarului potrivit art.116 din Legea nr.36/1995, tot notarul fiind cel care potrivit art.1137
alin.2 C.civ. va constata vacanţa succesorală, după expirarea termenului de opţiune
succesorală de 6 luni pentru procedura succesorală veche, sau după 1 an şi 6 luni, după
procedura succesorală nouă). Totuşi, atunci când nu este instituit un legatar, iar
moştenirea este vacantă, Statul poate sesiza notarul prin intermediul secretarului C.L. al
localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut bunurile, dacă are cunoştinţă de vacanţa
succesorală.
Secretarul C.L. al localităţii în care defunctul şi-a avut bunurile va sesiza Camera
notarilor publici în raza teritorială a căreia se situează localitatea respectivă şi nu un
anumit notar public în mod direct. Camera va comunica fiecărui notar public competent, în
parte, prin rotaţie, cauzele succesorale ce cuprind astfel de sesizări.
Sesizarea făcută notarului îmbracă obligatoriu forma scrisă, ea fiind de altfel şi
primul document ce formează dosarul cauzei succesorale. Ea va cuprinde datele de
identificare ale defunctului (nume, prenume, data decesului, ultimul domiciliu, C.N.P.),
datele de identificare ale succesibililor precum şi calitatea acestora faţă de defunct,
componenţa masei succesorale cu indicarea separată a bunurilor mobile şi imobile, date
privind pasivul succesoral, data întocmirii sesizării, semnătura şi ştampila notarului.

Cererea fără masă succesorală: în acest caz, Camera va repartiza cauza succesorală în
mod aleatoriu unui notar care va dezbate procedura succesorală, existând două
posibilităţi: fie din discuţiile cu moştenitorii se identifică masa succesorală a defunctului
(situată în alt loc decât localitatea în care acesta şi-a avut ultimul domiciliu), fie în caz
contrar, cauza se clasează ca fiind lipsită de obiect.

Verificarea competenţei teritoriale: art.101 alin.2 din Legea nr.36/1995. După primirea
sesizării, notarul public este obligat să-şi verifice compentenţa teritorială în cauză, stabilind
dacă succesiunea pe care doreşte să o înregistreze pe rolul biroului său a mai fost sau nu
dezbătută la un alt birou notarial din aceeaşi circumscripţie. Verificarea competenţei se
realizează prin trimiterea unei solicitări scrise (completată atât de notar cât şi de
persoana interesată la deschiderea procedurii succesorale) către arhiva succesorală a
Camerei notarilor publici competentă care are în custodie atât arhiva fostelor notariate de
stat ce au funcţionat până la 17.11.1995, cât şi a opselor succesorale despre care
vorbeşte art.237 alin.1 din Regulament. În cazul în care răspunsul de la arhiva
succesorală (certificat) menţionează că procedura nu s-a mai dezbătut la niciun alt birou
notarial, atunci notarul public poate înregistra cauza succesorală, atribuind dosarului
succesoral format un număr unic din Registrul de succesiuni. În caz contrar, notarul nu va
pune cauza pe rol şi se va desesiza, fără a mai cita părţile, trimiţând cauza notarului
competent indicat în certificatul primit de la arhivă, conform art.101 alin.2 din Legea
nr.36/1995.
Ulterior stabilirii competenţei teritoriale, notarul este obligat, conform art.238 din
Regulament, să solicite interogarea registrelor ţinute de U.N.N.P.R. şi anume:
R.N.N.E.O.S., R.N.N.E.L., R.N.N.E.R.M., pentru a vertifica dacă în cauză s-au făcut
opţiuni succesorale, dacă defunctul a lăsat testamente autentice sau a făcut liberalităţi şi
nu în ultimul rând, sub ce regim matrimonial a fost căsătorit defunctul (dacă acest fapt nu
reiese cu certitudine din probatoriul cauzei).

Procedura în faţa notarului

Art.104 alin.1 din Legea nr.36/1995: "După ce constată că este legal sesizat, notarul
public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă
există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit". Citaţia se va
întocmi în conformitate cu prevedrile C.proc.civ. şi va menţiona termenul la care
succesibilii să se prezinte (aceştia beneficiind de o perioadă minimă de 15 de zile de la
trimiterea citaţiei, de la împlinirea căreia să se prezinte la biroul notarial), actele pe care
trebuie să le prezinte în original sau copie legalizată, precum şi menţiunea legată de
termenul de opţiune succesorală şi consecinţele nerespectării acestuia.
În cazul moştenirii testamentare, procedura de citare diferă după natura
testamentului: astfel, dacă testamentul este autentic şi a fost desemnat un legatar
universal, se va cita legatarul universal şi moştenitorii rezervatari în măsura în care
aceştia există, iar dacă testamentul este olograf sau mistic (după Codul civil de la 1864),
pe lângă legatari se vor cita şi toţi moştenitorii legali (inclusiv cei nerezervatari). În ambele
ipoteze se va cita şi executorul testamentar, dacă acesta a fost instituit. Textul pare să
excludă de la citare pe legatarii cu titlu universal şi pe cei cu titlu particular, însă în practică
acest lucru este remediat prin citarea tuturor succesibililor. În realitate însă, art.104 alin.3
din Legea nr.36/1995 este doar un text exemplificativ care detaliază procedura de citare
atunci când testamentul cuprinde un legat universal. Mutatis mutandis, acelaşi lucru se va
întâmpla şi în situaţia legatarilor cu titlu universal şi a celor cu titlu particular. Citarea
tuturor moştenitorilor legali în cazul testamentelor olograf şi mistic este necesară pentru a
putea pune în discuţia părţilor efectele acestui testament. Unele Camere au indicat
notarilor ca în cazul unui testament olograf (chiar necontestat de moştenitori) să îndrume
părţile la expertizarea înscrisului pentru a da procedurii succesorale un plus de certitudine.
În cazul prezentării unui testament olograf, în general se întocmeşte un proces-verbal în
care se constată starea acestuia şi se vizează spre neschimbare de către notarul public
instrumentator, iar originalul se păstrează la dosarul cauzei până la soluţionarea acesteia
(a se vedea, art.105 alin.2 teza a II-a din Legea nr.36/1995).
Citarea în cazul persoanelor incapabile se va face la domiciliul tutorelui, precum şi
la instanţa de tutelă competentă pentru a autoriza acceptarea moştenirii de către incapabil
(a se vedea, art.104 alin.5 din Legea nr.36/1995, modificat implicit prin art.229 din Legea
nr.71/2011).
Citarea Statului Român în cazul succesiunilor vacante se va realiza prin intermediul
D.G.I.T.L.
Prezentarea şi audierea succesibililor nu este obligatorie pentru aceeaşi zi, însă de
regulă citaţiile prevăd ca toţi moştenitorii să se prezinte în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la
biroul notarial. Părţilor li se va stabili de către notar identitatea, gradul de rudenie cu
defunctul (pentru moştenitorii legali), verificându-se în acest sens în primul rând actele de
stare civilă. Apoi, se trece la alcătuirea masei succesorale prin verificarea actelor de
proprietate indiferent de izvorul acestora (exemplu: contracte de vânzare, donaţie, schimb,
etc., certificate de moştenitor, titluri de proprietate, hotărâri judecătoreşti, certificate de
acţionar) alături de documentaţia cadastrală aferentă, în cazul în care aceasta există.
Pentru aspectele neclare, ce nu rezultă în mod direct din acte, notarul poate apela la
martorii propuşi de către părţi, ale căror declaraţii se iau oral şi în scris sub sancţiunea
mărturiei mincinoase (a se vedea, art.106 alin.1 din Legea nr.36/1995).

Aspecte de drept fiscal: în cazul bunurilor imobile, pentru finalizarea procedurii

succesorale, este nevoie că moştenitorii să prezinte în original un certificat fiscal cu
menţiunea "pentru succesiune", certificat care se va păstra în original la dosarul cauzei şi
care va menţiona situaţia fiscală a bunului respectiv. În cazul existenţei unor datorii către
bugetul local, notarul va face menţiune despre acest lucru la rubrica "pasiv" a succesiunii
şi va pune în vedere moştenitorilor obligativitatea stingerii cu celeritate a acestor datorii.
Impozitul pentru dezbaterea cu întârziere a procedurii succesorale: conform art.77¹
alin.3 din Codul fiscal, notarul public este obligat să perceapă un impozit egal cu 1% din
valoarea masei succesorale pentru moştenirile care se dezbat la peste 2 ani de la data
decesului. Acest impozit-sancţiune este aplicabil tuturor moştenirilor indiferent de ciclul
procedural în care se află: certificat de moştenitor sau certificat suplimentar. În practică,
din cauza dificultăţilor de evaluare corectă a majorităţii bunurilor mobile, textul a primit
aplicabilitate numai în materie imobiliară, pentru care notarii au la dispoziţie grilele cu
valorile orientative furnizate anual de Camere.

Tot pentru protecţia succesibililor, în materie imobiliară, notarul public trebuie să le

pună acestora în vedere să depună în 30 de zile de la emiterea certificatului de moştenitor
la organul fiscal teriorial competent, o copie a certificatului pentru a schimba rolul fiscal de
pe numele defunctului, pe numele lor, al succesibililor.

Publicitate imobiliară: în cazul imobilelor, potrivit art.887 din N.C.C., transmiterea prin
succesiune nu implică ca regulă şi obligativitatea efectuării înscrierii în cartea funciară a
certificatului de moştenitor. Regula este nunaţată şi prezintă două ipoteze:
a. imobilul nu are deschisă carte funciară: doar în această ipoteză art.887 din N.C.C. va
putea primi aplicabilitate, moştenitorii fiind însă obligaţi să intabuleze în cartea funciară
dreptul lor dobândit prin succesiune în cazul în care vor dori să dispună de bun (principiul
relativităţii înscrierilor în cartea funciară).
În mod curios, prin Hotărârea nr.82/13.08.2014, Consiliul U.N.N.P.R. a adoptat o
normă cu caracter imperativ, ce constituie conform art.1 alin.1 C.civ. uzanţă profesională 1 ,
referitoare la actele de partaj succesoral şi voluntar care au ca obiect imobile pentru care
nu este deschisă carte funciară. Astfel, aceste acte de partaj voluntar şi succesoral se vor
putea realiza fără a fi necesară înscrierea imobilelor în cartea funciară. Comparat cu
art.680 C.civ. care prevede dublul efect constitutiv al partajului, textul din Hotărârea
nr.82/13.08.2014 pare a fi o dispoziţie contra legem. Însă, având în vedere faptul că
efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară este în continuare suspendat (ultimul act
normativ în materie fiind Ordinul nr.700/2014 al Directorului general al A.N.C.P.I., art.20
alin.1), această dispoziţie pare să se poată aplica, mai ales că prin intermediul ei se
rezolvă o controversă veche în materie notarială, şi anume dacă excepţia de la înscrierea
în cartea funciară a bunurilor moştenite se aplică şi actelor subsecvente emiterii de către
notar a certificatului de moştenitor - actele de partaj succesoral. Totuşi, extinderea acestei
dispoziţii şi la actele de partaj voluntar este, în opinia noastră, nejustificată.
b. imobilul are deschisă carte funciară: în acest caz art.887 din N.C.C. nu va primi
aplicabilitate, certificatul de moştenitor trebuind să fie intabulat la Oficiul de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară competent, conform art.35 din Legea nr.7/1996, republicată. În
consecinţă, în acest caz vor trebui achitate pe lângă onorariul notarial sau impozitul de 1%
şi tarifele de publicitate imobiliară pentru intabularea certificatului de moştenitor (0,15% din
valoarea bunului/cotei din bun, pentru moştenitori persoane fizice, respectiv 0,5% pentru
persoanele juridice).

Încheieri emise în cadrul procedurii succesorale

Încheierile emise de notar în cadrul procedurii succesorale: certificatul de

moştenitor, deşi nu se menţionează expres, este şi el un act autentic, această natură
juridică având-o şi alte acte emise de către notar pe parcursul procedurii succesorale
notariale, acte ce poartă denumirea generică de încheieri, rolul lor fiind acela de a

1 Hotărârea prevede în art.1 alin.1: "Actele notariale prin care se transmite, se modifică, se constituie sau se stinge un
drept real imobiliar, se încheie numai dacă bunurile imobile sunt înscrise în cartea funciară, cu excepţia: [...] c.
actelor de partaj succesoral şi voluntar, cu excepţia cazului în care imobiilele din masa partajabilă se dezlipesc
sau se alipesc". Apoi, în art.2 se prevede că: "Prezenta hotărâre constituie uzanţă profesională în condiţiile art.1 din
Codul civil şi ale art.56 alin.1 lit.l din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995, repubicată".
consemna stadiul la care lucrarea se află la un moment-dat, ori de a proba efectuarea unei
anumite proceduri notariale.

1. Încheierea de şedinţă: art.109 din Legea nr.36/1995. Ea se întocmeşte la fiecare

termen şi suprinde mersul procedurii până la momentul la care ea a fost emisă. Conţine un
scurt istoric al procedurii şi motivele pentru care s-a dat un nou termen în cauză.

2. Încheierea de suspendare: art.107 din Legea nr.36/1995. Reprezintă actul prin care
din varii motive, notarul public se desizează temporar sau defintiv de soluţionarea cauzei
succesorale. "Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri:
a) a trecut 1 an (6 luni potrivit procedurilor instrumentate pe Codul civil de la 1864 n.n. -
V.B.) de la deschiderea succesiunii şi, deşi au fost legal citaţi, succesibilii nu s-au
prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de
moştenitor şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea;
b) succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea
masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin;
c) moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei
de judecată pentru stabilirea drepturilor lor;
d) în orice alte cazuri prevăzite de C.proc.civ.,republicat, cu modificările şi completările
ulterioare".

Enumerarea cazurilor de suspendare a procedurii succesorale a devenit una

exemplificativă, practica evidenţiind numeroase alte ipoteze de suspendare a cauzei. În
încheierea de suspendare notarul public trebuie să arate elementele care au rezultat din
dezbateri până la momentul suspendării cu privire la identitatea succesibililor şi/sau a
martorilor, opţiunea fiecăruia şi compunerea masei succesorale. Încheierea de la art.107
lit.b are un conţiut specific care presupune indicarea motivelor neînţelegerii şi indicarea
instanţei competente. În cazurile de la art.107 lit.b şi c, potrivit art.118 alin.4 din Legea
36/1995, certificatul de moştenitor se va emite în baza hotărârii judecătoreşti rămasă
definitivă şi irevocabilă (definitivă după intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă
n.n. - V.B.). A contrario, singurului caz de suspendare care acordă instanţei posibilitatea
finalizării integrale a succesiunii, este cel de la lit.a.

3. Încheierea de clasare: art.110 din Legea nr.36/1995. Se pronunţă atunci când masa
succesorală nu conţine bunuri, notarul public clasând cauza ca fiind lipsită de obiect, iar
moştenitorii nu solicită emiterea unui certificat de calitate de moştenitor. Nu vizează în
totalitate aceeaşi ipoteză ca aceea a certificatului de calitate de moştenitor, deoarece
acesta din urmă se emite şi atunci când în masa succesorală sunt bunuri, dar identificarea
lor presupune demersuri suplimentare.

4. Încheierea de declinare de competenţă: se emite atunci când un notar se declară

necompetent să solcite o procedură notarială.

5. Încheierea de conexare: rar utilizată în practică, este mai curând o parte componentă
a certificatului de moştenitor în care se arată îndeplinirea operaţiunii de conexare ca
urmare a dorinţei succesibililor.

6. Încheierea finală: piesa centrală a dosarului succesoral. Are cea mai cuprinzăroare
componenţă din tot dosarul succesoral art.111 alin.2 din Legea nr.36/1995 (mai
cuprinzătoare decât certificatul de moştenitor, deoarece conţine şi un istoric al dezbaterilor
şi declaraţia de acceptare a succesbililor, precum şi semnăturile acestora) şi are, de
asemenea, forţa probantă a înscrisului autentic. Pe baza sa, conform art.114 alin.1 din
Legea nr.36/1995 se întocmeşte certificatul de moştenitor ce urmează să fie eliberat
succesibililor. Conform art.253 alin.2 din Regulament, încheierea finală se întocmeşte în 2
exemplare originale, unul pentru dosarul succesoral şi altul pentru mapa cu certificate de
moştenitor.
Procedura succesorală (moştenirea legală) se poate finaliza în conformitate cu
prevedrile art.113 alin.1 din Legea nr.36/1995 şi înainte de termen (expirarea termenului
de opţiune succesorală n.n. - V.B.), dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte persoane
îndreptăţite la succesiune. În mod simetric şi procedura succesorală testamentară se
poate încheia înainte de expirarera termenului dacă testamentul este valabil din punctul de
vedere al formei şi al fondului şi nu se aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari
ori există acordul acestora.
Conform art.113 alin.3 din Legea nr.36/1995, reducţiunea liberalităţilor excesive se
poate efectua numai cu acordul tuturor moştenitorilor (legali şi/sau testamentari).

Realizarea inventarului succesoral

Prin instituirea principiului răspunderii intra vires hereditatis a moştenitorilor legali şi

a legatarilor universali şi cu titlu universal la art.1114 alin.2, N.C.C. nu elimină acceptarea
beneficiară, ci din contră, îi consacră texte ample inspirate din Legea nr.36/1995 precum şi
din Regulamentul acestei legi.
Sediul materiei: art.1115-1118 N.C.C. şi art.103 din Legea nr.36/1995, respectiv art.244 din
Regulament.

Potrivit art.1115 din N.C.C. notarul public nu mai este competent în mod direct să
efectueze inventarul succesoral la cererea celor interesaţi (succesibili, creditori, orice alte
persoane interesate), el poate numai să dispună efectuarea inventarului. Sigur, nu este
exclus de plano ca persoana desemnată de părţi să efectueze inventarul, să fie chiar
notarul public sau un delegat al acestuia. În cazul în care între părţi nu există acord în
ceea ce priveşte desemnarea persoanei care să se ocupe de efectuarea inventarului,
notarul public va putea să desemneze o asemenea persoană.

Conform art.103 din Legea nr.36/1995, în cazurile în care nu există cerere pentru
deschiderea procedurii succesorale dar se solicită inventarierea bunurilor defunctului,
cererea de inventariere va ţine loc şi de cerere pentru deschiderea procedurii succesorale.

Regulile de formă privind inventarul sunt cuprinse în art.1116 din N.C.C.: "(1)
Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea şi evaluarea provizorie a
bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moştenirii.
(2) Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menţiona separat.
(3) În inventar se cuprind menţiuni privind pasivul succesoral.
(4) Bunurile moştenirii care se găsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate cu
precizarea locului unde se află şi a motivului pentru care se găsesc acolo.
(5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi vreun testament lăsat de defunct,
acesta va fi vizat spre neschimbare şi va fi depus în depozit la biroul notarului public.
(6) Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflaţi la locul
inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi
semnat de 2 martori."
 Formalitatea privind vizarea spre neschimbare a testamentului olograf găsit cu
ocazia inventarierii a fost extinsă în practică şi la cazul în care succesibilii prezintă
notarului, la un anumit termen succesoral, un asemenea testament.

Numirea unui custode sau a unui curator special: conform art.1117 din N.C.C., în
anumite cazuri potenţial periculoase (e.g.: înstrăinare, pierdere, distrugere, înlocuire a
bunurilor succesorale) notarul public poate pune bunurile sub sigiliu şi le poate preda unui
custode sau unui curator special numit de către notar (atunci când custodele lipseşte).
Numirea custodelui se realizează cu acordul unanim al celor interesaţi la inventariere.
Obligaţiile acestor "administratori" ai bunurilor succesorale vizează conservarea averii
defunctului şi răspunderea faţă de notar ori de câte ori acesta consideră necesar. Calitatea
de custode sau curator poate fi exercitată şi de către unui dintre moştenitori, numiţi de
către notar. Conform art.244 alin.4 din Regulamentul Legii nr.36/1995, în anumite cazuri
urgente, bunurile succesorale pot fi sigilate de către notar anterior efectuării inventarului,
cu excepţia bunurilor care sunt necesare membrilor familiei defunctului care au locuit
efectiv cu acesta.

Inventarierea bunurilor cu regim special: conform art.1118 din N.C.C., sumele de bani
sau hârtiile de valoare găsite cu ocazia inventarului se vor depune la instituţii specializate
sau în depozitul notarial. O parte din sumele găsite cu ocazia inventarului se vor lăsa fie
moştenitorilor, fie celor care locuiau şi gospodăreau împreună cu defunctul pentru
satisfacerea (temporară pe maxim 6 luni) a unor obligaţii intuitu personae ale defunctului,
plata contractelor individuale de muncă sau pentru acoperirea asigurărilor sociale, sau
pentru conservarea şi administrarea masei succesorale.

Certificate de moştenitor emise după proceduri speciale

Certificatul de moştenitor emis pe baza unei hotărâri judecătoreşti. Este cazul

procedurilor succesorale ce au fost iniţial suspendate de către notarul public pe motivele
exsitente în art.107 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.36/1995 sau atunci când s-a obţinut în
baza art.118 din Legea nr.36/1995 anularea certificatului de moştenitor. În toate aceste
cazuri, un (nou) certificat de moştenitor se va emite în baza hotărârii judecătoreşti rămasă
definitivă şi irevocabilă (definitive potrivit noului C.proc.civ.). Un asemenea tip de certificat
de moştenitor poate fi atacat cu o acţiune în anulare (evident după ce acesta a fost emis în
baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile) cu condiţia ca problemele de
nulitate să nu intre în autoritatea de lucru judecat a hotărârii. Acest tip de procedură
permite evidenţierea competenţei "alternative" care există în materie succesorală între
notari şi instanţe.

Acţiunea în anulare a certificatului de moştenitor. Sediul materiei: art.1134 din N.C.C.

şi art.118 din Legea nr.36/1995. Pot fi incidente atât cauze de nulitate absolută
(determinate de lipsa unor elemente esenţiale, potrivit art.86 din Legea nr.36/1995), dar
mai ales motive de nulitate relativă, în ambele cazuri totală sau parţială (mai des întâlnită
în practică). De regulă, nulitatea fiind parţială, notarul public va emite un certificat nou în
baza dispoziţiior hotărârii judecătoreşti. Acţiunea poate fi intentată de orice persoană
interesată, (aici doctrina distingând între moştenitori - pentru care certificatul are natura
juridică a unei convenţii, deoarece aceasta se bazează pe acordul lor - şi terţi străini de
succesiune, pentru care calea cea mai comodă cale va fi fără îndoială introducerea unei
acţiuni în revendicare). În cazul acţiunii în anulabilitate, termenul de introducere al acţiunii
va începe să curgă pentru cei interesaţi de la data emiterii certificatului de moştenitor.
Fructificând caracterul amiabil al nulităţilor relative, Legea nr.36/1995 permite părţilor,
conform art.118 alin.2, să constate de comun acord nulitatea certificatului de moştenitor
emis de către notarul public prin omiterea unui moştenitor, părţile încheind în acest sens o
tranzacţie (legea o denumeşte un act în formă autentică prin care se atestă soluţionarea
pe cale amiabilă a diferendului), urmând ca notarul public să emită un nou certificat de
moştenitor în cauză, cel vechi urmând a fi anulat ca urmare a tranzacţiei încheiate de către
părţi).

Certificatul suplimentar de moştenitor: art.117 din Legea nr.36/1995 şi art.257 din

Regulament. În ciuda formulării aproape imperative, art.117 permite eliberarea
certificatului suplimentar de moştenitor ori de câte ori există acordul tuturor moştenitorilor,
iar anumite bunuri nu au fost incluse în certificatul iniţial de moştenitor. Acordul se
prezumă, dacă moştenitorii sunt legali citaţi şi nu se prezintă la termenul acordat pentru
suplimentare. Suplimentarea cauzei se realizează de acelaşi notar care a emis şi
certificatul iniţial de moştenitor. Dacă acest notar nu mai este în funcţie, suplimentarea se
poate realiza la orice notar public competent din aceeaşi circumscripţie, făcându-se
menţiune despre acest fapt în cuprinsul certificatului.
Suplimentarea se face obligatoriu la un dosar succesoral pentru care s-a emis deja un
certificat de moştenitor ce conţine în masa succesorală bunuri, însă în practică s-a admis
(în mod eronat!) şi suplimentarea în situaţia în care iniţial în cauză se eliberase doar un
certificat de calitate de moştenitor. În cazul în care se solicită de către moştenitori emiterea
unui certificat de moştenitor după ce anterior notarul emisese un certificat de calitate,
soluţia corectă în ceea ce priveşte certificatul de moştenitor este nesuplimentarea.

Certificatul de executor testamentar: art.257 din Regulament. Dacă moştenirea

testamentară a prevăzut existenţa unui executor testamentar, atunci notarul public este
competent să emite un astfel de certificat care va constata calitatea de executor, precum
drepturile şi obligaţiile acestuia. După emiterea certificatului, executorul îşi va putea
îndeplini misiunea cu care a fost însărcinat de către defunct şi anume: predarea legatelor.

Certificatul de calitate de moştenitor: art.115 din Legea nr.36/1995. "La cererea

moştenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moştenitor ce atestă
numărul, calitatea şi întinderea drepturilor tuturor moştenitorilor legali, cu respectarea
procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moştenitor, exceptând dispoziţiile
privind masa succesorală ."
Acest certificat, după cum îi menţionează şi denumirea, stabileşte numai calitatea
de moştenitori a succesbililor, neavând nicio referire la componenţa sau structura masei
succesorale. Calitatea de moştenitor se va stabili tot pe baza probatoriului obişnuit (acte
de stare civilă, martori, înscrisuri, prezumţii etc.). De regulă acest tip de certificat se emite
în cazurile în care determinarea masei succesorale presupune operaţiuni îndelungate, ori
moştenitorii trebuie să facă dovada rapid a calităţii lor în faţa anumitor autorităţi sau
organe ale statului.

Certificatul de vacanţă succesorală. Sediul materiei: art.116 din Legea nr.36/1995 şi

art.246 din Regulament, art.1135-1140 din N.C.C.
Condiţii: expirarera termenului de opţiune succesorală, inexistenţa moştenitorilor
legali sau testamentari şi identificarea bunurilor defunctului.
Textul prevede că eliberarea certificatului de vacanţă succesorală se face la cererea
reprezentantului statului, ceea ce în practică nu se întâmplă ca regulă; din contră, notarul
este cel care după îndeplinirea condiţiilor susmenţionate, va notifica D.G.I.T.L. în vederea
vacanţei succesorale. În acest caz, Statul nu mai este moştenitor, ci va culege
succesiunea în virtutea dreptului său constituţional de jure imperii. Conform art.246 alin.1
din Regulament, în cazurile succesiunior vacante, notarul public va cita autoritatea
administraţiei locale competente. Moştenitorii vor fi somaţi după trecerea unui termen de 1
an şi 6 luni de la data deschiderii succesiunii, de către notar, la cererea oricărei persoane
interesate, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află
imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala
moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare.
Dacă după acest termen succesibilii nu se prezintă, notarul va constata vacanţa
succesorală. Iată deci, că potrivit noilor reglementări în materie, vacanţa succesorală se va
putea constata de către notar după trecerea unui termen de minimum 1 an şi 8 luni de la
data decesului.

Conform art.1138 din N.C.C., moştenirea vacantă va reveni comunei, oraşului sau
municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi va
intra direct în domeniul privat al acestor unităţi administrativ-teritoriale. Aşadar, este posibil
ca în cazul succesiunilor vacante în care bunurile se află în circumscripţii ale unor unităţi
administrativ-teritoriale diferite, notarul să fie nevoit să citeze reprezentanţii tuturor acestor
unităţi administrativ-teritoriale. Statul va răspunde intra vires hereditatis pentru
succesiunea culeasă. În cazul în care după vacanţa succesiunii se vor identifica succesori,
atunci în acţiunea de petiţiei de ereditate, ca pârât vor apărea unităţile administrativ-
teritoriale care au preluat bunurile defunctului.

Partajul succesoral

Se poate realiza fie în cadrul procedurii succesorale propriu-zise (ca parte

componentă a certificatului de moştenitor), fie separat printr-un act distinct de procedura
succesorală. Părţile în actul de partaj vor fi obligatoriu numai moştenitorii defunctului.
Conform art.680 din N.C.C. (care primeşte aplicabilitate şi în materie succesorală, conform
art.1143 alin.2), partajul va avea efect constitutiv, fiecare copărtaş devenind proprietar
exclusiv numai de la data stabilită prin actul de partaj, conform art.680 alin.1 din N.C.C. În
general, practica notarială evită efectuarea partajului succesoral în cadrul certificatului de
moştenitor din pricina dificultăţilor de promovare ale diferitelor acţiuni contra copartajanţilor
care ar viza şi certificatul de moştenitor în sine. Consecinţa efectului constitutiv al
partajului din art.680 alin.2 N.C.C., este că în privinţa imobilelor, el nu îşi va produce
efectele decât dacă este înscris în cartea funciară a fiecărui imobil în parte. Deşi partajul
are efect constitutiv, totuşi acest fapt nu trebuie legat de efectul constitutiv în sine al
înscrierilor în cartea funciară, cele două elemente fiind în totalitate diferite, deoarece
efectul constitutiv al partajului are în vedere o componentă temporală al cărei moment
iniţial este tocmai încheierea actului de partaj (cu efecte numai ex nunc - el marcând
momentul de la care încetează starea de indiviziune), în timp ce efectul constitutiv al
înscrierilor în CF prevede transmisibilitatea dreptului de proprietate atât între părţi cât şi
faţă de terţi din momentul înscrierii actului la CF.

Efectul partajului pe cartea funciară: practia notarială anterioară N.C.C. admitea că ori
de câte ori partajul succesoral cuprindea şi bunuri imobile, iar acestea nu au deschisă
carte funciară, iar partajul se efectua în cadrul certificatului de moştenitor, imobilelor nu
trebuia să li se deschidă carte funciară, pe motiv că efectul dobândirii prin moştenire al
bunurilor (ce nu necesita publicitate imobiliară) se extindea automat şi în cazul partajului.
Această practică se va păstra şi după adoptarea N.C.C., deoarece Legea nr.71/2011, deşi
nu prevede suspendarea efectului constitutiv şi în această materie, totuşi art.680 alin.2 din
C.civ. se referă la imobilele înscrise în cartea funciară. Bineînţeles că atunci când
imobilele cuprinse în cetificatul de moştenitor şi apoi în actul de partaj vor avea deschisă
cartea funciară, notarul va fi obligat să comunice aceste acte la CF, în vederea îndeplinirii
formalităţilor de publicitate.

Reguli de taxare în materia procedurii succesorale notariale

Sediul materiei: O.M.J. nr.46/2011 şi anexa nr.3 de la acelaşi Ordin. Onorariile pentru
procedura notarială sunt calculate pe tranşe de valori în funcţie de valoarea masei
succesorale. Aceasta se determină pentru imobile potrivit grilelor cu valorile orinetative pe
care notarii le obţin anual de la Camerele din care fac parte. În materie mobiliară, cu
excepţia sumelor de bani, evaluarea este destul de dificilă, deoarece nu există un sistem
standardizat de evaluare a bunurilor şi de regulă se apelează la evaluarea făcută de părţi
prin consens, sau în caurile complexe la evaluarea făcută de un expert.

Potrivit aceluiaşi O.M.J. nr.46/2011, art.22:

"(1) În cadrul procedurii succesorale, onorariile pentru eliberarea certificatului de
moştenitor se stabilesc pe certificat de moştenitor, indiferent de numărul moştenitorilor,
ţinând seama de tranşele valorice, de categoriile de servicii şi proceduri, şi au în vedere,
prin calcul distinct, valoarea fiecărei mase succesorale, precum şi gradul de rudenie al
moştenitorilor cu defunctul.
(2) Onorariile astfel stabilite se vor aplica numai pentru moştenitorii legali ai defunctului.
(3) Pentru moştenitorii testamentari care nu sunt soţ sau rude în grad succesibil cu
defunctul, onorariile se majorează cu 25%.
(4) La succesiunile succesive, onorariul se stabileşte pentru fiecare masă succesorală
în parte.
(5) Pentru eliberarea unui certificat de moştenitor suplimentar, onorariul se va calcula,
conform alin. (1) şi (4) şi tranşelor valorice prevăzute în anexa nr. 3, la valoarea bunurilor
care fac obiectul suplimentării, aduse la masa succesorală."
Dacă procedura este testamentată iar mnu soştenitorii nu sunt rude în grad
succesibil cu defunctul, onorariul se va majora cu 25%.

Onorariul pentru inventarul succesoral se va calcula la întreaga masă succesorală

inventariată, aplicându-se un procent de 0,25% din valoarea bunurilor plus TVA pentru
determinarea onorariului. De asemenea, onorariul prestat pentru serviciile de inventariere
a bunurilor efectuate de către notarul public pot fi mărite cu 25%, potrivit art.23 alin.3 din
Ordin.
Potrivit art.24 din Ordin: "(1) La înregistrarea cererii de dezbatere a procedurii
succesorale se va putea percepe anticipat onorariul minim stabilit pentru eliberarea
certificatului de moştenitor. Din onorariul final se va deduce onorariul plătit anticipat." În
practică, această procedură este utilizată mai rar de către notari.

Scutiri de onorariu şi reduceri: anexa 5 la Ordin lit.A şi B:

"Se pot acorda reduceri de 90% la onorariile stabilite pentru actele notariale în
care au calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit, obligaţia de plată a onorariului:
Uniunea Naţională a Notarilor Publici, camerele notarilor publici, personalul
acestora sau al birourilor notarilor publici, notarii publici, precum şi soţul/soţia şi copiii
minori ai notarilor publici. Aceeaşi reducere de 90% se poate acorda şi la onorariile
stabilite pentru actele notariale în care au calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit,
obligaţia de plată a onorariului orice persoane juridice în care Uniunea Naţională a
Notarilor Publici şi/sau camerele notarilor publici sunt acţionare, asociate sau fondatoare,
după caz.
4. Se pot reduce până la 70% onorariile pentru autentificarea actelor în care au
calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit, obligaţia de plată a onorariului
magistraţii, precum şi soţul/soţia şi/sau copiii lor minori.
5. Se poate reduce cu 15% onorariul pentru autentificarea actelor în care avocaţii sau
consilierii juridici au calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit, obligaţia de
plată a onorariului, precum şi la succesiuni, dacă aceştia au calitatea de moştenitori.
6. Pentru moştenitorii minori fără venituri proprii, pentru moştenitorii care nu
realizează niciun fel de venituri sau realizează venituri sub venitul minim pe
economie, precum şi pentru moştenitorii din zonele declarate calamitate, se pot
acorda reduceri de până la 100% din onorariul datorat."

Procedura lichidării pasivului succesoral

Este o procedură nou introdusă odată cu modificarea Legii nr.36/1995, avându-şi

sediul materiei în art.120-133 din Lege şi în art.260-264 din Regulament.
Din punct de vedere procedural, lichidarea pasivul succesoral se va situa înaintea
eliberării de către notarul public a certificatului de moştenitor (defapt procedura este
identică cu cea succesorală potrivit art.260 alin.1 din Regulament) şi evident înainte de
efectuarea partajului, conform art.131-132 din Legea nr.36/1995. În principiu, odată ce
este învestit cu soluţionarea cauzei succesorale, notarul public, dacă are acordul tuturor
moştenitorilor conform art.120 din Legea nr.36/1995, va putea proceda la lichidarea
pasivului succesoral înainte de eliberarea certificatului de moştenitor.
Ca şi concepţie, lichidarea pasivul succesoral se apropie de procedura reorganizării
jurdiciare şi a falimentului din Legea nr.85/2006, având în vedere faptul că întreaga
procedură se desfăşoară sub coordonarea notarului public de către un lichidator care
poate fi un expert în domeniu, unul dintre moştenitori, un creditor al succesiunii sau chiar
un notar public, dar nu cel care instrumentează şi cauza succesorală.

Conţinutul procedurii conform art.120 din Legea nr.36/1995:

"a) recuperarea tuturor creanţelor defunctului;
b) plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent
dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii
succesorale;
c) executarea legatelor particulare;
d) valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii
pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să
acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu
creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere
amiabilă a pasivului."
Principiu de bază: nemo liberalis, nisi liberatus: nu se poate proceda la împărţirea
activului până când creditorii succesiunii nu au fost satisfăcuţi, iar pasivul nu a fost lichidat.
Condiţia fundamentală pentru demararea acestei proceduri este existenţa unui
pasiv exigibil, confrom art.121 alin.1 din Legea nr.36/1995.
Procedura cuprinde 2 faze şi anume: faza premergătoare obligatorie şi faza
lichidării propriu-zise. Faza premergătoare va fi precedată de efectuarea publicităţii
procedurii de lichidare a pasivului, prin menţiunea de către notarul public la RNNEC,
Cartea funciară şi la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a începerii acestei
proceduri.
I. În faza premergătoare obligatorie, notarul public va stabili componenţa
pasivului; conform art.121 alin.2 notarul public va "întocmi inventarul şi va solicita
moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi
caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul Naţional Notarial de
Evidenţă a Creditorilor Persoanelor Fizice şi a Opoziţiilor la Efectuarea Partajului
Succesoral (RNNEC), prevăzut la art.162 şi va primi cereri de la creditorii defunctului în
vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor
se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate
având creanţele bugetare" 2 . Din componeneţa inventarului vor fi excluse, potrivit art.261
alin.1 teza a II-a din Regulament, bunurile de familie şi bunurile de strictă necesitate cu
valoare economică reduă ce au aparţinut defunctului. După întocmirea tabloului
creditorilor, acesta va fi comunicat Camerei notarilor publici, în vederea definitivării sale;
Camera îl va afişa prin publicare pe site-ul propriu art.261 alin.3 din Regulament.
La finalul fazei premergătoare, după ce tabloul creditorilor va fi definitivat, notarul
public va întocmi în conformitate cu prevederile art.122 din Legea nr.36/1995, un certificat
succesoral de lichidare, act care va stabili: "masa succesorală compusă din activ şi pasiv,
moştenitorii şi cotele ce revin acestora şi acordul lor cu privire la modul de lichidare a
pasivului succesoral, numirea lichidatorului şi termenul de finalizare a procedurii". Conform
Regulamentului, art.262 alin.1, după întocmirea şi definitivarea tabloului creditorilor,
notarul va emite certificatul succesoral de lichidare. Din cuprinsul certificatului de
lichidare va face parte obligatoriu şi menţiunea acordului în formă autentică al
moştenitorilor în vederea modalităţii de valorificare a bunurilor din pasiv, acord care are
potrivit art.127 din Legea nr.36/1995 valoarea unui mandat special. Acest acord (care se
numeşte convenţie de lichidare) se obţine obligatoriu în formă autentică înaintea emiterii
certificatului succesoral de lichidare (art.263 din Regulament). În plus, convenţia de
lichidare mai conţine următoarele: numirea lichidatorului, puterile sale, condiţiile în care se
va face vânzarea bunurilor succesorale, modul în care se vor stinge obligaţiile
moştenitorilor, respectiv vânzare prin bună învoială sau licitaţie publică, dare în plată,
cesiune de creanţă în locul executării etc.
Special pentru procedura lichidării pasivului succesoral, a fost creat prin Legea
nr.36/1995 republicată, un nou registru, şi anume Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a
Creditorilor Persoanelor Fizice şi a Opoziţiilor la Efectuarea Partajului Succesoral
(R.N.N.E.C.) pe care notarul public îl va verifica în vederea începerii procedurii de lichidare
şi a întocmirii tabloului creditorilor. Faza premergătoare obligatorie se încheie cu
efectuarea publicităţii certificatului succesoral de lichidare la R.N.N.E.C., C.F. sau
A.E.G.R.M. de către notarul public, conform art.262 alin.4 din proiectul regulamentului.
II. Faza lichidării propriu-zise. Se efectuează de către lichidator fie potrivit
convenţiei de lichidare, fie potrivit procedurii de vânzare la licitaţie publică a bunurilor
succesiunii prin Camera notarilor publici, conform art.263 alin.1 din Regulament. Sumele
rezultate din lichidare se vor consemna într-un cont bancar distinct deschis pe numele
lichidatorului destinat plăţii datoriilor succesiunii art.263 alin.5 din Regulament.
Faza lichidării se finalizează prin prezentarea de către lichidator notarului public a
unei dări de seamă privind efectuarea operaţiunilor de lichidare şi emiterea de către
notarul public a certificatului de moştenitor care să cuprindă produsul net al lichidării,
conform art.264 alin.1 din Regulament. Există 2 posibilităţi: fie produsul net al lichidării
este pozitiv şi atunci va fi menţionat de către notarul public în certificatul de moştenitor la
secţiunea activ, fie este negativ şi atunci va figura în certificatul de moştenitor la secţiunea

2 Se observă că procedura lichidării pasivului păstrează prioritatea absolută a creanţelor bugetare privilegiate, astfel
cum acest lucru este reglementat de Codul civil (art.2338) şi Codul de procedură civilă (art.823 alin.1 lit.d).
pasiv. În cazul în care au existat bunuri nevalorificate, procedura lichidării pasivului se
poate relua, iar certificatul succesoral de lichidare se poate suplimenta (art.264 alin.3 din
Regulament).
Durata întegii proceduri de lichidare nu poate depăşi un an calendaristic, conform
art.129 alin.1 din Legea nr.36/1995, acest termen putând fi prelungit cu acordul tuturor
moştenitorilor.
Conform art.264 alin.4 din Regulament, se introduce super-privilegiul cheltuielilor
de impuse de efectuarea procedurii lichidării pasivului succesoral. Aceste cheltuieli vor
prima toate celelalte creanţe asupra succesiunii (inclusiv pe cele bugetare stabilite
conform art.121 alin.2 teza a II-a.

Procedura organizării licitaţiilor şi a certificării rezultatului acestora

Este de asemenea, o procedură nou introdusă conform Legii nr.36/1995,

republicată. Sediul materiei: art.134-135 din lege şi art.265-266 din Regulament.
Această procedură se află în relaţie directă cu procedura lichidării pasivului
succesoral, astfel că numai la carerea notarului public instrumentator al dosarului
succesoral, Camera va organiza licitaţii publice de bunuri mobile sau imobile - art.134.
Condiţiile începerii procedurii:
a. existenţa unui certificat succesoral de lichidare;
b. evaluarea bunurilor supuse vânzării prin licitaţie, fie prin acordul comun al tuturor
moştenitorilor şi creditorilor, fie în caz de neînţelegere, prin intermediul unui evaluator -
art.265 alin.1 şi 2 din proiectul de regulement.

Licitaţia se va finaliza prin emiterea unei încheieri de certificare care se va semna

de către lichidator, dobânditor şi notarul public care instrumentează procedura succesorală
- art.266 alin.1 din Regulament. Pe baza acestei încheierei de certificare, conform art.266
alin.2 din Regulament, notarul public va emite actul care va constitui dovada dobândirii
bunurilor mobile sau imobile pentru dobânditorul lor în urma licitaţiei. De asemenea,
sarcinile care grevează bunul respectiv se vor păstra sau stinge prin modul arătat în cadrul
actului autentic susmenţionat.
Nu în ultimul rând, sumele de bani obţinute în urma vânzării bunurilor prin
procedura licitaţiei publice organizate de Camerele notarilor publici vor fi consemnate într-
un cont distinct la dispoziţia şi pe numele lichidatorului, cont din care acesta va efectua
plăţile în ordinea stabilită de lege - art.266 alin.4 din Regulament.