Sunteți pe pagina 1din 9

Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

Sănătatea şi securitatea în muncă

1. Reguli generale

Conform art. 171 din Codul muncii, angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi
sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă. Dacă un angajator apelează la persoane
sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu. Obligaţiile
salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere responsabilităţii
angajatorului. Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un
caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.
Dispoziţiile Codului muncii privind sănătatea şi securitatea în muncă se completează cu
dispoziţiile legii speciale (Legea nr. 319/2006 -a securităţii şi sănătăţii în muncă), ale contractelor
colective de muncă aplicabile, precum şi cu normele şi normativele de protecţie a muncii.
Sanatatea și securitatea muncii reprezinta un ansamblu de activitați având ca scop
asigurarea conditiilor optime în desfașurarea procesului de munca, apararea santatii, integritații
corporale si vieții lucratorilor si a altor persoane angrenate in procesul de munca. Procedurile si
standardele de securitatea muncii definesc un sistem unitar de masuri si reguli aplicabile tuturor
participanților la procesul de munca. Activitatea de prevenire si protecție are ca scop asigurarea
unor condiții de munca optime, prevenirea accidentelor si a îmbolnavirilor profesionale în rândul
persoanelor angrenate in activitati lucrative si adaptarea la progresul știintei si tehnicii. In
conformitate cu aceste reglementari, obligația de a asigura securitatea si sanatatea, în toate
aspectele referitoare la munca, revine conducerii persoanei juridice iar obligațiile lucratorilor nu
exonereaza de raspundere angajatorul. În România principalele acte normative care reglementează
activitatea de securitate și sănătate în muncă sunt Legea 319 din 2006 - Legea securității și sănătății
în muncă, si Normele metodologice de aplicare a legii 319 / 2006.
În principiu, normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:
a) măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a
bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
b) măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;
c) măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;

[1]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

d) dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare


a securităţii şi sănătăţii în muncă.
În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul este obligat să ia toate măsurile necesare
pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a
riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării
protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia. La adoptarea şi punerea în aplicare a acestor
măsuri trebuie să se ţină seama de următoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi
alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere,
a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai
puţin periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie
individuală;
i) aducerea la cunoştinţă salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.
Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în
muncă. În cuprinsul regulamentelor interne trebuie prevăzute în mod obligatoriu reguli privind
securitatea şi sănătatea în muncă. În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă
angajatorul este obligat să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor,
precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli
profesionale, în condiţiile legii.
Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă. Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun
acord de către angajator, împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul
sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor. Această instruire se realizează obligatoriu în cazul

[2]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi reiau
activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează
înainte de începerea efectivă a activităţii. Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin
modificări ale legislaţiei în domeniu.
Conform art. 177 din Codul muncii locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât
să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor. Angajatorul trebuie să organizeze controlul
permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul
asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor. Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de
acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de
preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz
de pericol iminent.

2. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă

Conform dispoziţiilor art. 179-181 din Codul muncii, la nivelul fiecărui angajator persoană
juridică din sectorul public, privat sau cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară
activităţi pe teritoriul României, dacă acesta are încadraţi cel puţin 50 de salariaţi, este obligatorie
constituirea unui comitet de securitate şi sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea
salariaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul protecţiei muncii.
În cazul în care condiţiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, inspectorul
de muncă poate cere înfiinţarea acestor comitete şi pentru angajatorii la care sunt încadraţi mai
puţin de 50 de salariaţi. În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se
pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul acestora se stabileşte
prin contractul colectiv de muncă aplicabil. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă
coordonează măsurile de securitate şi sănătate în muncă şi în cazul activităţilor care se desfăşoară
temporar, pe o durată mai mare de 3 luni.
În situaţia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă,
atribuţiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de responsabilul cu protecţia muncii numit de
angajator.

[3]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

3. Protecţia salariaţilor prin servicii medicale

Potrivit prevederilor art. 182 din Codul muncii, angajatorii au obligaţia să asigure accesul
salariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii. Serviciul medical de medicină a muncii
poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociaţie
patronală.
Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular al
unui contract de muncă încheiat cu un angajator sau cu o asociaţie patronală. Durata muncii
prestate de medicul de medicină a muncii se calculează în funcţie de numărul de salariaţi ai
angajatorului, potrivit legii. Medicul de medicină a muncii este independent în exercitarea
profesiei sale. Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau în:
a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b) supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă;
c) asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă, cât şi pe durata
executării contractului individual de muncă.
În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicină a muncii poate propune
angajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariaţi, determinată de
starea de sănătate a acestora.
Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate şi sănătate
în muncă.
Conform art. 186 din Codul muncii, medicul de medicină a muncii stabileşte în fiecare an
un program de activitate pentru îmbunătăţirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătăţii
în muncă pentru fiecare angajator. Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator
şi sunt supuse avizării comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
Instruirea angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (art. 181) Codul muncii,
republicat):
- se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator
împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu
reprezentanţii salariaţilor;
- se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau
felul muncii şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni,
- în toate cazurile instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii;

[4]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

- este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.


În privința instruirii, Legea nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu
modificările și completările ulterioare, prevede în sarcina angjatorului următoarele obligații (art
20, 21):
1. Asigurarea de condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă şi adecvată
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de
lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului
existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
2. Să adapteze instruirea la evoluţia riscurilor sau la apariţia unor noi riscuri.
3. Să realizeze instruirea periodică şi ori de câte ori este necesar.
4. Să se asigure că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi
în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile
legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.
5. Să asigure reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă instruirea corespunzătoare.
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de
muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale
în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau
diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător
condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;

[5]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în


domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi
ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute
în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar
fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care
aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie
necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia
specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice
a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul
medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;
l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a
aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a
substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul
controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control
şi al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea
controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară
de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa
accidentaţilor şi a altor persoane;

[6]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;


r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii
calităţilor de protecţie.

4. Observatii
Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori
persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul
colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă. (art. 14)
Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă. (art.
15). Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă instituţia abilitată prin lege respectiv,
Inspecția Muncii, poate dispune limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului
ori utilizării cu orice titlu a substanţelor şi preparatelor periculoase pentru salariaţi. (art. 182, alin.
(1). Inspectorul de muncă poate, cu avizul medicului de medicină a muncii, să impună
angajatorului să solicite organismelor competente, contra cost, analize şi expertize asupra unor
produse, substanţe sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaşte compoziţia
acestora şi efectele pe care le-ar putea produce asupra organismului uman. (art. 182, alin. (2)
Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura
activităţilor şi de mărimea întreprinderilor, sunt stabilite obligaţiile ce revin diferitelor categorii de
întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor care privesc evaluarea riscurilor pentru
securitatea şi sănătatea în muncă, cele referitoare la evidenţa accidentelor de muncă ce au ca
urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor
profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă și rapoartele privind
accidentele de muncă suferite de lucrători.
Potrivit Legii nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările și
completările ulterioare, fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu
pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât
să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi

[7]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
(art. 22)
5. Obligațiile lucrătorilor
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de
transport şi alte ijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze
sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară
a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor
tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre
care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor,
precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite
de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a
face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi
inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a
permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără
riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.
Art. 27 (2) din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel National pe anii 2007-2010
prevede: “Angajatorul va asigura, pe cheltuiala sa, cadrul organizatoric pentru instruirea, testarea
si perfectionarea profesionala a salariatilor cu privire la normele de sanatate si securitate in
munca”.
Art. 171 (5) din Codul Muncii. Masurile privind securitatea si sanatatea in munca nu pot sa
determine in nici un caz, obligatii financiare pentru salariati.

[8]
Referat: Sănătatatea și securitatea muncii – Dancă Ana

Bibliografie

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Securitatea_muncii
2. http://referat-referate.blogspot.ro/2015/01/sanatatea-si-securitatea-in-munca.html
3. http://www.intermanagement.eu/stire/Sanatatea+si+securitatea+in+munca+%E2%80%93
+elemente+generale
4. https://legestart.ro/reguli-generale-privind-sanatatea-si-securitatea-in-munca-a-salariatilor
5. http://www.qreferat.com/referate/comunicare/SANATATEA-SI-SECURITATEA-IN-
MU422.php

[9]