CUPRINS

Introducere…………………………………………………………….…….....2

Definirea conceptului de marketing educational…………….………….…...3

Particularitățile marketingului educational……………………………..…...4

Mediul extern al instituției de învățământ………………………………..….5

Conținutul politicii de produs si componentele serviciului educational…...7

Concluzie……………………………………………………………………....10

Bibliografie……………………………………………………………….……11

1
 INTRODUCERE

În lumea modernă, în toate țările, în toate etapele de dezvoltare, există un anumit număr de
șomeri, o anumită rată a șomajului, ceea ce înseamnă că o anumită parte a populației se află în
căutarea unui loc de muncă, corespunzător pregătirii și unor așteptări, exigențe personale.

Pe de altă parte, numeroase unități economice, întreprinderi, firme, societăți, organizații,

instituții etc., nu reușesc să angajeze personal suficient datorită existenței unei oferte de candidați
care nu corespunde cerințelor privind pregătirea, specializarea, calificarea etc. Neconcordanțele
nu sunt numai de ordin cantitativ, ci, din ce în ce mai mult, de ordin calitativ și structural.
Instituțiile de învățământ, publice și private, structurate și organizate inclusiv pe baza unor
principii de marketing, conștientizează tot mai mult că poartă o anumită responsabilitate și
trebuie să se implice în rezolvarea unor astfel de probleme. Ele nu trebuie să fie implicate numai
în pregătirea forței de muncă în general, ci trebuie să asigure satisfacerea unor nevoi cât se poate
de concrete și reale.

Căutările insistente, formarea unui segment de manageri, au determinat până la urmă

instituțiile/unitățile de învățământ, publice și private, să accepte schimbări de optică radicale, să
nu mai respingă categoric, să nu considere nedemne noile orientări și practici de marketing.
Astfel, a fost acceptat, în mod treptat și marketingul, și s-a născut ceea ce azi numim, marketing
educațional, ca urmare a specializării marketingului în domenii non economice (Nedelea, A.,
2002).

Educaţia este un proces complex care implică decizii nu doar de asigurare a continuităţii
activităţii, dar cu implicaţii asupra viitorului indivizilor, organizaţiilor și societăţii. Rolul
educaţiei în economia bazată pe cunoaștere nu mai este o problemă controversată, ci universal
recunoscută de toţi subiecţii care participă în calitate de furnizori sau receptori de educaţie:
preșcolari, elevi, studenţi, profesori, sistemul de învățământ, angajatori, administraţii publice.

Orientarea de marketing în sfera educaţiei înseamnă cercetarea de piaţă și adaptarea ofertei la

cerere, ceea ce înseamnă nu doar declarativ construirea unei educaţii centrate pe consumatorul
serviciilor educaționale, ci chiar conceperea de programe de studii și specializări, care să fie
cerute de piaţă. Astfel, în mediul competitiv actual, unitățile/insituțiile de învățământ încep să
recunoască importanţa tot mai mare a serviciilor pe care le oferă și, în consecinţă, să se
concentreze pe întâmpinarea nevoilor și așteptărilor participanților la sistemul de învățământ.
Pentru a avea succes, o unitate/instituție de învățământ trebuie să identifice care sunt aspectele
importante pentru clienții săi, și, în consecinţă, să le ofere ceea ce ei așteaptă. În particular, în
această nouă piaţă, școala este încurajată să examineze cu mare atenţie nevoile clienţilor și
cumpărătorilor ei, cu scopul de a satisface aceste nevoi cu precizie. Pentru a răpunde cerințelor
beneficiarilor sistemului de învățământ românesc, instituția este obligată să cunoască nevoile
acestora și chiar să le anticipeze, acest lucru realizându-se cu ajutorul 7 studiului pieței
educaționale. Această piață este simbolizată prin locul de întâlnire al cererii cu oferta
educațională și cu serviciile specifice acestui domeniu. Investigarea nevoilor și cererii
consumatorilor de servicii educaționale reprezintă primul pas al activității de marketing, de
vreme ce esența marketingului este satisfacerea cererii și creșterea portofoliului de consumatori
de servicii educational.

2
 Definirea conceptului de marketing educational
Majoritatea publicaţiilor indică, drept premisă principală a apariţiei şi dezvoltării
marketingului educaţional, procesul de asimilare și dezvoltare a marketingului în învăţământului
superior și nu numai, declanşat în anii '80 ai secolului trecut. Până atunci, activând în condiţiile
pieţei producătorului, necesitatea marketingului nu era resimţită de instituţiile de învăţământ
secundar și superior. Timp de secole, liceele și universităţile prestau servicii educaţionale doar
celor ce întruneau condiţiile necesare pentru a da curs ofertei. Astfel, activitatea de marketing a
instituțiilor educaționale era centrată pe produs, adică valorificarea potenţialului ofertei, fără
implicarea unor eforturi semnificative pentru atragerea elevilor și studenţilor. Această stare a
lucrurilor era încurajată, inclusiv, de faptul că învăţământul secundar și superior erau finanţate de
stat.

Odată cu sporirea varietăţii instituţiilor, diversificarea ofertei şi promovarea noului model

managerial orientat spre antreprenoriat şi autonomie, accentele, în activitatea de marketing, se
deplasează de pe ofertă pe cerere, adică de la centrarea pe produs la centrarea pe consumator. Ca
urmare, școlarul/elevul/studentul este tratat drept consumator, educaţia – serviciu, iar instituţia
de învăţământ – furnizor de servicii pe o piaţă competitivă. Analizând această evoluţie, Ph.
Kotler şi K. Fox evidenţiază trei etape în dezvoltarea marketingului învăţământului superior:
„marketingul nu este necesar”, „marketingul ca promovare”, „marketingul ca poziţionare”.
Centrarea pe student presupune un grad mai înalt de individualizare şi flexibilizare a relaţiei
prestator - consumator, având ca scop maximizarea nivelului de satisfacţie a consumatorului.

Sinteza numeroaselor abordări ale marketingului educaţional, prezentate în publicaţiile ştiinţifice

naţionale şi internaţionale, permite evidenţierea unor aspecte comune:

• Marketingul este perceput ca un sistem de gestiune a activităţii instituţiilor de învăţământ

constând în cercetare, proiectare, implementare şi control;

• Marketingul presupune schimbul de valori;

• Marketingul asigură orientarea instituţiei de învăţământ către nevoile pieţei şi modalităţile de

satisfacere a acesteia;

• Este luată în considerare diferenţa de interese ale beneficiarilor, impunând necesitatea adaptării
ofertei cerinţelor individuale şi de grup;

• Locul central, în activitatea de marketing a instituţiilor de învăţământ, îi revine consumatorului

final.

Din aceeasi perspectiva, Kotler si Fox definesc procesul de marketing educational ca fiind unul
de analiza, planificare, implementare si control al pregatirii proiectate, capabil sa aduca
schimbari voluntare ale valorilor, in conformitate cu tintele de piata, in asa fel incat sa conduca
la atingerea obiectivelor institutiilor. In viziune autorilor, marketingul educational implica
proiectarea ofertelor institutionale in vederea intalnirii cu nevoile si dorintele identificate pe piata
si utilizarea efectiva a comunicarii, preturlui si distributiei pentru a informa, motiva si servi piata.

3
 Particularitățile marketingului educational
Marketingul educational prezintă anumite particularităţi şi este diferit – atunci când sunt
achiziţionate bunuri, clienţii au la dispoziţie o serie de elemente tangibile care le permit
evaluarea calităţii. În cazul serviciilor educaţionale, elementele tangibile se rezumă la clădiri,
instrumente (echipamente) şi personal. Serviciile educaţionale, cu toate funcţiile sale, se
caracterizează prin intangibilitate foarte ridicată, posibilitate mare de adaptare, caracter abstract,
cost ridicat, un impact 27 deosebit de puternic asupra viitorului celui care consumă aceste
servicii.Existenţa noastră în această lume este condiţionată de capacitatea pe care o avem de a
înţelege și de a o cunoaște.

Astfel, cunoașterea devine un proces continuu și fără de sfârșit. Un proces, care ne diferenţiază
ca indivizi, prin motivaţie și prin capacitatea de a cunoaște. Motivaţia de a cunoaște este, mai
mult sau mai puţin, intrinsec legată de efortul pe care trebuie să-l facem pentru a spori cantitatea
de cunoștinţe, efort ce integrează resurse intelectuale, financiare și de timp. Iar costul cunoașterii
depinde în mod evident de contextul social, economic și politic în care ne aflăm la un moment
dat, precum și de interesul societăţii pentru cunoaștere.

Cunoștinţele sunt informaţii procesate în scopul înţelegerii evenimentelor care se produc în

mediul nostru înconjurător. Ele constituie rezultatul procesului de cunoaștere. Procesarea
cunoștinţelor se poate realiza pe diferite niveluri de complexitate și abstracţie, de la teorii
știinţifice, la cunoștinţe aplicative necesare existenţei de fiecare zi.

Funcţia de învăţare – nu trebuie privită restrictiv la transferul de cunoştinţe. Ea include

componenta de formare, de modelare a personalităţii fiecărui student/elev. Pentru realizarea ei în
condiţii de eficienţă, instituţia de învăţământ trebuie să dispună de profesori dedicaţi meseriei
lor, de oameni cu mult talent pedagogic. La aceasta este bine să adăugăm dotările tehnologice ale
instituţiei, mai ales cele moderne, cu sisteme de computere racordate la Internet şi la sistemele de
comunicaţie prin satelit.

Funcţia de cercetare ştiinţifică – poate fi definită ca o căutare de noi cunoştinţe, ca o investigare

sistematică la frontierele dintre cunoaştere şi necunoaştere. Scopul ei este de a genera, de a
interpreta şi, respectiv, de a aplica noi cunoştinţe în scopul progresului cultural, ştiinţific şi
tehnologic.

Funcţia de serviciu public – interes public, local şi naţional. Instituția de învățământ care se
prefigurează pentru această perioadă va fi, cu certitudine, un centru inovator, de creativitate şi de
gândire critică. În motivarea acestui document se apreciază faptul că a devenit o realitate
construirea unei Europe a cunoştinţelor, un factor determinant pentru dezvoltarea socială a
personalităţii umane şi a îmbogăţirii statutului de cetăţean al Europei, capabil să conştientizeze
apartenenţa la un spaţiu social şi cultural comun.

Esenţa educaţiei constă în formarea unui orizont profesional bine conturat, având drept obiectiv
crearea premiselor necesare integrării în piaţa muncii şi inserţiei sociale a tânărului specialist.
Misiunea formării iniţiale vizează definirea patrimoniului cultural general ce constituie substratul
necesar culturii profesionale, nu doar prin suma de cunoştinţe utile pe care ea o presupune, ci,
mai ales, prin calităţile spiritului pe care le dezvoltă şi care se află peste tot unde este folosită.
Aceasta interdependenţă vine, în 28 principal, în întâmpinarea mobilităţii profesionale
4
 Mediul extern al instituției de învățământ
Nici o afacere nu se derulează în vid; orice instituție de învățământ este guvernată de legi şi
responsabilităţi financiare, grupuri de presiune şi organisme politice, clienţi şi concurenţă. Toate
acestea fac parte din mediul de marketing în care lucrează instituția. Marketingul se află la
interfaţa dintre instituție şi lumea exterioară. Înseamnă că politica de marketing a unei instituții
de învățământ operează într-un mediu complex, cu evoluţie rapidă. Pentru ca instituția de
învățământ să-şi atingă ţelurile, trebuie ca aceşti factori externi să fie monitorizaţi permanent.

Mediul extern reprezintă un ansamblu de factori şi forţe aflate în exteriorul instituției capabile
să influenţeze declanşarea, menţinerea, dezvoltarea sau blocarea schimburilor de produse/servicii
pe pieţele pe care activează.

Pentru a reuși, o instituție educațională are nevoie să se adapteze corespunzător mediului

complex și în continuă schimbare. Toate activitățile instituției au loc și sunt dependente de
mediul exterior. Managerii instituției au nevoie să înteleagă importanța mediului și a
schimbărilor care se produc și modul cum pot afecta succesul sau chiar supraviețuirea instituției.
Prevederea transformărilor potențiale ale macromediului va da instituției timpul necesar pentru a
planifica răspunsurile adecvate. Mediul poate fi într-o transformare rapidă sau lentă. Într-un
mediu stabil, forțele demografice, economice, ecologice, tehnologice, legislative și culturale
rămân stabile de la an la an. Într-un mediu în transformare lentă se produc mișcări slabe și ușor
predictibile, instituțiile supraviețuiesc usor și au timp pentru măsuri inteligente pentru a se
adapta. Într-un mediu turbulent au loc adesea schimbări impredictibile, în prezent, școlile
operează în medii turbulente.

Pentru a se menține viabil, managementul trebuie să îndeplinească patru obiective:

• înțelegerea macromediului

• cercetarea sistematică a mediului

• identificarea celor mai importante oportunități și amenințări

• adaptarea inteligentă la mediu

Macromediul și factorii de influență ai mediului de marketing al instituțiilor de învățământ

Instituțiile educaționale tind să fie prea puțin atente la gama largă de forțe care duc la apariția
oportunităților și amenințărilor pentru instituție. Macromediul constă în forțe fundamentale, cu
efecte pe scara largă: demografice, tehnologice, economice, politico-legale, socioculturale.
Macromediul de marketing al instituțiilor de învățământ (mediul contextual) - cuprinde: climatul
economic, schimbările tehnologice, dezvoltările demografice, schimbările în sfera culturii, în
politicile educaționale și în legislație. Managementul va avea nevoie de inteligență și intuiție
pentru a evalua semnificația acestor factori de mediu pentru viitorul școlii.

Mediul demografic – analiza populației din următoarele puncte de vedere: dimensiune și ritm de
creștere a populației diferitelor orașe, regiuni; repartizarea pe grupe de vârstă și categorii etnice,

5
pe nivel de pregătire, pe tipuri de familii, pe caracteristici și evoluții regionale; tendințe
demografice la nivel de localitate (populare, depopulare a satelor, categorii de vârstă, nivel de
educație, calificări etc.)

Mediul economic – mediul de dezvoltare economică a regiunii/țării în care își desfășoară

activitatea instituția (indicatori economici: venituri curente, prețuri, putere de cumpărare,
economiile populației, datorii, cheltuieli etc.).

Mediul natural - se definește prin abundența sau lipsa resurselor naturale, amplasarea în teritoriu
a resurselor, peisajul, deteriorarea calității mediului, poluatori majori etc.

Mediul tehnologic - tendințe tehnologice: accelerarea ritmului schimbărilor tehnologice;

tehnologia de care dispun instituțiile de învățământ în prezent; posibilitățile de inovare și
mărimea bugetelor de cercetare .

Mediul politic - organisme și grupuri de presiune care influențază și limitează acțiunile

diferitelor organizații și instituții.

Mediul legislativ – ansamblul normelor juridice și a reglementărilor care privesc calitatea

serviciilor, protecția consumatorulu, protecția mediului, fiscalitate, legislația privind educația,
măsurile de respectare a calității în învățământ.

Mediul social-cultural – valorile culturale de bază, tendințe de evoluție ale valorilor culturale în
contextul armonizării cu Uniunea Europeană.

Micromediul de marketing al instituțiilor de învățământ (mediul muncii)

Este alcătuit din (grupurile cu care instituția de învățământ întră direct în relație și de la care are
nevoie de sprijin material sau non-material pentru a-și îndeplini rolul său educațional):
consumatori de servicii educaționale, alte persoane care pot influența (stakeholderi), organizații
de control (ARACIS), instituții responsabile de educația viitoare (CNCSIS, ANCS etc),
comunitatea de afaceri (prin responsabilitatea social- corporatistă – CSR), furnizori (direcți și
indirecți), publicul general (administrația publică – centrală și locală, organizații și organisme
deconcentrate etc.), societatea civilă (ONG-uri și asociații profesionale etc), media, concurența
Consumatorul de servicii educaționale (consumatorul actual, consumatorul potențial,
consumatorul absolvent) de la programele de studiu și programele de formare continuă.

Acești „clienți” și „beneficiari” (direcți sau indirecți) determină natura și scopul cererii pentru
educație în spațiul instituției de învățământ. De modul în care managerii le câștigă încrederea și
ei vor prefera acea instituție de învățământ și nu alta - depinde în mod direct supraviețuirea
instituției.

Persoanele de influență (părinți, prieteni, angajați ai instituției, directori de firme, investitori –

stakeholderi, colegi, elevi/studenți mai mari, elevi/studenți absolvenți etc.) sunt de fapt cei care
sprijină și influențează decizia potențialului consumator de servicii educaționale pentru
continuarea studiilor.

6
 Conținutul politicii de produs
Politica de produs, în marketingul educațional, vizează conceperea şi oferirea unui
produs/serviciu adaptat la aşteptările grupurilor-ţintă determinate şi ale societăţii în ansamblul
său, în concordanţă cu misiunele și obiectivele instituției de învățământ.

Totuşi, o caracteristică regăsită în cazul marii majorităţi a acestor produse este caracterul lor
imaterial: organizaţiile sociale oferă servicii, încearcă să impună idei sau să modifice
comportamente şi, numai în puţine cazuri, oferă grupurilor-ţintă bunuri material.

Philip Kotler împarte produsele oferite de către organizaţiile sociale în trei categorii: idei,
comportamente şi obiecte tangibile, considerând că „scopul marketingului social este acela de a
determina renunţarea la idei sau comportamente indezirabile şi/sau acceptarea unor noi idei sau
comportamente”.

Ideile şi comportamentele sunt, deci, “produse” ce trebuie delimitate”. La rândul lor, ideile sunt
împărţite în trei categorii: opinii, atitudini şi principii.

Opiniile reprezintă afirmaţiile unei persoane care, în mod conştient sau inconştient, pot
conduce la manifestări sau acţiuni concrete, şi care sunt introduse prin sintagma “Cred că …”.
Aceste afirmaţii se referă la un fapt bine delimitat şi nu conţin vreo evaluare a acestuia.

Atitudinile reprezintă o ierarhizare relativ durabilă a opiniilor, care conduce la înclinaţia de a

reacţiona într-un mod prestabilit la evenimentele viitoare. Acestea sunt rezultatul unor aprecieri
pozitive sau negative cu privire la oameni, lucruri, gânduri sau evenimente.

Principiile reprezintă acele opinii cu caracter general cu privire la felul în care trebuie să
acţioneze sau să nu acţioneze persoana respectivă, sau cu privire la dezirabilitatea sau
indezirabilitatea unei anumite situaţii, opinii care ocupă un loc central în sistemul global de
opinii al unui om.

Kotler subliniază caracterul bivalent al serviciului în marketingul educaţional: pe de o parte, el

reprezintă un mijloc de satisfacere a unor necesităţi sau aşteptări ale grupului-ţintă, iar, pe de altă
parte, o soluţie de rezolvare a unei probleme a grupului ţintă respectiv, dar care priveşte întreaga
societate.

Componentele produsului/serviciului educaţional în optica marketingului

Obiectivul general al sistemului de învăţământ îl constituie dezvoltarea competenţei, atât prin

asigurarea cunoştinţelor şi aptitudinilor operaţionale, cât şi prin dezvoltarea permanentă a
capacităţilor de adaptare la noile cerinţe din lumea profesiilor. Obiectivul general al sistemului
de învăţământ are două componente:

 componenta direct productivă, legată de dobândirea de noi cunoştinţe şi abilităţi, în

concordanţă cu ultimile evoluţii ale ştiinţei şi tehnicii contemporane, de menţinere şi
dezvoltare a capabilităţilor deja manifestate pe piaţa muncii, prin programe speciale de
perfecţionare profesională sau de reconversie, atunci când apar probleme mai deosebite
pe un anumit traseu profesional;

7
  componenta social-culturală, menită să asigure manifestarea unor comportamente şi
atitudini favorabile adaptării la schimbare a forţei de muncă, comportamente şi atitudini
cunoscute sub denumirea de adaptiv-flexibile şi anticipativ-participative, deschise
infuziei de inovare şi creativitate şi care sunt capabile, în acelaşi timp să se autoregleze.

În sensul legii şi potrivit practicii academice „unitatea nucleu” de învăţământ este specializarea,
întrucât, ea îşi asumă misiunea formării unei categorii distincte de specialişti, definită printr-un
profil profesional de sine stătător. Esenţa specializării se exprimă printr-un plan de învăţământ
distinct, cu alte cuvinte, specializarea constituie nivelul de bază la care operează planul de
învăţământ.

Kotler Ph. şi Dubois B. (1992) - disting cinci niveluri succesive de percepere a conceptului de
produs total, şi anume:

 nivelul fundamental (nucleul produsului- este reprezentat de funcţia de bază a produsului care
se materializează într-un avantaj esenţial pentru cumpărător); cumpărătorul nu va cumpăra
caracteristici, ci „avantaje” ale produsului destinat să-i satisfacă o nevoie expresă de consum;

 produsul generic – este constituit din toate caracteristicile produsului prin care se oferă funcţia
de bază;

 produsul aşteptat - corespunde ansamblului de atribute pe care cumpărătorul se aşteaptă să le

găsească la produsul vizat;

 produsul global - toate serviciile şi facilităţile oferite pe lângă produsul generic pentru a fi
diferenţiat de cumpărător;

 produsul potenţial – se referă la toate serviciile suport pentru adăugarea unor funcţii şi avantaje
care nu există încă.

Calitatea educaţiei este definită ca un set de caracteristici ale unui program de studiu şi ale
furnizorului acestuia, care satisface aşteptările beneficiarilor, precum şi standardele de calitate.
Cu alte cuvinte, în conformitate cu noua abordare, calitatea este direct legată de rezultatele
învăţării (nivelul de cunoştinţe, competenţe şi aptitudini generice, valori, convingeri, atitudini).

In asigurarea calității educaţiei sunt avute în vedere trei domenii fundamentale de organizare și
funcționare a unei organizații care dorește să devină sau este deja instituție de învățământ.
Criteriile, standardele și indicatorii de performanță sunt astfel formulate, încât accentul să nu fie
pus numai pe conformarea unei organizații la un set predeterminat sau predefinit de condiții
cantitative și calitative, ci și pe angajarea deliberată, voluntară și proactivă a instituției pentru
realizarea anumitor performanțe demonstrabile prin rezultate efective. Rolul evaluatorului
extern, respectiv al ARACIS, este de a lua act și a evalua capacitatea managerială și educațională
a furnizorului de educație, pentru ca, pe această bază, să poată ajunge în situația de a constata și
apoi a valida sau a invalida, documentat și public, funcționarea.

Domeniile de asigurare a calității:

1. Capacitatea instituțională: instituția dispune de o organizare coerentă și de un sistem

adecvat de conducere și administrare, are baza materială și resursele financiare necesare unei
8
funcționări stabile pe termen scurt și mediu, precum și resursele umane pe care se poate baza
pentru a realiza misiunea și obiectivele propuse asumate.

2. Eficacitatea educațională se refera la organizarea proceselor de predare, învățare și cercetare

în termeni de conținut, metode și tehnici, resurse, selecție a elevilor/studenților și a personalului
didactic și de cercetare, astfel încât să obțină acele rezultate în învățare sau în cercetare pe care și
le-a propus prin misiunea sa, care trebuie să fie clar formulată. Seturile de criterii de evaluare
care corespund eficacității educaționale vizează:

- proiectarea obiectivelor și rezultatelor;

- formularea clară și ușor de înțeles;

- adecvare la calificările și specializările vizate (competența/licența într-un domeniu sau

specializare, master sau doctorat) și diferențiate pe profile/discipline și/sau programe de studiu;

- organizarea cadrului de realizare a învățării, prin: planuri, programe de învățământ, metode de

predare, criterii și tehnici de evaluare a elevilor/studenților;

- recrutarea și dezvoltarea adecvată a personalului didactic;

- resursele și facilitățile de învățare disponibilizate, legate de activitatea financiară a organizației;

-organizarea fluxurilor de predare, învățare și examinare a consumatorilor serviciilor
educaționale;

- serviciile oferite, inclusiv activitățile extracurriculare.

3. Managementul calității se centrează pe acele strategii, structuri, tehnici și operații prin care
instituția demonstrează că își evaluează performanțele de asigurare și îmbunătățire a calității
educației și dispune de sisteme de informații care demonstrează rezultatele obținute în învățare și
cercetare.

Cele trei domenii sunt complementare, iar utilizarea lor este obligatorie, în conformitate cu
prevederile legale. În acest sens, orice instituție de învățământ superior este invitată să ajungă la
stadiul în care dispune de mijloacele și informațiile care sunt structurate pe cele trei domenii,
ținând cont de profilul său specific și de misiunea și obiectivele pentru care a optat.
Conducătorul instituției de învățământ, prin Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității din
instituție, este responsabil de elaborarea și realizarea strategiilor privind calitatea, structurate pe
cele trei domenii.

9
 CONCLUZIE

Datorită specificului pieței serviciilor, conceptele de cerere și ofertă, trebuie aplicate cu maximă
prudenţă în educaţie, deoarece intervenţia statului în acest domeniu este activă, după cum
dorinţele, așteptările, prejudecăţile oamenilor – deși definite în mod diferit de la individ la
individ – joacă un rol important. Există o strânsă corelaţie între piaţa educaţiei și piaţa muncii,
aceasta din urmă este una dintre cele mai importante pieţe ale economiilor contemporane. Este
acea piață care captează, potenţează și recompensează investiţiile efectuate pe piaţa educaţiei.
Dacă ne referim la piaţa educaţiei, identificăm consumatorul (elev, student etc.) ca produs
educațional, iar unitatea de învățământ ca instituţie furnizoare de absolvenţi, asemeni unei fabrici
cu producţie de masă.

Piaţa educaţiei este într-o permanentă schimbare. Dezvoltarea economico-socială, globalizarea,

revoluţia informaţională determină învățământul românesc să-și revizuiască misiunile și să
încerce să se adapteze cât mai bine la cerinţele pieţei. Cererea de educaţie exprimă nevoia de
cunoștinţe din domeniul învăţământului, cunoștinţe care pot fi solicitate atât de agenţii din
mediul economic, cât și de către persoane care urmează cursurile de învăţământ în acest
domeniu, respectiv cererea educaţională individuală. Considerând aceste două categorii de
purtători ai nevoii, se observă că cererea este diversă. De aceea, abordarea de marketing a
activităţii de învăţământ necesită identificarea, descrierea și dimensionarea unor segmente de
piaţă la care unitatea de învăţământ se raportează și se conectează.

10
 Bibliografie
1. . Kotler, Ph., Keller, K.L. Managementul marketingului, Ediţia a V-a, Bucureşti: Ed.
Teora, 2008;
2. Kotler, Ph., Armstrong, G., Saunders, J., Wong, V. Principiile marketingului, Editura
Teora, București, 1998;
3. Anghel, L. D. Marketing, Editura ASE, Bucureşti, 2000;
4.

11