Scoala Gimnaziala nr 1 Albesti-Botosani

Prof inv primar,SIMION MARIA

Capitolul II INTELIGENȚA SOCIALĂ ȘI REUȘITA ȘCOLARĂ

Termenul de inteligenţă socială a fost prezentat pentru prima oară de Eduard Lee
Thorndike (1920) şi se referă la ,,capacitatea individului de a se angaja în interacţiuni sociale cu
scop de adaptare.” Unele definiţii fac referire iniţial la componenta cognitivă prin capacitatea de
a-i înţelege pe ceilalţi,iar altele, pun accent pe latura comportamentală ( capacitatea de intuire,
capacitatea de înţelegere a gândurilor, motivaţiilor, sentimentelor) vizând capacitatea de a
interacţiona util cu cei din jur. Alte definiţii au la bază o fundamentare psihometrică, definind
inteligenţa socială ca ,,abilitate de a rezolva cu succes problemele sociale.”
Specialiştii susţin că inteligenţa socială diferă de inteligenţa academică, iar acest lucru se
constată din viaţa de zi cu zi a oamenilor .Unii, pot rezolva probleme academice cu uşurinţă, dar
întâmpină greutăţi in rezolvarea problemelor de natură socială şi în întelegerea cu ceilalţi.Alte
persoane,fără rezultate academice deosebite,se descurcă uşor in diferite situaţii sociale.
Inteligenţa socială înglobează cunoaşterea socială şi interacţiunea socială.
O definitie amplă a conceptului de inteligenţă socială, o propune Philip Ewart Venon
(1933,pp 42-57):,,capacitatea unei persoane de a se înţelege cu ceilalţi , cunoştinte despre
probleme sociale,recunoaşterea stimulilor trimişi de ceilalţi membri ai grupului şi identificarea
stărilor de spirit temporare sau a trăsăturilor de personalitate pe care ar putea să le explice.”
În planul educaţiei copiilor şi tinerilor avem în vedere conceptul de reuşită şcolară,
aplicabil şi în mediile universitare. Acest concept presupune o multitudine de factori cu grad
ridicat de complexitate: biologici, sociali, psihologici, etc. Inteligenţa socială reprezintă
capacitatea de adaptare şi integrare a elevului, element important în configuraţia şcolară
dobândită. Importanţa cunoaşterii gradului de performanţă şcolară rezidă în modalitatea prin care
elevii reuşesc să se impună sau să se facă remarcaţi în procesul de formare educaţională.
Există elevi a căror nivel de pregătire şcolară este puternic corelat cu aptitudinile proprii
acestora, după cum există elevi care au un potenţial aptitudinal înalt, dar rezultatele şcolare
obţinute nu sunt concludente în raport cu valoarea nativă existentă. În aceste condiţii, succesul
sau insuccesul şcolar depind de o variabilitate de factori de natură motivaţională sau socială. De
asemenea, efortul şcolar contribuie la succesul educaţional al viitorului adult. Reprezentativitatea
evaluării potenţialului unui copil sau tânăr este necesară în condiţiile identificării traiectoriei de
perspectivă a acestuia, în conformitate cu cerinţele şi exigenţele de context socio-economic dintr-
o societate. A vorbi despre capacitatea de adaptabilitate dezvoltată prin educaţie şi
metodologie pedagogică reflectă noua paradigmă din sistemul de învăţământ contemporan.
Abilitatea socială, capacitatea de a relaţiona şi empatiza este pentru un elev o
constantă în formarea sa ca viitor adult. În aceeaşi ordine de idei, un elev care a dezvoltat
capacităţi de interacţiune socială cu mediul şcolar şi nu numai ,este un viitor adult câştigat în
ceea ce definim integrare socială normală în viaţă. Inteligenţa socială, capacitatea de a empatiza
cu mediul de interacţiune, presupune un sistem de schimburi şi interacţiuni complexe. Avem în
vedere, două componente fundamentale.
Prima, vizează adaptarea la necesităţile vieţii şcolare, o cerinţă importantă pentru
sistemele educaţionale ale timpurilor noastre.
A doua componentă vizează calitatea dezvoltării personalităţii. Desigur, putem considera
că o bună dezvoltare a personalităţii individuale este o premisă necesară de integrare socio-
profesională în viitor.
Howard Gardner (1983), teoreticianul inteligenţelor multiple a inclus si termenii de
inteligenţă interpersonală şi intrapersonală, forme de inteligenţă care îngăduie omului o ajustare
superioară la un mediu social mai apropiat sau îndepărtat lui.

El defineşte cele şapte tipuri de inteligenţă multiplă, astfel (Romiţa Iucu,,Teoria şi

metodologia instruirii”-PIR,2005,pp99):

,,Inteligenţa logico-matematică,lingvistică,spaţială,kinestezică,muzicală,intrapersonalăşi
interpersonală ”

Mai târziu ,Gardner introduce şi termenul de inteligenţă existenţialistă, concluzionând că

inteligenţa nu trebuie proiectată ca un construct unidimensional, ci ca o serie de şapte inteligenţe
care operează concurent şi complementar una faţă de cealaltă.Teoreticianul argumentează că
bazele inteligenţei multiple sunt biologice şi culturale iar acceptarea Teoriei inteligenţei multiple
determină unele implicaţii pentru actorii educatiei, care ar trebui să înţeleagă că ,,toate tipurile
de inteligenţă au acelaşi grad de importanţă ”şi sunt ,,necesare pentru a funcţiona productiv în
societate”.

Datorită faptului că sistemul educational traditional a susţinut importanţa dezvoltării

inteligenţei logice şi verbale ,susţinătorii Teoriei lui Gardner afirmă că această reliefare nu este
dreaptă şi acceptă că nu toti elevii sunt inzestraţi cu abilităţi verbale şi matematice,dar pot avea
talente in alte domenii,cum ar fi muzica, cunoaşterea interpersonală sau relaţiile spaţiale.

Acceptarea acestei teorii impune ca profesorii să recunoască şi să educe o paletă largă de

talente şi abilităţi, recomandându-se astfel acordarea atenţiei necesare atât elevilor care
manifestă inclinaţii spre domeniul artistic, naturalist etc ,cât şi celor care sunt etichetaţi ca având
probleme la învăţătură sau de concentrare.Teoria inteligenţelor multiple presupune o
transformare majoră a sistemului educaţional sugerând profesorilor/educatorilor să-şi reconsidere
maniera de proiectare a activităţilor utilizând muzica ,activităţile artistice,teatrul,multimedia,
munca în echipă,introspecţia să folosească interdisciplinaritate şi
transdisciplinaritatea,deschiderea şi
comprehensiunea spre şi pentru toate domeniile cunoaşterii.

Rolul fundamental al pedagogului este acela de a facilita lucrul în echipe, de a înlesni

contactele interumane. Elevul trebuie lăsat să comunice liber în legătură cu ceea ce a înţeles din
lecţie, să explice cu cuvintele sale, dascălul constatând astfel creativitatea,inteligenţa elevului.

Obţinerea succesului şcolar presupune o adaptare duală : pe de o parte a copilului la

activitatea şcolară, iar pe de altă parte a şcolii la factorii interni ai acestuia.

Abilitatile sociale şi emotionale sunt utile pentru desăvârşirea elevilor ca viitori

adolescenti şi adulţi independenţi.Unele probleme de
comportament(agresivitatea,violenţa,,izolarea ,abandonul şcolar etc.),unele probleme de învăţare
sau emoţionale,lipsa încrederii în sine reprezintă riscurile unor abilităţi sociale şi emoţionale slab
dezvoltate.

,, Mai importantă este calitatea relaţiilor sociale decât cantitatea .”( Katy and
McClellan),1991)
 A deţine abilităţi sociale presupune:
 o bună comunicare interpersonală ,incluzând comunicarea verbală/nonverbală si
paraverbală, empatia ,asertivitatea,feedback-ul;
 împărtăşirea unor experienţe,a unor obiecte etc;
 calitati de conducere/ leadership;
 mentinerea unor relatii (colegi,prieteni,familie)
 cooperare şi lucru în echipă;
 integrarea într-un grup;
 primirea şi oferirea de sprijin social;
 negocierea şi rezolvarea unor conflicte;
 acceptarea diferitelor opinii( a diversităţii);
In aceste circumstanţe, atât cadrelor didactice cât şi familiei le revin sarcini de cooperare,
de creare a unui mediu ,,bazat pe deschidere, onestitate si acceptare, pentru a veni in
intâmpinarea unor personalitati si temperamente diferite, bagaje culturale si familiale diverse”.)

Este indispensabilă asigurarea unui climat pozitiv care să constituie un suport pentru
copii,pentru a învăţa şi a se bucura împreună.

BIBLIOGRAFIE

1) Armstrong, Th., Esti mai inteligent decât crezi. Un ghid al inteligentelor multiple, pentru
copii, Ed. Curtea Veche, București, 2012;
2) Fodor, I. D., Inteligența emoțională și stilurile de conducere, Ed. Lumen, Iași, 2009;
3) Goleman, D., Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București, 2008;
4) Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Ed. Polirom, Iași, 2004.
5) D. Ionescu, R.Popescu „Activităţi extraşcolare în ruralul Românesc. Dezvoltarea de
competenţe cheie la copii şi tineri”, Editura Universitară, Bucureşti 2012)