UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

Facultatea de psihologie

Psihologie judiciară
(Suport de curs)

Autor
Lector univ. dr. Gheorghe Florian

Bucureşti

1
 Sintezele care urmează sunt doar o introducere în
problematica actuală a psihologiei juridice. Ca urmare, în cele 14
teme supuse atenţiei, sunt punctate doar câteva aspecte considerate
esenţiale, cu speranţa că studenţii vor citi mai mult din bibliografia
recomandată, astfel încât, atunci când vor întâlni asemenea
probleme în practica profesională, să le abordeze constructiv.
Am adăugat la sfârşit două studii recente privind motivaţia
infracţională şi penitenciarele supraaglomerate, considerând utilă
cunoaşterea modului în care psihologii pătrund în profunzimea lumii
criminalităţii şi a justiţiei contemporane. Lucrând în
prezent,psihologii lucrează de fapt pentru generaţiile viitoare...

2
 1 - Cauzele şi costurile criminalităţii

1 – Factori favorizanţi ai criminalităţii în concepţia O.N.U.

2 – Indicatori de patologie socială care pot determina creşterea
criminalităţii
3 – Structura costurilor criminalităţii

1. - Factori favorizanti ai delicventei stabiliti in 1990 la al VIII-lea Congres

ONU privind criminalitatea:
1. saracia, somajul, analfabetismul, absenta locuintelor bune si ieftine,
sistem de invatamant si formare inadaptat.
2. nr.crescand de cetateni fara perspectiva de insertie sociala si agravarea
inegalitatilor sociale
3. disocierea legaturilor sociale si familiale agravata printr-o educatie
parentala inadacvata, educatie ce face deseori conditiile de viata dificile
4. conditiile dificile pe care le cunosc oamenii ce migreaza spre oras sau
alte tari
5. distrugerea identitatii culturale de origine, rasismul si discriminarea ce
pot crea dezavantaje in plan social al sanatatii si al angajarii in munca
6. degradarea mediului urban mai ales insuficienta echipamentelor
colective in anumite cartiere favorizand delicventa
7. dificultatile create de societatea moderna de a se insera corect in
comunitate, in familie, in mediul de munca si in scoala si a se identifica
cu o cultura
8. abuzul de alcool, droguri si a altor substante a caror dezvoltare e
favorizata de factorii mentionati mai sus
9. multiplicarea activitatilor legate de crima organizata mai ales de tradic
de droguri si tainuirea obiectelor furate
10. provocarea mai ales prin mass-media a ideilor si atitudinilor ce sunt
surse ale violentei, inegalitatii si tolerantei.

3
 2. - Indicatorii de patalogie socială care
pot influenţa rata criminalităţii

I Indicatori biologici si medicali

1. discriminarea natalităţii
2. cresterea alterărilor psihosomatice
3. reducerea discriminarii caracteristicilor sexuale
4. reducerea mediei de vârsta în grupul afectat

II Indicatori economici si industriali

1. cresterea instabilităţii profesionale
2. cresterea absenteismului la locul de munca
3. reducerea productivităţii individuale
4. cresterea somajului forţat
5. cresterea numărului de greve

III Indicatori criminologici

1. cresterea delicventei juvenile
2. cresterea numărului de sinucideri
3. cresterea gradului de indiferenta fata de delicte
4. cresterea gradului de perversitate si gravitate a delictelor

IV Indicatorii politici
1. fragmentare socială si politică
2. consolidarea nationalismelor regionale
3. apariţia liderilor subversivi
4. emigrarea masivă

V Indicatori culturali
1. interes pentru primitiv, anormal, exotic, probleme sexuale
2. intensificarea intelectualismului si a planificarii obsesionale
3. declinul credintei religioase, pierderea semnificatiei sensului vietii si al
destinului cosmic
4. intensificarea activitatilor de derivatie (jocuri, distractii indecente, jocuri
riscante)

4
 3. - Costurile criminalităţii

Există patru tipuri de costuri :

1. costurile represiunii: costurile funcţionării instituţiilor cu atribuţii în

domeniul combaterii criminalităţii – poliţia, jandarmeria, parchetele,
tribunalele, penitenciarele, probaţiunea, specializarea personalului acestor
instituţii;
2. costurile protecţiei : firmele de pază, asigurările, serviciile pază din
magazine, sistemele de alarma si protectie, case de bani, blindaje,
transportul valorilor, costul avocatilor
3. costurile prevenirii : gardienii publici, protectia martorilor, protectia
victimelor, protectia copiilor, iluminatul public, specializarea personalului
de prevenire din politie, jandermerie, probatiune;
4. costuri asociate criminalităţii: decesul victimei (pierderi productive
viitoare, prejudiciu moral, cheltuieli de înmormântare), vatamarile
corporale, expertizele, accidentele rutiere, incendiile provocate, furturile
din magazine, furturile de autoturisme, agresiunile cu mâna armată,
revoltele şi tulburarile ordinii publice, emiterea cecurilor fara acoperire,
fraude economice si financiare (eludarea impozitelor, nedeclararea
veniturilor), infractiunile in constructia de locuinte, falsificarea de moneda,
fraudele vamale (eludarea taxelor, exportul illicit si pierderile se substanta
pentru economie), profitul din proxenetismul stradamal si hotelier, profitul
din traficul de droguri si alcool.

Nu pot fi cuantificaţi următorii factori : vietile distruse, reactiile de razbunare,

neincrederea ce survine in relatiile sociale, schimbarea obijnuintelor, izolarea
autoimpusa, frica, pierderile turistice si culturale.

5
 2 - Delicvenţa juvenilă
S. Glueck (1934): “Cauza delicvenţei minorilor e reprezentată de acele elemente
care, luate separat, nu pot explica delincvenţa juvenilă”.

Axiome ale educaţiei

1. binele se învaţă doar de la cel care te iubeşte
2. copilul ia ca model în viaţă pe părintele fericit
3. copilul ia ca model în viaţă pe părintele care progresează

Teoria integrativă privind etiologia delincventei juvenile ( Caplan – Le

Blanc, 1993)
Delicvenţa juvenilă are la bază 4 factori explicativi:
1 - legăturile sociale
 investitia copilului in activitati sociale (timpul acordat)
 angajamentul fata de institutii (religie, familie, sport)

2 - allocentrismul (orientarea către ceilalti, capacitatea de a te interesa de altii

pentru ei insisi) cu cat educatia in familie este mai pro-sociala, cu atat ea
protejeaza mai mult impotriva delicventei juvenile

3 – constrângerile
 informale (provin din partea persoanelor intime)
 formale (provin din partea institutiilor)
 externe (din anturaj)
 interne (normele morale asimilate si interiorizate)
4 - expunerile la influente si oportunităţi antisociale

Mecanismele devenirii infractionale

I. coeficient de inteligenţă slab→stimă de sine scazută→tulburări de
conduită nespecifice→infractiune
II. tulburări de conduită→eşec scolar→subestimare de sine→cautare
compensatorie a identitatii→infractiune

6
 Stadiile dezvoltării activităţii delicvenţei la minori

1. Stadiul de apariţie (8-10 ani) - infractiuni omogene si benigne (sunt luate ca o

copilarie dar atrage atentia frecventa)
2. Stadiul de explorare (10-12 ani) - infractiunile se diversifica si se agraveaza.
3. Explozia (in jurul varstei de 13 ani) - predomina furtul prin efractie.
4. Conflagratia (in jurul varstei de 15 ani) - furturi si spargeri de automobile,
comert cu droguri, atacul asupra unor persoane.
5. Debordarea (17-18 ani) – apar forme subtile si violente.

Aceste stadii coexista cu inadaptarea scolara, revolta familiala, consum de

droguri si alcool, promiscuitate sexuala.

Tipologia delicvenţei juvenile

a. Ocazionala: 80% din adolescenti trec prin asa ceva; exprima deficiente in
relatiile cu parintii, dificultati scolare, asocieri cu delicventi. Prevenirea se
face prin actiuni asupra familiei, protectie asupra bunurilor, atragerea in
activitati comunitare.

b. De tranzitie: la 10% din adolescenti; apare intr-o perioada in care abunda

dificultatile pentru minorul respectiv. Este o delicventa exploziva şi pe un
fond de dezangajare interpersonală.

c. Delicventa stabilizată: la 1% din adolescenti; este o activitate persistentă

care se poate transforma intr-un mod de viaţă.

7
 3 - VICTIMOLOGIE
Definitie
Victimologia - ramură a criminologiei care studiază personalitatea
victimei, interactiunea dintre agresor şi victima şi evoluţia sociodinamică a
situaţiei.

Noţiuni frecvent utilizate:

- impresionabilitate victimală: victimele infractorilor cu guler alb ( sunt imbracati
frumos, suscita increderea)
- câmp victimal - are trei componente: făptaşul, victima şi catalizatorul actiunii
(cel care declanşează mecanismul mativational)
- infractorul victimă: copilul maltratat ce devine agresor
- victimta latentă: atractia pe care unele personae o exercita asupra infractorului
(personae singure, vârstnice, naive, cu fatalism afişat)
- infractiune fără victimă : incestul consimţit între majori, consum de droguri
- victimă nespecifică: publicul larg, comunitatea
- victima intâmplătoare - din eroarea infractorului
- factor victimogen = anumite pericole profesionale, stil de viaţă dezordonat,
conditia fizica (persoanele slabe din punct de vedere fizic )

Istoric :
Hans von Hentig a scris un articol despre rolul victimei în infractiune într-
un ziar din Koln (14 septembrie 1934). In 1940 el publică lucrarea
« Criminalul şi victima sa » , inspirat de o nuvelă austriacă în care un
personaj spunea : « eu asasinul şi el victima suntem amândoi vinovaţi dar
el mai mult decât mine » .

Prima tipologie a victimelor elaborată de Hans von Hentig :

1) victima izolată
2) victima apropierii socio-topografice – devine victimă din cauza relatiilor
care se stabilesc între cei ce impart un spatiu restrins
3) victimele unei mari nelinişti vitale – se expun în momentele de sinceritate
4) victime agresive, nechibzuite, supuse unor capricii nestăpânite
5) victime lipsite de rezistenţă în faţa unei voinţe mai tari de care dau dovadă
infractorii ( adolescenţii, persoanele foarte în vârstă )

8
A doua tipologie descrisă de Hans Von Hentig :
1) tinerii – pentru că nu au experienta de viata
2) femeile - din cauza atractiei sexuale sau a averii pe care o poseda
3) vârstnicii - din cauza slabiciunii fizice si a faptului că sunt bănuiţi că au
“bani albi pentru zile negre”
4) consumatorii de alcool sau de droguri
5) emigrantii – deoarece nu cunosc limba, sunt creduli
6) indivizii aparţinând minoritatilor etnice
7) indivizi normali dar cu inteligenţă redusă
8) indivizi temporar deprimati – devin apatici, supusi, neglijenti
9) indivizii achizitivi, avizi de câştig, indiferant de situatia lor materiala
10) indivizi desfânaţi si destrăbălaţi – pentru că dispretuiesc legile
11) indivizi singuratici şi cu inima zbrobită – din cauza singuratăţii
12) chinuitorii – ex : tatăl alcoolic şi violent ucis de proprii copii
13) indivizi « blocaţi » – persoane încurcate in datorii ce devin victime ale
unor « binevoitori » care le ofera solutii

Stephan Schafer clasifică victimele descriind cine este responsabil si in ce

masură s-a implicat in relatia ce a dus la infractiune :
1) victima care anterior infractiunii nu a avut nici o legatura cu faptasul –
functionarul de bancă
2) victima provocatoare – din cauza arogantei, nu-si tine promisiunea sau e
prins cu iubita infractorului
3) victima ce precipita declanşarea actiunii – ex : o femeie singură
noaptea sau persoana neglijentă care nu inchide usa la masina
4) victima slabă sub aspect biologic – ex : surorile de caritate
5) victimele auto-victimizate – sinucigaşul, cartoforul, consumatorul de
droguri, dezertorul din armată
6) victimele politice – din cauza convingerilor pe care le au

Tipologia lui Wolf Middendorf :

1) victima generoasă care sare in ajutorul oricui
2) victima bunelor ocazii – fac cumpărături ocazionale de la necunoscuti
3) victima devoţiunii şi afectiunii – religiosi fanatici ce doneaza bunuri
pentru a fi « mantuiti », femei în vârstă ce vor să se căsătorească
4) victima lacomiei si dorinţei de mari câştiguri ilicite: cumpărătorii de acţiuni,
jucătorii la cazino

9
 4 - CRIMINALITATEA ŞI CURSUL VIEŢII

Vârsta este o caracteristică demografică dar şi un atribut social care implică:

- un anumit stil de viaţă
- un mod distinct de a percepe lumea şi a o gândi
- un set particular de atitudini, mentalităţi, opinii, valori şi norme culturale
- schimbă rolurile sociale şi aşteptările culturale faţă de individ;

Vârsta cronologică - durata vieţii individului de la naşterea sa;

- permite clasificarea indivizilor pentru anumite roluri
sociale ( dreptul de vot, responsabilitatea civilă,
pensionarea);

Vârsta funcţională – se bazează pe calităţile şi capacităţile biologice şi psihice

ale indivizilor în raport cu care aceştia sunt clasif. într-o
anumita categorie de vârstă - copilărie, adolescenţă,
bătrâneţe
ex.: - un sportiv este „bătrân“ la 30 de ani !!
- exista un fundament diferit intre schimbarea comportamentului
aparuta din maturizare şi cea aparuta din experienta ;

Cursul vieţii – ruta vieţii unui individ de-a lungul unei succesiuni de tranziţii
create de societate şi diferenţiate în funcţie de vârstă
- succesiunea rolurilor şi poziţiilor sociale dobândite de un individ
de la naştere şi până la moarte

- diferentele dintre grupele de vârstă reflectă schimbările în dezvoltare şi cele dintre

epocile istorice, acestea având 3 efecte :
1 - efecte de vârsta : determinate de ciclurile vietii, indiferent de timp si spatiu
2 - efecte de perioadă : determinate de perioada istorica, afectând toti indivizii
indiferent de vârstă ;
3 - efecte de cohortă : afectează toti indivizii care împartaşesc o experienţă
comună.
- Evenimente care influenteaza cursul dezvoltarii comportamentului antisocial :
- tranzitiile si momentele decisive din cursul vietii, de exemplu,
trecerea de la influenta parentala la influenta colegilor sau cand
persoanele trec de la scoala la serviciu.
- momentul si durata evenimentelor din viata (ex., conflict parental).

10
 - inrolarea in armata , schimbarea domiciliului
- casatoria, divortul , o condamnare
- efectele asupra dezvoltarii individuale ale contextului national si ale
macro evenimentelor, ca recesiuni saurazboaie,

- socializarea este echivalentă cu asimilarea creativităţii, particularizată la diferite

vârste
A - socializarea în copilărie - dobândirea capacitaţii de comunicare şi
interacţiune competenţa de exercitare a rolurilor, conştiinţa datoriilor şi
responsabilităţilor cu privire la viaţa socială;
B - socializarea în adolescenţă - are un rol anticipativ pregătind tinerii pentru
viitoarele roluri de adult;
C - socializarea in perioada de maturitate presupune:
- sinteza vechiului material decât dobândirea unuia nou
- trecerea de la un idealism la realism
- are la bază învăţarea capacităţii de confruntare cu cerinţe conflictuale
- dezvoltă competenţe pentru exercitarea unor roluri specifice;
D - socializarea la bătrâneţe - presupune dezangajarea faţă de rolurile sociale
active şi familiarizarea cu alte roluri participative în familie, etc.
(socializare pentru moarte)
O problemă metodologică:
- informatiile despre factorii de risc se bazeaza pe variaţii între indivizi,
- în timp ce prevenirea presupune abordarea variatiilor (schimbarilor) în
indivizi.
- nu e clar daca faptele descoperite în indivizi sunt aceleasi cu descoperirile
facuteîntre indivizi ( exemplu: şomajul este un factor de risc al infractiuniiîntre
indivizi, deoarece este mai probabil ca somerii sa fie infractoari decat persoanele
angajate. Totusi, somajul este un factor de risc al infractiunii în indivizi deoarece
este mai probabil ca oamenii sa comita infractiuni in perioadele lor de somaj
decat in perioadele de angajare. Descoperirea in-individ are o implicatie mai clara
pentru prevenire, anume ca o reducere a somajului ar trebui sa duca la o reducere
a criminalitatii ).

FACTORI INDIVIDUALI DE RISC

Factorii de risc amplifica riscul realizarii, frecvenţei, persistenţei sau duratei
delincvenţei. Sunt necesare date longitudinale pentru clasificarea factorilor de
risc si a trasaturilor carierei criminale.
Este dificil de stabilit daca orice factor de risc este un indicator (simptom)
sau o cauza posibila a delicventei. De exemplu :

11
 - consumul excesiv de alcool, absenteismul, somajul si divortul sunt
simptome ale unei personalitati antisociale sau ii fac pe oameni sa
devina mai antisociali?
- desi delincventa este o activitate de grup iar delincventii au, de
obicei, prieteni delincventi , acest lucru nu arata, in mod necesar, ca
prietenii delincventi provoaca delincventa.
- este important sa nu includem variabile dependente (ex., prieteni
delicventi) drept variabila independenta in analizele cauzale pentru ca
acest lucru ar conduce la concluzii false (tautologice) si la o
supraestimare a puterii explicatorii sau predictive.
- anumiti factori pot fi atat indicatori cat si cauze ( consumul excesiv de
alcool poate fi vazut ca un declansator situational mai degraba decat ca
o cauza pe termen lung).

TEMPERAMENTUL
Cele mai importante rezultate despre legatura dintre temperamentul din
copilarie si delincventa ulterioara au fost obtinute in urma studiului din Noua
Zeelandă, care a urmarit 1000 de copii de la varsta de 3 ani pana la 22 de ani.
Temperamentul la varsta de 3 ani era notat prin observarea comportamentului in
timpul unei sedinte de testare. Cea mai importanta dimensiune a temperamentului
era lipsa controlului (nelinistit, impulsiv, cu atentie scazuta), care prezicea
agresiune, delicventa auto-raportata si condamnari la varste de la 18 la 21 de ani.

EMPATIA
Empatia scazuta este o trasatura de personalitate legata de delincventa,
pe baza presupunerii ca este mai putin probabil ca persoanele care pot aprecia
si/sau simti trairile victimei se agreseze pe cineva. Aceasta parere sta la baza
programelor de pregatire a abilitatilor cognitiv-comportamentale al caror scop
este cresterea empatiei.

TEORIA COGNITIVĂ

Această teorie, a alegerii rationale, a inspirat metode situationale de

prevenire a criminalitatii. Individul este privit ca un:
- procesor de informatii al carui comportament depinde de procesele
cognitive
- de istoria recompenselor si pedepselor primite in trecut.

12
 - delicventii tind sa fie impulsivi, egocentrici, concreti mai degraba
decat abstracti in gandire si slabi in rezolvarea interpersonala de
probleme
- deoarece nu reusesc sa inteleaga cum gandesc si simt alte persoane.

Delincventa este deci:

- un raspuns la oportunitati specifice,
- cand beneficiile percepute subiectiv depăşesc costurile (ex., pedeapsa
legala, dezaprobarea parintilor).
- comportamentul agresiv depinde de repertoriile comportamentale
detinute de individ (scenarii cognitive)
- Alegerea scenariilor care prescriu comportament agresiv, depinde de
trecutul recompenselor si pedepselor si de masura in care copiii sunt
influentati de satisfactia imediata, in opozitie cu consecintele pe
termen lung.
- agresivitatea persistenta este o colectie de scenarii agresive invatate
si care rezista la schimbare.

IMPULSIVITATEA
- este inabilitatea de a planifica şi cedarea in faţa satisfactiei imediate
- este cea mai importanta dimensiune a personalitatii care prezice delicventa.
- include:
- hiperactivitatea,
- nelinistea,
- neindemanarea,
- neluarea in calcul a consecintelor inainte de a actiona,
- slaba abilitate de a planifica viitorul,
- perspectiva pe termen scurt,
- autocontrol scazut,
- cautarea senzatiilor tari,
- asumarea de riscuri
- slaba capacitate de a intarzia satisfacerea.

TEORII ALE IMPULSIVITATII

Impulsivitatea reflecta deficite in functiile executive ale creierului, localizate in
lobii frontali. Persoanele cu astfel de deficite vor tinde sa comita delicte
deoarece:
- au un control scazut asupra comportamentului lor,
- o proasta abilitate sa ia in considerare consecintele actiunilor lor
- tendinta de a se concentra pe satisfactie imediata.

13
 - hiperactivitate si neatentie la scoala duc la esec scolar.

Excitarea slaba corticala produce comportamente impulsive si de cautare a

senzatiilor, delicventii avand:
- un nivel scazut de excitatie conform undelor alfa scazute pe EEG
- reactivitate autonoma scazuta ( rata bătăilor inimii, tensiunea sau
conductibilitatea pielii)
- un puls scazut (semnificativ corelat cu condamnari pentru violenta,
violenta auto-raportata si violenta raportata de profesori, independent
de alte variabile explicatorii)
- pulsul scazut este un predictor si un corelat important al delicventei.

Alte teorii au evidentiat importanta constiintei drept inhibitor

intern al delincventei si au sugerat ca aceasta s-a format intr-un proces social de
invatare in conformitate cu intarirea, respectiv pedepsirea, de catre parinti, a
greselilor din copilarie .
Oamenii diferă in tendintele criminale de bază; acestea apar precoce si
ramân stabile o lungă perioadă a vietii. Factorul individual cheie de diferentiere a
fost denumit „autocontrol scăzut”, şi se referea la masura in care indivizii sunt
vulnerabili la tentatiile momentului. Persoanele cu autocontrol scazut sunt:
- impulsive,
- riscă frecvent
- au aptitudini cognitive si academice reduse
- egocentrici,
- empatie scazuta
- au planuri pe termen scurt
- le e greu sa amâne satisfactia
- deciziile de a comite infractiuni nu sunt influentate de consecintele
dureroase ale delincventei.

Rolul familiei in geneza delincventei

Există 4 paradigme privind influenţa familiei :
1 - neglijarea : are două aspecte - lipsa de supraveghere si lipsa de
implicare (consecinte serioase) ;
2 - conflictul : disciplinare nepotrivită si respingere reciprocă a părintilor si
copiilor;
3 - comportament deviant si valori inadecvate: părintii sunt infractori sau au
atitudini ce duc la infractiune ;
4 - destrămarea : părinţi despărţiţi, absenţa sau boala unuia .

14
 - J.Piaget consideră că nici un copil nu-şi poate dezvolta o moralitate matură până nu va
trece printr-o morală a constrângerii.
- frecvent, delincventul e o victimă a educatorilor săi !

Factori de risc familiali predictori pentru delicventa:

- supraveghere parentala slaba ( e cel mai important)
- tehnici educative sărăcăcioase
- delincventa parintilor si fratilor,
- inteligenta si legatura cu şcoala scazute
- separarea de un părinte.
- respingerea copiilor de către părinti,
- familie numeroasa, conflicte între părinţi.
Factorii familiali care conduc la delincvenţă sunt grupati in cinci categorii:
1. părinti antisociali;
2. familie numeroasă
3. tehnici inadecvate de educare a copiilor
4. abuz (fizic sau sexual) sau neglijenta;
5. conflict parental si familii destramate.

FAMILIA NUMEROASĂ
Un numar mare de copii in familie este un predictor relativ puternic al
delincventei . Exista mai multe motive posibile:
- cu cat numarul de copii intr-o familie creste, cu atat cantitatea de
atentie a parintilor care poate fi acordata fiecarui copil descreste.
- pe masura ce numarul de copii creste, caminul tinde sa devina
supraaglomerat, ducand la cresteri ale frustrarii, iritarii si
conflictului.
- fratii mai mari tind sa incurajeze delincventa unui baiat, in timp ce
surorile tind sa o elimine.
- ordinea nasterii: familiile mari au mai multi copii nascuti mai târziu, (
expunerea la frati delincventi).

Teorii mai recente ale învăţării sociale sustin ca comportamentul copiilor

depinde de recompensele si pedepsele acordate de catre parinti si de modelele de
comportament pe care le reprezinta parintii. Copiii vor tinde sa devina delicventi
daca parintii nu raspund consistent si conform comportamentului lor antisocial si
daca, inşişi părintii se comporta intr-un mod antisocial. Aceste teorii au inspirat
folosirea metodelor de pregatire a parintilor pentru a preveni delincventa .

15
 ABUZUL SI NEGLIJAREA COPILULUI
Copiii abuzati fizic sau neglijati tind sa devina, mai tarziu, delincventi in viata :
- s-au identificat 900 de copii abuzati sau neglijati inainte de 11 ani si au
fost comparati cu un grup de control potrivit ca varsta, rasa, sex, clasa din
scoala primara si locul resedintei.
- o monitorizare de 20 de ani a aratat ca a fost mai probabil ca cei abuzati
sau neglijati, sa fie arestati pentru violenta juvenila;
- abuzul sexual si fizic al copilului si neglijarea prezic arestarile adultilor
pentru crime sexuale .
- jumatate din baietii abuzati sau neglijati au fost condamnati pentru delicte
grave, au devenit alcoolici, bolnavi psihic sau au murit inainte de 35 de ani.
- o ancheta longitudinala pe 1000 de copii cu varsta de 12-14 ani a aratat ca
abuzul inregistrat asupra copiilor sub 12ani (abuz fizic, sexual, emotional
sau neglijenta) prezicea delicventa auto-raportata si oficiala ulterioara. Mai
mult, aceste rezultate au rezistat dupa controlul sexului, rasei, statutului
socio-economic si structurii familiei.

Teoria invatarii sociale sugereaza ca, prin imitare, modelare si intarire,

copiii adopta modelele comportamentului abuziv al parintilor.
Teoria atasamentului sau legaturii sociale propune ca abuzul copilului se
concretizeaza in atasament scazut pentru parinti si, prin urmare, in autocontrol
redus.
Teoria încordării postulează că tratamentul negativ primit de la altii
generează emotii negative ( furie si frustrare), care, la randul lor, conduc la o
dorinta de razbunare si agresivitate crescuta.

CONFLICTUL PARENTAL SI FAMILII DESTRAMATE

Familiile destramate cauzeaza delicventa:
- e esential ca un copil sa aiba o relatie calda, afectuoasa si continua cu
o figura materna.
- daca un copil sufera o perioada mai lungă de privarea materna in
primii 5 ani din viata, acest lucru are efecte negative ireversibile,
incluzand si faptul de a deveni un „caracter rece, lipsit de afectiune”
si, ca urmare, un delicvent.
- baietii care treceau prin divortul sau separarea parintilor in primii 5
ani din viata, au un risc dublu de a fi condamnati până la 32 de ani.

16
 Explicatii ale relatiei dintre familiile destramate şi delincvenţă se
impart in trei mari clase.
- Teoriile traumei sustin ca pierderea unui parinte are un efect
daunator asupra copilului din cauza efectului atasamentului pentru
parintele pierdut.
- Teoriile despre cursul vietii se centreaza pe separare ca experienţă
stresantă : conflictul parental, pierderea parentala, posibilităţi
economice reduse, schimbari in figurile parentale si tehnici
inadecvate de educare a copilului.
- Teoriile selecţiei sustin ca familiile destrămate produc copii
delincventi din cauza pre-existentei diferenţelor faţă de alte familii
in ceea ce priveste factorii de risc ( conflictul parental, parinti
antisociali, venit familial scazut, pedepse excesive la care este supus
copilul.

17
 5 - TEORIA PERSONALITĂŢII CRIMINALE
-Originile teoriei :
« trecerea la act » si « starea periculoasă » au impus clarificari privind :
- pragul delincvential
- zona tolerantei la frustrare
- dinamica trasaturilor psihologice care sustin conduita
infractionala.

- Directiile teoriei :
1 – metodologica : definirea operationala a termenilor (egocentrism,
agresivitate)
2 – istorica: dependenta definitiilor utilizate de contextual istoric;
3 – clinica: cautarea tipurilor de criminali si a structurii personalitatii
lor;
4 – etiologică : relevarea originii trasaturilor personalităţii criminale ;
5 – fenomenologica: analizeaza trasaturile interioare ale delincventilor,
raporteaza trasaturile psihologice la etapele trecerii la act.

- Deschiderea teoriei :
- teoria personalitatii criminale este o ipoteza de lucru pentru
interpretarea
clinica, având o dubla deschidere :
a) – clinica : impune clarificari privind sanatatea mintala, starile de
constiinta,
adaptare-inadaptare, stare morala, etc.
b) – stiintifica : trasaturile personalitatii criminale se exprima prin
manifestări
fiziologice si patologice ce pot fi analizate stiintific
(personalitatea criminală e un rezultat nu un dat).

Teoria clasică reţine patru mari trăsături psihologice privind

personalitatea criminală: egocentrismul, agresivitatea, labilitatea şi
indiferenţa afectivă. Acestea constituie “nucleul central al personalităţii
criminale”

18
 EGOCENTRISMUL
Este tendinta de a raporta totul la sine : se considera centrul universului,
reactioneaza la frustrare prin gelozie, invidie, manios cand e ofensat,
banuitor, mascheaza autoritarismul sau devine despotic, dominator ;
-Atitudinea fata de sine : nu vede decat punctul sau de vedere,
devalorizeaza legea si oamenii, demonstreaza ca ipocrizia este
universala, isi legitimeaza actul (« face patul
pentru recidiva ») ceea ce in ochii lui este o
adaptare reusita ;
- Atitudinea fata de altii : este critic, acuzator pentru ca nu intelege
mediul, cauta mediul care-i convine, sentiment de injustitie
suportata (gelos, vindicativ).

LABILITATEA
Este capacitatea sa de a nu fi inhibat de amenintarea penala; individul se lasa
antrenat de necesitatea satisfacerii anumitor nevoi, fara sa tina cont de gravele
inconveniente atasate acesteia;
- Lombroso : « In postura de criminali, copiii sunt lipsiti total de
prevedere ; un viitor care nu este imediat sau nu pare astfel, nu are nici
un fel de influenta asupra imaginatiei lor » ; ca urmare, delincventii nu
sunt nelinistiti de viitorul lor ;
- Consecintele imprevizibilitatii : ajung sa vorbeasca despre
infractiunile lor, revin la locuinta lor dupa o evadare, se apara scotind la
iveala mici detalii, cred in previziuni si magie, nu stiu sa-si conserve
pana la capat siretenia si sunt ametiti de ideea de impunitate.
- Kate Friedlander, referindu-se la opera lui Lombroso : »… exista o
similitudine intre anumite aspecte ale mentalitatii criminalului-innascut
si copil, de exemplu, lipsa inhibitiilor, grija dominanta pentru momentul
prezent, faptul ca mobilurile actuale sparg sau paralizeaza orice
experienta trecuta sau orice previziune »
- La delincventi, intensitatea ideii criminale ocupa tot câmpul spiritual,
nu se folosesc de experienta anterioară.

- in conduita delincventului predomină labilitatea : schimba opiniile,

profesiunea, incapabil sa reziste la solicitari (cauta satisfactii imediate) ;
- tendinta marcata de instabilitate afectiva determina o organizare dinamica
saraca a eului si o vointa rau integrata.

19
 Elementele labilitatii: fluctuatii, capricii, sugestibilitate (« prima
impresie ») ; lipsa inhibitiilor (defect de vointa); lipsa da consistenta, de
mobilitate (nu se tine de cuvânt, cameleonic, influentat de ambianţă si hazard,
nu suscită incredere); se consoleaza repede, cauta noi prieteni, noi impresii,
este usor de convins, placerea lucrurilor materiale, sexualitate dereglata,
incapabil de respect, minte usor ; nevoie excesiva de miscare, deficit de
atentie, puerilism etichetat ca superficialitate.

AGRESIVITATEA

- Conceptii privind agresivitatea :

a) – constitutionala : este un instinct universal
b) – genetica (psihanaliza) : consecinta a frustrarii (dar pot exista si
adaptari reuşite la frustrare – mec. de aparare)
c) – sociologica : rolul culturii (forme camuflate de agresivitate)

Mecanismele agresivităţii :
I – de ordin psihofiziologic : reactiile psihofiziologice de mânie au sediul in
hipotalamus, la care se adauga hormonii tiroidieni si adrenalina ;
II – de ordin psihosocial : grupul defineste situaţiile de frustrare si asigura
protectia ;

INDIFERENTA AFECTIVA

- semnificatie : lipsa de altruism si simpatie , răceală, egoism, fara

rezistente interioare de ordin afectiv, orb si surd in privinta
comportamentelor odioase.
- este componenta structurală a personalitatii criminale

Teorii si ipoteze de baza

Indiferenta afectiva – expresie a unui deficit constitutional
- DUPRE – « Les perversions instinctives », Archives d’antropologie
criminelle, 1912, p. 502-530 ; placerea morbida de a face pe altul sa
sufere ; un deficit al instinctului de simpatie. Prin pervertiri instinctive
« trebuie sa intelegem anumite anomalii constitutionale ale tendintelor
individului care apar in activitatea sa morala si sociala. Aceste tendinte
sunt instinctive pentru ca ele sunt, ca si instinctele, primitive, spontane,
anterioare aparitiei constiintei si inteligentei, ele exprimand prin

20
 natura, gradul si forma lor, insasi fondul personalitatii. Priviti sub
activitatea lor morala, indivizii manifesta, independendent de situatia si
interesele lor, tendinte foarte diferite. Pentru a nu cita decat cazuri
extreme, fara a vorbi de nenumarate grade intermediare, unii se arata
calmi, docili, binevoitori, generosi, devotati, altruisti ; altii sunt, din
contra, excitabili, dificili, ostili, rai, invidiosi, egoisti. Primii, desigur,
mai rari, au o tendinta naturala de a face bine in jurul lor, ceilalti, din
contra, sunt pusi doar pe facut rau. A face bine, inseamna a realiza cu
intentie conservarea si cresterea celuilalt ; a face rau, inseamna a
diminua sau a suprima voluntar conditiile de bunastare, a crea ocazii de
suferinta, a comite acte distructive. Or, daca vom cobora in evolutia
psihologica a individului, la originea acestei reactii, vom constata, in
fiecare din aceste tipuri extreme, caracterul constant si primitiv al
acestor tendinte. Invers, daca vom urca in dezvoltarea individului, de la
nasterea sa pana la a fi adult, vom observa permanenta si complexitatea
crescanda a acestor tendinte congenitale ».

Indiferenţa afectivă – expresie a carenţei afective

- este vorba de contextele formative care au dus la eclipsarea capacitatii
emotive si a inclinatiilor altruiste sau simpatetice .
- Pasiunea distructiva ii motiveaza infracţiunea .
- Egocentrismul influenteaza judecata morala iar indiferenta afectiva
impiedica trairea actului odios.

21
 6 - FACTORII CRIMEI
- Factorii criminogeni:
1 – după câmpul de acţiune
a - cu acţiune globală
b - cu acţiune la nivelul individului
2 - după locul în geneza infracţiunii
a - predispoziţii - dispoziţii instinctive, intelectuale, afective
şi alterările lor
b - pregătitori alcoolul, TBC, lues, encefalită, boli endocrine
c - declanşatori (ocazionali): factori din ambianţă
3 – după semnificaţia infracţiunii în viaţa autorului: istorici şi genetici
4 – după mecanismele care au generat infracţiunea: dinamici şi
imediaţi (situaţionali şi reacţionali)

Factorii situaţionali
1 - de mediu general economici, şomaj, provocarea, alcoolul
2 – victima
- raportul criminal-victimă
a - în sit. specifice (periculoase): victima atrage criminalul
(paricid, gelozie, ură);
b - în sit. non-specifice: ocazia e căutată (creată) de criminal
(şantaj);
c - în sit. intermediară: ex. criminalul a fost mai întâi
şantajat.

- factori care infl. raporturile criminalului cu victima: vârsta,

sexul, starea psihopatologică.
- mecanisme care intervin în raporturile criminal-victimă
a - moral şi juridic: victima colaborează/ nu colaborează/
comite delictul (în legitimă apărare sau cea care
simulează);
b – psiho-social: victima a cărei conduită duce la delict
(adulter); victima în cadrul unui consens (suicid în doi);
victima într-o situaţie vitală exploatat de criminal
(disperat, tulburat).

22
 - mec. reacţionale rezultate din relaţia criminal – victimă:
a - relaţia nevrotică: în paricid există o fixaţie asupra mamei şi
o dependenţă de tatăl autoritar şi urât;
b - relaţia psiho-biologică: atracţie reciprocă între 2 soţi
alcoolici sau între prostituată şi susţinător.
c - relaţie geno-biologică: descendenţii unor vagabonzi şi hoţi
sunt atraşi unii de alţii, indif. de nivelul lor de viaţă sau
de avere.

Factori reacţionali (privesc personalit. delincv. în momentul crimei)

A.- factori care susţin motivaţia crimei
- distincţie: - motiv: raţiune intelectuală clară
- mobil: de ordin intim, se confundă cu tendinţa sau pasiunea
a.- conştient: sentimente ce nu pot fi mărturisite
b.- inconştient: nevoi inconştiente
- motivaţia primară a delincvenţei (M.y Lopez):
a.- nevoia de conservare a vieţii
- tendinţele posesive(achizitive)
- tendinţele defensive sau distructive det. de teamă sau
mânie.
b.- nevoia de conservare a vieţii speciei - delictele sexuale
c.- nevoi sublimate care se interpun între sentiment şi acţiune
furt: escrocherie, plagiat
omor: insultă, calomnie, critică, ironie
viol: seducţie, flirt, atentat verbal la pudoare
neglijenţa, lipsa de cooperare
- există o continuitate între motivele delictuale şi cele sociale, criminologia
putând fi considerată ca o patologie morală
- originile motivaţiei primare a delincvenţei permite distingerea celor exogene
(generate/influienţate de opinia publică, ideologie, concepţia despre onoare)
de cele endogene (exces pasional, egoism)

B.- Factori care susţin mecanismele crimei

1. Factori ataşaţi sit. specifice (periculoase) şi care generează tensiuni
psihologice care duc la delict: agresivitate det. de frustrare, regresiune
(individ frustrat cu comport. primitiv cand e sub infl. alcoolului),
conduite de evadare (vagabondaj la un copil nedorit în familie), autism
(crimă pasională urmată de suicid), sublimarea (devierea dorinţei spre
noi obiecte fără raporturi aparente cu ea, ex. adolescentul fură pt. a se
afirma), identificarea (tensiunile se lib. asimilând nevoile şi aspiraţiile

23
 altui individ sau grup (model criminal), raţionalizare (elab. de
argumente justificative).
2. Factori ataşaţi sit. non-specifice (amorfe): depind de gradul maturizarii
infracţionale (proiecţia, identificarea, raţionalizarea)

3. Factori ataşaţi situaţiilor mixte (ocazia trebuie căutată dar apare şi un

stimul specific personal sau interpersonal):
a) – inadaptarea (tensiune între individ şi mediu): dacă nu are sprijin,
individul va căuta un mediu specific unde reacţiile sale vor fi admise
şi în armonie cu stilul său de viaţă.
b) rel. interpersonale specifice: crima în doi, asociaţia criminală (şef,
organizare, ierarhie, roluri, auxiliari).
c) epidemia criminală: activitate spontană a unei bande, motivată prin
dorinţă de răzbunare; proiecţia agresiunii ( răzbunare la întâmplare
tinerii atacă un magazin pentru că nu au fost primiţi la
cinematograful
de alături), nevoia de a afirma omnipotenţa colectivă ca un mijloc
de a compensa frustrările individuale („ patota”).
d) situaţia de deţinut: se învaţă tehnici criminale, posibilităţi de
şantaj, homosexualitate (prin contagiune, imitaţie, identificare).

24
 7 – TRECEREA LA ACT

Clasicii au descris trei modele ale trecerii la act :

1) modelul criminogenezei (Etienne de Greeff)

2) modelul drift ( David Matza)
3) modelul antideterminist (A. Cohen)

Modelul criminogenezei – infracţiunea este o reactie la injustitia suportata .

Există două tipuri de delicvenţi :
a) cei care vin permanent in contact cu justitia iar maturizarea criminală le-a
influentat formarea personalitatii (recidivisti).
b) cei care au reactii paroxistice, accidentale de injustitie suportata (crimele
pasionale).
Atitudinea criminogenă poate fi o trăsătură permanentă sau pasageră în viaţa
individului care, chiar dacă nu trece la fapte, este caracterizat de un mod
gândire pro-infractional.

Etapele treceri la act in crima pasională :

- atribuirea celuilalt a infidelitatii şi desconsiderarea sa profundă
-asentimentul formulat: actul pare justificat si indispensabil (
faptuitorul are de ales intre sinucidere si omor)
- etapa de criza – individul e sclavul propriilor justificari, trece printr-un
proces de dezangajare afectiva si realizeaza actul pentru salvarea
propriului eu.

Trecerea la act în infracţiunea de furt:

1) autorul justifica furtul prin injustitia lumii (este convins ca lumea e
populată de hoţi).
2) autorul e influentat de atitudinea generala a colectivitatii fata de furt
si hoti.

Modelul drift - crima este produsul unei alegeri libere la capătul unui proces
de «abandon în derivă către delincvenţă ». Este cazul tinerilor care nu devin
delincvenţi de la început: ei oscilează un timp între conduite corecte şi conduite

25
infracţionale. Dacă influenţele pro-infracţionale vor fi mai puternice, tânărul va
deveni delincvent.

Conţinutul noţiuni de drift :

a) subcultura – neaga culpabilitatea, respondabilitatea, intăreste sentimentul
de injustitie.
b) utilizarea de catre delincventi a justificarilor legale privind alienarea
mentala, forta majora, alcoolul.
c) principiile traditionale ale delincventilor privind onoarea, loialitatea,
vitalitatea.

Modelul antideterminist - delictul se dezvoltă în timp şi etapizat prin

tatonări ce pot fi modificate in functie de autor şi de situaşia precriminală.

Actiunea infracţională nu apare brusc ci are o istorie iar etapele nu sunt

strict ordonate. Componentele situationale au rol de feed-back. Atitudinile
delincventului după trecerea la act sunt revelatoare pentru personalitatea
autorului : aceste atitudini permit diagnosticul perticulozitatii sale.

26
 8 - TIPOLOGIA CRIMELOR

Crimele primitive (fără controlul personalitatii)

E. Seelig distinge: a – reactiile explozive (acumulari afective care duc la
reactii disproportionate;
b – actiuni de scurt-circuit (nemotivate): subiectul e
incapabil sa adopte o conduita corecta (feed-
back pozitiv= efectorul si receptorul se stimuleaza
reciproc): la debilii mintal – piromani, furturi din
magazine ;
– 1 –criminali prin agresivitate: sunt in atare cronica de excitare
(tensiune) si explodeaza la cea mai mica ocazie; frecvent
consuma alcool ;
- 2 – criminali prin reactii primitive: se razbuna sub imperiul furiei
sau urii acumulate (asasinat, incendiere, infanticid)

- Individul cu caracter epileptic : greoi, tenace, lent, lipicios (aderent,

perseverent), cu idei fixe, insistent, repeta acelasi lucru, ranchiunos, nu
intelege nuantele, intelege greu esenta problemei, vorbeste lent, monoton ;
are accese de furie si distructivitate, dezvolta stari paranoice, inclinati spre
alcool pentru ca sunt disforici.

- Debilul mintal cu reactii antisociale :

- a – violente: din cauza exasperarii produse de excesul de critica, prin
Inmagazinarea ranchiunei si complex de
inferioritate (incendiere)
- b – achizitive (furturi simple sau complice) : prin sugestibilitate ;
- c – sexuale : precoce, atentat la pudoare, incest.

Crima utilitară
- subiectul e intr-o situatie specifica sau periculoasa din care nu poate scapa
decat recurgand la delict (ocazia e deci prezenta) ;
- situatiile pot fi periculoase obiectiv sau subiectiv, fapt det. de structura bio-
psihologica a persoanei ;
- caracterul periculos rezulta din complexul personalitate – situatie.
- infractiunea este unica si indreptata contra unei singure persoane (grup) ;
- delincventul trece printr-o criza
- tipuri principale :

27
- a – omor – pentru o moştenire sau o nouă căsătorie ;
- avertizari anterioare ;
- faze : consimtire atenuată, asentiment formulat, criza.
- b – furt – casierul, minorul care fură bani, excrocul care fraudează firma la
care lucrează.

Crima pseudo-justitiară
- par dezinteresate, autorul crede ca va instaura justitia in relatiile publice
sau private;
- exista intotdeauna un sentiment de razbunare (altruism, ratiuni ideologice,
procese de compensare) ;
- tipuri : - 1 – omorul pasional : rezulta dintr-un conflict sexual) ; faze :
I – procesul de reducere : amantul ranit revalorizeaza anumite
lucruri (eul, reputatia, banii cheltuiti) ; apar revendicari sub
eticheta de dreptate sau chiar razbunare explicita ;
II – dezangajare (un fel de suicid) : ruptura retragere,
dezinteres pentru viitor si viata sa ; rol important al
tertilor si al unei insulte siplimentare (« picatura…. ») ;
poate fi urmata de de suicid sau de predare la politie ;
- 2 - omorul ideologic : privit ca o datorie ; e rar in perid. calme social.
- 3 - delictul profilactic: autorul stie ca face ceva ilegal dar e convins ca
astfel un rau mai mare si chiar face bine : eutanasia, agresiunea preventive
care descarca potentialul agresiv, santajul inversat (victima santajeaza
autorul).
- 4 - delictul simbolic: cel care sufera consecintele nu e legat direct de
delincvent ( elevul fura creioanele profesorului care seamana cu tatal pe
care il ura, iaristii publica istorii simbolice pentru a ataca regimul, critici
asupra unor persoane neinsemnatte si nu asupra celor intr-adevar urâte).
- 5 – delictul revendicativ : autorul se erijeaza in aparatorul intr-o afaceri in
care nu e direct implicat (din datorie, din generozitate in timpul razb.
civile).
- 6 – delictul liberator/de aventura: se naste din insatisfactia fata de viata
cotidiana, plictiseala, monotonie, angoasa. Sunt comise in banda,
noaptea si e complica cu betie, scandal sau viol.
- 7 – delictul auto-punitiv sau prin sentiment de culpabilitate (Freud : act
justitiar contra sinelui) : masochism, a se pune in valoare prin astfel de
conduite (detinut – « daca nu m-am remarcat in bine, atunci sa ma remarc
in rau »)

28
Crima organizată
- ocazia e cautata ( pregatiri, complici)
- scop achizitiv ;
- forme : - in lumea criminalilor : spargeri, falsuri, exploatarea viciilor,
escroci ;
- in afara lumii criminalilor (gulerele albe): fraude fiscale, coruptie.

Clasificarea crimelor dupa numărul de participanţi

- a – crime comise izolat (ideea, pregatirea, executia)
- b – crime comise in asociere (cu complicitate in aval sau in amonte –
instigator) varietati: crime in doi (sot-sotie), bande de adolescenti,
bande de adulti efemere/permanente.
- c – crime ale multimilor (spontane sau conduse de un lider)
trasaturi : rolul sefului, natura fenomenelor care genereaza crimele

29
 9 – PERICULOZITATEA DELINCVENŢILOR
Specificitatea motivaţei infracţionale

Intelegerea motivatiei trebuie sa ia in calcul noţiunile de utilitate şi cost a

actului infractional. Din această perspectivă se disting :
a) infracţiunile coerente (90%) - sunt caracterizate de inegalitatea utilităţii şi a
costului (utilitatea e considerara superioară).
b) infracţiunile incoerente, în care costurile sunt mult mai mari decât
beneficiile realizate
c) infracţiuni aleatorii (10%) - ele au motivatia dincolo de balanţa utilităţii şi
costurilor. Pot fi de două feluri : comportamente întâmplătoare sau decizii
bruşte, fundamentale, de mare risc ale individului ( ca în crima pasională).

Costul general (G) al unei infracţiuni include următoarele componente:

- costuri financiare - F
- costuri temporale - T
- costuri energetic - E
- costul psihologic - P

G=a1F+a2T+a3E+a4P (unde “a” este un coeficientul de ponderare)

Periculozitatea delincvenţilor

Rafaele Garofalo (1851-1934), profesor de drept penal la Universitatea

din Neapole, este primul care consideră cauza initială a crimei ca fiind o
predispozitie organica a individului. El o numeşte temibilitate, înţelegând prin
aceasta probabilitatea unui individ de a comite un delict sau capacitatea sa de
a comite un act delict de altă gravitate.

Elemente constitutive ale periculozităţii

a) capacitatea criminala (perversitatea constanta si activa a persoanei si
capacitatea de rau pe cere o putem astepta din partea sa).
b) adaptarea la mediu.

Combinand capacitatea criminala cu adaptarea la mediu vom avea patru

situaţii :

30
1) capacitate criminală mare, adaptare la mediu mare (ex. escrocul, pedofilul,
criminalul in serie).
2) capacitate criminală mică, adaptare la mediu mare (ex. criminalul
pasionalal)
3) capacitate criminală mare, adaptare la mediu mică (ex. tâlharul,
recidivistul)
4) capacitate criminală mică, adaptare la mediu mică (ex. micii găinari,
cerşetorii)

Evaluarea stării de periculozitate :

a) indicii legali : se referă la natura si nrumărul infractiunilor.
b) indicii bio-psiho-sociali: sunt relevati prin anchete în mediul de formare,
teste proiective, electroencefalograma, etc.

Motode de evaluare:
a) clinice – interviul, anamneza, teste, chestionare
b) statistice – scalele de predictie

Dificultăţi pentru expert în a formula concluzia de periculozitate :

a) bazele psihosociale pe care se bazeaza diagnosticul sunt încă incerte si el
va ezita sa traga o concluzie pe baza unei impresii subiective;
b) ezitari asupra prognosticului de recidivă: declararea starii de periculozitate
are ceva pesimist, static, care exclude evolutia în bine a individului.

Critici ale teoriei privind periculozitatea :

1) “periculozitatea” este un concept normativ si relativ ce depinde de
legislatia fiecarei ţări si de momentul istoric traversat;
2) se poate confunda periculozitatea unui comportament dat cu periculozitatea
individului
3) atunci când definirea periculozitatii este incredinţată psihiatrilor se crează
o asociere intre maladia mintala si periculozitate, desi bolnavii mintali nu
comit mai multe delicte ca alte persoane.

31
 10 – PROBLEMATICA PSIHOSOCIALĂ A
VIOLENŢEI

În anul 2000 pe întreaga planetă s-au înregistrat: 520.000 morţi violente, 815.000
sinicideri , 310.000 persoane decedate în războaie. Din totalul de 1.700.000 de
astfel de decese, 1.500.000 s-au înregistrat în ţările sărace, iar restul în ţările
bogate.

Omorurile şi sinuciderile pe grupe de vârstă:

Omucideri: 19% bărbaţi, 15 – 29 ani. Omorurile cele mai multe în s-au

18% bărbaţi, 30 – 44 ani. înregistrat în Africa şi America.
14% bărbaţi, 45 – 59 ani.

Sinucideri: 45% - peste 60 de ani Cele mai frecvente sinucideri sunt în

28% - între 45 – 59 ani Pacificul Oriental, Mediterana
Orientală
21% - între 30 – 44 ani, Europa şi Asia.
(Sursă – Organizaţia Mondială a Sănătăţii)

Discursul contemporan despre violenţă este catastrofic: se vorbeşte

despre contagiunea răului, pericolul concentrărilor umane, imposibilitatea de a
scăpa, infiltrarea violenţei în toate sferele sociale.

Cauzele psihologice şi psihosociale ale comportamentelor violente: eşecul

dialogului, anturajul care admite forţa, conferirea de legitimitate, gelozia (eşecul
alegerii partenerului deseori se transformă în eşecul vieţii).
Efectele violenţei individuale – primele succese seduc dar stigmatizează pe cel
care o foloseşte, determină ură şi repulsie, dezumanizează, violenţa cheamă
violenţă ceea ce duce la o explozie de brutalitate.

32
 CLASIFICĂRI ALE VIOLENŢEI

I. VIOLENŢA PRIVATĂ
Criminală
Noncriminală
Mortală
Corporală Sexuală Suicid Accidente
Omor Asasinat Execuţie Lovituri Răniri Violul
capitală voluntare
II. VIOLENŢA COLECTIVĂ

Violenţa cetăţenilor contra puterii Violenţa puterii contra cetăţenilor

Terorism Greve Revoluţii Terorism de stat Violenţă în domeniul
industriei
III. VIOLENŢA PAROXISTICĂ

Războiul

(Sursă: Jean Claude Chesnais „Istoria violenţei”, Paris, 1981

Efectele violenţei televizate:

1. Copii vor considera comportamentul agresiv ca un lucru obişnuit şi un mijloc

potrivit pentru rezolvarea conflictelor.
2. Procentul celor care consideră violenţa ca o soluţie potrivită, creşte cu vârsta.
3. Numărul celor care intervin între două persoane agresive scade.
4. Creşte justificarea folosirii forţei de către autorităţi.
5. Credinţele morale devin mai slabe pentru că mediul social nu prezintă reacţii
prosociale.

Aspecte psihosociale în conflictele interpersonale

Este formă de socializare pentru că:

a) instituie identitatea partenerilor;
b) conştientizează partenerul neprevilegiat.

33
• Dreptul de a ne răzvrăti împotriva tiraniei, arbitrarului, toanelor, lipsei de tact,
etc., face viaţa suportabilă alături de persoane insuportabile.
• Sentimentul de opresiune creşte dacă este suferit în tăcere, pe când protestul
deschis oferă satisfacţie interioară, eliberare, bună dispoziţie.
• “Supape de siguranţă”: bancurile politice, vrăjitoria, duelul (pe vremuri),
serialele TV (pentru că oferă şansa de a plânge). Aceste supape de siguranţă
sunt necesare în structurile sociale rigide pentru indivizii nevrotici şi în
situaţia când se acumulează frustrări în familie, reale sau ireale.
• Absenţa conflictului într-o relaţie nu poate servi ca indicator pentru
stabilitatea acesteia.
• În relaţiile în care participanţii sunt profund implicaţi (cu întreaga lor
pesonalitate), vor apărea atât sentimente de dragoste cât şi de ură, atât de
atracţie cât şi de ostilitate.
• Cu cât relaţia este mai apropiată, cu atât mai crescută este investiţia afectivă şi
cu atât mai mare tendinţa de a suprima şi de a exprima sentimentele ostile.
• În relaţiile secundare (ex..: de afaceri), ostilitatea poate fi exprimată liber, dar
în relaţiile primare există pericolul destrămării relaţiei pentru că sentimentele
ostile se acumulează şi se intensifică.
• Conflictele care interesează baza unei relaţii sunt mai intense decât cele care
privesc problemele periferice.
• Cooperarea produce dependenţă, fapt ce oferă fiecărei părţi un mijloc de
coerciţie şi opoziţie împotriva celeilalte.

34
 11 – UCIGAŞII ÎN SERIE

Distincţie necesară:
Ucigaşi în masă – omoară mai multe persoane intr-un singur act sau prin acte
repetate la intervale scurte (prototip : atacul cu bomba)
Ucigaşi în serie – săvârsesc de la trei omoruri consecutive în sus.

Criterii tipologice :
- aparenţă fizică – fara particularităţi distincte.
- integrarea socio-profesionala – bine integrati in profesie si familie, angajati
in activitati de binevolat (ingrijitori la spitale, ingrijitori pentru persoane in
vârsta, membri ai echipelor electorale), rareori sunt şomeri, marginali sau
solitari, in general se camufleaza bine in reteaua sociala.
- sexul – majoritatea sunt barbati singuri, rareori actioneaza in grup.
- situatia familiala si copilaria – copilarie dificila, deseori maltratati de
parinti in exces, au avut parinţi alcoolici sau membri ai unor grupari
satanice.
- antecedente psihiatrice – in copilarie au alarmat adultiiprintr-o agresivitate
nemasurata, daca au beneficiat de ingrijire (medicala, psihalogica) la
primul act au intrerupt ingrijirea.
- starea psihica – responsabil si lucid in timpul actelor, nu are remuscari, este
rece si nu este empatic (criminal rus – 52 victime printre care 10 copii
declara ca nu regreta nimic, criminal francez – 63 victime declara ca a
savarsit crimele in spirit sportiv), absenta culpabilitatii si a rezonantei
afective nu a permis reorganizarea personalitatii.
- reificarea victimei – tratarea victimei ca un lucru, nu considera oameni ca
persoane ci ca obiecte ce pot fi supuse actelor lor permisive.

Tipuri de criminali in serie :

1) organizat – buna integrare sociala sau cu o situatie ce impune compasiune,

inspira incredere in faza de apropriere de victima, intelege consecintele
actelor sale, lucid, cu sange rece, capabil sa-si domine victima.
2) neorganizat – incapabil sa-si stapaneasca pulsiunile, inteligenta mediocră,
actiuni incoerente.
3) borderline – actioneaza dezordonat, perversiune morală si sexuală.

35
Tipuri de motivaţii mai frecvente la ucigaşii în serie:

1) căutarea senzatiilor extreme – determinate de fantasme cu caracter pervers,

aspira la mai mult decat e posibil sau permis ; cauta senzatii intense care
considere ca-i sunt rezervate numai lui, cauta un complex da senzatii nu
numai juisare sexuala.
2) negarea aplicabilitati legilor în cazul lor – individul este constient ca
transgreseaza legilor dar considera că acestea au doar o aplicare teoretica,
narcisismul patologic îi sustine sentimentul de absoluta suprematie iar
suferintele victimei il amuză.
3) cauta senzatii extreme de dominare, manipulare si control, aspiră să aibă o
putere din ce in ce mai mare, sa aibă drept de viata sau de moarte asupra
victimei.
4) revitalizarea – prin vampirism sau antropofagie pentru a-si ameliora
sanatatea sau a se regenera.
5) căutarea celebrităţii mediatice
6) orgoliu patologic: se admiră pentru propriile calitati supraevaluate, se
consideră un « artist al crimei » ; comunică presei sau autoriăţtilor mesaje
magalomanice.

Fazele modului de operare :

1) pregatiri organizate sistematic – are un adevărat arsenal operational (arme,

peruci, documente, etc.)
2) pânda – intr-un loc frecventat, alegerea victimei dupa criterii personale.
3) abordarea – este o adevarata opera de seductie ce inspira simpatie si
incredere ( face o invitatie politicoasă, un cadou, cere ajutor pentru a cauta
o strada, un animal, poate fi imbracat în uniforma unui politist, poate
simula un handicap).
4) tortura – trateaza victima ca pe un obiect, inventeaza mijloace de tortura
complexe, personalizate, se simt frustrati daca victima moare prea repede,
lasa victimele intr-o stare ce inspira oroare.
5) uciderea – e rituala si deseori filmată
6) prelevarea trofeelor si a părtilor de corp pentru a retrăi senzatiile perverse
sau pentru a face colectie
7) organizarea scenei crimei – de obicei ca o încăpere funerară sau pentru a
asigura anonimatul sau consacrarea mediatica (iau toate actele victimei,
spală urmele, introduc diverse obiecte in orificiile organismului).

36
8) comportamentul în timpul anchetei – se intereseaza de mersul anchetei
pentru a cauta senzati perverse, participa la reconstituiri pe care le
consideră adevărate ritualuri.

Notă :

1) modul de operare rămâne neschimbat in timp.

2) unii se consideră misionari cu puteri mistice sau intrumente supuse unor
forte superioare, desemnate pentru a lupta contra unui « flagel social » .
3) în societatea spectacolului, mass-media a devenit un mijloc incitativ al
treceri la act prin activarea sentimentelor de omnipotenţă; civilizatia
imaginii privilegiază efemerul, cultul eficacităţii si modifica procesul de
constructie al identitatii personale.

37
 12 – ASPECTE PSIHOLOGICE PRIVIND
GRUPURILE INFRACŢIONALE

Banda este o grupare de indivizi care au ca scop comiterea de infractiuni.

Are un sef recunoscut (cel mai inteligent, experimentat si abil). La inceput banda
are mici dimensiuni dar cu timpul structura sa creste. Importanţa şefului se
modifica pe masura ce succesele se acumulează. El nu mai ia parte la actiune in
mod direct dar controleaza din umbra toata operatiunea.

Grupurile infracţionale au o ierarhizare interioara si o specializare a

rolurilor. Modul de intrare in banda este foarte dificil. Se rupe contactul intre sefi
si indivizi, sporesc masurile de securitate si sanctiunile pentru membrii grupului
care actioneaza pe cont propriu sau nu respecta procedurile.
Killer-ii au aparut initial pentru a pedepsi membrii infideli ( la început au fost
gărzi de corp ale şefilor).

Bandele se structurează de obicei pe trei niveluri:

- sefi
- membrii activi
- auxiliari (tăinuitori, complici)

După o anumită perioadă, din cauza succeselor, apar tensiuni in interiorul

grupului ce pot fi determinate de trei tipuri de motive:
- insatisfactia in legatura cu modul in care sunt conduse operatiunile
- diferentierea in gradul de distribuire a sarcinilor periculoase
- modul cum se împarte prada

In momentul in care apar tensiuni, încep să se remarce indivizii cei mai

cruzi, lucru care amplifică si mai mult procesul de distrugere a grupului din din
interior.

Odata instalata violenta in interiorul grupului, aceasta tensiune se transmite

in lanţ si la grupurile vecine cu care colaborează. Aceste tensiuni sunt nefaste
pentru viitorul grupului infracţional.

38
 13 - VIOLENŢA ÎN SPORT

- Kant: sportul este o datoriea omului faţă de sine, care îi fortifică şi

perfecţionează calităţile corporale;
- Coubertin: sportul este o şcoală a moralităţii care cultivă curajul de a lupta,
efortul, solidaritatea şi dezinteresul;

Astăzi
- sportul de masă este dominat de (ego-bilding narcisic):
- căutarea plăcerii
- căutarea experienţei de sine
- căutarea evaziunii
- căutarea emoţiei corporale

- sportul a devenit: - un instrument de apropiere între oameni şi între

grupurile sociale;
- prin reguli şi tradiţii, canalizează agresivitatea spre
efort, scopuri de atins şi concurenţă sănătoasă;
- cultura suporterilor e un cadru de referinţă care le
influenţează comportamentul; unele popoare dezvoltă o
“cultură pozitivă” transformând suporterii în
ambasadori ai toleranţei şi spiritului sportiv (Scoţia);
- exaltă reuşita socială şi meritocraţia
- amplifică mecanismele clasice ale spectacolului:
incertitudinea şi identificarea

- Tipuri de sport: - 1 – disciplinar şi moralist (arte marţiale)

- 2 – divertisment(dansuri moderne, volei pe plajă)
- 3 – sănătate (aerobic, gimnastică medicală)
- 4 – sfidare (automobilism)

- Semnificaţia fotbalului
1 – un limbaj înţeles de toţi (“esperanto” sportive şi cultural);
2 – exprimă echilibrul dintre sublimarea violenţei prin competiţie şi
socializarea ludică;
3 – dramatizează identităţile locale, naţionale şi individuale;

39
 4 – exprimă problemele sociale ale momentului (afirmarea europeană,
competiţia cu alt stat)
5 – devine un câmp infracţional când scapă din cercul dreptului şi al
legilor
(mai ales în ţările autoritare sau foarte ierarhizate, unde predomină
opresiunea politică şi economică, unde există revendicări sociale
sau ale grupurilor etnice, în zonele cu slabă mobilitate socială)
6 - devine un câmp de securitate când se dispun elemente pentru a salva
pacea sportivă, pacea socială şi ordinea publică.

Aspecte negative în sport

→ rivalitatea cluburilor şi naţiunilor
→ nu mai domneşte justiţia
→ spectacolul vedetelor (poate fi o formă de alienare)
→ fascinaţia - performanţei excepţionale
- dramatizării
- voinţei de putere
→ a crescut distanţa între cluburi şi public:
∙ spectatorul e văzut doar într-o perspectivă comercială, ca un
obiect de consum sau ca un consumator pasiv al
spectacolului şi al produselor sale anexe;
∙ acest lucru a determinat o deresponsabilizare a spectatorilor de
instituţia sportivă care e percepută ca o entitate
abstractă
→ glorifică “produsele fără defect”: eroii stadioanelor aparţin culturii
calităţii tehnice totale (Roky IV); poate transforma
atleţii în “maşini aflate sub perfuzie”

Populaţia marilor stadioane

- o societate anonimă, cu durată limitată
- au o cultură sportivă variabilă
- structură: -1 – participanţii la spectacol (jucători, tehnicieni, manageri)
- 2 – spectatorii
- 3 – cei care îndrumă (plasatorii)
- 4 – cei care supraveghează
- 5 – cei care înregistrează/comentează evenimentul (jurnalişti)

40
 - “suporterismul” este o mişcare activă de implicare a individului şi puternic
încărcată afectiv;

Tipuri de suporteri
- după obiect:
1 – ai echipei naţionale: mai vârstă, mai feminizat, selecţionat
economic, autocontrol sporit, nu au spirit colectiv (sunt doar
spectatori);
2 – ai cluburilor: se deplasează în masă în teritoriu
- după comportament:
a – paşnici
b – cu risc de violenţă punctuală
c – huligani specializaţi în violenţă (nucleul dur)
- după gradul de implicare:
1 – suporterul activ (pasionat)

2 – spectatorii pasivi: - atitudinile lor nu sunt determinate de spectacol

- venirea lor nu e motivată de pasiuni partizane ci de
interese profesionale, simbolice, oportunităţi de
întâlnire
- vin cu familia, cu prietenii, cu vecinii.

Cauzele violenţei suporterilor

a) – concurenţa grupurilor stimulată de lideri
b) – activarea răzbunării (prin atribuire)
c) – memoria disputelor şi a rezultatelor acestora
d) – forţele de ordine (din stadion şi din afara lui
e) - mercantilismul unor conducători sportivi (Malatesta, Jaccoud, 2002)

Tipuri de violenţă în sport

A – după combatanţi:- între suporteri
- între suporteri şi jucători
- între suporteri şi forţele de ordine (nu sunt incluse
acţiunile beţivilor)

B – după caracteristicile violenţelor

1 – violenţe spontane (punctuale): potenţial, majoritatea spectatorilor pot
bascula în acest tip de violenţă, funcţie de circumstanţe şi de conjugarea
unor factori de risc asociaţi cu reacţii emotive;

41
 2 – violenţe permanente, organizate (huliganismul):
- organizate de nucleul dur al suporterilor unui club care încearcă
sistematic să înfrunte nucleul dur al clubului rival;
- sunt o „competiţie” paralelă cu întrecerea sportivă;
- ei se consideră o elită a suporterilor şi fac din apartenenţa lor la un
grup de huligani un mod de viaţă care aduce o plus-valoare
identităţii lor sociale;
- caracterul planificat al violenţelor e dovedit de incidentele derulate
înainte de meci şi de coordonarea acţiunilor prin noile tehnologii de
comunicare (GSM, internet);
3 – catastrofele (prăbuşirea tribunelor, morţi): sunt determinate de
infrastructura defectuoasă, organizare slabă (puţine case de bilete),
lipsa serviciilor de securitate, bilete pe piaţa neagră;

Situaţia actuală privind huliganismul:

- este fundat pe tradiţia susţinerii (sprijinului)
- este deriva extremă a suporterismului
- reactivează mitul “clasei periculoase”
- se constată o deplasare a violenţei din interiorul stadioanelor spre exterior,
în cartiere şi oraşe;
- rolul de suporteri tinde să fie acaparat de tinerii din cartierele sensibile,
fapt care determină o conexiune între huliganism şi violenţele urbane.

Huliganii:
- extrag o valoare simbolică din actele violente şi din participarea lor la
nucleul dur;
- preferă o identitate negativă conferită de apartenenţa lor la un grup care
dezvoltă incidente mediatizate;
- caută vizibilitatea şi reputaţia când evenimentul se derulează „pe teritoriul
lor”;
- deplasează vizibilitatea spre tribune;
- componenţă: - liderii şi cei prezenţi la toate meciurile (nucleul superactiv);

42
Formele violenţei pe stadioane

I - a face să pari violent: - 1 – jocul de-a opoziţia

- 2 – provocări şi intimidări
II – trecerea la act: - 1 - participare la afirmarea identitară
- 2 - violenţa pentru violenţă
III – violenţa ca resursă în dinamica grupului
- 1 - violenţa organizată
- 2 - contestarea
- 3 - liderii violenţi

Analiza psihosocială a violenţelor

- forme: - a – cauzală: accent pe etiologia violenţei
- b – comprehensivă: - violenţa e un proces, o construcţie
- teme: organizare ritualuri, raporturi, voinţa
de a fi diferit, etichetare, atribuirea
responsabilităţii, modul cum viaţa socială
generează devianţa.
- geneză: - vechimea suporterilor, experienţe partizane trecute, context actual;
- grupurile de suporteri: anticipează acţiunile forţelor de ordine
- forţele de ordine: tip, număr, repartizare în spaţiu
Soluţii la huliganism
1 – condiţia umană trebuie să fie sub semnul auto-controlului;
2 – socializarea implică în mod necesar represiunea;
3 – transgresarea normelor este un construct social format în timp (ex. poliţia
nu intervine sau nu reţine pe nimeni iar magistraţii nu aplică legea)
4 – neaplicarea normelor este un vector al violenţei
3 – “blândeţea” conducătorilor de club creează:
- o zonă de “pământ al nimănui”
- o complicitate la fenomenele violente (sub pretextul “liberării
controlate a emoţiilor “)
- consecinţă: efectul probabil este că această mişcare de
“docilizare” să incite o parte a populaţiei să găsească violenţa
agreabilă !

Acţiuni preventive în sport

Principii: - 1 - acţiuni direcţionate spre suporteri
- 2 - acţiuni direcţionate spre ambianţa cluburilor
- 3 - implicarea colectivităţilor locale

43
 - 4 - structuri permanente de gestionare a fenomenului
“Consiliul naţional contra violenţei în sport” – Anglia, Spania
“Comisia naţională mixtă de securitate pe stadioane” – Franţa
“Comitetul naţional pentru sport şi securitate” – Germania
- 5 - acţiuni pe termen lung
- 6 – securitatea spectatorilor are prioritate
- 7 – echilibru între exigenţele de securitate (cum să se răspundă
factorilor reali de risc) şi necesitatea menţinerii caracterului
festiv şi convivial al manifestării (raporturi pozitive între
oameni în societate)
- 8 – a lăsa la nivel local autonomia necesară pentru măsuri
adecvate.

Măsuri de prevenire: ale poliţiei, infrastructură, controlul spectatorilor prin

camere de supraveghere, organizarea caselor de bilete,
legislaţie, măsuri educative şi sociale.
Modalităţi de prevenire:
- însoţirea suporterilor
- o politică a ospitalităţii: structuri de primire specializate, transport, cazare,
competiţia nu trebuie să genereze un sentiment de excluziune ( în cartierele
defavorizate sau la tinerii cu probleme)
- acţiuni poliţieneşti
- acţiuni înainte de meci (ore, zile): ambianţă plăcută, asupra populaţiei
locale
- ameliorarea relaţiilor club – suporteri
- a întări rolul clubului în mediul social
- promovarea dialogului cu cluburile rivale
- antrenarea vedetelor (au rol major)

Relaţiile clubului cu suporterii şi cu mediul social

1 – “Carta suporterilor”
- partenariat privind drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi
- etape: contact → dialog, schimb de idei → evaluarea nevoilor şi
aşteptărilor → formalizarea contactelor → conceperea cartei
care va defini clar drepturile şi obligaţiile;
2 – Responsabilul cu relaţiile cu suporterii şi asociaţiile de fani
- clubul trebuie să valorizeze asociaţiile oficiale de suporteri, să
stimuleze crearea lor şi să le ofere un loc în sfera gestionării clubului;
- acţiuni: - mese rotunde trimestriale
- rol consultativ pentru suporteri

44
 - numirea unui responsabil cu securitatea din partea suporterilor
- oferă informaţii despre bilete, programe…
- promovează sportul în comunităţile defavorizate
3 – Rolul clubului în mediul social
- valorizarea eticii în sport, susţine politicile sociale, favorizează educaţia
şi integrarea tinerilor, promovează respectul altor culturi şi luptă contra
rasismului;
- Leeds United: parteneriat cu Ministerul învăţământului, atragerea la
şcoală a copiilor cu dificultăţi (aceşti elevi sunt aduşi la şcoală cu
autobuzul clubului iar rezultatele lor la învăţătură s-au ameliorat); Lille
Metropole: turnee şcolare de fotbal cu participarea jucătorilor
profesionişti; Cehia: dezvoltarea unei noi generaţii de suporteri prin
crearea de cluburi de suporteri-juniori (8-12 ani), loisir la club; Franţa:
în 28 de departamente există „ofiţerul de prevenire a violenţei în sport”.

45
 14 – NOŢIUNI DE PSIHOLOGIE
PENITENCIARĂ

Introducere
1. sfirsitul iluziei ca o societate poate sa aiba conditii bune, sa nu aiba
delicventa si ca urmare sa nu existe inchisori.
2. noul model social trebuie sa i-a in calcul si criminalitatea care decurge
din acest lucru.
3. criminalitatea este o problema globala iar solutiile sunt partiale.
4. planeta traverseaza o perioada contradictorie : marea toleranta fata de
comportamentul uman, neincrederea si critica fata de institutiile de control
social.
5. inchisorile actuale si-au pierdut specificitatea
6. securitatea inchisorii e asigurata de un anumit tip de relatii
interpersonale intre personal si detinuti

Coordonatele institutiei penitentiare :

- spatiu inchis
- spatiu dihotomic si ierarhic
- spatiu penal - detinutii sunt adusi impotriva vointei lor, disciplina este
importanta,
- spatiu al experientelor limita (« omul este condamnat la libertate »)
- spatiu al autoritatii – interactiuni sunt asimetrice.
- un camp de forte – tehnici de dominare din partea gardienilor si tehnici de
rezistenta din partea detinutilor, descarcari bruste de tensiuni,
- prima sarcina a unui director de penitenciar - siguranta personalului si a
fiecarui detinut de ceilalti detinuti.

Ce e mai rău în penitenciar ?

1. contagiunea morala,
2. saracia rolurilor sociale,
3. functia hoteliera a penitenciarului – te priveaza de responsabilitati,
4. creste capacitatea de a risca,
5. conditia infraumana se invata, a fi « nimeni » nu mai deranjeaza,
6. nu exista singuratate morala,
7. inactivitate prelungita

46
Prima pedeapsa
1. distinctia necesara
- pedepsele scurte nu sunt o adevarata excludere
- pedepsele lungi sunt asemanatoare cu condamnarea la moarte
pentru ca ies din constiinta lumii iar sederea in penitenciar se
transforma intr-un anumit stil de viata.
Valoarea timpului trait e diferita la un matur, tanar sau copil.
2. impune adaptarea la valori si norme informale, o problema de evolutie
sau involutie a personalitatii
3. şocul depunerii :
- anularea intimitatii (nu exista refugiu)
- somatizari multiple
- supraaglomerarea
-deposedarea de bunuri personale - afecteaza capacitatea de supravietuire

Evoluţia psihologiei penitenciare

Capacitatea de progres a unei insitutii este determinata de numărul specialiştilor

pe care ii are. Expertul are o viziune de ansamblu, comparativă, istorică.
Specialistul este centrat mai ales pe o anumita problematica.
Evolutia institutionala nu este posibila fără experti si specialisti.

1909 – este angajat primul psiholog in penitenciarul din Chicago in “Clinica

pentru tinerii delicventi din Chicago” (psihiatru pentru a testa inteligenta)

1913 – In New York la “Reformatorul pentru femei” este angajat un psiholog

pentru a identifica detinutele care puteau sa profite de programul de scolarizare si
se puteau intoarce in societate fara riscuri.

Intre cele doua razboaie mondiale, sarcina psihologului in inchisorile americane

era de a depista deficientele de inteligenta si de a da un prognostic pentru
eliberare.

1945 – existau in SUA 80 - 100 de psihologi proveniti din armata, raportul fata
de detinuti fiind de 1 psiholog la 2000 de deţinuţi.

47
Gluck: ‘mediul penitenciar nu este atractiv pentru psihologi din cauza conditiilor
rigide si inflexibile din aceste institutii care devin obstacole pentru dezvoltarea
personala si profesionala’.

1938 – in Canada o comisie parlamentara face o ancheta in penitenciare si

considera ca obiectivul nr. 1 este reinsertia sociala si abia apoi custodia. Comisia
parlamentara recomanda angajarea de psihologi. Primul psiholog angajat in
Canada a fost in 1955. In 1960 aveau 7 psihologi iar in 1970 – 50 de psihologi.

In 1973 se hotaraste ca raportul psiholgi – detinuti sa fie de 1 la 150 si de 1 la 40

in penitenciarele spital.

Tot in 1973 se analizeaza dificultatile de adaptare a psihologilor la conditiile de

penitenciar:
- atmosfera de tip militar
- psihologii aveau ca superiori persoane fara pregatire profesionala deosebita
- lipsa de autonomie pentru specialist
- dificultati de comunicare cu persoanele de nivel inferior
- dificultati de a ajunge in posturi superioare psihologilor

1934 – in SUA se considera ca psihologii desfasurau cinci activitati principale:

1. administrarea testelor
2. evaluarea si clasificarea detinutilor
3. aplicarea masurilor coercitive
4. cercetare
5. evaluare in vederea eliberarii conditionate

1952 – Corsini si Miller identifica 14 activitati ale psihologilor din mediul

carceral:

1. masurarea inteligentei
2. evaluarea personalitatii
3. redactarea rapoartelor
4. reuniuni cu personalul
5. consiliere individuala
6. evaluare aptitudinala
7. cercetare
8. sarcini administrative

48
9. terapie de grup
10.evaluare pedagogica
11.activitati cu personalul
12.formarea personalului
13.formarea detinutilor
14.prezentarea unor expuneri in exteriorul penitenciarelor

1956 – Bodemar: “În inchisoare exista o relatie tripartida care opune detinutii,
administratia si psihologii. Psihologul are rolul de intermediere intre detinuti si
administratie, ajutandu-i pe detinuti sa se adapteze matur si eficace la stresul din
inchisoare”.

1971 – Rahn propune inlocuirea modelului medical cu modelul psihologiei

industriale, considerandu-i pe detinuti persoane normale.

1970 – Norton, analizand activitatea psihologilor o clasifică astfel: 48% din timp
le ia administrarea testelor, evaluarea si redactarea rapoartelor; 30% din timp
activitate corectiva (consiliere;terapie); 13% din timp le ia formarea personalului,
conferinte; 8% anchete si cercetari.

1980 – Asociatia Americana a Psihologilor Corectionali (AAPC) adopta

standardele pentru serviciile de psihologie din inchisorile pentru adulti unde sunt
definite cele 5 functii specifice rolului de psiholog: formare, consiliere, evaluare,
tratament, cercetare (inclusiv elaborare de teorii)

49
 Anexa 1

MOTIVAŢIA INFRACŢIONALĂ LA PERSOANELE

ADULTE CARE EXECUTĂ PEDEPSE PRIVATIVE
DE LIBERTATE

Dr. Gheorghe Florian

Cunoaşterea modului cum diversele categorii de deţinuţi adulţi

îşi motivează infracţiunile, este deosebit de importantă pentru înţelegerea
factorilor premergători şi a mecanismelor de justificare utilizate de aceştia
Avem în vedere acele infracţiuni care au cea mai mare pondere în totalul
celor existente în prezent în penitenciare: omor, lovituri cauzatoare de
moarte,vătămare corporală gravă, viol, furt, tâlhărie, ultraj, înşelăciune,
luare de mită, trafic de influenţă, trafic de stupefiante, proxenetism,
abandon de familie, violare de domiciliu, infracţiuni privind circulaţia pe
drumurile publice.
Realizând această investigaţie mai mulţi ani la rând, vom putea
releva tipologia motivaţiilor la delincvenţii români, corespondenţa acestora
cu situaţia lor socială, mutaţiile apărute în timp, atitudinea lor faţă de
pedepsele primite, modul cum concep reintegrarea lor socială după
liberarea din penitenciar . De asemenea, pe această bază, se vor putea
stabili modalităţi eficace de intervenţie pentru prevenirea viitoare a
acestor conduite antisociale.
Acest studiu este realizat pentru prima dată în ţara noastră şi
are deocamdată doar o valoare exploratorie: el a urmărit să determine
dimensiunile problematicii studiate, adecvarea instrumentelor utilizate la
obiectivele urmărite, deschiderea la dialog a persoanelor deţinute,
diferenţele calitative dintre diferitele surse de date, caracteristicile
fenomenului de atribuire a cauzalităţii în cazul deţinuţilor români.
Acest studiu a fost realizat în anul 2005 în colaborare cu
specialişti în probleme umane din 14 unităţi de detenţie subordonate
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: Aiud, Brăila, Bucureşti-Jilava,
Bucureşti-Rahova, Focşani, Gherla, Iaşi, Mărgineni, Oradea, Poarta
Albă, Satu Mare, Timişoara, Târgu Mureş, Tulcea .

METODOLOGIE

50
 În cele 14 unităţi de detenţie au fost aplicate
chestionare special concepute la deţinuţi adulţi care au comis
infracţiunile amintite. Au fost consemnate aspecte calitative privind
motivaţia infracţională reieşite din analiza rechizitoriului precum şi din
relatările personalului care lucrează nemijlocit cu deţinuţii cuprinşi în
eşantion. Fiecare tip de chestionar a fost aplicat la deţinuţi recidivişti şi
nerecidivişti, din mediul urban şi rural, având nivel cultural ridicat şi
scăzut. Prin „deţinuţi cu nivel de cultură ridicat” s-a înţeles, în condiţiile
acestui studiu, deţinuţii care au absolvit liceul, o şcoală postliceală sau o
facultate.
Toate răspunsurile oferite de deţinuţi la chestionarele
administrate au fost trecute pe o foaie de răspuns iar atunci când
relatările lor au fost mai nuanţate decât variantele propuse de noi, au fost
notate în detaliu, astfel încât să putem înţelege justificările infracţionale
pentru fiecare subiect investigat. De aceea, rubricile privind motivaţia
infracţională reieşită din rechizitoriu şi cea apreciată de personalul care
lucrează nemijlocit cu cel în cauză - psiholog, educator, şef de secţie,
supraveghetor -, au avut o importanţă specială.

INVESTIGAŢIA DE TEREN

Au fost investigaţi 947 de deţinuţi a căror repartizare pe

infracţiuni a fost următoarea: 119 – omor, 105 – furt, 98 – tâlhărie, 91 –
viol, 87 – înşelăciune, 59 – vătămare corporală gravă, 56 – infracţiuni la
legea circulaţiei, 54 – ultraj, 54 – trafic de stupefiante, 50 – violare de
domiciliu, 49 – lovituri cauzatoare de moarte, 44 – abandon de familie, 38
– proxenetism, 25 – trafic de influenţă şi 18 – luare de mită. Diferenţele
de reprezentare a deţinuţilor de la o infracţiune la alta sunt datorate
faptului ca în unele unităţi nu au fost găsiţi deţinuţi care să îndeplinească
exigenţele prevăzute sau nu au fost de acord să participe la acest studiu
(lotul iniţial prevăzut a fost de 1.680 de subiecţi).
Chestionarele realizate pentru fiecare infracţiune s-au bazat pe
experienţa celor care au lucrat nemijlocit cu aceasta categorie de
persoane. S-a ţinut cont de faptul că deseori deţinuţii prezintă incomplet
situaţia lor juridică, împrejurările şi motivaţia faptelor comise, modul în

51
care ei îşi reprezintă victima şi contribuţia ei la comiterea infracţiunii,
convingerile lor infracţionale.

CONCLUZII GENERALE

1. Eforturile de prevenire şi control a criminalităţii nu pot ignora

motivele pro-infracţionale specifice unui delincvent sau unei categorii de
delincvenţi. Chiar dacă aspectele generale sunt, în mare, cunoscute de
cei care se ocupă de controlul şi reducerea acestui fenomen social,
înţelegerea proceselor mentale ale delincventului şi contextul său de
viaţă, care duc la decizia de a comite o infracţiune, sunt de o importanţă
practică aparte. Doar plecând de la aceste mecanisme generatoare de
criminalitate, se vor putea lua măsurile adecvate pentru a corecta
condiţiile de viaţă sau modalităţile de neutralizare utilizate de delincvenţi
pentru a-şi justifica modul de viaţă.

2. Instituţia penitenciară este un loc de perspectivă socială care

permite o viziune profundă asupra unor procese şi dificultăţi aflate la
nivelul indivizilor, a familiilor acestora sau a comunităţilor din care fac
parte. Ca urmare, plecând de la cunoaşterea acestora, se vor putea
înţelege şi proiecta modalităţi de intervenţie adecvate care, în final, vor
limita dezvoltarea fenomenului infracţional.

3. Situaţia de deţinut influenţează răspunsurile date de cei cuprinşi

în cadrul unei investigaţii privind motivaţia infracţională. Ei analizează
instrumentele utilizate şi oferă/aleg răspunsurile care, din punctul lor de
vedere, le asigură imaginea cea mai avantajoasă: de victime, de oameni
urmăriţi de ghinion, de indivizi de care s-a profitat, de persoane care doar
au ripostat la o provocare, de oameni cu lipsuri materiale majore care s-
au sacrificat pentru familia lor, etc.
În lumea condamnaţilor, noii veniţi găsesc justificări infracţionale
gata fabricate, uşor de înţeles şi interiorizat, care le diminuează
culpabilitatea şi le reface echilibrul sufletesc. În cazul recidiviştilor,
elaborarea justificărilor infracţionale este un amplu proces de creare a
structurilor de auto-legitimare a stilului lor de viaţă.

4. În dosarele de penitenciar ale deţinuţilor investigaţi, am găsit un

procent însemnat de rechizitorii care nu conţineau referiri clare la

52
motivaţia infracţională. Acest fapt devine preocupant la cel puţin 3
nivele:
a - pentru instanţă şi pentru publicul larg este important ca
motivaţia actelor comise de cel judecat să fie prezentată
integral pentru a arăta baza pe care s-a construit sentinţa şi,
indirect, să fie generată adeziunea publicului la aceasta;
b - de asemenea, identificarea adevăratei motivaţii, oricât de
laborios ar fi acest lucru, permite luarea unor măsuri corecte şi
eficace atât în cazul unui delincvent cât şi al unei categorii
omogene de infracţiuni; acest lucru va contribui semnificativ la
o practică unitară a tuturor instanţelor de judecată;
c - documentele din dosarul penitenciar, sunt foarte importante
pentru cei care se ocupă de executarea pedepsei şi de
programele de recuperare socială a deţinuţilor: totul începe cu
studierea piesei principale a dosarului - rechizitoriul, în care
trebuie să se găsească o imagine de ansamblu a personalităţii
delincventului, a contextului în care s-a dezvoltat şi care a
făcut posibilă infracţiunea.

5. Cunoaşterea motivaţiei infracţionale permite înţelegerea

criminalităţii din punctul de vedere al celor în cauză : modul cum au
perceput lumea în care trăiesc, importanţa dată nevoilor personale şi ale
familiilor lor, conştiinţa faptului că există sau nu mijloace legale de a le
atinge, modul cum au evaluat reacţia comunităţii faţă de o infracţiune sau
alta, teama sau nu de etichetare, atribuirea vinei pentru crima comisă sau
pentru devenirea lor infracţională, sentimentul că pedeapsa primită e
echivalentă cu fapta etc. Toate acestea favorizează o cunoaştere de
profunzime a lumii delincvenţilor şi a contextelor de viaţă în care s-au
format.

6. Studiul realizat de noi arată că trebuie abandonate unele

enunţuri (prejudecăţi) despre particularităţile delincvenţilor care nu mai au
susţinere în realităţile întâlnite pe teren: avem în vedere faptul că ei provin
în procente mari din familii organizate şi nu din cele dezmembrate; că au
avut o copilărie lipsită de griji şi nu dominată de lipsuri şi rele tratamente;
că situaţia lor materială era destul de bună la data comiterii infracţiunii;
că nivelul lor de şcolarizare este deseori ridicat. Un lucru demn de
remarcat este faptul că mulţi din deţinuţii chestionaţi au copii, aceasta

53
situaţie contrazicând ceea ce s-a considerat o lungă perioadă, şi anume,
că familia şi copiii sunt un factor moderator al criminalităţii.

7. Majoritatea deţinuţilor investigaţi au vârsta cuprinsă între 26 şi

35 de ani, sunt absolvenţi de liceu, sunt necăsătoriţi, nerecidivişti dar cu
antecedente penale; provin din mediul urban, din familii organizate, sunt
sănătoşi fizic, nu sunt dependenţi de alcool şi nici de droguri; în familie s-
au înţeles bine cu mama şi afirmă că au fost rareori bătuţi în copilărie ;
deşi majoritatea sunt „muncitori calificaţi”, la data arestării mulţi din ei nu
aveau o ocupaţie.

8. Ţinând cont de instrumentele utilizate, nu s-au găsit elemente

particulare deosebite privind situaţiile pre-criminale în care au fost
angrenaţi deţinuţii investigaţi: acestea au fost împrejurări banale dar care
au căpătat în ochii făptuitorilor semnificaţii aparte – lipsuri materiale,
gelozia, răzbunarea, recuperarea unor sume de bani.
Desigur, experienţa anterioară are un rol important la recidivişti, sub
aspectul specializării infracţionale şi al cunoaşterii vieţii din penitenciar.

9. In baza relaţiilor directe cu deţinuţii şi a perioadei lungi în care le

pot cunoaşte problemele personale şi familiale, personalul din
penitenciare surprinde nuanţe de fineţe privind motivaţia lor infracţională,
care deseori, diferă de afirmaţiile deţinuţilor dar şi de cele consemnate în
rechizitoriu. Ca urmare, concluziile funcţionarilor din unităţile de detenţie
invită la investigaţii mai ample înainte de fixarea pedepsei, astfel încât,
sancţiunea să fie adecvată personalităţii delincventului şi contextului
social care au generat sau menţin starea infracţională.

10. In privinţa infracţiunilor cu violenţă – omor, lovitură cauzatoare

de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie – actul violent are loc, în
general, doar între agresor şi victimă, fără implicarea unei a treia
persoane (care precipită lucrurile şi împinge la agresiune).
În general, în aceste infracţiuni, victimele sunt percepute ca fiind mai
slabe din punct de vedere fizic, dar ameninţătoare şi enervante. Frecvent
deţinuţii afirmă că nu s-au gândit la consecinţele faptei nici în ce-i priveşte
, nici la repercusiunile acesteia asupra victimei.

54
 11. Motivele infracţionale mai frecvent invocate de deţinuţi sunt
„lipsurile materiale”, „căutarea unui trai uşor” şi „provocarea victimei”; în
rechizitoriu se consemnează ca principale motivaţii „câştigul facil” şi
„consumul de alcool”; personalul din penitenciare menţionează „aspiraţii
exagerate”, „tulburări de personalitate”, „devalorizarea muncii”,
„apartenenţa la un grup infracţional”.

12. Infracţiunile care au făcut obiectul studiului nostru nu par a avea

o legătură cu condiţiile generale din societate şi nici cu violenţa văzută la
televizor ci cu ambianţa imediată de viaţă a delincventului – relaţiile
familiale, educaţia primită, vecinătatea, comparaţia socială (invidia),
posibilitatea de a obţine uşor şi repede bani şi bunuri, escaladarea unor
conflicte banale, etc.
Plaja motivaţiilor infracţionale utilizate de deţinuţi precum şi cele
regăsite în rechizitorii sau în relatările personalului din penitenciare, nu
este foarte întinsă, aşa cum se poate vedea în tabelul următor (nu am
trecut şi rubricile de „non-răspuns”, „alt răspuns” sau „nu recunoaşte
fapta”):

Sursa Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

Motivaţie penitenciare

1 Vina victimei (poliţist, pieton) x x

2 Sub influenţa alcoolului x x x
3 S-a apărat de victimă x x
4 Surprins într-o altă infracţiune x x
5 Din gelozie x
6 A fost umilit de victimă x
7 Îndemnat de prieteni x x
8 Probleme financiare sau de x x x
proprietate cu victima
9 Victima a apărat altă x x
persoană
10 Răzbunare (sub influenţa x x x
alcoolului)
11 A dorit să aplice o „corecţie” x

55
12 Pentru bani (câştigaţi uşor) x x
13 Lipsuri materiale x x x
14 Pentru a trăi mai uşor, x
15 Pentru distracţie, aventură x x x
16 Educaţie precară, mediul de x
provenienţă
17 „Unii au prea mult, alţii au x
prea puţin”
18 Pentru a cumpăra droguri x x x
19 Pentru a fi respectat, a deveni x x
cineva
20 Pentru a recupera o datorie x x
21 Tulburări psihice x
22 Din invidie x
23 Nesocotirea oamenilor şi a x x
legilor (permis suspendat)
24 Apartenenţă la un grup x
infracţional
25 Din neglijenţă x
26 Pentru a achita o datorie x
27 Solicitat de cumpărătorii de x
droguri
28 Pentru a trăi în lux x x
29 Pentru a ajuta un prieten x
30 Victima a cerut mită x
31 Legislaţie neclară x
32 Exploatarea poziţiei sociale x
33 Probleme etice şi x
deontologice
34 Pentru a obţine un post x
35 Aveam puterea de decizie x
36 A scăpa de urmărirea penală x
37 Contra-serviciu x
38 Neatenţia mea (la volan) x x x
39 Teribilism la volan x x
40 Oboseala, am adormit la x x
volan
41 Starea drumului, condiţiile x
atmosferice, altă persoană

56
42 Starea tehnică a vehiculului x
43 Necunoaşterea regulilor de x
circulaţie
44 Vina persoanei care mi-a x
împrumutat maşina
45 Neînţelegeri cu soţia x x x
46 Dezinteres pentru familie x x
47 Rea credinţă, orgoliu x x x
48 Voiam să-mi trăiesc viaţa, îmi x
îngreunau existenţa
49 Atmosfera din casă x
50 Neînţelegeri cu socrii x
51 Înşelat de soţie, nu x x x
recunoaşte copiii
52 Iubea altă femeie x
53 Satisfacerea nevoilor sexuale x x x
54 Din plăcerea de a viola x
55 O iubea x x
56 S-a ascuns de urmăritori (în x x
evadare)
57 Pentru că i se făcea o x x
nedreptate
58 Nu suportă autoritatea x x
(neîncredere în autorităţi)
59 Nu poate justifica x
Total 36 27 34

13. O mare parte din deţinuţi consideră pedepsele primite ca fiind

aspre comparativ cu faptele comise, lucru de care au devenit conştienţi -
spun ei - în arestul poliţiei sau în penitenciar. Pe baza experienţei
noastre, avem convingerea că lucrurile nu stau aşa, ci deţinuţii exprimă o
părere larg răspândita în lumea închisorilor: de câte ori au fost invitaţi să
aducă argumente în acest sens, au fost puşi în dificultate. Conduita
deţinuţilor în timpul executării pedepsei, este relativ bună.

14. Având în vedere importanţa identificării ştiinţifice a tipurilor de

motivaţie pro-infracţională în fiecare caz investigat şi judecat, se impune
necesitatea prezenţei în parchete şi la instanţele de judecată, a unor

57
specialişti în acest domeniu - psihologi şi criminologi. Ei ar putea asigura
o cunoaştere de profunzime a personalităţii delincvenţilor şi a gradului lor
de periculozitate, ar putea orienta modul de anchetare eficace în funcţie
de particularităţile lor psihologice, ar elabora prognoze privind evoluţia
viitoare a acestora în mediul de detenţie sau după liberare, ar putea oferi
expertiză în problemele practice cu care se confruntă magistraţii.

Deţinuţii condamnaţi pentru „omor”

Date semnificative

- vârsta: - 35,3% au între 36 si 45 de ani;

- 27% au între 26 si 35 de ani
- 27% au peste 46 de ani
- studii: - liceul - 35,3%
- 5-8 clase - 25,2%
- şcoală profesională - 25,2%
- ocupaţia la data arestării: - 24,3% - muncitori necalificaţi,
- 16,5% - muncitori calificaţi
- 28,5% - fără ocupaţie;
- starea civilă: - necăsătoriţi – 25,2%
- divorţaţi, cu copii – 17,6%
- căsătoriţi, cu copii – 15 %
- concubinaj, cu copii – 15%
- starea de recidivă: - 53% - nerecidivişti
- 51,3% - au antecedente penale
- 30,3% sunt dependenţi de alcool iar 2,5% de droguri;

- starea de sănătate: - sănătoşi - 48%

- cu afecţiuni medicale - 36%
- cu boli psihice - 11%
- 5% declară că au şi boli somatice şi mintale;

58
- familia de origine este organizată în 82,4% din cazuri;
- 73% au comis fapta singuri iar 60,5% în mediul rural;
- după împrejurări, fapta a fost comisă în spaţiul public (34,5%), în
casa victimei (29,4%) sau în casa agresorului (23,5%);
- victimele erau bărbaţi (63%), cunoscuţi anterior (78%) şi cu
care aveau relaţii bune (52%) deşi nu erau rude (73%);
- repartizarea pe vârste a victimelor arată că 24,4% aveau vârsta între
41 şi 50 de ani, 13,4% între 26 şi 30 de ani iar 12,6% între 51 şi 60 de
ani;
- conflictul a fost neintenţionat în 52% din cazuri iar 58% din deţinuţi
afirmă că a fost declanşat de victimă , aceasta fiind percepută ca mai
slabă fizic (47%) dar ameninţătoare (37,8%) şi enervantă (20,2%);
-vinovat principal de infracţiune este considerată victima (37%) iar
deţinutul însuşi doar în procent de 34,5%;
-pedeapsa primită e considerată mai grea decât fapta comisă de 61,3%
din condamnaţi;
- autorul a recunoscut infracţiunea doar după identificare (43,7%) sau s-
a predat poliţiei ( 30,3%);
-după comiterea faptei, 70% din deţinuţi au regretat iar faţă de familia
victimei resimt ruşine (39,5%), compasiune (23,5%) sau indiferenţă
(24,4%).

Motivaţia condamnaţilor pentru “omor”

Sursă Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

% % penitenciar
Tipuri de motivaţie %
1 Provocat de victimă 34,4 - 1,7
2 Conflict sub influenţa alcoolului 16 34,8 29,5
3 S-a apărat de victimă 8,5 - 0,8
4 A fost surprins într-o altă - 8,4 7,5
infracţiune (furt, viol)
5 Din gelozie 8,3 - -
6 A fost umilit de victimă 4,5 - -
7 Îndemnat de prieteni 5 - 1,6
8 Probleme financiare sau de 2,5 5 1,7
proprietate cu victima

59
9 Victima a apărat altă persoană - 4,7 1,7
10 Răzbunare sub influenţa 3,4 3,3 4,2
alcoolului
11 A dorit să aplice o „corecţie” - - 0,8
12 Alt răspuns 7,4 3,3 -
13 Nu recunoaşte fapta 1,7 - 0,8
14 Nu poate justifica fapta 8,3 - -
15 Lipsă rechizitoriu - 2,5 -
16 Non-răspuns (nespecificat) - 38 49,7
17 Total 100 100 100

Există diferenţe semnificative între cele trei surse de date privind

motivaţia infracţională:
- toate categoriile de deţinuţii explică omorul în principal prin
faptul că au fost provocaţi, la care mai adaugă şi alte explicaţii
privind faptul că au fost agresaţi sau umiliţi de victimă, au fost
sub influenţa alcoolului, din cauza geloziei sau la îndemnul
prietenilor;
- rechizitoriul pune accentul pe conflictul dintre cei doi, pe
consumul de alcool (în procent mult mai mic decât cel afirmat
de deţinuţi), dar aduce şi elemente trecute sub tăcere de
făptaşi: surprinderea în timpul comiterii altei infracţiuni sau
faptul că victima luase apărarea altei persoane;
- personalul din penitenciar insistă asupra conflictului apărut
între agresor şi victimă fără a considera că victima l-a provocat
pe asasin.
O menţiune fac pentru procentele mari în care nu sunt menţionate
motivele infracţiunilor comise: 38% în rechizitorii şi 50% la personalul din
penitenciare.

Deţinuţii condamnaţi pentru “lovituri cauzatoare de moarte”

60
 Date semnificative

- intervalul de vârstă cel mai bine reprezentat este 26-35 de ani

(38,8%) urmând deţinuţii de peste 46 de ani ( 34,7%) ;
- după studii, condamnaţii se grupează, în ordine, în cei care au 5-8
clase (30 %), şcoală profesională (28,6%) şi liceu (24,5%);
- după starea civilă, cei mai mulţi sunt necăsătoriţi (34,7%), urmând
cei căsătoriţi care au copii – 16,3% şi cei care trăiesc în concubinaj
şi au copii - 14,3%;
- după starea de recidivă, 65,3% sunt nerecidivişti iar 47% au
antecedente penale;
- provin din mediul rural (59%), din familii organizate (79,6%), în
copilărie au fost rareori bătuţi (51%) sau niciodată (34,7%) şi afirmă
că s-au înţeles cel mai bine cu mama (57%);
- 44,8% erau muncitori necalificaţi iar 18,4% lucrau în agricultură; la
data arestării, 14,3% nu aveau nici o ocupaţie ;
- dependenţa de alcool este destul de frecventă (22,4%) iar 43%
declară că au o afecţiune medicală;
- fapta a fost comisă fără a fi ajutat de cineva (87,8%), ziua (57%) şi
mai ales în zilele lucrătoare (71%) ;
- victimele erau persoane mature, mai ales bărbaţi (73,5%), cu vârsta
cuprinsă între 36 şi 50 de ani (42,8%); deţinutul cunoştea victima
de mai mult timp (81,6%) dar erau rude doar în procent de 26,5%;
- deţinuţii investigaţi consideră că victimele au declanşat conflictul
(75,5%) deşi erau, din punct de vedere fizic, mai slabe;
- nu a existat o intenţie vădită de a comite agresiunea (63,3% declară
acest lucru) deşi înainte de aceasta victima li s-a părut
ameninţătoare (30,6%) şi enervantă (30,6%);
- după comiterea faptei, deţinuţii declară că au fost disperaţi (28,6%),
au considerat că au făcut o nedreptate (26,5%) şi regretă
deznodământul (79,6%); faţă de familia victimei resimt ruşine (51%)
şi compasiune (32,7%).

Motivaţia condamnaţilor pentru “lovituri cauzatoare de moarte”

Sursă Deţinuţi Rechizitoriu Personal

% % din
Tipuri de motive penitenciar

61
 %
1 Provocat de victimă 45 - -
2 Conflict sub influenţa alcoolului 24,5 59,2 32,6
3 Pentru a se apăra de victimă 10,2 - 10,2
4 A fost umilit de victimă 4,1 - -
5 Din răzbunare 2 - -
6 Probleme financiare sau de 2 - 4,2
proprietate cu victima
7 Surprins într-o altă infracţiune 2 2 2
8 Nu poate justifica 2 - -
9 Alt răspuns 8,2 4 2
10 Non-răspuns (nespecificat) - 28,6 49
11 Lipsă rechizitoriu - 6,2 -
12 Total 100 100 100

Analizând procentele din tabelul de mai sus, putem trage anumite

concluzii:
- autorii infracţiunilor de lovituri cauzatoare de moarte, afirmă că au
fost provocaţi de victimă (47%), că erau sub influenţa alcoolului
(22,%) şi au fost forţaţi să se apere de aceasta (10,2%);
- deţinuţii foarte tineri (18-21 ani) şi cu nivel de instruire scăzut (1-4
clase), consideră că ceea ce a condus la deznodământul fatal a
fost, în principal, umilirea lor de către victimă ;
- în rechizitoriile consultate, explicaţia trecerii la act este găsită, în
jumătate din cazuri, în conflictul apărut între cei doi şi în mai mică
măsură în consumul de alcool (doar 10% din cazuri);
- personalul din penitenciar consideră drept cauze principale
conflictul, efortul de a se apăra de agresiunea victimei şi
recuperarea unor bani sau bunuri ; în jumătate din cazuri,
personalul nu poate preciza motivaţia infracţională iar o treime din
rechizitorii nu fac referire la acest aspect.

Deţinuţii condamnaţi pentru “vătămare corporală gravă”

Date semnificative

62
- intervalul de vârstă cel mai bine reprezentat este cel de 26-35 de ani
(42,4%) ;
- după studii, aceşti deţinuţi se repartizează în două grupe principale:
42,4% au 5-8 clase iar 23,7% au şcoală profesională;
- după starea civilă, 34% sunt necăsătoriţi, 30,5% sunt căsătoriţi şi au
copii iar 20,3% trăiesc în concubinaj şi au copii;
- două treimi din deţinuţi sunt nerecidivişti şi 51% au antecedente penale;
- provin din mediul rural (56%), din familii organizate (73%), s-au înţeles
bine cu mama (54,2%), şi un sfert din ei au fost deseori bătuţi în
copilărie;
- la data arestării 40,7% nu aveau nici o ocupaţie, 34% erau muncitori
calificaţi, 6,8% erau elevi sau studenţi, 5% lucrau în agricultură;
- starea de sănătate era bună pentru 73% din deţinuţii investigaţi deşi
22% recunosc că sunt dependenţi de alcool;
- majoritatea au comis fapta singuri (61%), ziua şi noaptea în procente
egale şi mai ales în zilele lucrătoare;
- victimele au fost mai ales bărbaţi (78%), aveau vârsta de 31-35 de ani
(20,3%), 26-30 de ani (17%) şi 41-50 de ani (15,3%); de asemenea,
83% din victime erau cunoscute de agresor dinainte de agresiune şi
aveau relaţii bune cu aceasta;
- din spusele deţinuţiilor, conflictul spontan (45,8%) sau fără intenţie
(37,3%) a fost declanşat de victimă în 59,3% din cazuri, de deţinut
(17%) sau de o altă persoană -15,3%; victima a generat la deţinut
enervare (22%), furie (20,3%), teamă (15,6%) sau nemulţumire (13,6%);
după încetarea agresiunii,deţinuţii afirmă că au considerat că au făcut o
nedreptate (20%), că au făcut dreptate (20,3%) sau le-a fost teamă
(15,3%);
- condamnaţii consideră că vinovat de eveniment a fost victima (50,8%),
deţinutul (25,4%) sau persoanele din anturaj (13,6%) ;
- cred că pedeapsa primită este mai grea decât fapta (67,8%);
- jumătate din deţinuţi au recunoscut fapta după identificare (doar 18,6%
s-au prezentat la poliţie de bună voie); 20% din cei intervievaţi nu
recunosc nici acum fapta comisă;
- o treime din deţinuţi se declară “indiferenţi” atât faţă de victimă cât şi faţă
de familia acestuia.

Motivaţia condamnaţilor pentru „vătămare corporală gravă”

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal

% % din

63
 Tipuri de motivaţie penitenciar
%
1 Provocat de victimă 45,7 - -
2 Conflict sub influenţa 8,5 30,6 35,6
alcoolului
3 Pentru a se apăra de victimă 10,2 - 5,1
4 Surprins în altă infracţiune - - 10,2
5 Îndemnat de prieteni 8,5 - -
6 Răzbunare (sub influenţa 5,1 3,4 -
alcoolului)
7 Probleme financiare sau de 5,1 1,7 -
proprietate cu victima
8 Gelozia 5,1 - 3,4
9 A fost umilit de victimă 1,7 - -
10 Lipsă rechizitoriu - 10,2 1,7
11 Nu recunoaşte 1,7 - -
12 Nu poate justifica 8,4 - -
13 Alt răspuns - 1,7 -
14 Non-răspuns (nespecificat) - 52,4 44
15 Tota l 100 100 100

Observăm în tabelul de mai sus discrepanţe majore între ce declară

deţinuţii şi ceea ce au ajuns să cunoască personalul din penitenciarele în
care aceştia îşi execută pedeapsa: deţinuţii motivează fapta prin
provocarea de către victimă (45,7%), prin nevoia de a se apăra (10,2%)
sau prin presiunea grupului de prieteni (8,5%) în timp ce personalul
corecţional consideră ca ceea ce explică trecerea la act a fost conflictul şi
faptul că deţinutul a fost surprins în timpul săvârşirii altei infracţiuni, de
regulă, furt sau viol (10,2%).
Menţionăm, de asemenea, procentele mari în care , în rechizitoriu,
nu se fac referiri precise la motivaţia infracţională dar şi cele în care
personalul din penitenciare nu se pronunţă referitor la cazurile investigate
de noi.

Deţinuţii condamnaţi pentru „tâlhărie”

64
Date semnificative

- mai mult de jumătate din deţinuţi (52%) au vârsta cuprinsă între 26 şi

35 de ani, urmând intervalul 22-25 (20,4%) şi 18-21 de ani (18,4%);
- după studii, predomină cei cu 5-8 clase (38,8%), liceu (27,6%) şi
şcoală profesională (19,4%);
- după starea civilă, cei mai mulţi deţinuţi sunt necăsătoriţi (54%) sau
trăiesc în concubinaj şi au copii (25,5%);
- deţinuţii investigaţi sunt recidivişti în proporţie de 51% iar 59% din ei au
antecedente penale;
- provin din mediul urban (57%), din familii organizate (75,5%) şi de
condiţie modestă (73,5%), au o stare de sănătate bună (70,4%) nu
sunt dependenţi de alcool şi nici de droguri;
- înainte de comiterea faptei, 37,8% din deţinuţii apreciază că aveau o
situaţie materială bună, 31,6% medie şi doar 29,6% precară;
- fapta a fost comisă mai ales în mediul urban (73,5%), în spaţiul public
(75,5%), în zilele lucrătoare (76,5%);
- în 75,5% din cazuri, victimele erau bărbaţi din care 70% necunoscuţi
înainte;
- sentimentele deţinuţilor faţă de victimă au fost diverse: că o pot
domina (28,6%), teamă (16,3%), enervare (8,2%), dezamăgire (8,2%),
nemulţumire (7,1%), furie (6%); după comiterea faptei, deţinuţii afirmă
că au resimţit teamă (24,5%), că au comis o greşeală (20,4%),
satisfacţie (18,4%) , că au făcut o nedreptate (15,3%), panică (10,2%);
- după consumarea faptei deţinuţii s-au predat poliţiei (9,2%), au
recunoscut după identificare (50%), au încercat să ascundă fapta
(18,4%), iar 20,4% nu recunosc fapta de care sunt acuzaţi;
- fizic, victima era percepută ca fiind mai slabă (47%), egală ca forţă
(26,5%) sau mai puternică (22,4%);
- fapta a fost spontană în 75,5% din cazuri iar 55% din deţinuţi afirmă că
au luat în considerare posibilitatea de a nu fi descoperiţi; 77,6% din ei
nu s-au gândit la consecinţele faptei asupra victimei;
- pedeapsa primită e apreciată ca fiind prea aspră de 80,6% din
condamnaţi.

Motivaţia condamnaţilor pentru “tâlhărie”

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

% % penitenciar %
Tip de motivaţie

65
1 Câştig uşor - 26,6 19
2 Lipsuri materiale 20,5 15,2 12,7
3 Sub influenţa alcoolului 19,3 2,9 4,8
4 Influenţa prietenilor 18,4 1,9 6,4
5 Provocat de victimă 13,3 - -
6 Pentru a trăi mai uşor 7,2 - -
7 A avea bani pentru - 1,9 7,7
distracţie, aventură
8 Educaţie precară - - 5,7
9 “Unii au prea mult, alţii 2 - -
prea puţin”
10 Pentru a cumpăra droguri 2 - -
11 Pentru a fi respectat de 2 - -
ceilalţi
12 Din răzbunare 2 1 1
13 Pentru a recupera o - 1,9 -
datorie
14 Tulburări psihice - - 1
15 Nu poate justifica 4,1 - -
16 Nu recunoaşte fapta 8,2 - -
17 Lipsă rechizitoriu - 6,7 -
18 Nu rezultă (nespecificat) - 40 35
19 Alt răspuns 1 - -
20 Non-răspuns - 1,9 6,7
21 Total 100 100 100

- motivele invocate mai frecvent de deţinuţi sunt, în ordine,

lipsurile materiale, consumul de alcool, îndemnul prietenilor,
provocarea de către victimă şi căutarea unui trai mai uşor;
- în rechizitoriu se menţionează mai des faptul că deţinuţi au
urmărit un câştig uşor sau lipsurile materiale;
- personalul din penitenciar are în vedere ca motive principale:
câştigul uşor, lipsurile materiale, căutarea banilor pentru
distracţie şi aventură, influenţa prietenilor, educaţia precară şi,
în sfârşit, consumul de alcool.

Deţinuţii condamnaţi pentru infracţiunea de „furt”

66
Date semnificative

- cei mai mulţi au vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani (41%), urmând

cei de 22-25 de ani (23,8%);
- după studii, deţinuţii se repartizează mai frecvent în doua grupe: 5-8
clase (31,4%) şi liceu (30,5%);
- jumătate din deţinuţi sunt necăsătoriţi (48,6%), 18% trăiesc în
concubinaj şi au copii iar 13,3% sunt căsătoriţi şi au, de asemenea
copii;
- jumătate din deţinuţi sunt recidivişti dar numărul celor cu antecedente
penale este de 70,5%;
- provin preponderent din mediul urban (56,2%), din familii organizate
(64,8%), sunt sănătoşi fizic şi psihic (53,3%), nu sunt dependenţi de
alcool sau droguri;
- deţinuţii afirmă că au crescut în familii modeste (68,6%), sărace (20%)
şi bogate (10,5%) iar situaţia lor materială era bună (28,6%), medie
(36,2%) şi precară în 35,2% din cazuri;
- la data arestării, 44,8% nu aveau nici o ocupaţie, 27,8% erau muncitori
calificaţi, 4,7% erau şomeri; infracţiunea a fost comisă împreună cu alţii
în 51,4%, in mediul urban (67,6%), victima fiind un bărbat (59%), o
femeie (17%) sau o instituţie 14,3;
- victima (în cazul persoanelor) nu era cunoscută înainte de furt (64,8%)
şi nu era rudă cu deţinutul (95,2%);
- mare parte din deţinuţi se considera vinovaţi de fapta comisă (71,4%)
deşi doar jumătate din ei (52,4%) consideră că au greşit;
- întrebaţi ce au simţit faţă de victimă, ei au declarat: 18% - regret,
15,2% - milă, 9,5% - ruşine, 41% - nimic; doar 9,5% s-au gândit la
consecinţele infracţiunii asupra victimei ;
- după spusele deţinuţilor, infracţiunea a fost spontană în 51,4% din
cazuri şi pregătită în 30,5% din acestea; considerăm totuşi că
procentul infracţiunilor pregătite din timp este totuşi mai mare, având în
vedere că mai mult de jumătate din cei investigaţi (54,3%) au luat în
considerare situaţia că ar putea fi prinşi;
- comparativ cu infracţiunea, pedeapsa e considerată mai grea de
53,3% din deţinuţi şi doar 40% din aceştia o apreciază ca fiind pe
măsura faptei.

Motivaţia condamnaţilor pentru “furt”

67
 Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din
% % penitenciar%
Tip de motivaţie
1 Lipsuri materiale 26,7 15,2 12,4
2 Câştig uşor - 26,6 19
3 Pentru a trăi mai uşor 15,2 - -
4 A avea bani pentru distracţie, 14,3 1,9 7,7
aventură
5 Sub influenţa alcoolului 10,5 2,9 4,8
(drogului)
6 Influenţat de prieteni - 1,9 6,7
7 Mediu de provenienţă, educaţie - - 5,7
precară
8 Pentru a cumpăra droguri 3,8 - -
9 Pentru a se răzbuna 2,9 1 1
10 Din invidie 2,9 - -
11 „Unii au prea mult, alţii prea 1 - -
puţin”
12 Victima îmi datora bani 2,9 2,9 -
13 Tulburări psihice - - 1
14 Nu poate justifica 3,8 - -
15 Alt răspuns 16 - -
16 Lipsa rechizitoriu - 6,7 -
17 Nu rezulta (nespecificat) - 39 35
18 Non-răspuns - 1,9 6,7
19 Total 100 100 100

Observam diferenţe majore între cele trei surse de date în ce

priveşte motivaţia infracţională:
- deţinuţii pun accent pe lipsurile materiale, pe dorinţa de a
duce un trai mai uşor;
- în rechizitoriu se accentuează faptul că delincvenţii au
urmărit în primul rând un câştig uşor (mai ales la recidivişti –
30% si la cei din mediul rural – 32,6%) şi abia pe locul
secund apar lipsurile materiale la tinerii de 26-35 de ani
(32,6% si la condamnaţii care provin din mediul urban –
27%);

68
 - personalul din penitenciare lărgeşte plaja motivaţională,
stabilind următoarea ierarhie: câştig uşor (la persoanele
necăsătorite – 20%), lipsuri materiale, nevoia de bani pentru
distracţie, influenţa grupului de prieteni, educaţia precară,
consumul de alcool.

Deţinuţii condamnaţi pentru „înşelăciune”

Date semnificative

- vârsta : peste 46 de ani - 34,5%,

36-45 de ani - 31%,
26-35 de ani - 25,3% ;
- studii: liceu - 33,3%, facultate - 20,7%, şcoală profesională - 24%;
- starea civilă : căsătoriţi, cu copii - 37,9%, divorţaţi, cu copii - 27,6%,
necăsătoriţi - 16%;
- starea de recidivă: recidivişti - 47%; 62% au antecedente penale;
- 56,3% provin din mediul urban, din familii organizate (83,9%), cu un
nivel ridicat de bunăstare în 17,2% din cazuri sau modest (65,5%);
deţinuţii consideră că înainte de a comite infracţiunea, situaţia lor
materială era bună (50,6%), medie (35,6%) şi precară doar în
13,8% din cazuri;
- deţinuţii nu sunt dependenţi de alcool sau droguri, dar 42,5% au
probleme medicale de sănătate sau/şi psihiatrice (4,6%);
- ocupaţia deţinuţilor la data arestării: 30,6% erau muncitori calificaţi,
10,3% erau patroni sau directori de firme, 8% aveau ocupaţii
intelectuale, 6,8% erau tehnicieni şi maiştri, 16% erau şomeri sau
fără ocupaţie; fapta a fost comisă cel mai frecvent singur (65,5%) şi
în mediul urban (80,5%);
- victimele au fost: instituţii (34,5%) , bărbaţi (35,6%) şi femei (12,6%);
- deţinuţii afirmă că fapta a fost comisă din neglijenţă (33,3%), că a fost
pregătită din timp (29,9%) şi spontană în 25,3% din cazuri;
- au fost convinşi că nu vor fi descoperiţi (62%) iar 64,4% nu s-au
gândit la consecinţele faptei lor asupra victimei;
- pedeapsa primită e apreciată ca fiind mai grea decât fapta comisă de
77% din deţinuţi.

69
 Motivaţia condamnaţilor pentru „înşelăciune”

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal

% % din
Tipuri de motive penitenciare
%
1 Bani câştigaţi uşor - 25,5 35,8
2 Pentru a trăi mai uşor 24 - -
3 Lipsuri materiale 17,2 - 1,1
4 A avea bani pentru distracţie, 3,4 - -
aventură
5 Răzbunare 3,4 - 1,1
6 „Unii au prea mult, alţii prea 3,4 - -
puţin”
7 Pentru a recupera o datorie 2,3 3,4 -
8 Nesocotirea oamenilor şi a - - 3,4
legilor
9 Sub influenţa alcoolului - 2,3 -
10 Tulburări psihice - - 2,3
11 Îndemnat de prieteni 1 - 2,3
12 Apartenenţa la un grup - 1,1 -
infracţional
13 Din neglijenţă - - 1,1
14 Pentru a fi respectat de alţii 1 - -
15 Pentru a achita o datorie 1 - -
16 Nu recunoaşte fapta 27,4 2,3 9,2
17 Nu poate justifica 13,6 - -
18 Alt răspuns 2,3 26,3 3,2
19 Nu rezulta (nespecificat) - 23 34,8
20 Lipsa rechizitoriu - 9,2 -
21 Non-răspuns - 6,9 5,7
22 Total 100 100 100

70
 Există o discrepanţă majoră între motivaţia infracţională expusă de
deţinuţi ( căutarea unui trai mai uşor – mai pregnant la absolvenţii de liceu -
şi lipsurile materiale) şi motivaţia reţinută în rechizitoriu şi în aprecierile
personalului din penitenciare - bani câştigaţi uşor ( 33,3% din cei căsătoriţi
şi care au copii, 31,6% la cei din mediul rural, posibilitatea însuşirii ilegale a
unor bani pentru 22,4% din cei proveniţi din mediul urban). În ce priveşte
dorinţa de câştig uşor, personalul din penitenciare o apreciază ca fiind egal
distribuită între deţinuţii proveniţi din oraşe şi cei din mediul rural.

Deţinuţii condamnaţi pentru „trafic de stupefiante”

Date semnificative

- în general, traficanţii de droguri au vârsta mai mare decât consumatorii:

46,3% au între 26 şi 35 de ani iar 20,4% au peste 36 de ani;
- studiile acestora sunt ridicate : 33,3% - liceu, 5,6% - şcoală postliceală,
3,7% - facultate ;
- jumatate din deţinuţii investigaţi sunt necăsătoriţi, urmând în ordinea
frecvenţei cei căsătoriţi şi care au copii (24%), şi cei care trăiesc în
concubinaj şi au copii (13%) ;
- 61% din deţinuţi sunt nerecidivisti dar 48% au antecedente penale ;
- au o stare bună de sănătate (74%), provin din mediul urban (70,4%), din
familii organizate în care au existat relaţii bune ;
- din toţi deţinuţii investigaţi, 13% erau dependenţi de alcool şi 42,6% de
droguri ;
- la data arestării, ocupaţiile predominante ale traficanţilor de droguri
erau : 26% - muncitori calificaţi, 13% - elevi/studenţi, 9% - patroni de
firme ; 5,6% afirmă că trăiau exclusiv din vânzarea drogurilor iar 31,5%
nu aveau nici o ocupaţie ;
- prima dată au consumat droguri la vârsta de 15-18 ani 27,8% din
deţinuţi, la 19-21 de ani 16,7% iar la 22-25 de ani 13% ; în 57,4% din
cazuri acest lucru a avut loc în grup ;

71
- consumul este motivat astfel : curiozitate - 44,4%, la îndemnul
prietenilor – 20,4%, pentru că este la modă – 5,6%, pentru a arată că e
puternic – 2% ; referitor la frecvenţa consumului de droguri, 20% afirmă
că era foarte des, 24% că era des iar 11% uneori ;
- persoanele care cumpărau droguri aveau vârsta cuprinsă între 22 şi 25
de ani (22,2%), între 26-35 de ani (18,5%) şi între 18 şi 21 de ani –
16,7% ; aceste persoane proveneau din familii foarte bogate (14,8%),
bogate (35%) sau modeste (22%) ;
- cumpărătorii erau recrutaţi dintre sau prin intermediul prietenilor (50%),
la petreceri, în baruri sau discoteci (5,7%), prin etalarea mărfii (1,9%) ;
cel mai frecvent, cumpărătorii veneau direct la dealer (74%), întâlnirea
având loc într-un loc public (59%), în casa cumpărătorului (13%) sau la
locuinţa deţinutului (11%) ;
- în viziunea deţinuţilor motivele pentru care cumpărătorii consumau
droguri erau: dorinţa de distracţie şi aventură – 24%, pentru a se simţi
bine – 18,5%, curiozitatea – 18,5%, pentru că nu sunt înţeleşi de ceilalţi
– 5,6%, pentru a deveni mai puternici – 3,7%, pentru că sunt îndemnaţi
de prieteni – 3,7%;
- drogurile vândute erau aduse din străinătate (65%), fiind preferate cele
ieftine de sinteză ( 33,3% injectabile, 28% care se inhalează şi 20%
care se prizează) .

Motivaţia condamnaţilor pentru « trafic de stupefiante »

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal

% % din
Tipuri de motivaţie penitenciare
%
1 Pentru bani - 16,7 45
2 Apartenenţa la un grup - 35 -
infracţional
3 Pentru a cumpăra droguri 20,6 13 24,2
4 Pentru distractie, aventură 14,8 - 4,7
5 Lipsuri materiale 14,8 - -
6 La îndemnul prietenilor 9,2 - -
7 Solicitat de cumpărători 11 - -
8 Pentru a deveni cineva 11 - 1,9

72
9 Pentru a trăi în lux - - 3,8
10 Pentru a ajuta un prieten 3,7 - -
11 Pentru a trăi mai uşor 3,7 - -
12 Nu a ştiut că transportă droguri 5,6 - -
13 Nu rezultă (nespecificat) - 29,6 18,5
14 Lipsă rechizitoriu - 3,7 -
15 Nu recunoaşte fapta 5,6 2
16 Alt răspuns - - 1,9
17 Total 100 100 100

Datele privind motivaţia infracţională rezultate din rechizitorii şi

cele recoltate de la personalul din penitenciare, diferă destul de mult de
cele furnizate de deţinuţi : interesul pentru bani, apartenenţa la un grup
infracţional constituit şi cumpararea drogurilor pentru propria utilizare,
figurează pe primele locuri . În schimb, deţinuţii accentuează lipsurile
materiale, relaţiile de prietenie, efortul de a deveni « cineva » (mai ales in
cazul detinutilor necasatoriti, recidivisti sau a celor proveniti din mediul
urban) şi achizitionarea drogurilor pentru consum personal.

Deţinuţii condamnaţi pentru « luare de mită »

Date semnificative

- vârsta : 38,9% au peste 46 de ani, 16,7% au între 36 si 45 de ani iar

27,8% au între 26 si 35 de ani ;
- studii : jumătate au studii universitare, 16,7% au urmat şcoli postliceale
iar 11% au terminat liceul ;
- starea civilă : căsătoriţi, cu copii – 44,4%, necăsătoriţi – 16,7%,
concubinaj, cu copii – 11% ;
- starea de recidivă : 77,8% sunt nerecidivişti iar 22,2% au antecedente
penale ;
- două treimi provin din mediul urban, din familii organizate ;
- ocupaţia la data arestării : directori – 22,2%, gestionari – 16,7%,
muncitori – 16,7%, militari – 11%, administratori – 5,6%, funcţionari
publici – 5,6%, medici – 5,6% ;

73
- deţinuţii investigaţi afirmă că înainte de a comite fapta situaţia lor
materială era bună (61%), medie (27,8%) sau precară (11%) ;
- deţinuţii se consideră vinovaţi de infracţiune (33,3%), urmând apoi
atribuirea vinovaţiei altor persoane – victimei (27,8%), anturajului
(16,7%) şi instigatorilor (11%) ;
- deşi jumătate din deţinuţi afirmă că fapta a fost spontană, în aceeaşi
proporţie credeau că nu vor fi descoperiţi ;
- pedeapsa primită e considerată severă de 61% din condamnaţi.

Motivaţia condamnaţilor pentru “luare de mită »

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personalul din

% % penitenciar %
Tipuri de motivaţie
1 Pentru bani, lux - 72,2 5,6
2 Câstig uşor, foloase - - 61
materiale
3 Pentru a trăi mai uşor 23,4 - -
4 Victima a cerut 17,7 - -
5 Lipsuri materiale 17,7 - -
6 Pentru a ajuta un 12,2 - -
prieten
7 Legislaţie neclară 12,2 - -
8 Exploatarea poziţiei - - 11,1
sociale
9 Indemnat de prieteni 5,6 - -
10 Probleme deontologice - - 5,6
şi etice
11 Nu recunoaşte 11,2 11,1 16,7
(înscenare)
12 Nu rezultă - 16,7 -
(nespecificat)
13 Total 100 100 100

Chiar dacă există unele nuanţe, la toate cele 3 surse de date, găsim
aceeaşi motivaţie : banii şi exploatarea poziţiei sociale.

74
 Deţinuţii condamnaţi pentru « proxenetism »

Date semnificative

- vârsta : 36,8% au între 36 şi 45 de ani

31,6% au între 26 şi 35 de ani ;
- studii : - 28,9% au între 5 şi 8 clase
- 21% sunt absolvenţi de liceu
- 21% au terminat o şcoală postliceală
- starea civilă: - 28,9% sunt căsătoriţi şi au copii
- 23,7% nu sunt căsătoriţi
- 15,8% trăiesc în concubinaj şi au copii
- 13,2% sunt divorţaţi şi au copii
- jumătate din deţinuţii acestei categorii sunt nerecidivişti dar 68,4% au
antecedente penale;
- provin din familii organizate 86,8%, din mediul urban 71%, iar la data
arestării 63,2% nu aveau un loc de muncă, 13,2% erau muncitori zilieri
şi 10,5% lucrau în agricultură;
- 63,2% afirmă că au fost înşelaţi în dragoste
- 40% au organizat activitatea de proxenetism împreună cu alţii, mai ales
în mediul urban 76,3%,
- pentru un proxenet lucrau în jur de 3-5 fete care şi-au oferit singure
serviciile (65,8%) sau au fost cumpărate de alt proxenet;
- clienţii erau, în general, necunoscuţi dar persoane cu venituri mari
(39,5%) sau medii (34,2%), care veneau singure (28,9%), erau abordaţi
pe stradă (26,3%) sau erau recomandaţi de un client mai vechi (26,3%);
clienţii erau de vârste diferite dar mai frecvent cei de 26-35 de ani;
- întâlnirile aveau loc la domiciliul clientului (26,3%), în casa proxenetului
(21%) sau într-o casă special amenajată (21%);
- doar jumătate din deţinuţi se consideră vinovaţi (55,3%);
- 63,5% consideră pedeapsa primită ca mai aspră decât fapta şi
argumentează acest lucru prin comparaţia cu alte fapte sau prin faptul
că fetele îşi ofereau singure serviciile;
- deţinuţii condamnaţi pentru proxenetism mai cred că:
- femeia are dreptul să facă ce doreşte cu corpul ei 86,8%;
- prostituţia e o meserie ca toate celelalte 63,2%;
- rolul femeii e de a satisface plăcerile bărbatului 52,6%.

75
 Motivaţia condamnaţilor pentru “proxenetism »

Sursă Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

Tipuri de motive % % penitenciare %
1 Sursă de bani - 71,1 73,8
2 Lipsuri materiale 44,8 - -
3 Pentru a trăi mai uşor 28,9 - -
4 La îndemnul prietenilor 7,9 2,6 -
5 Apartenenţă la grup - - 7,9
infracţional
6 Pentru a fi respectat de ceilalţi 2,6 5,3 -
(a ieşi în evidenţă)
7 Nu recunoaşte 7,9 5,3 2,8
8 Nu poate justifica 7,9 - -
9 Non-răspuns - 15,7 15,8
10 Total 100 100 100

Deţinuţii condamnaţi pentru “trafic de influenţă »

Date semnificative

- aceşti condamnaţi au o vârstă înaintată : 48% au peste 46 de ani iar

32% au între 36 şi 45 de ani;
- după studii, 24% sunt absolvenţi de facultate iar 36% au liceul;
- starea civilă : 44% sunt căsătoriţi şi au copii,
24% sunt divorţaţi şi au copii
12% trăiesc în concubinaj şi au copii ;
- 64% sunt nerecidivişti dar 52% au antecedente penale ;
- provin din mediul urban (52%), lucrau în sectorul privat (68%), 44%
aveau funcţii de conducere ;
- fapta a fost realizată într-o instituţie (36%) iar cel « influenţat » era
bărbat (72%) ;

76
- după comiterea faptei, 40% s-au temut iar 16% au simţit că au devenit
vulnerabili ;
- pedeapsa este considerat[ mai grea decât fapta în 88% din cazuri.

Motivaţia condamnaţilor pentru “trafic de influenţă »

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

% % penitenciare %
Tipuri de motivaţie
1 Pentru bani, lux - 52 24
2 Pentru a ajuta un prieten 36 - -
3 Pentru a obţine un post - - 32
4 Lipsuri materiale - 24 -
5 Pentru a fi respectat de 12 - -
alţii
6 Aveam puterea de 8 - -
decizie
7 Pentru a scăpa de 8 - -
urmărirea penală
8 Pentru un trai mai bun - 4 -
9 Din răzbunare - - 4
10 Tulburări psihice - - 4
11 Contra-serviciu - - 4
12 Nu recunoaşte fapta 36 - 8
13 Nu rezultă (nespecificat) - - 16
14 Lipsă rechizitoriu - 4 -
15 Alt răspuns - 8 -
16 Non-răspuns - 8 8
17 Total 100 100 100

77
Deţinuţii condamnaţi pentru « infracţiuni la legea
circulaţiei »

Date semnificative

- vârsta: 32% au vârsta cuprinsă între 26 şi 35 de ani

30,4% între 36 şi 45 de ani
21,4% au vârsta peste 46 de ani;
- studii: şcoală profesională - 35,7%
liceul - 28,6%
V-VIII clase - 17,9%;
- starea civilă : 37,5% sunt căsătoriţi şi au copii
17,9% trăiesc în concubinaj şi au copii
14,3% sunt necăsătoriţi;
- provin din familii organizate (78,6%); 55,4% au domiciliul în mediul
rural ; sunt muncitori 21,4%, fără ocupaţie sau şomeri 19,7%, agricultori
14,3% ;
- doar 10,7% recunosc că sunt dependenţi de alcool deşi la data ultimei
infractiuni 46,4% din cei chestionati recunosc că au fost sub influenţa
alcoolului ;
- la data comiterii infractiunii, doar 41% aveau carnet iar 3,6% îl aveau
suspendat ;
- experienţa de conducere a vehiculului era de un an pentru 8,9% din
deţinuţi, 2-5 ani pentru 23,2% , 5-10 ani pentru 7% iar 41% aveau o
experienţă de peste 10 ani ; restul nu aveau carnet (19,6%) ;

- 55,4% din subiecţi mai fuseseră sanctionaţi în baza legislaţiei rutiere ;

- accidentul s-a soldat cu răniţi în 10,7% din cazurile investigate, cu morţi
în 1,8% şi cu pagube materiale în 28,6%
- 53,6% din infracţiuni s-au produs în mediul urban şi 39,3% în mediul
rural ;
- după infracţiune 44,6% din deţinutţ au aşteptat la locul accidentului iar
14,3% au fugit de la locul faptei .

78
 Motivaţia condamnaţilor pentru “infracţiuni la legea circulaţiei”

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

% % penitenciare %
Tipuri de motivaţie
1 “Este vina mea” 64,3 5,4 1,8
(neatenţie)
2 Teribilism la volan - 1,8 28,6
3 Am consumat alcool 5,3 19,6 21,4
4 Permis suspendat - 8,9 7,1
5 Influenţa prietenilor - - 7,1
6 Atitudinea poliţistului 5,3 1,8 -
7 Oboseala, a adormit 5,3 1,8 -
la volan
8 Starea drumului 3,6 - -
9 Starea tehnică a 3,6 - -
vehiculului
10 Necunoaşterea 1,8 - -
regulilor de circulaţie
11 Condiţiile atmosferice 1,8 - -
12 Vina persoanei care 1,8 - -
i-a împrumutat
maşina
13 Nu avea permis - 19,6 -
14 Vehiculul era furat - 1,8 -
15 Vina victimei 1,8 - -
16 Alt participant la trafic 1,8 - -
17 Nu poate justifica - 14,3 -
18 Alt răspuns - 1,8 5,4
19 Non-răspuns 3,6 23,2 28,6
(nespecificat)
20 Total 100 100 100

Deţinuţii cu vârsta de 36-45 de ani oferă cel mai mare procent de

recunoaştere a faptului că sunt singurii vinovaţi de fapta comisă 70%,

79
urmănd cei cu vârsta peste 46 de ani - 66,7% şi cei de 26-35 de ani - 50%.
Din punctul de vedere al mediului de provenienţă, 56% din cei din mediul
rural afirmă că sunt singurii vinovaţi ai celor întâmplate în timp ce
persoanele din mediul urban îşi recunosc vina doar în procent de 44%.
Faptul că au consumat alcool e recunoscut doar de 15,8% din recidivişti în
timp ce nerecidiviştii recunosc acest lucru în proporţie de 27,8%.

Deţinuţii condamnaţi pentru “abandon de familie »

Date semnificative

- vârsta : 38,9% au vârsta cuprinsă între 36 şi 45 de ani

31,5% au peste 46 de ani
24% au vârsta între 26 şi 35 de ani
- studii : 29,8% au absolvit liceul, 29,6% aveau o şcoală profesională
iar 26% aveau V-VIII clase ;
- ocupaţia : muncitori calificaţi – 32,8%
muncitori necalificaţi – 26%
agricultori – 16,8%
- starea de recidivă : 46,3% sunt recidivişti dar 66,7% au antecedente
penale ;
- în procent semnificativ, locuiesc în mediul rural (63%) şi provin din
familii organizate (70,4%) dar în care tatăl consuma alcool (37%) sau
chiar amândoi părinţii (5,6%) ;
- deţinuţii s-au căsătorit din dragoste (44,4%), pentru a fi în rândul lumii
(11%), pentru că soţia a rămas însărcinată (9,3%), pentru a fi mai
bine îngrijit (5,6%), la presiunea altora (5,6%), pentru a se putea
cuminţi (2%) ;
- 44,4% din deţinuţi aveau 1 copil, 22,2% aveau 2 copii, 16,7% aveau
3 copii, 5,6% aveau 4 copii iar 3,7% aveau mai mult de 4 copii;
- înainte de abandon, deţinuţii apreciază că relaţiile cu soţia erau bune
în 55,6% din cazuri şi proaste în 37% din cazuri ; relaţiile cu copiii
erau bune (83,3%) ;
- deţinuţii consideră în procent de 31,5% soţia vinovată de situaţia
creată, pe ei înşişi în 26% din cazuri, pe ambii în 13% din cazuri,
socrii în 14,8% cazuri, proprii părinţi în 5,6% din situaţii ;

80
- deţinuţii declară că înainte de abandon au simţit faţă de soţie
dragoste (31,5%), indiferenţă (29,6%), milă (13%), ură (13%) ;
faţă de copii au simţit dragoste (74%) sau milă (16,7%) ;
- 53,7% din deţinuţi declară că s-au gândit la consecinţele faptei lor
asupra soţiei şi copiilor ;
- pedeapsa primită e considerată mai grea decât fapta de către 66,7%
din cei chestionaţi, motivând acest lucru prin faptul că copiii nu sunt ai
lor (5,6%), nu e singurul responsabil de tot ce s-a întâmplat (3,7%),
că nu s-a ţinut cont de anumite circumstanţe atenuante (2%), etc.

Motivaţia condamnaţilor pentru “abandon de familie »

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

Tipuri de motive % % penitenciar %
1 Neînţelegeri cu soţia 54,8 3,8 5,6
2 Dezinteres pentru - 22,2 1,9
familie
3 Rea credinţă - 22,2 22,6
4 Tulburări psihice - - 14,9
5 Lipsuri materiale 10,3 13 9,3
6 “Nu a fost căsătorit” 5,7 - -
7 “Voiam să-mi trăiesc 3,8 - -
viaţa”
8 “Îmi îngreunau 3,8 - -
existenţa”
9 Atmosfera din casă 3,8 - -
10 Educaţie precară - - 3,7
11 “Căsătorie forţată” - - 3,7
12 “Pentru a se răzbuna”, 1,9 - 1,9
din orgoliu
13 Neînţelegeri cu socrii 1,9 - -
14 Înşelat de soţie 1,9 - -
15 Nu recunoaşte copiii - 1,9 1,9
16 Iubea altă femeie - 1,9 -
17 Nu poate justifica 3,6 - -
18 Alt răspuns 8,5 7,4 17,8
19 Nu recunoaşte - 1,9 3,7

81
 20 Non-răspuns - 14,7 13
21 Lipsă rechizitoriu - 11 -
22 Total 100 100 100

Analiza atentă a datelor mai relevă câteva aspecte interesante:

„neinţelegerile cu soţia” apare mai frecvent la deţinuţii cu vârsta cuprinsă
între 36 şi 45 de ani (la 66,7% din cei de aceeaşi vârstă), la nerecidivişti
(55,2%), la cei care au doar un copil şi la deţinuţii care provin din mediul
rural (52,9%). În rechizitoriu, găsim la aceste categorii de deţinuţi
consemnate ca motivaţii mai ales “reaua credinţă” şi “dezinteresul faţă de
familie”, la care, personalul din penitenciare, adaugă “imaturitatea afectivă”
în cei priveşte pe condamnaţii din mediul urban.

Deţinuţi condamnaţi pentru « viol »

Date semnificative

- în mod neaşteptat, deţinuţii condamnaţi pentru viol au o vârstă destul de

înaintată: 45% au între 36 şi 45 de ani iar 17,6% au peste 46 de ani ;
- studii: - liceu - 29,7%
- şcoală profesională - 25,3%
- V-VIII clase - 25,3%
- starea civilă: - 39,6% necăsătoriţi
- 20,9% concubinaj, cu copii
- 15,4% căsătoriţi, cu copii
- starea de recidivă: 48,4% recidivişti;
- familia de origine este organizată în 71,4% din cazuri şi doar 3,3% din
toţi deţinuţii investigaţi afirmă că au fost abuzaţi sexual în copilărie;
- 53,8% provin din mediul rural ;
- ocupaţia la data arestării : 27,5% erau pensionari, 24,2% erau patroni
de firme, 8,8% lucrau în domeniul serviciilor, 4,4% erau militari;
- aproximativ jumătate din deţinuţi (45%) recunosc că au fost înşelaţi de o
femeie dar nu oferă explicaţii privind cauzele; apreciem interesant de
remarcat faptul că doar 53,8% din deţinuţii care au comis violuri, se
consideră buni parteneri de sex;

82
- la aceşti deţinuţi găsim o serie de idei eronate care explică în mare
măsură fapta comisă: 49,5% consideră că rolul femeii este de a
satisface plăcerile bărbatului; 67% cred că femeile sunt responsabile
pentru viol din cauza modului cum se îmbracă şi cum se poartă; 37,4%
cred că nu e nevoie ca un bărbat să fie curtenitor cu femeile; 51,6%
apreciază că nu poate fi vorba de un viol în cazul că fostul prieten sau
iubit obligă o femeie să aibă raporturi sexuale cu el (procentul creşte la
67% când este vorba de soţ);
- în ce priveşte vârsta victimelor, procentele cele mai mari le regăsim la
cele de 15-18 ani (23%), la 11-14 ani (17,6%), la 19-21 de ani (13,2%)
şi la femeile de peste 41 de ani (13,2%);
- fapta a fost comisă în spaţiul public (50,5%), în casa victimei (23%), în
casa agresorului (14,3%) sau la un prieten comun (11%);
- victima era cunoscută dinainte în două treimi din situaţii (în 14,3% din
cazuri relaţiile fiind de rudenie).

Motivaţia condamnaţilor pentru “viol”

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

Tipuri de motive % % penitenciare %
1 Sub influenţa alcoolului 33 31,8 31,8
sau drogului
2 Satisfacerea nevoilor 9,8 30,8 24,2
sexuale
3 Provocat de victimă 18,7 2,2 -
4 Din răzbunare 5,5 5,5 8,8
5 La îndemnul prietenilor 7,7 - -
6 Tulburări psihice - 1,1 7,7
7 Pentru a se distra 5,5 3,3 1,1
8 Din plăcerea de a viola - 5,5 -
9 Educaţie precară - 4,4 3,3
10 O iubea - 4,4 3,3
11 Din gelozie - 1,1 -
12 Nu consideră fapta o - - 4,4
infracţiune
13 Nu recunoaşte 19,8 8,8 11
14 Nu poate justifica fapta - - 3,3

83
15 Non-răspuns - 1,1 1,1
16 Total 100 100 100

Deţinuţi condamnaţi pentru « violare de domiciliu »

Date semnificative

- vârsta : 42% au 26-35 de ani iar 30% au 36-45 de ani;

- studii : 40% au V-VIII clase, 20% au absolvit o şcoală profesională iar
18% au terminat liceul ;
- starea civilă : 28% sunt necăsătoriţi
22% sunt căsătoriţi şi au copii
22% trăiesc în concubinaj şi au copii
- starea de recidivă: 52% sunt recidivişti şi 64% au antecedente penale;
- provin mai ales din mediul rural (58%), familia de origine a fost
organizată în 80% din cazuri;
- 40% sunt muncitori necalificaţi, 16% sunt agricultori, 28% nu au nici o
ocupaţie;
- infracţiunea a fost comisă în mediul rural (70%), au acţionat singuri
(64%), deţinuţii apreciază că situaţia lor materială înainte de infracţiune
era bună (34%), medie (44%) şi precară doar în 22% din cazuri;
- victima era dinainte cunoscută pentru 78% din detinuti iar în 22% din
cazuri erau chiar rude;
- după comiterea infracţiunii, 42% din deţinuţi declară că au regretat, iar
34% afirmă că nu au simţit nimic deosebit;
- 58% din cei chestionaţi nu s-au gândit că vor fi descoperiţi iar 74% nu
au luat în calcul consecinţele faptei lor asupra victimei;
- pedeapsa primită e considerată de 76% din deţinuţi ca mai grea decât
fapta comisă .

84
 Motivaţia condamnaţilor pentru “violare de domiciliu”

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

Tipuri de motive % % penitenciare %
1 Sub influenţa alcoolului 26 12 -
2 Pentru a recupera bani 18 8 4
3 Din răzbunare 14 - 6
4 Pentru uşurinţa de a - 12 6
câştiga bani
5 Lipsuri materiale 8 - 6
6 Pentru a se distra 6 - -
7 Din invidie 6 - -
8 Educaţie precară - - 6
9 Pentru a obţine anumite - 6 -
bunuri materiale
10 Tulburări psihice - - 6
11 Neînţelegeri mostenire - 4 -
12 Pentru a se ascunde de - 2 2
urmăritori (a evada)
13 Conflict cu victima - 2 -
14 Din gelozie 2 2 -
15 Pentru a cumpăra droguri 2 - -
16 Influenţat de prieteni - - 2
17 Nu poate justifica fapta 6 - -
18 Alt răspuns 12 - 14
19 Nu recunoaşte fapta - - 2
20 Nu rezultă (nespecificat) - 20 28
21 Lipsă rechizitoriu - 16 -
22 Non-răspuns - 16 18
23 Total 100 100 100

Se impun anumite precizări privind motivaţia infractională:

« alcoolul » apare mai frecvent ca o scuză la condamnaţii cu vârsta de 26-
35 de ani, « răzbunarea » la cei de 36-45 de ani iar « recuperarea unor
sume de bani » la cei de 22-25 de ani. În ce priveste nivelul de şcolarizare,

85
cei cu 5-8 clase insistă pe faptul ca victima le datora bani iar cei cu şcoală
profesională, pe nevoia de răzbunare. La toate acestea, personalul de
penitenciare adaugă impulsivitatea şi carenţele educaţionale.

Deţinuţi condamnaţi pentru « ultraj »

Date semnificative

- vârsta: 44,4% au 26-35 de ani iar 20,4% au între 36 şi 45 de ani;

- studii: - V-VIII clase 37%
- şcoală profesională - 24%
- liceu - 16,7%;
- starea civilă: - 29,6% necăsătoriţi
- 27,8% - căsătoriţi şi au copii
- 20,4% - trăiesc în concubinaj şi au copii;
- starea de recidivă: 59,3% sunt recidivişti;
- familia de origine a fost organizată în 68,5% din cazuri şi avea domiciliul
în mediul urban (57,4%);
- 14,8% erau dependenţi de alcool;
- ocupaţia la data arestării: 16,8% erau muncitori calificaţi, 15% -
muncitori necalificaţi, 9,3% lucrau în agricultură, 48% nu aveau nici o
ocupaţie;
- fapta a fost spontană (92,6%), comisă singur (77,8%), mai ales în
mediul urban (59,3%) şi localizată la nivelul străzii (57,4%);
- victimele au fost, de regulă, bărbaţi (92,6%), aceştia fiind 74% poliţişti,
9,3% funcţionari publici, 5,6% jandarmi, 3,7% magistraţi;
- deţinuţii declară că în timpul comiterii faptei au simţit că fac un act de
dreptate (35,2%), s-au temut (20,4%), au fost nervoşi (16,7%), satisfacţie
(14,8%);
-după consumarea infracţiunii, 46,3% din deţinuţi declară că au
considerat că au făcut o greşeală, 24% au avut un sentiment de teamă
iar 11% au fost satisfăcuţi;
- 46,3% din deţinuţi se cred vinovaţi de fapta comisă, 31,5% dau vina pe
victimă iar 7,4% apreciază că prietenii a avut rolul determinant;
- 81,5% din cei investigaţi apreciază pedeapsa primită ca fiind mai grea
decât fapta săvârşită.

86
 Motivaţia condamnaţilor pentru “ultraj”

Surse Deţinuţi Rechizitoriu Personal din

Tipuri de motive % % penitenciare %
1 Provocat de victimă 59,3 - -
2 Sub influenţa alcoolului 20,4 24 -
(drogului)
3 Pentru că i se făcea o - 3,7 18,5
nedreptate
4 Nu suportă autoritatea - 7,5 16,8
(neîncredere în autorităţi,
nesupunure la legitimare)
5 Conflict sub influenta - 16,6 -
alcoolului (în bar)
6 Surprins în timp ce fura - 7,4 -
7 La îndemnul prietenilor 5,4 - -
8 Din răzbunare 3,7 - -
9 Educaţie precară - - 3,7
10 Pentru a se impune (pentru 1,9 - 1,9
prestigiu)
11 Pentru a se ascunde de - 1,9 1,9
urmăritori ( a evada)
12 Alt răspuns 9,3 1,9 -
13 Non-răspuns - 37 57,2
14 Total 100 100 100

CONCLUZII FINALE
1. Continuarea acestei investigaţii în anii următori se impune pentru
a avea o imagine amplă asupra modului în care delincvenţii români
justifică infracţiunile comise şi modificările acestora în timp. În acest
context vor trebui aduse anumite completări instrumentelor utilizate
pentru a releva aspecte de profunzime, precum:

87
 - momentul şi împrejurările de viaţă când au început să comită
infracţiuni ( existenţa pragului delincvenţial, precocitatea
traiectoriei delincvente, dacă se poate vorbi de o „ucenicie
infracţională”);
- evaluarea gradului de maturizare infracţională;
- relevarea categoriilor de delincvenţi din punctul de vedere al
poziţiei faţă de crimă, de exemplu, „executant” sau „iniţiator”;
- modul în care, diferitele categorii de delincvenţi, îşi reprezintă
reacţiile comunităţii faţă de criminalitate în general, şi anumite
infracţiuni în special precum şi gradul de încredere/neîncredere în
certitudinea pedepsei;
- distingerea, pentru fiecare delincvent, a motivelor exogene
(„oferite” de grupul de apartenenţă) şi a celor endogene
(trăsăturile sale de personalitate, educaţia primită, etc.);
- precizarea în detaliu a relaţiilor care se stabilesc între infractor şi
victimă înainte, în timpul şi după consumarea crimei;
- rolul (ponderea) experienţei penitenciare în geneza recidivei:
învăţarea unor tehnici infracţionale, schimbarea concepţiei despre
viaţă, intrarea într-un grup infracţional constituit, amplificarea
convingerilor infracţionale, ş.a.
- cauzele reale ale renunţării la delincvenţă în cazul recidiviştilor.
2. Considerăm util înfiinţarea în cadrul Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor a unui serviciu (centru) de evaluare a personalităţii
deţinuţilor, în componenţa căruia să fie psihologi, psihiatri, sociologi,
criminologi. Împreună cu specialişti din alte institutuţii, acest serviciu ar
putea realiza, cel puţin pentru deţinuţii cu fapte de o gravitate deosebită
din toată ţara, analize de profunzime şi prognoze privind evoluţia
conduitei lor funcţie de capacitatea criminală identificată.
3. Pentru o bună cunoaştere a stării infracţionale din România -
dinamică în timp şi spaţiu, structură, evoluţii neaşteptate, cazuri
deosebite, urgenţe la nivel de intervenţie, măsuri de prevenire eficace,
etc.-, este nevoie de înfiinţarea unui „Observator al criminalităţii” unde să
fie centralizate toate datele aflate în prezent la diverse instituţii: Ministerul
Justiţiei, Parchetul General, poliţie, jandarmerie, spitale de urgenţă,
pompieri, ş.a. În acest fel, pe baza datelor analizate în mod ştiinţific, vor
putea fi formulate în timp util măsuri de intervenţie adecvate realităţilor
noastre sociale. Toate acestea nu vor putea fi însă realizate fără un
Institut Naţional de Criminologie în structura Ministerului Justiţiei.

88
 Anexa 2

Penitenciarele supraaglomerate

Cel mai mediatizat aspect al închisorilor româneşti actuale este

supraaglomerarea, înţeleasă simplist , ca un decalaj între numărul de paturi şi
cel de deţinuţi. Acest fenomen are o istorie care începe în luna mai 1977, cu
ocazia acordării de către Ceauşescu a unui mare decret de graţiere şi amnistie
de care au beneficiat aproximativ 40.000 de persoane încarcerate.
România avea pe atunci 80 de locuri de detenţie iar după aplicarea
decretului au mai rămas doar 16 (cele 6 centre de reeducare a minorilor au fost
desfiinţate în totalitate). Personalul unităţilor desfiinţate a fost trecut în
economie iar patrimoniul acestor închisori transferat la alte instituţii civile sau
militare. Vara care a urmat a fost foarte „fierbinte“ din cauza ratei foarte mari
de creştere a criminalităţii: în şedinţa Comitetului Politic Executiv din 4
noiembrie 1977 Ceauşescu, informat de evenimentele din ţară, a ordonat ca
toţi infractorii prinşi să fie de urgenţă depuşi în unităţile existente, adică în
cele 16! Astfel a început supraaglomerarea unităţilor de penitenciare, fenomen
care continuă şi astăzi.

În 1999 un grup de experţi au realizat pentru Consiliul Europei un studiu

asupra aglomerării închisorilor şi inflaţiei populaţiei carcerale. Concluziile lor au
stat la baza Recomandării (99) 22 a Consiliului de Miniştri către Statele membre
ale Consiliului Europei privind supraaglomerarea închisorilor şi creşterea
populaţiei carcerale.
Autorii studiului afirmă de la început:
- „Cauzele principale ale supraaglomerării se află în afara sistemului
penitenciar şi deci nu pot fi rezolvate de acesta“.
- motive care acţionează diferit în ţările europene: creşterea delincvenţei
juvenile şi a celei produse de străini sau imigranţi, înăsprirea pedepselor
date de judecători, creşterea gravităţii infracţiunilor comise, introducerea
unor noi infracţiuni în legislaţia penală, amplificarea numărului de
infracţiuni legate de droguri.
- prin supraaglomerare se înţeleg de obicei două situaţii: existenţa prea
multor deţinuţi în comparaţie cu populaţia ţării respective sau numărul de
locuri disponibile (densitate carcerală), ceea ce înseamnă că fiecare
deţinut are un spaţiu insuficient.

89
 Există diferenţe de la o ţară la alta :
- unele ţări menţin un număr scăzut de deţinuţi prin graţieri şi amnistii,
- altele prin excluderea din închisori a alcoolicilor sau a celor care au
refuzat să-şi satisfacă serviciul militar,
- altele prin facilitarea liberării condiţionate.

Definitie : un penitenciar este supraaglomerat atunci când a fost

depăşită capacitatea de cazare a deţinuţilor, condiţiile de viaţă ale acestora
sunt afectate vizibil de acest lucru iar administrarea întregii activităţi de către
manageri se desfăşoară cu mari dificultăţi.
Sunti afectate aspecte esenţiale pentru funcţionalitatea penitenciarului:
- modul cum se asigură securitatea,
- protecţia deţinuţilor şi a personalului,
- calitatea hrănirii,
- calitatea asistenţei medicale şi
- starea de igienă generală a unităţii,
- derularea programelor culturale, educative şi sportive.

Efectele supraaglomerării :
a) la nivelul deţinuţilor
• ample nemulţumiri faţă de calitatea serviciilor la care au dreptul (hrănire,
asistenţă medicală, recreere, sport etc.);
• cresc actele de indisciplină, agresiunile între deţinuţi şi autoagresiunile;
• cresc solicitările de asistenţă medicală şi nemulţumirile deţinuţilor în cazul
în care nu li se acordă;
• creşte contrabanda între deţinuţi cu toate consecinţele care decurg din
aceasta;
• creşte sentimentul de monotonie, ceea ce produce plictiseală, care, de la o
anumită intensitate se transformă în nevroză;
• promiscuitatea favorizează contaminarea şi corupţia deţinuţilor şi
sterilizează orice efort de prevenire a recidivei 1.

1
P. M Mbanzoulou, La reinsertion sociale des detenus, L’Harmatton, Paris, 2000, pag.202.

90
 b) la nivelul personalului
- volumul de muncă suprasolicită personalul;
• apar plângeri frecvente privind condiţiile concrete de muncă din
închisoare;
• creşte numărul de conflicte între personal şi deţinuţi;
• personalul păstrează cu greu disciplina în rândul deţinuţilor;
• sunt frecvente situaţiile în care personalul munceşte suplimentar;
• mulţi membri ai personalului doresc să se transfere în alte unităţi.
c) la nivel managerial:
• actul de conducere se desfăşoară greu;
• prevenirea frământărilor în masa deţinuţilor – refuzuri în masă de a munci
sau de a mânca, evadări, sinucideri etc. – absorb mare parte din timpul
comenzii unităţii;
• condiţiile fizice ale detenţiei se deteriorează vizibil de la o lună la alta;
• sporesc pagubele la toate articolele (veselă, cazarmament, instalaţii), ceea
ce impune anchete, evaluări, stabilirea responsabilităţilor etc.

Factori care diferenţiază în plus sau în minus efectele supraaglomerării :

- depărtarea sau apropierea condiţiilor materiale de standardul prevăzut ;
- numărul condamnaţilor raportat la numărul de paturi;
- durata medie a pedepselor executate de deţinuţi;
- procentul de timp în care deţinuţii îşi petrec timpul în afara celulelor;
- calitatea amenajărilor destinate securităţii închisorii;
- tipul relaţiilor stabilite între personal şi deţinuţi (relaxate sau
tensionate);
- compoziţia etnică a masei de deţinuţi;
- vechimea construcţiei penitenciarului
- stricta ierarhizare a personalului (centralizare excesivă);
- abundenţa ordinelor care suprasolicită personalul ;
- inactivitatea deţinuţilor,
- creşterea numărului de obiecte personale la care au dreptul deţinuţii;
- incompetenţa interpersonală a cadrelor sau deţinuţilor.

91
 Psihologic supraaglomerarea este trăită ca un sentiment de îngrămădire :
- pierderea libertăţii de mişcare,
- creşterea stimulării prin mirosuri, voci, priviri care incomodează,
- imposibilitatea de a controla spaţiu de viaţă şi de a prevedea
evenimentele,
- sentimentul de incomodare reciprocă,
- anularea relaţiilor ierarhice în grupul de deţinuţi
- abundă sentimentele negative (mânie, teamă, depresie),
- diminuează toleranţa în relaţiile interpersonale,
- conduitele celorlalţi sunt etichetate cu severitate.

Concluziile unui studiu privind „Tehnica conducerii închisorilor

aglomerate“, realizat în ianuarie 1989 de George M şi Camelia G – specialişti
la Institutul de Justiţie şi Criminalistică din South Salem – New York, la
cererea Instituitului Corecţional Naţional al Departamentului de Justiţie din
Statele Unite.
Aspecte importante pentru înţelegerea dimensiunilor organizaţionale ale
supraaglomerării:
- durata aglomerării,
- numărul şi sexul celor încarceraţi,
- gradul de securitate şi vechimea instituţiei,
- suprafaţa prevăzută prin proiect pentru fiecare deţinut,
- structura de conducere (centralizată sau descentralizată),
- compoziţia etnică a masei de deţinuţi,
- numărul deţinuţilor care ispăşesc pedepse pentru omor,
- timpul de când durează starea de aglomerare 2.

În ordine, supraaglomerarea începe cu constatarea că :

- deţinuţii sunt mai numeroşi

2
Autorii consideră că în aproximativ 4 ani şi jumătate din momentul declanşării sale, supraaglomerarea atinge maximul
efectelor sale, afectând toate structurile umane şi instituţionale.

92
- pedepsele multora dintre ei sunt de lungă durată.
- creşte numărului deţinuţilor care se îmbolnăvesc
- reabilitarea deţinuţilor este mult mai grea decât înainte.
- serviciile oferite deţinuţilor sunt afectate cantitativ şi calitativ,
- securitatea deţinuţilor şi personalului se realizează cu greu.
- deţinuţii se simt afectaţi în drepturile pe care le au
- detinutii considera că stau în condiţii care sunt „o pedeapsă crudă şi
inumană“.
- creşte uzura echipamentelor şi construcţiilor,
- inspectarea celulelor ia mai mult timp,
- se renunţă la spaţii destinate activităţilor cultural-educative,
- inactivitatea deţinuţilor atinge cote maxime,
- numărul ordinelor creşte
- scade abilitatea personalului de a menţine ordinea şi liniştea,
- personalul intră în concediu medical sau doreşte să părăsească
sistemul
- cresc furturile şi actele de violenţă între deţinuţi
- devin frecvente tentativele suicidare,
- creşte numărul deţinuţilor care solicită o protecţie specială.

Directorii au ierarhizat astfel dificultăţile generate de supraaglomerare:

1 - întocmirea rapoartelor disciplinare,
2 - munca suplimentară,
3 - drogurile,
4 - îmbolnăviri ale deţinuţilor,
5 - plângerile deţinuţilor,
6 - distrugerea obiectelor din dotare,
7 - răzvrătirile,
8 - asistenţa medicală,
9 -instruirea personalului,

93
 10 - contrabanda cu bani,
11 - atacarea personalului,
12 - concediile medicale ale personalului,
13 - tentativele de evadare.

Soluţiilor posibile pentru a conduce un penitenciar aglomerat

Principii
1. „Tehnica conducerii închisorilor, aglomerate nu este semnificativ
deosebită de cea a conducerii închisorilor în general.
2. Conducerea închisorilor aglomerate sau nu, este fundamental
dependentă de iscusinţa, inteligenţa managerială şi de abilitatea de a
conduce a directorilor.
3. Modalităţile de aplicare a principiilor de conducere şi a tehnicilor
corecţionale pot avea şanse diferite de succes în cadrul fiecărei
închisori.
4. Conducătorii de închisori diferite pot folosi aceleaşi metode şi
programe, dar modalităţile lor de implementare vor determina în final
natura fiecărei soluţii manageriale alese.“

Pentru succesul managerial al unui director de închisoare sunt esenţiale:

- competenţa profesională
- imparţialitatea,
- grija de a rezolva problemele importante,
- experienţa în domeniul penitenciar şi
- încrederea în reuşită.

Directorii închisorilor aglomerate adoptă şase stiluri (tehnici) de

conducere:

94
 Prima modalitate de conducere, cea a „consecinţelor naturale“ poate fi
rezumată printr-o expresie comercială: „primeşti ceea ce ai plătit“. Aceasta
înseamnă că un director deschis, cooperant, sincer, care sprijină personalul şi
are o imagine pozitivă asupra vieţii va determina răspunsuri asemănătoare din
partea personalului şi a deţinuţilor. Pentru ca succesul să fie deplin mai este
nevoie ca personalul să fie astfel format încât să poarte un dialog destins
permanent cu deţinuţii iar funcţionarii superiori să asiste şi să sprijine
personalul în muncă, fiind un exemplu pentru aceştia.

Abordarea de tipul „situaţii neprevăzute“ se bazează pe o comunicare

intensă între personal şi deţinuţi pentru a afla în timp util toate problemele şi
frământările acestora. În condiţii de urgenţă, conducătorul devine autoritar. În
orice situaţie el este figura dominantă şi foloseşte procedura ordinelor scrise.
Maniera de „a face mai bine decât a fost făcut“ are la bază
convingerea că „atât personalul cât şi deţinuţii pot fi stimulaţi şi încurajaţi să
reuşească în activitatea lor, dacă li se arată o anumită direcţie de acţiune şi li
se oferă sprijinul necesar (bani şi recunoaştere publică)“. Conducătorii
eficienţi vor ieşi din birouri mergând în unitate pentru a fi aproape de deţinuţi
şi personal, manifestând grijă pentru nevoile acestora.

O altă manieră de conducere este cea a „abordării sistemelor“, adică a

dezvoltării unui sistem de control al climatului din închisoare şi al unei
interacţiuni regulate şi intense cu reprezentanţii deţinuţilor reuniţi într-un
consiliu. Implicarea deţinuţilor în deciziile care-i privesc au rolul de a preveni
dificultăţile înainte de a deveni insurmontabile: informaţiile sunt prelevate
săptămânal sau lunar, evaluate de un comitet operaţional care va propune
măsuri în consecinţă. Toate informaţiile sunt stocate într-o bancă de date şi ele
privesc inclusiv deţinuţii problemă şi întâmplările neobişnuite. „Consiliul
deţinuţilor se întâlneşte periodic în plen şi pe comitete, cu participarea a acel
puţin unui observator din partea administraţiei.“

Abordarea managerială intitulată „necesităţi constructive“ are la bază

ideea conform căreia „trebuie dată deţinuţilor atâta libertate cât este rezonabil
prudent şi să fie încurajată folosirea constructivă şi eficientă a timpului“.
Conducerea închisorii va stimula menţinerea securităţii în instituţie,
comunicarea între personal şi deţinuţi, va rezolva operativ problemele ridicate
de aceştia şi va promova programe de muncă şi educative pentru a ocupa

95
timpul deţinuţilor. La realizarea acestor obiective vor fi utilizate anumite
grupuri de deţinuţi selecţionaţi.

În sfârşit, ultima viziune asupra conducerii închisorilor aglomerate este

cea a „riscului creator“, a cărui filozofie poate fi exprimată astfel: „este
preferabilă o conducere cât de cât deschisă, uneia total restrictive, chiar dacă
ea implică anumite riscuri“. Conducătorul închisorii acordă o maximă
importanţă participării deţinuţilor la programe convins că ei „acordă respect
personalului atâta timp cât acesta nu face ceva care să implice pierderea
acestui respect“. Acest stil de conducere mai are la bază câteva lucruri
verificate în timp: în orice puşcărie există 15-20% din deţinuţi care încearcă să
domine intimidându-i pe ceilalţi (aceştia sunt condamnaţi de regulă pentru
omor); de asemenea, mai există 10-15% deţinuţi care sprijină activ
administraţia. În aceste condiţii, restul deţinuţilor vor adera la gruparea pe
care o percep ca având cea mai mare putere şi influenţă. Deci, „esenţial este să
se stabilizeze un climat instituţional care să permită o comportare pozitivă a
deţinuţilor“. O regulă de bază a acestei modalităţi de conducere este
interzicerea utilizării „informatorilor“ din rândul deţinuţilor. De asemenea se
iau măsuri severe contra deţinuţilor care încearcă să-i intimideze pe ceilalţi.
Toate ordinele sunt transmise deţinuţilor de către personalul de supraveghere
şi nu de ofiţerii superiori (a căror intervenţie ar putea fi interpretată ca o lipsă
de eficienţă a gardienilor).

Alte soluţii posibile:

- angajarea personalului care prezintă aptitudini şi cunoştinţe în mai multe
domenii;
- redistribuirea personalului în zonele unde este mai mult de lucru;
- a permite anumite activităţi cheie înainte de masa de dimineaţă (de
exemplu, folosirea sălii de gimnastică);
- multiplicarea formelor de comunicare între deţinuţi şi personalul
închisorii, pentru a diminua fenomenul de frustrare al acestora;
- informarea operativă a personalului pentru a nu permite răspândirea
zvonurilor;
- acordarea unei atenţii speciale coeziunii şi moralului personalului de
către echipa managerială;
- discutarea cu deţinuţii a problemelor privind fondurile disponibile pentru
anumite servicii şi programe;

96
 - întâlniri periodice cu deţinuţii nou-veniţi pentru a-i ajuta să se
acomodeze la rigorile vieţii de detenţie; informarea deţinuţilor privind
incidentele care au avut loc şi modul cum au fost soluţionate;
- a împiedica orice interpretări privind statutul privilegiat al unor deţinuţi
în raport cu personalul de conducere;
- crearea unei ambianţe plăcute în camerele deţinuţilor şi în sălile de mese
(flori, acvarii, decoraţiuni interioare);
- accesul voluntarilor din comunitate pentru a desfăşura diverse programe
educative; instalarea mai multor posturi telefonice pentru deţinuţi;
- prelungirea programelor educative şi sportive până seara târziu pentru a
răspunde nevoilor deţinuţilor;
- separarea deţinuţilor în camere pentru fumători şi nefumători;
- gruparea deţinuţilor în camere pe cât posibil după meserii şi studii;
- crearea posibilităţilor de a munci în celulă;
- acolo unde locurile de muncă sunt limitate, este de preferat folosirea
deţinuţilor la muncă după 4 luni din momentul pedepsirii pentru
infracţiuni disciplinare grave;
- programarea deţinuţilor la vizita medicală şi în timpul serii;
- monitorizarea incidentelor din unitate pentru a anticipa desfăşurarea
viitoare a evenimentelor;
- instituirea unui sistem de clasificare care să promoveze mişcarea
deţinuţilor către închisori cu nivel mai scăzut de securitate şi mai puţin
aglomerate şi transferul deţinuţilor care creează probleme.

Autorii acestui studiu oferă o concluzie fecundă pentru închisorile

româneşti: „Închisorile aglomerate conduse de directori care sunt dispuşi să
împartă reuşita cu toată echipa, pot fi conduse cu succes“.

…………………………………………………………

97
 Bibliografie obligatorie

- Emilio Mira y Lopez: “Manual de psihologie juridică”, Editura Oscar Print,

Bucureşti, 2007
- Gheorghe Florian: “Prevenirea criminalităţii. Teorie şi practică”, Editura
Oscar Print, Bucureşti, 2005, cap. 2, 3, 4, 6, 7 şi 11
- Gheorghe Florian: “Fenomenologie penitenciară”, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 2006, cap. 1, 3, 4, 5 şi 6
- Gheorghe Florian: “Psihologie penitenciară”, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 2006, cap. 5, 6, 7 şi 9

Bibliografie facultativă

- Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi: “Psihologie judiciară”,

Editura Şansa, Bucureşti, 1992
- Tudorel Butoi: “Interogatoriul”, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2004
- Ioan Buş: “Psihologie şi infracţionalitate”, Editura ASCR, Cluj-Napoca,
vol. 1/2005, vol. 2/2006
- G.Scripcaru, V.Astărăstoaie, P.Boişteanu, V.Chiriţă, C. Scripcaru:
“Psihiatrie medico-legală”, Editura Polirom, Iaşi, 2002
- George Antoniu: “Vinovăţia penală”, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 2002
- Octavian Buda: “Iresponsabilitatea”, Editura Ştiinţelor Medicale,
Bucureşti, 2006
- Sorin M. Rădulescu: “Devianţă, criminalitate şi patologie socială”, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1999
- Tiberiu C. Medeanu: „Crima şi criminalul”, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2006
- Valerian Cioclei: “Mobilul în conduita criminală”, Editura All Beck,
Bucureşti, 1999
- Neculai Zamfirescu: „Investigaţia ştiinţifică a infracţiunilor de omor
rămase cu autori necunoscuţi”, Editura Naţional, Bucureşti, 2000

98