REFERAT

DISCIPLINA: Proceduri din sistemul european privind expulzarea,

azilul, returnarea şi readmisia

TEMA: Libera ciculatie

INTRODUCERE

Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne fac parte

dintr-un concept mai larg , acela al pieţei interne , în care nu este posibilă existenţa frontierelor
interne sau restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor .1
În contextul implementării aquis-ului Schengen în legislaţia statelor membre ale
Uniunii Europene , se impune crearea unor politici comune în domeniile migraţiei, azilului şi
vizelor . În acelaşi context se impune analizarea regulilor privitoare la protecţia datelor cu
caracter personal, dar şi analiza sistemelor informatice implicate în securizarea frontierelor
Statele membre au acte normative care reglementeză libera circulaţie a persoanelor dar,
de cele mai multe ori , aceste acte normative nu sunt rezultatul transpunerii integrale a legislaţiei
comunitare . Totodată, pot apărea situaţii în care se crează un conflict între dreptul comunitar şi
dreptul intern al statelor membre , întâietate având normele dreptului comunitar ,conform
principiului priorităţii.
Abordarea principiului liberei circulaţii a persoanelor nu se poate realiza fără o analiză
comparativă a actelor normative care reglementează acest principiu în câteva state ale Uniunii
Europene .
Libera circulaţie a persoanelor nu are un caracter absolut ci ea poate fi restrânsă pentru
anumite consideraţii expres prevăzute de legislaţia comunitară şi , implicit , de legislaţiile
statelor membre . Un rol important în stabilirea , definirea şi sancţionarea restricţiilor la libera
circulaţie îl are Curtea de Justiţie a Uniuni Europene dar şi instanţele naţionale . Astfel, un
capitol al prezentei cercetări va fi consacrat studiului cazuisticii în domeniul acestor restricţii.
În sens general, globalizarea este un proces dinamic de intensificare şi interconectare a
relaţiilor internaţionale ce produc schimbări structurale pe termen lung în plan tehnic, economic ,
politic şi sociocultural.2
O interesantă comparaţie a fost făcută în literatura de specialitate cu privire la
componetele acestui sistem . Astfel , dacă statul naţional este „mecanicul” acestei
extraordinare „locomotive a istoriei” care este naţiunea , globalizarea afectează
deopotrivă „mecanicul” şi „locomotiva”, încât putem spune că , poate cea mai
importantă contradicţie a lumii post moderne şi a „erei globalizării”este aceea dintre
cele două mari procese ale istoriei : procesul construcţiei naţionale şi procesul
deconstrucţiei etnonaţionale , ambele având caracter de permanenţă a istoriei , doar că în epoca
noastră a atins proporţii planetare şi a îmbrăcat forma unui război holotropic, atrăgând totul în
albia lui :religii, culturi, memorie colectivă , ritualuri , instituţii , grupuri şi popoare.3
Provocările induse de procesul globalizării , precum şi suprapunerea acestuia
cu tendinţele spre regionalizare şi fragmentare generează tensiuni şi factori de risc la
nivel mondial , fapt ce conduce , inclusiv , la intensificarea fenomenului migraţionist.4
Dreptul la liberă circulaţie prezintă atât la nivel regional cât şi în plan local, o serie
de valenţe constând în faptul că acesta reprezintă un factor de progres în dezvoltarea

1
Mihaela Crăcană , Marcel Căpăţână -Libera circulaţie a persoanelor , bunurilor ,serviciilor şi capitalurilor , Ed. Tritonic,
Bucureşti , 2007 , pag. 19
2
Cătălin Zamfir, Simona Ştefănescu -Enciclopedia dezvoltării sociale , Ed Polirom Iaşi , 2007 , pag. 281
3
I. Bădescu , I.Mihăilesccu , I.N. Sava - Geopolitica integrare, globalizare, Ed . Mica Valahie , Bucureşti , 2003 , pag.
113
4
Aurel Vasile Sime, Gabi Eşanu -Migraţie şi globalizare , Ed. Detectiv , 2005 , pag. 238
personalităţii umane, astfel că, prin exercitarea acestui drept omul îsi îmbogăţeşte cunoştinţele şi
îşi dezvoltă sentimentele specifice 18.
Fenomenul globalizării are o serie de efecte pozitive dar şi negative pentru
statele membre ale Uniunii Europene. Chiar dacă noile state membre sunt încântate de
acest nou statut care presupune o arie largă de posibilităţi de liberă circulaţie şi de acces
la piaţa muncii , acestea manifestă o anumită temere cu privire la exodul de „creiere” şi
de plecare a specialiştilor . Chiar şi pe fondul unor măsuri privind blocarea imigraţiei
luate de către statele cu tradiţie în UE, acestea se confruntă cu un val neaşteptat de
imigranţi. Pentru ţările recent aderate la UE , mai există în prezent câteva restricţii
privind libera circulaţie a lucrătorilor , restricţii privite ca măsuri de combatere a
migraţiei ilegale.
Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a munci sau de a căuta un nou loc de muncă
într-un alt stat membru al UE . Acest drept la libera circulaţie a lucrătorilor face parte din
drepturile cetăţenilor comunitari . Totodată aceştia au dreptul de a călători şi de a se stabili
oriunde în Uniune. „Piaţa unică este una dintre valorile de bază ale Europei . Pentru cetăţeni
înseamnă dreptul de a trăi şi munci în orice altă ţară din UE şi de a accesa o gamă largă de
produse şi servicii de calitate la preţuri mici” 19.
La baza libertăţii de circulaţie a persoanelor stă eliminarea oricărui tip de
discriminare ( bazată pe condiţiile de intrare , şedere, deplasare , muncă, angajare sau plata
muncii prestate ) între cetăţenii unui stat membru şi cetăţenii celorlalte state membre ce locuiesc
sau muncesc pe teritoriul acestui stat.

ASPECTE PRIVIND COOPERAREA STATELOR MEMBRE ÎN SPAŢIUL SCHENGEN

Secţiunea I

Politici şi strategii privind libera circulaţie a persoanelor

1. Politica comunitară în domeniul vizelor

Prin reglementarea aquis-ului Schengen la nivelul Uniunii Europene au fost avute în

vedere mai multe obiective şi anume :
▪ înlăturarea contolului persoanelor la frontierele comune Schengen;
▪ aplicarea unor reguli comune care să privească circulaţia persoanelor care trec frontierele
externe ,fără a avea importanţă ce stat din Spaţiul Schengen gestionează frontiera externă;
▪ armonizarea regulilor care guvernează condiţiile de intrare precum şi vizele Schengen ;
▪ separarea terminalelor în aeroporturi şi porturi, acolo unde este necesar, pe călătorii din
interiorul şi din exteriorul Spaţiului Schengen, dar şi pentru cei care călătoresc în interiorul
spaţiului Schengen, şi , bineînţeles , pentru cei care intră sau părăsesc spaţiul Schengen;
Un domeniu important al aquis-ului Schengen este reprezentat de politica comună de
vize. În decursul timpului statele membre s-au confruntat cu o serie de probleme legate de
fenomenul migraţiei ilegale , fapt ce a generat , de exemplu , necesitatea de a elabora anumite
norme de tranzitare a zonelor internaţionale din aeroporturi . Totodată s-a constatat la nivelul
statelor membre că se impune emiterea unor vize cu intrări multiple pentru a se diminua
încărcătura administrativă a consulatelor şi pentru a facilita deplasarea fără probleme a
persoanelor care călătoresc în mod frecvent sau regulat .

2. Politica comună privind migraţia

Semnificaţiile pe care societăţile contemporane le ataşează migraţiei sunt numeroase ,
contradictorii şi schimbătoare , în funcţie de evoluţia unor indicatori economici , culturali , de
securitate colectivă şi de reglementare juridică internaţională. Din complexul dozaj al acestora ,
migraţia ajunge să fie privită uneori ca o „invazie „ a săracilor în lumea dezvoltată , unde aceştia
îşi caută propăşirea economică , dar unde ajung să îngroaşe rândurile marginalilor , ale excluşilor
şi devianţilor; pe scurt migraţia ar fi o „molimă” ce loveşte societăţile occidentale bogate , cu
sau fără voia lor, creîndu-le numeroase probleme. Alteori, migraţia este înţeleasă ca un proces
din care lumea bogată are de câştigat, prin aceea că , ademenind crema intelectuală a societăţilor
sărace , profită de capacitatea acesteia de muncă înalt calificată , fără să fi investit în formarea ei
profesională . Ambele poziţii privilegiază înţelesul economic al fenomenului migraţionist şi
vizează deplasarea efectivă a unor populaţii , în mod definitiv sau temporar.5
Agenda extinderii UE către Europa de Est a adus în prim-plan un criteriu important
pentru aderarea la UE, ce se raportează de fapt la soluţionarea dilemei „libertate de circulaţie
vs. controlul imigraţiei”, şi anume acceptarea acquis-ului Schengen, a standardelor impuse în
acest sens. Au apărut în acest cadru noi întrebari legate de drepturile politice şi sociale ale
cetăţenilor din statele terţe; ar putea ei beneficia de dreptul libertăţii de circulaţie chiar dacă nu
sunt cetăţeni cu drepturi depline ai ţărilor unde sunt rezidenţi? S-a remarcat însă şi dezvoltarea
unor legi comune contra discriminării, în cadrul legislaţiei comunitare, ce contribuie la
„îmbunătăţirea” drepturilor şi la protecţia minorităţilor. Toate aceste demersuri pot fi considerate
ca un efort pentru a găsi un cadru comun al UE vis-à-vis de politica privind migraţia, care să
depăşească diferentele de la nivel naţional, sau „primii paşi” până la includerea politicii privind
migraţia în Tratatul de la Amsterdam ; migraţia a fost subiectul ce a marcat agenda conferinţei
interguvernamentale din 1996/1997 (cooperarea în cadrul celui de-al treilea pilon „Justiţie si
Afaceri Interne”). În acest context imigraţia a fost abordată în termeni de „securitate” şi
„control”.6
Faptul că politica privind migraţia în Tratatul de la Amsterdam a avut o însemnătate
deosebită. Acest moment a reprezentat o etapă în care politicile de cooperare la nivel european ,
mai exact în domeniile în privinţa justiţiei , libertăţii şi securităţii , au fost pe larg reglementate
de legislaţia comunitară şi totodată un moment important în evoluţia politicilor imigraţiei şi
azilului , acestea devenind unele dintre principalele politici ale Uniunii Europene.
Important de menţionat în acest context este şi Directiva 2000/43/EC cu privire la
implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau
etnică . Scopul acestei directive este acela de a crea un cadru pentru combaterea discriminării pe
criteriul originii rasiale şi etnice , punându-se accent pe eficientizarea principiului tratamentului
egal în statele membre . Această Directivă trebuie să se aplice tuturor persoanelor atât în ceea ce
priveşte sectorul public cât şi privat , inclusiv organismele publice , în relaţie cu condiţiile de
acces la angajare, autoangajare şi ocupaţie, inclusiv criterii de selecţie şi condiţiile de recrutare,
indiferent de domeniul de activitate şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv
promovare , accesul la toate tipurile şi nivelurile de orientare vocaţională, formare vocaţională,

5
Cristian Bocancea - Migraţie , aculturaţie şi valori politice , Revista „Sfera politicii „ , nr. 166/2011, pag. 4
6
Cristina Elena Bobu -Politica UE în domeniul migraţiei -mai multe faţete ale aceluiaşi fenomen , Revista „ Sfera
politicii” , nr. 137 , (www.sferapoliticii.ro)
perfecţionare vocaţională şi reconversie, inclusiv experienţa practică de lucru , angajare şi
conditii de lucru, inclusiv demiteri şi remunerare , activarea ca membru şi implicarea într-o
organizaţie de muncitori sau angajatori, sau în orice organizaţie ai cărei membri au o anumită
profesie, inclusiv beneficiile oferite de asemenea organizaţii , protecţie socială, inclusiv
securitate socială şi asistenţa sanitară , avantaje sociale , educaţie, acces la bunuri şi servicii
care sunt disponibile publicului, inclusiv locuire.7
Pornind de la premisa unei noi abordări a fenomenului migraţiei , liderii Uniunii
Europene au stabilit în timpul întâlnirii Consiliului European de la Tampere ( Finlanda ) , din
octombrie 1999 , elementele pentru o politică migratorie comună a UE .Abordarea agreată la
Tampere a fost confirmată în 2004 odată cu adoptarea Programului Haga , care stabileşte
obiectivele de întărire a libertăţii , securităţii şi justiţiei în UE pentru perioada 2005-2010.
Cooperarea europeană trebuie să se bazeze pe politici de integrare a
resortisanţilor ţărilor terţe cu şedere legală. Minorii neînsoţiţi care sosesc în statele membre din
ţări terţe reprezintă un grup deosebit de vulnerabil care necesită o atenţie deosebită şi răspunsuri
adaptate la fiecare caz în parte , în special în cazul minorilor aflaţi în pericol. Aceştia pot cădea
victime ale traficanţilor de persoane, ale grupărilor infracţionale şi nu numai. Acest lucru
reprezintă o problemă delicată şi destul de dificilă pentru statele membre care generează
preocupări comune.
Se poate spune că migraţia este o zonă de dezbatere politică şi de politici publice
efervescentă în ultimele două decenii, ce ne poate oferi, dacă privim în profunzime fenomenul, o
exemplificare a modului în care funcţionează democraţiile liberale, gradul lor de adaptabilitate şi
deschidere faţă de schimbare. La nivel naţional, reacţiile politice faţă de imigranţi reflectă ideile
de naţiune, toleranţă. Pe măsură ce subiectul privind imigraţia, azilul, cetăţenia, a avansat în sfera
preocupărilor politice ale UE în anii ’90, UE a încercat să găsească instrumentele necesare
pentru conturarea unei politici comune în privinţa migraţiei, care nu de puţine ori s-a lovit de
provocarea pe care acest fenomen a adus-o conceptului de suveranitate a statului naţiune.8
Ţara noastră a adoptat Strategia naţională privind imigratia pe o perioadă de 4 ani (
2011-2014 ) , aceasta reprezentând un pas important pe care aceasta îl face în cadrul eforturilor
de modernizare a procesului de gestionare a imigraţiei pe teritoriul naţional.

3 . Politica comunitară privind azilul

Una dintre priorităţile cooperării dintre statele membre ale Uniunii Europene o
reprezintă politica de azil , faţă de care acestea manifestă mult interes . Statele europene au o
lungă tradiţie în a primi pe cei persecutaţi din diverse motive în toate ţările de origine . Din
acest motiv şi din multe altele , este binecunoscut faptul că nucleul identităţii europene este
reprezentat de protecţia drepturilor fundamantale ale omului.
În decursul timpului Uniunea Europeană a adoptat o serie de acte normative
importante cu scopul de a armoniza sistemele diferite de azil ale statelor membre . Astfel, odată
cu adoptarea Tratatului de la Maastricht politica în domeniul azilului se bucură de o atenţie
deosebită din partea statelor membre în contextul cooperării în domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne . Considerată iniţial „ domaine réservé” , legislaţia în domeniul azilului cade sub
auspiciile cooperării interguvernamentale , ceea ce permite fiecărui stat să deţină controlul

7
Art. 3 Directiva 2000/43/EC 10
8
Revista „Sfera politicii” articol „ Politica UE în domeniul migraţiei .Mai multe faţete ale aceleiaşi dileme” de Cristina
Elena Robu ,( www.sferapoliticii.ro)
asupra propriei legislaţii în domeniu. 9
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam la 01 mai 1999 a marcat o nouă etapă
în ceea ce priveşte azilul . Acesta priveşte stabilirea unui „spaţiu de libertate , securitate şi
justiţie” şi conferă instituţiilor Uniunii noi atribuţii pentru dezvoltarea legislaţiei privind
aspectele referitoare azil.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam , Consiliul European adoptă
două programe şi anume : Programul de la Tampere şi Programul de la Haga . Acestea definesc
sistemul european comun de azil , ca parte a zonei de securitate , libertate şi justiţie , pentru
construirea căruia sunt necesare două faze . Prima fază , corespunzătoare perioadei (1999-2005) ,
vizează armonizarea legislaţiei în interiorul Uniunii Europene iar cea de-a doua fază ,
corespunzătoare perioadei ( 2005-2010 ) urmăreşte instituirea unei proceduri comune de azil şi a
aceluiaşi statut pe tot cuprinsul Uniunii pentru toate persoanele care au nevoie de protecţie
internaţională.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam şi pe baza principiilor
elaborate de Consiliul European de la Tampere au demarat demersurile pentru crearea
unui sistem european comun de azil ( SECA ) . Acest sistem presupune că statele membre UE
vor asigura accesul solicitanţilor de azil , beneficiarilor de protecţie internaţională şi membrilor
familiilor acestora la o formă de protecţie şi la justiţie , la integrare socială şi la piaţa forţei de
muncă , cu respectarea principiului nediscriminării.
Un rol important în cadrul legislaţiei privind azilul la nivelul Uniunii Europene îl are
Regulamentul 343/2003 denumit şi Regulamentul Dublin II care integrează principiile
Convenţiei Dublin10 în contextul comunitar . Totodată acesta înlocuieşte această Convenţie .
Cooperarea practică în materie de azil urmăreşte creşterea convergenţei şi asigurarea
calităţii permanente a proceselor decizionale ale statelor membre în domeniul respectiv, în
contextul cadrului legislativ european. În ultimii ani au fost luate deja un număr considerabil de
măsuri de cooperare practică, în special adoptarea unei abordări comune în domeniul
informaţiilor privind ţara de origine şi stabilirea unui program de formare european comun în
materie de azil.11

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND LIBERA CIRCULAŢIE A

PERSOANELOR ÎN DIVERSE STATE ALE UNIUNII EUROPENE

Scurte precizări privind libera circulaţie a persoanelor în România

Ca regulă generală,o directivă impune rezultate şi lasă, în principiu, destinatarilor

ei competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele pentru a le atinge în termenele fixate.
Directiva fixează un termen destinatarilor săi pentru a atinge rezultatele urmărite.12
Astfel, Directiva 2004/38/CE a fixat un termen de transpunere în legislaţia internă
data de 30 04 2006. În legislaţia română această directivă a fost transpusă prin OUG nr.102/2005
9
Diana Zanoschi -Dreptul la azil în UE. Distopia supranaţionalismului , Rev Sfera politicii , nr. 154 , pag. 2
10
Convenţia de la Dublin reprezintă un acord interguvernamental între statele membre ale UE în privinţa azilului
încheiat în anul 1990 dar devenit obligatoriu în anul 1997
11
Preambul la Regulamnetul ( UE) nr. 439/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 19 mai 2010 privind înfiinţarea unui Birou European de Sprijin pentru Azil
12
Augustin Fuerea , Mnaualul Uniunii Europene , Ed Universul Juridic , 2006, pag. 143,144
din 14 06 2005 privind libera circulaţie pe teritriul României a cetăţenilor statelor membre ale
Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European .
În ceea ce priveşte circulaţia cetăţenilor români în străinătate , actul normativ este
Legea 248/2005 . Aceasta stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la
liberă circulaţie în străinătate , precum şi limitele exercitării acestui drept.

Libera circulaţie a persoanelor în Marea Britanie

Cetăţenii români nu au nevoie de viză de intrare în Marea Britanie pentru călătorii de

scurtă şedere de 90 de zile pe semestru.Intrarea fără viză pe teritoriul
Marii Britanii , ca de altfel în toate statele Uniunii Europene , se face pe bază de paşaport sau
carte de identitate valabile. Însă , în ultimii ani se manifestă o creştere majoră a cererilor de azil
în Marea Britanie , fapt ce a determinat autorităţile competente în domeniu din această ţară să ia
anumite măsuri privind stoparea cererilor false de azil .Astfel, în anul 2012 în Marea Britanie a
fost adoptată o lege privind imigraţia şi azilul care reglementează o serie de condiţii privitoare la
instrumentarea mult mai accelerată a solicitărilor de azil . Totodată sunt prevăzute o serie de
impedimente pentru cetăţenii care au intrat în Marea Britanie şi care au rămas în pasivitate în
legătură cu instrumentarea unei cereri de azil.

Libera circulaţie a persoanelor în Germania

Legislaţia germană , mai exact un act normativ intrat în vigoare în 30 iulie 2004 ,
prevede o serie de condiţii privind intrarea şi şederea cetăţenilor străini . Acest act normativ
reglementează două tipuri de şedere : permanentă şi temporară . Legislaţia germană prevede
reguli stricte în ceea ce priveşte refuzul intrării persoanelor pe teritoriul Germaniei .

Libera circulaţie a persoanelor în Italia

În Italia , Parlamentul a adoptat , în iunie 2002 , o legislaţie mai dură în ceea ce

priveşte migraţia.13Astfel, noua lege prevede mărirea numărului de patrule în zona de coastă şi
amprentarea tuturor cetăţenilor din afara UE care doresc să rămână în Italia. Permisele de
rezidenţă sunt legate de permisele de lucru, astfel încât cetăţenii din afara UE trebuie să
părăsească ţara în cel mult 6 luni de şomaj (spre deosebire de 12 luni înainte). Angajatorii italieni
care angajează lucrători străini trebuie să le asigure acestora locuinţă şi să depună o cauţiune care
să acopere costurile trimiterii lor în ţara de origine în caz de şomaj.14

Libera circulaţie a persoanelor în Spania

Ca şi celelalte state membre ale Uniunii Europene şi Spania a adoptat o legislaţie

destul de strictă în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor , legislaţie care este de fapt rezultatul

13
Daniela Luminita Constantin , Valentina Vasile , Diana Preda , Luminita Nicolescu , IER, Studii de impact II ,
Fenomenul migrationist din perspectiva aderării României la UE , Studiul 5 , Bucuresti , 2004 , p 23 ; (www.ier.ro )
14
Daniela Luminita Constantin , Valentina Vasile , Diana Preda , Luminita Nicolescu , IER,Studii de impact II ,
Fenomenul migrationist din perspectiva aderării României la UE,Studiul 5 ,
Bucuresti , 2004 , p 24 ; ( www.ier.ro )
transpunerii actelor normative europene în materie de liberă circulaţie a persoanelor.Astfel,
conform legislaţiei spaniole , unui cetăţean străin i se poate refuza intrarea în ţară pentru faptul
că acesta nu deţine documentele necesare în acest sens sau dacă acestea nu corespund cerinţelor
de valabilitate prevăzute de legea spaniolă.

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL FRONTIEREI DE STAT

Conceptul de management integrat al frontierelor

Noua atmosferă internaţională îşi găseşte expresia şi în mai marea libertate de mişcare
a persoanelor , dar şi a bunurilor. Extinderea interconexiunilor rutelor aeriene , o mai uşoară
obţinere a libertăţii de emigrare , a vizelor , a însemnat , simultan , noi facilităţi pentru activităţile
criminale 15.
Asocierea , destul de des, a fenomenului migraţionist cu globalizarea , privită din
perspectiva economiei internaţionale , a avut drept consecinţă crearea unor incertitudini dar şi a
unor dezbateri politice în Europa unitară. Astfel, administrarea frontierelor externe ale UE
reprezintă una dintre priorităţi dar şi o provocare majoră pe care Uniunea va trebui să le înfrunte
pe viitor. De aceea, este important ca UE să continue dezvoltarea spaţiului de libertate, securitate
şi justiţie .
La nivelul Spaţiului Schengen gestionarea integrată a frontierelor prezintă anumite
particularităţi . Astfel, controlul la frontiere este nu numai în interesul statului membru Schengen
la ale cărui frontiere externe se efectuează , ci în interesul tuturor statelor membre care au
eliminat sau care urmează să elimine controlul la frontierele interne . În aceste condiţii , conform
principiului solidarităţii , statele membre îşi gestionează frontierele externe pentru ele însele dar
şi pentru celelalte state membre. O gestionare eficientă a frontierelor are ca finalitate prevenirea
imigraţiei ilegale de-a lungul frontierelor externe precum şi combaterea imigraţiei ilegale pe
teritoriul statului membru.16
La nivelul ţării noastre , necesitatea securizării frontierei de stat a României ,în
special a celei de nord şi de est, este determinată de creşterea în amploare şi complexitate a
infracţionalităţii transfrontaliere,cu precădere pe direcţia principală est-vest,de
internaţionalizarea fenomenului criminalităţii organizate , proliferarea armelor de distrugere în
masă şi a acţiunilor teroriste în lume , precum şi de generarea condiţiilor favorizante acestor
fenomene prin persistenţa crizei economice , a conflictelor sociale , etnice şi religioase în
unele state din vecinătatea graniţelor României . 17

Fenomenul migraţiei ilegale

Migraţia ilegală reprezintă una dintre cele mai importante manifestări transfrontaliere
ale criminalităţii internaţionale organizate .
În cadrul fenomenului migrator , migraţia ilegală sau clandestină este
caracterizată de folosirea unor mijloace ilicite de către migranţi sau de către grupurile de
migranţi , pentru a părăsi ţările din care provin , pentru a pătrunde în alte state dar şi pentru a
tranzita alte ţări.

15
Ion Suceavă -Interpol la început de mileniu , Ed. Meronia, Bucureşti, 2007 , pag. 31
16
Ion Suceavă -Interpol la început de mileniu , Ed. Meronia, Bucureşti, 2007 , pag. 31
17
IER , Studii de impact III, România şi Republica Moldova -între politica europeană de
vecinătate şi perspectiva extinderii Uniunii europene , pag. 31 , (www.ier.ro )
 Din punct de vedere juridic , migrarea poate fi o expresie practică a năzuinţei fireşti a
omului spre cunoaştere , comunicare şi confort , a cărei evoluţie a condus în epoca modernă la
consacrarea dreptului legitim intitulat „dreptul la liberă circulaţie” al persoanelor.18
Dificultăţile generate de criza mondială au stimulat creşterea criminalităţii
transfrontaliere . Este binecunoscut faptul că această criză este însoţită de o serie de fenomene
secundare. Unul dintre acestea este creşterea criminalităţii care presupune şi intensificarea şi
diversificarea criminalităţii transfrontaliere . Aceasta duce la creşterea numărului persoanelor
care intenţionează să treacă ilegal frontierele statelor şi , implicit , să desfăşoare anumite
activităţi ilegale pe teritoriul acestor state . În decursul timpului a fost studiată cauzalitatea
acestui fenomen .
S-a demonstrat că organizaţiile care se ocupă cu imigraţia clandestină acţionează
pe teritoriul mai multor state , din acestea făcând parte cetăţeni din mai multe ţări . Interesant
este că persoanele care fac parte din astfel de grupări nu sunt numai cetăţeni din statele membre
ale Uniunii Europene ci şi din Federaţia Rusă, Ucraina , Belarus , Republica Moldova , Turcia şi
Iugoslavia. Din aceste grupări fac parte însă şi persoane din ţările de origine ale migranţilor , în
special cei care au şedere legală în ţările de tranzit şi de destinaţie dar şi cetăţeni din ţările de
unde migranţii doresc să se stabilească ( şi care au dezvoltat filiere foarte greu de destructurat ).

Fenomenul criminalităţii transfrontaliere

Libera circulaţie a persoanelor într-un spaţiu amplu a avut însă şi un efect negativ
respectiv a dus la apariţia unor evoluţii semnificative ale fenomenului criminalităţii , în sensul
că a condus la pătrunderea cu uşurinţă şi cu prea puţine riscuri a persoanelor care au comis
infracţiuni în oricare dintre ţările membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Schengen.
Fenomenul criminalităţii transfrontaliere reprezintă un grav pericol atât la adresa
securităţii Uniunii Europene cât şi pentru securitatea fiecăruia dintre Statele Membre,
reprezentând una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă în prezent ţările europene.
Pentru a da o definiţie clară a noţiunii de criminalitate transfrontalieră este necesar să cunoaştem
întinderea şi urmările acestui fenomen la nivelul întregii societăţi . Numai astfel putem stabili în
mod clar cele mai eficace acţiuni şi metode de prevenire şi combatere a acestui fenomen.

RESTRICŢII ALE DREPTULUI LA LIBERĂ CIRCULAŢIE A PERSOANELOR ÎN

SPAŢIUL UNIUNII EUROPENE
Societatea europeană se bazează pe trei elemente de importanţă majoră şi anume :
libertate , securitate şi justiţie , elemente care reprezintă , de altfel, baza integrării europene .
Numai o cooperare susţinută între statele membre ale Uniunii Europene poate duce la
îndeplinirea acestor deziderate . În mijlocul acestei zone de libertate , securitate de justiţie sunt
cetăţenii europeni care beneficiază de o serie de drepturi fundamentale printre care şi dreptul la
liberă circulaţie .
În acest context cetăţenii europeni au posibilitatea de a călători ca simpli turişti în
mod liber în oricare dintre ţările Uniunii Europene , de a alege în mod liber ţara în care să
locuiască permanent sau temporar , în care să muncească sau să studieze.Acestea reprezintă o
concretizare a principiului liberei circulaţii a persoanelor .
Libera circulaţie a persoanelor se concretizează într-o întreagă serie de drepturi
subiective , a căror efectivitate este garantată prin mecanismele de protecţie pe care le conţine

18
Cristian Florin Popescu ,-Lume în mişcare . Aspecte juridice şi manageriale privind migraţia , Ed. Prouniversitariia ,
2006 , pag.39
propriul ordin comunitar. În acest sens ,în ciuda dificultăţilor cărora trebuie să le facă faţă,
dezvoltarea principiului libertăţii de circulaţie a persoanelor în înaintarea procesului de integrare
,pentru a depăşi cadrul acestor consideraţii iniţiale ,trebuie să aibă în vedere că în însăşi raţiunea
de a fi a acestui principiu rezidă legătura cu idea de cetăţenie .Această legătură a devenit
evidentă încă de la primele încercări de a intensifica dimensiunea politică pe care o conţine
procesul de integrare europeană, ceea ce permite receptarea sensului liberei circulaţii a
persoanelor ca unul dintre elementele definitorii ale unei asemenea cetăţenii.

CONCLUZII

Datorită faptului că dreptul comunitar european este aplicabil în mod direct şi imediat în
ordinea juridică internă a statelor membre , norma comunitară se întâlneşte , la acest nivel , în
mod firesc , cu norma naţională.19
Astfel , în practică se pot ivi situaţii în care se pune problema unui conflict între norma
comunitară şi cea naţională. Întrebările care se pun sunt următoarele : cum se va rezolva acest
conflict ? Ce normă juridică va avea întâietate ? Răspunsurile la aceste întrebări sunt foarte
simple .Unul dintre principiile de drept comunitar este acela al primordialităţii dreptului
comunitar în raport de norma naţională ceea ce presupune că , în eventualitatea unui conflict
între aceste norme, va avea întâietate norma de dreptcomunitar.
Libera circulaţie a persoanelor reprezintă un fenomen în continuă evoluţie şi
transformare,cu toate consecinţele pozitive şi negative care decurg din aceasta. Legislaţia
comunitară şi, implicit, cea naţională a statelor membre , trebuie să se adapteze rapid acestor
schimbări . Mai mult decât atât , criminalitatea transfrontalieră dobândeşte noi forme de
manifestare odată cu evoluţia tehnologiei şi cu descoperirea de către infractori a anumitor lacune
legislative . Confruntate cu această realitate , statele membre trebuie să fie în orice
moment pregătite să facă faţă acestor noi provocări. Dar nu trebuie să se neglijeze deloc
faptul că între statele membre trebuie să existe o bună colaborare şi că , numai astfel, se
poate preveni fenomenul infracţional transfrontalier dar se poate realiza şi un climat
favorabil unei libere circulaţii a persoanelor în spaţiul Uniunii Europene .

19
Augustin Fuerea, Manualul UE , Ed Universul Juridic , 2006,pag. 171