Legile migratiilor

Doctrina care reglementeaza migratia

Migraţia este fenomenul care constă în deplasarea unor mulţimi de persoane dintr-un teritoriu în
altul. Imigraţia reprezintă totalitatea intrărilor într-o ţară iar emigraţia totalitatea ieşirilor dintr-o
ţară. Migraţiile reprezintă un fenomen la fel de vechi precum omenirea. Epoca modernă dar mai
ales cea contemporană au cunoscut o diversificare a fenomenului migraţieişi o creştere constantă
a numărului migranţilor.

Legislaţie cu privire la migraţii.

Cele mai importante legi internaţionale cu privire la migraţii sunt următoarele*

•Convenţia O.N.U. din 1952 , semnată de (130 de ţări, prevede obligaţia de a nu trimite
refugiaţii într-o ţară în care sunt în pericol şi de a le furniza asistenţă şi protecţie.

•Convenţia O.N.U. din 1990 prevede protecţia drepturilor muncitorilor migranţi şi a membrilor
familiilor lor.

Anexa nr. 1.a. Legislaţia privind migraţia în UE Politica comună în materie de azil şi
imigraţie care se are în vedere după 1999 se bazează pe următoarele elemente:

- parteneriatul cu ţările de origine; - un sistem european comun în materie de azil (standarde

comune pentru o procedură corectă şi eficientă de azil, condiţii minime de recepţie a
solicitanţilor de azil, aproprierea regulilor de recunoaştere şi conţinutul statutului de refugiat);

- tratament corect pentru cetăţenii ţărilor terţe (cetăţeni ce locuiesc pe teritoriul UE: drepturi şi
obligaţii comparabile cu ale cetăţenilor comunitari; nediscriminarea economică, socială şi
culturală; măsuri de combatere a rasismului);

- managementul fluxurilor migratorii (cooperare între ţările de origine şi ţările de destinaţie;

campanii de informare cu privire la posibilităţile legale de migrare; prevenirea traficului cu fiinţe
umane; politică comună în materie de vize şi documente false). Printre măsurile luate pentru
administrarea fluxurilor migratorii în UE se numără: introducerea treptată a managementului
integrat coordonat la frontiere şi măsuri de combatere a imigraţiei ilegale.

1. Introducerea treptată a managementului integrat coordonat la frontiere

Acordurile de la Schengen (1985, 1990 cu intrare în vigoare din 1995) reprezintă măsurile cele
mai importante în privinţa punerii în aplicare a principiilor privind trecerea frontierelor. Astfel,
prin Convenţia de Aplicare a Acordurilor de la Schnegen1 a fost înlăturat controlul la frontierele
interne pentru toate persoanele indiferent de naţionalitate, dar s-au luat măsuri de întărire a
controlului la frontierele externe: politică comună în domeniul vizelor, cooperare şi schimb de
informaţii între poliţiile şi instituţiile judecătoreşti din ţările membre, la frontierele externe
cetăţenii Uniunii pot intra prin simpla legitimare, în timp ce cetăţenii terţelor ţări au nevoie de
viză de intrare pentru spaţiul Schengen (în toate aceste ţări dacă doresc, guvernele pot cere vize
de intrare speciale). Ţările din Europa Centrală şi de Est candidate la UE au beneficiat şi ele de
ridicarea vizelor în ultimii ani, România obţinând această facilitate din anul 2002. Ca instrument
tehnic s-a creat Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) ce include şi furnizează informaţii cu
privire la eliberarea de vize şi intrarea în UE a unor cetăţeni din terţe ţări, sistem ce poate fi
accesat doar de poliţia şi de autorităţile ce asigură controlul de frontieră, asigurând astfel
cooperarea între poliţiile de frontieră a ţărilor UE.

Consacrarea interna si internationala a dreptului la libera

circulatie
Dreptul la libera circuiate este un drept care asigurä libertatea de miscare a cetäteanului, adica
posibilitatea acestuia de a circula în mod liber pe teritoriul unui stat. Orice asemenea persoanä,
indiferent dacä are cetätenia aceluj stat sau are calitatea de strain apare ca titular al acestui drept.
In doctrina, exista opinia potrivit cäreia dreptul la libera circulate cuprinde trei drepturi distincte:
dreptul la libera circulate în interiorul frontierelor unui stat, dreptul unei persoane de a-si
stabili liber resedintä pe acelasi teritoriu si dreptul la libera circulate între 2 state.

În legatura cu libera circulare pe teritoriul României, legea fundaméntala (art. 25) asigurä
posibilitatea pentru orice cetätean de a circula liber, nestânjenit pe teritoriul statului nostru si de
a-si stabili resedinta sau domiciliul ìn orice localitate. Libera circulatie nu exclude respectarea
legilor privind domiciliul, resedinta, proprietatea. Cât priveste libera circulatie a cetätenilor
romàni în sträinätate, ea este de asemenea garantatä prin permiterea emigrärii si a revenirii ìn
tara. Constitutia valorificä o regula ce rezultä din documéntele juridice internationale în materie
în sensul cäreia orice persoanä este libera sä päräseascä orice tarä, inclusiv propria tara. De
asemenea, orice om care se aflä în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber si
de a-si alege liber resedinta.

Reglementärile legale privind actele de identitate, pasapoartele sau celelate documente, cele
privind trecerea frontierelor si în general actele privind starea civilä a persoanelor nu sunt si nu
pot fi considerate ca restrictii Ia libera circulatie a persoanelor, ci dimpotrivä confera un cadru
eficient si civilizat exercitärii acestui drept. Bineìnteles, aceste reglementäri trebuie sä nu
suprime prin tehnici sau proceduri abuzive, dreptul omului la libera circulatie.