Aequo animo accipe necessaria- Accepta cu seninatate ceea ce e inevitabil-Seneca

Lucius Annaeus Seneca, cunoscut şi ca Seneca cel Tânăr, s-a născut la Cordoba (Spania)
în anul 4 î.Hr., dar şi-a petrecut viaţa la Roma, unde a şi murit în anul 65 d.Hr. A fost un
important filozof spaniol-roman şi unul dintre cei mai buni oratori din Imperiu, avocat,
scriitor (cunoscut pentru lucrările sale cu caracter moral) şi om politic. Este considerat
una dintre figurile de frunte din filozofia stoică, ale cărui idei au servit ca exemplu şi
inspiraţie pentru filozofi, intelectuali şi gânditori religioşi importanţi. Din viaţa lui
Seneca înainte de anul 41 d.Hr. nu se cunoaşte mare lucru, iar ceea ce se ştie este
datorită celor scrise de Seneca însuşi. Oricum ar fi, el provenea dintr-o familie distinsă,
aparţinând celei mai înalte societăţi hispanice, într-un moment în care provincia
Hispania era în plină expansiune în cadrul Imperiului Roman. Seneca excelează ca
gânditor, atât ca intelectual şi politician, cât şi ca orator desăvârşit, fiind o figură
predominantă în politica romană, cât şi unul dintre cei mai admiraţi, influenţi şi
respectaţi senatori. Având un prestigiu extraordinar şi influenţă politică, el a fost ţinta
atât a duşmanilor, cât şi a binefăcătorilor. În anul 41 d.Hr., a fost condamnat de
împăratul Claudius la opt ani de exil în Corsica după iluzia de a fi comis un adulter cu
Julia Livilla, sora lui Caligula. Stoicismul lui Seneca este o doctrină care se bazează pe
filozofia practică, în principal pe moralitatea omului, lăsând la o parte abordarea logică
şi fizică cum am văzut la stoicismul tradiţional.
Stoicismul său a căutat în principal reînnoirea doctrinei stoice, printr-o serie de
propuneri care să consolideze şi să promoveze domeniul eticii. A exprimat sfaturi şi
reflexii înţelepte legate de morală şi de modul cum toate fiinţele umane ar trebui să aibă
grijă de ele însele, pentru a fi de folos celorlalţi, atingând un nivel de trai mai bun.
Ca scriitor, Seneca a intrat în istorie ca unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai Noului
Stoicism, alături de Epictet şi Marcus Aurelius. A acceptat împărţirea filozofiei în logică,
etică şi fizică şi a conceput-o ca pe o cale spre înţelepciune, ca „studium virtutis”. Fiind
filozof, om de stat şi dramaturg, s-a remarcat pentru a fi moralist, o trăsătură comună a
filozofiei spaniole, şi pentru obiceiurile sale de viaţă austere, care nu aveau nimic de a
face cu acumularea unei mari averi ca om politic
Seneca şi-a conceput existenţa ca pe o cale spre virtute, pentru că îşi cunoştea
slăbiciunile şi imperfecţiunile. Filozofia este cea mai bună şcoală pentru o conştiinţă ce
doreşte să se educe şi să-şi depăşească slăbiciunile. Nu a fost un gânditor sistematic, ci
un scriitor care s-a lăsat dus în perspicacităţi şi reflecţii specifice. Tendinţele sale
moraliste îl încadrează în istorie ca cel mai înalt reprezentant al stoicismului şi al
moralismului roman după declinul complet al Republicii. Societatea romană îşi pierduse
valorile strămoşilor şi degenerase în turbulenţă amorală, lipsită de etică şi interesată
doar de căutarea plăcerii materiale, ceea ce a dus la propriul declin.
Înţelepciunea sa a constat în meditarea asupra binelui, a bunei guvernări, a libertăţii,
demnităţii, frumuseţii şi morţii, folosind un criteriu flexibil, departe de postulatele
dogmatice. A practicat indiferenţa faţă de bunurile materiale şi inclusiv faţă de moarte.
Iubea natura şi raţiunea, era imperturbabil faţă de pasiuni şi dorea un tratament uman
pentru sclavi
Stoicul fuge de mulţime, pentru că este interesat doar de „aplauzele interioare”,
sărbătorind bătrâneţea: „Ce dulce este să-ţi epuizezi pasiunile şi să le laşi deoparte!
Seneca nu pretinde că ştie totul, dar se mulţumeşte să înveţe să trăiască cu seninătate şi
integritate. Patria înţelepţilor este omul; nu trebuie să închidem uşa semenilor noştri.
Cei răi sunt doar persoane care greşesc, iar antagoniştii noştri pot fi cei mai buni
profesori.
Sa acordam acestei trufase neindurari satisfactia orgoliului facil si sa pastram o
respectuoasa tacere in fata destinului acestui om rar, sortit sa fie, si dupa moarte,
victima nebuniei neroniene si a decaderii epocii. E singurul raspuns pe care acest suflet
mare il merita.” – G. GUTU-in cartea Lucius Annaeus Seneca viata timpul si opera
morala.

Opera
Aequo animo accipe necessaria- Accepta cu seninatate ceea ce e inevitabil-Seneca

Ca scriitor, Seneca a intrat în istorie ca unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai Noului
Stoicism, alături de Epictet şi Marcus Aurelius. A acceptat împărţirea filozofiei în logică,
etică şi fizică şi a conceput-o ca pe o cale spre înţelepciune, ca „studium virtutis”. Fiind
filozof, om de stat şi dramaturg, s-a remarcat pentru a fi moralist, o trăsătură comună a
filozofiei spaniole, şi pentru obiceiurile sale de viaţă austere, care nu aveau nimic de a
face cu acumularea unei mari averi ca om politic
Stoicismul său a căutat în principal reînnoirea doctrinei stoice, printr-o serie de
propuneri care să consolideze şi să promoveze domeniul eticii. A exprimat sfaturi şi
reflexii înţelepte legate de morală şi de modul cum toate fiinţele umane ar trebui să aibă
grijă de ele însele, pentru a fi de folos celorlalţi, atingând un nivel de trai mai bun.

Lucrările pe care Seneca le-a lăsat posterităţii pot fi împărţite în patru secţiuni:
dialoguri, scrisori, tragedii şi epistole, cât şi o carte despre „Ştiinţele Naturii”. Toată
filozofia sa este rezumată în aceste lucrări. Nu a scris nicio lucrare sistematică despre
filozofie; gândirea sa filozofică, ideile sale stoice, sunt exprimate în toată opera sa
Dialogurile” sunt zece lucrări, toate de natură morală, care au fost păstrate într-un
manuscris din Biblioteca Ambrosiană. Lucrarea „Despre mânie”=DE IRA, este un dialog
larg ce a fost scris pentru fratele său Novato, la dorinţa acestuia de a scăpa de „furie”.
În ultimi trei ani de viaţă scrie „Epistolele morale către Lucilius”=EPISTULAE
MORALES AD LUCILIUM, unde exaltă libertatea şi egalitatea oamenilor, pune sclavia
sub semnul întrebării şi cere compasiune pentru cei inferiori. Cere respect pentru
natură, avertizează asupra declinului rapid al naţiunilor, laudă austeritatea şi
avertizează asupra influenţei maselor în viaţa politică. În aceste epistole Seneca oferă tot
felul de sfaturi înţelepte şi reflecţii lui Lucilius, un prieten, care se presupune că lucra ca
avocat roman în Sicilia.
Frazele lui Seneca se numără în sute şi toate sunt cu adevărat extraordinare. Nu degeaba
gândirea sa a rupt barierele timpului şi este pe deplin valabilă în lumea de astăzi.
Gândirea sa filozofică s-a răspândit de-a lungul timpului în tot Occidentul, fiind unul
dintre puţinii filozofi romani care s-a bucurat întotdeauna de o mare popularitate
Seneca şi-a conceput existenţa ca pe o cale spre virtute, pentru că îşi cunoştea
slăbiciunile şi imperfecţiunile. Filozofia este cea mai bună şcoală pentru o conştiinţă ce
doreşte să se educe şi să-şi depăşească slăbiciunile. Nu a fost un gânditor sistematic, ci
un scriitor care s-a lăsat dus în perspicacităţi şi reflecţii specific
Alte opere
Tragedii-Agamemnon
-Medeea
-Oedipus
-Troades
.