Examinarea pacientului neurologic-

culegerea de date necesare întocmirii

planului de îngrijirire
Neurologia = stiința medicală ce se ocupă cu studiul bolilor și afecțiunilor sistemului nervos .

Examenul unui pacient cu o afecțiune neurologică cuprinde:

1. Interviu

2. Examen fizic

3. Examinări paraclinice

1- În cadrul interviului se cercetează simptomele funcționale sugerate de către pacient (dacă starea
sa o permite ):

-Durere

-Tulburări de mers

-Tulburări sfincteriene

-Tulburări de limbaj

-Tulburări psihice

2- Examenul fizic este examenul neurologic propriu zis:

Se testează :

Sensibilitatea

Motilitatea

Tonusul muscular

Contracțiile și mișcările involuntare

Coordonarea mișcărilor

Stațiunea și mersul

Examenul echilibrului

Reflexele

Troficitatea

Limbajul
 Nervii cranieni

Tulburări ale stării de conştienţă

Tulburări sfincteriene

Sensibilitatea
Tulburări - subiective

Senzație de înțepături

furnicături

amorțeli

dureri spontane

- obiective sensibilitatea -superficială tactilă

termică

dureroasă

- profundă

Tulburări ale sensibilității- anestezie

hipoestezie

hiperestezia

Motilitatea

-pentru depistarea deficitului motor și al forței musculare

Modificări- Pareza

Paralizie

Hemiplegie

Paraplegie

Monoplegie
 Tetraplegie

Tonusul muscular
Pacient relexat , medicul mobilizeză pasiv fiecare membru .

Tonus normal - pacientul opune o rezistență slabă.

Tulburări - hipertonie

Hipotonie

Contracții și mișcări involuntare

Tremurături- boala Parkinson, basedow, alcoolism

Contracturi- tetanie , tetanos, tumori cerebrale

Mișcări coreice- leziuni extrapiramidale,coreea huntington

Convulsii tonico-clonice- crize epileptice

Coordonarea mișcărilor
Se cere pacientului sa execute anumite mișcări :

Index nas

Călcâi- genunchi

Mișcări rapide de supinație- pronație .

Tulburări = ataxie- tabes , leziuni cerebeloase

Statiunea si mersul
Observarea pacientului în staționare: ortostatism

vârful picioarelor

călcâie

caracterul mersului

Tulburari de mers
Necoordonat, aruncă picioarele lovind pământul cu călcâiele - tabes

Mers cosit - hemiplegie în stadiul de recuperare

Mers ebrios ,oscilant, instabil –leziuni cerebeloase

Echilibrul

Ortostatism – proba brațelor intinse

Tulburări cerebeloase- pierde echlibrul cu ochii deschiși

Leziuni vestibulare- pierde echilibrul la închiderea ochilor

Reflexele
Se cerceteaza - ROT(reflexe osteo tendinoase) -cu ciocănelul de reflexe –

pot fi:

exagerate-lezarea căilor piramidale

diminuate

abolite-comă , atrofii , tabes

- cutanate

abdominal

plantar

-de postură

babinski- reflex patologic

Troficitatea
Patologic - atrofii musculare , de obicei de origine periferică- poliomielita

Limbajul
Tulburări de vorbire- afazia - imposibilitatea exprimării și înțelegerii cuvintelor

- dizartrie - imposibilitatea articulării cuvintelor- pronunțare

-disfazia-bâlbâiala

-dislalia- imposibilitatea de a pronunța anumite sunete

Tulburări ale stării de conştienţă

Tulburări cantitative:

Starea de obtuzie

Starea de habetitudine

Starea de torpoare

Starea de obnubilare → percepţie întârziată prin lentoare, dificultatea

procesului asociativ

Starea de stupoare

Starea de sopor

Starea comatoasă → reducerea până la suprimare a perceptivităţii şi

reactivităţii

Se modifică natura răspunsului faţă de excitanţi

Sunt afectate funcţiile vegetative, constantele

hidroelectrolitice şi umorale

Tulburări calitative:

De tip delirant → dezorientare psihică, temporală, tulburări de percepţie (halucinaţii)

Starea oneiroidă → confuzie, dezorientare, îndepărtare de lumea reală, reprezentări

senzoriale fantastice

Starea amentivă → dezorientare auto-alopsihică şi temporală totală, absenţa conştiinţei propriului

eu, incoerenţa gândirii, vorbirii, îndepărtarea totală de lumea reală

Starea crepusculară → doar automatisme motorii ce pot determina desfăşurarea unui

comportament ordonat, coerent

Halucinaţii, idei delirante → automatism comportamental

Tulburări sfincteriene

Tulburări de deglutiție

Retenţie urinară şi/sau materii fecale

Incontinenţă urinară şi/sau materii fecale

Tulburările sfincteriene pot fi cauzate de abolirea controlului voluntar asupra reflexelor de

micţiune şi de defecaţie sau de abolirea acestor reflexe.
Examenul nervilor cranieni
I olfactiv - senzorial pt miros-anosmie-pierderea mirosului

II optic - senzorial pt vedere- amauroza

III oculomotor - ptoza pleopelor superioare.; diplopie -vedere dublă ; midriază

IV patetic - nerv motor- diplopie

V trigemen – paralizie facială, trismus , anestezia feței,anestezia mucoasei mucoale, nazale

VI oculomotor extern – diplopie , strabism

VII facial- motor paralizia feței

VIII acustico –vestibular –senzitiv- surditate, nistagmus, tulburări de echilibru

IX glosofaringian -mixt- tulburări de deglutiție, de gust, refluarea lichidelor pe nas

X- pneumogastric (vag) –tulburări de ritm cardiac, respiratorii, digestive

XI spinal- paralizia laringelui, vălului palatin, mușchiul trapez, sterno-cleido -mastoidian

XII hipoglos -motor- hemiparalizia și hemiatrofia limbii, tulburări în articularea cuvintelor

masticație, deglutitie

Semiologia afecțiunilor neurologice

Anizocorie-inegalitate pupilară

Nistagmus- mișcări involuntare ale globilor oculari sub forma de oscilații ritmice

Hiperexcitabilitatea- reacții exagerate de răspuns ale țesuturilor și/sau organelor

Convulsie- succesiune de contracții involuntare , puternice a unor grupe musculare sau a întregii
musculaturi.

Sensibilitate- proprietatea unor părți din SN de a recepționa ,transmite sau percepe

excitațiile

Paralizie - diminuarea sau dispariția funcției motorii musculare

Migrena – sdr . caracterizat prin crize paroxistice de cefalee cu localizare predominant

hemicraniană însotit de obicei de obicei de tulburări digestive, vasomotorii și/sau tuburări
auriculare

Nevrita – inflamația unui nerv

Deficit- pierdere
Tulburări de comportament- termen imporiu utilizat deseori pentru desemnarea
deficiențelor de adaptare ce caracterizează psihopatiile

Examinarea pacientului neurologic

În afecțiunile neurologice culegerea de date necesare elaborării și efectuării planului de îngrijire
este una dintre cele mai importante etape .

Asistentul medical trebuie să evalueze pacientul amănunțit , și în funcție de cele 14 nevoi

fundamentale să realizeze planul de îngrijire, corect și complet , având în vedere că acest tip de
afecțiuni au repercursiuni asupra independenței pacientului în ansamblu , bolile neurologice
afectând marea majoritate a aparatelor și sistemelor din organismul uman.

Asistentul medical ce îngrijeste pacienți cu afecțiuni neurologice trebuie să posede noțiuni

avansate de anatomie și fiziologie, să cunoască semnele și simptomele principalelor afecțiuni
neurologice, metodele de evaluare și testare a principalelor funcții reflexe ale pacientului.

Asistentul medical trebuie să stăpânească la perfecție tehnicile și manevrele

necesare îngrijirii pacienților inconstienți și comatoși - multe afecțiuni la nivelul sistemului nervos
evoluează inevitabil spre această stare , să posede stăpânire de sine și răbdare , deoarece mulți
dintre pacienții neurologici sunt afazici , suferă de tulburări de vorbire sau de înțelegere,tulburări
de deglutiție ,tulburări sfincteriene , pacienții sunt speriați ,uneori necooperanți etc..

Asistentul medical ce lucrează cu pacienții cu afecțiuni neurologice trebuie să cunoască

tehnici de prim ajutor, reanimare, resuscitare și suport vital deoarece în marea majoritate a
afecțiunilor neurologice/ neurochirurgicale situațiile imprevizibile se desfasoară cu mare rapiditate
, pacientul din cauza afecțiunii poate dezvolta complicații masive în orice moment și poate fi
pierdut .

Culegerea de date necesare, la pacientul neurologic conform tehnicilor cunoscute se realizează fie
prin interviu cu pacientul – în cazul în care acesta este conștient – fie de la anturajul acestuia , în
cazul în cazul pacientul este inconstient sau are tulburări de exprimare / vorbire / înțelegere.

Pacientul rămâne un colaborator în timpul interviului răspunsul pacientului / în măsura în

care este posibil / va fi consemnat , pentru evaluarea sa fiind necesare o serie de tehnici și probe.

Istoricul bolii și cauzele care au dus la afecțiunea neurologică este de mare importanță ,
deoarece vom analiza factorii favorizanți și determinați ai afecțiunii, în asa fel încit prin
satisfacerea acelor nevoi putem îmbunătăți prognosticul pacientului îngrijit de către noi.

EX: La un pacient cu AVC , ce prezintă și hemiplegie vom descoperi , că în marea

majoritate a cazurilor , pacientul a avut un dezechilibru în alimentație ceea a dus la o dislipidemie
combinată cu alterarea nevoi de a avea o bună circulație ( HTA cu fibrilație atrială)

În virtutea principiilor Virginiei Henderson , în planul de îngrijire trebuie să corectăm mai

multe manifestări de dependență din urmatoarele nevoi:
Nevoia de a se alimenta ,

nevoia de a se misca si a avea o bună postură ,

nevoia de a avea o bună circulatie ,

nevoia de a comunica,

de a avea tegumentele integre,

de a se realiza etc

OBSERVAȚIA manifestărilor de dependență

Pentru depistarea obiectivă a manifestărilor de dependență , examinarea pacientului în neurologie
, este necesară a se face pe segmente:

-Examenul craniului și al feței

-Examinarea trunchiului și al coloanei vertebrale

-Examenul local în leziunile nervilor periferici

-Examinarea generală a pacientului cu implicații neurologice

Examenul craniului și al feței

La observarea capului și al craniului putem decela modificări de formă ale craniului și ale
masivului facial și de apariție a unor procese patologice.

Cauzele cele mai frecvente fiind craniostenozele, malformatii congenitale , leziuni

traumatice , tumori epicraniene , procese supurative , expresii ale unor afecțiuni generale ca și ale
unor boli de sistem.

Ex: în microcefalie dimensiunile exterioare ale craniului sunt mai mici, coexistînd de regulă cu o
deficiență mintală de diferite grade, iar în hidrocefalie craniul este mărit de volum – aceeași
mărire de volum se poate observa și în tumorile de fosă posterioară cu evoluție lentă.

Acrocefalia ( oxicefalia) – craniul are diametrul transversal mărit cu turtirea capului în sens antero-
posterior

Trigonocefalia - fruntea este îngustă , craniul are aspect de triunghi.

Scafocefalia ( dolicocefalia) diametrul antero-posterior mult mărit, bolta are formă ogivală.

Dizostoza cranio-facială sau boala lui Crouzon asociază malformații cranio-faciale cu tulburări
oculare,maxilarul superior este atrofiat, nasul turtit,voluminos, exoftalmie bilaterală.
Plagiocefalia- sinostoze asimetrice ale suturilor craniene , turtire pe o parte a capului cu bombarea
pe partea opusă

În traumatismele cranio-cerebrale se înregistrează leziuni închise și /sau deschise de la

nivelul craniului la nivelul feței ca și leziunile asociate ale trunchiului și membrelor la
politraumatizați.

Se mai pot vizualiza echimoze ale pielii capului , retroauriculare, mastoidine sau ale
masivului facial însoțite sau nu de :

Otoragia-

Otolicvoreea -constă în scurgerea de LCR pe calea conductului auditiv extern .

Epixtaxis

Rinolicvoreea - constă în scurgerea de LCR prin fosele nazale.

Aceste manifestări pot aparea și ca incidente după intervențiile chirurgicale , sub formă de
fistulizări.

Tumorile pielii capului se remarcă la inspecție și palpare, și dacă podoaba capilară este redusă ca
volum se pot vizuala atrăgându-ne atenția: lipoame, osteoame,fibrolipoame etc

Dintre tumorile intracraniene , meningiomul produce cel mai adesea deformări ale
craniului- hiperostoze.

Tumorile de hipofiză sunt însoțite adesea de acromegalie ( nas mare, fața alungită
,proeminențe osoase exagerate ,bărbia mare proiectată anterior.)

Adenomul cromofob determină un tablou caracteristic cu paloare a feței , pielea este fină,
părul rar și fin.

Sindromul Cushing - faţa este rotunjită, dolofană, cu obrajii roșii dând o impresie de falsă
sănătate .

Supurațiile intracraniene au drept cauză unele infecții otice, rinosinuzite,amigdaliene, dentare ,

pulmonare.

Malformatiile coloanei vertebrale congenitale sunt reprezentate in general de spina bifida:

(meningocel, mielogenigocel)

În traumatismele vertebro-medulare acute închise se pot observa denivelări, gibozități

dureroase la palpare adesea cu mobilitate anormală a coloanei.

În fractura de odontoidă , gâtul este în rectitudine, mișcările blocate , pacientul Își ridică
capul cu mâna.
 În fractura de coloana cervicală există durere locală , limitarea mișcărilor ; fracturile cu
tasare pot releva doar durere spontană , și la palpare - contractura maselor musculare
paravertebrale.

Fracturile de arc posterior sunt foarte dureroase la palpare limitând mișcările.

În fracturile de coccis , coccisul fiind mobil ,durerile sunt accentuate de mișcare.

Spondilolistezisul- (alunecare în față a unei vertebre în raport cu vertebra subiacenta ) este

situat mai ales la nivelul vertebrelor L4-L5 și relevă o denivelare la acest nivel , cu un șanț mai
adâncit .

Alte deformari ale coloanei sunt :

-scoliozele

-cifoscoliozele

-lordozele

Herniile de disc- determină dureri locale , limitarea mișcărilor , contractura moderată a

mușchilor paravertebrali , dureri cu răsunet asupra structurilor inervate de ramul nervos și de
plexul iritat- brahialgii, lombalgii.

Hernia de disc poate fi însotita de sciatică paralitică, coloana vertebrală în toate cazurile
fiind dureroasă la percuție .

În tumorile vertebrale primitive sau metastatice semnele locale pot lipsi , cu excepția durerii.

Morbul lui Pott - localizarea vertebrala a tuberculozei – determină gibozitate caracteristică

cu durere spontană.

Spondilozele dau dureri rahidiene, limitarea mișcărilor, deformări ale coloanei .

Starea de nutriție este deficitară în infecțiile SNC, abces cerebral , empiem subdural
(acumulare de puroi într-o cavitate naturala) , meningite, sdr. de HIC cuvărsături incoercibile ,
dereglări hidroelectrolitice.

Pacientul este slăbit până la cașexie, piele palidă , uscată, buzele arse, limba saburală.

Pielea poate prezenta modificările mai mult sau mai puțin evidente ale neurofibromatozei
Von Recklinghausen pe traiectele nervoase inclusiv intracranian apar noduli , tumorete de diferite
forme și mărimi ( boala genetică ).
Tot prin observație la primul contact cu pacientul asistenta medicală trebuie să remarce :

Deficiențe în ortostatism și mersul pacientului :

Poziții vicioase

Modul de comportare

Tonusul muscular

Aprecierea stării neurologice.

Manifestări de dependență decelabile în momentul observării pacientului

la primul contact cu acesta.

 Tulburari vizuale
Agnozia vizuală-cecitate psihică- vede clar , dar nu poate recunoaște.

Amauroza- cecitate ,pierderea vederii , orbire.

Ambliopia- scăderea vederii.

Daltonismul -imposibilitatea distingerii culorilor (mai des întâlnit verde de roșu. )

Diplopia –vedere dublă.

Discromatopsia- imposibilitatea vederii colorate.

Emetropie -vedere normală fiziologică.

Hemianopsie –pierderea vederii într-o jumatate de câmp vizual.

Hipermetropia- vedere neclară a obiectelor apropiate

Miopia- vedere slabă la distanță.

Mioza- micșorarea diametrului pupilar, ca urmare a contracției mușchiului circular al irisului

Midriaza- dilatația pupilei.

Prezbitia- dificultate de a distinge clar obiectele apropiate, cauzată de vârstă.

Scaderea acuitatii vizuale- diminuarea vederii.

Scotom- pată oarbă în câmpul vizual.

Strabism –devierea globului ocular

 Tulburări de vorbire
Afazia - imposibilitatea de a exprima sau de a înțelege cuvintele spuse sau scrise

Afemia- imposibilitatea de a se pronunța oral.

Afonia- imposibilitatea de a emite sunete.

agramatism –exprimarea cu o construcție gramaticală incorectă.

Alalia- mutism –absența vorbirii.

Anartria- nu poate articula nici un cuvânt.

Audimutitate - lipsa posibilității exprimării vorbirii , bolnavul nefiind surd

Bâlbâiala - repetarea sau omisiunea de silabe prin prelungirea unor sunete

Bradilalia- vorbire lentă

Disfazia- modificarea debitului , cadenței și modulației vorbirii

Disfonia- alterarea timbrului vocii care devine bitonală sau surdă

Dislalia- imposibilitatea de a pronunța anumite sunete

Dislexie – perturbarea capacității de citire tradusă prin erori , omisiuni, inversări de litere ,
silabe, cifre (se obs. la copii)

Dizartria – articulare defectuoasă a cuvintelor , vorbire lentă , sacadată, silabisită

Ecolalia –repetarea cuvintelor interlocutorului

Glosolalie- limbaj propriu , cu semnificație doar pentru pacient

Jargonofazie –folosirea cuvintelor care nu există în nici o limbă

Logoree –creșterea debitului și ritmului cuvintelor

Rotacismul- o forma de dislalie pentru litera ,, r”

verbigeratie-stereotipie verbala- repetarea automată , stereotipică a unor

cuvinte , fraze

Tulburări olfactive
Anosmie -pierderea mirosului

Hipoanosmie- diminuarea mirosului

Hiperanosmie –creșterea capacității olfactive

Parosmia –confundarea mirosurilor

Cacosmie- perceperea oricărui miros ca dezagreabil

Tulburări ale sensibilității cutanate

Anestezia -lipsa sensibilității

Hipoestezie -diminuarea sensibilității cutanate

Hiperestezie –creșterea sensibilității cutanate

Parestezii- amorțeli, furnicături

Tulburări de statică

Ortostatism- echilibru static- poziție verticală

Pozitie- activă , pasivă , forțată

Poziții patognomonice -caracteristice , specifice

Tulburări ale motilităţii - diminuarea forţei musculare

pareză - diminuarea forţei musculare

paralizie - absenţa completă a forţei musculare

hemiplegie - paralizia unei jumătăţi de corp, inclusiv membrele de acceasi parte.

hemiplegie cruciată - interesează un membru superior şi membrul inferior de

partea opusă

paraplegie - paralizia părţii inferioare a corpului , paralizia membrelor inferioare

diplegie - paralizia părţilor similare (simetrice) ale celor 2 jumătăţi ale corpului

diplegie brahială = paralizia membrelor superioare

monoplegie- paralizia unui singur membru

tetraplegie - paralizia celor patru membre

paraliziile se datoresc fie leziunii căii piramidale, fie neuronului motor periferic.

Modificări de tonus muscular

hipertonie - sau contractură musculară - exagerarea tonusului

hipotonie - diminuarea tonusului

Tulburările de tonus pot exista şi asociate cu paralizia :
hipertonia + paralizia = paralizie spastică

hipotonia + paralizia = paralizie flască

Alte tulburări
Asomatognozia –nu recunoaște părti sau întregul corp

Carfologie- miscări tipice asemănătoare prinderii muștelor

Confuzie- dezorientare în timp și spațiu , incoerență și lentoare în înțelegere , obnubilarea

conștiinței

Onirism- stare delirantă caracterizată prin halucinații vizuale , halucinații ale sensibilității generale
și / sau musculare sau ale simțurilor (cădere , deplasare rapidă)

Prosopagnozia- nu se recunoaște , nu-i recunoaște pe ceilalți

Sopor = stare crepusculară = pacientul poate fi trezit cu excitanți foarte puternici

Stare tifică= tulburarea stării de constiență , pacientul stă în pat nemișcat, cu privirea
absentă (forme grave de febră tifoidă)

Torpoare- stare de amorțire generală fizică și psihică însoțite de momente de ațipire.

Paracuzie- pacient cu hipoacuzie ce aude mai bine în condiții de zgomot

Surditate -pierderea funcției auditive

Vertij- amețeală

Tulburări ale ortostaţiunii şi mersului :

Studiul ortostaţiunii şi mersului ne furnizează date asupra forţei musculare şi asupra tonusului
muscular al membrelor inferioare şi ale echilibrului:

mers talonat (în Tabes) mersul este necoordonat, pacientul aruncând picioarele şi lovind pământul
cu călcâiele.

mers cosând. (în hemiplegie, în stadiul de recuperare) gamba este rigidă, membrul
inferior este întins = aspectul fiind de mers cosând

mers stepat- gamba fiind ridicată sus, pentru a nu lovi pământul cu vârful
piciorului (leziuni ale nervului motor periferic - polinevritic)

mers „de raţă”- miopatia primitivă

mers cu trunchiul aplecat înainte- în sindromul extrapiramidal

mers „ebrios”- în sindromul cerebelos

ataxie - tulburări de coordonare a mişcărilor

Poate fi:

ataxie statică - tulburări de echilibru stând în picioare, risc de cădere

ataxie locomotrice (kinetică) - tulburări de echilibru în mers

Mişcări anormale
tremurături (boala Parkinson, alcoolism, Basedow, scleroză în plăci); pot fi generalizate sau
localizate (la mâini, cap)

spasme şi crampe - contracturi (tetanie, tumori cerebrale, tetanos)

convulsiile - crize de contracţii musculare, urmate de relaxare (epilepsie,

hipertensiune intracraniană)

ticuri- mişcări clonice involuntare, rapide, care se repetă în mod stereotip: ale ochilor, gurii,
braţului, piciorului

mioclonii- contracţii involuntare bruşte ale unui muşchi sau grup de muşchi

mişcări coreice - mişcări involuntare dezordonate bruşte şi rapide - (coreea Huntington)

mişcări atetozice - mişcări involuntare lente - (leziuni extrapiramidale )

Determinarea reflexelor
Asistentul medical trebuie să cunoască metodele de determinare a reflexelor pacientului și
metodele prin care medicul examinează clinic pacientul deoarece are un rol determinant în
pregătirea pacientului.

Echilibru static /ortostațiunea este determinat de afectarea sistemelor care îl susțin:

se aplică proba Romberg:

1-pacientul aflat în echilibru în picioare, cu vârfurile şi călcâiele lipite, cu ochii deschişi este
rugat să închidă ochii: dacă nu îşi păstrează echilibrul - proba e pozitivă,

2- conform tehnicii cunoscute dar şi stând într-un picior sau cu un picior în faţa celuilalt (
pozitivă când pacientul se dezechilibrează),

proba Romberg pozitivă : tabes, leziuni vestibulare.

proba braţelor întinse

pacientul întinde braţele; în caz de afecţiune - Ia închiderea ochilor braţele deviază de partea
labirintului lezat
Echilibrul dinamic /mersul

proba indicaţiei:

pacientul i se solicită să efectueze cu membrele superioare mişcări verticale spre degetele

examinatorului; la închiderea ochilor apare devierea ochilor de partea bolnavă

proba mersului în stea = proba Babinski Weil- pacientului i se solicită să meargă înainte şi înapoi
pe o linie dreaptă repetând manevra de mai multe ori

APRECIEREA STĂRII NEUROLOGICE

Asistenții medicali sunt implicate în aprecierile iniţiale și continue ale stării neurologice a
pacientului.

Cu toate că datele colectate vor folosi și medicului, primul scop este de a permite asistentei
să identifice gradul în care pacientul este capabil să efectueze activităţi de autoîngrijire şi de a
aprecia modul în care aceste activităţi sunt limitate de deficitele identificate la nivelul capacităţilor
motorii, senzoriale, afective sau intelectuale.

Această analiză atentă va conduce la planuri cuprinzătoare de îngrijire.

Activitatea, care este una din nevoile de bază, depinde de un sistem nervos intact şi de un
sistem osteoarticular intact.

Culegerea datelor

Interviu:

- când a intervenit boala

-instalarea simptomelor (durere de cap, vertij, modificări de vedere, slăbiciune)

-date psihosociale (membrii familiei, relaţiile şi interacţiunea lor, aspectul etnic, interese
extraprofesionale, ocupaţie, educaţie, modul în care activităţile zilnice sunt efectuate, tensiune la
serviciu)

-se apreciază modul de comportare. (iritabilitate, pierderea memoriei, agnozie)

-starea de sănătate a familiei

Capacitatea specială de a recunoaşte excitaţiile, venite din mediul exterior sau din corpul
nostru prin intermediul oricăror simţuri speciale (de exemplu, capacitatea de a recunoaşte
obiectele) = gnozie.

Tulburări sfincteriene :

retenţie – urinară- glob vezical;

-materii fecale (constipaţie)

incontinenţă - urinară; fecală
Tulburările sfincteriene pot fi cauzate de abolirea controlului voluntar asupra reflexelor de
micţiune şi de defecaţie sau de abolirea acestor reflexe.

Comunicare ineficientă la nivel intelectual şi afectiv

În cadrul alterării stării mentale, pot apărea:

tulburări la nivel intelectual: capacitatea de a gândi abstract (se poate testa rugând pacientul să
explice un proverb)

dezorientare în timp şi spaţiu (se pun întrebări: data, locul)

pierderea memoriei (se pun întrebări, fapte recente, fapte din trecut)

tulburări la nivel afectiv -fugă de idei ,logoree, mutism ,stare depresivă sau euforică, anxietate,
apatie, iritabilitate, agresivitate, idei de suicid, idei de persecuţie, labilitate
emoţională (dispoziţia trece repede de la o extremă la alta)
Tulburări de praxie -apraxie - incapacitatea de a executa corect gesturile (de exemplu:
manipularea adecvată a obiectelor uzuale)

Tulburări de conştienţă -somnolent, obnubilat, confuz, stupor, coma (superficială, medie,

profundă (carus), ireversibilă (depăşită)

Mimica

Sentimente- expresii emoționale exagerate - plâns, râs, mânie, supărare

paramimii-expresii mimice exagerate

amimie- absența mimicii și a expresiei faciale

hiper/hipomimie

Aspect- palid, cianotic, roșu, edemațiat, cu erupții paralizii, pareze

Culoare- alb, galben pai, galben pamântiu

Expresie- spaima, veselie, tristețe, plâns, bucurie, grimasă, oboseală, inteligență

Ochi- înfundați, sticloși, exoftalmie, , vedere în ceață

Privire- fixă, mobilă

Facies -aspect caracteristic al feței în cursul unei boli, al unei stări emotive .

Acromegalic- nas mare, fața alungită ,proeminențe osoase, exagerate ,bărbia mare, proiectată
anterior.
Faciesul cunshingoid – caracteristic sindromului Cushing, fața este rotunjită, dolofană, cu obrajii
roşii dând o impresie de falsă sănătate

Facies basedowian =hipertiroidian– apare în hipertiroidie. Se caracterizează prin proeminenţa

globilor oculari (exoftalmie), ochii strălucitori cu hipersecreţie lacrimală. Aceşti bolnavi nu suportă
căldura, sunt slabi şi irascibili

Facies mixedematos – caracteristic hipotiroidiei. Faţa este rotundă, umflată, lasă o impresie de
oameni somnoroşi, iar treimea externă a sprâncenelor lipseşte.Aspect buhăit, ,, de lună plină “

Faciesul „pletoric” apare la persoanele cu hipertensiune sau obezi.

Se caracterizează printr-o coloraţie roşie a pielii de pe faţă.

Această coloraţie poate fi şi fiziologică, în stări emotive sau patologică în consumul de alcool.

Faciesul în paralizia facială – apare pe jumătatea bolnavă a feţei. Dispar trăsăturile fiziologice,
pielea şi muşchii devin flasci. Se şterg pliurile nasolabiale ( cutele dintre nas şi gură), lacrimile se
scurg pe obraz, ochiul nu mai clipeşte, iar bolnavul nu poate fluiera sau umfla obrazul.

Facies „risus sardonicus” sau tetanic. Apare în tetanos, o boală tot mai rară în ţările civilizate.

Gura, nasul, ochii exprimă o mimică pentru râs, în schimb fruntea exprimă tristeţea.

Faciesul parkinsonian- de mască –inexpresiv, privire fixă, clipit foarte rar .

Durerea
durerea de cap - îşi are sursa în multe procese patologice.

Din perspectiva neurologică, durerea de cap poate avea mai multe cauze:

tumori, hemoragii intracraniene, inflamaţia meningelui, dilatarea vaselor cerebrale, traumatisme

craniene, hipoxia cerebrală, boli sistemice, ale ochiului, urechii sau sinusurilor.

Dureri în zona coloanei vertebrale cu diferite iradieri și localizări pot defini : spondiloliza , leziuni
traumatice lombare ,spondilodistezis , elongaţii şi tulburări musculo-ligamentare ,fracturi
vertebrale ,hernie de disc.

sciatică - L4-5, SI - iradiere pe faţa posterioară a coapsei şi laterală a gambei

- L1 L5 - regiunea inghinală

-L2 - faţa laterală a coapsei

-L2, L3 - faţa anterioară a coapsei

-L3 – genunchi

-L4 - faţa anterioară a tibiei

 -L5- faţa dorsală a piciorului

-S1 - călcâi sau faţa laterală a piciorului

Durerea se poate manifesta ca o senzație dezagreabilă –înțepătură, furnicătură, șoc electric –

declanșată de atingere sau mișcare / poate fi continuă sau intermitentă.

Nevralgia- este un sindrom dureros cu caracter paroxistic, cu distribuţie în teritoriul ramului

nervului respectiv.

Apare la / și poate dura-câteva ore/ zile

Examinarea sensibilității
Examinarea sensibilităţii se face în următoarele condiţii:

mediu liniştit, temperatură de confort

pacientul stă cu ochii închişi, dezbrăcat

tehnica se aplică pe regiuni simetrice, la intervale de timp, suficient de mari

Atenție la obsesiile pacientului, sau la sugestionarea acestora .

Sensibilitatea tactilă :

se examinează prin atingeri cu vată a unor zone ale pielii pacientului (va sta cu ochii închişi
şi va răspunde la întrebarea medicului)

poate apărea: anestezie, hipoestezie sau hiperestezie.

Sensibilitatea termică

se examinează cu ajutorul a două obiecte (eprubete cu apă) de temperaturi diferite (10-

15°, respectiv 40-50°), aplicate succesiv pe anumite zone ale pielii pacientului

poate fi diminuată, abolită, exagerată sau indiferentă la cald sau rece (.izotermognozie)

Sensibilitatea dureroasă

se examinează cu ajutorul unui corp ascuţit, în diferite zone ale

corpului; se determină hipoestezie, hiperestezie sau anestezie.

Sensibilitatea provocată prin presiunea asupra unor puncte:

- la unirea 1/3 laterale cu 2/3 mediale ale liniei ce uneşte

protuberanta occipitală cu nervul mastoidian - pentru nervul Arnold

-Supraorbitar ,suborbitar. mentonier pentru nervul V

-înapoia trohanterului mare, la mijlocul feţei posterioare a

coapsei, înapoia capului peroneului, la nivelul maleolei interne

-pentru nervul sciatic paravertebral,

- parasternal - pentru nervii intercostali

Sensibilitatea provocată la manopere de elongaţie

Semnul Lasegue - durere la ridicarea membrului inferior sau superior

Semnul Bonnet - flexia gambei pe coapsă urmată de abducţie

Motilitatea; atitudinea, poziţia

Atitudinea / poziţia - determinată de durere, stare de conştienţă, tulburări

motorii (pareze, paralizii, mişcări involuntare), atrofii musculare ş.a,

poziţia „cocoş de puşcă” (meningită )

de „semn de întrebare”(boala Parkinson)

antalgică (în nevralgii)

inertă (în comă)

membru superior inert — paraliziile de plex brahial

mână în gât de lebădă: paralizia nervului radial

mâna de ,,predicator”-paralizia nervului cubital (flexia primelor 2 degete, in gheara)

flexia primelor 3 degete în gheara- paralizia nervului median

atitudine ceremonioasă - tumoră de fosă cerebrală superioară

atitudinea Wemicke-Mann - hemiplegie spastică etc

Motilitatea :

activă - corespunde afectării neuronilor motorii centrali şi / sau periferici

-modificată în : afecţiuni ale neuronilor motori centrali sau periferici, miastenii, leziuni
primitive ale muşchilor (miotonii), scleroza laterală amiotrofică
se apreciază:

» amplitudinea mişcării: pacientul este rugat să execute activ mişcări Ia membre,

comparând mişcarea de la membrul sănătos cu cea de la membrul afectat.

forţa musculară: se apreciază forţa exercitată contra unei rezistenţe:

5 = forţă musculară normală,

4 = mişcare contra rezistenţei

3 = mişcare posibilă contra forţei gravitaţiei

2 = mişcare posibilă în condiţiile în care nu se opune forţa gravitaţiei .

1 = este posibilă doar contracţia, nu şi mişcarea

0= nu apare deloc contracţia tulburări de motilitate activă:

Tulburări ale motilității

ACTIVE

hipokinezie - suprimarea sau reducerea iniţiativei şi vitezei de execuţie a actului

motor,

bradikinezie = reducerea vitezei de execuţie a actului motor fără afectarea

iniţiativei

DE TIP paralitic

paralizie de tip central - paralizie de comandă: AVC; TCC; procese inflamatorii

virale, tumori

paralizie de tip periferic = paralizie de execuţie: poliomielită, traumatisme, procese

toxice, procese inflamatorii, procese carenţiale

neparalitic: în miastenie, distrofie musculară progresivă

Coordonarea mişcărilor

funcţie prin care sistemul nervos asigură echilibrul static şi dinamic şi corectitudinea
execuţiei mişcărilor

este influenţată de aparatul vestibular şi optic şi asigurata de integritatea cerebelului şi a

scoarţei cerebrale

tulburările de coordonare a mişcărilor = ataxie

se evidenţiază prin probele:

indice - nas,

călcâi - genunchi,

marionetelor,

ridicării: pacientul în decubit dorsal, în poziţie şezândă, cu braţele încrucişate, cu

picioarele ridicate de pe planul patului

modificări:

dismetrie: mişcări care nu-şi ating ţinta,

hipermetrie: exagerarea amplitudinii mişcărilor,

hipometrie: reducerea amplitudinii mişcărilor

asinergie: necorelarea mişcărilor simultane

Diskineziile/ mişcările involuntare:

convulsii tonice = contractura musculară intensă, durabilă generalizată
(tetanos) sau parţială (tetanie)

convulsii clonice - mişcări bruşte, violente, de scurtă durată, întrerupte de scurte

perioade de repaus;

convulsiile tonico - clonice - faza de contracţie tonică de 30-60 secunde si urmată

de contracţie clonică de 60-90 sec - sunt caracteristice epilepsiei

coreice - bruşte, aritmice, ample, ilogice şi dezordonate

fasciculaţiile - contracţia unor fibre musculare cuprinse într-o unitate motorie,

întâlnite în scleroza laterală amiotrofică, poliomielita .

miokimiile - fasciculaţii mai ample, ca nişte „valuri musculare”, repetitive

tremurăturile - mişcări ritmice, de amplitudine mică

fiziologice (frig, emoţii),

patologice (de repaus în sindromul extrapiramidal, însoţind o mişcare

voluntară în sindromul cerebelos, în senilitate, etilism, nevroze)
tremurătura parkinsoniana : mişcări ce imită gesturi precum: număratul banilor,
răsucirea foiţei de ţigară,

tremurătura cerebeloasă- intenţională în timpul mişcărilor voluntare, accentuându-se Ia

sfârşit; se pune în evidenţă prin: probele indice-nas sau călcâi-genunchi,

tremurătura alcoolică: apare în condiţii de sevraj, dispare după ingestia de alcool

tremurătura senilă: apare la extremitatea cefalică,

miocloniile - mişcări bruşte ce interesează un muşchi sau o parte din muşchi, crampe
funcţionale - contracţii involuntare, dureroase, tranzitorii ce afectează un muşchi sau un
grup de muşchi; ex.: crampa înotătorului, pianistului, scriitorului etc:,

ticurile - mişcări intermitente, bruşte, involuntare, controlabile prin voinţă, cu

aspect caricatural al unei activităţi motorii deosebite - dispar în timpul somnului şi
se accentuează la emoţii,

hemibalismul - mişcare bruscă, violentă, unilaterală, de mare amplitudine, membrul

fiind azvârlit cu bruscheţe,

spasme musculare - contracţii involuntare, cu apariţie bruscă şi desfăşurare susţinută,

torticolis spasmodic - mişcări de răsucire intermitentă a capului într-o parte sau alta, legată
de staţiunea sau mişcarea bolnavului,

spasm de torsiune = mişcări de răsucire de mare amploare a capului, trunchiului,

membrelor

Examinarea muşchilor şi determinarea reflexelor

Tonusul muscular -stare de tensiune permanentă a musculaturii scheletice ce
caracterizează starea de repaus, asigură postura şi regularizarea mişcărilor

testarea tonusului se face prin:

semnul Noica-Fromen: dacă se face o mişcare de flexie extensie a articulaţiei radio-

carpiene şi cerem ridicarea membrului inferior opus în extensie - la un moment dat apare
o blocare în articulaţia radio-carpiană

proba Romberg: pacientul în ortostatism cu vârfurile, călcâiele apropiate, ochii închişi - se

observă dacă există sau nu o deviere,

proba mâinilor întinse

proba indice-nas
modificări ale tonusului:

hipotonie (întreruperea reflexului): muşchi flasc, mişcări lente şi foarte ample- în afecţiuni
piramidale, extrapiramidale, cerebeloase,

hipertonie (este de origine cerebrală): muşchi dur, contractat, mişcări de amplitudine mica
sau imposibil - de efectuat; în: discopatii lombare, AVC, encefalite, TCC, tumori cerebrale,
boala Parkinson, decerebrare

Troficitatea musculară

menţinerea volumului normal al muşchilor

(datorită neuronului motor periferic = N.M.P)

atrofia poate fi neuropatică (afectarea N.M.P.)

musculară (afectare musculară)

pseudohipertrofia musculară = creşterea aparentă a volumului muşchilor

(degenerescenta conjunctivo-grăsoasă a unor muşchi

- Miopatia pseudohipertrofică Duchenne)

Reflexele/ determinarea reflexelor

O mişcare reflexă este o contracţie musculară involuntară provocată

printr-un stimul.
Reflexele pot fi

Osteotendinoase- ROT

Cutanate

Vegetative

Viscerale

Mucoase

Trofice

Sfincteriene

manifestari

areflexia - abolirea reflexelor

hipereflexia - exagerarea reflexelor
hiporeflexia - diminuarea reflexelor

reflexele osteotendinoase (R.O.T.):

prin percuţia unui tendon la jumătatea distanţei dintre inserţia osoasă şi cea musculară,
determinând contracţia muşchiului respectiv;

cantitativ pot fi:

-diminuate

-exagerate - hipereflexie sindrom piramidal, stare de hiperexcitabilitate neuro-

musculară

-abolite – areflexie in deprimarea activităţii reflexe: AVC, TCC, stări comatoase,

intoxicaţie cu barbiturice,

întreruperea arcului reflex: tabes, poliomielită, polineuropatii

calitative:

reflexe pendulare (mişcări de balans datorită unei inerţii a răspunsului reflex)

reflexe polikinetice (la percuţia unică apar contracţii musculare repetate), în

sindrom cerebelos,

reflexe inversate (flexie în loc de extensie), în: leziuni piramidale - leziuni NMP

pregătirea pacientului: zona cercetată liberă, tendonul în semitensiune, muşchiul relaxat,

determinarea este bilaterală; se cercetează:

la membrele superioare (în poziţie şezândă sau în ortostatism)

reflexul bicipital (tendonul distal al bicepsului)

reflexul tricipital (tendonul tricepsului)

reflexul stilo-radial (apofiza stiloidă a radiusului)

reflexul cubito-pronator (apofiza stiloidă a

cubitusului)

la membrele inferioare

reflexul rotulian (tendonul rotaiian)

reflexul ahilian (tendonul lui Achile)

modificarea reflexelor:

diminuare: nevrite, polinevrite, radiculite,

poliradiculite, compresiuni radiculare,

exagerare: sindrom de neuron motor central

cu instalare progresivă

reflexe cutanate:

prin excitarea pielii cu un instrument ascuţit, determinând contracţia unor muşchi sau
grupuri musculare

reflexul cutanat - plantar:

flexia plantară a degetului la stimularea marginii externe a plantei- semnul babinski

abdominale: superior, mijlociu, inferior,

cremasterian (excitarea coapsei =mişcări ale scrotului).

reflexe mucoase

reflexul cornean (prin atingerea cu vată a corneei = lipire bilaterală; este absent
în leziuni ale nervului trigemen şi facial),

velo-palatin (atingerea cu spatula = mişcări de deglutiţie),

faringian (atingerea faringelui senzaţie de vomă) - ultimele două sunt absente în leziuni
ale nervilor glosofaringian şi vag.

reflexe visceroceptive

reflexul fotomotor: constricţia pupilei la stimularea luminoasă a ochiului

reflexul de acomodare: la trecerea privirii de la distanţă către aproape apar convergenţă şi

mioză

reflexul oculo-vestibular: la introducerea de apă rece în ureche se produc, în mod normal,

mişcări conjugate ale ochilor

reflexe vegetative; se cercetează:

reflexul oculo-cardiac (apăsarea moderată a globilor oculari produce bradicardie)

- este absent în tabes.

reflexele exteroceptive:
reflexul palmo-mentonier Marinescu-Radovici: excitarea cu acul a tegumentului eminenţei
tenare duce la contracţia muşchilor bărbiei - în sindromul pseudobulbar

reflexul Babinski: excitarea marginii externe a plantei, dinspre călcâi spre haluce
determină extensia halucelui şi răsfirarea degetelor - în sindromul piramidal;

variante ale reflexului:

reflexul Oppenheim frecarea tegumentului pe creasta tibiei determină extensia

halucelui.

semnul Gordon: comprimarea masei musculare,

semnul Schaeffer: ciupirea tendonului ahilian –

automatismul medular: la stimularea unei zone situată sub leziune determina

refracţia cu flexie triplă a membrului inferior,

reflexele interoceptive:

reflex de masă: golirea vezicii ± a rectului, însoţită de o reacţie motorie a membrelor

inferioare la stimularea cu acul a tegumentului membrului inferior

alte reflexe:

reflexul Toulouse: percuţia la nivelul liniei interlabiale determină o mişcare de sucţiune

reflexul de prehensiune-de apucare forţată la membrul superior (gresping), la cel inferior

(grosping)

Examinarea gesturilor, limbajului vorbit şi scris

Examenul gesturilor (praxie = coordonare normală a mişcărilor)

gestica şi mimica (cu o anumită finalitate) realizează comunicarea nonverbală

pacientul poate să se pieptene, să scrie, să coasă, să mănânce, să descuie uşa etc.

apraxia = incapacitatea de a efectua gesturi (în absenţa unor tulburări motorii);

se întâlneşte în A.V.C.. tumori cerebrale ş.a.,

în unele boli psihice pot apărea bizareria, manierismul,, negativismul, stereotipia gestuală
Examenul limbajului vorbit
Afazia (alterarea sau pierderea capacităţii de a vorbi sau de a înţelege limbajul vorbit sau
scris) este datorată unor leziuni cerebrale, fără afectarea organelor fonaţiei;

poate fi:

de înţelegere (senzorială, de recepţie),

de emisie (motorie, dislalia)

de origine psihică (dislegie, cum ar fi logoreea, "salata de cuvinte”, stereotipia verbala,

"neologisme")

afazia se întâlneşte frecvent in hemiplegia dreaptă (la dreptaci), sub forma de disfazie
(necoordonarea cuvintelor datorita unei leziuni cerebrale)

testare:

punem pacientul să ne povestească ceva sau să numere.

proba Pieire-Marie: proba celor 3 hârtii de mărimi diferite; punem bolnavul să execute o
comandă

tipuri:

afazie expresivă Broca: limbaj restrâns la foneme, cuvinte simple, stereotipii verbale,
agramatism

afazie senzorială Wernicke: priveşte înţelegerea limbajului, este o tulburare în jnţelegerea

cuvântului scris şi vorbit, înlocuirea unui cuvânt cu altul sau a unui fonem cu altul,
ordonarea haotică a cuvintelor în propoziţie, pierderea amplitudinii de a-şi aminti
numele unui cuvânt

afazie mixtă

se mai poate observa: afonie, disfonie, disartrie, alalie (mutism), dislalie, ecolalie, rinolalie.

Examenul scrisului si cititului:

examinarea cititului se face prin solicitarea pacientului să citească un text . (reproduce

defecţiunile limbajului vorbit)
examinarea scrisului se realizează prin solicitarea pacientului să scrie după dictare sau
copiere

alexie = tulburare de înţelegere a scrisului (datorită leziunii cerebrale, fără afectarea

acuităţii vizuale)

sinonim cu cecitate verbală , afazie vizuală

agrafie ( incapacitatea de a scrie, datorată lezării centrilor nervoşi ai scrierii) - este o formă
de apraxie

Jargonografie (modificarea cuvintelor),

Paragrafie (înlocuirea unor litere),

scriere speculară (în oglindă) etc.

Aceste examene se utilizează mai des de către psihologi şi psihiatri.

De retinut:

Tracturi/fascicule: = grupări de fibre nervoase situate în SNC, care conduc impulsurile

nervoase

ascendente = aferente, centrii MS spre centrii superiori

descendente = eferente

Impuls sau influx nervos = propagarea în sens centrifug sau centripet a undei de
excitaţie într-o fibră nervoasă

Căile de transmitere ale sistemului senzitiv- sunt fasciculele ascendente, aferente,

centripete, care conduc influxul nervos de a centrii nervoşi din măduvă (primit de la piele,
muşchi, tendoane, aponevroze) la centrii nervoşi superiori din encefal (bulb, cerebel,
talamus).

Căile de transmitere ale sistemului motor- sunt reprezentate de fasciculele descendente,

centrifuge, eferente, care conduc influxul nervos de la scoarţa cerebrală şi ceilalţi nuclei
din encefal la neuronul motor periferic din coarnele anterioare ale măduvei spinării, care
la rândul său trimite axonul la organele efectoare (ex. muşchi).
EXAMENUL NERVILOR CRANIENI

Afectarea nervilor cranieni produce diferite dereglări ca de exemplu:

Pierderea vederii la un ochi, inegalitate pupilară, o slăbire unilaterală a muşchiului

maseter.

Pentru a identifica prezenţa unor asemenea leziuni, trebuie testat fiecare nerv cranian prin
examenul nervilor cranieni.

Nervii afectaţi Manifestări de dependenţă (Semne şi simptome)

nervul 1 Acest nerv este testat rugând pacientul să ţină ochii închişi şi să identifice mirosul.
(olfactiv) Substanţa mirositoare (cafea, tutun, săpun, mentă) este ţinută în dreptul fiecărei nări,
În timp ce cealaltă nară este blocată.
- anosmie - absenţa mirosului
- hiposmie - diminuarea simţului olfactiv
- parosmie - confundarea mirosului
Tumorile la baza lobului frontal şi traumatismele cranio-cerebrale sunt cauze
frecvente ale anosmiei neurogenice.

- nervul nr. II - amauroza (orbire) - pierderea completă a vederii

(optic) - ambliopie - diminuarea acuităţii vizuale
- îngustarea câmpului vizual
- scotom - puncte luminoase sau o pată care maschează o parte a câmpului vizual
- hemianopsie - pierderea vederii la cei doi ochi în jumătatea câmpului vizual
- acromatopsie - abolirea perceperii culorilor
- daltonism - abolirea perceperii anumitor culori (în general, roşu şi verde)
- hemeralopie - scăderea vederii în condiţii de iluminare redusă
- nictalopie - vedere mai bună seara decât ziua
 - nervul - ptoză (căderea) ploapei superioare (III)
nr. III, - diplopie - vedere dublă (III, IV, VI)
IV şi VI - midriază - dilatarea pupilei
(oculo-motor - strabism - vedere saşie
comun, - amizocorie - inegalitate pupilara
trohlear,
oculo- motor extern)

- nervul V (trigemen) Este un nerv mixt, având o componentă motorie şi

una senzitivă.
Este cel mai mare nerv cranian.
Partea motorie inervează muşchii temporali şi cei maxilari;
partea senzitivă inervează corneea, faţa, capul şi orice
membrană mucoasă.
Testarea componentei senzitive se face din punct de vedere al durerii, temperaturii,
atingerii şi prin aprecierea reflexului corneean.
Lezarea acestui nerv produce:
nevralgie facială , anestezia feţei, mucoasei
trismus - încleştarea maxilarelor - prin contractura maseterilor

- nervul VII (facial) Nerv mixt, care este responsabil de mişcarea facială şi de senzaţia gustativă.
Partea motorie se testează rugând pacientul să realizeze anumite mişcări faciale.
Examinatorul observă slăbiciunea musculară: incapacitatea de a zâmbi, de a închide
complet ambii ochi, de a arăta dinţii, de a strânge buzele, de a umfla obrajii.
Senzaţia gustativă este testată plasând sare, zahăr sau o substanţă amăruie pe
limbă pentru a fi identificată.
Leziunile nervului facial produce paralizia facială:
- ochiul larg deschis (lagoftalmie)
- comisura bucală mai coborâtă de partea bolnavă
- gura este deviată de partea sănătoasă
- nu poate fluiera şi sufla

- nervul nr. VIII - vertij

(acustico- - tulburări de echilibru
vestibular) - nistagmus - mişcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari în toate
direcţiile
- surditate - testare cu diapazonul şi audiometria
- nervul nr. IX, X,XI - tulburări de gust, anestezia fundului gâtului, tulburări, de deglutiţie
glosofarigian, pentru solide (nr. IX) refularea pe nas a lichidelor (nr. X, XI)
vag, spinal) - disfagie
- paralizia laringelui, a vălului palatin (nr. X, XI) şi a muşchilor
sterno-cleido-mastoidian (nr. XI)
- afonie (în paralizia bilaterală a nervului nr. X)

- nervul nr. XII - hemiparalizia şi hemiatrofia limbii cu tulburări în articularea cuvintelor, în

(hipoglos) masticaţie şi înghiţire

EDUCAŢIA PACIENTULUI CU AFECŢIUNI NEUROLOGICE

-în perioada embrionară, sifilisul, alcoolismul părinţilor, rubeola mamei pot leza creierul fragil al
copilului

sifilisul să fie tratat la timp şi înainte de conceperea copilului

să nu se abuzeze de alcool, mai ales în timpul concepţiei copilului

mama să se ferească de boli în timpul sarcinii şi să respecte regimul dietetic

naşterea să se facă în unităţi spitaliceşti

control periodic al acuităţii vizuale, al T.A.

tratamentul H.T.A.

evitarea stresului emoţional şi a oboselii fizice

alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus

evitarea expunerii la căldură excesivă

Sindroame motorii
1-Sindromul piramidal

Miscarea voluntara presupune o comanda corticala , o cale de transmitere a comenzii si

un muschi capabil sa execute actul motor respectiv .

Din punct de vedere anatomic, structurile care realizează mişcarea voluntară sunt căile
piramidale (dreapta şi stânga), nervii motori periferici şi muşchii striaţi (musculatura scheletului).

Căile piramidale au punctul de plecare la nivelul cortexului din lobii frontali, înaintea
şanţului Rolando; de la aceste niveluri, cele 2 căi (dreapta şi stânga) coboară prin structurile
encefalului, prin trunchiul cerebral, iar la nivelul bulbului rahidian se încrucişează între ele, trecând
fiecare în jumătatea opusă faţă de lobul frontal de unde s-au format.

După încrucişarea lor la nivelul bulbului rahidian, cele două căi piramidale coboară prin măduva
spinării (cordoanele laterale ale acesteia) şi se epuizează treptat, se termină, făcând sinapsă cu
neuronii motori ce alcătuiesc nervii periferici.

O leziune (vasculară, tumorală, infecţioasă etc.) care distruge calea piramidală în drumul ei
de la cortex, prin encefal, până la locul de încrucişare din bulb, va produce o paralizie a membrelor
de partea opusă.

De exemplu, o tumoră localizată în emisfera cerebrală stângă va produce paralizia membrelor de

partea dreaptă .

O leziune (traumatică, tumorală, infecţioasă etc.), localizată la nivelul măduvei spinării,

care interesează calea piramidală va avea drept rezultat apariţia unei paralizii pentru membrele
situate de aceeaşi parte cu leziunea.

De exemplu, un traumatism medular, care are drept consecinţă secţiunea jumătăţii stângi a
măduvei spinării, va produce paralizia membrelor de partea stângă.

Nervii periferici, formaţi în substanţa cenuşie anterioară a măduvei spinării, preiau influxul
nervos coborît prin căile piramidale şi îl transmit către muşchii striaţi, rezultatul fiind contracţia
muşchilor şi deci producerea mişcării.

Pentru mişcarea voluntară a organelor feţei, a limbii, pentru masticaţie, pentru mişcarea
voluntară a globilor oculari, a pleoapelor, gurii, pentru tot ceea ce înseamnă mimica feţei, calea de
transmitere este tot cea piramidală, dar influxul

nervos în acest caz se continuă prin nervii cranieni cu componentă motorie, care pleacă din
trunchiul cerebral:

nervul III oculomotor comun, nervul IV trohlear, nervul V trigemen, nervul VI abducens, nervul VII
facial, nervul IX gloso- faringian, nervul X vag, nervul XI accesor, nervul XII hipoglos.

Calea piramidală este deci calea anatomică de transmitere a comenzii pentru mişcarea voluntară,
localizată din punct de vedere anatomic în nevrax (encefal- trunchi cerebral-măduva spinării),
întinsă de la scoarţa cerebrală până la locul de formare a nervilor periferici.

Calea piramidală - calea mişcării voluntare - poate fi lezată prin oricare dintre tipurile de
afecţiuni următoare: traumatisme, tumori, infecţii, boli vasculare etc.

Afectarea căii piramidale determină apariţia sindromului piramidal caracterizat prin:

-Deficit motor (pareză / sau plegie).

-(ROT) vii (puternice, hiperreactive) la nivelul membrelor paralizate.

Semnul Babinski pozitiv: extensia halicelui în momentul în care se excită faţa plantară a piciorului
paralizat
Modificarea tonusului muscular în membrele paralizate:

hipotonie în faza acută;

hipertonie în faza sechelară.

Dispariţia reflexelor cutanate abdominale: excitarea tegumentelor abdomenului nu mai determină

contracţia reflexă de apărare a- muşchilor abdominali.

Există o diferenţiere clinică absolută între paralizia produsă prin lezarea căii piramidale (deci
lezarea nevraxului, a SNC) şi cea produsă prin lezarea nervilor periferici.

Criterii de diferenţiere leziunea neuronului motor leziunea neuronului motor periferic

central sindrom piramidal

întinderea paraliziei mare; membre, faţă şi limitată la un grup de muşchi

membre

ROT în teritoriul paralizat vii, hiperreactive abolite

Semnul Babinski + -

Tulburări de troficitate ale mai puţin grave atrofii severe

segmentelor paralizate
 Prin exceptie scleroza laterală amiotrofică (SLA) sau boala neuronului motor, se datorează
lezării concomitente a căilor piramidale la nivelul cordoanelor laterale din măduvă şi al nervilor
motori periferici, în locul lor de formare în substanţa cenuşie anterioară a măduvei spinării si
îmbracă, din punct de vedere semiologic, elemente ale paraliziei de tip central (piramidal) şi
elemente ale paraliziei de tip periferic.

Se manifestă prin deficit motor, care, iniţial, cuprinde mai puţine grupe musculare, atrofiile
muşchilor paralizaţi sunt severe, dar reflexele osteotendinoase sunt vii peste tot, semnul Babinski
este pozitiv bilateral.

Specific acestei boli sunt fasciculaţiile musculare (“tresăriri” ale muşchilor) cu caracter permanent
şi extindere progresivă.

Prognosticul este grav, boala este lent progresivă spre agravare, decesul survine prin prinderea
nervilor respiratori.

2) Sindromul extrapiramidal

Mişcarea, în complexitatea ei, presupune nu numai dorinţa de a o efectua, ci posibilitatea

de a o efectua corect, controlat.

Aceasta presupune prezenţa unui sistem anatomo-funcţional de reglare, de finalizare a

mişcării, de menţinere a unui tonus muscular permanent, gata pregătit pentru a primi influxul
nervos declanşator de act motor.

Aceste elemente particulare, inconştiente sunt realizate de vastul sistem extrapiramidal în

care sunt incluse o serie de formaţiuni (nuclei şi centri nervoşi) din encefal, cei mai importanţi
fiind:

nucleii striaţi, nucleii roşii, substanţa neagră, unele zone din talamus şi un sistem de căi şi
conexiuni neurale, care, în final, vor interfera calea piramidală.

Toate aceste strucuri extrapiramidale au funcţia de reglare a tonusului muscular, de reglare

a constantelor de mişcare (viteză, iniţiere, finalitate).

a) Sindromul extrapiramidal hiperton-hipokinetic (sindromul de paleostriat)

Acesta se datorează suferinţei de cauză vasculară, traumatică, infecţioasă, tumorală etc. a unor
elemente ale căii extrapiramidale, consecinţa fiind creşterea tonusului muscular (hipertonie) şi
reducerea, scăderea activităţii motorii (hipokinezie).

Cea mai cunoscută boală caracterizată prin acest sindrom este boala Parkinson.

Tabloul clinic al bolii Parkinson este tipic:

pacientul- de vârstă medie

are facies inexpresiv;

gura uşor întredeschisă permite scurgerea salivei în exterior;

corpul este “înţepenit" într-o atitudine uşor aplecată înainte;

membrele superioare sunt flectate, iar mâinile prezintă un tremor stereotip;

mişcarea în ansamblul ei este greoaie, mersul se face cu paşi mici, mişcările de fineţe sunt
imposibile.

Tonusul muscular este crescut, astfel încât, încercând să extindem antebraţul pe braţ, avem
senzaţia de mişcare sacadată, întreruptă (semnul “roţii dinţate”).

Există şi tulburări vegetative moderate: HTA, tahicardie, transpiraţii .

Sub toate falsele aparenţe, bolnavul nu prezintă tulburări intelectuale, dar este irascibil,
conştientizând suferinţa sa.

sindromul mai apare în următoarele circumstanţe patologice:

unele neuroinfecţii (mai ales ca sechele);

neurotraumatisme encefalice;

tumori ce afectează structurile anatomice extrapiramidale;

ateroscleroză cerebrală;

boli genetice şi metabolice: distrofia hepato-lenticulară;

intoxicaţii (haloperidol, monoxid de carbon etc.).

b) Sindromul extrapiramidal hipoton-hiperkinetic (sindromul de neostriat)

Alte structuri anatomo-funcţionale ale sistemului extrapiramidal, în afara celor

paleostriate, produc, prin suferinţă de cauză vasculară, înfecţioasă, degenerativă, (umorală etc., un
tablou clinic caracterizat prin hipotonia musculară şi hiperkinezie; aceste structuri sunt cunoscute
sub numele de neostriat.

Boala reprezentativă pentru acest grup este coreea (chorea = dans).

Coreea acută Sydenham se datorează infecţiei streptococice şi afectează vârsta tânără.

Antecedentele copilului relevă un puseu de reumatism articular acut recent; clinic se manifestă
prin hiperkinezie - mişcări continue, dezordonate, ample, care dau aspectul de copil
“neastâmpărat”, care se strâmbă, gesticulează, nu stă liniştit, fiind într-o continuă mişcare cu
membrele şi cu grimase accentuate al feţei.

Tonusul muscular este scăzut; uneori, la diferite segmente, tonusul este atât de diminuat, încât dă
impresia de false paralizii.

Psihic, se remarcă o labilitate afectivă, emoţională.

 Foarte fidel pentru urmărirea evoluţiei bolii este scrisul: din cauza tonusului muscular
scăzut şi a mişcărilor continue, aspectul său grafic este “aruncat”, dezordonat, dar pe măsură ce
boala se vindecă, scrisul de normalizează.

Coreea cronică Huntington:

vârsta de debut este între 30-50 ani

evoluţia este spre agravare progresivă, boala fiind de cauză genetică.

Hiperkinezia: mişcările coreice sunt mai accentuate la nivelul trunchiului şi gâtului, dispar în somn
şi se. accentuează la emoţii.

Grimasele, foarte bine reprezentate, se exprimă prin clipit, scoaterea limbii, emisia de sunete
elementare, ca plescăitul.

Mersul este cu aspect de “dans”.

Tonusul muscular este scăzut Fiind o boală degenerativă, prognosticul este rezervat.

în timp, bolnavul prezintă tulburări psihice din ce în ce mai severe până la demenţă, iar inapetenţa
va determina apariţia caşexiei.

Decesul se produce prin infecţii intercurente pe un teren biologic deteriorat.

sindromul mai poate fi observat într-o serie de circumstanţe patologice care lezează zonele
extrapiramidale responsabile de aceasta:

-în intoxicaţii: oxid de carbon, etilism avansat, fenotiazide, scopolamină, anticoncepţionale;

-în boli metabolice: Addison, hipoglicemie, porfirie, hipocalcemie, tireotoxicoză;disgravidia;

-în infecţii: febra tifoidă, difterie, oreion, varicelă, sifilis, tuse convulsivă;

-unele tumori cerebrale;

-traumatisme cerebrale;

-boli vasculare;

-boli de colagen.

3 .Sindroamele neuromusculare şi miopatiile

Modificări ale actului de mişcare apar şi în cadrul bolilor care afectează structura
anatomică de transmitere a comenzii nervoase la fibrele musculare (placa neuromusculără) sau
lezează muşchiul ca organ.

a) Miastenia şi sindroamele miastenice

 Influxul nervos pentru mişcare format la nivelul SNC se propagă pe calea neuronilor
motori periferici spre muşchi, pentru a determina contracţia acestora.

Locul unde se transformă influxul nervos în excitabilitate musculară se numeşte placa

neuromusculară, fiind o zonă anatomică bine structurată, alcătuită din terminaţiile nervoase
(spaţiul presinaptic), spaţiul sinaptic şi suprafaţa fibrei musculare (spaţiul postsinaptic).

Substanţa biochimică răspunzătoare de transmiterea excitaţiei la nivelul plăcii neuromusculare se

numeşte acetilcolina; aceasta se sintetizează în neuroni şi se depozitează în spaţiul presinaptic, de
unde, sub influenţa influxului nervos, străbate spaţiul sinaptic şi vine în contact cu fibra musculară
pe care o excită, rezultatul fiind contracţia muşchiului.

apariţia tulburărilor de mişcare (de contracţie a muşchilor) se datoreaza urmatorilor factori:

-sinteza de acetilcolină este insuficientă;

-eliberarea de acetilcolină către spaţiul postsinaptic este deficitară;

-sensibilitatea fibrei musculare la acetilcolină este alterată.

în cazul miasteniei este vorba despre o alterare a funcţionării spaţiului postsinaptic, o scădere
progresivă a sensibilităţii fibrei musculare la acetilcolină

Clinic, miastenia se manifestă prin oboseală a musculaturii în timpul efortului fizic,

agravată progresiv în timpul zilei; în formele mai extinse bolnavul prezintă ptoză palpebrală
(imposibilitatea ridicării pleoapelor), hipotonia mandibulei (gura deschisă), tulburări de deglutiţie,
mişcările membrelor devin din ce în ce mai dificile pe măsură ce bolnavul înceacă să facă un efort
(de exemplu, nu poate urca scările, nu se poate pieptăna etc.).

Avansată, decompensată, miastenia este însoţită de dificultate în mişcările muşchilor respiratori

intercostali şi diafragm, de imposibilitatea tusei şi eliminării secreţiilor bronşice.

Miastenia în forma severă reprezintă o urgenţă neurologică prin riscul stopului respirator, al
asfixiei.

Un tablou clinic asemănător miasteniei mai poate fi observat şi în cursul evoluţiei altor boli:

colagenoze;

hipertiroidie;

tumori pulmonare;

unele intoxicaţii constituind sindroame miastenice secundare.

Miopatiile sunt boli cu evoluţie lent - progresivă, clinic fiind caracterizate de diminuarea forţei
muşchilor în paralel cu diminuarea volumului acestora , deficit motor prin miotrofii , reflexele
osteotendinoaşe devin absenteurmate de paralizie musculara şi prognosticul rezervat se datorează
prinderii muşchilor respiratori.
 Reprezintă un grup vast de boli în care este afectată însăşi structura muşchiului ca organ,
consecinţa clinică fiind deficitul motor de cauză musculară primară. Cauzele sunt genetice,
ereditare (ca în cazul distrofiei musculare progresive) sau dobândite, apărute în evoluţia altor boli.

Sindroamele senzitive

se referă la aspectele patologice legate de:

sensibilitate tactilă (pipăit, atingere);

sensibilitate termică şi dureroasă;

sensibilitate proprioceptivă (mio-artro-kinetică )

sensibilitatea enteroceptivă (viscerală )

Senzitivul şi senzorialul ne integrează în mediu.

Senzitivul se defineşte prin sensibilitate, senzaţie.

Senzorialul reprezintă percepţia specifică pentru anumite simţuri: optic, olfactiv,

gustativ,auditiv.

Căile de transmitere senzitivă sunt diferenţiate astfel:

Senzaţia tactilă, termică şi dureroasă culeasă de la tegumente parcurge căi nervoase ce se

încrucişează în măduva spinării astfel încât, în final, jumătatea de corp dreaptă va fi integrată în
emisfera cerebrală stângă, lobul parietal, iar jumătatea de corp stângă va fi integrată în emisfera
cerebrală dreaptă, lobul parietal. Aceste căi se numesc căile spino-talamice.

Senzaţiile proprioceptive (mio-artro-kinetică), o dată pătrunse în măduva spinării, urmează o cale

spre creier, încrucişarea producându-se în bulbul rahidian, iar integrarea fiind pentru fiecare
jumătate de corp în emisfera opusă, lobul parietal (această cale se numeşte fasciculul Goli şi
Bourdach), iar o altă cale este spre cerebel, fie direct, de aceeaşi parte, fie încrucişat (aceste căi
spre cerebel se numesc fasciculele Flecsig şi Gowers), cerebelul,, având astfel un rol deosebit în
analiza şi corectarea mişcării.

Senzaţiile enteroceptive (viscerale) urmează o cale ascendentă

polisinaptică, legăturile cele mai importante ale acesteia făcându-se cu substanţa reticulată din
trunchiul cerebral

Toate senzaţiile care au punctul final la nivelul scoarţei cerebrale, pentru a fi conştientizate,
urmează căile descrise anterior (calea spino-talamică Goli şi Bourdach) şi trec, până să ajungă în
lobii parietali, prin talamus.

Talamusul este o aglomerare de centri neuronali a căror funcţie este complexă, dar care, în
principal, formează o staţie obligatorie pentru senzaţiile tactilă, termică, algică, proprioceptivă,
conştientă în drumul spre scoarţa cerebrală parietală.
în patologia neurologică descriem sindroame senzitive variate, începând de la parestezii (amorţeli,
înţepături), hipoestezii (scăderea sensibilităţii), anestezii (lipsa sensibilităţii), hiperestezii (creşterea
sensibilităţii) până la disociaţii între diferitele tipuri de sensibilitate:

-disociaţia siringo-mielică (sau termo-algică) este reprezentată de tulburarea senzaţiei de durere şi

temperatură într-un anumit segment al corpului, dar cu conservarea intactă a sensibilităţii
proprioceptive.

-disociaţia tabetică este reprezentată de tulburarea senzaţiei proprioceptive (mio-artro-kinetică)

într-un anumit segment al corpului, dar cu conservarea intactă a sensibilităţii termo-algice.

In ambele situaţii este vorba, evident, de distrugerea preferenţială a căilor de conducere

prin diferite circumstanţe etiologice.

De exemplu, calea spino-talamică pentru transmiterea sensibilităţii termo-algice şi tactile

este distrusă în boala numită siringomielie, suferinţă în care apar cavităţi în substanţa cenuşie
medulară, loc prin care trec în jumătatea opusă fibrele ce constituie substratul anatomic al acestei
căi.

In cazul tabesului (atingerea măduvei spinării de infecţia sifilitică), cordoanele (căile) Goli şi
Bourdach sunt distruse, fără a fi însă afectate celelalte căi :

astfel bolnavul cu tabes va păstra simţul tactil, termic şi dureros, dar sensibilitatea proprioceptivă
va fi abolită.

Sindromul de neuron motor central

Neuronul motor central se găseşte în scoarţa cerebrală şi clasic se admite că majoritatea acestor
neuroni îşi au sediul în frontala ascendentă — sau circimvoluţia precentrală — şi în scizura lui
Rolando.

în sindromul de neuron motor central teritoriul muşchilor paralizaţi este întins, determinînd o
hemiplegie sau paraplegie, spre deosebire de sindromul de neuron motor periferic, care are o
topografie limitată.

Cînd leziunea este mai restrînsă ca teritoriu, de exemplu leziune limitată la nivelul scoarţei
cerebrale, pot să apară paralizii cu teritoriul mai redus sub forma unei monoplegii şi excepţional
paralizii localizate la grupe musculare cel mai frecvent distal: extensorii degetelor, muşchii
policelui, muşchii antero-externi ai gambei.

Impotenţa funcţională este mai pronunţată în sindromul de neuron motor central pentru
musculatura distală ce asigură mişcările fine, mai ales la membrul superior. în clinică, în perioada
de convalescenţă, revenirea motorie se face începînd cu musculatura proximală şi mai tardiv şi
incomplet pentru musculatura mişcărilor fine.

Paralizia este asociată cu hipertonie musculară.

Spasticitatea se datoreşte lezării concomitente a fibrelor piramidale şi a unor fibre

extrapiramidale, care au origine corticală sau în nucleii extrapiramidali.
 Spasticitatea se pune în evidenţă prin imprimarea mişcărilor pasive la nivelul articulaţiilor.
Rezistenţa pe care o opune membrul paralitic la încercarea de a flecta genunchiul este cu mult mai
mare decît în mod normal.

In prima fază a afecţiunilor acute poate exista o hipotonie musculară care se transformă apoi în
paralizie spastică

Hiperreflexitatea osteo-tendinoasă însoţeşte spasticitatea musculară. Reflexele cutanate

abdominale şi cremasteriene sînt diminuate sau abolite.

Semnul Babinski apare caracteristic în sindromul de neuron motor central şi niciodată în sindromul
neuronului motor periferic. Asociat, mai pot fi pozitive reflexele patologice ale lui Oppenheim,
Gordon, Schăffer, Mendel-Bechterew, Rossolimo, Hoffmann.

Clonusul piciorului şi al rotulei apare concomitent cu hiper- spasticitatea.

Pot exista crize jacksoniene asociate unui deficit motor

mișcări clonice, care încep întotdeauna în același loc (mână, picior sau față) și se
propagă la segmentele vecine.

Tulburarea nu este însoțită de pierderea cunoștinței, bolnavul asistând la

desfășurarea crizei.

În sindromul neuronului motor central este interesată numai motilitatea voluntară, fiind păstrată
cea reflexă, kinetică şi automată.

Atrofiile musculare lipsesc sau sînt reduse, apărînd foarte tîrziu, troficitatea musculară fiind
conservată.

Leziunile neuronului motor central determină clinic tablourile majore : hemiplegia şi paraplegia.

Etiologia lor este foarte variată înscriind afecţiuni congenitale, inflamatorii, toxice, traumatice,
vasculare, tumorale, parazitare ş.a.

SINDROMUL DE NEURON MOTOR PERIFERIC

Sindromul de neuron motor periferic este format dintr-un grup de simptome clinice şi paraclinice,
după cum urmează :

Paralizia — afectează bolnavul şi anturajul acestuia prin reducerea parţială sau totală a mişcării
voluntare.

Hipotonia musculară. Se ştie că în mod normal, în stare de repaus, orice muşchi are un grad redus
de contractură permanentă, denumită tonus muscular.

Tonusul muscular este, aşadar, o funcţie reflexă controlată prin numeroase căi ce se concentrează
în final în rădăcinile posterioare şi căile ce vin de la centrii superiori

întreruperea la orice nivel a motoneuronului va duce la hipotonie.

Hipotonia se caracterizează prin următoarele caractere clinice :

-pierderea reliefului normal al muşchilor, segmentul de membru respectiv devine plat

-masele musculare pierd consistenţa, — la palpare muşchiul este depresibil;

-mişcările pasive se execută cu uşurinţă — mai ales vizibil la gambă şi antebraţ;

-apar amiotrofii spre deosebire de hipotonia care apare în tulburările cerebeloase -sau tabes unde
arcul reflex este întrerupt, dar nu este interesat motoneuronul;

-Atrofia musculară apare ca o consecinţă a lezării centrului trofic. Masele musculare se reduc de
volum evident şi circumferinţa membrului afectat se micşorează.

-Diminuarea sau abolirea reflexelor osteo-tendinoase apare ca o consecinţă a întreruperii arcului

reflex

-Paralizia interesează toate formele de mişcare voluntară automatică, si kinetică, reflexă, deoarece
este lezat etajul final al căilor comune.

-Teritoriul muşchilor paralizaţi este delimitat, interesînd fie muşchii ce ţin de un trunchi nervos, un
plex sau de un segment medular, spre deosebire de leziunile neuronului motor central unde
paraliziile sînt extinse topografic aşa cum se întîlneşte în hemiplegii sau paraplegii. In sindromul de
neuron motor periferic teritoriile vecine au muşchii intacţi

-Fibrilaţiile sau fasciculaţiile musculare se produc în leziunile cu evoluţie lentă, deşi se pot întîlni şi
în leziunile compresive radiculare.
bibliografie:

• Raoul Robacki-Anatomia functionala a omului, Editura Scrisul romanesc , 1987

• ATLASUL CORPULUI UMAN -editura Aquila

• Gheorghe Vuzitas -neurologie si psihiatrie

Lucretia Titirca -Ghid de nursing editia a IV-a 1955

Lucretia Titirca –tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali

Corneliu Borundel-Manual de Medicina Interna pentru cadre medii -editura ALL, 1995 ISBN
9739156-60 6

Mihai Rusu -Explorarea Clinica in Neurochirurgie -editura junimea 1980

Suport de curs - Nursing în neurologie

Prof.instr. Nicu Gurzun

An III-

Școala Postliceală de Stat Grigore Ghica Vodă Iași