O INTRODUCERE IN HETEROCRONIA

DEZVOLTARII LA SUPRADOTATI
Psiholog Aurelian Iliescu
Conf.univ.dr. Doru-Vlad Popovici

This research contends for using the term heterocrony as well in special education of gifted child, as in
special education of children with mental disabilities. In sustaining such arguments we have focused the unequal,
unconcordant and disharmonic development of the gifted children personality, stipulated by so many authors in a
theoretical way.
Also, in a feasible way, we have tryed to proove these statements through a large experimental
investigation, conducted especially by the maladjustment’s belief of gifted child and disharmony syndrome,
described by Terrasier.

Deoarece inteligenţa sclipitoare apare atât de rar, aproape că nu o cunoaştem şi nici nu

ne pricepem să o abordăm. Cu excepţia preocupărilor orientate spre domeniul muzical,
ştiinţific şi sportiv desfăşurate în câteva centre speciale, de restul supradotaţilor noştri aproape
că nu ne ocupăm, deşi aproximativ 80% din totalul descoperirilor şi al inovaţiilor ştiinţifice se
datorează supradotaţilor şi creativilor.
In România, preocupările principale pentru domeniul supradotarii intelectuale s-au
demarat in special dupa 1900. Din acea perioada găsim o serie de referiri importante cu privire
la identificarea si modalităţile de stimulare a copiilor capabili de performante înalte in diverse
domenii ale ştiinţei si artei.
Astfel, cu privire la copiii supradotaţi, Fl. Stefanescu Goanga remarca faptul ca
„şcoala este un loc de pierdere de vreme si plictiseala, nu o instituţie capabila sa deştepte, sa
formeze puterilor lor superioare de creaţiune” .
Liviu Rusu (1929) dedica o lucrare evaluării acestui grup de copii „Selecţia copiilor
supradotaţi”, remarcând înaintea lui Piaget, faptul ca inteligenta reprezintă „putinţa de
adaptare cu ajutorul gândirii la împrejurări noi”. El recomanda inca de atunci, perfecţionarea
invatamantului pentru aceşti elevi, prin gruparea lor in clase omogene, care uşurează activitatea
cu aceşti copii.
La randul sau, Ştefan Odobleja (1938) in „Psihologia Consonantista” observa cu
amărăciune faptul ca „este vina societatii si a familiei, a pedagogiei si a scolii, faptul ca elevii
precoci nu evoluează spre destinul lor natural si ca, atât de des ajung nişte epave ale
societatii, in loc sa-i constituie stelele”.
După cel de-al doilea război mondial, odată cu schimbarea sistemului politic, s-a
înregistrat un recul al preocupărilor legate de problematica supradotarii, considerata in acea
vreme ca aparţinând unor teorii elitiste, care cultivau inegalitatea sociala.
Preocupările pentru psihopedagogia supradotarii, in forma cat se poate de moderna a
lucrurilor, au inceput aproximativ 3 decenii in vestul Europei si in S.U.A, si după anii ’90 – in
România. Deşi, la inceput, ele au fost sporadice, treptat s-a ajuns pana la a se include categoria
persoanelor supradotate in obiectul psihopedagogiei speciale. De altfel, in unele tări, cum ar fi

Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 1

RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
Spania sau S.U.A., sintagma cerinţe educative speciale include în mod explicit şi categoria
copiilor supradotaţi în legislaţia din domeniul învăţământului special integrat.
Cu toate acestea, supradotarea este un subiect pe cât de delicat şi interesant, pe atât de
puţin explorat în istoria psihopedagogiei, datorită neincluderii, pentru o lungă perioadă de
timp, a supradotaţilor în categoria persoanelor cu nevoi speciale. Astăzi, este mai mult decât
evident faptul că aceşti copii trebuie să beneficieze de programe speciale de instruire, adaptate
potenţialului lor înalt, fără de care nu-şi pot obiectiva performanţele superioare de care dispun.
Deşi, la prima vedere, poate părea cel puţin oximoronică alăturarea ideilor de
supradotare şi heterocronie, pentru că - începând de la Renee Zazzo si până în prezent -
termenii heterocronie sau heterocronia dezvoltării s-au uzitat mai ales în delimitarea
specificităţii deficienţei mintale, considerăm totuşi că este oportuna împrumutarea acestora şi
în psihopedagogia supradotării, dovadă fiind aceeaşi dezvoltare sinuoasă şi inegală,
dizarmonică a personalităţii (înţeleasă sub aspectul palierelor psihice) copiilor supradotaţi.
Diferenţa dintre vârsta cronologică şi cea mentală a elevului supradotat implică o
dezvoltare diferită la nivel emoţional şi social faţă de restul elevilor. Referitor la nivelurile de
învăţare şi la mediul lor social, primele experienţe şcolare sunt puţin frustrante. Trebuie să
presupunem că această presiune a mediului social poate da naştere unor probleme emoţionale
şi de adaptare. Copiii supradotaţi, în ciuda dificultăţilor pe care le experimentează, trăiesc într-
o oarecare forma, o presiune socială si şcolară, manifestată mai ales prin comportamentele
antisociale. Acest decalaj mare între nivelul inteligenţei şi celelalte compartimente ale
activităţii psihice atrage după sine o dezvoltare, aşadar, de tip heterocronic.
In perioada actuala, in conditiile adaptării invatamantului romanesc la cerintele
societatii europene, o influenta benefica asupra educarii elevilor, capabili de performante
superioare, a avut-o diversificarea curriculara (prin aparirtia unor seturi de discipline optionale
in invatamantul preuniversitar si universitar ), precum si oferirea unor alternative de accelerare
a parcurgerii studiilor, mai ales in invatamantul superior, dar insuficient valorificata in restul
sistemului de invatamant.
Ca şi în heterocronia oligofrenică, datorită tabloului discordant, considerăm că se poate
vorbi şi în cazul de faţă despre o anumită heterodezvoltare individuală, ceea ce ar face
necesară abordarea diferenţiată a individului supradotat, nu numai în raport cu indivizii din
aceeaşi categorie, dar şi ţinând cont de particularităţile care intervin în diferitele perioade de
evoluţie, atât în context familial cât şi în context social şi şcolar. Trebuie menţionat că această
heterocronie nu se manifestă doar între planurile inteligenţei şi ale afectivităţii, aşa cum am fi
tentaţi să credem la prima vedere, ci şi între celelalte componente ale psihismului ca procesele
volitive, motivaţionale, în planul relaţionării, al integrării şi adaptării.
De altfel, mulţi autori, referindu-se la copiii supradotaţi, o fac în termenii de
variabilitate individuală, devenind astfel clasice definiţiile care includ noţiunile de „dizarmonie
a dotării” (Chauvin), „dizarmonie cognitivă” (Zazzo), „disarmonie cognitivă” (Gibello),
„sindromul de disincronie” (Terrasier) etc., ei atrăgând astfel atenţia asupra problemelor
speciale ale acestor copii în ceea ce priveşte, pe de o parte, maturizarea lor intelectuală precoce
şi, pe de altă parte, întârzierile în sfera maturizării afective, integrării sociale, dezvoltării
psihomotorii etc., cu implicaţii directe în procesul învăţării, creativităţii şi randamentului lor
intelectual.

Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 2

RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
 Conceptul de disincronie introdus de Terrasier se referă la faptul că tinerii precoci
intelectual prezintă o serie ce caracteristici de dezvoltare specifice, constând într-o
heterogenitate în timp între dezvoltarea intelectuală, afectivă, psihomotorie şi grafomotorie. A
ignora aceste fapte - adică decalajul între maturitatea intelectuală, pe de o parte, şi maturitatea
afectiv-emoţională, socială etc., pe de altă parte-, înseamnă a-i expune pe copiii supradotaţi nu
doar la riscuri educative, ci şi la desocializare. ( Jigău, M. 1994).
Se pare că fenomenul desincroniei (între planul intelectual şi cel afectiv, de pildă) se
manifestă mai pregnant – şi este, deci, mai uşor observabil- la niveluri ale supradotării extrem
de înalte (coeficient intelectual peste 150), aceşti copii având tendinţa de a se izola şi a deveni
agresivi, pentru ca cei mai mari sau mai mici nu-i acceptă, fie pentru că sunt imaturi fizic, fie
pentru că sunt prea inteligenţi faţă de nivelul grupului de vârstă cronologică. Acest fenomen al
heterocroniei interne şi externe constituie un argument puternic în favoarea necesităţii
existenţei unui mediu şcolar educativ, organizat după alte criterii decât cele ale şcolii de masă.
Nivelul înalt al motivaţiei se manifestă prin desincronia existentă între viteza dezvoltării
mentale a copilului supradotat şi cea a colegilor de clasă, în cadrul unui program şcolar
standardizat. Capacităţile acestor copii se deteriorează de-a lungul anilor dacă nu sunt
antrenate. Aceşti copii se simt uneori inferiori faţă de ceilalţi colegi, îşi percep propriile
abilităţi ca pe ceva negativ, ca pe o povară. Aşa pot apărea şi fenomene de subestimare, pentru
că sunt respinşi din cauza abilităţilor lor, se simt vinovaţi de acest lucru, de aceea încearcă să-şi
ascundă capacităţile, refuzând să-şi facă temele sau realizându-le în mare grabă, fără prea mare
atenţie. Acest lucru le provoacă deziluzie ca răspuns la curiozitatea lor şi le arată că munca
şcolară nu merită efort (astfel devenind, poate supradotaţi subrealizaţi). În acest sens, şcoala
contribuie la formarea inhibiţiilor intelectuale.
Datorită dezvoltării deosebite a funcţiilor lor cognitive, capacităţii lor de a înţelege şi
problemele adulţilor, maturizării rapide a gândirii, cât şi conştiinţa că sunt diferiţi de ceilalţi,
duce adesea la perfecţionism, autocriticism, izolare socială. Sensibilitatea mărită faţă de lumea
înconjurătoare şi preocupările profund legate de moralitate şi justiţie sunt o consecinţă a
sentimentului inadaptării sociale, a creşterii conflictelor interne, a lipsei de înţelegere din
partea altora asupra capacităţilor şi abilităţilor copiilor supradotaţi.
Totodată, in perioada adolescenţei, mai ales, la supradotaţi se remarcă o scădere a self-
conceptului academic din nevoia de aderare la grupul social. (Wright şi Leroux, citat în
Stănescu, M.L., 2002). Desigur, fiecare caz de copil supradotat trebuie judecat în funcţie de
mediul lui de viaţă şi variatele sale contexte de educaţie, dar nu toţi supradotaţii pot fi
caracterizaţi de o imagine de sine bine conturată şi o adaptare superioară la mediul social şi
invers. Şi tocmai acea tendinţă de perfecţionism de care vorbeam mai sus, se percepe de către
societate ca o tendinţă psihonevrotică, fiind considerat un sistem nepotrivit de viaţă, o
caracteristică de nedorit ce trebuie eliminată din personalitatea individului. Poate apărea,
desigur, şi efectul opus, la fel de negativ, ilustrat foarte bine de experimentele lui Roberts şi
Lovett (1994) care au indus în mod expres unor adolescenţi supradotaţi un eşec academic, ce a
avut la bază nerezolvarea (expresă) a unor anagrame care, de altfel, erau extrem de dificile; s-a
observat că după această nereuşită elevii supradotaţi au manifestat mult mai multe reacţii
emoţionale negative, opinii iraţionale despre ei înşişi, stres psihologic intens şi s-au
autoorientat şi mai accentuat spre perfecţionism; toate aceste modalităţi de reacţie s-au dovedit

Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 3

RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
a fi foarte profunde în comparaţie cu cele ale unui grup randomizat de elevi cu performanţe
intelectuale medii. (Robinson, A., 1998).
În multe cazuri, însă, semnele perfecţionismului nu sunt foarte evidente pentru cel
care-l percepe, deoarece, aparent, elevul pare să lucreze într-o formă uşoară, lipsită de efort.
Este important pentru adulţi să cunoască semnele perfecţionismului, astfel încât să nu confunde
comportamentul distructiv-entropic cu capacitatea de motivaţie.
Din punct de vedere psiho-afectiv, întâlnim uneori la copiii supradotaţi stări de
anxietate, insecuritate, sentimente de izolare, complexe pentru neîndemânarea lor manuală şi
fizică, suferinţe pentru faptul că au preocupări diferite faţă de ale celorlalţi (cum ar fi nevoia de
a citi mereu, de a lucra singuri, de a se autoconduce, de a se interesa de lucruri “marginale” ),
probleme de adaptare şcolară şi socială.
Dacă luăm în considerare punctul de vedere psihogenetic al lui Piaget, atunci ar trebui,
din contră, ca elevii supradotaţi să fie, poate, cei mai adaptaţi ; şi totuşi se raportează frecvente
fenomene de depresii, marginalizare, ostilitate, suicid etc. în rândul acestora. Ne aflăm, aşadar,
în faţa unui paradox : un înalt coeficient de inteligenţă generează adaptare sau inadaptare ?
Problema nu se pune, însă, să acordăm dreptate sau nu uneia din cele două puncte de
vedere, în primul rând pentru că nu acesta este obiectivul cercetării noastre, şi pe de altă parte,
la o studiere mai atentă a situaţiei pe ansamblu, observăm că ambele perspective dispun de
veridicitate.
Desincronia dintre cele două trebuie căutată nu la nivelul QI foarte înalt = adaptare
eficientă, ci la nivelul altor factori. Este adevărat că inteligenţa este o bază importantă pentru
reuşita şcolară sau socială, dar nu este şi suficientă. Aşadar sunt mai mulţi factori care
contribuie la această reuşită (adaptare). Din această afirmaţie rezultă că insuccesul este la
rândul lui multicauzal, dar şi că elevii care fac dovada unui coeficient de inteligenţă destul de
ridicat au, totuşi, şansa să experimenteze eşecul şcolar şi social; şi după cum am văzut, sunt
chiar mai expuşi acestui risc decât ceilalţi copii, din cauza trăsăturilor specifice de
personalitate.
Încercând să rezumăm ceea ce am afirmat până acum, devin acum evidente cele 3
mari modalităţi psihocomportamentale specifice copiilor şi tinerilor supradotaţi, efecte directe
ale heterocroniei dezvoltării, descrise de Wallace (citat în Creţu, C., 1997):
- sentimentul de a fi diferit de colegii de vârstă , prin ideile dintr-un domeniu oarecare, prin
interesele dezvoltate mai profund, mai variat, mai expresiv;
- povara înaltei senzitivităţi (“copiii supradotaţi au probleme de supravieţuire în plus,
tocmai pentru că sunt excepţionali”) – devansarea nivelurilor mentale de vârstă,
intelectualitatea prematură nu sunt însoţite de aceeaşi precocitate emoţională şi fiziologică;
- aptitudine excepţională pentru învăţare: ritmul rapid de învăţare şcolară şi socială face din
copilul supradotat intelectual un candidat sigur la experienţa pluriformă a plictiselii, care
conduce la o involuţie faţă de posibilităţile personale, dacă nu sunt oferiţi stimuli cognitivi
şi afectivi compensatori.
Desigur că inteligenţa ridicată specifică supradotaţilor antrenează în acelaşi timp şi
celelalte paliere ale dezvoltării psihice, şi totodată, aceasta se constituie în mecanisme
compensatorii ce vizează aspectele interacţiunii sociale, însă, cu toate acestea, supradotaţii sunt
mai frecvent expuşi riscurilor de inadaptare socială şi şcolară, atât din cauza factorilor ce ţin de
propriile personalităţi, cât şi din cauza presiunilor, venite din mediul extern, la care sunt supuşi.
Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 4
RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
 Totuşi, copiii supradotaţi nu constituie un grup populaţional omogen. Nu putem vorbi
de un profil psihologic unic în cazul copiilor supradotaţi, acest lucru fiind chiar riscant. Doar
printr-o cunoaştere adecvată şi printr-o examinare a celor mai relevante caracteristici
diferenţiale, putem să-i oferim copilului consiliere individualizată.
Punctul de plecare în investigaţia noastră, care vine să întregească imaginea noastră
referitoare la aspectele heterocronice ale dezvoltării psihice a supradotaţilor îl constituie faptul
că elevii supradotaţi, după cum am văzut, reprezintă un grup aparte, care se diferenţiază prin
caracteristicile de personalitate, stilul de învăţare, modul de interacţionare cu semenii etc.
Aşadar, ca şi indivizii aflaţi de cealaltă parte a curbei lui Gauss (la polul opus), supradotaţii
reprezintă, la rândul lor, obiectul psihopedagogiei speciale, deoarece prin natura şi ritmul
evoluţiei atât de caracteristic, au cerinţe educative speciale. De altfel, in unele tări, cum ar fi
Spania sau S.U.A., sintagma cerinţe educative speciale include în mod explicit şi categoria
copiilor supradotaţi în legislaţia din domeniul învăţământului special integrat.
Se înţelege, aşadar, că ne-am orientat în direcţia depistării eventualelor dificultăţi de
adaptare, a factorilor care generează aceste probleme, şi implicit, care construiesc tabloul
heterocroniei dezvoltării.
Au fost formulate, astfel, următoarele obiective:

Obiectivul principal:
- analiza fenomenului supradotării intelectuale, în ansamblu, şi în particular, analiza
caracteristicilor psihologice şi sociale, individuale şi de grup, de natură să circumscrie
aspectele heterocronice ale dezvoltării supradotaţilor;

Obiective secundare (care derivă din obiectivul principal)

1)- selectarea unui eşantion reprezentativ de copiii supradotaţi adolescenţi, pe baza unui
criteriu multiplu ( coeficientul de inteligenţă, nivelul creativităţii, rezultatele şcolare,
nominalizările profesorilor );
2)- utilizarea unor probe psihologice (chestionare, teste, tehnici sociometrice ) , pe baza
cărora să se evidenţieze eventualele dificultăţi de adaptare şcolară şi socială, aspecte ale
dezvoltării afectiv-emoţionale, motivaţionale, volitive;
3)- relevarea acelor aspecte particulare privind relaţiile supradotaţi - colegii de clasă,
supradotaţi -profesori, supradotaţ – supradotaţi (acolo unde este cazul );
Orientându-ne investigaţiile astfel încât să realizăm obiectivele pe care ni le-am propus
în lucrarea prezentă, am emis următoarele ipoteze:
1)- se presupune că există o corelaţie directă între coeficientul de inteligenţă, nivelul de
creativitate şi rezultatele şcolare ale elevilor, astfel încât valori ridicate ale acestor trei
indicatori se vor constitui ca baze ale depistării supradotării intelectuale;
2)- se presupune că la elevii supradotaţi se vor înregistra indici de statut preferenţial mai
scăzuţi,dar şi scoruri medii sau scăzute vis-a-vis de capacitatea de adaptare si integrare în
grup, în raport cu ceilalţi colegi de clasă, acest lucru evidenţiind heterocronia dezvoltării între
procesele intelective şi cele de adaptare-integrare
3)- se presupune că se vor observa diferenţe evidente între profilul personalităţii elevilor
supradotaţi şi cel al elevilor cu performanţe intelectuale medii, în urma aplicării testului
H.S.P.Q.
Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 5
RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
 Pentru a verifica ipotezele expuse mai sus, în speţă, pentru a ne atinge obiectivele
lucrării, ne-am orientat către alegerea unor probe psihologice care să evidenţieze presupunerile
pe care le-am făcut. În consecinţă, vom prezenta în continuare metodele şi instrumentele de
lucru pe care le-am folosit în investigaţiile noastre. În selectarea testelor pentru stabilirea
nivelului intelectual ne-am axat în special pe testele de inteligenţă care beneficiază de un etalon
realizat pe populaţia românească; de asemenea, au fost eliminate probele suprasaturate în
factori specifici sau care măsurau diferite laturi ale inteligenţei (ex: inteligenţă tehnică,
inteligenţă verbală, etc.), oprindu-ne doar asupra acelora în care factorul g era
reprezentativ şi care se încadrau pe cât posibil în categoria culture free.[ex: Testul Domino 70
este mulat perfect pe ideea lui Spearman, a factorului g. Din punct de vedere conceptual, plus
studiul corelaţiilor reiese o saturaţie puternică a factorului g, după cum urmează: 0,86- factorul
g; 0,9 – factorul k (variaţia perceptiv spaţială); 0,04 - factorul n (numeric); testul H.P * este
aplicabil pentru intervalul de vârstă 9-25 ani şi este compus din 60 itemi prin a căror rezolvare
sunt surprinse aspecte ale inteligenţei ca raţionament aritmetic, vocabular, stabilirea
analogiilor, surprinderea succesiunii, a întregului, capacitatea de concentrare, diferenţierea
între esenţial şi neesenţial.].
Nu în ultimul rând, ne-am propus să utilizăm probe pentru diagnosticarea inteligenţei
care nu sunt tocmai facile sau simple pentru subiecţii cu un QI de valoare medie. Pentru
investigaţiile privind gradul de adaptare şcolară şi socială a supradotaţilor, precum şi aspecte
diferenţiale ale personalităţii, am recurs atât la teste clasice, superior standardizate şi etalonate,
dar şi la tehnica sociometrică şi alte metode. Din categoria testelor clasice am ales H.S.P.Q.şi
Woodworth-Mathews, deoarece acestea au răspuns cel mai bine criteriilor noastre de selecţie.
Astfel W.M. este unul din cele mai utilizate chestionare de adaptare (urmăreşte să evidenţieze
dificultăţile de adaptare în diverse medii ale activităţii umane; surprinde aspectele diferenţiale
ale adaptabilităţii persoanei) şi a fost etalonat pe o populaţie normativă de peste 2000 subiecţi.
H.S.P.Q., aplicabil persoanelor intre 12-18 ani, investighează 14 factori de personalitate care,
conform manualului testului, sunt în relaţie directă cu succesul/interesul pentru activităţile
şcolare, sportive, aptitudinile de conducere, adaptarea şcolară. Tehnica sociometrică ne-a oferit
posibilitatea observării relaţiilor de grup, a relaţiilor dintre supradotaţi şi ceilalţi colegi, precum
şi indicii de statut preferenţial ai acestora constituie puncte de bază în relevarea eventualelor
aspecte heterocronice de dezvoltare, dintre inteligenţă şi capacităţile de adaptare. La capitolul
alte metode uzitate în cercetarea noastră, amintim Ghidul de identificare a copiilor supradotaţi
Brumbaugh&Rosho (1959) – care se adresează atât părinţilor cât şi profesorilor care au lucrat
cu astfel de potenţiali copii, şi metoda convorbirii – folosită în forma sa liberă, spontană,
asociativă..
Formula sub care a luat naştere studiul a respectat încă de la început anumite etape
stricte, care vor fi prezentate în continuare. Într-o primă fază, am selectat 26 clase ( IX – XII ),
din două licee constănţene. Numai în 2004, s-au calificat pentru olimpiada internaţională de
matematică 2 elevi din cadrul acestor licee. Aceasta constituie,aşadar, motivaţia orientării către
cele două licee.
S-au aplicat celor 26 clase de elevi testul de inteligenţă H.P.,testul de inteligenţă
Domino 70, iar în faza finală a testării proceselor intelectuale am aplicat o proba de

Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 6

RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
creativitate. S-au calculat corelaţii prin momentul produselor între rezultatele celor trei probe,
luate însă două câte două. Într-o nouă întâlnire, aceloraşi elevi li s-au aplicat H.S.P.Q., testul
W.M. şi testul sociometric cu două criterii (şef de clasă şi petrecerea timpului liber).
Din totalul de elevi testaţi s-a făcut, apoi, selecţia unui eşantion de supradotaţi. În urma
testelor de inteligenţă s-au selectat primele 34 de scoruri. Cu aceşti 34 de subiecţi s-au purtat
diverse convorbiri în cadre informale, iar părinţii şi profesorii lor au completat ghidul de
identificare a copiilor supradotaţi.
Ultima parte a cercetării noastre a presupus analiza statistică a rezultatelor, precum şi
interpretarea calitativă a rezultatelor prin prezentarea unor studii de caz şi înaintarea unor idei
(discuţii critice) cu privire la ceea ce am obţinut. Prezentăm, în continuare, eşantioanele cu care
s-a lucrat, sub formă de diagrame, considerate fiind, în funcţie de diverse criterii. Menţionăm
că numărul total de subiecţi cuprinşi in eşantionul de studiu, se ridica la 741.

Figura 1 : Ponderea elevilor pe anii de liceu

elevi în clasa a IX-a (29,15%)
elevi în clasa a X-a (22,00%)
elevi în clasa a XI-a (25,64%)
elevi în clasa a XII-a(23,21%)

Figura 2 : Ponderea pe sexe a elevilor cuprinşi în eşantion

fete (40,87%)
băieţi (59,13%)

Vom expune, în continuare, rezultatele cercetării noastre, în mod detaliat, pentru

aplicarea câtorva probe în parte, şi la modul general – viziunea de ansamblu a investigaţiilor.

Testarea proceselor intelectuale

 Rezultatele aplicării testului de inteligenţă H.P.
În urma aplicării acestei probe, scorurile obţinute s-au situat între Q.I. min. 86 şi Q.I.
max. 160. (vezi fig. 3):

.Figura 3: Distribuţia scorurilor la testul de inteligenţă H.P.

1: QI: 80 – 90
2: QI: 91 – 100 300

3: QI: 101 – 110 250

200
4: QI: 111 – 120 număr de cazuri 150
5: QI: 121 – 130 100

6: QI: 131 – 140 50

0
7: QI: 141 – 150 1 2 3 4 5 6 7 8
intervale ale coeficientului de inteligenţă

Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 7

RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
8: QI: 151 - 160

Observăm că partea centrală (intervalele de mijloc) concentrează ~90% din totalitatea

subiecţilor, de unde rezultă că majoritatea subiecţilor manifestă potenţialităţi intelectuale medii,
iar pe de altă parte, curba se apropie poate numai la modul grafic de cea gaussiană, pentru că
din punct de vedere statistico-matematic, este destul de departe.

 Rezultatele aplicării testului de inteligenţă Domino 70

Scorurile obţinute variază între 25 şi 41 puncte, deci între staminele 5 şi 9, conform
manualului de interpretare. Redăm, în continuare, rezultatele, în figura 4:
Stamine
4: 24 – 25 p.
5: 26 – 28 p.
6: 29 – 30 p.
7: 31 – 32 p.
8: 33 – 35 p.
9: 36 – 44 p.
 Rezultatele aplicării testului de creativitate
La acest instrument, în cadrul grupelor ce semnifică niveluri înalte ale creativităţii, s-au
înregistrat puţini subiecţi. Comparativ cu numărul de potenţiali supradotaţi descoperiţi prin
testele de inteligenţă prezentate anterior, numărul elevilor puternic creativi este tot mic (17
cazuri de puternic creativi, din totalul de 741 subiecţi), după cum se poate vedea în figura 5.
Concluzionăm că frecvenţa puternic creativilor este mai scăzută decât cea a supradotaţilor,
supradotarea nu corelează obligatoriu cu creativitatea, şi că numărul supradotaţilor creativi este
foarte scăzut.

Figura 5: Distribuţia scorurilor obţinute la testul de creativitate

1 creativitate foarte înaltă (17 cazuri)
2 creativitate înaltă (129 cazuri)
3 creativitate medie (411 cazuri)
4 creativitate scăzută (148 cazuri)
5 creativitate foarte scăzută (36 cazuri)

Prezentăm în continuare, în tabelul 1, rezultatele corelaţiilor prin momentul produselor şi al

corelaţiilor de rang, obţinute între cele trei probe:

Tabelul 1: Corelaţii Bravais-Pearson şi Spearman între probele de testare a inteligenţei

Testul de Testul de Testul de creativitate

inteligenţă H.P. inteligenţă Domino
70
Testul de r = .71; p < .01 r = .32; p > .1
inteligenţă H.P.  =.73; p < .01  = .33; p > .1
Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 8
RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
 Testul de r = .71; p < .01 r = .26; p > .1
inteligenţă  =.73; p < .01 .29; p > .1
Domino 70
Testul de r = .32; p > .1 r = .26; p > .1
creativitate  = .33; p > .1 =.29; p > .1

Observăm din datele încadrate în tabelul 1 că testele de inteligenţă corelează foarte bine
între ele, aşadar acestea sunt valide, măsoară acelaşi tip de inteligenţă, şi nu şi-au pierdut
validitatea. Se vede, de asemenea, că testul de creativitate nu corelează foarte bine cu niciunul
din testele de inteligenţă, deşi ca şi acestea din urmă, se înscrie aproximativ pe curba lui Gauss.

 Prezentarea eşantionului de supradotaţi

Indicii de corelaţie dintre testele de inteligenţă au stat la baza selectării eşantionului de
supradotaţi.
Având în vedere că H.P. şi Domino 70 au corelat foarte bine, s-a ales o modalitate, mai
puţin folosită de selectare a eşantionului. Astfel , la ambele probe s-au selectat indivizii cu
primele 50 de scoruri; între acestea, 34 de indivizi erau prezenţi în cele două clasamente.
Aceşti 34 subiecţi au alcătuit eşantionul de supradotaţi.
Es cuprinde adolescenţi (între 15 ani şi 6 luni - 19 ani şi 2 luni), elevi înscrişi în clasele
IX – XII, de ambele sexe -28 băieţi şi 6 fete, toţi cu un Q.I. de peste 130. Proporţia dintre sexe
ar putea fi explicată prin faptul că deşi nu există diferenţe semnificative între cele două sexe la
nivel intelectual, băieţii au o mai mare tendinţă de a se situa spre extreme, faţă de fete, care au
tendinţa de situare spre medie. Aceste idei sunt susţinute de majoritatea cercetătorilor
contemporani (Verza,1997). Am constatat, că mai mult de 75% dintre copiii acestui eşantion au
un QI de până în 145, restul de aproape 25%, întinzându-se până aproape de QI: 160.
Această distribuţie este normală, deoarece cei mai mulţi supradotaţi au QI de până în 150; cei
cu un coeficient de inteligenţă de peste 150 sunt mai puţini la număr, proporţia lor fiind situată
undeva la sub 0,1 % din totalul populaţiei.
 Rezultatele aplicării ghidului de identificare a copiilor supradotaţi
Instrumentul a fost aplicat celor 34 de copii. În toate cele 34 de cazuri, scorurile au
depăşit 20 puncte (limita minimă pentru indicarea posibilităţilor de supradotare intelectuală,
este de 66% din totalul răspunsurilor pozitive la itemii ghidului), ceea ce conduce la luarea în
seamă a ipotezei supradotării intelectuale. Aceste rezultate nu au constituit, însă, criterii de
selecţie a copiilor supradotaţi ci s-au vrut a fi un fel de garanţie în plus pentru statutul
intelectual al copiilor din eşantionul de supradotaţi. Expunem, în continuare, rezultatele
obţinute, în figura 6:

Figura 6: Distribuţia rezultatelor obţinute în urma aplicării ghidului de identificare

1 – scor final: 20 p. 7 – scor final: 26 p.

2 – scor final: 21 p. 8– scor final: 27 p.
3 – scor final: 22 p. 9– scor final: 28 p.
4 – scor final: 23 p. 10– scor final: 29 p.
5 – scor final: 24 p. 11– scor final: 30 p.
Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 9
RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
 6 – scor final: 25 p.

 Rezultatele aplicării testului H.S.P.Q. şi ale testului sociometric

Dacă lotul de copiii normali, în majoritatea scalelor, s-a încadrat în zona 3 – 7 a notelor
standard, elevii supradotaţi nu au respectat acest tipar, o proporţie mai mare dintre aceştia
tinzând spre zona extremelor, în 8 din cele 14 scale. Scalele respective sunt cele care măsoară
factorii ciclotimie-schizotimie, inteligenţă, flegmatic-excitabil, coasthenia-zeppia, încredere în
sine-îngrijorare, dependenţă-independenţă, caracter contro-lat – necontrolat , relaxat – frustrat;
tensiunea ergică, în 11 note standard (0 – 10). S-au înregistrat tendinţe asemănătoare şi pe
factorii de ordinul 2 – extraversiune-introversiune, nivelul anxietăţii şi tendinţa nevrotică.
Prezentăm, în continuare, rezultatele distributiilor pe note standard a factorului dependenţă-
independenţă de grup, din raţiuni pur comparative:

Figura 7: Distribuţia pe note standard a factorului Q2

elevi cu QI mediu elevi supradotaţi

Din distribuţiile pe note standard a factorilor H.S.P.Q. observăm că elevii supradotaţi au

o incidenţă aproape de trei ori mai mare către dimensiunea schizotimie. Ei tind să fie, deci, mai
puţin concilianţi, să prefere lucrurile în locul oamenilor, să iubească munca solitară,
camaraderia intelectuală şi introspecţia. Apoi, în factorul B am observat clar diferenţa mare de
procentaj pe cele trei categorii de clase. Rezultă de aici că au o mare putere de abstractizare,
conceptualizare şi de sinteză, problemele complexe în care se implică, separându-le în
componente şi analizându-le sistematic. De asemenea, sunt predispuşi către extreme în cazul
factorilor D, J, O, Q2, Q3, Q4. Aşadar, elevii supradotaţi tind să fie mai flegmatici şi mai
chibzuiţi, constanţi, liniştiţi; scorurile ridicate de la factorul J trădează o direcţie către lucrul
individual, înclinaţii către individualism, suficienţă de sine etc.Totodată, au un simţ marcat al
datoriei, un foarte dezvoltat simţ moral şi etic, sunt mai solitari, adesea sceptici, critici şi
evaluativi, mai absorbiţi de probleme, anxioşi, sensibili, exigenţi;
Aplicarea testului sociometric a presupus două criterii (timp liber şi lider), la care cei
741 elevi au trebuit să răspundă, nominalizând trei preferinţe şi trei respingeri. Referitor la
valoarea psihosocială de tip preferenţial a supradotaţilor, cercetările literaturii de specialitate se
împart în două mari categorii: primele care susţin că supradotaţii sunt, poate, cei mai populari
în grupul de apartenenţă; cealaltă extremă consideră copiii supradotaţi sub patern-ul
inadaptatului social şi şcolar. Rezultatele noastre s-au încadrat oarecum între cele două poziţii
prezentate mai sus, statutul sociometric al acestora nefiind nici popularitatea, nici respingerea,
ci, mai degrabă, ignoranţa, indiferenţa. Bineînţeles, există variaţiuni pe această temă, însă
interpretările grosiere susţin statutul sociopreferenţial de indiferenţă.

Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 10

RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
 Analiza criteriului lider a relevat în 23 din cele 34 de cazuri, statutul de lider al elevului
supradotat. Aceste diferenţe de statut dintre cele două criterii permit conchiderea faptului că
alegerile subiecţilor au fost cât se poate de obiective. Aceste idei sunt susţinute şi de corelaţiile
de rang, acestea variind pentru cele 26 de grupuri (cu un total de 741 subiecţi) între .12, la prag
de semnificaţie p > .1, şi .37, cu p > .1. Este clar, deci, că nominalizările au fost străine de
subiectivism.
Aşadar, în cele mai multe situaţii, elevul supradotat tinde să aibă dificultăţi de adaptare,
datorită ori inadaptării mediului la specificităţile acestuia, ori inadaptării sale la mediu (tocmai
datorită heterocroniei dezvoltării asupra careia am mai insistat), prin neconcordanţa felului de a
fi a celor două părţi. În lumina acestor rezultate, devine evident faptul că elevii supradotaţi
constituie pe bună dreptate obiectul psihopedagogiei speciale, din cauza abaterilor de la medie
(ce-i drept, şi în sens pozitiv, din anumite puncte de vedere), conturându-se astfel ideea
proiectării unor strategii de instruire diferenţiată. Aceste virtuale strategii ne vor ajuta să
înţelegem multiplele posibilităţi de organizare a activităţilor şcolare pentru a sprijini şi încuraja
elevii supradotaţi. Totodată ne îndeamnă către anumite reflecţii interioare legate de valenţele
reale ale şcolii în sesizarea, cultivarea şi consacrarea excelenţei intelectuale, către reevaluarea
criteriilor şi standardelor succesului şcolar şi ale succesului şcolii.

BIBLIOGRAFIE

1. Atkinson, Rita L., Atkinson, R.C., 2002, Introducere în Psihologie (Ed. a XI-a), Editura
Tehnică, Bucureşti.
2. Benito, Yolanda, 2002, Copiii Supradotaţi (Educaţie, Dezvoltare Emoţională şi Adaptare
Socială), Editura Polirom, Iaşi.
3. Chelcea, Adina (coord.), 1995, Psihoteste (vol. I), Editura Societăţii Ştiinţă şi Tehnică
S.A., Bucureşti.
4. Chelcea, Adina (coord.), 1997, Psihoteste (vol. II), Editura Societăţii Ştiinţă şi Tehnică
S.A., Bucureşti.
5. Creţu, Carmen, 1997, Psihopedagogia Succesului, Editura Polirom, Iaşi.
6. Creţu, Carmen, 1998, Curriculum Diferenţiat şi Personalizat (Ghid Metodologic pentru
învăţătorii, profesorii şi părinţii copiilor cu disponibilităţi aptitudinale înalte), Editura
Polirom, Iaşi.
7. Dincă, Margareta, 2001, Teste de Creativitate, Editura Paideia, Bucureşti.
8. Jigău, M., 1994, Copiii Supradotaţi, Editura Societăţii Ştiinţă şi Tehnică S.A.,
Bucureşti.
9. Popovici, D.V., 1998, Elemente de Psihopedagogia Integrării, Editura Semne ’94,
Bucureşti.
Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 11
RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005
10. Popovici, D.V., Balotă, Alina, 2004, Aspecte Psihopedagogice ale Supradotării la
Preşcolari, în Revista de Psihopedagogie Specială, Editura Pro-Humanitate, Bucureşti.
11. Popovici, D.V., Balotă, Alina,2004, Introducere în Psihopedagogia Supradotaţilor,
Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti.
12. Robinson, Ann, 1998, Annual Review oh Psychology, Giftedness: an exceptionality
examines, trad., în www.findarticles.com
13. Sdorow, L.M., 1993, Psychology (Second Edition), trad., Wm. C. Brown
Communications, Inc., Dubuque, Iowa, U.S.A.
14. Shea, T.M., Bauer, Anne Marie, 1994, Learners with Disabilities ( A Social Systems
Perspective of Special Education), trad., Wm. C. Brown Communications, Inc., Dubuque,
Iowa, U.S.A.
15. Stănescu, Maria-Liana, 2002, Instruirea Diferenţiată a Elevilor Supradotaţi, Editura
Polirom, Iaşi.
16. Şchiopu, Ursula, 1967, Psihologia Copilului (Ed. a II-a), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
17. Verza, E., 1997, Psihopedagogie Specială (manual pentru clasa a XIII-a, şcoli normale),
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
18. Verza, E., Verza, F.E., 2000, Psihologia Vârstelor, Editura Pro-Humanitate, Bucureşti.
19. Zlate, M., 2000, Fundamentele Psihologiei, Editura Pro-Humanitate, Bucureşti.
20. Zlate, M., Zlate, Camelia, 1982, Cunoaşterea şi Activarea Grupurilor Sociale, Editura
Politivă, Bucureşti.
21. ***Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltarea Creativităţii, 1991, Teste pentru Abilităţi
Intelectuale Generale, Editura Anima, Bucureşti.

Lucrare prezentata la prima Conferinta Nationala a Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati: 12

RO-GATE ’05, Suceava 27-29 Mai 2005