Noţiuni fundamentale ale dezvoltării umane

Supradotarea în raport cu media oamenilor este un fenomen observat în toate culturile şi epocile
istorice. Sursele antichităţii evocau supradotarea ca fiind un dar al zeilor, un har, o energie divină
în surplus pentru unii aleşi, sau o investitură a zeilor dată unor aleşi. În general legendele,
poveştile clasice, şi relatările faptice arată o legătură directă între depăşirea unor obstacole
existenţiale majore şi dezvoltarea harului personal într-o anumită direcţie, harul fiind o răsplată
dată de zei către muritorii ce şi-au dovedit meritul pentru acesta. Despre persoanele care
descopereau o proprietate matematică, grecii antici spuneau de exemplu că sunt iubiţi de zei, căci
un om obişnuit nu ar putea străbate cu mintea proprie secretele universului. Mitul lui Prometeu
ilustrează aceeaşi credinţă.

Tehnicile de educare a harului sunt de asemenea practicate din antichitate şi până în ziua de azi.
Acestea constau în ritualuri iniţiatice unde persoana este expusă la încercări deosebite care îl
solicitau peste nevoile zilnice de supravieţuire şi îl forţau să-şi dezvolte abilităţi altfel
embrionare, în sisteme de educare a abilităţilor prin antrenamente susţinute, sau în formarea
abilităţilor în sisteme de formare-selectare pe trepte de formare.

Indiferent dacă aceste tehnici sunt dezvoltate recent sau au fost dezvoltate în antichitate există o
linie recunoscută sau nu de continuitate a acestor tipuri. Ritualurile iniţiatice ce se bazează pe
cultivarea „flow-ului”, a inspiraţiei, a trăirii şi a creativităţii, pot fi regăsite de-a lungul timpului
pe toate zonele geografice şi sunt specifice multor religii sau reţele profesionale. Pot fi găsite
inclusiv la triburile primitive ca ritualuri de iniţiere în viaţa adulţilor, în ritualuri divinatorii sau
în şcoli de arte sau ştiinţe moderne, de arte marţiale sau de meşteşuguri tradiţionale sau
profesiuni moderne.

Sistemele de educare a abilităţilor prin antrenamente susţinute au dat alte derivate educaţionale
pentru cultivarea unor abilităţi specifice. În general acestea au generat formele de educaţie şi
instruire în masă, le regăsim în sistemele educative de stat, în programele ce menţin şi cultivă
ordinea de sistem social sau economic, în programele socio-culturale în care se respectă anumite
convenţii, în modelul educaţiei industriale, militare, şi în multe alte tipuri de educaţie organizate
şi finanţate de stat.

Formarea abilităţilor în sisteme de formare-selectare pe trepte de formare este de asemenea

prezenţa de-a lungul istoriei pe toate teritoriile, mai ales în dezvoltarea reţelelor profesionale, a
castelor, a breslelor diferite, a masoneriilor, a zonelor competitive de educaţie unde se fac
clasamente ale abilităţilor. Acest tip de tehnică este cea care a permis crearea de metodologii de
promovare socială bazate pe merit profesional sau înnobilarea valorică prin câştigarea de poziţii
pe orice direcţie bazate pe mărimea abilităţilor profesionale.

Toate cele trei tipuri de tehnici educative au dat produse umane în care se putea recunoaşte harul,
supradotarea sau abilitatea de grad înalt. Plecând însă din trei direcţii diferite conceptul modern
de gifted preia cele trei forme de exprimare în modelul celor trei inele ale lui Joseph Renzulli, un
psiholog american, prin: inteligenţă activă în identificarea şi rezolvarea de probleme, creativitate
şi puterea de a duce o sarcină până la capăt. Putem cu uşurinţă identifica cele trei rădăcini
educative ce duc la aceste derivate moderne a conceptului de „înzestrare”, putem de asemenea
înţelege metodologiile din „educaţia copiilor supradotaţi” care sunt de fapt urmaşele directe ale
celor trei tipuri de tehnici de învăţare.
Educarea abilităţilor personale este un aspect indubitabil al dezvoltării umane. Deoarece această
educare are o istorie la fel de veche ca şi istoria umanităţii, există diferenţe majore între oameni
pe cele trei componente ale modelului lui Renzulli. Dacă pentru marea majoritate a oamenilor
tehnicile educative de cultivare a abilităţilor personale sunt suficiente, pentru o anumită parte ce
au capacităţi superioare există nevoi diferite, câmpuri de dezvoltare personală mai ample şi o
sete de cunoaştere şi alte caracteristici ce depăşesc norma socială curentă. Pentru această
categorie de copii s-a proiectat sistemul de educaţie de excelenţă, sau educaţia copiilor
supradotaţi.

[modifică] Nivele de dezvoltare. Dezvoltarea asincronă a

copiilor înzestraţi (gifted)
Dezvoltarea capacităţilor umane se face pe mai multe componente: intelectuală exprimată prin
diverse forme de gândire, afectivă şi emoţională, spirituală, socială, interpersonală,
intrapersonală, artistică, kinestetică, senzitivă, de empatizare cu mediul natural şi altele. Pe
fiecare componentă de dezvoltare a capacităţilor există însă etape de dezvoltare ce corespund
complexităţii gândirii la un moment dat.
Aceste etape se exprimă prin modele de univers pe care le au copii la diferite etape, pe modelele
lor de percepţie a realităţii, pe tipul de informaţii pe care le vehiculează între ei şi pe orizonturile
lor de cunoaştere. În dezvoltarea capacităţilor copii trec de la etapa de percepţie acumulativă
către cea topologică, mergând către etapa analitică critic, continuând cu etapa de gândire
sintetică-structurală şi ajungând eventual către gândirea complexă şi dinamică.
Aceste etape de gândire se pot percepe pe toate direcţiile lor de dezvoltare a capacităţilor
personale, însă la copii supradotaţi se petrece un fenomen suplimentar. Acest fenomen este
dezvoltarea asincronă a personalităţii, ce se manifestă prin trecerea mult mai rapidă prin unele
etape de dezvoltare a abilităţilor pe anumite direcţii de dezvoltare.
Din acest motiv copii supradotaţi prezintă abilităţi neobişnuite în raport cu copii din generaţia
lor, deşi nu prezintă şi stabilitatea pe toate componentele dezvoltării. Ei pot fi fragili pe unele
direcţii unde sunt la nivelul vârstei cronologice şi performanţi pe alte direcţii unde sunt mult mai
dezvoltaţi decât arată vârsta lor cronologică.
Această caracteristică a dezvoltării copiilor supradotaţi şi talentaţi face de asemenea ca nevoia de
educaţie într-un sistem să fie diferenţiată printr-o ofertă deosebită faţă de cea de masă. Păstraţi
împreună cu generaţia lor majoritatea copiilor supradotaţi suferă traume majore din cauza inter-
relaţionării cu mediul lor social, deoarece au modele de univers diferite de cei din generaţia lor,
câmpuri de interes ce nu corespund cu ale generaţiei lor şi nevoi de informare pe care nu le
acoperă sistemul şcolar de masă.
De asemenea ei interacţionează bine cu cei din generaţii mai mari ce au câmpuri de interes şi
direcţii de dezvoltare a abilităţilor similare cu ale lor, uneori cu adulţi (putem descoperi copii cu
intelect măsurat prin teste psihometrice foarte înalt care interacţionează cu adulţi ce au capacităţi
intelectuale similare), iar în relaţia cu colegii de generaţie sunt hărţuiţi de aceştia.

Asincronia dezvoltării copiilor supradotaţi şi talentaţi este un fenomen aparent paradoxal şi

creează nevoile speciale ce-i caracterizează. Multe din caracteristicile psihologice ale copiilor
supradotaţi şi talentaţi se datorează acestei asincronii a dezvoltării. Curiozitatea deosebită,
întrebările penetrante şi observaţiile mature îl fac pe copilul supradotat să aibă deseori
caracteristici greu compatibile cu propriul mediu social înconjurător şi să găsească cu dificultate
alte persoane cu care să comunice. În mod paradoxal copiii supradotaţi sunt deseori caracterizaţi
de către familie sau şcoală ca obraznici, impertinenţi, ciudaţi, tocilari sau cu alte apelative ce
arată gradul redus de comunicare cu mediul lor social. Deşi au capacităţi intelectuale deosebite
nu totdeauna au rezultate şcolare pe măsură, deoarece câmpul lor de interes este diferit de cel
promovat de şcoală şi la şcoală ei se plictisesc, programa şcolară nerăspunzând cu nimic la ce-l
interesează.
Pentru un copil supradotat care a învăţat să citească la doi sau trei ani, întrebând adulţii ce
reprezintă semnul unei litere, scrierea şi citirea din şcoala primară devin neinteresante, el deseori
va scrie cu greşeli de redactare, deoarece câmpul lui de interes este deplasat faţă de cel a
colegilor de generaţie. Dacă copilul supradotat ce a învăţat să citească la doi sau trei ani ar fi fost
introdus în ortografie şi gramatică în perioada când avea un câmp de interes dezvoltat pe acea
direcţie, atunci copilul ar fi însuşit scrierea în mod corect. Exemplul dificultăţilor la scriere-citire
pentru copiii supradotaţi este destul de frecvent şi pentru corectarea acestor caracteristici se
dezvoltă metodologii care să apropie scrierea şi citirea de câmpul de interes a copiilor. În acest
caz ei învaţă să scrie şi să citească corect într-un timp record.
Aceeaşi dezvoltare asincronă face ca la copii supradotaţi să existe câmpuri de interes în care ei
dezvoltă abilităţi surprinzătoare şi hobbies, materii şcolare în care excelează depăşindu-i deseori
pe profesorii lor şi materii şcolare în care cu greu promovează. Pe de altă parte copii supradotaţi
au o anumită candoare în opinia lor despre oameni ce arată că dezvoltarea lor nu este făcută pe
toate direcţiile, dublată de orizonturi de preocupare proiectate în viitor, ce arată că tendinţa lor de
asincronie este permanentă.
La copii obişnuiţi dezvoltarea inteligenţei se face într-o curbă asimptotică. Astfel la 10 ani ei au
aproximativ 95-98% din inteligenţa lor măsurabilă prin teste IQ deja formată. Restul de procente
se dezvoltă mai târziu, iar acumularea de experienţă şi dezvoltarea la un nivel mai înalt a
aceloraşi abilităţi vizibile la 10 ani, formează partea cea mai importantă a dezvoltării lor
ulterioare.
Prin contrast copii supradotaţi care datorită asincroniei sunt perfecţionişti, continuă să-şi
îmbunătăţească inteligenţa de-a lungul întregii vieţi, mai ales la cei a căror caracteristici
intelectuale şi emoţionale sunt foarte înalte. Aceasta dă naştere deseori la forme de inadaptare la
un mediu social aplatizat şi la căutarea unui mediu social în care să-şi poată continua dezvoltarea
capacităţilor (ştiinţa, tehnologie de vârf, etc). Din acest motiv deşi copiii supradotaţi se găsesc
distribuiţi aleator în toate mediile sociale sau culturale, adulţii supradotaţi ce au reuşit să fie
integraţi social se găsesc cu preponderenţă în anumite activităţi.
Această caracteristică a asimetriei reprezentării persoanelor cu abilităţi deosebite face ca anumite
programe educative să fie ţintite către zonele sociale în care copiii supradotaţi nu ar intra în mod
obişnuit şi unde există nevoia unor abilităţi cognitive şi de analizare contextuală deosebite de
exemplu leadership.

[modifică] Nivelele dezintegrării pozitive

Teoria dezintegrării pozitive lansată de către Kazimir Dabrowsky scoate în evidenţă un alt proces
intim de formare a personalităţii umane, care corelează cu dezvoltarea abilităţilor personale.
Conform acestei teorii, inspirate iniţial din studiul budismului şi confirmată prin studii statistice
psiho-sociale, există un proces de dezintegrare reintegrare a personalităţii cu mai multe stagii de
evoluţie şi substagii a fiecărui stagiu. În cursul acestui proces care are o asemănare cu
metamorfoza clasică, dar se adresează psihicului uman, există pachete comportamentale bine
definite la fiecare stagiu.
O rezumare a acestei teorii arată existenţa stagiilor în paralel cu percepţia eului propriu şi natura
egoist-altruistă a comportamentului.
Astfel:

 în primul stagiu (cel mai stabil şi procentual cel mai reprezentativ pe populaţia umană),
omul este altruist cu el însuşi şi egoist faţă de tot ce îl inconjoară. În acest caz abilităţile
personale se dezvoltă în primul rând pe protejarea propriilor interese şi plasarea pe o
poziţie cât mai favorabilă în gestionarea şi consumul de resurse cât şi în plasarea în
ierarhia socială pe poziţiile cele mai favorabile. În acest stagiu omul se iubeşte doar pe
sine şi toate abilităţile pe care le formează sunt destinate întăririi poziţiei proprii. De aici
 omul poate involua prin dezintegrare negativă către bestialitate, sau în cazuri statistic
extrem de rare poate evolua către dezintegrare pozitivă către stagiul al doilea.
 în al doilea stagiu de dezintegrare a personalităţii omul este altruist cu familia şi egoist
în rest cu ce nu aparţine familiei. Procentual grupul de oameni aparţinând tuturor
celorlalte stagii de dezintegrare pozitivă este mult mai mic decât cel aparţinând primului
stagiu. Stagiul al doilea nu are stabilitatea primului stagiu, existând permanent riscul
involuţiei către stagiul întâi sau al evoluţiei către stagiul imediat următor. În stagiul al
doilea omul este capabil să dezvolte abilităţi emoţionale către propria familie şi abilităţi
tehnologice sau analitice în direcţia exploatării mediului social sau natural în beneficiul
familiei.
 în stagiul al treilea de dezintegrare pozitivă omul este altruist cu grupul social din care
face parte şi egoist în rest. Poate deveni lider de grup, care este o expresie a familiei
lărgite, este respectat şi urmat de către membrii grupului, îşi asumă responsabilităţi vis-a-
vis de membrii grupului, mergând deseori până la uitarea intereselor proprii sau uneori
ale familiei, în favoarea intereselor grupului. În acest stagiu omul dezvoltă abilităţi de
lider, de comunicare, de empatizare cu problemele altora, de coordonare şi management a
activităţilor grupului. Este de asemenea un stagiu instabil ca şi stagiile doi şi trei, existând
permanent tendinţa de involuţie pe un stagiu inferior sau de evoluţie pe stagiul următor.
 în stagiul al patrulea omul este altruist cu aria sa de încredere culturală şi egoist în rest.
Este capabil să dezvolte trăsăturile specifice culturii proprii şi să lupte pentru a le
promova în faţa altor culturi. Abilităţile pe care le dezvoltă sunt artistice, sociale,
organizatorice, uneori ştiinţifice. În acest stagiu omul este foarte implicat în stabilitatea
culturală, în echilibrul social, în dezvoltarea economică, chiar cu preţul unei lupte cu
sistemul social care are dezechilibre interne.
 în ultimul stagiu după Dabrowsky, omul este altruist cu omenirea şi egoist în rest. În
această poziţie el poate dezvolta abilităţi deosebite în ştiinţă, tehnologie, filozofie, religie
şi merge până la autosacrificiu pentru idealurile pe care le construieşte pentru oameni.
Acest stagiu este stabil şi extrem de slab reprezentat statistic, iar oamenii din acest stagiu
sunt extrem de expuşi distrugerii premature de către mediul social, care cu greu îi
suportă. În acest stagiu oamenii au sisteme valorice foarte înalte care ţin de gestionarea
unor resurse infinite, nu mai au nicio urmă de materialism, ci prezintă dezvoltări
spirituale şi proiecţii către viitor, fiind capabili să-şi dedice viaţa rezolvării unei probleme
potenţiale ce nu a apărut încă.

Reacţia oamenilor din stagiile inferioare faţă de oamenii din stagiile superioare este de asemenea
tipică. Cei cu un stagiu mai sus vor fi toleraţi şi urmaţi la nevoie, cei cu mai multe stagii în sus
vor fi urâţi şi agresaţi, în timp ce cei cu un stagiu mai jos vor fi protejaţi.
În procesul trecerii de la un stagiu de dezintegrare-reintegrare oamenii au mari frământări
interioare şi lupte cu propriile lor limite, deseori caută încercări dure care să le definească această
luptă interioară, iar pe parcursul acestor procese de dezintegrare dezvoltă abilităţile necesare
stagiului în care se reintegrează.
Dezintegrarea pozitivă corelează cu dezvoltarea abilităţilor sau harului personal şi se poate
produce de mai multe ori în cursul vieţii, iar la copiii supradotaţi se poate petrece devreme la
vârste foarte mici din cauza dezvoltării lor asincrone. În această situaţie copii vor avea frământări
deosebite privind limitările umane, nedreptăţile sau crizele majore, aceste frământări fiind
decisive în alegerea traseului de dezvoltare a abilităţilor viitoare. Dacă reacţia adulţilor sau a
colegilor de generaţie la aceste frământări va fi agresivă este posibil ca dezintegrările de
personalitate a acestor copii să fie direcţionate prost şi în acest caz putem găsi persoane cu
abilităţi deosebite dar cu tendinţe de distrugere sau exploatare a sistemului social-natural, cu
atitudine cinică şi dominatoare. Aceste tendinţe pot fi corectate în perioada copilăriei prin
reluarea problemelor cheie în care reacţia sistemului nu a susţinut trecerea pozitivă a pragului de
dezintegrare.
Nevoia de informaţie specifică dezvoltării de abilităţi din perioadele de dezintegrare pozitivă fac
ca oferta curriculară pentru copii supradotaţi să fie în mod obligatoriu extrem de profundă şi de
bogată, orientată în toate direcţiile de interes ale copiilor.
Forţa şi dinamismul pus în rezolvarea problemelor majore pe care le au copiii sau adulţii
supradotaţi care au depăşit în mod pozitiv dezintegrările fac ca aceştia să fie motorul dinamic şi
responsabil al rezolvării crizelor de sistem.
Nevoia de dialog şi îndrumare a copiilor supradotaţi în dezintegrare a personalităţii cere de
asemenea adecvarea stilului de lucru profesor-elev către maestru-discipol, de asemenea fiind
obligatorie prezenţa psihologilor şcolari specializaţi în psihologia excelenţei în cadrul şcolilor de
gifted education.

[modifică] Concepte despre inteligenţa şi creativitatea

umană: modele şi teorii
Pentru o mai bună înţelegere a caracteristicilor de
personalitate ce dau profilul pedagogic din gifted
education următoarea enumerare de însuşiri a
copilului gifted va permite înţelegerea modului în
care acesta este privit de către profesor şi
dimensiunile sale de evaluare::
foloseşte un vocabular bogat şi adecvat
este eficient în comunicarea vorbită sau scrisă
are un bagaj de lectură bogat, preferând de obicei cărţi
pentru adulţi
doreşte să discute materialele citite
are un interes deosebit pe câte o arie în care găseşte
motivaţie şi pasiune
consumă timp pentru pasiunea proprie şi pentru proiecte
speciale
are rezultate şcolare deosebit de bune pe anumite zone de
interes
înţelege ce este bine sau rău într-o activitate şi găseşte căi
de optimizare
descoperă valenţe noi la idei vechi
are o memorie deosebită pe arii de interes şi stăpâneşte
repede conceptele şi abilităţile de bază
nu are răbdare cu procedeele de rutină şi cu abilităţile
automate
pune întrebări penetrante în particular la nivelul cauzelor
şi al motivelor
găseşte plăcere în activităţi intelectuale sau găsirea de
răspunsuri corecte sau puzzles
recunoaşte repede relaţii
îi plac structurile, ordinea şi consistenţa
arată virtuozitate şi are multe hobby-uri
gândeşte critic, este sceptic şi evaluează prin teste în care
acoperă toate posibilităţile
este plin de umor
gândeşte în afara eului propriu
este interesat de ceea ce este bun sau rău, drept sau
nedrept
învaţă rapid
poate să-şi concentreze atenţia un timp îndelungat
este sensibil sufleteşte
arată compasiune pentru alţii
este perfecţionist
prezintă intensitate a trăirilor
are sensibilitate morală
prezintă curiozitate neobişnuită
este foarte perseverent în ariile proprii de interes
este hiper energetic
preferă compania celor mai în vârstă
citeşte devreme şi este avid de cunoştinţe
este foarte creativ
are tendinţa de a contesta autoritatea
are abilităţi în folosirea numerelor
raţionează bine fiind un bun gânditor
are multe idei de împărţit cu alţii
este un strălucit gânditor însă distrat şi neatent la detaliile
neimportante
deosebeşte cu uşurinţă detaliile importante şi relevante de
celelălalte
oferă răspunsuri neobişnuite şi neaşteptate la probleme
poate atinge nivele înalte de gândire abstractă
comunică eul propriu prin mijloace variate (verbale,
kinestetice, limbajul corpului, etc.)
adună o mare cantitate de informaţii în domeniile de
interes
îşi aminteşte rapid fapte
este frecvent perceput de alţii ca lider
este cooperant în grupuri
acceptă responsabilităţi
se adaptează cu uşurinţă la situaţii noi
este încrezător în colegi şi candid în opiniile depre oameni
îi plac schimbările
cere puţină direcţionare din partea profesorilor
sunt mai interesaţi de răspunsuri la întrebări de tip „cum”
şi „de ce” decât la alte tipuri de întrebări
pot lucra independent mult mai devreme decât alţii
sunt adesea diagnosticaţi ca hiperactivi
sunt interesaţi de lucruri neobişnuite sau stranii
 dovedesc interes deosebit pentru activităţile intelectuale şi
artistice
percep cu uşurinţă asemănările, diferenţele şi anomaliile
deseori atacă materiale complexe descompunându-le în
părţi componente simple şi le analizează sistematic
sunt gânditori fluenţi capabili să genereze posibilităţi,
consecinţe sau idei înrudite
gândesc flexibil abordând o problemă pe mai multe căi
sunt originali şi deseori neconvenţionali în rezolvarea de
probleme
pot găsi relaţii între obiecte, fapte şi idei neînrudite
sunt doritori de înţelegere complexă
construiesc deseori ipoteze de genul „dar dacă”
sunt sensibili la frumos şi atraşi de valorile artistice

Inteligenţa şi creativitatea umană au fost considerate sub multe aspecte şi pe multe direcţii de-a
lungul vremii; de la caracterizări făcute doar pe bază de rezultate ieşite din comun, până la
testare psihometrică a unor caracteristici, sau de la abordarea structurată pe pachete de
caracteristici comportamentale până la cele mai recente teorii de tip fractal în dezvoltarea
metacogniţiei prin salturi în complexitatea gândirii.
Trăsături caracteristice ale inteligenţei au fost identificate în: inteligenţa critică, în inteligenţa
laterală, în capacitatea de copiere şi adecvare la noi situaţii a unor paterne comportamentale, în
capacitatea de a induce comportamente în mediul social, în capacitatea de a exprima trăiri care
pot induce altora aceleaşi trăiri sau asemănătoare, în capacitatea de a estima global dinamica şi
complexitatea unui fenomen şi în multe alte direcţii.
Au fost elaborate diverse teorii care au avut ambiţia de a structura inteligenţa în modele
multidimensionale, de la Guilford care a elaborat o taxonomie structuralistă într-un model
tridimensional cubic, până la Gardner care a creat un model mai simplificat bazat pe date
statistice şi cercetări neurologice, anume modelul inteligenţei multiple.
O contribuţie însemnată se datorează Lindei Silverman care a elaborat o teorie confirmată prin
numeroase experimente practice, în care se precizează două forme perfect distincte de
inteligenţă: vizual-spaţialii şi auditiv-secvenţialii, adică cei ce utilizează cu predilecţie emisfera
dreaptă cerebrală în procesul gândirii (vizualii) şi cei ce utilizează cu preponderenţă emisfera
stângă cerebrală (secvenţialii). Deosebirile dintre aceste două categorii au atras atenţia asupra
unui alt fenomen ce caracterizează inteligenţa umană, acela al gândirii holografice ce se poate
caracteriza prin ecuaţiile şi funcţiile lui Gabor şi care dau similitudini surprinzătoare între teorie
şi comportamentul intim al creierului.
Subiectul inteligenţei umane este privit de fapt în această perioadă sub enorm de multe
perspective şi datorită dezvoltării inteligenţei artificiale ca obiect de studiu, dar şi datorită
dezvoltării diferitelor noi teorii ştiintifice, de exemplu teoriile complexităţii.
Din punct de vedere pedagogic toate aceste teorii au dat derivate ce au influenţat modul de
predare şi stilurile de învăţare. Amintesc în acest sens taxonomia lui Bloom care a permis
structurarea curriculei pe nivele de inteligenţă şi etape de învăţare.
Eforturi de adaptare în educaţie se fac foarte intens în ultima perioadă pentru a adecva stilurile de
predare şi pentru vizuali-spaţiali, constatându-se că stilurile expozitive clasice sunt adecvate doar
pentru auditorii secvenţiali ce reprezintă un procentaj inferior vizualilor spaţiali. Cu alte cuvinte
modelele clasice de învăţare programau eşecul unei vaste categorii de copii fiind însă adaptate
pentru o altă categorie de copii.
În ceea ce priveşte creativitatea, şi aici s-au desfăşurat numeroase teorii, în general pe aceleaşi
căi ca şi pentru inteligenţă. Putem astfel găsi abordări de tip pachet comportamental, mecanismul
de inducere-copiere studiat de exemplu în Institute of the Mind din Australia, abordările
multidimensionale (a se vedea modelul şase dimensional cu pachete de caracteristici al lui
Klauss Urban) şi altele.
Aceste două subiecte vor constitui în mod sigur subiecte de cercetare ce nu se vor epuiza curând,
sau poate niciodată, însă din punctul de vedere al teoriilor educaţionale devine tot mai importantă
crearea de instrumente practice prin care să se poată valorifica aceste teorii. Astfel de
instrumente practice au luat de asemenea diferite direcţii de formare. De la direcţia structuralistă
în care sunt îmbinate diferitele componente cunoscute (a se vedea 4math, model pedagogic
generat cu metodologii de utilizare cu ajutorul computerului a acestor teorii), până la cercetările
recente făcute de Group Zero condus de Howard Gardner de aplicare a teoriei inteligenţelor
multiple în modele de educaţie la clasă.
În general se preferă modelele simple şi uşor de manevrat de către profesori şi elevi, deşi
simplificarea produce deseori mai multe probleme decât rezolvă. De exemplu învăţământul
american bazat pe teoria educaţiei industriale a elaborat suficiente instrumente de lucru simple şi
uşor de mânuit, printre care enumerăm sisteme de testare-orientare. Cu toate acestea rezultatele
TIMMS arată că modelul de educaţie promovat de aceştia nu dă performanţe comparabile cu alte
metodologii educative ce utilizează alte concepte despre inteligenţă şi creativitate. Aceaşi
evaluare TIMMS arată rezultate la fel de slabe şi pentru România care s-a situat pe unul dintre
ultimele locuri în Europa.
Din aceste motive introducerea metodologiilor de educare „gifted education” poate permite
găsirea de soluţii noi, aşa cum s-a întâmplat şi în alte părţi ale lumii unde aceste metodologii au
fost extinse la educaţia de masă.

Toate aceste caracteristici sunt utilizate în gifted education, iar evaluarea progresului se face pe
toate aceste direcţii. Joseph Renzulli a cuprins toate aceste direcţii în formula simplă a celor trei
cercuri ce caracterizează inteligenţa, creativitatea şi atingerea ţelurilor propuse.

[modifică] Modele şi teorii asupra supradotarii şi talentului

Supradotarea a fost o perioadă de timp considerată ca un instrument politic al superiorităţii rasei
albe, iar testele de inteligenţă au fost iniţial construite astfel încât să dea un avantaj pe utilizarea
limbii engleze. Cu toate acestea statisticile ulterioare arată că asiaticii au rezultate mai bune la
testele psihometrice chiar la utilizarea unor instrumente de evaluare cu bias cultural. Ultimele
versiuni de teste psihometrice au eliminat acest aspect politic şi s-a obţinut un rezultat normal,
acela că supradotarea este statistic egal reprezentată pe ambele sexe, în toate mediile sociale şi pe
toate culturile. Această manifestare a supradotării are totuşi şi caracteristici culturale antrenate de
mediul cultural tradiţional, care face ca diferenţele de direcţie a supradotării să existe între
diferitele culturi.
Teoria rasei superioare a supradotaţilor a fost de asemenea testată genetic. Constatarea că există
un procentaj mult superior de supradotaţi decât media statistică în familiile de intelectuali
performanţi a dat naştere la analize genetice care însă nu au dus la rezultate evidente şi
necontestabile. În momentul actual supradotarea este atribuită unui cumul de factori din două
direcţii “nature şi nurture”.
Factorul natural al copiilor născuţi cu abilităţi deosebite “nature” este dublat de mediul care-i
hrăneşte dotarea iniţială “nurture”. Faptul că oamenii se nasc cu anumite insuşiri ce nu sunt
condiţionate de mediul social este evidenţiat prin studiile asupra gemenilor univitelini crescuţi în
familii separate, care prezintă caracteristici psiho-comportamentale surprinzător de
asemănătoare, deşi au fost crescuţi separat şi în medii sociale diferite (factorul “nature”).
Factorul “nature” al hrănirii copiilor cu afectivitatea şi informaţiile de care au nevoie în procesul
dezvoltării abilităţilor este de asemenea foarte clar evidenţiat de proporţia foarte mare de
performeri antrenaţi de buni pedagogi.
Dacă pentru copii ca Mozart, care au manifestat abilităţi inexplicabile factorul “nature” a fost
evident suficient de mare pentru a învinge lipsa factorului “nurture” aceasta s-a putut întâmpla
datorită enormei creativităţi personale ce a putut înlocui factorul “nurture” printr-o formă de
auto-hrănire cu informaţii descoperite personal. Acesta este cazul marilor creatori ce dovedesc
atât inteligenţa deosebită pe ariile proprii de interes, cât şi creativitate şi auto-motivaţie în
realizarea potenţialului propriu chiar în condiţii dificile. Din acest motiv există exemple de
supradotaţi proveniţi din medii sociale extrem de ostile şi descurajante, ca Chaplin sau Edith Piaf
ce au fost iniţial copii ai străzii.
În mare măsură dezvoltarea abilităţilor până la nivelul supradotării se realizează cu o mare auto-
motivare personală, chiar la vârste foarte mici. Factorul motivaţional împreună cu creativitatea
pot deseori suplini factorul “nurture” însă atunci când toţi cei trei factori: inteligenţa,
creativitatea şi auto-motivaţia funcţionează concomitent într-un mediu social şi educaţional care-
i hrăneşte pe copii supradotaţi, aceştia pot atinge performanţe absolut deosebite în dezvoltarea
proprului potenţial.
Deşi statistic copii supradotaţi formează o populaţie de 2-6% din populaţia statistică, sistemul ce
stimulează atât inteligenţa cât şi creativitatea şi auto-motivaţia se poate aplica cu success vizibil
la o populaţie statistiă de până la 20 % din copii. În acest caz se poate observa o creştere a
inteligenţei la ambele categorii, dar cu viteze de creştere diferite, mai mare de aproximativ 10 ori
la copii supradotaţi decât la ceilalţi copii.
Talentul implicit care este născut în mod inexplicabil într-un anumit mediu social deseori ostil
acestuia reprezintă în general o populaţie care este automotivată - cel puţin aparent, judecând
după cei care au reuşit să se realizeze cu potenţial propriu. Cu toate acestea nu toţi oamenii cu
inteligenţe deosebite se realizează social. În MENSA - care este organizaţia oamenilor adulţi cu
inteligenţă peste 130 pe scara Stanford Binet- pot fi găsiţi atât premianţi Nobel cât şi şoferi de
taxi care au inteligenţa măsurabilă asemănătoare. Pe aceştia i-a separat auto-motivaţia, poate şi
creativitatea.
De asemenea creativitatea se poate manifesta fără nicio corelare cu inteligenţa putând fi
descoperită şi la oameni care au o inteligenţă mult sub norma statistică. Există astfel exemple de
persoane chiar cu handicap intelectual sever, însă cu o creativitate deosebită. Conceptul de gifted
apare la intersecţia celor trei calităţi: inteligenţa, creativitatea şi automotivarea, fiecare dintre
acestea putând fi descoperită şi în lipsa celorlalte două.
Nu există nici o corelare între succesul social şi supradotare, mulţi supradotaţi putând fi victima
excluderii sociale din cauza competitivităţii lor deosebite. Astfel cel mai inteligent om al
secolului 20 cu IQ măsurat de 180, Billy Sidis, a murit tânăr după ce a ocupat cea mai ‘înaltă’
poziţie socială, cea de bibliotecar public, deşi ştia de copil 100 de limbi străine în care traducea
spontan, descoperise prin eforturi de logică găurile negre cu câteva decenii înaintea fizicienilor şi
astronomilor şi terminase facultatea la vârsta la care alţii nu terminaseră liceul.
Deşi potenţialul deosebit al oamenilor şi copiilor supradotaţi le dau acestora posibilitatea de a
rezolva problemele deosebite şi crizele umanităţii, ei sunt o populaţie cu un mare risc social şi
nevoi deosebite şi trebuie protejaţi şi utilizaţi pentru a putea să-şi realizeze propriul potenţial.
Un alt fapt relevant este că procentul de supradotaţi din rândul infractorilor depăşeşte cu mult
media statistică, ceea ce poate fi interpretat ca o reacţie contra sistemului ce i-a oprimat în loc să-
i stimuleze - reaţie pe care o pot avea copiii supradotaţi într-un mediu care nu le oferă factorul
“nurture”.
Supradotarea poate fi de asemenea ascunsă din considerente de protecţie socială. Mulţi
supradotaţi îşi inhibă dezvoltarea personală pentru a putea trăi printre ceilalţi oameni fără a crea
reacţii adverse sau ascund supradotarea proprie prin hobby-uri unde pot fi performanţi fără a fi în
pericol de excluziune din grupul social. În general aceşti supradotaţi nu recunosc că au abilităţi
deosebite, considerând că sunt oameni comuni cu o bună formare profesională sau cu hobby-uri
personale. În cazul lor atât “nature” cât şi “nurture” poate funcţiona în mod deficient, în primul
rând datorită negării naturii proprii şi în al doilea rând datorită contextului social nefavorabil.
Aceşti oameni prezintă frustrări deosebite şi nu sunt puţine cazurile de copii supradotaţi cu
tendinţă de abandon şcolar sau de adulţi supradotaţi care şi-au tăiat o nişă nouă şi personală pe
care s-au dezvoltat creând eventual noi tehnologii sau noi câmpuri de interes, ca o rezolvare a
frustrărilor proprii şi ca o reacţie la ostilitatea socială.
Deseori mediul lor social nu le recunoaşte natura proprie şi-i tratează drept altceva decât sunt
creând adevărate drame emoţionale, foarte puternice datorită naturii asincrone a supradotaţilor.
Dacă sistemul educativ face acest lucru în mod curent, valabil pentru vizualii-spaţiali care au
caracteristici de personalitate opuse auditorilor-secvenţiali, atunci se creează o adevărată
industrie a frustrărilor la o clasă mare de copii care au şi cel mai mare potenţial creativ şi de
rezolvare a problemelor complexe. Factorul “nurture” devine extrem de important în acest caz.

[modifică] Vezi şi
 Portal:Educaţie
 Educaţia copiilor supradotaţi
 Modelul celor 3 inele

[modifică] Bibliografie
 Benjamin S. Bloom. ed., Developing Talent in Young People, New York: Ballantine
Books, 1985
 Howard Gardner, Frames of Mind, New York: Basic Books, 1983
 Joseph S. Renzulli, What Makes Giftedness? Reexamining a Definition
 Phi Delta Kappan, November 1978, pp. 180-84
 Robert J. Sternberg, Toward a Triarchic Theory of Human Intelligence, Behavioral and
Brain Sciences, Vol. 7, 1984, pp. 269-316.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Concepte_despre_supradotare
Categorii: Articole de curăţat din august 2007 | Educaţie