Perspectiva Bisericii Ortodoxe asupra violentei domestice

Unii cercetători consideră că violenţa domestica este o problemă favorizată şi de inegalitatea dintre
indivizi, diferenţa de gen constituind o dimensiune a puterii. Această formă de dominare este ,
de fapt, o acceptare de legitimate a subordonării dintre sexe, cu o distribuţie inegală a accesului la
resurse. De-a lungul evoluţiei si a socializării lor, barbaţii si femeile îşi asumă roluridiferite, care sunt
internalizate, devenind, “o identitate naturală de gen”(Sagiebiel, 2001). Rolurile respective sunt
diferite, iar domeniile de acţiune abordate , de cele maimulte ori, se disting între ele. Astfel, practicile
şi răspunsurile sociale, ritualurile poartă marca genului, întărind diferenţele acestuia. Relaţiile dintre
bărbat si femeie sunt asimetrice, fiind “caracterizate de forţe opuse ale puterii si aleneputinţei, ale
dominaţiei si ale subordonării, ale atracţiei şi ale respingerii” , putându-se vorbi chiar de o centrare a
realităţii sociale pe atributelemasculinităţii (Sagebiel, 2001). Modelul ideal este cel masculin, cu
atributele sale: putere, decizie, duritate, fermitate, şi se bucură de aprobarea întregii societaţi. Ca
urmare, barbaţii, in mod predominant în societăţiletradiţionale,trebuie să corespundă
acestui model pentru a-şi găsi identitatea sociala, altfel vor fi sancţionaţi de societate.In opoziţie cu
barbaţii, femeile trebuie sa corespundă imaginii idealizate a feminitaţii, cu atributele sale
frumusţea, fragilitatea, maternitatea, supunerea, dependenţa. Pentru a fi curtate de barbaţi , protejate si
admirate. În cazul în care ele devin independente şi se afirmă pe plan profesional, social, depărtându-
se de la rolurile atribuite tradiţional, sunt sancţionate de societate, fiind etichetate ca ticăloase, care ştiu
tot sau avide de putere.“Putere obstructivă” pentru a desemna accesul redus al femeii la putere şi
inacest fel la resursele sociale disponibile ( educaţie, statut social, bunăstarematerială), fapt
ce influenţează alegerea ulterioarară a carierei şi a stilului deviaţă. În acest context se poate considera
ca violenţa împotriva femeii şi copiluluieste o formă explozivă a unui conflict mocnit dintre femeie şi
bărbat, o formă extremă de putere obstructivă. La perpetuarea acestui model feminin tradiţional
contribuie, după cum consideră uniiautori, si Biserica Ortodoxă, prin acceptarea acestui model
comportamental. Din Perspectiva Bisericii, dupa cum subliniază (Radulescu, 2001), dependenţa
femeii faţă de bărbat devine şimai puternică, inegalitatea dintre sexe dobândind un caracter “natural”.
În sprijinul acesteiteorii a inegalităţii dintre sexe , unii exegeţi invoca modul în care a fost creată prima
perechede oameni, Adam si Eva, subliniind “ inferioritatea naturală” a femeii. Concepţia
cuprinde germenele misoginismul modern. (Tatcher, 1993), menţionează că cea mai mare parte
din gândirea biblică este androcentrică centrată în jurul bărbatului si sexistă, discriminatorie faţă de
femeie. În acest sens este evocată şi concepţia lui Toma d’Aquino, care aprecia ca violul reprezintă un
păcat nu pentru agresarea femeii, ci pentru faptul ca încalcă dreptul de proprietate al soţului sau al
tatălui. Argumentele cu caracter teologic, meţionate în sprijinul diferenţelor de gen, dovedesc
oinsuficentă aprofundare a Scripturii.

În acest fel nu subliniază diferenţa de gen, specifică regnului animal, ci se pune

accent pedimensiunea eleclisială a relaţiei dintre bărbat si femeie, care se realizează prin
comuniune. Relaţia de egalitate dintre sexe este argumentată şi de faptul ca femeia nu a fost
creată dincapul lui Adam, ca să-i fie superioară, ci a fost creată din coasta lui, pentru a-i
fi partener egal. În ce priveşte violenţa conjugală, Biserica nu este adeptă atitudinii agresive dintre
soţi. Înacest scop este invocată îndemnarea soţilor la toleranţă. Se menţionează rolul bărbatului
înconveţuirea cu soţia şi cât este de înjositor să loveşti pe cel pentru care Dumnezeu ne-a poruncit “De
a lasa pe tata şi pe mama”. În prezent, Biserica , prin slujitorii săi, constituie un permanentn suport
pentru familiiletinere, ca şi pentru cele aflate in situaţii de criză. În unele situaţii unii credincioşi merg
la parohii şi doresc sa-şi rezolve problemele sau conflictele să diminueze uneori violenţaexistentă .În
aceste situaţii cauzele care determină violenţa în familie s-a constatat că sunt maiales alcoolul,lipsa
unei sensibilităti religioase şi a unei practici spirituale în familie, lipsa uneirelatii cu un
duhovnic.Aceste conflicte care apar in general sunt suporate doar de unul dintre parteneri, respectiv de
soţie. Nu au fost situaţii în care să se plângă bărbatul că ar fi fost agresaţi invers sănt foarte
multe cazuri. Intervenţia este dificilă din parte preotului, pentru că , în general, oamenii nu
acceptă dialogul cu el, mai ales bărbaţii care sunt alcoolici sau agresivi,
care evită chiar să se întâlnească cu preotul. Unii preoţi cred că în societatea noastră mai exista si
un sentiment de dependenţă a femeii fată de bărbat. Acest lucru este justificat, în parte, de faptul
că multe femei trăiesc într-o stare de sărăcie, încât nu-şi
pot permite să devină autonome , să devină independente.
Violenta domestică din perspectiva spirituală, aşa cum se prezintă ea în cazuri diverse şi complexe
de către cei care vin şi solicită ajutorul preotului. în foarte multe cazuri violenţa domestică nu este
relatată în spovedanie. Ea este considerată o ruşine a familiei si de aceea victimele foarte greu
sehotărăsc să o marturisească şi mai ales să dea şi amanunte. Spovedania nu este un interogatoriu şi
preotul nu trebuie să intre prea mult în detaliile evenimentelor. Filmul care se
desfăşoar[ din pacate în familie ţine de viaţa intimă. Dacă persoana nu doreşte să dea detalii care
să -l conducă pe preot la evaluarea corectă a situaţiei, atunci acesta trebuie să se mulţumească numai
cu ceea ce îi spune persoana. Din perspectiva duhovnicească oficială a bisericii este că violenţa
nu se justifică sub nici o formă.Violenţa mai poate fi şi semnul decăderii patimaşe.Un al
doilea aspect ar fi violenţadomestică este echivalenţa cu crima împotriva iubirii.
Iubirea şi comunicarea sunt valorileinexpugnabile pe care religia, în special credinţa ortodoxă, le
propovăduieşte încă de laînceputu şi până la sfârşitul vieţii pământeşti. Orice act de violenţa este
rezultatul unei patimicare la ruperea comuniunii sufleteşti în primul rând, care în final, daca se
continuă, poateduce la desfacerea căsătoriei. Potrivit învăţăturii, soţul merge cu soţia, se
mântuiescîmpreună , de aceea se vorbeste ca de “traiul în una”, în trup şi în gând. Modalităţi
derezolvare a cazurilor meţionate de violenţa domestică depinde de situaţie. Acolo unde
eaapare , îndemnul bisericii este în primul rând, aşa cum relată care se marturiseşte victima, sau cu
preotul lui duhovnic. Biserica nu recomandă ca soţul şi soţia să se spovedească înlocuri
diferite, la preoţi diferţi. Este bine ca o familie să fie parte duhovnicească dinlucrarea aceluiaşi
preot, pentru că el înţelege şi poate evalua în mod obiectiv ambele parţi.(Mandrila, 2009) Faptul că
Biserica este preocupată de dezvoltarea armonioasă a familiei şi derezolvarea posibilelor disfuncţii
inerente ale acesteia este relevat şi de Conferinţa Bisericilor Europene (Graz, 2003), care a avut,
ca obiect de discuţie, printre altele,violenţa exercitată asupra femeii. Se precizează faptul că
preşedintele CCEE a sesizat ,,agravarea violenţei ale carei victime sunt femeile şi a cerut bisericilor
să declare public că orice formă de violenţă exercitată asupra femeilor este un păcat, întrucât repre
zintă o ofensă adusă demnitaţii umane. Violenţa manifestată împotriva trupului sau a sufletului
femeii trebuie condamnată.. Participanţii laaceastă conferintă au cerut Bisericii să rupa tăcerea
asupra abuzurilor şi violenţei sexuale.
Preotul Vasile Ciobanu este parohul Bisericii cu hramul „Sfîntul Ierarh Nicolae” din
comuna Costeşti, Ialoveni. Este unul din cei mai prolifici preoţi din R. Moldova, care
s-a implicat activ, pe parcursul ultimilor 15 ani, în cele mai controversate dispute ce
ţin de educaţia copiilor în şcoală. Prezent în cadrul multor emisiuni tv şi radio,
mesajul părintelui Vasile este unul vertical, în duhul păcii şi nădejdii în Hristos
Dumnezeu.
Preot Andrei Rusu: Părinte Vasile, poporul nostru care este ontologic creştin, se confruntă
cu o problemă majoră: violenţa şi mai ales în familie.
Preot Vasile Ciobanu: Noi suntem împotriva violenţei în familie. Aceasta trebuie să o
spun din capul locului. Mai ales din partea bărbaţilor care, fiind din punct de vedere fizic
mai puternici, îşi permit să aplice forţa faţă de ceilalţi membri mai mici ai familiei,
inclusiv faţă de soţie.
Acestea sunt cazuri de nenormalitatea. Şi aceste cazuri sunt osîndite de Biserică şi de
societate. Sunt pedepsite şi prin legislaţie. Nu e firesc lucru nici atunci cînd femeia vrea
să ia locul bărbatului.
Preot Andrei Rusu: Se face şi femeea cumva vinovată în aceste acte de violenţă?
Preot Vasile Ciobanu: Da, violenţa uneori este provocată de femeie. Cît de paradoxal nu
ar fi, la ziua de astăzi apare problema beţiei printre femei, ceea ce este o tragedie
absolută. Un lucru cumplit al vremurilor noastre. Am întîlnit şi bărbaţi derutaţi care nu
mai ştiu încotro s-o apuce. Mama nu mai este mamă şi soţia nu mai este soţie.
Preot Andrei Rusu: Dar, de cele mai multe ori, cine se face vinovat de violenţă în
familie?
Preot Vasile Ciobanu: Nu vreau să fiu un apărător al bărbaţilor sau al femeilor, deoarece
omul în toată plenitudinea sa integrală este bărbat şi femeie. Unul fără de altul nu pot
procrea viaţa. Sunt două jumătăţi a unui întreg, dacă e să privim la modul cum la
conceput Dumnezeu pe om. Şi dacă ar fi să pornim unii contra celorlalţi, oricare gen ar fi,
greşim. Deci, noi trebuie să împăcăm lucrurile. Biserica întotdeauna a încercat să împace
lucrurile, să le pună la locul lor, să fie aşa cum au fost concepute de Creatorul lor,
Dumnezeu.
Preot Andrei Rusu: …Dumnezeu a creat bărbat şi femeie…
Preot Vasile Ciobanu: De la început Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie. Şi le-a
poruncit acestora să se înmulţească, adică să procreeze. Omul este coroana creaţiei lui
Dumnezeu. Este cel care stăpîneşte, prin binecuvîntarea lui Dumnezeu, întreg pămîntul.
Femeia a fost concepută ca un ajutor a lui Adam. Vedem ca Adam este prototipul
Creatorului, dar el este inspirat de Eva. Adică, bărbatul crează iar femeia inspiră. O
completare reciprocă a celor două genuri, care stimulează unul pe altul în procrearea
vieţii şi în tot ce crează omul ca geniu, ca chip şi asemănare a lui Dumnezeu.
Preot Andrei Rusu: Şi care trebuie să fie relaţia dintre bărbat şi femeie?
Preot Vasile Ciobanu: Dacă e să ascultăm atent ce spune Biserica la Taina Nunţii prin
gura Sfîntului Apostol Pavel, de Dumnezeu insuflatul, vedem în detalii care trebuie să fie
raportul dintre bărbat şi femeie în cadrul familiei. Prin dumnezeiască inspiraţie, apostolul
Pavel porunceşte bărbatului să iubească femeia ca pe trupul său; aşa cum Hristos a iubit
Biserica şi a acceptat să moară pentru ea, aşa şi bărbatul să-şi iubească femeia. Bărbatul
este chemat să-şi iubeasca femeia într-atîta, încît să-şi dea şi viaţa pentru ea. Adică, mai
presus decît pe sine însuşi, o iubire de apogeu. Cu o responsabilitate mare faţă de femeie.
Bărbatul este partea volitivă, iar femeia este partea emotivă a fiinţei umane. Femeia fiind
partea emotivă, ea este mai supusă emoţiilor, impresiilor, deşi uneori trebuie de luat
hotărîri la sînge rece, aptitudine care-l caracterizează pe bărbat. Deci, vorbim de o
normalitate. Şi atunci cînd se întîmplă anormalităţi, avem ceea ce se întimplă în ziua de
azi: violenţă în familie, divorţuri, etc.
Nu sunt fericite acele femei care sunt nevoite să fie lider în situaţia în care bărbatul a
căzut pe cîmpul de luptă, sau este neputincios, ori că, din lipsă de voinţă, trăieşte în
patima beţiei, desfrînării şi altele de acest fel, neîndeplinindu-şi responsabilităţile de cap
al familiei. Femeia este fericită atunci cînd simte umărul puternic al bărbatului care ştie
să ia decizii, care ştie să protejeze familia şi să o întreţină. Femeia este chemată să fie
mamă şi soţie prin însăşi fiinţa sa şi fiziologia sa. În societatea din care am ieşit noi, cea
totalitară comunistă, era tendinţa de a o transforma pe femeie, sub pretextul egalării în
drepturi cu bărbatul, în combainer şi cosmonaut, pilot şi tractorist. O scotea din familie,
astfel afectînd misiunea sa de mamă şi soţie. Se dădea o lovitură familie, un dezichilibru
total. Bărbatul, prin natura sa, nu poate încălzi căminul familiar. El îl asigură, îl
protejează. Femeia este cea care păzeşte cuibul, îl împodobeşte şi încălzeşte.
Deci, femeia sub pretextul egalării în drepturi, a fost înrobită în procesul de producţie.
Scoasă din familie. Dar nu i s-a împuţinat lucrul care trebuie să-l facă în cadrul familie,
pentru copii, nepoţi, soţ, etc. Soţul la fel, a fost micşorat în demnitatea sa, pentru că
uneori agoniseşte mai puţin decît soţia. Atunci el îşi pierde autoritatea. Nu mai este cel
care are motivaţia de a fi capul familie, de a sta la cîrma familiei sale.
Preot Andrei Rusu: Curentul acesta de emancipare a femeii este foarte la modă.
Preot Vasile Ciobanu: Mişcările acestea feministe, extremiste, care neagă orice care vine
din partea bărbăteasca, a orice care se numeşte bărbat, sunt antisociale, pînă la urmă,
pentru ca iarăşi dezechilibrează celula societăţii, care este familia. Dezechilibrînd această
cărămidă a societăţii, se clatină toată societatea, o pui sub pericol.
Preot Andrei Rusu: Ce se întîmplă cînd cei doi, soţ şi soţie, se despart?
Preot Vasile Ciobanu: Cînd cele două jumătăţi dacă se despart, sau măcar se ceartă,
copilul este cel care suferă enorm. Sufletul copilului, care este un întreg din cele două
jumătăţi, o mare taină şi minune a lui Dumnezeu, se sfîşie de durere. Copiii niciodată nu
se pot împăca cu despărţirea celor doi. Aceasta este tragedie cumplită care le sfîşie
sufletul şi o viaţă întreagă sunt marcaţi de acest lucru.
Familia este un organism integru, o unitate în trinitate şi trinitate în unitate,
indispensabilă în integritatea ei. Familia nu poate fi despărţită în partide, partizanate sau
în vrăjmăşii a genurilor, a polurilor, absolutizînd rolul bărbatului sau a femeiei. Fiecare
este pus la locul său de către Dumnezeu. Bărbatul este creativ, purtător de cuvînt şi
creaţie. Preoţia femeii constă în maternitatea ei sfîntă, care este suveranitatea ei absolut
inaccesibilă bărbatului. Împreună doar sunt procreativi de viaţă a genului uman. Ceea ce
încearcă să se numească familie netradiţională – bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie –
este o urîciune în faţa lui Dumnezeu, este o subminare şi un sarcasm aduse familiei
adevărate. Nu poate fi numită familie pentru că nu procrează viaţa.
Preot Andrei Rusu: Cum putem reveni la familia autentică?
Preot Vasile Ciobanu: Trebuie să revenim la acele percepte creştine. Bărbatul să-şi
iubească femeia sa, fiind gata să-şi dea viaţa pentru familie. Soţia este fericită atunci cînd
este protejată, cînd este asigurată. Ea este atunci în echilibrul destinaţiei sale, de a purta şi
a aduce viaţă – Eva – care este mamă şi soţie iubitoare şi încălzitoare a căminului
familiar. Atunci este echilibru.
Familia este Biserica cea mică, familia este şcoala de iubire. Familia este severitatea şi
dragostea tatălui şi mila, îngăduinţa şi dragostea mamei. Familia este dragostea
interpersonală reciprocă, unde toţi îi iubeşte pe fiecare şi fiecare îi iubeşte pe toţi.
Preot Andrei Rusu: Vă mulţumim!
Un interviu cu preotul Vasile Ciobanu despre violenţa în familie, roluri şi responsabilităţi
familiare, emanciparea femeii dar şi preoţia ei[*]
Preot Andrei Rusu