Perspectiva Bisericii Ortodoxe asupra violentei domestice

Unii cercetători consideră că violenţa domestica este o problemă favorizată şi

de inegalitatea dintre indivizi, diferenţa de gen constituind o dimensiune a puterii.
Această formă de dominare este , de fapt, o acceptare de legitimate a
subordonării dintre sexe, cu o distribuţie inegală a accesului la resurse.
De-a lungul evoluţiei si a socializării lor, barbaţii si femeile îşi asumă roluri
diferite, care sunt internalizate, devenind, “o identitate naturală de
gen”(Sagiebiel, 2001).
Rolurile respective sunt diferite, iar domeniile de acţiune abordate , de cele mai
multe ori, se disting între ele. Astfel, practicile şi răspunsurile sociale, ritualurile
poartă marca genului, întărind diferenţele acestuia. Relaţiile dintre bărbat si
femeie sunt asimetrice, fiind “caracterizate de forţe opuse ale puterii si ale
neputinţei, ale dominaţiei si ale subordonării, ale atracţiei şi ale respingerii” ,
putându-se vorbi chiar de o centrare a realităţii sociale pe atributele
masculinităţii (Sagebiel, 2001). Modelul ideal este cel masculin, cu atributele
sale: putere, decizie, duritate, fermitate, şi se bucură de aprobarea întregii
societaţi. Ca urmare, barbaţii, in mod predominant în societăţile
tradiţionale,trebuie să corespundă acestui model pentru a-şi găsi identitatea
sociala, altfel vor fi sancţionaţi de societate.In opoziţie cu barbaţii, femeile trebuie
sa corespundă imaginii idealizate a feminitaţii, cu atributele sale frumusţea,
fragilitatea, maternitatea, supunerea, dependenţa. Pentru a fi curtate de barbaţi ,
protejate si admirate. În cazul în care ele devin independente şi se afirmă pe plan
profesional, social, depărtându-se de la rolurile atribuite tradiţional, sunt
sancţionate de societate, fiind etichetate ca ticăloase, care ştiu tot sau avide de
putere.
“Putere obstructivă” pentru a desemna accesul redus al femeii la putere şi in
acest fel la resursele sociale disponibile ( educaţie, statut social, bunăstare
materială), fapt ce influenţează alegerea ulterioarară a carierei şi a stilului de
viaţă. În acest context se poate considera ca violenţa împotriva femeii şi copilului
este o formă explozivă a unui conflict mocnit dintre femeie şi bărbat, o formă
extremă de putere obstructivă.
La perpetuarea acestui model feminin tradiţional contribuie, după cum consideră unii
autori, si Biserica Ortodoxă, prin acceptarea acestui model comportamental. Din Perspectiva
Bisericii, dupa cum subliniază (Radulescu, 2001), dependenţa femeii faţă de bărbat devine şi
mai puternică, inegalitatea dintre sexe dobândind un caracter “natural”. În sprijinul acestei
teorii a inegalităţii dintre sexe , unii exegeţi invoca modul în care a fost creată prima pereche
de oameni, Adam si Eva, subliniind “ inferioritatea naturală” a femeii. Concepţia cuprinde
germenele misoginismul modern. (Tatcher, 1993), menţionează că cea mai mare parte din
gândirea biblică este androcentrică centrată în jurul bărbatului si sexistă, discriminatorie faţă
de femeie. În acest sens este evocată şi concepţia lui Toma d’Aquino, care aprecia ca violul
reprezintă un păcat nu pentru agresarea femeii, ci pentru faptul ca încalcă dreptul de
proprietate al soţului sau al tatălui.
Argumentele cu caracter teologic, meţionate în sprijinul diferenţelor de gen, dovedesc o
insuficentă aprofundare a Scripturii.
 În acest fel nu subliniază diferenţa de gen, specifică regnului animal, ci se pune accent pe
dimensiunea eleclisială a relaţiei dintre bărbat si femeie, care se realizează prin comuniune.
Relaţia de egalitate dintre sexe este argumentată şi de faptul ca femeia nu a fost creată din
capul lui Adam, ca să-i fie superioară, ci a fost creată din coasta lui, pentru a-i fi partener
egal.
În ce priveşte violenţa conjugală, Biserica nu este adeptă atitudinii agresive dintre soţi. În
acest scop este invocată îndemnarea soţilor la toleranţă. Se menţionează rolul bărbatului în
conveţuirea cu soţia şi cât este de înjositor să loveşti pe cel pentru care Dumnezeu ne-a
poruncit “De a lasa pe tata şi pe mama”.
În prezent, Biserica , prin slujitorii săi, constituie un permanentn suport pentru familiile
tinere, ca şi pentru cele aflate in situaţii de criză. În unele situaţii unii credincioşi merg la
parohii şi doresc sa-şi rezolve problemele sau conflictele să diminueze uneori violenţa
existentă .În aceste situaţii cauzele care determină violenţa în familie s-a constatat că sunt mai
ales alcoolul,lipsa unei sensibilităti religioase şi a unei practici spirituale în familie, lipsa unei
relatii cu un duhovnic.Aceste conflicte care apar in general sunt suporate doar de unul dintre
parteneri, respectiv de soţie. Nu au fost situaţii în care să se plângă bărbatul că ar fi fost
agresaţi invers sănt foarte multe cazuri. Intervenţia este dificilă din parte preotului, pentru că
, în general, oamenii nu acceptă dialogul cu el, mai ales bărbaţii care sunt alcoolici sau
agresivi, care evită chiar să se întâlnească cu preotul. Unii preoţi cred că în societatea
noastră mai exista si un sentiment de dependenţă a femeii fată de bărbat. Acest lucru este
justificat, în parte, de faptul că multe femei trăiesc într-o stare de sărăcie,încât nu-şi pot
permite să devină autonome , să devină independente.Violenta domestică din perspectiva
spirituală , aşa cum se prezintă ea în cazuri diverse şi complexe de către cei care vin şi
solicită ajutorul preotului. în foarte multe cazuri violenţa domestică nu este relatată în
spovedanie. Ea este considerată o ruşine a familiei si de aceea victimele foarte greu se
hotărăsc să o marturisească şi mai ales să dea şi amanunte.Spovedania nu este un
interogatoriu şi preotul nu trebuie să intre prea mult în detaliile evenimentelor. Filmul care se
desfăşoar din pacate în familie ţine de viaţa intimă. Dacă persoana nu doreşte să dea
detatalii care să -l conducă pe preot la evaluarea corectă a situaţiei, atunci acesta trebuie să
se mulţumească numai cu ceea ce îi spune persoana .
Din perspectiva duhovnicească oficială a bisericii este că violenţa nu se justifică sub nici o
formă.Violenţa mai poate fi şi semnul decăderii patimaşe.Un al doilea aspect ar fi violenţa
domestică este echivalenţa cu crima împotriva iubirii. Iubirea şi comunicarea sunt valorile
inexpugnabile pe care religia, în special credinţa ortodoxă, le propovăduieşte încă de la
începutu şi până la sfârşitul vieţii pământeşti. Orice act de violenţa este rezultatul unei patimi
care la ruperea comuniunii sufleteşti în primul rând, care în final, daca se continuă, poate
duce la desfacerea căsătoriei. Potrivit învăţăturii, soţul merge cu soţia, se mântuiesc
împreună , de aceea se vorbeste ca de “traiul în una”, în trup şi în gând. Modalităţi de
rezolvare a cazurilor meţionate de violenţa domestică depinde de situaţie. Acolo unde ea
apare , îndemnul bisericii este în primul rând, aşa cum relată care se marturiseşte victima,
sau cu preotul lui duhovnic. Biserica nu recomandă ca soţul şi soţia să se spovedească în
locuri diferite, la preoţi diferţi. Este bine ca o familie să fie parte duhovnicească din
lucrarea aceluiaşi preot, pentru că el înţelege şi poate evalua în mod obiectiv ambele parţi.
(Mandrila, 2009)
Faptul că Biserica este preocupată de dezvoltarea armonioasă a familiei şi de
rezolvarea posibilelor disfuncţii inerente ale acesteia este relevat şi de Conferinţa
Bisericilor Europene (Graz, 2003), care a avut, ca obiect de discuţie, printre altele,
violenţa exercitată asupra femeii. Se precizează faptul că preşedintele CCEE a
sesizat ,,agravarea violenţei ale carei victime sunt femeile şi a cerut bisericilor să
declare public că orice formă de violenţă exercitată asupra femeilor este un
păcat, întrucât reprezintă o ofensă adusă demnitaţii umane. Violenţa manifestată
împotriva trupului sau a sufletului femeii trebuie condamnată.. Participanţii la
această conferintă au cerut Bisericii să rupa tăcerea asupra abuzurilor şi violenţei
sexuale.